UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

IAȘI-1987'
 UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA« DIN IAȘI

GEOGRAFIA
MUNICIPIULUI
IAȘI 9

Coordonatori : N. BARBU, AL. UNGUREANU

Autori : M. APAVÂLOAIEI, N. BARBU, V. BÂCÂUANU,

ELENA ERHAN, VERONICA GIOSU, I. GUGIUMAN,
N. LUPU-BRATILdVEANU, O. MARTINIUC, V. NIMIGEANU,
MARIA PANTAZICA, P. POGHIRC, MARIA SCHRAM,
I. ȘANDRU, AL. UNGUREANU, IRINA UNGUREANU
 CUVlNT ÎNAINTE

Realizată de un colectiv de geografi de la Universitatea „Al. I. Cuzau,

Geografia municipiului Iași este prima lucrare de amploare consacrată
ansamblului geografic al acestui important centru urban al țării și, in
același timp, prin concepția monografică ce stă la baza structurii ei?
unicat pe plan național.
Ne aflăm în fața unei profunde și competente analize a naturii,
populației și economiei municipiului, aspecte dialectic armonizate cu
contextul spațial și cu evoluția lor temporală pînă in prezent, la care
se adaugă valoroasele sugestii în prefigurarea imaginii de viitor a lașului.
Această monografie constituie rezultanta unei reușite integrări a
temeinicelor studii elaborate de autorii volumului, a prețioaselor con­
tribuții semnate de alți geografi, cît și de specialiști din domenii adia­
cente, ca și a rodnicei colaborări cu organele județean și municipal de
partid și de stat, cu instituții și întreprinderi. Demn de remarcat este
faptul că, în pofida numărului mare de autori, lucrarea se distinge prin
unitate tematică și stilistică, omogenitate, proporționalitate, fiind, tot­
odată, redactată într-o formă accesibilă și ne specialiștii or.
Bogăția materialului ilustrativ (hărți, profile, diagrame, fotografii)
completează sugestiv un text care, prin probitatea științifică, prin can­
titatea și calitatea informației, conturează personalitatea inconfundabilă
a acestei vechi așezări care a cunoscut o spectaculoasă înnoire în anii
socialismului, îndeosebi în perioada ce a urmat Congresului al IX-lea
al partidului, pe care cu legitimă mîndrie patriotică o numim EPOCA
CEAUȘESCU. Cetățenii municipiului Iași sînt profund convinși că noua
înfățișare a orașului lor, minunatele împliniri, noua calitate a muncii și
vieții lor, le datorează partidului, tovarășului Nicolae Ceaușescu, erou
între eroii neamului, care, cu prilejul istoricelor vizite de lucru pe aceste
străvechi meleaguri românești, a purtat un dialog fertil cu toți făuri­
torii de bunuri materiale și spirituale. Fără îndrumarea concretă, direct,
la fața locului, fără transpunerea în viață a tezelor, ideilor, concepțiilor
și orientărilor conducătorului iubit al partidului și țării, nu s-ar fi pro­
dus schimbarea din temelii a lașului, transformarea acestui așezămînt
vechi de cultură și civilizație românească într-o puternică și moderna
citadelă industrială aflată în plin avînt, care contribuie într-o măsură
din ce în ce mai însemnată la progresul multilateral al țării.
Cu un remarcabil profesionalism, redactate într-un stil concis și
clar, în cele 20 de capitole ale lucrării sînt abordate și tratate toate as­
pectele esențiale ale geografiei municipiului și zonelor sale de influență,

3
incepind cu particularitățile mediului natural (alcătuire geologică, relief,
climă, ape, vegetație, soluri), continuind cu cele referitoare la elementul
uman, vatra pe care a ocupat-o in decursul timpului (originea orașului,
ei oluția teritorială, populația) și cu o amplă prezentare a fizionomiei șt
funcțiilor urbane (industrială, comercială, de transporturi, de înrâfănunt
și cultură, sanitară, turistică), a echipării tehmco-edihtarc și sistemati­
zării. Componentele naturale și social-economice smt privite in inter­
acțiunea și condiționarea lor reciprocă, in trecut și in prezent, cu rele­
varea ponderii fiecăruia in evoluția sistemului urban pină la stadiul
actual, descris pe larg in toată complexitatea, șt cu unele considerații de
prognoză prii ind viitoarea sa dezvoltare.
Astfel concepută, lucrarea este înainte de toate o oglindă a orașului
de astăzi, centru urban de mare însemnătate al României socialiste, cu
trăsăturile sale specifice, definitorii, cu realizările sale deosebite in toate
domeniile de activitate, cu rolul său de centru polarizator și, in același
timp, de iradiere pentru ana care 4 înconjoară, dar șt cu unele problema
cu care se confruntă, probleme ce Un mat ales de condițiile naturale ale
mediului și care, pentru a fi rezolvate, va trebui să fie cunoscute și să
stea în atenția permanentă a organelor de sistematizare, proiectare și pla­
nificare, a edililor și urbaniștilor.
Considerăm că Geografia municipiului Iași este o lucrare de refe­
rință și de strictă necesitate, in paginile căreia bogăția materialului infor­
mativ e dublata de prelucrarea modernă a acestuia și de o responsabilă
interpretare. In aceasta lucrare loft cei care iși desfășoară activitatea sau
vizitează lașul pot găsi răspunsuri argumentate la numeroase întrebări.
Pe de altă parte, apariția unui asemenea studiu constituie și dovada im­
plicării geografilor ieșeni in opera de dezvoltare, modernizare și siste­
matizare a orașului in care ei iși desfășoară activitatea, exemplul demn
de urmat și de specialiștii altor discipline care lucrează in acest al doi­
lea mare centru universitar al tarii.
Publicarea monografiei Geografia municipiului Iași, veritabilă și
expresivă carte de vizita a municipiului, va constitui o mărturie peste
timp despre natura, omul și viața economică ale lașului, prezentului nos­
tru socialist. Xe facem o plăcută datorie să o recomandăm specialiștilor
(geografi, biologi, urbaniști, economiști, sociologi, istorici), studenților,
cadrelor didactice și elevilor, publicului larg — dornici să cunoască de­
talii extrem de interesante despre spațiul geografic in care s-a dezvoltat
prin veacuri un oraș al cărui destin de excepție iși înscrie luminoasa tra­
iectorie in marele destin al patriei, in istoria sa multimilenară, in viitorul
României socialiste.
Dr. NECUJLAI IBĂNESCU
I INTRODUCERE

Monografia geografică de față este prima lucrare de acest gen con­

sacrată prezentării complexe a municipiului lași, oraș care, prin am­
ploarea dezvoltării sale economico-sociale din ultimele decenii și prin
problematica deosebit de interesantă pe care o supune cercetării, merită
< u prisosință o atare concentrare a interesului specialiștilor și al pu­
blicului larg
Lucrarea este încununarea unor eforturi de lungă durată, prefigu­
rate de cercetările din perioada dinainte de cel de al doilea război
mondial, ale lui V. Tufescu, I. Rick, N. N. Lupu, Al. Obreja ș.a., adîn-
rite însă, incă din primii ani ai construirii noii societăți socialiste, prin
angajarea deplină a cercetării geografice ieșene la opera de dezvoltare,
modernizare și sistematizare a orașelor noastre. Diferitele aspecte ale
cadrului natural (relieful, clima, hidrografic, solurile) și ale orașului
propriu-zis au fost relevate de o serie de studii, elaborate de C. Mar-
tiniuc, V. Bâcăuanu, I. Gugiuman, M. Schram, M. Pantazică, N. Barbu,
1. Șandru, P. Poghirc, O. Lazăr, C. Swizewski, M. Apăvăloaiei, V. Gio-
su, A. Ungureanu, V. Nimigeanu, N. Lupu-Bratiloveanu ș.a., adesea în
colaborare cu reprezentanții organelor județene de sistematizare și pla­
nificare. Unele aspecte ale cadrului natural al orașului au constituit și
subiecte de doctorat, cum este clima (E. Erhan, 1979).
In ultimii ani s-a simțit in mod imperios necesitatea reunirii tutu­
ror acestor eforturi de cercetare, a împlinirii unei lucrări din care să
fie șterse unele lacune, mai ales in domeniul uman, ținindu-se seama
de ritmul accelerat pe care l-a cunoscut dezvoltarea orașului, cu deo­
sebire după Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Roman, de
apariția a numeroase elemente noi în viața orașului și de dorința ca
studiile geografice să servească într-o măsură mai mare măreței opere
de construire a societății socialiste multilateral dezvoltate in patria
noastră, Republica Socialistă România.
Monografia geografici a orașului Iași poate reprezenta un element
de referință pentru cercetarea geografică de perspectivă, deschizind
căile pentru aprofundarea unor aspecte al căror studiu, și în funcție de
spațiu, a fost doar inițiat în lucrarea de față.
Deși elaborată de un grup de specialiști, cu orientări și preocupări
bine individualizate, lucrarea își păstrează un caracter unitar, ca ur­
mare a faptului că fiecare autor a avut permanent în vedere caracterul
complex al interrelațiilor din mediul geografic, subtilitatea conexiuni­
lor spațiale și temporale dintre fenomenele naturale și cele sociale.
5
 în colectarea materialelor necesare ducerii la îndeplinire a acestei
monografii, autorii au primit un substanțial sprijin din partea organe­
lor locale de conducere, instituțiilor și întreprinderilor productive din
oraș, cărora, cu acest prilej le sini aduse cele mai sincere mulțumiri.
Un sprijin deosebit a fost acordat, insă, de Comitetele Județean și Mu­
nicipal ale Partidului Comunist Român, de Consiliile Populare Jude­
țean și Municipal, de Direcția Județeană de Statistică și de Institutul
de Cercetare și Proiectare, care au creat condiții optime pentru docu­
mentare și au stimulat elaborarea lucrării.
n. GEOLOGIA

/ Din punct de vedere geologic, teritoriul aferent municipiului Iași

este situat în partea central-estică a Platformei Moldovenești și reflectă
întru totul ansamblul structural în care se integrează.
Evoluția paleogeografică. Studiile și cercetările de specialitate au
ajuns la concluzia că în fundamentul regiunii noastre, la peste 1121 m
adîncime, se întîlnesc vestigiile unui vechi sistem muntos. Acesta s-a
format în timpul cutărilor arhaice și s-a definitivat, probabil, prin
mișcările orogenetice elsoniene din proterozoicul mijlociu, legîndu-se
cu munții de aceeași vîrstă din Europa răsăriteană și nordică.
Cu timpul, edificiul muntos format din șisturi cristaline cu intru­
ziuni granitice și-a pierdut mobilitatea orogenică și s-a cratonizat. In
consecință, activitatea denudativă intensă a factorilor externi, favori­
zată de condițiile unei clime calde și aride, a nivelat relieful înalt, trans-
formîndu-1 într-o întinsă suprafață sculpturală, cunoscută sub numele
dc peneplena soclului cristalin precambrian (pre-vendian).
In etapele următoare de evoluție, ca urmare a unor ample mișcări
de basculare epirogenetică, regiunea noastră a fost acoperită, în mai
multe rînduri, de ape marine, în care s-au depus sedimentele groase ale
cuverturii, separate de importante lacune stratigrafice. y
In structura acestei cuverturi se pot recunoaște mai multe cicluri
de sedimentare, care au înhumat (fosilizat) suprafețele sculpturale cre­
ate în perioadele de exondare.
1. Astfel, după realizarea peneplenei fundamentului cutat și me­
tamorfozat, la sfîrșitul precambrianului (în vendianul superior) se pro­
duce o puternică transgresiune marină, care a acoperit vechiul soclu
cratonizat cu ape relativ calde și puțin adînci. Cu mici întreruperi, acest
mediu marin s-a menținut atît în cambrian, cît și în prima parte a
ordovicianului, constituind „ciclul de sedimentare vendian-ordovician“.
In cea mai măre parte a ordovicianului și chiar în silurianul infe­
rior (llandoverian) — adică vreo 50 de milioane de ani —, regiunea a
fost exondată, realizîndu-se astfel cea de a doua suprafață de eroziune
de vîrstă presiluriană (D. Paraschiv, 1987)
2. După llandoverian, sau poate chiar în timpul acestuia, începe
un nou ciclu de sedimentare — ciclul silurian. Marea revine peste cîm-
pia sculpturală amintită, îngropînd-o sub sedimentele sale groase de
■cca 764 m.
1 Paraschiv D. (1987) — Suprafețe de denudație îngropate în spațiul extracar.
patic al Moldovei. Anal. șt. Univ. Iași, secția II b, T. XXXIII.

7
 Sfîrșitul silurianului superior este marcat de o altă retragere a
apelor marine spre limita de vest a județului nostru. Revenirea la sta­
rea de uscat a părții central-estice a Platformei Moldovenești a fost
urmată de o perioadă îndelungată de modelare subaeriană (de cca 300
mii. ani). Acum, în condițiile unui climat foarte cald și arid, s-a reali­
zat cea de a treia importantă discontinuitate stratigrafică din cuprinsul
cuverturii și anume „cîmpia de denudație post-siluriană“ (V. Băcăuanu,
1968) sau „suprafața Botoșani
* 4 (D. Paraschiv, 1987).
3. In succesiunea perioadelor îndelungate de gliptogeneză și de se­
dimentare marină, încă o invazie a mării, care acoperă cu ape puțin
adînci întreaga Platformă Moldovenească, s-a produs în cretacicul me­
diu (vraconian-ccnomanian). Acest al treilea ciclu de sedimentare (cre-
tacic) a „sigilat11 relieful creat anterior do factorii exogeni. El este în­
trerupt în ultima parte a perioadei geologice în care a avut loc, dato­
rită retragerii apelor. In felul acesta regiunea noastră începe să evo­
lueze din nou ca uscat, funcționînd ca atare pînă în badenian (80 mii.
ani). S-a creat astfel discordanța stratigrafică corespunzătoare unei
cîmpii de eroziune post-cretacice, sau a unei suprafețe prebadeniene.
4. Ultima transgresiune generală, care a contribuit la reinstalarea
domeniului marin în această parte a țării, s-a declanșat în badenianul
superior, iar teritoriul nostru a continuat să rămînă sub apele marine
puțin adînci și calde — asemănătoare cu cele ale Mării Mediterane de
astăzi — pînă la sfîrșitul basarabianului. După cîte se pare și în cu­
prinsul acestui interval de timp (ciclul badenian-basarabian) aii existat
scurte întreruperi locale de sedimentare (L. lonesi, B. lonesi, 1982,
1984).
Exondarea care a dat posibilitatea formării reliefului actual a avut
loc la sfîrșitul sarmațianului mediu și începutul celui superior, iar de
atunci și pînă astăzi factorii modelatori externi au distrus în întregime
fosta cîmpie de acumulare marină badeniană, înlocuind-o printr-un re­
lief derivat, situat la nivele mult mai coborîte. «
In timpul pliocenului și a perioadelor interglaciare din pleistocen,
climatul subtropical de tip mediteranean s-a menținut ; dovadă este
fauna fosilă de mamifere și moluște ce s-a descoperit în depozitele te­
raselor Bahluiului. In perioadele glaciare ale pleistocenului însă, clima
s-a răcit, iar peisajul geografic a îmbrăcat un aspect de silvotundră,
așa cum o demonstrează mamiferele fosile din terasele inferioare ale
Bahluiului de pe teritoriul orașului și din împrejurimi (Mamuthus pri-
migenius, Rhinoceros tichorhinus, Rangifer tarandus ș.a.).
Începînd din holocenul inferior, acum cca 8000 de ani, clima s-a
încălzit, trecînd treptat spre un regim temperat, mai arid în preboreal
și boreal și foarte umed în atlantic, cînd s-au declanșat inundații și
alunecări de teren de mare amploare. Dovadă sînt grosimile mari ale
deluviilor de alunecare de pe versanții Dealului Copou (10—33 m) și
de pe Coasta lașului de la sud de oraș (20—50 m). De asemenea, în
timpul holocenului s-a format șesul Bahluiului, cu depozite groase, în
medie de 10—12 m și, local, pînă la 17—20 m (Tomești).
Pe tot parcursul cuaternarului, condiționat de vicisitudinile clima­
telor și de unele înălțări epirogenetice, rîul Bahlui s-a adîncit și s-a
deplasat treptat de la nord la sud, dinspre dealurile Breazu și Aroneanu

8
 *
057/
^ xzww/ziiw
oosoortr*
teO/O&L feoto&icÂ
f2,OO 28.00

Morno to> n/s/poMO

f/8,97^

3/'stor/ /Tw/wsr,
' //h /j/s/poosr VOUHHÎM
27980 299,30
tforof-oj/wr rrot/to 888/09893/
307,00 255,50 pi/n/s/por/ mprooMO
Sros/s:es/eo/Mfo, 84O5HJ4# 22,58
329,58 289,03 ș/ _________ Mffi23J/S^a
^cJ,5/77c7oos9 5r 7/^7 2787
355,55 3/5, 75

ffrto/mTwom* 51/
/‘o/erc^h///âp ^/s7urf
^//iwe 7^999,305/
UH 5D*O . ’

502,70 557./O
7^972,4Om 8
Ș/sto/7f/ffftS#Jffjfo*S8

95/,/O 9/050

5
Gros/o jrp/osso

q
fOWt6O 7008,70
§

f/2/OO

Gno/se,ftwb,

fW^0\/350t

Fig. 1 — Profil geologic sintetic al forajelor do referință din tona Iași (simplificat,
după 1. Liteanu, N. Macarovici și T. Bandrabur, 19t>3).
 cutrr sosul actual. formîndu-si 7 terase cu altitudini relative de la
170 m pină la 20 m (V. Bâcâuanu și C. Martiniuc, 1966).
Formariinule țxxxoptce ri alcătuirea litologică. Așa cum rezultă din
forajele adinei, executate în cartierele Nicotină și Socola, formațiunile
geologice străbătute pînă la 1391 m aparțin, în bază, precambrianului,
ape ordovicianului si silurianului din cadrul erei paleozoice, cretaci-
cului din mezozoic. precum și badenianului, sarmațianului și cuatema-
hjlui din era kainozoicâ (Fig. 1).
i Cea mai veche formațiune geologică, respectiv soclul Platformei
Moldovenești, care se intilnește în fundamentul orașului la 1121 m
adîncime. este de vîrstă precambriană. Ea este constituită din șisturi
cristal.ne. îndeosebi gnaise cu intruziuni de granițe și granite-gnaisice.
Aceasta a fost explorată pe o grosime de 270,40 m, constatîndu-se că
ești asemănătoare cu cea de tip podolic din „masivul ucrainean44 și cu
cea dobrogeană de la Palazu Mare-Constanța 2.
Peste fundamentul cristalin precambrian urmează o cuvertură
tr<_nsgres:vâ de depozite de vîrstă vendian-ordoviciană, groasă de
□ 18.90 m, alcătuită din gresii argiloase și șisturi argiloase. In continu­
are. s-au depus formațiuni siluriene, groase de 245,45 m, reprezentate
pr.-. alternanțe de gresii calcaroase și argiloase, cu intercalații de șis­
turi argiloase. Aici, mai apar și unele orizonturi de pietrișuri mărunte
din cuarțite și un strat subțire de tufit (0,15 m).
Deasupra straielor siluriene se aștern păturile cretacice, cu o gro­
sime de 27,07 m. formate din calcare gresoase glauconitice, calcare cre-
toase și mame, precum și un nivel detritic greso-microconglomeratic
sub formă de oolite și pelete, cu concentrații minereice de fosfați. «
Depozitele marine de la partea superioară a cuverturii aparțin ul­
tim jlui ciclu de sedimentare neogenă și sînt de vîrstă badenian-sarma-
țkxă Cele bademene, ce apar transgresiv peste cretacic, cu o grosime
medie doar de 22—23 m, sînt formate din alternanțe de gresii calca­
roase. argile și marne. Peste ele se găsesc depozite de vîrstă bugloviană,
cu □ grosime de 27,20 m, formate dintr-o alternanță de marno-calcare
și nisipuri mamoase. Deasupra acestora s-a depus un pachet de șisturi
marnease, fin nisipoase, cu o grosime de 44,88 m, de vîrstă volhiniană.
Mai sus. pînă la suprafața reliefului se întîlnesc sedimente basarabiene,
alcătuite, la partea inferioară, dintr-un complex de roci argiloase și
mame cu filme de nisipuri fino, care urcă pînă la 4-300—310 m. Tota­
litatea acestora este cunoscută în literatura de specialitate sub numele
do argilele de Ungheni
* *
sau „stratele cu Cryptomactra pesanseris
(TF Văscăuțanu, 1928), ori „complexul inferior al sarmațianului mijlo­
ciu- (P. Jeanrenaud. 1953). Peste ele, în zona Repedea, între 310—
35T m. se suprapune un complex de nisipuri („nisipurile de Bîrnova-
*)
Dobrovăț și apoi calcarele oolitice și gresiile cu Mactra podolica, stu­
diate. pentru pnma dată, de Gr. Cobălcescu (1862).
• mai noi depozite ce apar pe teritoriul orașului și în împreju­
rimile sale sînt cele de terase, cu grosimi do 10—30 m, formate din ni­
sipuri și pietrișuri In bază, argile și luturi loessoide la partea superi­
oară. La acestea se adaugă aluviunile din șesul Bahluiului și din cele

3 fon^w L (1MS) AZcitu/rra ero/vpa 'Xo/ogird a /udepi/ul Ja0. Lurr. Sem.

gBOgr. *.
Cantemir lațe

10
 ale afluenților săi, precum ți argilele ți luturile nisipoase d< * origine
deluvio-coluvială întîlnite, mai ales, la contactul dintre terasele Bah-
luiului sau la marginea țesurilor, In apropierea bazei vrrsanților *
Alte depozite nisipo-argiloase ți lutoase, cu intercalați! de nisipuri
și pietrișuri sînt cele din conurile de dejecție din zona Tornesti-VLadi-
ceni, precum și din conurile Vămeșoaiei, Nicolinei, Podgoriei Copou etr
O largă răspîndire o au și cuverturile deluviale de pe vpnaut» cu
alunecări, atît din spațiul orașului, cît ți din cuprinsul Coaste Iașilor
Acestea sînt formate din argile și luturi cu lentile de pîetnș, nisip si
chiar blocuri de gresii ori de calcare (ultimele întflmte îndeosebi pr
fruntea Coastei lașilor din zona Bucium-Tomești).
f Structura, mișcările tectonice ți seismice. Sub raport structurai
unitatea geologică pe care s-a dezvoltat orașul Iași este alcătui tă din
două etaje : un etaj inferior cutat, la peste 1121 m adîncime y un etaj
superior, necutat. Primul formează soclul cristalin al Platformei Mol­
dovenești, cutat în orogenezele precambriene. Cel de-al douea eta;
structural, care reprezintă cuvertura monodinalâ a platformei, este al­
cătuit din sedimente paleozoice, mezozoice ți kainozutce, necutate, cu o
înclinare generală a stratelor sub 0.5®. In timpul formării acestei cuver­
turi au avut loc doar unele oscilații verticale largi : negative, rînd s-au
produs transgresiuni marine, și pozitive, rînd au avut Loc regres
*unt șt
exondări ale teri tonului.x Studiile geofizice recente au ajuns La conclu­
zia că și astăzi se înregistrează unele ridicări ale scoarței care. In par­
tea de est a orașului, în zona Ungheni. ating 3,5 mm an, generind
ușoare boltiri ale cuverturii, asemănătoare, pini Ia un punct, cu reie
proprii structurilor de domuri (1. Comca și colab. 1979)’.
<O altă problemă importantă pentru zona orașului las * este cea a
mișcărilor seismice. t Aici s-au semnalat cutremure cu mlensitiii apre­
ciabile încă cu multe secule în urmă. Așa au fost cele care s-au produs
în anii 1471, 1516, 1620, 1738 (cutremur comparabil cu cei din
1802 (numit și „cutremurul cel mare-, apreciat astăzi ca nu. putrm .
dccit cel din 1940), 1868, 1894 și 1908. In deceniile următoare din se­
colul nostru s-au înregistrat la lași două seisme foarte puternice. care
s-au soldat cu mari pierderi materiale: la 10X11940 ți U 4 III 1977.
ambele cu magnitudini care au depășit gradul 7 pe scara Rxcbur Men­
ționăm, do asemenea, cutremurul din noaptea de 30 31 august 19M.
apreciat ca fiind de gradul 7—8 pe scara Mercoli IXipă ctte se pare,
intensitatea și modul de manifestare ale acestora nu au fc»t umferae
pe teritoriul orașului nostru, probabil din cauza constituție
* diferenți­
ate a depozitelor geologice do suprafață (aluvu de luncă ți de tmtse.
cuverturi deluviale și coluviale ele )
< Țintndu-se seama de faptul că, din punct de vedere seisme. muni­
cipiul Iași este puternic influențat de cutremurele de „tip mcădavv*.
cu centrul principal în Vrnncva, cit și de particularități Le ooostituUei
substratului geologic, construcțiile ți instalațiile tehnio^-edil tare tre­
buie $A se încadreze In niște stasuri speciale, prevăzute dealtfel In nor­
mativele oficiale ,

5 Cornri DrAgiv-iru I, M. ViwMter M — Wrw

rruBfn/e vertire/# receufe pe K S. Ifcedui SI cerc
Geugrihe, T 1T, ar I. Bucvmti

n
 Resursele subsolului. In general, subsolul orașului Iași și al împre­
jurimilor sale imediate este sărac în minerale utile și alte resurse de
mare valoare economică. Aici se întîlnesc doar unele resurse de impor­
tanță economică locală sau regională, ca de exemplu argilele și siltitele
din cadrul formațiunilor sarmatice de suprafață (Vlădiceni-Tomești,
Ciurea), precum și a luturilor aluviale și coluviale, pleistocene, utilizate
în industria ceramicii, pentru cărămizi, teracotă, țigle etc. Pentru vii­
tor, aceste argile și luturi, care se găsesc în cantități mari, vor putea fi
valorificate industrial, la un nivel și mai înalt.
Nisipurile sarmatice din Coasta lașilor (zona Bîrnova-Dobrovăț),
cu o grosime de 5—12 m și, local, chiar pînă la 25 m („nisipurile cuar-
țoase do Bîrnova" după P. Jeanrenaud), pot avea perspective pentru o
folosire mai largă în fabricarea sticlei, în industria metalurgică, pentru
materialele de construcții (P. Jeanrenaud, Teodora Simioncscu,
1983 ș.a.).
Nisipuri și nisipuri cu pietriș, cu o importanță economică strict
locală, se găsesc în baza aluviului teraselor cuaternare ale Bahluiului,
atît la vest, cit și la est de oraș.
Calcarele și gresiile sarmatice de la Repedea și Păun-Catarg, uti­
lizate intens în trecut pentru numeroase construcții din orașul Iași, sînt
folosite astăzi într-o măsură mult mai mică. De altfel și rezervele exis­
tente sînt modeste.
în depozitele marine de adîncime, de vîrstă cretacică, între minus
230 m și 263 m, s-a descoperit, chiar în subsolul orașului nostru, pre­
zența unor concentrații minereice cu fosfați (fosforite) în grosime de
3—4 m, în asociație cu gresii glauconitice (Aura Cehlarov, 1983). Pen­
tru etapa următoare, specialiștii consideră necesar să se facă și studii
asupra mineralelor grele din „nisipurile de Bîrnova" și asupra nisipu­
rilor din terasele Bahluiului, care ne pot oferi încă unele surprize. De
asemenea, pentru viitorul mai îndepărtat vor trebui luate în conside­
rare și mineralele legate de soclul cristalin al Platformei Moldovenești,
situat la adîncimea de 1121 m, asemănător, în oarecare măsură, cu „ma­
sivul ucrainean" — în care sînt cantonate zăcămintele de fier de la
Krivoi Rog — și cu cel de la Palazu Mare — Constanța (L. lonesi,
1984 ș.a.)4.
O mențiune aparte trebuie făcută în legătură cu apele clorosodice
și clorocalcice, ușor radioactive, cu mineralizație foarte ridicată, din cu­
prinsul fundamentului, precum și cu cele de la diferite adîncimi ale
cuverturii. Atît cele clorosodice din formațiunile paleozoice, cît și cele
clorosodice, sulfuroase, bromoiodurate, bicarbonatate, alcaline, calcice,
magneziene din depozitele miocene, străbătute de forajul de la Nicolina,
sînt deja valorificate în cadrul policlinicii balneare din Iași (N. Maca-
rovici, V. Bejan, 1957 ; E. Liteanu și colab. 1963 ș.a.).

4 lonesi L. (1987) — Resursele minerale din subsolul județului Iași. Lucr. Sem.
geogr. „D. Cantemir", Iași.

12
III. RELIEFUL

Originea și evoluția reliefului

Reflex destul de fidel al evoluției și alcătuirii substratului său ge­

ologie, relieful intravilanului și împrejurimilor sale este, concomitent,
o expresie a modelării externe, fizico-geografice, a acestui substrat.
El se înscrie pe contactul dintre Cîmpia Moldovei și Podișul Central
Moldovenesc, reprezentînd generația morfologică cea mai recentă a
unui ansamblu schițat începînd, probabil, din sarmațianul superior^
Din acea perioadă, prin exondarea cîmpiei de acumulare marină, stive
groase de roci, în general moi, predominant argilo-nisipoase și argilo-
marnoase, au fost supuse modelării subaeriene. Evoluția rețelei hidro­
grafice ca și desfășurarea amplă a proceselor de versant, în condițiile
unor climate foarte diferite, pe de o parte au evidențiat efectul mor­
fologic al dispoziției monoclinale a stratelor geologice și au conservat
sectoarele litologic mai rezistente (gresii, calcare oolitice), iar pe de alta
au concurat la coborîrea generală a reliefului sub nivelul cîmpiei ma­
rine inițiale. Această ipoteză structural-sculpturală asupra genezei reli­
efului a fost schițată în liniile sale generale de către geologul Gr. Co-
bălcescu, la 1883, privită asemănător de I. Simionescu (1903) și R. Se-
vastos (1912), apoi reluată și aprofundată, după 1950. prin studii geo­
logice, hidrogeologice și geomorfologice bazate pe metode modeme de
investigație (P. Jeanrenaud, 1953, 1971, C. Martiniuc și colab.. 1956. V.
Băcăuanu, 1958, C. Martiniuc și V. Băcăuanu, 1959. V. Băcăuanu și C.
Martiniuc, 1966 ș.a.).
X In aceste condiții genetice, evident, formele de relief create pînă
la sfîrșitul pliocenului au fost atenuate prin denudație. Greu de expri­
mat în date precise, vîrsta reliefului actual al lașilor, în ansamblul lui,
este apreciată în literatura de specialitate (V. Băcăuanu, 1958, C. Mar­
tiniuc și V. Băcăuanu, 1959 ș.a.) ca fiind pliocen superioară pentru
formele mai vechi și holocenă pentru cele mai recente.

Aspecte morfografice și morfometrice

_ Ca înfățișare, relieful se prezintă sub forma unei scrii de rolinf

jinnmale, înșirate pe stingă văii Bahluiului și de dealuri și platouri mai
impunătoare, aparținînd Coastei lașilor, pe dreapta acestei văi. Printre
13
 înălțimi, de ambele părți se orientează spre Bahlui pîraie cu șesuri
frecvent inundabile./ Văzut de pe dealul Repedea, întregul ansamblu de
înălțimi și văi oferă imaginea unui larg amfiteatru natural. Impresia
aceasta este creată, în primul rînd, de etalarea înălțimilor celor mai
mari către limitele de nord și sud ale teritoriului administrativ|Jdealu-
rile La CoșăxL— 2£MLm, Rediului — 200 m, Șorogari — 202 m, Aro-
neanu — 218 m, iar la sud de Bahlui, dealurile Miroslava — 183 m,
Galata 185 m, Cetățuia — 130 m, Socola 130 m, Căprița — 210 m, Vlă-
diceni — 200 m, Trelea — 344 m, Păun — 404 m). j Descreșterea altitu­
dinii spre Bahlui, treptat pe stînga și mai brusc pe dreapta, ca și apla­
tizarea colinelor de pe partea stingă, spre contactul cu șesul Bahluiului
(în sectoarele de dezvoltare maximă a podului teraselor de 20—25 m
și de 60—70 m) întăresc această impresie. Văile afluenților de pe stîn­
ga — Valea Lupului, Rediu, Podgoria Copou, Cîrlig, Ciric — sînt mai
lungi (3—16 km), au profile transversale mai largi si sosuri ale căror
lățimi ating 500 m. Văile de pe dreapta — Ștefan Vodă, Galata, Nico­
tină, Manta Roșie, Vămeșoaia — sînt, în genertfL'scurte '(1—5 km) și
lipsite de șesuri sau — cu excepția Nicolinei — au șesuri foarte înguste
(50—150 m). Energia medie a văilor oscilează între 50—70 m pe stîn­
ga Bahluiului, menținîndu-se în limitele valorilor medii ale acestui in­
dicator pentru relieful Cîmpiei Moldovei. Pe dreapta Bahluiului, adîn-
cite în versantul său drept și în flancul nordic al Coastei lașilor, văile
prezintă însă, în profil transversal, diferențe de nivel de peste 100 m,
atestîndu-și prin energia lor apartenența la altă unitate geomorfologică
și fizico-geografică — Podișul Central Moldovenesc. Fragmentarea ori­
zontală a reliefului evidențiază interfluvii care, prin evoluția avansată
a versanților, au ajuns la lățimi de numai 200 m (de ex. în dealul Brea-
zu-Copou, sectorul de la nord de Institutul Agronomic) sau chiar sub
100 m (de ex. în dealul Cetățuia). Astfel, valorile acestui indicator con­
firmă caracterul complex, de contact geomorfologic al reliefului lașilor,
înclinarea terenului pe care s-a format și a evoluat teritorial orașul
variază mult, fiind slabă (1°—3°) în zonele marginale ale podurilor de
terasă (de ex. străzile Crișan, Bucșinescu, Ciurchi și împrejurimile lor)
și ale interfluviilor, mijlocie (3°—5°—10°) pe versanții cu dinamică ac­
tuală moderată (de ex. versantul drept al pîrîului Podgoria Copou,
fruntea terasei de 20—25 m a Bahluiului, sectoare din bazinele pîraie-
lor Manta Roșie și Vișan) și puternică (15°—20°—>20°) pe versanții cu
dinamică activă (versantul sting al piciului Podgoria Copou, versantul
drept al pinului Cîrlig, sectoare ale versanților Ciricului, versanții pî­
rîului Pietrăria ș.a.).' In zonele cornișelor de alunecare, ale muchiilor
de cuestă din sectorul Coastei Iașilor, pe malurile unor canale de albie
minoră ca și în zonele cu microrelief negativ de origine antropică (ca­
nale, debleuri, diverse excavații) înclinarea depășește 45°, terenurile
prezentîndu-se frecvent subvertical sau chiar în surplombe. Prin con­
trast, podurile teraselor (de ex. Piața Unirii — Palatul Culturii — Tă­
tarași, sau Stadionul „23 August" — Parcul Expoziției etc.) ca și po­
durile interfluviilor sculpturale și platourile structurale (de ex. Cetă­
țuia, Socola, Păun) ori șesurile rămin orizontale sau cu înclinări: neîn­
semnate.

14
 Tipurile genetice de relief

^Derivat prin modelare externă din vechea cîmpie sarmaticâ de acu­

mulare marină, relieful actual al lașilor este, în ansamblul său, scul­
ptural. Ținînd seama însă de rolul apreciabil al poziției stratelor geolo­
gice și aii alcătuirii lor din roci cu însușiri fizico-chimice destul de dife­
rite, care s-au comportat diferit pe parcursul modelării, aspectele
structurale și litologice ale genezei reliefului sînt și ele reale. De ase­
menea, în mod firesc, pe seama produselor denudării generale, acumu­
late pe suprafețe întinse și la niveluri altitudinale diferite, s-au creat
forme de relief de acumulare. Ca în cuprinsul oricărei arii de veche
populare, tuturor categoriilor amintite li se adaugă diverse forme de
relief antropic.

