Ilina Mircea

Clasa a X-a C
Marile procese staliniste din U.R.S.S.
din perioada interbelica

Stalin în 1939 într-o poză cu scopuri de

propagandă
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
Evaluarea proceselor

Cei mai mulți observatori occidentali care au participat la aceste procese, au spus că acestea au fost
judecate corect, iar vinovăția acuzaților a fost stabilită fără putință de tăgadă. Ei și-au bazat afirmațiile pe
mărturisirile acuzaților, care au părut ca fiind date de bunăvoie în sala de judecată, fără să existe vreo dovadă
evidentă că ele ar fi fost obținute prin tortură sau sub influența drogurilor.

În atmosfera politică a anilor 1930, acuzația de participare la o conspirație pentru distrugerea Uniunii
Sovietice era credibilă, puțini observatori din afara URSS-ului fiind la curent cu luptele intestine din Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice, care au dus la epurări și procese.

Azi este bine știut că acele mărturisiri au fost smulse de cele mai multe ori după ce se exercitaseră
asupra acuzaților uriașe presiuni psihologice. Un fost ofițer al GPU, Alexander Orlov, a descris metodele
folosite pentru obținerea mărturisirilor: bătăi repetate, tortura, ținerea acuzatului nedormit sau ținerea lui în
picioare pentru perioade foarte lungi, ca și amenințările cu arestarea și executarea membrilor familiilor
acuzaților. De exemplu, fiul de 16 ani al lui Kamenev a fost arestat și a fost acuzat de terorism. După luni de
introgatorii și presiuni dezumanizante, acuzații erau epuizați și duși la disperare.

Zinoviev și Kamenev au cerut drept condiție a "mărturisirilor autoincriminatorii" o garanție directă a

Politburo-ului că li se vor cruța viețile și familiile lor vor fi eliberate. Ei nu au obținut decât de o întâlnire cu
Stalin, Kliment Voroșilov și Nicolai Ejov, întâlnire în timpul căreia au primit toate asigurările cerute. După
pronunțarea sentințelor în proces, Stalin nu numai că și-a încălcat promisiunea de a nu executa acuzații, dar a
dat ordin ca mai toate rudele acestora să fie arestate și împușcate. Buharin a fost de asemenea de acord să
"mărturisească" dacă i se lasă familia în pace. Stalin și-a ținut parțial promisiunea. Soția lui Buharin, Anna
Larina, a fost trimisă Gulag, dar a supraviețuit.

Comisia Dewey

În mai 1937, s-a format la inițiativa sprijinitorilor lui Troțki din SUA, "Comisia de anchetă asupra
acuzațiilor făcute împotriva lui Lev Troțki în procesele de la Moscova" pentru stabilirea adevărului în această
problemă controversată. Comisia a fost mai simplu cunoscută sub numele de Comisia Dewey, după numele
președintelui ei, cunoscutul filozof și pedagog american John Dewey. Deși audierile au fost conduse în mod
evident de așa natură încât să demonstreze nevinovăția lui Troțki, ele au adus dovezi de netăgăduit că anumite
acuzații nu aveau cum să fie adevărate.
Ilina Mircea
Clasa a X-a C

De exemplu, Piatakov a depus mărturisit că în decembrie 1935 s-a deplasat cu avionul la Oslo pentru ca
"să primească instrucțiuni teroriste" de la Troțki. Comisia Dewey a stabilit că un asemenea zbor nu a existat. Un
alt acuzat, Ivan Smirnov, a mărturisit că a luat parte la asasinarea lui Serghei Kirov din decembrie 1934, într-un
moment în care el era în închisoare de mai mult de un an.

