Aci sosi pe vremuri

de George Calinescu
-Tema si Viziunea-

G. Calinescu, Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent: „Capodopera lui Ion
Pillat este insã Aci sosi pe vremuri, gratioasa, miscatoare si indivizibilà paralela intre dou§ veacuri,
inscenare care încânta ochii si, in acelasi timp, simbolizare a uniformitätii în devenire.

Ovid. Crohmälniceanu, Literatura românã intre cele doua râzboaie mondiale, II: ,,Pillat
cânta bucurile simple, savurate in cadrul bucolic al peisajului natal, satisfactile vietii patriarhale.

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalist, inclusà în ciclul
Trecutul viu, care face parte impreunã cu ciclul Florica din volumul ,,Pe Arges în sus” aparut în 1923.
Volumul este reprezentativ pentru traditionalismul poetului dearece poeziile incluse realizeazà
imaginea spatiului natal patriarhal (mosia Florica), casa pàrinteascà, interiorul cu poezia obiectelor,
universul rural si împrejurimile casei, natura câmpeneascà însufletità de amintirile copilàriei.

ENUNTAREA ARGUMENTELOR

Poezia apartine traditionalismului prin idilizarea trecu-tului, prin cadrul rural, dar si prin
tema timpului trecator - fugit irreparabile tempus.

Intr-un volum de Märturisiri (1942), Ion Pillat aratà cã:,,Toatã poezia mea poate fi redusã, in
ultima analiza, la viziunea pamântului care râmâne acceasi, la presimtirea timpului care fuge mereu.
Fuga timpului capatà un reper existential foarte propriu si cât se poate de concret; în egalà masura,
ea e traità sub semnul traditici, deci ca o dimensiune sufleteasca generala, reprezentativa pentru o
întreaga comunitate umana."

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare)

Poezia este o meditatie nostalgicà pe tema trecerii ire-versibile a timpului, asociatà cu

repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vietii.
Comunicarea poetica se realizeazà in douà registre: liris-mul obiectiv, cu elemente de
narativitate simbolica si meditatie cu caracter general-uman, si lirismul subiectiv, cu prezenta eului
liric si comunicarea direct a trairilor si a sentimentelor, la persoana I, singular. Sentimentul elegiac si
meditativ are ca suport lirismul subiectiv, sustinut de prezenta marcilor lexico-gramaticale specifice
(pronume personale, adjective posesive si verbe la persoana I si a Il-a singular; elemente deictice
spatiale si temporale: „aci" - „acolo", „acum". "atunci"). Dar iubirea evocata, desi apartine planului
trâirii subiective, este ridicatà la grad de generalitate, obiectivân-du-se, prin repetabilitate.

Titlul fixeazà cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocatà (timp si spatiu mitic,

nedefinit), prin indicii de spatiu (adverbul de loc, cu forma regionala: „aci"), de timp (locutiune
adverbialà de timp: „pe vremuri") si forma verbala, de perfect simplu: „sosi", „Aci" este elementul
semantic definitor in raport cu eul liric vâzut din perspectiva timpului: „ieri".

Compozitional, poezia este alcâtuità din distihuri si un vers final, liber, având rolul de
laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe sevente poetice: incipitul, evocarea
iubirii de „ieri" a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea de „acum", epilogul
poemului. Cele douà planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) si prezentul (distihurile XII-XIX),
sunt redate succesiv, ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se utilizeazà
elemente de simetrie si opozitie a planurilor construite pe relatia „atunci"-,,acum". Elemente de
recurenta sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însotind douà momente
esentiale ale existentei umane - nunta si moartea), simbol al trecerii si laitmotivul reprezentat de
versul final.

Primele douà distihuri reprezintà incipitul poeziei si fixeazà, prin intermediul unei
metafore - „casa amintiri" -, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Metafora dobândeste
semnificatia -unui spatiu mitic, fie locuintà a strâmosilor, fie „loc al sacrei perechi, unde
dintotdeauna, de pe vremuri, ca si acum, sosesc cuplurile de indragostiti pentru a da curs
recunoscutei initieri de misterul nuntii"(V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantica).

Elementele asociate casei: „obloane", „poarta…",, „zâvor" si versul „Paienjeni zäbrelirä si

poartā si zävor" sugereazà trecerea timpului, degradarea, starea de pàrasire a locuintei strâmosilor,
dar si ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului, care poate reînvia trecutul in
amintire.
Trecutul capàtà o aurà legendarã, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru
dreptate: „lar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptard-n codru si poteri si haiduc."

