Lucian-Valeriu Florin-Alexandru Serban-Andrei

LEFTER LUCA TOMA

Coordonator

MOSTENIREA FAMILIEI
MOTAS

Iasi – 2013
Referent ştiinţific:
Prof.univ. dr. Ioan CAPROŞU
Membru de Onoare al Academiei Române

Editura TEHNOPRESS
Str. Pinului nr. 1A
700109 Iaşi
Tel./fax: 0232 260092
E-mail: tehnopress@yahoo.com
http://www.tehnopress.ro
Editură acreditată CNCSIS, cod 89

Studiu heraldic: Dr. Tudor-Radu TIRON

Copertă: Anca-Isabela IACOB

© 2013 Toate drepturile asupra prezentei ediții sunt rezervate autorilor.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Moştenirea familiei Motăş / Florin-Alexandru Luca, Lucian-Valeriu
Lefter, Şerban-Andrei Toma. – Iaşi: Tehnopress, 2013
ISBN 978-973-702-997-3

I. Luca, Florin-Alexandru (coord.)

II. Lefter, Lucian-Valeriu
III. Toma, Şerban-Andrei

929.52(498) Motăş
 CUPRINS

PARTEA I Origini şi continuitate de neam

Lucian-Valeriu LEFTER

I. Cei dintâi Motăşeşti şi urmaşii lor de pe Zeletin.....................................................3

II. Descendenţa vasluiană: urmaşii lui Toader Motăş................................................11
II.1.Curgerea generaţiilor.....................................................................................16
Gheorghe Motăș: Stolnic......................................................................................21
Iordachi Gh. Motăș: Deputat................................................................................23
Iorgu Gh. Motăș: Deputat.....................................................................................26
Mihalachi Motăș: Deputat............................................................ ........................35
Petru I. Motăș: Profesor.......................................................................................39
III. Documente............................................................................................................43
IV. Stema familiei Motăş (Tudor-Radu TIRON)........................................................61

PARTEA A II-A Portrete biografice şi imagini memorialistice

Florin-Alexandru LUCA și Șerban-Andrei TOMA

I. Ioan N. Motăş: Om de afaceri, Proprietar al

Caselor Motăş din Piaţa Unirii.............................................................................69
I.1 Casele Motăș din Piața Unirii și istoria
unui loc (Lucian-Valeriu LEFTER)................................................................73
II. Constantin Şt. Motăş: Profesor, Fondator al
Facultăţii de Medicină Veterinară, București........................................................79
III. Constantin Gh. Motăş: Senator...........................................................................109
IV. Eduard Gh. Motăş: Senator.................................................................................115
V. Mihail Motăș: Colonel........................................................................................129
VI. Dumitru I. Motăş: General..................................................................................135
VII. Elena General D. I. Motăş: Ce povesteşte o raguzană
despre Țara Mioriței............................................................................................147
VIII. Constantin I. Motăş: Fondator al industriei de gaz metan din România.............159
IX. Elena Motăş / Elena Bran: Cu Zeppelinul spre America....................................187
X. Constantin C. Motăş: Academician.....................................................................199
XI. Ionel C. Motăş: Pofesor......................................................................................267
XII. Constantin C. Motăş: Avocat..............................................................................271
XIII. Camil C. Motăş: Om de afaceri, Președinte al
Camerei de Comerț și Industrie.................................................................. ........279
XIV. Virginia și Camil Motăș: Profesor......................................................................293
XV. Mărioara C. Motăş: Profesor..............................................................................305
XVI. Elena Luca, născută Motăş: Profesor..................................................................311
XVII. Prezent și viitor: a 14-a generație Alexandra-Alina..........................................325

Arborele genealogic al familiei Motăş

V
 I. CEI DINTÂI MOTĂŞEŞTI ŞI URMAŞII LOR DE PE ZELETIN

În ţinutul Vasluiului, cu cea mai veche menţiune documentară a familiei

Motăş ne întâlnim în prima parte a secolului al XVII-lea, iar curgerea genealo-
gică a acestui neam o putem urmări vreme de secole, până astăzi. Descendenţa
vasluiană a familiei Motăş, cea mai numeroasă şi însemnată, reprezintă
subiectul acestei lucrări. Însă originea neamului este mult mai veche şi o găsim
în sudul Moldovei. Dealul Motăş de lângă satul Drăguşeni 1, aflat în vechiul
ţinut Covurlui, păstrează amintirea locului unui sat dispărut, Motişeşti, existent
aici în vremea lui Ştefan cel Mare. Când, la 15 aprilie 1463, Şteful Cernă-
tescul2 primea uric de la domnul Moldovei, printre satele aflate în stăpânirea
sa, cumpărate de la Hărman, viitorul pârcălab al Cetăţii Albe, se afla şi
Motişeştii, aflat „la obârşia Corodului, mai sus de curtea lui Cernat” 3. Satul
reapare documentar peste câţiva ani, la 24 septembrie 14684, tot în stăpânirea
aceluiaşi boier. Exista şi în secolul al XVII-lea, atât „rediul lui Motăş” cât şi
satul Motăşeşti5, aflat tot la obârşia Corodului, pârâu pe care-l găsim astăzi sub
numele de Corozel, afluent al râului Bârlad
Numele satului ne sugerează cum se va fi numit întemeietorul său, „un
străvechi Motăş”, care „era poate şi în veacul al XIV-lea” 6, cum trebuie să fi
fost şi în cazul Matoşăştilor de pe Bârlad, sat domnesc al târgului Tecuci,
cumpărat la 18 aprilie 1578 de către Gâlţu, starostele de Tecuci7. Un alt sat,
numit Motăşeni, a existat în ţinutul Cârligăturii (azi, jud. Iaşi), lângă Vâcoteşti,
menţionat deseori în documente în anii 1660-16708, existent cel puţin şi în
secolul anterior.
Următoarea apariţie documentară a familei ne întâmpină la jumătatea
secolului al XVI-lea. Într-un sat aflat pe un afluent al Zeletinului, pe valea
pârâului Dobrotvor, aflăm pe Fătu Motăş stăpân peste a patra parte din satul
Drăgoeşti, ce o cumpărase de la Cârstea, fiul lui Isaia Muste, la 2 martie