Comisia Dewey și-a publicat concluziile într-o carte de 422 de pagini cu titlul Not Guilty (Nevinovat).
Concluziile erau că cei condamnați în Procesele de la Moscova erau nevinovați. Comisia trăgea următoarele
concluzii: "În mod independent de orice fel de ingerință, Comisia stabilește că:

Desfășurarea proceselor de la Moscova a fost de așa natură încât să convingă orice persoană fără
prejudecăți că nu s-a făcut nici o încercare de stabilire a adevărului.
Atâta vreme cât mărturisirile au fost în mod necesar considerate cele mai importante argumente, chiar
aceste marturisiri conțin asemenea improbabilități inerente, încât au convins Comisia că ele nu reprezintă
adevărul, fără a se ține seama de mijloacele folosite pentru obținerea lor.
Troțki nu a dat niciodată instrucțiuni nici unui acuzat sau martor din procesele de la Moscova să facă
înțelegeri cu puteri străine împotriva Uniunii Sovietice, iar Troțki nu a recomandat niciodată, nu a complotat și
nu a încercat să restaureze capitalismul în URSS.

Comisia a tras concluzia finală: "De aceea, noi considerăm procesele de la Moscova niște
înscenări."

Opinii în apărarea proceselor

Unii dintre contemporanii proceselor, care credeau că procesele erau în mod indiscutabil corecte, citau
declarațiile lui Molotov, care, acceptând că unele dintre mărturisiri conțin depoziții care sunt neverosimile, a
spus că ar fi putut exista câteva motive pentru care acestea au fost făcute. Unul dintre aceste motive ar fi fost
acela că, puținii care au făcut mărturisiri îndoielnice, au încercat să submineze Uniunea Sovietică și guvernul ei,
sau, alt motiv ar fi fost acela că declarațiile mincinoase din timpul mărturisirilor ar fi putut arunca dubii asupra
corectitudinii procesului. Molotov a postulat că un acuzat ar fi putut inventa o poveste a colaborării sale cu
agenții străini și membri de partid pentru a submina guvernul, iar, mai apoi, acești membri de partid ar fi ajuns
să fie suspectați, deși erau nevinovați, colaborarea închipuită cu agenturile străine putând să pară în aceiași
măsură adevărată. În viziunea lui Molotov, guvernul sovietic a fost victima unei mărturii mincinoase. Totuși,
după părerea lui, dovezile că cei mai mulți foști șefi comuniști conspirau să pună mâna pe putere într-un
moment de slăbiciune a celor aflați la conducere erau în cea mai mare parte de netăgăduit.
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
Detalii

Primul proces de la Moscova (Procesul celor șaisprezece)

Primul proces a avut loc între 19 august și 24 august 1936. Principalii acuzați au fost Grigori Zinoviev și
Lev Kamenev.

Lista completă a acuzaților este următoarea:

1. Grigori Evseevici Zinoviev,

2. Lev Borisovici Kamenev,
3. Grigori Evdokimov,
4. Ivan Bakaiev,
5. Serghei Vitalievici Mraciovski, erou al războiului civil, care s-a distins în luptele din Siberia și din
Orientul Îndepărtat Rus,
6. Vagarșak Arutiunovici Ter-Vaganian, conducătorul Partidului Comunist din Armenia,
7. Ivan Nikitici Smirnov, Comisar al Poporului pentru comunicații,
8. Efim Dreițer,
9. Isak Reingold,
10. Richard Pickel,
11. Eduard Holțman,
12. Fritz David (Ilia-David Israilevici Kruglianski),
13. Valentin Olberg,
14. Konon Berman-Iurin,
15. Moissei Lurie (Alexander Emel),
16. Natan Lurie.

Toți au fost acuzați conform articolelor 58.8, 19 și 58.11 din Codul Penal al RSFSR. Principala acuzație a
fost aceea de participare la o organizație teroristă care avea ca scop uciderea lui I. V. Stalin și a altor membri de
frunte ai guvernului sovietic. Cu toții au fost judecați de Tribunalul Militar al Curții Supreme a URSS.
Președintele completului de judecată a fost Vasili Ulrih, iar procuror a fost Andrei Vîșinski.

Procesul lui Radek și Piatakov (Procesul celor șaptesprezece)

Într-un alt proces din ianuarie 1937, principalii acuzați au fost Karl Radek, Iuri Piatakov, Grigori
Sokolnikov, Nicolai Muralov și Mihail Boguslavski. Alături de ei au mai fost acuzațe alte 12 persoane. Patru
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
dintre ei au fost condamnați la închisoare în lagărele de muncă, ceilalți au fost condamnați la moarte și
executați.

