Aci sosi pe vremuri

-tema și viziunea despre lume-

Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, publicată pentru prima dată în anul
1919, în revista „Letopiseții”, iar în anul 1923 inclusă în volumul „Pe Argeș în sus”,
este reprezentativă pentru tradiționalism prin tema abordată și este considerată
de către criticii literari drept o capodoperă lirică a poetului. Tradiționalismul este un
curent literar care, după cum sugerează și numele, promovează tradiția și credințele
religioase ortodoxe românești, manifestând simpatie pentru țăranul român și
respingând orice influențe străine, considerate primejdioase pentru cultura națională.

Tema poemului, aceea a timpului trecător, este comunicată încă din titlu. Acesta
din urmă este deopotrivă original și inedit, întrucât accentuează faptul că existența
umană se bazează pe experiențe repetabile, reluate și retrăite de fiecare generație în
parte. Propoziția „Aci sosi pe vremuri” este alcătuită din adverbul sub formă populară
„aci”, verbul la perfect simplu „sosi” și locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”,
sugerând astfel apropierea dintre trecut și prezent.

Poemul „Aci sosi pe vremuri” este compus din 19 distihuri și un monovers final, cu
rolul de laitmotiv, care poate fi interpretat ca o concluzie a discursului liric. Strofele de
câte două versuri sunt structurate în mai multe secvențe poetice: începutul prezintă
iubirea de odinioară a bunicilor, urmează apoi o meditație pe tema timpului
trecător și a condiției umane, după care este conturată iubirea din prezent, iar în
final epilogul. Viziunea tradiționalistă a autorului este evidențiată atât prin
idilizarea trecutului într-un cadru rustic, cât și prin conturarea ideii de curgere
ireversibilă a timpului.

Tema și viziunea despre lume a autorului pot fi reperate de către cititor încă din
primele strofe ale poeziei. Astfel, primul distih poate fi considerat incipitul poemului și
definește, prin intermediul metaforelor „casa amintirii cu-obloane și pridvor” și
„păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor” un spațiu spiritual al strămoșilor, totodată
sugerând trecerea ireversibilă a timpului. De asemenea, al doilea distih evidențiază
ideea că vremea s-a oprit în loc, viața strămoșilor a rămas încremenită în timp, iar
trecutul capătă o aură legendară: „de când luptară-n codru și poteri, și haiduc”.

Tot în manieră tradiționalistă, distihul al treilea deschide planul trecutului, al iubirii

de odinioară a bunicilor. Următoarele strofe compun o lume de mult apusă în care
autorul prezintă o frumoasă poveste de dragoste, plină de emoție, pe care o trăiseră
bunicii săi. Sunt evocate astfel sentimente din vremuri străvechi: „Aci sosi pe vremuri
bunica-mi Calyopi”. Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiții de odinioară, se desfășoară după
un adevărat ritual: bunicul așteaptă nerăbdător sosirea „berlinei” din care a coborât
tânăra îmbrăcată după moda acelei vremi „o fată în largă crinolină”. Romantic, bunicul
îi recită poezii reprezentative pentru acea vreme, „La Lac”, a lui Mallarme, și versuri din
„Sburătorul” lui Rădulescu, acestea fiind alte elemente care redau foarte bine viziunea
autorului despre lume. Imaginea vizuală a bunicii redă moda și atmosfera acelor
timpuri, ea fiind o tânără „subțire”, care îl asculta „tăcută cu ochi de peruzea” pe bunic.
Atmosfera evocată este construită după canoanele romantice: „Și totul ce romantic, ca-n
basme, se urzea”.

Cel de-al nouălea distih concentrează tematica întregii poezii, în care nostalgia

curgerii implacabile a timpului este dublată de eternitatea sentimentului de
iubire „Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat/De nuntă sau de moarte, în turnul
vechi din sat”. Punctele de suspensie, adverbul de loc „departe”, precum și imaginea
auditivă a clopotului fac o paralelă între timpul iubirii, care este etern, și timpul real,
realitatea brutală: „de mult e mort bunicul, bunica e bătrână”.

În următoarele distihuri putem observa o meditație a poetului asupra propriei

existențe. Utilizarea persoanei a II-a singular dă impresia unui dialog, unei adresări
directe, iar versurile „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai
în ștersele portrete// Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta/ Căci trupul tău te uită, dar
tu nu-l poți uita” transmit ideea succesiunii generațiilor. Poetul se regăsește în
portretele strămoșilor, însă este cuprins de tristețe odată ce realizează că timpul este
necruțător, iar amintirea este singura care poate opri trecerea vremii.

Strofa a treisprezecea deschide o paralelă între trecut și prezent. Prin comparația

„Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu” se transmite ideea de repetitivitate: gesturi pe care
le făceau bunicii în trecut sunt reluate de nepoți. Chiar dacă personajele s-au schimbat,
gesturile, trăirile și obiceiurile sunt aceleași: tânărul de acum își întâmpină iubita
precum bunicul său, recitându-i poeme din creația lui Francis Jammes și „Balada lunei”
de Horia Furtună, referințe culturale care sugerează încă o dată trecerea timpului, prin
evoluția tendințelor literare.

Viziunea tradiționalistă a poetului este din nou scoasă în evidență cu ajutorul

ultimei strofe, care amplifică tristețea poetului. Acesta se vede neputincios în fața
trecerii ireversibile a timpului: „Și cum ședeam...departe, un clopot a sunat/ Același
clopot, poate - în turnul vechi din sat...”. Versul final al poeziei, „De nuntă sau de
moarte, în turnul vechi din sat”, transmite viziunea autorului asupra existenței umane,
și anume, aceea că iubirea este singura care poate încremeni trecerea timpului.

Atât în prima parte a poeziei, cât în în cea de-a doua, lirismul este subiectiv, iar prezența
eului liric este evidențiată prin mărcile lexico-gramaticale specifice, și anume verbe și
pronume la persoana I: „-mi”, „m-ai găsit”, „eram”, „ți-am șoptit”, am spus”. De
asemenea, prezența poetului în poezie poate fi remarcată și prin formulările la persoana
a II-a, utilizate pentru a scoate în evidență relația cu un interlocutor: „vii acuma tu”, „ai
ascultat”.

Consider că poezia „Aci sosi pe vremuri” scoate foarte bine în evidență viziunea

despre lume a autorului, oglindind trăsăturile tradiționalismului și redând
ideea de trecere ireversibilă a timpului. Astfel, putem spune că poemul este unul
reprezentativ pentru curentul tradiționalist, acest aspect fiind evidențiat de titlul
poemului, tema abordată, dar și de celelalte elemente de compoziție.
Concluzionând, putem spune că poezia „Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, este un
reper pentru tradiționalism prin faptul că abordează tema timpului trecător și pentru că
transmite ideea că trecutul se contopește cu prezentul.