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Dacà in poezia
romanticã, existenta naturii era eternà, in opozitie cu efemeritatea existentei umane, in poezia lui lon
Pillat, natura devine solidarà cu omul, find marcatà de semnele senectutii, ca si fiinta umanã: „In
drumul lor spre zare imbâtrânirá plopii." In versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat
titlul poziei si este evocatã imaginea din tinerete a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope
(Kalliope), muza poeziei epice si a elocintei in mitologia greacã.

Sugestia mitica a numelui, faptul cá poetul este urmaçul care eternizeaza in creatia sa
iubirea bunicilor si „copia" - oglindira de „acum" a povestii de iubire de „ieri" sunt aspecte care ar
putea sustine caracterul de art poetica a textului liric Aci sosi pe vremuri, care îsi reveleaza astfel
nivelul de profunzime al semnificatiilor.

Intâlnirea bunicilor, îndrâgostitii de altâdatã, respecta un ceremonial: bunicul asteaptà

sosirea berlinei, din care coboarà o tânarà îmbrâcatà dupà moda timpului „în larga crinolina"
Asocierile livresti reflecta motivul „bibliotecii" intâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a
asocia viata cu literatura si, in acelasi timp, de a indica epoca, numind preferintele în moda literara a
vremurilor respective. Astfel bunicul ii recità iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de
Alphonse de Lamartine si Sburätorul de I. Heliade Radulescu. Atmosfera evocatà, peisajul selenar,
sunt romantice: „Si totul ce romantic ca-n basme se urzea." Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei,
însoteste protector cuplul de îndrâgostiti: „Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,| De nuntà
sau de moarte, in turnul vechi din sat."
Meditatia poeticà, tonul elegiac evidentiazà idea cà eterni-zarea fintei umane este
posibila doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sã râmâna..." Eternitatea iubiri, clipa de
fericire, este urmatà, în versul urmator de revenirea brutalà la realitatea timpului care trece
ireversibil:,,-De mult e mort bunicul, bunica e batrâna..."-portretele find singurele care mai pàstreazà
imaginile de odinioarã ale strâmosilor: „Ce straniu lucru: vremea! - Deodata pe perete/ Te vezi aievea
numai in stersele portrete.// Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta,/ Caci trupul tâu te uita, dar tu nu-
l poti uita...in distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparatii, se realizeazà o paralela
trecut-prezent si se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:/
 Pe urmele berlinei trâsura ta stâtu." Ca intr-un ritual, nepotii repetà gesturile bunicilor
peste timp. Diferentele tin de moda vremii: iubita coboarà din „träsuri", iar indrâgostitul ii recità
poeme simboliste, ,,Balada lunei” de Horia Furtuna si poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al
iubitei se retine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea" acum „ochi de
ametist".
Un alt element comun celor douä secvente poetice, concstruite pe opozitia prezent-trecut,
este simbolul berzei, „pasare de bun augur, simbol de pietate filiala" (Jean Chevalier, Alain
Gheerbrant, Dictionar de simboluri, 1), dar si simbol al fi-delitâtii, al devotiunii.
Sunetul clopotului insoteste din nou momentul intâlnirii îndragostitilor si sugereazà
repetabilitatea existentei umane.

Versul final, laitmotiv al poeziei, accentueazà trecerea ire-mediabilà a timpului: „De nuntà
sau de moarte, în turnul vechi din sat."

Muzicalitatea usor desuetà e conferita atât de elementele prozodiei clasice - rima

împerecheatà, ritmul iambic, mâsura de 13-14 silabe, cât si de numele cu sonoritàti din secolul al XIX-
lea (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburâtorul) si moderne, de la începutul secolului XX (Francis Jammes, Horia
Furtund).

La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul

prezent evocate in poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustreazà permanenta senti-mentului de
lubire („vii", „calci", ,,tragi"), fie însotesc meditatia pe tema trecerii timpului („te vezi", „te recunosti",
,,uita", „nu poti"). Verbele la perfect simplu („sosi", „sari", „spuse") au rolul de a reda rapiditatea
gesturilor, iar verbele la alte timpuri trecute sustin narativitatea iubirii. O particularitate a nivelului
lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica si regionala, în evocarea trecutului:„haiduc,, ,
,,potera", „berlina”.

Din punct de vedere stilistic, la nivel structural, se utilizeaza paralelismul, simetria,

antiteza, iar dintre tropi, se foloseste cu precadere metafora - „casa amintirii", „ochi de peruzea",
,,ochi de ametist" - si comparatia, care sustine ideea repetabilitatii existentei umane: „Ca ieri sosi
bunica... si vi acuma tu".

CONCLUZIE

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat apartine liricii traditionaliste prin idilizarea trecutului, a
cadrului rural, dar si prin tema timpului trecator, fugit irreparabile tempus.