Florin Matrescu- Holocaustul Rosu

Cartea intitulata “Holocaustul Rosu” este scrisa de catre Florin Matrescu, fiind editata in anul
1993 la editura Gerom Design Ltd. in orasul Bucuresti. Lucrarea este compusa din doua parti, cea dintai
face referire la crimele comunismului international iar cea de-a doua cuprinde consideratii generale asupra
fenomenului communist in intregime. Impreuna cele opt (8) capitole insumeaza un total de 174 pagini.
Doctorul Florin Matrescu provine dintr-o familie de luptatori anticomunisti. Fiind o personalitate
puternica, în timpul regimului comunist, avea sa intre în conflict cu directorul Spitalului Municipal
Bucuresti, socrul lui Sorin Oprescu (actualul primar general al Capitalei). Atunci a hotarât sa plece în
Germania Federala, unde avea sa fie medic peste 20 de ani. Acolo a continuat sa dezavueze dictatura
comunista din România, prin eforturi deosebite si pe banii lui. A contribuit la organizarea rezistentei
anticomuniste din Germania, iar dupa caderea sistemului bolsevic, s-a întors în tara. Înca mai avand iluzii.
va traduce Constitutia Germaniei Federale, oferindu-o spre studiu si aplicare conducatorilor Conventiei
Democrate. Inutil fiindca toti cei 15000 de specialisti stiau ce aveau de facut. Ulterior, si-a oferit serviciile
ca doctor cu practica într-o lume cu mari performante în domeniu. Eforturile si disponibilitatea sa erau
primite cu suspiciune.
În paralel, doctorul Florin Matrescu a ramas un observator atent al fenomenelor politice
contemporane. Cartea Holocaustul rosu este rezultatul acestor cercetari personale, care, prin sagacitatea
lor, neconventionala astazi, îl marcheaza pe oricare cititor. Pe data de 7 septembrie 2006, Florin Matrescu,
împreuna cu alti intelectuali români, a realizat la Cluj un autentic proces al comunismului. Actiune care,
din nefericire, nu s-a bucurat de atentia cuvenita din partea presei si a prietenilor lui Vladimir Tismaneanu,
inchizitorul "epocii de aur". N-a înteles atunci ca "tot noi" trebuie sa facem rechizitoriul "holocaustului
rosu".
Lucrarea reprezinta o sinteza documentara a unui mare numar de fapte privind crimele
comunismului international. Ea se adreseaza prin date statistice, cifre ce reprezinta oameni, ce ne face sa
1
intelegem organizarea sistemului terorii, a manipularii si dezinformarii.Desi materialele informative sunt
evident incomplete si lacunare ele ofera totusi o imagine de ansamblu ,cu o claritate imbunatatita, asupra
fenomenului international. Se poate spune ca platformele ideologice si programatice ale regimurilor
impuse cu brutalitate, dezvaluie in spatele frazelor demagogice adevarata caracteristica a teoriei si
practicii marxist-leniniste si anume violenta secundata de teroare ajungand chiar la criminalitate
organizata de nivel statal. Cele peste 350 titluri folosite la redactarea volumului reprezinta pentru doritorii
de adevar un material documentar impresionant, ce ofera informatii ample asupra crimelor comunismului
international.
Demn de a fi mentionat este si faptul ca initiative autorului se incadreaza intr-o actiune de lunga
durata initiate “ Comitetul Natiunilor Captive Germania –Europa”1, care plecand de la premise ca
monstruozitatile comise de communism sunt imprescriptibile si ca atare nu vor putea fi niciodata uitate.
Acest impuls a condus la infiintareaunor grupuri de experti in vederea strangerii materialului necesar
intocmirii “dosarului Holocaustul rosu” ce va putea fi folosit in vederea judecarii crimelor comise de
dictaturile Marxist-leniniste, asa dupa cum la Nurnberg au fost judecate crimele “ Holocaustului negru”
dezlantuit de nazism. In acest paragraf gasim chiar explicatia pentru titlul lucrarii.
Revenind acum , prima parte a cartii face referire la crimele in cifre ale comunismului
international . Stabilirea a posteriori cu exactitate istorică sau statistică a crimelor comunismului
internaţional, nu este posibilă, datorită mai multor factori printre care faptul ca fostele state comuniste, nu
beneficiază (şi/sau nu deconspiră) de statistici exacte privind numărul morţilor de care se fac culpabile sau
chiar caracterul dinamic al actelor de criminalitate statală (în ţările rămase sub dictaturi comuniste), al
actelor teroriste (mişcări de guerillă din America centrală şi de Sud, din Asia şi mai puţin în Europa
actuală).
Până în momentul actual, cu excepţia a două lucrări ce se voiesc de sinteză („Holocaustul roşu sau
Crimele comunismului internaţional în cifre”, autor dr.dr. Florin Mătrescu şi „Cartea neagră a
comunismului”, elaborată de un colectiv sub conducerea lui Stephan Courtois), nu a existat „voinţa
internaţională” şi instrumentul ca instituţie sau instanţă, care să încerce cuantificarea crimelor regimurilor
comuniste, ba dimpotrivă: de mai multe decenii, asistăm la ocultarea sau minimalizarea numărului
victimelor.
Chiar în faţa unor documente de arhivă incontestabile, mărturii verbale indubitabile sau studii
statistice şi demografice neatacabile, rareori s-a practicat operaţiunea aritmetică de adunare şi prin aceasta
de cuantificare a criminalităţii. Lipsă de orizont şi cunoştinţe? Frică în faţa rezultatului însumării? Frică
faţă de un posibil şi nedorit proces al comunismului, similar celui de la Nürenberg de condamnare a
fascismului?
Intrebari care isi au cu siguranta raspunsuri dar probabil dupa multa vreme de asteptare , asa ca
este interesant de observat in cateva exemple ale autorului , pe care va sugerez sa la observati, situatia
analizata a crimelor comunismului international pe teritoriul imperiului sovietic, in Europa, Asia, Africa,
America Centrala si de Sud la care autorul adauga un bilant estimativ.

