Colegiul Național de Comerț al ASEM

Catedra: Marketing și Contabilitate

Raluca Eminovici

Realizat:Beșleagă Alina
Profesor:Căpățină Lidia
 ,,Atunci cînd nu se va mai
scri despre Eminescu, se va
anunţa că s-au gătat
românii pe pămînt. Ori, cum
asta nu se va întîmpla
niciodată, face-mi bine ca la
fiecare ocaziune să
reamintim cele neauzite,
nepovestite, neoglindite
despre poetul naţional şi
neamul lui de sînge. De
aceea, acest proiect se
dedică mamei poetului,
Rareşa Iuraşcu, după al ei
tată, sau Raluca
Eminovici, după al ei soţ.”
 Biografie

 Raluca Eminovici a fost femeie din

viță boierească. Dar în ce lună şi dată
s-a născut fata de boier, nu ştie şi nu
caută nimeni, lăsînd a se mulţumi
numai cu anul, care ar fi 1816. Se naşte
la Joldeşti mama poetului, Raluca
Iuraşcu, a treia fiică a stolnicului
Vasile Iuraşcu şi a Paraschivei Iuraşcu.
Se căsătoreşte în 1840 cu
Gheorghe Eminovici, aducând o
zestre destul de frumoasă, care părea
să fie de bun augur pentru tânăra
familie. Din dragostea mare a
bărbatului ei pentru ea a „rodit”,
sărmana – vorba fiului ei , tocmai 11
copii, Mihai Eminescu fiind al şeptelea.
,,O tânără cu trăsături nobile”

 Un portret in ulei, din chiar anul nuntii, 1840, ne-o

infatiseaza pe Raluca cu alesida de aur masiv, invartita de
trei ori in jurul gatului. E o femeie tanara , cu trasaturi
nobile, fin conturate, cu ochi intunecati, patrunzatori si
gura senzuala, neted taiata, totul intr-o fata slaba,
oblonga,de o blandete suava, imperceptibil zambitoare.
Raluca poarta in portret parul impartit cu romantica
eleganta in doua zone netede printr-o carare la mijloc si
un vesmant somptuos de atlas sau velur, lasand umerii
goi strajuiti de dantele, ale carui cute largi, ca in picturile
Renasterii, se lasa de pe piept si de pe maneci, in raze
centripete, spre talie, pentru a se desface, probabil, in jos,
intr-o unduitoare, rotata crinolina. Mainile sale albe sunt
impreunate spre a expune inelele cu pietre mari prevazute
in foaia de zestre. De statura era mica, dar robusta. Umbla
tacuta prin casa, cu un aer de resemnare: ochii negri
aveau o orientare indepartata, visatoare, iar coltul gurii,
un zambet dureros.
Bucăți din viață...

Era plina de buna-tate, statornica in

iubire, ca si in ura si, ca mai toate
fiintele slabe si pasive, cu iesiri, uneori,
de sarcasm:
. Existenta Ralucai Eminovici s-a scurs,
fara indoiala, obscura si trudita, intr-o
casa plina de copii, in grija continua de
ei, intr-o harnicie casnica necesara
pentru a mentine o familie atat de
numeroasa. La desele suparari ce se vor
fi ivit din pricina firii violente a lui
Eminovici si a peda-gogiei sale sumare,
s-a adaugat pierderea unora din copii si
mai ales a doi din cei mai mari (Serban
si IorgU), morti in plina vigoare
barbateasca, aproape unul dupa altul.
Somnul cel de veci…

Copiii o iubeau mai mult decat pe tata, pentru

ca, blanda si miloasa, ii apara si ii ascundea
de vajnica manie pedagogica a acestuia. Este
inmormantata impreuna cu Gh. Eminovici
langa bisericuta din Ipotesti, sub chiar
ferestrele ei, intr-o mica imprejmuire,
precum arata inscriptia: "Colea zace
ramasitele robilor lui Dumnezeu Gheorghe si
Raluca Eminovici, in somnul cel de veci".
Cativa salcami umbresc mormantul si usa
bisericutei – biserica de lemn, varuita pe
dinafara, pleostita, joasa si cu ochiuri mici de
fereastra ca orice casa de tara (159).
Acoperisul de tabla veche si ierburile
cotropitoare fac si mai melancolica dezolata
chemare eminesciana:
 Poezia eminesciană dedicată mamei

O, mamă…

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi

Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.