C.

ROMANESCU

UN SECOL DE

MW Mim
SUPERIOR
LA IAȘI

Facultatea de Medicină
 C. ROMANESCU

UN SECOL DE

INVĂTĂMÎNT MEDICAL
SUPERIOR
LA IAȘI •9

Facultatea de Medicină
(1879-1948)
 Coordonatori:

Prof. dr. G. Bădărău, prof. dr. P. Brânzei.

Prof. dr. M. Duca, prof. dr. Alia Vâță
 „Sau poate ați și clădit
pe cineva în zidul de aici ?“
Lucian Blaga

Volumul „Facultatea de medicină din

Iași“ este închinat amintirii doctorului
N. Negură, inițiatorul acestei facultăți și
celorlalți meșteri Manole ai învățămîntu-
lui medical românesc.
 1

PREFAȚĂ
La 1 decembrie 1979 Institutul de medicină și farmacie din Iași
aniversează o sută de ani de existență. Acest eveniment constituie un
prilej de evocare a unei activități de importantă semnificație me-
dico-socială, un prilej de evocare a înaintașilor care au militat pentru
înființarea școlii ieșene de medicină, a profesorilor care au ilustrat
această școală, a nenumăratelor generații de medici care s-au in­
struit și educat la fosta facultate de medicină, între 1879 și 1948,
și, ulterior, în cadrul organizatoric actual, acela de Institut de me­
dicină și farmacie.
Monografia „Un secol de învățămînt medical superior la Iași"
prezintă o sinteză a aspectelor mai importante legate de viața școlii
ieșene de medicină, de la începuturile sale și pină în prezent.
Sînt trecute în revistă circumstanțele sociale și politice care
au determinat apariția acestei școli, personalitățile care au contribuit
la înființarea și promovarea la un nivel superior a învățământului
medical ieșean, sînt amintite dificultățile și realizările petrecute
vreme de un veac.
Retrospectiva acestui secol este plină de învățăminte. Pornind
de la un buget derizoriu și de la un local cu două sau trei încă­
peri, școala noastră a trebuit, de-a lungul primelor decenii de exis­
tență, să se formeze ea însăși. Greutăți de tot felul, materiale și
morale, încercările cumplite legate de cele două războaie mondiale,
au fost învinse, la timpul lor, confirmând nu numai necesitatea de
care amintea Mihail Kogălniceanu: „țara are nevoie de doctori",
dar și că acești doctori, de care avea nevoie țara, au știut să-și facă
datoria, să fie pe măsura așteptărilor țării.
Cele două volume ale monografiei, referitoare, primul, la Fa­
cultatea de medicină (1879—1948), al doilea la Institutul de medicină
și farmacie (începînd de la 1948) înscriindu-se ca un omagiu adus
școlii noastre, cu prilejul aniversării centenarului ei, constituie,
totodată, un prilej de prospectare a viitorului învățămîntului me­

5
 dical ieșean, viitor pe care îl construim în condițiile progresului
nelimitat oferit de societatea noastră socialistă.
Acest viitor este legat de tradiții de înaltă profesionalitate, de
înalt umanism, conturate în instituția noastră încă de la înființarea
ei și care, pe parcursul anilor, i-au conferit un renume de școală
medicală de prestigiu. Ne mîndrim că, printre înaintașii noștri am
avut savanți de reputație mondială cum au fost C. B Parhon, Ni-
colae Leon, Grigore T. Popa, Ion Tănăsescu, Mihai Ciucă și mulți
alții, savanți care s-au distins și ca militanți pentru progres sau au
activat în rîndurile cele mai avansate ale intelectualității românești,
pentru instaurarea societății socialiste.
Acest viitor, pe care ne angajăm să-l realizăm pe măsura ce­
rințelor implicate de construirea societății socialiste multilateral
dezvoltate în țara noastră, este legat de condițiile din ce în ce mai
bune care, în anii de după eliberare, au permis ca școala noastră
să cunoască o dezvoltare fără precedent. Clinici importante ca Spi­
talele de pediatrie, neurologie și neurochirurgie, stomatologie, sau
complexul spitalicesc de recuperare, asigură, în prezent, un in-
vățămînt modern, dinamic, permițînd totodată, prin bazele de in­
vestigații de laborator, abordarea celor mai noi probleme de cer­
cetare medicală.
Statutarea, în ultimii ani, sub directa îndrumare a Președinte­
lui țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a unor noi temelii ale învă-
țămîntului medical, în context cu progresul relațiilor socialiste,
deschide în continuare noi perspective pentru creșterea calității
procesului instructiv-educativ, pentru ocrotirea sănătății, pentru
creația științifică medicală.
Monografia „Un secol de învățămînt medical superior la Iași“,
în paginile căreia descifrăm înălțătoare mesaje ale trecutului, ne
îndeamnă, astfel, și către viitor, un viitor stenic, creator, asigurat
de politica partidului și statului de promovare a sănătății publice,
față de care Institutul de medicină din Iași răspunde printr-un an­
gajament unanim și ferm.

Prof. dr. GH. SCRIPCARU

Rectorul I.M.F. Iași
 NOTA introductiva

Volumul „Facultatea de medicină din Iași" (1879—1948) constituie o

sinteză a evoluției școlii ieșene de medicină sub prima ei formă organizato­
rică, aceea de facultate a Universității, înainte de a deveni, în 1948, institut
universitar de sine stătător.
Elaborarea acestui volum a necesitat depășirea unui număr de dificul­
tăți determinate de lipsa unor date sistematizate, a unor portrete de sinteză
ale personalităților care și-au legat numele de Facultatea de medicină din
Iași, de lipsa unor lucrări referitoare la școlile medicale desprinse din această
facultate. Cercetarea arhivelor, din păcate descompletate, a presei medicale,
a cotidienelor și revistelor de cultură, elaborarea unui număr de teze de
diplomă referitoare la diferitele etape și personalități, au permis adunarea
unui număr important de date, în mare parte inedite.
Un sprijin neprecupețit am primit din partea tovarășilor profesori
M. Duca, fost rector, și Gh. Scripcaru, actualul rector al I.M.F., care, în
decursul perioadei de preparare a acestei monografii au facilitat toate eta­
pele legate de elaborarea volumului.
îi rog, pe această cale, să primească mulțumirile mele.
Lucrarea nu ar fi putut fi întocmită fără îndrumarea plină de compe­
tență și bunăvoință a regretaților maeștri ai școlii medicale ieșene, profesorii
Gh. Năstase, L. Ballif, J. Nițulescu, VI. Buțureanu, E. Hurmuzache, care mi-au
indicat nenumărate surse de informare și au contribuit, prin sfaturile și
amintirile lor, la conturarea mai concretă a unor portrete și etape din istoria
Facultății de medicină din Iași.
Tuturor acestor profesori le transmit, postum, un profund omagiu.
Un sprijin deosebit de util am primit de la mult respectații profesori
Maria Franche, V. Rășcanu, V. Mârzi și I. lancu ; îi rog să primească ex­
presia recunoștinței mele.
Mulțumesc, de asemenea, coordonatorilor monografiei, profesorilor
G. Bădărău, P. Brânzei, M. Duca și AII Viță, care au sugerat unele ame­
liorări ale materialului, ca și profesorilor T. Baran, I. Hăulică și dr. V. Rusu
care m-au ajutat în mod util cu opiniile lor.

C. ROMANESCU
 CUPRINS
Fag.
Cap. I — Perioada 1830—1879. Premizele înființării Fa­
cultății de medicină. Circumstanțe sociale. Ca­
drul legislativ și organizator . . . .11
— Institutul Gregorian. Școala de moșit a lui
A. Fătu................................................................................ 17
■— Școala de chirurgie a lui N. Negură . 21
— Alte tentative de înființare a facultății . 27
Cap. II — Perioada 1879—1900. Primii ani de activitate.
Structură organizatorică. Învățămîntul. Bazele
materiale. Profesorii. Studenții și viața univer­
sitară . . ............ ............30
Cap. III — Perioada 1900—1920. Consolidarea învățămîntu-
lui. Personalități și orientări. Baza materială.
Viața universitară ....... 56
Cap. IV — Perioada 1920—1948. Corpul profesoral. Perso­
nalități. Structura învățămîntului. Evoluția șco­
lii ieșene de medicină ...... 107
Cap. V — învățămîntul de farmacie ... . . .150
Cap. VI — Societatea de Medici și Naturaliști și Facultatea
de Medicină ... . . . . . . 155
Cap. VII — Cronologia învățămîntului medical universitar
din Iași pînă la reforma învățămîntului din 1948. 158
Cap. VIII — Rezumat în limba egleză; rezumat în limba
franceză ; rezumat în limba germană ; rezumat
in limba rusă . . ......... ............ 167
— Index de nume......................................................... 183

9
 CAP. I. PERIOADA 1830—1879
PREMIZELE ÎNFIINȚĂRII FACULTĂȚII DE MEDICINA.
CIRCUMSTANȚE SOCIALE. CADRUL LEGISLATIV
ȘI ORGANIZATORIC
Ideea înființării unor școli medicale cu caracter superior, uni­
versitar, s-a conturat, în Principatele române, în primele decenii ale
secolului al XlX-lea. în Munteia, la 1832, această idee a condus
la proiectul de înființare a unor cursuri speciale de medicină și
igienă care să formeze ofițeri de sănătate. Aceste cursuri urmau a
se adăuga, în cadrul unei preconizate reorganizări a învățămîntului,
la „Școala Centrală14 sub forma unei „facultăți111 motivîndu-se că
intenția „este de a forma buni ofițeri de sănătate care vor merge
să practice în județe sau vor fi folosiți în lazarete112.
Se preconizau patru ani de studii, pentru studenți condiția de
absolvent al cursului superior al Școlii de la Sf. Sava fiind obli­
gatorie. Limba de predare urma să fie româna, franceza sau latina.
Intelectualitatea Moldovei era animată de intenții similare. La
Freiburg, la Congresul naturaliștilor, la care participa în 1838, I. Ci-
hac aminteti de „nădejdea de a se deschide la Iași un curs de hi-
r urgie113.
In amîndouă provinciile spiritul progresist, ambianța culturală
și științifică a timpului în general, constituiau auspicii favorabile
dezvoltării unui învățămînt medical superior. Diferența foarte mare
între facultățile occidentale, bine cunoscute de intelectualii noștri123*

1 V. A. Urechia: „Istoria școalelor“ București 1892, t. 1, p. 172.

2 I. Ghelerter și Al. lonescu Matiu, „Dezvoltarea învățămîntului medi­
cal și farmaceutic din București** în „Invățămîntul Medical și Farmaceutic
din București**, 1963, p. 14.
3 V. Rășcanu, Gh. Năstase, L. Wassermann, Gh. Crețeanu „Invățămîntul
medical** în „Contribuții la istoria dezvoltării Universității din Iași“, Bucu­
rești, 1960.

11
 și posibilitățile locale au dus, pentru început, la crearea de școli de
nivel mai modest, școli profesionale, medii.
Despre aceste școli, care au constituit premizele facultăților de
mai tîrziu, s-a scris pe larg și de mai multe ori demonstrîndu-se
caracterul lor de precursoare ale facultăților de medicină din prin­
cipate 4.
Dintre școlile medicale care au avut o mare semnificație în
geneza facultăților de medicină amintim Școala de mică chirurgie a
lui N. Krețulescu. înființată la București în 1842 și Școala de chirur­
gie a lui N. Negură, înființată la Iași în 1859. Prima, deși cu ca­
racter de școală medie, a contribuit efectiv la apariția Facultății de
medicină din București, fapt petrecut în 1869. A doua, Școala de
chirurgie, deschisă din inițiativa lui N. Negură, deține prioritatea
de a fi prima școală medicală cu caracter declarat universitar apă­
rută în România, în limba română. Existența efemeră a acestei școli
și multele greutăți întâmpinate au spulberat, însă, speranțele ini­
mosului ei inițiator. Facultatea de medicină din Iași, care și-a sem­
nalat existența prin N. Negură, în 1859, nu a putut supraviețui.
Condiții grele, materiale și mai ales morale, au amînat realizarea
ei pînă în 1879.
Această dată, anul 1879, consemnează înființarea efectivă a
Facultății de medicină din Iași.
Ca și în Muntenia, în Moldova, apariția unui învățămînt medi­
cal superior, corespundea nu numai spiritului afirmării naționale,
atît de caracteristic epocii pașoptiste, dar și unor acute trebuințe
sociale. Deși retrospectiva situației medico-sociale a Moldovei în
prima jumătate a secolului al XlX-lea nu poate fi reconstituită
riguros, o aproximație este totuși posibilă. O populație de peste un
milion de locuitori era. practic, lipsită de asistență medicală. Re­
lativ numeroșii bărbieri, diletanți sau, mai rareori, școlarizați și
moașele, asigurau activitatea medicală propriu-zisă. Medicii diplo-
mați. mai ales străini, nu puteau avea un rol eficient pe scară
națională, activitatea lor fiind limitată la o categorie socială redusă.

4 Dezvoltarea culturală și științifică a lașului se împletește strins cu

istoria originilor învățămîntului în Moldova, inclusiv a învățământului me­
dical. Gh. Băileanu, într-un documentat articol („Deschiderea Facultății de
medicină de la 1879“ în Rev. Med. Chirurg. 1967) insistă asupra acestui proces
de germinare a ideilor despre necesitatea unui învățămînt medical în Mol­
dova. Unele din etapele de dezvoltare ale acestui învățămînt au avut impor­
tanța lor în acest proces. într-un tabel cronologic, anexat, am notat cîteva
date, orientative, care ni s-au părut mai definitorii în profilarea școlii me­
dicale de la Iași.

12
 Specialiștii, „oameni speciali44, erau extrem de puțini și con­
centrați numai la orașe și unele tîrguri mai mari.
Următorul tablou statistic, referitor la situația răspîndirii spe­
cialiștilor în 1851, exprimă concret această afirmație 5.

Medici și spițeri existenți în Moldova în 1851

Ținutul Populația Medici Spițeri
Dorohoi 103671 8 3
Botoșani 121251 13 4
Neamț 114065 8 3
Roman 86139 3 1
Bacău 139009 8 3
Putna 104156 2 2
Tecuci 92255 2 1
Covurlui 75454 11 5
Tutova 84864 6 2
V aslui 88328 3 1
Fălciu 71195 2 1
Iași 148795 48 14
Suceava 96224 5 1
Total 1325406 120 41
In spiritul concepțiilor evoluate ale tineretului și intelectuali­
tății progresiste a timpului, sensibile la marile probleme sociale,
situația aceasta nu putea fi tolerată.
Anul 1848, deși nu a reușit să schimbe structura regimului po­
litic. a impus necesitatea unor reforme, printre care și reforma
școlii. Sub domniți lui Grigore Ghica, el însuși luptător pașoptist,
care, ca domn, nu și-a renegat, în general, principiile, în 1850 a
început o susținută acțiune de organizare a învățămîntului sub
principiul : „învățătura este gratuită și slobodă pentru toți locui­
torii Moldovei44, limba națională fiind „singurul organ al învățăturii
publice44.
La propunerea unei comisii din care au făcut parte Petrache
Cazimir, dr. G. Cuciureanu, N. Suțu, Lascăr Rosetti și Vasile Alec-
sandri, domnul a sancționat, la 1 ianuarie 1851. noul regulament
care prevedea organizarea învățămîntului în trei etape : primară,
secundară și superioară („învățătură înaltă44). Pentru învățămîntul

5 Reprodus după „Universitatea din Iași de Ia 1860 pînă Ia 1918“ în

Contribuții la istoria dezvoltării Universității din Iași. București 1960, p. 60.
(D. Berlescu).

13
F

superior, cu caracter universitar (purtînd concomitent și titulatura

de Academie), s-au prevăzut patru facultăți : filozofică, ju­
ridică, teologică, și medicală.
Reproducem acest articol :
„Secția III.
„învățătura înaltă.
„Cap. 53“. Pentru învățătura științelor înalte se va înființa la
Iași o Academie.
„Cap. 54“. Aceasta va avea patru facultăți :

A. Facultatea filozofică,
B. Facultatea juridică,
C. Facultatea teologică,
D. Facultatea medicală41.

Istoria învățămîntului medical universitar din Moldova începe

deci, legal, în anul 1851, anul acestei legislații. Conjuncturile fa­
vorabile ale timpului, trezirea spiritului național și social, înființa­
rea, la 1830 a Societății de medici și naturaliști din Iași, Academia
Mihăileană, au fost evenimente și împrejurări care, direct sau in­
direct au constituit premizele oficializării unui învățămînt medi­
cal.
Dar, cum am mai spus, legislația nu a avut decît un caracter
de proiect, nefiind concretizat un învățămînt medical universitar.
De altfel, însuși regulamentul constituia o circumstanță mai mult
legislativă decît organizatorică. Actului de naștere a Facultății nu
i-a urmat o existență reală, căci însuși regulamentul prevede, la
art. 62, nu o facultate de medicină, ci o școală de moșit și o școală
de chirurgie.
Acest dezacord între prevederea legislativă și aceea organiza­
torică a fost determinat de unele realități. Unele, de altfel, sînt
prevăzute în același capitol 62, care explică... „deși astfel de școli
se desființează din țările cele mai propășite... în Moldova, unde pos­
turile cele mai însemnate și trebuința polițiilor lesne se pot îndes­
tula, sau cu Români care au învățat Medicina pe la Universități
străine sau, în lipsa lor, cu candidați care vin din țările streine,
nevoia cea mai de căpetenie este de a da ajutorul locuitorilor de
prin țară prin statornicirea hirurgilor în fiecare ocol. Ei sînt de
trebuință și pentru tîrgușoarele cele mici, pentru posturile se­
cundare de prin spitale, pentru întinderea vaccinației și multe nevoi
care lesne s-ar întîmpina prin înființarea unei școli chirurgicale44...
Rezultă din acest articol intenția de a asigura nevoile cele mai
presante care constau, atunci, în asistența locuitorilor „de prin

14
 țară“, a masei rurale în particular. Aceste necesități primau, și ele
nu puteau fi acoperite decît pe această cale explicîndu-se, în ace­
lași cap. 62, iarăși, că absolvenții, pe baza unui examen „...vor do-
bîndi Diploma de Hirurgi civili cu învoirea practicei prin tîrgușoare
și sate spre a răspunde chemărei prevăzute mai sus“. Se prevedea,
de asemenea, o secție pentru spițeri“... „lesne vor putea face și
aceștia cursul lor aici... în țară“.
Jn consecință, stabilirea anului 1851 ca dată de început a în-
vățămîntului medical universitar în Moldova nu corespunde reali­
tății. Cum vom vedea, au mai trecut încă 28 de ani pînă cînd se
vor pune bazele reale ale acestui învățămînt.
Această întîrziere, de peste im sfert de veac, deși poate
găsi motivații, ne apare astăzi aproape de neînțeles. O comparație a
condițiilor materiale și spirituale existente în 1851, data legiferării
Facultății și 1879, data realizării sale efective, nu demonstrează că
în 1879 condițiile ar fi fost mai bune (ne referim la clinici, local,
doctori existenți etc.). Amînările și pertractările de tot felul nu au,
deci, această justificare. Ele au fost determinate de o anumită optică
excesiv de prudentă și de interese înguste, locale. Astfel, încă din
1842, Gh. Cuciureanu, studiind în străinătate organizarea unor spi­
tale model, publică „Descrierea celor mai însemnate spitaluri din
Germania, Englitera și Franța spre introducerea planului pentru
urzirea unui spital central la Iași"6. La paragraful 17 propune o
facultate de medicină, organizată în cadrul Epitropiei. Mai tîrziu,
totuși, cînd s-a încercat organizarea acestei facultăți de către Stat,
Gh. Cuciureanu s-a opus cu înverșunare.
Epitropia Sf. Spiridon, înainte și mult timp după intrarea în
funcțiune a Facultății de medicină, a făcut și ea unele greutăți
profesorilor și studenților acestei facultăți.
Mai mult decît orice, însă, mai mult decît ambițiile Epitropiei
sau obtuzitatea unora din oficialitățile timpului, a cîntărit rezistența
unor medici practicieni care se vedeau amenințați de concurența
unor tineri confrați. Toate aceste opoziții, au determinat repetate
animozități, reticențe, creind o atmosferă nefavorabilă înființării
acestei școli, o atmosferă de neîncredere în posibilitățile unui învă­
țămînt medical superior predat în limba românească.
Ostilitatea cu care era privită înființarea unei facultăți de me­
dicină este bine reflectată de o parte din presa vremii.
In Iași, unele ziare publicau articole care, criticînd organizarea
insuficientă a învățămîntului medical, încercau să demonstreze că

4 Iași, 1842, 4*, 11 op. și 3 planuri.

15
trecerea la o etapă universitară ar fi iluzorie. Mai tîrziu, în preajma
anului 1860, tema se referea la angajarea „inutilă" a unor profesori
pentru facultăți și „pentru studenți imaginari sau problematici".
„Zimbrul" sau „Steaua Dunării", mai ales, aminteau de „o
frumoasă plăsmuire efemeră ca cele ce-am văzut odată", referin-
du-se prin asta la eșecul, nu prea îndepărtat în timp, al Academiei
Mihăilene 7. Și alte publicații mențineau același spirit.
Dar crearea Facultății de medicină nu trezea numai ostilitate
sau rezerve cu rele intenții. Existau reticențe, poate exagerate, ge­
nerate de o exigență deosebită. Gh. Cuciureanu și A. Fătu, îm­
preună cu alții, medici absolvenți ai unor facultăți de prestigiu, ve­
deau în universitate o școală de nivel foarte înalt, academic. în
acest spirit se agita necesitatea formării, mai întîi la marile univer­
sități străine, a unor specialiști români, idee care a persistat la Iași
mult timp, ca o tradiție8. (în 1855, din inițiativa lui A. Fătu, a
luat ființă, în acest scop, o Societate de sprijin pentru trimiterea
tinerilor moldoveni lipsiți de mijloace la studii în străinătate, socie­
tate care, de altfel, a avut o contribuție remarcabilă la formarea
unei elite științifice de valoare la Iași).
Ca urmare a acestor condiții, nefavorabile în ansamblul lor,
bunele intenții ale unui tineret animat de idealuri mari nu s-au
putut obiectiva. Facultatea de medicină nu a luat ființă.
Conform legii din 1851 urma să se înființeze o Școală de moșit
și o Școală de chirurgie. In 1852, sub direcția protomedicului Gh.
Cuciureanu și sub conducerea directă a lui A. Fătu, Școala de moșit,
cunoscută sub denumirea de „Institutul Gregorian", a început o
rodnică activitate care a stabilit — peste trei decenii, bazele clinicii
obstetricale.

7 D. Berlescu, op. cit. 178.

8 A. Fătu, s-a arătat în adevăr mai puțin grăbit a realiza școli univer­
sitare, preconizînd înființarea de școli medii, profesionale, în eare vedea
calea cea mai rapidă „pentru deșteptarea interesului pentru știința aplicată".
Criticînd concepțiile pedagogice „care actualmente au o țintire exclusiv
literară" el propune o acțiune de instruire tehnică, cu efecte practice ime­
diate, în proporție de masă. „Mai întîi să se dea satelor cultură prin școli
elementare, agricole și de meserii, apoi să se creeze în toate urbele licee
si gimnazii unde învățămîntul științelor să meargă cu cel al literelor și să
fie simultan obligatoriu" — și, mai departe, un fragment din care rezultă
direct părerea asupra înființării Universității — „Să se înființeze burse
numeroase pentru junii aceia care terminînd studiile lor științifice în școlile
românești (medii, n.n.) voiesc să cîștige cunoștințe mai întinse de la vechile
universități ale Europei".
Se întrevede, din aceste concepții, cauza șovăielilor pe care le-a avut
A. Fătu față de înființarea Facultății de medicină.

16
 Școala de chirurgie s-a înființat în 1859. Este școala mențio­
nată mai înainte, primul curs universitar medical român și se da-
torește întru totul doctorului Neculai Negură.

INSTITUTUL GREGORIAN

Institutul Gregorian’,* , ", înființat de Grigore Ghica în lo­

1011
calul dăruit de el, unde funcționează, de altfel, și astăzi Clinica
de obstetrică și ginecologie a Institutului de medicină și farmacie
din Iași, a corespuns necesității pregătirii unor prime serii de moașe,
în special pentru mediul rural.
Direcția Institutului a fost acordată prin decret, protomedicului,
dar întreaga activitate a școlii, care avea o clinică cu 14 paturi,
revenea primului ei profesor, Anastase Fătu. care a început orga­
nizarea ei încă din 1852. In același scop, A. Fătu a elaborat un
manual, publicat la tipografia ziarului „Buciumul român“ din Iași,
„Manualul pentru învățătura moașelor44.
Școala de moașe avea personal medical (doctori în medicină),
un chirurg (magistrii în chirurgie) și moașe. Cursurile se predau în
limba română 12, 13.
Nu era, după cîte știm, în intenția profesorilor școlii, transfor­
marea sa în școală universitară, transformare care a avut loc, totuși
în mod firesc, peste trei decenii, cînd școala a devenit o bază
clinică 14.
Prin această școală, Anastase Fătu, care nu a fost niciodată
profesor al Facultății de medicină din Iași, și-a legat numele de
această instituție ca unul din precursorii școlii medicale ieșene.

’ G. B. Pennescu. „A 150-a aniversare de la înființarea așezămintelor

Sf. Spiridon“, 1775—1907, Iași, 1907, p. 29.
10 V. Manoliu, „Din istoria ocrotirii mamei și copilului în patria noas­
tră. De la Școala de moșire la Spitalul unificat de ginecologie și obstetrică
din Iași“, în’ „Contribuții la Istoria medicinii în R.P.R.“ sub redacția prof. dr.
V. Bologa, București, Editura medicală, 1955, p. 377—388.
11 V. I. Bejan, „Activitatea Institutului Gregorian pe timp de 5 ani (de
la 1 noiembrie 1893 pînă la 1 ianuarie 1898)“, în Analele Casei Spitalelor și
Ospiciilor Sf. Spiridon din Iași, 1899, Partea a Il-a, p. 62—75.
12 Arhivele Statului Iași. Documente/913, act. nr. 25, 21. 22, 23, 26, 24.
13 Arhivele Statului Iași. Documente/363, dosar 42, nr. 8—10.
14 N. Zaharescu Karaman. „Comemorarea celei de a 80-a aniversări a
Institutului Gregorian din Iași“ în Revista de obstetrică-ginecologie și pueri­
cultura nr. 2—3, București, 1931, p. 155—162.

17
2 — Un secol de învățămînt superior la Iași — Voi. I
 AnastaseFătu (1816—1886) a fost o personalitate marcantă
a culturii și științei românești din secolul al XlX-lea. Suficiente re­
ferințe bibliografice, publicate în special în ultimele două decenii,
i-au reconstituit profilul atît de semnificativ în dezvoltarea culturii
Moldovei. Dintre lucrările despre Fătu, monografia semnată de
Claudia Hartingher15, exprimă, în mod sintetic, cele mai semni­
ficative aspecte ale bogatei sale activități.
Născut în 1816 la Mușata Fălciu — fiu de preot — este elev la Huși
și apoi la Gimnaziul Vasilian din Iași. Abuzurile unui regim de împilare,
constrîngeri politice permanente (martor la jaful și incendierea lașului de
către ieniceri, la 12 august 1822, cînd au ars peste 2 000 de case), au contri­
buit la profilarea unui spirit național și social foarte viu, care l-a caracte­
rizat pe A. Fătu întreaga viață16. După ce absolvă Academia Mihăileană,
urmează, ca bursier, dreptul și medicinii la Universitatea din Viena. Obține
la Viena doctoratul în drept (1843) și pleacă, pentru continuarea studiilor
medicale, la Paris, unde obține și doctoratul în medicină (1847).
A. Fătu face parte din acea generație care a asigurat bazele solide ale
învățămîntului din Moldova, cînd pentru a pleca la universități străine
sau pentru a intra la Academia Mihăileană, „candidații erau ținuți să ur­
meze un curs de 1—2 ani și mai tîrziu să susțină un șir de probe grele 17.
In acest spirit trebuie înțeleasă atitudinea sa de mai tîrziu, rezerva lui
A. Fătu față de ideea creării unei facultăți de medicină și față de posibilitatea
constituirii sale la nivelul necesar și corespunzător concepțiilor sale despre
învățămînt. Teza de doctorat în medicină susținută de A. Fătu este semni­
ficativă pentru epoca studiilor sale : în plin avînt al semeiologiei, el trata
despre „Les signes des maladies du coeur en general, fournies par l’ascul-
tation, la percussion, l’inspection et la mensuration
* (Paris 1847) 18*
.
întors în țară (deși a avut ocazia de a primi un post în învățămîntul
universitar francez) este numit în 1848 medic de quartal în orașul Iași, iar
în 1852 profesor la Institutul Gregorian, calitate pe care o deține pînă în
1863, cînd devine medic primar la Spitalul Sf. Spiridon. In 1876 este epitrop
al Casei Sf. Spiridon ; în același an, este numit profesor de anatomie com­
parată și fiziologie la Facultatea de științe a Universității Iași.
De numele lui A. Fătu este legată „Societatea pentru încurajarea tine­
rilor români la învățătură11 și crearea în mare măsură din fonduri personale,
a Grădinii botanice din Iași (1856), și, mai tîrziu, a nucleului Spitalului de
copii din Iași, pentru care și-a donat casa proprie și o sumă de 17 000 lei
A fest membru al Academiei Române (discurs de recepție : încercări
pentru dezvoltarea științelor naturale în România — 1876). A fost membru al
divanului ad-hoc (1857), iar în 1868 președintele Camerei deputaților.

15 Hartingher Claudia: „Dr. Anastase Fătu*. Teză. I.M.F. Iași, 1967.

16 I. Străchinaru si C. Romanescu, „Date inedite asupra vieții și operei
lui A. Fătu. „U.S.S.M. Iași, 1936.
17 Hartingher Claudia, op. cit., p. 24.
18 Teza avea o dedicație pentru Spătarul Gr. Couza : „Acceptează pre-
bunul meu domn acest mic op, ca semn de terminarea studiilor mele medi­
cale, începute la 1840, înaintea depunerii doctoratului meu de legi în Viena11.
” Arhivele Statului Iași. Dosar 42. Donațiunea Dr. A. Fătu.

18
 Autor al mai multor lucrări, A. Fătu a fost un precursor al cercetării
științifice în Moldova. (..Descrierea și întrebuințarea apei comune și apelor
minerale din Moldova" 20, (1874) ; „Enumerațiunea speciilor cultivate în Gră­
dina botanică din Iași în anul 1870" ; publicat la București în 1871, etc.).
Aceste aspecte ale activității sale, în general cunoscute, sînt completate
cu unele date care desăvîrșesc personalitatea istorică a doctorului Anastase
Fătu. Ne referim în particular la atitudinea sa unionistă, militantă, în care
calitate a fost trecut (alături de M. Kogălniceanu, A. Panu și alții) pe lista
unioniștilor denunțați înaltei Porți. In aceeași perioadă se găsea în comisia
alcătuită din M. kogălniceanu, Ă. Panu, C. Hurmuzache, C. Negri, pentru
întocmirea Regulamentului Adunării ad-hoc, după cum s-a aflat, întotdeauna,
în rîndurile celor mai progresiști reprezentanți ai spiritualității românești21.
In 1859, însărcinat de Guvern să studieze organizarea și legiferarea
asistenței sanitare din diferite țări europene, întocmește un raport, o ade­
vărată operă de creație, publicată în 1863, sub titlul „Regulament de poliție
sanitară și hygienă publică", operă care, în liniile sale generale, este încă, de
actualitate în special prin ideile sale asupra asistenței bolnavilor psihici ca
și acelea de igienă mintală, în general. Astfel, propune asistența psihică de
grup, asistența socială și dispensarizarea bolilor psihice, muzica și cult-terapia,
ergoterapia. Menționează necesitatea înființării unor școli de infirmiere spe­
cializate în asistența bolilor psihice.
Activitatea atît de multilaterală a acestui iluminist a îmbrățișat mai
toate direcțiile cercetării, a abordat aproape toate perspectivele dezvoltării
culturii și științei românești22. (C. Romanescu „Istoria psihiatriei în Medicină,
Cluj, 1969).
Cartea sa „Manualul pentru învățătura moașelor" (1852) îl si­
tuează printre pionierii învățămîntului medical. „Menit mai cu
seamă pentru formarea moașelor pămîntene", manualul a îndeplinit
acest rost al său, un rost care a fost de mare importanță în dez­
voltarea medicinii românești. Stilul clar23, mult deosebit de lim­
bajul naiv, vulgarizator, stîngaci, al unor autori de manuale teh­
nice în secolul al XlX-lea, didactica logică, împărțirea pe capitole
(evoluția și asistența sarcinii normale și a celei patologice, un ca­
lendar al sarcinii), au constituit calitățile acestui manual adresat
unor eleve „între 20—30 ani, care trebuie să posede scriere și cetire
în limba română prezentînd acte doveditoare ale unei înalte mora­
lități" precum și „oarecari însușiri firești — trupești și sufletești".
Aceste „accoucheuses" au constituit prima generație de moașe din
Moldova, cu un rol atît de important în asistența medicală rurală
din țara noastră. La Institutul Gregorian, sub îndrumarea docto­
rului Fătu, elevele învățau „anatomia în general și îndeosebi, ana­
20 Tradus și în limba rusă de Dr. Copernischi.
21 Hartingher Claudia, op. cit., p. 13.
22 Rosseti R. Dimitrie. „Dicționarul contemporanilor din România, 1800—
1890“, București, 1898, p. 74—75.
23 Gr. Crăiniceanu remarca, de exemplu, utilizarea termenului de „ză­
mislire" care i se părea potrivit (pe care Fătu l-a întrebuințat constant în
loc de „concepție").

19
 tomia și fiziologia organelor genitale ale femeii, fiziologia sarcinii,
cursul „facerii și a lehuziei neregulate cu ajutorul moașei, facerea
și lehuzia neregulată, îndatoririle și lucrările moșitului, îngrijirea
copiilor nou-născuți atît în stare de sănătate cît și în timpul boli­
lor celor mai frecvente ale lor, exercitarea candidatelor la condu­
cerea facerii, explicarea ligiuirilor relative la practica moșitului“ 2425
.
A. Fătu concepea învățămîntul medical ca pe o ramură pedago­
gică specială, incluzînd aici o Facultate de medicină, un Institut
de farmacie, un Institut veterinar și, pe alte trepte, școli medii de
infirmiere, chirurgi mici și mici veterinari. El adăuga, în sfîrșit, un
învățămînt medical elementar2627 . Toate aceste școli constituiau, în
concepția sa, o organizare a ceea ce denumea el „terapie publică44
sau „măsurile și așezămintele instituite pentru restabilirea sănă­
tății publice44 21. In concepția sa, care este o concepție medico-so-
cială, Facultatea de medicină, ca parte integrantă a Universității
naționale, constituia un corp științific ai cărui profesori trebuiau să
fie „un corp științific alcătuit din membrii efectivi, toți profesorii
în activitate ai școlii medico-chirurgicale, profesorii emeriți aso-
ciați corpului academic și membrii extraordinari, profesorii școlii de
farmacie și veterinărie44 cu vot deliberativ în chestiunile privind spe­
cialitatea lor44. Scopul unic al Facultății de medicină era de a crea
doctori în medicină, în chirurgie și oculistică, precum și magistri în
obstetrică și arta dentistică. în puericultura și veterinărie. Facul­
tatea urma să elibereze diplome corespunzătoare școlii absolvite și
să recunoască titlurile omoloage obținute în străinătate. Decanul,
ales prin vot majoritar, avea calitatea de a conduce și de a repre­
zenta instituția în toate instanțele oficiale și împrejurările. Stu­
denții trebuiau să fie posesori ai diplomei de studii filozofice sau
a bacalaureatului în științe. Durata studiilor medicale era preconi­
zată la 5 ani cu următorul plan de învățămînt :
Anul I trebuia să asigure, pe lingă disciplinele de bază, pregăti­
rea în domenii colaterale : mineralogie, zoologie și botanică, fizica
medicală. Timpul de studii era fixat la 6 ore zilnic, la care se adău­
gau instruirea prin vizitarea și cercetarea unor colecții muzeale,
excursii botanice; în semestrul II, mica chirurgie („deprinderea de
îngrijire a bolnavului44) prin practică în spital. Anul II, păstrînd
același ritm de lucru, continua anatomia, aborda fiziologia, his-
tologia, chimia și farmacia. In anul III, continuînd anatomia și
fiziologia, se preconiza începerea studiului de patologie și terapie

24 Arhivele Statului Iași, Documente/362, nr. 8, 9.

25 Hartingher Claudia, op. cit., p. 38.
26 Idem, p. 35—37.
27 Ibidem, p. 38.

20
generală, chirurgia teoretică (cu pansamente și învățarea instrumen­
tarului), un curs de obstetrică și unul de farmacologie. Anul IV
adîncea practica medicinii interne, fiecare student fiind obligat să
îngrijească personal un număr de bolnavi acuți și cronici. Se pre­
coniza învățarea metodelor de explorare paraclinică, precum și or­
ganizarea de discuții clinice în colectiv, în funcție de cazurile pre­
zentate. Patologia chirurgicală se continua, adîncindu-se, după o
manieră identică celei preconizate ]a clinica de boli interne. Se
începea studiul medicinii legale și discuția pe baza necropsiilor. In
acești ani. III și IV, pentru a se permite o adîncire a activității
practice, numărul orelor teoretice era mai mic : 5, respectiv, 4 ore
de curs pe zi. In sfîrșit. anul al V-lea și ultimul cuprindea pato­
logia internă și externă (continuare) ; obstetrica și ginecologia ;
medicina legală și poliția sanitară ; clinica oculistică și istoria me­
dicinii. Se preconiza un total de 6 ore pe zi.
Anastase Fătu recomanda examene „riguroase, care sînt menite
să dea publicului garanție îndestulătoare despre știința cîștigată de
către studenți și despre aptitudinea cerută de exercițiul artei lor44 28.
Este evidentă, în concepția sa, îmbinarea dintre o pedagogie
de origine germană cu acea franceză, școli pe care doctorul Fătu le
frecventase cu asiduitate.
Anastase Fătu a murit în martie 1886, cînd se afla în fruntea
Societății de medici și naturaliști2’.

ȘCOALA DE CHIRURGIE

In 1859, la insistența tînărului medic primar al Spitalului Sf.

Spiridon, dr. N. Negură, se deschide un curs de chirurgie conceput
de inițiatorul său ca „începutul unei facultăți de medicină“.
încercarea era însă temerară și ne apare, astăzi, oarecum hazar­
dată, căci, deși la 30 ianuarie AL I. Cuza decretează numirea lui
Negură ca „profesor pentru cursul public de medicină și chirurgie
ce s-a oferit stă facă fără plată, exprimîndu-i domneasca noastră
mulțumire44 30. . . cel dintîi curs cu caracter universitar a întîmpinat
greutăți mari din partea acelorași cercuri locale.

28 Ibidem, p. 40.
29 Spitalul, an IV, nr. 3. martie, București. 1866, p. 103.
30 V. Rășcanu, op. cit., p. 329.

21
 Eforturilor lui Negură li s-a răspuns cu șicane multiple : cînd
a cerut o încăpere, necesară disecției, Epitropia Sf. Spiridon a re­
fuzat-o, revenind abia mai tîrziu, după noi și noi insistențe : cînd, în
1860, la sfîrșitul cursului, s-a organizat un examen oficial, comisia
de concurs, din care făceau parte Gh. Cuciureanu, Anastase
Fătu și Ștefan Micle, după ce elogiază formal intenția, face o amplă
expunere de motive referitoare la „periculozitatea11 unor astfel de.
întreprinderi etc. etc.
Cu toate aceste condiții grele, entuziastul dr. Negură, în colabo­
rare cu I. Mihăilescu, care preda farmacia, a continuat cursul și în
anul școlar următor 31.
Deși efemeră, Școala de chirurgie întemeiată de Negură, consti­
tuie, totuși, o etapă memorabilă în dezvoltarea învățămîntului medi­
cal universitar din Iași și din România.
Programul era apropiat celui universitar, pentru primul se­
mestru figurând anatomia cu noțiuni de fiziologie32 și anatomie
patologică, un curs practic de disecție și unul de patologie chi­
rurgicală.
Deși acest curs urma să pregătească chirurgi „pentru sate“,
este sigură intenția lui Negură de a transforma școala în univer­
sitate, intenție concretizată în 1860 prin cererea de a se numi patru
profesori bugetari. Dar Kogălniceanu, mare sprijinitor al Univer­
sității, nu a mai susținut subvenția, dorind „a face ceva mai per-
fect“, după cum s-a exprimat în ședința Camerei elective din 22
iunie 1860, referindu-se, desigur, la înființarea apropiată a Univer­
sității care, cum dorea insistent Kogălniceanu, urma să aibă și o
facultate de medicină. Doctorul N. Negură a fost, dealtfel, consi­
derat ca profesor de drept al proiectatei facultăți, bucurîndu-se în
continuare de încrederea lui Cuza și Kogălniceanu.
La 26 octombrie 1860, la patru luni de la declarația mențio­
nată, Kogălniceanu, sub augustul patronaj al domnitorului Cuza,
pronunța, într-o solemnitate fastuoasă 33, discursul inaugural cu pri­
lejul deschiderii mult așteptatei Universități care figurează cu patru
facultăți conform legii din 1851 rămasă în vigoare.
Din nou, însă, aceleași obstrucții amînau intrarea în activitate
a Facultății de medicină. Unirea Principatelor crea noi conjuncturi

31 V. Rășcanu, op. cit., p. 330.

32 La Biblioteca centrală, Iași (înv. general nr. 152—600) există un
caiet semnat T. Burada, cuprinzînd 22 foi scrise și 13 desene, toate de mio­
logie, purtînd inscripția pe foaia anterioară „profesor N. Negură 1861“.
33 Solemnitatea a avut loc în localul Universității vechi, care actualmente
adăpostește Rectoratul Institutului de medicină și farmacie Iași.

22
care s-au concretizat în teza care susținea o unică facultate de me­
dicină pentru întreg teritoriul Principatelor Unite.
Aprobarea înființării la Iași a facultății deja prevăzută în legea
de la 1851, corespundea, însă, unor necesități reale, menționate și
de Kogălniceanu. în raportul privitor la crearea Universității, Ko-
gălniceanu motivează necesitatea unei facultăți de medicină34.
„Negreșit, țara are nevoie de teologi, de juriști, de filosofi, doc­
tori ai religiei, ai dreptății, ai înțelepciunii. Insă țara are trebuință
de doctori ai trupului, de medici.
Pînă acum această generală trebuință era îndestulată numai în
privirea orașelor și aceasta ca regulă prin doctori străini, de deose­
bite naționalități și de deosebite școli, iar toată populațiunea rurală,
adică 4/5 a națiunii este lăsată pradă boalelor fără cel mai mic aju­
tor medical. S-a oprit vinderea drogurilor de la materialiști și nu
s-a înlocuit prin spițeri ; s-a oprit vindecarea boalelor prin babe și
empirici și nu s-a înlocuit prin medici.
Așa, boalele, mai ales în copii, fac prin satele noastre numeroase
și grozave jertfe. Boalele epidemice din cînd în cînd înrăurează
într-un chip fatal asupra propășirii populației noastre. Sifilisul, din
nenorocire, s-a răspîndit foarte mult între locuitorii cîmpeni.
în contra unui rău care din zi în zi devine mai mare noi nu avem
decît 16 doctori de district. Ce poate face, însă, un singur doctor
pentru un district întreg ? Ne-ar trebui măcar un doctor de ocol“.
Cu tot sprijinul energic al lui Kogălniceanu, Facultatea de me­
dicină nu a putut începe activitatea alături de celelalte facultăți
ale tinerei universități ieșene. Singurul partizan, singurul care dorea
sincer înființarea unei facultăți de medicină, s-a dovedit și în aceste
împrejurări tot doctorul N. Negură. La Consiliul profesoral la care
Negură a participat în calitatea sa de profesor, investit prin decret
domnesc, a propus, pentru a conferi prestigiul necesar proiectatei
facultăți, ca profesori pe doctorii Vîrnav, Fătu, Bendella, Greceanu,
Cristodulo Diamandopolu, personalități marcante ale medicinii ieșe­
ne. Dar toate încercările s-au lovit de refuzul corpului medical al
timpului care aducea pretexte diferite, neputîndu-se în cele din
urmă, investi nici un decan. Ca urmare a acestor șovăieli, Al. I. Cuza
nici nu a mai confirmat decretele de numire ale persoanelor mențio­
nate. Situația se complicase în mod evident. Unii dintre medicii
solicitați să ocupe catedre au cerut salar plătit anterior, 2—3 ani,
în care timp să-și pregătească cursurile. Unii din cei recomandați,
fiind străini, nu se putea satisface principiul de predare în limba
națională.

3* Raportul nr. 13794 din 16.X.1860.

23
 S-a văzut iarăși și în 1860 că Epitropia Sf. Spiridon nu inten­
ționează să acorde un sprijin eficient facultății. S-au invocat și alte
motive : lipsă de material didactic, de cadavre, de specialiști, de
spitale ca și greutăți financiare.
A. Fătu, oscilînd, a terminat prin a se opune la proiect. N. Ne­
gură pare să fi rămas, astfel, singur. Cel mai evident adversar al
viitoarei facultăți a fost doctorul Cuciureanu a cărui influență era
încă foarte mare. Solicitat de Cuza să întocmească un program de
studii, Cuciureanu nu îl întocmise dintr-o cauză pe care o explica
invocînd lipsa de spitale, amînînd mereu ; „poate după cîtva timp,
cînd Guvernul va dispune de spitale, se va putea înființa o facul­
tate de medicină"3536 . Doctorul Cuciureanu invoca, în continuare,
unele motive care ni se par astăzi incredibile : imposibilitatea obți­
nerii de cadavre din cauza superstițiilor, fapt care, deși poate că
real, el îl vedea rezolvat prin recomandarea de a se aștepta în prea­
labil dispariția acestor superstiții. Intransigența lui Cuciureanu a
mers pînă acolo încît nu a fost de acord cu înființarea unei școli de
„oficieri" sanitari. Era, de fapt, o chestiune de concepție. Această
mentalitate trebuie opusă aceleia exprimată de Kogălniceanu care,
tot atunci, vorbind de existența de facto a Universității, cerînd în­
ființarea de urgență a Facultății de medicină spunea : „Negreșit că
această facultate nu va putea ajunge pe facultățile medicale din alte
țări mai înainte decît după un număr de ani ; negreșit că vom avea
de biruit multe greutăți înainte ca Universitatea noastră să ajungă
la deplinătatea altor asemenea institute. însă... trebuie să facem un
început, trebuie să avem energia de a merge înainte"...56.
Această energie a lipsit.
Neputîndu-se găsi medici români care să accepte catedre, ne-
putîndu-se angaja profesori străini, priviți cu ochi răi de lumea me­
dicală, facultatea nu și-a început activitatea nici în 1860. Lucrurile
se petreceau într-un oraș cu peste 40 de doctori în medicină37,
absolvenți ai facultăților de Ia Paris, Viena sau a celor italiene,
printre acești medici numărîndu-se cîteva personalități de prestigiu,
în anul cînd Societatea de medici și naturaliști împlinea trei decenii
de existență și în preajma centenarului Spitalului Sf. Spiridon.

35 Raportul nr. 13794 din 16.X.1860.

36 Raportul nr. 13794 din 16.X.1860.
37 O inventariere a medicilor și alte date referitoare la subiect se
găsește în suita de articole publicate de G. Băileanu în „Revista Medico-
chirurgicală“ 1967, „Istoricul Facultății de medicină Iași".

24
 De fapt și situația întregii Universități a devenit foarte curînd
precară. Tînăra Universitate era înconjurată de o campanie care,
sub formă deschisă sau voalată, strecura suspiciozități nu numai
asupra gradului universitar al acestei școli, dar și asupra utilității
ei. în fruntea campaniei de presă „Românul44 din 20 octombrie men­
ționa că pentru cinci milioane de locuitori nu era necesar decît o
universitate și aceasta la București. Acțiunea de deschidere a Uni­
versității, foarte legată de numele lui Kogălniceanu, a alimentat
atacuri înverșunate împotriva lui, amplificînd atmosfera nefavora­
bilă pe care și-o crease ca urmare a atitudinii sale în probleme țără­
nești. Discrepanța între două concepții, una avîntată a lui Kogăl­
niceanu. alta, moderată, a lui Cuciureanu, s-a resimțit.
Demisia lui Kogălniceanu (17 ianuarie 1861) a îngreuiat și
mai mult situația Universității ieșene. Dr. Cuciureanu, noul minis­
tru al învățămîntului, a antrenat un conflict între tînăra Universi­
tate și Minister, conflict care a continuat și sub ministeriatul cnea­
zului Al. Cantacuzino, în 1863, dezorganizînd în mare măsură acti­
vitatea Universității.
în această conjunctură figura lui N. Negură se particularizează
ca un entuziast, un spirit de elită.
Neculai Negură 3839 40 (1832—1884) era absolvent al Fa­
cultății de medicină din Berlin (1856) unde susținuse teza „De
Febre Moldaviensi4439. întors în țară la vîrsta de 27 ani, îndrăznește
să propună Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice întemeie­
rea unei Școli de chirurgie, „bază și începutul unei facultăți de
medicină care să se poată completa, oricînd împrejurările vor fi
favorabile4440. Ministerul a aprobat această intenție. Aprobarea ofi­
cială s-a lovit însă, în realizarea ei, de opacitatea acelorași cercuri
care sabotau de mai mult timp încercarea de a se înființa un învă­
țământ medical superior, cercuri care își aflau un sprijin în primul
rînd în instituția foarte puternică a Epitropiei Sf. Spiridon. Negură
formulase pretenții foarte modeste : cîteva paturi, într-un serviciu
de chirurgie, o sală de curs și o sală de disecții, dar Epitropia a
refuzat sau a amînat la nesfîrșit acordarea lor 41. Negură nu a dez­

38 V. Gomoiu și col. Repertor de medici, farmaciști, veterinari, voi. I

(Brăila). 1938, pag. 296 si voi. I (adaos 1941), pag. 112.
39 Berlin 1856, 8°, 31 p.
40 G. Barbu (vezi nota 41) afirmă că N. Negură nu ar fi primit sprijinul
Ministerului. în realitate, opoziția pare a fi fost locală.
41 G. Barbu în Școala de chirurgie din Iași a dr. N. Negură, Rev, Me-
dico-chirurgicală 1956, nr. 4, pag. 65, publică următoarea notă a epitropiei
către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, notă care atestă mentalitatea
de care s-a lovit Negură, „Epitropia aceasta a zisului ospital, cu onoare

25
armat. El a redactat un viitor program al primului semestru, sta­
tutele viitoarei facultăți și a întocmit un plan de învățămînt pentru
primul trimestru. Intenția sa era limpede : Școala sa avea ca scop
„nu numai de a furniza chirurgi, ci de a fi baza unei facultăți de
medicină, care s-ar putea întocmi în 1860“ * 42. Lipsit de experiența
unor personalități, ca doctorii Fătu sau Cuciureanu, desigur nici
atît de erudit. Negură avea de partea sa avantajul de a fi ani­
mat de fermentul entuziasmului. Intr-un singur an traduce anato­
mia lui Hyrt, obținînd și autorizația de publicare, procură mate­
rialul elementar necesar (microscop, piese anatomice normale și
patologice, schelete, mulaje). Probabil că efervescența a impresio­
nat spiritele de elită. Domnitorul și Kogălniceanu l-au susținut. La
30 noiembrie 1859, ora 4 după-amiază, tînărul Negură inaugura în
localul Academiei Mihăilene, învățămîntul medical universitar din
Moldova.
Figura lui Neculai Negură se detașează, pe plan istoric, deasu­
pra tuturor servituților timpului. Dinamismul său generos nu poate
fi explicat numai temperamental. Acest dinamism exprima în mare
măsură o concepție interesantă, o logică excepțională la generația
sa, consumată mult de aspirații raționale, dar rareori corelîndu-le
cu viziune materialistă 43. Negură avea această viziune. El a măr­
turisit-o clar în cîteva eseuri filosofice care pot fi citite cu interes

face cunoscut acestui ministeriu că ea se găsește în neputință de a îndeplini

mijlocirile ce i se fac din următoarele împrejurări :
1 Că în. cuprinsul ospitalului nu este loc pentru asemeni trebuință, și
apoi operarea cadavrelor (sic) înlăuntrul institutului poate răspîndi spaimă
între bolnavi, mai ales între poporul de jos a cărui grad de cultură și pre-
giudețe sînt în general cunoscute, incit este de crezut că vor prefera mai bine
să moară pe ulițe decît să vie la ospital și prin această s-ar paraliza scopul
fondatorilor și al doilea, că cheltuielile unei așa școli se cuvine în sarcina
acelui onorabil ministeriu de care atîrnă toate școlile, iar nu în a Epitropiei
Sf. Spiridon, fondurile căruia sînt menite numai pentru întreținerea bolna­
vilor și a cărui buget de cheltuieli are nevoie de reducție, iar nu de spo­
rire".
Nota figurează în Arhivele Statului din București, dosar nr. 503/1859/94
și exprimă un protest al Epitropiei contra Școlii lui Negură.
42 Monitorul Oficial al Moldovei, anul 11/1859, nr. 51, p. 87.
43 însăși teza de doctorat a lui Negură („De Febre Moldaviensi") consti­
tuie un document prețios privind istoria patologiei și igienei în Moldova.
In afară de această lucrare inaugurală, dr. Negură a publicat: „Migrena",
București 1868, 27 p., micromonografie (pe marginea unui caz) și „Igiena
publică și privată", București, 1873, 216 p., rămasă însă neterminată (inten­
ționa să scrie și un al doilea volum).

26
și astăzi : „Viața, existența și moartea“, sau „Voința, putința și
răbdarea44, ambele publicate în 1865.
A murit la 1884 41, la numai 52 de ani, la București.

ALTE TENTATIVE DE ÎNFIINȚARE A FACULTĂȚII

O altă etapă pe linia dezvoltării unui nucleu de studii medicale

are Ioc în 1863, cînd dr. Ludovic Russ, medicul șef al Secției de chi­
rurgie a Spiridoniei, repetînd acțiunea lui Negură, deschide un curs
liber de anatomie și chirurgie. începind de la 1 august al aceluiași
an, s-au predat 14 capitole de anatomie topografică, chirurgie și
pansamente.
Acest curs nu putea înlocui, însă, o facultate de medicină, toc­
mai atunci cînd ideea înființării ei era atît de vie și cînd Universi­
tatea, ca atare, își începuse existența. De altfel, Russ senior nici nu
intenționa acest lucru.
A urmat apoi iiltă tentativă, legată de legea învățămîntului
superior, promulgată de Guvernul unionist al lui Cuza și Kogălni­
ceanu, acum mult mai bine consolidat. Această lege care înlocuia
pe aceea de la 1851, pe baza căreia se înființase și funcționa învă-
țămîntul universitar, prevedea și ea, la cap. IX, art. 24, că univer­
sitatea trebuie completată cu facultatea de medicină.
în decembrie 1861. Cuza apelează la dr. Al. Davilla „pentru
școala de medicină ce este a se institui la Iași, să ia cuvenitele mă­
suri pentru prepararea celor necesare funcționării, astfel ca în 1865
să poată funcționa44 45. Prin alt decret înființează o comisie din
care, pe lîngă dr. Al. Davilla, au făcut parte dr. Anastase Fătu,
dr. A. Bendella și dr. D. Zissy. numind ca președinte al aceleiași
comisii pe dr. Gh. Cuciureanu.
Prin acest decret, trecînd problema înființării facultății de medi­
cină pe seama lui Davilla, actul constituie un avertisment pentru
elita medicală a lașului, Cuza nu a reușit, totuși, să învingă rezis­
tența acesteia. Nu s-a ajuns la nici o înțelegere și, iarăși, Cuciu­
reanu demisionează, manifestîndu-și dezacordul. Mai apar în comi­

44 V. Gomoiu, op. cit., p. 296.

45 L. Wasserman. „începuturile învățămîntului medical în Moldova".
Revista Medico-Chirurgicală Iași, 1956, nr. 4.

27
sie alți membri ca Teohari, Exarcu și Ciure, dai’ eforturile au ră­
mas inutile. încă 15 ani Facultatea de medicină din Iași va exista
numai printr-un formal act de naștere.
Problema înființării unor facultăți de medicină nu a rămas însă
închisă. S-a preconizat, la un moment dat, deschiderea concomitentă,
la București și la Iași, a două facultăți. V. Gomoiu46 menționează
acest fapt care, în 1866, a constituit obiectul unor analize a Consi­
liului superior de Instrucție publică. în „Procesu verbalu“, redactat
cu acest prilej, se prevede ca o situație de viitor imediat transfor­
marea Școlii naționale de medicină din București în Facultate de
medicină.
Cităm (după Gomoiu) :
„Processu Verbalii alu Consiliului superiorii de
Instrucție publică.
Art. 1. Spre înlesnirea și dezvoltarea studiilor medicale se va putea
admite de acuma înainte în Școala de medicină, afară de elevii militari și
elevii civili, care vor fi absolvitu 6 clase gimnaziale dovedite prin certi­
ficate speciale aprobate de rectorii Universităților.
Art. 2. Spre completarea studiilor universitare elevii vor urma cursuri
științifice.
Art. 3. Cinci stipendiuri din Universitatea din lassy și cinci stipendi-
uri din Universitatea din București se vor da prin concursu din gimnaziu
care voru avea cualitățile cerute.
Art. 7. ... Elevii stipendiști în Medicină după ce voru termina stu­
diile loru și voru obține Diploma de doctoratu, voru fi datori a servi în
funcțiuni medicale, unde Guvernul va găsi de cuviință.
Art. 8. Consiliul constatînd progresele deja realizate în învățămîntulu
și programele Școalei, exprimă dorința ca transformațiunea în Facultatea
de Medicină să se facă cîtu mai curînd cînd va exista un număr destulu de
însemnatu de Medici Români cu diplomă de Doctoru din vechile facultăți de
medicină ale Europei ca atunci să se poată institui concursurile pentru fie­
care catedră a Fac. Române de Medicină, iar pînă atunci va urma a purta
numele de Școala Națională de Medicină dîndu pe fiecare anu elevi care
conform art. 6. se vor dovedi capabili prin concursu a se trimite la Facul­
tatea de Medicină din Europa spre a-și completa studiile medicale și a obține
gradulu de Doctoru în Medicină și Chirurgie".

Bine intenționat, Centrul prevedea același regim și pentru Iași.

Aici, la Iași, nefiind o Școală Națională de Medicină ca aceea de la
București, la articolul 252, legea prevedea :

46 V. Gomoiu, „Din Istoria învățămîntului medical din România" (îna­

inte de 1870), București, 1933. Tipografia Cultura, p. 1127.

28
 „Instituirea unei scoale de medicină în Iași întocmai ca aceea din Bucu­
rești și că această școală n-a putut să se înființeze din cauza mijloaceloru
pecuniare, se va mai putea primi în întîiu anu elevii care voru fi absolvit
patru clase gymnaziale, însă fără a putea să să schimbe inscripțiunile loru
în inscripție de Facultate, drepturile loru fiind a aspira la diploma de licen­
țiat în medicină".

Pentru Capitală, proiectul s-a realizat în 1869, dată la care și-a

început existența Facultatea de medicină din București ; prevede­
rile referitoare la înființarea facultății ieșene nu au putut fi reali­
zate. Venirea la conducerea țării a dinastiei Hohenzollern, primită
de către mulți intelectuali din Iași cu rezervă, pare să fi contribuit
la amînarea sine die a apariției Facultății de medicină din Iași47.

47 V. Rășcanu, Op. cit., pag. 326.

29
 CAP. II. PERIOADA 1879—1900

PRIMII ANI DE ACTIVITATE. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ.

iNVĂTĂMlNTUL. BAZELE MATERIALE. PROFESORII.
’ STUDENȚII ȘI VIAȚA UNIVERSITARĂ.

Activitatea Facultății de medicină din Iași a început în toamna

anului 1879.
N. Kretzulescu, ministru al Instrucțiunii publice, a semnat, la
27 sept. 1879, adresa nr. 11.389 prin care Ministerul cere înființarea
Facultății de medicină din Iași. în zilele imediat următoare, rectorul
Universității ieșene, conformîndu-se ordinului, a convocat ședințe
afectate acestui eveniment, ședințe care au avut loc la 30 septem­
brie, 2 și 5 octombrie.
înființată odată cu Universitatea din Iași, Facultatea de medi­
cină a fost de fapt reînființată în 1879. De atunci activitatea ei a
continuat neîntrerupt.
Intrarea în funcțiune a Facultății de medicină din Iași a deve­
nit posibilă, după atîtea încercări nereușite, datorită unor conjunc­
turi favorabile, determinate de prezența în guvern a lui Kogălni-
ceanu și Kretzulescu, dar. în mai mare măsură, de presantele nevoi
sociale, de lipsa de mediei care, după războiul din 1877 devenise
foarte acută.
Situația sănătății publice era precară. Marile epidemii, pelagra
și malaria, tuberculoza, întreținute de ignoranță, de un nivel de
viață foarte scăzut, alimentația mizerabilă a țăranilor și muncito­
rilor, mortalitatea infantilă, printre cele mai mari din Europa, sub­
minau populația țării. Pe de altă parte, apariția unui germene de
industrializare, organizarea rețelei de căi ferate, determinînd creș­
terea numărului de muncitori și a conștiinței sociale și de clasă,
constituiau elementele unor acțiuni de revendicări care se concre­
tizau în mod progresiv. Evoluția gîndirii sociale a țării, creșterea
conținutului luptei politice, implicau măsuri urgente pentru amelio­

30
 rarea condițiilor sociale, implicit a celor socio-sanitare Nici o re­
zolvare nu putea fi întrevăzută fără existența unui corp medical
suficient și temeinic legat de aceste aspirații. Pregătirea în străină­
tate a unui mare număr de studenți români era o soluție prea cos­
tisitoare.
Aceste condiții au concurat la decizia de a se înființa, în sfîrșit,
proiectata școală. Neculai Kretzulescu, semnînd istorica decizie și-a
legat numele și de crearea Facultății de medicină din Iași.
Cu aceste resurse bugetare modeste și cu numai două catedre,
Facultatea de medicină și-a început activitatea care nu a mai fost
întreruptă pînă în prezent. O analiză retrospectivă evidențiază că,
în condiții similare, ar fi putut exista încă de la 1860 cînd era cel
puțin tot atît de necesară, neexistînd în țară, în 1860, o altă facul­
tate de medicină.
Concomitent s-au prevăzut două posturi de profesori, unul pen­
tru anatomie descriptivă și histologie, iar al doilea pentru catedra
de chimie, precum și un post de prosector. Salarizarea acestor pos­
turi era identică cu aceea a posturilor corespunzătoare de la Facul­
tatea de medicină din București.
Pentru funcționarea Facultății de medicină, Consiliul academic
al Universității i-a recomandat ca profesori suplinitori pe dr. Gh.
luliano la anatomie descriptivă și histologie și pe chimistul Petru
Poni la chimie, prosector fiind recomandat dr. Telemac, dar minis­
terul nu a luat în considerare propunerea privind pe profesori, nu-
mindu-i la catedra de anatomie-histologie pe dr. Leon Sculy, iar la
cea de chimie pe S. Konya — farmacist; recomandarea privind pe
dr. Telemac a fost aprobată, el fiind numit prosector.
Cu acest personal didactic au început cursurile, după cît se pare
fără nici o festivitate de deschidere, fiind înscriși un număr de 14

’ Situația sanitară punea probleme excepționale. Una din măsurile la

care a recurs oficialitatea timpului a fost înființarea „ambulanțelor rurale".
Legea de înființare a ambulanțelor rurale, promulgată la 20.VI.1881, men­
ționează caracterul de urgență al acestor măsuri, caracter implicat de sănă­
tatea publică. Art. 4 al legii menționa „pînă la înființarea unui număr de
asemenea spitaluri (rurale, n.n.), ambulanțele militare, în intervalele concen­
trărilor ordinare și extraordinare, vor fi puse la dispozițiunea exclusivă a
ministerului de interne care le va dirija asupra regiunilor celor mai bîntuite;
aceste ambulanțe vor fi conduse de doctori în medicină... personalul va primi
indemnitatea de campanie" (reprodus după I. Felix „Tractat de igienă pu­
blică și de poliția sanitară", București, 1889, partea a doua, p. 529).

