Elite politice, sociale şi culturale în Transilvania

medievală

Conf. dr. TEODOR Corina

Man Mihai-V.

2018
 ION OARGĂ – „CLOȘCA” IOBAGILOR ROMÂNI

Ion Oargă, poreclit Cloșca, a fost împreună cu Horea și Crișan lider al răscoalei de la
1784. Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă
acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care
era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și
statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala
a pus în discuție statutul de tolerați în
Transilvania imperială al românilor,
ceea ce i-a conferit și un caracter
național. A izbucnit la 1 noiembrie
1784, în satul Curechiu, Hunedoara,
și s-a încheiat la sfârșitul lui
decembrie 1784, când Horea și
Cloșca au fost capturați de către
autorități.

Ion Oargă (Cloșca) s-a născut

in 1747 în Cărpiniș, Alba. Era mic de
statură, inteligent, concentrat și
curajos. Porecla de „Cloșca” i se
trage de la obiceiul țărănesc de a da
în glumă diferite nume consătenilor
lor. Cloșca a locuit în satul Cărpeniș,
județul Alba.

Era căsătorit cu Marina, și

avea doi frați: pe fratele său îl chema
Teodor Oargă, iar pe sora sa,
Achimia. Cloșca era ceva mai înstărit
decât Horea, iar casa sa se poate vedea chiar și în zilele noastre pe o coastă de deal, pe partea
dreaptă, la nici 50 metri de actualul drum dintre Abrud și Câmpeni.

Casa memorială Cloșca de la Cărpiniș este un muzeu ridicat recent lângă vatra casei în
care a trăit Ion Oargă (1747-1785), mai bine cunoscut sub porecla de Cloșca, unul din liderii
proeminenți ai răscoalei țăranilor ardeleni din 1784. Casa memorială a fost ridicată în anii din
urmă din bârne de lemn închetorate cu scopul de a adăposti un mic muzeu. Muzeul este dedicat
lui Ion Oargă, zis Cloșca, fiul satului Cărpiniș, erou al răscoalei de la 1784, și cuprinde
exponate cu caracter istoric și etnografic.
 Pe locul vechii vetre a casei lui Cloșca se află ridicată din 1967 o mică placă
comemorativă cu textul:

„În acest loc a fost casa în care a trăit Ioan Oargă Cloșca, tovarăș de luptă al lui Horea
și Crișan în marea răscoală a iobagilor din Transilvania de la 1784, tras pe roată în februarie
1785. Glorie eternă martirilor neamului! 1967”.

Cloșca și răscoala din 1784

În anul 1784, Transilvania a început să „fiarbă”. Europa a fost martoră, în acel an, la
ultima mare ridicare a iobagilor, sau mai precis a țăranilor aserviți, la luptă. Cunoscută în
istoriografia românească drept răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, această ridicare la luptă a
cutremurat Transilvania și i-a făcut pe imperiali să schimbe statutul iobagilor în această
regiune. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan a fost marcată de nedreptate, cruzime, trădare și
în final de execuții tipic medievale.

La izbucnirea răscoalei, Cloșca avea 37 ani și fusese deja la Viena de trei ori, ducând
împreună cu Horea petițiile adresate de țărani împăratului Iosif al II-lea. A fost pe toată durata
răscoalei cel mai apropiat colaborator și prieten al lui Horea.

În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea
că Horea a adus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31
octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai
mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întruniră circa 500- 600 de țărani iobagi,
iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că
este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare
iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Iobagii, la îndemnul lui Crișan,
se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
 Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți
de nobilii maghiari, și înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopții sunt atacați de trupele de
husari, pe care însă le înving și le dezarmează. Atacul a schimbat planurile răsculaților, care s-
au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din
Crișcior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a
coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Criș, Ribița, Hălmagiu, Hălmăgel, Ociu Aciuța și
Pleșcuța, necruțând nici populația civilă. Răscoala a fost înăbușită cu ajutorul armatelor
imperiale, dar și cu ajutorul trădării, răscoala iobagilor a eșuat.

La 15 decembrie comisia imperială a ajuns la Deva. Aici se aflau întemnițați cca 200
de țărani, care trebuiau reanchetați. Comisia a anchetat 195 de prizonieri. Ei proveneau din
toate părțile comitatului Hunedoara, din Zarand, de pe Valea Hațegului, de pe Mureș. Cei mai
mulți captivi erau iobagi, câțiva mineri, nouă erau cu meserii libere, un fierar, un cioban, două
slugi, un spălător de aur și doi nobili (români). Ca origini, cei mai mulți erau români, dar și
câțiva maghiari, germani și țigani. La 5 ianuarie 94 din prizonieri au fost eliberați,
considerându-se că poartă vini mai mici și că deja au plătit pentru faptele lor cu perioada pe
care deja au petrecut-o în închisoare. Decizia aceasta a nemulțumit nobilimea maghiară, care
considera că s-a dat dovadă de prea multă indulgență din partea comisiei imperiale și că
eliberând acești prizonieri, nu se face decât să se crească curajul celor care ar dori să se răscoale
din nou, văzând că nu se aplică pedepse dure. La Deva comisia imperială nu a aflat nimic în
plus despre cauzele izbucnirii răscoalei și despre căpeteniile acesteia față de ce aflase la Arad.

