Lacrimile

Lucian Blaga
Apartenenta la modernism

Poezia ,,Lacrimile’’ scrisa de Lucian Blaga apartine modernismului avand urmatoarele

trasaturi , precum :viziunea subiectiva asupra lumii(gresit),intelectualizarea emotiei,influentele
expresionismului,innoirile prozodice(versul liber,masura variabila,tehnica ingambamentului) si
metaforismul(metaforele).
Titlul poeziei este alcatuit dintr-un substantiv la plural,articulat,care exprimă curgerea
neîntreruptă a apei sufletului,picătura care moare evaporându-se,după ce a adus o
mărturie,fiind un simbol al durerii.
Alături de temele generale din sfera religioasă, Blaga preia în multe dintre poeziile sale şi
teme biblice, ca în poezia „Lacrimile”, pe care o ţese după tiparul unei legende.
Sub acest pretext, eul liric dezvăluie tristeţi nemărginite, ale dorului de o lume spirituală
originară. Lacrimile amintesc de chinul omului rupt de lumea sa. Izgonit din ,,cuibul
veşniciei”(metaforă) pentru paradis, întâiul om este mustrat de lumină, zare şi nori care devin
simboluri ale cunoaşterii, nemărginirii şi ale obstacolelor vieţii. Verbele: „chinuiau”, „mustrau”,
„îl săgeta”, „istovit”, „căzu”, ilustrează emoția care încearcă să redea suferinţa provocată de
amintire. Poezia ne prezintă „întâiul om”, chinuit de frumuseţea lumii care îl înconjoară, căci din
„lumina, zarea, norii – şi din orice floare” îi revine amintirea paradisului pierdut. Deosebit de
sugestivă este şi sintagma ,,istovit de albastrul prea senin al primăverii”, simbolizând începutul
trăirii omului care a comis păcatul,din care se intelege ideea că frumusețea provoacă durere
celui ce simte că nu o poate cuprinde,că nu o poate înțelege. O altă sintagmă sugestivă este
“suflet de copil” ce trimite la ideea de inocenţă primară.
Omul biblic nu suferă atât de intens de despărţirea de divinitate, ci îşi urmează drumul în
lume călăuzit de profeţii trimişi de Dumnezeu. Acesta se impiedica de chinul amintirii lumii
originare şi refuză vederea perfecţiunii şi frumuseţii, ce devin pentru el izvoare de dureri,de
asemenea, îl chinuie întâlnirea cu tot ceea ce avea cândva în paradis şi acum a pierdut pentru
totdeauna. Speranţa pare să dispară sub semnul resemnării. În acest prag al disperării, omul
„căzu cu faţa-n pulberea pământului” – imaginea accentuează căderea în lumea murdară – şi a
cerut zeului său, pe care încă îl respectă şi îl recunoaşte ca stăpân, să-i ia vederea. Sub pretextul
„lumina lor mă doare”, lumina florilor, a cerului, a norilor, a zâmbetului iubitei, zeul nu îi ia
omului vederea, ci îi dăruieşte lacrimile, pe care sufletul lui de copil încă nu le cunoscuse.
De asemenea , cuvântul ,,lacrimile’’ care încheie poemul devine simbolul căinţei, al eliberării
de obsesia păcatului.
Asadar , avand in vedere toate trasaturile prezentate mai sus putem afirma ca poezia
,,Lacrimile’’ scrisa de Lucian Blaga se incadreaza in modernism.