31
 studenți. Programa analitică a fost trimisă de la București, identică,
în primii ani, cu aceea din capitală.
Ca sediu s-au atribuit două camere în clădirea Universității.
Cursurile au început la 1 decembrie 1879, cînd dr. Sculy a ținut
prima prelegere de anatomie. Cursul de chimie a fost ținut de P.
Poni, la catedra de la Facultatea de științe, S. Konya, în final, nefi-
ind încadrat ca profesor.
încă de la început au apărut greutăți, unele fiind ecouri ale
ostilității mai vechi, altele de natură materială. Chiar deschiderea
cursurilor la Facultatea de medicină a fost primită cu multă rezervă.
Presa vremii a tăcut în acele zile sau a reacționat în spiritul inte­
reselor de grup. Pentru exemplificare reproducem un fragment din-
tr-un articol al ziarului „Besarabia“ din 16 noiembrie 1879 : „Ce
s-a înființat nu este decît un nume, fiindcă n-are nici local, nici
profesori, nici alte mijloace, care trebuiesc Facultății de medicină.
Se zice că studenții de medicină vor frecventa lecțiile facultății de
științe care, singură, este o facultate mythologică, fiindcă în timp
de 20 ani a existenței sale n-a dat lumei decît un singur licențiat.
Se crede că acuma purtînd două nume, în locul unuia, va produce
îndoit mai mult. Să nu credeți însă că noi lașeni ne întristăm de
aceastai din contra ne pare bine, fiindcă numele necostînd nimica
ne flatează amorul propriu patriotu tot așa de bine ca și scumpa
realitate. Această politică am adoptat-o și în alte ramuri ale vieții
noastre. Dar ceea ce privește numele streine a dr. Konya și dr.
Sculy pentru bucuria foaei patriotice putem să spunem că D-lor
amîndoi sînt cetățeni români și în genere entre 40 de medici ai
orașului lassy nu știu dacă sînt vreo 2 streini. (Restul sînt români
și izraeliți), cari ensă nu se bucură și nici n-au nevoie de favoare
precum n-au nici o pretențiune de a fi numiți profesori, chiar dacă
facultatea n-ar fi fost imaginară. Ei au prea mare considerație pen­
tru catedrele științifice la facultate, știind cît de multe trebuie să
aibă omul pentru a înplini datoria lui entre-un mod conștiincios en
un asemenea post. După cît știm noi ei se miară de ușurința cu
care alții primesc asemenea numiri. Sau poate că a fi fiul lui Traian
e de ajuns pentru a fi om de știință ?“.
O suspectă îngrijorare pentru destinul tinerei facultăți alterna,
în unele ziare ieșene, cu o exagerată exigență relativă la această
instituție. Tot „Besarabia“, spunea : „După toate acestea, cît
de curioasă vi se va părea noutatea că în Iași are să se înființeze
o facultate de medicină. .. Ce lux în cantitate și ce sărăcie în cali-

32
 Dr. lacob Christian Stanislcu Czihac (18'10— Dr. Anastasie Fătu (1816—1886) medic, naturalist
1888), fondator al Societății de Medici și Natu- și om politic român, întemeietor al „Institutului
raliști, precursor al învățămîntului medical ieșean. Gregorian11 (1852) precursor și organizator al
învățămîntului medical ieșean.
 MANBAA
AXB1.IJET6I-A

r.<v«.i AS.wrwir: o,,™.,

™K m „ w. „„„,, .,„„„ w tA>
........ .

„Manual pentru învățătura moașelor11, redactat de

A. Fătu în 1852 ca manual didactic pentru
școala de la Institutul Gregorian.
Dr. Nicolae Negură (1832—1884), fondatorul școlii
de chirurgie (1859), școelă precursoare directă a
Facultății de medicină din Iași.
 ftU «iOW I0M I.
Kt »m ,»i wnoH iții mMAiik w<rtU't>

Decretul domnesc de numire al doctorului Negură ca profesor

al școlii de chirurgie (1859).
Note de curs (din caietul lui T. Burada), pe a cărui pagină anterioară
este menționat „profesor N. Negură, 1860“.
Prof. dr. Leon Sculy (1853—1912) primul decan
al Facultății de medicină din Iași (1879), unul
dintre întemeietorii școlii de chirurgie.
Cererea profesorului Sculy adresată conducerii Universității (Rector
P. Suciu) pentru atribuirea sălii de curs în vederea deschiderii
primului curs de anatomie (noiembrie 1879).
Primul local al Universității din Iași unde, la 1 decembrie 1879, s-a
inaugurat Facultatea de medicină.
Note de 13 cui sul de anatomie (1879)
Pagină din cursul de anatomie (1879), dintr-un
caiet anonim.
însemnările unui student din prima serie (1879). Aparține viito­
rului doctor Nitzulescu, fost medic de țară, tatăl profesorilor
Jules și Virgil Nițulescu, ambii profesori la Facultatea
de medicină din Iași.
Fragment din însemnările studentului Nitzulescu (1879).
 rxnwm.Tiu inx —
FACULTATEA DE MEDICINA

DOSARUL N'V
AL STl’DEXTLLLI

iiiM-ri- in aiiiil^Z~ ft> t'iwuiiiiț»-!

/^nul școlar 18^9/

Dosarul primului student.

Prof. dr. Ludovic Russ — senior (1816—1888)
fondator al școlii ieșene de chirurgie.
 tate. . .“. Se invoca existența facultății din București, a doua nefiind
necesară. Se invoca competența unor viitori profesori, tinerețea lor,
inexistența limbajului adecvat etc.2
Greutățile și mai ales lipsurile materiale erau o realitate. Ca
local, facultății i se atribuise doar două camere, în imobilul Univer­
sității. Universitatea care funcționa încă din 1860 avea ea însăși un
spațiu necorespunzător. Peste 19 ani, apariția unei noi facultăți nu
putea decît să recurgă la improvizații, în cadrul localului deja ocu­
pat, local care avea abia 26 încăperi. In aceste condiții a funcționat
Facultatea de medicină pînă cînd, terminîndu-se construirea imo­
bilului Universității de pe str. Copou, Facultatea de medicină a ră­
mas unica ocupantă a clădirii aflată și astăzi, în stare bună, în
curtea Institutului de medicină și farmacie.
Imobilul3 la acea dată, avea o vechime de peste un secol ; era
deci o clădire veche care adăpostea 4 facultăți și Școala de pictură.
Abia în 1913 a început construirea actualului local I.M.F., ridi-
cîndu-se, în etape, aripa dreaptă și corpul de mijloc și abia din
1937 începîndu-se construirea aripei stingi, terminată în 1952.
Pentru laboratoare s-a recurs la închirieri de case particulare :
în str. Muzelor (actual, N. Bălcescu) și în str. Săulescu. Nici situa­
ția clinicilor nu era mai bună ; după discuții interminabile clinicile
erau tolerate de Epitropia Sf. Spiridon.
Primul decan al Facultății de medicină din Iași a fost doctorul
Leon Sculy (1853—1912), recomandat pentru funcția de profesor,
împreuna cu dr. Russ junior și P. Poni, de către A. Fătu, care,
la 11 octombrie 1879 scrie rectorului următoarea scrisoare :

2 Tot același organ, în legătură cu preferința Facultății de medicină

pen-.ru elemente tinere, autohtone observa ironic : „e mult mai ușor pentru
Billroth de a învăța limba română decît pentru un domn Protici de a deveni
Billroth", (16 octombrie 1879, p. 2).
8 Cîteva date despre vechiul local al Universității, în care a funcționat
din 1879 Facultatea de medicină : O combinație de stiluri în care se observă
influențe rusești, clădirea a fost construită în secolul al XVIII-lea, probabil
în a doua jumătate. E sigur că la 1783 exista, slujind ca refugiu lui Alexan­
dru Vodă Mavrocordat ; cînd a ars Palatul Domnesc, acest domn a locuit o
vreme aici. In 1783 imobilul era proprietatea logofătului Alex. Ghica. A
rămas sediu al Curții Domnești pînă în 1788. Cu ocazia războiului ruso-turc
(1788—1791) localul a fost locuit de Cneazul Potemkin Tavriseskoi. în 1791,
în acest imobil s-a încheiat Pacea de la Iași.
între 1792—1793, Palatul a fost locuit de Vodă Alex. Moruzi, doi ani
apoi, pînă în 1795 aici fiind visternicia și postelnicia domnitorului M. Șuțu.

33
3 — Un secol de învățămint superior la Iași — Voi. I
 „Domnule Rector,
Din cauza indispozițiunii mele neputînd lua parte la Consiliul Univer­
sitar din astă seară, îmi iau libertatea a propune la catedrele Facultății de
medicină ce urmează a se crea pe lîngă Universitatea din Iași următorii can­
didați :
D. Dr. Sculy, pentru anatomie descriptivă.
D. Dr. Russ junior, pentru postul de prosector.
D. P. Foni, pentru chimia medicală.
(ss) Dr. A. Fetu
D-Sale D-lui Petre Suciu Rector la Universitatea Iași" 4.

Prin decretul nr. 13452 din același an, dr. Sculy, a fost numit
profesor de anatomie, iar doi ani mai tîrziu, ca profesor de clinică
chirurgicală.
Leon Sculy, primul decan și profesor al
Facultății de medicină din Iași, s-a născut în anul
1853, la Piatra Neamț. Studiile secundare le-a făcut la Pisa,
iar cele superioare la Montpellier, unde a obținut licența în
medicină. A continuat apoi la Facultatea de medicină din
Paris unde și-a luat doctoratul5. întors în țară se stabilește la Iași,
unde își începe activitatea de chirurg, lucrînd alături de doctorul
L. Russ senior. La deschiderea cursurilor Facultății de medicină, dr.
Sculy, numit decan și profesor suplinitor de anatomie, avea doar
26 de ani. Tinerețea i-a alimentat o neobosită energie, neîmpiedi-
cîndu-1 de a deveni un mare profesor. O muncă susținută a suplinit
lipsa de experiență. în 1881 preia, prin transfer, catedra de clinică
chirurgicală pe care o va deține pînă la moartea sa, survenită în
1912. Alături de dr. L. Russ, care devenise, între timp, și el pro­
fesor, dr. Sculy ti pus bazele școlii de chirurgie din Iași, o școală
care a avut, pe parcursul a multe decenii, reprezentanți de seamă
în istoria medicinii românești.

In 1795 a fost cumpărat de Vodă Alexandru Calimah. Zidul de împrej­

muire datează de atunci. Ulterior a fost locuit o vreme de Alexandru Ipsi-
lanti. In 1804 a fost vîndut la licitație de Alex. Moruzi, fiind cumpărat de
vel-vistiernicul Săndulache Sturza. A trecut apoi pe la mai mulți proprie­
tari.
In 1844 a ars ; restaurat, a fost cumpărat în 1860 de Ministerul Invăță-
mîntului Public a Principatelor Unite cu 18 000 galbeni de la ultimul proprie­
tar particular, Ruxandra Roznovanu, instalîndu-se, aici, Universitatea și
Școala de Belle Arte. In prezent localul adăpostește Sediul Filialei Iași a
Academiei R.S.R. Facultatea de medicină a funcționat în acest local de la
1879 (date extrase din arhiv i catedrei de Istoria medicinii a I.M.F. Iași).
4 Scrisoarea se află în arhiva catedrei de Istoria medicinii I.M.F. Iași.
5 Teza de doctorat aborda tratamentul reumatismului cu salicilat de
sodiu.

34
 Profesorul Sculy era un bun chirurg, pasionat de profesiunea
sa, abordînd diverse domenii ale chirurgiei generale.
Partizan al asepsiei, este printre primii în România care au
susținut-o. A practicat, primul în țară, metoda Delorme, histerec-
tomiile supravaginale și laminectomiile.
Activitatea profesorului Sculy a fost deseori îngreunată de Epi-
tropie, care a mers pînă acolo încît i-a evacuat bolnavii din clinică.
Aceste animozități reflectau însă și un temperament de o impulsi­
vitate ceva mai puțin obișnuită 6789• 71
A murit în 1912, moartea sa avînd un ecou neobișnuit de mare
în presa vremii.
Cîteva imagini despre Sculy, interesante prin caracterul lor
inedit, ne transmite P. Anghel. Ele ne contrariază, dar explică, în
mare măsură, șirul avatarurilor prin care a trecut ; nu pot fi tre­
cute cu vederea, fiind dealtfel publicate într-o importantă revistă ’.
Ne referim la articolul „Dr. Leon Sculy“ ’, scris de prof. P. Anghel,
fost elev și colaborator al lui Sculy și el personalitate de prestigiu
a chirurgiei ieșene. Redăm fragmente din acest articol, selectate
în ceea ce ni se pare ilustrativ, atît pentru personalitatea sa, cît și
pentru ambianța timpului :
„Dr. Sculy avea o figură fină, simpatică, purta favorite, era de talie
mijlocie, bine legat... era foarte inteligent și foarte mucalit'.
împreună cu dr. Botez, au introdus asepsia la Iași. Pe cînd însă Botez
era conservator și nu-i plăcea să evolueze și să-și schimbe practicile după
timp, Sculy, din contra, era accesibil progresului, astfel cînd cerințele noi
ale timpului au impus metoda asepsiei introducînd în clinici autoclavul,
poupinelul și apa sterilizată. Aceste măsuri de asepsie erau toate relative,
căci nu se cunoșteau încă halatele, măștile și mănușile sterilizate, care au
servit mai tîrziu să confere și mai multă siguranță actului chirurgical.
Sculy era un chirurg foarte abil și îndrăzneț. El ataca cu încredere și
îndrăzneală operațiile cele mai grele fapt care i-a atras, la început, oarecare
nemulțumiri, ajutîndu-i să devină mai tîrziu un adevărat maestru și foarte
abil chirurg. Astfel el a făcut la Iași primele histerectomii supravaginale și
totale, primele histeropecsii, primele gastrostomii. Cu artă deosebită el făcea
și operații ale organelor genito-urinare, cum ar fi de calculi vezicali (lito-
tripsii), uretromii interne, făcea operații fine și delicate la ochi (a fost de
altminteri multă vreme și profesor de oftalmologie).
...De ; Itminteri, din cauza temperamentului său viforos, Sculy a avut
multe nemulțumiri. El se găsea aproape întotdeauna în conflict cu Epitropia
Spitalului Sf. Spiridon. Astfel între anii 1890—1891 Epitropia spitalului, care
avea în frunte pe vestitul A. D. Holban, i-a scos pur și simplu clinica din

4 Opinia, an IX, nr. 1567, 14.IV.1912.

7 Ibidem, an IX, nr. 1568, 15.IV.1912.
8 Mișcarea, an IV, nr. 84, 15.IV.1912.
9 însemnări ieșene, 1937, an II, voi. III, nr. 5, pag. 376—378.

35
spital în următoarele împrejurări, care merită poate să fie povestite : Un
intendent al spitalului din vremea aceea, Cuza, a tras o palmă unui student
evreu în localul primirii medicale. Gestul a ridicat protestele unanime ale
studențimei, care solidare și în bună parte îndemnată și susținută de prof.
Sculy și Bastache, au cerut îndepărtarea intendentului vinovat. A. D. Holban,
aflînd de acest fapt, a dat ordin intendentului ca în 24 ore bolnavii aflați
în clinieile lui Sculy și ale lui Bastache, să fie transferați în alte servicii ale
spitalului, iar tot materialul aparținind clinicilor de mai sus să fie scos afară.
Cînd Sculy s-a prezentat la serviciu și-a găsit bolnavii evacuați în serviciul
prof. Botez iar paturile în mijlocul curții. Acest act samavolnic al Epitropiei a
îndîrjit și mai mult pe studenți care au organizat întruniri de protestare,
manifestații pe străzi, huiduieli pe la ferestrele lui Holban și proclamarea
presei. Pentru potolirea spiritelor, am ajuns la concluzii caragialești în sensul
că Ministerul Instrucțiunii dădu fondurile necesare pentru închirierea unui
local în oraș în care să se mute și să funcționeze clinieile evacuate de Epi-
tropie. Pentru aceasta s-a închiriat în Tîrgul Cucului casele Bașotă, în timp
ce localul din Spitalul Sf. Spiridon al clinicilor acestora rămăsese gol, pentru
că ambiția și politica cereau așa. Aici în clinieile improvizate, l-am văzut, ca
student, operînd pentru prima dată pe profesorul Sculy. Și aici au mai func­
ționat clinieile încă unul sau doi ani, pînă cînd un nou guvern impune Epi­
tropiei prin lege să pună la dispoziția facultății localurile și paturile necesare
pentru funcționarea tuturor clinicilor10.
*
Cu toate greutățile menționate și în ciuda ostilităților manifes­
tate, cursurile Facultății de medicină au continuat tot anul 1879—
1880. în anul 1880—1881 Facultatea de medicină din Iași este o
realitate. Acum există studenți ai anului II, programa analitică se
extinde, se numesc profesori suplinitori la catedrele nou înființate :
Ludovic Russ junior (patologie chirurgicală), Teodor Sthi (fiziologia
și botanică), Theodosie Filipescu (patologie și terapeutică generală),
I. C. Stravrolca (fizică). Acestora li se adăuga corpul mai
vechi cu un an : L. Sculy și P. Poni, existînd deci, în al doilea an
de activitate, un număr de 8 profesori și două serii de studenți.
în următorii ani, adăugîndu-se anual noii serii de studenți și
extinzîndu-se programul didactic și, implicit, corpul profesoral, Fa­
cultatea de medicină s-a consolidat profilîndu-și structura didactică
și organizatorică.

10 Majoritatea contemporanilor, în nenumărate memorii, ca și docu­

mentele existente atestă dificultățile pe care Epitropia (în special, A. D.
Holban), le-a făcut Facultății de medicină. (In afară de Sculy și V. Negel,
C. Thiron, Russ junior și alții au trebuit să lupte cu această mentalitate).
G. Băileanu, stabilește motivațiile legale ale Spiridoniei. Redăm mai jos
această motivație :
„Noțiunea de instituție cu caracter de utilitate publică pe care o avea
Epitropia Sf. Spiridon — fondațic privată, care exercita din fondurile pro­
prii o parte din atribuțiile statului — a fost supusă tendințelor de publici-

36
 O pleiadă de medici tineri, formați la Paris și Viena, au fost
încadrați în acest timp ca profesori suplinitori.
Dar existența facultății era încă amenințată de un complex
de dificultăți. Parte din ele erau determinate de sărăcia bazei ma­
teriale. Cele două încăperi la care se rezuma întreaga instituție în
1879, lipsa materialului didactic, atitudinea Epitropiei Sf. Spiridon,
erau numai cîteva din greutățile materiale ale primilor ani.
Numărul studenților era încă redus. După cinci ani de existență,
frecventau abia 89 studenți și aceștia fiind nevoi ți să urmeze la
București ultimul an al facultății, deoarece la Iași, profesorii fiind
numai suplinitori, facultatea nu avea dreptul de a acorda titlul de
doctor. Această situație avea repercusiuni deosebit de serioase, pu-
nînd în joc nu numai prestigiul instituției, dar și existența ei.
Un episod care putea să aibă consecințe definitive a fost ten­
tativa de a desființa Facultatea de medicină în 1884. Sub guvernul
I. C. Brătianu, generalul Leca, deputat, propunînd în parlament,
la 24 ianuarie, anularea sumelor bugetare atribuite Facultății de
medicină și obținînd votarea, facultatea a fost practic desființată.
Motivele invocate erau grave : local impropriu, necesitînd fon­
duri prea mari pentru reparații, lipsă de cadre bine pregătite, nu­
mite fără concurs, studenți puțini etc.
O delegație, din care, pe lîngă reprezentantul facultății, decanul
L. Sculy, mai făceau parte A. D. Xenopol, P. Missir și Miltiade
Tzony, sprijinită și de conducerea Societății de medici și naturali ști,
au obținut de la Regele Carol I nu numai revenirea asupra hotărî-
rii. dai- și un sprijin substanțial de 2 milioane lei pentru clădirea
unui palat al Universității în cursul aceluiași an școlar, Facultatea

zare, fără ca prin această strecurare interioară, caracteristică neînțelegerii

burgheze, să i se aloce și fondurile de întreținere cerute de aceste sarcini.
Confuzia menținută intenționat în toate legile sanitare a avut o mare reper­
cusiune în funcționarea acestor așezăminte. Obligațiile ce i s-au impus au
schimbat caracterul privat al fondației, fără ca ea să obție contravaloarea
echivalentă acestor prestații. întreținerea ospiciilor de alienați, îngrijirea bo­
lilor sociale, cheltuielile necesare morgii, întreținerea învățămîntului elemen­
tar medical și întreținerea clinicilor Facultății de medicină, deși formau, în
esent: lor, sarcini publice, au fost luate pe cheltuiala Epitropiei Sf. Spiridon.
Incontestabil, că aceste teorii n-au interesat pe profesorul Sculy, care se
bucura de o deosebită autoritate, era stăpîn pe știința sa și era viu solicitat
de o clientelă înstărită. Om al datoriei dar extrem de voluntar, el a neso­
cotit dispozițiile Epitropiei și regulile de internare în spitalele Casei. Atunci,
Epitropia a dispus ca sancțiune transferarea bolnavilor în alt serviciu de
chirurgie și evacuarea clinicii lui Sculy--.
(Revis-.". M< dico-chirurgicală, Iași, nr. 3, iulic-septembric, 19f,6. p. 752).

37
de medicină obținînd și sume necesare dotării cu aparatură tehnică
indispensabilă.
în împrejurările legate de tentativa de a se desființa Facultatea
de medicină opinia publică a reacționat cu energie, iar corpul di­
dactic universitar din Iași a publicat un protest n.
„Contemporanul" 11 , în al treilea an al existenței sale, publica
1213
sub semnătura lui I. Nădejde, următoarele rînduri de protest :
„Printr-un vot al Camerei s-a șters Facultatea de medicină din Iași.
Ne mirăm de ce n-am desființa încaltea toată Universitatea, căci tot ce s-a
zis de Facultatea de medicină se pute : zice și de celelalte.
Ori poate nu vor fi fiind parale ! Mai știi ! adică, ce ?
Nu poate să meargă lumea înainte și fără doctori ? Babele de prin
mahalale și de pe la sate nu știu destule leacuri și descîntece ?
Pricina este că cea mai mare parte din oamenii noștri politici au ură
și dispreț împotriva ființei și prin urmare o zugrumă și ei cînd o pot prinde
la largul lor1’.
Cum am amintit, Guvernul a trebuit să revină asupra hotărîrii :
două hotărîri ministeriale, survenite în anii 1885 și 1886, au consoli­
dat prestigiul facultății : permisiunea de a acorda absolvenților titlul
de doctor pe bază de examen și introducerea concursului ca unică
formă de recrutare a personalului didactic. Conform legii, pe bază
de concurs, se acorda pe o perioadă de 3 ani titlul de agregat, can­
didatul fiind avansat ulterior, pe baza activității, la gradul de pro­
fesor
Ca urmare, începînd din 1884, în urma absolvirii examenelor,
au apărut primele serii de doctori în medicină și chirurgie ; înce­
pînd din acest an, numărul doctorilor, în creștere, a reflectat sta­
bilitatea și prestigiul instituției.
Referitor la corpul didactic, aplicarea criteriilor de concurs a
permis nu numai o selectare mai bună a acestui corp, ci și stabili­
rea unor tradiții în acest sens 14.

11 Memoriul profesorilor Universității din lassy, relativ la desființarea

Facultății de medicină din lassy. Iași 1884, Tip. Lit. Goldner.
12 Contemporanul, an III, 1884, p. 597. „Desființarea Facultății de medi­
cină11 de I. Nădejde.
13 „Spitalul11, an. V, nr. 3/1885, p. 95, enunța astfel acest eveniment :
„concursurile posturilor de profesori pentru Facultatea de medicină de la
Iași au început luna aceasta. Pentru cursul de anatomie, s-a prezentat
Dr. Peride, care fusese suplinitor pînă în prezent și Dr. Possa, unul din cei
mai distinși elevi ai fac. de medicină din București. Juriul examinator s-a
pronunțat pentru Dr. Peride, iar Dr. Possa, care cu ocazia concursului a
probat mult talent și pătrundere în această ramură dificilă a medicinii, va
fi numit prosector. în luna aprilie se va ține concursul de fiziologie umană,
la care s-a înscris numai Dr. Socor11.
14 Cu privire la concursul pentru ocuparea posturilor între 1885 și 1900
a se vedea relatările din „Spitalul11, an. V, 1885, nr. 3, p. 95 ; nr. 4, p. 128 ;

38
 Astfel, încă din acești ani, s-au conturat la Iași personalități
remarcabile. Cu timpul, pe lingă unele catedre s-au format colective
respectivă. Cu timpul, pe lîngă unele catedre s-au format colective
de tineri înzestrați, colective care vor cristaliza unele școli de tra­
diție. în 1955, marele cercetător al istoriei medicinii românești
V. Bologa*15 afirma : „cu toate că Universitatea din Iași era
mai mică, în comparație cu cea din capitala țării, nivelul ei didactic
și științific a fost în general, de la început, la înălțime, contribuind
din plin la formarea unui corp medical românesc bun, la promo­
varea unor cercetări științifice de valoare".

Încă din cei dintîi ani ai facultății s-au conturat cîteva direc-
țiide dezvoltarea învățămîntului medical ieșean,
direcții, care, cu timpul, s-au particularizat. Din considerente de
sistematică, le descriem ca î n v ă ț ă m î n t p r e c 1 i n i c, î n v ă-
țămînr clinic și în vățămîn t medic o-s o c i a 1.

Printre catedrele care și-au asigurat o importantă bază mate­

rială și a reușit să profileze un număr de specialiști de calitate, încă
din primul deceniu de activitate a facultății, a fost catedra de
anatomie descriptivă.
Primul profesor de anatomie (și histologie), L. Sculy, chirurg,
a funcționat numai ca suplinitor la această catedră, ocupînd ulte­
rior catedra de chirurgie. Ca urmare, L. Sculy și-a legat numele
de chirurgia ieșeană. întemeietor al școlii de anatomie de la Iași a
fost profesorul Aristide Peride care și-a dedicat întreaga ac­
tivitate organizării învățămîntului anatomic. Profesorul Peride —
(1848—1906) și-a legat numele de construirea și organizarea
Institutului de anatomie, construcție remarcabilă în anii la care
ne referim, cînd depășea multe institute similare din Europa.
Ziarele timpului au comentat mult această realizare ieșită din
comun la vremea ei. Presa medicală salută și ea realizarea. Repro­
ducem din „Spitalul" (1890) o „cronică" :
„Peste cîteva zile se va începe la Iași clădirea Institutului de anatomie
de pe lîngă Facultatea de medicină. Noul edificiu se va clădi în curtea uni­

nr. 6, p. 208 ; an. VIU, 1888, nr. 4, p. 238 ; an. XIV, 1894 ; nr. 6, p. 506, și
an. XVII, 1897, nr. 3, p. 237.
15 Contribuții la istoria medicinii in R.P.R. Sub redacția prof. dr.
V. Bologa, Edit. Medicală, București, 1955, p. 75.

39
versității actuale care e destinată, după clădirea noului local al universității,
a se transforma în local de medicină.
Arhitect al noii construcții este Dl. Prof. Stef. Emilian.
Aflăm că Ministerul Instrucțiunii Publice a comandat celebrului sculptor
francez W. Hegel, autorul frumoasei statui a lui Miron Costin din Iași și a
altor lucrări, un basorelief mare de mai mulți metri, care va servi ca fronti­
spiciu Institutului anatomic ce se zidește pe lingă Facultatea de medicină din
Iași. El va reprezenta prima lecțiune asupra circulației sîngelui făcută de
Harwey. Numele sculptorului ne dă siguranța de frumusețea operei care va
orna una din faimoasele clădiri ale facultății ieșene".

Prevăzut cu săli de disecție și de chirurgie experimentală, muzeu

anatomic, anexe necesare preparațiilor, bibliotecă și amfiteatru, In­
stitutul de anatomie a asigurat instruirea tuturor generațiilor de
studenți ai facultății și ai Institutului medico-farmaceutic. Profe­
sorul Peride a contribuit el însuși la îmbogățirea colecției muzeale
a institutului, identificîndu-se, într-o activitate îndelungată, între
1881 și 1906. cu catedra pe care a ilustrat-o.
*
In aceeași epocă și-a început activitatea G. Soeor16 (1849—
1928). cel dinții profesor de fiziologie, profesor cu
orientare dinamică, într-o epocă în care se făcea resimțită o oare­
care limitare excesivă anatomo-clinică.
Elev a lui Ernest Wilhelm von Brucke, Ga briei Socor
a stabilit bazele medicinii experimentale la Iași. Organizator al
unui laborator bine utilat. în care învățămîntul practic se putea
desfășura în mod corespunzător, Acad. V. Rășcanu îl prezintă ca
pe un preocupat permanent „aș putea spune obsedat, de ideea
creării unui laborator, izbutind, cu timpul să aibă cel mai înzestrat
laborator de fiziologie umană din țară“ 17.
Sînt remarcabile preocupările lui Socor asupra unor domenii
noi, neevplorate pe atunci, legate mai ales de fiziologia și psiho-
fiziologia sistemului nervos central. Aceste preocupări au fost prin­
tre primele în medicina românească.
în acest sens a inspirat lucrările colaboratorilor și studenților
săi care au adus unele noutăți. Mai ales două dintre acestea
sînt interesante, cea dintîi, elaborată de V. Catană, viitor
asistent al lui Socor, puțind ridica discuție în privința unor prio­
rități : (1894, Catană T. Vasile, teza de doctorat condusă de prof.

16 V. Rășcanu, „Profesorul Gabriel Socor", în Revista Medico-Chirurgi-

cală Iași, 1966, nr. 4, p. 1041—1044.
17 Ibidem, p. 1041.

40
 Socor. „Relațiunile biognosice între creier, inimă și stomac41)- O a
doua, elaborată de absolventul Mendel Louis în 1907 („Contribu-
țiuni la studiul psiho-fiziologiei muzicale44), mai poate interesa
și acum.
Profesorul Socor a activat, în același timp, în domeniul oftal­
mologiei unde s-a distins ca practician și ca activ cercetător în do­
meniul fiziologiei oculare. A suplinit, un timp, catedra de oftalmo­
logie și a condus și serviciul clinic al Epitropiei.
A fost unul dintre primii profesori care și-a editat prelegerile.
Profesorul Socor a contribuit în mod hotărîtor la multe îmbu­
nătățiri aduse facultății, în calitate de decan al școlii ieșene de
medicină. De orientare materialistă, G. Socor, a sprijinit revendi­
cările studenților. In 1909, în timpul memorabilei greve a studen­
ților mediciniști. Socor a fost alături de greviști, asumîndu-și riscuri
mari, „cînd o grevă, după revoluția din 1907, era privită de guvern
ca un sacrilegiu44 (V. Rășcanu).

Primii ani c\e activitate ai facultății sînt legați, de asemenea,

de personalitatea întru totul remarcabilă a profesorului Emil R i e-
gl er (1854—1929) ’8.
De formație vieneză, Emanoil Riegler, a funcționat ca profesor
între 1881 și 1927. A deținut catedra de chimie pînă în 1906 ; ulte­
rior a fost profesor de terapeutică. Avea o pregătire excepțională în
domenii atunci foarte moderne, ca acela al chimici biologice (denu­
mită „chimie medicală44). Riegler este autorul a numeroase inovații
și metode noi de determinări biologice și biochimice, de valoare con­
sacrată. Numele său era o autoritate pe plan internațional, articolele
sale fiind solicitate de cele mai importante reviste ”. Lucrările lui au
abordat teme diverse de biochimie și terapeutică, cu o pronunțată
notă originală. Concepția sa despre dezvoltarea cercetării medicale
și despre orientarea medicinii este bine exprimată în articolul de18 19

18 I. Enescu, „Profesorul Emanoil Riegler**, în Rev. Medico-Chirurgicală,

Iași, 1960, nr. 4, p. 1045—1048.
19 E. Rieglei- și-a publicat marea majoritate a lucrărilor în străinătate,
în reviste de mare prestigiu, în special în „Zeitschrift fur analytiche Chemie".
Acest fapt era mai puțin obișnuit; „pînă la Marcovici numai medicii străini
practicanți în România mai publicau cîte o lucrare în revistele străine",
afirmă Gr. Crăiniceanu în „Literatura medicală românească — biografii și
bibliografie" — Gh. Crăiniceanu, București, 1907, p. 55. (A. Marcovici, 1835—
1886) a fost profesor la Facultatea de medicină din București, într-o peri­
oadă doar ceva mai anterioară lui Riegler).

41
sinteză „Rolul diagnosticului funcțional în medicină44 2021 . Personali­
tatea lui Riegler a influențat mult orientarea școlii de medicină din
Iași ; încă la 1886, într-un raport către Minister, își afirma
această orientare în modul următor : „Chimia, care azi a ajuns așa
de departe, aduce cel mai mare folos inedicinei, astfel fiziologia
fără chimie nu poate face un pas și medicul care nu cunoașt-e
profund fiziologia nu merită acest nume. Clinicianul, de exemplu,
stă la patul bolnavului, observă decursul boalei, trece apoi în labo­
rator și caută a reproduce experimental ceea ce a adus o stare
morbidă ; aceasta însă nu se poate face decît cu ajutorul chimiei,
adică cu balanța într-o mînă și cu observația în cealaltă. Astfel este
croită calea adevărului medicinii pur științifice care prin observații
și experiență să caute a reproduce o stare morbidă în laborator44 z1.
Profesorul Riegler este autorul a două tratate : „Chimia, fiziolo­
gia și patologia urinii umane44 (1904) și „Terapeutica boalelor in­
terne44 (1913), de mare reputație la timpul lor. A fost cel mai fertil,
cercetător și publicist dintre pionierii învățămîntului medical din
Iași. Lucrările sale i-au adus un renume, binemeritat, onorînd
timp de 4 decenii Facultatea de medicină de la Iași 22, 23.
*
Trecerea de la invățămîntul preclinic la clinică era precedată
în epoca respectivă de o disciplină cu caracter teoretic, înființată
încă în 1880 sub titlul de patologie și terapeutică ge­
nerală.
Prof. T h. P h i 1 i p e s c u, doctor la Viena și elev al lui Skoda,
Rokitanschi și Bilroth, a fost primul titular, între 1880—1885, dar a
murit în plină activitate, la 53 de ani. Datele despre activitatea sa
didactică sînt puține. L. Russ junior îl consideră „profesor cu o
dicțiune magistrală și plin de erudiție44, iar ziarele timpului ca fiind
unul din acei care au contribuit cel mai mult la înființarea Facul­
tății de medicină din Iași.

20 Publicat în. volumul jubiliar cu prilejul a 50 de ani de la înființarea

Universității din Iași, 1910, p. 421.
21 Raportul 1712/1886, Arhiva Catedrei de Istoria medicinii, I.M.F. Iași.
22 Lucrările prof. Riegler, includ mai multe metode și tehnici noi pen­
tru dozarea albuminei și acidului uric, glucozei în urină, ureei, a alcoole­
miei, combinațiilor iodului, titrarea soluțiilor de thiosulfat, evidențierea pig-
menților biliari, hemoglobinei, și produselor de descompunere, dozarea de
acid fosforic, amoniac, acetonă, aldehide, calciu, bariu, stronțiu, cupru, acid
acetic, ioduri, acid sulfuric, sulfați, zaharină.
23 Ecoul Moldovei, 1894, nr. 1, a publicat o notă cu privire la relațiile
științifice externe ale Facultății prin intermediul profesorului Riegler.
23 Prof. Gh. Chișleag, „începuturile radiologiei la Iași“. Comunicare Soc.
Medici și Naturaliști, Secția Istoria medicinii, 1966.

42
 Succesorul său a fost profesorul Constantin Thiron
(1853—1924. Activitatea sa, începînd cu anii 1881—1885, cînd a
fost profesor de fizică medicală și continuînd cu perioada 1885—
1923, în care a deținut catedra de patologie și terapeutică gene­
rală, a inclus cîteva direcții de cercetare intre care trebuie men­
ționate primele studii de radiologie efectuate la Iași și cercetări
medico-sociale, referitoare la alcoolism. De numele lui C. Thiron
sînt legate efectuarea celor dinții radiografii din Iași cînd,
cu concursul marelui fizician Dragomir Hurmuzescu, s-au concre­
.
tizat cîteva încercări reușite 2425
Sub conducerea lui Tiron s-a elaborat, încă în 1900 teza „Apli-
cațiunea razelor rbntgen în medicină și chirurgie44 (Macri An.
Const.), iar în 1902 catedra își extinde preocupările devenind „p a-
tologie, terapeutică și radiologie44 fiind astfel una
dintre primele catedre de radiologie din lume.
Această preocupare a fost continuată. în 1904, a inițiat
o altă teză : „Contribuțiuni la studiul razelor X, aplicare în
clinică44 (Vasiliu M. Constantin), cu clișee foarte frumoase și de
mare interes în epoca de pionierat a radiologiei, teză care va con­
stitui întotdeauna un document istoric de preț. Teza se axa pe stu­
diul zonei de implantare a placentei și a limitelor placentare mar­
ginale, utilizîndu-se substanțe radiologice opace.
Teza lui Vasiliu raportează experimente personale privind ra­
dioterapia, subliniind eficacitatea acestei metode intr-un caz de
neoplasm. Abordează, de asemenea, problema radio-patologiei care
era aproape necunoscută atunci.
Activitatea lui C. Thiron a fost, în cea mai mare parte, o activi­
tate de animație a mișcării științifice și culturale, așa cum o dove­
desc studiile sale asupra alcoolismului și atitudinea cunoscută, de
propagandă ateistă.
*
încă din primii ani ai Facultății s-a conturat destul de repede
șiînvățămîntul clinic.
în anii în care pe plan internațional, autoritatea lui Virchov
era de necontestat și cînd ecoul operei sale „Die Cellular Pathologie44
(1858) determina încă în gîndirea medicală o notă predominant și

24 Proj. Gh. Chișleag, „începuturile radiologiei la Iași“. Comunicare Soc.

Medici și Naturaliști, Secția Istoria medicinii, 1966.
25 Despre C. Thiron ca activist social găsim numeroase note în presa
timpului în „Gazeta Moldovei", nr. 16; „Mișcarea", 1911, nr. 10 ; „Patria",
1885, nr. 258 ; „Părerea", 1904, nr. 4; „Opinia", 1910, nr. 1104, anunța că
„Prof. dr. Thiron, colonel în rezervă, va fi tradus în fața justiției pt. faptul
de a fi publicat studii ateiste".

43
excesiv legată de organ, la Iași se desfășoară un învățămînt clinic
de sinteză, legat de numele lui Emanoil Riegler. Sub influența lui
Riegler exista la Iași o orientare clinică morfofuncțională, com­
plexă.
Intre 1882 și 1911, clinica medicală a fost condusă de prof.
Ludovic R u s s junior, fiul chirurgului omonim.
Profesorul Russ junior avea preocupări multiple, determinate
de multe calități oficiale pe care le deținea. Totuși a lăsat o operă
de anumită suprafață științifică ; în domeniul cercetării balneologice
poate fi considerat printre pionieri, mai ales pentru activitatea de
cercetare a apelor minerale din Moldova, în special a celor de la
Slănic unde se va forma, sub patronajul Clinicii medicale din Iași,
un prim centru de balneofizioterapie. A depus o susținută activi­
tate în cadrul Societății de medici și naturaliști, al cărei președinte
a fost.
*

începuturile clinicii chirurgicale sînt legate

la Iași de doctorul Ludovic Russ senior, devenit, în 1880,
profesor de clinică chirurgicală.
Ludovic Russ senior (1816—1888), de origine austriac26, s-a
născut la 16 august 1816 la Pfaffenschlag (Austria), într-o familie
săracă. In 1841 a obținut diploma de magistru în chirurgie. Peste
un an, dr. Cihac îl angajează mai întîi conservator al muzeului său,
apoi secund la Spitalul militar din cartierul Beilicului ; în 1843
devine subchirurg la Spitalul Sf. Spiridon. Aici se ilustrează prin-
, care îi aduce o mare reputație, dar și
tr-o activitate deosebită2728
multe animozități. I se imputa mai ales faptul că nu deținea titlul
de doctor în medicină. în 1857. întorcîndu-se în Germania, Russ
senior obține și acest titlu la Universitatea din Halle2S. Revine
la Iași ca doctor, continuînd o activitate excepțională, cu o orien­
tare nouă, executînd intervenții chirurgicale de mare amploare.
Abordează chirurgia vasculară (anevrism al arterei poplitee, trata­
mentul varicelor prin ligatura venei safene), cistotomii pentru cai-
culoză etc., etc. In 1875 execută cu succes la o fată de 16 ani29 o

26 Buletinul Societatea de medici și naturaliști, nr. 7, 1888, p. 3, „Dr.

L. Russ senior11.
27 VI. Buțureanu, „Evoluția școlii ieșene de chirurgie", Rev. Medico-
chirurgicală, Iași, 1963, nr. 2, p. 279—282.
28 Teza „De parotiditis extirpatione".
29 VI. Buțureanu, op. cit., p. 275.

44
ovariotomie, operație care, pentru cele mai înaintate școli de chi­
rurgie ale timpului constituia, încă, o excepție. Am amintit, de Școa­
la de chirurgie creată de Russ în 1863 pe lîngă serviciul său de la
Sf. Spiridon unde era chirurg primar. în 1880, devenit profesor al
Facultății de medicină, contribuie la profilarea prestigioasei școli
de chirurgie aflată atunci la începuturile ei.
L. Russ senior a onorat în mod deosebit învățămîntul medical
ieșean, fiind considerat, la timpul lui, „cel mai mare chirurg al
țării“ (prof. P. Anghel). La cel dinții Congres al medicilor români,
ținut la București, în 1884, L. Russ a fost ales președinte de onoare,
alături de N. Krețulescu.
Pasionat practician, L. Russ a fost totodată cercetător și orga­
nizator. Colecția sa de calcul! de la bolnavii operați în Spitalul Sf.
Spiridon prezentată la o expoziție medicală internațională la Viena,
a fost premiată. Ca organizator, L. Russ a contribuit efectiv, îm­
preună cu Elena Doamna, la înființarea Spitalului CaritateaM, în
1880, spital în care practica chirurgia infantilă. Cu ocazia alegerii
sale ca președinte de onoare al primului Congres medical din Româ­
nia s-a elogiat Școala chirurgicală a lui Russ senior, relevîndu-se
în mod deosebit abordarea chirurgiei abdominale, excepțională în
vremea lui Russ.
Personalitatea lui Russ senior a contribuit la prestigiul de care
s-a bucurat Școala de medicină de la Iași încă de la începuturile
sale 30.
31*
Cîteva fragmente din articolul „Dr. L. Russ“ publicat în 1937 de P. An­
ghel, vor reface, poate, ceva din imaginea acestui pionier al chirurgiei din
România.
„Russ era mic de statură, bine legat însă, voinic, barba și mustața rasă,
avea ochii negri vioi și o figură de efigie romană. Din cauza blîndeții și
bunătății Iui sufletești era iubit și căutat de bolnavi. încă din 1848, ca chi­

30 „Douăzeci și cinci ani de existență a Spitalului de copii Caritatea"

Iași, 1905, p. 4 :
„Măria Sa Doamna Elena Cuza care a binevoit de pe atunci deja de a
acorda și de a menține și pînă în prezent înalta Sa protecțiune „Caritatea",
donează casa D-Sale situată în prezent în strada Română nr. 23, prin actul
de donațiune din 1 noiembrie 1890. în acest act Măria Sa se exprimă pre­
cum urmează : în dorința de a vedea dezvoltarea și prosperarea Spitalului
de copii C'ritatea, fondat de vecinie regretatul Dr. Ludovic Russ senior,
voind a contribui și eu Ia propășirea acestui institut umanitar, donez casele
mele din Iași strada Română nr. 23 cu atenansele lor și cu tot locul, precum
le stăpînesc astăzi fără nici o rezervă. Aceste sentimente Măria Sa le-a
manifestat întotdeauna și pînă în prezent și la orice ocazie.
31 Anghel P., „Dr. L. Russ senior". însemnări ieșene, 1937, an. II, voi. 3,
nr. 3, p. 185—186.

45
rurg la Sf. Spiridon, el devenise chirurgul ambulant al spitalelor, făcînd
micile operații atît prin secțiile medicale cit și la consultațiuni. Numai de
cînd i s-a încredințat o secție de chirurgie, începe adevărata lui
activitate. Deși chirurgia pe timpul lui trăia timpuri de restriște din cauza
necunoașterii agenților provocatori ai infecției, el reușise multe operații de
succes..
„Colonelul Dr. Gavrilescu37 care a fost internul lui Russ, ne-a dat urmă­
toarele note asupra -«operațiunilor cele mai principale», făcute de marele chi­
rurg : „operații de hernie (99 bolnavi), amputații (249), dezarticulații (381),
extirpări de tumori (194), cataracte (193), refacerea buzelor (30), etc. etc.
Sînt cifre care, pentru vremea cînd își desfășura talentul Russ, trebuiesc
considerate destul de mari... Succesele îl făcuse renumit nu numai în țară,
dar și peste hotare. Veneau la el bolnavi nu numai din toată Moldova, dar și
din Basarabia, de peste Nistru, din Bucovina, Ardeal, Muntenia și chiar de
peste Dunăre".

Disciplinele cu caracter medic o-s o c i a 1 s-au

profilat începînd cu anul 1882 cînd a fost înființată Catedra de
igienă, care, prin p r o f. Gh. Rojniță va căpăta o pronun­
țată orientare medico-socială. Autor al unui reputat manual
de igienă, dr. Gh. Rojniță a întemeiat o școală de igienă
care va continua aceste tradiții. După cum semnalează N. lor-
ga, Rojniță a luat parte la Comuna din Paris, fapt semnifi­
cativ pentru orientarea sa. în țară a practicat igiena în epoca în
care această disciplină, odinioară de „poliție sanitară11, își consolida
bazele profilaxiei : vaccinarea intrase de mult în uz, Eberth și La-
veran făceau epocalele lor descoperiri (1880), Koch demonstra etio­
logia tuberculozei și pornea campania antituberculoasă, iar Petten-
kofer publica în 1883, primul mare tratat de igienă în spiritul aces­
tor orientări. La București, lacob Felix își desfășura activitatea sa
de cunoscută amploare.
De altfel, preocupările cu caracter social erau comune unei
întregi generații de medici în anii în care R. Virchow îi scria lui
Bismark celebra scrisoare în care afirma că medicul este, prin na­
tura sa, „avocatul săracilor14. Aceste idei, întreținute, la marea ma­
joritate a medicilor mai mult de bun simț decît de informare teo­
retică, erau, deseori, strălucit documentate cu materiale revelatoare.
Ștefan Stîncă, tînăr student, sau lacob Felix, construiau, pe criterii
similare, elementele gîndirii medicale sociale în România. Școala
de igienă de la Iași a mers pe același drum.
Chiar primele teze de doctorat susținute la Iași abordează o
tematică medico-socială : teza nr. 1 (1887) are ca subiect un studiu

37 Buletinul Societății de medici și naturaliști, nr. 7, 1888, p. 3 (ne­

crolog).

46
asupra malariei (Zusman Aron), iar teza nr. 2, din același an, se
intitulează : „Alimentațiunea copiilor noi născuți ca una din cau­
zele principale ale descreșterii populațiunii" (autor Chrissochefal
Nicolae). Dintr-un total de 123 lucrări de doctorat susținute pînă
în 1900, un număr de 12 au o tematică medico-socială : („Alcool și
alcoolism", „Considerații asupra pelagrei", „Cauzele sifilisului la
țară și mijloacele de combatere", „Considerațiuni generale asupra
locuințelor rurale în România") etc.
O activitate remarcabilă în domeniul medicinei sociale au des­
fășurat G. Socor, Em. Riegler și Vasile Bejan, care au dat alarma
asupra situației sanitare din țară, prin publicarea, în presă, a unor
articole vehemente. G. Socor cerea „înlăturarea mizeriei și igno­
ranței", iar V. Bejan menționează, de exemplu, că în timp ce „pela-
groșii din județul Dorohoi erau în număr de 400 raportați pe fiecare
an. .. noi am găsit enormul număr de 1 250, fapt ce a surprins și
pe dl. profesor Felix căruia am raportat aceasta" 33. Era perioada
„ambulanțelor sanitare" organizate de dr. Felix.
Atitudinea acestor profesori a avut și oarecari consecințe prac­
tice, luîndu-se cîteva măsuri corespunzătoare34.
Profesorii antrenați în „ambulanțele sanitare" au contribuit la
cunoașterea morbidității rurale într-o perioadă în care acțiunile de
investigație în masă constituiau unica posibilitate de apreciere a
acestei morbidități35. Concluziile, care au fost răspîndite pe calea
tiparului, caracterizează optica epocii. Iată ce spune, de exemplu,
G. Socor în încheierea broșurii citate36 : „Mizeria e așa de mare,
încît mulți (țărani, n.n.) insistă să fie primiți în spital măcar pen­
tru cîteva zile spre a se putea hrăni".

încă din primii ani ai facultății se simțea nevoia unei reviste

științifice. S-au făcut în acest scop cîteva încercări dar, proba­
bil din lipsa fondurilor bănești, nu s-a putut realiza o publicație pe­
riodică. Un grup de profesori, grupați în jurul lui Vasile Bejan au
reușit, în 1885 să editeze „Gazeta Medicală din laș i“, care

33 G. Socor, „Raport științific relativ la activitatea ambulanței rurale

din județul Vaslui". (Seria IÎI/1887), Iași, 1887.
34 V. Rășcanu, op. cit., p. 330.
35 Em. Riegler, „Cîteva cuvinte privitoare la Ambulanțele noastre ru­
rale". Buletinul Societății de medici și naturaliști din Iași, 1887, nr. 1,
p. 192—198.
36 Socor G., op. cit., p. 59—60.

47
apărea „cu colaborarea mai multor d-ni Doctori41, în Comitetul de
redacție fiind profesorii E. Rizu, G. Botez, V. Negel, G. Socor și
E. Riegler. Prin comitetul de redacție, organul acesta aparținea de
fapt exclusiv Școlii de medicină din Iași.
Gazeta medicală din Iași a avut o existență efemeră, neputînd
supraviețui numărului al 22-lea. Totuși constituie o expresie sem­
nificativă pentru potențialul științific al timpului. în primul număr,
care a apărut joi, 4 aprilie 1885, cu o copertă vădind și ea anumite
tendințe modernizatoare, Comitetul de redacție publica o prefață
scurtă :
„în interesul științei și cel al corpului medical din localitate, apariția
acestui diar, era imperios cerută.
Nu trebuie să surprindă pe nimeni aceasta, deoarece este efectul natural
al mai multor cauze bine comentate, pe care ne rezervăm dreptul, a le face
cînd și dacă trebuința va cere.
Punem dar colonele acestui diar la dispoziția fie-căruia dintre con­
frații noștri, bine înțeles întru cît privește interesul științei și cel al instruc­
țiunii medicale.
în ce privește ânse interesul profesional și de conveniențe colegiale,
promitem solemn, a fi la înălțimea sacrei și dificilei misiuni, ce ne o luăm
de publiciști.
Fiind cu deplinătate convinși că în jurul nostru se vor grupa mulți
dintre confrați și vom fi susținuți, de cei cu iubire pentru prosperarea ști­
inței ce profesăm, trămitem acest l-iu număr și nu-i dorim alt succes, de
cît cel al meritului seu“.

Revista a dispărut datorită unor greutăți materiale și, proba­

bil, unor neînțelegeri, după ce a schimbat tipografia de vreo două-
trei ori. (Ultimul număr a apărut la 21 septembrie 1885) 37.
Colaborarea profesorilor facultății și a altor medici români a
fost importantă. Selectăm cîteva titluri : „Despre mixoedem sau ca-
chexia pachydermică" de dr. E. Rizu ; „Starea de salubritate a ora­
șului Iași44 de dr. V. Negel ; „Considerațiuni asupra a două cazuri de
dilatațiune a venei saphene în triunghiul lui Scarpa, care simulau
hernia erurală44 de dr. Botez ; „Raportul dintre polypii mucoși ai
foselor nazale și astma“ de dr. V. Negel ; „Primele mele 50 de ex-
tracțiuni de cataractă senilă după metoda de Graefe44 de dr. G. Crăi-
niceanu ; „Dureri reumatice de dinți, premergînd accesul de glau-
com“ de același G. Crăiniceanu, etc.38.
Ultimele numere sînt aproape exclusiv ale directorului dr. V.
Bejan, care își publica „lecțiunile44.

37 V. Gomoiu, „Istoria Presei Medicale în România*, București, 1936,

tip. Furnica, p. 168—170.
38 Gazeta medicală din Iași, nr. 1—2 și urm.

48
 Peste doi ani apărea prestigioasa publicație „Buletinul So­
cietății de medici și naturalișt i“, care, votat de So­
cietatea de medici și naturaliști la 28 noiembrie 1886, își începea
o viață lungă și fructuoasă.
„Buletinul44, aparținînd Societății, a apărut la Iași în ianuarie
1887, cu o copertă verde, format 8° la Tipografia Națională. în
preambul se preciza că, „profesorii și alți omeni de șciință, din
orașul nostru, împreună împinși de sentimentul universal simțit, de
dorința de a contribui cu tote puterile, prin lucrările și cercetările
lor, la cultura științelor și la propagarea lor în România, s-au gru­
pat strîns împrejurul Societății de Medici și Naturaliști din Iași,
cea mai veche instituție științifică a României și au aclamat
ideea, de toți, atît simțită44 39.
„Buletinul44 care avea un caracter științific mai cuprin­
zător și nu exclusiv medical, (a publicat de exemplu, „Origines
des especes44 de Vasile Conta) a oferit totodată, un spațiu larg pro­
fesorilor Facultății de medicină. Colaborarea lui E. Rizu, G. Socor,
E. Riegler, Th. Bastachi, a devenit permanentă. Numele altor pro­
fesori nu a figurat decît mai tîrziu. Buletinul, bilingv (ro-
mână-franceză), a devenit cu timpul o tribună științifică pentru
corpul didactic medical ieșean.
între 1887, data apariției sale și 1900, Buletinul a publicat un mare
număr de lucrări (referate, lucrări științifice originale, etc.) semnate
de profesorii, agregații și asistenții Facultății de medicină din Iași.
In 1893 a apărut la Iași sub direcția profesorului G. Socor, un
periodic intitulat „Analele Casei spitalelor și o s pi­
ci i 1 o r Sf. Spiridon din laș i“. Cuvîntul „Către Cetitori44,
publicat în primul număr, avizează : „Se știe că legile care guver­
nează mișcările populațiunei, morbiditatea și mortalitatea în dife­
rite țări alcătuiesc una din problemele cele mai înalte ce se înfățo-
șază cugetărei economiștilor și filozofilor. Legile acestea însă reiasă
din cercetarea raportului numeric a menționatelor fapte. Acesta este
scopul care-1 urmăresc, în parte, Analele Spit. Sf. Spiridon44 40. Pe
același ton, se subliniază că Analele Spitalului Sf. Spiridon sînt
creațiunea Onor. Epitropia, compusă din A. D. Holban, Eugeniu
Ghica Budești și Grigore Ghica Deleanul, ca titulari de onoare.
Deși periodicul aparținea Epitropiei, a constituit o tribună și
pentru profesorii facultății. O serie de date statistice „mișcarea bol­

39 Analele Casei Spitalelor și ospiciilor Sf. Spiridon din Iași, 1896, nr. 1,
p. 2.
40 Analele Casei Spitalelor și ospiciilor Sf. Spiridon din Iași, 1896,
nr. 1, p. 2.

49
 44 și unele aspecte administrative publicate de „Analele Casei
navilor41
43
42
Spitalelor și ospiciilor Sf. Spiridon din Iași“, constituie o sursă de
istorie medicală de valoare.
Pe lingă profesorul Socor, găsim, ca autori, și pe alți profesori și
agregați ca V. Bejan, E. Rizu, G. Botez, V. Negel, G. Bogdan.
„Analele44 au apărut pînă în 1901, dată de cînd nu mai pot fi
urmărite. V. Gomoiu 41 apreciază că „încetarea acestei publicații este
profund regretabilă fiindcă poate să fie socotită ca un prețios
tezaur pentru cine vrea să cunoască cu adevărat medicina româ­
nească. Chiar dacă nu i s-ar atribui alt interes decît acela de a ne
fi relevat atîtea splendide figuri din trecutul medicinei noastre. . .
ajunge44.
Dintre lucrările publicate de personalul didactic al facultății în
„Analele Casei Spitalelor44, menționăm, în afara rapoartelor statis­
tice, publicate de șefii secțiilor, unele articole cu conținut clinic :
„Cercetări asupra acidității gastrice în melancolie și stupiditate44
(Al. Brăescu)42; „Contribuții privind studiul genunchiului valg“
(P. Bothezat)43 ; „Contribuții privind studiul claudicației intermi­
tente44 (Al. Brăescu)44 ; „Observațiuni44 (clinice) care au inspirat su­
biecte de teză 45 (L. Russ junior) ; „Raport asupra Conferinței pro­
filactice contra sifilisului44, ținut la Bruxelles în sept. 1899 (dr. lu-
liano)46 și altele.

Societatea de Medici și Naturaliști din Iași a

contribuit, încă din acei ani, la instaurarea unei ambianțe acade­
mice, de mare importanță în dezvoltarea școlii ieșene de medicină,
la menținerea unui interes neîntrerupt pentru știință, cultură, pen­
tru viață socială în genere. în decursul istoriei învățămîntului me­
dical ieșean, Societatea avea să-și împletească destinul cu acela al
Facultății de medicină. La 1896 printre cei 49 de membri „ordinari44
ai Societății figurau toți șefii catedrelor de la Facultatea de medi­
cină ca și majoritatea corpului medical al lașului.
*
Viața studenților în anii de început ai Facultății, era
destul de grea. Dificultățile materiale pe care a fost nevoită să le
străbată instituția s-au reflectat și asupra condițiilor de existență

41 V. Gomoiu, op. cit., p. 302.

42 Analele Casei Spitalelor si ospiciilor Sf. Spiridon. din Iași, voi. 5»
1895, p. 493—512.
43 Ibidem, voi. VI, 1896, p. 301—367.
44 Ibidem, voi, VII, 1897, partea II-a. p. 233—2a6.
45 Ibidem, voi. VIII, 1900, p. 81—115.
46 Ibidem, voi. 1900, p. 861—872.

50
 ale studenții oi', care nu beneficiau de o asistență de stat. Cele cîteva
„pensionate 44, rămase în istoria boemei lașului de odinioară, nu aco­
pereau nevoile tinerilor siliți să ducă o viață precară. Pentru unii
mediciniști organizarea internatului și externatului 47 a constituit,
de aceea, pe lîngă o școală foarte bună, și o soluționare a unor pro­
bleme vitale. Cu timpul s-a creat tradiția internatului care a devenit
un titlu de onoare al multor generații de medici.
Nu poate fi omisă activitatea unor societăți și cluburi
studențești din care unele au avut o orientare progresistă, altele au
constituit tribune de afirmare a revendicărilor studențești înteme­
iate, după cum altele au constituit instrumente de manevră a unor
partide politice. După existența, notabilă, a,,Clubului studen­
ților din Universitatea laș i44, trecînd peste altele care
nu au putut constitui tradiții, se impune „Societatea studen­
ților în Medicină44 înființată în 1896, societate care s-a carac­
terizat printr-o orientare progresistă, în special în primii ani48.
De altfel, studențimea epocii avea o reprezentare bine definită
a propriilor sale interese, o anumită maturitate ce se încadra în
spiritul universitar al unei epoci care, în esența ei, a fost una din
cele mai importante în istoria culturii și științei românești.
lașul timpului, oraș provincial, oferea bune condiții de studiu,
caracteristice unui oraș universitar provincial de tipul acelora care
au jucat un rol important în dezvoltarea științei și culturii în
multe țări europene.
Mediciniștii dețineau un loc onorabil în mediul universitar,
iar prestigiul facultății sporea prin studenți ca Al. Brăescu, N. Leon,
P. Anghel, I. Tănăsescu, N. Culiano, Em. Savini, Elena Densușeanu
(Pușcariu) și alții care au devenit, în viitor, figuri de prestigiu în
învățămînt sau în practica medicală din România.

47 G. Băileanu. (Istoricul Facultății de medicină din Iași de la 1896 la

1906. Revista Medico-chirurgicală nr. 1, 1968, Iași, p. 224). Externatul (1883)
și internatul (1884) au inclus inițial un număr de (12 + 7) = 19 studenți, pînă
la 1906 existînd un număr de 54 studenți externi și interni la un total de
748 studenți.
48 In 1898, Societatea, denumită acum „Societatea studenților în Me­
dicină români" din Iași, a publicat „Anuarul Societății Studenților în me­
dicină români din Iași" care, pe 35 pagini cuprinde de fapt statutul acestei
societăți. Orientarea ulterioară a avut uneori o notă de șovinism. In lucrarea
„Istoricul Societăților medicale românești", Cluj, 1968 (p. 19). V. Manoliu
caracterizează astfel această societate : „în evoluția societății distingem pe­
rioade de activitate științifică, dar și etape cînd sub influența unor elemente
reacționare c lea studențimii era abătută de la menirea ei". „Lumea Nouă",
1894, nr. 11, anunța înființarea unei societăți a studenților mediciniști cu
caracter pur științific, anunțînd adunarea de inaugurare pentru marți, 8
noiembrie 1894 în localul Facultății de medicină.

51
 *

Spre sfîrșitul secolului, facultatea își încheia două decenii de

activitate. In acest timp, 124 absolvenți au obținut titlul de doctor
în medicină și chirurgie, iar numărul catedrelor a crescut la 23.
Alături de pionierii învățămîntului medical ieșean și-a început acti­
vitatea o nouă generație de profesori, care și-au desăvîrșit cariera
în anii care au urmat.
In cele ce urmează, sintetizăm structura învățămîntului ieșean
de la sfîrșitul secolului al XlX-lea 49.

I. CATEDRE CU PROFIL FUNDAMENTAL

(PRECLINIC)

1. Catedra de anatomie descriptivă, înființată

în 1879, după ce fusese deținută de dr. L. Scully— a fost preluată în
1881 de dr. A. Peride care în 1889 era profesor titular. Se profilase,
în jurul acestei catedre, o activitate meritorie, sub conducerea
prof. Peride construindu-se Institutul de anatomie.
2. Catedra de fiziologie umană (prof. G. Socor —
1881) avea, în 1899, un laborator suficient de dotat. Se desfășura o
activitate didactică cu orientare modernă, utilizîndu-se la lucrările
practice o aparatură relativ bogată. Din raportul 796/1895 al Facul­
tății de medicină reiese că programul cuprindea obișnuitele
cursuri de fiziologie a digestiei, circulației, respirației etc., chimie
fiziologică, aplicații practice bogate cu aparatură și intervenții
(secționări, extirpări). Aparatura existentă cuprindea sfigmo-
metre, aparate Marey, chimografe, gazometre (cu pompă), cu
mercur tip Paul Bert) etc. Dr. V. Catană (asistent) expu­
nea un curs experimental de neurofiziologie, cu subiecte mo­
derne : relații senzoriale, fiziologia neuronului, relații neuro-mus-
culare motorii ; în spiritul fiziologiei lui CI. Bernard se insista asu­
pra incidențelor biochimice.
3. F i z i c a medicală, catedră de informare în principii de
fizică aplicată, a fost deținută de I. G. Stravolca de la Universitatea
Iași.
4. Catedra de histologie era deținută, din 1890, de
prof. Em. Pușcariu. Profesorul depunea o activitate didactică, labo­

49 După G. Băileanu. modificat, și sistematizat în funcție de direcțiile

didactice ale învățămîntului medical. (G. Băileanu, Revista Medico-Chirur-
gicală, 1967, nr. 2, aprilie—iunie, p. 481—485), completat cu date de arhivă
aparținînd arhivelor I.M.F. Iași.

52
ratorul fiind foarte restrâns ca posibilități. Prof. Em. Pușcariu ac­
tiva concomitent ca bacteriolog.
5. Anatomia patologică, sub conducerea prof. V. Ne­
gel (1890) își desfășura activitatea împărțind laboratorul cu catedra
de histologie, mai tîrziu utilizînd ca bază de lucru laboratorul de
anatomie patologică al Epitropiei Sf. Spiridon.
6. Catedra de farmacologie, materie medică și arta
de a formula a avut, pînă în 1900, trei suplinitori : E. Rizu (1881),
E. Riegler (1892—1898) și Al. Gavrilescu (1900).
7. Catedra de anatomie topografică a avut ca
suplinitori pe A. Peride (1887), Z. Samfirescu (1893—1897), P. Bo-
thezat (1898) și E. Juvara (1899).
S-a ilustrat, prin activitatea sa publicistică, prof. Pavel Bote­
zat care a abordat unele teme de neurochirurgie ; a utilizat printre
primii radiologia în chirurgia infantilă.
8. Catedra de zoologie și botanică medicală,
atribuită inițial lui L. Cosmovici, devine, din 1897. Istorie me­
ri i c o-n a t u r a 1 ă, apoi, P a r a z i t o 1 o g i e. Din 1899 este deți­
nută de prof. N. Leon care a desfășurat o intensă activitate în pe­
rioadele următoare.
9. Catedra de bacteriologic, înființată în 1899 era
suplinită de V. Negel.
10. Catedra de patologie generală, deținută de
prof. C. Thiron, începînd din 1891, (s-a numit ulterior patologie,
terapeutică și radiologie), a constituit o disciplină de trecere de la
științele preclinice la acelea de învățămînt clinic. Catedra s-a de­
numit, ulterior, fiziopatologie.
11. Catedra de chimie medicală și biologică
a fost deținută din 1881, de profesorul E. Riegler — unul din cei
mai de seamă profesori ai epocii. Catedra a imprimat, în mare mă­
sură, o orientare modernă învățămîntului ieșean al timpului, legîn-
du-se ulterior de în vățămî n t ul de clinică terapeu­
tică.