Procesul militarilor

Procesul înalților comandanți militari, cunoscut și sub numele de "afacerea Tuhacevski", a fost un
proces secret, diferit de restul proceselor de la Moscova. Acest proces s-a caracterizat prin aceleași tipuri de
înscenări ca și restul proceselor spectacol de la Moscova și este considerat unul dintre procesele principale ale
Marii Epurări. Mareșalul Tuhacevski și alți comandanți ai Armatei Roșii – Iona Iakir, Ieronim Uborevici,
Robert Eideman, Avgust Kork, Vitovt Putna, B.M. Feldman și Vitali Primakov – au fost acuzați de conspirație
anticomunistă și au fost condamnați la moarte. Ei au fost executați în noaptea de 11 iunie spre 12 iunie, imediat
după pronunțarea sentinței de către Curtea Supremă a URSS, convocată în sesiune specială. Această sentință a
fost începutul unei epurări masive în Armata Roșie, totalul victimelor acestei acțiuni fiind de aproximativ
42.000 de militari executați.

Procesul celor douăzeci și unu

Procesul celor douăzeci și unu a avut loc în martie 1938. Principalii acuzați au fost Alexei Rîkov,
Nicolai Buharin, Nicolai Krestinski, Cristian Rakovski și Ghenrih Iagoda.

Totaluri

Toți membrii Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice care fuseseră
tovarășii de drum ai lui Lenin care mai erau în viață în momentul începerii epurărilor, cu excepția lui Stalin,
Kalinin și Molotov, au fost judecați. La sfârșitul seriei de procese, Stalin arestase și executase pe aproape toți
bolșevicii în viață care participaseră la Revoluția din Octombrie. Din 1.996 de participanți la congresul
partidului din 1934, 1.108 au fost arestați. Din 139 de membri ai CC al PCUS, 98 au fost arestați. Trei din cei
cinci mareșali ai Uniunii Sovietice și o treime dintre ofițerii Armatei Roșii au fost arestați sau executați. Mai
multe milioane de cetățeni obișnuiți, care nu aveau nimic de-a face cu politica sau cu armata, au murit în timpul
epurărilor. Principalul acuzat al tuturor proceselor, Lev Troțki, a fost exilat, dar a fost asasinat în cele din urmă
de un agent stalinist în 1940.

Reabilitări
Ilina Mircea
Clasa a X-a C

După ce Nikita Hrușciov a denunțat în discursul secret din 1956 cultul personalității lui Stalin și
epurările din perioada când acesta a fost la cârma statului sovietic, a început cu timiditate reabilitarea
veteranilor bolșevici executați. Nicolai Buharin și alți 19 coinculpați au fost complet reabilitați în 1988. În
același ani au fost reabilitați și Zinoviev, Kamenev și Radek și coninculpații din procesul lor.

În ianuarie 1989, oficiosul partidului comunist – Pravda – a raportat reabilitarea postumă a 25.000 de
persoane. În același ani, discursul secret al lui Hrușciov a fost publicat în întregime (deși, despre existența lui,
publicul sovietic avea cunoștință încă din 1956).

Procese in România

În perioada dintre cele două războaie mondiale se consemnează o adevărată avalanşă de procese intentate
membrilor sau simpatizanţilor partidului comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din faşă orice
manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau clandestinitate),
legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra lege Mârzescu) fiind aplicată cu promptitudine şi severitate.
Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi numele viitorilor conducători
ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care le-am considerat mai
importante.

