Tema și viziunea despre lume - Ion Pillat

Tema poeziei Aci sosi pe vremuri este o meditație asupra timpului trecător și a condiției umane.
Pentru a înțelege mai bine cum a transpus autorul această idee în versuri, dar și pentru a
înțelege viziunea lui Ion Pillat, te sfătuim să citești eseul pe care ți l-au pregătit profesorii noștri
de limba română.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, publicată pentru prima dată în anul 1919, în revista
„Letopiseții”, iar în anul 1923 inclusă în volumul „Pe Argeș în sus”, este reprezentativă pentru
tradiționalism prin tema abordată și este considerată de către criticii literari drept o capodoperă
lirică a poetului. Tradiționalismul este un curent literar care, după cum sugerează și numele,
promovează tradiția și credințele religioase ortodoxe românești, manifestând simpatie pentru
țăranul român și respingând orice influențe străine, considerate primejdioase pentru cultura
națională.

Tema poemului, aceea a timpului trecător, este comunicată încă din titlu. Acesta din urmă este
deopotrivă original și inedit, întrucât accentuează faptul că existența umană se bazează pe
experiențe repetabile, reluate și retrăite de fiecare generație în parte. Propoziția „Aci sosi pe
vremuri” este alcătuită din adverbul sub formă populară „aci”, verbul la perfect simplu „sosi” și
locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”, sugerând astfel apropierea dintre trecut și prezent.

Poemul „Aci sosi pe vremuri” este compus din 19 distihuri și un monovers final, cu rolul de
laitmotiv, care poate fi interpretat ca o concluzie a discursului liric. Strofele de câte două versuri
sunt structurate în mai multe secvențe poetice: începutul prezintă iubirea de odinioară a
bunicilor, urmează apoi o meditație pe tema timpului trecător și a condiției umane, după care
este conturată iubirea din prezent, iar în final epilogul. Viziunea tradiționalistă a autorului este
evidențiată atât prin idilizarea trecutului într-un cadru rustic, cât și prin conturarea ideii de
curgere ireversibilă a timpului.

Tema și viziunea despre lume a autorului pot fi reperate de către cititor încă din primele strofe
ale poeziei. Astfel, primul distih poate fi considerat incipitul poemului și definește, prin
intermediul metaforelor „casa amintirii cu-obloane și pridvor” și „păienjeni zăbreliră și poartă, și
zăvor” un spațiu spiritual al strămoșilor, totodată sugerând trecerea ireversibilă a timpului. De
asemenea, al doilea distih evidențiază ideea că vremea s-a oprit în loc, viața strămoșilor a rămas
încremenită în timp, iar trecutul capătă o aură legendară: „de când luptară-n codru și poteri, și
haiduc”.

Tot în manieră tradiționalistă, distihul al treilea deschide planul trecutului, al iubirii de odinioară
a bunicilor. Următoarele strofe compun o lume de mult apusă în care autorul prezintă o
frumoasă poveste de dragoste, plină de emoție, pe care o trăiseră bunicii săi. Sunt evocate astfel
sentimente din vremuri străvechi: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi”. Întâlnirea bunicilor,
îndrăgostiții de odinioară, se desfășoară după un adevărat ritual: bunicul așteaptă nerăbdător
sosirea „berlinei” din care a coborât tânăra îmbrăcată după moda acelei vremi „o fată în largă
crinolină”. Romantic, bunicul îi recită poezii reprezentative pentru acea vreme, „La Lac”, a lui
Mallarme, și versuri din „Sburătorul” lui Rădulescu, acestea fiind alte elemente care redau foarte
bine viziunea autorului despre lume. Imaginea vizuală a bunicii redă moda și atmosfera acelor
timpuri, ea fiind o tânără „subțire”, care îl asculta „tăcută cu ochi de peruzea” pe bunic.
Atmosfera evocată este construită după canoanele romantice: „Și totul ce romantic, ca-n basme,
se urzea”.

Cel de-al nouălea distih concentrează tematica întregii poezii, în care nostalgia curgerii
implacabile a timpului este dublată de eternitatea sentimentului de iubire „Și cum ședeau...
departe, un clopot a sunat/De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Punctele de
suspensie, adverbul de loc „departe”, precum și imaginea auditivă a clopotului fac o paralelă
între timpul iubirii, care este etern, și timpul real, realitatea brutală: „de mult e mort bunicul,
bunica e bătrână”.

În următoarele distihuri putem observa o meditație a poetului asupra propriei existențe.

Utilizarea persoanei a II-a singular dă impresia unui dialog, unei adresări directe, iar versurile „Ce
straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete// Te
recunoști în ele, dar nu și-n fața ta/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita” transmit ideea
succesiunii generațiilor. Poetul se regăsește în portretele strămoșilor, însă este cuprins de tristețe
odată ce realizează că timpul este necruțător, iar amintirea este singura care poate opri trecerea
vremii.

Strofa a treisprezecea deschide o paralelă între trecut și prezent. Prin comparația „Ca ieri sosi
bunica… și vii acuma tu” se transmite ideea de repetivitate: gesturi pe care le făceau bunicii în
trecut sunt reluate de nepoți. Chiar dacă personajele s-au schimbat, gesturile, trăirile și
obiceiurile sunt aceleași: tânărul de acum își întâmpină iubita precum bunicul său, recitându-i
poeme din creația lui Francis Jammes și „Balada lunei” de Horia Furtună, referințe culturale care
sugerează încă o dată trecerea timpului, prin evoluția tendințelor literare.
Viziunea tradiționalistă a poetului este din nou scoasă în evidență cu ajutorul ultimei strofe, care
amplifică tristețea poetului. Acesta se vede neputincios în fața trecerii ireversibile a timpului: „Și
cum ședeam...departe, un clopot a sunat/ Același clopot, poate - în turnul vechi din sat...”. Versul
final al poeziei, „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”, transmite viziunea autorului
asupra existenței umane, și anume, aceea că iubirea este singura care poate încremeni trecerea
timpului.

Atât în prima parte a poeziei, cât în în cea de-a doua, lirismul este subiectiv, iar prezența eului
liric este evidențiată prin mărcile lexico-gramaticale specifice, și anume verbe și pronume la
persoana I: „-mi”, „m-ai găsit”, „eram”, „ți-am șoptit”, am spus”. De asemenea, prezența poetului
în poezie poate fi remarcată și prin formulările la persoana a II-a, utilizate pentru a scoate în
evidență relația cu un interlocutor: „vii acuma tu”, „ai ascultat”.

Consider că poezia „Aci sosi pe vremuri” scoate foarte bine în evidență viziunea despre lume a
autorului, oglindind trăsăturile tradiționalismului și redând ideea de trecere ireversibilă a
timpului. Astfel, putem spune că poemul este unul reprezentativ pentru curentul tradiționalist,
acest aspect fiind evidențiat de titlul poemului, tema abordată, dar și de celelalte elemente de
compoziție.

Concluzionând, putem spune că poezia „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, este un reper pentru
tradiționalism prin faptul că abordează tema timpului trecător și pentru că transmite ideea că
trecutul se contopește cu prezentul.