II. CATEDRE CU PROFIL CLINIC

Clinici medicale.
12. C 1 i n i c a medicală deținută de L. Russ junior (1882)
avea ca bază clinică secția a Il-a medicală a Epitropiei Sf. Spiridon,
clinică cu 44 paturi, al cărei medic șef era prof. Russ. Printre pri­

53
mii asistenți : doctorii ; C. Nimereanu, Anibal Bălăceanu, B. T.
Stenner.
13. Clinica terapeutică, deținută pe rind de prof. Th.
Philippescu (pînă în 1890), apoi de C. Tiiiron (care va deveni titular
în anii de după 1900).
14. Patologia medicală a avut ca profesor pe M.
Cerne (1891—189b), C. Tiiiron (1896), Șt. Possa (1897—1901). Baza
clinică a catedrei era serviciul 1 medical al Epitropiei Sf. Spiridon,
cu 42 de paturi.
15. Clinica b oalelor venerice (dermatosifiligrafice),
suplinită de profesorii V. Negel (1883—1886), L. Russ junior (1886—■
1896), G. Bogdan (1897—1900).
1b. Clinica infantilă, înființată în 1897, a fost deținută
din 1885 de prof. C. Botez, avina ca bază de puericultura Institutul
Gregorian și ca bază clinică Secția infantilă a Epitropiei Sf. Spiri­
don ; a avut ca profesori suplinitori pe V. Bejan (1897) și V. Imer-
woll (1898—1900).

Clinici chirurgicale.
17. P a t o 1 o g 1 a chirurgicală (bandaje și aparate de
fracturi) a fost deținută din 1885 de prof. C. Botez avînd ca bază
clinică Serviciul chirurgical al Epitropiei Sf. Spiridon (40 de pa­
turi). Mai tîrziu a devenit clinica a Il-a chirurgicală.
Prof. C. Botez a fost un chirurg reputat, doctor al Facultății de
medicină din Paris. împreună cu profesorii Russ senior și Sculy ■—■
trebuie considerat „întemeietorul Școalei de chirurgie din Iași“
(P. Anghel).
18. Clinica chirurgicală a fost condusă de Leon Sculy
din 1881 avînd ca bază clinică un serviciu de 42 paturi, bună parte
din timp în afara Spiridoniei, ca urmare a unor neînțelegeri cu
Epitropia.
19. Catedra de medicină operatorie a fost deți­
nută de L. Russ senior, apoi, din 1889, de Z. Samfirescu (medicină
operatorie și anatomie topografică).
20. Clinica oftai m ologi că suplinită din 1887 de G.
Socor avea ca bază clinică un serviciu de 30 de paturi. în cadrul
Epitropiei.
21. Clinica obstetricală condusă între 1882—1887 de
V. Bejan, între 1887—1892 de T. Bastachi și ulterior, din 1892, iarăși
de V. Bejan, funcționa în localul Institutului Gregorian, avînd ca
bază de învățămînt doar 16 paturi.

54
 V. Bej an, absolvent și doctor al Facultății de medicină din
București se specializase la Wurtzburg, Berlin și Paris. Este înte­
meietorul învățămîntului obstetrical din Iași. A fost decan al fa­
cultății.

CATEDRE CU PROFIL MEDICO-SOCIAL

22. Catedra de igienă a fost deținută între 1882—1900

de către G. Rojniță, personalitate medicală de prestigiu. A profesat
un curs modern, evoluat, în spirit materialist și evoluționist.
23. Catedra de medicină legală, deținută de prof.
Cerne, și de G. Bogdan, s-a dezvoltat mai ales în anii următori.

*
* *

Pînă în 1900, în numai două decenii de existență, activitatea

didactică și baza materială a Școlii de medicină din Iași s-au con­
solidat. Facultatea de medicină din Iași a început, în acest timp,
să fie recunoscută pe plan științific. Participarea personalului di­
dactic prin colaborări științifice la revistele de prestigiu ale timpu­
lui și la Congresele medicale cele mai importante a devenit obișnuită.
La locul potrivit am amintit de prezența Facultății de medicină la
cel dintîi Congres medical român. în anii următori, prin G. Rojniță,
E. Riegler, C. Thiron și alții. Facultatea de medicină a fost onorată
cu premii internaționale.
Un volum impresionant de cercetări științifice au constituit
subiectele lucrărilor publicate de primii profesori ieșeni.
In preajma secolului al XX-lea, Școala de medicină de la Iași
se înscria, prin cei mai valoroși reprezentanți ai săi, printre școlile
moderne ale epocii.

55
 CAP. III. PERIOADA 1900—1920
CONSOLIDAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI. PERSONALITĂȚI
ȘI ORIENTĂRI. BAZA MATERIALĂ. STUDENȚII.
VIAȚA UNIVERSITARA

Primele cunoștințe despre agenții infecțioși microbieni, func­

țiunile glandelor cu secreție internă, seroterapia și seroprofilaxia, teh­
nica endoscopiilor, descoperirea lui Roentgen, radioactivitatea, des­
coperiri grupate pe o perioadă de cîțiva ani, au determinat, în jurul
anului 1900, orientări noi în istoria medicinii, orientări resimțite
și în evoluția învățămîntului medical ieșean, aflat în relații directe
cu școlile de medicină străine, în special cu școlile franceză și ger­
mană.
în aceste conjuncturi, anii care au urmat au însemnat un pro­
gres simțitor. Un rol deosebit de important l-au avut cîteva mari
personalități care au contribuit la creșterea prestigiului învățămîn­
tului medical și la profilarea unei școli medicale la Iași.
Greutățile, desigur, nu au lipsit. Astfel, chiar la începutul veacu­
lui, în 1900, s-a încercat din nou desființarea facultății din Iași.
Inițiativa aparținea guvernului Carp, iar motivele erau de ordin
financiar. Tentativa s-a izbit, însă, de prestigiul instituției și de
opinia publică. Rectorul Alex. Xenopol a putut să-și întemeieze
protestul pe fapte concrete : 131 medici bine pregătiți, care se pla­
sau printre primii la concursurile organizate în țară ; trei dintre
aceștia erau profesori universitari, 9 medici primari, mulți buni
practicieni ; toți, „doctori ai trupului", la care visase Kogălniceanu.
Pe lîngă profesorii din prima generație (C. Thiron, G. Socor,
E. Riegler, V. Bejan etc.), în anii care au urmat s-a adăugat o ge­
nerație de profesori tineri care au contribuit în mod hotărîtor la
o orientare modernă a tinerei școli ieșene de medicină.
Printre reprezentanții cei mai străluciți ai acestei generații mai
noi îi amintim pe C. I. Parhon, Alex. Slătineanu, Fr. Rainer, loan

56
Tănăsescu, E. Juvara, Amza Jianu, M. Manicatide. Unii dintre
acești profesori s-au transferat ulterior în Capitală. Alții au lucrat
numai la Iași. Majoritatea erau relativ foarte tineri ; toți au fost
profesori înainte de a împlini vîrsta de 40 ani '.
In aproape toate sectoarele de învățăniînt teoretic, clinic,
medic o-s o c i a 1, în primele decenii ale secolului s-au marcat
progrese importante.
*
* *

în cadrul învățămîntului teoretic, preclinic, anatomia d e-

s c r i p t i v ă, cu baze instituite de A. Peride, care a deținut catedra
pină în 1906, a fost onorată ulterior de doi profesori : Ion Tănă­
sescu (între 1907—1913) și Francisc Rainer (între 191.3 și 1919).
Ion Tănăsescu s-a consacrat mai ales ca profesor de chi­
rurgie, catedră unde îl găsim începînd din 1913.
Dar, prof. Tănăsescu a fost, totodată, un anatomist desăvîrșit,
hnbinînd erudiția cu o virtuozitate manuală neegalată. A publicat
studii importante, citate în tratatele clasice, mai ales în domeniul
vaselor limfatice, iar piesele anatomice preparate de el constituie
exemple de realizare artistică. Printre lucrările de anatomie publi­
cate de I. Tănăsescu (a deținut ulterior catedra de anatomie topo­
grafică și clinică chirurgicală, neabandonînd preocupările de anato­
mie) cităm grupul de cercetări privind vasele limfatice 1 2, (limfaticele
inimii, amigdalei, articulației genunchiului, articulației temporo-ma-
xilare, ale articulației simfizo-pubiene, limfaticele articulației cotu­
lui și articulației coxo-femurale), studii privind arterele simpati­
cului cefalic, cervical, toracic și abdominal3, cele privind situația
și raporturile carotidei interne în sinusul cavernos 4 etc.
Activitatea profesorului Tănăsescu a fost un model pentru
elevii săi. Colaboratorii săi. anatomiști sau chirurgi reputați, și-au
bazat tehnica pe o desăvârșită cunoaștere a structurii anatomice.
Institutul de anatomie a devenit, prin tradiție, o școală de me­
dicină operatorie.

1 La numirea lor ca profesori titulari, reprezentanții acestei generații

aveau următoarele vîrste : prof. Manicatide, 33 ani ; prof. Jianu, 31 ani ;
prof. Rainer, 39 ani ; prof. Parhon, 37 ani ; prof. Juvara, 29 ani ; prof. Tănă­
sescu, 28 ani.
2 Aceste lucrări au fost publicate în Bibliographie Anatomique. Nancy,
1908 ; Bulet. Soc. Med si Nat., Iași, 1909 ; Anat. A. zeig. ; T. 39, Bd. 17—18,
1911; T. 41, Bd. 15—16, 1912; T. 41, Bd. 14, 1912; T. 40, Bd. 22—22, 1912.
3 Journ. d'Anat. et Phys., Paris, 1906.
4 Bulet. Soc. Med. și Nat., Iași, 1906.

57
 între 1913 și 1920 catedra de anatomie descriptivă a fost deți­
nută de Francisc Rainer5 ; prezența sa la Iași, deși doar de 7 ani,
a avut totuși semnificație particulară pentru dezvoltarea școlii ie­
șene de medicină ca și pentru formația lui Rainer.
Francisc Rainer (1874—1944), născut în Bucovina (Ro-
hozna), a urmat cursurile secundare și Facultatea de medicină din
București. încă din timpul studiilor se remarcă în laboratoarele prof.
Obregia și în cel al prof. Babeș. A lucrat mult timp ca șef al labo­
ratorului Spitalului Colțea. în 1913 își începe cariera de profesor,
fiind chemat ca titular al catedrei de anatomie descriptivă din Iași6.
Perioada cît a activat la Iași este importantă atît pentru Fr.
Rainer, care, în acest timp, și-a cristalizat concepțiile științifice, cît
și pentru evoluția școlii ieșene de anatomie.
Personalitatea prof. Rainer, care a exercitat o mare influență
asupra colaboratorilor și elevilor săi, este multilaterală ; me­
nitul cel mai mare al prof. Rainer este de a fi inovat con­
cepția despre anatomie, ca disciplină, introducînd printre primii
în lume, conceptul că anatomia este un studiu al formelor vii,
dinamice. Refuzînd să facă din anatomie un inventar („un inventar,
spunea el, este totdeauna necesar, dar nu constituie o știință44),
prof. Rainer a contribuit la structurarea concepției dinamice care
stă la baza morfologiei moderne. în acest sens, V. L. Bologa afirma,
în 1963, că „bazele școlii românești de morfologie au fost puse de
către savantul multilateral Fr. I. Rainer, la Iași“ 7.
Ideea unui studiu dinamic al anatomiei l-a preocupat pînă la
obsesie pe prof. Rainer.
„Lecția mea de deschidere anuală ti cursului de anatomie... va
trebui să caracterizeze nivelul cunoștințelor mele despre organismul
uman luat ca un întreg. Pînă ce nu va trăi în mine o concepție lar­
gă și bogată asupra substanței vii, nu voi scăpa de zbuciumul
acesta cu pregătirea lecțiilor 8.

5 „Opinia", 1913, nr. 1855, anunță că profesorii Facultății de medicină

au semnat o propunere pentru recomandarea lui Fr. Rainer, șef de lucrări
la Facultatea de medicină din București, ca profesor la catedra de anatomie
descriptivă din Iași. Alte ziare ale timpului subliniau personalitatea știin­
țifică a lui Fr. Rainer.
6 Ibidem, p. nr. 1859,
7 Op. cit., p. 192.
6 Fr. Rainer, Jurnalul de la Iași.

58
 Concepția unei perspective funcționale, biologice în interpre­
tarea anatomiei, depășirea studiului cumulativ, strict analitic, consti­
tuia, pentru anii respectivi, o noutate. Puțini anatomiști promovau
aceleași idei : I. Th. Riga ’ menționează pe G. Lafite, R. Anthony,
H. Rouviere, îiistologul A. Policard. Perspectiva dinamică în
interpretarea anatomiei a contribuit la concepția despre structu­
rile funcționale. Această idee s-a impus, cu timpul, ca o certitu­
dine. Trecerea anatomiei de pe o poziție statică, descriptivă, pe o
poziție biologică, interpretativă, a determinat, indirect, situarea
anatomiei în domeniul biologiei, a formelor vii. Rainer a făcut astfel
o operă de creație, de concepție. Cîteva din lucrările sale de sin­
teză, ca și însemnările sale (Jurnalul de la Iași) sint semnificative
pentru concepția sa 9 .
1011
în 1919, prof. Rainer s-a transferat la București unde a con­
tinuat o activitate prodigioasă, printre altele înființînd Institutul
de antropologie din Capitală. A murit la 4 august 1944, după ce,
cu un an mai înainte fusese ales membru de onoare al Academiei.
în perspectiva timpului figura prof. Rainer rămîne legată de
evoluția anatomiei, de un salt în concepția anatomică. Faptul că mai
întîi la Iași a fixat pe frontispiciul sălii de disecție aserțiunea „ana­
tomia, știință a formelor vii“, rămîne un simbol al crezului său
științific.
*

Catedra de histologie, înființată încă din 1879, după

două supliniri (L. Sculy pînă în 1884, continuat de V. Negel pînă în
1890), a fost preluată de profesorul Emil Pușcăria (1859—1928) 11.

9 Cam în același timp, a început să aibă circulație teoria structuri­

lor funcționale, emisă de Roux, care stabilește determinisme morfo-
funcționale. Roux consideră că funcția stimulează și determină structurile
printr-o acțiune trofică, nutritivă și modelatoare.
10 1. Th Riga, Gh. Călin, „Dr. Fr. I. Rainer“, Editura științifică, Bucu­
rești, 1966, p. 117.
11 J. Nițulescu, „Cuvînt la Em. Pușcariu“, Societatea de medici și natu-
raliști, Iași, 1968.
Gh. Năstase, „E. Pușcariu“, Societatea de medici și naturaliști din Iași,
1966.

59
De numele profesorului Pușcariu este legată la Iași, „școala folo­
sirii microscopului pentru studiul organismului normal și bolnav“.
Născut în 1859 în Comitatul Făgăraș — Veneția de jos, Emil
Ion Cavaler de Pușcariu era doctor în medicină de la Bu­
dapesta (1836), A venit în țară, la București, în 1887, dată la care îl
găsim studiind bacteriologia și anatomia patologică. în capitală, unde
a lucrat mai mulți ani, a fost colaboratorul lui Babeș 12. Pușcariu
avea o formație bacteriologică. Personalitatea sa trebuie înțeleasă
și sub acest aspect, deoarece, concomitent cu preocupările didac­
tice, de histologie, prof. Pușcariu a continuat activitatea de bacte-
riolog. Numele său a rămas legat, pe linia formației sale bacterio­
logice, de crearea Institutului antirabic din Iași, în anii cînd în
întreaga lume existau doar trei institute similare : la Paris (Pas-
teur), Odesa (Gamaleia) și, în sfîrșit, cel de la București, organizat
de V. Babeș.
începînd din 1896, Institutul antirabic din Iași a aplicat, ca
metodă de vaccinare antirabicâ, metoda Babeș-Pușcariu, metodă
apreciată ca una din cele mai bune la timpul ei. Analize statistice
și experiența în timp confirmă superioritatea rezultatelor care,
apreciate la epoca respectivă, constituie un progres remarcabil : se
administra un vaccin dotat cu activitate imunogenă superioară și în
același timp practic inofensiv ’3.
Catedra de histologie, sub aspectul dezvoltării științifice, a avut
de intîmpinat dificultăți. Condițiile materiale grele, catedra ocupînd
la început doar o singură cameră, în incinta Institutului de ana­
tomie, nu au permis, mult timp, o dezvoltare prea mare a activi­
tății științifice în acest domeniu l415
.
Cu toate aceste greutăți, E. Pușcariu a reușit să contureze
premizele unei catedre care avea să se impună, ulterior, ca un
exponent de seamă al Școlii ieșene de medicină 13.

12 Printre lucrările în colaborare Babeș-Pușcariu cităm : „Untersuchun-

gen iiber d. Dipht. d. Tauben“. Zeischrift f. Hyg. Bând VIII. 8°, p. 376—403.
Versuche liber Tetanus. Zentral b.f. Bakt. u. Paras. VIII, 3, 1890 8°, p. 73—76 ;
Curs de patologie experimentală, I. Bacteriologia, București, 1892, 8°, p. 77
(publicat de Beldiman, Pușcariu, Tălășescu, rezumat după prelegerile lui
Babeș) (cursul lui Babeș), în Spitalul V și Progr, Med. rom.
13 M. Duca, „Contribuția prof. E. Pușcariu la perfecționarea vaccinării
antirabice", Soc. Med. Nat., secția Istoria medicinii. 1966.
14 I. Nițulescu, op. cit., p. 3, vorbind de E. Pușcariu, menționează refe­
rite ■ la acesta ..necontestata superioritate morală, corectitudine exemplară,
bunătatea și interesul pe care l-a arătat școalei și elevilor săi, seriozitatea și
judiciozitatea în munca științifică".
15 Despre E. Pușcariu, articolele mai semnificative în Opinia, an VII,
nr. 957 ; Opinia, an I, 1897, nr. 149 ; Opinia, an IV, 1901, nr. 336 ; Opinia,
an V, 1902, nr. 353 ; Opinia, an II, 1898, nr. 235 ; Opinia, an I, 1897, nr. 152

60
 *

Învățămîntul anatomiei patologice, înscris

în programul de studii încă de la 1882, s-a dezvoltat în special în
cei dintîi ani ai secolului nostru. întemeietorul catedrei este prof.
M. Cernea, care a deținut funcția de profesor între 1879—1890.
Dificultățile începutului, lipsa de local și de material, nu au permis
decit o activitate restrînsă, aproape exclusiv didactică. Intr-o lungă
carieră, care durează între 1891 și 1923, cit a deținut catedra, prof.
V. Negel, care a urmat la catedră după prof. Cernea, înființează
primul laborator de anatomie patologică.
Prof. V. Negel a funcționat mai bine de 3 decenii ca profesor
de anatomie patologică suplinind, de asemenea, catedrele de clinică
sifiligraficâ și dermatologie (1883—1885), catedra de histologie
(1884—1890) și de clinică medicală.
Vasile Negel, (1854—1923), s-a născut la Bacău. A fost
doctor al Facultății de medicină din Paris, în cadrul căreia a func­
ționat ca extern și intern al Spitalelor. întors în țară, a fost mult
timp medic primar (Clinica boli interne) al Spitalului Sf. Spiridon
remarcîndu-se ca un foarte bun clinician. A murit la Iași, la 11 iu­
nie 1923, după ce, de la vîrsta de 29 ani a fost, neîntrerupt, pro­
fesor al Facultății de medicină din Iași. Cotidienele de toate nuan­
țele politice, au deplîns unanim pierderea unui clinician subtil și
a unui om de generozitate, în cuvinte care se ridicau peste obiș­
nuita condescendență a presei timpului ’6.
Activitatea catedrei de anatomie patologică a fost, sub condu­
cerea sa, în primul rînd didactică și de laborator, bara materială
fiind considerabil extinsă 1617. Prof. V. Negel a publicat, în 1882, la

(anunța conținutul cursului, programa analitică și datele prelegerilor pe tot

anul), Balcanii, 1892, nr. 32 (în legătură cu înființarea unei secții de bacte­
riologic veterinară la Iași). Noutatea, 187, nr. 9 (anunțînd plecarea sa ca
delegat al Facultății la Congresul de la Moscova). Opinia, 1911, nr. 1204 ;
Evenimentul, 1910, nr. 42 ; Liberalul, 1900, nr. 4 ; Liberalul, 1901, nr. 366 ;
Liberalul, 1903, nr. 1038 ; Evenimentul 1893, nr. 28 (despre activitatea dr
Pușcariu în laboratoarele lui Charcot și Cornii) ; Evenimentul, 1894, nr. 312
(deschiderea Institutului vaccinai din Iași, sub conducerea prof. Pușcariu).
Evenimentul, 1898, nr. 15—20 si nr. 1582.
16 Lumea, an VI, nr. 1399; 13. VI. 1923 si 14. VI. 1923 ; Universul, an XLI,
nr. 153, 10. VI. 1923 ; Mișcarea, an XVII, nr. 130, nr. 131, 13. VI. 1923 și nr.
132, 14. VI. 1923; 15. VI. 1923; Evenimentul, 1923, an XXXI, nr. 649 (108);
1923 ; 12. VI. și nr. 150 (109). 15. VI.
17 La moartea prof. V. Negel (1923), Lab. de anatomie patologică avea
ca bază materială : 3 camere, muzeu anatomo-patologic, microtom, chimicale
suficiente, o sală de lucrări cu 9 mese de laborator (cu 9 microscoape), o
sală etuvă și mai multe autoclave.

61
 Paris, teza „De la syphilis renale44, „aprofundată clinicește și de
laborator44 (G. Crăiniceanu) și studii în reviste medicale.
*
Supliniri, perpetuate cîteva decenii, au ținut catedra de
f a r m a c o 1 o g i e în provizorat pînă în 1913.
După primele cursuri (1881—1882), predate de prof. Rizu, far­
macologia (denumită și materie medică, artă de a formula) a fost
suplinită pe rînd după cum urmează : 1900—1901, Al. Gavrilescu ;
1902—1911, I. Teodorescu ; 1911—1912, D. lonescu ; 1912—1913,
G. Socor. Intre 1913 și 1920, ca titular, a funcționat Socrate Lalu.
Socrate Lalu a reușit să organizeze laboratorul și să asigure un
minimum de condiții bune funcționării catedrei.
între 1893 și 1900 catedra de farmacologie fusese reunită cu
catedra de chimie medicală, sub denumirea de chimie medicală,
farmacologie și terapeutică. Profesorul Riegler, titularul catedrei,
orientase invățămîntul farmacologic către concepții moderne. în
anii următori, în cadrul clinicii terapeutice, profesorul Riegler a
continuat activitatea clinică. în acest fel, paralel, studenții își
puteau forma o solidă pregătire farmacologică și terapeutică.
După separarea catedrei de farmacologie, la 6.VI.1901 a fost
numit profesor de farmacologie, materie medică și artă de a for­
mula, doctorul Alex. Gavrilescu, doctor în medicină al Facultății
de medicină din Iași '8. Format ca intern al Clinicilor Sf. Spiridon,
Al. Gavrilescu a fost elev și colaborator al celebrului chirurg, prof.
L. Russ senior, apoi medic șef al Infirmeriei Spitalului oftalmo­
logie de la Frumoasa—Iași, apoi medic militar. Nu avem informații
asupra conținutului prelegerilor de farmacologie de la începutul se­
colului ”, l-a urmat la catedră, în 1902, I. Teodorescu, docent în
specialitatea farmacologie și materie medică ; a predat onorific,

18 Teza 32, 1893, Contribuțiuni asupra ovariotomiei abdominale, primită

ca o monografie „excelentă" (Spitalul, 1897, p. 131, citat de Gh. Crăiniceanu,
op. cit., p. 173). Al. Gavrilescu a plecat de la catedră, ca urmare a avansării
sale într-un post militar, ca medic șef de divizie, informație pe care o pose­
dăm de la familia sa. Din raportul 122/31.1. 1902, aflăm că depunea o acti­
vitate publicistică voluminoasă și variată, fără a se profila însă în mod
special pe farmacologie. într-un singur an, 1901, colonelul Gavrilescu pu­
blica un număr de 15 lucrări : studii clinice asupra meningitei cerebro-
spinale, profilaxia trahomului în armată, asupra tratamentului diabetului
zaharat, reflexii asupra tratamentului psoriazei vulgare și ichtiozei — con-
siderațiuni asupra hipnotismului etc. etc.
’’ La 15 oct. 1906, decanul V. Bejan îi elibera un certificat de activitate
din care aflăm că studiile de farmacologie se făceau prin : 1) curs teoretic
„ex. catedra"; 2) lucrări practice de laborator; 3) conferințe... „cursul d-sale

62
postul nefiind încă bugetat. Doctorul I. Teodorescu a continuat, în
această situație, suplinirea catedrei de farmacologie, care a fost bu-
getată abia în 1906.
I. Teodorescu era doctor al Facultății de medicină din București, fost
extern și intern al Spitalelor din Capitală. Ulterior studiase farmacologia
la Geneva, unde efectuase : „studii microscopice" a drogurilor, la prof. Cho-
dat (1901). Docent, apoi agregat (prof. suplinitor) la Iași, avînd și un curs
litografiat ți șase teze inaugurale, la concursul care a urmat pentru ocupa­
rea definitivă a catedrei nu a întrunit aprecierile necesare (1908), deși ulte­
rior a fost menținut ca agregat. Un contracandidat, dr. D. lonescu, din Bucu­
rești, nu a satisfăcut nici el. Ambii aveau titluri, o activitate meritorie și
studii de specialitate. Amănuntele acestea par nesemnificative, dar ilustrează
un fapt : în anii de care ne ocupăm, exigența în promovare crescuse. Aceasta
determina, desigur, o selecție mai bună ; deseori se ajungea însă la impas.
Situația s-a repetat dealtfel în evoluția Facultății de medicină din Iași, cu
aceleași consecințe.

Abia între 1913 și 1920 farmacologia a fost deținută de un pro­

fesor titular, dr. Socrat Lalu.
Prof. Socrat Lalu (1875—1944) *20 era originar din Piatra
Neamț. Studiile superioare le-a făcut la Paris, unde și-a susținut,
în 1898, teza de doctorat2122în medicină și, ulterior (în 1905), doc­
toratul în științe. în țară, în 1913, ocupă catedra de farmacologie a
Facultății de medicină din Iași, catedră pe care o deține, însă, nu­
mai 7 ani, pînă în 1920 cînd se transferă la aceeași catedră în Ca­
pitală 2!. Sub conducerea prof. Socrat Lalu catedra de farmacologie
s-a dezvoltat atît sub aspect didactic, cî't și sub acela al cercetării.

în 1904 catedra de chimie devine de sine stătătoare, se-

parîndu-se de terapie. Prof. E. Riegler ocupă, în continuare, catedra
de terapeutică. Trei ani mai tîrziu, în urma unui concurs destul de
agitat în jurul obiectului și conținutului disciplinei, pe care prof.
Riegler o concepea ca o chimie biologică și nu analitică 23 este votat
ca profesor C. Sumuleanu.

fiind un curs fundamental la care studenții sînt ținuți să treacă examen”

(arhiva catedrei Istoria medicinii I.M.F. Iași).
20 Date extrase din „Invățămîntul medical și farmaceutic din Bucu­
rești", op. cit., p. 212.
21 „Etud? du uibes ehcz Ies deux conjoints". Lucrarei este citată în ma­
rele tratat de medicină a lui Brouardel-Gilbert.
22 în locul său este transferat, din nou, un profesor de la Iași, Petre
B. Niculescu, fost profesor de clinică terapeutică la Iași.
23 Prof. E. Riegler a votat împotrivă, considerînd că lucrările candida­
tului Sumuleanu nu au relații cu medicina și nici nu au valoare științifică,
în general, fiind lucrări de analiză alimentară. Prof. Riegler a votat, de ase-

63
 Prof. C. S u m u 1 e a n u, care a ocupat catedra pînă în 1937,
avea lucrări de chimie relevate încă înainte de 1900, în Germania,
unde făcuse studii la prof. Robert Pschor 24.
C. Sumuleanu, prin concepția și atitudinea sa politică militantă,
de dreapta, contravine tradițiilor facultății. Dealtfel, studenții s-au
desolidarizat, în majoritatea lor, de ideile politice ale acestui pro­
fesor, încă din 1909 2\
*

în plin avînt al bacteriologici, care imprima un nou conținut

teoriei și practicii medicale, catedra de bacteriologic de
la Iași nu s-a putut dezvolta, totuși, decit la două decenii de la în­
ființarea ei, începînd cu 1911 cînd a fost ocupată, prin concurs,
de către profesorul Alex. Slătineanu.
Prof. Alex. Slătineanu (1873—1939), era descendent al
unei familii cu vechi tradiții intelectuale și concepții politice evo­
luate 26, 27.
Studiile în medicină le-a făcut la Paris la Facultatea de medi­
cină și la Institutul Pasteur, în ambianța științifică atît de caracte­
ristică epocii pasteuriene. înclinații structurale artistice, o păti­
mașă sete de cultură i-au conturat, o erudiție vastă care depășea

menea, și împotriva celuilalt candidat, dr. Becherescu. Faptul este semnifi­

cativ relativ la concepția despre disciplina respectivă pe care o avea atunci
singurul profesor cu o pregătire corespunzătoare domeniului pe care îl apre­
cia. Textual Riegler afirmă despre unele studii ale lui Sumuleanu, că nu
au nici o valoare (despre un studiu făcut de Sumuleanu asupra vinurilor din
Moldova : „acest studiu nu are nici o valoare științifică, căci nu este decît
o colecțiune de analiză de vinuri întocmite pentru expozițiunea jubiliară din
București, ceea ce a confirmat și candidatul").
24 Lucrările acestea au făcut obiectul tezei de doctorat.
25 Opinia, an VI, 1909, 631 ; Evenimentul, 1897, nr. 1366.
26 Alexandrina Gaiginschi, „Date biografice privind viața și activitatea
prof. Alex. Slătineanu ; Soc. med. nat. ; secția Istoria medicii, 1966.
27 G. Băileanu, „Profesorul Alex. Slătineanu militant progresist", Rev
med. chirurgicală, Iași, 1962, nr. 2, p. 127. Datele comunicate de autor sînt
interesante : Radu Slătineanu a întemeiat în secolul al XVII-lea o postăvărie
și o turnătorie de sticlă. Fiul acestui Radu, lordache Slătineanu a fost căr­
turar, tradueînd în versuri din Metastazios, tipărind cartea la 1797. El apare
ca un revoltat în „Ciocoii vechi și noi" a lui Filimon, purtînd numele de
lordache Zlahonitul. A avut un fiu Alexandru, (tatăl prof. Slatine nu), care
a urmat agronomia la Grignan în Franța. Alex. Slătineanu-tatăl, a înființat
ulterior, la Pantelimon, cea dintîi școală de agronomie. El apare într-un
tablou al lui Negulici. Pe cînd fiul său, viitorul doctor, era de 12 ani, Ale-
xandru-tatăl, a orbit și a încetat din viață.

64
 Prof. dr. Gabriel Socor (1849—1928), primul
Prof. dr. Einanoil lîieyk-'r, (185!—1929), fondator profesor de fiziologie.
al școlii de medicină internă, clinician
și farmacolog.
 Prof. dr. Constantin Thiron (1853—1924), titular
Prof. dr. Ludovic Russ junior (1849—1934), unul
al catedrei de patologie generală, animator al
dintre primii șefi de clinică medicală.
cercetării științifice medicale în prima perioadă
a Facultății de medicină din Iași.
Distincție acordată lui C. Thiron pentru participarea la lupta
antitabagică.
Distincție științifică acoi'dată lui C. Thiron.
Medalia „Alliance Francaise" acordată pentru merite științifice lui
C. Thiron (1900).
Prof. dr. Vasile Negel (1854—1923), clinician și
anatomopatolog din prima generație de profesori
, ai școlii medicale ieșene.
 I

Prof. dr. Aristido Prride (1848—1906), întemeieto­

rul școlii de anatomie și al Institutului de
anatomie.
Frontonul Institutului de anatomie, operă a sculptorului francez
V»7. Hegel, care s-a reprezentat el însuși în acest basorelief.
Arhitectul Institutului, a cărui construcție a început în 1890, a fost
Prof. Ștefan Emilian.
Lucrări practice de fiziologie sub îndrumarea lui G. Socor.

Prof. dr. Gh. Rojniță (1845—1910) precursor al școlii ieșene

de igienă și medicină socială.
 Prof. dr. Gh. Bogdan (1859—1930) titular al
catedrei de medicină legală între 1891—1930,
Senatul Universității din Iași la 1910, Rector fiind
G. Bogdan. Dintre profesorii de la medicină mai
figurează : E. Pușcariu și G. Socor.
 I .Medicina la Iași i .'acuitatea de
medicină, din Iași
! ! ’•:<>«ta ștre cu dttivhșirc
| ciie-ra zile uiedutua e. de ailualei m j-Mjî "U.«. Ii bpteac și cil'dra fi la *
t-lh' in H'xdiU, IUI nlu- -*'. ‘9.. ț: b-bboleci.
*
-'.pi sni ti« rxi»ten|l, ta loc al fi
■.rr i in ecnndulul .uudiatl’ inoiur.nf ‘im j.rog!»
*iud, a£ fi devenit cașforaft
>/'■ nlniiiiii'ti ‘iini t-r<ifiiHa fi «tihy-iee a- . j piogreeeSe fii>n(>< Moderne,tace-tatea
I ■'•iui'idni Sidrt'lnit dai /■■ickWm.'- i in de medului din Ieși ■ reușii •£ dev.al
! - ... înlț.-'ll’-. l*:> Ir cepi.l de facultate, o ^. *elinad ta'
cu.'lele de medicină
j J». lUfeiiu, iulie cu f thd facuii-ițini Le mifttater m crede pretabU, c& **
| eetfeia *â fie prin CJKeleufa ayitatd fi ceeetft tacvltata eeh da jnfoM. Ar fi
! firi'Oc"ixila iu wnlrtud ca faeiilt'ițtle ce- i bina să a» tâs£ e« w crede; «r
; fi bîat ce «avâiițH dfa Bacanst * lib
*
t Multe ni,- t iiiivr/itațil iayw unde dvm-
l Urccedb ded K dl dwfiiihm
t iii-fte •> rbxiuent'i acalmie. taesMțel, tet etto •’• dtaw *
H l rniei hd de lejje al tl-lnl l'elij- a <•■ Stadii medic^yj &i aton»#
Iimiffvna1 afat Hfrtidra prtfrwrl I de cesvia^sres efi ta BnctfMi|tl • ' W
* *
mirețta ea tal de xujpu« *re a i
;r .dadntli y u Ut wt'-Hxiuizr (iei loceta, s’ao pve te &• £
***
•m-*
htite ht piUfira Mtșcerea tar, prfa aieAd
•far y fctiUttfWw df la Onhti, de fa demn cum n taet ceadeai, a faet d«Mr
llfc ^111 probata de mfaietrs, a feef deeepn&nfâ
fi de Mnetal tmiv^niter.
î f'(itLt'[hjîtiîtd abia dr tbaut dir.utt. Nici nete puteadt-tat MWiHtat
di^itdad de tatu î^tbiu •r fi «probat greve, star fi deMw^wd
i <tl pu idhd fi MHlflam «Mi fifi's ’ ‘. < pe el în eu și; ier Șaretei w *a yeM « *
I' fb'td m di,i piah' t- proba greva, decA «I «fagot «te •*« R
*
în gravi. A «pmbadta totaet deaapf **
! rdtt ’ t M-periceara hi tiud- grăbiți bîadta, dtei a c *r#i rectersM si teter
ț/ftr <t- t ifti fi ,i,t Hititir i vfeA fi eft pretfadft de I* nfofatre «g-
|>?i *a &'f t lli flib'* Zf' y -V'î ' eafietacA toate dotacfel» eWeafiter-
Prfa faptei eA cete trei cetedre; fi *»»
bttd.ț ,>f,: m i ‘*ta ?1 •tub,}d’ita terfotagta, peihfaM * fi faretewtagte, w
t da, cnut hi-t-' ••! leat mențteote pe cale tadgefeH — «te»
at ht>r>ift i-nn pfu <'hd da uhu bă < d decții ta ședfața tar de ierf$ * t hotirft
I răiiip. f ai i .\n .v »/» - iu . «A încetate greve, dar ei mei» cted *s
•e vor creta tahoretorbfo fi ae ae v»
lutid
* Li *>m * clAdî un tarei de biblioteci,
dam l‘ i). i>d de a "t mb >ftal a *
£ culme fantatfai si cread ci estet!
th- a'f dfVpbd fit’idf'.J d< <t pM o facnîLtee de medfctai firi do tabere *
ton principate și ci ■«« fac. Hat» e’e’O
*tda jjthf i y > unt tu d* loca! de bibifofeci Și toteți, fantexte a *
fundata ’■ ( ’n -nh> himo */•’ >/upr | ' ceasta te perfect! realitate |rf fitad c *
tHflttî ,<t !<;;.< bbm b-fj . v m hnm iu\ net, la facultatea ncaatri de medktaâ,
j <T//zi7^Z < f '■ii’i'tdiZai--I, i [ n’avetn nici profesori nebunî, aici preta *
soți enathișii,—nici facufiaiea nu poate
\tfanh'irr a îtliiveimbi'lb't. ț* - -n | : fi bine viinti ta Bjcsrești
U*vi hib’itieut r?' ar ihUh’i ? 1‘t"^ ? r'*' I ; Vorba «ate: o ssemenee atare de te *
•fw-rii fund aeiUfi^î ea Idltai - i crari poate ea diinui ? Avea *o< facab
: tete de mediani, menit! •! de * medui,
| Ihir mastryu iirt.eJa <</ > ■> i / a'td'-t- 'sau facultate pentru «erei * peptenierede
df't f-e ttlbi ><ib, sdudmțîi h> \ ! «genii sanitari șt de moașe?
Ji i^țdlift y yu tați s»iid tu dai HI ; Greva studenților fneeeo motivat! do
o stare de lucruri far! pereche, firi pro- *
Lv 6fnu/«7'i?6? bt /uiabtu-tj : cadrat — ți demnitstea cu cerce» a foet
j Hr mtțl pf țț!tt{J ia if>-b -f«l conduși, Kniștee perfect * ce-e domnit
j idltfaijtjt t-.wnțbrf w>'emi d< ti<>^ , ta toi timpul ființei ei, dovedețte pe do
o paifr, serioetlatea faptelor co **
e <te
*
/•na o lititfjft Ctiuluriiii-f rf>> ^ț.tt d Mm '.■ir'.it '»»c»a, 'nu dovedește, e! *•«,
> de bdtarttftii'iib n'}udtiftiu >1 dr^taia- fi dff|H medi.nnițti din tați, lupt! postro
ib‘ tififljyfhțbu dft^iKl }dafi-f tot mit mult! certe, pentru tot «tei mult!
. i-idtii- ft Șffuhil. I țintii de cari va depind *, ta viitor, •!'
ttatatea publici. ,
> Pir cil ^thu tireidra fainii luutiifb' (>ri “ Greviștii de feti n'eu flcut pobticA
cijHth de probatori' h> / hif i ’ , ■ ■' nici t ■» fel de po’ific!, fa miorerea lor.
Ate.iH.i ul< i.?'rc nete *lor ț» fa taaeor
■>f,fff!i .ha , i. ei, pentru rîaplsfe poHâeoi tardsawc
l-iu. ir ,{.■ '

Presa ieșeană ; relatări despre dificultățile existente la Facultatea

de medicină în 1910.
Prof. dr. Nicolae Leon (1862—1933)
mult obiectul disciplinei biologice căreia urma să-și consacre exis­
tența. în aceiași ani, martor al frămîntărilor sociale ale epocii de
sfîrșit de veac, Slătineanu își formează convingerile socialiste care
l-au caracterizat.
întors în țară, personalitatea sa de om de știință și de militant
social s-a impus repede. Ocupînd catedra de bacteriologie, în 1911
a ilustrat Facultatea de medicină prin lecțiile sale, prin concepții,
prin spontaneitatea unei gîndiri profunde, prin întreaga sa ținută
intelectuală.
Activitatea la catedră a lui Alex. Slătineanu a rămas vie în memoria
foștilor săi elevi. Redăm un pasaj dintr-o descriere a prof. Gh. Năstase, fost
student al lui Slătineanu : „Impresionant ca ținută și fascinant în expunerile
sale, determinase sentimente deosebit de călduroase... O carură masivă, cu
umerii puțin lăsați, cu o față albă încadrată de o barbă neagră, pe care o
neteza cu palma. .. Fruntea înaltă, luminoasă, se continua cu o calviție în
progres... Vocea clară, timbrul melodios, sonor cu rezonanță de bariton,
dicția impecabilă... Cursurile desfășurau cunoștințe asupra problemelor de
biologie generală, probleme de imunitate și imunizare, studiul bacteriolizi-
nelor, a aglutininelor, precipitinelor, dar în special al anafilaxiei și serote-
repiei" 2S.

Prof. Alex. Slătineanu a fost, totodată, un eminent medic prac­

tician cu o intuiție clinică deosebită2’, fiind unul din organizatorii
clinicii de boli contagioase și a Spitalului Izolarea 28
*30.
A contribuit la organizarea unor Instituții sanitare experimen­
tale, devenite cu timpul unități model și intrate în practica organi­
zatorică a asistenței sanitare. De numele său este legată înființarea
Institutului de igienă din Iași și a Spitalului Izolarea. A înființat
dispensarul antivenerian și plasa model de la Tomești. A
participat cu multă energie la organizarea luptei antituberculoase
din România. A militat pentru înființarea catedrelor de epidemiolo­
gie și igiena muncii și a luptat tot timpul pentru crearea unei baze
materiale corespunzătoare la Facultatea de medicină din Iași, („Din
ce în ce fizica și chimia iau o preponderență — pentru aceasta ne
trebuie laborator, în special de fizică și de chimie, bine utilate ;
lucrătorii se vor forma treptat... Aceasta este o chestiune importan­
tă căci fără laboratoare perfect dotate nu se poate face știință și nici
chiar apărare națională").

28 Gh. Năstase, „Al. Slătineanu", Societatea de medici și naturaliști,

Secția Istoria medicinii, 1966.
79 Maria Franche. „Evocare", Soc. Med. Nat., Secții Istoria medicii, 1966.
30 Hatman M., „în memoria prof. Al. Slătineanu". Societatea de medici
și naturaliști, Secția Istoria medicinii, 1966.

65
5 — I.M.F. 211
 Alex. Slătineanu a luptat pentru învățămîntul universitar ie­
șean și a adus un aport considerabil acestui învățămînt. Au rămas
nenumărate articole publicate de el în presa vremii, articole de
protest contra bugetului derizoriu contra discriminărilor făcute de
oficialii timpului între capitală și provincie, în special față de Iașii
de odinioară. Impetuozitatea, vehemența, pitorescul în expresie
completează o documentație serioasă, cifrică. Astfel, demonstrînd,
într-un articol, că fondul bugetar al Facultății ieșene de medicină
este derizoriu, încheie : „Remediul : ori să se înzestreze Facultatea
de medicină cu cele necesare, ori să se suprime. Afară numai dacă
țara românească fiind țara ficțiunilor, nu vrea să aibă o ficțiune
mai mult. Pe lingă ficțiunea constituțională să aibă și ficțiunea uni­
versitară dublată de ideea că trebuie să avem aerul că facem ceva
și pentru Moldova“ 31,32.
Aceste cuvinte exprimau starea de fapt33. Răspunsul la aceste
proteste a fost dat, însă nu de guverne, ci de însăși Școala de la
Iași care, prin exponenții ei cei mai buni, a depășit condițiile difi­
cile, ale etapei.
La Iași, exista, în anii dinaintea și din timpul primului război _ mondial
o generație de profesori și de oameni de știință și cultură, care, după cum se
știe, au avut un rol important în evoluția gîndirii și culturii românești. In
acești ani, între 1900—1920 Universitatea ieșeană număra printre profesorii
ei pe G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, O. Tafrali, N. Leon, C. I. Parhon,

31 Facultatea de medicină din Iași de Alex. Slătineanu. „Viața Româ­

nească", Iași, voi. 51/1916, p. 288—293.
32 O relatare asupra acestui buget în „Opinia", 1912, nr. 1535.
33 Intre 1910—1915 a existat, evident, un decalaj între necesitățile teh­
nice și posibilitățile locale. Acest fapt, a fost subliniat de mulți profesori
tineri (Slătineanu, Parhon, Jianu, Manicatide și alții), profesori care repre­
zentau cele mai evoluate tendințe ale timpului. Epoca investigațiilor endo-
scopice, roentgenul, a laboratoarelor de biochimie și de bacteriologic, implica
un buget corespunzător, buget care nu putea fi înlocuit cu improvizații, ori
cît de inventive ar fi fost. Articolul menționat mai sus pornește de la afir^"'
mațiile lui D. Danielopolu, făcute în „Viitorul", nr. 2859 din 27. I. 1916.
Aceste afirmații, au fost, poate, exagerate ; ele au ascuns, poate, unele inten­
ții nemărturisite ; au avut poate, un anumit substrat; dar, în mod cert, ele
exprimau totuși o serioasă rămînere în urmă a lașului în acei ani, în dome­
niul inventarului științific. Lucrurile sînt, de altfel, mărturisite direct și de
Gr. T. Popa, care își amintește de aceleași realități. în „Viitorul" dr. Danie­
lopolu scria : „sînt mulți medici eminenți din Capitală care au refuzat să
ocupe catedre la Iași. Cei ce aveau spital sau laborator la București, care
lucrau cu adevărat, ale căror cercetări științifice ar fi suferit prin stabilirea
la Iași, au preferat să nu fie profesori și să-și continue situațiunea la Bucu­
rești. Aceștia nu se puteau duce la Iași, unde lipsa de spitale suficiente,
lipsa de laboratorii și servicii nu le-ar fi permis să continue lucrările lor
științifice". Analizînd aceste afirmații, Al. Slătineanu le completează susținut
pentru a obține egalizarea între institutele menționate.

66
Al. Slătineanu, și mulți alții. Aceste personalități exercitau o influență uriașă
asupra tineretului. în jurul lor polariza elita studențimii. S-a cimentat, ast­
fel, o școală, o fertilă ambianță academică. Alex. Slătineanu ne apare, pos­
tum, ca un exponent ideal al acestei epoci, pline de contradicții, dar atît de
semnificativă prin creația culturală și științifică.
în acest mediu cultural găsim explicația unor realizări care, deși de
importanță istorică, nu au beneficiat, în domeniul tehnic, de o bază sufi­
cientă. Acest mediu explică și puternica înclinare a intelectualității ieșene
spre ideile socialiste, care, la Iași, a fost precoce și pronunțată. Alex. Slăti­
neanu, influențat din tinerețe de ideile lui Jean Jaures, a militat alături de
socialiștii vremii. „I-am văzut pe doctorii Slătineanu și Irimescu ieri la
adunarea muncitorilor", comunică undeva, ca un amănunt banal, deloc deo­
sebit, C. Dobrogeanu-Gherea.
Imaginea lui Slătineanu a rămas vie în inima foștilor lui studenți și
colaboratori. Alex. Slătineanu are meritul de a fi contribuit, alături de Voi-
nov, Racoviță, Cantacuzino, Parhon, la promovarea unor spiritualități de
elită, a unor concepții de un înalt umanitarism, menținînd nealterată cea
mai bună parte a studențimii într-o epocă în care se prefigurau întunecate
și dramatice evenimente în viitorul imediat al tineretului intelectual. Sub in­
fluența acestor profesori, în anii care au urmat, numărul studenților medi­
cinist! atrași de tendințele extremiste, de dreapta, a fost mai mic decît la
alte facultăți.
*

O extindere mare a luat Catedra de istorie naturală

medicală — devenită ulterior parazitologie. Intre anii 1899
și 1930 parazitologia a fost ilustrată de profesorul N. Leon.
Nicolae Leon (1862—1933) s-a născut la Ștefănești-Boto-
șani, într-o familie cu tradiții intelectuale. Frate, după mamă, cu
marele naturalist, Grigore Antipa, N. Leon a urmat studiile secun­
dare la Botoșani și la Iași, tot la Iași începîndu-și și studiile supe­
rioare, urmînd medicina, ulterior științele naturale. N. Leon și-a
desăvârșit studiile în străinătate, la lena.
N. Leon s-a consacrat în istoria științei românești ca ex­
ponent al gîndirii biologice evoluționiste. Sub acest aspect
N. Leon deține un loc important prin rezonanța lucrărilor
sale ca și prin întreaga sa personalitate care a influențat în mod
hotărîtor direcțiile de orientare ideologică ale învățămîntului me­
dical ieșean și ale științei românești în general. Două evenimente
explică în mare măsură evoluția personalității de militant socialist
și de om de știință a lui Leon. Cel dintîi este contactul apropiat cu
cercul grupat în jurul „Contemporanului 44 din Iași, care era, după
expresia însăși a lui Leon „cea mai îndrăzneață și mai incisivă pu­
blicație din cîte au existat la noi“. Influența ideologiei militant-so-
cialiste promulgată de „Contemporanul44 a avut un rol hotărâtor în
definirea profilului omenesc și științific a tînărului student, mai
întîi medicinist, ulterior naturalist.

67
 Cealaltă circumstanță a fost contactul cu școala de biologie de-
la lena, dominată în epocă de Ernst Haeckel. La lena, sub influența
lui Haeckel, Nicolae Leon găsește un excelent mediu de cultură,
mediu care l-a fascinat întratît incit, pentru a se putea reîntoarce,
într-unul din anii de studii și-a vîndut toată averea (după expre­
sia sa : „așa cum își vinde alcoolicul ultima cămașă"). De altfel,
Schiller afirmase odinioară că „nicăieri ca la lena nu domnește o
atît de înțeleaptă libertate și nu se găsesc pe o atît de mică întin­
dere, atît de mulți oameni superiori".
între lena și Iași N. Leon stabilea asemănări. Era epoca cen­
trelor universitare mici, cu excelentă ambianță de studiu. Avînd
aceste condiții la Iași. N. Leon a fost, după cîte știm, unicul pro­
fesor ieșean care a refuzat cu obstinație transferul la București.
N. Leon, a refuzat, tot atît de tranșant, titlul de membru al Acade­
miei Române, pe motivul că această societate academică „nu a
numărat printre membrii săi pe Eminescu, nici pe Caragiale, nici
pe Creangă".
Activitatea de militant socialist nu poate fi desprinsă, în cazul
lui Leon, de aceea de savant. Alături de Băncilă, frații Nădejde, Stere,
doctorii Cantacuzino, Slătineanu, Cazacu, Irimescu, Parhon sauZosin,
Leon a exercitat o importantă influență asupra tineretului intelec­
tual, a promovat orientarea spre ideile generoase de stînga a aces­
tui tineret. Intelectualitatea română datorează mult acestui pro­
fesor, exponent și propagator al evoluționismului34. Nu poate fi
omisă aderarea puternică a lui Leon față de clasele oprimate, nici
propunerea împărțirii pămîntului între obștile sătești, nici partici­
parea benevolă a profesorului ca martor al apărării comuniștilor,
în 1921, în celebrul proces din Dealul Spirei.
Prof. N. Leon a descris numeroasele specii noi de helminți
(Braunia lassiensis, Diplohonoporus Brauni, Dibotriocefalus teni-
cides, Eupariphillium lassiensis), și a inițiat primele cercetări
asupra epidemiologiei malariei din România. Aceste lucrări au
trezit interesul repetat al lui Grassi * *, descoperitorul ciclului ano-
felic.
Ca biolog, Leon nu poate fi înțeles, însă, numai sub acest as­
pect fiind în primul rînd un original gînditor, un om de concepție
și de sinteză biologică ; trebuie amintite lucrările sale cu privire
la darwinism, dar în special acele privitoare la monism sub influența

34 N. Leon își intitulase cursul „Zoologie generală și d.'.rwinism".

* Grassi, Giovani Batista (1854—1925).

68
lui Haeckel, dar cu multe interpretări personale. Pentru N. Leon,
singura concepție convenabilă în explicarea procesului de apariție a
vieții este generația spontanee. Orice alternativă implică recunoaș­
terea unei forțe metafizice. Apariția vieții spontane se face prin in­
termediul unor substanțe albuminoide, necelulare, care, pe parcurs,
se organizează. Apariția vieții complicate, a animalelor preformate
(în sensul afirmațiilor lui Aristotel, Paracelsus și van Helmont) este
inadmisibilă. Monerele, care sînt combinații albuminoide nediferen­
țiate încă structural, fără elemente celulare, sînt, însă, capabile de
un anumit metabolism.
Leon crede că universul este etern și nesfîrșit, respingînd
orice creație, admițînd doar legile dinamicii materialiste, viața
fiind o expresie a acestei dinamici, un schimb necontenit între ana-
bolism și catabolism. Speciile în evoluția lor sînt produsul acestor
procese dinamice. Aceste concepții sînt discutabile. El însuși nu utili­
zează termenul de materialism, preferind corolarul „r e a 1 i s t“.
*
Trecând prin cursul de patologie, care continua să fie
predat de C. Thiron și avea un caracter preparator, studenții abor­
dau clinica începînd cu anul al treilea, uneori în funcție de fluc­
tuația programei analitice, încă din al doilea an al facultății.
Baza clinică era destul de rudimentară ca structură și calitate.
Relatări directe, unele proteste, unele ecouri din presă conturează,
acest adevăr. Deși din punct de vedere numeric clinicile erau rela­
tiv suficiente, incuria oficialității era evidentă. V. Negel, L. Sculy,
Amza Jianu, V. Bejan, M. Manicatide și alții au luptat din greu
pentru a imprima un ritm ceva mai alert organizării clinicilor
timpului. Deși, începînd de la 1906, în Spitalul Sf. Spiridon s-a
introdus iluminatul electric și aprovizionarea cu apă. sistematica
arhitecturală, spiritul gospodăresc erau deficitare. Documentele sînt
elocvente în acest sens M.
Nu lipsea nici un anumit conservatorism, manifestat la unii
dintre profesori. Se petrecea, în jurul anilor 1910 — un fenomen

35 La epoci diferite, presa de toate nuanțele politice a reflectat în per­

manență gravele deficiențe administrative, fraudele, scandalurile, etc.
Vezi ..Ecoul Moldovei", an. III. 1894. nr. 4. nr. 19, nr. 32, privind defi­
ciențele administrative; „Ecoul Moldovei", an IX, 1899, nr. 31 privind CI.
Obstetricală ; nr. 35, privind Spit. Sf. Spiridon ; an XI, 1901, nr. 11, referitor
la concursul de internat ; „Opinia", an II, 1899, nr. 16, privind deficiențele
internatului (internii neplătiți la timp) ; an I, 1897, nr. 11, privind un grav
conflict între Epitropie și prof. Botez ; ..Opinia", an. VII, 1910, nr. 181, refe-

69
obișnuit, receptarea diferită, în funcție de generație, a spiritului
nou *36.
Vorbind despre acestea, Gr. T. Popa amintea : „Educația mea spi­
talicească s-a făcut într-o vreme cînd tocmai se formase la noi chirurgia
prin introducerea riguroasă a asepsiei. în anul al II-lea, pe cînd făceam
empirisim medical, abia trecuse perioada în care doctorii, dacă nu operau
în frac ca mai înainte, puneau totuși pe ei un halat oarecare, se spălau foarte
ușor și-și treceau mîinile printr-o soluție puțin colorată de oxicianură de
mercur. Instrumentele se spălau cu alcool ori se fierbeau și adesea o pensă
căzută pe jos se readucea pe plagă. în genere, chirurgii noștri purtau bărbi
respectabile care mai intrau și ele în plagă odată cu picăturile de sudoare4' 3738
.

Noutățile, pătrundeau relativ greu în practica medicală. La

susținerea unei teze despre hipofiză, unul dintre profesorii din co­
misie, întorcînd ostentativ spatele către juriu, s-a adresat audito­
riului : „ei, vezi dumneata, eu nu mă ocup cu prostii de astea ;
pentru mine nu există secreție internă11 (după J. Nițulescu).
Acest conservatorism obstinat, ostentativ nu putea fi însă prea
nociv într-un mediu universitar care era, totuși, atît de frămîntat
spiritual. Tineretul, se grupa evident, în jurul unor profesori ca
Slătineanu, Parhon, Proca, Manicatide, Jianu. Nelipsită de vii ani­
mozități, activitatea acestora a adus o primenire, o corecție știin­
țifică necesară învățămîntului medical ieșean, care, în unele sec­
toare, manifesta o oarecare oboseală.
Două citate, tot din Gr. T. Popa3S, sînt edificatoare pentru ambele sec­
toare, preclinic și clinic. Primul, extras dintr-o relatare mai amplă asupra
învățămîntului anatomic, pe atunci excesiv de static, descriptivist, preci­
zează : „în neîngrijita sală de disecție de la Iași, în timpul noviciatului meu
medical (1911), atmosfera era dezolantă. Numai partea brutală a studiului
sărea în ochi : aer respingător, aspecte terifice ale cadavrelor, miros străbă­
tător de hoit și de substanțe conservatoare. Peste tot nimicnicie și dezgust,
murdărie și infecție. Și parcă anume se brava, în atmosfera aceasta oribilă,
orice delicateță a sufletului și orice regulă de igienă. Studenții miroseau a
cadavru de la distanță, cărțile aveau file unse... După o săptămînă de di­
secție, m-am îmbolnăvit. Medicul de circumscripție, chemat în grabă, a pus
un diagnostic de care n-am mai auzit după aceea : „gastrita anatomiștilor".
La medicină studiam reziduul vieții. De aceea, cînd la sfîrșitul anului
al doilea, noul profesor, predecesorul meu la această catedră, și-a început

ritor la grevele studenților care solicită ameliorarea condițiilor de lucru în

spitale etc. Lista nu poate fi epuizată. Referințele de mai sus ni se par doar
mai semnificative.
36 Gr. T. Popa, „Evoluția unui om și evoluția unei științe", Rev. St. Me­
dicale, nr. 11, 1942, București, p. 8.
37 Gr. T. Popa, op. cit., p. 4.
38 Gr. T. Popa, op. cit., p. 12.

70
cursul vorbind despre substanța vie, am simțit o apropiere de idei atît de
mare incit am și început lucrul benevol la laboratorul său. Prof. R-’iner de
la acea epocă a avut pentru mine rolul unui magnet".
In al doilea fragment prezintă pe prof. Amza Jianu : „Atunci a venit
la Iași un profesor tînăr, excepțional de tînăr, elev al lui Toma lonescu, care,
cu o energie remarcabilă, a schimbat cu totul fața chirurgiei din acea școală.
Fusese mai înainte profesorul Juvara, care introdusese regulile asepsiei, dar
el nu dusese aceste reguli pînă la strictețea implacabilă și interesul său
era mai cu seamă concentrat în anatomia chirurgicală pe care într-adevăr
el a înființat-o la Iași. Acest profesor tînăr, însă, a venit ca o furtună, sfăr-
mînd toate deprinderile molatece ale moldovenilor și introducînd un ritm
cu totul nou în activitatea spitalicească de la Iași. E greu să vă închipuiți
Dumneavoastră azi atmosfera ostilă și plină de indignare de atunci, cînd s-a
văzut un chirurg operînd cu mănuși, halat și mască sterilizată, cînd ți se ce­
rea să te speli 10 minute cu perie și săpun".

Cele două mari sectoare ale învățămîntului clinic ieșean, me­

dical și chirurgical, erau reprezentate fiecare de catedre cu un profil
introductiv, denumite patologie internă, respectiv, e x-
ternă (sau chirurgicală) și de c a t e d r e clinice, propriu-zise,
cu caracter de medicină practică. Dezvoltarea medicinii clinice s-a
făcut pe această structură de bază, pe parcurs apărînd catedre cli­
nice cu profil paralel sau desprinzîndu-se specialități derivate.
Acest proces a avut loc în special pînă la 1900 cînd, pe lîngă
marile specialități clinice de bază, au apărut clinica d e r m a t o-
sifili grafică (1881), clinica terapeutică (1890), cli­
nica psihiatrică (1896). clinica infantilă (1897); în
domeniul specialităților chirurgicale a apărut obstetrica (1882)
și oftalmologia (1887) 39.
în primele două decenii ale secolului acestor catedre clinice nu
li s-a mai adăugat decît clinica oto-rino-laringologică (1913) și cli­
nica genito-urinară (1916).
Este caracteristic, pentru această perioadă, un amplu avînt de
modernizare a învățămîntului clinic:

39 In jurul anului 1900, clinieile aveau un număr redus-de paturi, sufi­

cient totuși pentru un învățămînt care, între 1879 și 1900, cuprindea în tota­
litate doar 499 studenți. în 1905, prin intrarea în funcție a Spitalului Socola,
s-a rezolvat și problema clinicii psihiatrice. Baza clinică cea mai importantă
era, desigur, Spit. Sf. Spiridon unde se aflau in anii din preajma lui 1900
următoarele clinici și secții : secția medică (I și II), secția chirurgicală I,
secția chirurgicală clinică ; serviciul chirurgical, serviciul oftalmologie, sec­
ția boliîor venerice, secția primirii și ulterior secția infantilă, serviciul tera­
peutic, secția genito-urinară. în medie era un rulaj de peste 4 000 bolnavi
anual, ceea ce permitea o succesiune de cazuri suficiente scopurilor învăță­
mîntului. (Cf. Gh. Năstase).

71
 *
în domeniul patologiei interne, atît la catedra cu
acest nume cit și la clinicile medicale, o succesiune prea mare de
profesori nu a permis o dezvoltare consecventă așa cum s-a petre­
cut la clinica terapeutică, mult mai stabilă, condusă de prof. Riegler
un timp îndelungat.
Patologia internă, disciplină de orientare generală și de intro­
ducere în clinica medicală, fusese suplinită, provizorat care
a durat pînă în 1901, cînd o ocupă prof. A. Teohari care o
deține 4 ani (pînă în 1905). Cu plecarea prof. A. Teohari la Bucu­
rești, patologia internă revine prof. C. Bacaloglu care deține catedra
pînă în 1912. I-a urmat prof. A. Dobrovici care va fi în sfîrșit, titu­
larul catedrei pînă în 1931. Prof. C. Bacaloglu a continuat activi­
tatea la Iași pînă în 1925 ca profesor de clinică medicală.
Cu excepția prof. Păegler, ceilalți interniști, profesori în pri­
mele două decenii ale secolului, s-au transferat la București43.
Prof. A n i b a 1 Teohari (1873—1933) a stat prea puțin la Iași
pentru a fi putut să lase o realizare de seamă. Dealtfel, cînd a fost
numit profesor (1900) avea sub 28 de ani, iar la plecare avea 32
ani. La numirea sa ca profesor, Teohari publicase un volum „Struc-
ture fine des cellules glandulaires ă l’etat pathologique “ și un stu­
diu publicat cu Stănculeanu, despre glanda lacrimală. Ulterior, la
București, A. Teohari și-a desfășurat o activitate prodigioasă.
Prof. A Dobrovici era absolvent al Facultății de me­
dicină din Paris 4041, fusese extern și intern al spitalelor pariziene și
laui-eat al Asistenței publice franceze. Docent în patologia internă
de la Facultatea de medicină din București, A. Dobrovici a des­
fășurat o activitate publicistică meritorie. Prof. C. Thiron, care a
făcut raportul asupra activității științifice a dr. A. Dobrovici pe
cînd candida la catedră, menționa un număr de 20 lucrări, în limba
franceză, incluzînd cîteva probleme de patologie internă. în special
gastroenterologie și nefrologie. A. Dobrovici publicase, în 1910, o
monografie interesantă și astăzi cu privire la crizele gastrice tabe-

40 începînd de pe Ia 1900, s-a instituit o tradiție, foarte mulți din cei

mai buni profesori ai Facultății de medicină din Iași, transferîndu-se la
București. Aceste transferuri, determinate de interese particulare, și de baze
materiale mai bine puse la punct (clinici, laboratoare), au sărăcit Facultatea
de medicină din Iași de cadre didactice de elită ; deseori a fost vorba de
manevre de trambulină, urmate de un apropiat export la București al titlului
obținut.
41 Teza „Des tensions intragastriques et intraintestinale et de l’aeropha-
gie“, Paris, 1907.

