Particularitati ale unui text poetic de I.

Pillat „Aci sosi pe vremuri”

1. Introducere poetica
„Poezia este muzica sufletului, si mai presus de toate, a
sufletelor mari si sensibile” spunea Voltaire...
2. Date despre autor
I Pillat a fost incadrat in istoria literaturii in perioada
interbelica, alaturi de L. Rebreanu, G. Calinescu, T. Arghezi, L.
Blaga. Considerat un mare poet traditionalist, el apartine
generatiei de poeti care modernizeaza lirica traditionalista,
folosindu-se de elementele de creatie ce marcheaza prima sa
etapa de creatie (parnasiana si simbolista), precum si de cele
neoclasicizante, din ultima etapa de creatie.Totusi cea mai
consistenta etapa a creatiei sale este cea traditionalista. In
formele prozodice traditionale, el revarsa insa o traire moderna.
Dintre volumele sale de versuri amintim: „Pe Arges in sus”,
„Satul meu”, „Biserica de altadata”.

3. Dezvoltarea perioadei
Perioada interbelica este una dintre cele mai importante
pentru ca, in sfarsit, literatura romana se modernizeaza si se
sincronizeaza cu literatura occidentala. Mentorul si
indrumatorul acestei perioade a fost Eugen Lovinescu care a
infiintat cenaclul si revista cu acelasi nume „Sburatorul”
(1919). Caracteristica perioadei consta in coexistenta
traditionalismului (teoretizat de N. Crainic in revista
„Gandirea”, 1921) cu modernismul (teoretizat de E. Lovinescu
in „Sburatorul”,1919). Elemente din ambele curente se
regasesc in operele scriitorilor interbelici.

4. Date despre opera / opinie

„Aci sosi pe vremuri” publicata in volumul „Pe Arges in
sus” din 1923, este un poem traditionalist, atat prin viziunea
 poetului asupra lumii, cat si prin tema, structura si limbajul
poetic folosit.
5. Dezvoltarea curentului
Traditionalismul este, in sens larg, o tendinta literara, care
cuprinde mai multe curente- semanatorismul, poporanismul,
gandirismul, dar si un curent literar manifestat in perioada
interbelica, impotriva modernismului. El se caracterizeaza prin
interesul pentru folclor si lumea satului, pentru traditiile
populare, pentru specificul national, istorie, natura si prin cultul
fata de spiritul religios. Totodata, sunt idealizate trecutul si
aspectele apartinand mediului rural, este respinsa civilizatia
urbana, tot ce este modern, in general.
In etapa gandirista, traditionalismul considera ca fondul
nostru etnic s-a contopit cu ortodoxia si de aceea este
promovata o poezie profunda, a sensibilitatii metafizice. Din
acest punct de vedere, poezia gandirista se apropie de cea
moderna. Printre reprezentantii de seama se numara Ion Pillat,
Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu.
Un prim element de analiza important este titlul. Acesta
este alcatuit dintr-o propozitie ce fixeaza cadrul spatio-temporal
al celor doua experiente de iubire, prin intermediul adverbului
de loc „aci” si al locutiunii adverbiale „pe vremuri”.
Regionalismul „aci”si timpul perfect simplu al verbului “sosi”
dau culoarea locului-satul romanesc. Acest cadru, desi
nedefinit cu claritate, este specific traditionalismului.
Un alt element de analiza este structura. Poemul are o
structura traditionala, fiind alcatuit din 19 distihuri si un vers
concluzie la final, cu rima imperecheata, ritm iambic si masura
variabila de 13-14 silabe. Compozitional, regasim doua planuri opuse:
trecutul (evocarea povestii de dragoste a bunicilor) si prezentul
(prezentarea povestii de dragoste a eului liric).
 O prima trasatura traditionalista este paseismul, idealizarea
trecutului. Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii
timpului, asociata cu repetabilitatea destinului uman si ciclicitatea
vietii.