1
Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, I, Bucureşti, 1913, p. 75.
2
Despre familia acestui boier, v. Paul Păltănea, Cernăteştii de la ţinutul Covurluiului şi
domeniul lor familial, în ArhGen, VI(XI), 1999, 1-4, p. 169-186.
3
Documenta Romaniae Historica, A. Moldova (în continuare: DRH) , II, vol. întocmit
de Leon Şimanschi, în colaborare cu Georgeta Ignat şi Dumitru Agache, Bucureşti, 1976, nr.
115, p. 166.
4
DRH, II, nr. 154, p. 226. Sunt enumerate peste 10 sate, printre care „Cernăteşti, unde îi
este casa, pe Corod […], şi, aproape de acesta, mai sus, <satul> anume Motoşeştii…”.
5
Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului (în
continuare: CDM), IV, Bucureşti, 1970, nr. 661; satul „numit acum Fundeanu”, la 1
septembrie 1681.
6
Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, Iaşi,
1932, p. 328.
7
DRH, VII, vol. întocmit de Ioan Caproşu, Bucureşti, 2012, nr. 213.
8
Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, IV, Iaşi, 1908, p. 219, 231, 281-282.
15549. Poate un frate al său era acel Mihăilă Motăş, care la 12 mai 1555 a fost
întărit de Alexandru Lăpuşneanu stăpân pe valea Zeletinului, peste „o bucată
de pământ ce este din hotarul Oprişeştilor, din partea de jos, la obârşia Soho-
dolului, anume Fântâna Belciroasa şi cu loc la vârful dealului înspre răsărit şi
de acolo pe vale, la vârful dealului, la hotarul Burdisacilor, dinspre apus, de
asemenea la vârful dealului”10, moşie cumpărată cu 100 de zloţi tătăreşti de la
Odochia, fiica lui Moga, şi de la Tudora şi Cozma, fiii lui Hasan, toţi fiind
nepoţi ai lui Toader Iucaş.
Numele boierilor care stăpâneau satele de pe Zeletin ne arată în modul cel
mai elocvent originea lor transilvăneană. Urmaşi ai lui Laslău globnicul, ei şi-
au împărţit domeniul moştenit în vremea lui Ştefan cel Mare. Slujind alături de
primii voievozi ai Moldovei, Laslău nu a folosit spada numai ca un războinic,
ci şi ca un slujitor al legii, strângând gloaba, adică amenda sau taxa, de la cei
care săvârşiseră nedreptăţi. Răsplătit pentru serviciile sale, Laslău şi-a avut
reşedinţa cât mai aproape de munte, acolo unde s-a aşezat după descinderea
din Transilvania în secolul al XIV-lea, pe valea Cracăului, la Lăslăoani, alături
de care mai stăpânea şi Şerbeştii; apoi, pentru loialitatea sa, voievozii ţării i-au
conferit şi privilegiul stăpânirii unui întreg domeniu pe valea Zeletinului, în
sudul Moldovei, într-un teritoriu pentru cucerirea căruia va fi luptat cu vitejie.
Nepoţii săi au trebuit să-ţi împartă satele, conform documentului din 22
ianuarie 149511: Petru Iucaş cu fiii săi, Toader Iucaş cu fiii şi nepoţii săi, Oană
Muste cu fiii şi nepoţii săi; cei trei erau fiii lui Şandru de la Iucaş, coborâtori
din Laslău globnicul. Asttefl, alături de aşezările de pe Cracău, alte şapte se
aflau pe valea Zeletinului şi pe Dobrotvor: Mohorâţii, Drăgoeştii, Petreştii,
Plăcintenii, Oprişeştii, Cârna şi Răchitiş, toate în acelaşi hotar.
Petru Iucaş, numit şi Trişor (Petrişor), la 12 decembrie 145212 se afla
alături de fratele său Tador sau Toader, ca fii ai lui Şandru de la Iucaş, stăpân
în Oprişeşti, Cârna şi Răchitiş, pe Zeletin, precum şi într-un sat pe Dobrotvor,
dar şi la Iucaş, „unde este casa tatălui său”, sau la Mărgineni. La 25 aprilie
148113, satul Petreştii de pe Zeletin se afla în stăpânirea lui Ion Baico şi a
fraţilor săi, Toader şi Andreica, iar Drăgoeştii şi Simeştii de pe Dobrotvor erau
satele lui Isaia Muste şi ale fratelui acestuia, Toader. Peste jumătate de veac, la
8 martie 153314, urmaşii lui Ion Baico şi ai lui Isaia Muste au procedat la
schimburi de moşie în Petreşti şi Drăgoeşti.

