Zalmoxis

Pagina „Zalmoxis” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Zalmoxis

(dezambiguizare).

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis), a fost,

conform lucrării Getica a lui Iordanes un om[1], iar în concordanță
cu lucrarea Istoriile a lui Herodot un presupus zeu al tracilor[2],
fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din
panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat
convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la
creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul
creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor
pentru creștinism.[3] Această idee se află în opoziție cu opinia mai
multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice care
afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile
celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția
istorică.[4]

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților

mai există o a două discuție care privește caracterul htonic,
subpământesc, sau uranian, celest, al zeității.
În teza de doctorat dedicată lui Zalmoxis, Dan Dana consideră că
restul istoricilor care îl menționează, copiază defapt conținutul
lucrării Istorii de Herodot.[5]

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis,[6] ceea ce

a provocat discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt
nume pentru Zalmoxis sau dacă este numele unei alte zeității
confundată de Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat

că unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la
nord de munții Haemus - munții Balcani) culturi și zeități care au
fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor,
făcând de Gebeleizis un zeu specific trac.[7] Însă, rudenia geților și
tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Relatarea lui Herodot

În a patra carte a lucrării Istoriile, Herodot relatează următoarele[8]:

"Înainte de a ajunge la Istru, primii oameni pe care i-

a subjugat au fost geții, care cred în imortalitatea
lor. Tracii din Salmydessus, și cei care locuiau
deasupra orașelor Apollonia și Mesembria
(Scyrmiadae și Nipsaens, cum sunt numite), s-au
alăturat împăratului Darius fără vreun conflict; dar
geții, apărându-se îndărătnic, fuseseră subjugați,
deși sunt cei mai nobili și drepți dintre toate triburile
trace.

Crezul geților în ceea ce privește nemurirea este

următorul. Ei credă că defapt nu mor, ci că atunci
când pleacă din această viață merg la Zamolxe, care
e numit și Gebeleisiz de către unii dintre ei. Acestui
zeu trimit odată la cinci ani un mesager, care e ales
prin tragere la sorț din toată națiunea, și însărcinat
să îi ducă cererile lor. Modul lor de a îl trimite este
acesta. Câțiva dintre ei stau în picioare, fiecare
ținând în mână trei săgeți; alții iau omul care
urmează să fie trimis lui Zamolxe, și, balansându-l
de mâini și picioare, îl aruncă în sus astfel încât să
cadă pe vârfurile armelor. Dacă este străpuns și
moare, ei cred că zeul este benevol, dar dacă nu, dau
vina pe mesager, care, (spun ei) este un om rău: și
astfel aleg un altul pentru a îl trimite zeului.
Mesajele sunt încredințate cât timp acesta este încă
în viață. Aceeași oameni, când tună și fulgeră, își
îndreaptă săgețile către cer, rostind amenințări
către zeu; și de asemenea nu cred că există vreun alt
zeu decât al lor.

Sunt informat de către grecii care trăiesc pe malurile

Hellespont-ului și Pontus-ului, că acest Zamolxe a
fost în realitate un om, că a locuit în Samos, și că pe
când era acolo fusese sclavul lui Pitagora, fiul lui
Mnesarchus. După ce și-a obținut libertatea s-a
îmbogățit, iar, plecând din Samos, s-a întors în țara
sa. Tracii în acea vreme trăiau într-un mod
mizerabil, și erau o rasă săracă și ignorantă;
Zamolxe, de aceea, care prin comerț cu grecii, și în
special cu cel care nu era cel mai de disprețuit dintre
filozofii lor, Pitagora, era familiarizat cu modul ionic
de viață și cu maniere mai rafinate decât cele
curente între compatrioții săi, și-a clădită o încăpere,
în care din când în când îi primea și ospăta pe cei
mai de seamă dintre traci, folosindu-se de ocazie
pentru a-i învăța că nici el, nici ei, onorații oaspeți,
nici vreunul dintre descendenții lor nu vor muri
vreodată, dar că se vor duce toți într-un loc unde vor
trăi pe veci bucurându-se de toate bunurile posibile.
Făcând acestea, și ținând astfel de discursuri, el
 construia un apartament subteran, în care, când
fusese gata, se ascunse, dispărând brusc dinaintea
tracilor, care regretaseră mult pierderea lui, și l-au
plans ca pe un mort. Între timp el trăise în secreta lui
cameră trei ani, după care a ieșit din ascunzătoare,
și s-a arătat din nou compatrioților, care astfel au
fost făcuți să creadă ceea ce i-a învățat. Aceasta este
relatarea grecilor.