La începutul lunii ianuarie 1785 comisia imperială a ajuns la Alba Iulia, unde erau
încarcerați peste 400 de oameni, majoritatea români, dar și cca 15 maghiari, în condiții atât de
mizere încât în rândurile lor a izbucnit o molimă care a ucis nu numai câteva zeci dintre ei, dar
și pe unii membri ai comisiei imperiale și pe unii medici chemați în ajutor pentru stingerea
epidemiei. Din cei întemnițați, comisia a dispus eliberarea a 266 de oameni. Nici la Alba Iulia
comisia imperială nu a aflat nimic în plus despre cauzele izbucnirii răscoalei, iar la
interogatoriul lui Horea, Cloșca și Crișan, de asemenea nu a aflat nimic relevant.

Pentru a recompensa pe cei care îi prinseseră sau contribuiseră întrucâtva la prinderea

lui Horea, Cloșca și a lui Ursu Uibaru (un conducător de rang mai mic al răscoalei), împăratul
Iosif al II-lea decis atribuirea unor premii în bani și alte beneficii. Comisarul gubernial Mihail
Brukenthal a decis ca acordarea recompenselor să fie făcută în mod solemn și public, pentru a
arăta cum știe împăratul să răsplătească pe cei care îl servesc și pentru a-i îndemna și pe alții
să procedeze la fel în viitor.

Solemnitatea acordării recompenselor s-a făcut într-o zi de sâmbătă, la 5 februarie

1785, la Zlatna, când era zi de târg, dimineața la ora 9. A fost amenajat un pavilion, închis într-
o parte cu ramuri de brad, peste care s-a pus un covor, de care s-a atârnat portretul împăratului.
În pavilion a fost pusă o masă, iar pe ea pe trei talgere de argint, banii de recompensă și
diplomele de eliberare din iobăgie a țăranilor care i-au prins pe conducătorii răscoalei. Un
număr de soldați conduși de căpitanul Richard flancau pavilionul și au fost aduși doi
funcționari pentru a da mulțimii adunate informațiile necesare despre ce se petrece. În jurul
orei 11.30 a sosit la locul acțiunii și comisarul gubernial Mihail Brukenthal, însoțit de alte
trupe, muzică și de funcționari și preoți. S-au citit în limba română rescriptele imperiale și
numele celor recompensați. S-au acordat celor șapte țărani români care i-au prins pe Horea și
Cloșca diplomele de eliberare din iobăgie și suma de 600 ducați, iar pădurarului Meltzer suma
de 100 ducați. Protopopului Iosif Adamovici, care a contribuit la prinderea lui Ursu Uibaru, o
medalie de aur și 30 de galbeni, iar locuitorilor din Lupșa, care l-au prins pe acesta, suma de
70 de galbeni care să fie împărțită între ei. La final s-au tras salve de puşcă și s-au tras clopotele
la biserică. Aflând ulterior de această solemnitate publică, împăratul a dezaprobat-o,
considerând că era suficient ca populației doar să îi fie adusă la cunoștință recompensarea

Informaţii preţioase despre retragerea lui Horea şi Cloşca în Munţii Gilăului avem de
la Alexandru Sterca Şuluţiu. „Horea și Cloșca, silindu-se a nu se arăta în calea sa prin sate
ca să-și piardă urma, se întoarse în Albac: și în munți și în desele păduri a vecinului sat
Scărişoara numit, nu departe de Albac, așa loc secret își căutară de ascuns, cât de locul acela,
afară de două frății a Horii din din cele mai de aproape, nici un suflet de om nu a știut“, se
arată în „Istoria Horii și a poporului românesc din Munții Apuseni ai Ardealului“, manuscris
publicat în „Izvoarele răscoalei lui Horea. 1784-1785“.

Ascunzătoarea căpitanilor era în pădurea Scorucetului, de lângă satele Râul Mare și

Arada(azi, sate componente ale comunei Horea-n.r.) Planul pentru prinderea lui Horea și
Cloșca a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din orașul Abrud. Tot el a primit
sarcina de a-i depista pe „frații de cruce ai lui Horea“. Pentru început, gornicul a propus ca o
trupă de cătane(militari) austriece să staționeze în satul natal al lui Horea, aflat la poalele
munților în care se ascundeau căpitanii răsculaților. De punerea în practică a planului s-au
ocupat țărani români din comuna Râu Mare, consăteni ai lui Horea, care au ales calea trădării.

Oamenii aveau două calități importante: cunoșteau bine munții și întreg ținutul și
puteau să se apropie cu mult curaj de Horea, ca prieteni. Prietenii lui Horea și Cloșca,
„deghizați“ în vânători „Echipa de trădători“ a fost formată din frații Nutu de 50 de ani și Ion
de 32 de ani, împreună cu Gheorghe, Vasile și Simion Matieş, cu Simion, Iacob și Dumitru
Neagu și cu Stefan Trif.