9
DRH, VI, vol. întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, 2008, nr. 131.
10
Ibidem, nr. 188.
11
Ibidem, III, vol. întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi N. Ciocan, Bucureşti, 1980, nr.
172. Pentru spiţa genealogică a urmaşilor lui Laslău globnicul, v. Gh. Ghibănescu, op. cit.,
XIX, Iaşi, 1927, p. 214 ; Mihai Costăchescu, op. cit., II, p. 437.
12
DRH, II, nr. 23.
13
Ibidem, nr. 238.
14
Documente privind istoria României, A. Moldova (în continuare : DIR), XVI/1, nr. 318.
4
 Faptul că la jumătatea secolului al XVI-lea, nepoţii lui Toader Iucaş au
vândut în Oprişeşti lui Mihăilă Motăş nu poate fi întâmplător, explicaţia trebu-
ind căutată într-o relaţie de rudenie necunoscută încă, mai ales că şi Fătul
Motăş stăpânea în Drăgoeşti. Apartenenţa celor doi Motăşeşti la neamul lui
Laslău globnicul şi Şandru de la Iucaş poate fi sugerată şi de sorgintea lor
transil-văneană15.
Posteritatea celor doi Motăşeşti, Fătu şi Mihăilă, o regăsim pe valea Zele-
tinului până în secolul al XX-lea, fiind destul de numeroasă, încât urmaşii lor
au rebotezat vechiul sat Petreşti, care se numeşte Motoşeni până astăzi. Aflăm
din desfăşurarea unui proces din anul 182716, că „înmulţindu-să neamurile,
moşie numită Petreştii prin răzleţire în osăbite părţi s-au numit o bucată de loc
a moşiei Motoşănii i altă bucată de loc moşie Băicănii (ce s-ar fi poreclit şi
Ursa), au rămas supt nume de Petreşti”. Recunoaştem aici, atât descendenţa lui
Ion Baico, cât şi cea a lui Motăş, a cărui moşie „s-au împărţit pe 12 bătrâni”,
potrivit unui izvod din 2 februarie 1685, ceea ce înseamnă, că unul din cei doi
Motăşeşti stăpânea din vechime în Petreşti. Sub numele Motăşeni satul apare
documentar din a doua parte a secolului al XVII-lea, precum la 19 septembrie
168117.
Între răzeşii din Petreşti şi Drăgoeşti, ţinutul Tecuci, care s-au judecat
decenii întregi pentru moşie cu vecinii, regăsim numele protopopului Gavril
Motăş cu prilejul unei judecăţi încheiate în martie 181718, apoi al lui Ioan
Motăş din Motoşeni, peste un deceniu, în martie 1827, dar cu care ne
reîntâlnim peste un deceniu, la 14 decembrie 183719, când Ioan era alături de
căpitanul Grigore Motăş. Un alt proces dintre răzeşii din Motoşeni, încheiat la
26 februarie 182720, ne dezvăluie informaţii genealogice demne de luat în
seamă, putând fi reconstituite relaţii de rudenie. Ioan Motăş, fiul iconomului
Gavril, împreună cu Şerban Buhăescul şi alţi răzeşi, descindeau din doi fraţi şi
o soră ai „răposatului Ioanichie ce-au stătut episcop la Roman” în secolul al

15
O propunere etimologică relaţionează antroponimul Motaş cu numele calendaristic
Timotei (Timofte sau Dimofte), în variantele Motei sau Motea, din care a rezultat Motaş (N. A.
Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, 1963, p. 161). Însă realitatea
istorică ne sugerează o altă explicaţie, aflată în strânsă legătură cu originea ardeleană a multor
dintre vechii boieri moldoveni, precum Laslău globnicul, Şandru Iucaş etc.; între ei se va fi
aflat şi un Motiş care a dat numele satului Motişeştii de la 1463. Pronunţia specifică moldo-
venească transformă Motişeştii în Motişăşti, datorită velarizării lui e în ă, iar prin asimilarea
primului i cu ă se ajunge la Motăşăşti, de unde un Motăş, cu accentuarea numelui pe prima
silabă, precum în Transilvania.
16
Arhivele Naţionale Iaşi, Colecţia Litere, dos. K 346, f. 13r-15v; de asemenea,
originalul unui concept, Colecţia Documente, XXVIII/32.
17
CDM, IV, nr. 663; Motoşenii îi regăsim la 1 iulie 1697 (ibidem, nr. 1933).
18
Arhivele Naţionale Iaşi, Colecţia Litere, dos. K 378, f. 89v-93r.
19
Arhivele Naţionale Iaşi, Divanul de Apel al Ţării de Jos, dos. 296/1837, f. 510r-555v.
20
Arhivele Naţionale Iaşi, Colecţia Litere, dos. K 346, f. 6r-13r.
5
XVIII-lea, anume din Ursul, Tarasie şi Safta. Pricina judecăţii o constituia
stăpânirea în moşia Moto-şeni din ţinutul Tecuci, unde fraţii episcopului, „din
vechime fiind de baştină răzăşi din ace moşie [...] au vândut patru bătrâni
vistiernicesii Aniţa Mitroai, cum şi giumătate de bătrân din alt megieşit loc ci
să numeşti moşia Băicanii. Şi ace Mitroai nedând banii vânzătorilor după
tocmală, aproape de moarte ei au dat zapisul de vânzare la preutul Ursul ca să-
l de vânzătorilor. Şi întâmplându-să şi săvârşire preutului Ursu zapisul au
rămas la urmaşii săi care au stătut până în anul 1777, când părinţii jăluitorilor,
după jalobă cătră domnie, au dus carte gospod isprăvnicii Tutovei di-au
cercetat pricina şi s-au aflat dreptate [...]. Apoi, în anul 1784, părinţii şi alti
neamuri a lor, au dus la moşie numită Moto-şănii hotarnicul, pe răposatul
Costân Negre stolnic, care hotărând ace moşie Motoşănii, li-au ales şi li-au dat
supt stăpânire numai doi bătrâni, iar de doi bă-trâni din moşie Motoşănii şi din
giumătate de bătrân din moşiia Băicanii ar fi păgubiţi până acum”21.
Ioanichie22 a fost episcop al Romanului vreme de 22 de ani, începând din
1747 şi până la moartea sa, în 1769, cunoscut şi sub numele Hasan al
strămoşului său. A rezidit mănăstirea Precista Mare, ctitorie din 1569 a Ruxan-
drei, doamna lui Alexandru Lăpuşneanu, unde a înfiinţat şi primul spital din
Roman, la 1753. Episcopul avea părţi de moşii în ţinuturile Neamţ şi Tecuci.
Astfel, la Motoşeni, potrivit hotarnicii realizate de sulgerii Solomon Sturdza şi
Ştefan Abaza la 20 mai 1768, prin care „măsurând ace moşii Motoşănii în
pământuri au ales părţile pomenitului episcop i fraţilor săi şi altor răzăşi, des-
părţindu-le cu petri hotară şi alti sămni”23. Unii răzeşi nu au fost mulţumiţi şi
la 12 august 1784 s-a întocmit o nouă hotarnică de către vel stolnicul Costin
Negre, după care a urmat „liniştită pacinică stăpânire în trecire de piste 40
ani”, până la judecata din 1827.
Între documentele înfăţişate la judecată, amintim o mărturie din 30
octom-brie 1809, prin care preotul Vasile, nepot de frate episcopului Ioanichie,
„prin jurământ evanghelicesc, adevereşte că nişte tâlhari i-au călcat casa, care
schingiundu-l şi prădându-l, între alte avere au prădat şi scrisorile ce-au
avut”24 pentru Oprişeşti şi alte moşii. Apoi, menţionăm zapisul din 4 iulie
1814, când preotul Neculai cu soţia Ileana, preotul Gheorghe cu soţia Balaşa,
precum şi Gheorghe Grecul cu soţia Maria, au vândut iconomului Gavril, tatăl
lui Ioan Motăş, 60 de stânjeni din hotarul moşiei Motoşeni.
Prin urmare, potrivit mărturiilor documentare, Motăşeştii coboară din
acelaşi neam cu episcopul Ioanichie al Romanului, fiind urmaşii peste