Cât despre mine eu nu mă încred nici prea mult în

această poveste a lui Zamolxe și a camerei sale
subterane, nici nu o pun întru-totul la îndoială: dar
cred că Zamolxe a trăit cu mult înaintea lui Pitagora.
Dacă într-adevăr a existat vreodată vreun om cu
acest nume, sau dacă Zamolxe nu e nimic altceva
decât un zeu indigen geților, acum îi spun adio. Cât
despre geți în sine, cei care țin și practică cele
descrise mai sus, ei au fost acum diminuați de către
perși, și au însoțit armata lui Darius."

Etimologie
Nicolae Densușianu a argumentat că numele vine de la „Zeul
moș”.[9]
Mircea Eliade afirmă ca numele zeului dac venea din frigianul
zalmos care însemna lup, din acestea putem spune că numele
zeității este de fapt Zalmoxis, și nu Zamolxis. Însă, fiindcă limba
getică nu a fost scrisă, lingvistica getică rămâne o încercare
foarte riscantă.

Zalmoxis, un zeu-urs (Bärengott)

Alături de forma Zalmoxis care apare a fi cea reală (prezentă la

Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios
etc.), antichitatea cunoștea și forma Zamolxis (Lucian, Diogenes,
Laertios, etc.).[10] Eliade observă că una dintre forme poate deriva
prin metateza celeilalte.[11] Porphiros explică varianta Zalmoxis
prin cuvântul trac zalmos („piele, blană”[12]), ceea ce se acordă cu
o anecdotă conform căreia, la nașterea lui, o blană de urs a fost
aruncată peste Zalmoxis.[13] Din această etimologie, unii autori[14]
au dedus că Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-
urs).[15] Ipoteza este reluată de Ryhs Carpenter, care îl așază pe
zeul get printre alți „sleeping bears” („urși dormind” ).[16]

Zeul htonic

Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema

zamol, pentru care Matthäus Prätorius (1688) propusese sensul
de pământ. În 1852, Cless îl compară pe Zalmoxis cu zeul
lituanian al pământului, Zameluks.[17]. Paul Kretschmer, în 1935, a
elaborat o demonstrație lingvistică, discutând în paralel Zemelô
(de pe inscripțiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul
zemelen (pământ) și Semele (zeița pământului, mama lui
Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană
*g'hemel-, pământ, sol, aparținând pământului (cf. și avesticul zam,
pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same,
semme, vechiul slav zemlia, „pământ, țară”).[18] Nici ipoteza lui
Kretschmer nu putut fi acceptată, dar Eliade a remarcat că are
meritul de a fi încercat explicarea faptului cunoscut că Zalmoxis și
Gebeleizis erau de fapt nume date unui singur zeu suprem.

„Sclipitor, Soare”

O altă ipoteză are în vedere partea onomastică Zelmo-, de

exemplu Zelmoutas[19] și în numele compuse, cu -zelmis:
Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, Mesto[20], din
protoindoeuropeanul *g'hel- „a sclipi; galben; verde *soare”[21] sau
*g'el- „limpede, luminos”[22] [23]. De asemeni, în Zalmodeghikos (v.
Zalmodegicos)[24]; Zermodeghikos și Zoltes[25] [26]. Cuvântul
*soare nu este altfel format decât prin pronumele reflexiv „Se” +
rădăcina „g'hel”[27]

Cultul său. Ritualuri. Interpretări

O frescă de pe un mormânt din gorganul Aleksandrovo (Bulgaria), înfățișându-l pe
Zalmoxis.[28][29]

Pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în

lumea antică, Eliade observă și coerența legendei relatate de
Herodot:

„Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integraseră tot ce

aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul său într-
un orizont spiritual de structură pitagoriciană. Or aceasta
însemna că cultul zeului geto-dac comporta credința în
imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic.
Dincolo de raționalismul și evhemerismul lui Herodot, sau a
informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului.
Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezită să dea
amănunte (dacă -ceea ce nu e însă sigur- cei de la care aflase
acste lucruri i le spuseseră cu adevărat): discreția sa à
propos de Mistere este bine cunoscută. Dar Herodot
recunoaște că el nu crede în istoria cu Zalmoxis sclav a lui
 Pitagora, și că, dimpotrivă, el e convins de anterioritatea
daimonului get, și acest detaliu este important.”
—Mircea Eliade-Istoria credințelor și ideilor religioase, vol II

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot,

Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esențială în
înțelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizein[30] nu
înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”.[31]
Această „imortalizare”, după termenul folosit de Eliade, „se
dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul
instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste”. Deși
ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici,
informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui
Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii
pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a
singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl
interpretează drept menit pentru a „reactualiza raporturile dintre
geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla
printre ei”, constituind, astfel, o „repetiție simbolică a întemeierii
cultului”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu
reactualizarea Căii Crucii în creștinism.

Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori

antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe
acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis și Orfeu, și, pe de altă
parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate[32], a căror
trăsătură principală era fie o tehnică șamanică, fie mantica, fie
coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui
Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente [33] ce îl apropie pe
zeul dac de Mistere.[34]

Asemănări ale "zalmoxianismului" cu

creștinismul
Unii istorici și teologi (români în special, cum ar fi Vasile Pârvan și
Sorin Paliga, dar și străini, cum ar fi Raffaele Pettazzoni, Jean
Coman, Eric Rhode)[35] [36][37] prezintă anumite asemănări ale
"zalmoxianismului" cu creștinismul, care în viziunea lor ar fi
facilitat mult mai ușor convertirea la creștinism a poporului dac
față de alte popoare învecinate (cum ar fi cazul Imperiului
Roman), cum ar fi:

Religia "zalmoxiană" era o religie monoteistă (conform lui

Herodot și a unor cercetători), asemenea creștinismului;
Figura "mesianică" și profetică a lui Zalmoxis, raportată la
mesianismul lui Iisus Hristos;
Credința în nemurirea sufletului, în viața de apoi, comună în
ambele religii. Sufletul, eliberat din trupul material, dacă a avut o
viață pământească merituoasă și smerită, ajunge într-o lume
fericită, pentru totdeauna.
Învingerea morții și învierea, un traseu inițiatic foarte
asemănător în cazul celor două religii. Dacă în cazul lui Iisus
Hristos, odată cu moartea prin crucificare, urmează coborârea
 în infern, pentru 3 zile, și triumful asupra răului și a morții, iar
apoi învierea, în a treia zi; în cazul lui Zalmoxis, procesul
durează 3 ani, iar revenirea se face în al patrulea an.

“…Se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul

încăperilor subterane.(…) Tracii fură cuprinși de părere de rău după
el și-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăși în fața
tracilor și așa făcu să creadă în toate spusele lui.” (Herodot, Istorii)

Promovarea virtuților și în „zalmoxianism”, cum ar fi blândețea

și mila (sclavia era interzisă în rândul populației geto-dacice, ca
urmare a învățăturilor insuflate de către Zalmoxis geto-dacilor),
abstinența, cumpătarea și smerenia (dată de reforma religioasă
inițiată de preotul zalmoxian Deceneu și de către regele dac
Burebista, prin care era interzis consumul de alcool și desfrâul,
lucruri demonstrate concret prin arderea viilor și interzicerea
cultului dionisiac, inclusiv a petrecerilor dionisiace), precum și a
altor virtuți, asemeni creștinismului;

„Zalmoxis, regele nostru, care e și zeu, precum nu trebuie să

încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm întâi capul, ori capul fără
trup, tot așa nu se poate să încercăm a vindeca trupul, fără să
îngrijim și de suflet, și tocmai de aceea sunt multe boli la care nu se
pricep medicii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să
se ocupe. Căci, dacă acesta merge rău, este cu neputință ca partea
să meargă bine.” (Platon);
 Existența unui cod moral-religios și în „zalmoxianism”, cunoscut
ca „legile belagine” (conform lui Iordanes în lucrarea sa Getica),
oarecum asemănător învățăturilor creștine;
Monahismul, demonstrat prin descoperirile arheologice din
Masivul Ceahlău, Grădiștea Muncelului și Munții Apuseni;
Inexistența idolatriei în rândul populației geto-dacice;