72
tice la bolnavii de tabes, morfinomani, autorul disociind crizele
tabetice adevărate de acelea pseudotabetice cărora, cu finețe clinică,
le stabilește simptomatologia și limitele. în afară de lucrări de
patologie generală, A. Dobrovici a publicat în 1939 un studiu critic
referitor la originile biologiei, „Hippocrate"42, în care „legile natu­
rii" • și „resursele naturale" sînt subiectul principal al disertației.
Prof. Constantin Ba ca loglu (1871—1942) a funcțio­
nat la Iași, succesiv la catedrele de patologie internă și clinică me­
dicală, între 1905 și 1925. Prof. Bacaloglu era de formație medicală
franceză 43, reprezentînd prin concepțiile sale școala anatomo-clinică,
concepție pe care a extins-o apoi la Iași și la București. Avea o
pregătire anatomopatologică (funcționase ca medic în laboratoarele
prof. Babeș) și clinică, fiind, un timp, șef de clinică la catedra de
clinică medicală a prof. Stoicescu, la București. în perioada cît a
funcționat la Iași, prof. Bacaloglu a desfășurat o activitate remar­
cabilă, sub aspect didactic, dar în special sub aspect clinic medical,
fiind un remarcabil diagnostician41. Lucrările sale științifice sînt
numeroase. Ele privesc toată patologia generală : mina suculentă în
hemiplegie, morfinomania, oncologie, cazuistică sau sinteză, sifili-
grafie, boli infecțioase, cardiologie, pneumologie. înainte de 1900,
cînd a susținut doctoratul, dr. Bacaloglu, publicase 40 lucrări
în reviste de mare circulație. La Iași, prof. C. Bacaloglu a editat un
volum masiv de „Clinici medicale" 4j, prefațat de Emil Ser­
gent, care, cu amabilitate, dar și cu prietenie pentru fostul său co­
leg de internat, menționează că se consideră „etudiant honoraire" a
Facultății de medicină din Cluj, și „Un grand ami et admirateur de
la Faculte de lassy". Clinicile prof. Bacaloglu, publicate cu prof.
I. Tănăsescu, V. Rășcanu, Gh. Tudoran, A. Scriban, N. Balan, C. Va-
silescu și L. Ballif sînt ilustrative pentru concepția autorului prin­
cipal care, în prefață, mărturisește : „am socotit că un clinician tre­
buie să fie pătruns de importanța anatomiei patologice. în fața42 45
44
43

42 Antoine Dobrovici, „Origines de la biologie — Hippocrate“ — Cartea

Românească, București, 1939, p. 192.
43 Prof. Bacaloglu a obținut doctoratul în medicină la Paris cu teza „Le
coeur dans la fievre typhoide" cu 1 planșă. Paris, 1900 (cf. G. Crăiniceanu,
op. cit., p. 128).
44 Despre prof. C. Bacaloglu, date mai importante din activitatea de la
Iași în Opinia, 1910, nr. 1140 ; Opinia, 1908, nr. 336 ; nr. 354 ; nr. 360. Miș­
carea, 1910, nr. 230; Evenimentul, 1910, nr. 204. Evenimentul, 1908, nr. 13
(anunțînd concursul pentru ocuparea postului de profesor, relatează că dr.
Bacaloglu a tratat, la proba orală, despre „lepra nervoasă".
45 C. Bacaloglu, „Clinici medicale", Iași, Presa Bună, 1929, p. 476.

73
unui bolnav, cu ochiul minții trebuie să vază și leziunea legată de
simptomele observate11. Cum era și firesc, acest reprezentant al
etapei anatomo-clinice și-a început clinicile cu o „Viață a lui
LaenecV Un al doilea capitol „Medicina din trecut și medicina de
astăzi11, este interesant prin perspectiva istorică, mai rară la alți
clinicieni46.

înființată în 1897, catedra de Clinica infantilă a fost

suplinită în următorii trei ani de prof. dr. V. Bejan și dr. V. Imerwol,
clinicieni reputați, care nu au avut, însă, răgazul să perfecționeze
o operă atît de grea cum era aceea legată de organizarea unei baze
clinice corespunzătoare. Această operă a fost realizată de primul
titular al catedrei de clinică infantilă, prof. Mihai Manicatide.
M. Manicatide (1867—1953), elev, în țară al lui V. Babeș și,
la Viena, al marilor pediatri Czerny și Heubner, a îmbinat, în orien­
tarea sa, formația de laborator cu aceea de clinician.
Activitatea lui Manicatide a reflectat, pe lîngă vasta sa eru­
diție, o deosebită energie, fapt care explică persistența vie a ima­
ginii sale în memoria celor care i-au fost colaboratori sau numai
elevi, cu 5 sau 6 decenii în urmă 47.
Opera lui Manicatide corespunde unei patologii infantile deo­
sebit de grave, într-o vreme cînd mortalitatea infantilă era îngri­
jorătoare, un record european de sumbră reputație privită, de alt­
fel, de oficialități, cu resemnare.
Activitatea pediatrilor vremii, extrem de puțini, trebuie apre­
ciată astăzi în contextul patologiei timpului : determinate de ca­

46 Aceste „clinici" erau foarte apreciate ; studenții bucureșteni, în cadrul

„Societății studenților în medicină", au cerut introducerea unor lecții, „ca
ale d-lui prof. Bacaloglu de la Iași", în special acele de istorie a medicinii.
(Arhiva catedrei de Istoria medicinii, I. M. F. Iași).
47 Reproducem descrierea pe care i-o face prof. Gh. Năstase, care reflectă
și ceva din atmosfera timpului și din medicina epocii : „un cupeu, tras de
un cal, cu mers majestos, se strecura zilnic pe străzile lașului, fără să se
fi distins vizibil dacă ducea pe cineva (aluzie la statura mică a lui Mani­
catide, n.n.). Totuși, din cînd în cînd, puteai vedea o umbră care se mișca
discret, pentru ca, uitîndu-se pe o listă, să facă un semn, după care vehicolul
se oprea. Staționarea se făcea mai rar în fața unor acareturi și mai des la
casele care stăteau într-o rînă, cu intrări strimte, care duceau, pe scări scîr-
țîinde, la etaje mizere. Faptele se petreceau în 1909 pentru ca mai tîrziu, să fi

74
 rențe sau greșeli alimentare, bolile de copii acute sau cronice, cu
alură gravă, cu o evoluție greu de stăpînit, erau foarte frecvente.
Avem puține date științifice despre patologia infantilă a seco­
lului XIX și chiar a primilor ani ai secolului XX, dar informațiile
care ne-au parvenit exprimă o realitate extrem de gravă *48. Se știe,
de exemplu, că la mijlocul secolului al XlX-lea, în Moldova, o
ocrotire de stat a mamei și copilului era iluzorie. Mortalitatea în
primul an de viață se cifra, în unii ani, la circa 80—90%, mai ales
la periferia localităților urbane. Promiscuitatea mergea atît de de­
parte încît copiii cerșetori și vagabonzi erau deseori plasați la ocnă
în condiții înfiorătoare, printre criminalii de drept comun, expresie
a unei mentalități medievale. Singure vitalitatea, sau autoimu-
nizările de tot felul, par să explice supraviețuirea copiilor din Prin­
cipate. Un proiect de lege, datorat lui Kogălniceanu, a constituit
premisa unei organizări, teoretic deosebit de valoroase, dar practic
nerealizată. Aceeași situație era caracteristică, de altfel, și pentru
instituțiile filantropice ale timpului, de tipul orfanotrofiilor sau a
Institutului Gregorian din Iași, unde mortalitatea copiilor internați
se cifra la circa 80%.
în aceste condiții, opera primilor pediatri din Iași a lui V. Imer-
wol și în psecial al lui Manicatide, a fost impresionantă 4950
, M.

fost prin 1911—1912, să apară tot un cupeu negru, însă de data aceasta
automobilul, care părea că merge singur pe aceleași străzi bolnăvicioase
ale lașului de odinioară. Dar nu... puteai observa că puțin mai sus de vola­
nul mașinii, se mișca o pălărie neagră, cu borurile drepte, care conducea
prudent vehicolul... Un claxonat scurt, cu timbru de bas, atrăgea atenția
asupra aceleiași siluete, pe înserate, pe strada Romană... Era profesorul dr.
M. Manicatide. Se întorcea de la numeroasele sale vizite medicale pe care le
făcea cu o energie nestăvilită, după consultațiile gratuite, zilnice, la serviciul
de primire a bolilor de copii de la Spitalul Sf. Spiridon sau Izolarea". (Gh.
Năstase „Amintiri despre Mihai Manicatide". Soc. Ist. Medicinei, 27 iunie
1962, U.S.S.M. Iași).
48 C. Romanescu și T. Pirozynski, „Date inedite privind asistența medi­
cală a copiilor cu „tulburări psihice în Moldova în secolul al XVIII-lea—
XIX-lea“., U.S.S.M. Iași, 1962.
49 Informații despre activitatea dr. V. Imerwol în „Era Nouă"
1894, nr. 231 ; „Gazeta Moldovei", 1903, nr. 16 ; „Lumea Nouă" 1894, nr. 1 ;
„Evenimentul", 1894, „Evenimentul" 1896 nr. 1043; „Evenimentul“1897, nr.
1318 ; „Evenimentul", 1898, nr. 1529 ; „Evenimentul" 1900, nr. 1.
50 Despre activitatea prof. M. Manicatide, în „Opinia", 1912,
nr. 1555 ; „Evenimentul", 1902, nr. 287 ; „Evenimentul", 1903, nr. 161; „Eve­
nimentul", 1910, nr. 261 ; „Liberalul", 1903, nr. 992 ; „Evenimentul", 1902, nr.
79 ; „Gazeta Moldovei", 1903, nr. 10; Gazeta Moldovei", 1903, nr. 35 ; „Miș­
carea", 1910, nr. 12 ; „Mișcarea" 1910, nr. 5.

75
 Talentului de bun clinician (desăvârșit infecționist) i se adăuga
acela de organizator și de educator sanitar al publicului. Manicatide
a militat activ' pe acest plan, considerînd pediatria în spiritul unei
viziuni predominent medico-socială. Sînt edificatoare unele din arti­
colele sale publicate în revistele timpului, în special la „Viața Ro­
mânească" al cărei colaborator a fost alături de doctorii Slătineanu,
Cantacuzino, Irimescu, Cazacu și alții, ca și unele din tezele îndru­
mate de el, toate atestînd o concepție avansată în domeniul sănă­
tății sociale.
Din opera sa, destul de extinsă sub aspectul medicinii sociale,
cităm articolul de puericultura : „Hrana copiilor mici11, publicat în 1913 în
„Viața Românească11, Manicatide comunică acolo o statistică edificatoare
După datele lui Manicatide, în acea perioadă, din 100 născuți numai 40
ajung la vârsta de 15 ani. Din 100 de recruți, în 1912, numai 4 prezentau o
nutriție satisfăcătoare. Autorul întrevede, între altele, necesitatea educației
sanitare a m selor, o educație reală și susținută „pentru pătrunderea acestor
noțiuni (de puericultura — n.n.) în domeniul cunoștințelor comune51.
Articolele de acest fel sînt completate de teze în care profesorul inspiră
studenților aceleași preocupări. Deosebit de semnificativă este teza susținută
de dr. Ion Dinescu, elev apropiat al lui Manicatide, teză care, este compa­
rabilă cu aceea mult mai cunoscută a lui Ștefan Stîncă.
Ion Dinescu, absolvent al Facultății de drept și apoi al Facultății de
medicină din Iași, a susținut în 1915, sub directa îndrumare a lui Manicatide,
teza de pediatrie socială, pe care a publicat-o apoi sub titlul patetic „Ne
mor copiii". Teza aceasta se înscrie în patrimoniul medicinii sociale româ­
nești.
Mortalitatea cea mai mare din Europa, (sau, uneori, a doua în ordine
după Rusia țaristă) și mortalitatea extraordinară, reflectau adine incuria
oficialității. în privința mediului social, descrierea este patetică, amintind
pagini din Zola : „fiecare zi e un nou prilej de suferință și fiecare locuință
de aici își are romanul durerilor sale. Tabloul e cu atît mai trist și mai
negru cu cit aici locuiesc robii fabricilor, atelierelor și sclavii de exploatare
ai capitaliștilor11.
Fără a fi fost, după cîte știm, un militant socialist, opera lui Dinescu
reprezintă un act de înalt patriotism și de curaj, stimulat în mare măsură de
Manicatide. Ion Dinescu era președintele Societății studenților în medicină
din Iași. A căzut pe front, în 1917, ca medic în linia întîia.

în cele două decenii de profesorat, Manicatide a reușit să orga­

nizeze clinica infantilă, legîndu-și numele în mod particular și de

51 Colaborarea prof. Manicatide la „Viața Românească11 este axată pe

probleme de medicină socială. Cîteva din articolele sale publicate la presti­
gioasa revistă sînt deosebit de interesante, astfel : „Pentru ce medicul rural
nu-și poate face datoria11, „Viața Românească11, I, 1906, nr. 2, p. 313—315 ;
„Malaria sau Frigurile11, „Viața Românească11, II, 1907, nr. 3, p. 404—470 ;
„Medicina socială11, „Viața Românească'1, II, 1907, nr. 12, p. 360—364 ; „Epi­
demia de febră tifoidă din Iași11, „Viața Românească11, IV, 1909, nr. 9, p. 407
—422 ; „Hrana copiilor mici“, „Viața Românească11, VI, 1911, nr. 3, p. 414—418.

76
Spitalul Izolarea unde a îngrijit generații de copii. A fost, de ase­
menea, inițiator al acțiunii de dispensarizare, prin plasarea, supra­
vegheată de clinică, a unor copii orfani.
*
Invățămîntul neur o-psihiatric, conturat în 1896
sub forma unui curs liber de clinica bolilor nervoase, a fost mult
îngreunat ca urmare a lipsei unei baze clinice corespunzătoare.
Dr. Pastia susținuse, în 1894, un curs liber. Despre aceste prelegeri,
pînă în prezent, nu avem decît informații vagi. Dr. G. Pastia a fost
însărcinat cu prelegeri libere, duminicale, de clinică mentală, în
1894 52. Mai tîrziu, în 1897, deținea postul de medic secundar al Os-
piciului Socola. Anii de la începutul secolului sînt legați mai mult
de alți doi pionieri ai psihiatriei românești, doctorii Alex. Brăescu
și Panaite Zosin.
Alex. Brăescu53, a fost student al Facultății din Iași, ulte­
rior specializat la Paris, de unde s-a întors cu cîteva certificate și
recomandați! de la maeștri ai școlii anatomo-clinice franceze (Po-
tain și Charcot).
Revenit la Iași, Brăescu a funcționat ca medic primar al Ospi-
ciului Golia, apoi ca director al Spitalului Socola, construcție dato­
rată lui în cea mai mare măsură. Intre 1900 și 1906, Alex. Brăescu
a deținut și catedra de psihiatrie („Clinica boalelor mintale și ner-
voase“) în calitate de profesor suplinitor.
Intr-o epocă în care opinia publică era nu numai rezervată, ci
și ostilă alienaților, opera lui Alex. Brăescu a fost un curajos și
tenace pionierat54.

52 „Lumea Nouă“, 1894, nr. 1 anunță că la Facultatea de medicină din

Iași D-rii Miclescu, Pușcariu, Misir, Imerwoll, Pastia, vor ține cursuri dumi-
nicj.
53 C. Romanescu, „Opera științifică a psihiatrului Alex. Brăescu", Soc.
medici și naturaliști Iași, Secția Istoria medicinii, 1967.
54 Este caracteristic pentru opera lui Alex. Brăescu o perspectivă socială
pregnantă, o orientare către psihiatria socială. în studiile publicate de
Brăescu aflăm date valoroase pentru istoria morbidității psihice în România
și în special în Moldova. După datele lui Brăescu, la circa 6 milioane locui­
tori în Principate în 1900, sînt asistați 750 alienați repartizați : 500 bolnavi
la Mărcuța, 80 la Craiova, 8 Golia, 60—70 la Mănăstirea Neamț, în azile
care sînt „într-o stare mai rea și mai mizerabilă decît cum erau azilele din
Franța, Anglia, etc. în prima jumătate a secolului al XVIII-lea ; cu aseme­
nea azile nu puteam zice că asistăm alienații, ci-i zvîrlim într-un ospiciu
de infirmi de unde să nu mai iasă nici odată" (Alex. Brăescu „Asistența
alienaților în Scoția", Iași, 1902). Vezi „Itinerar psihiatric", de P. Brânzei,
Iași, 1975.

77
 Cîteva citate dintr-o vastă activitate agitatorică îl caracterizează5S.
„Azilele noastre sînt vechi atenanse pe lîngă diferite monastiri desti­
nate pe la 1850—1860 ca să primească și să sechestreze în ele alienați (Golia,
Neamț, Adam). Azilele au rămas în aceeași stare anacronică, cu toate că
numărul alienaților a devenit de 10 ori mai mare ca în urmă cu 50—60 ani.
Camerele atenanselor sînt niște vechi chilii călugărești cu cîte doi nebuni
într-un pat. Mobilierul sînt doar paiele puse într-un coș mare numit mindir
și altul mic numit pernă și care, desigur, au avantajul că întrețin mai bine
murdăria și infecția14, sau „Alienatul e considerat ca un om periculos, în orice
caz ca un incurabil, ca un om pierdut pentru societate — și mai departe —...
„mulți alienați sînt ținuți pe la casele lor, legați cu frînghii, bătuți, adesea
sînt aduși în murdarul și umedul arest polițienesc unde stau încă vreo 2—3’
săptămîni împreună cu criminalii vulgari și oameni imorali. In aceste aresturi
tratamentul bolnavilor alienați este cămașa de forță și bătaia...
Așadar, o asistență primitivă și chiar barbară a alienaților în azile;
nici un fel de asistență pentru 4 000 alienați care sînt pe afară — iată
bilanțul asistenței alienaților în România la începutul anului 1903“ 56.
în vederea construcției spitalului Socola, Brăescu a desfășurat
o intensă activitate de informare științifică studiind, în occident,,
cele mai moderne așezăminte psihiatrice.

Un rol important în profilarea Școlii de psihiatrie din Iași, îl

deține doctorul Panaite Zosin.
Născut la Gorbănești — Botoșani, într-o familie săracă cu zece
copii, Panaite Zosin, a urmat școlile din comuna natală și din
Botoșani, unde, în pragul absolvirii liceului a fost exmatriculat
pentru activitate socialistă. Temperament aprins și precoce sensi­
bilizat la injustiția socială, rătăcind o vreme prin occident, unde își
continuă și liceul (la Bruxelles), reîntors pentru a-și lua bacalau­
reatul la liceul „Matei Basarab“, la București, urmează, între 1895—
1900, Facultatea de medicină din București, timp în care a fost
extern și intern al Epitropiei Spitalelor Civile în serviciile conduse
de prof. Buicliu. O activitate de militant de stînga și o producti­
vitate publicistică remarcabilă îl atașează mai puternic de mișcarea
muncitorească. încă student, călătorește mult, în condiții din cele
mai precare, în Belgia, Italia, Germania, Austria, călătorii despre
care menționează că i-au folosit foarte mult „sub raportul studiilor,
dar cu deosebire sub raportul cunoștințelor prin îndoctrinarea mea
socialistă41, sau : „Convingerile socialiste, care în țară m-au neno­

55 Alte aspecte ale activității dr. Brăescu în „Opinia44, an. I, 1897, nr. 5,.
„Evenimentul44, an 1893, nr. 137; „Evenimentul44, an 1896 nr. 1043.
56 Alex. Brăescu, „Cum sînt considerați și asistați alienații în Româ­
nia44. Buletinul Societății de medici și naturaliști Iași, nr. 6, 1902, p. 172—184.

78
 rocit, în Belgia mă norociseră prin faptul de a fi întîlnit la Bruxel­
les pe Neculai Chinezul11, student medicinist militant de stingă, care
l-a introdus în lumea intelectualilor socialiști occidentali.
In biografia lui Zosin nu poate fi separată activitatea științifică
de concepția ideologică ; în tot ceea ce a scris, orientarea socială a
fost- totdeauna prezentă, începînd cu teza de doctorat „Substratul
patologic în pesimismul contemporan14 (1900), continuînd cu lucra­
rea de docență „Expertiza psihiatrică sub raport medical, juridic și
social, cu referire la legile române în vigoare11 (1904) și cu o
serie de studii și publicații care figurează printre operele de valoare
în conturarea unei gîndiri socialiste în țara noastră.
Dr. P. Zosin s-a specializat în psihiatrie în clinicile din Berlin,
Heidelberg și Paris, între 1900 și 1904, după care îl regăsim în țară
ca medic militar și apoi ca psihiatru primar al Ospiciului de la Mă­
năstirea Neamțului (1904) și de la Socola (1906). între 1906—1912,
ca docent de psihiatrie, a funcționat ca profesor suplinitor de boli
mentale și nervoase la Facultatea de medicină din Iași. Nefiind con­
firmat titular, P. Zosin a activat, ulterior, în afara învățămîntului.
Deși de scurtă durată, activitatea sa în învățămînt are semni­
ficația unui pionierat. Cursurile sale au lăsat impresii excelente.
Publicistica sa confirmă calitățile unui erudit psihiatru, cu o necon­
testată perspectivă socială.
In domeniul științific medical a publicat lucrări în revistele :
„Spitalul11 (de relevat : „Nebunia lui Eminescu11, „Nevropatia în an­
tichitate11, „Confuziunea mintală și demența precoce11), lucrări de
laborator în „Neurologisches Zentralblatt din Berlin; în „Archives de
Salpetrere11 : („Un cas de syndrome de Weber avec ophtalmoplegie
bilaterale11, „Un cas d acondroplasie11) ; în „Archives de Neurologie11
din Paris : („La nocivite comme symptome dans l’alienations men­
tale11) ; în Revista științifică „Adamachi11 : („Ce-i real și posibil în
therapia sterilisans magna și în general în terapeutică11) și în „Archi­
ves de Sociologie et criminologie11 din București, („L’origine sociale
de la conscience morale11).
Din monografiile publicate sînt de remarcat : „Psihoza co-
reică11, relevînd raportul dintre psihoze și psihonevroze (1913) și*
57 Despre activitatea lui Zosin sînt interesante următoarele surse :
„Opinia11, an VII, 1910, nr. 943 (Știința străveche și știința greacă în perioada
pozitivă). „Opinia11, an IV, nr. 51 (Personalitatea în mișcarea socială).
„Opinia11, an VIII, nr. 1311, „Evenimentul11, 1906, nr. 95, „Libera­
lul11, 1904, nr. 1181, „Opinia11, an XIV, 1912, nr. 1484. „Liberalul11, 1903, nr.
117 (despre cursul lui Zosin de „psihologie criminală și expertize psihiatrice,
suplimentar prelegerilor de psihiatrie).

79
un „Tratat tehnic și clinic de hidroterapie“ (1925) premiat de Aca­
demia Română.
în domeniul publicisticii sociologice, beletristice, etc. P. Zosin
a avut contribuții remarcate la timpul lor.

In perioada la care ne referim unul din cei mai importanți

profesori ai Facultății de medicină din Iași a fost C. I. Parhon, nu­
mit prin concurs, în 1912, titular al catedrei de neurologie și psihia­
trie din Iași. Arhiva catedrei de Istoria medicinii din Iași păstrează
stenograma ședințelor în care activitatea candidatului C. I. Parhon
a fost apreciată și confirmată de către Senatul universitar ieșean
în mod elogios. Cu excepția unei singure împotriviri (prof. C. Thi-
ron)58, C. I. Parhon a fost declarat reușit. De la această dată cli­
nica psihiatrică, devenită cu timpul, grație prof. C. I. Parhon,
„Școala de la Socola“, a cunoscut o evoluție deosebită. Prin C. I.
Parhon, învățămîntul medical ieșean s-a înscris în circuitul științei
universale. în perioada ieșeană C. I. Parhon a contribuit, în mod
substanțial, la profilarea endocrinologiei, aflată, atunci în faza struc­
turii nosografice.
Prof. C. I. Parhon (1874—1969) s-a născut la Cîmpulung-
Muscel dintr-o familie originară de prin părțile Cetății de Baltă a
Tîrnavelor. Formația medicală și-a făcut-o la București, într-o pe­
rioadă cînd Facultatea de medicină din Capitală număra printre
profesorii ei și pe tînărul profesor Gh. Marinescu de care studentul
Parhon s-a atașat în mod deosebit. Clinica lui Marinescu de la Spi­
talul Pantelimon a constituit pentru C. I. Parhon prima școală unde
a venit în contact cu patologia neurologică și endocrină, căreia urma
să-i închine toată viața și pe care avea s-o îmbogățească. în 1900
C.I. Parhon publica prima sa lucrare de endocrinologie. Ritmul in­
tens al cercetărilor efectuate și o enormă cantitate de informații i-a
permis ca, în 1909, să publice, în colaborare cu colegăul său, M. Gold-

58 „Opinia*, 1912, nr. 1732 anunță întrunirea Senatului Universitar și al

Consiliului profesoral al Facultății de medicină spre a discuta propunerea
majorității profesorilor Facultății de medicină de a se numi profesor defi­
nitiv la catedra de clinica boalelor nervoase și mintale pe dr. Parhon. Ace­
lași ziar (nr. 1733) anunță că Senatul universitar și Consiliul profesorilor
de la Facultatea de medicină a recomandat în unanimitate ca profesor defi­
nitiv pe d-rul Parhon. Știrea nu era riguros exactă deoarece se înregistrase
un vot contra, declarat, al lui C. Thiron (cf. arhiva Catedrei Istoria medi­
cinii, dosar nr. 243, II).

80
stein, un tratat de endocrinologie, primul din lume. Acest tratat a
constituit un eveniment științific. în cuprinsul a peste 800 pagini,
autorii prezentau, două părți relativ distincte : partea I cuprinde
sindroamele în raport sigur sau ipotetic cu alterațiile diferitelor
glande cu secreție internă : sindroame de origine tiroidiană, para-
tiroidiană, genitală, corticosuprarenală, hipofizară, pancreatică ; par­
tea a Il-a expune fiziologia glandelor cu secreție internă.
Primirea acestei lucrări a fost excepțională. Recenzii elogioase
au fost semnate de către L. Lepine, Gh. Achard, Laignel-Lavastine,
Bacelli, R. Garrieri etc. Despre acest volum, revista „La
Prensa Medica argentina44, de exemplu, menționa : „Ajunge să spu­
nem că din punctul de vedere experimental, acumularea de fapte
e atît de însemnată încît se poate spune fără ca să exagerăm, că
cercetătorii vor găsi în această lucrare un izvor nesecat de docu­
mente44.
In 1912, cînd candida pentru postul de profesor la catedra de
Clinică neuropsihiatrică din Iași, C. I. Parhon era un savant consa­
crat pe plan internațional un inovator al gîndirii medicale con­
temporane.
La Iași, prof. Parhon a atras în jurul său un colectiv de tineri
de valoare, care, într-o ambianță de neuitat, au colaborat la opera
de cercetare, ulterior diferențiindu-se în diferite discipline biolo­
gice sau medicale. Profesorii L. Ballif, V. Mârza, E. Mârza,
Maria Briese, Zoe Caraman, Constanța Ștefănescu, doctorii
Charlotte Ballif, Cahane, soții Ornstein, Mihai și Ipolit Derevici,
C. Popa Radu, Gh. Preda, chimiști ca Maria Parhon, au colaborat
la prestigioasa școală de la Socola. In linii generale această școală
se caracterizează printr-o concepție materialistă în interpretarea ori­
cărui fenomen biologic sau psihologic, neputîndu-se concepe o tul­
burare psihică, oricît de ușoară, fără un substrat corespunzător
biologic. Acest substrat nu este totdeauna anatomic sau histo-
logic, el este, cel mai adesea, biochimic și deseori extrem de fugace,
greu decelabil *.
In contextul momentului medico-istoric în care s-a conturat,
concepția materialistă a Școlii de la Socola semnifică depășirea gîn­
dirii anatomo-clinice, specifică timpului, și abordarea unei interpre­
tări biologice, în special biochimice. Gîndirea anatomo-clinică, cu
rigoarea ei nedesmințită, cu relații aproape matematice între cauza
anatomică și efectul patologic era, logic, aplicabilă unui sector re-
strîns (în psihiatrie, în special, foarte restrîns). Etapa interpretării
biochimice a luminat cîmpul etiologic și a permis, în plus, contu­

* Despre Școala de la Socola în P. Brânzei, op. cit.

81
6 — I.M.F. 211
 rarea unor premise terapeutice. Sub aceste incidențe conjuncturale
psihiatria se apropie progresiv de biochimie. în cadrul acestui pro­
ces, una din căile cele mai moderne, atunci era perspectiva endo­
crină.
Enorma cantitate de fapte clinice, tezaurul descoperit în cazuis­
tica endocrino-psihologică, a întărit convingerea existenței supor­
tului biochimic în bolile psihice. Etapa istorică a coincis cu apari­
ția altor concepții, cu interpretări excesiv de psihologizante. Res-
pingînd nu realitatea faptului psihologic, ci simplismul unor inter­
pretări subiective, neconcludente și neproductive, opera prof. Par-
hon derivă din fapte de observație sau de experiment5’. Această
școală a fost, în esența ei, un laborator și nu o doctrină.
Opera vastă a lui C. I. Parhon sistematizează cîteva direcții
fundamentale : neurologia, psihiatria și endocrinologia. Ea a deter­
minat, în mod consecvent, acumularea unui material atît de vast
încît, practic, a prefigurat discipline noi ca endocrinopsihologia și
endocrinopsihiatria și, ulterior, ilichibiologia, noțiune căreia prof.
Parhon i-a definit limitele nosografice : din aceasta au derivat, în
mare măsură, cercetările de neuropsihiatrie infantilă și în special
acelea de geriatrie. Toate aceste direcții s-au dovedit atît de fruc­
tuoase încît au format ele înșile, discipline medicale care, în Româ­
nia, s-au dezvoltat de mai multe decenii. O parte din lucrările aces­
tei școli s-au referit la psihologie, unele aparținînd exclusiv prof.
Parhon, cele mai multe elevilor săi. Acestea se particularizează, în
cadrul materialului enorm al publicațiilor psihologice contempora­
ne, prin faptul că au fost corelate în măsura posibilităților, cu un
60.
substrat fiziologic 59
Perioada cit a activat la Iași a constituit pentru prof. Parhon
o epocă de maturitate științifică. El însuși a afirmat aceasta subli­
niind, în mai multe rînduri, atașamentul său față de acest centru
și față de clinica de la Socola. Spitalul Socola, care a fost condus
de prof. Parhon și în calitate de director, a constituit, în vremea
lui, o bază clinică excelentă.
Relatările foștilor colaboratori ai prof. C. I. Parhon întregesc
înțelegerea unei opere a cărei construcție este uriașă ca volum și

59 Deseori prof. C. I. Parhon își cristaliza ideile și concluziile în arti­

cole de sinteză, publicate în special în „Viața românească* și, mai apoi, în
„însemnări ieșene* (de ex. Viața psihică și glandele cu secreție internă în
„Viața Românească*, XVI, 1924, nr. 6, p. 317—330 etc. ete.
60 I. Străchinaru, „Elemente de psihologie în opera lui C. I. ParKon.
Bazele materiale ale afectivității*. Analele științifice ale Universității AL I.
Cuza din Iași, T. VI, anul 1960, p. 237—246.

82
plină de profunzime. Entuziasmul, stima totală față de maestru,
stimulau pasiunea unor cercetători pe atunci foarte tineri. Iată cum
redă Charlotte Ballif, veche colaboratoare a lui C. I. Parhon, această
ambianță : „împreună cu prof. Parhon, conduși de ideea că tulbu­
rările psihice trebuie să aibă un substrat biologic (colaboratorii) au
abordat cercetările de laborator în această direcție. Admițînd că
ceea ce nu se cunoaște nu înseamnă că nu există, și-au început
cercetările cu un utilaj de laborator redus, într-o cameră abia ame­
najată, cu material de cercetări păstrat într-un beci al unui pavi­
lion nelocuit, cu geamuri sparte — asemenea soților Curie. Cită
deosebire între posibilitățile tehnice ale științei actuale, cînd s-a
pus în evidență și se analizează structura nucleurilor, a cromozo­
milor și mijloacele de atunci. Totuși se lucra zilnic, cu entuziasmul
omului de știință care caută ceva, care bănuie că la baza acestor
tulburări psihice trebuie să existe o leziune organică. Numai acei
dintre noi care au cunoscut aceste începuturi ne putem da seama
de cît entuziasm creator au fost influențați acești deschizători de
drumuri" 61.
*

Intre 1900—1920, s-a consolidat și Școala de dermato­

logie, legată de numele profesorului dr. Gh. Demetriade 62.
Deși clinica dermatologică s-a înființat încă din 1882, cînd Epi-
tropia Sf. Spiridon a pus la dispoziția Facultății de medicină secția
sa specială (înființată de G. Cuciureanu, în 1849), o succesiune de
supliniri nu a permis o activitate didactică de calitate.
Elev al prof. Petrini-Galați, de la Facultatea de medicină din
București, perfecționat la clinici din Occident, în special la Paris și
Berlin, prof. Gh. Demetriade a fost un organizator și un cli­
nician remarcabil, dotat totodată cu cunoștințe moderne de labora­
tor serologic și histopatologic.
Organizator al celui mai bun laborator al clinicilor universitare
din acel timp, începînd încă din 1905, cînd Schaudin a determinat
etiologia sifilisului, prof. Demetriade aplică, primul în România,

61 Relatări despre Școala de la Socola de V. Rășcanu, M. Duca, P. Brîn-

zei, V. Mârza, Maria Briese, V. Pavelcu, Gh. Năstase, Zoe Caraman, Constanța
Ștefănescu Parhon (toate în cadrul ședinței festive cu ocazia Semicentenarului
primei „Societăți Române de neurologie, psihiatrie, psihologie și endocrinolo­
gie", Spitalul Socola Iași, 24.XII.1968).
62 Gh. Năstase, V. Costea și M. Munteanu, „Istoricul Clinicii dermato-
venerologice din Iași. Personalitatea prof. dr. Gh. Demetriade Societatea
de medici și naturaliști", Secția Istoria medicinii, 1967.

83
investigațiile la ultramicroscop. în permanent contact cu ultimele
noutăți, prof. Demetriade a introdus în obișnuința clinicii exame­
nele micologice, anatomopatologice, controlul serologic permanent.
Utilarea laboratorului, preocupare constantă pentru Demetriade, a
permis investigații la nivel științific corespunzător. A fost, de ase­
menea, un inovator în ce privește fizioterap'.a în dermatologie (Gh.
Năstase).
Instalînd cel dinții un aparat Roentgen la clinieile din Iași, a
procurat totodată cele mai importante aparate contemporane
de fizioterapie : lampa Kromeyer, premergătoare lămpilor Hanau
pentru razele ultraviolete ; lămpi cu arc de mercur pentru trata­
mentul lupusului tuberculos, apoi lămpi cu arc voltaic, în același
scop ; fototerapia ; dispozitiv d’Arsonval cu curenți sinusoidali cu
acțiune hipotensivă ; curenți de înaltă tensiune pentru fulgurații în
tratamentul unor cancere cutanate mici ; curenți de aer supraîncăl­
ziți în tratamentul șancrului moale etc.
Prof. Demetriade s-a preocupat, de asemenea, de combaterea
tuberculozei, a bolilor venerice și în special a sifilisului. A fost pri­
mul dermatolog care a instituit în România dispensarizarea bolna­
vilor de sifilis 6j.
*
După 1900 s-a dezvoltat mult școala de chirurgie de la
Iași în care se includeau catedrele de patologie externă, anatomie
topografică și medicină operatorie, clinieile chirurgicale propriu-
zise și clinieile chirurgicale specializate (obstetrică-ginecologie, ge-
nito-urinare, oftalmologie). La extinderea școlii chirurgicale ieșene
au contribuit chirurgi eminenți, cum au fost profesorii Amza
Jianu, E. Juvara, I. Tănăsescu și alții. Vechile tradiții de măiestrie
chirurgicală și de mare seriozitate clinică, instituite încă de prof.
dr. Russ senior, s-au dezvoltat, diferențiindu-se, la Iași, un centru
chirurgical de mare prestigiu. Unii dintre acești profesori și-au
continuat activitatea la Facultatea de medicină din capitală, dar
prin colaboratorii și elevii lor, prin legăturile științifice cu lașul,
aparțin în aceeași măsură și Școlii de chirurgie de la Iași.
încă din 1898, prof. Ernest Juvara funcționa ca titular al cate­
drei de anatomie topografică. în 1903 se cere unirea acestei catedre
cu una de clinică chirurgicală, după catedra omologă deținută la
București de prof. Toma lonescu. Prof. Ernest Juvara are prilejul,
la Iași, să-și desfășoare din plin calitățile excepționale, legîndu-și
numele de o etapă de adevărată creație a chirurgiei ieșene.*
63 Gh. Năstase, „Prof. Gh. Demetriade", Societatea de medici și natura­
liști — Secția Istoria medicinii, 6.IV.1967.

84
 Ernest Juvara (1870—1933) s-a născut la Bîrlad, într-o
familie înstărită. La vîrsta de 16 ani, în 1886 îl aflăm ca preparator
al laboratorului de fizică și chimie de la Liceul Sf. Sava din Bucu­
rești. în 1888 își ia bacalaureatul în litere și științe în același oraș,
iar în anul următor începe studiile de medicină la Facultatea de
medicină din Paris, unde, pe rînd, lucrează în laboratorul de chimie
al prof. Gauthier, apoi în laboratorul de anatomie condus de prof.
Poirier M. A fost extern al spitalelor din Paris o perioadă de 3 ani,
apoi șef de laborator al prof. Poirier și preparator al laboratorului
de anatomie patologică al clinicii chirurgicale a profesorului Duplay.
în 1895 își trece teza de doctorat. Reîntors in țară, în 1896, este nu­
mit asistent la catedra de anatomie topografică și clinică chirurgi­
cală de sub conducerea profesorului Toma lonescu cu care se îm­
prietenise la Paris, în laboratorul lui Poirier. La numai 28 de ani,
în 1898, Ernest Juvara ocupă prin concurs, ca agregat, catedra de
anatomie topografică din Iași6j (ulterior unită cu clinica chirurgi­
cală). Abia în 1936 s-a creat o clinică, după penibile discuții cu
Spiridonia și la cererea studenților.
Foarte iubit, adorat de studenți, Ernest Juvara a trebuit să în-
frîngă, totuși, multe ostilități. Chiar profilarea catedrei de anatomie
topografică după modelul catedrei de la București, care avea un
profil chirurgical, a întîmpinat rezistență din partea unor profe­
66. Trecînd peste aceste dificultăți, E. Juvara s-a impus ca ana­
sori 64
65
tomist de o mare erudiție și de mare precizie în execuția planșelor
și pieselor și totodată ca un desăvîrșit chirurg.
64 în laboratorul prof. Poirier, E. Juvara a redactat lecțiile lui Poirier
„Quinze lecons d’anatomie pratique" cu ilustrații făcute de el, care a avut
cinci ediții, fiind tradusă și în limba germană. în colaborare cu Legueu
(ulterior profesor de urologie) a publicat „Les aponevroses de la poumme
de la main“, iar în țară, în 1897, „Lecțiuni de anatomie practică11.
65 In Consiliul profesoral, activitatea candidatului a fost elogiată de
prof. Riegler, Thiron și Leon. Contra candidatului Juvara, considerîndu-1
prea tînăr și inexperimentat s-au pronunțat prof. Pușcariu și prof. Peride.
La data admiterii sale ca agregat, prof. Juvara avea mai multe lucrări, dintre
care s-au elogiat, de către prof. Botez, în special contribuțiile sale privind
studiul epanșamentelor sanguine, sutura peretelui abdominal prin intricația
planurilor musculo-aponevrotice, cura radicală a prolapsului complet al
rectului. (Arhiva I.M.F., Istoria medicinii, dosar 10, p. 15).
66 Și cu această ocazie E. Juvara a fost sprijinit de prof. Thiron și prof.
Riegler. Prof. Thiron îl aprecia astfel: „d-sa merită a fi avansat la gradul
de profesor pentru meritele științifice atît ca anatomist cît și ca chirurg",
arătînd „cît este de stăpîn acest tînăr pe anatomia topografică și cît a lucrat
și cît va putea lucra dr. Juvara în anatomia topografică, deoarece are o
mare bogăție de demonstrații cu care-și face cursul, frumoase planșe anato­
mice lucrate de d-sa“. Prof. Riegler, despre Juvara : „Face cinste facultății
noastre prin faptul că e tînăr și a contribuit și va contribui la ridicarea
nivelului facultății" (Arhiva I.M.F., Istoria medicinii, dosar 10, p. 8).

85
 Unele din planșele anatomice executate de prof. Juvara, cîteva.
secțiuni și piese preparate de el, se păstrează încă, evidențiind o
dexteritate deosebită. E. Juvara a rămas în istoria școlii ieșene ca
un pasionat practician, de mare abilitate, avînd un neobosit interes
față de studenți, pe care îi antrena progresiv în activitatea de îngri­
jire a bolnavului și de practică chirurgicală. Are meritul de a fi
îndrumat formația unor chirurgi valoroși ca prof. Hortolomei, dr.
lancu (Focșani), dr. Tzaicu (Iași), dr. Nicolaescu (Roman) și alții
A contribuit la introducerea asepsiei în spitalele ieșene, fiind
foarte exigent în aplicarea ei. Astfel, a putut lărgi mult cadrul in­
tervențiilor sale 6768
.
Are numeroase lucrări științifice publicate în România și în
străinătate unde era mult apreciat, dintre care o monografie cu
scheme desenate de el însuși, referitoare la descoperirea arterelor
și la ligatura lor, „monografie clasică și de foarte mare folos și as-
tăzi“ (VI. Buțureanu). Este autorul a mai multor procedee de teh­
nică chirurgicală : evascularizația totală (procedeul Chalot-Juvara),
procedeul pentru halus valgus, tratamentul chirurgical al prolapsu­
lui rectal prin rezecția mucoasei cu plicatura musculoasei (proce­
deul denumit Delorme-Juvara).
în 1912, prof. Juvara s-a transferat la București unde a condus
clinicile de la spitalele Filantropia (pînă în 1923) și Brîncovenesc
(1923—1933). La București a continuat cu aceeași energie și cu
același talent, o activitate practică și de cercetare, publicînd, prin­
tre altele, importantele studii de chirurgie osoasă privind trata­
mentul operator al fracturilor diafizare prin metoda fixatorului
extern 6S.
Un alt chirurg bucureștean legat de dezvoltarea școlii ieșene
de chirurgie a fost prof. Amza Jianu.
Amza Jianu (1881—1962), era originar din Romanați.
Absolvent al Facultății de medicină din București, s-a distins,
fiind încă foarte tînăr, ca asistent în clinica profesorului Toma lo-
nescu. La vîrsta de 31 ani a ocupat, prin chemare, catedra de cli­
nică chirurgicală a Facultății de medicină din Iași, devenită vacantă
prin decesul fostului titular prof. Sculy.
începutul activității tînărului profesor a constituit un eveni­
ment. Reputația de elev apropiat al maestrului Toma lonescu, preo­

67 VI. Buțureanu, „Aspecte din dezvoltarea școlii chirurgicale ieșene.

Evoluția școlii ieșene de chirurgie". Revista Medico-Chirurgicală Iași, 1963,
aprilie—iunie, nr. 2, p. 273—275.
68 „învățămîntul medical și farmaceutic din București de la începuturi
pînă în prezent", 1963, p. 329.

86
cupările privind chirurgia experimentală în vederea ameliorării
tehnicii anesteziei locale (stovaina, corectată cu stricnină), apro­
fundarea anesteziei intrarahidiene și extinderea ei, interesau mult
cercurile medicale ieșene, în etapa în care începeau să se folosească
tot mai mult investigațiile de laborator și experimentul chirurgical
pe animal. Mare parte din cercetările privitoare la anestezia rahi-
diană, care făceau celebritatea internațională a școlii lui Toma lo-
nescu, aparțineau doctorului Amza Jianu.
El însuși a precizat obiectul acestor studii într-o scrisoare trimisă cate­
drei de Istoria medicinii din Iași, în 1962, cu puține săptămîni înainte de a
muri69 : „Țin să atrag atenția că, pînă la noi, cu rahianestezie nu se opera
decît pe membrele inferioare și pe perineu. Noi am fost aceia care am arătat
că se poate face injecție pe toată coloana vertebrală, și dacă se face între
1—2 lombară se poate opera stomac, intestin, căile biliare și uter. La aneste­
zia superioară am renunțat, căci cantitatea pe care o puneam era prea mică
—0,02 ctg stovaină sau 0,05 ctg novocaină și o înlocuiam cu anestezie locală
pentru cap și torace".

La Iași, prof. Amza Jianu și-a organizat serviciul chirurgical

(clinia I chirurgicală) în localul Spitalului Sf. Spiridon (în actuala
clinică O.R.L.).
Prof. Amza Jianu s-a distins printr-o activitate chirurgicală
prodigioasă70. Cităm, dintre intervențiile sale chirurgicale, o eso-
fagoplastie (a doua din țară), efectuată împreună cu colaboratorul
său N. Hortolomei, intervenții neurochirurgicale, intervențiile chi­
rurgicale stimulate de C. I. Parhon (tiroidectomii în psihoze, corec­
tări musculo-osoase în miopatii etc.), cele dintîi operații genito-
urinare.
Sub conducerea lui, clinica chirurgicală s-a consolidat cu o
bază complexă de investigații de laborator. în timpul primului
război mondial clinica sa a fost utilizată de medicii Misiunii fran­
ceze. Dr. Vignal, din această misiune, a ținut primul curs de radio­
logie organizat la Iași, ca radiolog al acestei clinici.
Prof. Jianu a organizat, de asemenea, nucleul unui serviciu de
oto-rino-laringologie.
In 1920 a fost transferat la București, care îl atrăgea prin apar­
tenență și formație.
Tot în aceeași perioadă a lucrat la Iași și prof. C. Daniel, una
din figurile importante ale chirurgiei bucureștene. C. Daniel s-a
consacrat la București, în special în chirurgia ginecologică. La Iași,

69 Arhiva Istoria medicinii I.M.F. Iași, nr. 242.

70 Prof. Gh. Năstase relatează activitatea prof. Amza Jianu în „Chirurgia
la Iași. Profesorul dr. Amza Jianu“ — Societatea de medici și naturaliști,
Secția Istoria medicinii, 1969.

87
 prof. Daniel a ocupat catedra de patologie chirurgicală între 1910—
1916, desfășurînd o activitate rodnică. A fost un bun pedagog și un
bun organizator. Cursurile sale au făcut o impresie memorabilă, iar
expunerile practice erau excelente. (J. Nițulescu).
în aceiași ani și-a desfășurat o activitate prodigioasă și marele
profesor de chirurgie, I. Gh. Tănăsescu. legat prin toată formația
și activitatea sa de Facultatea de medicină din Iași.
Despre activitatea sa ca anatomist am amintit. Calitățile sale
de anatomist s-au împletit strîns cu acelea de chirurg.
Prof. Ion Tănăsescu (1875—1954) s-a născut la Fălticeni,
într-o familie cu 9 copii. Urmează primele clase de liceu în Fălticeni,
ulterior înscriindu-se la Institutele Unite din Iași, oraș în care își
ia bacalaureatul, în 1896. în același an se înscrie la Facultatea de
medicină pe care o absolvă în 1902 cu teza de doctorat „Conside-
rațiuni generale asupra hydrocelului și tratamentul său“. Pînă la
obținerea doctoratului, studentul Tănăsescu se remarcase ca un ele­
ment strălucit : ca student, intern, a lucrat, mai întîi la clinicile
medicale, ulterior la clinica chirurgicală, pe care nu a mai pără­
sit-o ; în 1899 era intern al aceleiași clinici și asistent al catedrei
de anatomie ; ambele preocupări vor constitui obiectul activității
întregii sale vieți.
Plecat la specializare la Paris, lucrează în anatomie, trei ani
la prof. Poirier și alți trei ani la serviciul de chirurgie al prof.
Hartmann. Remarcîndu-se, este scutit de taxele universitare pe
baza referatului prof. Poirier, care, la plecarea în țară i-a dat un
calificativ puțin obișnuit : „în cursul carierei mele am întîlnit pu­
țini elevi așa ele bine dotați ca domnul Tănăsescu14. A mai lucrat
cu reputații chirurgi Terrier, Le Dentu și Tuf fier.
întors în țară, în 1907, după trecerea examenului de abilitare
ca docent în anatomie, este numit asistent al prof. Sculy. în 1908
trece concursul pentru catedra de anatomie de la Facultatea de
medicină din Iași, unde devine agregat, fiind înaintat ca profesor
titular în 1913, în același an fiind transferat ca profesor de anato­
mie topografică și clinică chirurgicală. Schimbîndu-se titulatura cli­
nicii din Clinica I în Clinica a Il-a, rămîne legat ca profesor de
această clinică pe care o va conduce pînă în 1940, cînd se pensio­
nează.
Prof. Ion Tănăsescu a fost ales de două ori decan al Facultății
de medicină și a fost rector al Universității din Iași (1938).
Ion Tănăsescu a îmbinat o abilitate manuală excepțională cu o
rară erudiție. Diagnostician desăvîrșit, chirurg de o tehnicitate
unică, I. Tănăsescu avea o capacitate de muncă deosebită și mult

88
spirit organizatoric. Calități didactice remarcabile au caracterizat
„Școala Ion Tănăsescu4'71.
Ca profesor de chirurgie era de o exigență deosebită, bazată
pe exemplul personal. Examinarea bolnavilor și prezentarea cazuri­
lor clinice erau de o claritate magistrală, iar în sala de operație,
abilitatea sa proverbială, maniera elegantă cu care rezolva cele mai
dificile situații, rezultînd dintr-o cunoaștere desăvîrșită a anatomiei,
succesiunea firească a timpilor operatori, transformau operațiile în
demonstrații. Elevii săi își amintesc și insistă asupra acestor cali­
tăți, remarcate în cel mai înalt grad în operațiile pentru cancer
uterin, în adenectomiile neoplazice, în gușe, în intervențiile pe căile
biliare.
Aceste calități au atras în jurul său colaboratori de elită, școala
prof. Tănăsescu contribuind mult la creșterea prestigiului Facultății
de medicină din Iași.
Lucrările publicate de prof. Tănăsescu cuprind o arie largă de
teme. între 1905, cînd publica prima sa lucrare, la Paris (exceptînd
teza menționată), și 1938, I. Tănăsescu a elaborat studii și cercetări
clinice, tehnici și procedee care abordează toate marile probleme
ale chirurgiei.
în afară de cazuistică72, lucrările sale cuprind și unele refe­
rate de sinteză, care constituie puncte de referințe pentru istoria

71 (VI. Buțureanu, „Aspecte din dezvoltarea școlii chirurgicale ieșene,

Revista Medico-chirurgicală ; Iași, 1963, nr. 2, p. 273—275).
„Ca profesor de clinică, examinarea bolnavilor pe care o făcea la vizită
sau la curs, er j de un didacticism clasic, magistral, in felul cum reținea și
sublinia anumite detalii din anamneză, cum scotea în evidență din exa­
menul fizic anumite trăsături caracteristice pe care le prezenta afecțiunea,
interpretarea acestora și discuțiile asupra diagnosticului pozitiv și diferen­
țial erau de o argumentare atît de logică, încît nu lăsau nici un dubiu asupra
diagnosticului decît în cazurile în care aceasta o făcea intenționat în raport
cu cazul prezentat. Didacticismul său și impregnarea sa anatomistă se re­
marcau nu numai în cursurile de clinică, dar mai ales în sala de operații.
Maniera sa de lucru era simplă, fără nici un gest spectacular. Diferiții timpi
operatori se succedau într-o ordine perfectă, fără suprapuneri, sau reveniri,
fără a se neglija cel m ,i mic detaliu, cu o hemostază perfectă și un respect
al țesuturilor, întotdeauna excesiv. Fiecare timp operator putea să constituie
o planșă demonstrativă. Operațiile se executau cu un calm desăvîrșit, fără
grabă sau semne de enervare, oricare ar fi fost situația, de multe ori difi­
cilă. In ablația tumorilor, după o scurtă examinare făcută, găsea planul de
clivaj cel mai propice pentru ca, cu un singur gest, tumora să se exteriorizeze
de la sine, în aparență. Abilitatea sa chirurgicală se remarca mai ales în ope­
rațiile pentru cancer uterin, în adenectomiile neoplazice, în intervențiile pe
căile biliare, în gușe, operații în care excela1*.
72 Este caracteristic pentru clinicienii perioadei 1900—1920 publicarea
de cazuri clinice. Cazuistica era necesară în vederea culegerii de material,
reflectînd experiența, orientarea clinică, abilitatea chirurgicală. Cu timpul

89
 . „Perforațiile uterine în cursul avortului44 7\ „Diagnosti­
patologiei7374
75
cul cancerului rectal“. constituie lucrări exemplare.

Intre 1900—1920, Catedra de obstetrică și gineco­

logie a continuat să fie ocupată de prof. V. Bejan (1852—1923),
unul din cei dinții profesori ai Facultății (profesor între 1892 și
1923). V. Bejan este un pionier al învățămîntului obstetrical. conti­
nuator pe această linie, a lui A. Fătu și Th. Bastachi. Numele său.
este întîlnit în toate marile acțiuni ale Facultății de medicină din
Iași pe care a condus-o de altfel și ca decan 76.
Un chirurg distins, oftalmolog, a fost prof. D. M a n o 1 e s c u,
unui din marii specialiști ai țării, care, la Iași, a funcționat numai
4 ani fiind legat mai mult de București.
La Iași D. Manolescu a pus bazele organizatorice ale clinicii,
în condiții grele, Școala de oftalmologie din Iași dezvoltîndu-se după:
1920, prin Elena Densușianu-Pușcariu, și, ulterior, prin P. Vancea.
Avem puține date despre dr. W a c h m a n n, primul o t o-r i n o-
laringolog din Iași, chirurg adus special de A. Jianu pentru
înființarea unei secții de O.R.L. Cursurile erau benevole, ca și ace­
lea ale celuilalt chirurg, M. Ștefănesc u-G a 1 a ț i, docent î n
chirurgie genit o-u r i n a r ă, care a fost titularizat după 1920.
*
* *
în aceeași perioadă s-a dezvoltat catedra de medicină
legală, avînd ca titular pe prof. dr. George Bogdan, care a pro­
fesat aproape patru decenii, între 1891 și 1930 77'.
Personalitate marcantă a lașului de odinioară, de o prestanță
memorabilă, G. Bogdan trezea interesul prin cursuri atractive la
Facultatea de medicină și la Facultatea de drept.
Student și doctor al Facultății de medicină din Paris, prof.
C. Bogdana reprezentat, prin excelență, spiritul școlii franceze

s-au conturat etape de sinteză. Prof. Tănăsescu și-a publicat lucrările de

sinteză în reviste internaționale, iar cazurile clinice, în special în presa me­
dicală din țară.
73 Bulî. Mem. Soc. Chir. Paris, 1928, nr. 2.
74 Bull. Mem. Acad. Chir. Paris, 1934, nr. 24.
75 Raport la al Vl-lea Congres de Chirurgie, București, dec. 1933.
76 Diferite știri privitoare la activitatea lui V. Bejan în Ecoul Moldo­
vei, an. VII, 1898 nr. 41 ; 25, 26 ; Opinia, an. II, 1898, nr. 27, 175, 176 ; Opi­
nia, an. II, 1899, nr. 366 ; Opinia, an. I, 1898 nr. 167, 225 ; Jurnalul 1895, nr.
32, 62, 67, 82, 181 ; Opinia, 1912 nr. 1748 ; Evenimentul 1902, nr. 224. Libe­
ralul 1885 nr. 189 ; Evenimentul 1895, nr. 756 ; Evenimentul 1897, nr. 1330,.
1444, 1446, 1447, 1448.
77 Boțescu Monica, „Viața și opera dr. George Bogdan", Societatea de
medici și naturaliști, Secția Istoria medicinii, 1966.

90
 de medicină legală, aflată atunci sub autoritatea prof. Brouardel,
la care, de altfel, dr. Bogdan își efectuase teza inaugurală cu un
subiect de psihiatrie legală.
Decan al Facultății și rector al Universității (între 1907—1913),
G. Bogdan este autorul unui „Curs demedicinălegală, care
a fost apreciat de Mina Minovici ca „un cod al medicinii legale“.
A scris, de asemenea, un prim istoric al Facultății de medicină
din Iași. A desfășurat, ca medic legist, o activitate prodigioasă.
Colecția sa de rapoarte medico-legale, „Lucrare destinată stu­
denților în medicină din anul al 6-lea de studii“, a fost utilizată de
multe serii de studenți78.
,*
Cinci profesori, succedîndu-se la intervale mici, între 1900—•
1912, au deținut catedra de igienă. Trei dintre ei, pro­
fesorii Sion, Proca și Mezincescu aparțin, de fapt, Facultății
de medicină din București, unde s-au transferat și unde și-au îm­
plinit activitatea. Ceilalți doi, prof. Lambrior și prof. Pușcariu au
fost doar suplinitori. Totuși, prin realizările sale organizatorice, în
special prin înființarea, în 1891, a celui de al patrulea Institut anti­
rabic din lume, ca și prin metoda sa de vaccinare antirabică, prof.
Emil Pușcariu (deși titular la Histologie) s-a consacrat și ca igienist.
în timp, succesiunea la catedră s-a petrecut astfel : 1900—1903
V. Sion ; 1903—1904, Em. Pușcariu ; 1904—1908, Gh. Proca ; 1908—
1910, Al. Lambrior ; 1910—1921, D. Mezincescu.
V. Sion (1865—1921) de formație anatomopatolog și bacterio-
log, elev și colaborator al lui Babeș, a fost un om de știință pro­
ductiv și un profesor ale cărui cursuri erau mult apreciate de stu­
denți. Retrospectiv, lucrările sale îl prezintă, ca preocupîndu-se, în
special, de bacteriologic. Fiind profesor la Iași, a publicat mono­
78 Diferite știri despre G. Bogdan în Opinia, an. VII, 1910, nr. 1190 ;
Ecoul Moldovei, an. IX, 1899, nr. 48 ; Opinia, an. II, 1898, nr. 21 ; Opinia,
an. I, 1897 nr. 24 (numirea lui G. Bogdan în juriul expoziției mondiale de
invențiuni de la Londra, cu ocazia jubileului Reginei Victoria) ; Opinia, an.
I, 1897, nr. 102 ; Opinia, an. IV, 1907, nr. 60 ; Opinia, an. I, nr. 89 ; Opinia,
an. IV, 1907, nr. 312 ; Opinia, an. V, 1908, nr. 379 (în calitate de rector al
Universității făcea cunoscut Ministerului Instrucțiunii Publice că Senatul
Universitar împreună cu Consiliul profesoral al Facultății de medicină, au
decis în unanimitate, înființarea Școalei de farmacie pe lîngă Facultatea de
medicină din Iași. Rectorul Bogdan preciza că profesorii s-au oferit a preda
gratuit cursurile nefiind necesară decît înființarea unei singure catedre, (far­
macie chimică și galenică). Era Nouă, 1893, nr. 204 ; Era Nouă 1894, nr. 264 ;
Jurnalul, 1894, nr. 19 (înființarea celui dinții laborator de medicină legală),
Jurnalul, 1895, nr. 276 ; Mișcarea, 1910, nr. 11 ; Patria, 1885, nr. 153 ; Părerea,
1904, nr. 4 ; Lumea Nouă 1898, nr. 1088 (G. Bogdan a fost delegat de o con­
ferință a medicilor din Moldova să protesteze contra dispozițiilor Ministerului
de a se ține concursuri pentru ocuparea posturilor numai în București, știr-
bindu-se drepturile Facultății de medicină din Iași). Evenimentul, 1901, nr.
269 și 275 ; Evenimentul, 1892, nr. 213 j Liberalul, 1907, nr. 262.
91
 grafia „Die Pellagra“, în 1901, la Viena, în tratatul de patologie apă­
rut sub conducerea lui Nothnagel. Monografia este valoroasă, în
special, din punct de vedere anatomo-patologic.
G h. P r o c a (1867—1943), născut la Iași, a fost absolvent al
Facultății de medicină din București. Elev și apoi colaborator al lui
V. Babeș, Gh. Proca, s-a consacrat de student studiului patologiei
experimentale, ilustrîndu-se în cercetarea patogeniei tuberculozei
și a reactivității organismului animal față de infecția tuberculoasă.
In 1896 publică teza : „Toxinele bacilului tuberculos ; cercetări asu­
pra mecanismului de acțiune14, lucrare precedată de o serie de cer­
cetări în aceeași direcție, unele publicate în colaborare cu prof.
. Aceste cercetări discută problema alergiei și imunității cu
Babeș 7980
cu 6 ani înainte ca Richet și Portier să fi descris anafilaxia “.
Gh. Proca avea o vastă cultură de specialitate. Pe lingă for­
mația de bacteriolog era informat temeinic în problema de chimie
lucrînd, un timp, pe lingă marele chimist C. Istrati.
Prof. Proca, la fel ca și prof. Sion, a desfășurat o activitate
vastă la București. La Iași, în cei patru ani cît a predat igiena, a
reușit să organizeze bazele practice ale catedrei, pînă atunci pre­
legerile fiind exclusiv teoretice. A publicat relativ mult, singur și
în°colaborare cu V. Babeș, în special lucrări de igienă și bacteriolo­
gic. Sub pseudonimul O. Carp, este cunoscut în literatura beletris­
tică, remarcat în această ipostază, de Gherea care îi sesizează „o
anumită generozitate socială14 81.
Deși a lucrat atît de puțin timp la Iași, G. Proca a lăsat amin­
tirea unei puternice personalități, Gr. T. Popa, printre alții, situ-
îndu-1 în rîndul celor mai însemnați profesori ai timpului.
Prof. D. Mezincescu (1880—1961) și-a făcut studiile la
București manifestînd un interes susținut pentru problemele de la­
borator și epidemiologie, domeniu în care s-a ilustrat printr-o serie
de publicații. Ca profesor de igienă, între 1910 și 1921, a extins
preocupările cateurei înspre igiena alimentației, boli infecțioase,
igiena industriei și a rețelei de aprovizionare hidrică.
In perioada cît a funcționat la Iași a întreprins experimente
în domeniul sifilisului, leprei și a holerei82. Prof. Mezincescu a

79 V. Babeș, „Gh. Proca. Untersuchungen iiber die Wirkung der Tuber-

kelbazillen und’ iiber gegenwirkende Substanzen“, Zeitsch. f. Hyg u. Infek-
tionskrankh, 1896.
80 „învățămîntul medical și farmaceutic din București1', 1963, p. 201.
31 G. Călinescu „Istoria literaturii române", Compendiu, București, Edi­
tura pentru literatură, 1968, p. 194 și 213.
82 Bart Adriana, „Contribuții la istoricul catedrei de igienă I.M.F. Iași",
teză, Iași, 1964. Teza cuprinde o amplă relatare a subiectului.

92
depus o activitate neobosită, de mare răspundere în combaterea
epidemiilor de holeră, în 1913 și în special a tifosului exantematic,
în marea epidemie de război.

Nu sînt lipsite de interes cîteva aspecte referitoare la studenții

mediciniști și la vi a ț a s t udențe as că, în general.
Intr-un oraș care palpita în special prin viața universitară,
studenții formau o categorie socială bine individualizată, cultivată,
sensibilă la progres, ca și la injustiții.
Din datele din arhivă, reconsiderate sintetic, rezultă că în
jurul lui 1900 marea majoritate a studenților mediciniști, aparținea
burgheziei mici. Predominau, în general, fiii de mici salariați, învă­
țători, mici negustori, preoți. Familiile cu tradiții nobiliare nu-și
trimiteau copiii la medicină. în cazuri de excepție, abordînd me­
dicina, preferau universitățile străine, în special Facultatea de
medicină din Paris. Relații sociale directe, condiționate istoric
și familiarizarea quasi-obligatorie cu limba franceză, determinau
aceste legături româno-franceze care, pe planul istoriei medicinii
românești, își au importanța lor. Mai tîrziu ele au fost consolidate
de specializări, și ele aproape obligatorii, mai ales în lumea medi­
cilor universitari. Și aceste specializări se făceau, de predilecție în
Franța.
Țăranii, în marea lor majoritate, foarte săraci, aveau mai greu
acces la studii medicale. Din amintirile unor studenți din genera­
țiile mai vechi, reținem afirmația unui profesor : „medicina costă
scump ; cine nu are bani să nu se apuce de ea“ ; deși cinică, obser­
vația exprima o realitate.
în aceste condiții viața studenților mediciniști era grea. Uneori
se apropia de mizerie.
Iată un fragment din amintirile unui student al timpului83. „...pe me-
diciniștii ieșeni îi întîlneai ca pedagogi la Seminarul „Veniamin“ unde găseai
anual cîte 7—8, ținînd posturile nesfîrșite după religie, noaptea dormind
la un loc cu elevii, iar ziua, cînd se înapoiau de la facultate, stăteau gră­
madă în cămăruța de sub scările de la intrarea fostului palat a lui Mihalache
Sturza, din actuala stradă Lozonschi. Alții erau pedagogi la Liceul „Inter­
nat", ori Liceul Militar ca și la Școala de arte și meserii, sau ca externi
fără plată la Spitalul „Socola", în timp ce cîte o studentă fiică de funcționar
neînsemnat, lucra ca meditatoare la Liceul particular de fete „Humpel“. în
general, f ceștia erau studenții din anii preclinici, iar cei care n-aveau feri­
cirea să se bucure de favoarea directorilor școlilor respective, dădeau pre-

83 Gh. Năstase, „Cîteva aspecte din viața studenților de la Facultatea

de medicină din Iași după anul 1906“. Societatea de medici și naturaliști
Iași, Secția Istoria medicinii, 1967.

