Curseşti – sat oropsit

Oare cu ce au greşit răzeşii din Curseşti Vale ca să fie oropsiţi din toate părţile
posibile. Pe timpul comunismului au dat cel mai mare procent de chiaburi cred că de
tot cuprinsul Văii Racovei deşi unii dintre aceşti chiaburi ajunseseră de nici nu mai
aveau după ce bea apă din cauza cotelor aiuritoare şi a puşcăriei pe care o făceau în
mod periodic în special pentru sabotaj dacă nu reuşeau să-şi plătească toate cotele.
Acum parcă toate au luat-o
razna. Dacă te uiţi pe o hartă
a judeţului şi vrei să mergi
la Curseşti Vale descoperi
la faţa locului că de fapt este
acolo Curseşti Deal şi
viceversa. Pe toate hărţile
găsite de mine am întâlnit
aceeaşi anomalie. Doar pe
hărţile puse pe satelit se
poate vedea exact care este
Curseşti Vale şi care este
Curseşti Deal.
Poate asta mai poate fi trecută cu vederea dar ceea ce este mai grav e că s-a
distorsionat până spre absurd istoria recentă a oamenilor de pe acest meleag curat
răzăşesc contaminat doar pe ici, pe colo cu câte un venetic ce şi-a găsit loc între aceşti
oameni primitori care erau aici de veacuri. Urmaşi ale unor asemenea venetici care nu
au avut poate niciodată vreun respect deosebit faţă de oamenii în mijlocul cărora s-au
aciuat vor să facă o nouă cronică a vechiului sat Curseşti croită după tiparul lor care
nu au simţit niciodată chemarea acestui pământ udat de veacuri cu sânge şi sudoare.
Cazul cel mai recent este a lui Constantin Huşanu, un aşa zis scriitor (să-i fie de
cap această titulatură) care este urmaşul unui anume Huşanu venit aici prin secolul
XIX din comuna Ivăneşti. Oportunişti şi ghiogari, Huşănii, poposiţi într-un sat de
oameni paşnici au început imediat să-şi facă loc precum puiul de cuc şi în primul rând
au încercat să se alieze prin căsătorii cu cei din neamul Petrilă care de la 1816 după
ultima împărţire a moşiei răzăşeşti rămăsese singura familie răzăşească din sat care
stăpânea moşia din străbuni.
Tipul acesta care zice că este scriitor acum într-o vreme când la fiecare două
trei, blocuri găseşti câte un membru al Uniunii Scriitorilor şi dacă merge tot aşa vom
avea câte o secţie al acestei uniuni, de altfel respectabile, la fiecare scară de bloc, şi-a
sumes el mânecile sale de scriitor şi s-a apucat cu o veche şi nedisimulată mândrie
comunistă să scrie o monografie a satului acesta în care spune că a văzut şi lumina
zilei. Să nu credeţi că nu s-a şi documentat, da domnule, a făcut o muncă de
documentare până la genunchiul broaştei şi chiar mai sus. Principala sursă de altfel şi
singura după cum recunoaşte şi el, a fost mama sa, o persoană de nu mai puţin de o
sută de ani bătuţi pe muchie care din scleroza amintirilor a scos chipuri ciudate
încurcând familiile, datele, oamenii etc…
Domnul scriitor (fi-i-ar condeiul de râs) a scris conştiincios tot ce i-a dictat mă-
sa şi iac-aşa a mai apărut o carte ineptă dar care a fost şi plătită de cei de la Primărie
după câte se spune. Eu sunt din Curseşti şi cunosc bine mai ales perioada începând de
prin 1952 deci în perioada cea mai neagră a stalinismului când niciodată nu ştiai seara
dacă nu cumva peste noapte vine miliţia să te aresteze. Tatăl meu ca fost primar al
comunei şi chiabur la vremea aceea era deseori arestat pentru varii motive dintre care
cel mai mult era acuzat de sabotaj.
Acest domn scriitor pe vremea ceea era cursantul celei mai mârşave şcoli
militare care au existat la noi pe timpul ocupaţiei ruseşti, Şcoala militară nr. 1 de
ofiţeri politici de la Ineu judeţul Arad. La această şcoală predau numai ofiţeri
sovietici care îi îndoctrinau pe cei care trebuiau să fie pilonul de bază a penetrării
comunismului în armată. Tatăl său era declarat chiabur dar acest lucru nu l-a oprit pe
actualul domn scriitor să declare că tatăl lui este duşman al poporului şi că el vrea să
reprezinte omul nou dedicat cauzei proletare. Ne spune că după ce a fost mai mulţi ani
ofiţer politic (cei care au făcut armata demult îşi amintesc de mult temuţii politruci
care puteau băga la închisoare şi pe comandatul de unitate) a trecut tot în slujba
partidului la Tractorul Braşov care pe atunci se numea Sovromtractor, o societate
sovieto-română care fabrica tractoare. Oraşul Braşov se numea Oraşul Stalin şi a purtat
până prin anii 60 acest nume.
Constantin Huşanu nu a mai dat pe la Curseşti şi părinţii săi au stat ferecaţi cu
nouă lacăte în curtea lor acoperită privirii trecătorilor de garduri înalte de cătină. Am
stat în Curseşti până la 22 de ani şi nu ştiu dacă l-am văzut de trei ori pe Grigore
Huşanu (tatăl lui Constatin despre care
vorbim) despre care de abia acum aflu că de
fapt îl chema Gheorghe Huşanu la care la un
moment dat adăugase şi numele de Petrilă
fiindcă deşi nu era urmaş de al vreunui Petrilă,
a vrut să ciupească şi el ceva pământ de la un
anume Petrilă cu care se avusese de bine
maică-sa. Femeia lui Grigore Huşanu nu a fost
văzută niciodată pe drum şi iată că acum cea
care a stat o viaţă închisă în casă devine sursa
de încredere a acestui cronicar jalnic a unui sat
ce merita o soartă mai bună. Acest Constantin
Huşanu care cu neruşinare se consideră ca un
urmaş al vechii familii Petrilă, doar în cartea
aceasta spune asta fiindcă în biografia pusă la dispoziţie pe Internet nu suflă nimic
despre asta şi pretinde ca un adevărat urmaş al veneticilor oportunişti că s-a născut la
Pungeşti. Bravo nene, iar mă plesnişi, care este adevărul, dacă nu este cu supărare la
grosul dumitale obraz de teribil scriitor. O să-i fac reclama care i se cuvine cărţii tale
printre cei din Curseşti ca măcar unii să-ţi poată striga parlamentar în faţă: Huoo!
Închei fără nici o consideraţie pentru
vechiul politruc şi comunist Constantin Huşanu.
Ioan Mititelu