21
Ibidem, f. 6v.
22
O contribuţie recentă : Mihai Mârza, Familia episcopului Ioanichie al Romanului
(secolele XVI-XIX), comunicare prezentată la Filiala Iaşi a Comisiei de Genealogie, Heraldică
şi Sigilografie a Academiei Române, în ziua de 12 martie 2013.
23
Arhivele Naţionale Iaşi, Colecţia Litere, dos. K 346, f. 14r.
24
Ibidem, f. 7v.
6
generaţii ai lui Şandru de la Iucaş şi ai lui Laslău globnicul, boierii începutului
de ţară. Mai cu seamă, îi găsim amestecaţi printre descendenţii lui Toader
Iucaş, de la care a cumpărat Mihăilă Motăş moşie în Oprişeştii de pe Zeletin,
dar şi la Drăgoeşti ori la Petreşti. Ioanichie lasă moşiile nepoţilor săi, la 3 iulie
1758, adică fiilor celor trei fraţi: preotul Ursu, preotul Tarasie şi Safta
(căsătorită tot cu un preot, Mihai), moşiile de pe Zeletin: Oprişeştii de sus şi de
jos, Ursa (în Petreşti sau Motoşeni), precum şi Mohorâţii de pe Dobrotvor. În
Oprişeşti, episcopul Ioanichie a construit o biserică din piatră, cu hramul
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în anul 1761; va fi simţit această ctitorire ca o
datorie faţă de locul înaintaşilor săi, loc unde poate că se va fi născut. Aici,
amintirea sa era vie în secolul al XIX-lea, când la 21 aprilie 184925 se puneau
în aplicare dispoziţiile hrisovului domnesc, emis în urma procesului fraţilor
Petrachi şi Ion Zota cu răzeşii din neamul episcopului Ioanichie.
Din preotul Ursu coboară preotul Gavril Motăş, iconom şi protopop, care
la 182926 locuia în satul Ursa sau Motoşeni, unde avea casa, împreună cu fiul
său Andrunachi Motăş, cu rang de serdar, care a murit la 184227. În lipsa unor
informaţii clare, presupunem că mama preotului Gavril trebuie să fi fost din
familia Motăş, de vreme ce-i purta numele, fiind strâns legat de Motoşeni,
unde o parte din sat se numea Ursa, datorită stăpânirii preotului Ursu.
Şi preotul Vasile, despre care am făcut vorbire că i-au fost furate actele
moşiei în anul 1809, descindea tot din Gavril Motăş, precum şi Ioan Motăş,
care a fost căsătorit cu Smaranda Vidră. Aceasta era fiica comisului
Constantin Vidră din Burdusaci, care la rândul său era fiul postelnicelui Ştefan
Vidră din târgul Tecuci28.
Fiu al lui Ioan Motăş şi al Smarandei Vidră, Scarlat Motăş avea în 1843
rang de stolnic, la 1853 îl găsim serdar, fiind director al judecătoriei Tutova,
apoi comis, în 185629. A început să cumpere numeroase hlize răzăşeşti pe
valea Zeletinului, la Burdusaci, pe care le-a unit în câteva trupuri de moşie.
Astfel, la 26 iulie 1843 proceda la schimbul a 3 stânjeni aflaţi „alăturea cu
hliza de sub casa dumisale părinţască, pe din jos, mergători din zarea
Pereschivului şi spre apus până în zarea Mohorâţilor, şi cu vad de moară în apa
Zeletinului”30. La sfârşitul aceleaşi luni, în ziua de 31, primea danie alte părţi
de moşie în Burdusaci, Sohodol şi Motăşeni, de la mătuşa sa Maria, soţia

