Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat
-poezie tradiționalistă, interbelică,apariție: 1923-

 G.Călinescu, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, afirma:

„Capodopera lui Ion Pillat este însă Aci sosi pe vremuri,grațioasă , mișcatoare și indivizibilă
paralelă între două veacuri, înscenare care încântă ochii și în același timp , simbolizare a
uniformității în devenire”
 Tradiționalismul este un curent literar românesc, inițiat și teoretizat de poetul creștin
Nichifor Crainic.Acesta îi îndeamnă pe scriitorii români să renunțe la imitații, la a prelua ideile
altora și să-și îndrepte atenția către ceea ce este pur românesc și demn de transmis în artă,
literatură.El îndeamnă la valorificarea folclorului, la îndreptarea atenției către credința creștină și
spiritualitate, la originalitate.Revista în care sunt expuse aceste idei și îndemnuri se numește
„Ceai nou”.Astfel, tradiționalismul capătă trăsăturile sale fundamentale:temele principale sunt
religia, familia,viața rurală,limbajul cuprinde termeni învechiți, religioși, sentimentele transmise
reprezintă totodată valori morale.
 „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie de factură tradiționalistă, inclusă în
ciclul „Trecutul viu”, care face parte împreună cu ciclul „Florica” din volumul „Pe Argeș în sus”,
apărut în anul 1923.
 Poezia este o meditație nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu
repetabilitatea destinului uman, ciclicitatea vieții.
 Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de
narativitate simbolică și meditație cu caracter general-uman, și lirismul subiectiv, cu prezența
eului liric și comunicarea directă a trăirilor și sentimentelor.Sentimentul elegiac și meditativ are
ca suport lirismul subiectiv, sustinut de prezența mărcilor lexico- gramaticale specifice.Cu toate
ca iubirea evocată aparține planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate,
obiectivându-se prin repetabilitate.
 Titlul poeziei este alcătuit din adverbul cu formă populară „aci”, ca marcă a
tradiționalismului, verbul „sosi” utilizat la timpul perfect simplu, care evidențiază ideea că
trecutul pare foarte aproape , și locuțiunea adverbială „pe vremuri”, care are rolul de a indica,
totuși, distanța temporală, antitetic cu timpul prezent.Acesta va fixa cadrul spațio-temporal al
iubirii ce va fi evocată, un cadru nedefinit.
 Compozițional , poezia este alcătuită din 19 distihuri și un vers final,liber, având rolul de
laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvențe poetice: incipitul, evocarea
iubirii de „ieri” a bunicilor, meditația asupra efemerității condiției umane, iubirea de „acum”,
epilogul poemului.Cele doua planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) și prezentul
(distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieții și a
iubirii.
 Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei și fixează, prin intermediul unei
metafore-„casa amintirii” -,spațiul rememorării nostalgice a trecutului.Elementele asociate casei:
„obloane” „pridvor” „poartă” și versul „Păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor” sugerează trecerea
timpului , degradarea, starea de părăsire a locuinței strămoșilor, dar și ideea de spațiu privilegiat,
izolat, accesibil numai urmașului, care poate reînvia trecutul în amintire.Trecutul capătă o aură
legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: „Iar hornul nu mai trage
alene din ciubuc/ De când luptară-n codru și poteri și haiduc”.
 Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor.Dacă în poezia
romantică ,existența naturii era eternă, în opoziție cu efemeritatea existenței umane, în poezia lui
Ion Pillat natura devine solidară cu omul , fiind marcată de semnele senectuții, ca și ființa umană:
„În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii”. În versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi”
este reluat titlul poeziei și este evocată imaginea din tinerețe a bunicii cu nume mitologic:
Calyopi- Caliope(Kalliupe), muza poeziei epice și a elocinței în mitologia greacă. Sugestia
mitică a numelui, faptul că poetul este urmașul care eternizează în creația sa iubirea bunicilor și
„copia”-oglindirea de acum a poveștii de iubire de „ieri”, sunt aspecte care susțin caracterul de
artă poetică a acestei poezii, care își revelează astfel nivelul de profunzimeal semnificațiilor.
Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiții de altădată, respectă un ceremonial:bunicul așteaptă sosirea
berlinei , din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „ în largă crinolină”.Asocierile
livrești reflectă motivul „bibliotecii”, întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a
asocia viața cu literatura și de a indica epoca, numind preferințele literare ale vremurilor
respective. Astfel, bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice- „Le Lac” de
Alphonse de Lamartine și „Sburătorul” de I.Heliade Rădulescu. Atmosfera evocată, peisajul
selenar, sunt romantice: „Și totul ce romantic ca-n basme se urzea”.Sunetul clopotului, laitmotiv
al poeziei, însoțește protector cuplul de îndrăgostiți: „Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat,/
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”.
 Meditația poetică, tonul elegiac, evidențiază ideea că eternizarea ființei umane este
posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămână...”.Eternitatea iubirii, clipa
de fericire este urmată ,în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece
ireversibil- „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...”, portretele fiind singurele care mai
păstrează imaginile de odinioară ale strămoșilor: „Ce straniu lucru:vremea!-Deodată pe perete/
Te vezi aievea numai în ștersele portrete .//Te recunoști în ele , dar nu și-n fața ta,/Căci trupul tău
te uită, dar tu nu-l poți uita...”
 În distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparații, se realizează o paralelă
trecut-prezent și se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica...și vii acuma tu/ Pe
urmele berlinei trăsura ta stătu”.Ca într-un ritual, nepoții repetă gesturile bunicilor peste timp.
Diferențele țin de moda vremii: iubita coboară acum din „trăsură” , iar îndrăgostitul îi recită
poeme simboliste, „Balada lunei” de Horia Furtună și poeme de Francis Jammes.Din portretul
fizic al iubitei se reține doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea”, acum
„ochi de ametist”.Un alt element comun celor două secvențe poetice , construite pe opoziția
prezent- trecut, este simbolul berzei, „pasăre de bun augur, simbol de pietate filială”, dar și
simbol al fidelității, al devoțiunii.Sunetul clopotului însoțește din nou momentul întâlnirii
îndrăgostiților și sugerează repetabilitatea existenței umane.Versul final, laitmotiv al poeziei,
accentuează trecerea ireversibilă a timpului : „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”.
 Muzicalitatea este conferită atăt de elementele prozodiei clasice – rima împerecheată,
ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe , cât și numele de sonorități din secolul al XIX-lea
(Calyopi, Eliad, „Le Lac” „Sburătorul”) și moderne, de la începutul secolului XX (Francis
Jammes, Horia Furtună).La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera cele două
planuri evocate în poezie.Verbele la timpul prezent fie ilustrează permanența sentimentului de
iubire („vii” „calci” „tragi”), fie însoțesc meditația pe tema trecerii timpului („te vezi” „te
recunoști” „uită” „nu poți”).Verbele la perfect simplu („sosi” „sări” „spuse”) au rolul de a reda
rapiditatea gesturilor, iar verbele la alte timpuri trecute susțin narativitatea iubirii.
 O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tentă arhaică și regională, în
evocarea trecutului: „haiduc” „poteră” „berlină” „crinolină” „aievea” „pridvor”.
 „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține liricii tradiționaliste prin idilizarea trecutului,
a cadrului rural, dar și prin tema timpului trecător „fugit irreparabile tempus”.