Relieful structural
Formele de relief care se încadrează în acest tip genetic au fost
create prin modelarea externă selectivă a monoclinului de platformă,
orientat NNV—SSE și reprezentat litologic printr-o alternanță de
marno-argile cu intercalații de nisipuri fine, cuarțoase și feruginoase.
Neacoperite (sau decopertate prin denudație) pe interfluviile sculptu­
rale, aceste depozite s-au transformat prin pedo-diageneză în luturi cu
caracter loessoid. In .cea mai mare parte suportă însă depozite mai noi:
aluviuni de terasă și de albie majoră, materiale deluvTale și coluviale,
parțial loessoidizate. Pe dreapta Bahluiului, substratul sarmatic păs­
trează la partea sa superioară roci dure (gresii și calcare), puse in evi­
dență de altitudinile maxime, realizate prin caracterul selectiv al de-
nudației, care a fost mai lentă și mult atenuată în aceste condiții.
- Astfel, ^pe seama orizonturilor dure s-au format și au rămas in relief, in
această parte sudică a lașilor, platourile structurale înalte (dealurile
Repedea și Păun), atît de tipice pentru Podișul Central Moldovenesc.j
în restul teritoriului, aceeași modelare selectivă evidențiază contactul
între substratul sarmatic și depozitele mai noi, deosebit de caracteris­
tică fiind situația creată prin suprapunerea depozitelor de terasă : ca­
racteristicile fizico-mecanice și chimice ale celor două complexe lito-
logice complet diferite influențează puternic procesele modelatoare si
generează un microrelief specific (situație evidentă pe versanții majo­
rității afluenților de pe stînga ai Bahluiului).
—JZele mai tipice forme de manifestare a influenței structurii geolo­
gice se realizează însă în cadrul văilor. Unele dintre ele sînt orientate
conform înclinării generale a stratelor (Valea Lupului. Rediu, Podgoria
Copou, Cîrlig, Ciric), altele intersectează stratele sub diferite unghiuri
(Vedea Bahluiului — aproape perpendiculară pe căderea stratelor, s -lea
Nicolinei, unele sectoare de la obirșiile pîriului Pietrăria) iar o a treia
categorie are profilul longitudinal orientat in sens invers față de mc no-
clinul structural (Ștefan Vodă, Manta Roșie, Vîșan, V<meșoaia)1 Con­
form literaturii de specialitate, văile din prima categorie, a căror di­
recție a fost determinată de înclinarea generală a stratelor, sint accep­
tate ca reconsecvente (resecvente), dat fiind caracterul derivat al supra­
feței topograficeTn care s-au adîncit. Întrucît eroziunea fluvială este
înlesnită in cadrul lor de conformitatea profilului longitudinal cu strur-
15
 tura geologică, sînt văi evoluate, destul de lungi, de regulă lipsite de
pantă și cu șesuri largi. In profil transversal sînt simetrice, larg des­
chise, cu versanți cel mai adesea de tip mixt. Toate aceste văi secțio­
nează in sectorul lor inferior întreaga serie de terase ale Bahluiului.
Majoritatea sint considerate de vîrstă pleistocen superioară și holocenă.
Este posibil însă ca unele dintre ele, spre ex. valea Cârligului, care și-a
împins obîrșiile mult spre nord-nord-vest, dincolo de dealurile Breazu
și Șorogari, să se fi schițat încă din timpul cînd Bahluiul curgea la ni­
velul teraselor sale medii sau chiar superioare (V. Băcăuanu, 1968).
Văile din a doua categorie structurală sînt subsecvente, orientarea
lor față de direcția înclinării stratelor imprimînd o înfățișare asimetrică
tipică profilului lor transversal, cu un versant conform domol, prelung
și celălalt scurt, puternic înclinat, afectat de o dinamică activă, favo­
rizată de alternanțele litologice ale depozitelor sarmațiene ca și de
condițiile microclimatice de versant umbrit. Retezînd capetele de strat,
versantul acesta este permanent stînjenit în evoluția sa de structura
geologică, astfel încît rămîne mereu într-un contrast puternic cu ver­
santul opus. Tipică pentru acest mod de evoluție este valea Bahluiului,
al cărei versant sting coboară lin dinspre dealurile La Coșări-Breazu-
Șorogari, în timp ce versantul drept, scurt și puternic înclinat, domină
valea între Miroslava și Bucium-Vlădiceni. Asemenea caracteristici
morfologice și dinamice întrunesc toți versanții care retează capetele
de strat și cărora li s-a consacrat denumirea de cueste. Unele dintre
ele (spre ex. cea prezentată ca și versantul drept al Nicolinei) au fost
sculptate dominant prin eroziune fluvială. Sînt cuestele secundare-flanc
de vale (V. Băcăuanu, 1968). Altele își datoresc apariția aproape exclu­
siv proceselor deluviale. In acest ultim tip se încadrează întregul sector
de Coastă a lașilor, de la Trelea-Repedea-Păun, unde alternanțele de
roci cu duritate și permeabilitate diferite au favorizat — în condiții cli­
matice propice — puternice deplasări în masă, care au determinat des­
prinderea și alunecarea spre vale a unor martori de cuestă ca dealul
Blănarului ș.a. Retragerea cuestei principale spre sud a fost însoțită
de un proces amplu de glacizarc (V. Băcăuanu, 1968, 1985) realizat mai
ales prin puternicele deplasări în masă amintite ca și prin intermediul
unei rețele hidrografice torențiale, care a acționat continuu, în pliocen
și cuaternar. Glacisul astfel format are la partea superioară depozite
relativ recente, holocene, care îmbracă adesea formațiuni deluviale
mai vechi, pleistocene (vizibile în deschiderile naturale de pe văile unor
pîraie — de ex. Vișan, Vămeșoaia) și se mai păstrează încă sub forma
unor fragmente de cuvertură deluvială (secționată de afluenții de pe
dreapta ai văii principale), la partea superioară a dealurilor Socola,
Vlădiceni, Tomești. In partea de sud-est a lașilor, cuesta principală și
cea secundară se apropie_m»4t și creează un ansamblu cuestiform eta­
jat, care face specificul reliefului de pe dreapta văii în acest sector.
In plan, cuesta principală se înscrie într-un semicerc larg, care se des­
fășoară între Mogoșești și Bîrnova-Păun, iar cuestele secundare sînt
sinuoase (așa cum este situația versantului drept al Bahluiului în sec­
toarele cu afluenți mici — Ștefan Vodă și Manta Roșie), sau unghiu­
lare (la confluența unor văi cu subsecvență diferită — de ex. versanții
de nord și de vest ai dealului Cetățuia).
A treia categorie include văile ob.șecventg, a căror evoluție gene­
rală întîmpinâ rezistența stivei de^strate^geoîogice pe care o străbat în

16
sens invers înclinării. Întrunesc acest caracter toate văile mici afluente
de pe dreapta ale Bahluiului, ca și văile afluente de pe aceeași parte, care
și-au împins obîrșiile sub formă de bazine de recepție torențiale pînâ
în Coasta lașilor (de ex. valea piciului Pietrăria). Sînt văi slab dezvol­
tate, scurte, cu profilul longitudinal în trepte și puternic înclinat (4—
20%q). In profil transversal sînt simetrice însă înguste, șesurile fiind o
rară și nesemnificativă excepție.
Relieful sculptural
, Complexul formelor de relief sculptural acoperă cca 50% din teri­
toriul lașilor. Este reprezentat prin interfluviile lipsite de un înveliș
aluvial sau coluvial și versanții cu înclinare mai mare de 33—4°, mode­
lați prin ablație, eroziune liniară (pînâ la intensitate torențială) și prin
alunecări, j
[Jnterfluviile sculpturale se prezintă dominant colinar pe stingă
Bahluiului și deluros pe dreapta lui. In ambele situații se resimte preg­
nant în morfologie constituția geologică a substratului sarmatic, fiind
în cauză permanent niveluri ajunse sub altitudinea absolută a acumu­
lativului cuaternar pe stingă văii^(spre ex. interfluviul de pe dreapta
pîrîului Podgoria Copou). Pe această parte a Bahluiului nici un ait in-
terfluviu nu mai are caracter pur sculptural, toate suportind la partea
superioară și aluviuni de terasă. Colinele pur sculpturale au o înfăți­
șare domoală, sînt numai ușor bombate și înclinate (treptat) spre Bah-
lui. Sînt acoperite de luturi eluviale care pot atinge 3 m grosime, pro­
venite din loeșsoidizarea diagenetică a mamoargilelor constituente
Proprietățile fizico-mecanice, dobîndite prin acest proces de către rocile
respective, le fac apte pentru o stabilitate naturală accentuata, fiind
supuse doar unor tasări ușoare, iar în zonele marginale, ușor înclinate,
semnalîndu-se numai spălări și rigolări slabe. Pe dreapta Bahluiului.
caracteristicile interfluviilor sculpturale sînt relativ diferite. în primul
rînd, ele apar fie sub formă colinară, fie sub formă deluroasă. Colinele
au însă altă poziție față de valea Bahluiului — de ex. la Vlâdicenî —
pe care n-o mai contactează perpendicular ci paralel, situație realizată
prin evoluția rețelei hidrografice obsecvente. Pe seama aceluiași pro­
ces evolutiv, ca și a unor puternice procese de versant, colinele s-au în­
gustat foarte mult în partea lor superioară, prezentindu-se actual­
mente doar ca niște culmi rotunjite (de ex. la Vlădiceni sau Vtșan, cu
lățimi — pe alocuri — sub 100 m). Evoluția încă mai avansată a unor
sectoare s-a soldat cu fragmentarea colinelor sub formă de dealuri (de
ex. la sud de Lunca Cetățuii etc.).
LVersanții ^văilor amintite,^prin dimensiunile, morfologia și dinami­
ca specifică se prezintă într-o diversitate apreciabilă, care atestă varie­
tatea condițiilor genetico-evolutive naturale, ca și efectele utilizării
antropice îndelungate a terenurilor. Indiferent de poziția lor in teri­
toriu, își datoresc formarea eroziunii fluviale, îmbinate cu procese de-
luviale (adesea foarte puternice), uneori stăvilite, alteon stimulate sau
chiar declanșate antropic. Cele mai frecvente asemenea procese sînt
eroziunea areolară (spălarea), eroziunea liniară (torențială), surpările și
— mai ales — alunecările de teren."'
Eroziunea lireolnră se desfășoară pe toate suprafețele de teren des­
coperit a căror înclinare depășește 3°. Este motivul pentru care nu nu-

1T
1 — □•ogratla municipiului l*»l 1H
 mai versanții care întrunesc asemenea condiții de declivitate suportă
spălări ci și interfluviile ușor înclinate, atît de pe stingă cit și de pe
dreapta Bahluiului. Evident mai ales în sezoanele de tranziție, cînd
solul este descoperit, procesul se prezintă în diferite faze de evoluție,
cele mai frecvente fiind spălările incipiente sau în curs de stingere,
slabe, care aduc în peisajul versanților (mai ales din împrejurimile ora­
șului) pete gălbui-albicioase, indicând înlăturarea orizontului superior al
solului, bogat în humus și mai închis la culoare (de ex. pe versanții
piraielor Rediu, Cirlig, Nicolina). Pe unii versanți cu înclinări mai mari
și neprotejați solul poate fi complet erodat, iar marno-argilele sarma-
tice apar la zi. Situațiile acestea sînt mai rare și se asociază, de regulă,
și cu alte procese de versant. Prin evaporarea apoi capilare, rocile
sarmatice mai salinizate (de cx. intercalațiile de marne) își anunță apa­
riția pe versanți prin pete de săruri, substanțe ce sînt uneori antrenate
do apele de șiroire pînă în șesuri (de ex. pe valea Bahluiului, a Rodiu­
lui, pe valea Vămeșoaiei ș.a.). Fără a genera relief sculptural specific
și fără a fi prea evidentă ca mod do manifestare, spălarea aroolară este
răspunzătoare totuși do crearea glacisurilor coluvialc, destul de răspîn-
dite în teritoriu și de proporții apreciabile, mai ales pe racordurile ni­
velurilor de terasă de pe stînga Bahluiului.
Eroziunea liniară se datorește scurgerii organizate a apei, care
preia aliniamentele cele mai coborîte ale suprafeței topografice, reali­
zate pe cale naturală sau artificială (arături în sensul înclinării ma­
ximo, drumuri de țară sau poteci orientate în același sensj^S-au creat
astfel ogașe cu adîncimi de pînă la 1,5 nij(de ex. în bazinele pîraielor
Cîrlig, Vlădiceni, sau sub Miroslava și ravene cu praguri în talveg și
cu planul profilului longitudinal coborît sub diferite unghiuri față de
înclinarea generală a versantului (de ex. în bazinul pîrîului Pietrăria
ș.a.). ^Evoluția lor este, în general, destul de înceată și — mai ales —
încetinită prin lucrările impuse de interesul edilitar susținut pentru
întregul teritoriu (de ex. la Rîpa Galbenă — pe fruntea terasei de 20—
25 m a Bahluiului, la Groapa lui Vodă — pe versantul stîng al pîrîu­
lui Cîrlig ș.a.)?Există însă și situații în care ravenarea este destul de
intensă și insuficient suplinită prin măsuri ameliorative (de ex. pe ver­
santul drept al Bahluiului, sub Miroslava, sub dealul Vlădicenilor ș.a.).
Torenții, mai răspîndiți în zona de contact cu Coasta lașilor, se înca­
drează prin caracterul scurgerii — mai degrabă în categoria văilor pro-
priu-zise. Morfologic se evidențiază atît prin bazinele lor de recepție
bine dezvoltate și canalele de scurgere puternic adîncite, înguste, cît
și prin conurile proluviale care îmbracă baza unor versanți (de ex. sub
Miroslava sau între Vlădiceni și Tomești). în raza intravilanului, însă,
nici ablația (spălarea) și nici ravenarea (cu excepția Rîpei Pevețoaia,
care și-a împins obîrșia pînă sub str. Ion Creangă, periclitînd spațiul
clădit) nu ridică probleme deosebite.
I Procesele de versant cu răspîndire maximă și cu cele mai însem­
nate implicații practice sînt alunecările de teren. Ele sînt cu deosebire
favorizate de o serie de condiții naturale și antropice, care au făcut ca
suprafețe apreciabile de versant să fie modelate, dominant sau chiar
exclusiv, prin alunecări mai vechi sau mai recente (de ex. versantul
stîng al pîrîului Podgoria Copou, versantul drept al pîrîului Cîrlig —
zona cartierelor Tg. Copou, Țicău, Albineț, versanții pîrîului Ciric, ver-

18
sântul drept al Nicolinei ș.a.). Poziția și grosimea complexelor litolo-
gice din substrat, poziția și debitele stratelor acvifere subterane, mor­
fologia și dimensiunile reliefului, intervenția omului, conferă multor
versanți o pretabilitate deosebită pentru acest gen de procese.
[Condițiile litologice. Marno-argilcle de la partea superioară a sar-
mațianului de platformă, roci moi și compacte, cu un conținut aprecia­
bil de săruri și intercalații de nisipuri fine, cuarțoase și feruginoasc, sînt
practic impermeabile. Datorită texturii lor coloidalo, pot absorbi o mare
cantitate de apă, pe care o elimină lent, devenind astfel plastic-curgâ-
toare. Pe interfluviile sculpturale, evoluînd subaerian, s-au transfor­
mat prin pedo-diageneză în luturi locssoide, groase de 3—5 m. Slab
coezive, permeabile și poroase, acestea suportă tasări bruște și se des­
prind în coloane prismatice. Impermeabilitatea marno-argilelor favori­
zează acumularea unor bogate ape freatice în depozitele suprapuse, si­
tuație care, corelată cu plasticitatea lor, impulsionează alunecările de
teren? Cel mai frecvent, depozitele suprapuse amintite sînt reprezentate
prin aluviuni de terasă, materiale deluvialc și coluviale. Alcătuite din
prundișuri mici, bine rulate, din nisip cuarțos și calcaros, care trece
apoi spre pufar, aluviunile sînt lut-nisipoase în partea superioară, gro­
simea lor totală oscilînd între 8 și 25 m. La nivelul teraselor superioare
este însă mai redusă, prin eroziune, iar pe racordurile nivelurilor succe­
sive de terasă este mărită prin aport coluvial. Grosimea maximă se
realizează în zonele fostelor cursuri ale Bahluiului (de ex. în zona
Facultății de Medicină Veterinară etc.). Străbătute ușor de către apele
din precipitații, aluviunile se pretează la tasări și — în zonele mar­
ginale ale interfluviilor — la surpări. De asemenea, favorizează for­
marea unor strate acvifere care, deschise prin evoluția versanților, di­
namizează cornișele și contribuie le antrenarea pe versanți a deluviilor
de alunecare. Materialele deluviale acoperă versanții afectați de alune­
cări, ajungînd uneori să se suprapună aluviunilor din șesuri. Ele sînt
reprezentate printr-un amestec haotic de luturi locssoide, prundișuri și
nisipuri de terasă, marno-argile sarmațicne, deplasate pe suprafețe de
alunecare plane sau semicilindrice (spre ex. în cadrul deluviilor mai
mici, din cartierul Munteni ș.a.), sau pe suprafețe asociate în succe­
siuni de trepte (spre ex. în deluviile de proporții mari, din sectoa­
rele Bucium-Tomești, Galata-Miroslava, Tg. Copou). Grosimea deluvi­
ilor variază mult, depinzînd direct de grosimea formațiunilor care ali­
mentează procesul și de amploarea acestuia, care antrenează frecvent
și materiale din talpa alunecării. în valoare medie este de 5—10 m,
coborînd sub 3 m în sectoarele fără terase și cu energie de relief re­
dusă și amplifieîndu-se pe versanții de la nord de Bahlui, modelați în
sarmațian acoperit cu depozite de terasă. în mod excepțional, pe unii
din acești versanți deluviile măsoară peste 30 m grosime (valoarea ma­
ximă, de 34 m, s-a măsurat pe flancul estic al dealului Copou). O
amploare deosebită prezintă deluviile vechi și profunde de pe dreapta
Bahluiului, unde, de la Vișan și pînă spre Tomești, grosimile de
20—30 m, uneori de 50 m, sînt frecvente, corespunzînd mai multor
cicluri de alunecare.
£ Condițiile climatice și hidrogeologice. Climatul local se caracteri­
zează prin variații apreciabile cantitativ și neregulate, sezoniere, lunare
și diurne. Desigur, cu repercusiunile cele mai directe asupra regimu­
lui hidric al versanților și asupra stabilității lor sînt variațiile pe

19
 care le înregistrează valorile și regimul precipitațiilor și al tempera­
turii. Deși cantitatea medie multianuală de precipitații este moderată
(518,9 mm), în repartiția lor alternează perioade ploioase și secete, ceea
ce stimulează puternic procesele de alunecare.'Anii cu ploi bogate (spre
ex. 1940, cu 842 mm, sau 1970, cu 736 mm ș.a.), în care cantitățile
medii lunare sînt depășite de cîte două sau chiar trei ori (spre ex. iulie
1969, mai și august 1970 ș.a.) și în care se înregistrează depășiri de
peste 2OO»/o ale mediei lunare multianuale în numai 10—18 ore, sînt
marcați și de alunecări de mari proporții. Așa s-au produs alunecările
intense care au afectat puternic intravilanul în perioada 1969—1974
(cartierele Tg. Copou, Bogdan-Munteni, Galata și în proporții mai re­
duse — cartierele Aurora și Cetățuia). Precipitațiile bogate favorizează
cu deosebire alunecările cînd durata lor permite o infiltrare cît mai
completă. Multe din alunecările de mari proporții au fost precedate
de un număr de 10—15 zile ploiasc (spre ex. anii 1940—1941, 1960—
1961 ș.a.). Se produc însă deplasări apreciabile ale deluviilor și în urma
unor ploi obișnuite cantitativ, dar care urmează unor perioade sece­
toase. In unii ani, primăvara, prin asocierea topirii zăpezilor cu pre­
cipitații bogate sub formă de ploaie (spre ex. în 1973), dcluviilc se
îmbibă profund și alunecă; cu aceleași efecte se soldează și menți­
nerea îndelungată a stratului de zăpadă, urmată de o topire bruscă.
Ot Influența acestor cantități de apă este mărită și de salturile apreciabile
ale temperaturilor diurne în sezoanele de tranziție (uneori de peste
20°C). Prin intermediul lor se produce mărirea și micșorarea conside­
rabilă a volumului de apă din roci, ceea ce le slăbește coeziunea, le
dezagregă, făcindu-le mai apte pentru deplasări. #Stratele acvifere care
impulsionează alunecările de teren se acumulează în depozite aluviale
(de terasă), coluviale și deluviale. Apele din baza teraselor, datorită
grosimii variabile a aluviunilor, au debite variate. în general sînt bo­
gate, stabile sub raportul oscilațiilor de nivel, numai în zonele mar­
ginale aceste oscilații fiind ușor mai ridicate. Prin evoluția versan-
ților văilor reconsecvente aceste strate acvifere se deschid, determină
surparea repetată a cornișelor, umcctează substratul sarmațian și an­
trenează pe versant materialele surpate.. Eficiența lor în dinamica alu­
necărilor este mult accentuată pe stînga Bahluiului prin părăsirea fîn-
tînilor și a altor captări pentru apă potabilă, ceea ce a eliberat mari
cantități de apă care se scurg necontrolat pe versanți. Apele din co-
luvii au și ele debite destul de mari, sînt mult mai receptive față de
condițiile de alimentare (fiind mai sensibile decît apele din terase la
alimentarea, nedorită, din surse artificiale) și prezintă oscilații pe ver­
ticală ale nivelului mult mai accentuate. Intervin, cu aceleași efecte
ca și apele din terase, în dinamizarea alunecărilor. Apele din deluviile
propriu-zise sînt repartizate extrem de neuniform, uneori aflîndu-se
la adîncimi de peste 10 m, alteori apărînd la zi sau menținîndu-se
foarte aproape de suprafață. Aceste ape înregistrează cu rapiditate va­
riațiile cantitative ale alimentării și prezintă mari oscilații de nivel.
Circulația lor este foarte neregulată, uneori avînd caracterul unor mici
cursuri subterane. Apele din baza teraselor, din glacisurile coluviale,
apele infiltrate din precipitații, apele care se scurg liber în zonele de
cornișă alimentează continuu stratele deluviale și asigură un perma­
nent potențial de alunecare versanților respectivi. Scurgerea care se
organizează spontan pe versanți (ogașe,, ravene) contribuie însă la în-

20
 depărtarea parțială a surplusului de apă, rcalizînd un drenaj natural
parțial eficient, (de ex. sub Miroslava, spre Tomești ș.a.).
Condițiile morfologice. Intensitatea proceselor de alunecare și în­
fățișarea ori chiar dimensiunile microreliefului rezultat depind și de
unele caracteristici genetice și dimensionale ale reliefului preexistent.
Desfășurarea lor se leagă, în general, de versanții scurți, deschiși, nu
în depozite uniforme litologic ci în alternanțe de depozite cu caracte­
ristici fizico-mecanice diferite, dominați de componentele sculpturale
și structurale ale modelării. De asemenea, reactivările sînt stimulate
pe versanții sau sectoarele de versant cu profil transversal concav, fa­
vorabil acumulării și stagnării apei și zăpezii, favorabil deci unei in­
filtrări aproape complete. în același sens acționează și o altă caracte­
ristică a versanților — expoziția lor. însoriți, uscați, versanții expuși
spre sud, sud-est și sud-vest sînt mai stabili, în timp ce versanții cu
expoziție nordică, nord-vestică și nord-estică sînt umbriți,, primesc o
cantitate mai mare de precipitații, pe care o pot reține un timp mai
îndelungat, întreținîndu-se astfel și o instabilitate mai accentuată. De
o însemnătate deosebită în producerea alunecărilor este și valoarea în­
clinării terenului. Deși, în general, se consideră că alunecările se aso­
ciază cu înclinări de 8° și mai mari, desfășurarea acestor procese pe
teritoriul orașului și în împrejurimile lui imediate arată că pe versanții
văilor reconsecvente ele pot. începe și de la 5°—6°. Desigur, suprafețele
mai înclinate sînt cele mai puternic afectate, fenomenele avînd inten­
sitate maximă la valori de peste 15°. Există însă și versanți cu în­
clinări mai mari de 6° (care nu întrunesc, desigur, celelalte condiții
favorabile) lipsiți de alunecări. Ei aparțin unor văi coluvionate, dez­
voltate pe depozitele de lut loessoid, fără ca nivelul apei freatice să
fi fost atins. De asemenea, tronsoane de versant cu înclinări de 10°—15°
pot avea numai alunecări în fază de stingere, in cazul în care au fost
aplicate rațional măsuri ameliorative (de ex. pe valea Manta Roșie ș.a,).
Condițiile de vegetație. în relația dintre versant, privit ca formă de
relief -— și procesele de alunecare, intervin într-o largă măsură gradul
și tipul de acoperire cu vegetație. Vegetația naturală a fost reprezen­
tată prin rediuri (păduri din esențe tipice de silvostepă- — stejar,
specii de arțar, ulm, numeroși arbuști) și pajiști xero-mezofile de gra-
minee și leguminoase. După cum este cunoscut, arborii asigură, prin
sistemele radiculare, o stabilitate mai mare a terenurilor prin coro­
nament, o reducere a cantității de precipitații care ajung pe sol și a
forței lor de impact. în plus, indiferent de talia ei, vegetația are și
rol de strat termoizolator, reducînd adîncimea de îngheț și încetinind
dezghețul păturii superficiale a solului. Cu puține excepții, însă, ver­
sanții cu mare disponibilitate pentru alunecări de teren n-au fost aco-
periți de păduri, iar pajiștile au fost suprasolicitate prin pășunat sau
desțelenite în vederea utilizării agricole. în felul acesta, protecția na­
turală oferită de vegetație n-a acționat decît pe arii restrînso, doar pe
dreapta Bahluiului, în sectorul de coastă, pădurea fiind un element
de atenuare a proceselor. Mai răspîndite pe versanții instabili sînt plan­
tațiile făcute pentru stăvilirea alunecărilor deja declanșate, acțiunile
z respective probînd o eficiență destul de ridicată, chiar dacă procesele
n-au putut fi oprite complet. Exemplele cele mai concludente sînt ofe­
rite de versanții văii Ciricului și de cei ai dealului Cetățuia.

21
 Intervenția untropică. Condițiilor naturale favorabile declanșării și
întreținerii proceselor de alunecare li se adauga o seamă de intervenții
antropice, care uneori au atenuat procesele, alteori au contribuit la
grăbirea sau chiar la declanșarea lor. Plantațiile amintite, drcnările, nive­
lările microrelieful ui deluvial în scopul evitării stagnării apelor de supra­
față, practicarea unor culturi în terase ș.a. au avut ca efect creșterea
stabilității versanților respectivi, uneori pînă la stingerea proceselor
(spre ex. pe fața sud-vestică a dealului La Coșări, sau pe valea Manta
Roșie). In schimb, supraîncărcarea versanților cu clădiri grele (spre
ex. complexul de clădiri al Facultății de Medicină Veterinară de pe
versantul drept al pîrîului Cîrlig, complexul de blocuri do locuințe
dc pe versantul vestic al dealului Copou — cartierul Aurora ș.a.), descăr­
carea artificială a versanților prin practicarea unor debleuri (spre ex.
în Tg. Copou) sau altor excavații de mari dimensiuni (spre ex. cea exe­
cutată pentru amplasarea rezervorului de apă a noii taducțiuni de la
Timișești), practicarea unui trafic rutier intens, cu mașini grele,
pe artere situate în lungul unor deluvii instabile (spre ex. in Tg.
Copou) sau paralele cu cornișe active ori în curs dc reactivare (spre
ex. pe străzile Sărăcie, Viticultori ș.a.), practicarea unor culturi iri­
gate |X> deluvii active — chiar dacă pe suprafețe mici — (spre ex.
în Țicău, Galata), nerespectareu normelor de întreținere dc apă și
canalizare, practicarea sau absența lucrărilor ameliorative pe unii ver-
sanți instabili, distrugerea vegetației spontane etc. s-au soldat cu ru­
perea echilibrului hidric și dinamic al unor porțiuni apreciabile de
versant.
Deși condițiile naturale și artificiale în caro se produc alunecările
dc teren sînt foarte asemănătoare în toate sectoarele afectate, după
raporturile procesului cu substratul geologic, după poziția în cadrul
versantului, aspectul microreliefului specific, desfășurarea în suprafață,
grosimea dcluviului, stadiul dinamic și vîrsta lor, ele se pot grupa în
categorii diferite.
Insecvente în raport de desfășurarea procesului față de înclinarea
generală a stratelor, în cadrul versantului ele încep de la partea su­
perioară, prin împingerea materialelor desprinse și surpate către baza
lui, fapt care le înscrie în categoria detrusivă. Secundar, pe sectoare
reduse, în văile Rediului și Cîrligului se produc și alunecări delapsive,
declanșate prin subminarea bazei versantului. Iminențe pentru această
categorie există și în sectoarele de versant adiacente unor acumulări
de apă, care pot antrena umozirea suprafețelor de alunecare, începînd
din fruntea alunecărilor mai vechi. Fragmentarea dcluviului eviden­
țiază un microrelief de trepte, monticuli și padine, valuri și uluce.
Cel mai adesea, însă, aceste microforme coexistă, pe unul și același
sector cu alunecări succedîndu-se fragmente de treaptă, monticuli, des­
prinderi superficiale în brazde, fisuri, segmente dc uluc, ceea ce în­
cadrează majoritatea deluviilor în categoria fragmentare mixtă. După
desfășurarea proceselor în plan, alunecările sînt de tip areal ; foarte
rar, în legătură mai ales cu lentilele acvifere de mici dimensiuni din
sarmațian, se produc și alunecări sub forma unor curgeri (scurte), cu
desfășurare liniară (spre ex. pe versanții văilor Rediu și Vișan). Sub
raportul grosimii deluviilor, datele de foraj atestă deplasări cu pro­
funzime mică (1—5 m) și mijlocie (5—10 m), dominante pe versanții

22
deschiși în sarmațianul acoperit de aluviunile teraselor inferioare și
medii ale Bahluiului și Nicolinei, deplasări adinei (10—20 m) in par­
tea de nord a orașului, pe contactul sarmațian — acumulativul terase­
lor superioare, ca și pe versanții de la Galata-Miroslava și (în mod ex­
cepțional) deplasări foarte adinei (peste 20 m), ca în anumite sec­
toare din partea nordică și în sectorul sudic Păun-Bucium-Tomești.
După stadiul dinamic în care se află, există alunecări relativ sta­
bilizate, așa cum sînt cele din sectorul de coastă, sau cele de pe
valea Manta Roșie ș.a., alunecări in curs de stabilizare, ca la Cetățuia,
Galata, Ciric ctc. și alunecări active, declanșate recent sau reactivate,
răspîndito pe suprafețe variabile, în toate sectoarele instabile. în ceea
ce privește viteza de deplasare a deluviilor, observații repetate au de­
monstrat că ea este de ordinul centimetrilor în anii pluviometrici nor­
mali, dar poate depăși 2 m/h în fazele foarte active, cu efect catastro­
fal al proceselor (spre ex. în Tg. Copou, în 1970). Relativ la vîrstă alu­
necărilor, cercetările de specialitate (C. Martiniuc. și V. Băcăuanu,
1982) indică vechimea cea mai mare pentru alunecările masive din
partea de sud, de pe fruntea Coastei lașilor. Existența a cel puțin trei
cicluri de deformare, corelată cu prezența unor blocuri de gresii îm-
plîntate într-o argilă nisipoasă și cu stabilirea accentuată a deluviilor,
pledează pentru o vechime mai mare dccît a holocenului, probabil
wiirmiană. De asemenea, două cicluri de alunecări, separate prin ori­
zonturi centimetrice de alterare, s-au identificat și în deluviile de pe
teritoriul Grădinii Botanice. Pentru o parte a altor alunecări, relativ
stabilizate, corelațiile cu stațiunile și vestigiile arheologico (îngropate
în glacisurile de racord cu șesul Bahluiului) ;atestă existența lor din
atlantic și subatlantic. Fără îndoială, stimulate de climatul umed, alu­
necările au continuat și în neoliticul mijlociu și superior. Pe fondul
deluvial mai vechi, procesele s-au reluat de mai multe ori, conform
ciclicității regimului multianual al precipitațiilor. Perioada istorică, deși
consemnează efecte grave ale alunecărilor de teren, n-a mai cunoscut
procese de anvergura celor vechi, desfășurate în condiții climatice total
diferite. Mai mult, pe seama ridicării continue a nivelurilor de bază
locale, alunecările active s-au restrîns ca arie, în favoarea celor stabi­
lizate sau în curs de stabilizare. Evident, pe fondul unei deosebite
pretabilități naturale, umezeala în exces ca și intervențiile antropice
favorizante pot reactiva ușor astfel de procese.

Relieful antropic
In etapa actuală a morfogenezei teritoriului, rolul preponderent
continuă să fie deținut de apele curgătoare și procesele de versant.
Fiind însă în cauză o zonă de veche și permanentă populare, care
prezintă în ultimele decenii o amploare deosebită a utilizării social-
economice, cuplată cu o creștere apreciabilă a numărului populației,
factorul antropic introduce o notă deosebit de pregnantă în modelarea
reliefului. O constatare generală care se poate face în acest sens este
că aproape tot microrelicful preexistent a fost puternic modificat prin
nivelări, taluzări, amenajarea unor trepte, executarea unor excavați!
de cele mai diferite forme și dimensiuni, atenuarea înclinării terenului
ș.a<Lucrările de canalizare a albiei minore a Bahluiului, lucrările de
modernizare și întreținere a căii ferate și arterelor stradale, lucrările

23
de gospodărie comunală pentru alimentarea cu apă, pentru canalizare,
pentru instalarea rețelei de gaze naturale, de comunicații telefonice
ș.a.» amplele lucrări de construcții de locuințe (care s-au executat pe
diferite forme de relief, utilizîndu-se și versanții instabili), lucrările
de hidroameliorații etc., au estompat aspectul natural al detaliilor re-.
liefului și au adăugat forme noi. Unul dintre cele mai frapante exemple
in acest sens este oferit de profilul transversal al versantului stîng al
Bahluiului, care în mod natural se prezintă în trepte corespunzătoare
succesiunii de terase, dar prin intervenția omului etalează un profil
aproape rectiliniu, care coboară ușor spre șes. Dc asemenea s-a reali­
zat și o imixtiune destul de eficientă în modul și desfășurarea unor
procese rcliefogcne naturale, după cum s-a amintit mai sus.
Interpretarea corelată a datelor rezultate din cercetări detaliate
de teren (C. Martiniuc și colab. 1974, 1975), din anchete geomor-
fologice desfășurate pe tot teritoriul administrativ, din observații efec­
tuate timp de mai multe sezoane asupra oscilațiilor nivelului hidro­
static intr-o rețea densă de foraje, a permis constatarea faptului că
intervențiile antropice s-au resimțit cel mai puternic — în sens po­
zitiv dar și negativ — asupra alunecărilor de teren. Din acest punct
de vedere ele au putut fi ordonate în trei categorii (I. Ungureanu,
1978) : edilitare (cu efectele prezentate referitor la alunecările dc
teren), utilitar-agricole (uneori pentru folosințe complexe) și
utilitar-industriale. Mult mai puțin răspîndite decît primele, interven­
țiile utilitar-agricole generează, uneori, efecte clar negative : mărirea
surplusului de apă pe versanți instabili (Spre ex. în Tg. Copou și
Țicău ori Galata, prin grădinărit), sau umectarea destul de accentu­
ată și repetată a bazei unor versanți incomplet stabilizați, prin ame­
najarea iazurilor (spre ex. pe valea Ciricului). Altele au avut numai
consecințe pozitive, atît pentru stabilizarea versanților și păstrarea ca­
lităților productive ale solurilor, cît și pentru eficiența utilizării lor.
Astfel, agroterasele executate pentru vie și livezi pe fața sudică a
dealului Coșări și pe ambii versanți ai pîrîului Manta Roșie, fiind
corect concepute și întreținute, au permis obținerea unor randamente
permanent bune și atenuarea treptată, în unele sectoare pînă la stabi­
lizare durabilă, a unor alunecări active. A treia categorie, încă mai
redusă în suprafață, este reprezentată prin exploatarea de argilă pen­
tru ceramică brută din dealul Mîndrului, situat în partea de sud-est
a teritoriului. Ea a însemnat nu numai înscrierea în morfologie a
unei mari excavații ci și catalizarea alunecărilor de teren, unele de
tip curgător, foarte active atît spre bazinul pîrîului Vlădiceni cît și
spre Bahlui, cu deluvii groase și puternic fisurate. Dacă, în general,
aceste categorii de influență s-au resimțit mai puternic în cadrul ver­
sanților, nu este mai puțin adevărat că intervenția orașului în mor-
fogeneza actuală se manifestă și pe suprafețele slab înclinate sau chiar
aproape orizontale, așa cum sînt podurile teraselor Bahluiului. în cazul
unor sectoare ale acestora, dezafectarea cișmelelor care preluau apa
din vechile aducțiuni, ca și pierderile temporare de apă potabilă sau
de ape uzate, au determinat oscilații accentuate pe verticală ale ni­
velului hidrostatic, ceea ce s-a soldat cu tasări apreciabile în unele
sectoare și cu degradări corespunzătoare ale spațiului clădit și rețelei
stradale (spre ex. zona Teatrului Național, str. Costache Negri, str.
Gîndu).

