Ion Pillat – Aci sosi pe vremuri

Tema și viziunea despre lume

Introducere:
Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o efervescență culturală, grație
multitudinii de curente culturale, cenacluri, ideologii literare, reviste, apărute în acest interval de timp.
Acest dinamism creator face însă posibilă identificarea a două curente culturale majore ce propun
viziuni în opoziție. Pe de-o parte, modernismul teoretizat și promovat de Eugen Lovinescu prin cenaclul
și revista “Sburătorul’’, iar, pe de altă parte, tradiționalismul, curent promovat de Cezar Petrescu și
Nichifor Crainic prin revista “Gândirea’’. Dacă scriitorii moderniști urmăreau sincronizarea literaturii
române cu cea europeană, tradiționaliștii își propun întoarcerea spre tradiție, spre valorile autohtone,
spre mit. Formele incipiente ale curentului trebuie căutate la începutul secolului al XX-lea în literatura
sămănătoristă și în cea poporanistă, ajungând la maturitate în perioada interbelică, prin mișcarea
gândiristă. De aceea, spre deosebire de poezia tradițională, naivă, nefiltrată decât rudimentar printr-o
conștiință estetică, poezia tradiționalistă se revendică de la tradiție, pe care o modernizează, surprinzând,
așadar, imaginea trecutului într-o dimensiune modernă.
Reprezentativă pentru tradiționalismul interbelic este creația literară “Aci sosi pe vremuri” a lui
Ion Pillat, poezie publicată în volumul “Pe Argeș în sus”, în anul 1923.

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic

studiat într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică
În primul rând, caracterul tradiționalist al textului se evidențiază prin preferința scriitorului
pentru elementele de autohtonism. Într-adevăr, discursul liric conturează imaginea unui univers rural
privit cu nostalgie de către eul poetic, care proiectează în cadrul reprezentat de o casă rurală cu
“obloane”, “pridvor”, “poartă”, “zăvor” cele două povești de iubire. Universul rural este ales ca topos al
concretizării iubirii, sentiment manifestat atât în planul trecutului, al timpului recuperat prin amintire, cât
și în planul prezentului, al trăirii celui care nu face altceva decât să repete experiența celor de dinaintea
lui, fiind sugerată, astfel, repetabilitatea destinului uman, a ciclicității vieții.
În al doilea rând, atmosfera rurală pe care o reconstituie discursul liric este conturată și la nivelul
limbajului. În spiritul esteticii tradiționaliste, poetul recurge la termeni populari și arhaici: “obloane”,
“pridvor”, “zăvor”, “poteri”,“crinolină”. Mai mult, lexicul se circumscrie câmpului semantic al naturii:
“codrul”, “plopii”, “lanul de secară”, “câmpia” etc.
 Prezentarea a două secvențe/idei poetice relevante pentru tema și viziunea
despre lume din textul poetic studiat
În aceeași ordine de idei, poezia “Aci sosi pe vremuri’’se înscrie în estetica tradiționalistă
și prin tematica abordată, cea rurală. Această macrotemă se particularizează prin cea a iubirii și a
timpului. Incipitul surprinde, prin metafora “casa amintirii”, toposul în care vor fi proiectate cele două
povești de iubire, conturând, totodată, viziunea poetului asupra timpului. Deși casa pare învechită,
aceasta poate, totuși, să fie readusă la viață prin puterea amintirii. Se observă aici viziunea tipic
tradiționalistă potrivit căreia ființa umană se poate sustrage curgerii ireversibile a timpului prin refugiul
în amintire. Prima secvență poetică reconstituie scenariul erotic de altădată, povestea de iubire a
bunicilor, tinerii de odinioară. Această idilă este proiectată într-un cadru romantic, dominat de prezența
astrului selenar și a lacului. Mai mult, secvența curpinde elemente de intertextualitate, prin trimiterile
livrești la operele unor autori romantici din care bunicul îi recită bunicii: “Le Lac” de Lamartine și
“Zburătorul” de Ion Heliade Rădulescu. Povestea de iubire a bunicilor este întreruptă însă de clopotul
care sună “în turnul vechi din sat”, un sunet ce avertizează asupra caracterului efemer al existenței ființei
umane, amintind că acolo unde este nuntă este și moarte.
Ce de-a doua secvență poetică aduce în prim-plan o altă poveste de iubire, cea a nepoților.
Secvența este introdusă printr-o comparație, punându-se astfel în evidență caracterul ritualic, ciclic al
existenței umane: “Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu:/Pe urmele berlinei trăsura ta stătu’’. Legătura
dintre generații se realizează cu ajutorul unui detaliu semnificativ, reprezentat de simbolul ochiului
( odinioară,“de peruzea’’, acum “de ametist’’). Diferențele dintre cupluri țin de moda vremii: berlina
este înlocuită cu trăsura, iar îndrăgostitul îi recită iubitei poeme simboliste semnate de Francis Jammes
sau Horia Furtună. Sunetul clopotului avertizează din nou asupra trecerii ireversibile a timpului, asupra
realității morții.

