“Aci sosi pe vremuri”

-traditionalism-

de Ion Pillat

Perioada interbelica se caracterizeaza in plan literar prin afirmarea a doua directii

majore: modernismul si traditionalismul, aflate in opozitie. Modernismul a fost
teoretizat de Eugen Lovinescu si promoveaza idei inovatoare precum si sincronizarea
literaturii romane cu literature europeana. Traditionalismul se cristalizeaza in jurul
revistei “Gandirea” si sustine atasamentul fata de valorile trecutului.

Traditionalismul preia anumite elemente de samanatorism si poporanism. Trasaturile

principale ale traditionalismului interbelic sunt: tendinta de idilizare a trecutului, a
universului rural, promovarea specificului national si valorificarea folclorului.

Poezia “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat a fost inclusa in volumul “Pe Arges in sus”,
volum reprezentativ pentru traditionalismul autorului. Creatiile din acest volum evoca
imaginea satului patriarhal, a casei parintesti si a naturii campenesti. Poezia mentionata
ilustreaza estetica traditionalista prin idilizarea trecutului, prin descrierea cadrului
rural, dar si prin tema timpului trecator.

Titlul fixeaza cadrul spatio-temporal al unei iubiri evocate. Adverbul “aci”, indicele
temporal “pe vremuri”, precum si verbul la perfect simplu “sosi” sugereaza tema
centrala a textului, cea a timpului ireversibil, tema dublata de cea a iubirii si a
repabilitatii destinului uman.

Poezia reprezinta asadar, un pastel spiritual deoarece tabloul descriptiv devine un

pretext pentru meditatia asupra curgerii ireversibile a timpului si asupra ciclicitatii
finite umane.

Textul este organizat in 19 distihuri si un vers final cu rol de laitmotiv, ce alcatuiesc

mai multe secvente poetice. Se remarca in text principiul simetriei si a opozitiei dintre
doua planuri temporale: trecut si prezent. Cele doua planuri le corespund doua tipuri de
lirism: planul trecutului este evocat prin intermediul lirismului obiectiv, iar planul
prezentului este reprezentat de lirismul subiectiv.
 Incipitul poeziei este constituit din primele doua strofe ce fixeaza imaginea unui
spatiu cu valente simbolice. Metafora “casa amintirii” sugereaza un cadru protector
care asigura legatura dintre generatii. Acestui spatiu ii sunt associate anumite
elemente: “obloane”, “poarta”, “zavor”, ce sugereaza atat trecerea timpului, cat si idea
de parasire, de singuratate. Acest spatiu mitic este accesibil doar urmasilor care prin
amintire pot reinvia trecutul. Acest trecut istoric este sugerat prin motive literare
specifice: “codru”,”poteri”, “haiduc”.

Al treilea distih deschide secventa evocarii iubirii de-odinioara. Ideea trecerii

timpului este sugerata de personificarea “imbatranira plopii”, natura ca si fiinta umana
fiind marcata de semnele batranetii.

Iubirea din trecut insumeaza atributele unei idei romantic, idee sustinuta nu doar de
onomastica Calyopi ci si de elemente ale culturii materiale si spirituale: “berlina”,
“crinolina”, “Le lac”.

Intalnirea celor doi indragostiti se desfasoara dupa un adevarat ceremonial, bunicul

isi asteapta cu infrigurare iubita, plimbarile romantice sub clar de luna, recitarea unor
versuri din literature romantica. Ritualul erotic “ca-n basme” este insotit de bataia unui
clopot “in turnul vechi din sat”. Motivul clopotului sugereaza trecerea ireversibila a
timpului, sunetul lui insosteste protector cuplul de indragostiti si marcheaza momentele
esentiale ale existentei umane “de nunta sau de moarte”.

Cei doi traiesc iluzia propriei nemuriri “dar ei, in clipa asta simteau ca-o sa
ramana..”. Eternizarea fiinite umane fiind posibila doar prin iubire. Punctele de
suspensie din finalul versului anunta revenirea brutal la realitatea timpului ireversibil si
realizeaza trecerea la meditatia asupra efemeritatii individului, precum si transferul la
planul prezentului incipit la lirismul subiectiv.

Versul “ce straniu lucru: vremea” sugereaza efectul devastator a timpului asupra
fiinite umane. Ceea ce ramane din existenta individului sunt doar “stersele portrete”
care pastreaza imaginea a ceea ce a fost candva.

Distihul al 13 debuteaza cu o comparatie “ca ieri sosi bunica.. si vii acuma tu”, care
realizeaza paralela trecut-prezent si face trecerea la povestea de iubire traita de eul
liric, respective la lirismul subiectiv.

Nepotii repeta peste timp gesturile bunicilor respectand acelasi ritual. Eul liric isi
traieste povestea de iubire intr-un cadru iesit parca de sub legile temporalitatii, caci
“lanul de secara”, “campia fu lac” si luna raman aceleasi, doar protagonistii sunt altii.
 Desi elementele culturii material si spiritual sunt altele, trairile tinerilor sunt
aceleasi. Se remarca in acest plan al prezentului recurenta simbolului fidelitatii,
reprezentat prin imaginea berzelor. Sunetul clopotului insosteste si aceasta pereche
sugerand repetabilitatea existentei umane. El reaminteste indragostitilor ca nu doar
fiinta umana este perisabila in timp, ci si trairile acesteia.

Versul final este reprezentat de motivul central al textului poetic si sustine

caracterul meditative prin reluarea ideii fragilitatii fiintei umane si a repetabilitatii
existentei.

Muzicalitatea textului se realizeaza prin masura de 13-14 silabe a versurilor, prin

rima imperecheaza si ritmul iambic.

“Gratioasa, miscatoare si indizibila paralela intre doua veacuri”, dupa cum apreciaza
George Calinescu, poezia “Aci sosi pe vremuri” este o ilustrare a esteticii
traditionalismului prin idilizarea trecutului si a universului rural prin tema valorificata a
timpului trecator si prin anumite motive literare.