24
 Relieful de acumulare
Pe fondul general sculptural al reliefului vetrei municipiului Iași
s-au dezvoltat, în timp, procese și forme de acumulare fluvio-delu-
vială strîns legate de cele do eroziune. Rolul morfogenetic hotăritor
l-au avut, aici, rîul Bahlui cu afluenții săi și procesele de versant
care, în raport de modificările climatice și de particularitățile tem-
poral-spațiale ale celorlalte componente ale mediului, au determinat
formarea teraselor, luncilor, glacisurilor și a altor microforme sub­
ordonate acestora.
Investigarea științifică a depozitelor și formelor de relief gene­
rate de rețeaua hidrografică a început încă de la sfîrșitul secolului
trecut — impusă de necesitățile alimentării cu apă a orașului Iași —
și au continuat, cu mici întreruperi, pînă în prezent. Contribuții mai
importante în această privință au adus Gr. Cobălcescu (1896), R. Se-
vastos (1912), M. David (1933), I. Atanasiu și N. Macarovici (1948),
C. Martiniuc și V. Băcăuanu (1956—1968) ș.a.
Terasele fluviatile. întregul ansamblu de condiții și factori care
au favorizat apariția și evoluția pliocen-cuaternară a reliefului de acu­
mulare din sectorul inferior al văilor Bahlui și Nicolina — aferent
teritoriului municipiului Iași — se integrează și se subordonează mo­
delării gcomorfologice a Cîmpiei Moldovei.
Sub raport genetic, relieful la care ne referim corespunde forma­
țiunilor fluviatile cuaternare, care se prezintă ca niște cuverturi dis­
continue dc luturi, nisipuri și prundișuri, dispuse pe substratul argilo-
marnos basarabian. Acestea acoperă versanții conformi cu structura
geologică de pe stînga văilor subsecvente ale Bahluiului și Nicolinei,
care capătă astfel aspectul unor amfiteatre largi. Chiar dacă denu-
dația a estompat mult treptele morfologice inițiale — cu excepția celor
mai joase — depozitele de terasă sînt prezente începînd din punctele
cele mai înalte ale reliefului din nordul orașului (D. Breazu, 206 m ;
D. Cîrlig, 202 m) și pînă la lunca Bahluiului, pe o lărgime de 4—5 km.
Ele acoperă, de ^asemenea, întinse suprafețe de la sud de Iași, din
partea înaltă a dealurilor Miroslava (186 m), Nucului (173 m) și
Dancaș (181 m) pînă în albia rîului Nicolina.
Analizîndu-se caracteristicile genetico-evolutive, structurale și
cronologice ale depozitelor fluviatile din aceste sectoare, se constată
existența unui număr de șapte terase monogenetice și monolateralc ale
Bahluiului și tot atîtea ale Nicolinei, cu altitudini relative pînă la
170 m și, respectiv, 135 m. Ele au luat naștere în urma deplasărilor
succesive, spre dreapta, ale rîurilor și a adîncirii concomitente a văi­
lor acestora, favorizate de condițiile tectono-climatice cuaternare. Timpul
îndelungat de modelare destructivă a teraselor mai vechi (superioare) a
făcut ca treptele inițiale să fie puternic fragmentate, cu multe discon­
tinuități, ori nivelate și contopite într-un aluviu completat de acumulări
coluvialc ce coboară lin pînă spre baza versanților și care ne amin­
tește de terasele poligenetice. Treptele cu altitudini relative sub 100 m,
îndeosebi cele de 20—30 m, sînt mai bine păstrate, cu elemente mor­
fologice și structurale foarte evidente.
Așa cum o demonstrează deschiderile naturale, ca și numeroasele
foraje sau săpături executate în vatra orașului, cuvertura cuaternară
are grosimi în jur de 10—15 m și este formată, la partea superioară.
25
 din. luturi loessoide (5—12 m), sub care se găsesc depozite nisipoase cu
lentile de prundișuri mijlocii și mari (0 2—7 cm). Găleții din terasele
Bahluiului sînt constituiți, în cea mai mare parte, din gresii, mame
durc si cuarțite, bine rulate, de origine carpatică (remaniate din Dealul
Mare-Hîrlău), pe cînd în terasele Nicolinei predomină gresiile și cal­
carele sarmatice, mai puțin rulate, aduse din fruntea Podișului Cen­
tral Moldovenesc.
Vîrsta depozitelor corespunzătoare teraselor celor mai înalte este
pleistocen inferioară, poate chiar pliocenă, iar a celor mai joase este
pleistocen medie si chiar superioară. Terasa de 20—30 m aparține wiir-
mianului. Este clar deci că cele mai vechi albii ale Bahluiului erau,
la începutul cuaternarului, la nivelul dealurilor Breazu-Cîrlig-Aroneanu
și de atunci pînă astăzi rîul s-a deplasat cu cîțiva km mai spre dreapta
și s-a adîncit cu peste 160 m.
Terasele Bahluiului. Cele șapte terase de versant, pe care s-a dez­
voltat cea mai mare parte a municipiului Iași, au altitudini relative de :
20 m, 30—40 m, 60—70 m, 95—105 m, 120 m, ’ 130—140 m și 160—170 m.
Terasa i n f e r i o a r ă, cu altitudini relative în jur de 20—25 m,
-este cea mai bine exprimată din punct de vedere morfografic, atingînd
lărgimi de pînă la 1 km. Ea se dezvoltă în partea centrală a orașului,
ocupată de zona Piața Unirii—Teatrul Național—Palatul Culturii—Hala
■Centrală (noul centru civic al municipiului) și mai spre est în cuprinsul
cartierelor Tătărași și Șapte Oameni. De aceea a fost numită și „te­
rasa de Palat-Tătărașiu, deși unele crîmpeie mai apar și în lungul stră­
zii Păcurari.
Cele trei sectoare principale, separate de văile afluente Cîrlig (Ca-
■caina) și Ciric, se caracterizează printr-o frunte tranșantă, cu înălțimi
de 10—15 m, care poate fi urmărită din cartierul Păcurari (Str. O.
Băncilă, Florilor ș.a.), pe la Rîpa Galbenă, continuîndu-se aproape
paralei cu străzile Uzinei și Sf. Andrei, pe la Palatul Culturii (Teatrul
de Vară) și apoi în lungul străzii Smîrdan, pînă se contopește cu ver­
santul drept al văii Cîrlig. Abrupturi similare se întilnesc în partea
sudică a cartierului Tătărași (str. Ciurchi-Grădinari) și dincolo de
cursul inferior al Ciricului, în imediata apropiere a străzii Aurel Vlaicu
și a șoselei Iași—Ungheni.
în structura sa se remarcă un soclu argilo-marnos sarmațian, si­
tuat la 5—8 m deasupra nivelului șesului Bahlui și un complex alu­
vionar suprapus, cu grosimi în jur de 10—12 m, a cărui bază este
marcată și de un bogat strat acvifer ce generează numeroase izvoare,
aliniate, aproximativ, în lungul curbei de nivel de 50 m. Cuvertura
aceasta este constituită, la partea superioară, din luturi loessoide (7—
10 m), sub care se găsesc nisipuri cu structură încrucișată și lentile de
prundișuri (2—5 m) — (Fig. 3).
în diferite puncte ale orizontului arenaceu s-au găsit resturi de
faună fosilă, ce au permis stabilirea vîrstei sale wiirmiene. Astfel, în
•carierele fostei fabrici de cărămidă din extremitatea sud-estică a ora­
șului, din capătul străzii Aurel Vlaicu, R. Sevastos (1912) a colectat
o măsea de Elephas primigenius și o pereche de coarne de Bos primi-
genius, iar arheologii care au făcut săpături ceva mai la est, spre Hol-
boca, au descoperit, în 1956 — în luturile aceleiași terase — un cra­
niu do Elephas primigenius, ce a fost expus în Muzeul de Istorie
din cadrul Palatului Culturii din Iași.
 1

(•^m-ffpjj /s?/tee;vwj/S'-wZtf c (ajscj^fwe/g) (/eu n/tu Tfie/Q) aueg g

țjnjo/q /jejnoej - H ztg oi6aiaaGojpiq fn/n/ejoj /n/gojg
ț&WJ. Vff- JțSo/oaffojptq m/nfoaj in/ijajj
OOIZ

"y^*<
9$eodtriu
eiiwg'pinifffi
SZSt eiroycjd'e/iâiy
9țf/7u3J eujfy/

3ju2ud6rjj nj unmap 9fU9ut

'^9je^jjisvj6
dtfțu nJ vțjf9y jej m
' c/w#
—•M/reji dftyy
urg^fi -u^h

^ti'u “ru

&
WMfl:?
,n<p<n[Sff
oeoi
fjjjgrU/
ip "pifu^ur
‘"Ut HH
nj J'uty^p "Wt HH U'IO'C -nu
<Ț'JW uiof 'gi ■ u-n'rnn

't>*qțd t'&iy *'6

O “(T <rOgț
ati“(r Pf »p jef OLf
U(H ••“'HH
fu/iSpc sod/r/u
“Uf m
jejct uiof 'e '
“M irv^ ■■oe'9-17 •/,■>/> ^âOn Q njfujd)
to/jSjp dinu-
OJ'B
ffujejdnf uț JUfti^dJUO)
f/>ț/e6 'JitfouS nj J/n^c^
'j/ujfeP e/i6ji
so/iBje jrjd
/r pfeOJP}
lumțjjjuaj n
efeirn
Jteojef/ef Of! ’0ZilmO6fi-.a

ivnțffjjuOJ nj/uidj jmq^

np Jiu
'fJeJ wS'V
—ftroj

~000
W
 Această întinsă treaptă de relief de acumulare prezintă o mare im­
portanță pentru dezvoltarea, sistematizarea și buna gospodărire a ora­
șului. Ea a fost folosită încă de primele construcții medievale, oferind
și astăzi condiții dintre cele mai favorabile pentru multiple utilizări
practice.
Terasa a 11-a are o altitudine relativă de 30—<35 m și este
destul de slab dezvoltată. De fapt ca nici nu apare distinct exprimată
morfologic ci face corp comun cu cea inferioară. Este acoperită de
un întins glacis coluvial, care întreține și o umiditate mai mare a sub­
stratului. Prezența sa, marcată de un orizont de nisipuri situat la 60 m
alt. abs. — deci cu 6—10 m mai sus decît al terasei „de Palat * — a
fost semnalată de R. Sevastos (1912) la Cișmeaua Păcurari și în apro­
pierea Liceului „M. Sadoveanu
*. Forajele recente au pus în evidență
structura sa în zona Biblioteca Centrală Universitară — Institutul de
Medicină și Farrruicie. Astfel, în imediata apropiere a Casei Tineretu-
luT,Ta 73 m alt. abs., structura este următoarea : solul actual (0,75 m),
luturi loessoide (10,25 m), sol îngropat (2 m), lut nisipos (0,5 m),
nisip și pietriș (1,5 m), iar mai în adînc argile și marne sarmatice
(V. Băcăuanii, 1968).
Terasa a 11 l-a, situată la 60—70 m alt. relativă, este una
dintre cele mai largi trepte de acumulare din spațiul municipiului Iași,
menținîndu-și această caracteristică în tot lungul văii Bahluiului. Ea
corespunde cu suprafețele slab înclinate de la 110—120 m alt. abs.,
fiind prezentă în sectoarele intcrfluviale ocupate de Cimitirul evreiesc
și partea sudică a Podgoriei Copou, zona Aurora Sud — Universitate —
Liceul „M. Eminescu
* — Biserica Vulpe (Sărărie), Cartierul Moara de
Vînt — Spitalul Pașcanii, partea nordică a Cimitirului Eternitatea, Sta­
ția MetebFoTdgîca'— Aeroport (D. Ciric).
Baza aluviului acestei terase se menține în jur de 90—95 m alt.
abs., fiind subliniată și de apariția, pe versanții laterali, a unor ali­
niamente de izvoare. Cuvertura cuaternară, cu grosimi de 10—20 m,
este asemănătoare celorlalte terase, fiind constituită, la partea infe­
rioară, din nisipuri cu granule de dimensiuni variabile și prundișuri
mărunte (1—3 cm), formate din gresii, menilite, mame etc., cu o gro­
sime totală de 3—5 m, peste care urmează 10—15 m de luturi loessoide.
Structura sa este confirmată, între altele, și de forajele hidrogeolo-
gice. (Fig. 4).
Numeroase resturi de faună fosilă, ca de exemplu cele de Rhi-
noceros leptorhinus Cuv., identificate de R. Sevastos în deschiderile
de lîngă Cimitirul Eternitatea, de Acerathervum incisivum Cuv., — cu
urme de rulare —, Megaceros hybernicus' Owen, Corbicula fluminalis
Miill. ș.a., găsite la baza terasei „de Ciric
*, precum și racordările cu
alte trepte similare din Moldova, au constituit argumentele pentru
vîrstă sa rissiană.
Podurile largi ale acestei terase, lipsite de procese sesizabile de
degradare, dezvoltate pe depozite consistente, bine drenate, oferă con­
diții optime pentru construcții masive, utilizare agricolă intensivă și
pentru alte scopuri economice. Deosebit de elocvent, pentru dimensiu­
nile acestei trepte morfologice, este faptul că însuși aerodromul ora­
șului se găsește pe podul său.
27
 Terasa a I V-a prezintă altitudini relative în jur de 100 m
(140—150 m alt. abs.), dezvoltîndu-se pe aceleași interfluvii ca și cea
precedentă, de care nu se deosebește decît morfogenetic.
Cuvertura sa aluvio-coluvială, cu grosimi care pot atinge 15—25 m
și cu o suprafață uniformă, ușor înclinată, acoperă un soclu argilo-
marnos basarabian, care se ridică la 80—90 m deasupra șesului Bah­
luiului. Cel mai reprezentativ sector din spațiul orașului Iași se gă­
sește în zona Stadionului 23 August — Parcul Expoziției. Mai multe
foraje executate aici au arătat că luturile loessoide au grosimi pînă
la 20 m spre axul Dealului Copou și în jur de 10 m spre Grădina
Botanică, ele conținînd și două soluri fosile. Mai jos, urmează 4—5 m
nisipuri cu bobul variabil și 1—1,5 m prundiș cu nisip (Fig. 5).
Din punct de vedere practic, și această treaptă de relief este tot
așa de favorabilă pentru multiple utilizări, ca și terasa de 60,-70 m.
Terasa a V-a are și ea un pod slab înclinat, nediferențiat
morfografic, cu altitudini relative în jur de 120 m. Baza aluviunilor
sale se găsește însă la 100—105 m alt. rel. (145—150 m alt. abs.), adică
cu 20 m mai sus față de terasa precedentă, fapt care demonstrează că
doar prin nivelarea ulterioară a suprafeței interfluviului s-a creat as­
pectul pseudopoligenetic al cuverturii sale cuaternare. (Fig. 5).
Existența sa în zona Institutului Agronomic -— Observatorul Astro­
nomic și a sectoarelor corespunzătoare din celelalte interfluvii înveci­
nate, a fost stabilită încă de R. Sevastos și I. N. Paianu. Cu ocazia
studiilor făcute în vederea captării pînzei de’ apă de la est de Institutul
Agronomic, în 1896, acesta din urmă stabilea precis că suprafața de
contact dintre depozitele cuaternare și cele impermeabile subiacente se
menține la 150—155 m alt. abs.
Din orizontul de nisipuri și prundișuri al acestei terase, noi am
recoltat numeroase resturi de faună fosilă : Sphaerium riviculum Leoch,
S. subsolidum Clessin., S. corneum L., Pisidium amnicum Miill., Cor-
bicula fluminalis Miill., Hidrobia sp. ș.a. (V. Băcăuanu, 1968). Deoarece
multe elemente paleontologice nu sînt specifice numai treptei la care
ne referim, pentru stabilirea vîrstei sale s-a apelat la paralelizări și
comparații cu alte terase similare, îndeosebi cu cele din valea Prutului.
S-a ajuns astfel la concluzia că ea s-a format în pleistocenul inferior,
iar specialiștii sovietici consideră că terasa Prutului cu altitudini de
120 m ar fi chiar pliocenă (K. N. Negadaev-Nikonov si A. A. Arapov,
1964).
Terasa a V l-a are altitudini de -.130—140 m deasupra șesului
Bahluiului și este prezentă în partea nordică a dealurilor Rediu, Copou,
Șorogari ș.a. în vatra orașului apare doar un singur fragment localizat
in zona Liceului Pedagogic. Aici, în cornișa puternic reactivată de alu­
necările din primăvara anului 1970 și în forajele care au prece­
dat lucrările de consolidare a versantului, apare clară structura acestei
terase. Cuvertura sa aluvio-coluvială, cu o grosime totală de peste
14—15 m, suprapusă argilelor bazalc, este formată din sol actual (cea
1 m), luturi loessoide (8—9 m), continuate cu o argilă prăfoasă (4 m)
și, apoi, nisipuri cu granule variabile, care înmagazinează o bogată
pînză de apă. Aceeași situație se constată și în forajele hidrogeologice
din jur (Fig. 5). 4 «
 0£2.
Aur>7n/ regc/vS
(720

040 '77 ^7/7$>///■&/fa 6p7 vrqe7^/

Argt/f pr^fb^so
ga76u/e cu
concret/un,'
4/y/7î
CJ7C0r00ff pr+Tbjsî' cuAo/'e
^00 Q0.76v/r, p/fsAc
v/rfojrJ, cu
6oocrc7/ucj/
co/carooce; 7o 600b
( 7,80- O.OOm)
orpî/j pntâwj
cvcM/Jt'e, p7vs77c
T^T irgj/os
g37bu/
4.60 (7mp7u7urj

4,60
77-77un» 7 W
PejfJenz/os gj76u7
660 “77m"t» J.49_______
MP 072
6,70
/e/'p prufos yv/im Mjid cpnuc/u (60
Ary//JprjfojfJ
"U fag/nenH c7e ^J76u7 cu M/rrcj-
aTen7? pocb'7/7 j/' rjr 7
* 7/ orjv/uj/u
g&'/âw cu
--/2,6a-.
conereT/un t */>* 73^0 p2f7r/'s eu
Cp7cvrojce ntup mec7/u Ar^ilîprîlbiâ
frcjier) 2,i0\ qj/buie
M [plD:500m
(772 f?t6O pf^Pjr^iloii
00/bui uff'Zd
^/y/76pcj/v^râ,
a/q/70 gj/6v7r
ceoujf 'e cu //J/»e

4/yp/yrtj
Ptvî m'st'pos fwi ffâ/6o7e
q^76u7 ufnva cem/j'/e^ p7ajĂ>c Arp77J,țMu78
y/jca^r^ cu cmum, cu
2.00 fi/me nfj/'-
pace
7.80
<4zf
TfjmJ cenușie,
/?/?
/far/tâ Cr/>uc/e eu Afrre
Mm* 220
SB!Si 74.80
7669
p/wA'c u/cTojc^ 0/fpO0ff
co/npjc/J
WP CC/tUf/"/? CV
(20 277/ne Wt
/a/^'c/Zc/z /t/npvjse
76270 ZY&7Q/7//^yi/Z&pZ7i/fo^oZ(^'r
H/6N- 6rj&/hf Popvt/ 20.00 H///n/s> 7J96
Jf-Z/î/e/Serfa? j/p ^Z^A2S7
(760-70/»)
^77/7/77/ Aa^i/Zi// /w/rty£0/ty/e ZîwZM//'foryi//i// fafaywZty/<
M- JZr. V0Wt/e/?7f (7j&>) H3M- S/r. [Zrsu/ej fZ/w/n)

Fig« 4
Fig. 5
 Te rus a a V 11 - a, cea mai înaltă din cadrul reliefului de acu­
mulare fluviatilă de pe stingă Bahluiului, cu altitudine relativă de
160-170 m, ocupă partea superioară a Dealului Breazu (206 m) și
extremitatea nordică a celorlalte interfluvii care depășesc limita muni­
cipiului Iași (D. Șorogari-Cîrlig, D. Ciric-Aroneanu ș.a.).
Deși înfățișarea sa actuală de „virf dc deal", care domină suprafe­
țele sculpturale învecinate, este departe de forma inițială, structura
geologică deschisă in abrupturile dinspre NV și V este cit se poate de
clară, asemănătoare celorlalte terase mai joase. Peste soclul argilo-mar-
nos de la 180 m alt. abs. se aștern pături variabile (2—4 m) de nisipuri
și prundișuri cu elemente mari de gresii și cuarțite, urmate de luturi
roșietice cu soluri fosile și concrețiuni calearoase, cu o grosime totală
de peste 20 m.
Deși aici nu s-au identificat vestigii paleontologice concludente pen­
tru stabilirea vîrstei depozitelor, „terasa de Breazu" se integrează pc
deplin sistemului teraselor celor mai înalte din Moldova, apreciate ca
fiind formate in pliocenul superior.
Datele referitoare la terasele Bahluiului din vatra municipiului
lași pot fi sintetizate astfel :

TARELUI. I

AII. ret Alt. abs. Gros. aluv.

Terasa Virata Localizarea
m in m

T.I 20-25 60-G5 10-12 q=iii Piața Unirii—

Palat—Tătărași

T.U 30-35 70-75 15-20 Q' ni Casa Tineretului—

Inst. Med.

T.1I1 00-70 110-120 10-20 Q ii Univ. —Moara dc Vlnt-

Aeroport

T.IV 95-105 140-150 15-25 Q i Stadionul 23 August

1
I
T.V 120 160-165 15-18 P IV-Q I Inst. Agronomic

T.VI 130-140 170-180 10-20 P.1V Liceul Pedagogic

T.V II 160-170 200 - 206 20-30 P.IV Breazu

1 1

Terasele Nicolinei sînt dispuse pe flancul sting al văii cu același

nume din partea sudică a orașului Iași, începînd cu partea cea mai înaltă
a dealurilor Miroslava, Nucului și lezâreni, pînă la marginea șesului
actual ocupat de Combinatul de Utilaj Greu.
Din punct de vedere morfologic și aici, ca și în cazul văii Bah­
luiului, se pun în evidență doar vreo trei trepte de relief, deoarece

30
procesele geomorfologicc ulterioare au favorizat nivelarea microforme-
lor inițiale și apariția unei singure cuverturi aluviocoluviale, constituită,
in principal, din luturi locssoide, cu grosimi pînă la 10—15 m. Spre
baza acesteia și deasupra formațiunilor argilo-marnoase sarmatice se
întîlnesc însă pături discontinue de nisipuri și prundișuri, dispuse în
trepte, care demonstrează existența unor terase distincte sub raport
morfogenetic.
Caracteristicile acestora și, îndeosebi, poziția lor altitudinală, con­
duc la concluzia că valea Nicolinei a avut o evoluție asemănătoare și
condiționată de cea a Bahluiului. Aici s-au identificat tot șapte terase,
situate la 10 m, 20 m, 30 m, 60—70 m, 100—105 m, 125 m și 135 m.
După cum se poate observa, lipsește terasa echivalentă celei de 160—
170 m a Bahluiului, in schimb apare, în plus, o treaptă joasă, de 10 m.
Investigațiile de teren au arătat și unele deosebiri în privința al­
cătuirii petrografice a găleților din depozitele de terasă, dominanți fiind
— așa cum este și firesc — cei calcaro-gresoși, proveniți din rama
nordică a Podișului Central Moldovenesc. Interesant este însă faptul că»
pe lingă aceștia, apar și elemente petrografice originare din Carpați,
ajunse, mai întîi, în stiva sedimentelor basarabicne din sud și, apoi»
remaniate de către rîurile ce-și au obîrșia în această regiune (V. Bă-
căuanu, 1968).
Vîrsta teraselor este similară treptelor echivalente ale Bahluiului»
cu care se racordează, exceptînd terasa de 10 m (Q III—H).
Urmărind distribuția geografică și particularitățile teraselor aces­
tei văi din spațiul orașului lași constatăm următoarele :
Terasa cea mai joasă are mai mult aspect de glacis co-
luvio-proluvial lut-nisipos, cu altitudini în jur de 10 m, așa cum este
cazul la nord de pătrunderea in șesul Nicolinei a pîrîului Valea Adîncă.
O situație aparte o prezintă grădiștea dc la Frumoasa, detașată din
versantul stîng al văii, datorită proceselor fluviodeluviale.
Terasa a Il-a are un pod ceva mai bine exprimat în relief,
situat la 20 m deasupra șesului, cu nisipuri fine în bază, vizibile în
deschiderile din extremitatea sud-estică a Dealului Galata, în imediata
apropiere a podului de peste rîu. Aceeași constituție a fost identificată
și mai spre sud, în săpături și foraje, iar contactul dintre aluviu și
substratul argilos este marcat și de un bogat strat acvifer ce alimentează
numeroase fintîni.
Terasa a III -a, reprezentată printr-un singur crîmpei situat
în capătul sudic al cartierului Tîrgușorul Nicolina, Ungă intrarea la
C.U.G., are 30 m alt. rel. și o structură formată dintr-un soclu sarma-
tic (75 m alt. abs.), acoperit de pături nisipoase cu mici lentile de prun-
diș, care, spre suprafață, trec gradat în luturi loessoide.
Terasa a iV-a are o dezvoltare mai mare la V—NV de Mă­
năstirea Galata. Podul său se menține la 60—70 m alt. rel., iar nisi­
purile și prundișurile din baza aluviului, care conțin și o bogată pinză
de apă, sînt deschise în mai multe puncte. Ele pot fi văzute și la
obîrșia văii Prisaca (105—110 m alt. abs.) la sud de Spitalul de boli
nervoase — în apropierea șoselei Iași—Voinești — sub păturile de
luturi aluvio-coluviale groase de 10—15 m.
Terasele mai înalte se întind mai mult în afara vetrei orașului Iași.
Aici sînt reprezentate doar prin cîteva areale restrinse din partea su­
perioară a Dealului Galata-Miroslava. Astfel, terasa a V-a, cu

31
 alt. rel. de 100 m (150 m alt. abs.), corespunde părții dc NV a Dealului
Bejan și Pepinierei „Livada44 de la sud de șoseaua Iași—Voinești. Te­
rasa a V I - a apare sub forma unui mic platou cu alt. rel. de 125 m
(170—175 m alt. abs.) în perimetrul I.A.S. Galata, cu deschideri de ni­
sipuri și prundișuri, acoperite de 6—7 luturi, vizibile în cornișa bazi­
nului de recepție al văii Ștefan Vodă, iar terasa a VII -a, (135 m
alt. rel.), cea mai veche din seria teraselor Nicolinei, ocupă partea
cea mai înaltă a Dealului Miroslava. Aici, în apropierea cotei de 186 m,
prundișurile și nisipurile — care conțin numeroase fragmente slab ru­
late de gresii și calcare sarmatice —, cu o grosime totală în jur de
4—5 m, se găsesc aproape la nivelul solului. în trecut ele au făcut
obiectul unor exploatări locale, carierele fiind astăzi abandonate.
Datele referitoare la terasele Nicolinei pot fi sintetizate astfel:
TABELUL II

Alt. rel. Alt. abs. Gros. aluv. Localizarea

Terase m m Vîrsta
m

!
| T.I 10 55 5 Q III—H Frumoasa
i

T.II 20 70 10 Q2 III Sos.

• Nicolina

T.III 30 80 — 85 10 Q1!!! Intr. C U. G.-sud

____________
T.IV 60 — 70 115—120 10 — 15 Q n vest Măn. Galata

T.V 100—105 150-160 10 — 15 Q I NV D. Bejan

♦

T.VI 125 170 — 175 10 P.IV— QI I.A.S. Galata

1

T.VII 135 180—186 5 P.IV D. Miroslava

T - i

Șesurile ocupă suprafețe aluviale întinse în partea sudică a orașu­

lui, de o parte și de alta a Bahluiului și a Nicolinei. Ele prezintă ca­
racteristici geografice de mare interes pentru stabilirea evoluției re­
cente a văilor, oferindu-ne, în același timp, spații întinse care pot fi
amenajate și utilizate din plin pentru construcții și alte scopuri eco­
nomice. i
Din punct de vedere geomorfologic, luncile acestea constituie cele
mai tinere forme de relief, de vîrstă holocenă, cu o evoluție în plină
dezvoltare, influențată astăzi, în mod hotărîtor, de activitatea. omului.
Formarea lor, caracteristicile dimensionale, structura și morfologia
se explică prin regimul hidrologic al celor două rîuri și condițiile
climatice din ultimii 8000—12000 de ani.

32
 ■1 ST» 1
(UI il‘i 1
hll O Ic

li* t<>
*li h ■ / O > I *lsn»
iU.t H/ ,IH friib
ibii ,1’ >b
i.l i.,0 A
ptiioRi) <1.
■ î a In ) R'H i ■ |"" 1
> Hr»
*» ,b. ir!
t lb MlfillH.
ImHi • ■ ?
1,-» H-j’- ng 11» ' b
’iyț'ii jHtiMjq
in fi'il». ’>b !<1 $

1 uiL-

r*

J
*

M ;iî j,

-ni £ b*iliJ()i GXbC fK] .*

JfJ. . urqO'Ji fiib 'jJ/nij
.2? jBi-ib ru f tu'^or, tâ
>
jP ;</□ IlB-« O j 90’' a
<b ,i X', rJijiijtoUTte ohMi î v
£» A' )•' r/)"! it ii) 11 i ’ *
î i i: i K
■ ,i?. iot ifjluh

rrilîlu tiib u'fb'HH 1

/luiausuibolioni S î
r
berlin (Bc.P. I) diHo > r<< r'
A?
' PHqtiî ha>iKi) t U ri
iRijInmr. ifini iimi' V
li l i iul h un E
s irjqu-
* i‘Mnifj,';cT e>a
.-ijui r.'rtfwn fiu uix<ț
*
5 i
n riluxrti/ Ii/rni'xAt s-
oi iu. rilob Jijvi; r s *

i/r.i i/ii ‘jw .vil &.

Jni hi rnRug in un ■>. sr.__ _

i »*b /loliihîod l>i ț ’ s>
ib ,‘mId • c n« H. i o iqnr

33
2 — Geografia municipiului Iași 206
 Deși trăsăturile lor generale sînt comune cu ale celorlalte șesuri
din bazinul hidrografic al Prutului, există și numeroase aspecte care le
conferă o notă distinctă și o integrare totală in ansamblul morfologic
al regiunii.
Bahluiului are înfățișarea unei suprafețe plane, joase, cu
lărgimi de 1—2 km, ce străbate intravilanul de la vest la est, pe o
distanță de peste 14 km. Altitudinile sale sînt de 45,5 m lingă Fabrica
de Antibiotice și 37,5 in est, între Dancu și Tomești, iar înclinarea lon­
gitudinală este în jur de 0,5 la mie. In profil transversal, suprafața
aceasta apare ușor concavă, datorită unor glacisuri subțiri ce-i para­
zitează marginea in apropierea contactului cu versanții.
Sub raport structural, șesul este constituit dintr-o cuvertură alu­
vionară cu grosimi obișnuite de 8—10 m, formată din două orizonturi
biologice distincte : unul inferior, mai nisipos, cu frecvente lentile și
mtercalații de nisipuri grosiere și prundișuri (3—5 m) și altul superior,
in care predomină depozitele argiloase (5—6 m). Baza aluviului îmbracă
un microrelief vechi de albii și trepte sculptate de rîu în argilele și
marnele basarabiene. De aceea, în unele sectoare, forajele au străbă­
tut depozite holocene cu grosimi de 16—17 m — cum este cazul pe
stingă rîului, în zona de la Podul Roșu (Fig. 6).
Nisipurile grosiere și prundișurile sînt mai bogate în fața debușării
afluenților de pe stingă, fapt care atestă proveniența lor din terasele
Bahluiului.
Diferențierea granulometrică în profil vertical a fost semnalată
de R. Sevastos (1912) pe baza forajelor și a secțiunilor transversale în­
tocmite pentru sectoarele din dreptul localităților Miroslava și Dancu,
iar acum ea este cunoscută în detaliu, datorită nenumăratelor foraje și
săpături executate în ultimele decenii pentru fundații de blocuri și
alte obiective economice ce s-au construit aici. Aceasta nu constituie,
de fapt, o particularitate structurală locală, ci o trăsătură generală, de­
terminată de consecința firească a micșorării competenței rîurilor în
raport de înălțarea patului lor și, respectiv, de atenuarea pantei longi­
tudinale de scurgere. Pe lîngă aceasta trebuie să ținem seama de an­
samblul condițiilor de mediu din ultima parte a cuaternarului și de
ritmicitatea proceselor morfodinamice, dependente de periodicitatea cli­
matului postglaciar.
C. Martiniuc și colab. (1956) considerau că aluviunile psamopse-
fitice din baza șesului se datoresc faptului că în timpul depunerii aces­
tora liniile de relief erau mai accentuate, pantele longitudinale aveau
valori mai mari, scurgerea rîurilor era mai bogată și competența lor
mai ridicată. Formarea păturilor superioare, argiloase sau argilo-nisi-
poase, era explicată prin atenuarea ulterioară a neregularităților mor­
fologice, micșorarea pantelor de scurgere și accentuarea climatului se­
cetos, reflectate în regimul vitezelor și debitelor scăzute ale rîurilor.
Un rol important l-au avut defrișările și desțelenirile masive, urmate
de extinderea culturilor, care au favorizat eroziunea, sporind cantita­
tea de material mai fin transportată de pe suprafețele înclinate laterale
și depusă in lungul albiilor.
Astăzi, putem spune că ne găsim în fața unei noi etape de evolu­
ție, influențată, în mod hotărîtor, de modificările antropice ale me­
diului ambiant. Supraînălțarea șesului, datorită depunerilor condiționate
de inundațiile repetate, a luat sfîrșit. Numeroasele lacuri construite în
ultimele decenii (Cucuteni, Podu Iloaiei, Tansa-Belcești ș.a.), care îm­
preună cu cele mai vechi din bazinul Bahluiului depășesc numărul de
70 și care înmagazinează cîteva zeci de milioane mc de apă, au în­
depărtat pericolul inundării șesului, făcîndu-1 propice pentru construi­
rea noilor cartiere și zone industriale ale lașilor.
Microrelieful inițial este din ce în ce mai greu de recunoscut, fiind
modificat prin săpături, supraînălțări și alte lucrări impuse de pro­
cesul de urbanizare.
Cea mai importantă formă de relief subordonată luncii este albia
minoră a Bahluiului. Și aceasta a fost însă rectificată aproape pe în­
tregul traseu care străbate orașul Iași, ultimele lucrări — din dreptul
zonei industriale — fâcîndu-se doar cu cițiva ani in urmă. Aspectul
său este cel al unui canal trapczoidal cu lărgimi de 30—40 m la partea
superioară, 15—20 m la cea inferioară și cu adincimi de 4—6 m —
care includ și digurile ce o însoțesc aproape în tot cuprinsul orașului.
Deși malurile albiei au fost taluzate și inierbate, iar regimul riului
regularizat prin bazinele de retenție din amonte, in interiorul său se
schițează, destul de evident, o treaptă cu altitudini de 1—2, 5 m, vizi­
bilă în dreptul cartierului Alexandru cel Bun, in amonte și aval de
Podu Roș etc. Prezența acesteia este legată insă și de configurația ini­
țială a taîuzelor. Local, la baza malurilor albiei, apar mici abrupturi de
eroziune, cu înălțimi în jur de 1 m, care, alături de unele forme minore
de alunecare sau de acumulare de fund, reprezintă singurele mărturii
ale modelării actuale a albiei rîului.
Suprafața șesului, cu toate modificările pe care le-a suferit, mai
păstrează, abia conturate, cîteva vechi albii și meandre părăsite, cum
sînt cele dinspre versantul de la Miroslava — unde, la începutul se­
colului nostru funcționa și o moară —, din partea de est a cartierului
„7 Noiembrie^ (Str. Moldovei), de la nord de Fabrica de Ulei ,Um-
reau ș.a. Cîteva zone ceva mai umede din apropierea Bă lor ^Nicolina
*,
a întreprinderii Mecanice Nicolina sau a Triajului Socola, ca și su-
praînălțările corespunzătoare rambleelor căilor ferate, rampelor unor
pasaje superioare (Socola, Alexandru cel Bun), digurile longitudinale
ș.a., întregesc micromorfologia șesului, ocupat de întinse cartiere de
locuințe, de sectoare industriale și de transport etc.
Șesul Nicolinei, orientat pe direcția sud-nord, perpendicular pe
cel al Bahluiului, are lățimi cuprinse între 300 și 1000 m și altitudini
de 45—50 m.
Formarea sa se datorește, în primul rind. aportului aluvial al riu­
lui, întregit cu depuneri laterale coluvio-proluviale și sedimente lacus­
tre care l-au supraînălțat, făcîndu-1 neinundabil. In secuiul trecut, aici
au existat cîteva lacuri ce au fost colmatate pînă aproape de corona­
mentul barajelor, așa cum se poate constata și din diferențele de ni­
vel de 2—3 m dintre părțile din amonte și aval de fragmentele de
baraj dc la gura văii.
In structura șesului se remarcă doar aluviuni argilo-nisipoase cu
lentile și intercalați! subțiri de nisipuri, cu o grosime totală dc 4—6 m.
Suprafața topografică originală este astăzi aproape de ncrecu-
noscut, datorită faptului că întregul spațiu dintre durea și cartierul
Frumoasa a fost ocupat de Combinatul do Utilaj Greu, construit In
 ultimul deceniu. Albia rîului a fost schimbată și canalizată, vechile
forme negative au fost umplute și nivelate; s-au executat săpături pen­
tru fundații, terasamente pentru căile de acces ș.a. Imaginea de an­
samblu a șesului se păstrează, dar detaliile structural-morfologice nu
mai au nici o legătură cu modelarea naturală a reliefului.
Glacisurile de acumulare se dezvolte! la contactul versanților cu
șesurile, la țîțîna unor terase, adică acolo unde se face o trecere mai
bruscă de la unele pante mai înclinate la altele mai domoale. Ele iau
naștere prin depuneri coluviale, proluviale sau mixte și acoperă cea
20'V'o din teritoriul orașului (C. Martiniuc și V. Băcăuahu, 1959).
Glacisurile coluviale, formate din. materiale fine, lut-nisipoase și
nisipo-argiloase, întregesc cuverturile aluviale și eluviale ale podu­
rilor interfluviale din spațiul orașului și din împrejurimi. Așa după
cum am menționat deja, ele fac corp comun, cu aluviul teraselor me­
dii și superioare ale Bahluiului și Nicolinei și, din cauza constituției
lor asemănătoare cu cea a depozitelor substratului, a întrepătrunderii
și suprapunerii de materiale lut-nisipoase, sînt destul de greu de se­
parat.
Ceva mai bine conturate sînt glacisurile care acoperă terasa de
30 m și o parte a podului celei inferioare a Bahluiului, dinspre Casa
Tineretului-Policlinica Municipală și Biserica Golia, pînă spre Tea­
trul Național și Hala Centrală, ori dinspre Spitalul Pașcanu și Cimiti­
rul Eternitatea, pînă către str. Ion Creangă ctc. . ,
Grosimea lor descrește ușor către fruntea teraselor pe care le pa­
razitează, iar gradul de umiditate este mult mai mare decît al zonelor
din jur.
Cele mai importante glacisuri se dezvoltă însă la marginea sosu­
rilor principale, în apropierea bazei versanților. Acestea au o origine
mixtă, proluvio-coluvială, încorporînd numeroase conuri dc dejecție, ale
afluenților, și se prezintă sub forma unor suprafețe largi, ușor în­
clinate spre axul șesului (1—3°). în constituția lor intră materiale
ceva mai eterogene, între care predomină cele nisipo-argiloase, com­
pletate de luturi și chiar de unele lentile subțiri de prundișuri, cu o
grosime totală între 3 și 10 m. Avînd altitudini ce se ridică ușor dea­
supra restului șesului, glacisurile acestea nu au fost afectate de inun­
dațiile Bahluiului. In timpul ploilor torențiale însă, apele provenite
de pe versanți pot da naștere unor veritabile inundații laterale.
Poziția lor, apropiată de baza versanților, constituția petrografică
ceva mai nisipoasă decît a albiilor majore propriu-zise, ca și alimen­
tarea cu apă din pinzele subterane de la baza teraselor inferioare și
din scurgerile superficiale justifică, în mare măsură, umiditatea spo­
rită a substratului acestor unități. De altfel și contactul glacisului cu
șesul este marcat de aliniamente cu exces de umiditate (înmlăștinirj).
De aceea utilizarea terenului în diverse scopuri, dar mai ales pentru
construcțiile și amenajările urbane, necesită măsuri de. prevenire și
combatere a acestor neajunsuri. ,
k. Deși glacisurile proluvio-coluviale au continuitate, atît pe stînga
cît și pe dreapta șesului Bahluiului, extinderea lor atinge valori, ma­
xime acolo undo se etalează conurile de dejecție ale afluenților (Re­
diu,' Munteni, Cîrlig, Ciric, ori Nicolina, Vămeșoaia ș.a.). Așa de ex.,
în zonele Piața Păcurari-Moara 1 Mai, Rîpa Galbenă-Gară, Ștrand-
Podul Roșu, lărgimea sa este de 300-+-500 m, însă la debușarea Ni.colb-
nei, unde se dezvoltă cel mai important con de dejecție, din dreptul
bisericii Frumoasa și pînă la Podul Roșu, glacisul are cca 1,5 km lățime.
Prezența conului Nicolinei pe dreapta și a glacisului coluvial de
pe stingă Bahluiului au făcut ca în zona de la Podu Roș șesul să fie su-
praînălțat cu 2—4 m și, în consecință, el nu a fost afectat de inunda­
țiile mari din trecut. Așa se explică extinderea aici a unor vechi car­
tiere ale orașului (Nicolina, Socola). și folosirea acestui sector de că­
tre cele mai vechi drumuri care se îndreptau spre centrul și sudul
Moldovei. Semnificativ din punct de vedere geomorfologic este și fap­
tul că, aici, rîul Nicolina suferă importante abateri de traseu, impuse
de forma conului său de dejecție. Dacă în urmă cu mai bine de un
secol cursul inferior al acestui rîu străbătea zona joasă dintre baza
versantului de la Cetățuia și grădiștea de la Frumoasa, îndreptîndu-se
spre E-NE pentru a se vărsa în Bahlui, ulterior el și-a schimbat di­
recția pe la marginea stingă a conului, curgînd în sens contrar Bah­
luiului pe o lungime de cca 2,5 km, pentru a se întîlni cu acesta in
partea de vest a actualului cartier Mircea cel Bătrîn. Această impor­
tantă schimbare a fost favorizată însă și de un vechi șanț săpat la baza
versantului dinspre Galata.
Unele abateri de mai mică amploare se pot remarca și în cazul
altor conuri de dejecție, cum este de ex. cel al rîului Vameșoaia ș.a.
Caracteristicile geomorfologice ale teritoriului municipiului Iași,
asociate cu celelalte componente ale mediului și integrate în ansam­
blul geografic al Moldovei, oferă condiții diferențiate pentru dezvoltarea
și gospodărirea acestui mare centru urban. Blocurile de locuințe, obiec­
tivele industriale și social-culturale, străzile cu toate dotările lor teh-
nico-edilitare, spațiile verzi etc. găsesc condițiile cele mai favorabile
îri cuprinsul teraselor, în timp ce în domeniul șesurilor, al glacisurilor
și mai ales al versanților se simte nevoia unor măsuri de amenajare
prealabilă.
Podurile teraselor cu suprafețe ușor înclinate (1—3 °) și cu frag­
mentare slabă, dezvoltate pe seama unor cuverturi uscate și stabile de
luturi, cu nisipuri și prundișuri în bază, constituie — cu mici excep­
ții —- terenurile cele mai ferme ce pot fi folosite pentru orice fel de
construcții, fără alte amenajări. Unele sectoare ceva mai umede se
găsesc doar spre țîțîna terasei inferioare, parazitată de depozitele gla­
cisului coluvial (Piața Independenței — Teatrul Național — Hala Centrală).
Un plus de atenție se impune și în apropierea zonelor laterale de des­
prindere (str. Sărărie, marginea de NE a podului interfluviului Copou,
cartierul Aurora, str. Dumbrava Roșie ș.a.), unde construcțiile masive,
circulația intensă cu mijloace grele, întreprinderile ale căror utilaje
produc vibrații puternice etc. pot rupe echilibrul existent, provocînd
fisuri, tasări și alte procese premergătoare deplasărilor de teren.
Suprafețele corespunzătoare teraselor neocupate de construcții, au
soluri fertile, bine conservate și sînt deosebit de favorabile culturilor
agricole intensive, precum și altor utilizări economice. De asemenea,
dacă ne referim la aspectele hidrogeologice și structural-litologice ale
teraselor, constatăm că ele conțin importante strate acvifere de bună
calitate, pot oferi unele materiale de construcții și materii prime ne­
cesare industriei ceramice etc. Captările locale ale unor pînze de apă,
făcute încă înainte de alimentarea orașului cu apă de Timișești, ca
și vechile fabrici de cărămidă, justifică acest lucru.