93
parații. După anul al IV-lea, 25 studenți puteau deveni interni prin concurs
ai spitalelor, ceea ce se adăuga la numărul celor ce făceau Facultatea de
medicină din Iași, cu mijloace proprii, familiale, număr care în total atingea
120—130 studenți.
După anul 1910, profesorul Neculai lorga întemeiază pe strada Sărăriei
un cămin pentru studenți, iar în scopul de a se ajuta încă 5—6, obține o
cjiilie de la Epitropia bisericii Bărboi unde locuiau dintre acei cu resursele
cele mai slabe...".
Aceste condiții de existență, amintind de studențimea medie­
vală, nu au alterat, totuși, un anume romantism, specific tinereții
și caracteristic începutului de veac. Același autor, G. Năstase, con­
tinuă :
„...undeva, din Țicăul „care luneca pe nesimțite la vale, seara, văzduhul
era aromat de liliac, iar balurile, întrunirile, manifestațiile la care se cînta
majestuos „Gaudeamus igitur", mențineau această ambianță, amintind de un
burg tipic universitar. Ne cunoșteam cu toții între noi, era multă prietenie
între noi, iar pe profesori, care ne cunoșteau cu toții, îi respectam pînă la
venerație".
Evenimentele politice s-au reflectat pe mai multe planuri, în
evoluția facultății. Astfel : după 1907, ca urmare a schimbării men­
talității care fixa femeia la îndeletniciri exclusiv casnice, numărul
studentelor începe să se apropie de cel al studenților.
O atmosferă de studiu caracterizează pe studenții epocii; inte­
resați de o pregătire practică optimă și stimulați de o ambianță uni­
versitară exigentă, organizează, în vederea ameliorării condițiilor
de studii, o serie de acțiuni revendicative. Acestor acțiuni, concreti­
zate în grevele din 1909 și din anii următori, se datorează înfiin­
țarea unor catedre noi : bacteriologia, terapeutica și psihiatria (pînă
atunci nebugetate).
In aceleași împrejurări s-a obținut bugetarea construcției se­
diului actual al Facultății ■— aripa veche.
O acțiune bine condusă, organizată de studenți și susținută de
profesori, culminează cu o audiență la Spiru Haret. Ministrul In-
vățămîntului. „Am văzut pînă acum studenți care îmi cereau călă­
torii gratuite pe C.F.R., reprezentații gratuite, dar încă n-am avut
fericirea să primesc vreo delegație de studenți care să-mi ceară
mijloace și posibilități de a învăța carte“ răspunde ministrul, dele­
gației de mediciniști compusă din V. Rășcanu, I. Mironescu, I. Mi-
chiu, I. Dănilă și Octav Răchițeanu. Acțiunea are ca rezultat obți­
nerea sumei de 800.000 lei pentru imobilul facultății, (după V. Răș­
canu).
Un număr mic de mediciniști, cifrat în jurul a 20 studenți pe
anul de studii, permitea relații foarte strînse între studenți și pro­
fesori.

94
 Ca urmare, examenele erau foarte serios pregătite, studenții
nelimitîndu-se la o materie restrânsă, ci la studii aprofundate din
tratate și monografii. Pierderea unui an școlar era o excepție rari­
simă.
„Societatea studenților în medicin ă“, a că­
rei conducere era reprezentată de elita mediciniștilor ieșeni, men­
ținea viu acest spirit și dovedea multă maturitate în acțiunile între­
prinse. Conferințe, frecventate de mai toți studenții, ședințe lunare
de comunicări și discuții cu caracter științific, o bibliotecă relativ
importantă, întreținută și mereu sporită din cotizații și din dona­
țiile profesorilor, organizarea tradiționalului bal al studenților me-
diciniști, erau cîteva din obiectivele frecvente. Alegerile comitetului
și a președintelui erau evenimente pline de animație.
Studiile se încheiau cu teze de doctorat, tipărite la tipografii
diverse, „de cele mai multe ori însă, la Tipografia lui Ștefăniu, mi­
litant socialist care arăta deosebită solicitudine studenților care erau
lăsați să participe ei înșiși la procesul de producție" (Paul Anghel).
Susținerea tezei era un moment solemn. Iată descrierea solem­
nității din amintirile unui student al epocii : „susținerea tezei se
făcea cu un ceremonial invariabil. Candidatul trebuia să se pre­
zinte în fața comisiei formată din 5 membri, îmbrăcat cu o togă a
cărei vechime se pierdea într-un trecut îndepărtat. Rosăturile și
culoarea indecisă a maritiei constituia dovada vîrstei sale ances­
trale. Apoi, în fața comisiei trebuia să dea răspunsurile la întrebări
sau, cîteodată, să asiste la încrucișările săgeților pe care și le arun­
cau reciproc membrii comisiei.
Asistența era totdeauna numeroasă.
Dar chiar de a doua zi, tînărul doctor începea peregrinarea
penibilă după un post, obținut atunci cu greu, cu relații și cu în­
datoriri uneori umilitoare" M. (Gh. Năstase).
Războiul din 1913 și, în special, primul război mondial au con­
stituit momente deosebit de grele în istoria Facultății de medicină
din Iași.
în 1913, profesorii și studenții antrenați în campanie s-au dis­
tins în misiunile lor. O mențiune aparte trebuie făcută pentru pro­
fesorul Slătineanu, inițiator al inovației vaccinării antiholerice, ră-

84 Această situație pare astăzi paradoxală. Intr-o țară în care (conform

datelor statistice comunicate de dr. P. Cazacu — Viața Românească, 1915),
între 1898 și 1914 pelagra cuprindea 45% țărani din Roman ; 23,02% din
Covurlui etc. etc., în care malaria era endemică, în care mortalitatea infan­
tilă atingea 29%, plasamentul medicilor era o mare problemă, neexistînd
posturi bugetare nici în mediul urban, nici în cel rural.

95
 masă în istoria medicinii sub denumirea de „marea experiență ro-
mânească“.
Peste numai 3 ani, în anii dramatici ai primului război mon­
dial, Facultatea de medicină a trecut prin încercările cele mai grele.
Intr-o provincie asediată, supraaglomerată, contaminată de tifosul
exantematic care luase alura unei epidemii maligne, corpul profe­
soral și studenții Facultății de medicină din Iași, au înscris pagini
de onoare în istoria medicinii românești.
Condițiile speciale, determinate de activitatea în plin mediu
epidemic, explică numărul mare al personalului sanitar căzut la
datorie. Zilnic, la rubrica „Victimile datoriei44, ziarele ieșene anun­
țau nume de medici căzuți eroic. Au murit astfel, doctorii V. Immer-
wol și I. Țăranu, foști profesori suplinitori, doctorii V. Rășcanu,
M. Gane, S. Mtiller, P. Zota, G. Zlotescu, asistenți, nenumărați
tineri printre care și fostul președinte al Societății studenților medi­
cinist!, I. Dinescu.
Ni s-au transmis imagini patetice în care figura unor profesori
sau tineri medici și studenți de la Facultatea de medicină constituie
exemple de eroism profesional și patriotic.
în clinicile Spiridoniei sau în spitalele amenajate ad-hoc (în
Palatul Justiției, Primărie, Școala de belle-arte, Spitalul dr. Clunet),
alături de aliați, printre care s-a distins Misiunea medicală fran­
ceză, s-a dus o activitate practică febrilă, de eroism cotidian, de
sacrificiu. In ciuda condițiilor grele, s-a continuat, totuși, activita­
tea științifică. S-a înființat chiar o Societate demedicină
de război, la inițiativa prof. I. Cantacuzino, atunci refugiat la
Iași, imprimîndu-se și o revistă în care medicii români publicau
alături de aliați.
Facultatea de medicină a continuat să funcționeze și în aceste
condiții excepționale, dar numai prin cadrele nemobilizate și nu­
mai pentru susținerea unor examene, doctoratele înseși acordîndu-se
pe baza unei expuneri, fără tradiționala teză.
De altfel, o parte din laboratoare au fost evacuate în Rusia.
Astfel, personalul și laboratorul de bacteriologic a fost adăpostit la
Harcov, la Institutul de bacteriologic, unde, în colaborare cu echipa
condusă de I. Cantacuzino, s-au preparat cantități de seruri și vac­
cinuri necesare frontului și populației civile.
în arhiva I.M.F. Iași se află raportul decanatului Facultății de
medicină cu privire la participarea personalului didactic la primul
război mondial, din care rezultă cu destulă precizie activitatea aces­
tui personal în campanie. Pentru edificare îl reproducem mai jos,

96
 Profesorii Ion Cantacuzino și Alexandru Slăti­
Prof. dr. Alexandru Slătineanu (1873 -1939) bac-
neanu, la Iași, (în perioada 1920) în localul
teriolog și imunolog, unul dintre întemeietorii
clinicii de ftiziologie.
școlii de igienă și epidemiologie din România.
 Dr. Petru Cazacu, militant de seamă al medicinii
sociale, colaborator apropiat al școlii Slătineanu-
Ciucă și al „Vieții românești11 în perioada ieșeană Prof. dr. Mihai Manicatide (1867—1954),
a revistei. fondatorul școlii de pediatrie.
Școala de la Socola, în jurul anilor 1930, împreună cu
Gheorghe Marinescu
Prof. dr. Leon Ballif (1892—1867)
Maria Briese, (1894—1970), din Școala de la So­
cola, conducătoarea primei catedre de endocri­
nologie de la Iași.
Prof. dr. loan Tănăsescu (1875—-1954) Prof. dr. Paul Anghel (1869—1937)
Prof. dr. Nicolae Hortolomei (1885—1961)
Colectivul din Iași al profesorului Hortolomei.
 Doctorii VI. Euțureanu (conferențiar) și
Gh. Chipail (intern), în jurul anilor 1930.
Prof. dr. Eugen Aburel (1899—1975)
Prof. dr. Elena Pușcariu (1875—1965) Prof. dr. Francisc losif Rainer. (1871 1944)
 — 1919 — S. II. 8—50
Tabloul personalului didactic al Facultății de medicină care în campania
1916—1919 a făcut serviciul militar.

Sedentar
Prof. G. Socor 1 Asist. H. Veisa 1
Prof. V. Negel — 1 Asist. B. Stenner 1 _ —
Prof. E. Riegler — 1 — Asist. Gh. Năstase 1 — —
Prof. C. Thiron — 1 — Asist. I. Nubert 1 — —
Prof. G. Bogdan — 1 — Asist. I. Nimereanu — - 1
Prof. V. Bejan — — 1 Asist. N. Hortolomei 1 — —
Prof. E. Pușcariu — 1 — Asist. I. Bădărău 1 — —
Prof. N. Leon — — 1 Asist. N. Radu 1 — —
Prof. M. Manicatide 1 —’ — Asist. N. lancu 1 —— ——
Prof. G. Demetriade 1 — <— Asist. Aspazia Macarovici — — 1
Prof. Alex. Slătineanu 1 — — Asist. Suzana Groși — — 1
Prof. A. Jianu 1 — Asist. Elena Parhon — — 1
Prof. C. Parhon — 1 — Asist. E. Savini — 1 —
Prof. G. Bacaloglu 1 — — Asist. I. Motoc 1 — —
Prof. I. Tănăsescu 1 — — Secretar G. Botez 1 — —
Prof. Fr. Rainer — 1 — Preparator V. Botez .— — 1
Prof. S. Lalu 1 — — Preparator L. Ballif 1 — —
Prof. C. Sumuleanu — 1 — Preparator I. Gheorghiu — 1 ™
Prof. D. Mezicescu 1 — — Preparator G. Olinescu 1 ~ ——
Prof. M. Ștefănescu 1 — — Preparator E. Hurmuzache 1 — ——
Prof. A. Dobrovici 1 — — Preparator G. Tudoranu 1 — —
Prof. D. Manolescu — 1 — Preparator Gr. Popa 1 — —
Prof. N. Deleanu 1 — Preparator Florica Popa — — 1
Asist. F. Mironescu 1 — — Preparator Gh. Zamfirescu 1 — —
Asist. Lucreția Borcea — — 1 Preparator G. Plăcinte, nu — 1 —
Asist. C. Popovici 1 — — Preparator Al. Tzaicu — 1 —
Asist. Margareta Burada — — 1 Preparator I. Scriban — 1 —
Asist. V. Rășcanu 1 — — Preparator Alex. Palade — 1 —
1 — — Preparator A. Stocker 1 — —
Asist. Gr. Bazgan
1 — — Șef lucrări E. Socor 1 — —
Asist. N. Balan
Decan, Secretar,
<0n0i Dr. G. I. Trotea

97
7 — I.M.F. 211
 Condițiile foarte grele ale refugiului, puținătatea mijloacelor
materiale și apoi extinderea rapidă a epidemiei de tifos exante-
matic au impus corpului sanitar român și alături de acesta, Misiunii
sanitare franceze, o muncă istovitoare, îndîrjită, cerînd nenumărate
jertfe. In ziarele timpului găsim zilnic informații localnice din care
alegem, la întîmplare : „Lct. dr. Jean Sanielevici moare la datorie
îngrijind divizia la Tomești44. (Mișcarea nr. 55 din 1916). A doua zi,,
în nr. 56 al aceluiași cotidian, se relatează moartea altora și, apoi
zilnic, a altora și în celelalte zile la fel, astfel încît rubrica „Victi­
mele datoriei14 deschisă de mai toate ziarele era în permanență com­
pletată cu noi nume de medici, surori, laboranți, studenți. Datele
pe care le avem nu permit o reconstituire exactă a tuturor studen­
ților și membrilor corpului didactic al Facultății de medicină din
Iași care și-au dat viața în aceste împrejurări, contopiți în marea
masă a eroilor.
După cum ne informează „Evenimentul44 din 7 mai 1917, nr. 102,
„cel mai mare tribut l-a dat morții în războiul actual, corpul nos­
tru medical44. Datele sînt completate cu o statistică impresionantă.
Astfel, „Numărul medicilor și studenților în medicină aflați în ser­
viciul armatei la începutul războiului era de 2.200. Din aceștia 130
au murit în lupte sau au căzut prizonieri, 200 au rămas în teri­
toriile ocupate, 180 au murit de tifos exantematic, iar 200 sînt bol­
navi în prezent44.
Este elocvent următorul raport întocmit de prof. Al. Slătineanu
referitor la activitatea de război a catedrei de bacteriologic de sub
conducerea sa :
„Domnule Rector,

Am onoare a vă înainta o scurtă dare de seamă asupra lucrărilor efec­

tuate de laboratorul de sub conducerea prof. dr. I. Cantacuzino, de la 8
august 1916 — 1 iulie 1918.
Pînă la 12 noiembrie 1916, laboratorul a funcționat în localul propriu
din Institutul de bacteriologie. De la această dată fiind evacuat la Iași a
continuat lucrul în laboratorul de bacteriologie al prof. dr. Slătineanu de la
Facultatea de medicină Iași, care a pus la dispoziție tot localul și bogatul
material al laboratorului său.
In Iași, laboratorul a funcționat pînă la 28 iulie 1917 cînd a primit or­
dinul de evacuare în Rusia, localitatea Charkov. In acest oraș am funcționat
de la 10 august 1917 pînă la 1 noiembrie 1917, în Institutul prof. Korschun,
care ne-a pus la dispoziție nu numai o parte din Institut, ci și aparatele de
care avem nevoie și cu atenție deosebită ne-a dat concursul cel mai larg pe
lîngă toate autoritățile sanitare și civile rusești.

98
 Cu ocazia funcționării laboratorului în acest Institut, am avut înalta
satisfacție de a vedea unul din institutele cele mai mari din Europa, adap-
tînd metoda noastră de preparare în mari cantități a vaccinului.
Pînă la instalarea laboratorului în Charkov și stabilirea legăturilor
grele de transport cu țara pentru satisfacerea nevoilor urgente ale armatei
și a populației civile, a fost instalat un laborator improvizat, condus tot de
personalul laboratorului nostru. Acest laborator a funcționat în laboratorul
de vaccinuri al școalei veterinare, instalat în laboratorul de igienă al prof.
Mezincescu, pînă la 2 noiembrie 1917, data reîntoarcerii laboratorului nostru
din Rusia, care s-a instalat din nou în laboratorul de bacteriologic al prof.
Slătineanu, unde funcționează și azi.
în tot timpul campaniei, din personalul de asistență al laboratorului au
fost mobilizați pe loc șeful de lucrări și unul din asistenții onorifici. Ei au
fost însărcinați cu prepararea vaccinurilor antiholeric, antitific și mixt, cu
executarea tuturor examenelor de laborator pentru Spitalul armatei, Spita­
lelor civile și populației.
Prepararea serurilor antidifterice, antidizenteric și antistreptococic a
fost încredințată veterinarului căp. Al. Ciucă, mobilizat la acest laborator
și însărcinat și cu prepararea serurilor la școala de medicină veterinară.
Restul personalului, ca asistenți și preparatori, au fost mobilizați după
cum urmează : 2 la spitalul de contagioși nr. 3, unul la spitalul de conta­
gios! nr. 4, unul la spitalul de contagioși nr. 5, unul la spitalul de contagioși
nr. 6.
Asistenții onorifici mobilizați au completat personalul acelorași spitale,
în locul personalului mobilizat, serviciul a fost asigurat cu personalul feme­
iesc improvizat, fără cunoștințe speciale de laborator și care au adus totuși
servicii reale, după cum se poate vedea din tabloul alăturat a cantităților de
vaccinuri și seruri preparate în acest laborator.
Personalul inferior compus din 6 laboranți și 16 oameni de serviciu, mo­
bilizați pe loc, au depus o muncă încordată, fiind nevoiți în timpul epide­
miilor de holeră și febră tifoidă să lucrăm continuu, cu echipe de noapte
și de zi. Din cauza surmenajului, care îi împiedica de a avea toată vremea
atenția încordată asupra unor manipulări așa de periculoase, am avut de
înregistrat cazuri de infecții de laborator : 4 cazuri de febră tifoidă, din care
1 mortal și un caz de holeră cu moarte fulgerătoare, în 12 ore, după îm­
bolnăvire.
Ne facem o pioasă datorie a aduce omagiul nostru de recunoștință
memoriei celor două victime căzute făcîndu-și datoria către patrie :
1. Nistor Ștefan, laborant, mort de febră tifoidă ;
2. David Gh., laborant, mort de holeră.
Din tabloul alăturat se poate vedea că s-au pus la dispoziția armatei
și a populației civile 26.046.879 cmc vaccinuri antiholerice, mixt și antitific
100036 doze de seruri antidifterice, antidizenteric și antistrepotococic. însărci­
narea d-tră Ia 1 aprilie 1916, nouă, de-a prepara seruri antidifteric a fost
venită cum nu se poate mai potrivit, așa că la data evacuării aveam anima­
lele preparate și am putut astfel da ser antidifteric pentru armată și popu­
lația civilă din Moldova.
Numărul exameneloi- de laborator făcute pentru spitale și populație au
trecut de 60.000.
Pentru prepararea acestor 26 tone de vaccin și a celor 70.030 doze de
ser, laboratorul a cheltuit cu material și personal suma de 709.800 lei, sumă
avansată de Ministerul de Război și Dir. generală a serviciului sanitar. în

99
 această sumă se cuprind și cheltuielile făcute cu deplasarea și readucerea
laboratorului din Charkov.
Dacă comparăm suma de 709.800 lei cu suma de 3.774.058 și 04 bani ce
s-ar fi cheltuit dacă aceste cantități s-ar fi adus dintr-o țară străină, luînd
ca criteriu oferta germană făcută Ministerului de Război, constatăm că Mi­
nisterul a realizat statului o economie de 3.064.258 lei fără a socoti și costul
celor 1.152 1. de ser antistreptococic date de laborator și pentru care nu s-a
făcut ofertă străină.
In afară de enormul avantaj material trebuie a considera faptul că ar­
mata și populația civilă a putut avea la dispoziție aceste cantități însemnate
de vaccin și ser la momentul oportun, odată cu începerea primelor cazuri
de boale contagioase. Acestui lucru se datorește și stingerea epidemiei de
holeră din 1916—1917 cu toate relele condiții în care aplicarea celor mai ele­
mentare reguli de profilaxie devenise o utopie, dacă considerăm numai miș­
cările trupelor contaminate de pe un front pe altul și circulația populației
flotante de refugiați.
Directorul laboratorului
Prof. Slătineanu11
In timpul campaniei, din cauza situației excepționale, activi­
tatea de predare a fost, practic, întreruptă, iar doctoratele s-au
acordat pe baza probelor orale, nemaiputîndu-se elabora și publica
teze de doctorat. La sfîrșitul războiului, cînd s-a reînceput activi­
tatea, decanul V. Negel, raporta asupra acestei situații. Raportul,
cuprinde unele precizări interesante :
„Facultatea de medicină
Nr. 1551
21 august 1918
Domnule Rector,
In cursul anului școlar 1917—1918 (de campanie) în conformitate cu
ordinul aprobator al Minist. Instr. nr. 42639 din 6 noiembrie 1918, la această
Facultate de medicină au audiat cursurile și au obținut titlurile academice
toți studenții mediciniști sau farmaciști aflați pe teritoriul de dincolo de Șiret
după un program întocmit pentru 40 zile de curs.
Toți studenții afară de cei din anul I, prezenți la aceste cursuri, aparți-
nînd altor facultăți de medicină decît cea din Iași, au fost admiși provizoriu
numai pe simple certificate sau declarații scrise în lipsă de acte autentice.
Pentru studenții provenind de la Facultatea de medicină din Bucu­
rești, secretariatul facultății noastre de medicină are atențiune i pentru ca
actele anexate în conf. cu regula, să fie pregătite și depuse cu ocazia înce­
perii noului an școlar.
Este însă definită, situația studenților ardeleni, care în număr de 24
— 23 mediciniști și 1 farmacist — au început studiile medicinale la Univer­
sitatea din Cluj, Budapesta sau Viena, a celor 7 studenți români de la Fa­
cultatea de medicină din Paris sau Montpellier, precum și a celor 3 străini :
1 de la Atena și 2 de la Cairo, care probabil că pînă la pacea generală nu
vor putea prezenta actele autentice de studiile urmate, pentru că în baza
echivalării să fie înmatriculați studenți regulați ai facultății noastre.
în special e dificilă situația celor 24 ardeleni pentru care intervenind
pe cale oficială către autoritățile școlare Austro-Ungare poate le-ar putea
crea nemulțumiri sau urmăriri din partea autorităților regimului local ma­

100
nifestate asupra familiilor celor rămași în localitățile băștinașe (Transil­
vania).
Pentru a se lămuri situația tuturor acestor tineri, dintre care unii sînt
pe punctul de a obține titlul academic de doctor în medicină și chirurgie,
precum 12 au și obținut în timpul campaniei, vă rugăm a ne ordona mod -
litatea ce trebuie s-o urmăm, după ce vcțt interveni 1 . Minis. Instr. : pentru
ca măsura să fie modificată și la București.
După părere;i noastră credem că chestiunea va trebui rezolvată printr-o
deciziune ministerială în următorul cuprins :
1. Toți studenții mediciniști care în anul școlar 1917—1918, au audiat
cursurile, au depus examenele și au obținut titlul academic, în mod excep­
țional fără acte autentice, sînt obligați a depune actele originale pînă la
1 oct. 1918, cu ocazia începerii noului an școlar.
2. Pentru studenții proveniți din Paris, Montpellier, Viena, Budapesta,
Cluj, Cairo sau Atena, se prelungește acest termen pînă la restabilirea comu­
nicațiilor posibile între România și alte țări ; iar titlurile ce vor obține se
vor acorda provizor.
3. In caz contrar, titlurile acordate, în cursul anului 1917—1918 sînt
revocabile.
Decan, V. Negel11
*
După război, activitatea intră în normal, dar greutățile sînt
încă foarte mari. Practic baza materială era distrusă. Lipsurile ma­
teriale se făceau resimțite în toate sectoarele. Nu au lipsit nici di­
ferite acuzații : unele publice, altele insinuări, rău intenționate. A
*
.
existat „cazul Rainer S-a mai discutat, atunci, „cazul Riegler
.
*
Origini germane reale sau numai similitudini de nume constituiau
motive speculate de adversari. Miercuri 24 oct. 1918 toți profesorii
și agregații au fost convocați „pentru a discuta cazul doctorului
Em. Riegler în chestiunea națională
* 86. Nu avem rezoluția, dar adu­
narea a spulberat acuzațiile, fapt care rezultă dintr-o altă adresă pe
care o reproducem mai jos.
„Facultatea de medicină
Nr. 816
12 iunie 1919
Domnule Rector,
La nr. 790/919, avem onoare a vă face cunoscut că Consf. prof. ședința
din 7 iunie a.c. își menține votul dat în ședința de la 22 febr. 1919, cu pri­
vire la unii profesori care ar fi avut atitudine antipatriotică în timpul răz­
boiului, constatînd că la această facultate nu se află nici un profesor în
anume condițiune.

86 Universitatea Iași, dosar S. II, 7—31, nr. 480, 22 oct. 1918.

101
 Dacă însă Ministerul are acte și dovezi contra vreunui membru al corpu­
lui didactic al acestei facultăți, că ar cădea sub asemenea învinuiri, Cons.
este gata a lua în cercetare chestiunea.
Decan, V. Negel 78“

* *

Creșterea numărului de studenți și consolidarea Facultății de

medicină a determinat și la Iași, organizarea acestora în cadrul
„Societății studenților în medicină români
din laș i“.
Această societate, care luase ființă în 1893 cu un program simi­
lar Societății studenților în medicină din București, nu a fost scu­
tită nici ea de imixtiunea unor interese politice. în linii generale,
Societatea studenților ieșeni a deținut totuși un rol pozitiv în pro­
filarea conștiinței etice a viitorilor medici.
într-o broșură, intitulată „Statutele și regulamentele societății
studenților în medicină români din Iași“8S, cap. II, ne informează
că Societatea are de scop, printre altele : „dezvoltarea pe teren
științific al membrilor ei, întreținerea legăturilor de colegialitate
între studenții mediciniști și între studenții celorlalte Facultăți,
înlesnirea mijloacelor pentru înmulțirea cunoștințelor medicale a
membrilor, încurajarea meritelor prin premii, înființarea unui că­
min studențesc, întreținerea unei săli de lectură, înființarea unei
reviste redactate de membrii Societății, organizarea unor confe­
rințe de popularizare etc“.
Unele din aceste prevederi s-au realizat. Societatea a contribuit
la organizarea unei cantine, la ameliorarea condițiilor de informare,
la creșterea bibliotecii facultății. Cea mai importantă realizare pare
să fi fost însăși creșterea spiritului de corp studențesc, maturiza­
rea și seriozitatea cu care se înscria acest corp în procesul de în-
vățămînt.*

87 Facultatea de medicină din Iași a luat o atitudine hotărîtă și pentru

apărarea prof. Rainer. Cînd însă, în aceeași epocă, prof. Rainer a cerut trans­
ferul la București, Facultatea a ripostat prompt. (Prof. Rainer fiind titular
la Iași, luîndu-și concediu de la Iași, preda la București), S-a protestat
astfel: „Consiliul crede că admițînd că profesorii unei Universități pot obține
concediu de la catedra lor pentru a suplini catedre la celelalte universități
s-ar aduce Universității din Iași o lovitură de moarte, roagă Ministerul să
nu admită această procedare. Totodată, Consiliul socotește că chestiunea
este de o importanță covîrsitoare pentru Universitatea noastră“. (Arhiva
I.M.F. Iași, S. II, 7—23, nr. 1800, 12 octombrie 1918).
88 în 1897, la 8 noiembrie, Societatea studenților în medicină și-a săr­
bătorit 4 ani de existență, devenind Societatea studenților români.

102
 Societatea a beneficiat, pe parcursul acestor decenii, de sub­
venții sau donații în bani ; în special salariul primit pentru supli­
nirile unor catedre erau donate, deseori, în numerar, societății89.
Prin numărul membrilor și prin acțiunile întreprinse, Societa­
tea a deținut, în aceste decenii, un rol reprezentativ. Ea nu pare
să fi avut, însă, o activitate atît de vastă ca aceea a societății stu­
denților în medicină din București care în 1925 reușise să-și con­
struiască un local propriu, impozant, și să beneficieze de sume mult
mai mari90.
Acțiunile revendicative ale studenților au fost, deseori, fruc­
tuoase.
La 1907, în condițiile răscoalelor țărănești, mediciniștii au
figurat printre militanți. Mai tîrziu studenții au contribuit la crea­
rea unor noi catedre și lor li se datorește, în mare măsură, chiar
construcția localului Facultății de medicină din Iași. Studențimea
protesta, uneori, contra unor prelegeri : („agregatul C. Sumuleanu
nu predă cursul de chimie biologică și medicală prevăzută în pro­
; alteori organiza greve, ca aceea începută la 19 martie
gramă44) 9192
1910 „în semn de protest pentru lipsurile facultății de medicină
din Iași în special pentru lipsa de laboratoare41. Foarte curînd, peste
o lună, sub presiunea acțiunii studenților, Ministerul discuta dezide­
ratele studenților în medicină privitoare la completarea acestei fa­
cultăți, și în primul rînd, la redeschiderea clinicilor Sf. Spiridon,
fără de care facultatea nu poate funcționa ’2.
După cum se știe, această grevă a avut rezultate pozitive.
Cînd, cu 2 ani înainte, se hotărîse desființarea clinicii prof. Ju­
vara, studenții prin proteste publice, agitații și telegrame de pro­
test reușiseră, de asemenea, în acțiunile lor.
Studenții mediciniști în cadrul societății organizau diverse manifestări
științifice. Aflăm, de exemplu (Arhivele I.M.F.), că doctorandul N. Horto-
lomei, președintele societății, a ținut la 22 noiembrie 1908 următoarele co­
municări, în cadrul ședinței societății : 1) Un caz de ruptură a uterului

89 Unii profesori, în special prof. Thiron, organizau conferințe în acest

scop.
90 V. Manoliu, op. cit., p. 38.
91 Opinia, an. VI, 1909, nr. 631.
92 Mișcarea, 1910, nr. 240, anunța că Ministerul Instrucțiunii publice, în
urma memoriului în care se arătau lipsurile propunîndu-se și măsurile ne­
cesare, a autorizat pe decan să închirieze un local special pentru biblioteca
ce se va înființa la Facultatea de medicină. De asemenea, Ministerul a pus
la dispoziție suma necesară pentru cumpărarea de mobilier și cele necesare
instalării, prevăzîndu-se în buget și sumele pentru salarizarea personalului
bibliotecii. în același ziar, după un comentariu amănunțit se menționa :

103
gravid. Trecerea completă a fătului în abdomen, macerația și putrefacția
fătului. Supraviețuirea mamei după laparatomia făcută. Completă vinde­
care. Acest caz s-a operat la clinica d-lui Bejan. 2) Un crz de tuberculoză
intestinală cu ruperea inelară a intestinului subțire într-o peritonită anchis-
tată (sic) simulînd o tumoare abdominală, caz prezentat în clinica d-lui
Botez".

* *
După 1900, corpul profesoral, consolidat prin numirea unor
personalități prestigioase, și-a extins în mod considerabil activitatea
științifică. In primele decenii, Facultatea de medicină din Iași își
structurase profilul pedagogic de învățămînt. Numărul lucrărilor
publicate în primele două decenii 1879 și 1900, a fost, totuși, destul
de redus. Cum era firesc, predominau necesitățile didactice. Cu
timpul, după 1900. numărul lucrărilor și calitatea lor demonstra
un alt nivel al facultății, acela de centru științific. Numai
la Socola s-au publicat, între 1900 și 1920, peste 500 lucrări știin­
țifice, iar la catedrele chirurgicale peste 200. în acești ani, s-a pro­
filat activitatea de cercetare, cu implicațiile sale, experimentul și
investigația de laborator. S-au executat cercetări experimentale pe
animale, s-au efectuat ablații sau, dimpotrivă, transplante. în special
școlile de endocrinologie, de bacteriologic și aceea de terapeutică au
excelat în activitatea de cercetare. Mijloacele de investigație, mo­
deste, au fost exploatate cu perseverență și imaginație. S-a reali­
zat, astfel, un nucleu de institut științific. Prin profesorii cei mai re­
prezentativi, între 1990 și 1920. Școala de la Iași a participat la
numeroase congrese medicale, cu delegați oficiali, invitați pe baza
activității lor deja recunoscute : (Paris, Roma, Berlin, Bruxelles,

„In ceea ce privește completarea catedrelor de bacteriologie, farmaco­

logie și clinic boalelor nervoase, Ministerul a promis că va face un proiect
de lege pentru crearea lor pe care îl va supune corpurilor legiuitoare la des­
chiderea lor“.
Această grevă a fost susținută și de corpul profesoral. Evenimentul,
1910, nr. 193 anunța în acest sens, că s-a hotărît de către consiliul Facultății
de medicină, în unanimitatea membrilor prezenți, să fie suspendate exame­
nele și cursurile la această facultate pînă ce Epitropia Sf. Spiridon va des­
chide clinicile, deoarece profesorii respectivi nu pot ține examenele neavînd
bolnavi pentru a examina pe candidați. Despre agitații și greve studențești
la facultatea de medicină, pentru acea perioadă, note și articole în Opinia,
an VI, 1909, nr. 631 ; Opinia, an VII, 1910, nr. 981 ; Opinia, an VII, 1910,
nr. 1131, Evenimentul, 1910, nr. 193.

104
 Madrid, Anvers, Kiev etc.). S-au primit premii importante, cum au
fost acelea obținute la Madrid și Paris de C. Thiron, pentru publi­
cații privitoare la alcoolism șl pentru lupta antitabagică.
După 1900, frecvența la cursuri a devenit obligatorie, ea con­
diționând eliberarea diplomei O serie de indicații ministeriale și
prevederi legislative au consolidat aceasta ca un implicat de la sine
înțeles la Facultatea de medicină, cu excepția acelor cursuri pe care
facultatea le aprobă a fi facultative.
Catedrele Facultății de medicină au oscilat, în acei ani, între
36 și 43 cu un număr total de cca. 45 examene (inclusiv docto­
ratele). Extragem, pentru exemplificare, catedrele prevăzute în
1911 : fizica medicală, chimia medicală, botanica medicală, zoolo­
gia medicală, anatomia descriptivă, anatomia topografică, anatomia
patologică, bacteriologia, medicina experimentală, fiziologia umană,
histologia și embriologia, patologia generală, patologia medicală,
patologia chirurgicală, bandaje și aparate de fracturi, medicina ope­
ratoare, farmacologia și materia medica, terapeutica experimentală,
igiena, medicina legală, clinica mintală, clinica obstetricală, clinieile
medicale, clinieile chirurgicale, teoria și clinica oftalmologică, pato­
logia și clinica infantilă, clinica dermatologică și sifiligrafică, clinica
boalelor nervoase și electroterapia.
în aceeași perioadă s-au profilat, mai întîi sub forma unor
cursuri facultative, viitoarele catedre de chirurgie genito-urinară,
otorinolaringologie și radiologie.
In perioada de care ne ocupăm, s-a înregistrat următoarea miș­
care a corpului profesoral.
Anatomia descriptivă A. Peride (1881—1906) ; M. Ștefănescu-Galați (1906—
1907), Ion Tănăsescu, (1907-—1913) ; Fr. Rainer, (1913—1919) ; N. Hortolomei,
(1919—1935) ; Chimia anorganică și organică medicală, S. Riegler, (1886—1907);
C. Sumuleanu, (1907-—1937); Fizica medicală: I. Stravolca. (1897—1910); P. Bog­
dan. (1910—1915), supl.; în 1915 se unește cu catedra de fiziologie. Zoologia și
botanica devenite parazitologie și istorie medicală ; N. Leon (1899—1937).
Fiziologia : G. Socor (1881—1919) ; S. Lalu (1919—1921) ; supl. Histologia ;
E. Pușcaru (1890—1928). Anatomia patologică : V. Negel (1890—1923). Patolo­
gia terapeutică generală : C. Thiron (1885—1924); Patologia chirurgicală :
C. Botez (1885—1909) ; P. Anghel (1909—1910, supl.) ; C. Daniel (1910—1920) ;
supl. Patologia internă : S. Culiano (1900—1901, supl. ; A. Teoharie (1901—
1905) ; A. Lambrior (1905) ; C. Bacaloglu (1905—1913) j A. Dobrovici (1913—
1931). Medicina operatorie ; E. Samfirescu (1888—1905) ; P. Anghel (1905—
1906) ; supl. C. Bălăcescu (1906—1912) ; A. Jianu (1912—1915), supl. ; C. Con-
stantines'v (1915—1919) ; N. Hortolomei (1919—1924) ; supl. Farmacologia,
materia medica si artă de a formula: Al. Gavrilescu (1900—1902, supl. ;
I. Teodorescu (1902—1911), supl. ; D. lonescu (1911—1912) ; G. Socor (1912—

93 Prietenul poporului", an. I, 1901, nr. 19 menționează hotărîrea consi­

liului de a se stabili o nouă obligativitate în acest sens. Date disparate re­
feritoare la aceeași problemă în arhiva catedrei de istoria medicinii, I.M.F.

105
 1913), supl. S. Lalu (1913—1920). Clinica I chirurgicală : E. Juvara (1903—
1913) ; I. Tănăsescu (1913—1930). Clinica medicală : Russ Junior (1882—1911) ;
V. Negel (1911—1912), supl ; C. Bacaloglu (1912—1930), supl. Clinica dermato-
sifiligrafică : I. Țăranu (1900—1901, supl. ; Gh. Demetriade (1901—1923). Cli­
nica obstetricală : V. Bejan (1892—1912). Anatomia topografică : E. Juvara
(1899—1912), supl. ; I. Tănăsescu, (1912—1930). Igiena si medicina preventivă :
V. Sion, (1900—1903); E. Pușcăria (1903—1904), supl. ; G. Proca (1904—1907);
A. Lambrior (1907—1909), supl. ; D. Mezincescu (1910—1927). Medicina legală :
G. Bogdan (1891—1930). Clinica infantilă : M. Manicatide (1900—1920). Tera­
peutică : C. Thiron (1901, supl.) ; E. Riegler (1901—1912), apoi clinica tera­
peutică : E. Riegler (1912—1927). Boli mentale și nervoase (psihiatrie) : Al.
Brăescu (1900—1906), supl. ; P. Zosin (1906—1912), supl. ; C. I. Parhon, (1912—
1933). Bacteriologia : V. Negel (1900, supl.) ; V. Roșculeț (1900—1908), supl. ;
E. Pușcariu (1908—1911), supl. ; Al. Slătineanu (1912—1938). Clinica oftalmo-
logică : G. Socor (1900—1915), supl. ; D. Manolescu (1915—1920). Clinica ge-
nito-urinară : M. Ștefănescu-Galați (1916—1940). Clinica Oto-rino-laringolo-
gică : D. Wachmann (1913—1916).

106
 Cap. IV. PERIOADA 1920—1948
CORPUL PROFESORAL. PERSONALITĂȚI.
STRUCTURA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI. STUDENȚII. VIAȚA
UNIVERSITARA. FACULTATEA ÎN PRIMII ANI AI
REVOLUȚIEI SOCIALISTE

In 1920 Facultatea de medicină din Iași intra în al V-lea de­

ceniu de existență. In ciuda unor dificultăți foarte mari, școala de
medicină de la Iași reușise pînă la acea dată, să se impună ca o
școală valoroasă. Războiul, cu efecte catastrofale asupra economiei
naționale, a lăsat urme adînci în special în ceea ce privește inven­
tarul material al facultății de medicină din Iași. Pe planul struc­
turii didactice și sub aspectul evoluției științifice a instituției, ur­
mele primului război mondial au fost depășite cu greu. Cum am
văzut, la sfîrșitul războiului, în 1920, corpul didactic al facultății
cuprindea personalități distinse, de mare prestigiu științific și de
excepțională autoritate, dar marile prefaceri consecutive războiului
au dislocat pe unii din profesorii de prestigiu din Iași ; în jurul anu­
lui 1920 cîțiva profesori au preferat transferul la București ; alții au
fost pensionați. Concomitent au fost promovați profesori noi.
Astfel, alături de Al. Slătineanu, C. I. Parhon, I. Tănăsescu, sau
N. Leon, a apărut o nouă generație de tineri profesori : N. Hortolo-
mei, Elena Densușeanu-Pușcariu, I. I. Mironescu, P. Anghel, V. Răș­
canu, I. Enescu, promovați în jurul aniloi’ 1920—1925, toți foști stu-
denți ai aceleiași școli.
Această generație a consolidat învățămîntul ieșean. în aceiași
ani, generația celor dintîi profesori se retrăgea (G. Socor în 1919,
V. Negel și V. Bejan în 1923, C. Thiron în 1924, E. Riegler în 1928).
Perioada de după război a fost deosebit de importantă în evo­
luția facultății de medicină din Iași. Ea reflectă necesitățile prac­
tice foarte mari, în condițiile conjuncturilor de după războiul care

107
 determinase pierderea unui întreg contingent al corpului sanitar
și în perspectiva organizării asistenței sanitare pe criterii cu totul
noi, adecvate României întregite
Pe de altă parte perioada de după război necesita acomodarea
rapidă a învățămîntului la noile condiții ale științei medicale în
plină evoluție. în acei ani, intuiția clinică și investigația semeiolo-
giei clinice au început să se completeze, în mod obișnuit, cu prac­
tica, tot mai largă, a investigației de laborator.
Laboratoarele, revendicate at t de mult de profesorii Riegler,
Manicat'de. Slătineanu intrau acum. în sfîișit, în practica curentă.
Apariția cursului de radiologie era semnificativă sub acest
aspect.
Concomitent, mai toate clinicile își consolidează baza de inves­
tigație și în general, gîndirea medicală se ridică de la nivelul core­
lației anatomo-clinice la corelații mai complexe. S-a stabilit astfel,
în acei ani, un alt nivel al practicii și teoriei medicale, un nivel
superior, o etapă de interpretare modernă, biofuncțională 12.

Pe plan social epoca nu era lipsită de strălucire ; entuziasmul

patriotic era creator. Realitatea era, însă, complexă. Tendințe poli­
tice, care se diferențiau tot mai mult, întrețineau o ambianță ideo­
logică incertă, anunțînd inevitabile confruntări sociale.
Cu timpul, cristalizîndu-se situația politică, s-a înregistrat
o creștere simțitoare a orientărilor democratice. In același timp,
însă, mișcările de dreapta s-au accentuat. In linii generale, facul­
tatea de medicină, printr-o elită a corpului profesoral (N. Leon,
A. Slătineanu, C. I. Parhon sau profesori mai tineri ca L. Ballif,
V. Rășcanu și I. Mironescu) și prin majoritatea studenților s-a situat
în rîndurile militanților pentru democrație și echitate socială.

1 în 1910 înscrierile în anul I se cifrau la 25 ; în 1916—1917 erau 50

studenți ; în anii următori 421 (1918—1919) ; 401 (1919—1920) etc., astfel că
în 1923 facultatea funcționa cu un număr de 1 377 studenți.
2 Anii de după război coincideau cu o apreciabilă dezvoltare a mijloa­
celor de investigație paraclinică și cu cîteva descoperiri importante. Acestea
s-au reflectat în medicina ieșeană care a căpătat orizonturi noi, moderne.
Astfel, numai între 1916 și 1925 medicina s-a îmbogățit cu cîteva descoperiri
deosebite : bacteriofagia (d’Herelle, 1917), brucella (Miss Evans, 1918), în
domeniul microbiologici ; s-a elucidat organizarea embrionară; s-au descris
mediatorii chimici; în 1923 Starling a precizat legea contracției cardiace ;
concomitent, Van Slyke a demonstrat caracterele schimburilor gazoase, în
timp ce Allen și Doisy (1923), au descoperit foliculina. în aceiași ani s-a
pus Ia punct tehnica bronhoscopiei, au apărut bronhografiile ; Egaz Moniz a
pus la punct pneumoencefalografia. Perioada coincide cu descoperirea pro­
cedeelor de investigație radiologică a rinichilor și căilor urinare, cu aplicația
puncției sternale în diagnosticul de laborator etc.

108
 în acești ani s-au dezvoltat citeva catedre sub impulsul unor
profesori, care prin activitatea desfășurată se înscriu printre repre­
zentanții valoroși ai medicinii românești contemporane.
*
*
în cadrul învățămîntului preclinic s-a dezvoltat
catedra de anatomie. Plecînd la București, în 1919, profe­
sorul Rainer, lasă o școală de anatomie în cea mai modernă accep­
țiune a timpului. Au urmat două supliniri, un timp de nouă ani,
(N. Hortolomei 1919—1925 și Gh. Zamfirescu 1925—1928).
Prof. Hortolomei, care s-a consacrat ulterior în exclusivitate
chirurgiei, a lăsat o puternică impresie și ca anatomist. Fostul său
student, prof. O. Franche, îl descrie astfel : „Nimeni din generația
mea, care a avut fericirea să audieze primele cursuri de anatomie
ținute de tînărul profesor, nu va putea uita momentele de înălță­
tor entuziasm pe care le-au trăit și care au aureolat de atunci cu o
notă de desăvîrșită considerație și respect, situația de profesor uni­
versitar".
Gh. Zamfirescu continuînd suplinirea, pentru o perioadă mai
scurtă, catedra este ocupată în 1928, prin concurs, de către prof.
Gr. T. Popa.
G. T. Popa a fost un distins reprezentant al corpului profeso­
ral ieșean și al intelectualității ieșene în perioada dintre cele două
războaie mondiale. Descoperirea sa în domeniul relațiilor neuro-
endocrine, sistemul porthipofizar, i-au asigurat o recunoaștere mon­
dială. In 1963, prof. G. W. Harris, de la Oxford, într-un număr
omagial închinat acestor descoperiri (Revista Triangle), sublinia că
aceste descoperiri constituie „o etapă remarcabilă în istoria medicinii
universale".
Prof. Gr T. Popa (1892—1948) s-a născut la Șurănești, ju­
dețul Vaslui. A urmat Liceul național din Iași, pe care l-a absol­
vit în 1911. Tot la Iași a urmat facultatea de medicină, fiind decla­
rat doctor în 1920. Intre 1914 și 1920 fusese asistent onorific la
catedra de anatomie descriptivă. După obținerea doctoratului s-a
transferat la catedra din București, unde, după cîteva luni, a fost
avansat șef de lucrări. A fost, totodată, profesor titular la catedra
de anatomie și antropologie de la Institutul de Educație fizică din
București (1923—1927). în perioada 1925—1928 a lucrat la Chicago
(Rockefeller Fondation Research Fellow), Woods Hale și Londra.
A fost inivitat în repetate rînduri pentru lucrări în Anglia (în
1928, 1930, 1932, 1935).

109
 Numit profesor titular al Catedrei de anatomie și embriologie
la Facultatea de medicină din Iași, Gr. T. Popa a lucrat la Iași pînă
în 1941, cînd s-a transferat la București.
La Iași, consolidează o școală de concepție anatomică funcțio­
nală, concentrînd în jurul său tineri care au fost ulterior profesori
sau distinși practicieni. (I. lancu, Gh. Chipail, L. Wasserman, N.
Oblu, M. Diaconescu, I. Niculescu și alții).
Alături de studiile cu caracter anatomo-fiziologie (privind ana­
tomia și funcția durei mater mecanostructura pericardului, meta­
bolismul spermatozoidului, etc., etc.), cercetările sale referitoare
la sistemul de reglare vasculară hipofizară sînt de o importanță
deosebită *.
Microsistemul port constituie „o cheie a mecanismelor endocrine"
(Harris). El a fost studiat inițial de Gr. T. Popa *, apoi de Popa și de
colaboratorii săi3 la Cambridge ; în prezent rolul acestui sistem în
neurosecreție este necontestat. Observațiile lui Green, Bergmann,
Knowels, Harris și ale altora au condus la elucidarea mecanismu­
lui neurosecreției confirmînd, cum spune Harris, „rolul fundamental
al sistemului porthipofizar — Popa — în funcțiunea antehipofizei" 3.
Datorită cunoașterii acestui sistem, tot Harris prezicea în 1964,
că se vor mai descoperi date esențiale din punct de vedere fiziolo­
gic și chiar și social.
Descoperirea lui Popa explică sistemul de interrelații a căror
cunoaștere a condus la elucidarea mecanismelor endocrine și pato­
logice sau fiziologice și de adaptare de tipul stresului descris de
Hans Sellye.

* în Revista Fundațiilor Regale, nr. 5, 1945, I. Th. Riga, sugerează că

descoperirea ar aparține prof. Rainer. Răspunzînd printr-un articol polemic
vehement, publicat la Impr. „Școala poporului", București, (1945), Gr. T. Popa
demonstrează etapele stadiilor întreprinse de el în acest scop și prioritatea
sa în această descoperire, căreia prof. Rainer nu i-a intuit valoarea reală.
„Dacă prof. Rainer ar fi avut convingerea importanței acestor vase și dacă
el ar fi avut măcar un început de lucru în direcția asta, nu ar fi lăsat să
treacă 11 ani (de la 1919 la 1930) fără să cerceteze el descoperirea (care în
gîndirea D-lui Riga l-ar fi pus alături de Harwey) și n-ar fi lăsat să treacă
alți patrusprezece ani (pînă în 1944), fără să reclame deschis dreptul său,
producînd totodată și dovada că a lucrat chestiunea vaselor portale. Pînă
azi am auzit de reclamații făcute de elevi cărora profesorii sau maiștrii lor
le-ar fi luat lucrările, dar de elevi care să ia lucrările profesorilor încă nu
s-a auzit; și asta pentru bunul motiv că mijloacele pe care le are profesorul
nu le are elevul și pentru că elevul în genere este fericit să se vadă publicând
cu profesorul" (cita fragment r).
3 Gr. T. Popa și Una Fielding, „The vascular ling between the pituitary
and the hypothalamus", in „The Lancet".

110
 Anterior studiilor lui Gr. T. Popa acest sistem morfo-funcțional nu era
cunoscut. Totul se reducea doar la existența cîtorva observații prealabile, cu
caracter clinic, privind corelația neurometabolică, fără a se fi cunoscut struc­
tura anatomică implicată.
Astfel, ideea unei legături între sistemul nervos central și glandele
endocrine a fost emisă în urma observației oftalmologului Parry, la 1825,
care menționează că un șoc emotiv precede deseori exoftalmia. Era, însă, o
simplă constatare, deoarece Parry, deși descria perfect sindromul hiperti-
roidian, nu a bănuit componența sa endocrină. Ulterior gușa exoftalmică a
fost corelată și ea de traume psihice, mai mult intuitiv, dar mecanismul a
fost interpretat în sensul său invers : gușă — sistem nervos. După alte ob­
servații aparținînd lui Claude Bernard, abia Cannon în urmă cu 35—40 de
ani a evidențiat acțiunea sistemului nervos central asupra suprarenalei.
Concomitent Verney și Banson au sesizat reglarea lobului posterior al hipo-
fizei prin intermediul sistemului nervos central, dar interrelațiile hipota-
lamo-hipofizo-endocrine nu au fost cunoscute (doar cel mult intuite) de
Sherrington, care admitea posibilitatea unui vast sistem de integrare hipota-
lamică avînd ca efect corelații endocrine și viscerale.
în această etapă, de ipoteze vagi, lucrările prof. Popa au adus precizări
concrete cu privire la existența și structura unui sistem port miniatural între
lobul anterior al hipofizei și extremitatea superioară a tijei pituitare.

Recunoscîndu-se importanța fiziologică a sistemului post-hipo-

fizar. tratatele moderne de istoria medicinii nu menționează, însă,
autorul. Este meritul cercetătorilor englezi, de a recunoaște priori­
tatea lui Popa.
Cercetări mai recente au putut evidenția specializarea anumitor
zone, hipotalamice în secretarea unor anumite stimuline, utilizînd
aceeași cale a sistemului porthipofizar descris de Popa ; astfel, ex­
citarea zonelor posterioare ale hipotalamusului determină secreția
de hormoni luteinic și corticotrop ; excitarea zonelor anterioare a
ariilor optice, induce secreția de tireostimuline.
Spirit universal, cu o bogată cultură medicală și generală, prof.
Popa a fost totodată un bun scriitor. Gr. T. Popa, împreună cu
M. Sadoveanu și M. Codreanu a întemeiat revista „însemnări ieșe­
ne" — revistă notabilă pentru cultura românească ; a depus o neo­
bosită activitate culturală, de informare, de îndrumare atentă a ti­
neretului în momente de cumpănă ale istoriei noastre ; a contribuit
la promovarea unui spirit social progresist ; a militat cu curaj contra
curentului fascist ; a fost unul din temerarii protestatari declarați
ai politicii antonesciene, semnatar al cunoscutului apel al profeso­
rilor universitari pentru încetarea războiului.
Din 1932 Catedra de anatomie topografică fusese în­
credințată prof. I. Nubert (1886—1975).
Prof. I. N u b e r t și-a desfcșurat activitatea pînă în 1946.
A elaborat studii de specialitate, unele fiind consemnate și preluate
în tratate clasice. A desfășurat o activitate didactică remarcabilă,

111
 prelegerile sale fiind clare, construite logic, ilustrate cu o bogată
iconografie.
Prof. I. Nubert a activat și ca medic oftalmolog, fiind asistent
al clinicii oftalmologice (1914—1918) și sef de lucrări al aceleiași
clinici (1919—1921).
Prin activitatea sa îndelungată prof. I. Nubert și-a legat nu­
mele de istoria anatomiei ieșene, domeniu în care a lucrat peste 3
decenii, începînd din 1915, cînd a fost numit asistent, parcurgînd
ierarhia didactică în întregime (docent, 1931 și profesor, 1932).
Prof. I. Nubert este născut în 1886 la Pașcani. A fost absolvent
al Liceului Național din Iași (1906) și al Facultății de medicină (1914).
*
Histologia a fost predată, în continuare, pînă în 1929, de
către prof. E. Pușcariu. Baza materială a catedrei era neînsemnată,
ca a multor discipline teoretice.
Prof. Alex. Slătineanu4*, pe atunci rector al Universității, ca­
racteriza astfel situația laboratoarelor preclinice : „în ceea ce pri­
vește laboratoarele, iată situația : laboratoarele de chimie, fiziolo­
gie și hygienă sînt relativ binișor organizate. Cel de Hygienă,
mă abțin să-1 calific, fiind condus de subsemnatul. Ceea ce pot
spune este că n-ar ființa dacă Direcția Serviciului Sanitar nu i-ar
fi dat un concurs prețios. Dar Laboratorul de Histologie este sărac.
Laboratorul de Anatomie patologică, foarte sărac (două cămăruțe)
— fără servici de prosectură. Laboratorul de Patologie generală,
aproape inexistent. Laborator de radiologie nu există nici măcar
pe hîrtie. De asemenea, nu avem laborator de chimie biologică.
Ducem cu toții mare lipsă de microscoape și numărul studenților
fiind mult prea mare pentru mijloacele de care dispunem, lucrările
practice suferă și nu se pot face decît împrumutîndu-se microscoape
de la un laborator la altul11.
în 1926—1927 laboratorul se instalează în sfîrșit în aripa nouă
a facultății. Cursul este denumit Histologie și histoge-
n e z ă. Preparatori funcționau viitorii profesori V. Mîrza și Gh.
Chipail.
După decesul prof. Pușcariu (1928) și după 2 ani de suplinire
(Gr. T. Popa), în 1930 catedra de histologie este atribuită prin con­
curs, lui Al. Țupa.
4 Situația Universității din Iași de dr. Alex. Slătineanu, rectorul Uni­
versității, în „Anuarul Universității din Iași", 1924—1925, p. 5—12, Iași, Tipo­
grafia „T. M. Carpați“, 1925. în stilul care îl caracteriza, rectorul menționează
„lașul are nevoie și el de o legendă analoagă ca aceea a Meșterului
Manole".

112
 Prof. Țupa, elev al lui Babeș și al lui Marinescu, spirit cerce­
tător de înaltă autoritate și memorabil om de catedră a constituit,
o figură centrală a învățămîntului universitar din Iași.
Alex. Țupa5, creatorul școlii ieșene de histologie s-a născut
în 1886. la Dumbrăveni, jud. Botoșani. A urmat Liceul Laurian din
Botoșani ; a fost student al Facultății de medicină din București ;
și-a luat doctoratul în 1918 la Iași6. Alexandru Țupa se distinge,
de timpuriu, prin calități de cercetător și prin erudiție.
Ca student, a participat la campania din 1913 și 1918, și
a colaborat la combaterea epidemiilor de gripă spaniolă și de tifos
exantematic, efectuînd studii asupra acestor boli.
Intre 1919 și 1921, la Paris, lucrează în laboratorul celebrului
histopatolog Nageotte. Reîntors în țară îl găsim la Institutul Can-
tacuzino și ca șef de lucrări a prof. Gh. Marinescu, la București,
între 1921 și 1924. în 1925 își reia studiile în Franța, la Lyon, sub
îndrumarea profesorului Policard, unde rămîne pînă în 1930.
Din 1930 pînă în 1956 a deținut catedra de histologie a Facul­
tății de medicină din Iași, concomitent, între 1939—1941, suplinind
și catedra de anatomie patologică.
Pe plan științific, Alex. Țupa, a contribuit la elucidarea unor
importante aspecte privind modificarea tiroidei la alienați, citoiogia
lichidului cefalo-rahidian în tifosul exantematic, microglia la omul
normal și în stare patologică etc. Lucrările sale referitoare la mo­
dificările structurilor nervoase din poliomelită sînt clasice, ca și
acelea referitoare la aparatul reticular al lui Golgi. A studiat, de
asemenea, turbarea experimentală și limfogranulomatoza.
Erudiția sa și un talent didactic remarcabil au făcut ca
prof. Țupa să se bucure de un deosebit prestigiu. Cursurile sale
deveneau uneori patetice, demonstrînd o totală dăruire, identifica ­
rea cu știința pe care o profesa.
Profesorul Țupa a fost, pentru multe generații de studenți ai
facultății și. mai apoi ai Institutului de medicină, personificarea,
la cel mai înalt grad, a simbolului adevăratului profesor universi­
tar, studenții descifrînd totodată, în nucleul său intim, o inimă
caldă, atentă și înțelegătoare.

5 V. Mârza, M. Hurduc și N. Teleman, „Profesorul dr. Al. Tupa“, Revista

medico-chirurgicală, Iași, 1956, nr. 1, p. 5.
6 In timpul războiului 1916—1918, Facultatea de medicină din Iași a
acordat titlurile de doctorat unor studenți absolvenți bucureșteni aflați pe
front sau în refugiu. Printre aceștia figurează A. Tupa, A. Cosăcescu și alții.

113
8 _ I.M.F. 211
 In anii care au urmat primului război mondial, catedra de
fiziologie s-a dezvoltat sub conducerea prof. V. Râș can u’,
care, între 1922, cînd a fost recomandat ca profesor și 1963, cînd a
devenit profesor consultant, a depus o activitate de o valoare re­
cunoscută.
Prof. V. Rășcanu a preluat un laborator literalmente distrus
de un incendiu și de război. Din munca asiduă a predecesorului său,
care reușise la timpul său să realizeze un laborator deosebit de bine
înzestrat, nu mai rămăsese decît o mică parte din aparatură și
„cîteva lăzi cu cioburi14 (Gh. Nastase). O activitate persistentă, foarte
dificilă, dusă de V. Rășcanu, Em. Pușcariu și alții, consti-
tuiți într-un consiliu administrativ al facultății a permis obținerea
unei sume de 22.000.000 lei, ulterior suplimentată cu încă 5.000.000
lei. Ca urmare, a fost posibilă construirea unei a doua aripi a actu­
alului local al Institutului, aripă la parterul căreia s-a instalat labo­
ratorul catedrei de fiziologie.
Acestui laborator i s-a atașat laboratorul de fizică biologică.
Pînă în 1933 prof. V. Rășcanu a reușit să înzestreze și să organizeze
laboratorul, care, cuprindea 5 secții : electrofiziologie, fizică biolo­
gică, chimie fiziologică, o secție de cercetări sociale și o alta pentru
lucrări practice cu studenții primilor doi ani ai facultății. Un ate­
lier de reparații și construcții de aparatură tehnică a completat
această structură organizatorică, îndeplinind totodată rolul de ate­
lier pentru toate catedrele facultății. O bibliotecă de cîteva mii de
volume de specialitate, selectate din lucrările celebre ale timpului,
permitea o documentare satisfăcătoare.
Un număr important de elevi s-au format în cadrul catedrei
la care, mai tîrziu, s-a anexat o secție de cercetări fiziologice în
cadrul filialei Iași a Academiei.
în cursul timpului, sub îndrumarea prof. V. Rășcanu, au fost
elaborate un mare număr de cercetări, publicate în țară și străină­
tate.*

7 Prof. V. Rășcanu s-a născut la 20 iulie 1885 la Bărboi, jud. Bîrlad. A

urmat cursurile secundare la Liceul Codreanu din Bîrlad, absolvind baca­
laureatul în 1905. Prof. V. Rășcanu este licențiat în Științe naturale, (1911,
Universitatea Iași) și doctor în medicină (1912, Facultatea de medicină din
Iași cu teza „Contribuțiuni la studiul tratamentului modern al fumoarelor
albe“). A fost asistent al catedrei de fiziologie medicală, 1911, la Facultatea
de medicină din Iași, ulterior transferîndu-se ca șef de lucrări la Catedra de
fiziologie a Universității din București. La 1 ianuarie 1922 a fost numit
profesor titular al catedrei de fiziologie de la Facultatea de medicină din
Iași. (Extras din Anuarul Universității Mihăilene Iași, 1930—1935, p. 243
și completat cu G. I. Botez, Catalogul tezelor de doctorat al doctorilor din
medicină și chirurgie Iași, Tipografia Viața Românească, 1926, p. 23).

114
 în linii generale, orientarea cercetării științifice de sub condu­
cerea prof. V. Rășcanu s-a îndreptat înspre studiul fenomenului
de fiziologie a muncii și a oboselii, electrofiziologiei sistemului ner­
vos, electrofiziologiei cordului, studiului tulburărilor funcționale ale
cortexului în perioada de trecere de la moartea clinică spre reani­
mare, colapsului hemoragie experimental, relației dintre excitabi­
litatea și biochimismul mușchilor antagoniști, fiziologiei recepto­
rilor și altele.
în 1941 prof. V. Rășcanu, a fost exclus din învățămînt pentru
ideile și atitudinea sa politică, indezirabilă atunci, în condițiile in­
stalării unui regim de dreapta, împotriva cărei ideologii prof. V.
Rășcanu lupta cu impetuozitate. A fost reprimit la cererea profeso­
rilor ieșeni.
După război, în 1945, la renașterea Facultății ruinate și dis­
truse în mare parte, contribuția prof. V. Rășcanu a fost substan­
țială. Decan și apoi rector al Institutului de medicină, prof. V. Răș­
canu a rezolvat dificultăți mari legîndu-și numele de istoria insti­
tuției.
Este membru al Academiei R.S.R., și președinte de onoare al
Societății de medici și naturaliști.
*
Unele sectoare ale învățămîntului preclinic au resimțit fluctua­
ția profesorilor, titulari sau suplinitori, succedați la intervale prea
scurte. Aceasta a fost situația la catedrele de anatomie pato­
logică, parazitologie, farmacologie, patologie
generală și, parțial labacteriologie.
Cu toate aceste condiții, care nu au permis o continuitate de
tradiție, cîteva personalități se detașează printr-un aport prețios.

Catedra de Anatomie patologică a fost deținută pînă

în 1923 de unul dintre primii profesori ai Facultății, V. Negel, sub a
cărei conducere micul laborator inițial comun cu histologia se mă­
rise considerabil8, Anatomia patologică se dezvoltă mai mult sub
conducerea prof. P. Gălășescu, care a deținut catedra între 1924 și
1934.
Prof. P. Gălășescua fost un specialist distins și un bun diag­
nostician anatomo-patolog. A avut o activitate științifică meritorie.

8 La moartea prof. V. Negel (1923), laboratorul de anatomie patologică

avea următoarea bază materială : 3 camere, muzeu, histotecă, microtom, chi­
micale suficiente, o sală de lucrări cu 9 microscoape, o sală etuvă, autoclave.