Fiecare a primit câte un pașaport, ca să poată trece nestingheriți de străjile militare și

promisiunea că vor încasa, la sfârșitul misiunii, 300 de galbeni și vor scăpa de iobăgie(iobagii
nu se bucurau de libertate personală, nici de dreptul de proprietate, și trăiau ca muncitori
agricoli pe pământurile stăpânilor n.r.)

Horea și Cloșca au fost trădați și de natură. În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie
1784, țăranii plecați să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Așa au
ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea și Cloșca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt
ascunși căpitanii. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu
umblă cumva după vânat. Răspunseră că da și că sunt siliți să caute vânat pentru armată, dar
nu pot găsi nimic și sunt pe jumătate înghețați. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se
așezară lungă Horea, ceilalți doi, lângă Cloșca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăți mai
sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulțimea cea mare a soldaților
(cătanelor, încât poporul trebuie să fugă. Stefan Trif și Nuțu Matieș se aruncară amândoi,
unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloșca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ și îi
legară“, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel. „În timp ce îi legau, Horea scoase
o mână de hârtii din sân și le aruncă în flăcări. Țăranii ocupați fiind de legare, nu le-au putut
salva. De teamă să nu fie descoperiți de oamenii lui Horea, căpitanii au fost ascunși într-o
stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde au anunțat trupa de soldați“, mai povestește
istoricul citat. Horea și Cloșca erau înarmați cu puștii și lănci. Cloșca mai avea în plus și o
pereche de pistoale. „Alte lucruri la dânșii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici scrisori, decât
doar la Cloșca 6 florini. Probabil că toate lucrurile - bănuiește vice colonelul Kray - le-au
ascuns pe la prietenii lor sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă“, mai scrie istoricul citat.
 Dus în cetatea Alba Iulia și încarcerat acolo, va fi supus de către tribunalul militar la
șase interogatorii, însă el nu va destăinui nimic anchetatorilor săi. Aceștia voiau să afle mai
ales modul de organizare a răscoalei, care a cuprins foarte repede mai multe comitate din
Ardeal, pentru că voiau să preîntâmpine izbucnirea unei răscoale similare.

A fost executat prin tragere pe roată la 28 februarie 1785 lângă cetatea Alba Iulia,
împreună cu Horea. Execuția sa a oripilat prin barbarismul ei întreaga Europa civilizată, Cloșca
fiind zdrobit cu 20 lovituri de roată, iar corpul său dezmembrat și expus în diferite locuri unde
s-au răsculat moții, cu scopul de a-i îngrozi pe aceștia și pentru a da un exemplu celor ce ar
mai fi dorit pe viitor să se mai împotrivească nobililor maghiari din Transilvania.

Durerea amintirii acestui moment al istoriei noastre este mângâiată de mărturia că

,,răscoala din Transilvania a dat o serioasă lovitură orânduirii feudale. Strigătul românilor
ardeleni a fost atât de puternic, prin vitejie și sfidarea morții, încât s-a auzit până în Paris,
unde, numai după cinci ani, au pornit și francezii chemarea Marseillaisei. Ardelenii le-au fost
exemplu și îndemn.
BIBLIOGRAFIE:

1. Octavian Beu: Răscoala lui Horia 1784-1785, București 1935

2. Octavian Beu: Bibliografia răscoalei lui Horia, Sibiu 1944
3. Nicolae Edroiu: Răsunetul european al răscoalei lui Horea, Cluj 1976
4. Alexandru Sterca-Șuluțiu: Istoria Horii și a poporului românesc din Munții Apuseni ai
Ardealului, manuscris publicat în volum în anul 1983, în: Izvoarele răscoalei lui Horea.
1784-1785. Seria B. Izvoare narative. Vol. II. 1786-1860, Editura Academiei,
București 1983
5. Liviu Rebreanu: Crăișorul Horia
6. David Prodan, Răscoala lui Horea, Editura științifică si enciclopedica, București, 1797,
pag. 79, Hurmizaki XV/2, pag. 1748-1751, vol. I.
7. David Prodan, Răscoala lui Horea, Editura științifică si enciclopedică. București 1979,
vol II, pag. 6, Acte vieneze I 86
8. Nicolae Densușeanu, Revoluțiunea lui Horea in Transilvania si Ungaria, 1784-1785,
scrisă pe baza documentelor oficiile, București, tipografia "Romanului”, Carol Gobl,
1884, pag. 380. Scrisoarea locotenentului Siemeny
9. Traian Mager, Ținutul Hălmagiului, pag. 104
10. http://www.taramotilor.ro/cap28.html
11. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Clo%C5%9Fca
12. http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/tradare-horea-closca-crisan-
1_5312f810c7b855ff56cb0b86/index.html
13. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Oarg%C4%83_Clo%C8%99ca