37
 Șesurile întrunesc cele mai bune condiții de utilizare urbană din
punct de vedere a uniformității și lărgimii suprafețelor de teren, a
gradului redus de fragmentare și a posibilităților de racordare la re­
țelele externe și interne de circulație, transport, aprovizionare etc. Ba­
zinele de retenție ale apelor pluviale, construite în lungul Bahluiului
și al afluenților săi din amonte, au îndepărtat pericolul inundațiilor
dar, umiditatea subterană bogată, cu ape care, uneori, ajung pînă la
nivelul solului și care micșorează rezistența terenului la presiunile
mari, ridică încă multe probleme legate de construcția fundațiilor și
subsolurilor, de pozarea conductelor, canalelor și a celorlalte instala­
ții subterane și, mai ales, de întreținerea lor.
în cuprinsul glacisurilor proluvio-coluviale de la marginea șesu-
rilor, unde umiditatea subterană atinge valorile cele mai mari, ase­
menea probleme se pun și cu mai mare acuitate.
Versanții deluviali, dominați do alunecări de teren în diverse sta­
dii de evoluție (Țicău, NE Copou, Galata, cartierele Bogdan, Brîndușa
ș.a.) și care ocupă în jur de 30% din spațiul orașului, trebuie utilizați
cu cea mai mare grijă. Pericolul real al declanșării sau reactivării pro­
ceselor actuale — îndeosebi a deplasărilor de teren — stăruie încă în
foarte multe sectoare, așa cum a demonstrat-o comportarea lor în con­
dițiile cu exces de precipitații ale anilor 1969—1974. Aici, dacă sc
iau măsuri corespunzătoare, se pot amplasa unele construcții ușoare,
însă, chiar în acest caz, construirea și întreținerea lor necesită multe
cheltuieli suplimentare. Cu atît mai mult, construirea unor obiective
importante, care ar contribui la supraîncărcarea terenului, trebuie fă­
cută restrictiv, cu mult discernământ și cu măsuri corespunzătoare.
Pentru evitarea unor investiții, nu totdeauna rentabile și a unor im­
plicații ulterioare nedorite, aceste terenuri vor trebui utilizate numai
în cazurile cînd nu există alte posibilități.
Valorificarea judicioasă a avantajelor pe care le oferă relieful și
celelalte condiții de mediu, ca și preîntîmpinarea unor neajunsuri le­
gate de aspectele lor negative, se impun cu necesitate, iar eficiența lor
este condiționată, între altele, și de cunoașterea particularităților geo-
morfologice ale vetrei orașului.
IV. CLIMA

Clima municipiului Iași se încadrează, în general, în clima regiunii

-geografice în care este situat orașul, o, climă temperat-continentală, de
.nuanță excesivă, generată de poziția matematică (îndeosebi de poziția
latițudinală), de radiația solarăT'deăcțîUnGâprihcipalîIof’cehtribarici
-euroasiatici, precum și de proprietățile suprafeței subiacente.
In amănunt însă, clima de aici prezintă o seamă de particularități
-determinate de factorii geografici și antropici, între care amintim : șitua-
rea în- aria de interferență a Cîmpiei colinare a Moldovei cu Podișul
'Central Moldovenesc, caracteristicile locale ale reliefului, cu diferența
-de altitudine, fragmentare^ orientare față de razele solare, de masele de
aer umed ori uscat, natura suprafeței subiacente (clădită, neclădită, aco­
perită cu vegetație, zăpadă, apă etc.), poluarea atmosferei. „
Analiza separată și corelată a acestor influențe generale, regionale
•și Socale, pe care le cuprindem sub numele de factori climătogeni (A),
■ne -va servi să înțelegem regimul elementelor și fenomenelor climatice
-din spațiul' la care ne referim (B), să separăm sectoare climatice cu
particularități distincte (C), să apreciem' potențialul climatic de care
dispune orașul cu împrejurimile sale și să-1 valorificăm în condiții op-
-fâme pentru necesități sociâl-ecpnomice \D). ' ; n

,A. Factorii climătogeni

Din punct de vedere al poziției__latitudinale, rtlunicipiul Iași este

situat în dreptul paralelei de 47°10' N. La această latitudine razele so­
lare formează cu suprafețele orizontale ale reliefului - din perimetrul
■urban și din împrejurimi unghiuri de incidență a' căror mărime variază,
la amiază, între 19°23z-țla solstițiul de iarnă) și 66°17' (la solstițiul de
vară), înregistrfndr~deci, o variâtie?deLaprOape 47° (mai exact 46°54').
Această importantă diferență de mărime a unghiului de incidența al
razelor solare~eu~~SUprafețgfe orizontale este pruna cauză_a_diferențelor
mari, de temperatura. a aerului intre iarnă și vară, în zona munîcipiu-
Hui'Iași. ■■ : ■ t
-o însă, relieful pe care este desfășurat orașul cu împrejurimile sale,
pe lîngă -suprafețe orizontale sau aproape- orizontale (suprafața albiilor
majore, a podurilor de terasă sau a platourilor interfluviale) prezintă șî
versanți <cu înclinări și 'orientări diverse. Astfel, pe suprafața unui ver-
•sant cu o /expoziție sudică și o înclinare de 5°, 10° sau 15°, unghiul de
 incidență al razelor solare, la amiază, este cu tot atîtea grade mai mare
în tot cursul anului, respectiv de 24°23/, 29°23/ sau 34°23' la solstițiul
de iarnă și de 71°19', 76°19' sau 81°19' la solstițiul de vară. în schimb,
pe versanții cu orientare nordică, la aceleași valori ale înclinării, un­
ghiurile de incidență, ale razelor solare cu terenul sînt cu 5°, 10°, 15*
mai mici. Din această cauză, între cei doi versanți ai aceluiași deal sînt
diferențe notabile de temperatură a aerului.
» Roiul de factor climatogen al așezării geografice a orașului Iași se
.manifestă sub un dublu aspect. Primul se referă la poziția acestuia in
partea extrem sud-estică a Cîmpiei Moldovei, cu un relief scund și cu
o largă deschidere spre nord-est și est, adică spre ținuturile europene
cu o climă temperat-continentală de nuanță excesivă, dar foarte aproape
(circa 8 km în linie dreaptă) de limita nordică a Podișului Central Mol­
dovenesc, care în dealurile Repedea-Păun are o înălțime de 350—400 m.
Cum cea mai mare parte din vatra orașului se desfășoară pe terasele
inferioare și în albia majoră a Bahluiului (la altitudini absolute de
40—100 m), diferența de altitudine, față de rama podișului înalt de la
sud, de 250—360 m, creează în mod permanent diferențe de tempera­
tură ale aerului, generînd astfel și o dinamică diurnă a atmosferei, ma­
nifestată prin briza de deal-vale (noaptea și dimineața) și prin briza de
vale-deal (spre amiază și după amiază). Al doilea aspect se referă la
orientarea nord-nord-vest spre sud-sud-est a interfluviilor colinelor și
a majorității văilor secundare, precum și orientarea vest-nord-vest spre
est-sud-est a văii rîului Bahlui în zona orașului, fapt ce imprimă in­
tr-un mod și mai categoric o direcție dinspre .nord-vest a celor mai
frecvente vînturi de aici. * ■ , r-
• Energia reliefului, și gradul de fragmentare al acestuia în zona ora­
șului Iași și în împrejurimi creează, de asemenea, deosebiri climatice.
Aceste deosebiri sînt destul de mari, dacă ținem seama de întinderea
relativ mică a teritoriului administrat de municipiu (9 235 ha). Astfel,
în acest areal, energia reliefului variază înțre 310—360 m (valoare
maximă) și 80—145 m (valoare minimă), capabilă deci să genereze dife­
rențe de temperatură medie a aerului^ înțre văi și interfluvii, de la
0,5°C pînă aproape de de 2°C. în perioada rece a anului și în condiții
de calm atmosferic, cînd se produc, noaptea, inversiuni de tempera­
tură ale aerului, diferențele de temperatură între aerul din văi și cel
de pe interfluvii pot depăși 3°C. Cum altitudinea absolută cea mai
mică este la nivelul albiei majore a Bahluiului (circa 40 m) iar supra­
fața acesteia este astăzi dens clădită (aici fiind amplasată și cea mai
mare parte a întreprinderilor industriale), inversiunile de temperatură
— însoțite și de o accentuare a .umezelii relative a aerului, ca și de creș­
terea numărului de zile cu. ceață, brumă și îngheț —: creează stări de
vreme și de climă mai greu de suportat de către populație; de aceea
în sectorul albiei majore a Bahluiului trebuie să se acorde o grijă deo­
sebită dezvoltării spațiilor verzi și combaterii poluării aerului.
_ > Unul dintre factorii, climatogeni de bază-— aici, ca pretutindeni —
îl constituie radiația solară globală. La latitudinea orașului
Iași și . în .condițiile ansamblului de factori •climatogeni locali și regio­
nali, a gradului de nebulozitate., (urmare a influenței factorilor natu­
rali și antropic!), radiația-solară globală are cr valoare medie anuală de
111,76 cal/cm2/an, cu maxima medie îniunaiulie(16,05kcal/cm2) și
minima medie în luna decembrie- (2,27 kcal/cm2). în anii.cu durată mare

40
de strălucire a Soarelui pe cer (ca în 1963) și radiația solară globală a
fost mai mare, iar în anii cu durată de strălucire mai mică (ca în 1970)
radiația solară globală a fost mai redusă. '
e Este important de știut că poluarea aerului cu gaze, fum, praf și
zgură fină, ca efect al activității industriale, feroviare și de transport
urban, reduce gradul de transparență a aerului urban și deci scade in­
tensitatea radiației solare la nivelul inferior al atmosferei în care tră­
iește populația orașului. '
Un alt factor climatogen major în zona orașului Iași și a împreju­
rimilor sale îl reprezintă dinamica atmosferei, generată de o serie de
centri barici principali, ca și de unii centri barici secundari, care depla­
sează masele de aer în anumite direcții și perioade de timp, determi­
ni nd stări de vreme și de climă specifice zonei temperate.
Dintre aceștia, cu o frecvență mai mare se impune anticiclo-
n u 1 A z o r e 1 o r, care transportă, dinspre oceanul Atlantic peste Eu­
ropa, pînă in regiunea noastră, mase de aer umed și răcoros vara (cu
deosebire în lunile mai, iunie, iulie și august), determinînd o nebulo­
zitate accentuată și precipitații abundente, iar iarna mase de aer cald
și umed, producînd ninsori abundente. Tot în timpul iernii, se remarci
cu o mare frecvență deplasarea maselor de aer rece și uscat, continen-
talizat, cu origine în anticiclonul euroasiatic (siberian), care-
provoacă, de obicei, geruri aspre sau viscole puternice. Același anti-
ciclon euroasiatic, dacă se îndreaptă vara spre Europa centrală și de
est, dă vînturi din categoria suhoveelor, însoțite de mult praf.
Alt centru baric, cu importanță și pentru clima din zona munici­
piului Iași, este ciclonul islandez, foarte activ în partea de
nord-vest a Europei, dar care trimite frecvent, în tot timpul anului, aer
polar și subpolar maritim și spre sud-estul Europei, producînd precipi­
tații abundente și vînturi puternice, însă de scurtă durată. Cu o frec­
vență mai redusă, pentru partea de sud-est a țării noastre, sînt c i c 1 o-
nii mediteraneeni, care transportă pînă la latitudinea orașului
Iași mase de aer umed și cald, dînd ploi însoțite de descărcări electrice,
uneori și de grindină.
La aceste situații barice principale se adaugă și cele secundare, cu
o frecvență mai mică, dar importante pentru stările de vreme și de climă
din zona la care ne găsim, cum ar fi, de exemplu, cele care contribuie
la deplasarea maselor de aer tropical uscat dinspre nordul Africii și
care dau vremii un caracter excesiv de călduros și secetos (primăvara,,
toamna și mai ales vara) sau tipurile barice care cauzează deplasarea
maselor de aer umed polar, dinspre nord și nord-vestul Europei, gene­
rate de anticiclonul groenlandez, care determină iarna
și în răsăritul țării noastre, temperaturi scăzute ale aerului și precipi­
tații abundente sub formă de ninsoare.
Natura suprafeței subiacente este, de asemenea, un factor clima­
togen activ, variabil în spațiu și timp. Sub acest aspect, ne interesează
mai ales valoarea albedoului, potențialul specific de absorbție sau re­
flexie al razelor solare. In perimetrul urban clădit, de exemplu, albe-
doul are valori mari.tot timpul anului, mai ales iarna, cînd, la culoarea
deschisă a zidurilor și a acoperișurilor clădirilor, a pavajului străzilor
și al piețelor, se adaugă mantia albă a zăpezii proaspăt căzute (cu un
albedou de 55—80%, uneori chiar de 90%). In zona periurbană albe-
doul are valori ceva mai mici deasupra luciului apei iazurilor (Ciric,

41
 Aroneanu, Chirița) și a rîurilor. Deasupra crîngurilor și pădurilor, a
parcurilor și grădinilor, livezilor și viilor, pășunilor și fînețelor, albedoul
are de asemenea valori mici, variind între 15 și 25%.
Evident că această diferență de albedou dintre zona periurbană și
intravilan determină diferențieri de încălzire a acrului și de aici derivă
începutul deosebirilor climatice locale.
Reducerea acestor diferențe termice și de albedou se poate face
prin sporirea, în perimetrul clădit, a spațiilor verzi și acvatice. Acestea,
pe lîngă reducerea diferenței de temperaturii dintre intravilan și zona
preorășenească, contribuie și la reducerea poluării atmosferei urbane,
dind, în același timp, și un plus de frumusețe peisajului urban.

B. Elementele și fenomenele climatice

* 1. Temperatura aerului. Temperatura acrului este elemen­

tul climatic care redă cel mai bine influența factorilor climatogeni și, in
primul rînd, al radiației solare.
Analiza datelor rezultate din înregistrări plurianuale (1894—1943;
1945—1982) scoate în evidență o medie termică de 9.3°C, precum și
unele particularități ale regimului de temperatură a aerului, specifice
zonei temperate. Astfel, din punct de vedere termic, clima din zona
municipiului Iași se caracterizează prin existența, în general, a iernilor
reci, a verilor cu temperaturi medii ce ajung la 20°C și primăveri a
•căror temperatură devine egală cu media multianuală (9.3°C), dar este
totdeauna mai mică decît a anotimpului de toamnă.
Cea mai caldă lună a anului este, de regulă, iulie (21.0°C), iar cea
mai rece, ianuarie (—4.0°C). Amplitudinea termică medic anuală este
deci de 25°C, ceea ce ne permite să încadrăm zona municipiului Iași în
-regiunile cu amplitudini medii anuale mari, care corespund unui climat
temperat-continental, de nuanță excesivă.
Vara și iarna, temperatura variază puțin de la o lună la alta, în
timp ce, în anotimpurile de tranziție, diferențele termice medii depășesc,
-uneori, 10° (în aprilie-mai 1907, în martie-aprilie 1932, în octombrie-
noiembric 1896, 1918, 1935). '
In variațiile anuale ale temperaturii aerului s-au înregistrat în­
semnate abateri de la media multianulă (9.3°C), iar variabilitatea în
timp a mediilor anuale a avut un caracter restrîns și neregulat. Datorită
fluctuațiilor energiei solare și dinamicii atmosferei, temperaturile medii
anuale au oscilat între 10.9° (1936) și 7.1° (1940). în perioada îndelun­
gată de observații luată în calcul (88 ani), s-au deosebit grupe de ani
consecutivi cu abateri pozitive față de media plurianuală (1895—1901 ;
1925—1927 ; 1934—1935 ; 1945—4951 ; 1965—1968), ca și ani excesiv de
•călduroși (1930, 1936, 1951) sau excesiv de friguroși (1933, 1940, 1942).
'Caracterul deosebit de rece al unor ani s-a datorat activității intense și
frecvente (din timpul iernilor), fie a anticiclonului groenlandez, fie a
celui scandinav, ce au determinat pomparea spre centru și sud-estul
Europei a maselor de aer polare sau arctice.
Ca urmare a influenței dinamicii maselor de aer de origine diferită,
■care se întrepătrund pe teritoriul țării noastre, au variat în limite largi
și amplitudinile termice anuale. De exemplu, au py^ *
-
trastul termic dintre vară și iarnă, cauzat de influența maselor de aer
•continental foarte rece iarna și deosebit de cald vara, a fost concretizat
prin valori ale amplitudinilor anuale ce au depășit 35° (1929, 1963).
Față de acestea, amplitudinile anuale ale temperaturilor extreme absolute
au avut valori cu mult mai mari, variind între 48.3° (1958) și 70.5°
.(1937). Deși aceste valori extreme absolute au un caracter accidental,
producîndu-se la intervale foarte mari de timp, sînt totuși deosebit de
importante în evaluarea potențialului climatic, indicînd cu precizie limi­
tele între care poate varia temperatura aerului. In perioadele de obser­
vație 1899—1917, 1920—1943, 1945—1982, temperaturile maxime abso­
lute au urcat la +40°C în interiorul orașului (27.VII.1909) și la +39.6°C
în afara sa (lași-Aeroport în 13.VIII.1946). In aceleași perioade, tempe­
ratura minimă absolută a coborît, în noaptea de 1 februarie 1937, la
—35°C (fig. 8 f), consecință a proceselor advective și emisiv-radiative
locale, cauzate de activitatea anticiclonului euroasiatic, care a afectat,
cu extremitatea sa vestică, partea de nord-est a României. Asemenea
situații sinoptice, ca și cele din timpul verii, cînd deasupra Europei
răsăritene, Asiei de Sud-Vest ori Africii de Nord persistă arii antici-
clonice, ce determină și în regiunea țării noastre o încălzire accentuată
a atmosferei, au făcut ca la Iași să se înregistreze o amplitudine maximă
absolută de 70°C, la stația din cuprinsul orașului, și de aproape 75°C,
la stația din afara sa, la Aeroport. Iată, așadar, că și această trăsătură
a regimului de temperatură trădează gradul accentuat de continentalism
al climei de aici.
Producerea si persistența, uneori, a temperaturilor minime extreme
ale aerului, cu valori sub —25°C și —30°C, exercită o. influență nefa­
vorabilă asupra solului, producînd înghețarea acestuia pînă la adîncimea
medie maximă de 70 cm, ori chiar a organelor vegetative aeriene, mai
cu seamă la speciile pomicole mai termofile (nuc, piersic, cais, păr, dud)
sau la vița de vie, neîngropată la o adîncime corespunzătoare acestor
limite termice. La fel, scăderea apreciabilă de temperatură poate in­
fluența negativ asupra rețelei de canalizare, neinstalată după norme
care să țină seama de aceste însemnate scăderi ale temperaturii aerului.
De asemenea, caracteristice pentru zona municipiului Iași sînt și
salturile interdiurne ale temperaturii medii, mai accentuate iarna și mai
estompate vara. Iarna, în nopțile cu cerul senin și calm atmosferic, cînd
procesul de iradiație se intensifică, temperaturile medii diurne coboară
în ianuarie sub —23°C (20 ianuarie 1963), și tot iarna,. dar cu vreme
noroasă și în prezența maselor de aer cald, acestea urcă la 4-10° (8.9°
în 10 decembrie 1960, 11 decembrie 1965, 7 decembrie 1969 cm.). Vara,
în condițiile de încălzire excesivă a suprafeței active, temperjtura me­
die diurnă a aerului depășește, uneori, 30°C, după cum tot vara, în
urma unor invazii întîmplătoare de aer rece, temperatura medic diurnă
poate scădea apreciabil, sub +60C (în iunie) și . sub -|-10oC (în iulie
și august).
Dăunătoare pentru activitatea practică din unele sectoare de acti­
vitate (construcții mai ales) sînt și amplitudinile diurne ale tempera­
turii aerului din anotimpurile de tranziție.
Pe lingă aceste particularități ale temperaturii aerului, în zona
municipiului Iași mai sînt caracteristice și inversiunile de temperatură,
cauzate atît de diferența apreciabilă de altitudine a reliefului, cît și de

43
 existența unei atmosfere urbane mai calde decît a împrejurimilor. ln
timpul anului, cele mai intense (4—10°) și mai frecvente inversiuni
termice (40%), care afectează straturi atmosferice pe mari grosimi, au
loc în anotimpul de iarnă, în prezența stratului de zăpadă, iar din punct
de vedere baric, în regim anticiclonal, cu cerul senin și calm atmosferic.
In asemenea condiții, radiația efectivă a suprafeței subiacente este mare
și în timpul zilei, așa încît inversiunile de temperatură sînt de durată
(4—5 ziie). In celelalte anotimpuri, inversiunile încep a se forma seara,
extinzîndu-se treptat în înălțime, unde ajung să fie maxime către dimi­
neață, în preajma orelor 3—5, după care se reduc treptat, ajungînd ca
după răsăritul Soarelui, în jurul orei 9, acestea să slăbească în inten­
sitate și să dispară complet.
• In lunile de vară, inversiunile de temperatură se caracterizează prin
cea mai redusă intensitate, frecvență și extindere pe verticală. Deși în
medie pe an, în zona municipiului Iași, fenomenul de inversiune ter­
mică are o frecvență numai de cca 20%, considerăm totuși că, pentru
diminuarea influenței sale negative (stagnarea și concentrarea impu­
rităților în aerul din imediata apropiere a' suprafeței subiacente, sau
scăderea excesivă a temperaturii aerului și solului), este necesară spo­
rirea spațiilor verzi din zona urbană, mai ales în cea industrială, care
pot contribui la fixarea impurităților, la purificarea aerului prin mărirea
cantității de oxigen, la ameliorarea climatului prin scăderea intensității
cețurilor urbane sau de radiație, ca și la reducerea circulației locale a
aerului și, ca atare, la diminuarea producerii fenomenului de inver­
siune termică. *
O altă caracteristică a regimului de temperatură, legată de scă­
derea acesteia sub 0°C, este înghețul. Fenomenul de îngheț, specific
perioadei reci a anului, frînează de multe ori dezvoltarea optimă a
plantelor, determinînd pagube serioase cînd se produce timpuriu toamna
(1929, 1946) și târziu primăvara (1952, 1954, 1956, 1968).
Pentru agricultură, mai ales, ca și pentru alte sectoare de activitate
practică, interesează datele medii și extreme de producere a acestor
înghețuri timpurii și tîrzii. Din analiza observațiilor plurianuale rezultă
că data medie de producere a primului îngheț de toamnă, la 'Iași, a fost
14 octombrie, iar a ultimului îngheț de primăvară, 20 aprilie. Intervalul
mediu anual fără îngheț se extinde astfel la 177 zile. Față de aceste
date medii, datele extreme la care s-au produs înghețurile, cauzate de
invaziile accidentale ale maselor de aer reci, polare sau de accentuarea
proceselor radiative locale, au avut loc cu totul diferit. Astfel, data
cea mai timpurie a înghețurilor de toamnă a fost la finele primei de­
cade a lunii septembrie, în timp ce data cea mai tîrzie a înghețului de
primăvară se înregistrează în decada a treia a lunii mai (20/21 mai
1952). In medie, numărul anual al zilelor cu îngheț (adică cu o tem­
peratură minimă mai mică sau egală cu 0°C) este de 110 (tab. III), cu
o frecvență maximă în luna ianuarie (28.1 zile), în timp ce în lunile
mai și septembrie ele sînt extrem de rare (cîte 0.1). Relativ mare este
și numărul de zile de iarnă (cu temperaturi maxime mai mici sau egale
cu 0°C), care la Iași se apropie de 40 pe an (tab. III).
Dimpotrivă, în sezonul cald al anului, în intervalul aprilie-octom-
brie, mai ales în lunile iulie și august, atunci cînd peste partea de est
a țării se deplasează sau staționează mase de aer continental de ori­
gine tropicală, determinînd un timp senin și o puternică încălzire a
suprafeței active, nu puține sînt cazurile (tab. III) cînd fpmneraturile
-maxime sînt egale cu 25°C sau depășesc această valoare, adică se produc
zile de vară (în medie 85.4 pe an) sau chiar zile tropicale (23), cînd tem­
peraturile maxime devin egale cu 30°C sad depășesc această valoare.
In unii ani însă, frecvența mai mare a invaziilor de aer continental, din
est și sud-esț, face ca numărul acestora din urmă să crească în mod
t1 acest Punct de vedere este concludent exemplul anului
1946, in cursul caruia s-au produs 61 de zile tropicale. ' ‘

3501

250-

200

300-

curii.) și âl nebulozității (0—10)

-------- durata posibilă. ---------
-durata efectivă ...... nebdozi-

/mb
W

■.
^■3»

Regimul tensiunii
vaporilor de npA (1945—19821.
 Fig. 8 d — Regimul nebulozității (0—10).

Fig. 8 e — Regimul anual al presiunii atmosferice.

în general, frecvența ridicată a zilelor cu îngheț, de iarnă, de vară

și tropicale constituie o trăsătură caracteristică a regimului termic,
subliniind, alături de alte trăsături, nota de excesivitate a climatului
temperat-continental al zonei în care este situat municipiul Iași.
 Fig. 8 h — Cantități maxime de precipitații căzute în 24 de ore.

2. Umezeala aerului. In strînsă corelație cu influența fac­

torilor de circulație generală și locală a atmosferei, cu variațiile în timp
și spațiu ale temperaturii suprafeței subiacente și a aerului de deasupra,
ca și cu unele elemente ale cadrului natural (hidrografic, vegetație),
sînt variațiile umezelii aerului.
Umezeala aerului, sub forma tensiunii vaporilor de apă, variază
direct proporțional cu temperatura aerului și are deci același regim
diurn și anual. Astfel, în cursul anului, tensiunea vaporilor de apă
este caracterizată printr-un maxim în luna iulie, de 16.9 mb și un
minim în luna ianuarie, de 4.4 mb (Fig. 8 b). Amplitudinea anuală rezul­
tată este de 12.5 mb, adică exact jumătate din valoarea amplitudinii
 termice, iar media anuală a tensiunii vaporilor de apă este de 10.1 rab
(Tab. III). Față de această valoare medie, în unii ani, datorită proceselor
de circulație atmosferică, în timpul cărora au vehiculat și persistat
timp îndelungat mase de aer rece — de origine continentală, sau ma$ț
de aer cald — de origine maritimă, tensiunea vaporilor de apă a variat
în limite foarte largi: de la 2.1 mb (februarie 1954) pînă la 19.6 mb
(iulie 1972). -■ .
Umezeala relativă a aerului, mărime care variază invers propor­
țional cu temperatura, se caracterizează printr-o valoare multianuali
relativ redusă (74%) și o amplitudine medie mare (24%), specifică re­
giunilor cu climat continental. Cele mai mari valori medii lunare se
apropie de 90% (89% în luna decembrie), iar cele mai mici se reduc
pînă la 65% (în luna august). Scăderea umezelii relative, caracteristică
intervalului ianuarie-august (Fig. 8 g), este deranjată de conturarea in ■
luna iunie a unui maxim secundar (67%), rezultat al frecventelor de­
plasări ale maselor de aer dinspre vest, sud-vest și nord-yest.
Regimul umezelii relative a aerului se mai caracterizează și printr-o
frecvență mare a zilelor cu valoare ^30%, în lunile aprilie-mai, adică
.atunci cînd și numărul zilelor cu vînt cald și uscat este maxim. Acest

mm

Fig. 8 i — Regimul precipitațiilor atmosferice (1935—1982).

2 l" frecvența medie a Vîntului pe direcții (%) -1’961—1982.

» K - Viteza medie a vuitului pe direcții (m/s) (1961—1982).

48
deficit de umezeală din timpul primăverii, identificat uneori și vata,
afectează negativ nu numai vegetația (prin aceea că intensifică eva'po-
transpirația, frînează formarea precipitațiilor și deci creează condiții de
apariție a fenomenului de secetă-meteorologică și apoi pedologică), ci
și gradul de impurificare a atmosferei, în special a atmosferei urbane,
poluarea cu praf luînd în aceste stări de vreme proporții însemnate.
De asemenea, și frecvența mare (cca 50%) a zilelor cu umezeală relativă
80%, specifică anotimpului rece, reprezintă un aspect negativ al
climei municipiului Iași, influențînd starea de sănătate a populației,
mai ales în sectorul urban de vale a Bahluiului, unde se află și zona
industrială, generatoare de impurități.
Umezeala aerului influențează într-o bună măsură și activitatea
dintr-o serie de ramuri industriale ale orașului, cum ar fi, de exemplu,
din industria textilă, a mobilei și ceramică. Cu toate că procesele teh­
nologice se desfășoară în majoritatea cazurilor în aer condiționat, totuși,
în anumite faze de prelucrare sau depozitare a produselor, ea este stân­
jenită de acțiunea umezelii atmosferei.
* 3. Nebulozitatea. Fiind legată de,Umiditatea aerului și dejn-
fjnența. fartnrilnr dinamici și_ geografici, nebulozității îi este specifică 0
distribuție în timp și spațiu analoagă umezelii. Din planșa cu regimul
elementelor climatice se observă că valorile medii lunare ale nebulozi­
tății la Iași sînt cuprinse între 7.8 (februarie) și 5.1 (august). Acest
regim anual al nebulozității, cu valori ridicate la sfîrșitul și începutul
iernii și scăzute la sfîrșitui verii și începutul, toamnei, își găsește expli­
cația in activitatea ciclonică-frontaîă dinspre Marea Mediterană în timpul
iernii și, respectiv, a celei anticiclonice din lunile august-septembrie.
Regimul nefic anual poate fi corelat și cu regimul temperaturii
aerului șau, mai bine zis, cu cel al duratei de strălucire a Soarelui pe
cer, cu care variază fie direct, fie invers proporțional. Așa, de exemplu,
la valorile mari ale nebulozității din sezonul rece al anului, corespund
valori mici ale duratei de strălucire a Soarelui, iar la valorile reduse ale
nebulozității din sezonul cald, corespund valori ridicate ale duratei de .
strălucire (Fig. 8 a și Tab. III).
Pe lîngă factorii de importanță generală, care imprimă caracterul
principal al regimului nebulozității, un rol deosebit asupra accentuării
proceselor nefogenetice, ce se observă în ultima vreme, îl au și factorii
locali-antropici : ritmul de dezvoltare a orașului și a funcțiilor sale eco­
nomice, creșterea populației, a unităților industriale-consumatoare de
însemnate cantități de combustibil care, prin ardere, produc și impu­
rități, ce constituie nuclee de condensare (condiție esențială în forma­
rea norilor). ,
Intr-adevăr, analiza datelor obținute din observațiile efectuate în
interiorul orașului și în exteriorul său, ori a celor rezultate din calcu­
larea mediilor glisante, provenite din perioade diferite de urbanizare,
evidențiază atît o creștere a nebulozității medii, cit și a frecvenței
zilelor cu cerul acoperit și noros, ultimele în detrimentul celor senine,
care abia ajung, în medie, pe ultimul interval (1970—1980), la 34 zile
anual, adică numai 28% din ceea ce a fost în perioada 1930—1940
(Tab. IV).
Datele de față ne determină să tragem concluzia că pe viitor se
impune luarea unor măsuri energice de reducere a procesului de po-

49
4 — Geografia municipiului Iași 206
 luarea atmosferei, care să stopeze și chiar să diminueze nebulozitatea
și frecvența zilelor noroase și acoperite, cu importante implicații asupra
t celorlalte elemente climatologice și asupra dezvoltării vegetației.
.•'4. Precipitațiile atmosferice și fenomenele hi-
dromcteorologice. Cunoașterea precipitațiilor atmosferice, cu
multiplele lor aspecte, legate de cantitatea, regimul, frecvența, intensi­
tatea și forma sub care cad, are, pe lingă o importanță teoretică, clima-
tologică, și o mare importanță practică, în agricultură, hidrotehnică,
urbanism, transporturi, balneologie etc.
Situat la o mare depărtare de ocean, în partea extrem sud-estică a
Cîmpiei Moldovei, teritoriul municipiului Iași primește cantități medii
anuale dc precipitații cu valori moderate (Tab. III), media multianuală
fiind de 533.7 mm. •
n Analiza înregistrărilor multianuale pune în evidență un tip de regim
pluviometric dc tranziție între regiunile nordice, pe de o parte, și cele
sudice și sud-vestice ale țării, pe de altă parte, regim caracterizat prin
existența unui minimum în luna martie (24.9 mm), a unui maximum
principal în luna iunie (80.1 mm) și altul secundar în luna noiembrie
(38,7 mm), așa cum rezultă din Fig. 8 ijMaximumul principal, din luna
iunie, este atît rezultatul advccțici maselor de aer umed și instabil de
origine atlantică, cît și al proceselor termo-convective, care favorizează
acum puternice și frecvente averse de ploaie. Cel de al doilea maximum,
secundar, este consecința directă a dezvoltării și extinderii spre nord-
est a activității ci clon al-f ronțăie de deasupra bazinului Mării Medite-
rane. In perioada rece a anului, din cauza frecvenței mari a maselor de
aer continental, uscat, și a slăbirii convecției termice, cantitatea de
precipitații scade, în general sub 30% din totalul anual.
In timp, precipitațiile atmosferice se mai caracterizează prin marea
variabilitate a producerii lor, pusă în evidență fie printr-o frecvență
și o abundență excesivă, fie, dimpotrivă, printr-un deficit pluviometric
sau chiar prin absență totală un timp îndelungat. Și într-un caz și
într-aJtul, această trăsătură a regimului precipitațiilor cauzează mari
prejudicii economiei municipiului.
Datele de înregistrări plurianuale ilustrează importante abateri ne­
gative și pozitive față de normală (533.7 mm), abateri care-și au origi­
nea în fluctuațiile dinamicii atmosferei, în interacțiune cu particulari­
tățile fizico-geografice regionale și locale.
Pe ani, cele mai mici cantități de precipitații au căzut în 1896
(285.8 mm) și 1945 (294.0 mm), ani în care a existat o frecvență mare
a ariilor anticiclonale ce au determinat transportul de aer cald și uscat
de origine tropical-continentală. In același timp, au existat numeroși
ani în care cantitățile anuale de precipitații au depășit media pluri-
anuală : 1897, 1900, 1901, 1909, 1912, 1915, 1932, 1933, 1940, 1941, 1947,
1966, 1969, 1970, 1976, 1978, 1979, 1980, 1981. Dintre aceștia însă, s-au
detașat anii 1940 (842.3 mm) și 1980 (821.3 mm), cînd, datorită acțiunii
îndelungate și frecvente a circulației ciclonice și a invaziilor de aer umed
dinspre vest și nord-vest, au căzut ploi numeroase și abundente. Din
Tab. III se observă foarte bine și marea variabilitate a cantităților lunare
de precipitații, ce au înregistrat valoarea maximă absolută de 202.8 mm
în luna iunie a anului 1901 și cantități deosebit de reduse în ianuarie
1894, august 1929 și octombrie 1953. Bineînțeles că au existat și luni