25
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Creditul Funciar Rural, dos. 392/1891, f. 13-14.
26
Alexandru V. Perietzianu-Buzău, Vidomostie de boierii Moldovei aflaţi în ţară la
1829 (I), în ArhGen, I, 1994, 1-2, p. 293.
27
Marea arhondologie a boierilor Moldovei (1835-1856), întocmită de Mihai-Răzvan
Ungureanu, Iaşi, 1997, p. 199
28
Alexandru V. Perietzianu-Buzău, op. cit, p. 292.
29
Marea arhondologie a boierilor Moldovei, p. 199.
30
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Creditul Funciar Rural, dos. 392/1891, f. 10.
7
căpitanului Iancu Tănase31. Peste câţiva ani, la 17 ianuarie 184632, primeşte
danie de la mama lui, Smaranda, părţile ei de moşie din Motăşeni, Sohodol şi
Mohorâţi, pe care şi ea le avea danie de la fratele ei, spătarul Constantin Vidră,
cu act din 10 februarie 1833. Numeroasele tranzacţii funciare au stârnit şi
inevi-tabile procese în decursul anilor. La 27 februarie 186533, Tribunalul
Tecuci dădea câştig de cauză lui Scarlat Motăş în judecata cu răzeşii din
Hâgiacu, sat din comuna Burdusaci, pentru stăpânirea a 22 de stânjeni din
Sohodol, care făceau parte din dania mamei sale de la 1846. Răzeşii pretindeau
că ar fi cumpărat acea parte de moşie de la tatăl lui Scarlat, Ioan Motăş, cu câte
un galben stânjenul, fapt care era adevărat, numai că, zicea Scarlat, „o
asemenea cumpărătură am ştiut-o de atunci că nu poate fi valabilă, fiindcă
bărbatul nu au avut dreptul a vinde lucrul femeii fără îndeplinirea legiuitelor
formalităţi”. A încercat evitarea unui proces „a cărue scop nu era altul decât
criticarea şi disfiinţarea unii vănzări făcută de părintele meu, am socotit
moralmente mai nimerit a conveni la un resultat alamiablî, adică întorcându-le
banii ce au dat să-mi elibereze pământul”. Se întâmplase aceasta la 24 ianuare
1849, când un răzeş, Ioan Popa, „au şi primit de la mine aconto acestei afaceri
suma de 300 lei, după cum dovideşte chitanţa”. Înţelegerea însă nu a fost
respectată: „până în timpul present în mai multe dăţi i-am înghiet ca să
lichidăm socoteala şi să-mi dei pământul în stăpânire, dar n-au voit a face
aceasta, prelungindu-mă din timp în timp”. Şi astfel au trecut mulţi ani până
când, în 1865, Scarlat Motăş să câştige dreptul de proprietate.
Dar s-a judecat şi cu neamurile, cum e cazul verilor săi Neculai şi Vasile
Motăş, care-l acuzau de stăpânire nedreaptă în moşia Sohodol, la 25 februarie
187034. Până atunci, Scarlat Motăş, avocat domiciliat în Tecuci, cumpărase
moşie şi de la alte neamuri, precum serdăreasa Profira Motăş, Casandra Motăş,
Grigore Motăş ori de la urmaşii lui Vasile Motăş, vornic de poartă. Ani în şir,
timp de jumătate de secol, Scarlat a făcut numeroase tranzacţii funciare,
schimburi şi cumpărături, în Sohodol, Burdusaci, Oprişeşti, Motăşeni şi Moho-
râţi. O hartă a moşiilor sale, realizată în 187335, măsoară două asemenea hlize
în Burdusaci, de câte 53 de fălci şi 89 de fălci.
Ultimele tranzacţii funciare ale lui Scarlat Motăş sunt în legătură cu
împrumutul de la Creditul Funciar Rural, motiv pentru care moşia a trebuit să
fie scoasă la licitaţie, unde Anton Cincu o cumpără la 8 mai 1886, fiind
răscumpărată apoi de Aglaea Motăş, soţia lui Scarlat, la 29 iulie 188636,
proprietăţile din Burdusaci şi Sohodol, însumând peste 211 fălci de pământ,

31
Ibidem, f. 9.
32
Ibidem, f. 12.
33
Ibidem, f. 20-22.
34
Ibidem, f. 145-146.
35
Ibidem, f. 149-150.
36
Ibidem, f. 106.
8
împreună cu casă de cărămidă cu trei camere şi antret, acoperiş de şindrilă,
atenanse de patru camere, hambar din dulapi, şură, grajd, saivane, vie, pivniţă,
livadă, precum şi altă casă în satul Burdusaci; moşia era constituită din patru
trupuri, două în Sohodol şi două în Burdusaci. Următoarea răscumpărare a
moşiei a avut loc 28 ianuarie 1891, pentru preţul de 48.000 lei.
Contemporani cu Scarlat Motăş se aflau şi alţi membri ai familiei sale,
pro-prietari de moşii pe Zeletin. Gheorghe Motăş capătă rang de sulger la 21
iunie 185237, medelnicer la 27 iunie 185638 şi serdar la 185739, fiind amploaiat
al isprăvniciei Tecuci40; a fost căsătorit cu Eufrosina Mitre41, fiica serdarului
Petrache Mitre din Tecuci. Aflat în lista a II-a a alegătorilor Divanului ad-hoc
al Moldovei din 1857, în rândul marilor proprietari42, serdarul Gheorghe
Motăş deţinea o moşie de 110 fălci în Motoşeni, Mohorâţi şi Burdusaci. Pe
aceeaşi listă se află şi clucerul Dumitru Motăş, cu 103 fălci în Burdusaci. Cu o
moşie mai mică de 200 de fălci, ei nu aveau dreptul de a fi aleşi, ci doar de a
alege.
Clucerul Dumitru sau Dumitrache era fiul lui Grigore Motăş, nepot al
preotului Gavril Motăş. Născut pe la 1820, Dumitru a avut două căsătorii: întâi
cu Sofia Popovici, fiica lui Iancu Popovici, vechil al moşiilor mănăstirii
Răchitoasa; din această căsătorie a avut un fiu, Mihalache Motăş (1850/1854 –
1908). Din cea de-a doua căsătorie, cu Catinca Chiriac din Mohorâţi, au
rezultat alţi copii, dintre care amintim pe Alexandru Motăş (1860-1926),
fratele mai mare al lui Ştefan Zeletin, pe care l-a ajutat în perioada studiilor.
După moartea lui Dumitru Motăş, care a survenit pe la 1866, Catinca naşte alţi
patru copii care însă îi vor purta numele; menţionăm pe Dumitru Motăş (1879
– 1955), membru fondator al revistei Graiul Dobrogei, apărută în 1936, şi pe
Ştefan Motăş (1882-1934), cunoscut sub numele filozofului Ştefan Zeletin43,
autorul Neoliberalismului românesc.