1
În primăvara lui 1959, Congresul USA a cerut preşedintelui de atunci, Dwight Eisenhower, să proclame o Săptămână a
Naţiunilor Captive. S-a votat o lege prin care s-a stabilit ca această săptămână să fie a treia din iulie în fiecare an care urmează
până când „toate ţările captive din lume vor dobândi libertate şi independenţă”. Entuziasmat, preşedintele Eisenhower a aprobat
şi legea, şi fondul necesar manifestaţiilor publice instituite prin lege. Totodată, el a publicat o mişcătoare „Proclamaţie” cerând
guvernelor (aşadar tuturor guvernelor) să acorde libertate şi independenţă popoarelor „din toate părţile globului care se află
subjugate”. În iulie 1959, s-a organizat prima manifestaţie în uralele tuturor refugiaţilor străini şi ale patrioţilor americani, căci
s-a văzut în această manifestaţie un prim pas spre eliberarea celor 200.000.000 de europeni din Est. S-a constituit totodată
primul comitet al Naţiunilor Captive. Ţara noastră era reprezentată atunci de fostul CNR (Visoianu) iar secretar general al
Adunării a fost ales un român, profesorul Brutus Coste, fost diplomat, colaboratorul apropiat al domnului Visoianu.
2
 Tot in aceasta prima parte autorul estimeaza in cifre numarul victimelor provocate de
Holocaustul roşu în România, analizand prin intermediul factorilor cronologici, geografici, astfel reusind
sa reliefeze la nivelul cifrelor amploarea acestui fenomen.

a. Prizonieri de război în URSS 180.000

b. Ucişi în lagăre şi închisori: 500.000

dintre care: 250.000 ucişi în lagăre şi închisori;