50
în care s-a semnalat lipsa totală a precipitațiilor ca, de exemplu, în
martie 1921, septembrie 1903 și 1982, octombrie 1891.
Alte, caracteristici ale regimului pluviometric sînt frecvența și abun­
denții. Din acest punct de vedere, datele de observație (Tab. III) indică un
număr mediu de 123 de zile cu precipitații (^0,1 mm) și un regim
al frecvenței acestora ce prezintă un maximum la sfirșitul primăverii-
inceputul verii (peste 12 zile lunar), urmat de un minim ia sfirșitul verii-
începutul toamnei (7.5—8.7 zile). Prin urmare, probabilitatea cea mai
ridicată de producere a precipitațiilor aparține lunii iunie (41%), iar
cea mai scăzută lunii septembrie (25%). Față de aceste date medii, in
funcție do originea maselor de aer care se deplasează asupra teritoriului
țării noastre, și, în special, asupra părții ei de răsărit, numărul zilelor
cu precipitații fluctuează extrem de mult de la un an la altul. *
în ceea ce privește abundența precipitațiilor, apreciată după canti­
tatea medie zilnică și maxima căzută în 24 de ore, înregistrările arată
că vara cad cele mai abundente ploi zilnice, iar cele mai puțin abun­
dente sînt iarna și la începutul primăverii. De obicei, în timpul perioa­
delor ploioase (uneori și în perioadele cu precipitații normale sau chiar
secetoase) cad unele ploi cu o intensitate extrem de mare. Cantitățile
maxime de precipitații din timpul a 24 de ore sint mai mici în lunile
de iarnă și cresc treptat către lunile de vară (Fig. 8 h), cînd pot depăși,
în unele situații sinoptice, cu mult media multianuală a precipitațiilor
din luna respectivă. Acesta a fost cazul, dacă ne referim la ultimele
decenii, al zilelor de 12 iulie 1969 și 25 august 1970. La 25 august 1970,
bunăoară, la stația lași-Aeroport s-a înregistrat valoarea maximă ab­
solută a cantității de precipitații căzute în 24 de ore, egală cu 136,7 mm.
Do reținut faptul că, din această cantitate, 134 mm au căzut in numai
15 ore, reprczentînd 87% din precipitațiile totale ale lunii august din
acel an și depășind de 2,39 ori media multianuală a lunii august.
♦ Ploile torențiale, caracterizate printr-o mare abundență, sînt aspecte
negative ale climei din zona municipiului Iași, prin aceea că produc
inundații, alunecări de teren, decopertarea străzilor, întreruperea circu­
lației auto sau feroviare și eroziunea solurilor. ‘
4 în anotimpul rece al anului cea mai mare parte din precipitațiile
atmosferice cade sub formă de ninsoare. Numărul mediu al zilelor
cu ninsoare este cel mai mare în lunile ianuarie, februarie (peste 11
zile) și decembrie (peste 8 zile). în medie, la Iași se produc anual 40 de
zile cu ninsoare (Tab. III). I Pe ani, cel mai mic număr de zile cu nin­
soare s-a înregistrat în 1935 (7), iar cel mai mare în 1963 (62).
Și cele mai însemnate cantități de zăpadă cad tot în lunile februarie,
ianuarie și decembrie. în mod excepțional, zăpada s-a produs în zona
municipiului lași și-n afara anotimpului de iarnă, fie destul de timpu­
riu, în lunile octombrie-noiembrie, fie foarte tîrziu, în luna aprilie, cînd
a fost însoțită de viscol (1 aprilie 1944). Uneori, în aceste perioade s-au
măsurat și grosimi apreciabile ale stratului de zăpadă (69 cm in no­
iembrie 1942).
Cea mai mare grosime cumulată a stratului de zăpadă (195 cm), ca și
cea mai uniformă răspîndire la sol, pe întreg sezonul rece, a fost în
iarna anilor 1931—1932. în contrast, iarna anilor 1965—1966 s-a carac­
terizat printr-o mare neuniformitate a depunerii stratului de zăpadă la
sol. în luna ianuarie, sub acțiunea viscolului foarte violent (viteza via­
tului la rafale a depășit 55 m/s), zăpada a fost intens spulberată, tro-

51
ienelc ajungînd, pe alocuri, la o grosime de 4—5 m. Alături de acesta
situații, menționăm și cazul unor ierni cu strat de zăpadă foarte sub
țire (2 cm), cum au fost cele ale anilor 1971—1972 și 1974—1975,
în general, din datele de observație s-a constatat că, în aproxima-
tiv peste 50% din ani, solul a fost protejat, împotriva înghețurilor din
timpul iernii, de către un strat de zăpadă gros de cel puțin 5 cm. Numă­
rul mediu al zilelor cu solul acoperit de zăpadă a fost de 65 zile, iară;
maxim de 130 zile (1942).
Regimul pluviometric din zona municipiului lași se mai caracteri­
zează prin apariția frecventă a fenomenului de secetă. Seceta poate avea
loc în orice perioadă din an, însă cea mai ridicată frecvență corespunde
anotimpurilor de primăvară (18%) și, în special, sfîrșitul verii și în­
ceputul toamnei, cînd gradul de probabilitate a producerii secetelor
ajunge, în medie, la 47%.
Numărul mediu al perioadelor secetoase (pentru intervalul 1961-
19B2) este de 2,7, cel maxim fiind do 5 (1962), iar col minim de 1 (ir,
mai mulți ani). Tot pentru acest interval și tot după criteriul Hellmann,
durata medie a perioadelor secetoase este de 13 zile, iar cea maximi
de 22 zile (6—27 octombrie 1969)...
Calculînd valoarea indicelui pluviometric, după criteriul propus de
N. Topor, deducem că n-au existat luni iunie secetoase, foarte sece­
toase sau excesiv de secetoase. Deci, aceasta este luna cu cel mai redus
grad de probabilitate a producerii. secetelor atmosferice, pedologice și
mixte, fenomene meteorologice, dăunătoare, mai ales agriculturii din
?ona municipiului. .
în afara precipitațiilor sub formă de ploaie și zăpadă, mai prezintă
interes, din punct de vedere' științific și practic, și alte produse ale
condensării sau sublimării vaporilor de apă ca.: lapovița, poleiul, chi­
ciura, rouă, bruma — fenomene hidrometeorologice care, alături de
ceață și viscol, completează tabloul general al condițiilor climatice. în
ansamblu, aceste fenomene se produc cu mari discontinuități în timp
și cu intensități care, adesea, exercită acțiune nefavorabilă asupra dife­
ritelor sectoare de activitate economică (în afară de rouă).
Regimul anual al acestor fenomene este ilustrat prin datele medii
lunare (Tab, III), care reflectă atît influența factorilor climatici ge­
nerali, cît și a celor locali. Se observă că unele fenomene hidrometeo­
rologice au o frecvență anuală mare (rouă, bruma, ceața și viscolul),
iar altele mică (lapovița, chiciura, poleiul, grindina).
Condițiile în care apar și se dezvoltă, particularitățile distribuției
în timp și spațiu, excepțiile sub raportul intensității, ca și urmările
nefaste legate de acestea, au fost analizate cu altă ocazie (Elena Erhan,
1979).
• W5. V î n t u r i 1 e. Vînturile, cu principalele lor caracteristici de
frecvență și viteză, se disting printr-o mare fluctuație în timp și spa­
țiu. Ele sînt determinate atît de curentul general-zonal al circulației
atmosferice, cît și de elementele orografiei regionale și locale. Influ­
ența acestor factori (analizată detaliat în prima parte) se materializează
în configurația rozelor de vînt (Fig. 8).
Din analiza rozelor anotimpuale și anuale de frecvență medie a
vînturilor (Fig. 8 j), rezulta că, pentru zona municipiului Iași, sînt do­
minante vînturile de nord-vest și cele de est (Tab. V). Cea mai redusă

52
 frecvență medie o au vînturile dinspre nord-est, consecință a faptului
că în regiunile estice și nord-estice ale Europei staționează, în cea
mai mare parte din an (primăvara, vara, toamna), arii barice ciclonale.
In timpul verii, spre deosebire de celelalte anotimpuri, se remarcă, cu
frecvență importantă, Vînturile din direcția de nord-vest (25,7% și
de vest (12,6%)- *
în medie, în zona municipiului Iași vînturile bat într-o propor­
ție de peste 77%. Valoarea medie relativ ridicată a calmului atmosfe­
ric (22,8%) indică condiții de adăpost aerodinamic, corespunzător po­
ziției sale în cadrul Cîmpiei Moldovei. Față de aceste valori, ce pro­
vin de la stația Iași-Aeroport; cu o altitudine de 104 m, considerăm
că în văi sau pe culmile dealurilor mai înalte din jur există abateri
importante. 1
în plus, independent de dinamica regională, urmare a particula­
rităților condițiilor naturale și complexității structurii funcționale a
orașului Iași, în zona municipiului se manifestă și o circulație locală a
acrului; sub formă de brize de deal-vale și de briză urbană. Cauza
acestei dinamici locale este în primul rînd diferența de temperatură
dintre oraș și zona înconjurătoare,- urmată de deosebirile de presiune
atmosferică, care determină deplasarea aerului dinspre zona penur­
bană, cu aer mai rece și, deci, cu presiune mai mare, spre-orașul mai
cald șî cu presiune mai mică. ................. - •* .
Deplasarea aerului spre oraș, și mai evident spre valea Bahluiului,
se efectuează mai frecvent în orele de seară și de noapte, în stările
barice anticiclonale din toate anotimpurile, dar mai cu seamă iarna.
Această mișcare a aerului este sesizată adesea de locuitorii cartiere­
lor Socola, Nicolina și Tătărași, prin direcția de deplasare a fumului,
funinginei, ori mirosului de bioxid de sulf, venit din- sectorul gării
principale, a depoului or a zonei industriale. în timpul nopții insă,
circulația locală a aerului este complicată de briza orografică ; din­
spre rama înaltă a reliefului de la sud și sud-vest de oraș are loc o
deplasare a aerului mai rece spre albia majoră a Bahluiului, pusă în
evidență prin inversiunile de temperatură care se produc. Rolul pe
care-1 are valea Bahluiului în circulația locală din cuprinsul munici­
piului se remarcă deseori prin straturile masive de ceață, de natură
radiativă, cantonate în sectoarele urbane desfășurate în albia majoră
a Bahluiului și pe terasa inferioară, cînd se produce scăderea vizibi­
lității la mai puțin de 10 m.
* Regimul vitezei vîntului variază și el, în strînsă corelație cu re­
gimul circulației generale â atmosferei, sub raportul valorii gradienți-
lor barici orizontali, la care se adaugă gradul de rugozitate al supra­
feței subiacente deasupra căreia se deplasează. Potrivit acestor cauze,
valorile medii anotimpuale ale vitezei vîntului ajung la 4 m/s /(Tab.
V). Cele mai mari viteze medii s-au constatat pe direcția dominantă,
de nord-vest (5,9 m/s), direcție pe care s-au măsurat atît vitezele ma­
xime medii (13 m/s), cît și maxima absolută de peste 55 m/s (am­
bele în ianuarie 1966).
De asemenea, viteze medii ridicate ale vîntului s-au mai înregis­
trat și pe direcțiile de nord, de sud și de sud-est. Pe componenta de
nord-est, cu cea mai redusă frecvență, s-a observat și cea mai mică
valoare medie ă vitezei vîntului (3 m/s). Din datele aceluiași tabel și
din Fig. 8 k, cu rozele de viteză pe anotimpuri, se mai observă ofy

53
 valorile cele mai importante ale vitezei medii a viatului sint în ano­
timpurile de primăvară (4,7 m/s) și iarnă (4,3 m/s), iar cele mai mo­
derate în anotimpurile de toamnă și vară (3,6 m/s).
Pe verticală, viteza vîntului crește proporțional cu înălțimea, mai
lent la început și din ce în ce mai repede pe măsură ce altitudinea
sporește. Cele mai mari valori se înregistrează întotdeauna la peste
3000 m, variind (în funcție de anotimp) în limite cuprinse între 6,7
și 9,9 m/s.
în legătură cu modul de folosire a energiei vîntului, mai intere-
scază și regimul diurn al vitezei vîntului, numărul zilelor cu vînt
tare, frecvența vîntului pe praguri de viteze etc.
Regimul diurn al vitezei vîntului prezintă un maxim în timpul
amiezii (14—15h) și un minim noaptea (0—0,5h). Vitezele maxime apar­
țin în general intervalului orar 12—18 al anotimpului deprimăvară.
Numărul zilelor cu vînt tare (^ 6 m/s) depășește, în medie, 3-7
de zile pe an, oscilînd între 4 (1974) și 124 zile (1952). Lunile cu cel
mai mare număr de zile cu vînt tare au fost martie și aprilie, de
unde și concluzia că acestea sînt epocile din an și din zi în care ren­
tabilitatea utilizării energiei eolice este maximă.
Din calculele efectuate asupra frecvenței vîntului pe praguri de
viteze, reiese faptul că cele mai numeroase situații de timp au fost
acelea în care viteza vîntului a variat între 0—1 m/s sau cele în
care viteza a fost mai mare de limitele 2—5 m/s. Cu o frecvență
extrem de redusă se remarcă situațiile în care aceasta a depășit
12 m/s sau, cu totul excepțional, 21 m/s.

C. Sectoare climatice <

Sub influența neomogenității suprafeței active, exprimată prin
factorii geografici și antropici ca : diferența de altitudine a reliefu­
lui, gradul său mare de fragmentare, morfologia, înclinarea și orien­
tarea acestuia, existența, văii largi a Bahluiului, marea varietate a so­
lurilor și vegetației, structura complexă a suprafeței urbane (variația
dimensiunii clădirilor, masivitatea și densitatea lor, orientarea și lă­
țimea diversă a rețelei stradale, prezența parcurilor și a suprafețelor
acvatice), pe teritoriul municipiului Iași se evidențiază arii cu parti­
cularități locale ale climatului, la conturarea cărora contribuie și
procesul de impurificare a atmosferei. Astfel, potrivit deosebirilor de
valori ale elementelor și fenomenelor climatice, în cuprinsul muni­
cipiului Iași se deosebesc două tipuri climatice principale (urban și
periurban), patru sectoare climatice (în cadrul tipului urban) și nu­
meroase microclimate (Fig. 9), fiecare cu caracteristici proprii (pentru
detalii a se vedea lucrarea Elenei Erhan (1979), Clima și microclimatele
din zona orașului Iași.
A. Tipul de climat urban, suprapus intravilanului, prezintă unele
caracteristici climatice net deosebite de cel din afara orașului.
Climatic, orașul se caracterizează, înainte de toate, printr-un albe-
dou ridicat, o sursă suplimentară de căldură și o impurificare accen­
tuată a atmosferei. Toate acestea fac ca temperatura aerului urban să
fie mai ridicată în medie cu 0,5°—1,5°C, față de aceea din zona pre-
orășenescă.

54
 MUNICIPIUL IAȘI
S°KIȚÂ 0[ HARTĂ CLiMATOLOGiCĂ

15 2Or>

Julor [UHA [RHAN

L EGEN DA

a Tipul chmjbc urbsn

1 SftlonlcbmjtK inautlruMrruntr

C o i - Mcrrtl''nsbrTf'v^-- 'tr* hirtC’ liewl»^

c- H^tiAnjluJ ’.TjalcJ> f’r'ala

2. Srrtorule^>mjffc jtrrt/>/t>!uiovc)eo
grtion
3. S/elorv! ch/r>jt/c reLr3e
*
t/j/
r - Kt teoru

f- ' fE faurft

O‘\
B. TipulcJimĂficprrtrrtM I \Cr/A/uia /
RrnĂ.M Oi jAk rvj^Ja 3aM, ■U'itt J/ J

Kcnrl'-nMA fW>t> ‘~™rfr

WmtAMf/rfUr rrrsarUi M iiuanli

MtnciunttiR.bMJti
Si/c/UM

L/frtih Afc/or

- trtărreJrmtficJ
IhtnIj

Rrif/ t/rJUr/ip-rtrffAV
iHm CUt
 Pentru oraș sînt specifici și gradienții termici orizontali mari, care
aici depind de înălțimea clădirilor, de orientarea și lățimea străzilor,
de prezența arborilor și arboretelor care flanchează bulevardele sau
care ornamentează spațiile dintre blocurile de locuințe, de dimensiu­
nile spațiilor verzi, de existența bazinelor de apă etc.
O altă caracteristică climatică rezidă în dispariția mai timpurie
(cca 7 zile) a stratului de zăpadă, urmare a impurificării cu pulberi
și deci a reducerii albedoului acesteia, ca și a temperaturii mai ridi­
cate față de exterior. In aceste condiții, dezvoltarea stadială a plante­
lor este avansată cu o săptămînă. De asemenea, ultimele înghețuri de
primăvară încetează mai devreme în oraș decît în împrejurimi, iar
primele înghețuri de toamnă se produc mai tîrziu cu cca 4—5 zile.
Contrastul climatic dintre oraș și zona sa înconjurătoare se mani­
festă și în cazul altor elemente. De exemplu, în interiorul orașului
solul și aerul este mai uscat decît în împrejurimi, deoarece precipi­
tațiile lichide sînt colectate imediat de rețeaua de canalizare, iar sis­
temul evaporării este mai intens. Diferențele medii de umezeală rela­
tivă a aerului sînt cuprinse între 7—15% în timpul verii și sînt mai
reduse iarna sau în anotimpurile de tranziție.
în cuprinsul orașului, cu temperatură mai ridicată decît a împre­
jurimilor, aerul are o presiune mai scăzută, generînd o circulație spe­
cifică locală, care se efectuează dinspre exterior spre interiorul acestuia,
sub formă de briză urbană. în afară de aceasta, complexitatea supra­
feței active, formată din „reliefultt de clădiri și rețeua de străzi
orientate foarte diferit, din piețe, parcuri etc., modifică substanțial
■direcția vîntului, condițiile amestecului turbulent, micșorîndu-i viteza,
în medie cu 2—4 m^s. Numărul zilelor cu calm atmosferic în oraș
•este mai mare, iar a zilelor cu viscol și vînt tare mai mic.
Ca rezultat al albedoului și temperaturii mai ridicate, a poluării
urbane mai accentuate, deasupra orașului procesele convective din
timpul verii sînt mai frecvente și mai intense, ceea ce determină un
grad mai mare de nebulozitate (de tip cumuliform) și, prin urmare,
declanșarea unor averse de ploaie, deseori însoțite de grindină,
ale cărei efecte distrugătoare -sînt mai mari în arealul urban decît în
afara sa. . u i
Altă particularitate importantă, care deosebește cele două tipuri
de climat, este frecvența, intensitatea și durata mai mare în cuprinsul
orașului a cetii, în general, și a celei urbane, în special.
în etapa actuală a evoluției teritoriale și structurii funcționale,' în
arealul orașului se pot delimita patru sectoare climatice : 1
1) sectorul climatic industrial-feroviar ; * A ,J(' *■'
2) sectorul climatic al vechiului nucleu urban ; f ' J o ■< ?.1
3) sectorul climatic rezidențial; ' . .j
4) sectorul climatic de periferie urbană (Fig. 9). < ‘.
1. Sectorul climatic industrial-feroviar. Acest
•sector ocupă aproape în întregime zona .clădită din albia majoră a
Bahluiului și o parte din cursul inferior al pîrîului Nicolina. Se în­
tinde de o parte și de alta a căii ferate, incluzînd întreaga zonă in­
dustriala a lașului. • . i
Climatic, acest sector se detașează prin cel mai mare grad de im-
purificare a atmosferei, cît și printr-o frecvență și persistență spo­
rită a ceții. •
55
 Diversitatea structurii funcționale locale, cu influență specifică
asupra elementelor climatologice, face ca in interiorul acestui sector
să se poată deosebi trei microclimate (al grupurilor de fabrici și uzine,
al grupurilor de fabrici și. cvartale de locuințe și microclimatul din
lungul căii ferate), caracterizate prin diferențe de temperatură, ume­
zeală a aerului, grad de poluare, dinamică a aerului și cantitate de
precipitații.
2. Sectorul climatic al vechiului nucleu ur­
ban (administrațiv-comercial). Acest. sector corespunde vechii vetre
urbane, care în etapa actuală are o funcție administrativ-comercială.
Densitatea mare a clădirilor din acest sector, ca și îngustimea și in-
tortocherea arterelor stradale, spațiul verde redus și diversitatea sur­
selor de impurificare (restaurante, cantine, locuințe, magazine și de­
pozite alimentare, circulația intensă a autovehiculelor de diverse tipuri,
prezența unui mare număr de populație), contribuie la reducerea miș­
cării aerului, a umezelii și a amplitudinilor termice, favorizînd în ace­
lași timp și o impurificare complexă a aerului (pulberi, gaze, microorga­
nisme). Din această cauză, aici nu se pot identifica microclimate urbane.
3. Sectorul climatic rezidențial. Este sectorul care
oferă populației un confort optim climatic, ca urmare a absenței între­
prinderilor industriale, a abundenței spațiului verde (public și particular
— peste 80%.din totalitatea lui), a altitudinii mai mari a reliefului și a
însoririi mai accentuate. .. . •,
Spațial, se suprapune părții de nord-vest a orașului, reprezentată
de interfluviul Copou (Fig. 9) și de est-nord-est a acestuia, în care intră
cea mai mare parte a cartierului Tătar ași.
Caracteristicile climatice ale acestui sector ar putea fi rezumate în
extremele moderate ale temperaturii și umezelii aerului, frecvența și per­
sistența mai redusă a cețurilor urbane, grosimea și durata mai mare a
stratului de zăpadă, precum și o intensitate mică a fenomenului de
jjrumă. De aceea, prezența locuințelor individuale sau a acelora de tip
bloc în acest sector climatic înalt, bine zvîntat — unde circulația aeru­
lui, sub formă de briză sau de vînt regional, este activă — corespunde
întrutotul șț din punct de vedere al condițiilor meteorologice. Datorită di­
ferențelor de valori ale elementelor climatologice înregistrate, în ca­
drul acestui sector pot fi delimitate două arii microclimatice : microcli­
matul de Copou și microclimatul de Tătărași. Pe spații mai restrînse
însă, în interiorul acestor microclimate, se conturează alte microclimate,
specifice parcurilor (Cppou, Parcul Expoziției, aleea. Ghica Vodă), cu o
radiație solară directă și o temperatură a aerului mai redusă, precum
și o umezeală relativă mai mare decît a restului teritoriului clădit.
4. Sectorul climatic ude periferie urbană. Acest
sector climatic face trecerea către tipul periurban și, ca atare, caracte­
risticile sale climatice vor fi proprii acestei zone de tranziție, în care
influența orașului, ca factor climatogen, scade treptat, iar aceea a îm­
prejurimilor se manifestă din ce în ce mai intens. Ceea ce este deosebit
de caracteristic pentru acest sector, este circulația activă a aerului sub
formă de. briză urbană sau. de vînt zonal, teniperatura aerului mai
scăzută, umezeala aerului mai ridicată. El se detașează de toate celelalte
sectoare prin gradul accentuat de puritate a aerului, datorită împrospă­
tării permanente cu aerul din zona preorășenească. Și aici, se pot separa
o serie de microclimate specifice unor cartiere de periferie ca : Bucium,

56
Galata, Păcureț, Breazu-Munteni-Bogdan, Țicău, Moara de Vint, dife­
rențiate între ele prin valori ale elementelor climatice influențate de
sectoarele urbane sau de cele periurbane cu care vin în contact.
B. Tipul de climat periurban este răspîndit în afara zonei oră­
șenești, oferind condiții pentru agricultură și pomicultură. Caracte­
risticile de bază ale acestui tip de climat au fost deja subliniate, prin
comparație cu cele din tipul A (urban). In plus, mai menționăm și
faptul că, aici, mai bine decît în interiorul orașului, s-au putut evi­
denția, prin intermediul observațiilor instrumentale și vizuale, inter­
dependența dintre climă și celelalte elemente ale cadrului fizico-geo-
grafic : relief — cu particularitățile sale, în special de altitudine, de
expoziție față de razele solare ori vînturile dominante —, hidrografic,
vegetație și soluri.
Plecînd de la aceste constatări, în zona periurbană, care între­
gește teritoriul municipiului, am deosebit următoarele microclimate:
— microclimatul de albie majoră a Bahluiului și a afluenților săi ;
— —„— suprafețelor de terase și - interfluvii;
— —de versanți însoriți ;
. — —n— de versanți slab însoriți ;
— —„— „Coastei Iașilor11 ;
— —„— platoului structural Repedea ;
— —„— masivului împădurit Repedea-Păun ;
— — . complexul microclimatic de lac și pădure (Ciric).

D. Potențialul climatic

Clima din zona municipiului Iași are multe implicații în activita­

tea economică a populației, ca și în starea de sănătate a acesteia. Im­
plicațiile respective se datoresc faptului că atmosfera este într-o necon­
tenită mișcare și este foarte sensibilă la influența factorilor naturali
și antropici, iar omul, ca ființă care trăiește și muncește în acest
mediu aerian, suferă direct influența sa. ■
Vom prezenta pe scurt cîteva consecințe de ordin practic care de­
curg din studiul climei orașului Iași și a împrejurimilor sale.
1, Radiația solară globală și durata de stră­
lucire a Soarelui pe cer (Tab. III) au valori medii și ex­
tremele anuale suficient de mari pentru ca energia solară să poată
fi folosită ca sursă calorică, prin captarea ei cu ajutorul unor insta­
lații relativ simple și puțin costisitoare, în scopul încălzirii apei pentru
uz menajer, industrial etc. încă din anul 1976, la întreprinderea de
Materiale de Construcție din Iași funcționează o astfel de instalație și
dă rezultate bune. De aceea, considerăm că pe acoperișurile multor
blocuri de locuințe, ale întreprinderilor industriale și instituțiilor se
pot monta panouri cu grupuri de captatori de energie calorică solară.
De asemenea, insolația sporită din perioada mai-septembrie este
indicată a fi folosită în h e 1 i o t e r a p i e. cel puțin în aceste luni, prin
amenajarea unor plaje cu pat de nisip alb-micaceu de Păun pe ver­
santul răsăritean al văii pîrîului Ciric (în dreptul lacurilor de agrement
și mai în amonte). Cele cîteva plaje existente aici sînt mici și puține
pentru populația lașului. Asemenea plaje ar putea fi amenajate și la

57
 Ștrandul orașului Hau iu zona Policlinicii Balneare, a Si»h.j,.i..- ,
('.„peinre d<> in Nleolinn. 1 de H„.
2. Tem peru turn norului, în vuloi-ile (.j ni(.djj . 1
(Tnb. HI), ne demouslrenzâ en, in Inși, starea de căldura a aerului rju <•
o seamA de probleme de deosebit interes practic. De exemplu amnli
tudinca maxima absoluta de temperatura a *
aerului este aici ‘foarte
mare : 75'C. Deși astfel do extreme absolute se produc la interval
mari de timp, totuși ele există. Și chiar ca valori considerate izolat, un
*r
g» de citova zile cu temperațiiri do —28, —30°C sau 2_ 3 zile cu
temperaturi tropicale de 39 -40 ’C, creează — pentru oameni, ca și
|X»ntru plante ori animal»
* — condiții atmosferice foarte greu de su­
portat. Pe lingă aceasta, pe șesul Bahluiului și pe văile afluenților săi,
in perioada rece a anului, pe timp calm, se produc inversiuni, care
fac ui tcm[x
*
ratura aerului să coboare aici cu 1—3°C, față de cca de
* podul teraselor și de pe dealurile înconjurătoare.
|x
La sfîrșitul toamnei și la începutul primăverii se produc frecvent
variații mari de temperatură în decurs de mai puțin 12 oro, cu urmări
grave pentru populație, culturi și activitatea din construcții. De exem­
plu, in nopții»
* senine și liniștite ale acestor anotimpuri, temperatura
acrului coboară pînă la — 8°, —-10°C, spre orele 5—6 dimineața și,
în ac eeași zi, la orele 13—14 poate urca pînă la 4- 10, + 12°, adică să
înregistreze o amplitudine de 18—22°C în decurs de 7—8 ore. în ast­
fel do condiții termice, plantele sensibile la frig se ofilesc, mulți mu­
guri d<* arbori și pomi fructiferi se usucă, iar cimentul în lucrările
de construcții trebui»
* protejat, altfel nu face priză. Aceste „salturi44
ale temperaturii aerului pun permanent probleme grele Serviciului sa­
nitar și celui de gospodărire urbană, care trebuie să fio mereu atente la
starea de sănătat»? a populației (pericolul declanșării epidemici de gripă,
în primul rînd) și de asigurare cu apă potabilă a orașului (protejarea
conductelor contra înghețului).
în alți ani, bruma și înghețul se produc pe văi mai timpuriu toamna
și mai tîrziu primăvara (după 15 aprilie), în ambele cazuri fiind dău­
nătoare culturilor. Foarte rar bruma și înghețul se pot manifesta și
după 15 mai — ca în anul 1952, cînd s-au produs în zorii zilei de
21 mai, distruglnd culturile din zona orașului Iași pînă la 120 m alt. abs.
3. Probleme dificile pentru viața populației și pentru activitatea oi
economică ridică și precipitațiile atmosferice, prin frec­
ventele abateri d»» la valorile medii lunare plurianualc (Tab. III), ca și
prin producerea secetelor ori a ploilor torențiale însoțite de grindină.
In ambele cazuri, neajunsurile pentru populație sînt mari : secetele
provoacă ofilirea șl uscarea multor spații verzi, sporirea prafului în
atmosfera orașului, la caro se adaugă gazele rău mirositoare emanate de
recturile menajere și do gurile de canal. Ploile torențiale produc stri-
câciuni căilor de comunicații (avarierea pavajului, inundații locale) și
<hiar dărlrnarou unor clădiri, din cauza alunecărilor de teren pe care
le declanșează. Clnd ele sînt însoțite do grindina (ca în după amiaza
zilei de 4 august 1950), cauzează pagube imense atît în oraș, cît și în
z//rui pnorAșândiwcA (distrugerea majorității acoperișurilor și ferestre­
lor de locuințe, u arborilor și pomilor, a tuturor culturilor etc.). Do
Mrmamei, producerea viscolelor cu abundență do zăpadă îngreuiază
circulația pietonilor șl u tuturor mijloacelor du transport.
 tabelul iii
Date climatice la IAȘI

Elementul VII I VIU Perioada

IX XII
climatic II III
VI obs.

10,27 6,94 3.15

15,97 16,05 14,34 227 111,76
gndinția solară globală (Kcal/cm‘) 3,07 4.49 14,95 1964-1975
8,72 11,54
207,6 155' 68,0
275,5 266,0 56,0 1953.2
Durata de strălucire a Soarelui (ore) 69,3 73,2 224.4 259,0 1951-1982
129
* 161,9
16,0 10,0
19,2 21,0 20,3 - 0.9 9,3 1894-1943 ;
Temperatura medie a aerului (”C) - 4,0 2,8 9,8 15.7
1945-1982
15,3
25,1___ 19.0 10,8 1894-1943 ;
pa mai mare temperatură medie și anul In- 3,9 13.7J. 19,4 23.1_ 24.1 "Î896-
4,2 6,9 1924" 1923
_1916 —1916 1960 1951 1945-1982
1936' 1927’ 1907 1936
, ngistrării 1925 1920
12,7 3,9 —'4 1894-4943 ; 1945-1982
16,8 18,6 16,6
gta mal mică temperatură medie și anul -^12,8 -13,6 - 3,9 5.6_ 13,0 1920 1902
1976' 1971 1933’
1963" '1940 1894' 1979 ' 1910
Înregistrării "1929 1952 1'929
22,6 15,9 2,4 1899-1917 ; 1920—1943
25.5 27,7 27,1 14,7
Temperatura maximă mijlocie - 0,3 1,9 7,8 15.9 22,3 1945-1982

10,6 5,3 - 3,9 1899—1917 ; 1920—1943

13,5 15,0 14,3
Temperatura minimă mijlocie - 7,3 - 5.8 - 1.3 10,0 1945-1982

33,9 26,3 183 1899—1917 ; 1920—1943

39,6 38,0 40,0
15,4 36.1 37,5 _40,0 1945-1982
j Temperatura maximă absolută și anul 20,0 26,6 30,fl_ 1952 1927 1957” 19O9.27.VII
'1950" 1927 1909' 1946 1946
, înregistrării 1948 1977 1975 1943
1899—1917 ; 1920—1943
- 3,4 -16,7 -18.6 -29,5 -35,0
3,0 6,2 4,0 1945-1982
Temperatura minimă absolută și anul -31,0 -35£ 22.22,7 - 9,4 - 4.1 "1946
1977 1920,42 937 1937.1.11
1903' ”1937 1939 1908 1914
Înregistrării 1952 "1963 1955

1935-1982
Numărul mediu al zilelor cu temp. min. <0’C 0,1 3,5 125 21,9 110,5
28,1 22,8 18,2 3,3 0,1
I (zile cu Îngheț.).
1935-1982
Numărul mediu al zilelor cu temp. max. <70”G 0,0 8,1 37,5
0,1
9,6 3,1
(zile de iarnă).
1935-1982
0,9 85,4
Numărul mediu al zilelor cu temp. max. ^25°C 17,4 21,8 10,2
1,9 9,8
I (zile do vară).
1935-1982
23,1
Numărul mediu al zilelor cu temp. max. >30“C 8,7 7,2 0.1
1,3
I (zile tropicale) 1945-1982
10.1
16,5 13,2 9,5
6,2 12,3 15,7
I Tensiunea medie a vapdriiCT aP“ 4,8 1899-1917 ; 1920-1943
89 74
70 £3 1945-1982
Umezeala relativă medie (%). 84 8° 67 66 ¥
1961-1982
5.2 53
7,0 6,5 5,8
NrlulozitatCja medie (0-10) 7,3 7,8 7 ,3
1945—1982
17.8 141.9
6.7
v~ ană-J mediu al zilelor cu cerul acoperit 11,2 1945-1982
-10) 16.6 15,9 10,1 162.2
16.3 15.0 112
15.5 16,6 1945-1982
10,2 9,4 12,3 12,9 60.9
,'iărul mediu al zilelor noroasc (3,9—7,5)
8.5 8.3 3,0
4,6 7,3 — -loas—089,
3,8 4.7 4,3 53X?
Ndrul mediu al zilelor senine (0-3,5) 4,2 2,7 28,5
ou,. 42,8'
T.W
’ilaleu medii <ie plccip. (mm). 83£ 8213 1935-1982
81,9 | _ 101< ____ 154J> 131,9_____ 124,1 11L6
111’ 143,2J ___ 173^_ Î9W "1930
158,7 69,2 1970 '1964 | 1939~
>nrai marc cantitate și anul înregistrării 1980 ' "1909 | 1960
1966 1937 1970 1
1966 1953 291.0
6.0_ 1935-1982
5,8 | 5,0 2,7 _0.0
2,5 2,6 4,0 Vj72.73 1945
Ca mai mică cantitate și anul Înregistrării \/ 3,3_ 1942 1982’
1918 1945 1944 1953
1950 1954 1947
1978
1891-1917 ; 1920—1943
514,8
28,1 i
70,4 61,8 55,0 39,8 34,5
Cantitatea medie de prccip. (mm), la Iași 31,8 43,1 57,9
29,8 25,9 842,3
101.5 1891-1917 ; 1920-1943
Internat 156’ 139,2 165,5 124,2 U«.S 1940
95,3_ 108,2 140,1 202,8 1930
72,1 87,8 1916”* 1933 1905 1941 I
Cea mal mare cantitate și anul Înregistrării 1901 1933 1901 |
1909 1900 I 258.8
1942
13,1 1 1891-1917 î 1920-1943
12,2 1.0 0,0 0,0 "1896
0,0 3,5 0,2 F 1898
_____ 0,7_ 1,5_ 1929 1926
Cea mal mică cantitate și anul Înregistrării 1899 1937 1943 1904 1903 1891 1945-1982
1892 1921 | 136,7____
1894
83,0 125,3 136,7_ 107,9 _37,0 197O.25.V1H
29,0 | 46,0 38,7
23,5 1981" 11’60
1972"
Cantitatea max. precipit. In 21 orc, anul 1966- Î033~~ 1971 1979 1953 1946 1969
122,8
1945-1982
înregistrării 10.3
11.1 8.7 7,5 8,1 10,9 1956-1982
9,6 11,0 12,0 12.4
10,0 10,0 8,3
Numărul mediu al zilelor cu precipit. ^0,1 mm 1915-1982
6,1 0,8 - — — 0.1
11,0 — 39,7
11,5 6,8
Numărul mediu al zilelor cu ninsoare
5,3 0,2 — — — 0,1
13,3 — 1956—1982
14,5
Grosimea stratului dc zăpadă (cm). 65,2
- 1956-1982
Numărul mediu al zilelor cu solul acoperit de 10,0 0,0 - - - 0,0 6,1
21,7 18,5
zăpadă 1945-1982
0,8 — - — — — 7,6
2,1 1,7 1.7
Numărul mediu al zilelor cu viscol 0,8 195 I -1982
1,5 0,6 — . — — — 0,2 2,9
1,3 1,5 0.8
Numărul mediu al zilelor cu lapovlțâ o.l 1951-1982
0,3 — - — — —
I Numărul mediu al zilelor cu polei 1.3 0,4 2.0
0,3 1945- 1982
0,5 0,0 - - — — 44,9
Număra1 mediu al zilelor cu chiciură 3,1 1,2 8,0
1946—1982
7,2 2,3 0,1 - — — 0,5 5,6 109,7
Numărul mediu al nopților cu brumă 7,4 5,7
5.5 1945-1982
3
*
2 8,5 13,1 13,0 15,0 16,2 17,8 14,9 0,7
Numărul mediu al nopților cn rouă 0,1 0,1
1945—1982
— — — — 0,2 0.2 0,1 0,1 0,1 — 39.5
Numărul mediu al zilelor cu grindină 8.2 1896-1917; 1920-1043
4,4 0,0 0,4 0,8 1.2 5,8 1 C105!
8,1 5,5 0,0 0,3 3,5
*
Număra mediu al zilelor cu ceată 100"' 1045—1975
1 005’ 1 002
* *
1002 1 0021 1002" 1 006
* 1 0071 1 04j£__
1 008
* 1 006’ 1 003" 10081
Presiunea atmosferică (mb) medic t 0391
"2471.907
1 033’ 1026’ 1019’ 1031’
1 049’ 1 035’ *
1 024 *
1020 1 018’ , 1 023’ t 032’
Presiunea max. abs. Data
«08’
* __
□at
757111,930
904
* 071’ 968'
969’ 069’ 970’ *
082 9791 984’ 07tf 975’
Preelui ea niln. abs. Data
 împotriva secetelor, a ploilor torențiale cu grindină și a viscolelor
este deocamdată greu de luptat. Totuși, pentru reducerea efectelor ne­
gative ale acestor fenomene atmosferice se pot lua o seamă de măsuri,
precum : înmulțirea spațiilor verzi și acvatice, crearea de garduri vii
pe marginea șoselelor de acces în oraș, folosirea unor instalații de bom­
bardare a norilor Cumulonimbus, producători de grindină etc.
IPresiunea atmosferei, în valori medii, este în zona
orașului lași de 1005,3 mb anual, cu o amplitudine medie anuală foarte
mică : doar de 6,8 mb (între 1008,9 mb în ianuarie și 1002,1 mb în
iulie). La fol, și amplitudinile extreme ale presiunii atmosferice sînt
reltiv mici : 1049,3 mb în ziua de 24 ianuarie 1907 și 964,8 mb în ziua
dc 12 martie 1930 (Tab. III). Primăvara și la începutul iernii însă, va­
riațiile diurne de presiune ale aerului ating frecvent 12—15 mb, ceea
ce, pentru persoanele suferinde de cord și pentru unele procese teh­
nologico din industria chimică și textilă, au influențe negative.
5. Dinamica atmosferei (vînturile) se caracterizează prin
valori moderate, calmul avînd o frecvență medie anuală de 22,8%.
Cele mai frecvente vînturi sînt cele de nord-vest (23,3% în medie pe
an), urmate de cele dinspre est (14,2%). La amplasarea principalelor
'Obiective industriale ale orașului s-a ținut seama de predominarea via­
turilor din aceste două direcții. Majoritatea întreprinderilor industriale
moi au fost grupate în zonele industriale din sud-estul și sudul orașului,
produsele poluante ale acestora fiind deplasate astfel în afara spațiului
■urban clădit.
Atît prin frecvență cît și prin viteză, vînturile care bat deasupra
teritoriului municipiului Iași sînt propice punerii în funcțiune a unor
motoare eoliene de 1—5KW putere instalată, care pot fi amplasate pe
dealurile din jurul orașului, ca și în albia majoră a Bahluiului (amin­
tim că la Miroslava, ca și pe Dealul Șorogari ori în albia majoră a
Bahluiului, au existat pînă după primul război mondial, și chiar mai
iîrziu, mori de vînt, care erau exploatate în mod rentabil).
 TABELUL IV
Mediile glisante, calculaledin Intervale succesive de clte 11 ani, decalate cu clte un an In perioada
1900-1917; 1920—1943; 1945-1980

Perioada 1900- 1910- 1920- 1930 — 1910- 1950 — 1960 — 1970—

1910 1920 1930 1940 1950 1960 1970 1980

Medii Nebulozitatea medic

glisante anuală 5,9 6,6 . 5,7 5,9 6,1 6,4 6,5 6,6
Numărul mediu anu­
al de zile cu cerul
acoperit 148,5 168,0 135,6 134,6 149,6 157,1 133,4 141,1
Numărul mediu anu­
al de zile cu cerul
noros 113,1 121,1 116,9 110,9 119,9 130,0 179,3 186,6

Numărul mediu anu­

al de zile cu cerul
senin 103,4 | "5,9 | 114,6 119.5 | 95,5 78,2 52,4 34,3

TABELUL V
Frecvența (%) ți viteza (m/s) medie a vîntului pe direcții la lași (1961 — 1982)

D i r e c ț i a______
Prioada Calm
N NE E SE S sv V NV

4,8 8,3 25,6 19.2

Frec- Iama 5,9 3,7 20,1 8,5 2,8
5,0 8,1 23,1 18,9
vența Primăvara 9,2 14,6 9,8 5,4 6.1 26.3
Vara ",9 3,1 5,9 5,5 6,0 7.2 12,6 25,7
8,7 19,2 26,6
Toamna 5,9 3,3 16,0 8,7 5,0 7,1 22,8
Anual 7,2 3,8 14,2 8,1 4,8 6,3 9,4 23,3

Viteza Iama 5,4 3,1 4,8 4,4 3,1 3,3 6,8

3,9 6,0
Primăvara 5,3 3,8 3,9 5,1 5,3 3.8 4,6
Vara 4,2 2.6 3,8 4,5 3,2 3,0 5,2
2.7 5,4
Toamna 4,1 2,3 2,9 4,1 4,5 2,9 3,1
3,3 3,5 5,9
Anual 4,8 3,0 3,4 4,5 4,7
 V. HIDROGRAFIA

Situat în bazinul rîului Bahlui, Ia contactul a două mari subunități

geografice ale Podișului Moldovei, Cîmpia colinară a Moldovei și Podi­
șul Central Moldovenesc, teritoriul municipiului Iași prezintă un poten­
țial hidric variat, constituit din ape subterane (minerale sau dulci) și
din ape de suprafață (sub formă de rîuri și lacuri).

