PLUMB

GEORGE BACOVIA- POEZIA SIMBOLISTĂ

Poezia, din volumul cu același titlu, publicată în anul 1916, se încadrează în curentul
simbolist și poate fi considerata o ars poetica ce concentrează temele majore ale universului
poetic bacovian.
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica
repetițiilor, cromatica și dramatismul trăirii eului liric.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate, incapabil să-l înțeleagă,
lipsită de aspirații și artificială.
Din punct de vedere compozițional, poezia este alcătuită din două catrene, cu o rimă
masculină, îmbrățișată, conținând grupuri de consoane precum: nmb, nt, ce dau senzația de
închidere.
Se remarcă, specific simbolismului, repetarea obsesivă a metaforei-simbol-plumb, ce
umple toate tiparele substantivale: sicrie, flori, veștminte, cavou, vânt, coroane. Sugerând nu
doar vecinătatea morții, si și pe cea a vidului, mai cumplit decât moartea.
Din punct de vedere structural, poezia se organizează pe două planuri: unul exterior -
conturat cu ajutorul motivelor simboliste: cimitirul, cavoul, veștminte, funerare; altul interior
– sugerat de sentimentul de iubire ce-i provoacă eului liric disperare, nevroză, deprimare. Eul
liric se simte singur și nefericit, agresat, deopotrivă, de spațiul exterior, ca și de neliniștile
interioare.
Poezia „Plumb” cuprinde o tematică în conformitate cu imaginarul simbolist: moartea,
iubirea și condiția artistului. Tema morții este surprinsă încă din incipitul discursului poetic,
unde verbul la imperfect „dormeau”, alături de epitetul „adânc”, sugerează ideea unui somn
continuu, echivalent, în cazul lui Bacovia, cu moartea.
Opera literară „Plumb ”, deoarece deschide volumul de debut al artistului și conține
sugestii referitoare la condiția artistului, poate fi interpretată și ca o artă poetică. Textul
surprinde ipostaza artistului care traversează tripla criză, specifică omului modern. Mai întâi,
poate fi observată o criză a sinelui, ipostaza unei ființe care își simte realitatea interioară „de
plumb”. Mai apoi, apare ipostaza artistului condamnat la o existență solitară, imaginându-și
societatea ca un cavou. Finalul discursului conține, prin metafora „aripile de plumb”, sugestia
crizei comunicării ființei cu transcendența.
Titlul poeziei, în calitate de indicator ce orientează lectura textului, semnifică, în sens
denotativ, metalul gri, opac, cu o greutate atomică mare, iar în sens conotativ, prin consistența
materială densificată , sugerează apăsarea sufletească, angoasă, închiderea definitivă a
spațiului existențial fără soluții de ieșire.
Prin folosirea persoanei I singular, ca modalitate de redare a trăirilor interioare, poezia
îmbracă forma unei confesiuni lirice. Lirismul subiectiv este redat prin verbele la persoana I:
„stam”; „am început”, dar și de adjectivul posesiv la persoana I: „amorul meu”;
Impresia finală pe care o degajă poezia, în ansamblul ei, este de sfârșit de lume, de
profundă degradare organică, idee accentuată prin omniprezența plumbului. Prin atmosferă,
muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondenței, zugrăvirea stărilor sufletești
de angoasă, poezia Plumb se încadrrează în estetica simbolistă.