Aci sosi pe vremuri (1923) Ion Pillat

Ion Pillat , poet și prozator român ,publică in anul 1923 poezia de

factură tradiționalistă „Aci sosi pe vremuri” în volumul „Pe Argeș în
sus”, fiind considerată de către criticii literari drept o capodoperă lirică a
poetului.

Tradiționalismul este un curent literar aparut in secolul XX care, după

cum sugerează și numele, promovează tradiția și credințele religioase ortodoxe
românești, manifestând simpatie pentru țăranul român și respingând orice
influențe străine, considerate primejdioase pentru cultura națională.

Poezia „Aci sosi pe vremuri” aparține tradiționalismului prin: tema

timpului trecător, respectarea prozodiei clasice, orientarea spre trecut și
descrierea cadrului natural, rural precum si a trecutului legendar.
Astfel, poezia se încadrează în tradiționalism prin :

- Valorificarea trecutului folosind procedeul evocării în prezentarea iubirii

bunicilor, iar utilizarea arhaismelor creează parfumul unei epoci:
„peruzea”, „crinolină”, „obloane”, „pridvor”.

- Descrierea spațiului rural în care are loc întâlnirea bunicilor.

- Tabloul naturii este unul plin de armonie de care sufletul poetului este
îndrăgostit.

- Clopotul evidențiază prezența religiosului, iar casa părintească păstrează

legătura cu străbunii.

O altă trăsătură tradiționalistă :

- lipsa ambiguității specifice modernismului, textele fiind ușor de înțeles.
- figurile de stil sunt simple, predominând epitetul și comparația.
- versificația este simplă, existând întotdeauna rimă, ritm și nefiind utilizat
ingambamentul.
 Titlul este alcătuit dintr-o propoziție prin care poetul comunică ideea
centrală a poeziei, și anume apropierea până la identificare a trecutului cu
prezentul. Adverbul în forma populară „aci”, verbul „sosi” la perfectul simplu
și locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri” sugerează ideea că existența
umană se bazează pe experiențe repetabile, reluate și retrăite de fiecare
generație în parte, care simte și trăiește viața asemenea predecesorilor.

Poezia dezvoltă două teme importante în opera lui Ion Pillat: timpul și
dragostea
- Amintirea, regretul trecerii timpului, bucuria iubirii trecute și a unei
iubiri a prezentului se amestecă într-un monolog liric nostalgic, specific
poeziei tradiționale.
- Secvențele poetice sunt delimitate riguros de alternanța acestor două
mari teme.
- De asemenea, universul rural este particularizat prin motive specifice:
casa, hornul, trecerea timpului, uitarea, satul, precum și motive de
circulație universală: luna, noaptea, revalorizate în manieră
tradițională.

O primă secvență care ilustrează tema iubirii este identificată în prima

parte amplă a textului, în care are loc evocarea iubirii trecute a
bunicului și a bunicii, construită cu ajutorul descrierii. Tânăra de altă dată
(„bunica-mi Calyopi”) sosește la casa cu pridvor într-o trăsură, traversând
lanul de secară. Decorul e compus cu ajutorul unor motive care ar putea
aminti de poezia romantică a secolului al XIX-lea: câmpia, plopii, lacul,
amurgul, luna sau noaptea. De altfel, epoca este aceea pașoptistă: bunicul îi
recită femeii iubite la lumina lunii poezia „Sburătorul” a lui Heliade Rădulescu
și „Lacul” de Lamartine, un celebru poet francez.

O a doua secvență care susține tema iubirii este în a doua parte amplă a
textului, fiind dedicată unei iubiri a prezentului: nepotul își așteaptă
iubita, ca și bunicul, la scara casei cu pridvor, unde se oprește trăsura, iar
seara îi recită poezie simbolistă. Cadrul rămâne în linii mari același: casa,
trăsura, lanul cu secară, plopii, câmpia, lacul, amurgul, luna și, evident,
îndrăgostiții.
 Simetria este susținută de cele două povești de dragoste, cea a
bunicilor și cea a nepotului. Cele două transpuneri asemănătoare dar din
vremuri diferite argumentează continuitatea în timp.

Relația de opoziție se instituie între două planuri, între „atunci” și

„acum”, legătura dintre ele fiind asigurată de aceeași identitate a spațiului –
„aci”. Această opozitie se remarcă prin juxtapunerea elementelor arhaice
precum „crinolină”, „ciubuc”, „berlină”, cu termeni de factură populară ca
„pridvor”, „zăbrelira”, și cu neologisme moderne precum „ametist”,
„simbolist”, „romantic”.

Nivelul fonetic şi prozodic

- rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe;

Nivelul morfosintactic
-timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie; verbele
la perfect simplu („sosi, „zăbreliră", „îmbătrâniră", „sări, „spuse") au rolul de a reda ra-
piditatea gesturilor sau repetabilitatea lor; verbele la imperfect („asculta", „se urzea", „sim-
ţeau", „şedeam"), mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii
din planul trecut; verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele
la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii, „calci, „tragi), fie
însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită", „nupoţi).

Nivelul lexico-semantic
-cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru", „plopii, „lanuri de secară", „lună", „câmpia",
„lac", „nisipuF, „câmpul;
folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în evocarea trecutului: „haidud, „poteră,
„berlină, „crinolină", „aievea", „pridvor".
Nivelul stilistic
- folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintiri", „ochi de peruzea", „ochi de ametist" şi a
comparaţiei, care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei
umane: „câmpia ca un Iad, „deasupra casei ca umbre berze cad, „Ca ieri sosi bunica... şi vii
acuma tu";

În concluzie, „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține literaturii tradiționaliste prin
compoziția de factură clasică și prin abordarea unei tematici specifice acestei direcții literare:
universul rural, cadrul natural, nostalgia trecutului, trecerea implacabilă a timpului.