> A. Apele subterane

Pe teritoriul municipiului Iași sînt prezente cele două categorii mari

de ape subterane : captive, cu sau fără presiune, și libere.
Apele captive sub presiune, situate la diverse adîncimi sub cota
talvegului rîurilor, au fost interceptate de forajele executate în albiile
majore ale Bahluiului și ale afluenților săi; ele sînt înmagazinate în
depozite siluriene, badeniene și sarmațiene. jAstfel, în 1894 s-a execu­
tat un foraj la nord-est de orașul Iași, în valea Cîrlig, care, la adînci-
mea de 160 m, a dat peste un depozit de argilă nisipoasă, din care apa,
fiind sub presiune, s-a ridicat pînă la suprafață.
în 1927 a fost efectuat un foraj în curtea fabricii Țesătura de pe
strada Socola, în albia majoră a Bahluiului (Izvorul A), în care a debi­
tat artezian apa din depozitele badeniene, de la 327 m adîncime. Ana­
liza completă, efectuată în 1951, arată că era o apă cloro-sodică, iodo-
bromurată hipertonică. Din mineralizarea totală de 38033,2 mg/1, clorul
deținea 591,05%0, natriul 343,42%o, bromul 20,1 mg 1 și iodul 18,7 mg,l.
în prezent, apa aceasta nu mai este utilizată.
în 1952—1954 s-au executat foraje la Nicolina, cunoscute sub nu­
mele de izvorul B și C. Izvorul B își are obîrșia în depozitele siluriene,
de la 400—450 m adîncime, debitînd 27 800 1/24 ore. Este o apă mezo-
termală (23°C) puternic sulfuroasă, iodurată, bromurată, hipertonică
(mineralizare totală de 12,8799 g/1, din care clorul deține 46,422° 0 și
Na 35,009%). Apa acestui zăcămînt are 40 mg/1 Br, 5 mg 1 I și o con­
centrație mare de hidrogen sulfurat — 213,4 mg/1, asemănîndu-se ast­
fel cu renumitele izvoare de la Govora.
Izvorul C, provenit din depozitele badeniene de la circa 320 m adîn­
cime, are un debit de 7 380 1/24 ore, iar prin pompare 23 000 1 24 ore.
Apa este sulfuroasă, iodurată, bromurată, clorosodică, slab bicarbona-
tată-calcică hipertonică, avînd un total de 20,4491 g l săruri dizolvate,
din care 57,79% CI și 37% Na. Conținutul de brom este de 35 mg/1, cel
de iod 7 mg/1, iar cel de hidrogen sulfurat 25,5 mg 1; temperatura 17°C.

61
 Aceste ape captive, cu caracter artezian și cu bogat conținut de săruri
dizolvate, au favorizat dezvoltarea complexului balnear Nicotină, ex­
ploatarea lor puțind fi incă extinsă.
• Ape captive fără presiune, tot cu calități minerale, se găsesc in
depozitele sarmațiene. Așa sînt cunoscute apele sulfatate-sodice-magnc-
ziene de la Breazu, exploatate și valorificate înainte de al doilea război
mondial. După această perioadă au fost abandonate și izvoarele s-au
colmatat. Decolmatarea ulterioară a puțului de exploatare nu a mai dat
rezultate satisfăcătoare și, în prezent, aceste ape nu mai sînt valorificate.
Ape minerale s-au semnalat și în bazinul Podgoria Copou (pe teri­
toriul Grădinii Botanice), la Tomești (in dealul Blănarului) și la Galata
(in fosta vie Bohotineanu).literatura de specialitate mai semnalează
un izvor cu ape feruginoasc în aval de satul Pietrăria — în fosta vie
Buțureanu (N. Macarovici și V. Bejan, 1957).
Reluarea explorărilor in scopul valorificării apelor minerale din cît
mai multe puncte, prin îmbuteliere, apare ca o necesitate.
• Apele libere din teritoriul municipiului Iași includ stratele acvifere
freatice, cuprinse în depozitele cuaternarc din șesuri, terase, glacisuri,
sau de pe versanți și interfluvii sculpturale. Ținînd seama de condițiile
morfolitologice, s-au putut delimita patru unități hidrogeologice (Fig. 10),
care se deosebesc prin condițiile de înmagazinare și circulație a apei
subterane, prin regimul și caracteristicile fizico-chimice și prin modul
de reflectare în peisajul geografic. •
1. Unitatea hidrogeologică a depozitelor aluvio-proluvio-coluviale de
șes are cea mai mare extindere in lungul șesului actual al Bahluiului
și Nicolinei.
Constituția litologică și structura acumulativului din șesul Bahlu­
iului au permis formarea unui strat acvifer principal în nisipurile și
prundișurile de la partea inferioară a acestuia și a unui strat acvifer
secundar, cu caracter lenticular, în zona de aerație a sa, ceea ce face ca
adîncimea nivelului hidrostatic să fie foarte variată, între 0 și 7 m.
Șesul Nicolinei, care, datorită adîncirii albiei minore, este mai svîntat,
se prezintă, in cursul mijlociu și inferior, ca o terasă joasă, cu nivelul
freatic la adîncimi de 3—5 m.
Apele subterane din depozitele psamitice de la baza șesurilor Bah­
lui și Nicolina au, pe alocuri, caracter de strate captive, fiind ușor as­
cendente ; sînt însă sectoare unde lentilele nisipoase din orizontul peli-
tico-aleuritic de la partea superioară comunică cu orizontul psamitic
inferior al șesurilor, favorizînd legătura dintre apele freatice lenticulare
suspendate și cele din bază.
Nivelul hidrostatic al lentilelor acvifere din zona de aerație are osci­
lații sezoniere mari, uneori de 4—5 m, în funcție de stările de vreme
care determină in același timp și variația caracteristicilor fizico-chimice
ale apei. In cazul cînd aceste lentile sînt intersectate de cursul rîurilor,
apa debitează sub formă de izvor, provocînd alunecări și surpări de
maluri.
Tot în cadrul acestei unități hidrogeologice se mai includ șesurile
afluenților mai mici ai Bahluiului și Nicolinei, ca și glacisurile existente
la contacul dintre șesuri și versanți (Fig. 10).
Apele freatice din glacisurile coluvio-proluviale și din conurile de
dejecție ale afluenților Bahluiului (Podgoria Copou, Cîrlig, Ciric — pe

62
 stînga și Vlădiceni, Vămeșoaia, Manta Roșie, Nicolina, Ștefan Vodă —
pe dreapta) au adîncimi mici (sub 3 m), dar cu variații apreciabile pe-
verticala. Astfel, adîncimca maximă de 3 m se înregistrează la sfîrșitul
verii și iarna, iar primăvara și la începutul verii nivelul freatic urcă la
1—2 m sub suprafața solului ; în fruntea glacisului apa apare perma­
nent la zi, umezind șesul și intreținind, pe alocuri, zone mlăștinoase.
Apa acumulată în depozitele de glacis frînează, în anumite peri­
oade ale anului, drenarea stratului acvifer din depozitele deluviale de-
pe versanți, contribuind astfel, în mod indirect, Ia formarea alunecări­
lor delapsive și deci la degradarea versanților.
In lungul văilor afluente Bahluiului și Nicolinei s-au dezvoltat șe-
suri mici, parazitate lateral de materiale proluvio-coluviale, provenite-
din degradarea versanților ; ele prezintă aceleași caracteristici hidrogeo-
logice ca și glacisurile.
Umiditatea accentuată a albiilor majore mici și a glacisurilor în
unele perioade ale anului, reflectată în igrasia clădirilor cu o insuficientă»
izolație a fundațiilor din zonele respective (Moara 1 Mai — Păcurari —
Autogara, Str. Sf. Andrei etc.), se explică prin adîncimea mică a apei
subterane (0—3 m) și prin frecventele inundații provocate de scurgerea
apei dc pe versanți.
Albiile majore ale Bahluiului și Nicolinei constituie subunități hidro-
geologice favorabile construcțiilor grele, impunînd însă aplicarea unor
măsuri corespunzătoare de izolare hidrofugă și de drenare. Apele din
subunitățile hidrogcologice ale albiilor majore mici și glacisurile au
fost, și unele încă mai sînt, utilizate, prin intermediul fîntînilor, în
scopuri gospodărești, întrucît întrunesc condiții corespunzătoare de ca­
litate.
2. Unitatea hidrogeologică a depozitelor deluviale de versant. Aceas­
tă unitate cuprinde o categorie de strate acvifere cu o repartiție spa­
țială discontinuă și la adîncimi foarte variate. Constituția litologică a
deluviilor, grosimea lor diferită și variatele surse de alimentare explică
repartiția neuniformă a apei din această unitate hidrogeologică și, ca
urmare, adîncimea diferită a stratului acvifer (0—20 m). Sursa princi­
pală de alimentare a stratelor acvifere deluviale o constituie apele nivo-
pluviale, infiltrate în timpul topirii zăpezilor și al căderii ploilor, pre­
cum și apele stagnante în padinile dintre monticulii și valurile de
alunecare.
Acestora li se asociază, local, apele provenite din izvoarele strate­
lor acvifere freatice de terasă, extinse și etajate mai ales la nord de
Bahlui. Debitele acestor izvoare sînt în general mici (0,1—0,2 1 s). Chiar
și în situația în care stratul acvifer dc terasă nu este deschis la zi, apa-
acestuia umcctează în mod continuu materialul deluvial, favorizând dez­
voltarea unei vegetații hidrofile și menținerea unor mici ochiuri de apă,
ca pe versantul stîng al văii Podgoria Copou, pe dreapta văii Cîrlig
(în aval de Tîrgușorul Copou) și pe stînga aceleiași văi (in amonte de
Groapa lui Vodă) sau pe versanții dealurilor Miros lava, Galata și Bu­
cium, din sudul municipiului Iași.
Uneori, stratul acvifer deluvial este alimentat și de apele captive
din depozitele sarmațiene, caro, în sectoarele cu grosimi redus».' ale de-
luviului, apar sub formă de izvoare ; asemenea situații se intilnesc pe
versanții .piriuluL.Valea Lupului, pe stingă văii Podgoria Copou (in s»cc-

63
 torul Grădinii Botanice), pe dreapta văii Cîrlig (în sectorul Liceului
Pedagogic), pe versantul vestic al dealului Șorogari (la circa 70 m
altitudine absolută), pe stînga văii Vămeșoaiei, ca și pe valea pîrîului
Ștefan Vodă, unde izvoarele provenite din aceste strate de apă for­
mează obîrșia unor mici torenți.
La toate aceste surse se mai adaugă, în unele sectoare, apa care
scapă din rețeaua de alimentare a orașului, din drenurile defecte sau
aceea care provine de la udatul grădinilor și al viilor, precum și din
puțurile absorbante, în sectoarele lipsite de canalizare.
Adincimea stratului acvifer deluvial prezintă valori foarte diferite,
de la 0 la 20 m. între aceste limite extreme, ținînd seama de predomi­
narea adîncimii la care se găsește nivelul hidrostatic, am delimitat patru
subunități (a.b.c.d, din Fig. 10) ; în toate acestea, cxcoptînd arealul din
dealul Căprița, în dreapta pîrîului Vămeșoaia (c), apa proprie deluviu-
lui apare în unele puncte la zi sub formă de emorgențe și, pe acest
considerent, subunitățile hidrogeologice au ca limită superioară pentru
adincimea apei, suprafața solului („0“ m).
Areale cu adincimea apei între 0 și 5 m s-au identificat pe versan­
ții situați la nord de Bahlui ; aici apa este frecvent la mai puțin de 3 m
în sectoarele cu alunecări monticulare și între 3 și 5 m acolo unde sînt
alunecări în trepte. Aceeași adîncimc a apelor subterane se întîlncște
și la sud de Bahlui, în general la partea superioară a versanților, unde
deluviul este mai subțire.
în sectoarele în care sînt deluvii puternic frămîntate de alunecări
pe grosimi mari, poziția verticală a apei subterane este mult mai va­
riată, adincimea ei fiind cuprinsă între 0 și 10 m, ca pe majoritatea
versanților de la est de Nicolina.
La sud de Bahlui, pe versanții dealurilor Bucium-Păun, unde sint
zone cu multe generații de deluvii suprapuse, adincimea apei freatice
este și mai variată, între 0 și 20 m. Izvoarele care deschid stratele acvi­
fere deluviale au debite mici (sub 0,1 1/s) și indici de variabilitate mari,
raportul intre valorile extreme puțind să reprezinte 1/20—1/30.
Variația nivelului apei subterane din deluvii se produce, în gene­
ral, la intervale scurte de timp după manifestările meteorologice (ploi,
topirea zăpezii etc.), mai ales acolo unde depozitele deluviale au grosimi
reduse și sînt secționate de crăpături care favorizează alimentarea stra­
tului acvifer. De exemplu, pe versantul drept al Ciricului, după topirea
zăpezii din martie 1976, nivelul hidrostatic s-a ridicat cu 2,5 m în timp
de o săptămînă.
Dată fiind structura și litologia depozitelor deluviale de versant,
acțiunea apei subterane din cuprinsul lor influențează substratul argilo-
marnos sarmatic, producînd o degradare mecanică și fizico-chîmică la
partea superioară a acestuia. Apa înmagazinată în acest strat contribuie,
mai ales după perioada cu precipitații bogate, la schimbarea indicelui
de plasticitate a complexului argilo-marnos sarmatic și, în același timp,
la micșorarea stabilității și deplasarea parțială a depozitelor de deasu­
pra, care, prin însăși natura lor, au o coeziune redusă. Așa este cazul
cartierelor Țicău, Albineț, Brîndușa, Tîrgușorul Copou, Bogdan, Galata
etc., a căror construcții sînt afectate de fisuri, deplasări și chiar auto-
demolări. Afectarea unor obiective de interes economic și social (Insti­
tutul de Medicină Veterinară, căminele Agronomiei, Palatul Culturii,
zona ștrandului, zona rezervorului și conductei de aducțiune a apei din

64
cartierul Aurora etc.) a impus realizarea unor lucrări hidrotehnice de
drenare a apei din această unitate hidrogeologică și de consolidare a
versanților.

3. Unitatea hidrogeologică a depozitelor aluvio-coluviăle de terasă

este situată pe partea stingă a Bahluiului și văii Nicolina. Stratele acvi-
ferc din această unitate hidrogeologică se alimentează prin infiltrații
din apele do precipitații și din orizonturile de ape freatice situate la
nivele superioare ; la acestea Se mai adaugă aportul rețelei de alimen­
tare și evacuare a apei orașului Iași, în sectoarele cu defecțiuni de in­
stalație. In afara zonei clădite, udarea sistematică a grădinilor și viilor
contribuie la alimentarea stratului acvifer de terasă.
In condiții naturale, zona de aerație a acestor strate acvifere atinge
cele mai mari grosimi în partea înaltă a dealurilor Valea Lupului, Co-
pou, Aroneanu, Șapte Oameni, Galata etc., unde depășește, pe alocuri,
15 m ; ea se reduce treptat spre părțile periferice, mai joase ale platou-
rilor interfluviale, prin micșorarea grosimii acumulativului de terasă,
unde poate ajunge la mai puțin de 5 m.
Ca urmare a influenței antropice, adîncimea la care se găsește apa
subterană în complexul teraselor Bahlui și Nicolina, față, de . suprafața
topografică, variază în limite destul de largi. Astfel, în dealurile Copou,
Sorogari, Ciric, Miroslava și Galata, unde suprafețe mari de terase sînt
folosite în agricultură, nivelul apei subterane se menține la peste 10 m
adîncime, depășind 15 m în partea centrală a lor, unde grosimea acu­
mulativului este mai mare (Fig. 10).
în dealul Copou, deși condițiile naturale sînt favorabile, arealul
zonei cu adîncimi de peste 15 m se prezintă redus în suprafață și frag­
mentat ; aceasta se explică printr-un surplus de alimentare cu apă pe
cale antropică (din rețeaua hidroedilitară) cit și prin reducerea consu­
mului prin evapotranspirație, ca urmare a prezenței spațiilor mari aco­
perite cu clădiri și pavaje. Aici, în unele locuri, nivelul hidrostatic se
găsește la 13 m adîncime, fiind deasupra orizontului de nisipuri. Ace­
leași cauze explică supraumezirea acumulativului de terasă și ridicarea
cu 4—5 m a nivelului hidrostatic în zona Piața Unirii — Palatul Culturii,
în comparație cu zona corespunzătoare din Tătărași ; în adevăr, în timp
ce în Tătărași, între străzile Ciric și Hantatar — Ciurchi apa subterană
este la 10—15 m adîncime, în centrul orașului, acoperit aproape în to­
talitate cu clădiri și asfalt, ea se află la numai 4—7 m sub suprafața
topografică. Adîncimea aceasta mică a apei subterane (cu tendință de
reducere încă la sfirșitul verii) în partea centrală a orașului, a preju­
diciat salubritatea unor construcții cu subsoluri, necesitînd pomparea ei.
Acest fapt a impus construirea unei galerii drenante, care, în timp, a
avut ca efect coborîrea nivelului hidrostatic, pe un areal relativ restrîns
(în zona de influență a galeriei). De exemplu, comparînd două situații
caracteristice, cea din aprilie 1976 (cînd drenul era în lucru) cu cea din
iulie 1984 (cu adîncimi reduse — determinate de o perioadă de circa
trei luni cu precipitații bogate), se observă că pe un areal, avînd în
centru Teatrul Național, adîncimea apei subterane a fost mai mare de
5 m, deși condițiile de alimentare au fost asemănătoare (Fig. 11, 12).
Spre marginea teraselor, în sectoarele de emergență a stratului acvi­
fer, adîncimea apei subterane scade, ajungîndu-se la 0 ni. Variațiile

65
3 — Geografia municipiului Iași 213
Fig. 10
 HARTA ZOrtÂP/7 AD/H£Wf/7 AP£/ J£/H7£#AH£‘ /7v v-
PART0A CtHTRAtJ A M/jtâ*/£/VjLW'ZAȘ/J-/0A/>r/7/e7970

5-/Drr)
0.2 04 Ot0 Ofifa,
‘ ■ ■ 3

Urjș
5-/Om

Zoftâ cu odînc/mgj ^pej'sitâTerj/jc

jn/re 5-/0 m i Cu/t-,
Zâne cu c/ZZuc/mcc jpe/ suZ£erj^eJu6c»
wî
* Gc/eric tfrw/jfâ

Fig. 11

anuale ale nivelului hidrostatic de la baza acumulativului de terasă sînt

în jur de 0,5 m ; ele cresc spre marginile teraselor, unde grosimea zonei
de aerație se reduce, putînd ajunge aici la 1,5 m.
în afara stratului acvifer principal din baza depozitelor de terasă,
se întîlnesc și strate acvifere lenticulare, de dimensiuni reduse, în inter-
calațiile de nisipuri existente în luturile loessoide ale zonei de aera­
ție. Aceste strate acvifere suspendate au adesea caracter temporar ;
totuși, acele care sînt situate spre marginea teraselor contribuie la umec-
tareâ zonei superioare a versanților, favorizînd formarea alunecărilor
detrusive și retragerea comișei.
Apele freatice din terase sînt doar parțial valorificate prin fîntînile
existente în spațiile agricole și prin captările de la Ciric și Valea Seacă
(Nicolina).
4. Unitatea hidrogeologică a depozitelor eluviale de interfluviu, în—
tîlnită numai în partea de sud a municipiului, pe dreapta văii Bahlu­
iului, ocupă suprafețe reduse. Este o imitate fragmentată în suprafețe
mici, la partea superioară a dealurilor Cetățuia, Gheboaia, Vișan, Vlă-
 Fig. 12

diceni și Bucium, separate de râurile aparținînd sistemului hidrografic

Bahlui. Apa este în cantitate redusă, la adîncimi de 2—5 m, valori mai
mari (pînă la 8 m) întîlnindu-se în punctele în care eluviul are la bază
o lentilă de nisipuri sarmatice. Aceste strate acvifere sînt deschise, pe
alocuri, de izvoare cu debit în jur de 0,1 l/s? sau shit interceptate de
fîntâni cu utilizare locală ; perioadele de secetă duc adesea la secarea
acestor izvoare. •
Importantă pentru municipiul Iași — deși se află în afara limite­
lor sale — este apa de sub plăcile de gresie și calcare sarmatice din
dealurile Păun-Repedea. Rezervele de apă de aici sînt apreciabile; ele
apar sub formă de izvoare semipermanente și permanente, cele din urmă
fiind în parte captate pentru alimentarea cu. apă potabilă a unor sec­
toare din sudul orașului- Extinderea lucrărilor de captare și la alte
izvoare ce apar din nisipurile subiacente calcarelor de Repedea ar duce
la obținerea unui debit suplimentar de cârca 4,5 1/s (N. Macarovici, 1948).
care ar spori sursele de alimentare cu apă a lașului .(chiar dacă duri­
tatea acesteia depășește limitele optime). _
B. Apele de suprafața

O altă sursă naturală a municipiului Iași o reprezintă apele de

suprafață, cuprinse în rîuri și lacuri.
__„A“LrJk-.sînt reprezentate prin cursul inferior al Bahluiului și al
afluenților acestuia (Nicolina, Manta Roșie, Vămeșoaia, în sud ; Rediu,
Podgoria Copou, Cîrlig și Ciric, în nord).
Bahluiul își are originea la 500 m altitudine absolută, în Dealul
Mare-Tudora, situat în estul Podișului Sucevei, prin care curge 25,5 km.
De la Hîrlău intră în Cîmpia Moldovei, străbâtînd circa 60 km pînă în
zona municipiului Iași (unde are direcția V—E). Aici el a fost rectificat,
asigurîndu-i-se un traseu aproape liniar, cu albia minoră adîncită și
parțial taluzată, pentru a se evita ieșirea apelor din matcă în timpul
scurgerii maxime. *
Rîurile de pe teritoriul municipiului Iași au o alimentare pluvio-
nivală și subterană moderată, ploile contribuind cu peste 50% la scurge­
rea medie anuală, iar zăpada cu 35%. Alimentarea subterană participă
cu circa 15% și provine din stratele acvifere din terase, deluvii și șesuri ;
permanența acestor stratc, deși cu un aport redus, asigură scurgerea
rîurilor și în perioadele lipsite de precipitații. *
Repartiția neuniformă a precipitațiilor în timpul anului se reflecta
si în regimul rîurilor, a căror scurgere prezintă variații mari de la un
anotimp la altul și de la an la an. Cantitatea de apa scursă pe Bahlui
la intrarea în orașul Iași este, în medie, de 3,259 mJ s.
în intervalul 1955—1982, scurgerea medie anuală a înregistrat va­
lori foarte variate, de la 0,529 m3/s în 1959 pînă la 7.991 m3 s în anul
1981, ceea ce reprezintă un coeficient de variabilitate in jur d_e 15 (în­
tre maxim și minim). în șirul de ani luați in considerare (195a 1982)
se remarcă existența a două perioade; una intre 1955 și 1968, cind
scurgerea a fost redusă, între 0,529 m3s (1959) și 2,52 m3 s (1966), ex-
ceptînd anul 1965 cînd a atins 4,4 m3/s ; a doua perioadă, din 1969 în
1982, caracterizată printr-o scurgere abundentă, variind între 3.08 m’/s
(1977) și 7,991 m3/s (1981) ; doar în 1974 și 1976 cantitatea de apă scursă
ă fost sub limita inferioară menționată (2,46 m3/s și, respectiv, 2,120 m3s).
* Dacă la intrare în Iași Bahluiul aduce 103 mii. m3 an de apă, pe
teritoriul acestuia mai primește de la afluenți încă 20,5 mii. m3 an, din
care aproape jumătate este aportul riului Nicolina. '
Volumul mediu anual de apă transportat de Bahlui la Iași a vanat
însă foarte mult în perioada considerată (așa cum s-a văzut și din ana­
liza debitelor), oscilînd între 16,7 mii m3 în 1959 și 252 mii m3 în 1981.
De aici rezultă și variația mare a coeficienților de modul, a căror va­
loare a fost între 0,16 și 2,45.
în timpul anului, scurgerea rîului Bahlui la Iași înregistrează va­
riații de la anotimp la anotimp și de la lună la lună. în funcție de
aportul surselor de alimentare (Tab. VIII și IX). Astfel, primăvara, rîurile
din zona municipiului Iași transportă, în medio. 45» o din scurgerea anu­
ală, ca rezultat al topirii zăpezii și căderii ploilor din acest anotimp. în
condiții deosebit de favorabile alimentării, volumul de apă transportat
poate fi de 4—5 ori mai mare decît col mediu (1980, 1981), în timp ce
în anii cu alimentare redusă, acosta poate fi de 7—8 ori mai mic (1957,
1959), coeficientul de modul fiind 0,12.

69
 Vara, volumul de apă transportat reprezint mcuia anuală.
Coeficienții do modul ai scurgerii sezoniere oscilează între 0,9 și 1,2,
debitele fiind frecvent apopiate de cele medii anuale. în acest anotimp,
rîurile se alimentează din ploi, mai ales în prima parte a perioadei,
maximul pluviometric înregistrîndu-se în luna iunie. Analizînd o peri­
oadă mai îndelungată, se constată că, în timpul verii, debitele au scăzut
continuu din iunie în august în peste 50% din cazuri. Sînt însă și situa­
ții cînd scurgerea din timpul verii depășește de 3—4 ori pe cea medie
anotimpuală (1969, 1975, 1980).
Toamna, ca urmare a condițiilor hidro-meteorologice, rîurile au cea
mai redusă scurgere, doar 11% din volumul anual. în unii ani însă,
scurgerea din timpul toamnei scade sub această valoare, ca de exemplu
în 1959 (cînd a fost de 5 ori mai redusă, înregistrînd coeficienți de
modul sub 0,2); alteori, volumul de apă transportat în acest anotimp
crește apreciabil (de 4—5 ori), ca în 1972, cînd s-au produs și inundații.
Iarna, deși alimentarea de suprafață este redusă, volumul de apă
scurs de rîuri crește față de anotimpul precedent, consecință a aportului
subteran sporit prin refacerea stratelor acviferc în urma diminuării
■evapotranspirației în favoarea infiltrației. Scurgerea din acest anotimp
reprezintă, în medie, circa 17°/0 din volumul anual (Q med. iarna fiind
de 2,375 m3/s). In iernile cu temperaturi moderate și topiri parțiale ale
zăpezii, scurgerea este mai mare, ajungînd aproape la 8 m3/s (7,95 m3/$
in iarna 1980—1981). în cazul cînd temperaturile sînt coborîte și o parte
din apa rîurilor îngheață, scurgerea se reduce foarte mult, ca în iarna
1963—1964, cînd debitul a fost, în medie, de numai 0,184 m3/s.
Urmărind graficul de variații medii lunare. în timpul anului (Fig.
13), se constată că în luna ianuarie sînt valori scăzute (Tab. IX), re-
prezentînd 0,47 din debitul mediu anual (Tab. X). Această situație se
datorește, cum este bine cunoscut, lipsei aproape totale a alimentării
din precipitații, care sînt blocate sub formă de zăpadă. Volumul de apă-
transportat de Bahlui la Iași în ianuarie este, în medie, de 4,042 mii. m3,
ceea ce reprezintă circa 4% din totalul anual.
Dacă analizăm situația lunii ianuarie din șirul de ani luați în ob­
servații, se constată că în anul 1982 a avut scurgerea medie cea mai
abundentă (7,064 m3/s), de 4,3 ori mai mare decît media multianuală
a lunii respective, situație determinată de prezența unei stări de vreme
anormale anotimpului, respectiv temperatura ridicată pînă la 6,4°C, care
a favorizat scurgerea lichidă. Cel mai redus debit pentru luna ianuarie
a fost în 1968, reprezentînd 8,5% din media multianuală a acestei luni
de iarnă și fiind aproape de 55 de ori mai mic decît debitul mediu
lunar maxim.
In luna februarie, debitul mediu scurs pe Bahlui se apropie mult
de media anuală, coeficientul lunar de modul fiind 1,07. Volumul de
apă transportat în februarie este de 2,1 ori mai mare ca în ianuarie,
contribuind la scurgerea anuală cu peste 8,20% în medie. Cea mai mare
scurgere lichidă din luna februarie s-a înregistrat în 1981, cînd au fost
condiții favorabile de topire a zăpezii și precipitații sub formă de ploaie.
Debitul mediu înregistrat în februarie 1981 a fost de 14,429 m3/s, deci
de aproape 4,2 ori mai mare decît cel multianual. O scurgere foarte
redusă în această lună s-a semnalat în anul 1964, cînd s-a înregistrat
un debit mediu de 0,275 m3/s, deci de 13 ori mai mic decît normala

70
Fig. 13

71
 lunii, coeficientul de modul fiind de 0,08. Scurgerea mică din această
lună a fost impusă de o vreme rece, care a oprit alimentarea superfi­
cială și a format un strat gros de gheață pe rîu. Raportul între debi­
tele medii lunare extreme ale lunii februarie, din șirul de ani anali­
zați, a fost de peste 52.
In martie, scurgerea crește apreciabil, debitul fiind de 1,7 ori mai
mare decit în luna precedentă. Scurgerea medie lunară multianuală cea
mai ridicată este în aprilie (6,295 mJ/s, deși în 57% din cazurile anali­
zate, luna martie a înregistrat cea mai bogată scurgere din an). Depla­
sarea maximului mediu lunar în aprilie se datorește faptului că, în
ultimii ani, sfirșitul iernilor a fost la o dată mai tîrzie. Volumul mediu
multianual de apă transportat de Bahlui la Iași în aprilie a fost de
circa 16,3 mii. m‘, contribuind cu aproape 16% la volumul scurgerii
anuale. Dar, în șirul anilor analizați, această lună a prezentat valori
foarte variate ale scurgerii. Astfel, în aprilie 1980 Bahluiul a transpor­
tat la Iași 63.5 mii. m‘, o cantitate egală cu mai mult de jumătate din
volumul mediu anual al acestui rîu. în schimb. în aprilie 1959 scurgerea
a fost de 140 de ori mai redusă, coeficientul de modul fiind 0,028.
Luna mai se caracterizează prin scăderea scurgerii medii lichide cu
1 3 față de luna precedentă, întrucît, în acest timp, rezervele de apă
provenite din zăpadă s-au consumat, ploile sînt încă reduse, iar tempe­
ratura aerului și evapotranspirația sînt în continuă creștere.
în condiții naturale, scurgerea medie lunară a rîurilor de pe terito­
riul municipiului Iași înregistrează un al doilea maxim în iunie, ca
urmare a ploilor căzute în această lună ; așa este cazul afluenților ne­
amenajați ai Bahluiului (Vămeșoaia, Vișan, Podgoria Copou ș.a.). Dato­
rită însă construirii a 14 lacuri mari de acumulare în bazinul Bahlui
(Tansa-Belcești, Podu Iloaiei, Cogeasca, Aroneanu, Ciurbești, lezăreni,
Ciric etc.), a numeroase iazuri piscicole pe afluenți, ca și a unor acu­
mulări nepermanente pentru atenuarea viiturilor (Bîrca, Cornet, Ciurea
în bazinul Nicolinei), maximul pluviometric din iunie nu se mai oglin­
dește în scurgerea medie a Bahluiului ,* ploile căzute în această peri­
oadă abia reușesc să umple lacurile, care toamna sînt scurse, și să aco­
pere consumul produs de sporirea evapotranspirației, impusă de creș­
terea temperaturii și dezvoltarea vegetației. De aceea, în cazul Bahlu­
iului la Iași, scurgerea medie lunară continuă să scadă din mai pînă
în noiembrie, cînd valoarea este foarte apropiată de a lunii ianuarie;
începînd cu august, coeficienții de modul sînt subunitari (tab. X).
In intervalul mai-noiembrie se remarcă totuși cîtcva medii lunare
mai deosebite prin valorile lor extreme. Astfel, în mai 1970, 1978 și
1981 s-au înregistrat scurgeri bogate (respectiv 19,4 m3/s, 10,5 m3/ș și
22,25 m3/s). Debite mari au fost, de asemenea, în iunie 1965 (20,5 m3/s),
1975 (36,6 m3/s) și 1980 (11,86 m3/s), în iulie 1969 (23,5 m3/s), 1971
(17,6 m3/s) și 1980 (13,25 m3/s), ca și în octombrie 1972 (13,3 m3/s). în
schimb, cantități mici de apă s-au scurs pe Bahlui, la Iași, în perioada
iulie-decembrie 1956—1959 și 1967.
în luna decembrie se remarcă o ușoară înviorare a scurgerii, ca
urmare a refacerii surselor subterane, a scăderii evapotranspirației și
a faptului că în ultimul deceniu iernile au început tîrziu.
Făcînd raportul între debitele medii lunare maxime și minime din
perioada 1955—1982 pe Bahlui, la Iași, se constată că indicii de toren-

72
țialițate au variat între 20,4 în septembrie și 178 în decembrie; valori
mari, între 140 și 148, caracterizează și lunile aprilie, iunie, iulie și
octombrie (Tab. XIV).