37
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond familial Hârlescu, I/58.
38
Ibidem, I/225.
39
Buletin Oficial Extraordinar a Prinţipatului Moldovei, nr. 3, Iaşi, 1 iunie 1857.
40
Marea arhondologie a boierilor Moldovei, p. 199.
41
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond familial Hârlescu, I/6.
42
Rodica Iftimi, Sorin Iftimi, Alegătorii Divanului ad-hoc din Moldova (1857). Un
manuscris necunoscut, în „Ioan Neculce”, X-XII, 2004-2006, Iaşi, 2009, p. 112.
43
Pentru mai multe informaţii genealogice despre această ramură a familiei Motăş, v. C.
Dimoftache-Zeletin, Ştefan Zeletin. Contribuţii documentare, Bacău, 2002, p. 48-59.
9
Diplome de boierie – nr. 349 / 21 iunie 1852 şi nr. 2590 / 27 iunie 1856,
prin care Gheorghe Motăş este ridicat la rang de sulger, apoi de medelnicer.
Arhivele Naţional Istorice Centrale - Bucureşti, Fond familial Hârlescu, I/58 şi I/225.

10
 II. DESCENDENŢA VASLUIANĂ:
URMAŞII LUI TOADER MOTĂŞ

Cei dintâi membri ai familiei Motăş din ţinutul Vasluiului au trăit în

vremea lui Vasile vodă Lupu. Unul dintre martorii judecăţii lui Andronachi
Oţel cu Spinul din Comăneşti, pentru un iaz făcut de Oţel pe moşia
Turceştilor, cu „un ţăr-mure [care] iaste pre hotarul Comăneştilor”, se numeşte
Vasilie Motăş; actul procesului a fost încheiat în ziua de 15 martie 163744,
fiind cea mai veche men-ţiune documentară a unui Motăş în ţinutul Vaslui.
Locul pentru care s-a purtat judecata, moşia Turceşti, se află pe râul Bârlad45.
În vara aceluiaşi an, la 14 iunie 1637, ne întâlnim şi cu Toader Motăş46
stăpân în satul Chetreşti împreună cu Dumitraşcu Zăpodie, cumnatul său.
Poate că Toader şi Vasilie vor fi fost fraţi, dar nu avem nicio mărturie
documentară în acest sens, cum nu ştim nici ai cărui urmaşi vor fi fost.
Desigur, putem presupune că originea lor se află pe valea Zeletinului, de unde
va fi fost şi Petre Motăş, trăitor în primele decenii ale aceluiaşi secol; numele
acestuia apare în calitate de martor, alături de un Drăgan din Bobiceni 47, la o
judecată desfăşurată înaintea anului 1620.
Descendenţa familiei izvorăşte din Toader Motăş din Chetreşti, sat aflat
pe valea Stemnicului din vechiul ţinut Vaslui. Urmaşii şi l-au asumat ca
strămoş încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Venirea şi stabilirea
lui Toa-der Motăş în Chetreşti se datorează căsătoriei sale cu fiica lui Ionaşcu
Zăpodie, boier deţinător al rangului de cupar. Familia socrului său era veche în
această zonă.
Cristea Zăpodie, împreună cu nepoţii săi, vinde lui Iordache Roset, la 30
martie 164848, partea sa din satul Măcreşti49 de pe Rebricea, cu vad de moară
şi cu loc de iaz. Dumitraşco Zăpodie din Chetreşti probabil îi era frate. Spre
sfârşitul secolului al XVII-lea, acesta se afla încă în viaţă şi participa ca martor
al unei judecăţi desfăşurate la Portari, la 20 iulie 169050. Poate nu întâmplător,
ci pentru că satul se află lângă Zăpodeni, loc de care trebuie legată chiar
originea familiei Zăpodie. Atestat sub numele „Zăpodiiani” la 6 aprilie 161951,
satul a păstrat amintirea vechiului stăpân, un Zăpodie din neamul acelora de la
Chetreşti şi Măcreşti, care va fi stăpânit şi aici acea hliză răzăşească numită

44
DRH, XXIV, vol. întocmit de I. Cihodaru şi I. Caproşu, Bucureşti, 1998, nr. 39.
45
Moşie inclusă în Unceşti, comuna Zăpodeni.
46
DRH, XXIV, nr. 121.
47
CDM, I, Bucureşti, 1957, nr. 1490. Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Mănăstirea Neamţ,
CXVIII/6, document original, nedatat.
48
CDM, II, Bucureşti, 1959, nr. 2008.
49
Sat aflat lângă Unceşti, comuna Zăpodeni.
50
Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, XVI, Iaşi, 1926, p. 106.
51
Lucian-Valeriu Lefter, Zăpodenii, I, Iaşi, 2004, p. 27-30.
11
Zăpodia, menţionată ca atare la 1786, al cărei nume s-a extins şi peste celelalte
părţi ale răzeşilor, devenind Zăpodenii de astăzi.
La Chetreşti, Dumitraşcu Zăpodie s-a judecat cu David şi soţia acestuia,
Grozava, fiica unui Dumitru, nepoată cuparului Ionaşcu, pentru jumătatea de
jos a satului, potrivit cărţii de judecată din 8 mai 163752. În luna următoare, la
14 iunie53, la judecată stăteau pe de o parte Dumitraşcu Zăpodie şi Toader
Motăş, iar de cealaltă parte se afla Mihoci, a cărui soţie, Tudora, se folosise în
calitate de rudă apropiată a cuparului Ionaşcu şi-i preluase partea de moştenire
după moartea acestuia, care cuprindea şi nişte case din „Petreşti”, în acea parte
de sat care se numea Cucoşeri. Trăitor şi stăpân în Chetreşti încă din a doua
parte a secolului al XVI-lea, cuparul Ionaşcu aparţinea neamului Zăpodie,
descendent dintr-un boier din vremea lui Ştefan cel Mare, Oană Petrescul. La
25 ianuarie 149554, acest boier împreună cu fratele său, Stan, au primit act de
stăpânire peste jumătate din satul Cucoşeri, partea de sus, ce o cumpăraseră cu
60 de zloţi tătăreşti de la Ilieş, nepotul lui Ianuş Negrescul. Această parte de
sat se regă-seşte în documente sub numele Cucoşeri până în secolul al XIX-
lea, alături de cealaltă jumătate care aparţinuse probabil lui Oană Petrescul şi
fratelui său anterior anului 1495, numită Petreşti sau Chetreşti, cea din urmă
formă toponimică impunându-se definitiv. Menţiunile documentare referitoare
la sat în decursul secolului al XVI-lea lipsesc, când aici stăpânea cuparul
Ionaşcu. Reapare abia în vremea lui Vasile Lupu, pricinile de judecată
elucidând evoluţia satului Chetreşti şi a stăpânilor lui.