271 de acuzaţi în procesul din Dealul Spirii

În perioada dintre cele două războaie mondiale, se consemnează o adevărată avalanşă de procese
intentate membrilor sau simpatizanţilor Partidului Comunist. Autorităţile române au urmărit să zdrobească din
faşă orice manifestaţie a comuniştilor din România (indiferent dacă partidul s-a aflat în legalitate sau
clandestinitate), legislaţia aferentă acestui lucru (în special celebra Lege Mârzescu) fiind aplicată cu
promptitudine şi severitate. Printre cei care vor fi judecaţi şi condamnaţi în cadrul acestor procese se vor regăsi
numele viitorilor conducători ai României comuniste. Ne vom opri în continuare asupra câtorva procese pe care
le-am considerat mai importante.O primă acţiune în forţă împotriva comuniştilor se consemnează în anul 1921,
în urma Congresului de Constituire a PCR. Cu această ocazie, sunt arestaţi 51 din cei 77 de delegaţi comunişti,
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
cei care votaseră afilierea fără rezerve la Internaţionala a III-a comunistă. Între cei arestaţi se numără şi cinci
deputaţi socialişti (în frunte cu Gheorghe Cristescu) din Parlamentul României. Ministrul de interne, C.
Argetoianu, avea să afirme: „Pot să dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România”.
Judecarea lor, intrată în istorie sub numele de „procesul din Dealul Spirii”, se va desfăşura în anul 1922,
fiind implicate nu mai puţin de 271 de persoane (alături de cei menţionaţi mai sus, pe banca acuzării regăsindu-
se socialiştii arestaţi la greva generală din 1920, cei arestaţi în preajma Congresului PCR şi atentatorul de la
Senat, Max Goldstein – va fi însă judecat separat).
Printre cei arestaţi se numărau: Gheorghe Cristescu, Alexandru Dobrogeanu Gherea, D. Fabian, Elek
Köblos, Boris Ştefanov, C. Popovici, Elena Filipovici, P. Tcacenco, Gh. Niculescu Mizil etc. Apărarea era
reprezentată de Dem. Dobrescu, N. D. Cocea, Constantin Paraschivescu-Bălăceanu, G. Clony, Take Polikrat,
Osvald Teodoreanu, Vasile Nottara.
Numeroase personalităţi ale vieţii publice şi-au manifestat dezaprobarea faţă de acţiunea guvernului,
considerată a fi împotriva oricăror norme democratice. S-au pronunţat în acest sens Nicolae Iorga, Iuliu Maniu,
C-tin. Rădulescu-Motru, Nicolae Lupu etc. În urma intensificării acţiunilor de protest, regele va promulga
Decretul de amnistie, în urma căruia au fost eliberaţi 213 dintre acuzaţi.
Doi ani mai târziu, au loc noi incidente, de această dată în Basarabia, culminând cu momentul Tatar
Bunar, când a fost proclamată Republica Sovietică Moldovenească. În urma intervenţiei autorităţilor, au fost
reţinute 489 de persoane (din care doar nouă români). În cadrul procesului ce va urma, apărarea a fost asigurată
de avocaţi din Chişinău şi Bucureşti. Dintre aceştia s-a remarcat Paraschivescu-Bălăceanu, care, în urma unor
contre cu preşedintele Consiliului, colonelul Maxim, a fost evacuat din sală. 85 dintre acuzaţi au fost
condamnaţi, printre aceştia neaflându-se însă nici un român.

Dobrogeanu Gherea face greva foamei

Anul 1925 aduce cu sine un nou proces intentat comuniştilor. Printre acuzaţi îl regăsim pe Al.
Dobrogeanu Gherea, acuzat că a pus la cale, la Buşteni, un complot împotriva statului român. Apărătorii lui
Gherea erau G. Costa-Foru, Paraschivescu-Bălăceanu, Dem. Dobrescu, P. Ioaniţescu, M. I. Negreanu. Acuzatul
a protestat împotriva arestării intrând în greva foamei pentru 24 de zile. Acţiunea lui nu i-a înduplecat pe
judecători, care l-au condamnat la 10 ani reclusiune şi i-au respins cererea de recurs.
Al. Dobrogeanu Gherea va mai face obiectul unui nou proces, în 1929, de această dată fiind acuzat de
„încercare de răsturnare a guvernului, cu ajutorul armatelor străine”, şi condamnat la opt ani de închisoare.
Printre avocaţii lui îl regăsim şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu.
Pentru anul 1928 merită amintite două procese: cel al comuniştilor din Cluj („crimă contra persoanelor şi
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
proprietăţii” şi „afilierea la asociaţii din străinătate care au ca scop răsturnarea ordinei sociale din România”) şi
cel al răspânditorilor de „manifeste incendiare” (considerată o încălcare a articolelor 7 şi 8 din Legea
Mârzescu). Interesant este faptul că, în al doilea caz, cei implicaţi nu erau etnici români: E. Arnoldi, Josef
Berzovski, Sofia Safran, Iosif Finckel. Pentru că au răspândit „Tânărul leninist”, acuzaţii au primit pedepse cu
închisoarea variind între două luni şi doi ani şi amenzi de 5.000 de lei.
Comuniştii de origine străină sunt implicaţi şi în procesul muncitorilor de la Galaţi (1927), acuzaţi şi
condamnaţi pentru răspândirea de cărţi subversive („Pocitegrama”) şi terorism. Câteva nume sunt concludente:
Averbuch, D. Schwartz, A. Gricenko, N. Bevz, I. Kacenko, S. Ratinovici etc.
Nici începutul deceniului patru nu este mai liniştit pentru comunişti. În 1932, Mihail Popescu şi Jana
Şerbănescu sunt judecaţi pentru „atentat asupra organelor de ordine, răspândirea de manifeste şi încălcarea
Legii Mărzescu, fiind achitaţi în urma pledoariilor avocaţilor Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Paraschivescu-
Bălăceanu. Dej – 15 ani de închisoare