Perioadele caracteristice ale regimului scurgerii

Dacă analizăm debitele medii diurne din timpul anului, se identi­
fică, în regimul rîurilor de pe teritoriul studiat, trei faze caracteristice :
ape mari, viituri și ape mici.
Apele mari se înregistrează primăvara, în urma topirii zăpezii, la
care adesea se adaugă ploile din acest anotimp ; volumul de apă trans­
portat este, în medie, în jur de 70—75% din scurgerea sezonieră sau
30—35% din cea anuală, valorile putînd fi, în unii ani, mai mici sau
mai mari. Pc Bahlui, la Iași, în 60% din cazuri debitele maxime anuale
se produc în timpul apelor mari dc primăvară (1956—1958 ; 1961—1964 ;
1976—1982). Faza aceasta durează în medie 30 dc zile; în funcție de
caracteristicile meteorologice ale iernii, durata apelor mari de primă­
vară poate varia de la citeva zile pînă la peste 50 de zile (1956, 1978).
Astfel, în anul 1956 cînd faza apelor mari de primăvară a durat 60 de
zile, volumul transportat a reprezentat 75% din scurgerea anuală. Aceas­
ta s-a datorat faptului că în februarie au căzut precipitații bogate in
tot bazinul Bahluiului (150%—2OOo/0 din normală), detcrminînd forma­
rea unui strat de zăpadă de peste 40 cm grosime peste solul bine umec­
tat de ploile anterioare. Se mai constată că, scurgeri lichide deosebit
de bogate primăvara s-au înregistrat în anii 1969—1970, 1973, 1979—
1982. Cea mai maro valoare s-a semnalat însă în 1973. cînd numai în
martie s-a transportat, în medie, pe Bahlui, la Iași, 25.3 mJ s, maxima
fiind de 106 m3s în ziua de 24 a lunii respective. în același timp, pe
Vămeșoaia, media a fost de 0,855 m3/s, iar maxima de 6,24 m3/s Ia
25. III.
*
Apele mari de primăvară se pot manifesta printr-o singură undă
cînd topirea zăpezii se face pe îndelete, topire ajutată uneori de ploi
(1940, 1953). Mai adesea, apele mari de primăvară se produc cu două
unde ; prima creștere, mai redusă, avind o alimentare nivală. a doua
undă, mai bogată, cu alimentare nivo-pluvială (1956. 1962, 1963, 1978 etc.).
Viiturile reprezintă o formă a scurgerii maxime, caracteristică rîu­
rilor din zona municipiului Iași ; ele se pot produce în orice anotimp,
cînd se creează condiții favorabile de alimentare cu mari cantități de
apă. Cea mai mare frecvență a lor se înregistrează vara, cînd pot avea
efecte negative prin inundațiile produse, ca în 1932, 1933, 1941, 1948,
1955, 1969, 1970 etc,).
Cele mai multe viituri sînt generate de ploile torențiale și ca atare
se produc într-o perioadă scurtă de timp. Așa de pildă, în vara anului
1955 s-au produs trei unde (în iunie, iulie, august, cînd temperatura
atmosferică a fost mai mică decît normala (deci evapotranspirația re­
dusă), iar precipitațiile căzute în 24 de ore au depășit frecvent 30 mm.
Această situație hidro-meteorologică a dus la ruperea iazurilor din ba­
zinul Bahlui, producînd viituri pe afluenți și pe colectorul principal.
Astfel, de exemplu, viitura înregistrată între 26 iunie și 5 iulie pe Ni­
colina, la Iași, a avut în perioada de virf 32 m3's — deci de peste 1 400
de ori mai mult decît media lunii respective (0,022 nr.s). Situații ase­
mănătoare au fost și în 1965 cînd, în a doua decadă a lunii iunie, s-a

73
produs o viitură de amploare, astfel că, pe Bahlui, la Iași, s-au înregis­
trat (la 12 iunie) 90 m:i/s, ceea ce a făcut ca în luna respectivă să se
transporte circa 40% din scurgerea anuală.
Datorită acelorași cauze, s-au produs viituri de mare amploare pe
Bahlui și în anii 1969 (160 m3/s la 14 august), 1975 (182 m3/s la 9 iunie),
în 1980 pe Nicolina (87 m’/s la 24 iulie) ; pe Vămeșoaia, la Iași, s-a în­
registrat un maxim de 44,5 m3/s la 25 august 1970 și 74,5 m3/s la 21
iulie 1974.
Viitura din vara anului 1975 de pe Bahlui, la Iași, a început la 7
iunie, în urma unor ploi abundente. Debitul maxim (182 m3/s) s-a înre­
gistrat după 38 de ore, iar descreșterea s-a produs în 60 de ore. Durata
totală a viiturii a fost de 98 de ore, timp în care rîul a transportat
21,312 mii. m3/s, ceea ce reprezintă 22,5% din volumul lunii respective.
Pentru efectele sale negative, a căror amintire se păstrează și azi
de către locuitori, menționăm viitura puternică produsă în iunie 1932,
cînd debitul maxim al Bahluiului la Iași a fost estimat la 440 m3/s.
Inundațiile produse de această viitură au fost prelungite ca durată de
strangularea albiei Bahluiului de către conurile de dejecție ale Nicoli-
nei și Cinicului ; la aceasta a contribuit și barajul de apă creat de ni­
velul ridicat al Jijiei. Viiturile au o durată medie de 7 zile, din care
20% pentru creștere și 80% pentru descreștere.
Apele mici sînt condiționate de lipsa îndelungată a surselor de apa
superficiale în alimentarea rîurilor. Ele se înregistrează atît iarna, cînd
precipitațiile sînt blocate sub formă de zăpadă și o parte a rîurilor în­
gheață, cît și în timpul verii și începutul toamnei, din cauza lipsei ploi­
lor. Ca urmare, în aceste perioade, volumul de apă scurs de rîuri de­
pinde de rezerva de apă subterană. Valori foarte mici ale scurgerii în
timpul iernii s-au înregistrat pe Bahlui în 1960 (0,074 m3/s la 24 ianua­
rie), 1961 (0,047 mJ/s la 22—23 decembrie), 1963 (0,035 m3/s la 3 decem­
brie), iar pe Nicolina în 1957 (0,003 mJ/s la 18—28 decembrie), sau în 1964,
cînd a fost înghețată total, debitul minim fiind de 0,0 m3/s (la 4—6
ianuarie).
în anotimpul cald, minimele anuale, înregistrate obișnuit între vii­
turile produse pe Bahlui, au avut, în perioada analizată, valori cuprinse
intre 0,040 m3/s la 30. VI. 1964 și 1,66 m3/s în 19. VIII. 1981 ; pe Nico­
lina 0,0 m3/s la 9—27 iulie 1959, iar pe Vămeșoaia 0,0 m3/s între 10—
30.VII. 1967 și 20—30.VI. 1968, ele repetîndu-se și în următoarele trei luni.
Sînt ani cînd scurgerea minimă este deosebit de accentuată, prelun-
gindu-se pe o durată de mai multe luni, ca în perioada iulie 1953 — fe­
bruarie 1954. în cele 8 luni de secetă, Bahluiul, la Iași, a transportat
doar O,5o/o din cantitatea medie anuală. Față de valorile medii multi-
anuale ale lunilor respective, scurgerea a oscilat între 2,9% în octom­
brie 1953 și 0,4% în februarie 1954.
Repartiția neuniformă a scurgerii rîurilor în timpul anului a impus
o serie de măsuri de regularizare și amenajare hidrotehnică. în acest
scop, s-au realizat mai multe lacuri de acumulare pe afluenții Bahlu­
iului (din care amintim : Podu Iloaiei, Ciurbești, Ezăreni, Aroneanu I
și II, Ciric I, II și III, Chirița), care permit reținerea apei viiturilor
pentru utilizarea ei în piscicultură, irigație, industrie, înlesnind, în
același timp, regularizarea scurgerii lichide.
 Temperatura apei rîurilor
Temperatura medie anuală a apei rîurilor din teritoriul municipiu­
lui Iași variază între 8,8°C pe Nicolina și 9,7°C pe Bahlui, valorile mic-
șorindu-se cu creșterea altitudinii. Local, factorul antropic, prin dever­
sările menajere și industriale, determină ridicarea temperaturii medii
anuale a apei rîurilor cu circa 1°C față de situația impusă de factorii
naturali.
Analizînd valorile temperaturii apei rîurilor din timpul anului, se
•observă mai evident o diferențiere a ei în raport de anotimp. De exem­
plu, iarna, temperatura medie este de 0,5°C pe Nicolina și 0,4°C pe-
Bahlui ; primăvara 7,6°C și 8,4°C, vara 18,4°C și 20,4°C, iar toamna
■8,8°C respectiv 9,6°C.
Temperaturile medii lunare ale apei rîurilor urmăresc îndeaproape
modul dc variație al temperaturii aerului și, ca urmare, se înregistrează
un maxim în iulie (18°C pe Nicolina și 21,2CC pe Bahlui) și un minim
in februarie (O,1°C pe Nicolina și 0,2°C pe Bahlui).
în perioada caldă a anului, în condițiile unei scurgeri reduse și a
unei insolații puternice, temperatura apei rîurilor crește foarte mult,
ca de exemplu în 17 iulie 1958 cînd, la Iași, apa Bahluiului a înre­
gistrat 40°C, iar a Nicolinei 36,8°C. Iarna, cînd temperatura aerului
scade sub 0°C, rîurile îngheață la suprafață Și, în unele cazuri, pe
toată grosimea lor. Data medie a apariției fenomenului de iarnă este
în a treia decadă a lunii noiembrie. Cele mai timpurii înghețuri la
Iași au început la 1 noiembrie 1956, iar cel mai tîrziu în prima decadă
a lunii ianuarie, în iarna 1960—61.
Dispariția fenomenelor de iarnă se produce, în medie, în prima
•decadă a lunii martie ; cel mai timpuriu ea are loc în a treia decadă
a lunii februarie și cel mai . tîrziu în prima decadă a lunii aprilie.
Durata (medie a formațiunilor de gheață pe Bahlui, la Iași, este de
76 de zile, din care 52 de zile revine podului de gheață, iar 15 zile
înghețului la mal. Pe Bahlui se produc și scurgeri de sloiuri, a căror
durată medie este în jur de 5 zile.
Calculînd debitul caloric al Bahluiului la Iași, șe constată că va­
loarea lui medie multianuală este de 22 126 cal/s. Cea mai mare canti­
tate de căldură transportată este în iunie (73 280 cal sec.), iar cea mai
mică în decembrie (416 cal/sec.). Aceste extreme ale debitului caloric
nu coincid cu extremele termice, deoarece sînt determinate, în special,
de volumul scurgerii lichide și deci de toți factorii care concură ia
formarea acestuia.
Scurgerea solidă
Din volumul total al scurgerii solide, 95% revine aluviunilor în
suspensie (B. V. Poliacov, 1951), care la Bahlui sînt frecvent în canti­
tate mare și fac ca apa sa să fie tulbure. Turbitatea medie multianuală
a Bahluiului, la Iași, pentru perioada analizată, a fost de 1 819 g,mJ.
Au existat însă ani în care cantitatea medie de suspensii a fost mult
mai mare, de exemplu 1956 (2 110 g/m3), 1980 (2 290 g m\ 1981 (2 580
g/m3) și, mai ales, 1970 (3 220 g/m3), 1958 (3 920 gm3) sau 1969
,(4 450 g/m3).
Valoarea mare a turbidității medii anuale în 1969 s-a datorat apor­
tului ridicat de particule solide în perioada apelor mari de primăvară

75
(3 220 g/m3 — media în aprilie) și în timpul ploilor torențiale din
perioada caldă a anului (8 340 g/m3 — media în iulie).
Cantități mari de aluviuni au fost măsurate frecvent primăvara,
la topirea zăpezii (4 460 g/m3 la 31 martie 1956 sau 4 110 g/m3 la 5
aprilie 1979) și vara, în timpul averselor (4 420 g/m3 la 11 august 1955,
4 680 g/m3 la 21 august 1972 sau 6 700 g/m3 la 8 august 1972). Cele
mai muri valori au fost în iulie 1969, cînd turbiditatea medie a ajuns
la 8 340 g/m3.
Debitul mediu multianual al aluviunilor în suspensie pe Bahlui, la
Iași, a fost de 5,93 kg/s. Această valoare a fost de cîteva ori mai mare
în‘anii 1975 (10,0 kg/s), 1980 (17,4 kg/s), 1970 (17,7 kg/s), 1981 (20,6 kg's),
1969 (25,8 kg/s) etc.
Dacă urmărim repartiția scurgerii solide în timpul anului, se
observă o concordanță cu regimul scurgerii lichide ; ea este bogată pri­
măvara, la topirea zăpezii 'cînd, în unele zile, poate fi de zeci de ori
mai marc dccit media multianuală, ca de exemplu la 10. IV. 1979
(94,3 kg/s), la 3. 111. 1966 (168 kg/s) sau la 24. III. 1973, cînd s-au înre­
gistrat 399 kg/s, do peste 46 de ori media anului respectiv și de 67
de ori media multianuală), imprimînd mediei lunare o valoare foarte
mare (58 kg/s).
Vara, debitele solide sînt reduse în general, exceptînd perioadele
de viituri, cînd cantitatea de suspensii transportată de Bahlui crește
apreciabil; asa de exemplu, debitul solid instantaneu a fost dc 341
kg/s la 22. VII. 1974, 693 kg/s la 8. VI. 1975 (la un debit de apă de
169 m7s), 835 kg/s la 6. V. 1970, sau 2 700 kg/s la 14. VI. 1969, cînd în
bazinul Bahlui s-au rupt numeroase iazuri și s-au produs inundații.
în condiții speciale dc formare a scurgerii lichide, se înregistrează
valori extreme și în scurgerea solidă. De exemplu, Bahluiul, la Iași, a
transportat toamna, la 5.X. 1972, 78,9 kg/s și la 24. IX. 1974, 154 kg/s,
ca urmare a ploilor căzute, iar iarna, la 1.1.1977, 15,1 kg/s, datorită
topirii parțiale a zăpezii (media debitului lichid în luna respectivă
fiind de 16,1 m3/s). în cazurile citate, valorile au depășit de la 2,5 la
2,6 ori media multianuală a debitului de aluviuni în suspensie.
în general însă, în condiții de alimentare predominant subterană,
în perioada apelor mici de varâ-toamnă și iarnă, scurgerea solidă are
valori foarte mici ; așa de pildă, la 4—6. VIII. 1977 ea a fost de 0,040
kg/s, iar la 24.1. 1968 de numai 0,001 kg/s, deci de peste 5 900 de ori
mai redusă dccît media multianuală și doar a 435-a parte din debitul
mediu al anului respectiv.

Caracterizarea hidrochimică a rîurilor

Particularitățile chimice ale apei rîurilor constituie un aspect im­
portant al regimului lor hidrologic, interesînd nu numai din punct
de vedere teoretic ci și practic, deoarece ele reprezintă indicii de uti­
lizare a apelor naturale pentru economia regiunii. Proprietățile chimice
ale apei rîurilor sînt condiționate de structura și compoziția rocilor și
a solurilor din bazinele de recepție, spălate de apele meteorice, și de
condițiile climatice care determină regimul scurgerii lichide. Pe lîngă
aceste cauze naturale, un rol destul de important în schimbarea cali­
tății apelor îl are și factorul antropic, prin folosirea îngrășămintelor
în terenurile de cultură, ca și deversarea apelor __ rnonaiere
și industriale — în unele sectoare ale nurilor. In timpul anului, în
raport de contribuția resurselor de alimentare naturale sau antropice,
■chimismul apelor transportate de rîuri înregistrează variații mari.
Mineralizarea medie multianuală a apei rîului Bahlui la Iași, ca
sumal n ionilor - prnrciptiîiȚ 'a' fost îde~I 532 mg/1, iama Nicolmei de_
■53Tmg/lJn timpul anului, concentrația de săruri este permanent redusă
în perioada apelor mari de la sfirșitul primăverii —, începutul verii și,
ocazional, la viiturile din restul anului. De exemplu, la 28 aprilie 1961,
mineralizarea apei Bahluiului la lași a fost de 486 mg/1, iar a Nicolinei,
la 18. IV. 1963, a fost 541 mg/1. Cea mai mică mineralizare a Bahluiului,
486 mg/1, s-a înregistrat la sfirșitul apelor mari în primăvara anului 1961.
Mineralizări mari se semnalează în timpul scurgerii minime, da­
torită alimentării superficiale reduse și a consumului ridicat de ,apă
prin evapotranspirație. în acest sens menționăm că Bahluiul, la Iași,
în anul 1963, la 4. XI., a transportat în stare dizolvată 3 530 mg/1, în
<urma unei perioade îndelungate de secetă.
în ce privește compoziția apei, analizată în funcție de prezența
procentuală a ionilor (C. A. Âlechin, 1952), Bahluiul, la Iași, se include
în clasa mixtă, cu predominarea hidrocarbonatului (HCO3=43,15% ;
,SO4=41,21% mc/1 ; Cl=15,64% me/1), grupa mixtă cu predominarea
sediului (Na+ K=58,49% me/1; Ca=26,06% me/1; Mg=15,45% me/1).
■Conținutul de HCO3 ca și Ca sporește pe măsură ce mineralizarea se
reduce, atît în partea mai înaltă a bazinelor hidrografice din sudul
municipiului, cit și în timpul anului la ape mari.
Scurgerea chimică variază ca și cea lichidă de care este depen­
dentă. în consecință, debitul ionic crește cu suprafața bazinului, iar
scurgerea chimică specifică crește odată cu altitudinea bazinului. In
perioada analizată, Bahluiul, la Iași, a avut debitul ionic mediu de
-4,993 kg/s, transportînd 157 689 t/an săruri dizolvate. La 28. IV. 1961,
la o mineralizare de 486 mg/1 și un debit lichid de 32 m7s, debitul
■chimic a măsurat 15,540 kg/s, iar la 4. XI. 1963, Ia o mineralizare de
353 mg/1 si un debit lichid de 0,115 m3/s, debitul chimic a fost de
<0,406 kg/s. ’
Conținutul de oxigen dizolvat, unul din cele mai importante cri­
terii pentru aprecierea calității apei în scopul utilizării ei în diverse
folosințe, prezintă concentrații diferite, <în funcție de mai mulți fac­
tori : presiunea gazului în amestecul atmosferic, caracterul scurgerii
lichide, temperatura și salinitatea apei, intensitatea proceselor biolo­
gice și particularitățile aportului local al apelor uzate (menajere și
industriale).
Față de factorii amintiți, (conținutul de oxigen dizolvat în apa
Bahluiului, la Iași, a variat între 14,0 mg/1 în 31.1.1972 și 0,0 mg/1
la 30. V. 1960, media multianuală fiind de 7,1 mg/1.
Cantitatea de oxigen dizolvat se mărește, cind temperatura apei
scade, date fiind diminuarea proceselor de oxidare din albiile nurilor
și creșterei posibilităților de dizolvare a unei cantități mai mari de
acest gaz din atmosferă. De altfel, cantități ce depășesc 12 mg/1 au o
mai mare frecvență iarna, reprezentînd pe 'Bahlui, la Iași, 60% din
numărul total al cazurilor. Sînt însă și situații cînd formarea podului
de gheață pe rîuri, în sectoarele cu scurgere lichidă (lentă și conținut

77
mare de substanțe consumatoare de oxigen, duce la scăderea cantității
acestuia. Pe măsură ce temperatura apei crește, conținutul de oxigen,
dizolvat scade, astfel că primăvara au frecvențe mai mari valorile de
6—8 mg/1. In acest anotimp s-au înregistrat și cazuri cînd, în urma
unei puternice influențe antropice, conținutul de oxigen dizolvat în
apa Bahluiului, la Iași, a fost foarte redus, ajungînd uneori la lipsa
totală a lui (0,0 mg/1 în 30 mai 1960).
Cantități mici de oxigen dizolvat (frecvent sub 6 mg/1) sînt vara,
în condițiile scurgerii lichide reduse și ale creșterii temperaturii apei.
De altfel, (minimele anuale au avut frecvența cea mai mare în acest
anotimp, cu deosebire în sectoarele cu impurificări antropice (0,7 mg/1
în 21. VI. 1957 pe Bahlui, la Iași); valorile cresc la viiturile din acest
anotimp, datorită caracterului turbulent al scurgerii.
Toamna, pe măsură ce temperatura scade, are loc o creștere a
cantități de oxigen, fără însă a ajunge la saturație (din cauza redu­
cerii fotosintezei și sporirii proceselor de oxidare a substanțelor or­
ganice în albiile minore). Cele mai frecvente cazuri sînt cuprinse în
intervalul de 8—10 mg/1, reprezentînd peste 40°/o din suma analizelor
efectuate în acest anotimp pe Bahlui, la Iași.
în general, cantitatea de oxigen dizolvat este condiționată și de
conținutul total al sărurilor. Scăderea valorii lui la Iași (în medie
7.1 mg/1) este provocată și de apele uzate, calde și bogate în substanțe
oxidabile, evacuate din oraș.
Consumul biochimic de oxigen, ca indicator al substanțelor orga-
nice din apă. urmărește cantitativ, în cele mai multe cazuri, variațiile .
scurgerii lichide și ale aluviunilor în suspensie. în apa rîului Bahlui, I
la lași, valoarea medie multianuală a acestui indicator a fost de
6.2 mg/1, cea mai mare frecvență (53%) avînd-o cantitatea sub 6 mg/1. ;
Uneori, valorile instantanee depășesc 8 mg/1, datorită sporirii micro­
organismelor și a unor substanțe nocive (nitrați, detergenți, pesticide, |
etc.), provenite din apele uzate, deversate în rîuri. Valoarea maximă,
înregistrată la Iași în perioada analizată, a fost de 24 mg/1 în ziua ,
de 26. V. 1962, iar minima 0,0 mg/1 la 27. III. 1961.
Indicele de oxidabilitate, exprimat prin consumul de permanganat de
potasiu (KMnO4), evidențiază conținutul substanțelor organice din apă. i
Analizele efectuate pe Bahlui, la Iași, arată amplitudini mari în va­
riația cantitativă a acestui indicator, care a înregistrat 686 mg/1 in
5.I.1962, 576 mg/1 în 3.1. 1964 și numai 10,0 mg/1 la 18. X. 1972, sau
4,9 mg/1 în 18. XI. 1954 ; [media anuală /a fost de 109 mg/1. în majo­
ritatea cazurilor, consumul de permanganat de potasiu se încadrează între
40 și 80 mg/1, frecvența procentuală a acestora fiind de 46% ; cazurile
cu peste 100 mg/1 a consumului KMnO4 deține 37% (din numărul
total).
Valorile consumului chimic de oxigen sînt, cel mai frecvent, pro­
porționale cu conținutul de suspensii, de unde concluzia că substanțele
organice conțin un loc important în volumul total al acestora.
Duritatea apei rîurilor pune în evidență calitatea lor pentru di­
verse scopuri gospodărești.
Duritatea totală, indicînd, în principal, concentrația sărurilor de
calciu și magneziu, depinde și ea de interacțiunea factorilor fizico-gco-
grafici. în apa rîului Bahlui, la Iași, duritatea totală a oscilat între

78
 10°dh la 24. I. 1955 și 56,4°dh la 4. XL 1963, media multianuală fiind
de 24,6°dh. Sînt deci ape dure și uneori foarte .dure. Regimul duri­
tății totale ca și al mineralizării arată variații de sens invers cu ale
scurgerii lichide, valorile cele mai mari fiind înregistrate în timpul
apelor mici de vară-toamnă si de iarnă, iar cele mai reduse la apele
mari (37,5°dh la 30. X. 1973 ; 13,4°dh la 6. III. 1962).
După valorile medii ale celor mai mulți indicatori prezenți, re­
zultă că apa rîului Bahlui, la Iași, se înscrie în categoria IlI-a de ca­
litate (exceptînd oxigenul) și-i cu atît mai puțin bună în cazul valo­
rilor ce depășesc mediile. în consecință, pentru folosirea eficientă a
apei rîurilor de pe teritoriul municipiului Iași se impune creșterea ca­
pacității de epurare a deversărilor din oraș și din întreprinderile indus­
triale sau agro-zootehnice, care mai constituie încă surse de impurificare.
| 7 * \ Lacurile existente pe teritoriul municipiului Iași sînt de origine
L antropică, fiind create fie prin bararea rîurilor Podgoria Copou, Cirlig.
Ciric, Chirița (afluenți pe stînga ai Bahluiului) și Nicolina (pe dreapta
acestuia), Jfie prin excavare, cum s-au realizat lacurile de agrement
de la ștrandul orașului.
P'' • Rîul Podgoria Copou a fost barat pe teritoriul Grădinii Botanice
/printr-un dig de pămînt de 4 metri înălțime, lacul format în spatele
[ său constituind un biotop specific.
Bararea repetată a rîului Ciric a avut ca rezultat formarea unei
salbe de lacuri, care au ca scop principal regularizarea aportului de
apă în Bahlui, contribuind astfel la atenuarea viitorilor și prevenirea
*Astfel,
inundațiilor. Aceste acumulări de apă au însă și alte utilizări.
lacul Âroneanu I, situat la limita de nord a municipiului, în preajma
satului Dorobanțu, avînd un volum de 3,07 mii m3 și o suprafață de
70 ha (la nivelul normal de retenție — cota 58,80 m), asigură un luciu
piscicol de 47 ha, furnizează apa pentru irigarea a 128 ha și apă
pentru industrie în jur de 150 mii m3; din 1983 a devenit tei baza
sportivă pentru canotaj. în aval, este lacul Âroneanu II cu o supra­
față de 23 ha, servind ca bază sportivă pentru pescarii amatori ; în
aceiași timp, el mărește gradul de asigurare al acumulării Ciric și-i
folosit și ca sursă de apă pentru irigare și stropitul pomilor și viilor
• ^L^acurile^Ciric I (14 ha) și Ciric II (8 ha) sînt utilizate pentru
pescuit, natație și canotaj. în aval, se află acumularea Ciric III (\ e-
neția) cu un volum de 2 mii m3 și o suprafață de 7 ha, avînd ca scop
evitarea inundațiilor în municipiul Iași.
La limita de est a municipiului se găsește lacul de acumulare-
Chirița, construit pe locul unui vechi iaz, prin bararea rîului cu ace­
lași nume. La o suprafață de 92 ha corespunde un volum de apă de
1,84 mii m3; el servește ca rezervor de apă potabilă și industrială
pentru orașul Iași.. •
Alimentarea lacurilor amintite se face din mai multe surse :
rîurile pe care sînt situate, precipitațiile ce cad direct pe suprafața lor
și stratele acvifere subterane care se deschid in cuvetele lacustre. Con­
sumul de apă se produce prin evaporație (care în zona aceasta este in jur
de 725 mm/an), prin scurgere și prelevări pentru diverse folosințe.
Volumul de apă și, implicit, adincimea lacurilor (ca și scurgerea
rîurilor pe care se află), variază în funcție de factorii fizico-geografici

U' 79
* din regiune și, în special, de cei climatici ; în regimul hidric al lacu­
rilor un rol important are și omul.
Temperatura medie multianuala a apei la suprafața lacurilor, pen­
tru perioada martie-noiembrie, este de 16—16,5°C. Iarna, lacurile în­
gheață la suprafață, începînd, în medie cu prima decadă a lunii de­
cembrie și sfîrșind în decada a doua din martie. Grosimea medie a
gheții este în jur de 30 cm, puțind să depășească această valoare în
iernile geroase, cum a fost în 1962—1963, cînd a ajuns la aproape 50 cm,
Transparența apei variază de la cîțiva centimetri la cîteva zeci de
centimetri, în funcție de adîncimea și dinamica apoi ; valorile ei cresc
de la coada lacurilor spre dig și de la mal spre centru.
Caracteristicile hidro-chimice ale lacurilor din municipiul Iași, în
condiții naturale, la nivelele minime de vară, sînt reprezentate printr-o
mineralizare ridicată (peste \900 mg/1 Aroneanu I și peste 1 000 mg/1
Ciric I) și o duritate totală de 17°dh la Ciric I și 19,6°dh la Aro­
neanu I.
După compoziția ionică a apei, lacurile acestea se încadrează în
clasa bicarbonatată sau mixtă cu predominarea hidrocarbonatului, grupa
mixtă cu predominarea magneziului (Aroneanu I) sau a sodiului (Ciric I),
în raport de mineralizare.
Aceste lacuri, a căror scurgere este dirijată de om, influențează
regimul în aval deoarece, așa cum s-a mai ‘spus, ele rețin o cantitate
apreciabilă de apă în perioada viiturilor, apă care poate fi apoi folo­
sită în timpul scurgerii minime de vară-toamnă.
« în scopul de a preveni efectele dăunătoare ale inundațiilor au fost
create o serie de lacuri nepermanente, ca de pildă Cîrlig, pe rîul cu
același nume, pentru a feri zona din aval (în special sectorul canalizat
de pe bulevardul Tudor Vladimirescuy si, de asemenea, lacurile Ciurea,
Bîrca și Cornet din bazinul Nicolinei, Ipentru a proteja platforma in­
dustrială a C.U.G.-ului.
Rolul de regularîzator al lacurilor de acumulare din bazinul Bahlui
pentru regimul rîului respectiv se poate constata și din compararea
debitelor măsurate la Iași cu cele naturale reconstituite, de exemplu
în anul 1979. r

TABELUL VI

I II III XV V VI VII VIII IX 5C XI XII

A. 1,39 5,81 3,00 23,1 2,67 2,49 1,43 5,10 2,10 0,88 1,5 1,19

1
B. 2,10 6,63 4j9Q 22,7 2,38 4,26 1,26 4,35 1,55 1,1 1,4 1,81
1_____
A = debite măsurate
B = debite naturale reconstituite

Se observă astfel, ca în iunie, debitul reconstituit (4,26 m3/s) pune

în evidență maximul de precipitații caracteristic acestei luni, ceea ce
nU debitul măsurat (2,49 m3/s), deoarece o parte din aportul
precipitațiilor a fost reținut în lacurile de acumulare.
Din paginile anterioare, rezultă că resursele hidrice, subterane și
de suprafață, din municipiul Iași sînt departe de a satisface necesarul
de apă al acestui centru urban, dar ridică o serie de probleme pentru
economia teritoriului respectiv. Astfel, s-a văzut că apa subterană din
depozitele deluviale de versant favorizează declanșarea alunecărilor de
teren, afectînd construcțiile unor cartiere (Țicău, Albineț, Brîndușa,
Tirgușoru Copou, Bogdan, Galata etc.); ca urmare, a fost necesară rea­
lizarea unor lucrări dc drenare a apei și de consolidare a versanților.
De asemenea, adîncimea mică a apei în această unitate hidrogeologică,
ca și in glacisurile de la baza versanților, mai ales primăvara la to­
pirea zăpezii sau în perioadele de ploi, are ca rezultat igrasia unor
clădiri din zonele respective (Moara 1 Mai — Păcurari, Autogara, str.
Sf. Andrei etc.), impunînd o izolare hidrofugă mai bună a fundațiilor.
Apele de suprafață au creat adesea pagube prin inundațiile pro­
duse ; lucrările hidrotehnice din baziul Bahluiului, ca bararea afluen­
ților săi și amenajarea versanților, au îndepărtat în bună parte ase­
menea calamități.
Resursele hidrice din municipiul Iași au adus însă și beneficii în
economia acestuia, ele putînd fi amplificate în viitor. Astfel, apele
subterane captive, sub presiune, din șesul Bahluiului sînt utilizate prin
complexul balnear de la Nicolina, bine cunoscut și în afara Moldovei,
în tratarea mai multor maladii, mai ales a reumatismului. Ținînd seama
dc calitatea apei și de posibilitățile tehnice actuale, exploatarea și deci
valorificarea acestor strate acvifere ar putea fi încă extinsă. De ase­
menea, ar fi necesară o reevaluare a apelor minerale din sarmațian,
cum sînt cele de la Breazu, din Grădina Botanică sau de la Tomești,
în scopul valorificării lor prin îmbuteliere.
în ceea ce privește apele subterane dulci din formațiunile cuater-
nare, întrunind condiții corespunzătoare de calitate, sînt utilizate la
alimentarea cu apă potabilă pe plan local, prin fîntîni, ca și în alte
scopuri gospodărești.
Apele freatice din terase sînt mai bine valorificate, fiind parțial
captate încă din secolul XVII („Cișmeaua lui Butuc" din terasa inferioară
Păcurari) ; în 1707—1747 au fost captate izvoarele din Dealul Ciric
— Șapte Oameni, iar ceva mai tîrziu, în 1763—1799, se efectuează captări
în Dealul Copou. în a doua jumătate a secolului XIX se realizează și
captarea parțială a izvoarelor ce debușează de sub gresiile și calcarele
sarmațiene de la Repedea, astfel că aprovizionarea orașului Iași, din
surse locale, subterane, ajungea la cca 600 m3/zi (C. Martiniuc și
colab., 1956).
Problema aprovizionării cu apă a orașului Iași se rezolvă în 1911
prin aducțiunea de la Timișești, pe seama captărilor realizate în 1907
în stratul freatic din conul de dejecție al rîului Ozana (la confluența
cu Moldova).
Pe măsură ce se dezvoltă industria și crește numărul locuitorilor,
mai ales după 1944, sînt necesare cantități mai mari de apă și, ca atare,
se impune găsirea unor noi surse. în consecință, se realizează încă o con­
ductă cu apă de la Timișești și se recurge și la apa de suprafață din
rîul Prut.

81
S — Geografia municipiului Iași 213
 In prezent, resursele de aprovizionare cu apă ale municipiului Iași
sînt: captările de la Timișești, care furnizează, în medie, 1100 1/s,
captarea Ciric, cu 8,1 1/s, Valea Seacă (Nicolina), cu 2,3 1/s, Repedea,
debitînd 2,0 1/s și conductele de aducțiune a apei din Prut, cu un debit
total de 1 926 1/s (din care 1000 1/s consumă industria). Ceea ce se
impune acum, este însă o mai bună gospodărire a apei de care dispune
municipiul Iași, atît printr-o utilizare judicioasă a acesteia, cît și prin
înlăturarea posibilităților de poluare a ei.

I !- t? . &

•T 'MÎ .» *« dl» ■ .«!

'f: !> s ’ ! ' • I
.0" tÎJig; j&iT- .
ș» a<îiȘ£î: -.-b ie
-r. . ? . Sp'UR'S’!
• ’-'t: «te: • ■-Q •rwe'ri.Șgt *.S r^-’‘ '

1 - ă ’KSTUi. ' -j-. M-yr f i 1-

'-P î' ’ ' fcfț ’ Tfi

jiBC-Ci
 TABELUL VII . _
I
i ■■ Debite lichide medii anuale pe riul Bahlui la statia lăți (m
*
/s)

1962’1963’ 1966’1967 1111 1

1955 1956 1957 1958 1959 1960 1961 1964 1965 1968 1969)1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 19, / 19784979 1980 1981 1982
1 1 1 1 1
1 1 1 1 1 I
1,89 2,37 1,08 1,00 0'53 1,45 2,39 1,41 2,04 0,8614,40 2,52 1,27 0,97 5,79 5,50 4,21 4,10 5,24 2.46 5,16 2,12 3,08 4,61'4,22 7,60 7,99 4,30
1 ! 1 1 '

TABELUL VIIT
Debite lichide medii sezoniere și anuale (m3,'s)
I

Iama Primăvara Vara Toamna Anuală

2,375 5,480 3,322 1,861 3,259

TABELUL IX
Debite lichide medii lunare (m’/s)

F M A M I I -A S 0 N D
I

3,485 6,045 6,295 4,100 4,016 3,695 2,254 2,050 2,006 1,527 2,127
1,512
______ ____ [

00
w
 ■ ■ - ,
I
ț M3 I 3’U> l «• TABELUL X >(.1 >’l '<> 1 ' •'

;>iy . . ii..; -. : *'

-H 1 • p
1—t-
.- L f~ ~—T1t——1
■s-------------

M'
V r ’l . I-' |
"J
A s
i
Jo N D
-a-------------------
1 I P V T

0,46 1,07 1,85 1,93 1,25 1,23 1,13 0,6p> i i 0,03 - 0,63 0,47 0,66 0,73 J 1,68 1,02 0,57

sao rjt-'i
■ *• *
.- *•••
■••

l»U«țr J LUM-’f ••us

* - TABELUL XI
Băiil Ud» »•:cbi lunare1* extreme
1- . :x ■J /%..i I..L /. . , !

F M A: M I I A S O N
o 1 An
I
1 i ■ ! 1
7 l 1 ’ 1 ‘ .
f4,4’2d ’ 'soi1'’ ; W$b ■ ' 22,25b,' 3'6,600' 1 â'O^ob' ' 6,910 4,87 13,300 6,365 11,930 7,991
L.^. i ț, i • ~... I. ■
I!ld Anul f ! "1982 19811 ! 197$ i 1980 ,1981 ( 1975 1969 1972 1970 1972 1981 1981 1981
ia?'!» J':,.! il 31 1 f i‘4;/ i C1 f r: W I '"-i i ! ? ; •; i' i ' (.?> n ’ . . > 'J I >! >' ' 1 A? ? ..» ■ .< / . i ■ • V* '
Ml ! Q rfied. minim. < Qa2745 ' 0475 0.16 b 0,208' 0,161 0,161 0,238 0,095 0,123 0,067 0,529

1 Anul I 1968 19641 > ; '1959'1 ‘M95$l'' : 1959 'V 1958 ' <>1959 i 1957 1960 1959 1963 1963 j 1959
1
 TABELUL XII
Debile lichide maxime (m3/s)

I F M A M I I A S O - N D An

* max abs..
Q 20,80 38,10 106,00 83,20 72,60 182,00 160,00 88,40 27,60 31,70 22,4 31,1 182,00
Anul 1982 1966 1973 1979 1970 1975 1969 1970 1955 1972 1974 1981 9.VI.75
Q max. min. 0,355 0,140 2,03 0,278 0,388 0,490 0,329 0,431 0,500 0,137 0,180 0,112 0,112
Anul 1967-68 1964 1974 1959 1968 1966 1958 1967 1960 1959 1963 1963 XII.63

TABELUL XIII
Debite lichide minime (m3/s)

I F M A M 3 i I A S 0 N D An

Q min. abs. 0,060 0,071 0,126 0,137 0,098 0,010 0,07 0,08 0,074 0,08 0,016 0>047 0,016

1968 1958 1961 1959 1958 1964 1957-58 1958 1959 1959 1965 1961 26.28.xi.86
Anul

3,15 4,35 6,06 7,68 5,99 , 6,28, 7,20 3,48 3,82 3,00 2,96 6,06 7,68
Q min. max.

1981 1982 1969 1970 1975 1980 1980 1065 1981 1981 1981 1969
Anul 1982

S • Q^debit lichid (m
*/s)
 ♦ fi ’l’P'.C f s M
•-
* ■ . '< A
• -
1 ' /' ' * J î |
1
/Wjff im j t 'di ;
i 1 <3 1 FW p'n n’1' 1 | n » f ••.’ Li?» »’•»
!• ! ,. it TABEtUL^LV,,. f
1 1 .»M i 1 ■!
y'/ !• r<> !t tf’du
4 Wl< jw ’x‘ \ . iO1
; 1.
<
wUcli cțe forențjalitate jpentru scurgerea lichidă 1 4 ? ' ’i
7!r"|. , LW /W 1 ■
~—f" f
!;[ ± :"W." ’j;: 1
i M’4 : ! ■ jii* ‘ 1 r ’i > A s ' O N' D' ' Aw
ju~’J *’ r
q? Q1 med» mux» // i 52,4 . ■ 42$ z 1 140,0 51,7 178,0 15,10
M,i 148/1 ; 68,6 147,3 146,0 43,0 ! 20.4
'; Q med» mim 1 ______
Tu 7-.‘c, ■'.
| Q max. ■;;
347 537 841 607 74 î
!. !>!, 455'6’ 2286 1105 373 396 1400 662 11375
t Q mim __ .'ij 1 / ' 1.