Sigiliul satului Chetreşti, ţinutul Vaslui, la 1840, precum şi cel în care este unit
cu satul vecin, Răduieştii, la 1860.

Cu acest prilej, aflăm prima dată despre existenţa lui Toader Motăş,
trăitor la Chetreşti în anul 1637, cumnat cu Dumitraşcu Zăpodie, după cum
stipulează şi cartea de judecată a Divanului din 19 februarie 1818, referitoare
procesul dintre „neamul Motoşăsc, curgători din Toader Motăş, cumnat unui
Dumitraşcu Zăpodie şi între postelnicelul Gheorghii Grecul i polcovnicul Ioan

52
DRH, XXIV, nr. 94.
53
Ibidem, nr. 121.
54
Ibidem, III, p.320, nr. 176.
12
Grecul, ci di pi tată sânt tot un neam, iarăş cu alţii ai lor, curgători dintr-acel
Dumitraşcu Zăpodie”55. Judecăţile ulterioare au avut menirea de a scoate la
lumină documentele răzeşilor din Chetreşti, necesare reconstituirii genealogiei
neamu-lui celui îndreptăţit la stăpânirea moşiei, precum curgerea genealogică
descrisă în cartea de judecată a Divanului din 15 august 182556, emisă în
numele lui Ioniţă Sandu vodă Sturdza:

„s-au dovedit că numita moşie Chetreşti sau Cucoşări din vechiu au fost
înpărţitoare în doî: giumătate au fost a unui Dimitrii Zăpodie şi giumătate a lui
Toader Motăş; cari Zăpodii au avut trei fii, anumi Tudosca, Gavril diiac şi preot
Costandin, iar Toader Motăş au avut pe Apost(ol) şi Apost(ol) au avut pe Hariton.
Preot Costandin au avut pe preot Alexandru, care să arată la spiţă de stărpu. Gavril
diiac au avut pe Postolachi Vulpe, Tudosca iarăş(i) au avut patru fii, pe Aniţa care a
avut fii pe Ilie, Ruxanda, Ioniţi şi Sârghii, care aceşti trei iarăşi să arată de stărpi.
Hariton asămine au avut patru, pe Andrei Motăş i Tudora i Partene şi Neculai, care
şi aceşti trei aşijdere să arată de stărpi. Andrei tij are trei fii, pe Vârlan, Ioan şi
Grigoraş. Postolachi Vulpe are pe preot Dimitrache, cari iarăşi are fiu pe Vasâle
Vulpe diiaconul. Ilie are pe Mihalache şi Mihalache are pe Toader, Gheorghi Grecu
şi Condurat”.

Aşadar, curgerea genealogică a răzeşilor din Chetreşti este înfăţişată pe

două neamuri: 1. Dumitraşcu Zăpodie printre ai cărui urmaşi se va remarca
familia Grecu; 2. descendenţa lui Toader Motăş, care a avut pe Apostol, Apos-
tol a avut pe Hariton, iar Hariton patru fii, dintre care numai unul, Andrei
Motăş, continuă curgerea neamului în Chetreşti având trei fii: Vârlan Motăş,
Ioan Motăş şi Grigoraş Motăş.
Nu ştim când a murit Toader Motăş, poate că va fi trecut pragul celei de-a
doua jumătăţi a secolului al XVII-lea. Regăsim însă numele nepotului său aflat
la Chetreşti, „Hariton sin Apostol Motăş”, pe un zapis întocmit în ziua de 30
iulie 167957, în care certifică cu prezenţa sa, ca martor, vânzarea unei bucăţi de
pământ din Cucoşeri. Cu acelaşi „Ariton sin Apostol Motăş” ne reîntâlnim la 8
martie 168258, la Băbuşeni, ţinutul Tutova, unde se afla împreună cu soţia sa
Tudura, originară din acel sat. La sfârşitul secolului era implicat într-o
judecată pentru jumătate de sat din Chetreşti; actul încheiat la 30 iunie 169959,
ni-i prezintă pe Andrunachi, fiul preotului Costandin din „Petreşti”, Postolachi
Hulpe, „Ariton” Motăş şi Stanciul bulubaş judecându-se cu Gheorghe Grecul,
călăraş de Ţarigrad, ginerele preotului Gheorghe, şi cumnatul acestuia, Ioniţă.