Dej – 15 ani de închisoare

Un moment important în istoria acestor procese îl reprezintă anii 1933-’34, când sunt judecaţi cei
implicaţi în manifestările greviste de la Griviţa. Cei 108 acuzaţi, printre care se găseau şi Gheorghiu-Dej, Chivu
Stoica, David Köner, C. Doncea, D. Petrescu, Gheorghe Vasilichi, Paulina Doncea etc, au fost apăraţi de un
număr impresionant de avocaţi cu renume, dintre amintim pe I. Sraer, Paraschivescu-Bălăceanu, J. Vşădescu, P.
Grozdea, S. Davidescu.
Procesul, început la Bucureşti în 1933 şi terminat la Craiova în 1934, a dus la condamnarea la ani grei de
închisoare a celor arestaţi, Gheorghiu Dej, spre exemplu, primind 15 ani de detenţie.
Procesul intentat lui Petre Constantinescu Iaşi a ocupat prima pagină a ziarelor în 1935. Acesta, împreună cu M.
Braşoveanu, Diner Etea, Feija Rabinovici, David Fenerstein, Paulina Rosenberg, dr. Derevici, era acuzat de
infracţiune la Legea Mârzescu. Cei aflaţi în boxă au beneficiat de o apărare susţinută de Petre Pandrea, Dem.
Dobrescu, I. Sraer, Osvald Teodoreanu, I. Gh. Maurer, Paraschivescu Bălăceanu, la care se adaugă reputatul
avocat francez, Marcel Villard. Atât în ţară, cât şi peste hotare, a fost declanşată o puternică campanie de
susţinere a lui Petre Constantinescu Iaşi. Printre cei care au cerut eliberarea lui, se numără şi cunoscuţii Pierre şi
Marie Curie.
Au fost citaţi numeroşi martori, personalităţi de seamă ale vieţii politice şi culturale interbelice din
România. Nu s-au prezenta la apel: mareşalul Averescu, Ion Inculeţ, Octavian, Victor Iamandi, dar aveau să
răspundă întrebărilor avocaţilor: T. Bratu (rectorul Universităţii din Iaşi), dr. Reiner, prof. Ciobanu de la
Academia Română. Verdictul, dat în martie 1936, era: Petre Constantinescu Iaşi este condamnat la doi ani şi
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
jumătate de închisoare, 10 ani interdicţie şi 20.000 de lei amendă. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi M.
Braşoveanu, Diner, Etea şi Feja Rabinovici, în timp ce doi dintre cei implicaţi (Paulina Rosenberg şi dr.
Derevici) au fost achitaţi.
Tot în 1935, este intentat proces celor 13 studenţi comunişti acuzaţi de activitatea subversivă, prin
împrăştierea de manifeste şi broşuri. Studenţii (printre care figura şi viitorul nomenclaturist, Grigore Preoteasa)
au fost apăraţi de Paul Iliescu şi Paraschivescu Bălăceanu, iar ca martori la proces au compărut: Mihai Ralea şi
C-tin Rădulescu-Motru. Pedepsele au variat între şase luni şi 2,5 ani închisoare: Juju Schneiberg – 2,5 ani, Pepi
Renner – şapte luni, Asia Micinic – opt luni, Ofelia Manole – doi ani, Ana Wexler – şase luni, Regina Beer –
doi ani, la care se adaugă cinci ani interdicţie şi 500 de lei amendă. Grigore Preoteasa va fi însă achitat.