Ilustrarea a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale

textului poetic studiat, semnificative pentru tema și viziunea despre lume a poetului
Nu în ultimul rând, viziunea tradiționalistă a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de
structură, de compoziție și de limbaj ale textului poetic. Adevărat element paratextual, titlul anticipează
ideea poetică, fiind în strânsă corelație cu mesajul transmis prin discurs. Este structurat pe baza unui
adverb de loc cu formă regională, “aci”, a verbului la perfectul simplu,“sosi”, și a locuțiunii adverbiale
de timp, “pe vremuri”. Interpretat în corelație cu întregul text, cel dintâi element lexical din componența
titlului desemnează “casa amintirii” în care au viețuit bunicii și unde acum sosește tânărul cuplu. Totul
se desfășoară, așadar, între limitele și sub ocrotirea acestui “aci”, cu funcție simbolică: “aci” sosește
așteptata mireasă și tot “aci” se moare. Cu alte cuvinte, “aci” este spațiul unde are loc ritualul apariției
și al plecării omului în lume și din lume. Reperul spațial devine, la nivel textual, elementul stabil, sustras
devenirii, un topos ce își subordonează dimensiunea temporală unui prezent etern. Dacă spațiul este unul
stabil, vremurile dau impresia că sunt mereu altele datorită ciclicității prezențelor umane.
Succesiunea generațiilor, dimensiunea ritualizată a existenței umane sunt sugerate, la nivel
textual, printr-o serie de elemente de recurență. Luna apare ca martor mut al poveștilor de iubire,
însoțind de fiecare dată întâlnirea cuplului de îndrăgostiți. Lanul de secară, un alt element comun al
peisajului care găzduiește cele două povești, este prezent atât pe vremea bunicilor (când mult așteptata
mireasă venea cu berlina la casa celui care urma să-i devină soț), cât și pe vremea nepoților (când ființa
iubită se lasă purtată de trăsura ce avea să o aducă în brațele îndrăgostitului). Recitările de poeme se
constituie într-un alt element de ritual, prin care cei doi bărbați îndrăgostiți își cer viitoarele soții.
Sunetul clopotului “în turnul vechi din sat” însoțește întâlnirea cuplurilor, avertizând de fiecare dată
asupra trecerii timpului, asupra ciclicității existenței umane.
Din punct de vedere compozițional, poetul optează pentru elemente de prozodie aflate la
confluența dintre tradiție și modernitate. Structurarea discursului liric în 19 distihuri, cu o metrică de 13-
14 silabe, un rit iambic și versurile dispuse pe baza unei rime împerecheate reflectă preferința
scriitorului pentru structurile clasice, în vreme ce versul liber din final reprezintă o trăsătură a
modernității.
În concluzie, poezia “Aci sosi pe vremuri” a lui Ion Pillat rămâne o creație reprezentativă atât
pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru diversitatea tematică, stilistică și de viziune ce
caracterizează literatura noastră din perioada interbelică.