Trecut-au anii de Mihai Eminescu In opinia mea continutul poeziei este anuntat chiar de titlul bazat pe o inversiune cu parfum

arhaic "Trecut-au anii".Punctele de suspensie sugereaza o prelungire cu stari de tristete si anticipeaza caracterul meditativ al versurilor. Poezia debuteaza cu o comparatie "Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri'' prin care poetul aseamana efemeritatea vietii cu cea a norilor fragili,inconsistente.Neagaliile ''niciodata n-or sa vie" exprima imposibilitatea de a opri clipa indepartat de a recuperi un timp afectiv. Observati ca enumeratia din finalul primei strofe include termeni ai aceluiasi camp lexical "Povesti si doine,ghicitori eresuri".Toate aceste comori ale imaginatiei populare nu-l mai incanta pe poet.Sufletul sau pierdut inocenta si este incapabil sa vibreze cu aceeasi sinceritate la lucrurile simple si frumoase. Al doilea catern este o proiectile in trecut trimitand la mitul copilariei la varsta de aur,paradisiaca.Poetul incearca sa o receptioneze pura si luminoasa prin amintire. Structura poetica "asfintit de sara" accentueaza nota de tristete,avand o dubla semnificatie.In plan conccret,acesta descrie amurgul moment al zilei cand ne inunda revelia ocrotiti de intunericul atot stapanitor. In pla figurativ,metaforic,amurgul reprezinta un simbol al imbatranirii, al apropierii omului de stingere (de moarte). O alta marturisire "Cu mana mea in van pe lica lunec" sugereaza o neputiinta a creatiei.Firea poetului s-a instruit de puterile orifice. Astfel spus,poetul si-a pierdut inspiratia si entuziasmul. Urmand o generatie ascendenta a trairilor,ultima tertina exprima deznadejdea omului neputincios in lupta cu valurile neoprite ale vremii ("Pierdut e totul in zarea tinerului") Finalul devine astfel o constatare dramatica deoarece poetul nu intrevede nicio speranta. In concluzie,discursul liric exprima profund si sincer dorul poetului de copilarie si teama fireasca in fata intuericului mortii.