115
O boală cronică l-a împiedicat, în anii cit a condus catedra, la Iași,
să realizeze întregul său potențial valoric. A murit în 1938, catedra
fiind suplinită, în continuare, pînă în 1941.
Intre anii 1941—1945 catedra de Anatomie patologică a fost
deținută de prof. C. V a s i 1 e s c u, care a dovedit calități de exce­
lent organizator și bun pedagog.
în anii următori au suplinit anatomia patologică : prof. Gh.
Tudoranu și prof. N. Balan.

*
Catedra de Istorie naturală (parazitologie) a fost deți­
nută. în continuare, pînă în 1931, de prof. N. Leon. După o scurtă
suplinire (I. Borcea) catedra a fost atribuită, în același an, doctoru­
lui V. Nițulescu, pe atunci șef de lucrări la Facultatea de medicină
din București. Prof. V. Nițulescu a deținut catedra de la 1931 pînă în
1943, dată cînd s-a transferat la București, ca titular al aceleiași
catedre de la Facultatea de medicină din Capitală. Ulterior, la ca­
tedră s-au succedat cîteva supliniri pînă în 1948, cînd a fost
numit prof. dr. E. Ungureanu. Pentru perioada la care ne referim
se detașează personalitatea prof. V. Nițulescu, care a desfășurat la
Iași o activitate remarcabilă, orientînd catedra spre probleme de
parazitologie clinică, și publicînd studii și cercetări care l-au con­
sacrat în acest domeniu.
Prof. V. N i t z u 1 e s c u (n. Tg. Jiu, 1896), a urmat Facultatea
de medicină din Iași, după care s-a dedicat patologiei clinice, și în
mod particular, studiului parazitologiei. A fost, un timp, elevul prof.
N. Leon, apoi, la București, al prof. Gh. Zotta. A devenit docent în
specialitatea parazitologie în 1928, la Facultatea de medicină din
București. între timp a studiat la Paris, în laboratorul marelui para-
zitolog E. Brumpt, lucrînd și cu specialiști de renume în domenii
de cercetare mai restrînse (protozoologie, helmintologie, etc.).
La numirea sa ca profesor, doctor Nitzulescu V, era autorul
unor studii intrate în circuitul internațional al parazitologiei. A
descris mai multe specii de flebotomi și a adus precizări în siste­
matica acestora. A fost preocupat, de asemenea, de helmintologie
și de micologie. La București, unde a fost profesor începînd din
1943, a creat cea dintîi secție clinică de parazitologie medicală.*

9 între 1943—1949, Catedra de parazitologie a fost suplinită de prof.

V. Rășcanu (1943—1945), Alex. Cantacuzino a fost titular între 1945—1947 ;
prof. I. Nițulescu, 1947—1948 (supl.).

116
 în aceeași perioadă s-a distins printr-o activitate remarcabilă
■dr. Gr. lamandi, mort de timpuriu.
*
Catedra de Chimie anorganică și organică (chi­
mie medicală) a continuat să fie deținută, pînă în 1937 de
C. Sumuleanu. Ulterior a fost suplinită de prof. P. Niculescu (1937—
1939) și de prof. V. Troteanu (1939—1940). între 1940—1944 a
funcționat ca titular prof. I. Claudatus. După o suplinire de un an
(1944—1945) de către prof. Ilie Matei, de la Politehnică, a fost ocu­
pată timp de 2 ani, între 1915—1917, de prof. M. Mezincescu, trans­
ferat la București. Abia în 1947 a fost atribuită prof. Chimicescu.
*
O mare fluctuație (4 supliniri și 4 titulari) a cunoscut farmacolo­
gia: prof. V. Deleanu (1920—1921), suplinitor : prof. I. Mironescu
(1921—1924), titular prof. I. Enescu (1924—1927) titular ; prof. I.
Enescu (1928), suplinitor; prof. E. Savini (1928—1929) titular ; prof.
V. Rășcanu (1929—1932) suplinitor ; prof. V. Troteanu (1932—1939),
titular ; prof. P. Niculescu (1939—1942) suplinitor ; prof. D. Bră-
nișteanu (1942—1952) titular.
Aceste succesiuni, nu au permis conturarea unei orientări uni­
tare.
In aceste aproape trei decenii de care ne ocupăm (1920—1948),
dintre titulari cel mai mult au deținut catedra de farmacologie prof.
V. Troteanu (7 ani) și cel mai puțin prof. E. Savini (1 an).
Prof. V. T r o t e a n u 10 era de formație clinician, produs al Școlii
bucureștene unde lucrase mult timp ca medic secundar și asistent
la catedra terapeutică, ulterior, din 1920, cei șef de lucrări la Clinica
a IlI-a medicală, de pe lîngă Facultatea de medicină din București
Docent în farmacologie și materie medică. în 1926 (București),
a fost numit conferențiar la disciplina Formularea medicamentelor,
iar în 1932 — profesor agregat la Catedra de Farmacologie din Iași
(titular în 1935).
Prof. V. Troteanu a predat cursuri anului III, desfășurînd „o
activitate didactică și științifică valoroasă44 (Gh. Năstase). A elabo­
rat, la Iași, manualul „Considerațiuni asupra controlului fiziologic
al medicamentelor44, adoptat la diversele conferințe internaționale.
Prof. E m. Savini era elev al Școlii ieșene. Erudit medic și
om de știință, cu o formație valoroasă, cu studii de mulți ani în

10 V. Troteanu s-a născut în București, la 12 august 1878. A urmat li­

ceul în București și Facultatea de medicină la Strassbourg și Paris, absol-
vind-o însă, la București. A lucrat în serviciile prof. Widal și prof. Chauffer
(Spitalul Cochin, Paris) și prof. Vaquez (Spitalul St. Antoine, Paris). (Memo­
riu de titluri și lucrări științifice București, 1931).

117
centre internaționale de prestigiu, a murit în plină activitate, ne-
putînd realiza o operă mare căreia părea să-i fi fost destinat.
Prof. D. Brănișteanu, care a fost titular începînd din
1942 a făcut parte din Școala ieșeană de terapeutică. A elaborat
un apreciat manual de medicină internă și un manual de farmaco­
logie de mare circulație în anii celui de-al doilea război mondial
și în perioada următoare, manual care constituia o monografie ex­
celentă de instruire pentru studenți. A funcționat pînă în 1952.
Evoluția catedrei de farmacologie este în strînsă legătură cu
Facultatea de farmacie, care a funcționat în cadrul Universității —
pe lîngă Facultatea de științe. Cei mai mulți dintre profesori au
asigurat desfășurarea cursurilor acestei secții care, pe durată de
decenii întregi, a cunoscut transformări permanente.
❖
Catedra de patologie și terapeutică generală
a fost deținută pînă în 1924 de prof. C. Thiron. După o suplinire
de numai cinci luni (1924—1925, prof. E. Pușcariu), catedra a fost
atribuită prof. C. lonescu-Mihăiești — titular între 1925—1930 ”,
Prof. C. I o n e s c u-M i h ă i e ș t i (1883—1962) s-a consacrat în
istoria medicinii românești contemporane în special în domeniul
microbiologiei, domeniu pe care l-a ilustrat în activitatea sa de la
București. Activitatea sa la Iași, deși de durată mai scurtă — de
numai cinci ani — este totuși semnificativă, pentru evoluția cate­
drei de patologie, de numele prof. C. lonescu-Mihăiești fiind legată
organizarea bazelor materiale ale laboratorului.
Prof. C. lonescu-Mihăiești a absolvit Facultatea de medicină din Bucu­
rești în 1907 ; încă în timpul cît era student începuse să lucreze în dome­
niul medicinii experimentale. între 1905 și 1912 C. lonescu-Mihăiești s-a spe­
cializat în cadrul Institutului Pasteur din Paris. Revenind în țară, s-a distins
prin contribuția sa în cadrul campaniei antiholerice din Bulgaria, în 1913,
mai apoi, în aceea antiexantematică, lucrînd în cadrul laboratorului de me­
dicină experimentală evacuat la Iași (1916) și la Harcov (1917), la prepararea
serurilor și vaccinurilor necesare armatelor aliate. După război, a fost primul
director adjunct (subdirector) al Institutului Cantacuzino (1921) ; în 1925
este promovat profesor de patologie generală la Iași. în 1930 s-a transferat
la București, ca titular al catedrei de bacteriologie. Cu ocazia marii epide­
mii de poliomielită din 1927, a adus contribuții epidemiologice importante
elucidînd, printre altele, fenomenul de exaltare a potenței virusului nrin
amestecarea unor tulpini izolate în zone diferite. în preajma transferării la
Iași, prof. C. lonescu-Mihăiești a lucrat, în 1923—1924, în laboratoarele pro­
fesorilor M. Collum, Howard, Brown, (Baltimore, New-York, Boston).

11 Un istoric al catedrei de fiziopatologie a fost elaborat de B. Pasco.ru,

Teză de diplomă, 1961, I.M.F. Iași.

118
 Următorul titular al catedrei de patologie generală a fost prof.
I. Bălteanu, care s-a preocupat de aspecte legate în special de for­
mația sa de bază, igiena, catedră pe care, dealtfel, a deținut-o
ulterior.
Intre 1936—1939. Patologia gnerală a fost atribuită prof. Ion
Nicolau, consacrat, însă, mai mult ca pediatru.
Prof. Ion Nicolau (1885—1965) avea o formație de labora­
tor și de clinică și era un excelent profesor. Printre cercetările sale
figurează o serie de studii privind condiționarea nervoasă a imuni­
tății, cercetări privind variațiile lipazei sanguine în tuberculoză
(1928), unele fenomene de alterați! ganglionare medulare consecu­
tive inaniției (1938), avitaminoze experimentale (1933) etc.
între 1939—1941 catedra a fost suplinită de prof. Șt. S. Nicolau,
titularul catedrei de bacteriologic.
Abia în 1941 Patologia generală a putut fi consolidată prin
numirea prof. luliu Nițulescu, care a funcționat, neîntrerupt, pînă
în 1967.
La data recomandării ca suplinitor al catedrei de patologie ge­
nerală, dr. I. Nițulescu era conferențiar onorific de boli de nutriție
și șef de lucrări a clinicii oftalmologice. Numit suplinitor la 4
februarie 1941 și titularizat la 1 octombrie 1942, prof. I. Nițulescu
s-a consacrat, în exclusivitate catedrei de patologie.
Prof. I. Nițulescu (1895 — 1976), fiu al unui medic
din primele generații de doctori ai Facultății de medicină din Iași,
a absolvit liceul la Bîrlad și Facultatea de medicină din Iași în 1921.
A parcurs ierarhia didactică și s-a specializat în oftalmologie. între
1927—1929 a lucrat în laboratorul marilor specialiști în nutriție
Mc. Collum, Folin și Benedict, în U.S.A.
Reîntors în țară, a continuat activitatea de cercetare, concomi­
tent cu aceea de clinică.
Această formație, complexă, i-a permis o viziune caracteristică
întregii sale activități. Prelegerile prof. Nițulescu nu au fost numai
demonstrații ; ele au tulburat auditoriul prin sugerarea perspectivelor
deschise sau abia formulate, prin inteligența și eleganța expunerii.
Aceste prelegeri aveau cea mai dinamică gîndire, de filiație a ideilor,
de înțelegere evolutivă.
Preocupările științifice ale prof. I. Nițulescu au vizat, pe de o
parte, o tematică legată de bolile de nutriție (de pelagră, în special),
pe de altă parte medicina experimentală cu implicațiile sale.
A fost autorul unui volum „Elemente de patologie generală11,
publicat în 1948 încă modern, ca urmare a viziunii proiective a
autorului.

119
 *
Catedra de bacteriologic a continuat să fie condusă de1
prof. Alex. Slătineanu, pînă în 1938, cînd s-a pensionat. După o su­
plinire de un an (1939. I. Bălteanu), a avut ca titular pe prof. St. S.
Nicolau care s-a transferat la București în 1943. în 1945 i-a urmat
P. Condrea.
Se detașează pe această perioadă, personalitatea prof. St. S.
Nicolau care a reușit să amelioreze laboratorul și să organizeze se­
diul catedrei într-un imobil achiziționat în acest scop (str. Buzdu­
gan, imobilul Borcea). Timpul prea scurt, cît a funcționat la Iași,
nu a permis alte realizări. La București St. S. Nicolau, în condițiile
de după 1948, a creat o școală.
Prof. P. Condrea a fost student la București. A activat, ca
șef de secție a Institutului Cantacuzino și conferențiar de patologie
comparată pînă în 1946, cînd a preluat catedra de bacteriologie
din Iași.
Era format la școala Institutului de anatomie patologică a Uni­
versității din Berlin (prof. dr. Otto Lubarsch), iar între 1925—1926
la Institutul de anatomie patologică a Universității din Paris (prof.
Gustave Roussy). Un timp, în aceeași perioadă, 1925—1926, s-a
specializat șl în aspectele medico-legale ale laboratorului. La Iași,
în condiții grele, post-belice, a efectuat studii asupra tularemiei, în
urma experiențelor profesorul îmbolnăvindu-se el însuși de această
boală.
Opera științifică a prof. P. Condrea 12 este o operă de profun­
zime. S-a preocupat de vaccinări, disenterie, tetanos și a ameliorat
unele tehnici de laborator.
A fost un profesor exigent, un savant modest și erudit.
La Iași, prof. P. Condrea a contribuit la înființarea filialei In­
stitutului Cantacuzino și a extins baza tehnică a catedrei, activi­
tatea sa fiind legată de anii cînd Școala medicală ieșeană s-a orga­
nizat în Institut de medicină (după 1948).

12 Dr. Petru Condrea, „Expunere de titluri și lucrări", București, Tip.

Cultura, 1942. în totalitatea lor, lucrările se pot clasifica pe perioade și pe
subiect, rezultînd o retrospectivă semnificativă a evoluției și activității auto­
rului, care a publicat, pînă la preluarea catedrei din Iași, pe etape, 6 lucrări
referitoare la vaccină, 17 lucrări relative la tetanos, două lucrări relative Ia
dizenterie, două lucrări de bacterio-chimie, atestînd preocupări concentrate
; supra unei probleme.

120
 *
* *
In perioada 1920—1948, învățămîntul clinic, (clinici
medicale, specialitățile medicale, clinicile chirurgicale și discipli­
nele chirurgicale), a cunoscut o extindere deosebită.
învățămîntul de clinică medicală a fost repre­
zentat de trei clinici medicale, relativ profilate pe anumite preocu­
pări predominante, ca și prin specificul catedrelor, (hematologie —
terapeutică și cardiologie).
Continuîndu-și activitatea la Iași pînă în 1930, prof. Bacaloglu
a contribuit la dezvoltarea unor tradiții remarcabile pentru școala
ieșeană de medicină internă. S-a amintit, în capitolul precedent, des­
pre activitatea acestui profesor ; ultimul deceniu de activitate, la
Iași, a continuat în spiritul concepțiilor anatomo-clinice care l-au
caracterizat. în 1922 a înființat chiar o societate : „Anatomia clinică",
societate care reprezenta concepțiile școlii lui V. Babeș al cărui elev
era prof. C. Bacaloglu 13. Numeroase comunicări și unele studii pu­
blicate în volumul menționat („Clinici medicale"), reprezintă acti­
vitatea societății care a existat pînă în 1930. în 1930, după transfe­
rarea prof. C. Bacaloglu la București, i-a urmat la catedră prof.
P. Niculescu (1884—1944), elev al marelui internist bucureștean
Anibal Teohari.
Prof. P. Niculescu a imprimat clinicii o orientare fizio-
patologică și bio-chimică, continuîndu-și activitatea pînă în 1942
cînd, și el. s-a transferat la București, ca titular al unei catedre
de farmacologie.
începînd din 1931, catedrade patologiein ternă devi­
ne catedră de clinică medicală, sub conducerea prof. Gh.
Tudoranu; titulatura de clinică medicală este însă oficializată abia
în 1942 (clinica I medicală).
Prof. Gh. Tudoranu (1892—1962) a contribuit în mod deo­
sebit la dezvoltarea învățămîntului de clinică medicală din Iași.
De o erudiție recunoscută (concomitent anatomopatolog și hemato-
log), prof. Gh. Tudoranu a desfășurat o vastă activitate științifică,
didactică și practică, la școala sa formîndu-se un număr apreciabil
de interniști, viitori profesori, șefi de secții, practicieni reputați.
Prof. Gh. Tudoranu14 s-a născut la Fruntișeni. fostul județ
Tutova. A urmat Liceul Codreanu din Bîrlad pe care l-a absolvit

13 V. Manoliu, ,.Is'oricui Societăților medicale științifice românești11.

Teză de doctorat, Cluj, p. 264.
14 Revista medico-chirurgicală, 1963, nr. 1, „Prof. dr. Gh. Tudoranu ;
Anuarul Universității Mihăilene, Iași, 1945, p. 251.

121
 în 1912 și Facultatea de medicină din Iași, fiind confirmat doctor
în medicină în 1919.
După absolvirea Facultății de medicină din Iași, dr. Gh. Tudo-
ranu a petrecut mai mulți ani ca bursier al unor clinici de
renume, lucrînd, pe rînd, la Bruxelles, Zurich, Paris, sub îndru­
marea unor mari personalități (J. Bordet, O. Naegeli, Ferrata),
Gh. Tudoranu s-a format în acești ani ca anatomo-patolog,
fizio-patolog și clinician. Cercetările efectuate într-o fructuoasă
carieră au inclus domenii variate. A elaborat studii și a
contribuit cu observații personale și descoperiri privind imuni­
tatea antipneumococică și imunitatea nespecifică, studii menționate
în tratatele celebre ale lui Kolle și Kraus. A efectuat cercetări refe­
ritoare la faza a treia a digestiei gastrice. A desfășurat o activitate
susținută în balneologie, aducînd și în acest domeniu numeroase
date noi. A efectuat studii privind tuberculoza pulmonară, bolile
hepatice, etc. S-a consacrat prin cercetări de hematologie, efec-
tuînd cercetări asupra granulațiilor toxice limfocitare, studiind eta­
pele coagulării sanguine, elucidînd aspecte ale acestui mecanism,
în special în domeniul factorilor anticoagulanți, elaborînd o metodă
de dozare a proconvertinei sanguine etc.
Gh. Tudoran a publicat mai multe manuale didactice, mono­
grafii și a fost, totodată, un talentat publicist și scriitor, în special
memorialist.
Prof. Gh. Tudoran a murit în 1962, lăsînd amintirea unui
savant erudit, discret, modest și uman, autor al unei opere vaste
care îl situează printre cei mai importanți interniști ieșeni.
O altă personalitate care a onorat clinica medicală ieșeană a
fost profesorul C. C. Dimitriu care a funcționat ca titular al cate­
drei de semeiologie (clinica a Il-a medicală) între anii 1943 și 1953.
Prof. C. C. Dimitriu (1895—1966) 15 s-a format la Faculta­
tea de medicină din București, ca elev al profesorilor C. Danielopolu
și N. Lupu, parcurgând, toate gradele ierarhiei medicale pînă în
1942 cînd a fost numit profesor la Facultatea de medicină din Iași..
La Iași, prof. C. C. Dimitriu a desfășurat o activitate didac­
tică remarcabilă, prin prelegeri de o factură clasică, structurate
logic, modele de conferințe. Prof. C. C. Dimitriu a elaborat o serie
de manuale didactice care au avut o largă circulație. Sub conduce­
rea sa, clinica medicală s-a extins, atît ca număr de paturi, cit și sub
aspectul bazei tehnice de investigații. în anii cît a activat la Iași,
prof. C, C. Dimitriu a contribuit la promovarea unui spirit clinic

15 Invățămîntul medical și farmaceutic din București, 1963, p. 302, 530.

562, 565.

122
 modern, înscriindu-se printre reprezentanții de valoare ai școlii de
clinică medicală din România.
Clinica a IlI-a medicală, cu profil de clinică terapeutică, s-a dez­
voltat, pe baza tradițiilor instituite de prof. E. Riegler. Continua­
torul acestei opere a fost prof. I. Enescu, academician, care a deținut
catedra de clinică terapeutică între 1927 și 1963. A trăit între 1884
și 1972.
Prof. Ion Enescu s-a identificat cu istoria învățămîntului
de medicină internă din Iași, fiind totodată unul dintre creatorii
școlii de cardiologie din România.
A absolvit Liceul Inlternat din Iași, avînd ca profesori,
printre alții, pe G. Ibrăileanu, P. Bogdan, Dragomir Hurmu-
zescu și M. Carp. Atras de domeniul științelor biologice, a urmat
și absolvit Facultatea de medicină din București între 1906—1912.
A avut ca profesori pe V. Babeș, Toma lonescu, Gh. Marinescu, Ion
Cantacuzino. Specializat ulterior la Berlin, în clinica prof. Kraus și
la Institutul de anatomie patologică condus de prof. Orth, dr. I.
Enescu revine la Iași unde „în condiții de grele lipsuri, într-un spi­
tal cu clinici al căror spațiu și înzestrare nu diferea prea mult de
cele ale unui spital rural, fără laboratoare și instrumentar, își în­
cepe prof. Enescu munca de apostolat" (V. Rășcanu). în cursul
anilor, prof. I. Enescu a reușit să creeze o clinică nouă, profilată
pe cardiologie, care, datorită desăvîrșitei competențe a conducăto­
rului ei, a devenit o școală de cardiologie de importanță națională.
într-un număr de monografii 16 consacrate nefropatiilor hema-
togene bilaterale, terapeuticii bolilor aparatului circulator, terapeu­
ticii bolilor interne, balneologiei, nefrozei cu predominanța tulbu­
rărilor cardiace și insuficienței aortice, cît și într-un foarte mare
număr de lucrări de cardiologie, prof. Enescu a adus contribuții
esențiale de specialitate. Acad. I. Enescu este autorul unor publi­
cații (studii clinice, investigații de laborator, studii experimentale)
care, în decurs de aproape șase decenii constituie contribuții pre­
țioase în structurarea cardiologiei contemporane. Prin opera sa, prof.
I. Enescu a exemplificat tipul de savant modern de mare profunzi­
me. Din 143 lucrări realizate de prof. I. Enescu între 1911 și 1965 17,
16 Dintre monografiile publicate de prof. I. Enescu, cităm : Lecțiuni de
balneoterapie, Iași, 1946, litografia Institutului politehnic; Nefropatii hema-
togene bilaterale (în colab. cu C. Zosin), Iași, 1947, tipografia Lupta Moldo­
vei ; Terapeutica medicală a bolilor aparatului circulator, Iași, 1947, tipogra­
fia A. Terek ; Terapeutica medicală a bolilor interne, Iași, 1948, tipografia
A. Gheorghiu ; Insuficiența cardiacă, București, 1960, Editura Academiei
R.P.R. ; Nevroza cu predominența tulburărilor cardiace (în colaborare cu
B. Pollingher și C. Negoiță), București, 1958, Editura medicală.
17 Omagiu lui I. Enescu, București, 1963, Editura Academiei R. S. R.,
pjg. 11—17.

123
 127 sînt studii de cardiologie. Unele referate generale, sintetizează,,
periodic, acumulări de amănunt. întreaga operă are o factură cla­
sică. dînd impresia unui edificiu construit sistematic, unitate cu
unitate, dar omogen în sinteza sa.
*
Clinica dermatologică a fost preluată în 1923 de prof.
I. Mir o nescu pînă atunci titular al catedrei de farmacologie.
Sub conducerea prof. I. Mironescu condițiile organizatorice ale
clinicii s-au ameliorat, atît sub aspectul funcționalității spitalicești,
cît și sub acela al laboratorului de investigații. „Fizioterapia, mu­
zeul dermatologic cu planșe și mulaje de valoare, sala de curs, sînt
opera prof. Mironescu, demonstrînd perseverența și competenta
acestui om dezavantajat de o suferință somatică îndelungată“ (G.
Năstase).
Prof. I. Mironescu (1883—1939) s-a născut la Tazlău, în
județul Neamț. A urmat cursurile secundare la Liceul internat pe
care l-a absolvit în 1904 și Facultatea de medicină din Iași (absol­
vent 1912) după ce, un timp, a fost student la Berlin. După ce a
deținut cîțiva ani funcția de medic al Spitalului din Roznov și apoi
din Chișinău, a devenit. în 1921, profesor de farmacologie și în
1923 profesor de clinică dermatosifiligrafică.
Ca profesor de dermatologie, I. Mironescu a introdus un spirit
clinic practic, studenții și colaboratorii săi beneficiind de perspec­
tiva sintetică, de concepție fiziopatologică. unitară, cu referire la
interrelațiile dermatologiei cu întreaga patologie. O permanentă
viziune medice-socială a întregit învățămîntul de specialitate pro­
movat de acest profesor, care a fost unul din cei mai fervenți pro­
motori ai ideilor sociale generoase, militant pentru echitate și pro­
gres social. (A inițiat, de altfel, o serie de acțiuni concrete în acest
spirit progresist, printre altele o cantină și un cămin cultural pen­
tru sătenii din Tazlău) ’8.
Opera sa științifică include cercetări privind diverse aspecte
de specialități dermato-sifiligrafice, alergologice, imunologice.
Activitatea sa de medic și profesor nu poate fi desprinsă de
aceea de scriitor. A fost, poate, cel mai mare scriitor dintre nu­
meroasele talente ale Facultății de medicină din Iași. Umorist sa­
vuros, avînd, însă, și o profundă duioșie, Mironescu, era un poves­
titor remarcabil „cel mai mare mucalit, care ne lăsa cu gura căs­
cată" (G. Topîrceanu). Făcînd parte din fruntașii Vieții Românești,

18 Despre viața și opera lui I. Mironescu, unele date, în mare parte

inedite, în „I. I. Mironescu, Scrieri", ediție îngrijită și prefațată de Ilie Dan,
Editura pentru literatură, București, 1968.

124
 mai tîrziu colaborator la „însemnări ieșene“, opera sa nu s-a ,
modat și se citește și astăzi cu același interes. După patru decen\
de la apariție, se bucură de ediții noi, succesive w. Unele conțin
aspecte elocvente din viața de spital, dar, în majoritate, medicul este
dominat de artist, care descinde evident, poate prea evident, une­
ori, de la Ion Creangă. G. Călinescu, rezervat în aprecierea operei
literare a lui Mironescu, nu a întrevăzut această viabilitate a ei,
care l-a consacrat, totuși, în antologia umorului.
După moartea prof. I. Mironescu (1939) și după o suplinire
(prof. Gh. Tudoranu), în 1941, este numit ca profesor Gh. Năstase,
eminentă personalitate care, în decursul a peste un sfert de veac,
a fost un animator al dermatosifiligrafiei românești, un profesor
dotat cu un deosebit talent expozitiv, un cercetător prolific.
Prof. G h. Năstase s-a născut în 1886. Absolvent al Facul­
tății de medicină din Iași, oraș în care și-a desfășurat întreaga acti­
vitate profesională, prof. Năstase s-a specializat în străinătate și în
clinicile românești, parcurgînd întreaga ierarhie medicală și uni­
versitară pînă la gradul de profesor.
Ca profesor de clinică dermatologică, dr. Gh. Năstase a dez­
voltat tradițiile dermato-sifiligrafice ieșene, atît pe plan didactic,
prin prelegeri care vor rămîne în permanență în memoria foștilor
studenți, cît și pe planul activității științifice și practice.
O erudiție întreținută de o memorie prodigioasă și o perma­
nentă vitalitate, i-au permis să suplinească mai multe catedre, să
publice peste 300 lucrări în reviste de largă circulație, abordînd
toate aspectele specialității.
Sub redacția sa a apărut un manual unic de dermatologie. A
fost colaborator principal al unui Tratat de dermatologie, pentru
care a fost distins cu titlul de „Laureat al Premiului de Stat“. A
fost profesor universitar' emerit și medic emerit.
In ultimii săi ani, prof. Gh. Năstase a participat cu
lucrări la Simposium dermatologorum Pragae, Congresus Nationa-
lis Budapestinae, a publicat în Australian Journal of Dermatology,
a condus conferințe naționale, regionale și simpozioane (Ulcerul de
gambă, sifilis-profilaxie în România, alergologie etc.). A decedat în
1975.
Prof. Năstase a fost de asemenea promotorul cercetării de isto­
rie medicală în Moldova, în această direcție aducînd necesare și
multe contribuții și conducînd în mod activ Societatea de istoria
medicinii, Secție componentă a Societății de medici și naturaliști.

19 Chiar o operă pe care o considerăm slabă, cum este „Catiheții de la

Humulești" este încă viabilă, fiind încă programată ca spectacol, nu numai
ocazional, jubiliar, ci în repertoriul comun al teatrelor românești.

125
 Catedra de psihiatrie a fost deținută, în continuare,
pînă în 1933 de prof. C. I. Parhon. După primul război mondial
această catedră a luat o extindere prodigioasă.
în broșura „Sărbătorirea academicianului prof. C. I. Parhon, la împli­
nirea vîrstei de 75 ani“, București, Editura Academiei, 1950, p. 17—18, Acad.
V. Mârza consemnează următoarele amintiri ilustrative pentru școala de la
Socola :
„în 1913, cînd profesorul Parhon a venit la Iași, la Spitalul Socola, a mai
g^sit celule cu gratii și cămăși de forță pentru bolnavi. Nu era nici labora­
tor și nu se ducea nici un fel de activitate științifică. Cu elanul, entuziasmul,
/spiritul său organizator, profesorul Parhon a schimbat complet fața spitalu-
/ lui; bolnavii de boli mintale au început să fie considerați pentru prima
oară ca oameni, nu ca delincvenți. Acest fapt constituia o adevărată revo­
luție în concepția terapeuticii bolilor mintale la începutul secolului nostru,
înainte de primul război mondial. Cursurile și policlinicile se făceau la un
nivel deosebit de înalt, într-un stil clar, viu, atrăgător. Profesorul Parhon
ne dădea mult de la d-sa, dar ne cerea mult. Noi eram antrenați într-un ritm
viu de muncă, de dimineață pînă tîrziu noaptea. Cercetările și experiențele
de laborator trebuiau făcute la timp, foile de observație și tratamentele tre­
buiau făcute cu grijă, cu dragoste și fără întîrziere, ca și cititul pentru re­
feratele săptămînale sau pentru articolele pe care ni le dădea să le scrim.
Toate aceste munci erau efectuate, fără să stingherească cursurile la Facul­
tate, lucrările practice. Profesorul Parhon ne-a învățat să ne utilizăm bine
timpur.

Sub îndrumarea prof. Parhon, Societatea de neurologie, psihia­

trie, endocrinologie care, cu timpul și-a anexat și preocupări (în
directă legătură cu conținutul activității sale) de medicină legală,
oftalmologie și psihologie (normală și psihopatologie) a devenit nu­
cleul activității acestei școli. Cercetări experimentale, fapte clinice
selectate prin semnificațiile lor sau probleme de medicină socială,
reflectînd activitatea unui mare grup de cercetători, au fost publi­
cate în Buletinul Societății care, între 1919—1947, a însumat un
număr de 2 412 articole.
Acest buletin constituie una din cele mai valoroase reviste
românești de specialitate.
Intre 1919 și 1947 acest periodic a apărut cu regularitate, în-
vingînd, în unele perioade, dificultăți din cele mai mari. „A fost o
vreme, își amintea, mai tîrziu, prof. L. Ballif, cînd activitatea de
redacție se făcea în camun, participînd întreaga familie44. Buletinul
se redacta la Spitalul Socola, fiind imprimat la tipografiile ieșene.
( ’ ița Românească44, „Presa Bună44, „Institutul de Arte Grafice
>“ etc.).
 Revista și-a modificat titlul de mai multe ori20, de altfel ca șî
coperta, în funcție de extinderea conținutului societății, dar, în
general, și-a menținut echilibrul structural publicînd lucrări din
domeniile neuropsihiatriei, endocrinologiei, psihopatologiei, neuro­
chirurgiei, oto- și oftalmoneurologiei, medicinii legale și antropo­
logiei, precum și un număr însemnat de lucrări de biologie, fiziolo­
gie, chimie biologică, histopatologie etc., cu referire la neuropatologie.
Pe lîngă colaboratorii permanenți ai Buletinului (C. I. Parhon,
L. Ballif, Ch. Ballif, I. Nițulescu, V. Mârza, A. Stocker, soții Orn-
stein, Popa Radu, Maria Briese, Zoe Caraman etc.) în paginile Bule­
tinului au publicat mai toate somitățile neuropsihiatriei românești.
Periodic, în Buletin au apărut studii semnate de personalități de
peste hotare. Este semnificativă, pentru orientarea ideologică a pe­
riodicului, apariția unor lucrări semnate de savanți sovietici, într-o
vreme cînd primirea unor astfel de colaborări era într-adevăr un
act de curaj. (Ne referim, printre altele, la articolul „L’anatomie et
la pathologie du mongoloidisme“, semnat de prof. W. Stefko și
L. Ivanov — Moscova — publicat în 1935, al 15-lea an al Buleti­
nului, nr. 2, p. 57—59).
Buletinul deține un rol important în istoria medicinii româ­
nești, în special a neuropsihiatriei și endocrinologiei. Acest fapt
rezultă clar din însăși evoluția conținutului său, care, într-o primă
perioadă, a conturat nosografia psihiatriei românești, iar, într-o
etapă ulterioară, a profilat concepția de bază a școlii de la Socola,
concepție care și ea a condiționat evoluția și. orientarea psihiatriei
românești.
Intre cele două războaie mondiale Școala de la Socola a inițiat
o serie de Congrese de specialitate, care au avut loc în toate cen­
trele spitalicești (psihiatrice) din România 21.

20 S-a numit : „Buletins et memoires de la Societe de Neurologie, Psy-

chiatrie et Psychologie de lassy" (1919—1922) ; „Bulletin de l’association des
psychiatres roumains11 (1923) ; etc. Coperta a suferit_ modificări permanente,
uneori, pînă în 1923, sumarul fiind expus pe copertă, alteori, în 1928—1932,
menționînd numele președintelui (C. I. Parhon) și a secretarului general
(L. Ballif).
21 Au fost 18 Congrese organizate de „Societatea română de Neurologie,
Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie" între 1920 și 1938. Aceste congrese
au avut loc în următoarele centre psihiatrice : Cluj (1920) ; Iași (1921, cînd
s-a discutat ocrotirea alienaților și Statutul Asociației psihiatrilor din Ro­
mânia) : București (1922) ; Sibiu (1924) ; Sighetul Marmației (1925) ; Chișinău
(1926) ; Lugoj (1927) ; Oradea (1928) ; Cernăuți (1929) ; Iași (1930) ; Dicio-Sân-
Martin (1931) ; București (1932) Sibiu (1933) ; Cluj (1934) ; Chișinău (1935);
București (1936); Iași (1937); Sibiu (1938). Congresele aveau loc sub președin­
ția medicului primar sau directorului clinicii sau serviciului din centrul res­
pectiv, antrenînd astfel, întreaga masă a specialiștilor din țară într-o acti-

127
 După plecai’ea la București a prof. C. I. Parhon, ca titular al
Catedrei de endocrinologie, nou înființată, clinica de psihiatrie din
Iași a revenit prin concurs, prof. Leon Ballif, colaborator al fostului
titular. Cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de profesor
al Catedrei de psihiatrie din Iași, prof. Parhon a întocmit un raport
deosebit de elogios candidatului, — doctorului Ballif.
Prof. Leon Ballif (1893—1967). s-a născut în județul Vas­
lui într-o familie de origine franceză. Absolvent al Liceului națio­
nal din Iași, a fost student al Facultății de medicină din Iași, pe care
a absolvit-o în 1918.
Prof. L. Ballif avea o formație de clinician și fiziolog. După
absolvirea Facultății din Iași, a lucrat cîțiva ani în Laboratorul fizio­
logilor englezi Sherrington, Langley și Douglas. După ce a funcțio­
nat ca șef de lucrări al Catedrei de fiziologie, concomitent practi-
cînd și medicina clinică, a preluat Catedra de psihiatrie, pe
baza activității depuse la Socola în cadrul școlii lui C. I. Parhon și
a competenței sale în neurofiziologie. Prof. L. Ballif a deținut Ca­
tedra de psihiatrie din 1933 pînă în 1965, dată la care, prin pensio­
nare, a devenit profesor consultant.
Numele prof. L. Ballif s-a identificat cu Spitalul Clinic de la
Socola pe care l-a condus și ca director, între 1933 și 1951, remar-
cîndu-se ca un excelent organizator, cu o desăvîrșită orientare ad­
ministrativă.
în condiții dificile, avînd de înfruntat, pe de o parte, o menta­
litate retrogradă față de psihiatrie, pe de altă parte plătind scump
convingeri democratice care l-au caracterizat, prof. Ballif a reușit
să extindă clinica de la Socola și să amelioreze condițiile organi­
zatorice.
Prof. Ballif este inițiatorul rețelei de asistență medico-socială a bolna­
vilor psihici din Moldova și realizatorul nucleului acestei asistențe astăzi
extinsă deosebit de mult. A acordat o atenție particulară în special bolnavilor
cronici pentru care a reușit să creeze două așezăminte speciale, unul la
Manta-Roșie, în fostul spital pentru prostituatele sifilitice, altul la Rădu-
căneni. Spitalul de la Manta-Roșie a fost creat pentru a adăposti pe seche-
lerii cronici, victime a epidemiei de encefalită von Economo, epidemie ex­
tinsă. în Moldova, după al doilea război mondial. în spitalul Socola. utilizînd
fonduri donate de Fundația Rockfeller, prof. L. Ballif, a construit un imobil

vitale științifică permanentă. Este de remarcat orientarea medico-socială a

rapoartelor. Aceste congrese dețin un loc important în istoria psihiatriei
românești, în special sub aspectul unității de concepție a specialiștilor unui
domeniu în c rc diferențele de opinii și de concepții sînt de regulă. O rela­
tare despre evoluția și principiile Școlii de la Socola în „Petre Brânzei, Iti­
nerar psihiatric". Iași, 1975. pag. 57—62.

128
Prof. dr. Gr. T. Popa (1892—1948)
 L

La masa de disecție.

Colectivul lui Gr. T. Popa

Prof. dr. Ion Nubert (1886—1975)
Prof. dr. Alexandru Țupa (1886—1956)
Prof. dr. Gh. Tudoranu (1892^1963)
Participanți la al XXV-lea Congres francez de medicină, 1938. Marsilia
(X Gh. Tudoranu).
Prof. dr. Gheorghc Năstase (1886—1975)
Colectivul profesorului Gh. Năstase.
Prof. dr. Jules Nițulescu (1895—1975)
Prof. dr. Mihai Ciucă (1883—1969)
La catedra de igienă, în 1934. (în centru Mihai Ciucă, în stînga
Gh. Tudoranu)
Prof. dr. Dumitru Cornelson (1901—1962) Prof. dr. Vladimir Buțureanu (1895—1979)
Prof. dr. Vasile Rășcanu, academician, profesor
la Facultatea de medicină în 1921. Prof. dr. Maria Franche, șefă de clinică
(boli contagioase) în 1939.
 adecvat unui centru de malario-terapie, corespunzător marilor necesități de
tratament a unui număr impresionant de cazuri de sifilis nervos. Acest ser­
viciu, care funcționează încă în condiții identice a beneficiat, de la înfiin­
țarea sa de sprijinul de specialitate al prof. M. Ciucă. în direcția studiilor
de neuro-sifilis și de malariologie (serviciul oferind condiții de tip experi­
mental pentru aceste studii, prin însuși specificul său) sub directa conducere
a prof. L. Ballif s-au realizat lucrări care au intrat de mult în circuitul in­
ternațional. în anii care au urmat după cel de-al doilea război mondial,
prof. L. Ballif a contribuit la înființarea, la Socola, a clinicilor de neuro­
chirurgie și de neuropsihiatrie infantilă, conduse de N. Oblu și S. Blumcnfcld.

Prof. L. Ballif a fost un diagnostician excelent, și un practi­

cian distins. A fost autor al unui număr de circa 400 publicații ști­
ințifice, îmbrățișînd cele mai multe aspecte ale psihiatriei, dar a
stăruit, în mod deosebit, asupra neurosifilisului.
Caracteristică pentru Școala Ballif este orientarea fiziologică în
patogenia bolilor psihice, concepție care s-a reflectat pe plan națio­
nal, în domeniul specialității bolilor psihice.
A fost un democrat convins, militant declarat pentru socialism,
suferind, mult timp, consecințele unei atitudini care a fost plină de
demnitate și de o nobilă modestie și consecvență.
*
După transferarea la București a prof. Manicatide, catedra de
pediatrie (clinică infantilă), a fost atribuită prof. dr. St. Gra­
coski care a deținut-o, în continuare, pînă la pensionare, între
Î920—1939.
Prof. St. Gracoski (1872—1960) a fost unul dintre cei din­
ții medici români specializați în clinica infantilă. A fost student al
Facultății de medicină din București și docent în specialitatea pe­
diatrie la aceeași școală.
In 1920, cînd a preluat catedra de pediatrie, era un pediatru
consacrat. La București, ținuse, un curs liber de igiena alimentară
a copilului și publicase mai multe studii și articole referitoare la
alimentația copilului, lucrări privind heredosifilisul și tuberculoza
infantilă etc.
Prof. St. Gracoski a desfășurat la Iași o activitate remarcabilă,
reușind să consolideze bazele științifice și organizatorice ale clinicii
pediatrice.
Extinderea învățămîntului pediatric la Iași este legată de marea
personalitate care a fost prof. I. Nicolau, prezentat la capitolul în­
vățămîntului clinic ca profesor de patologie generală (1936—1939).
Ocupînd catedra de clinică pediatrică între 1939 și 1953, cînd s-a
transferat ca profesor la București, Ion Nicolau a creat a școală de
pediatrie, mai ales, după 1948. Excelent organizator și erudit savant,

129
9 — I.M.F. 2X3
 Ion Nicolau a fost, totodată, un profesor de neuitat, un mare orator
care, în prelegeri de o ținută ideală, de o structură didactică per­
fectă, a instruit generații de studenți și de pediatri ieșeni. Organi-
zîndu-și un colectiv reprezentat de distinși specialiști (Elena Kam-
ner. T. Mărculeseu. Asia Chipail, M. Burdea, R. Bărbuță și alții),
prof. I. Nicolau a ilustrat in cel mai înalt grad școala medicală
românească.

In aceeași perioadă s-a înființat și catedra de r a d i o 1 o g i e

de care este legat medicul francez dr. Vignal. D r. V i g n a 1 (din
misiunea medicală franceză) obținuse permisiunea de a ține un curs
liber de radiologie la 15. XI. 1918. Ulterior, conferința s-a bugetat,
fiind atribuită dr. E. Radu, unul dintre pionierii radiologi în Ro­
mânia (1887—1950).
Prof. d r. Radu a contribuit in mod deosebit la conturarea
unui nucleu de clinică radiologică la Iași și a efectuat studii și cer­
cetări în specialitate privind diverse aspecte de investigații și tera­
pie radiologică. în condiții dificile, dispunînd de o bază materială
insuficientă, prof. E. Radu se înscrie printre pionierii radiologiei
românești, fiind fondatorul acestei specialități la Facultatea de me­
dicină din Iași.

în perioada dintre cele două războaie mondiale, chirurgi a

iese a n ă. consacrată ca o școală de reputație internațională, a con­
tinuat să fie reprezentată, alături de prof. Ion Tănăsescu, care și-a
continuat activitatea pînă în anii celui de al doilea război, de cîteva
personalități de seamă.
Printre cei dintîi se situează prof. N. Hortolomei (1885—
1961).
Unul dintre elevii săi, prof. O. Franche 22, schițînd profilul psi­
hologic al prof. Hortolomei, remarcă armbiția creatoare, în cea mai
înaltă accepțiune a noțiunii, de care era animat profesorul. „Perso­
nalitatea prof. N. Hortolomei nu poate fi înțeleasă dacă nu se
ține seama că a fost, într-o mare măsură un mare ambițios. Nu
însă ambiția meschină, plină de invidie și răutate a acelora ce nu
pot suferi în jurul lor succesul și afirmarea unei alte capacități, ei
ambiție creatoare, dinamică și constructivă a întregirii personale și
a mersului spre progres.
Prof. Hortolomei a avut ambiția ca prin muncă perseverentă
să devină unul din cei mai buni studenți ai Facultății de medicină

22 O. Franche. „Personalitatea prof. N. Hortolomei" ; Rcv. mcdico-ciiir.

Iași, 1963, nr. 2, p. 283.

130
 din Iași și a fost permanent, în cursul studiilor, cel mai bun ; am­
biția de a deveni, prin priceperea și devotamentul față de bolnavi,
un mare chirurg și a reușit să se situeze în galeria marilor chi­
rurgi ai țării noastre și în fruntea chirurgiei contemporane ; am­
biția să se afirme în cercetarea științifică și a reușit să devină una
din marile noastre figuri științifice, recunoscută și peste hotare ;
ambiția de a fi un adevărat șef de școală și a reușit să lase învă­
țămîntului nostru superior cel mai mare număr de profesori41.
Acest dinamism se completa armonios cu admirabile calități
umane și explică în mare măsură, succesul său. Atmosfera de lucru
pe care a creat-o a rămas memorabilă, caracterizîndu-se atît prin
prestigiul maestrului, cit și pe încrederea deplină în calitățile me­
reu stimulate, ale colaboratorilor mai tineri.
S-a spus că, în tot ceea ce avea mai remarcabil, se impunea în
special prin activitatea cotidiană de clinică. Diagnostician precis,
gîndire medicală logică, eleganța în atitudine, devotament, au ca­
racterizat activitatea practică a prof. N. Hortolomei.
•Varietatea preocupărilor sale este impresionantă : anatomist
desăvirșit, prof. N. Hortolomei a abordat mai toate sectoarele chi­
rurgiei : abcesele cerebrale, chirurgia durerii, gura de lup — chi­
rurgia hipertireozei, în epoca pionieratului acestei chirurgii, toată
chirurgia abdominală, dar în special, osteosintezele, toate cu un
curaj care friza temeritatea, dar bazat pe o informație perfectă,
iar mai tîrziu, ca profesor la București, atît de pretențioasa chirur­
gie cardiacă.
• în aceeași perioadă și-a desfășurat activitatea și prof. P. An-
ghel.
Prof. Paul A n g h e 1 (1869—1937) s-a născut în județul Iași.
După absolvirea liceului a urmat cursurile Facultății de medicină
din Iași, dar a urmat ultimii ani de medicină la Paris, unde a fost
extern al Spitalelor, în secțiile conduse de marii chirurgi Jalaguer
și Reclus.
Reîntors în țară a fost medic în serviciile conduse de prof.
C. Botez, apoi șef de clinică al prof. L. Seuly, suplinind catedra
de patologie externă (1909).
Prof. P. Anghel s-a distins printr-o excelentă pregătire chi­
rurgicală. fiind totodată un bun clinician și un activ cercetător,
încă la Paris, ca student, obținuse pentru activitatea sa științifică,
un premiu al Asistenței publice, iar lucrarea sa de doctorat, tratînd
despre patogenia apendicitei, problemă atunci foarte actuală, a fost
foarte bine apreciată. Mai tîrziu, la Iași, eontinuînd preocupările
științifice, a publicat o serie de lucrări care, au constituit reale con­
tribuții la ameliorarea unor procedee chirurgicale. Este de mențio­

131
 nat contribuția sa la utilizarea scoabelor metalice în tratamentul
fracturilor, procedeu în care prof. Anghel are prioritate (1898).
Lucrările sale, din care cunoaștem 80 publicații, sint variate
exprimînd un viu interes de cercetător, cele mai multe fiind con­
tribuții originale, mai ales în domeniul protezelor23.
Frate cu poetul Dimitrie Anghel, Paul Anghel și-a exercitat destul de
des și el talentul literar, în special la „însemnări ieșene1*, revistă în care
Gr. T. Popa, la 7 aprilie 1937, îi descrie atît de patetic moartea pe care a
primit-o cu stoicism desăvîrșit, prezentîndu-se el însuși muribund, ca un caz
clinic, asistenților săi : „Să ții minte de la mine, asta-i ultima lecție pe care
ți-o mai dau : un bolnav ca mine, cînd are mîinile învinețite așa, înseamnă
că intră în agonie peste cîteva ceasuri".
Nu a greșit prognosticul.
Moartea l-a surprins tocmai cînd redacta un istoric al Facultății de
medicină, neterminat 24.
Amintirea lui Anghel este încă vie printre foștii săi colaboratori care
relatează cu căldură despre calitățile sale de medic, diagnostician subtil
(prof. Buțureanu amintea de exemplu, de diagnosticarea preoperatorie, a
unui caz de dezinserție de mezenter) și de calitățile sale morale. P. Anghel
a făcut parte din intelectualitatea cu vederi progresiste, avea legături cu Do-
brogeanu Gherea, cu C. Miile, era prieten cu poetul Păun-Pincio. De la
Paris, împreună cu Emil Racoviță, a salutat printr-o telegramă primul Con­
gres Social-democrat din aprilie 1893. Ideile acestea s-au reflectat și în etica
medicală a acestui om care, din chirurgie, a făcut un apostolat.

In perioada dintre cele două războaie mondiale chirurgia ie­

șeană a fost ilustrată și de alte personalități. în condiții specifice
timpului, în care unele catedre chirurgicale nu și-au putut realiza
o bază elinică satisfăcătoare, acești profesori nu și-au putut realiza,
la Iași, întreaga capacitate.
A fost cazul profesorului C. Constantinescu care, numit în
1915 ca profesor agregat de medicină operatorie, nu a putut, efectiv,
profesa decît un timp destul de scurt, deși a figurat pînă în 1927,
și, în oarecare măsură, a prof. Butoianu, ultimul mai legat de facul­
tatea de medicină de la Iași.
Prof. C. Butoianu (1876—1935), originar din Brăila, era elev
al școlii bucureștene unde urmase Institutul medico-militar și par­
cursese, concomitent cu ierarhia militară și ierarhia didactică. Do­
cent în chirurgie (1913), profesorul Butoianu a desfășurat o activi­
tate publicistică în domeniul chirurgiei operatoare și generale pu-

23 Anghel P., „Un nou procedeu de proteză osoasă prin scoabe meta­
lice". Revista de chirurgie 1898, nr. 6. Anghel P. „Despre proteză" (lucrare
pentru examen de docență, 1903 și altele.
24 Berneagă Andrei, „Profesorul P. Anghel, promotor al chirurgiei și
ortopedici românești". Societatea de medici și naturalist! Iași, Secția Istoria
medicinii, 1965.

132
blieații care „au făcut ca numele său să fie cunoscut peste graniță
și citat în tratatele străine
* 4 (VI. Buțureanu, Anuarul Universității
Mihăielene din Iași, 1936, p. 117). Se menționează, de asemenea,
că lecțiile sale erau un model de precizie ca și demonstrațiile pe
cadavru.
O personalitate de formație bucureșteană care se particulari­
zează, în mod deosebit și prin activitatea sa de profesor de
chirurgie la Facultatea de medicină din Iași25 a fost prof. Alex.
Cosăcescu (1888-—1951) care, după ce și-a desăvîrșit pregătirea
ca elev în clinicile profesorilor Toma lonescu și Amza Jianu, a ac­
tivat, între 1932 și 1942, la Iași, mai întîi (1932—1938) ca profesor
de patologie externă, ulterior (1938—1942) ca profesor de clinică
chirurgicală. Transferat în București, între 1942 și 1954 prof. Cosă­
cescu a deținut catedra de chirurgie infantilă 26.
In perioada ieșeană prof. Alex. Cosăcescu s-a distins printr-o
activitate științifică susținută, publicînd un număr de peste 40 lu­
, printre care multe procedee chir urgicale originale2!.
crări 27*
A intrat în practica zilnică procedeul Cosăcescu cu privire
la aprecierea zonei de amputație în gangrenele prin arterita oblite-
rantă („proba dungii vasomotorii a lui Cosăcescu44). Este cunoscut
procedeul de reducere sîngerîndă a fracturilor diafizare cu dublă
îndințare centro-centrală. Continuînd preocupările de chirur­
gie osoasă, profesorul Cosăcescu a preconizat o modificare a tra­
tamentului chirurgical în morbul lui Pott, un procedeu de tratament
prin dublarea apofizelor spinoase, o rahisinteză cu fragmente cos­
tale multiple etc., fiind autorul unor monografii asupra „Tumorilor
și distrofiilor osoase44 29 și asupra „Infecțiilor osoase și fracturilor44,
monografii care mai constituie, încă, lucrări de bază în specialitate,
ilustrând, printr-o iconografie bogată, activitatea de la Iași a pro­
fesorului Cosăcescu.
In aceeași perioadă și-a început activitatea de profesor dr. VI.
Buțureanu, elev al școlii ieșene de chirurgie.

25 VI. Buțureanu, „Evoluția Școlii ieșene de chirurgie**, Revista medico-

chirurgicală, 1963, nr. 2, p. 278.
26 Invățâmîntul medical și farmaceutic din București de la începuturi
pînă în prezent, București, 1963, pag. 430.
27 Ibidem, p. 431.
21 Ibidem.
29 „Tumori și distrofii osoase", București, 1941. Monografia cuprinde, pe
lîngă o sinteză a cunoștințelor în acest domeniu, aduse la zi, contribuții per­
sonale. Se referă la o experiență personală foarte bogată, cu o iconografie
personală reflectînd activitatea depusă în cadrul Clinicii I chirurgicale din
Iași.

133
 Prof. VI. Buțureanu (1895—1979), a absolvit Liceul
Național și Facultatea de medicină din Iași (1923) cu teza
de doctorat „Osteosinteza vertebrală în tratamentul morbului Pott“.
După studii de specialitate la Paris, promovând ierarhia didactică
și medicală, a fost abilitat ca docent la chirurgia generală (1928) ;
ulterior a fost numit conferențiar la Conferința de Semeiologie chi­
rurgicală și apoi agregat al catedrei de medicină operatorie.
A desfășurat, încă din acea perioadă, o activitate clinică de
anvergură. Profesor de clinică chirurgicală, VI. Buțureanu a
contribuit în mod determinant la profilarea școlii ieșene de chirur­
gie, înscriindu-se printre marile personalități ale chirurgiei româ­
nești contemporane. Abordînd chirurgia generală prof. dr. VI.
Buțureanu s-a consacrat prin lucrările și activitatea practică în spe­
cial în domeniul chirurgiei gastrice, domeniu în care a. publicat
lucrări clasice. A fost un chirurg, eminent, operînd cu o eleganță
desăvârșită, în spiritul caracteristic chirurgiei ieșene din epoca sa
de aur.
Profesorul VI. Buțureanu a desfășurat o activitate didactică
prestigioasă remarcîndu-se prin cursuri dinamice, atractive, prin-
tr-o cultură generală și medicală excepțională.
Printre chirurgii ieșeni de prestigiu dintre cele două războaie,
s-a ilustrat și prof. agregat dr. A. T r o s c.
încă din 1926 se aprobase un curs liber de ortopedie, curs care fusese
aprobat pentru dr. T e r e z a Castan o-P anaitescu. Dintr-un raport al
prof. Anghel constatăm că în 1926—1927 s-au predat toate capitolele mai
importante de patologie ortopdică și că s-au exemplificat cu expuneri prac­
tice și cazuri clinice, ținîndu-se și cel puțin o oră de policlinică, săptămînal
(raport nr. 156761—1927).
Desprinsă din catedra condusă de profl Anghel, conferința a fost atri­
buită lui A. Trosc care este unul dintre primii chirurgi ieșeni consacrat! în
donicniul ortopedici.

în 1944 și-a început activitatea de profesor dr. Gh. Chipail,

născut în 1905.
Prof. G h. Chipail s-a format în Școala ieșeană de chirur­
gie (prof. Hortolomei, prof. Anghel, prof. Buțureanu) ; a fost elev
al prof. Gr. T. Popa și apoi al prof. Nasta (București). La numirea
prin concurs, ca titular al catedrei de clinică chirurgicală, prof. dr.
Gh. Chiapil executase peste 3 500 intervenții chirurgicale. Eminent
chirurg, promotor al chirurgiei cardiace românești, prof. Chipail
și-a desăvîrșit activitatea în anii care au urmat în cadrul Institu­
tului de medicină și farmacie.

134
 Mari dificultăți determinate de o bază materială insuficientă
uu întârziat mult dezvoltarea învățămîntului de ob­
stetrică și ginecologie.
Pînă în 1923 catedra a fost deținută de prof. V. Bejan, aparți-
nînd primei generații de profesori ai Facultății. Ulterior, după o
scurtă suplinire devine titular, prin concurs, dr. N. Zaharescu Ca-
raman. Prin spiritul de organizator și prin formația de specialitate,
„prof. N. Zaharescu Caraman a introdus la Iași o obstetrică știin­
țifică" (Gh. Năstase).
In timpul cit a funcționat la Ițiși N. Z a h a r e s c u-C a r a m a n,
a înființat laboratorul, a mărit substanțial biblioteca, pînă atunci
absolut insuficientă, a organizat o sală de operație corespunzătoare 30
și a reușit să lărgească colectivul didactic, obținînd mai mulți asis­
tenți. printre care figurează viitorul său succesor dr. Eugen Aburel
și dr. Gh. Plăcințeanu. din 1930 conferențiar, mai tîrziu, în 1942 și
el profesor al clinicii a Il-a obstetricală. care a funcționat paralel
cu aceea de sub conducerea prof. Eugen Aburel.
Prof. Eugen Aburel (n. 1899) originar din Galați și doctor
al Facultății de medicină din Iași, a fost profesor de obstetrică și
ginecologie între 1935 și 1946, cînd s-a transferat la București.
Prof. E. Aburel a parcurs, la Iași, toate treptele carierei didac­
tice formîndu-se în chirurgie și specializîndu-se în chirurgia gine­
cologică și în obstetrică. în școala sa s-a format și V. Dobrovici.
Prof. E. Aburel a desfășurat o activitate științifică susținută,
aducînd contribuții personale în cîteva domenii ale specialității ;
psihoprofilaxia durerii de naștere ; a introdus metode de analgezie
iu naștere, domeniu în care i se recunoaște prioritatea ; a preconi­
zat metoda de rezecție a nervului presacrat în vărsăturile foarte
grave ale gravidelor ; a cercetat dinamica miometrului etc.
Prof. E. Aburel a contribuit și la dezvoltarea școlii de speciali­
tate din București, unde a lucrat ca șef al clinicii de la Spitalul
Filantropia. A decedat în 1975.
în 1946 catedra de obstetrică și ginecologie a revenit prof. V.
D o b r o v ici. Un timp, au funcționat concomitent, două clinici
de specialitate, al doilea profesor fiind prof. Gh. Plăcințeanu. Pro­
fesor distins, de numele lui Gh. Plăcințeanu este legată înființarea
și construirea Spitalului C. I. Parhon, la acea dată una din cele
mai impozante realizări ale arhitecturii sanitare românești.

30 Dr. N.. Zaharescu Caraman, „Memoriu de titluri și lucrări11. Cartea

medicală, București, 1923. Lucrarea cuprinde 62 publicații de specialitate.

135
 *
în aceeași perioadă la Facultatea de medicină din Iași s-a dez­
voltat învățămîntul specialităților chirurgicale restrînse.
Oftalmologia, una din primele catedre din această cate­
gorie a revenit în 1913 lui D. Manolescu, care se transferă la Bucu­
rești, peste patru ani, unde și-a desâvîrșit marea carieră. In 1920,
catedra de oftalmologie revine, prin concurs, Elenei Pușcariu, cea
dintîi femeie profesor universitar din România, care a ilustrat prac­
tica și învățămîntul oftalmologiei pînă în 1940, dată la care s-a pen­
sionat.
Prof. Elena Pușcariu a fost o personalitate marcantă, fiind, de
fapt, întemeietoarea Școlii de oftalmologie din Iași, și organizatoa­
rea primei clinici de specialitate 31, 32, 33, 34.
Prof. Elena D e n s u ș e a n u-P u ș c a r i u (1875—1966) s-a
născut la Făgăraș în familia marelui cărturar O. Densușeanu.
După ce a urmat cursurile Facultății de medicină din Iași,
susținîndu-și doctaratul în anul 1898 („Considerațiuni asupra neo­
plasmului sînului“) s-a specializat în laboratoarele de anatomie pa­
tologică și bacteriologie de la Paris, fiind eleva lui Roux, Cornii,
Metschnicov. Reîntoarsă la Iași, a devenit docent în oftalmologie
după care, parcurgînd ierarhia medicală și didactică a devenit, prin
concurs, profesor titular, de clinică oftalmologică.
In această calitate, printr-o activitate de un volum puțin obiș­
nuit, s-a consacrat ca o autoritate internațională.
Prof. Elena Pușcariu a reușit să organizeze la Iași clinica oftal­
mologică pornind de la o bază practic inexistentă. în primii ani ai
activității sale, examenele clinice se făceau într-o boxă mică, la
lumina unei lămpi de petrol. O cutie cu lentile pentru ochelari era
singurul inventar. în 1931, peste 10 ani, clinica avea un material
iconografic enorm și o splendidă colecție de mulaje. Deși greutățile
legate de lipsa unui local adecvat persistau încă, cu toate rapoartele
și intervențiile uneori patetice ale profesorului care spunea într-un
astfel de raport : „Sînt singurul profesor de clinică care n-am avut
niciodată cea mai mică posibilitate să pot îndrepta ceva din această
nenorocită stare de lucruri44. Elena Pușcariu a creat, la Iași, o ade­
vărată Școală de oftalmologie.

31 Gh. Năstase, „Cîteva date asupra înființării și evoluției învățămîntu­

lui oftalmologie11. Societatea de medici și naturaliști Iași, secția Istoria medi­
cinii.
32 P. Vancea, „Prof. Elena Pușcariu", idem.
33 I. Nițulescu, „Omagiu Prof. Elena Pușcariu", idem.
34 C. Romanescu, Gh. Cuțit, „Contribuția prof. Elena Pușcariu în pro­
blema neurosifilisului", idem.

136
 Desfășurând o energie extraordinară, în puțini ani a reușit să
înlăture dificultăți din cele mai mari. Datorită spiritului ei creator,
prof. Elena Pușcariu a conferit oftalmologiei ieșene în acei ani un
renume internațional.
Din inițiativa prof. Elena Pușcariu, în 1923—1924 apare la Iași
„Le premier Bulletin de la clinique des maladies des yeux de la
Faculte de medicine de Jassy", urmat curând de cel de-al doilea.
Cursul de oftalmologie în două volume — o impresionantă operă de
cercetare, centrată pe temele cele mai importante ale specialității, un
număr de 160 teze de doctorat, constituie cîteva aspecte semnifica­
tive din activitatea sa. în 1931, cînd Clinica și-a sărbătorit abia o
decadă, evenimentul consfințea consacrarea unei adevărate opere,
fruct al unei energii nescutită de ostilități.
Prof. Elena Pușcariu a ocupat catedra de oftalmologie pînă în
1940, cînd s-a pensionat.
După o perioadă în care au coexistat două clinici oftalmologice, con­
duse de prof. Profira Nicolau și prof. P. Vancea, în anii de după război
s-a conturat școala de oftalmologie a lui P. Vancea care a dat o pleiadă de
elevi distinși, actualmente cadre didactice sau practicieni (dr. Micșa, dr.
Vaighel, conf. S. Buiuc, conf. P. Cernea, conf. P. P. Vancea, dr. Tudor).

Intervenții susținute între 1913 și 1920 au pus problema unei

catedre de clinică ot o-r i n o-l aringologică, dar abia în
1922 s-a admis ca dr. D i m i t r i u B o r c a, conferențiar, să înceapă
predarea acestei specialități. In 1931, ca profesor agregat, atașat
clinicii I chirurgicale, Dimitriu Borca consolidează acest învățăm înt,
care în 1934 capătă un nucleu clinic sub forma unui serviciu
de consultații O. R. L. în cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Difi­
cultăți materiale, incertitudinea unei catedre al cărei titular nu se
stabilește la Iași, au impietat asupra dezvoltării specialității, însă,
din 1935, ca urmare a numirii ca specialist a doctorului N. Costi-
nescu, a fost mult animată, mai ales sub aspect organizatoric.
Dr. N. Costinescu și-a legat astfel numele de începuturile cate­
drei de clinică oto-rino-laringologică, pe care o va ocupa ulterior
ca profesor.
In 1943 catedra de clinică oto-rino-laringolo­
gică a fost atribuită, prin concurs, doctorului V. Racoveanu, for­
mat la școala de la București.
Prof. dr. V. Racoveanu (1898—1967), a absolvit Faculta­
tea de medicină din București și s-a specializat la Paris și Berlin.

137
A fost medic militar, șef al secției O.R.L. de la Spitalul Militar
București. în 1943, a fost numit profesor la Iași.
în timpul activității sale la lași, prof. V. Racoveanu s-a distins
prin prelegeri atractive, de mare claritate.
Prof. V. Racoveanu a elaborat lucrări în domeniul chirurgiei
oto-mastoidiene, abceselor cerebrale și cerebeloase otogene, chirur­
giei sinusurilor ; s-a preocupat și de chirurgia plastică, reparatoare.
In 1952, prof. V. Racoveanu, s-a transferat la București ca pro­
fesor al clinicii O.R.L. (Spitalul Filantropia).
Printre chirurgii perioadei respective se situează, de asemenea,
prof. Al. Moruzi.

