Eseu: Republica Moldova la etapa actuală-realizări și probleme.

Pe parcursul ultimelor trei decenii, Republica Moldova a mers pe un drum complex şi controversat al
formării sale. Devenind un stat suveran, în scurt timp, a fost demontat sistemul administrativ de
gestionare a economiei cu centrul la Moscova. 

I. Realizări

Determinîndu-şi vectorul său de dezvoltare, bazat pe valorile liberale ale culturii occidentale, a fost
practic complet revizuit şi recreat întregul cadru normativ juridic. În contextul tranziţiei economice,
reformele trebuie să se producă conform următoarei structuri: liberalizare, deetatizare şi creare a
instituţiilor şi a mecanismelor caracteristice economiei de piaţă. Concepţia de reformare a Republicii
Moldova s-a realizat în acest cadru: liberalizarea preţurilor şi renunţarea la sistemul planificat de
gestiune a economiei, concomitent, creîndu-se mecanismele necesare funcţionării economiei de piaţă –
crearea sistemului bancar, instituirea pieţei de capital, introducerea monedei naţionale, crearea altor
instituţii şi amplul proces privind producerea noului cadru juridic. Reînviind proprietatea privată, în
Republica Moldova a fost efectuată privatizarea în masă a proprietăţii de stat, a fost introdusă şi pusă
bine pe picioare valuta naţională - leul moldovenesc. Din starea permanent deficitară în toate, piaţa
bunurilor şi serviciilor autohtone capătă forme din ce în ce mai civilizate.

Industria şi agricultura naţională, construcţiile şi transportul, sfera comerţului şi serviciilor, sectorul

financiar, în pofida competitivităţii încă reduse, nu mai prezintă deja acele întreprinderi de stat care
produceau mărfuri pentru “depozit” cu o “marcă de calitate” iluzorie, urmată de distribuţia planificată
garantată. Ţine de domeniul trecutului şi formarea centralizată a preţurilor care ignoră, în mare măsură,
principiile de bază ale eficienţei economice. În tot acest răstimp, s-a format o nouă generaţie de
specialişti şi manageri capabili să gîndească şi să-şi realizeze potenţialul în condiţiile dure ale unui mediu
competitiv şi economii de piaţă. Tehnologiile informaţionale devin o parte vitală a realităţii noastre şi o
sursă de mîndrie. Se transformă oraşele noastre, devenind tot mai europene, iar “monumentele”
clădirilor din panouri arată disonant pe străzile noastre. Clasa de mijloc, în curs de formare, tot îşi
revendică mai ferm drepturile asupra formării principiilor şi condiţiilor de dezvoltare a societăţii.

Cu regret, finanţarea pentru ştiinţă a scăzut, în următorii anii, atît în termeni absoluţi, cît şi relativi.

II. Probleme

În aceşti 29 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, intenţiile de reformare au fost o constantă a

discursului politic, însă, reuşite în materie de transformări esenţiale nu s-au prea înregistrat. Cu unele
excepţii, clasa politică nu şi-a putut asuma responsabilitatea şi, respectiv, costurile legate de
promovarea unor transformări cardinale. Evident, reformele orientate spre crearea unei economii de
piaţă funcţionale nu s-ar fi putut realiza fără suportarea unor costuri sociale, însă, aceste “pierderi” erau
inevitabile şi ar fi fost mici în comparaţie cu avantajele generate de crearea unei economii competitive,
care ar fi asigurat o dezvoltare durabilă şi calitativă.
Pe de altă parte, neimplicarea în realizarea unor profunde transformări a generat o situaţie în care
economia naţională a acumulat dezechilibre structurale şi funcţionale. Astfel, după 29 de ani de
existenţă, Republica Moldova are o situaţie social-economică care cu greu poate fi catalogată cel puţin
cu calificativul „satisfăcător”.

Politicile publice nu au stimulat îndeajuns crearea unor capacităţi de producţie şi, în prezent, statul
nostru are un potenţial productiv redus. Fragilitatea înaltă a construcţiei economice face ca procesul
creşterii în Republica Moldova să fie extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern.
Probabilitatea producerii unor şocuri va plana constant asupra economiei naţionale pe termen mediu,
fapt ce va afecta negativ creşterea.
În general, pe parcursul acestor 20 de ani dificili şi de multe ori dramatici, noi am trecut calea, pe care
chiar ţările înaintaşe au parcurs-o timp de mai multe decenii. Trebuie să recunoaştem, însă, că o mare
parte din reformele efectuate au fost de cele mai dese ori lansate în grabă, cu consecinţe dezastruoase
atît pentru agenţii economici, cît şi pentru populaţie. În special, a fost afectată puternic generaţia mai în
vîrstă. Mulţi dintre ei sînt la limita supravieţuirii. În industrie nu s-a atins nici măcar jumătate din nivelul
de producţie al anului 1990, în agricultură productivitatea muncii e mai mică decît cu 20 de ani în urmă,
iar volumele de producţie, în general, au scăzut de mai multe ori. S-a micşorat de cîteva ori şi transportul
de mărfuri, concomitent cu tranzitarea prin Republica Moldova. Astăzi, cele mai multe drumuri sînt într-
o stare dezastruoasă şi, conform evaluărilor experţilor străini, după calitatea acestora, ne aflăm printre
ultimele locuri în lume.

În fiecare an, zeci de mii de cetăţeni părăsesc Republica Moldova. În special, deosebit de mare este
exodul tinerilor şi persoanelor în cea mai productivă vîrstă. Cîştigurile lor din străinătate au devenit baza
„bunăstării” noastre relative.
Principalele probleme ale realităţii de azi rămîn a fi instabilitatea politică, corupţia mare şi
monopolizarea pieţei interne, penetrate de înţelegerile de coluziune (de cartel). Anume acestea,
nerespectînd principiile democraţiei şi ale transparenţei, dictează statului Republica Moldova tarifele şi
preţurile umflate, precum şi “dreptul” lor la îmbogăţirea personală fără frîu, luînd şi ultima bucată de
pîine de la concetăţenii lor.
La etapa actuală a dezvoltării umane este general acceptată axioma că o alternativă economiei bazate
pe cunoaştere nu există. Însă, nivelul cunoştinţelor şi ştiinţei în ţara noastră, ca şi în toată lumea,
constituie o reflecţie adecvată a propriei dezvoltări economice, sociale şi culturale. Pentru ca ştiinţa şi
cunoştinţele să se dezvolte, constituind baza viitoarei renaşteri a ţării, se impune cererea lor din partea
mediului economic şi de afaceri. Şi cum aceasta astăzi nu prea există, în ajutor trebuie să vină statul.

Evoluţiile pozitive de pînă în prezent sînt fragmentare şi fragile. Remunerarea oamenilor de ştiinţă
rămîne a fi ruşinos de mică, în special, în rîndul tinerilor cercetători. Aceasta continuă să fie bazată, în
principal, pe vechimea ştiinţifică şi pedagogică, titluri academice şi grade, dar nu pe rezultatele activităţii
de cercetare. Instituţiile ştiinţifice de stat sunt împotmolite, totodată, într-o masă diversă de rapoarte
formale, mai ales financiare, care demult nu se mai utilizează în lumea civilizată.