Incipitul poeziei sta sub semnul locului spiritual al stramosilor si

al unei vremi oprite parca pentru totdeauna in loc: „La casa amintirii
cu obloane si pridvor/ Paienjeni zabrelira si poarta si zavor”. „Casa
amintirii” este o metafora ce sugereaza spatiul rememorarii
nostalgice a trecutului, locul copilariei pe care-l purtam in suflet
pentru totdeauna, pentru ca acolo am trait perioada cea mai fericita
din viata noastra. Elementele de arhitectura: „obloane”, „pridvor”
arata ca e o casa traditionala romaneasca. „Paianjenii” sunt simboluri
ale parasirii si ale degradarii. Casa stramosilor nu mai este locuita, ea
devine un spatiu privilegiat, accesibil doar urmasului care poate
reinvia trecutul in amintire.

Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei

haiducilor pentru dreptate: „De cand luptara-n codru si poteri si
haiduc”. Incremenirea in timp e sugerata si de personificarea
„hornului” care „nu mai trage alene din ciubuc”.

Planul trecutului se deschide cu o secventa care evoca povestea

bunicilor. Daca in poezia romantica, natura era eterna, in comparatie
cu omul care era efemer, in poezia lui Ion Pillat, natura devine
solidara cu omul, poarta semnele timpului „In drumul lor spre zare
imbatranira plopii”. In versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi
Calyopi”este reluat titlul poeziei si este evocata imaginea din tinerete
a bunicii cu nume mitologic, Calyopi, muza poeziei.

Intalnirea bunicilor respecta un ritual: bunicul, tanarul de

odinioara, o astepta nerabdator pe fata delicata „subtire”, „cu ochi
de peruzea”, imbracata elegant, dupa moda timpului cu „larga
crinolina”. Acesta vine prin „lanul de secara”, in berlina (o trasura
facuta la Berlin). Urmeaza plimbarea romantica „sub luna”, privind
„campia ca un lac”. Indragostitul ii recita iubitei poezii ale poetilor
romantici: Lamartine „Le lac” si I. H. Radulescu „Zburatorul”. Veacul
care trecuse este individualizat astfel prin fapte de cultura
caracteristice (traditionalism recuperat prin cultura) si este identificat
cu un timp ideal, primordial: „Si totul ce romantic ca-n basme se
urzea”.

Indragostitii au sentimentul ca timpul s-a oprit in loc. „Dar

ei, in clipa asta simteau c-o sa ramana”.Din pacate, este doar o
iluzie..
O imagine relevanta pentru tema trecerii ireversibile a
timpului este: „Demult e mort bunicul, bunica e batrana...”. Orice ar
face omul, nimic nu poate opri timpul. Totul este supus degradarii,
distrugerii: omul, lucrurile materiale, natura. Destinul general-uman
este moartea. Lumea este supusa timpului. Atotputernicia
(suveranitatea) timpului este amintita indragostitilor de dangatul
clopotului din „turnul vechi din sat”.