la scurt timp după eliberare. 250.000 decedaţi din multiple cauze

c. Ucişi în timpul colectivizării forţate 200.000

d. Revoluţia din decembrie 1989 1.400

e. Mişcarea de partizani 10.000

f. Perioada ceauşistă 60.000

g. Basarabia şi Bucovina ca teritorii înstrăinate: 1.500.000

Total 2.451.400

Incertitudinile asupra abisalelor cifre privind victimele comunismului internaţional, vor continua,
oferindu-ne permanent situaţii în care va fi evidentă neputinţa unei elucidări istorice corecte. Astfel, cine
ar putea afirma că cele 3 milioane de morţi notaţi în catalogul Coreei de Nord, nu au fost de mult depăşite,
în primul rând, printr-o înfometare la scară naţională sau care este rata de mortalitate pentru cei 250.000
de deţinuţi politici decelaţi cu mare greutate, în gulagul acestei odioase dictaturi?
Mergand mai departe ne putem intreba cum ar putea fi estimată sau descrisă, suferinţa altor zeci
şi sute de milioane de oameni care nu au fost ucişi, dar - scăpând din lagăre şi închisori – au rămas
stigmatizaţi sau mutilaţi pentru tot restul vieţii, din pricina imenselor suferinţe fizice şi psihice îndurate? şi
ce statistică va cuprinde vreodată enorma cifră a rudelor celor ucişi, schilodiţi sau deportaţi, care nu numai
că au suferit pentru cei dragi, despre a căror soartă nu au ştiut nimic, adesea timp de ani de zile, dar au fost
şi etichetate de puterea comunistă ca „duşmani ai poporului” şi, în consecinţă, supuse la represalii
inimaginabile?

In partea a doua Florin Matrescu ne provoaca sa descoperim cauzele principale ale prabusirii
comunismului, accentuand ultima etapa a deizntegrarii comunismului mondial pentru ca toate acestea sa
se inglobeze intr-o intrebare, si anume cum a fost posibil ca prabusirea comunismului sa se produca fara
mari varsari de sange si mai ales daca mai supravietuieste comunismul? Pentru anumite persoane
sentimentul anilor 1990 era unul de contemporan ce asista la o campanie de diversiune dusa de sistemul
comunist, prin folosirea drept cal troian al cuvintelor ce intrase in limbajul current : perestroika si
glasnost2. Respectând sistematizarea făcută în cele 2 ediţii ale Holocaustului roşu şi prin aceasta
distanţându-se tranşant de acei autori care din neştiinţă, lipsă de curaj sau corupere morală, au eludat una

2
Florin Matrescu , Holocaustul rosu, Bucuresti, Editura Gerom design Ltd., 1993, p.71.
3
sau mai multe din verigile acestei „crime colective”, autorul trece trece succint în revistă: doctrinarii ,
experimentatorii , executanţii şi colaboraţioniştii.
In afara de cele mentionate mai sus, scrierea celei de-a doua parti are la baza viziunea
autorului de a realiza nu numai o analiza a realitatii si implicatiilor fenomenului numit holocaustul rosu, ci
chiar faptul ca nu trebuie sa fie un simplu act de evocare istorica. Cu siguranta aceasta carte doreste sa
constituie o parte integranta a actului de acuzare care va sta la baza unui viitor proces al comunismului,
cerut in prezent de tot mai multe voci care vor sa afle adevarul despre acest proiect social.
Iar la sfârşitul acestei volum, sunt rezervate câteva cuvinte privind „actul de dreptate” legat de crimele
comunismului internaţional .
Drept incheiere concluzia cartii consta in identificarea sistemului comunist ca fiind echivalent
cu un experiment de distrugere sociala. Nici un sistem politic nu se poate edifica fara o baza materiala.
Idei politice, de transformare revolutionara, se pot intalni si in alte perioade ale istoriei. Pentru a
transforma o ideologie în dorinta de a acapara un teritoriu, de a lua puterea politica de la altcineva, trebuie
multi bani si forta materiala. In mod firesc o intrebare se impune: Cine a finantat comunismul? In aceeasi
ordine de idei o alta cheie de interpretare a volumului reiese spre a fi judecata. Mai întâi trebuie însa
precizat ca sucombarea imperiului comunist a fost un act deliberat si calculat. Sistemul nu mai functiona,
îsi facuse deja datoria. Una din misiuni era sa mentina o mare parte a Globului într-o stare de
subdezvoltare, de dictatura, provocând erodarea statului national. Autorul insusi ne propune in incheiere o
tema de reflectie demna de luata in seama : sa ne imaginam ca, daca tari mici, ca Singapore sau Coreea de
Sud, au devenit concurenti comerciali puternici pe piata mondiala, ce-ar fi fost tari cu traditie ca România,
Polonia sau China, ce concurenta uriasa ar fi creat aceste state pentru cei vreo 5000 de indivizi care vor sa
tina în mâini puterea lumii? Daca aceste state ar fi beneficiat de un regim democratic? Experimentul
comunist de inginerie sociala a tinut în mare parte din lume nu numai sub dictaturi odioase, care au distrus
destine individuale, dar care au anihilat economiile nationale.