Dima Sabina

Clasa a X-a D
Fișă de lectură
Aci sosi pe vremuri
de Ion Pillat

Poezia „Aici sosi pe vremuri” a fost publicată în anul 1923 în volumul „Pe
Argeș în sus” și este considerată de critica literară drept reprezentativă pentru
tradioționalism.
Tradiționalismul este un curent literar care promovează tradiția și
credințele otodoxe românești, manifestând simpatie pentru țăranul român și
respingând orice influențe străine considerate primejdioase pentru cultura
națională. Tema poemului, aceea a timpului trecător, este comunicată încă din
titlu. Poezia este o meditație nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului
asociată cu repetabilitatea destinului uman și ciclicitatea vieții. Pentru Pillat,
existența umană se bazează pe experiențe repetabile, reluate și retrăite de fiecare
generație în parte, care simte și trăiește asemenea predecesorilor săi.
Compozițional, poezia este alcătuită din nouăsprezece distihuri și un vers
final, având rolul de lait motiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai
multe secvențe poetice: incipitul, evocarea iubirii „de ieri” a bunicilor, meditația
asupra efemerității condiției umane, iubirea „de acum” a tinerilor și epilogul
poeziei.
Cele două planuri, trecutul și prezentul sunt redate succesiv, ceea ce
accentuează ideea de ciclicitate a vieții și a iubirii.
Primele două distihuri prezintă prin intermediul unei metafore „casa
amintirii”, spațiul rememorării nostalgice a trecutului. Aceste prime versuri
reprezintă casa ce poartă imaginea unor amintiri:
„La casa amintirii cu-obloane și pridvor,
Păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor.”
Apariția păienjenilor, sugerează trecerea timpului, degradarea elementelor
survenite odată cu trecerea sa: se conturează imaginea unui loc pustiu, părăsit,
accesibil numai memoriei.
Trecutul este activat prin prezentarea bunicii cu nume mitologic – Caliopy
(muza poeziei și a elocinței la vechii greci).
Urmează tabloul epic al întâlnirii bunicilor, îndrăgostiții de altă dată.
Totul se desfășoară respectând un ceremonial. Bunicul aștepta sosirea berlinei
din care cobora tânăra fată în „lunga crinolină”. Bunicul îi recita iubitei din lirica
romantică, iar sunetul clopotului însoțește protector cuplul de îndrăgostiți.
Poetul crede că eternizarea ființei umane este posibilă numai prin iubire.

1
 În versul următor se face revenirea la realitatea timpului care trece
ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână”, portretele fiind singurele
care păstrează imaginea strămoșilor:
„Ce straniu lucru: vremea! – Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ștersele portrete.”
Muzicalitatea poeziei e conferită de elementele prozodiei clasice – rima
este împerecheată, iar ritmul este iambic. Motivul clopotului este repetat ca un
posibil refren. Prin intermediul unei comparații se realizează o paralelă trecut-
prezent și se face trecerea în planul prezentului: „Ca ieri sosi bunica… Și vii
acuma tu”. Ca-ntrun ritual, nepoții repetă gesturile bunicilor lor. Diferențele țin
de moda vremii: iubita coboară acum din trăsură, iar poetul îi recită poeme
simboliste. Din portretul fizic al iubitei se rețin doar ochii: ieri „ochi de
peruzea”, acum „ochi de ametist”.
Sunetul clopotului însoțește din nou momentul întâlnirii îndrăgostiților și
sugerează repetabilitatea existenței umane, iar versul final accentuează trecerea
iremediabilă a timpului.