Al. Moruzi. a practicat, printre primii în România. în con­

diții materiale dificile, intervenții neurochirurgicale care includ mai
toate aspectele specialității.
A atras în jurul său tineri care s-au format sub îndrumarea
sa printre care și d r. N. O b 1 u, succesor al catedrei.
Prof. Moruzi ti funcționat la Iași pînă în 1945. Dezvoltarea
catedrei se datorește prof. N. Oblu, care și-a desfășurat activitatea
în cadrul I.M.F. Iași, sub conducerea sa specialitatea luînd o extin­
dere Iară precedent.

S-au conturat și bazele clinicii de chirurgie geni t o-

u r i n a r ă, condusă de prof. Ștefănescu-Galați. docent în chirurgia
căilor genito-urinare, care a deținut catedra între 1913—1940. An­
terior înființării acestei catedre, dr. Ștefănescu-Galați ținuse prele­
geri libere de chirurgie genito-urinară.
Prof. Mihai Ștefane sc u-G a 1 a ț i35 este absolvent al
cursului liceal din Iași, și a Facultății de medicină din București.
Dr. Ștefănescu-Galați a funcționat un timp ca asistent al catedrei
de anatomie din București, după care s-a transferat la Iași unde
a devenit docent pentru chirurgia genito-urinară (1905) și profesor
suplinitor de anatomie descriptivă (1906). începînd din 1913 a func­
ționat ca profesor titular de chirurgie genito-urinară.
Prof. Ștefănescu-Galați a fost unul din pionierii români ai
specialității sule. A desfășurat o activitate științifică, publicînd re­
ferate și lucrări de specialitate în revistele din țară și străinătate.
Prof. Ștefănescu-Galați a fost și scriitor, mai ales memorialist, fă-
cînd parte din cercul obișnuiților „Vieții Românești11 și. ulterior
colaborînd la „însemnări ieșene“.
în 1942. catedra a revenit prof. dr. O s c a r F r a n c h e. care
continuă activitatea ca titular al clinicii de la Spitalul C. I. Parhon,

15 Anuarul Univ. Mihăilene Iași, 1930—1939, Iași, 1936. p. 246.

138
 în anii următori, în cadrul I.M.F. Iași, al cărui rector a fost între
1954 și 1967.

Deosebit de semnificativă a fost dezvoltarea catedre­

lor. cu profil medic o-s o c i a 1.
Intre anii 1922 și 1934, catedra de igienă a fost condusă
de prof. Mihai Ciucă. Savant de prestigiu, elev al Școlii Cantacuzino,
acad. M. Ciucă este strîns legat, prin activitatea sa de istoria Facul­
tății de medicină din Iași și în special de clinica bolilor contagioase.
Prof. dr. Mihai Ciucă (1884—1969) s-a născut la Săveni,
lingă Dorohoi, într-o familie modestă. După studii efectuate în
țară și după absolvirea Facultății de medicină din București, s-a
consacrat bacteriologici, făcînd parte dintre elevii Institutului Can­
tacuzino. în activitatea sa, prof. M. Ciucă a îndeplinit diferite mi­
siuni cu caracter epidemiologie, luînd parte în campania de vacci­
nare antiholerică din 1913 (Bulgaria) ; în campania antiexantema-
tică din 1915 (Serbia) ; în aceeași campanie între 1916—1918 în
Moldova ; începînd din 1924 a participat activ în campaniile
antimalarice și între 1929—1934 a îndeplinit misiuni cu același
caracter, în repetate rînduri, în Extremul Orient. Numele prof. M.
Ciucă s-a identificat, în istoria igienei românești, cu acțiunea de
combatere a unor flagele cu extindere masivă : holera, malaria,
sifilisul nervos.
Prof. M. Ciucă a elaborat studii, cercetări și a făcut descope­
riri importante în bacteriologic, in special în biologia bacteriofagu-
lui, domeniu care l-a consacrat pe plan mondial.
La Iași, prof. M. Ciucă, reușind să polarizeze în jurul său un
grup de cercetători de valoare atrași de marea sa personalitate, sus­
ținut de Alex. Slătineanu, a imprimat învățămîntului igienei un
conținut practic, legîndu-1 direct de rezolvarea concretă a marilor
probleme ale sănătății publice. în acest context, se înscrie în primul
rînd. elaborarea bazelor- eradicării malariei. La aceasta a contribuit
printre altele, înființarea, la Spitalul Socola. a unui Serviciu de
malarioterapie de către prof. Ballif, serviciu în care s-au efectuat
sub conducerea prof. M. Ciucă, cercetări determinante pentru cu­
noașterea epidemiologie! malariei în România. Datele respective au
fost utilizate în organizarea luptei antipaludice pe plan universal,
prof. M. Ciucă fiind expert și consilier permanent al celor mai im­
portante organisme angajate în această acțiune. Lui M. Ciucă i s-a
încredințat organizarea unor cursuri internaționale de specialitate

139
la Paris, Hamburg, Roma și a primului curs de paludism din Extre­
mul Orient, la Singapore 36.
Lucrările sale în domeniul bacteriologici, în care a colaborat
cu Jules Bordet. sînt clasice, M. Ciucă fiind recunoscut ca descope­
ritor al fenomenului de lizogenizare la bacterii, fenomen de impor­
tanță în genetica generală, bacteriologic, imunologie și clinica bo­
lilor contagioase.
Prof. M. Ciucă a adus contribuții valoroase și în alte boli con­
tagioase, în special, în epidemiologia difteriei maligne, în scarlatină,
tifos exantematic, variolă, holeră și febrele tifoparatifice.
înființarea și dezvoltarea bazei clinice de boli contagioase se identifică
cu prof. M. Ciucă și cu concepția care-1 caracterizează, considerînd că învă-
țămîntul igienei nu poate fi despărțit de condițiile practice ale terenului.
Înființarea circumscripției model (Tomești) pentru studiul morbidității tere­
nului a fost o altă realizare de mare utilitate a Școlii de igienă din Iași.
Școala de igienă, reprezentată de prof. M. Ciucă, nu poate fi despărțită, în
evoluția Facultății de medicină din Iași, de Școala de bacteriologic a prof.
Alex. Slătineanu. Ambii au fost antrenați de ideea aplicării practice, această
idee putîndu-se recunoaște în toate acțiunile comune.
.Acestor personalități li s-au asociat elevi tineri, dar și alți intelectuali.
Intre aceștia trebuie citat, în special, inspectorul sanitar al județului Iași,
dr. P. Cazacii, un om entuziast, de acțiune și de cultură, bun scriitor și
eminent specialist în probleme de medicină socială.
Cu concursul prof. Slătineanu, s-a profilat, atunci, nucleul actua­
lelor catedre de boli contagioase, epidemiologie și
s-a accentuat asupra necesității înființării unei catedre de m e d i-
c i n a muncii.
Astfel, față de volumul de muncă și în funcție de orientarea
practică a șefului de catedră s-au creat pe lingă catedra de igienă
conferințe de epidemiologie, de profilaxia și clinica bolilor conta­
gioase și de igienă socială, încredințate doctorilor I. Bălteanu, I.
Alexa 37 și I. Gheorghiu 38. Conferința de ergonomie (igiena și me­
dicina muncii) nu s-a putut realiza.

36 Acad. M. Ciucă, om de știință și militant pe tărîmul sănătății publice.

Prof, Dr. V. Marinescu în „Omagiu lui Mihai Ciucă”. Editura Academiei
R.S.R., 1965, București, p. 13. In același volum, „Cuvînt de deschidere” de
Acad. Șt. Milcu, pag. 9—10.
37 Ion V. Alexa, conferențiar de epidemiologie, clinica și profilaxia bo­
lilor contagioase, s-a născut în 1897, la Vutcani, Fălciu. A absolvit Facultatea
de medicină din Iași în 1922. A studiat la Baltimore (Public Health John
Hopkins Universitv) si a făcut mai multe stagii în S.U.A., Secția de igienă
a Ligii Națiunilor, Geneva, la Institutul Pasteur, în laboratoarele prof.
Weinberg.
38 I. Gheorghiu, profesor agregat de Igienă socială, s-a născut în 1890,
la Corodești—Bîrlad. Doctor în medicină — Facultatea de medicină din Iași

140
 în 1939, conferința de epidemiologie, clinica și profilaxia boli­
lor contagioase, devenită de atunci „boli contagioase" a fost ocupată
prin concurs de către dr. Maria F r anch e, viitor profesor la
I. M. F. Iași.
în aceeași perioadă s-a înființat și laboratorul Spitalului de
boli contagioase 39.
Transferat, în 1934, la București, prof. M. Ciucă, a rămas
colaborator permanent al centrului ieșean, pînă la moartea sa, în
1969. După transferarea prof. M. Ciucă la București, Catedra de
igienă a fost atribuită prof. I. Bălteanu, care a fost titular pînă în
1943 cînd s-a transferat și el, la București.

în 1916 ; docent bacteriologic în 1923 ; conferenția!- de igienă socială în 1927

și profesor agregat în 1932 — aceeași disciplină.
39 Privitor la evoluția clinicii și catedrei de boli contagioase prof. dr.
Maria Franche, într-un material sistematizat, împarte istoricul respectiv în 3
etape. Reproducem, fragmentar, materialul redactat de prof. Maria Franche.
Invățămîntul bolilor contagioase s-a dezvoltat în trei etape :
..Prima etapă neoficializată decît local, 1924—1927, ou personal didactic
benevol. Faptul s-a datorat inițiativei și efortului a doi proeminenți profesori
ai Facultății de medicină din vremea de atunci : prof. M. Ciucă, Catedra de
igienă, factor direct ; prof. Alex. Slătineanu, factor indirect ; secundați de dr.
Bălteanu — șef de lucrări la Catedra de igienă, iar mai tîrziu profesor la
aceeași catedră.
La început un simplu nucleu, invățămîntul s-a dezvoltat treptat și după
asidui stăruințe și rezultate grăitoare conducătorii de atunci ai departamen­
tului sanitar sînt convinși și înscriu în 1927 în bugetul Facultății de medi­
cină o conferință pe lîngă Catedra de igienă intitulată variat și divers după
cum ea apărea și dispărea sporadic la bugetele anuale. Conferința a purtat
și titlul de „Epidemiologie, profilaxie și clinica bolilor contagioase". Ea a
fost ocupată de dr. I. Bălteanu. în 1930 dr. I. Bălteanu trecînd la Catedra
dc igienă, conferința fiind ocupată pînă în 1935 de către tov. dr. I. Alexa,
care activa de fapt la Institutul de igienă.
Pe lîngă lucrul cotidian, învățămîntul s-a ilustrat prin studii științifice
de specialitate publicată în țară și străinătate, cît și prin teze dc doctorat
ale absolvenților. Rapoartele studiilor privind profilaxia malariei au format
pentru secția de igienă a Ligii Națiunilor baza planurilor referitoare la era­
dicarea bolii pentru întreg globul, reprezentantul român în acest foi- fiind
prof. Mihai Ciucă,
A doua perioadă a acestui învățămînt începe în 1939 cînd Ministerul
învățămîntului creează „Conferința de Clinica bolilor contagioase", disciplină
independentă, care e ocupată prin concurs de către dr. Maria Franche.
învățămîntul a continuat cu aceleași mijloace cu sprijinul nemijlocit a
prof. I. Bălteanu de la Catedra de igienă, deoarece de abia în 1945 se înscrie
în bugetul clinicii și personal didactic și dc îngrijire.
A treia perioadă începe în 1948 cînd reforma învățămîntului universitar
așează Clinica bolilor contagioase în prevederile legislației învățămîntului
superior al statului socialist".

141
 Prof. I. B ă 11 e an u l0, fost conferențiar de epidemiologie
era absolvent al Facultății de medicină din București.
Ca student a fost intern (Clinica Spitalului Regina Elisabeta din Bucu­
rești). Și-a luat doctoratul în 1913. După ce a activat în campania antihole-
rică, în 1913, între 1914—1921 a funcționat ca medic secundar de boli conta­
gioase la Spitalul Regina Elisabeta, preparator al laboratorului de patologie
experimentală și șef de laborator al Institutului Dr. Cantacuzino. între 1921
și 1923 a lucrat la Institutul de bacteriologie din Strasbourg și la Institutul
Pasteur din Paris cu profesorii Besredka și Weinberg. Din 1924 a
lucrat la Iași ca șef de lucrări la Catedra de igienă și ca șef al laboratoru­
lui regional de bacteriologie. în 1925 și 1926 a lucrat la Institutul Lister din
Londra ca bursier Rockefeller. In 1927 a fost avansat conferențiar de epide­
miologie, profilaxie și clinica bolilor contagioase de pe lîngă Facultatea de
medicină din Iași.

La data cînd a preluat Catedra de igienă, dr. I. Bălteanu

elaborase lucrări originale din diferite domenii ale specialității :
cercetări asupra holerei, febrei tifoide, tetanos, difterie, dizen-
se remarcase prin activitatea sa personală în toate marile epidemii.
Prof. I. Bălteanu a dezvoltat la Iași, tradițiile catedrei de igienă.
După plecarea prof. I. Bălteanu, catedra a fost atribuită prof.
R. Olinescu (1943, decedat în același an), după care a fost supli­
nită pînă în 1946, cînd a fost preluată de prof. D. Cornelson.
Prof. dr. D. Cornelson (1901—1962) s-a născut la Tg.
Neamț într-o familie de intelectuali. A urmat liceul la Galați, iar
Facultatea de medicină la București, absolvind-o în 1927. în anii
următori ti făcut studii de malariologie, epidemiologie, microbio­
logic și igienă la Paris și la Universitatea Hopkins din Bal-
timore. Reîntors în țară, a lucrat în cadrul Facultății de medicină
și a Institutului de igienă din București, unde între 1939—1946, a
condus secția de epidemiologie.
în aceeași perioadă dr. Cornelson a organizat stația de malarie
de la Gorbănești — Ilfov, efectuînd observații epidemiologice asu­
pra malariei într-o perioadă cînd endemia malarică constituia o
problemă națională. In 1946 devine titularul catedrei de igienă a
Facultății de medicină din Iași. în această calitate prof. Cornelson40

40 I. Bălteanu s-a născut la 24 aprilie 1887 în Bălteni—Gorj. După ce a

absolvit în 1906, Liceul Carol I din Craiova, a urmat cursurile Facultății de
medicină din București.

142
 a desfășurat o activitate practică și de cercetare de dimensiuni pu­
țin obișnuite. Numele său este legat de organizarea tuturor acțiu­
nilor epidemiologice întreprinse în Moldova între 1946 și 1960. Ca
director al Institutului de igienă și ca șef de sector al Filialei Aca­
demiei R.P.R., prof. dr. D. Cornelson a adus contribuții de mare
importanță în studiul, combaterea și eradicarea malariei și a unor
boli care au ridicat probleme deosebite : tularemia, leptospirozele,
febra tifoidă, tuberculoza, cărbunele, rujeola. A desfășurat o acti­
vitate valoroasă în domeniul igienei comunale. în problemele legate
de aprovizionare cu apă a centrelor din Moldova. în sistematizarea
localităților etc.
Bun organizator, neobosit cercetător, prof. Cornelson a conti­
nuat și dezvoltat tradițiile unei școli prestigioase. A contribuit în
mod determinant la extinderea Institutului de igienă din Iași, insti­
tut care a condus, în mod susținut, întreaga activitate de speciali­
tate din Moldova.
Ca profesor, D. Cornelson a desfășurat o activitate didactică
deosebit de bogată, prelegerile sale fiind model de documentare în
toate sectoarele activității sale.. profesorul fiind om de o erudiție și
de o bogată cultură generală.

Catedra de m e d i c i n ă legală a fost deținută și după 1920

de G. Bogdan.
în 1930. prof. G. Bogdan (1859—1930) titular de 39 ani, a în­
cetat din viață încă în plină activitate ; era cel mai vechi repre­
zentant al primei generații de profesori. A urmat la catedra de
medicină legală prof. N. Balan. care a deținut catedra pînă în 1952.
Prof. N. Bal a n (1886—1967) s-a născut în 1886 la Berești. fostul
județ Covurlui. Elev al liceelor Codreanu din Bîrlad și V. A. Ureche
din Galați, era elev al școlii ieșene de medicină unde obținuse titlul
de doctor în 1915. A făcut studii de specialitate în anatomia pato­
logică în Germania, la Institutul de Anatomie patologică din Frei-
burg între 1922 și 1926. Numit asistent al catedrei de anatomie pa­
tologică în 1927, a parcurs ierarhia didactică pînă la titlul de pro­
fesor.
Prof. N. Balan s-a distins printr-o activitate remarcabilă, în
special în domeniul cercetării științifice și ca excelent diagnostician
în specialitate. A suplinit și catedra de anatomie patologică. In
timpul cînd a condus catedra de medicină legală a continuat, în
linii generale, programul inițiat de predecesorul său, cursurile fiind
programate în anul VI. Prof. N. Balan a adus îmbunătățiri organi­

143
zatorice catedrei despre care știm, dintr-un raport al prof. G. Bog­
dan că avusese mari greutăți4'.
Lucrările practice constau în lucrări de tehnică microscopică
medico-legală, redactare de rapoarte medico-legale, lucrări micro­
scopice și histologie patologică medico-legală, autopsii medico-le­
gale făcute în serii de 3—4 studenți.
în 1934 pavilionul de prosectură și medicină legală se reface
complet, mărindu-se ca spațiu și ca instalații.

Agitată de două războaie mondiale, de lipsuri materiale și de

frămîntări politice, perioada cuprinsă între 1920 și 1948 a însemnat
totuși în sinteza ei, afirmarea deplinelor posibilități ale Facultății
de medicină din Iași.
Această afirmare include toate sectoarele învățămîntului, fun­
damental, clinic și medico-social. Consolidarea laboratoarelor și a
activității științifice, organizarea unei baze clinice satisfăcătoare a
caracterizat etapa respectivă, conținutul calitativ al acestei școli
datorîndu-se, însă în cea mai mare măsură unor reprezentanți iluș­
tri ai învățămîntului medical românesc, profesori care au creat la
Iași un valoros centru de cercetare și practică medicală.
în această perioadă viața universitară a fost deosebit de agi­
tată, în special la Iași, centru cultural animat de tradiții progre­
siste din cele mai vechi, dar, concomitent, și de curente reacționare
violente. Masa studențească era nucleul acestor tendințe politice
obiectivate printr-o permanentă tensiune, deseori generatoare de
greve cu caracter politic manifest progresist, dar și de excese vio­
lente, de dreapta, scandaluri și brutalități criminale.
Cele mai tragice evenimente politice ale României, petrecute
la Iași, constituie pagini de neuitat în istoria universității româ-

41 Din raportul făcut de prof. dr. Bogdan în 1914 știm că laboratorul

de „legală11 era instalat la această dată în două camere mari. în prima se
aflau : instrumentarul necesar antopometriilor Bertillon și Galton, masa de
speculum și dulapuri care conțin colecțiuni de piese de medicină legală de-
mons rativă ca : schelete de diferite mărimi, piese anatomo-patologice, dife.-
rite arme provenind de la smuciși, asasinați, formînd un mic muzeu de medi­
cină legală.
Camera a doua era rezervată lucrărilor practice ; aici studenții făceau
„cercetările necesare studiului lor, treceau probele practice de examen, făceau
studiile necesare pentru lucrări de teză, probe practice, exercițiu la lucrări
practice".

144
 nești. Retrospectiv, se detașează atitudinea marii majorități a stu­
denților mediciniști, caracterizată prin seriozitate și orientare poli­
tică democrată. Această maturitate politică, specifică celor mai
mulți studenți ai facultății ieșene, se datora poate, și unui studiu
mai disciplinat, unei activități în care contactul cu masele exploa­
tate, Cu proletariatul și cu mizeria rurală era nemijlocit ; este evi­
dentă, totodată, influența unor tradiții nobile, deja consolidate la
Facultatea de medicină. S-a evidențiat în acea perioadă, importanța
educativă, exemplul de model al unora din cei mai prestigioși pro­
fesori care au atras în sfera lor de influență pe studenți, totdeauna
receptivi față de valorile reale. In 1924, cînd Colegiul profesoral
al Universității din Iași, în ședința din 31 octombrie42, condamna
politica lui A. C. Cuza, „constatînd că Domnul prof. A. C. Cuza“
a avut o influență determinantă asupra spiritului de anarhie ce
domnește în viața universitară și în special a Universității din
Iași, care a culminat în gestul criminal al studentului Corneliu
Zelea Godreanu“, în decizia de eliminare pentru totdeauna din Uni­
versitate a unor studenți din acest grup, dintr-un total de 52 stu­
denți eliminați, studenții mediciniști dețineau o minoritate distantă
(numai 3 studenți. Fără a generaliza, rezultă, totuși, că, în perioada
cea mai tragică a.universității românești. Facultatea de medicină din
Iași găsea resurse de conservare a demnității umane, resurse care
se explică, în mare măsură prin tradițiile instituției și prin profe­
sorii săi.
Totuși, agitațiile nu au putut ocoli nici pe mediciniști. Conjunctura so­
cială era de așa natură, incit înțelegem dezgustul unor intelectuali, retra­
gerea lor, cum rezultă de exemplu, din afirmația prof. I. Mironescu, afir­
mație cu care își încheie Curriculum vitae publicat în însemnări ieșene (voi.
XI, nr. 9, 1 sept. 1939) : „Ca fost deputat în Parlamentul țării m-am convins
încă odată că în țara noastră, din nefericire, în epoca în care trăim, nu sînt
zece oameni care să fie pătrunși de convingerile cu care se împăunează, că
minciuna și fățărnicia stau la baza oricăror manifestări politice. Deci, pentru
mine, activitatea pe tărîm politic a fost un timp pierdut și o energie chel­
tuită în vînt, fără nici un folos pentru societatea în care am trăit. De aceea
am demisionat din Partidul Național-Țărănesc și m-am retras la vreme".
Această optică era comună majorității universitarilor cinstiți.
în cel de al doilea război mondial, Facultatea de medicină din
Iași a cunoscut avatarurile care au încercat întreaga univer­
sitate. Baza materială, aproape în întregime distrusă, descom-
pletarea de cadre didactice, perioada de aspre privațiuni materiale
de după război, au necesitat eforturi uriașe, eforturi pe care corpul
didactic și studenții, în condițiile istorice ale revoluției socialiste,
le-au desfășurat cu abnegație.

42 Anuarul Universității din Iași, 1924—1925, p. 32.

145

10 — I.M.F. 213
 în urma reformei învățămîntului, efectuată în 1948, corespun­
zător necesităților construcției socialiste. Facultatea de medicină din
Iași s-a transformat organizatoric în Institutul de medicină și far­
macie din Iași.
Redăm mai Jos, componența catedrelor și a corpului didactic,
existente la Facultatea de medicină din Iași, în anii premergători
celui de al doilea război mondial.

CATEDRE

1. Grigore T. Popa, titular, anatomia descriptivă ; Petru Gălă-

șeseu, titular — anatomie patologică; Ion Nubert, titular—anatomie
topografică; Alexandru Slătineanu, titular — bacteriologic; Corneliu
Sumuleanu, titular — Chimie medicală și biologică ; Leon Ballif,
titular — Clinica boalelor nervoase și mintale ; Mihai Ștefănescu-
Galați, titular, Clinica boalelor căilor urinare ; loan Tănăsescu,
titular — Clinica a Il-a chirurgicală ; Alexandru Cosăcescu, titu­
lar — Clinica I chirurgicală ; Eugen Mironescu, titular — Clinica
dermatosifiligrafică ; Ștefan Gracoschi. titular — Clinica infantilă ;
Petru Niculescu, titular — Clinica medicală ; Elena Pușeariu, titu­
lar — Clinica oftalmologică ; Eugen Aburel, titular — Clinica obste-
tricală și ginecologică; loan Enescu, titular—Clinica terapeutică; Vir-
gil Troteanu. titular—Farmacologie și materie medicală; Vasile Răș-
canu, titular — Fiziologia și fizica medicală ; Alexandru Țupa,
titular — Histologia și histogeneza; Ion Bălteanu, titular — Igiena
și clinica boalelor contagioase ; Nicolae Balan, titular — Medicina
legală ; Vladimii- Buțureanu, titular — Medicină operatorie, catediă
vacantă — patologie externă, Clinica chirurgicală și ortopedică;
Ion Ni col au titular — patologie generală ; Gheorghe Tudoranu,
titular — patologie medicală ; Virgil Nițulescu, titular — Istoria
naturală ; Emil Radu, titular — Radiologie.

CONFERINȚE:

Gheorghe Zamfirescu. embriologie ; Ion Alexa, epidemiologie și

Clinica boalelor contagioase ;
Agregați onorifici :
Vasile Dimitriu Borca, agr. on. Oto-rino-laringologie ; loan
Gheorghiu, agr. on. Igiena socială ; Andrei Trosc, agr. on. ortopedie.

146
 Docenți (funcțiune dispărută în 1932, prin Legea învățămîntu­
lui universitar) ; N. Barbilian, chirurgia generală ; Mihai Camner,
patologia infantilă ; Emil Hurmuzache, patologia infantilă; Vasile
Mârza, histologia ; luliu Nițulescu, patologia generală ; medicina
operatoare ; Gheorghe Plăcințeanu, obstetrica.

* *
Nu dispunem de un inventar al pierderilor materiale suferite
de Facultatea de Medicină în al doilea război mondial. Aceste pier­
deri au fost, însă, foarte mari, interesînd atît inventarul imobiliar,
cît și clinicile.
Facultatea de Medicină, deabia pe jumătate construită la înce­
perea acestui război, a suferit foarte mult de pe urma degradării
localului. Clinicile, cum au fost Clinica a IlI-a medicală, clinicile
chirurgicale, dermatologică, au fost și ele deteriorate. Dealtfel. în­
treg Spitalul Sf. Spiridon a fost avariat în urma bombardamentelor.
Spitalul din Copou, denumit actualmente „C. I. Parhon“. care la
acea dată era abia construit, a fost și el în mare măsură distrus.
După război, lașul întreg era o ruină ; tifosul exantematic și
febra tifoidă făceau ravagii.
La începutul războiului Facultatea de Medicină a fost evacuată,
împreună cu Universitatea, la Alba lulia. Din fericire, materialul
didactic și în special cărțile bibliotecii nu au suferit prea mult. La
Alba lulia s-a desfășurat numai o existență formală. Revenită, în
1945. în Iași, în afară de situația sanitară mizerabilă apăru spectrul
foametei ; în perioada 1945—1946, alimentația a devenit o pro­
blemă de existență pentru întreaga Moldovă ca și pentru studenții
mediciniști și corpul didactic.
■In aceste condiții aspre, atît în timpul războiului, cît și după
război, corpul profesoral și studenții au avut o comportare civică
onorabilă. Am amintit de puternica orientare democratică care
caracteriza pe majoritatea profesorilor facultății. încă din perioada
dintre cele două războaie mondiale, orientare care avea, după cum
știm, origini mai vechi în Iași. în condițiile celui de al II-lea război
mondial profesorii Facultății de Medicină, cum au fost Gr. T. Popa,
curajos pînă la temeritate în criticile aduse regimului legionar și
dictaturii care i-au urmat, și semnatar al memoriului intelectuali­
lor pentru ieșirea din războiul antifascist, sau Vasile Mârza, alături
de alții, au reprezentat aceste orientări.
După război, în condițiile instaurării societății socialiste, s-a
trecut la o activitate uriașă de reconstrucție națională. în acest

147
 cadru Fcieultatea de Medicină din Iași, în condiții din cele mai
vitrege a reușit să se refacă grație abnegației unui corp profesoral
exemplar, printre care au deținut un loc de frunte Vasile Rășcanu,
Oscar Franche, Alexandru Tupa și alții. Înfruntînd condiții de mi­
zerie. astăzi greu de înțeles. alături de acești profesori, studenții
mediciniști au participat nu numai la procesul de mvățămînt, unde
au răspuns cu competență, ci și la reconstrucția lașului, la recon­
strucția întregii țări, înscriindu-se în primele rînduri pentru a crea
societatea socialistă, pentru progres și cultură.
în 1948. corespunzător necesității dezvoltării învățămîntului
universitar, întemeiat pe o structură socialistă, Facultatea de Medi­
cină s-a transformat în Institut de Medicină și Far­
macie.
La această dată Facultatea de Medicină din Iași, dispunea de
următoarele catedre și profesori (structură care a fost radical îmbu­
nătățită și extinsă prin istorica reformă din 1948).

FACULTATEA DE MEDICINA DIN IAȘI ÎN 1948

CATEDRELE CORPUL PROFESORAL

Anatomie Descriptivă Prof. Dr. I. N libert
Chimie Generală Medicală și Chimie
Biologică „ M. Mezinceseu
Fiziologia și Fizicii Medicală .. V. Rășcanu
Anatomie Topografică „ I. laneu
Histologie Al. Tupa
Anatomie Patologică „ Gh. Tudoranu (supl.)
Bacteriologic „ P. Condrea
Zoologie medicală și Parazitologie ,. V. Rășcanu (supl.)
CI. II Medicală (Semiologie) „ C. Dimitriu
CI. Chirurgicală (Semiologie) „ VI. Buțureanu
Farmacologie ,, D. Brănișteanu
Medicină experimentală și Patologie
generală „ I. Nițulescu
CI. I Medicală ,, Gh. Tudoranu
CI. Chirurgicală și Ortopedică ,. Gh. Chipail
CI I Obstetrică și Gynecologică „ E. Abur el
CI. II Obstetrică și Gynecologică „ Gh. Plăcințeanu
Chirurgie obstetricală ,. N. Dobrovici
CI. III Medicală ,, I. Eneseu
Igiena și Medicinii Preventivă ,. D. Cornelson
CI. Chirurgicală și Boalele căilor
urinare ., O. Franche
Radiologie și Fizioterapie „ E. Radu
Medicina Legală „ N. Balan
CI. Dermato-Sifiligrafică „ V. Nastase

148
 CI. Oftalmologică ,. Profira Nicolau
CI. Infantilă I. Nicolau
CI. Neuropsihiatrică „ L. Ballif
Ci. Oto-Rino-Laringologică „ V. Racoveanu
Puericultura (conf.) „ E. Hurmuzache
Stomatologia (conf.) „ D. Duțescu
Neurologie și Endocrinologie (conf.) ,, Maria Briese
Fiziologia și Fizica Medicală (conf.) „ M. Kapri
Embriologia (conf.) ,, V. Mârza
Ortopedie (conf.) „ Th. Economii
Semiologie și Patologie Infantilă ,, M. Camner
(conf.) „ Maria Franche
CI. Soaielor contagioase (conf.) D-na
Igiena socială (conf.) „ V. Bușilă
Ftiziologie (conf.) A. Toma
 CAP. V. IXVAȚÂMiXTl L DE FARMACIE

Despre o facultate de farmacie nu se poate vorbi la Iași, decît

începînd cu anul școlar 1948—1949, cînd, în urma reformei învă­
țămîntului s-a creat Institutul de medicină și farmacie. în tot inter­
valul cuprins între 1879 și 1948 nu a existat o facultate de
farmacie, ci numai un învățămînt farmaceutic încadrat ca o secție
de farmacie pe lîngă Facultatea de Științe a Universității. Această
secție a funcționat, și ea, cu întreruperi și în condiții cu totul in­
adecvate. în consecință, la Iași, înainte de 1948, nu s-a putut con­
tura o școală de farmacie așa cum s-a format o Școală de medicină.
Nucleul unei Facultăți de farmacie, s-a definit totuși, conco­
mitent cu acela al Facultății de medicină. Condițiile locale în care
specialiștii erau extrem de căutați și rolul important pe care îl
dețineau farmaciștii în practica sanitară în secolul trecut, impuneau
înființarea unei școli superioare de specialitate. Cursul de farmacie
ținut de Mihăilescu, la Școala lui Negură, în 1859, prefigura, cel
puțin intențional, un învățămînt farmaceutic. Pînă în 1948, evoluția
acestui învățămînt, paralel, dar nu identic cu Facultatea de medi­
cină, a fost foarte grea, constituind, în perspectiva sa, o suită de
tentative și de reușite temporare.
în anul 1879, anul cînd li început activitatea Facultății de
medicină. Consiliul profesoral al acesteia a insistat în repetate rîn-
duri să se înființeze o școală de farmacie de un grad și conținut
corespunzător. Cererea nu a putut fi satisfăcută. După cîteva tenta­
tive neizbutite, despre care avem informații colaterale și încă puțin
cunoscute, în 1908, la 1 martie, Universitatea Iași a insistat din nou
pentru înființarea acestei facultăți. Concepția după care o facultate
de farmacie nu putea fi profilată decît doar sub forma unei secții
a Facultății de Științe naturale (așa cum era organizată în unele
universități străine) a împiedicat realizarea acestei cereri, deși pro­
fesorii de la Facultatea de medicină se oferiseră să susțină prele­
gerile în mod cu totul gratuit. în memoriul înaintat la 1 martie
1908 către Senatul Universitar Iași se menționa :

150
 ..S-a cerut în mai multe rînduri alipirea unei școli de farmacie pe lingă
Faeuliatea de medicină Iași.
Din împrejurări pe care noi nu le cunoaștem nu s-a adus la îndepli­
nire,. aceasta, deși alipirea unei școli de farmacie pe lingă o Facultate de
medicină existentă este ceva cu totul normal și în starea regulată a lucru-
Astăzi venim din nou a vă ruga să înființați această școală de farma­
cie, după cum o cere și Consiliul Facultății de medicină unit cu Senatul uni­
versitar Iași.
Dacă cerem înființarea acestei școli de farmacie modificând un singur
artă ol din legea actuală a Instr. art. 90, cerem aceasta fiindcă astfel după
cum am chibzuit înființarea acestei școli de farmacie, ea nu va încărca întru
nimic bugetul statului, căci atît profesorii de la Facultatea de medicină cit
și cei de la Facultatea de științe au aderat de-a face cursuri gratuite în acest
scop.
In tot. cazul ar fi nevoie de crearea unei singure catedre pentru cei 3
ani ai școlii de farmacie și anume o catedră de farmacie chimică și galenică,
toate celelalte cursuri le avem la cele două facultăți menționate mai sus și
după cum am spus profesorii se însărcinează a face cursuri gratuit"

Cererea s-a repetat și în 1911 cînd Consiliul profesoral ieșean,

a recunoscut. în unanimitate necesitatea creării învățămîntului de
farmacie.
Ideea a fost însușită de Ministerul învățămîntului care, destul
de tîrziu, totuși, în 1913, face cunoscut că, pe ziua de 10 iunie. Ion
Vintilescu a fost numit profesor titular la catedra de farmacie chi­
mică și galenică.
Prof. Ion Vintilescu a rămas la Iași numai pînă în 1914
cînd este transferat la București, la catedra de analiza alimentelor
și băuturilor.
Au urmat, încă, o serie de tentative de organizare a acestui
învățămînt. Pe baza documentelor de arhivă1 2 reconstituim urmă­
toarele etape :
în 1914 Ministerul aprobă ca dr. Sumuleanu — profesor de
chimie medicală să predea gratuit cursul de analiza alimentelor și
băuturilor „studenților farmaciști14 ai anului III, iar la 25 martie
1915 dr. N. T. Deleanu. docent, însărcinat cu cursul de toxicologie
de la Facultatea de medicină din București, cere să participe la
concursul pentru ocuparea catedrei de farmacie chimică și gale­
nică (I. Vintilescu fusese numit de Minister ; în consecință, N. T.
Deleanu solicita concursul legal).
După transferarea prof. I. Vintilescu la București, dr. N. A. Ra-
coviță, farm. Carol Konya și dr. Sumuleanu cer suplinirea acestei
catedre.

1 Facultatea de medicină cu adresa nr. 210/1 martie 1908.

2 Arhiva — Istoria medicinii I.M.F. Iași.

151
 Ministerul însărcinează cu suplinirea ei pe dr. C. Sumuleanu
(ianuarie 1916)3.
In 3 mai 1916, însă, Ministerul comunică că termenul de în­
scriere a candidaților la catedra de farmacie chimică și galenică a
expirat. S-au înscris dr. Vlăhuță, dr. N. T. Deleanu, dr. Aristide
Mihailovici, dr. Gh. Dumitrescu și farm. Gh. Pamfil.
La 22 iulie 1916 Ministerul face cunoscut că pe data de 12
iulie 1916 a fost numit ca profesor agregat la catedra de farmacie
chimică și galenică dr. N. T. Deleanu.4. Pe data de 1 februarie
1916 este numit profesor provizor la această catedră5, iar în 1920
profesor titular (februarie 1)6.
Aceste numiri au conturat un început de activitate. Cu greu­
tăți, cu puțini studenți, cu întreruperi, cursurile au continuat. In
1921 Secția de farmacie era o realitate, dar lipsurile erau foarte
mari : nu existau laboratoare proprii, nu exista o bază materială
tehnică etc. In același an se cere Ministerului bugetarea unor con­
ferințe (în total 6 conferințe) : fizică, chimie anorganică și anali­
tică, botanică, toxicologie și chimie alimentară, chimie organică.
Aceste conferințe nu s-au aprobat.
Cursurile secției de farmacie au continuat și în 1922 cînd exis­
tau următoarele discipline și următorii profesori :
An. I. — Botanică — prof. A. Popovici ; Zoologie — prof. I.
Borcea ; Mineralogie — prof. V. Buțureanu ; Chimie minerală —
conf. Popovici ; Fizică generală — prof. Bogdan ; Chimie analitică
— conf. Popovici.
An. II. — Farmacologie — prof. Mironescu ; Chimie organică—
prof. Sumuleanu ; Chimie analitică —■ conf. Popovici ; Farmacie
chimică galenică — prof. Deleanu.
An. III. — Farmacie chimică și galenică — prof. Deleanu;
Analize chimice și băuturi — prof. Deleanu ; Igienă — prof. Ciucă;
Chimie analitică — prof. Coniver ; Bacteriologie — prof. Slăti­
neanu.
Bazele materiale iluzorii și însuși caracterul acestei secții
dădea, totuși, impresia unui provizorat. In anul următor, în Ca­
meră s-a hotărît desființarea secțiilor de farmacie de la Cluj și
Iași, decizie care este îndeplinită printr-un Ordin Ministerial7.
Reacția locală este puternică. Consiliul profesoral, instruit la 26
august 1923 cere în unanimitate menținerea secției de farmacie, pro-

3 M.I.C. cu nr. 787, I.D.R. nr. 2798 din 31.XII.1915.

4 M.I.C. cu nr. 72361, I.D.R. nr. 2553 din 12.XII.1916.
5 M.I.C. cu nr. 8903, I.D.R. nr. 295 din 1.11.1916.
6 M.I.C. cu nr. 8003, I.D.R. nr. 295 din 29.1.1920.
7 Adresa Ministerului nr. 36047/1923.

152
 punînd o comisie compusă din prof. Deleanu, prof. Sumuleanu, prof.
Ciucă și prof. Slătineanu care să întocmească un regulament de
funcționare a acestei secții.
iln consecință, funcționînd în aceleași condiții provizorii (și,
acum, chiar ilegale) în 1924 se predau la secția de farmacie urmă­
toarele cursuri :
Botanică — prof. A. Popovici ;
Mineralogie — prof. V. C. Buțureanu ;
Chimie minerală — prof. N. Costăchescu ;
Fizică — prof. Th. lonașcu, Facultatea de științe ;
Fizică — prof. Th. lonașcu ;
Farmacologie — prof. I. Enescu, prof. N. Costăchescu ;
Farmacie chimică și galenică — prof. N. Deleanu ;
Analize alimentare și băuturi — prof. N. Deleanu ;
Toxicologie — prof. N. Deleanu ;
Igienă — prof. M. Ciucă ;
Bacteriologic — prof. Al. Slătineanu.
In anul următor, prof. N. T. Deleanu se transferă la Bucu
rești. Catedra este atribuită prof. Alex. lonescu-Matiu.
Secția de farmacie cu timpul se consolidează, cursurile însă
se predau de către profesori aparținînd în majoritatea lor Facul­
tății de medicină și Facultății de științe. în 1930, se predau, în
plus, alte cîteva discipline ; astfel în planul de învățămînt figu­
rează cursurile de bacteriologic, chimie analitică calitativă, igienă
și parazitologie, botanica, chimia analitică calitativă, chimia analitică
cantitativă, chimia alimentară, chimia minerală, chimia organică,
farmacie organică și galenică, fizică experimentală, farmacologia,
mineralogia, toxicologia și chimia biologică.
Cu această structură ; Secția de farmacie și-a continuat acti­
vitatea, în ciuda dificultăților. în 1934 a intervenit o nouă încer­
care de desființare față de care Consiliul profesoral al Facultății
de medicină „constată cu durere o nouă încercare de sugrumare
a Școlii de farmacie de la această facultate14 și se opune categoric,
în termeni energici.
Cu toate acestea, Ministerul nu cedează : în baza legii pentru
concentrarea învățămîntului farmaceutic, lege care s-a publicat în
M. Of. nr. 156 din 10 iulie 1934, secțiile farmaceutice de la Cluj
și Iași încetează de a mai funcționa pe data de 1 oct. 1934. în baza
aceleiași legi prin adresa Ministerului nr. 19306/1934, profesorii
titulari de la Facultatea de medicină Cluj (G. Pamfil) și de la Fa­
cultatea de medicină Iași (Al. lonescu-Matiu) sînt transferați pe
1 oct. 1934, cu toate drepturile cîștigate în învățămînt, la Faculta­
tea de farmacie din București.

153
 (Pe aceeași dată se mai transferă și C. Popescu —■ asistent defi­
nitiv, Ana C. Popescu — asistent provizoriu, Paula Schnaier — pre­
paratoare, I. Ungureanu, Maria Ungureanu și Șt. Brădățeanu — la-
boranți).
Peste puțin timp, la 13 septembrie 1934, în urma hotârîrii
Consiliului profesoral al Facultății de medicină, se hotărăște men­
ținerea Secției de farmacie pe baza autonomiei universitare. Facul­
tatea de medicină pe baza consiliilor din 12, 13 iulie și 13 septem­
brie 8, și Universitatea pe baza hotărîrii Senatului universitar din
15 septembrie anunță Ministerul că învățămîntul farmaceutic va
continua la Iași în aceleași condiții, pe baza art. 25 din Legea 1932
care menționează autonomia, menționînd că își păstrează și dreptul
de a acorda și echivala diplome de farmacist. Transferul la Bucu­
rești a unui colectiv era interpretat ca un simplu transfer de cate­
dră.
în aceste condiții, cu toate intențiile și încercările perseverente
de a menține un învățămînt farmaceutic la Iași, ostilitatea ofi­
cială s-a accentuat. în 1935 Secția de farmacie mai funcționa dai
în anii următori nu o mai găsim menționată.

8 Facultatea de medicină, cu nr. 2442 din 13 sept. 1934.

’ In 1935 Universitatea a trimis un membru al Secției de farmacie din
Iași (pe I. Bordeianu) să reprezinte această secție la Congresul Internațional
de farmacie de la București cu intenția de a marca prin aceasta existenta
învățămîntului farmaceutic ieșean.

154
 CAP. VI. SOCIETATEA DE MEDICI ȘI NATURALIȘTI
DIN IAȘI ȘI FACULTATEA DE MEDICINA.

înființată în perioada 1830—1833, Societatea de Medici și Na­

turalist! din Iași, cea mai veche societate științifică din România,
a favorizat. încă din primii săi ani de existență, organizarea unei
ambianțe favorabile învățămîntului medical în Moldova.
în anii cînd se constituia Societatea de Medici și Naturaliști
situația sanitară, ca și cea a vieții sociale în general, erau cit se
poate de rudimentare. Este suficient să parcurgem cîteva din rela­
tările contemporanilor pentru a ne face o idee asupra incuriei ofi­
ciale. asupra nepăsării și totalei delăsări care caracterizau capitala
Moldovei și în același timp toată provincia.
Andreas Wolf. care practicase medicina cîțiva ani la Iași, de­
scrie orașul în 1800 ca „un focar de infecție unde epidemiile își
găseau terenul favorabil de dezvoltare și din cauza străzilor necu-
rățate de cadavre de animale și alimente intrate în putrefacție111,
lașul, la acea epocă era „un melange confus de quelques grandes el
beiles maisons eparses ca et lâ, d’une multitude de pauvres ca-
bânes“ ’.
Societatea de Medici și Naturaliști. deși o societate cu caracter
savant, fără obiective sociale declarate, nu putea să nu exercite,
totuși, în aceste condițtii, care nu s-au schimbat nici în următoarele
decenii, un rol educator, și chiar organizator asupra intelectualității
căreia i-a conferit o optică ceva mai interesată nu numai față de
știință. în sine, ci și față de aspectele sociale cele mai dramatice.
Acest, rol, de activizator al opiniei publice nu s-a făcut în con­
diții ușoare. Dimpotrivă, o anumită suspiciozitate a înconjurat So­

1 V. Hăscanu, Gh. Năstase, D. Ciurea și E. Ciurea, „Istoricul Societății

de Medici și Naturaliști din Iași“ (1830—1960, București 1960, p.,12.

155
 cietatea încă de la începuturile ei. Teama ocîrmuirii locale față de
obiectivele Societății transpare și în unele documente. Astfel Cos-
tache Conachi, într-o adresă a Departamentului Princinilor din
Lăuntru, menționează : „Insă totodată acest Ministerium așteaptă,
cu bună încredințare, că pomenita Societate niciodată nu se va
abate din drumul ce-i iaste îmbunătățit de Ocîrmuire, care pentru
curățenia cugetărilor- sale, pentru binele de obștie, neapărat că
orce clin împotrivă lucrare a Societății numai cu cea mai mare ne­
plăcere va primia 2. (s.n.).
In realitate în evoluția Societății, s-a manifestat, chiar dacă
nu în mod deschis, „o împotrivă lucrare44.
în acest cadru trebuie interpretat rolul de ferment cultural, și.
în general, civilizator, exercitat de Societatea de Medici și Natura-
liști. Considerând Societatea în acest fel, devine evident, de ase­
menea, că o anume moderație nu putea fi evitată. (Metternich în­
suși, se dovedea circumspect ezitînd în acordarea permisiunii de a fi
membri ai Societății intelectualilor din Imperiul Habsburgic). Con­
dițiile nu permiteau deci cel puțin Ia început, și chiar mult mai
tîrziu, abordarea unor- preocupări reformatoare.
Oricum, însă, la stimularea apetitului pentru științe în Mol­
dova, un rol important a jucat și Societatea de Medici și Natura-
liști.
Privind situația culturală a Moldovei în funcție de complexi­
tatea social-politică a epocii, înțelegem de ce au trebuit să treacă
peste patruzeci de ani de la inițiativa enunțată de doctorul Ci h ac,
la Freiburg, în 1838 („nădejdea de a se deschide la Iași un curs de
hirurgie44) și realizarea Facultății de Medicină (1879). Tot astfel,
înțelegînd situația în toată complexitatea sa, ne explicăm ezi­
tările și atitudinile contradictorii față de crearea școlii superioare
de medicină pe care au manifestat-o unii din cei mai reprezenta­
tivi membri ai Societății de Medici și Naturaliști, nici unul dintre
aceștia nefiind profesor la viitoarea facultate. (Nici A. Fătu. nici
D. Brândză, nici G. Cuciureanu, care erau, totuși, medici practi­
cieni de renume).
Dar, dacă în procesul de creare a Facultății de Medicină, Socie­
tatea de Medici și Naturaliști nu deține un rol oficial, fără auspi­
ciile favorabile datorate Societății, învățămîntul medical ieșean nu
poate fi conceput. Constantin Vîrnav, Anastasie Fătu, G. Cuciureanu.
alături, deși nu împreună cu I. Cihac, au contribuit la pregătirea
spirituală a acestui învățămînt ; meritele lor sînt incontestabile în
acest sens.
2 Ibidem, p. 15.

156
 în afara operei de culturalizare sanitară. în cadrul Societății
s-au inițiat și efectuat primele cercetări medicale cu caracter de
biochimie, balneologie sau acele de abordare epidemiologică a pela­
grei (Cihac, 1845) și a holerei (Cihac, Vîrnav și Cuciureanu. 1848).
Această deschidere către aspectele medicale practice este importantă.
Un rol deosebit l-au avut acești profesori în crearea unui instrument
semantic, strict necesar învățămîntului în limba românească. Este in­
contestabil meritul acestor scriitori în crearea unui limbaj științific
românesc fără de care studiile de medicină în limba română, nu ar fi
putut fi concepute.
Acest proces, de promovare a limbajului medical românesc s-a
petrecut, totodată, într-un timp relativ scurt. în cîteva decenii.
Dar, dacă, pînă în 1860—1870, raporturile dintre intenția de a
înființa o facultate de medicină, mărturisită de membrii importanți
ai Societății și eforturile concrete depuse de ei nu sînt încă destul
de clarificate, (cu excepția lui A. Fătu). după înființarea facultății,
destinul ambelor instituții s-a împletit și s-au identificat.
De la înființarea Facultății de Medicină Societatea de Medici
și Naturaliști a păstrat legături atît de strînse cu școala ieșeană
de medicină încît, pe drept cuvînt se poate afirma că, la Iași, între
aceste două instituții este greu să se fixeze o limită, alta decît
aceea de statut organizatoric. Aceste legături s-au obiectivat pe
toate planurile, în primul rînd, pe acela al colaborării științifice.
Majoritatea creațiilor științifice ale corpului medical ieșean au fost
prezentate sau publicate prin intermediul Societății de Medici și
Naturaliști. Secțiile Societății, omologate cu grupările disciplinelor
didactice de profil apropiat, au constituit tribuna de afirmare a
cadrelor didactice și, nu rareori, a studenților mediciniști. Un im­
portant rol de educare și de maturizare științifică a medicilor ie­
șeni a fost și este încă deținut de respectabila Societate de Medici
și Naturaliști, iar revistele acestei Societăți, începînd cu „Povățui-
torul Sănătății și a Economiei", publicat de C. Vîrnav în 1844 și
pînă la actuala „Revistă Medico-Chirurgicală" au constituit, în an­
samblul lor, un organism vital pentru existența școlii ieșene de
medicină.
 CRONOLOGIA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI MEDICAL UNIVERSITAR
DIN IAȘI
FACULTATEA DE MEDICINA

1757 Se înființează Spitalul Sf. Spiridon, nucleu al viitoarelor

clinici universitare.

1757 Se înființează „Școala medico-chirurgicală“ la Cluj.

1785 Ia ființă Epitropia Sf. Spiridon.

1816 Se nasc A. Fătu și L. Russ, pionieri ai învățămîntului universitar
ieșean.

1821 La Sibiu apare prima lucrare medicală tipărită în limba română

„Apele minerale de la Arpătac, Bodoc și Covasna".

183(> Epidemie de ciumă, ultima in România.

1830 Se înființează la Iași Cercul ieșean, de citire medicală —

„lassyer medizinsche Lesenvereined'.

1831 Apare primul regulament municipal al orașului Iași. Epide­

mie de holeră la Iași și la București.

1832 Școala de bărbieri de pe lingă Spitalul Filantropia, București.

1833 Statutele Societății de medici și naturaliști sînt aprobate de către

guvern.

1834 Inaugurarea Societății și Cabinetului de istorie naturală.

I. Ci'hac, predă un curs de istorie naturală (care va ji tipărit
in 1837).

158
 1838 Reflectînd tendința de creare, a unei universități, la Con­
gresul naturali șt Hor ținut la Freiburg, I. Cihac menționează
speranța în ființării unui curs juridic și hirurgical
* .

1841 Proiectul de organizare a Școlii de mică chirurgie (N. Krețulescu),

București.

1842 Gh. Cuciureanu, studiind în străinătate organizarea unor spi­

tale moderne. publică „Descrierea celor mai însemnate spi-
taluri din Germania. Englitera și Franța, spre introducerea
planului pentru urzirea unui spital central la lași“. La para­
graful 17 propune o facultate de medicină, organizată, în
cadrul Epitropiei Sf. Spiridon.

1844 Apare la Iași, „Povățuitorul sănătății și a economiei".

l$44__ Începe era narcozei (proto.vid de azot, cloroform, eter). Semmellveis

1850 precizează transmiterea febrei puerperale.

1850 Grigore Ghica Vodă instituie o comisie (P. Cazimir, Gh.

Cuciureanu, N. Șuțu, L. Hosetti și V. Alecsandrij, pentru
elaborarea unui proiect de organizare a învățămîntului în
Moldova.

1851 Apare legea „Așezământ pentru reorganizarea învățăturilor

publice
.* care prevede înființarea unei academii cu patru
facultăți, inclusiv una de medicină, dar stipulează concomi­
tent crearea, în prealabil, a unor școli medicale medii, o
școală de moașe și o școală de chirurgi. Apare „Foaia Socie­
tății de medici și naturaliști din Prințipatul *Moldovei .

1852 Se înființează Institutul Gregorian, școală de moașe, nucleu

al viitoarei clinici obstetricale. Apare cartea lui A Fătu,
„Manual pentru învățătura moașelor".

1855 Școala ostășească de hirurgie (București).

1857 Școala națională de medicină din București este echivalată cu școlile

ț'ș.țg similare din Franța și Italia. începe era pasteuriană prin publicațiile
lui Pasteur asupra rolului microorganismelor în fermentație (1857).
R. Virchow publică „Die Zellularpathologie (1858). Ch. Daruin pu­
blică „Originea speciilor" (1859).

159
1859 în localul Academiei are loc deschiderea oficială a cursului
de chirurgie, inițiat de dr. N. Negură, eveniment care inau­
gurează învățământul medical universitar în limba română.
In același an spițerul losif Mihăilescu, predă cursul de far­
macie.

1860 Examenul de absolvire al absolvenților cursului inițiat de

doctorul Negură.
Ministerul aprobă bugetarea postului de profesor pentru
școala lui Negură.
La 26 octombrie se inaugurează Universitatea din Iași cu
cele patru facultăți prevăzute de legea din 1851, inclusiv o
facultate de medicină. Se aprobă bugetul și planul de învă­
țământ a acestei facultăți, dar unele obstinații și interese de
grup nu permit intrarea sa în funcțiune. Discursul lui M.
Kogălniceanu care susține necesitatea înființării unei facul­
tăți de medicină.
Prima serie de studenți mediciniști la Iași (14 studenți), ur­
mând Școala lui N. Negură.

Ia fiinfă Academia română (prin transformarea Societății literare

române din 1866).

1861 ființă Școala de medicină veterinară din București.

1862 Se publică cea dinții farmacopee română.

1863 Doctorul Ludovic Russ senior deschide la Spitalul Sf. Spi­

ridon un curs de anatomie și chirurgie.

1864 Alex. I. Cuza desemnează pe Alex. Davilla cu preparativele deschi­

derii activității facultății medicale. Tentativa eșuează ca urmare a
opoziției oficialității medicale locale.

1864— Cîteva noi tentative de înființare a unei facultăți medicale,

1867 inițiative izolate și acțiuni aparținînd tinerilor progresiști,
încă insuficient cunoscute istoric. Ia ființă Facultatea de me­
dicină București, 1869, și Facultatea de medicină Cluj (ma­
ghiară).
Ci. Bernard publică „Introduction a l’etude de la medicine experi
mentale" (1865). Lister introduce antisepsia (1867).

160
După al clcilea război mondial. Localul unei clinici.
Zoe Caraman, primul conducător al clinicii
de neurologie (1894—1964).
Prof. dr. Ion Enesou, academician (1884—1972),
Prof. dr. Oscar Franche, profesor la
Facultatea de medicină în 1942.
Prof. dr. loan lancu, profesor la Facultatea de medicină în 1944.
Prof. dr. Gh. Chipail, profesor la Facultatea de Prof. dr. Vasile Mârza, academician, profesor la
medicină în 1944. Facultatea de medicină în 1947.
1877 Războiul pentru Independență.
Se evidențiază lipsa acută de personal medical.

1879 La 30 septembrie se aprobă bugetul și planul de învățămînt

pentru primii doi ani de studii de la Facultatea de medicină
. din Iași, existentă, pînă acum, doar scriptic. Acțiunea este
susținută de N. Krețulescu.
La 1 octombrie se numește primul profesor al Facultății de
medicină, doctorul Leon Sculy, care este și cel dintîi decan
al acestei facultăți. La 1 decembrie Leon Sculy susține cursul
inaugural de anatomie. Prelegerile de chimie sînt expuse de
Petru Poni, în cadrul Facultății de științe.

1880— Facultatea funcționează cu doi ani de studii. Sînt numiți ca

1881 profesori (suplinitori) L. Russ senior (medicină operatorie),
L. Cosmovici (zoologie și botanică), Th. Philipescu (patologie
și terapeutică generală), L. Russ junior (medicină operatorie),
Th. Stihi (fiziologie umană), precum și I. Gh. Stravolca (fi­
zică) și P. Poni (chimie), ambii profesori la Facultatea de
științe. în acest an școlar își începe activitatea E. Riegler.
Laveran descoperă plasmodium malariae, iar Eberth bacilul tijic.
R. Koch descoperă bacilul tuberculozei.

1881— Facultatea funcționează cu trei ani de studii. Apar noi cate-

1882 dre și profesori: A. Pericle (anatomie), I. Ciure (clinică me­
dicală), E. Rizu (materia medica).
își începe activitatea G. Socor, creatorul școlii de fiziologie.

1882— Se completează catedrele cu profesorii M. Cerne (anatomie

1884 patologică), N. Negură (patologie externă), Gh. luliano (der-
matosifiligrafie), Gh. Rojniță (igienă), V. Bejan (clinică ob-
stetricală), V. Negel (clinică dermatosifiligrafică). Perioada
de dificultăți materiale. Clinici insuficiente și improprii, lip­
sesc laboratoarele.
Se închirizează localuri particulare, se recurge la improvi­
zații. Se înființează un rudiment de bibliotecă (donații).
M. Pettenkofer publică celebrul său tratat de igienă.

161
H — l.M.F. — voi. j 212
1884 La 24 februarie Parlamentul suprimă alocația bugetară a
Facultății ele medicină din Iași, invocind incapacitatea sa
materială și incompetența profesorilor (toți suplinitori). Pro­
testul susținut al Universității (rector Al. Xenopol), deter­
mină anularea acestei hotărîri. Se obține aprobarea unei sume
de 30 mii lei. pentru construcția imobilului Universității și
30 mii lei special pentru înzestrarea laboratoarelor de la
Facultatea de medicină.
La 6 noiembrie se acordă Facultății de medicină din Iași
dreptul de a promulga pe absolvenți ca doctori în medicină,
fapt care a determinat o evidentă stabilitate a instituției și
o creștere progresivă a numărului de studenți.

1885— Se conturează Școala de chirurgie ieșeană în jurul profeso-

1890 rilor L. Russ senior și L. Sculy. Se dezvoltă învățământul
de clinică medicală și de farmacologie (E. Rizu). Apar pri­
mele posturi de extern și intern. Se susțin primele teze de
doctorat.
Apare în planul de învățămînt catedra de bacteriologic.
Se introduce concursul pentru postul de profesor. Apare
„Buletinul Societății de meclici și naturaliști din Iași“ (1887).
Se înființează „Societatea studenților în medicină^ Iași.
In această perioadă au murit G. Cuciureanu și A. Fătu (1886)
și L. Russ senior și I. Cihac (1888).
La Paris, Cornii, în colaborare cu Babeș, publică tratatul de bac-
teorologie (1885).
E. Roux descoperă toxinele bacteriene (1888) și Brown-Sequard elu­
cidează rolul glandelor endocrine (1889).

1890 își începe cariera didactică îndelungată E. Pușcariu (histo­

logie).
In același an descoperirea seroterapiei (Behring).

1891 G. Bogdan, profesor titular la catedra de medicină legală-

1893 Descoperirea fagocitozei (I. Mecinicov).

1896 Cel dinții curs de psihiatrie (G. Pastia).

Se inaugurează Institutul de anatomie.
Al. Brăescu, primul profesor (suplinitor) la clinica boalelor
nervoase și mintale.
K. Roentgen, Wilrtzburg, comunică descoperirea sa.

162
1897 Se înființează catedra de clinică infantilă (suplinitor, dr. V.
Imerwoll).
La Moscova, G. Marinescu, susține comunicarea „Patologia celulei
nervoase".

1898— Iși începe cariera N. Leon (zoologie și istorie naturală, ulte-

1899 rior parazitologie).
Iși începe cariera de profesor E. Juvara (anatomie topogra­
fică, ulterior clinică chirurgicală).
C. Thiron este premiat la Congresul antialcoolic de la Madrid.
Soții Curie descoperă radioactivitatea.

1900 M. Manicatide ocupă prin concurs catedra de clinică infan­

tilă.

1901 Iși începe activitatea de profesori A. Teohari (patologie in­

ternă) și Gh. Demetriade (clinica clermato-sifiligrafică).
E. Riegler preia catedra de clinică terapeutică.

1902 N. Leon publică „Istoria naturală medicală a poporului ro­

mân". C. Thiron își intitulează catedra : patologie, terapeu­
tică și radiologie.

1903 Prin decizia lui Spiru Haret (7675/19. II) se înființează „Masa
universitară" la București și *Iași prima cantină universitară
a studenților ieșeni.
C. Bacaloglu, profesor de patologie internă.
Primul Congres al farmaciștilor din România.
I. P. Pavlov comunică „Psihologia și psihopatologia experimentală
studiate pe animale".

1906 P. Zosin predă cursul de clinica boalelor nervoase și mintale.

Descoperirea seroreacției Wassermann.
Se înființează spitale tip rural.

1907 Studenții ieșeni își manifestă atașamentul față de cauza ță­

ranilor răsculați. Printre studenții militanți, mulți medici-
niști, unii dintre ei viitori profesori (I. Mironescu și V. Răș-
canu).
își începe activitatea Ion Tănăsescu.
1908 Tentativă nereușită de înființare la Iași a unei facultăți de
farmacie.

163
 19-09 Apare, la Paris, „ba eellule nerveuse“ (G. Marinescu).

1910 Își începe cariera profesorală D. Mezincescu (igienă) și C.

Daniel (patologie externă), ambii transferați ulterior la Bucu­
rești.

1912 Alex. Slătineanu (bacteriologic), Arnza Jianu (medicină ope­

ratorie și chirurgie) și C. I. Parhon (clinică psihiatrică). Ul­
timii doi au onorat, ulterior, învățămîntul medical bucureș-
tean.

1913 Începe construcția noului local (care se va termina in 1955).

își încep cariera de profesor Fr. Rainer (anatomie), D. Ma-
nolescu (clinică oftalmologică) și S. Lalu (farmacologie), toii
transferați mai tîrziu la București.
Ia ființă clinica O.R.L. (dr. Wachmann).
Se încearcă înființarea unei facultăți de farmacie.
Războiul balcanic a necesitat reducerea anilor de studii. Pe­
rioadă dificilă în viața învățămîntului ieșean, resuscitat prin
profesorii tineri veniți in ultimii ani.

1915 Se înființează clinica genito-urinară (prof. Ștefănescu-Galați).

1916— Corpul didactic și studenții participă la primul război mon­

dial.

1918 Se înființează „Societatea medico-chirurgicală a frontului

1919 ruso-român“. Moare G. Socor.
își începe cariera profesorală N. Hortolomei.
C. I. Parhon înființează „Societe de neurologie, psychologie,
psychiatrie et endocrinologie de Iassy“.
Se înființează Universitatea română din Cluj cu Facultatea de me­
dicină.

1920 Elena Pușcariu-Densușeanu, preia prin concurs catedra de

clinică oftalmologică.
Dr. Dimitriu-Borca preia conferința de O.R.L.
Se înființează, oficial, o facultate de farmacie, cu un singur
titular (N. Deleanu).

164
1921 V. Rășcanu, profesor de fiziologie.
St. Gragoschi, profesor de clinică infantilă.
1. Mironescu, profesor farmacologie, ulterior clinica dermato-
sifiligrafică.
1922 M. Ciucă, profesor de igienă și medicină preventivă.
1923 Prof. Parhon, în colaborare cu dr. Goldstein publică „Secre­
țiile interne din punct de vedere morfologic, chimic, fizio­
logic, patologic și terapeutic^ (Iași, Viața Românească).
Tentativă de desființare a Facultății de farmacie.
Iși începe cariera de profesor I. Enescu.
Se inființează Ministerul Sănătății Publice.
1925 C. lonescu-Mihăiiești, catedra patologie generală, ulterior
transferat la București.
1927 Ia ființă catedra de ortopedie (dr. A. Trosc).
Primul congres internațional de citologie aplicată (Budapesta).
1928 E. Savini, profesor farmacologie.
A. Fleming descoperă capacitatea antibiotică a ciupercilor din grupul
Penicillium.
1930 A. Tupa, titular la catedra de histologie.
Moare prof. G. Bogdan.
M. Țak'Jta și K. Ara : test de disproteinemie (jloculare).

