Ion Pillat- “Aci sosi pe vremuri” (poezie tradiționalistă)

În perioada interbelică, ideile tradiţionalismului au fost reluate de revista Gândirea,

condusă de Nechifor Crainic. Gândirismul continuă să afirme şi să susţină valorile literar-
artistice naţionale în contextul nou al mişcării de idei din această epocă. Tradiţionalismul
poetic al lui Ion Pillat se exprimă în acelaşi timp cu modernismul acestuia.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” este reprezentativă pentru a doua etapă de creație a liricii
lui Ion Pillat, cea tradiționalistă, și a fost inclusă în volumul „Pe Argeș în sus”, publicat în
1923. Opera este considerată de critica literară un „pastel psihologic”, întrucât se axează
pe ideea recuperării unui timp sufletesc, al rememorării, asociată cu imaginea naturii
umanizate.
Poemul aparține tradiționalismului prin temă, prin idealizarea trecutului, cât și prin
cadrul rustic, topos al imaginarului poetic. Aparent o poezie de iubire, textul reprezintă, de
fapt, o meditație pe tema trecerii ireversibile a timpului. Singura salvare a spiritului
confruntat cu perisabilitatea rămâne amintirea, care poate învia miraculos orice moment,
orice ființă sau loc dragi, aparținând trecutului.
Textul reflectă, de asemenea, orientarea tradiționalismului interbelic prin elementele
de prozodie și prin limbajul poetic. Poetul cultivă formele prozodice tradiționale –
versificație simplă, discurs organizat în distihuri, rimă împerecheată, măsura versurilor de
13-14 silabe și ritm iambic. Însă muzicalitatea versurilor este construită și prin aliterații,
„păianjenii zăbreliră și poartă, și zăvor”, ca umbre berze cad”, ceea ce conferă textului
carcterul eclectic.
Alcătuită din nouăsprezece distihuri și un vers liber, poezia este structurată în patru
secvențe lirice. O primă idee poetică relevantă pentru temă este recompunerea idilei
dintre bunicul și bunica. În cadrul patriarhal al satului românesc, este imaginată întâlnirea
unică a celor doi, atmosfera creată amintind de frumusețea poveștilor de dragoste din
basme, „Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac”. Trecerea timpului rămâne însă implacabilă
și este redată printr-o imagine auditivă, „departe, un clopot a sunat”, vestind un
eveniment deosebit, „de nuntă sau de moarte”. Viitorul îndrăgostiților aduce cu sine o
realitate tristă, dar firească, „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…”, anticipată de
verbul din finalul primei secvențe lirice, „În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii”.
O altă idee poetică sugestivă temei o constituie ciclicitatea momentului dragostei
juvenile din generație în generație. Prin analogie cu frumoasele clipe trăite de bunici, este
ilustrată povestea de iubire dintre doi reprezentanți ai unei alte generații, nepotul și iubita
sa. Spațiul întâlnirii este același, „casa amintirii”, cadrul natural rămâne neschimbat,
„amurgul”, „luna”. Reluarea ritualului dragostei de fiecare generație fixează un model
existențial - continuitatea vieții și eternitatea sentimentului sacru de iubire, „Ca ieri sosi
bunica… și vii acuma tu”, „Același drum te-aduse”. Trecerea timpului este marcată, din nou,
de sunetul clopotului, „același clopot poate”, „în turnul vechi din sat”, semn că existența
terestră este o „mare trecere” către un inevitabil final. Clopotul este mesagerul unei
schimbări, degradarea trupului și înălțarea spirituală care culminează cu integrarea în
veșnicie.
Titlul reprezintă un element de compoziție semnificativ, fiind un enunț afirmativ care
ilustrează repere spațiale și temporale ale imaginarului poetic. Suprapunerea prezentului
cu trecutul este marcată prin antiteza adverbului în formă populară „aci” și a locuțiunii
adverbiale „pe vremuri”. Titlul conturează locurile natale ca spațiul „eternei reîntoarceri”,
generator de nostalgie, dar și de bucurie a spiritului. Acesta exprimă ideea conform căreia
existența umană se bazează pe experiențe repetabile, reluate şi retrăite de fiecare
generație în parte, care simte şi trăiește viața asemenea predecesorilor.
Tradiţionalismul liricii lui Ion Pillat este reflectat în aceast text în mai multe planuri:
preferinţa pentru specia pastelului şi pentru universul rural ca topos al imaginarului;
cultivarea formelor prozodice tradiţionale, seninătatea viziunii şi tonul elegiac al
discursului liric. Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat dezvăluie perpetuarea la infinit a
elementelor esențiale din viața omului, iubirea și moartea.