Dosarul procesului de la Craiova –3 volume şi 3 anexe

Ultimele trei procese pe care le abordăm au loc în anul 1936. Primul, asupra căruia nu vom insista prea
mult, este cel al comuniştilor antifascişti de la Cetatea Albă (Maria Sârbu, Petru Onofrenco, Teodor Rudenko,
M. Stoicov etc.), condamnaţi în total la 280 ani de închisoare. Cel de-al doilea proces, este cel intentat unui
număr de 27 de membri ai Blocului Democrat, majoritatea evrei (Kesser, Grunberg, Gerber, Zac, Saiovici,
Bercovici, Lavenson, Krammer, Leibu etc.) acuzaţi că „au lucrat cu mijloace teroriste la răsturnarea ordinii de
stat”. Avocaţii – Maurer, Al. Mâţă, Atanase Joja, I Sraer, Al. Grigorovici – au cerut amnistie pentru clienţii lor.
Acest lucru s-a obţinut doar pentru doi dintre acuzaţi, restul primind pedepse cu închisoarea cuprinse între şase
luni şi 3,5 ani.Cel mai important a fost însă, de departe, procesul comuniştilor desfăşurat la Craiova. Acuzaţi –
nume cunoscute ale mişcării comuniste din România: Ana Pauker, S. Marcovici, Liuba Chişinevschi, Alexandru
Drăghici, Alexandru Moghioroş, Jordanoff Caleti – erau acuzaţi că „au intrat în legătură cu asociaţiuni din
străinătate, în scopul de a primi instrucţiuni şi subvenţii pentru pregătirea revoluţiei comuniste în România”.
Dosarul întocmit acuzaţilor avea trei volume şi trei anexe. Nu mai puţin de 24 de avocaţi din Craiova şi
Bucureşti s-au înscris pentru apărarea celor acuzaţi. Amintim pe Ella Negruzzi, Paul Iliescu, I. Gh. Maurer,
Lucreţiu Pătrăşcanu, G. Costa-Foru, Nicu Iunian, V. V. Stanciu, Şt. Niţulescu. Aceaştia nu au putut însă să
determine eliberarea clienţilor lor sau măcar acordarea unor pedepse mai uşoare. Prin urmare, Ana Pauker a fost
condamnată la 10 ani închisoare, 10 ani interdicţie corecţională totală (ea mai fusese condamnată în 1925 la 10
ani închisoare şi în 1928 la 20 ani detenţie, dar nu efectuase pedepsele, fugind din ţară) şi 95.000 lei amendă.
Aceeaşi pedeapsă o vor primi: Şmil Marcovici şi Jordanoff Caleff. Moghioroş urma să efectueze 9,2 ani
închisoare şi plătească o amendă de 95.000 lei, la care se adaugă 10 ani de interdicţie corecţională totală. Liuba
Chişinevschi este condamnată la 9,9 ani închisoare, 85.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie corecţională
totală, iar Alexandru Drăghici „se alege” cu 9,3 ani închisoare, 80.000 lei amendă şi 10 ani de interdicţie.
Ilina Mircea
Clasa a X-a C
Acestea sunt câteva dintre procesele în care au fost implicaţi comunişti în perioada interbelică. Opoziţia
s-a folosit mereu de procese comuniştilor pentru a ataca guvernul, care „încălca drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti”, dar, în momentul în care ajungea la putere, trecea, la rândul ei, la represalii anticomuniste.
Şi mai este de remarcat un lucru, aceste procese şi pedepsele vor fi folosite mai târziu de către comunişti
pentru a-şi face un titlu de glorie din suferinţele pe care le-au îndurat de pe urma „regimului burghez”.

Bibliografie
Stephane Courtois-„Dicționarul Comunismului” ,editura Polinom 2008;
Costăchel valeria-„Istoria URSS” ,editura 1958
Doina Jela-„Lexiconul negru” ,editura Humanitas 2001