1931 Moare prof. N. Leon.

V. Nițulescu, profesor de parazitologie.
1932 Primul profesor de radiologie, E. Radu, pionier și martir al
radiologiei.
1933 Soții Joliot Curie realizează radioactivitatea artificială.
C. I. Parhon, transferat, la București.
L. Ballif, profesor la clinica psihiatrică.
1. Nubert (anatomie topografică).
Se creează Asociația asistenților Facultății de medicină din
Iași.
1934 M. Ciucă, transferat la București.
1935 Iși începe activitatea de profesor VI. Buțureanu (medicină
operatorie, ulterior clinica chirurgie), E. Aburel (clinica ob-
stetricală) și I. Bălteanu (igienă și medicină preventivă).
Sulfamidele sînt introduse in terapie (Domagk).

165
 1936 I. Nicolau (patologie generală).
1938 Moare Alex. Slătineanu.
La Hamburg se inaugurează statuia medicilor radiologi (morți ca
victime ale profesiei).

1939 Gh. Năstase, profesor la clinica dermato-sifiligrafică.

St. S. Nicolau (bacteriologie), ulterior transferat la Bucu­
rești.
I. Nicolau, profesor la clinica infantilă.
P. Muller descoperă D.D.T.

1941 Gr. T. Popa, transferat la București.

Se înființează „Societe d’ophtalmologie“ (Iași), care va pu­
blica în 1941—1942, un buletin.

1942 I. Nițulescu, profesor patologie generală și O. Franche, pro­

fesor la clinica chirurgie.
Moare C. Bacaloglu (București).
Ocitocina (H. B. von Dyke).

1943 C. C. DimitriU' profesor patologie internă și clinică semio-

ologică.

1944 își începe activitatea de profesor Gh. Chipail (clinica chi­

rurgicală).
I. lancu, profesor de anatomie topografică.
Moare Fr. Rainer.

1945 P. Condrea, profesor bacteriologie.

Se înființează facultățile de medicină din. Timișoara și Tg. Mureș.
1946 D. Cornelson (igienă) și V. Dobrovici (clinica obstetricală și
ginecologică).
Teoria stressului (H. Selye).

1947 Se înființează catedra de biologie, avînd ca prim titular pe

Vasile Mârza.
Se realizează exsanguinotransfuzia (Pasteur Vallery-Rodot).

1948 Reforma învățămîntului. Facultatea de medicină devine In­

stitut de medicină și farmacie, schimbîndu-și structura or­
ganizatorică.

166
 CAP. VIII.

Rezumat în limba engleză (Summary)

Rezumat în limba franceză (Resume)

Rezumat în limba germană (Zusammenfassung)

Rezumat în limba rusă (Pe sioMe)

167
 SUMMARY

The Medical and Pharmaceutie Institute, previously the Me­

dical Faculty of Jassy, was founded in 1860 along with the Jassy
University of which it was part and parcei. Until 1879, difficulties
of all kinds hindered the Faculty to perform its function.
With every passing year, however, it went through a period
of rapid development, although it started only with a slight number
of students. It witnessed a regulai’ growth in number of the teaching
staff and of medical chairs. Among the first professors giving
courses were L. Scully, Ludovic Russ senior, Leon Cosmovici, Th.
Philipescu, Theodor Stihi, T. Stravolca, Petru Poni, A. Peride, Ion
Ciure.
As the years passed, following the increase in number of young
people who acquired their medical education abroad, particularly
in Paris and Viena, the Jassy Medical Faculty selected professors
from those young people who, by untiring work and enthusiastic
eagerness, tried to raise the standards of higher medical tuition in
România, making their contribution to the creation of a genuine
medical school in Jassy.
During the early stages of its existence, the Medical Faculty
had in its staff eminent personalities such as Eugen Rizu, Ludovic
Russ junior, V. Negel, C. Thiron, D. Rizu, G. Socor, M. Cerne,
N. Leon, who jointly with the youth participated in the work to
enhance the education level of medecine.
Thanks to the self-sacrificing toii and the unfailing devotion
of those professors, the first clinics and laboratories came into
being,, Their staff was imbued with a lofty working spirit. The
Jassy Medical Faculty was to become a school of high prestige.
At the early part of this century, the medical tuition in Jassy
extended to the field of creative scientific research. The opening
up of this new stage was possible owing to the improvement of
the scientific basis as well as to the cultural traditions of the city

168
where the former Society of Physicians and Naturalists had been
founded (1832) and where there existed a proper climate for fruitful
study.
Tuition coupled with research work done at the Medical Fa­
culty earned Jassy fame in many places all ovei’ the country.
Starting under modest conditions and being helped by pione-
ers of limitless passion : Ludovic Russ senior, L. Scully, I. Ciure
a.o.. medical research developed constantly. High standard work
— which beeame widely known abroad — was accomplished at the
Jassy Medical Faculty by proniinent scientists such as : E. Juvara,
A. Teohari, C. Proca, V. Sion. M. Manicatide, E. Riegler, T. Reiner,
C. I. Parhon etc. A number of teachers had come from Bucarest,
other had left Jassy for Bucarest, but that shift resulted in an en-
richment of the activities of both faculties.
Up to the eve of World War I, the Jassy Medical Faculty de­
veloped constantly. But the war stopped this development for out
of 23 professors îl went to the front, the clinics and laboratories
were damaged. being evacuated from Jassy, on deprived of its
leaders.
In those terrible years, the teaching staff as well as the students
were imbued with a spirit of selfless heroism : a great many of
them gave their lives for the integrity and național independence
of their Motherland. The worthy civic conduct, the lofty patriotic
feellngs and the abnegation manifested by professors and young
assistants at the field hospitals, at other services on the front, or at
the army hospitals shall never be forgotten.
All through the period between the two World Wars the Jassy
Medical Faculty proved again to be a school of high scientific and
cultural prestige. Medical teaching was performed by professors of
renown such as the pioneer anatomist Gr. T. Popa, who established
the neurohypophysar relationship ; the great neuropsychiatrist and
endocrynologist C. I. Parhon, one of the founders of universal endo-
crynology, the bacteriologist Al. Slătineanu a prominent organizer
of the all-round struggle against malaria and a famous research wor-
ker. the well known surgeons I. Tănăsescu and N. Hortolomei,
founders of the surgical school in Jassy. the dermatologist I. Miro-
nescu, the histopathologist A. Tupa, the bacteriologist lonescu-
Mihăiești as well as the meritorious professors of the Socialist
Republic Romania : I. Enescu. V. Rășcanu, Gh. Năstase, L. Ballif,
I. Nițulescu.
Likewise, distinguished pedagogues and research workers such
as I. Nițulescu, V. Mârza, Maria Franche, Al. Cornelson, P. Con­
drea, Ion Nicolau. O. Franche, VI. Buțureanu and others carried on

169
 the successful endeavour of their predecessors whose pupils and
associates they were.
As far back as the XlX-th century, the city of Jassv became a
famous political centre where socialist views were professed. Tea-
chers and students of the Medical Faculty supplied striking models
in this respect : they wholeheartedly supported the peasant uprising
of 1907, they actively struggled for the cause of the working class.
I. Mironescu, V. Rășcanu a.o. enlisted their names as staunch fi-
ghters for democracy and freedom.
Over the last decade of the XlX-th century Professors Al. Slă-
tineanu and N. Leon, who showed a great interest for socialist ideas,
came out openly and courageously in favour of the toiling masses.
The tradition of social militancy constitutes a token of honour
for the Jassv intelligentzia in general and for the Medical Faculty
in particular. Guided by patriotic motivation, they never came to
terms with the reactionary ideology trying to penetrate their ranks.
In the thirties and forties the bulk of representatives of the Jassy
medical school defended to the best of their abilities the idea of so­
cialist democracy.
At the time between the two World Wars, apart the progressive
forces headed by the Romanian Communist Party, then illegal.
professor Al. Slătineanu, C. I. Parhon joined the representatives
of the younger generation : V. D. Mârza and others illuminated the
road along which the students were to advance in order to beconie
a comprehensive and higly educated generation.
Abiding by its traditions, which have been preserved up to
the present day, professors and assistants were concerned with po­
litical and social problems, without however ignoring the professio-
nal work. Numerous M. Sc. theses were elaborated and scientific
research carried out by professors and students, which showed their
genuine understanding of the important socio-medical problems
raised by that troubled period.
In the hard days of World War II. the same attitude was
adopted by the bulk of professors and students.
After having been evacuated to Alba lulia, the Medical Facultv
returned to Jassy in 1945. In the following eventful years of big
achievements scored by the people's democracy the medical teachers
stood in the foremost ranks beside the working people, guided by
the Communist Party, in coping with the socialist remoulding of
the Motherland.
Following the Education Reform Bill of 1948, the Jassy Me­
dical Faculty has been changed into the Medical and Pharmaceutic
Institute, being provided with its own leading bodies and făcuities
of general medicine. pediatrics, hygiene. stomatology and pharma-
cology.
170
 RESUME

En Moldavie l’enseignement medical superieur a ete institue

en 1879, annee qui marque l’ouverture officielle de la Faculte de
medecine aupres de l’Universite de lassy.
La creation de cette faculte a ete possible grâce â une com­
plexe de conditions sociales et politiques favorables, deja realissees
dans Ies decennies anterieures pendant le gouvernement progressiste
des partisans de l’Union sous le regne du prince Cuza.
Dans la preparation de l’ambiance scientifique necessaire il
faut souligner le role particulierement important joue par la fameuse
Societe des Medecins et des Naturalistes de lassy, fondee en 1833
par Ies docteurs J. Cihac et M. Zotta, aussi bien que par Ies ecoles
de sages-femmes et de chirurgie, qui ont constitue le noyau de
l’enseignement medical moldave.
L’ecole de sages-femmes, creee en 1852 sous le regne de Gri-
gore Ghica et connue sous le nom de „L’Institut Gregorien", a
compte parmi ses professeurs Anastase Fătu. une remarquable per­
sonali te medicale et humaniste de l’epoque. En 1952 Anastase Fătu
a publie â lassy son „Manuel pour l’enseignement des sages-fem­
mes
L’ecole de chirurgie se rattache specialement au nom du doc-
teur N. Negură, un des promoteurs de la faculte de medecine, qui
des l’annee 1859 considerait que l’Ecole de chirurgie etait „le
commencement d’une faculte de medecine". Docteur en medecine de
l’Universite de Berlin, personnalite d’un haut prestige culturel et
scientifique, N. Negură a lie son nom â l’action de creation de
l’enseignement medical universitaire de lassy.
La Faculte de medecine de lassy avait ete theoriquement creee
en 1859 et elle fonctionnait d’une maniere sporadique, cependent
ce ne fut qu’en 1879 qu’on put assister ă sa realisation concrete,
apres maints essais de lui donner une existence officielle. A partir

171
 de 1879 l’enseignement medical de lassy a eu une existence prati-
quelement ininterrompue jusqu'ă present.
Affrontant de grandes difficultes materielles et morales, ayant
au commencement un nombre reduit d’etudiants, le nombre des
chaires et des professeurs devient d’annee en annee plus grand.
Parmi le.s premiers professeurs de l'enseignemet medical de lassy on
peut compter L. Scully, L. Russ senior, Leon Cosmovici, Th. Phili-
pescu, Th. Stihi, T. Stravolea, P. Poni, A. Peride. I. Ciure. Plus
tard. comme suite de l’augmentation du nombre des medecins for-
mes â l’etranger, â Paris et â Vienne en particulier, la Faculte de
medecine choisit Ies membres de son corps enseignant parmi .Ies
jeunes medecins qui. ayant deploye une activite soutenue et ani­
me© du deșir d’elever le niveau de Fenseiguement medical superieur
roumain. ont contribue â la creation d’une veritable ecole medicale
â lassy.
Pendant Ies dix premieres annees d’existence de cette faculte,
d'autres personnalites bien connues se sont ajoutees ă son corps
enseignant. parmi lesquelles il faut citer : Eugene Rizu, L. Russ
junior. V. Negel, C. Tiron, D. Rizu, M. Cerne, N. Leon. Grâce â
l’activite didactique deployee pas ces professeurs, â l’organisation
des premieres cliniques et des premiers laboratoires et â l’instau-
ration d’un remarquable esprit de travail. la Faculte de medecine
de lassy devient une institution de haut prestige.
Au debut de ce siecle, l’enseignement medical de lassy s'affirme
sur le plan de la creation scientifique aussi. Cette nouvelle etape
est la consequence de l’amelioration ■ de ses formes d’organisation,
aussi bien que de la tradition scientifique de lassy. viile oii il y
avait l’ancienne Societe de Medecins et des Naturaliste» (1832) et,
en general, une ambiance favorable â l’etude et â la recherche.
Les recherches et Ies etudes effectuees dans le cadre de la
Faculte de medecine de lassy ont toujours ete tres favorablement
appreciees et ont justifie le prestige dont jouissait cette institution.
La recherche scientifique commencee en des condition modestes par
des pionniers de l’enseignement medical de lassy comme L. Russ
senior, L. Scully, I. Ciure. etc., a connu un remarquable essor surtout
pendant les premieres decennies de ce siecle, quand sur le plan in­
ternațional se sont imposes des travaux de grande valeur. elabores
â la Faculte de medecine de lassy par des personnalites comme les
professeurs E. Juvara. A. Teohari, C. Proca, V. Sion. M. Manicatide,
E. Riegler, Fr. Rainer, C. I. Parhon. etc. Une pârtie de ces pro­
fesseurs sont venus de Bucarest, d’autres sont partis de lassy a
Bucarest, de ces echanges resultant une continuelle amelioration
des deux facultes.

172
 La Faculte de medecine de lassy connaît un continuei essor
jusqu’ă la veille de la premiere guerre mondiale. La periode de
cette guerre a constitue une etape difficile dans sa vie. De ses 23
professeurs 11 sont partis au front. On a evacue Ies laboratoires,
et Ies cliniques, beaucoup en sont restes sans personnel, ce qui a
eonduit â leur desorganisation. Pendant ces annees de dures epreu-
ves. Ies enseignants et Ies etudiants de la Faculte de medecine ont
foit preuve d’un rare heroîsme, exprime par le grand nombre d’entre
eux qui ont donne leur vie pour le salut de la patrie. On n’oubliera
jamuis l’exemplaire attitude civique. 1'ardent patriotisme et l’abne-
gation d’un grand nombre de professeurs et de jeunes assistants qui
ont travaille sans repit dans le cadre des ambulances, des differents
services de front et dans Ies hopitaux de campagne.
Pendant l’entre-deux-guerres. la Faculte de medecine, qui
avait deja cinq decennies d’existence, continue de s’imposer comme
<eeole de haute tradition scientifique et culturelle. A cette epoque
l'enseignement medical de lassy a ete honore par des professeurs
de prestige mondial : l’anatomiste Gr. T. Popa, pionnier de la
d-ecouverte des relations neurohypophysaires ; le grand neuropsy-
•chiatre et endocrinologue C. I. Parhon, un des fondateurs sur le
plan mondial de l’endocrinologie Ies bacteriologistes Al. Slătineanu
et M. Ciucă. le parasitologue N. Leon. eminents animateurs de
Taction internaționale de lutte contre le paludisme, remarquables
chercheurs. Ies chirurgiens de grande reputation I. Tănăsescu et
?N. Hortolomei, fondateurs d’ecoles chirurgieales le dermatologue
I. Mironescu. l'histopathologiste A. Țupa, le bacteriologiste lonescu-
Mihăești. aussi bien que Ies professeur emerites de la Republique
Socialiste de Roumanie. I. Eneseu, V. Rășcanu, Gh. Năstase, I. Ni-
tulescu, V. Buțureanu. Maria Franche.
C’est toujours â cette epoque qu’on voit s’imposer comme pe-
-dagogues et comme chercheurs Ies professeurs I. Nițulescu, V.
Mirza. Maria Franche, Al. Cornelson. P. Condrea, I. Nicolau, O.
Franche. VI. Buțureanu. etc. ; ceux-ci ont continue l’activite pro-
digieuse de leurs predeeeseurs, dont ils ont ete des disciples ou des
eoîlaborateurs.
Des le XlX-e siecle la viile de lassy a represente un important
a-entre politique de 1‘ideologie socialiste. Les professeurs et Ies etu­
diants de notre faculte se sont remarques par leur patriotisme ar­
dent, se declarant du cote de la paysannerie pendant l’emeute de
1907. I. Mironescu, V. Rășcanu et d’autres se sont affirmes comme
militants democrates. A partir de la derniere decennie du XTX-e
siecle, les professeurs Al. Slătineanu et N. Leon ont milite pour le
socialisme. en manifestant ouvertement et hardiment cette attitude

17
 durant un grand nombre d’annees. Cette tradition de lutte sociale
constitue un titre d’honneur pour Ies intelectuels de lassy en ge­
neral et pour ceux de la Faculte de medecine en particulier.
Aux troisieme et quatreme decennies, quand la penetration de
l’ideologie de droite s’est accentuee, la plupart des representants de
l’enseignement medical de lassy ont combattu ouvertement et acti-
vement ce courant contraire aux grands commandements sociaux
et nationaux. Pendant l’entre-deux-guerres, Ies professeurs Al. Slă­
tineanu, C. I. Parhon, V. Mârza, etc. ont deploye une activite sou-
tenue â cote des forces progressistes par le Parti communiste rou-
main, alors en ilegalite. Ils ont inocule aux etudiants de lassy un
esprit politique sain et on determine dans notre institut un climat
politique eleve. L’ecole medicale de lassy a manifeste un remarqua-
ble attachement aux problemes sociaux, creant ainsi une tradition
qui se continue encore de nos jours. Pendant cette periode si riche
en bouleversements, beaucoup de theses de doctorat ou de travaux
scientifiques des professeurs et des etudiants en medecine ont re-
flete une juste comprehension des problemes d’ordre medico-social
Ies plus significatifs.
Dans la periode tres dure de la seconde guerre mondiale cette
attitude a ete commune â la plupart des professours et des etudiants.
Evacuee ă Alba lulia, la Faculte de medecine revient â lassy en
1945. Les annees immediatement suivantes, si fructueuses par Ies
realisations multilaterales dues ă l’instauration du regime demo-
crate-populaire, ont trouve la majorite des professeurs ă cote du
peuple, militant ouvertement et avec enthousiasme pour la recon-
struction dy pays sur de nouveaux fondements.
Comme suite de la reforme de l’enseignement superieur, â
partir de l’annee 1948 la Faculte de medecine de lassy a ete trans-
formee en Institut de medecine et de pharmacle, avec un popre
rectorat, fonctionnant avec les facultes de medecine generale, de
pediatrie, d’hygiene, de stomatologie et de pharmacie.

174
 ZUSAMMENFASSUNG

Die Medizinische Fakulăt von Jassy wurde schon im Jahre

1860, gleichzeitig mit der Jassyer Universităt zu der die Fakultăt
gehorte. gegrundet. Jedoch. begann sie — verschiedener Schwierig-
keiten halber — erst im Jahre 1879 zu funktionieren. Seither, hat
der Jassyer medizinische Hochschulunterricht ununterbrochen mit
einer kleinen Studentenzahl, ihre Tătigkeit weitergefiihrt. Jăhrlich
vergrdsserte sich Zahl der Katheder, sowie die der Professoren.
Unter den ersten Professoren der Jassyer medizinischen Hochschule
sind : L. Scully, Ludovic Russ senior, Leon Cosmovici, Th. Phili-
pescu, Theodor Stihi, T. Stravolva, Petru Poni, A. Peride, Ion
Ciure. zu nennen.
Mit der Zeit wuchs die Zahl der im Ausland, besonders in
Wien und Paris, ausgebildeten Arzte. Die Medizinische Fakultiit,
die Besten dieser jungen Arzte wăhlend, bildete einen Hochs-
chullehrkdarper, der dureh die beharrliche und begeisterte Tătig­
keit dem Wunsche entsprach das Niveau des rumănischen medi­
zinischen Hochschulunterrichts zu lieben und eine richtige medi­
zinische Schule in Jassy zu errichten.
Im ersten Jahrzent ihres Bestandes, vergrosserte sich die Zahl
der Professoren und anderer bekannten personlichkeiten an der
medizinischen Facultăt : Eugen Rizu. Ludovic Russ junior. V. Ne­
gel. C. Thiron. D. Rizu. G. Socor, M. Cerne. N. Leon.
Dank der didactischen Tătigkeit diser Lehrer, der besonde-
ren Auffassung was die Arbeit anbetrifft sowie dureh die Errich-
tung con Kliniken und Laboratorien erwarb die Medizinfakul-
tăt aus Jassy ein grosses Ansehen.
Anfang dieses Jahrhunderts wurde der medizinische Hochs-
schulunterrich aus Jassy auch von wissenschaftlichschopferischen
Standpunkte bekannt. Diese neue Etappe ist auf die Verbesserung
der organizatorischen Grundlagen und den Jassyer wissenschaftlichen
Uberlieferungen zuriickzufuhren. In Jassy bestand die alte Ge-

175
 sellschaft der Arzte und Naturalistei! (1832) sowie im allgemeinen,
ein fur Studium und Forschung giinstiges Milieu.
Den Forschungen und Studien die im Rahmen der Medizin­
fakultăt aus Jassy durchgefiihrt worden waren, wurde grosse
Beachtung geschenkt und sie brachten unserer Institution ein
wohlverdientes Ansehen.
Die wissenschaftliche Forschung, von der Vorkămpfern des
medizinischen Hochschulunterrichtes wie L. Russ senior, L. Scully,
I. Ciure u.a., in bescheidenen Bedingungen gegrtindet, nahm einen
bedeutendem Umfang, besonders ersten Jahrzenten unseres
Jahrhunderts, wobei wertvolle Arbeiten, die von den Person-
lichkeiten der Jassyer Medizinifakultăt E. Juvara, T. Teohari,
C. Proca, V. Sion. M. Manicatide, E. Riegler, Tr. Reiner, C. I. Par-
hon u.a. durchgefiihrt wurden die Aufmerksamekeit des Auslandes
auf sich lenkten. Ein Teii dieser Professoren stammte aus Bukarest,
ein anderer Teii liess sich dorthin versetzen ; diese Versetzung
aber hat eine fortdauernde Verbesserung beider Fafultăten zur
Folge.
Die Medizinfakultăt aus Jassy machte bis kurz vor dem ersten
Weltkrieg ausserordentliche Fortschritte.
Eine schwierige Etappe in der Tătigkeit der Medizinischen
Fakultăt aus Jassy begann mit der Teilnahme Rumăniens an dem
ersten Weltkrieg : von 23 Professoren waren 11 an der Front. Die
Laboratorien und Kliniken waren wegen Evakuirung oder Aus-
bleiben der Leiter desorganisiert. In diesen Jahren der Bedrăngnisse
hatte der Lehrkorper sowie auch die Medizinstudenten einen den-
kenswerten Heldenmut bewiesen viele opferten das Leben fur die
Ergănzung des Vaterlandes. Das beispielhafte staatsburgerliche
Verhalten, die grosse Vaterlandsliebe und die erschopfende Arbeit
einiger Professoren oder junger Assistenten bei der Ambulanz,
verschiedene Frontdiensten und Feldspitălern, bleibt in denkwur-
diger Erinnerung.
Die Medizinfakultăt, die fiinf Jahrzehnte ihrer Existenz zăhlte.
behauptete sich immer mehr im Zeitabschnitte zwischenbeiden
Weltkriegen, als Schule mit grosser wissenschaftlicher und kul-
tureler Tradition. In diesen Jahren waren Mitglieder des Lehrkor-
pers der Jassyer Medizinfakultăt Professoren von Weltruf wie der
Anatom Prof. T. Popa, der Entdeeker des neurophypophysăren Zu-
sammenhangs, der beriihmte Neuropsychiater und Endocrinolog Dr.
C. I. Parhon, einer der Grunder der mondialen Endocrinologie, der
Bakteriologe Al. Slătineanu, der Parazitologe N. Leon, der Bakte-
riologe M. Ciucă, hervorragender Mitarbeiter in der internationalen
Aktion zur Bekămpfung der Malaria, ausgezeichnete Forscher,
Chirurgen von grosser Rufe I. Tănăsescu und N. Hortolomei, Be-

176
 griinder der chirurgischen Schule aus Jassy ; der Dermatologe
I. Mironescu, der Hystopathologe A. Țupa, der Bakteriologe lonescu-
Mihăiești, sowie auch die gegewărtigen von der Sozialistichen Re-
publik Rumănian ausgezeichneten Professoren I. Enescu. V. Răș­
canu, Gh. Năstase, L. Ballif, I. Nițulescu.
In all den Jahren zwischen beiden Weltkriegen zeichneten sich
als hervorragende Pădagogen und Forscher die Professoren ; I. Ni­
țulescu, V. Mârza, Maria Franche, Al. Cornelson, P. Condrea, Ion
Nicolau, O. Franche, V. Buțureanu u.a. aus, die wertvolle Tătigkeit
ihrer Vorgănger, deren Schtiler und Mitarbeiter sie waren, fort-
setzten.
Noch im XIXten Jahrhundert war die Stadt Jassy ein bemer-
kenswertes politisches Zentrum was die sozialistische Ideologie
anbetrifft. Die Professoren und Studenten unserer Fakultăt hoben
sich als begeisterte Patrioten der Bauernschaft im Aufstande vom
Jahre 1907 hervor. I. Mironescu, V. Rășcanu und andere genossen
den Ruf als demokratische Kămpfer. Die Professoren Al. Slătineanu
und N. Leon kămpften seit Anfang des letzten Jahrzehntes des
XIXten Jahrhunderts fur den Sozialismus zu dem sie sich Jahrelang
offen und mutig bekannten.
Diese Tradition im sozialen Kampfe, bildete ein Schrenpunkt
der Jassyer Intel! ektualităt im allgemeinen und insbesondere fur
die Medizinfakultăt.
Als im dritten und vierten Jahrzent unseres Jahrhunderts die
Ideologie der Rechten aine immer grosseren Einfluss ausiibte,
kămpften die meisten Vertreter des Jassyer medizinschen Hochs-
chulunterrichtes offen und aktiv gegen diesen Strom of Reaktionăre
Ideologie, der den grossen sozialen und naționalei! Geboten fremd
war.
Im Zeitraume zwischen beiden Weltkriegen entfalteten, neben
den progressiven Krăften geleitet von der Rumănischen Kommu-
nistischen Partei. die sich in Illegalităt befand, viele Professoren
eine rege Tătigkeit, wie : Al. Slătineanu, C. I. Parhon ; unter den
jiingeren befanden sich V. D. Mârza und andere Kămpfer die den
Studenten aus Jassy einen gesunden politischen Geist einprăgten,
sowie in unserem Institut eine reine politische Atmosphăre her-
beifiihrten.
Die medizinische Schule aus Jassy halte eine bemerkenswerte
Anhănglichkeit fur die sozialen Probleme an den Tag gelgt, die bis
an den heutigen Tagen andauert. In diesem Zeitraum grosser
Aufruhr. spiegeiten viele Dissertationen oder wissenschaftlichen
Arbeiten der Professoren und Studenten der Medizinfakultăt ein

177
12 — I.M.F. — voi. I 212
richtiges Vei’stehen der bedeutendsten medizin-sozialen Probleme
wieder.
In der schweren Zeit des zweiten Weltkrieges war diese Hal-
tung der grossen Mehrheit der Professoren und Studenten eigen.
Im Jahre 1945 kehrte die Medizinfakultăt aus Alba lulia wohin
sie evakuiert war, nach Jassy zuriick. In den gleichfolgenden Jah-
ren, so reich an vielseitigen Errungenschaften dank der Einfuhrung
des volksdemokratischen Regims, staden die meisten Professoren an
der Seite des Volkes, sich frei und begesitert fiir den Wiederaufbau
und die Neugestaltung des Vaterlandes auf sozialistischer Grundlage
betătigend.
Seit dem Jahre 1948, infolge der Reform des Hochschul-
unterriehtes, wurde die Medizinfakultăt aus Jassy in ein Institut
fiir Medizin und Pharmazie umgewandelt, mit eigenem Rektorat
und folgenden Fakultăten : Fakultât fiir gesamte Heilkunde, Pă-
diatrie, Hygiene, Stomatologie und Pharmazie.

178
 PE3I0ME

Bbicmee MeflHițiiHCKoe oSpasosaniie b MojisaBiin boshhkjio

b 1979 r. B 9tom ro/țy o^nițnaJiBHO Ha'ia.r (f)yiii;iinonnpoiia'ib Me«n-
ițMHCKiiM <j)aKyjii>TOT npn Hcckom yuMBepcHTeTe.
Coasaniie 3Toro $aKyjii>TeTa 6wio bosmoîkho BCJie^CTBiie 6jia-
ronpiiHTHMX copMaJibuo-nojiMTii'îecKnx ycjioBiiii, ocynțecTBHMHX euțe
b npeflbi/țyiqiix neCHTiuieTHHX, bo BpeMH nporpecciiBHoro pyKOBOfl-
CTBa yHiionaJiBHoro npaBirreJibCTBa npn BjiaflMaecTBe Kyar.i Boflu.
HpeBBH’iaiiHO BaîKHyio pont b noflroTOBKB Haywofi cpeftw nMe-
jio „OfințecTBo Bpaaeiî n HaTypaJiiiCTOB“ ropojța Hcc, coaflaHHoe b
1833 r. BpaiaMii W. MnxaK m M. Scrrra, a TaKiKe iiikojim aKyiuepoK
h xHpypnin, Koioptie hbhjihcb H^poM HccKoro MeflHpiiHCKoro oopa-
aoBaiiHH.
B aKymepcKoiî niKOJie, coaaamioii b 1852 r. no# n.,ia;v.i'iecTBOM
PpiiropiiH Piikii ii iiBBecTHOÎi nofl HaBBamieM „rperopiiaiiCKoro Hh-
CTMTyTa“, iipenojțaBajiH npo$eccop AnacTacc OaTy, BimHaa MejuipiiH-
CKaa ii ryMaHiiCTivieeKaH jiubroctb CBoero BpeiweHii ii 6yflymnii npo-
$eccop HccKoro (fianyJiBTeTa. A. <I>3Ty onySjuiKOBaJi b 1852 r. b Hcchx
„y’ieSiniK flJiH o6pa3OBannH aKyiuepoK".
Xnpyprii'iecKaH niKOJia CBaaana b ocoSemiocTii c luienem rok-
Topa H. Herypu, o^hiim na HHimiiaiopoB MejjHițHHCKoro $aKyju>-
TCTa, KOTopMii b 1859 r. cairraJi XnpyprnHecKyio niKony, iiaK
Haaa.no Me^upinicHoro (jiaKyjitTeTa. JțoKTop MeflHpiiHCKHX aayiî Bep-
jiHHCKoro yHiiBepcHTeTa, BHflHaa KyjibTypHaa ii nayanan jiiihhoctb,
H. Herypa cBH3a.ii csoe jimh c jțeHTejibHOCTbio ocnOBaHHH yiiHBep-
CHTeTCKoro MefliiipiHCKoro oSpasoBamiH b Hccax.
llocjie noBTopiibix hoiihtok 0(J)HpHajiH3api«t HccKoro Mejțn-
HHHCKoro (JiaKyjibTeTa, xoth oh 6mji ocnoBan TeopeTiiaecKM b 1869 r.
m ^yHKițHOHiipoBaJi cnopajțHHecKM, ocHOBaHiie MeanpiiHCKoro (|)aKyjii>-
Tera Gmjio HOHiipenio ocyipecTBJieHO Mint b 1879 r.
Ha'iHHan c 1879 r. 30 nacTOHiițero BpeMeHii Hccnoe MejțHițiiHCKoe
oSpaBOBanue (jbynKnnoHupoBajio npaKTiraecKii SecnpepHBiio.

179
 IIpeoflOJieBaH 3HanMTenbHbie jiarepiiajibiibie ii atopa ibiibie ’i'pyii-
HOCT1I, MM6H B Iia’ia/ie HOHHÎKeHHOe «IHC..IO CTVJțeHTOB, C KaaCJMM rOflOM
VBejfiRHBaeTCH micao Ka$e,!ip 11 iipwjieccopoB. llepiibiMii npocfiecco-
paMii Bcckofo MejuiUHHCKoro 0any;jibTeTa hbjimiotch J. CKyjuxH,
JhoflOBHK Pycc cTapnuiii, JleoH Kocmobiih, T. <J>HniinecKy, Teo^op
Ctiixh, T. CTpaBOJiKa, Ilei-p Hohii, A. JIepure, IIoh Hypa. Co Bpe-
mpiicm, BcneflcTBHH noBMHiemiH «Hiena Bpaiefi, nojiroTOBnoHHMX aa
rpauHițeft, ocoGemio b Hapi-ime n b Bene, MeflimnHCKMii $aKynbTeT
OTOiipaeT KajtpM npo<J>eccopoB cpejpt otiix mojio^hx moneii, xoTopue,
pasBHBafl iniTenciiBnyio fleflTenbnocTb, n BooayineunHeMbie aienainieM
noBbiineHHH ypoBHH Bbiciiiero py.MbiHCKoro MeaiiHiniCKoro oopaBOBamiH
ciiocoCicTBOBanii coanaiînro nacTonineft Meaiinnenoii hihohm b flccax.
B nepBOM aecHTKJieTiiH cymecTBOBainiH aroro #aKyjn>TeTa npe-
iionoBann ii apyriie iianecTiibie niraiocTii, KaK EBreiiiiii Paay, Jlioamir
Pycc MJiafliiinîi, B. Heaien, K. Tupeu, Pnay, T. Cowop, M. Hepne,
H. JleoH. B.'iaroflapn yqeoiioii neHTenbiiocin, pa3BHBaeM0ii 3thmh
npoiJieccopaMii, opraHiisaumi nepBbix kjhiiiiik ii «raSoparopMiî h aa-
Me’iaTenbiiOMy TpyflOBOMy ayxy, flcciuift MefliiițiuiCKin'i ^aKynbTer
npiioâpeTaeT aBTOpiiTeT.
B Banane htofo cto.icthh, HccKoe MejțiipiiiiCKoe ofipa3OBaiine
CTaiIOBIITCfl U3BCCTHMM II B liaV’HIOM COBUUaTe.’lbHOM Mlipe. 9tOT HOBLlii
:iTan HOHBiiacH (i.iaronapn opraiinaaTopcKiiM ochobhm ii Hcckoîî naya-
iioft Tpaunnmi. B Hccax cyiițecTBOBaao cTapoe OomecTuo Bpaieîi h
jiaTypajnicTOB (1832 r) ir booPiijc (î.iaronpiniTiiaH aTMoeifiepa /kih o(5pa-
BOBaniiH ii ncc.’ienoBainiH.
HccneaoBainiH, npon3BejțeHHiJo b Mcckom AleaimnHCKOM <jj>aKyab-
tctc, 6i.ijih opeHOHM c TenemieM iipeMenii m iipiniecnii npecTHw iia-
inewy HHCTHTVTy. Havanoe ifccnejțoBaHiie, Hawroe b ckpomhhx ycjio-
bhhx imoiiepaMH BccKoro Me;pu.iifncKoro oopaaoBainia, ]>an iJ. Pycc
CTapuiMii, JI. Ckjvi.-ih, II. ’lypa it pp., ObiCTpo paBRimaercH, ocolienno
b nepBMX peeHTiiJieTHHx nauiero CToneriiH, Koraa 6mjiii oTMeneiibi 11a
MeiKHyiiapopriOM (Jiohc peinibie paooi'M, nponaBeneinibie r Ucckom
MejumnncKOM (fiaiivncTere TamiMit .ui'hiocthmh Kax npo^eecopa E.
/Kynapa, A. Teoxapn, K. llpona, B. Choh, M. MaiinKara^e, E. Piiraep,
T/Paiiirep, K. M. Hapxon 11 np. HcKoropbre iipoifieccopa fainii 113 By-
xapeeTa, ppvriie nepeexa.'iii .113 flec b ByxapecT ; otii nepcMeiibi ooyc-
noBiuiii saMeTiioe ynynmeiine oGoiix (jiaKynbTCTOB. /țo na’iana nepBoft
MiipdBoii BOÎtnw, Hccxiift MepiniiiHCKitîi ({laiiy.’ibTCT hoctohhho pa:i-
BIIBaCTCH.
HepMOfl nepnoii MiipoBOii Boihibi hbh/ich TpypHbiM aranoM b iiaiami
JlccKoro MeflMiiiiHCKoro $a«ynbTeTa. 113 23-x npo^eecopoB, II yiiijrw
Ha (tipoifT. JlaOopaTopmi 11 kjhihiikii fleaoprainiBOBanitcb, yexas b
9BaKyaniiK), mjih ocTaniica pyKOBojpiTeneii. B atu TpyjțHbie rojțbi,

180
iipenosaBaTencKHiî cocthb ii CTy^eiiTM iipoaBiijm jțocTonaMHTHbiii re-
p<»n3At ; MHorne iis muc oT^ajin cboio ikh3hb sa Pojțnny. Jțoc-TonaMHT-
humii HB.imoTCH BMCoKoe rpaîKjțancKoe OTHoiuemte, bojihkiim naTpno-
TM3M M MBIiyjlHTeJIJbHHIÎi Tpyjț HCKOTOpMX IipO^eCCOpOB II aCCHCTCHTOB
îs noncBux rociiHTa.'iHX, pasJiuiiiMx bochhmx OTjțenax it hoxoahmx
rocniiTaJinx.
B uepno;ț Me>K,ny «bvmh miipobmmh BoiinaMii, MeAiiipiHCKiiH
<JiaKy;ibTeT cyipecTBOBaBuiMii hhti> pecamiJieTiiii, OTMeiaeTca i-caii iiiKoaa
bmcokoh nayanoii 11 KyabTypHoii TpaflmjHH. B uth rojțbi, b Hcckom
MejiiininiCKOM npenoflOBaTeJibeKOM cocTase Gwui npoifieccopa Mupo-
isoii it3BeeTH0CTii, anaTOM Ep. T. Bona, iinonep OTKpbiTiiH neiiporii-
ucwfiMBapHbix OTiioiiieiiiiii, BeaiiHiiii neiiponciixiiaTp ii aiiflOKpMHOJior
K. 11. IlapXOH, 03IIH 113 OCHOBOnOJIOMiHBKOB 3HJl0KpHU0iI0rHH B Mlipe,
oaKTepiioaor A;i. C.iWTiniHny, napasiiTOJior H. Jleon, GaKTepnoaor
M. lfyna BbiflBKiiuHecn fleuTCJin no auTHMa.’iHpnoii GopbGe b Ment«y-
jiapo;(HOM MaciiiTaoe, MBBOCTnwe xiipypra II. Tanacecny 11 II. XapTOJio-
Meii, ocnoBOiioaoiKHHKn XMpypra’ieCKHX hikoji. aepwaTO.ior 14. Mh-
poHeeKy, rucTonaTOJior A. Ilyna, 6aKTepnonor IloHecKy-MuxaeniTH,
B. PauiKaiiy, T. HacTace, JI. Ba.niij), II. HHKy.wcKy, M. XypMysaKe,
M. Kepuoax, H. BaJian.
Tan”Ke b rojțw MeMijțy nBy&in MitpoBWMH BoîinaMii OTMeHaioTCH
i.-aK Bii^Hbie neaarorw n nccneaoBaTe.™ npo^eccopa 14. 1-InuynecKy,
B. Mbipsa, MapiiH Opainte. A.n. Bopueabston. T. KoHjțpa, Hon Hh-
Ko.iay, O. (Spaime, B. Byiiypaiiy h jip., HOTopue npo/țo.’iîKa.nn nen-
iiyw ;țeHTe;ibnocTb cbomx npefliuecTBeiiHMKOB.
Eipe b X1X-om Bene, ropo/ț Bccai natuic-H HBBecTHMM ho.iiith-
’ierKitM neHTpoM coniia.uiieTiiHOCKOii 11300.ionii!, llpo^eecopa m cry-
aeirrbi naiuwx (fiaKy.ubTeTOB oT.’ijnnt.’incb naiv ii.iaMenHbie narpuoTM
ii aamiiTHHKH KpecTbHHCTBa bo BpeMH peBOJiionmt 1907 r. 14. Ahipo-
necKy, B. PuiiiKany 11 ap. 6w.-iu H3Bemn>iMii ae.MOKpaTii'iecKiiMM fiop-
na.MM. llpoifieccop A.-i. C.’WTiiiiBHy n II. Jleoii Bijcryiia.nn aa copiia-
.-rH3M, iia'iunaa c uocaejțnero aecaTiiaeTHfi 19-ro Bena h iiponBjwH
(iTicpbiTO ri cmo.io :»to oTHoiuoBiie b Teaeiiiie MHOrilX JieT.
.')-ra TpaaiuiiiH coniia.ibiioit uopbobi iiB.aHeTCH ropjjocTbio BccKoii
nimvi.iitreHUHii boooiuc 11 ocooemio iprii MejpmHHCKoro (fiaKy.abTOTa.
B ycjiOBiiHX Bna/ipeniiff b 30-x ii 40-x rojțax ifiatiiitcTCKoii n«eo-
,-ioritii, OoabiuHHCTBO npeflCTaBiiTC.iieii Hccnoro Alejpiuiiiicb-oro o6pa-
BOBailHH OTKpbITO II aKTIIBHO OOpO.UICb lipOTHB OTOI’O TPWHIII1, KOTOpOC
lipOTUBHJIOCb (■OIIIta.JTbIIbIM TI HaUHOHaflblIblM TpeGoBailMHM.
Aleib’țy flByMH MiipoBbiMii Boiiiiaiun, napn^y c nporpecciiBHbiMH
cit.uimii ho jviane c P- K- II., GiJBiiieii b iiofliiojibe, paooTa.ni npoifie-
ccopa Aji. CjfHTUHHHy, K. 14. IJapxoH, a na oo.uee mo.topmx B. Albrpaa
11 ;jp., KOTOpbie iîHc;ipit.iii HflopoBbrii iKwiMTiweeKHii jțyx b ph«h Hcc-

181
 KOTO CTyHeimeCTBa II CIIOCoSCTBOBaJllI pa3BHTHK> BBICOKOrO riOJIUTH-
necKoro ypoBHH b iiameM iiHCTinyTe. llcoKan MeAHițHHCKaH uiKOJia
npoHBMJia rayfîoKyjo iipe^aniiocTb no OTnomeniiio k copnaabiiHM bo-
npocaM, TpaflHițHH npoflonîKaioniaHCH nacToamero upeMemi. B
otom nepiio/țe, noaiiOM BOJineunii, MHoroancjieHHbie soKTopcKiie 3,11c-
cepTaițiin mjui nayanbie paSoTM npo$eccopoB ii CTyjțeiiTOB AleflHniiHC-
Koro (jȘ>aKyju>Tera Bbipaaiuni iipasiiJibiioe noiinMaune caMwx Bawn>ix
CaHMTapHO-COUliaJIBHWX BonpocoB.
B TpyfliioM nepnofle BTopoiî MnpoBoii bohhm, sto OTHOineniie
6hjio GBoiiCTBeno 6ojii>iniiHCTBy npotfieccopoB n CTy^eHTOB. MejpmiiH-
CKiift (JaKyjiBTeT, obiBiunii b aBaKyaițmi b Ajiboa-IOjnin, BOBBpanțaeTCH
b Hccbi b 1945 r. B nocJieHyronjMX ro^ax, njioflopoflHbix cbohmii mho-
rocTOpoHHiiMH jțocTMîKeHHHMH, 6jiaro«apn coa^amiio iiapoflHO-jțeMO-
KpaTiinecKOii BJiacTM, âojiBimincTBO npocjbeccopoB naxofliiTcn pn^OM
c HapojțOM, HJiaMeiino aeiiCTByn sa BoccTanoBJieiKie n pecrpyKTypa-
ițHro cipanBi na coipiajnicTiiaecKJix ocnoBax.
BcaejțcTBne pe$opM Bucmero oSpasoBaniiH, HanimaH c 1948 r.,
HccKiili MeflHpnHCKHft <j)aKy.;iE.TeT npespaTiiJiCH b MeftHKO-cjȘ’apMa-
HeBTiiaecKiiii MHCTHTyT, c co(5cTBennMM peKTOpaTOM, (jftynKHHOHiipyn
c (JiaKyjibTeTaMH oSiaeii MesințiinM, nejȚnaTpuH, nirneHH, CTOMaTO-
JioriiH ii (JiapMauMii.

182

iii
 INDEX DE NUME
A Baran, Traian 7.
Aburel, Eugen 135, 146, 148, 165.
Achard, Emile Charles 81.
Alecsandri, Vasile 13, 159.
Alexa, Ion 140, 141, 146.
Allen. Edgar 108.
Anghel, Dimitrie 132.
Anghel. Paul 35, 44, 45, 51, 54, 95,
105. 134.
Anthony, R. 59
Antipa, Grigore 67
Ara. Kiyosha 165.
Aristotel, din Stagira 69
B Beeherescu, D. 64
Babes. Victor 58. 60, 73, 74, 91, 92,
113. 121, 123, 162.
Ba< aloglu, Constantin 72, 74, 105,
106, 121, 163, 166.
Bacelli, Guido 81.
Balan. Nicolae 73, 97, 115, 143.
146, 148
Ballif. Charlotte 81, 83.
Ballif, Leon 7, 73, 81, 97, 108, 126,
127. 128, 129, 139, 146, 149, 165.
Banson. .1. 111.
* întocmit de Victor Macarie.
Barbilian, Nicolae 147.
Barbu, G. 25.
Bart, Adriana 92
Bastache, Th. 36, 49, 54, 90
Blaga, Lucian 2
Bădărâu, George 7
Bădărău, I. 97
Băileanu, Gheorghe 12, 24, 36, 51,
52, 64
Bălăceanu, Anibal 54
Bălăcescu, C. 105
Băncilă. Octav 68
Bărbuță, Rubin 130_x"’'
Behring. Emil Adolf von 162
Bejan. Vasile I. 17, 47, 48, 50, 54,
55, 56, 62, 69, 74. 90, 97, 104, 106,
107, 135, 161
Beldiman, Nicolae 60
Bendella, A. 23, 27.
Benedict, Stanley 119
Bernard. Claude 52, 160
Berneagă. Andrei 132
Bert. au! 52
Besredka, Aleksandr Mihailovici 144
Billroth. Albert Christian Theodor
33, 42
Bismarck, Otto von 46
18
 Blumenfeld, S. 129
Bogdan, George 50, 54, 55, 90, 91,
97, 106, 143, 144, 162, 165.
Bogdan, P. 105, 123
Bologa, Valeriu, Lucian 17, 39, 58
Borcea, Ion 116, 152
Boccea, Lucreția 97
Bordet, Jules Jean Baptiste Vincent
122, 140.
Botez, C 54, 69, 85, 104, 105, 131
Botez, George 50, 97
Botez, Gh. I. 114
Botez, V. 97 • Călinescu, George 92, 125
Bothezat, Pavel 50, 53
Boțescu, Monica 90
Buicliu, Christea Ștefan 78
Brucke, Ernst Wilhelm von 40
Brumpt, Emile 116
Brown-Sequard, Charles Edouard
118, 162
Brouardel, Paul 90
Briese, Maria 81, 83, 127, 149
Brânzei, Petru 7, 77, 81, 83, 128
Brîndză, Dimitrie 156
Brătianu, Ion C. 37
Brătescu, Gheorghe
Brănișteanu, Dumitru 117, 118, 148
Brăescu, Alexandru 50, 51, 77, 78,
106, 162
Brădățeanu, Ștefan 153
Buiuc, Sergiu 137
Burada, Margareta 97
Burada, T. 23
Burdea, Marcel 130
Bușilă, Vladimir 149
Butoianu, Mihai, Constantin 132,
165
Butureanu, Vladimir 7, 44, 86, 89,
133, 134, 146, 148, 152, 165
Butureanu, Vasile 153
C Cosăcescu, Alexandru 113, 133, 146
Calimah, Alexandru Vodă 34
Cannon, Walter Bradford 111
184
Cantacuzino, Al. 25
Cantacuzino, Ion 67, 68, 76, 96, 98,
123
Caragiale, I. L. 68
Caraman, Zoe 81, 83, 127
Carol I, de Hohenzollern 37
Carp, O. 92
Carp, P. Petre 56
Catană, Vasile T. 40, <52
Cazacu, Petre 68, 76, 95
Cazimir, Petrache 13, 159
Călin, Gh. 59
Ceaușescu, Nicolae 6
Cerne, Mihai 54, 55, 61, 161
Charcot, Jean Martin 61, 77
Chinezul, Neculai. 79
Chipail, Gheorghe 110, 112, 134,
148, 166
Chișleag, Gheorghe 42, 43
Chodat, Georges 63
Chrissochefal, Nicolae 47
Cihac (Czihac), lacob Christian Sta-
nislau 11, 42, 156, 157, 158, 159,
161
Ciucă, Alexandru 99
Ciucă, Mihai 6, 129, 139, 140, 141,
152, 153. 165
Ciurea, D. 155
Ciurea, E. 155
Ciurea, Ion 27, 161
Claudatus, I. 117
Codreanu, Mihai 111
Comte, Auguste 80.
Conachi, Costachi 156
Condrea, Fetru 120, 142, 166
Coniver, I. 152
Conta, Vasile 49
Constantinescu, C. 105, 132
Copernischi, D. 19
Cornelson, Dumitru, 142, 143
Cornii, Andre Victor 61, 136, 162
Cosmovici, L. 53, 161
Costăchescu, N. 153
Costea, Virgil 83
 Couza (Guzaj, Grigore Spătarul 18
Crăiniceanu, G. 19, 41, 48, 62, 73
Creangă,'Ion 68, 125
Crețeanu, Gheorghe 11
Cuciureanu, Gheorghe 13, 15, 16.
22,. 24, 25, 26, 27, 83, 156, 157, 159,
162.
Culiano, N. S. 51
Curie, soții (Mărie, Pierre) 83, 163,
165.
Cuza, Alexandru loan 21, 22, 23,
24, 27, 160
Czerny, Adalbert 74
D Ferrata, Adolfo 122.
Daniel, Constantin 87, 88, 105, 164
Danielopolu, Daniel 66, 122
Darwin, Charles Robert 159
David, Gh. 99
Davila, Carol 27, 160.
Dănilă, I. 94.
Deleanu, N. T. 97, 151, 152, 164.
Delorme, Edmond 86.
Demetriade, Gheorghe 83, 84, 97,
106, 163.
Derevici, Ipolit 81.
Dcrevici, Mihai 81.
Diaconescu, Mihai 110.
Diamandopulo, Cristodulo 23.
Dimitriu, C. C. 122, 148, 166.
Dinescu, Ion 76, 96.
Dobrogeanu-Gherea, Constantin 67,
92, 132.
Dobrovici, Antoine 72, 73, 97, 105.
Dobrovici, Vasile 135, 166.
Doisy, Edward Adalbert 108
Domagk, Gerhard Johannes Paul 165.
Douglas, Claude Gordon 128.
Duca, Mihai 7, 60, 33.
Duplay, G. 85.
Duțescu, Benone 189
Dyke, Harry Benjamin von 166.
E
Eberth, Carol Joseph 46, 161.
Economu, Theodor 149.
Elena, Doamna 45.
Emilian, Șt. 40.
Esarcu (Exarcu), Constantin 28.
Evans, Alice Catherine 113.
F
Fătu, Anastasie 9, 16, 17, 18, 19, 20,
21. 22, 23, 24, 26, 27, 33, 34, 90,
156, 157, 158, 159, 162.
Felix, lacob 31, 46, 47.
Filimon, Nicolae 64.
Filipescu (Philippescu), Theodosie
36.
Fleming, Alexander 165.
Folin, Olof Kijut, Otto 119.
Franche, Maria 7, 65, 141, 149, 166
Franche, Oscar 109, 130, 138, 148,
166.
G
Gaiginschi, Alexandrina 64.
Gane, M. 96.
Garrieri, R. 81.
Gavrilescu, Alexandru 46, 53, 62,
105.
Gălășescu, (Gălășescu), Petre 115,
145.
Gheorghiu, loan 97, 140, 146.
Ghimicescu, Gheorghe 117.
Gracoski, Ștefan 129, 146, 165.
Grassi, Giovani Batista 68.
Gros, Suzana 97.
Ghelerter, luliu 11.
Ghica, Alexandru Logofăt 49.
Ghica, Deleanu Grigore 49.
Ghica, Grigore 13, 17, 159.
Goldstein, Moise I. 80.
Gomoiu, Victor 25, 27, 28, 48, 50.
185
 H Jianu, Amza 57, 66, 69, 70, 71, 84,
Haeckel, Ernst Heinrich
Philip August 68, 69.
Haret, Spiru 94, 163.
Harris, G. W. 109, 110.
Hartingher, Claudia 18, 19, 20.
Hartmann, Arthur 88.
Harwey William 40, 110.
Haulică, Ion 7.
Hegel, W. 40.
Helmont, Johann Baptist von 69.
Heubner, Otto 74.
Holban, A. D. 35, 36, 49.
Hortolomei, Nicolae 86, 87, 97, 103,
105, 107, 109, 130, 131, 134, 164.
Howard, G. 118.
Hurduc, M. 113.
Hurmuzache, C. 19.
Hurmuzache, Emil 7, 97, 147, 149.
Hurmuzescu, Dragomir 43, 123.
Hyrtl, Joseph 26.
I Langley, John Newport 128.
lamandi, Gr. 117.
lancu, loan 7, 110, 148, 166.
lancu, N. 86, 97.
Ibrăileanu, Garabet 66, 123.
Imerwol, Victor 54, 74, 77, 96, 163.
lonescu, Dimitrie 62, 63, 105.
lonescu-Martin, Alexandru 11, 153.
lonescu-Mihăiești, Constantin 118,
165.
lonescu. Toma 71, 84, 85, 86, 87, 123,
133.
lorga, Nicolae 46.
Ipsilanti, Alexandru Vodă 34.
Irimescu, Ștefan 68, 76.
Ist'rati, Constantin 92.
luliano, Gheorghe 31, 50, 161.
Izsak, Samuel 190
J Marinescu, Voinea 144.
Jalaguer, A. 131.
186
86, 87, 90, 97, 105, 133, 164.
Juvara, Ernest 53, 57, 71, 84, 85, 86,
106, 163.
K
Kamner, M., soții 149.
Kapri, Marcel 149.
Koch, Robert 46, 161.
Kogălniceanu, Mihail 19, 22, 23, 24,
25, 26, 27, 30, 56, 75, 160.
Konya, Carol 151.
Konya, S., 31, 32.
Korschun, L. A., 98.
Kraus, Friedrich 122, 123.
Kretzulescu, Nicolae 12, 30, 31.
L
Lafite, Georges 59.
Laignel-Lavastine, Maxime 81.
Lalu, Socrat 62, 63, 97, 105, 106, 164.
Lambrior, Alexandru 91, 105, 106.
Lave'ran, Charles Louis Alphonse,
46, 161.
Leon, Nicolae 6, 51, 53, 66, 67. 68,
69, 85, 97, 105, 107, 108, 116. 163,
165.
Lubarsch, Otto 120.
M
Macarovici, Aspazia 97
Macri, An. Constantin 43.
Maftei, I. 189
Manicatide, Mihai 57, 66. 69, 70, 74,
“75, 76, 97, 106, 108, 129, 163.
Manolescu, Dimitrie 90. 97, 102. 136,
164.
Manoliu, Vasile 17, 103. 121.
Marcovici, Alexandru Simion 41.
Marinescu, Gheorghe 80, 113, 123,
163, 164.
Matei. Ilie 117.
Mărculescu, Titus 130.
Mârza, Vasile 7, 81, 83, 112, 113, 126,
127, 147, 149, 166.
Mendel, Luis 41.
Metastazios, Zis. (Pietro Tropassi)
61.
Metchnikoff, Ilya ilici 136.
Mezincescu, Diinitrie 91, 92, 97, 106.
Mezincescu, Mihai 117, 148.
Micle, Ștefan 22, 51.
Miclescu, Ion 77.
Michiu, I., 94.
Micșa, Marius Virgiliu 137.
Mihailescu, losif 22, 150, 160.
Mihailovici, Aristide, 152.
Milcu, Ștefan
Miile, Constantin 132.
Minovici, Mina 91.
Mironescu, I. I. (Eugen) 94, 107, 108,
117, 124, 145, 146, 152, 163, 165.
Missir, Petre 37.
Moruzi, Alexandru Vodă 33, 34.
Moruzi, Alexandru 138.
Moțoc, I., 97.
Miiller, Paul Hermann, 166.
Muller, S., 96.
N 165.
Naegeli, Otto 122.
Nageotte, Jean 113.
Nasta, Traian 134.
Năstase, Gheorghe 7, 11, 59, 65, 71,
74, 84, 87, 93, 94, 95, 97, 114, 117,
125, 135, 136, 155, 166.
Nădejde, Ion 38, 68.
Negel, Vasile 36, 48, 50, 53, 54, 59,
61, 69, 97, 100, 101, 103, 105, 106,
107, 115, 161.
Neagoe, Stelian, 189.
Negoiță, C., 123.
Negri, Costache, 19.
Negulici, loan 64.
Negură, Neculai 9, 12, 17, 21, 22,
23, 24. 25, 26, 27, 150, 160.
Nicolau, Ion 119, 129, 130, 146, 149,
166.
Nicolau, Profira 137, 149.
Nicolau, Ștefan S., 119, 130, 166.
Niculescu, I., 119.
Niculescu, Petre 63, 117, 121, 146.
Nimereanu, C., 54.
Nistor, Ștefan 99.
Nițulescu. luliu 7, 59, 60, 70, 81, 88,
116, 119. 127, 136, 147; 148.
Nițulescu, Virgil 116, 146, 156.
O
Oblu, Nicolae 110. 129, 138.
Obregia, Alexandru 58.
Olinescu, G., 97
Olinescu, R., 142.
Orth, Johannes 123.
P
Palade, Al., 97.
Pamfil, Gheorghe 152, 153.
Panu, Anastase 19.
Paracelsus, Teoph'rastus von Hohen-
heim, 61.
Parhon, Constantin I., 6, 56, 57, 66,
67, 68, 70, 80, 81, 82, 83, 87, 97,
106, 107, 108, 126, 127, 128, 164,
Parhon, Maria 81.
Parry, Caleb Hillier 111.
Pascaru, B. 118.
Pasleur, Louis M., 159.
Pasteur, Vallery-Radet 166.
Pastia, George 77.
Pavlov, Ivan Petrovici 163.
Pavelcu, Vasile 83.
Păun-Pincio, Ion 132.
Penescu, G. B. 17.
Peride, Aristide 38, 39, 40, 52, 53,
57, 85, 105, 161.
Petrini-Galatz, Mihail 83.
Pettenkofer, Max Joseph von 46,
161.
Philippide, Alexandru 66.
Philipescu, Theodosie (vezi și Fi-
lipescu I.) 42, 54, 161.
187
Pirozynsky, Tadeusz 75.
Plăcințeanu, Gh. 97, 147, 148.
Poirier, Paul 25, 88.
Policard, Albert 113.
Pollingher, Beno 123.
Foni, Petre 31, 32, 33, 34, 36, 161.
Popa, Florica 97.
Popa, Grigore T. 6, 66, 70, 92, 97.
109, 110, 111, 112, 132, 134, 146,
147, 166.
Popa Radu, C. 81.
Popovici, A. 152.
Potain, Pierre Cari 77.
Portier, Paul 92.
Possa, Ștefan 38, 54.
Preda, Gh. 81.
R Sergent, Emile 73.
Radu, Emil 97.
Richet, Charles Robert 92.
Rojniță, Gheorghe 46, 55, 161.
Rontgen, Wilhelm Konrad von 167.
Rokitanschi, Baron Cari von 42.
Rosetti, Lascăr 13, 159.
Roșculeț, V. 106.
Ronssy, Gustave 120.
Rouviere, Henry 54.
Roux, Emile 54.
Roznovanu, Ruxandra 34.
Russ, Ludovic senior 27, 44, 45, 46,
54, 62, 84, 158, 160, 161, 162.
Russ, Ludovic junior 33, 34, 36, 42,
44, 50, 53, 54, 106, 161.
Rusu, Valeriu 7.
S Ștenner, B. T. 54, 97.
Sadoveanu, Mihail 111.
Samfirescu, Zaharia 53, 54.
Sanielevici, Jean 98.
Savini, Emil 51, 97, 117, 165.
Stefko, W., 127.
Stihi, Teodor 36, 161.
188
Stocker, Arnold 97.
Stoicescu, George I. 73.
Străehinaru, Ion 18, 82.
Stravolca, I. Gh., 36, 52, 105, 161.
Sturza, Săndulache Vel-Vistiernic 34.
Suciu, Petre 34.
Sumuleanu, Corneliu 63. 64, 97. 103.
105, 107, 145, 151, 152, 153.
Suțu, Mihail Vodă 33.
Suțu, Nicolae 13, 159.
Schaudin, Fritz 83.
Scripcaru, Gheorghe 6, 7.
Sculy, Leon (Logothetides) 31. 32..
34, 35, 36, 37, 39, 52, 54, 59. 69,
86, 88, 131, 161, 162.
Sellye, Hans 110, 166.
Sherrington, Sir Charles Scott 111,
128.
Sion, Vasile 91, 92, 106.
Skoda, Joseph 42.
Slătineanu Alexandru 56. 65, 66. 67,
68, 70, 72, 76, 95, 97, 98, 100. 106,
107, 108, 112, 120, 139. 140, 14L.
146, 132, 153, 166.
Socor, Gabriel 38, 40, 41. 47, 48. 49,
50, 52, 54, 56, 62, 97, 105, 106, 107,
164.
Spielmann, losif 189
Stâncă, Ștefan 46, 76.
Stere, Constantin 66, 68.
Ș
Ștefănescu-Galați, Mihai 90, 97, 105,
106, 138, 146, 164.
Ștefănescu-Parhon, Constanța 81,
83.
T
Tafrali, O. 66.
Takata, Maki 165.
Țaranu, Ion 96, 106.
Tavriseskoi, Potemkin Cneaz 33.
 Tânăsescu, Ion Gh. 6, 57, 73, 84, 88,
89, 90, 97, 105, 106, 107, 130, 146,
163.
Teohari, Anibal 28, 72, 163.
Thiro-n, Constantin 36, 43, 53, 54,
55. 56, 69, 72, 80, 85, 97, 103, 105,
106, 107, 108, 163.
Toma, Anton 149.
Teodorescu, Ion 62, 63, 105.
Terrier, Felix 88.
Topîrceanu, George 124.
Traian, împăratul roman 32.
Trosc, Andrei 131, 146, 165.
Troteanu, Virgil 117, 146.
Tudoranu, Gheorghe 73, 97, 116.
121, 122, 125, 146, 148.
Tuffier, Theodore 88.
Țupa, Alexandru 112, 113, 146, 148,
165.
Tzaicu, Alexandru 86, 97.
Tzony, Militiade 37.
Van Slyke, Donald Dexter 108.
Vasilescu, Constantin 73, 116.
Vasiliu, M. Constantin 43.
Verney, Ernest Basile 111.
Vignal, dr. 87, 130.
Vintilescu, Ion 151.
Virchow, Rudolf 43, 46, 159.
Vîrnav, Constantin 23, 156, 157.
Vâțâ, Alia 7.
Vlăhuță, Alexandru 152.
Voinov, Dimitrie, 67.
W
Wachmann, Paul E. 90, 106, 164.
Wasserman, Lazăr 11, 27, 130.
Wolf, Andreas 155.
X
Xenopol, A. D. 37, 56, 161.

Z
U
Zaharescu, Karaman N. 17, 135.
Ungureanu. Ernest 116.
Zissy, Dimitrie 27.
Urechie. V. A., 11, 143.V
Zlotescu, Gheorghe 96.
Zola, Emile 76.
V
Zosin, Panait 67, 77, 78. 79, 80, 106,
Vancea, Petre 90, 136, 137. 163.
Vancea, P. Petre 137. Zotta, Gheorghe 116.
Vaquez, Henry Louis 117. Zusman, Aron 47.

Notă. în afara bibliografiei citate în text au mai fost consultate urmă-

toatele surse :
Brătescu, G. — Date noi în legătură cu preliminariile înființării Facultății
de medicină din Iași. în Rev. medico-chirurgicală LXVII (1936), nr. 3, p.
759—766.
Duțescu, B. ■— Ștefan Stâncă — gînditor și militant socialist. în ..Cercetări
filozofice
* VIII (1961) nr. 6, p. 1413—1420.
Maftei I. — „Personalități ieșene11.

189
Manoliu, V. — Preocupările doctorului I. G. Cuciureanu privind organizarea
Spitalului Central din Iași. în „Igiena1* XIII (1968) nr. 9, p. 571—573.
Neagoe, S. — Triumful rațiunii împotriva violenței. Ed. „Junimea11 Iași.
Izsak, S. — Farmacia de-a lungul secolelor. Buc. 1979.
Spielmann, I. — Din istoria fiziologiei evoluționiste în patria noastră („Cer­
cetări filozofice1'), VI, 1959.
Colectiv — Istoria Medicinei Românești, Buc. 1972.
 Coli tipo : 12

Tiparul executat sub cd. 218 la

întreprinderea poligrafică Iași
Str. 7 Noiembrie nr. 49