55
Arhivele Naţionale Iaşi, Anaforale, nr. 18, f. 50r.
56
Arhivele Naţionale Vaslui, Colecţia Documente, nr. 603.
57
Ibidem, nr. 522 ; zapis publicat de Costin Clit, Documente din fondurile Direcţiei
JudeţeneVaslui a Arhivelor Naţionale (II), în „Lohanul”, nr. 22, iunie 2012, p. 9, doc. nr. 26.
58
Arhivele Naţionale Iaşi, Divanul de Apel al Ţării de Jos, dos. 89/1832, f. 88v.-89r.
59
Arhivele Naţionale Iaşi, Judecătoria ţinutului Vaslui, dos.141, tr.1646, op. 1878, f. 36r.
13
Aflată acolo unde „să hotărăşti ţinutul Tutovii co a Vasluiului”60, moşia de la
Bolde, învecinată cu Băbuşenii, era vândută în 1708 de Gheorghe Grecul
„giupânului” Vasilie, călăraş de Ţarigrad ca şi el, însă din Albeşti; în rândul
martorilor se număra şi Hariton Motăş. Gheorghe Grecu cumpărase de la
Gheorghe Cehan partea acestuia din „Cocoşeare ce se cheamă acum Chetreaş-
te”, la 14 aprilie 1695, învecinată cu Răduieştii, al cărei hotar era mijlocul
şesului, „la capul podului lui Motăş”61.
Despre Andrei Motăş, fiul lui Hariton, trăitor la jumătatea secolului al
XVIII-lea, ştim că a avut trei feciori: Vârlan, Ioan şi Grigoraş, şi o fiică,
căsăto-rită cu Gavril Sălceanu din Băbuşeni62. Recensământul rusesc al
populaţiei Moldovei, efectuat de la 5 iulie 1774, menţionează pe Grigoraş
Motăş şi Ion Motăş în calitate de birnici în Chetreşti63, iar pe Vârlan Motăş tot
în calitate de birnic, dar aflat atunci la Zăpodeni64. Însă posteritatea lui Vârlan
Motăş o regăsim la Chetreşti şi în alte sate de pe valea Stemnicului, încât
prezenţa sa între birnicii din Zăpodeni, la 1774, ar putea fi explicată printr-o
căsătorie în acel sat, unde trebuie să fi rămas unul dintre numeroşii săi urmaşii.
În şirul familiilor pomelnicului poporănilor din Zăpodeni aflăm şi pe un
Mihalachi Motăş, cu o unică fiică, Natalia, căsătorită aici cu Neculai Diaconu;
astfel, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, urmele familiei Motăş dispar din
Zăpodeni.
Catagrafiile sau recensămintele fiscale ale satelor Chetreşti şi Oşeşti din
prima parte a secolului al XIX-lea, ne prezintă câteva informaţii genealogice
asupra unora dintre membrii familiei Motăş. La Chetreşti, în anii 1831 şi 1838,
Manole şi Ştefan Motăş sunt menţionaţi ca fii ai lui Vârlan 65, în calitate de
mazili. Alături de cei doi fraţi, putem aşeza şi pe alţii. Catagrafia anului 1820
pomeneşte şi pe Ştefan şi Vasile ca fii ai lui Vârlan66. Cei trei fraţi, Manole
(sau Manolachi), Ştefan şi Vasile primiseră cărţi de mazili încă din anul
180167.

60
Arhivele Naţionale Iaşi, Schitul Hârsova, I/9.
61
Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, VIII, Iaşi, 1914, p. 232.
62
Arhivele Naţionale Iaşi, Divanul de Apel al Ţării de Jos, dos. 89/1832, f. 88v.-89r. La
20 decembrie 1741, Constantin vodă Mavrocordat dădea poruncă să se cerceteze partea lui
Hariton din Băbuşeni, iar la 7 ianuarie 1790, în acelaşi sat, Gherman şi Pavel, strănepoţii popii
Gheor-ghe, mărturiseau că părinţii lor, Ion Munteanul şi Toader Pascal, s-au judecat cu Gavril
Sălceanul şi cumnatul acestuia, Vârlan Motăş.
63
Moldova în epoca în feudalismului, vol. VII, Partea 1, Recensămintele populaţiei
Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774, sub îngrijirea lui P. G. Dmitriev şi P. V. Sovetov,
Chişinău, 1975, p. 231.
64
Ibidem, p. 227.
65
Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dos. 201/1831, f. 20v-21r; dos. 253/1838,
f. 21 -22r.
v
66
Ibidem, dos. 5/1820, f. 279r; „Ştefan şi Vasile sînovi lui Vârlan Motăş”
67
Manole, la 23 noiembrie, iar Ştefan şi Vasile la 23 decembrie.
14
 Mergând mai departe cu investigaţia genealogică, potrivit unui document
din 4 iulie 1804 putem înmulţi numărul fiilor lui Vârlan Motăş, căci zapisul cu
pricina se afla în mâna vatavului Panaite Burghelea, a căpitanului Mihalachi
Motăş şi a „fraţilor dumisale Sâmion Motăş <şi> Manole Motăş”68. Aşadar,
putem număra fraţii: Ştefan, Vasile, Manole, Simion, Mihalachi şi, probabil,
Matei, cărora le alăturăm pe Catrina, căsătorită cu Ion Hondru din satul
Bogdana69, ţinutul Tutova; presupunem, şi existenţa altor două posibile surori:
una căsătorită cu Panaite Burghelea şi alta cu Pamfile Ignat70.

Sigiliile ocolului Stemnic şi ale judecătoriei ţinutului Vaslui, la 1849 şi 1858.

În concluzie, numeroasa descendenţă a Motăşeştilor, pe care o vom

prezenta în continuare, îşi are sorgintea la Chetreşti, în ţinutul Vaslui, ieşind
din „mantaua” lui Vârlan, „săminţănia lui Ariton Motăş”71. De la Toader
Motăş şi până în secolul al XX-lea, vreme de peste 350 de ani, s-au scurs 12
generaţii. Primele cinci generaţii, între Toader Motăş şi Vârlan Motăş, cuprind
secolele XVII şi XVIII, iar generaţia a VI-a, a fiilor lui Vârlan Motăş, ajunge
la 1830, cea de-a VII-a generaţie fiind a nepoţilor, până la 1860. Cu generaţia
a VIII-a ne apropiem de sfârşitul secolului şi chiar păşim, împreună cu cea de-
a IX-a generaţie, pragul secolului XX.

68
Arhivele Naţionale Vaslui, Colecţia Documente, nr. 540.
69
Arhivele Naţionale Iaşi, Divanul Domnesc, dos. 231/1844, f. 2r, 5r, 40v, 41r.
70
Arhivele Naţionale Vaslui, Colecţia Documente, nr. 551. La 15 iunie 1808, căpitanul
Mihalachi Motăş, Simion Motăş, vatavul Panaite Burghelea, postelnicelul Manole Motăş şi
Pamfile sin Tănase Ignat, cumpără 14 stânjeni, 5 palme şi 2 parmaci de moşie în Chetreşti.
Alăturarea acestor nume se explică numai prin imediata înrudire, fraţi şi cumnaţi.
71
Ibidem, nr. 559, potrivit expresiei unei cărţi de judecată din 5 iunie 1777 între răzeşii
din Chetreşti, printre care se afla şi Vârlan Motăş.
15