Conform unor cercuri naționalist-creștin-ortodoxe românești,

aceste asemănări dintre cultul zalmoxian și creștinism s-ar datora
concepțiilor teologice împrumutate de la iudaismul vechilor evrei
de către dacul Zalmoxis în crearea propriului său cult (cum ar fi
conceptul de monoteism: existența unui singur zeu, numit
Demiurg, de mesianism și de nemurire a sufletului după moarte),
acest lucru fiind demonstrat de călătoriile lui Zalmoxis în mai
multe regiuni ale Orientului Apropiat, cum ar fi teritoriul de astăzi
al Israelului.[38][39][40][41][42]

Note
1. ^
http://people.ucalgary.ca/~vandersp/Courses/texts/jordgeti.html
2. ^ Sorin Paliga, "La divinité suprême des Thraco-Daces" Dialogues
d'histoire ancienne, Année 1994, Volume 20, Numéro 2, pp. 137 -
150
3. ^ Jean Coman, Zalmoxis, pag 85
4. ^ Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii
despre un zeu al pretextului, 2008
5. ^ Dan Dana, Enjeux et controverses autour du mythe de Zalmoxis,
2005
6. ^ Herodotus, Histories
7. ^ Getica de Vasile Pârvan
8. ^ http://classics.mit.edu/Herodotus/history.mb.txt
9. ^ Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, 1913
10. ^ G. I. Kzarow, Zalmoxis, pag. 363-364
11. ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, pag. 59
12. ^ Porfir, Vita Pyth., 14
13. ^ După ce amintește că la Cyzicos, în apropiere de Hellespont,
se povestește că doicile copilului Zeus fuseseră transformate în
ursoaice, așa cum s-a întâmplat și în Creta, A. B. Cook conchide că
Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut. A. B. Cook, Zeus,
I, pag. 112
14. ^ Rohde, Deubner, Kzarow, etc.
15. ^ Cf. referințelor în C. Clemen, Zalmoxis, pag. 56
16. ^ Ryhs Carpenter, Folk-Tale, Fiction and Saga in the Homeric
Epics, Berkley și Los Angeles, 1964, pag 113; și cf. E. Roux, Le
problème des Argonautes, Paris, 1949, pag. 255
17. ^ Ioan I. Russu, op.cit., p. 88, menționează opinia lui Cless,
Rhousopolous, Bessell și Tomascheck. Pentru Zemeluks, Zemininke,
Zemyna și alte nume de divinități lituaniene, cf. H. Usener,
Götternamen, Leipzig, 1920, pag. 104
18. ^ Paul Kretschmer, Zum Balkanskytischen (Referitor la scita
balcanică), p. 45; și cf. Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ediția a II-
a, București, 1967, pag. 128; cf. Alfons Nehring, Studien zur
indogermanischen Kultur und Urheimat (Studii privind cultura și
patria primordială indoeuropeană), Salzburg-Leipzig, 1936, p. 214
19. ^ Bulletin de correspondence hellenique, XVIII, Paris, 1894, p.
436
20. ^ Dimităr Decev, Die thrakischen Sprachreste (Resturile limbii
trace), Österreichische Akademie der Wissenschaften.
Philosophisch-historische Klasse. Schriften der Balkankommission.
Linguistische Abteilung, XIV, Viena, 1957, p. 181
21. ^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der
indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor
indoeuropene), I, 624-7, Berlin, 1927-1932
22. ^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der
indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor
indoeuropene), I, 622-4, Berlin, 1927-1932
23. ^ Studii și cercetări lingvistice (SCL), VIII, București, 1950, p. 170
24. ^ Studii și cercetări de istorie veche (SCIV), XI, București, 1960,
p. 42 (Histria)
25. ^ Revue des etudes roumaines, Paris, 5-6, 1960, p. 180-217
26. ^ Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ed. a II-a revăzută și
adăugită, Editura științifică, București, 1967, p. 127-129
27. ^ J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen
Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene)Berlin,
1927-1932
28. ^ Hans Wagner Die Thraker Eurasisches Magazin, 30 august
2004
29. ^ Kalin Dimitrov Thracian tomb of Aleksandrovo , Cultural
Heritage Activities and Institutes Network, 12 septembrie 2008
30. ^ cf. Herodot, Istorii, V, 4
31. ^ ibidem; cf I. M. Linforth, Oi athanatiziontes, Herodotus, IV, 93-
94, Classical Philology, 93, 1918, pag. 23+33
32. ^ precum Abaris, Aristeas din Proconnesos, Hermotimos din
Clazomene, Epimenide din Creta, Pitagora, etc
33. ^ Eliade le enumeră: andreon și banchetele ceremoniale, ocultări
în „locuința subpământeană” și epifania după trei ani,
„imortalizarea” sufletului și învățătura privind existența beatifică în
lumea cealaltă
34. ^ Mircea Eliade, Naissances mystiques, Essai sur quelques
types d'initiation, 1959
35. ^ http://ziarullumina.ro/vasile-parvan-si-radacinile-spiritualitatii-
romanesti-21820.html
36. ^ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/divinitati-
geto-dacice-si-sfinti-crestini
37. ^ http://www.cunoastelumea.ro/celsus-sec-ii-d-chr-crestinii-
repeta-ritualurile-din-religia-lui-zalmoxis
38. ^ http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC10/legionara.pdf
39. ^ https://books.google.ro/books?
id=vQRrDAAAQBAJ&pg=PT461&lpg=PT461&dq=corneliu+zelea+cod
reanu+zalmoxis&source=bl&ots=0qV8BEqGjY&sig=7QQIbJeRTstatcj
0KZgyGUAQoOs&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjB45TbnbrTAhWH3Sw
KHfHwAbQQ6AEIRzAJ#v=onepage&q=Legionari%20Zalmoxis&f=fa
lse
40. ^ https://books.google.ro/books?
id=rAU6t_Y78ScC&pg=PA59&lpg=PA59&dq=corneliu+zelea+codrean
u+zalmoxis&source=bl&ots=XHBO1_7q_0&sig=ZjD3webBnpSTlLz0p
A3-
XKFaLe4&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjB45TbnbrTAhWH3SwKHfHw
AbQQ6AEIVzAM#v=snippet&q=legionnaires%20zalmoxis&f=false
41. ^ https://books.google.ro/books?
id=cQQCAwAAQBAJ&pg=PT64&lpg=PT64&dq=corneliu+zelea+codr
eanu+zalmoxis&source=bl&ots=C7tQu4kBr9&sig=wg4k_3eaH9U7-
41hCc4Ey36IceQ&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjB45TbnbrTAhWH3Sw
KHfHwAbQQ6AEIWzAN#v=onepage&q=zalmoxis%20corneliu%20ze
lea%20codreanu&f=false
42. ^ https://books.google.ro/books?
id=rAU6t_Y78ScC&pg=PA59&lpg=PA59&dq=corneliu+zelea+codrean
u+zalmoxis&source=bl&ots=XHBO1_7q_0&sig=ZjD3webBnpSTlLz0p
A3-
XKFaLe4&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjB45TbnbrTAhWH3SwKHfHw
AbQQ6AEIVzAM#v=snippet&q=zalmoxis&f=false