O alta trasatura traditionalista este folosirea

simbolurilor. „Clopotul” este un simbol destinului omului, care
il insoteste in toate momentele importante din viata sa:
nastere, nunta, inmormantare. Acesta ne trimite cu gandul si la
ortodoxism, latura spirituala adaugata de gandiristi. „Berzele”
sunt insa simbolul continuitatii generatiilor, unii se nasc, altii
mor, intr-o curgere continua.
Tema timpului necrutator este sustinuta si de o alta
imagine semnificativa:„Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe
perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete./ Te recunosti
in ele, dar nu si-n fata ta,/ Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti
uita...”. Avem aici reflectie asupra contradictiei dintre trupul
omului, care tine de pamant si e supus timpului, slabiciunii,
imbatranirii, mortii si sufletul care tine de cer si este nemuritor.
Ceea ce ramane in urma timpului necrutator sunt portretele
ingalbenite, atinse de patina timpului, rastignite pe un perete al
„casei amintirii”.
Secventa a doua cuprinde povestea de iubire a nepotului,
ce parcurge acelasi ritual ca in povestea bunicilor, in acelasi
decor romantic, dar intr-un alt timp si cu alti protagonisti.
Pe opozitia „pe-atunci”-„azi”, „ieri”-„acum” se
construieste simetria poeziei, marcand repetabilitatea
existentei umane. Se trece de la un registru liric obiectiv, la unul
subiectiv, prin implicarea eului liric: „Si m-ai gasit zambindu-mi
ca prea naiv eram”. Iubita, creionata in aceleasi linii diafane ca
si bunica e „subtire”si are „ochi de ametist”. Ea isi intalneste
partenerul in acelasi decor romantic. Reveria (visarea)romantica
e o stare a indragostitilor dintotdeauna. Ceea ce s-a schimbat
este moda literara. Acum indragostitul ii recita iubitei poezii ale
poetilor simbolisti: Francis Jammes si Horia Furtuna. Asocierile
livresti reflecta „motivul bibliotecii”, intalnit adesea in poeziile
lui Pillat, avand rolul de a asocia viata cu literatura si, in acelasi
timp, de a indica epoca, numind preferinta literara a epocii
respective.
Ultima secventa este un epilog al ambelor povesti de
dragoste, constituindu-se si ca laitmotiv al poeziei: „Si cum
sedeam...departe, un clopot a sunat/-Acelasi clopot poate-in
turnul vechi din sat/ De nunta sau de moarte in turnul vechi din
sat”. Sunetul clopotului revine ca un avertisment al trecerii
timpului, punctand inca o data momentele de referinta ale
existentei umane. Chiar daca in forme noi, viata isi urmeaza
ciclul sau. Continuitatea este asigurata prin rotirea neincetata a
generatiilor: „Timpul bunicilor s-a scurs in timpul nepotilor care
iau totul de la inceput in forme imperceptibil modificate”
(Nicolae Manolescu).
 Legatura dintre prezent si trecut este marcata si in plan
stilistic prin alunecarea timpurilor verbale dinspre trecut spre
prezent, de la mai mult ca perfect- folosit ca distantare ferma
de momentul vorbirii „zabrelira”, „imbatranira”, la imperfect- ca
timp al continuitatii „erau”, „simteau” sau perfectul simplu-ce
apropie timpul evocat de poetul-martor, pana la prezentul cu
valoare atemporala ce eternizeaza clipa in amintire „vii acuma
tu”, „calci nisipul”. Jocul subtil al timpurilor verbale constituie
unul dintre secretele artei lui Pillat.
In aceeasi masura se poate vorbi de un joc de roluri sesizat
prin alternanta categoriei persoanei, ce face trecerea de la o
lirica obiectiva, la una subiectiva. Persoana a treia este folosita
in derularea povestii predecesorilor, persoana a doua , in relatia
cu un interlocutor, iar persoana intai, cu referire la eul liric.
Elementele subtile ale jocului spatial si temporal sunt „aci”,
insemnand „casa amintirii” si „eu”, adica pastratorul acesteia.
Chiar daca strabatuta de tristetea trecerii timpului, ce face
fiinta umana perisabila si efemera, poezia lui Pillat pastreaza o
viziune senin-melancolica asupra vietii, eterna prin
repetabilitatea ei: „In atmosfera de patriarhalitate, in leganarea
molcoma a distihurilor pline de mireasma lanurilor de secara, e
o melancolie dulce, o impacare infiorata.” (Dumitru Micu)

''Aci sosi pe vremuri'' de Ion Pillat este o capodopera a

traditionalismului ce transmite un mesaj profund si original despre
necesitatea de a trai frumos si intens fiecare clipa si despre iubire ca
sansa a omului de a evolua si de a cunoaste implinirea. Acest mesaj are
menirea de a ajunge la sufletul cititorului, de a-l sensibiliza si a-i deschide
calea spre ''adevarata cunoastere'',caci asa cum spunea Andre Malraux:
''Abia cartile ne dezvaluie cu adevarat intelesul lucrurilor pe care le
traim".