Bibliografie
Heinrich Pantaleon: Teutscher Nation Warhafften Helden [...], i. e.
Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius
Germaniæ, Basel 1567-1578.
Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii
despre un zeu al pretextului, 2008 - recenzie
Mircea Eliade: De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative
despre religiile și folclorul Daciei și Europei Orientale, trad. de
Maria și Cezar Ivănescu, Humanitas: București 1995 (bazată pe
traducerea din De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris 1970).
D. Popov: Zamolksis. Religija i obštestvo na trakite, Sofia 1989.

Lectură suplimentară
Zalmoxis, Alexandru Busuioceanu, Editura Meridiane, 1985
Cultul lui Zamolxis. Credințe, rituri și superstiții geto-dace, Andrei
Nour, Editura ANTET, 2003

Legături externe
 Ascuns de ochii lumii , 19 decembrie 2005, Loreta Popa,
Jurnalul Național
Dincolo de nori , 11 iulie 2005, Loreta Popa, Jurnalul Național
http://www.cunoastelumea.ro/celsus-sec-ii-d-chr-crestinii-
repeta-ritualurile-din-religia-lui-zalmoxis/

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Zalmoxis&oldid=12421292

Ultima modificare efectuată acum 7 zile de către un utilizat…

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 , exceptând cazurile în care se

specifică altfel.