W-'

■4Ș.
5
' Wi a» W 1 f’d r . R'l î t »-vl . 'U v
itiW TABELUL XV
■ 0 5'•' * ' <•; ■-. 1 ! c■ 1 1) ■ 0 i M
Volume lichide medii lunare (m3) r>
JX.Lj f
■

li’iJT 'SF' Fi ■ i'W Kl "l '. A)i)‘i.i p ii ' •; 1. i b'.. A-4 O D

U-J___ 1 A

O ’ '■
d H 4.052,160 I 8.433.700 116.200.600 ,16.304,050 10.988.000 10,401.440 9.902.6001 6.040.720 5.309-500 5.376.030 3.954.930 5.700.360
). I L
11 .s i'.'i ir j'iqa . ■ -J
 TABELUL XVI
Volume lichide medii sezoniere și anuale (m*)

Iarna Primăvara Vara Toamna Anuali

18.186-220 43,492.650 26.344.760 14.640.510 102.664.140

TABELUL XVII
Scurgerea lichidă medie specifici (1/s/km
*)

I P M A M I I A S 0 N D An

t,05 2,42 4,21 4,38 2,85 2,80 2,56 1,56 1.42 1,40 1,06 1,48 2,26

TABELUL XVIII
înălțimea medie a stratului scurgerii lichide (mm)

I 1
F M A M I I A S O N D An

2,8 5,8 11,2 11,3 7,6 7,2 6,8 4,2 3,7 3,7 2,7 4.0 71
VI. FLORA ȘI VEGETAȚIA

Sub aspect floristic, teritoriul lașilor și împrejurimile sale se in­

clud în provincia ponto-sarmatică, la contactul acesteia cu provincia
central-europeană est-carpatică (reprezentată aici prin masivul forestier
Repedea—Bîrnova), ambele provincii făcînd parte din regiunea eUro-
siberiană. Pe acest teritoriu s-au semnalat pînă în prezent peste 1 000
specii de fanerogame și cel puțin tot atîtea specii de ferigi, mușchi,
ciuperci, licheni, alge, deci o floră bogată și variată, consecință a po­
ziției sale fitogeografice. în componența florei spontane predomină spe­
ciile orientale și nordice față de cele vestice iși sudice, la care se mai
adaugă un procent important de plante cosmopolite și adventive — da­
torită prezenței acpstui vechi și important centru urban. Alături de
flora spontană, în municipiul Iași s-au mai introdus peste 1 000 de
taxoni (specii și subunități) ornamentali, indigeni și exotici, care im­
primă variate aspecte decorative grădinilor, parcurilor, scuarurilor, alei­
lor si străzilor.
♦ V Vegetația are caracter predominant de silvostepă (C. Papp 1932,
M. Răvăruț 1941, D. Mititelu și Gh. Vițalariu 1967, D. Mititelu și
colab. 1967, C. Dobrescu și colab. 1966, 1969). Datorită însă reliefului
accidentat și diferenței apreciabile de altitudine între nivelul inferior
al văilor (cca 40 m pe șesul Bahluiului) și nivelul superior al dealurilor
dominante (D. Breazu 206 m, D. Repedea 356 m, D. Păun 404 m), ea
are o dispoziție etajată (stepă, silvostepă, pădure), în strînsă corespon­
dență cu etajarea climei și solurilor, silvostepă rămînînd însă cea mai
reprezentativă pentru oraș și împrejurimile sale imediate.
4.. Etajul de stepă este prezent numai la nivelul cel mai coborît al
reliefului, sub 70 m alt. abs. El pătrunde din v. Prutului pe v. Bahlu­
iului și terasele joase ale acestuia pînă la inclusiv cea de Tătărași—Pala­
tul Culturii — Piața Unirii. Enclave stepice se întîlnesc și mai sus,
pe versanții sudici și estici, expuși insolației și vînturilor uscate.
r Vegetația de stepă este în mare parte sărăcită în specii, degra­
dată și ruderalizată prin pășunat și activități umane. Pe alocuri mai
pot fi întîlnite, însă speciile caracteristice : colilia (Stipa lessingiana,
S. joannis), pirul crestat (Agropyrum cristatum), păiușul (Festuca văile-
siaca, F. pseudovina), iar pe pantele mai intens degradate s-a instalat
o vegetație secundară cu bărboasă (Andropogon ischaemum), pir gros
(Cynodon dactylon) și firuță (Poa bulbosa). Pe fondul acestor graminee
de bază apar și diverse dicotiledonate : pelinița (Artemisia austriaca),
aliorul (Euphorbia stepposa), obsiga (Bromus inermis), trifoiul mărunt
8»
{Medicago lupulina), trifoiul tîrîtor (Trifolium repens), ghizdeiul (Lotus
corniculatus), lucerna (Medica go minima), cosaciul (A.stragalus onobry-
chis) ș.a.
Silvostepa se constituie intr-un etaj mijlociu, col mai extins și
mai caracteristic pentru Iași și împrejurimi, acoperind toate formele de
relief între 70 și 200 m alt. abs. (Ea| aparține districtului nordic al
silvostepei Podișului Moldovenesc, caracterizat prin prezența acelorași
■elemente ierboase ca și în stepă (doar mai îmbogățite în specii xero-
mezofile) și prin pilcuri de pădure formate din aceleași esențe ca și
pădurile din zona forestieră cu care se învecinează pe culmile mai
înalte.
Pilcurile de pădure (șleauri de silvostepă) — cum sînt cele de la
Breazu, Rediu, Mîrzești, Aroneanu, Uricani, Hlincea, Bucium, Vlâdi-
ceni — sînt alcătuite în principal din gorun (Quercus petraea) și stejar
<Q. robur), alături de care vegetează frecvent teiul (Tilia tomentosa,
T. cordata), jugastrul (Acer campestre), arțarul (A. platanoides), arțarul
tătărăsc (A. tataricum), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus
excelsior), ulmul de cîmp (Ulmus foliacea), scumpia (Cotinus coggygria)
— mai rar gorunii sudici (Quercws dalechampii, Q. polycarpa) și, spo­
radic, stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), cărpinița (Carpinus
orientalist), mojdreanul (Fraxinus omus), scorușul (Sorbus torminalis).
In interiorul și, mai ales, spre periferia acestor păduri sînt bine
reprezentați arbuștii : cornul (Cornus mas), sîngerul (C. sanguinea), dîr-
mozul (Viburnum lantana), voniceriul (Evonymus europaea), lemnul
rîios (E. verrucosa), lemnul cîinesc (Ligustrum vulgăre), clocotișul (Sta-
phylea pinnata), verigarul (Rhamnus tinctoria), alunul (Corylus avellana]
și, uneori, păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spi-
nosa), măcieșul (Roșa canina), cireșul pitic (Cerasus fruticosa), migdalul
pitic (Amygdalus nana), care participă mai ales la formarea tufișurilor
izolate. Aproape nelipsite sînt iedera (Hedera helix) și curpănul (Cle-
matis vitalba).
în componența stratului ierbos participă adesea firuța de pădure
(Poa nemoralis), golomățul (Dactylis glomerata), șopîrlița (Veronica cha-
maedrys), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), vinarița (Asperula
odorata), cerențelul (Geum urbanum), urzica moartă (Lamium macula-
tum, L. galeobdolon), pecetea lui Solomon (Polygonatum officinale), sil­
nicul (G>echoma hederacea, G. hirsuta), untișorul (Ranunculus jicaria),
pochivnicul (Asarum europaeum), rodul pămîntului (Arum maculatura),
ceapa ciorii (Mus cari racemosum), fagul (Fragaria vesca), breiul (Mercu-
rialis perennis), umbra iepurelui (Asparagus officinalis, A. tenuifolius),
rocoina (Stellaria media), usturoinița (Alliaria officinalis), plus cunoscu­
tele plante cu flori de primăvară : ghiocelul (Galanthus nivalis), topo-
rașul (Viola odorata), vioreaua (Scilla bifolia), brebenelul (Corydalis so­
lida, C. cava), păștița (Anemone ranunculoides), floarea paștelui (A. ne-
morosa) etc.
y Etajul forestier este cantonat pe masivul deluros Repedea—Păun
din sudul orașului, la altitudini de peste 200 (250) m. El corespunde
subetajului cvercineelor și subetajului fagului, ambele intens „carpini-
zate“ și „teizateu.
Subetajul cvercineelor, extins altitudinal între 200 (250) m și 300
<350) m, pe soluri cenușii și brune argiloiluviale, este format din pă-

«0
duri <și fragmente de păduri de tipul șleaurilor de deal (mai rar ste-
jârete, stejăreto-gorunete, stejăreto-carpinete, goruneto-carpinete) in care
stejarul, gorunul și carpenul se asociază frecvent cu teiul (pe alocuri în
proporție de facies), arțarul, jugastrul, frasinul, ulmul etc. și diverși
arbuști (în majoritate menționați in pădurile de silvostepă), cu bogată
floră ierboasă de „mull“.
Subetajul fagului urmează la peste 300—350 m, predominant pe
soluri brune luvice (podzolite), și este format din făgeto-carpinete, fă-
gcto-gorunete și făgete caracteristice limitei inferioare a acestui subetaj.
In afara omniprezenței fagului (Fagus silvatica, inclusiv' ssp. moesiaca)
și a celorlalte esențe de bază (carpen, gorun, tei), lă formarea pădu­
rilor acestui subetaj mai participă arțarul, frasinul, ulmul de munte
(L'lmus montana), paltinul (Acer pseudoplatanus), scorușul (Sorbus tor-
minalis), cireșul (Cerasus avium), plopul tremurător (Populus tremula),
fagul orientai (Fagus orientalis) ș.a. O frecvență mai redusă o au ar­
buștii, între care cornul, sîngerul, alunul, voniceriul, dirmozul, clocoti-
șul, socul (Sambucus nigra) etc. Flora ierboasă este cea caracteristică
mullului moderat acid, cu firuță de pădure (Poa nemoralis), alior de
pădure (Euphorbia amygdaloid.es), toporaș de pădure (Viola sdvestris),
obsigă de pădure (Brachypodium silvaticum), mărgică (Melica uniflora),
rogoz pufos (Carex pilosa), rocoțea (Stellaria holostea), lăcrămioare (Con-
vallaria majalis), sîngele voinicului (Lathyrus vemus), sânișoară (Sani-
cula europaea), zgrăbunțică (Lappsana communis), susai de pădure
(Mycelis muralis), brei, vinariță, curpăn, iederă etc., uneori ferigi
(Atyrium jilix-femina, Dryopteris filix-mas și chiar Phillitis scolopen-
drium). •
Pentru o mai bună cunoaștere, prețuire și păstrare a lor, ne vom
referi mai jos la principalele păduri și plantații forestiere, grădini și
parcuri din intravilanul și centura periferică de spații verzi ale orașu­
lui, care, pe lingă importanța lor estetico-decorativă, recreativ-distrac-
tivă, social-culturală, turistică și de agrement, igienico-sanitară și utili-
tar-economică, au și o deosebită valoare științifico-didactică prin calitatea
lor de veritabile colecții vii și laboratoare în aer liber pentru cercetători,
profesori, studenți și elevi.
* Grădina Copou. Actul ei de naștere trebuie considerat 26 august
1834, cînd boierimea și clerul Moldovei au propus ca Ia Copou să ia
ființă o grădină publică spre mulțumirea orășenilor și un monument
spre aducere aminte de data urcării pe tron a domnitorului Mihail
Sturza. înainte de această dată, terenul, ocupat de pajiște și pilcuri
de pădure, devenise locul preferat de plimbare al domnitorilor, boieri­
lor, negustorilor și meseriașilor. *
Spațiul afectat grădinii publice, redus la început, s-a extins treptat,
îneît în 1852 avea o suprafață de cca 20 ha. Plantarea, sistematizarea
și dotarea grădinii s-a făcut în etape pină după 1852, conform pla­
nurilor arhitectului F. Rebhun. Distrugerile provocate de cel de al
doilea război mondial au fost remediate, iar aleile principale pavate.
Piatra de temelie pentru „Monumentul (Obeliscul) leilor* a fost
pusă la 8 noiembrie a aceluiași an (1834). ziua onomastică a domnitoru­
lui, dar el nu era terminat încă în 1841. Proiectul și finalizarea con­
strucției au fost încredințate lui Gh. Asachi. Edificiul, cu o înălțime
de 13,5 m, este compus dintr-un postament prismatic pe care stau

91
 culcați patru lei, fiecare avînd în lungul corpului o sabie înfășurată
într-o ramură de stejar ; leii, opera unor sculptori polonezi, susțin un
bloc prismatic de proporții mai reduse, continuat cu uri obelisc de
6,70 m înălțime. Pe fațetele piedestalului obeliscului erau sculptate stema
Moldovei, stema familiei Sturza și inscripții în latină și română (cu
litere de alamă), caro au fost distruse în timpul celui dc jal doilea
război mondial (N. Grigoraș, 1973).
• în prezent, Grădina Copou arc o suprafață de 10,27 ha. Planul ei
a fost conceput de arhitectul F. Rebhun ca o îmbinare a stilului de
parc englez (aspect de pădure naturală) cu a celui francez (amenajat
floricol și cu arbuști ornamentali), într-o perfectă armonic. Principa­
lele alei sînt străjuite dc busturilc celor mai importanți membri ai
Junimii, iar „toiul lui Eminescu“, situat lîngă Monumentul leilor, pri­
lejuiește an de an tradiționala „sărbătoare a teiului14, cînd este omagiat
titanul poeziei românești. Frumusețea ansamblului peisagistic și glo­
rioasele evocări cultural-istorice i-au atras faima uncia dintre cele mai
vechi și mai renumite grădini publice din țară. *
* Cea mai mare parte din suprafața sa (7,13 ha) este ocupată de
vegetație lemnoasă, dispusă în masive și grupuri dc arbori și arbuști.
In studiul elaborat de prof. Ecaterina Răileanu (1980) * au fost iden­
tificați 176 de taxoni ai florei ornamentale, indigeni și exotici, din care
145 lemnoși și 31 ierboși. Principalii arbori și arbuști sînt1 arțarii (Acer
platanoides, A. campestre, A. pseudoplatanus, A.tataricum, A.negundo,
A.ginnala), toii (Tilia tomentosa, T.cordata, T. platyphyllos), salcîmul
(Rubinia psetulacacia), salcîmul roșu (Rubinia viscosa), salcîmul galben
(Laburnum anagyroides, Caragana arborescens), salcîmul mic (Amorpha
fruticosa), salcîmul japonez (Sophora japonica), glădița (Gleditschia tria-
canthos), bășicoasa (Colutea arborescens), glicina (Wistaria sinensis),
bîrcoacc (Cotoneaster integerima, C. tomentosa), păducel (Crataegus mo-
nogyna, C. oxyacantha), meri sălbatici și ornamentali (Malus pumila,
M. prunifolia, M. baccata, M. floribunda), cireșul sălbatic (Cerasus avium),
cireșul japonez (Cerasus serrulata), vișinul turcesc (Padus mahaleb), mă­
linul (Padus racemosa), piersicul (Prunus persica), prunul chinezesc
(Prunus triloba), corcodușul (Prunus cerasifera), scorușul (Sor bus tormi-
nalis), măcieșul (Roșa canina), trandafirul urcător (Roșa multiflora),
trandafirul chinezesc (Roșa hybrida), floarea miresei (Spiraea vanhouttei,
S. salicifolia, S. bumalda, S. ulmifolia), gutuiul (Cydonia oblonga), gutuiul
japonez (Cydonia japonica), caprifoiul (Lonicera caprifolium, L. coeru-
lea, L.tatarica, L.xylosteum, L. pileata, L. fragrantissima), dîrmozul
(Viburnum lantana), călinul (Viburnum opulus), socul (Sambucus nigra,
S. racemosa), cîrmîzul (Symphoricarpus albuș, S. orbiculatus), cornul
(Cornus mas), sîngerul (Cornus sanguinea), iasomia (Philadelphus coro-
narius, Ph.latifolius), coacăzul (Ribes aureum), deuția (Deutzia crenata),
salcia (Salix babylonica, S. mastudana), plopul (Populus italica, P. tremula,
P. simonii), molidul (Picea abies), molidul argintiu (Picea pungens var.
argentea), pinul (Pinus silvestris), pinul negru (Pinus nigra), duglasul
(Pseudotsuga manziesii), tuia (Thuja orientalis, Th. occidentalis, Th. pli-
cata), ienupărul (Juniperus communis, J. virginiana, J, horizontalis, J.

• Valorificarea instructiv-educativă a cercetărilor privind flora ornamentai

din Grădina Copou — Iași, mss.

92
 sabina), chiparosul (Chamaecyparis Igwsoniana, Ch. pisifera), frasin
,(Fraxinus excelsioi, F. pennsylvanica), liliacul (Syringa vulgaris, S.jo-
sikaea, S. chinensis), lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare, L. ovalifolium),
forsiția (Forsythia europaea, F. suspensa, F. viridisiana, F. intermedia),
Fontanesia fortunei, cenușerul (Ailanthus glandulosa), oțetarul roșu (Rhus
typhina), scumpia (Cotinus coggygria), migdalul (Amygdalus communis),
•dracila (Berberis vulgaris), mahonia (Mahonia aquifolium), carpenul (Car-
pinus betulus), mesteacănul (Betula verrucosa), catalpa (Catalpa bigno-
nioides), trimbița (Tecoma radicans), cimișirul (Buxus sempervirens, B.
inicrophylla), voniceriul (Evonymus europaea), salcia mirositoare (Elae-
agnus angustifolia), stejarul (Quercus robur), stejarul roșu american
ifQuercus borealis), castanul sălbatic (Aesculus hippocastanwin), nucul
fJuglans regia), nucul american (Juglans nigra), liliacul de vară (Bud-
dleja davidii), magnolia (Magnolia kobus), dudul alb (Morus alba),
maclura (Maclura aurantiaca), platanul (Platanus orientalis, P.occiden-
talis), crușinul (Rhamnus frangula), verigariul (Rhamnus cathartica), ar­
borele de plută de Amur (Phellodendron amurense), Ptelea trifoliata,
Koelreuteria paniculata, cătina de gard (Lycium barbatum), clocotișul
(Staphylea pinnata), cătina (Tamarix ramosissima, T. tetrandra), tisa
(Taxus baccata), ulmul de cîmp (Ulmus foliacea), ulmul de munte (UImus
montana), vclnișul (Ulmus effusa), vița de Canada (Parthenocissus quin-
quefolia), zămoșița (Hibiscus syriacus), iedera (Hedera helix) etc. La
.acestea se adaugă și bogata floră ierboasă, reprezentată prin numeroase
specii spontane și peste 30 specii decorative, indigene și exotice, plan­
tate în parcelele centrale ale grădinii : narcise (Narcissus poeticus),
begonii (Begonia semperflorens, B. evansiana), nu mă uita (Myosotis al-
pestris), garofițe (Dianthus barbatus), pufuleți (Ageratum mexicanum),
•steluțe (Aster amellus), bumbișori (Bellis perennis), filnicică (Calendula
officinalis), margarete (Chrysanthemum leucanthemum), tufănică (Chry-
santhemum indicum), crăițe (Tagetes patula, T. erecta), cîrciumăreasă
■(Zinnia elegans), mixandre (Matthiola incana), jaleș (Salvia splendens),
'lalea (Tulipa gesneriana), iuca (Yucca filamentosa), mac (Papaver
-orientale), brumărele (Phlox paniculata), iarbă grasă (Portulaca grandi-
flora), bujor (Paeonia officinalis), gura leului (Antirrhinum majus),
•degețel (Digitalis purpurea), petunii (Petunia hibrida), panseluțe (Viola
■tricolor) ș.a. •

* Parcul Expoziției a fost înființat în anul 1922 în vederea organi-

-zării de expoziții agricole (cum a fost cea din anul imediat următor
— 1923). însuși planul de organizare a parcului, întocmit tot de renu­
mitul arhitect peisagist F. Rebhun, reflectă scopul pentru care a fost
înființat. 1
Suprafața inițială a sa a fost de 5,72 ha, pentru ca, apoi, să se
■reducă la 3,8 ha prin atribuirea părții nordice Institutului de Chimie.
Parcul este prevăzut cu frumoase alei și ronduri, o fîntînă arteziană,
. statuile-bust ale lui Anton Pann și Calistrat Hogaș, instalații distractive
pentru copii și diverse construcții de folosință publică.
t Vegetația lemnoasă, cea care se impune în peisajul parcului și
contribuie la estetica deosebită a (acestuia, cuprinde un număr de 80
itaxoni, autohtoni și exotici, dintre care 43 esențe de arbori și 37 esențe

93
de arbuști. Ponderea principală revine foioaselor (70 taxoni), urmate
de rușinoase.
Inventarul esențelor lemnoase (în ordine alfabetică) este alcătuit
din : * Acer campestre (jugaștrii), A. ginnala (arțar de Manciuria), A.
negundo (arțar american), A. negundo auratum, A.negundo variegalum,
A. platanoides (arțar), A. pseudoplatanus (paltin), A. tataricum (arțar tă-
tărâsc, glădiș), Aesculus hippocastanum (castan sălbatic), Amorpha fru-
ticosa (salcîm mic), Berberis thunbergii (dracilă), Betula verrucosa (mes­
teacăn), Buddleja davidii (liliac de vară), Buxus sempervirens (cimișir),
Caragana arborescens (caragană, salcîm galben), Carpinus betulus (car­
pen), Catalpa bignonioides (catalpa), Cerasus avium (cireș), C. serridata
(cireș japonez), Chaenomeles japonica (gutui japonez), Cornus mas (corn),
C. sanguinea (sînger), Crataegus monogyna (păducel), Deutzia eronata
(deuția), Elaeagnus angustifolia (salcie mirositoare), Evonymus europaea
(salbă moale), Fagus silvatica (fag), Fontanesia fortunei, Forsythia sus-
pensa, F. viridissima (forsiție), Frangula alnus (crușîn), Fraxinus e.vcel-
sior (frasin), Hibiscus syriacus (zămoșiță), Juglans regia (nuc), Junlpe-
rus virginiana (ienupăr de Virginia), Koelreuteria paniculata (clocotiș
chinezesc), Laburnuin anagyriodes (salcîm galben), Ligustrum vulgare
(lemn cîinesc), Lonicera tatarica (caprifoi tătărăsc), Mahonia aquifolium
(mahonia), Malus baccata (măr siberian), Malus pumila (măr decorativ),
Morus alba (dud alb), M. alba pendula, Padus racemosa (mălin), Parthe-
nocissus quinquefolia (viță americană), Philladelphus coronarius (sirin-
derică), Picea abies (molid), P. pungens argentea (molid argintiu), Pinus
nigra (pin negru), P. silvestris (pin), Platanus hybrida (platan), P. occi­
dentali# (platan american), Populus canadensis (plop canadian), P. italica
(plop piramidal), Prunus cerasifera (corcoduș roșu), Ptelea trifoliata,
Quercus petraea (gorun), Q. robur (stejar), Rhamnus cathartica (veri-
gariu), Robinia pseudacacia (salcîm), R. pseudacacia bessoniana, R. pseud-
acacia umbraculifera, Salix babylonica (salcie pletoasă), S. mat-sudana
tortuosa, Sophora japonica (salcîm japonez), Spiraea bumălda (taulă),
S. vanhouttei (floarea miresei), Symphoricarpus albuș (cîrmîz), Syringa
vulgaris (liliac), Taxus baccata (tisă), Thuja occidentalis (tuia), Th. orien­
tali# (arborele vieții), Th. plicata, Tilia platyphyllos (tei cu frunză mare),
T. tomentosa (tei alb), Viburnum lantana (dîrmoz), V. opulus (călin),
Yucca filamentosa (iuca). /
I *
Grădina Botanică este o continuare (în timp, nu si în spațiu) a
unor eforturi anterioare în acest sens (M. Leocov, 1979).(Prima grădină
botanică din Iași și din țară o datorăm muncii neobosite a medicului
și naturalistului Anastasie Fătu (1818—1886), înființată în 1856, pe o
suprafață redusă (ceva peste 1 ha) în apropiere de Rîpa Galbenă și
despre a cărei existență ne amintește astăzi str. Fătu și str. Florilor/]
A doua grădină botanică, situată pe terenul Muzeului de Istorie Na­
turală (pe cca 3 000 mp), a fost înființată în 1873 sub auspiciile Socie­
tății de Medici și Naturaliști, din inițiativa lui A. Fătu și în organizarea
botanistului Dimitrie Brîndză. Din această grădină mai supraviețuiesc
doi stejari, 2 plopi și un castan sălbatic. Concomitent, din anul 1876,

• După informațiile binevoitoare date de tov. ing. Lupu Ionel — cercetător

la Grădina Botanică — Iași. ‘

94
se trece la amenajarea unei noi grădini botanice, de uz didactic și
proprietate a Universității, pe un mic teren din preajma acesteia și
care, din lipsă de fonduri, a decăzut în scurt timp. Intre 1900—1930
s-au dus tratative și s-a început organizarea unei grădini botanice a
Universității pe terenul din spatele actualului Palat al Culturii (5,52 ha).
Neaprobarea fondurilor necesare a determinat sistarea lucrărilor și doar
„Strada Botanică" și o parte din vegetația lemnoasă a ștrandului mai
păstrează urmele acestei încercări. Din aceste motive și din necesitatea
stringentă a unei grădini botanice cu profil didactic pentru studenți,
încă din 1921 se începe plantarea sistematică a terenului din jurul
Universității, pe o suprafață ce crește treptat pînă la 2,5 ha. .Această
a cincea grădină botanică a funcționat pînă în 1963, sub direcția cu-
noscuților botaniști ieșeni Al. Popovici, C. Papp, C. Burduja, C. Do-
brescu.
» Actuala grădină botanică a Universității, situată la vest de Parcul
Expoziției, pe o parte din platoul Dealul Copou și pe ambii versanți
ai văii Podgoria Copou (Munteni), își începe existența din 1963. Prin
suprafața sa de peste 100 ha (cu posibilități de extindere la peste 150 ha),
prin relieful său variat și adecvat sistematizat necesităților ecologice ale
plantelor, ca și prin numărul mare de specii indigene și exotice pe care
le deține (cca 13 000 taxoni) și care este în continuă creștere, ea devine
cea mai mare, mai complexă și mai bine organizată grădină botanică
din țară.TLa realizarea ei și-au dat concursul, munca pasionată a emi­
nentului Botanist și specialist în amenajări de grădini botanice Emilian
Țopa (primul ei director și, ulterior, consultant științific), energia,
priceperea și calitățile organizatorice ale actualului director M. Leocov,
competența și străduința vrednicului colectiv de cercetători științifici,
eforturile lăudabile ale personalului ajutător, la care s-a adăugat per­
manentul sprijin moral și material al conducerii Universității și al or­
ganelor municipale și județene de partid și de stat.
Principala funcție a Grădinii Botanice este cea didactico-științifică.
în afară de personalul științific propriu, cu preocupări multiple și
valoroase în diverse domenii ale biologiei, aici își desfășoară o bună
parte din activitatea lor cadrele didactice și studenții Facultății de
Biologie, Geografie, Geologie, sau este frecvent vizitată de numeroase
școli din oraș și împrejurimi, pentru întregirea cunoștințelor de biolo­
gie ale elevilor. Cu toate acestea, profilul funcțional al .grădinii este
mult mai larg ; ea este deschisă zilnic publicului din Iași și din afara
lui, dornic de instruire, recreere și agrement. Prin însăși organizarea
ei pe sectoare : complexul de sere, sectorul taxonomic, sectorul biologic,
sectorul dendrologic, flora globului, vegetația R. S. România, sectorul
ornamental, sectorul de plante utilitare, sectorul didactico-experimen-
tal, rozariul (cu peste 1 000 soiuri de trandafiri), sectorul de recreere
și odihnă etc. (Fig. 14), este menită să satisfacă toate exigențele la
care ne-am referit. Grădina Botanică de la Copou a devenit astăzi o
mîndrie a lașului, a țării, și este reprezentativă pe plan internațional.

/ Pădurea Breazu (47 ha) este una din componentele „centurii verzi"
‘ a orașului, spre care se îndreaptă adesea cetățeni ai lașului. Situată la
6 km nord de oraș, de o parte și de alta a șoselei Iași—Horlești, pe
culmea și versanții (estici și nordici) ai Dealului Breazu (206 m alt.

95
Fig 14 — Schița organizatorică a Grădinii Botanice : 1 Complexul de sere ;
2. Sectorul taxonomic ; 3. Sectorul biologic ; 4. Sectorul ornamental ; 5. Sectorul
dendrologic ; 6. Sectorul flora globului ; 7. Sectorul vegetația României ; 8. Sec­
torul plante utilitare ; 9. Sectorul didactico-experimental; 10. Rozariu ; 11'. Sectorul
de recrcere și odihnă; 12. Sectorul administrativ-gospodă-resc ; 13. Sectorul de
precultivare a plantelor

max.), este o pădure cu caracter de tranziție între cele de silvostepă

tipică și cele din etajul cvercineelor. Pentru aceasta pledează bogăția
gorunului și prezența solurilor cenușii evoluate din partea mai înaltă
a arealului ei, marea dezvoltare a arboretului și frecvența elementelor
stepice pe soluri cenușii închise și cernoziomuri levigate la altitudini
mai joase de la periferia acestuia. în prezent ea este într-un stadiu
avansat de degradare și ruderalizare (îndeosebi pe margini și în lungul
căilor de acces), datorită pătrunderii omului și animalelor. *
în cercetările efectuate asupra florei și vegetației acestei păduri, "
au fost inventariate peste 300 de specii (277 sp. angiosperme, 57 sp.
briofite, 6 eumicete, plus cîteva varietăți și forme), între care atrage
atenția prezența mușchiului Buxbaumia aphylla, relict boreal, rar în
țară, și care își are aici una din stațiunile cele mai joase.
Vegetația arborescentă este formată din gorun (Quercus petraea),
stejar (Q. robur), carpen (Carpinus betulus), jugastru (Acer campestre),
arțar (A. platanoides), arțar tătărăsc (A. tataricum), tei (Tilia tomentosa,
T.cordata, T. plathyphyllos), stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora),
• P. Pascal (1958), Contribuții la cunoașterea florei și vegetației Pădurii
Breazu-Iași, Lucr. Conf. cercurilor șt. studențești, voi. I, București. i ■> ,

96
frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus foliacea), scoruș (Sorbus tormi-
ndlis, S. aucuparia), cenușer (Ailanthus glandulosa), cireș (Cerasus
aviuin), păr pădureț (Pirus piraster), măr pădureț (Malus silvestris).
Subarboretul este reprezentat prin scumpie (Cotinus coggygria) care,
pe alocuri ia proporții de facies, clocotiș (Stapyhlea pinnata), lemn rîios
(Evonymus verrucosa), voniceriu (E. europaea), dîrmoz (Vibumum lan-
tana), verigariu (Rhamnus cathartica), corn (Cornus mas), sînger (C.
sanguinea), lemn cîinesc (Ligustrum vulgare), păducel (Crataegus mo-
nogyna), porumbar (Prunus spinosa), măcieș (Roșa canina), soc (Sam-
bucus nigra) și rar pînă la sporadic alunul (Corylus avellana), vișinelul
(Prunus fruticosa), dracila (Berberis vulgaris), migdalul pitic (Amyg-
dalus nana), răsura (Roșa gallica). Frecventă este iedera (Hedera helix).
Cit privește repartiția spațială a vegetației lemnoase, se constată
că pe platoul superior și la partea superioară a versanților Dealului
Breazu sînt localizate gorunctele și arboretele cu gorun codominant sau
subdominant, că stejarul devine mai frecvent spre partea inferioară a
versanților, pentru ca în zona mijlocie cele două esențe cu însoțitorii
lor să se interfereze. Arbuștii sînt bine reprezentați în toată pădurea,
cu deosebire pe versanți și spre periferia pădurii, unde, mai ales la
marginea estică, formează o bandă aproape continuă, dominată de mă­
cieș, porumbar, păducel.
Vegetația ierboasă este cea specifică de mull slab acid, în care,
pe lîngă elemente tipice de pădure ca firuța de pădure (Poa nemoralis),
obsiga de pădure (Brachypodium silvaticum), mărgică (Melica uniflora,
M. nutans), degețel (Campanula persicifolia), lăcrămioara (Convallaria
majalis), silnicul (Glechoma hederacea, G. hirsuta), laleaua (Tulipa silves­
tris), aliorul de pădure (Euphorbia amygdaloides), breiul (Mercurialis pe-
rennis), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), rodul pămîntului (Arum
maculatura), orăstica (Lathyrus niger) ș.a., se infiltrează și numeroase
elemente de stepă și ruderaîe ca firuța (Poa bulbosa, P. pratensis), pâiușul
(Festuca vallesiaca, F. pseudovina), bărboasa (Andropogon ischaemum),
coada șoricelului (Achillea millefolium, A.setacea), sulițica (Dorycnium
herbaceum), iarba mare (Inula hirta), salvia (Salvia nemorosa, S. pra­
tensis), ciucușoara (Berteroa incana), jaleșul (Stachys reda), urzica (Vrtica
dioica, U. urens), talpa gîștei (Leonurus cardiaca), bozul (Sambucus
ebulus), pălămida (Cirsium arvense), usturoinița (Alliaria officinalis),
traista ciobanului (Capsella bursa pastoris), urzica moartă (Lamium ma­
culatura, L. purpureum, L. amplexicaule), șopîrlița (Veronica chamaedrys,
V. spicata, V. serpyllifolia) etc.

Pădurea Mirzești se află la 4 km nord de Pădurea Breazu (deci

la 10 km nord de Iași), în dreapta șoselei care merge la Horlești.
Ea ocupă o suprafață de 77 ha pe o parte din platoul și din versantul
__ nord-estic al Dealului Bursucăriei (la alt. abs. între 120—170 m).
Din cercetările efectuate de C. Dobrescu și colab. (1969) rezultă
că teste o pădure de silvostepă, al cărei echilibru fitocenotic natural
inițial a fost puternic afectat prin pășunat, brăcuiri, răriri și poieniri,
urmate de completarea golurilor cu salcîm (Robinia pseudacacia), stejar
(Quercus robur), vișin turcesc '(Padus mahaleb) și de plantarea unei
liziere de salcîm cu rol de protecție la limita ei nord-estică, nordică
și nord-vestică. t

97.
l-lnlnlul Inși 209
 Cu tot caracterul ci actual mozaicat, se constată totuși (după aceiași-
autori) că pe platou predomină stejăretele (Quercus robur, Q. peclun-
culiflora), in timp ce pe versant prosperă mai ales gorunetele (Quercus
petraea plus Q. dalechampii și Q. polycarpa). Aceste două tipuri de-
arborete doar pe alocuri apar pure sau aproape pure, mai frecvent
în amestec cu alți arbori, ca teiul alb (Tilia tomentosa), jugastrul (Acer
campestre), arțarul (A. platanoides), arțarul tătărăsc (A. tataricum), car­
penul (Carpinus betulus), uneori frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul
(L'imus joliacea, inclusiv var. suberosa), cireșul (Cerasus avium), sco­
rușul (Sorbus torminalis, S. domestica), mărul pădureț (Malus silves-
tris), părul pădureț (Pirus piraster), teiul roșu (Tilia cordata). Din con­
stituția arboretelor și solurilor pe care se formează, deducem că pă­
durea de pe versant, dezvoltată pe soluri tipic forestiere (soluri cenușii)
este mai veche decit pădurea de pe platou, instalată pe cernoziomuri
levigate (cambice și argiloiluviale).
Arbuștii au o participare importantă în componența pădurii, cu
deosebire pe marginile ei. Intre aceștia, o frecvență mai mare (pe
alocuri cu caracter de facies) o au cornul (Cornus mas), scumpia (Co-
tinus coggygria), porumbarul (Prunus spinosa), păducelul (Crataegus
monogyna), cireșul de Bărăgan (Cerasus jruticosa) și migdalul pitic
(Amygdalus nana). (Relativ frecvenți sînt și clocotișul (Staphylea pin-
nata), dirmozul (Vzburnum lantana), răsura (Roșa gallica), urmați de
crușin (Rhamnus jrangula), sînger (Cornus sanguinea), voniceriu (Evo-
nymus europaea), lemn rîios (E. verrucosa), soc (Sambucus nigra), mă-
cieș (Roșa canina), verigariu (Rhamnus cathartica), lemn cîinesc (Ligus-
trum vulgare) și, sporadic, Cytisus austriacus, Roșa dumalis.
Stratul ierbaceu cuprinde, pe lîngă numeroase specii silvestre-
caracteristice, și numeroase specii de stepă-silvostepă : păiușul (Festuca
vallesiaca), colilia (SUpa lessingiana), bărboasa (Andropogon ischaemum),
iarba mare (Inula hirta), roșcuța (Adonis vernalis) ș.a.

• Pădurea (plantația) Țicău—Breazu ocupă aproape în întregime ver­

santul estic, accentuat degradat de eroziune și alunecări, al Dealului
Copou-Breazu (din amonte de cartierul Țicău pînă în dreptul Liceului
Pedagogic). Acest sector, in suprafață de 202 ha, a fost plantat între
anii 1966 și 1978?jCele mai multe trupuri se caracterizează prin arborete
de amestec (ce totalizează 75% din suprafață), în care se combină cu
proporții variate 3 pînă la 10 esențe dintre următoarele specii : stejar
(Quercus robur), arțar (Acer platanoides), arțar american (A. negundo),
paltin (A. pseudoplatanus), jugastru (A. campestre), frasin (Fraxinus ex­
celsior), ulm (Ulmus joliacea), salcîm (Robinia pseudacacia), cireș (Cerasus
avium), scoruș (Sorbus torminalis), pin (Pinus silvestris), zadă (Larix
decidua), nuc (Juglans regia), plop (Populus alba, P. euramericana), vișin
turcesc (Padus mahaleb), pâr pădureț (Pirus piraster), măr pădureț
(Malus silvestris), sînger (Cornus sanguinea), lemn cîinesc (Ligustruni
vulgare), păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spinosa),
soc (Sambucus nigra), sălcioară (Elaeagnus angustijolia), dîrmoz (Vibur-
num lantana). Intre acestea sînt intercalate trupuri, obișnuit de mică
extindere, dintr-o singură esență (salcîm, plop, pin, nuc), ce totalizează
cca 20% din suprafață, din două esențe (salcîm—nuc, salcîm—sălcioară,
stejar—sălcioară, nuc—pin, plop american—arțar american).
 • în aria acestei plantații forestiere se păstrează și cîteva fragmente
de pădure veche, cu compoziție apropiată de a Pădurii Breazu, ce în­
sumează cca 28 ha, și care se adaugă la suprafața menționată (deci în
total, 230 ha). • . . ,

• Pădurea-parc Ciric, cu o suprafață de 252 ha (la care se adaugă

20 ha suprafața iazurilor), îmbracă ambii versanți ai acestei văi, ince-
pînd de la șoseaua Iași—Aroneanu pînâ la contactul cu spațiul clădit
al orașului din acest sector. Ea reprezintă în totalitate o plantație de
arbori și arbuști, indigeni și exotici, efectuată etapizat între 1936—1963,
căreia i s-au adus amenajări (căi de acces, construcții de utilitate pu­
blică) în vederea transformării ei într-o importantă bază de agrement.
Sub aspect floristic (după C. Dobrescu și colab. 1958, Eugenia
Agachi 1977) *, versantul drept, plantat în primele etape, are ca princi­
pale esențe arborescente arțarul american (Acer negundo), in proporție
de cca 55%, stejarul (Quercus robur) 15%, salcimul (Rotnnia pseuda'-acza)
10%, frasinul (Fraxinus excelsiorf& i> și, in procente mai reduse, nucul
american (Juglans nigra), frasinul de Pennsylvama (Fraxinus pennsyl-
vanica), teiul cu frunză mare (Tilia platyphyllos), ulmul (Ukrnus jolzacea,
U. procera, U. pumila), arțarul (Acer platanoidesf. arțarul tătârâsc (A-
tataricum), castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum), cenușerul (Adan-
thus altissima), gorunul (Quercus petraea), vișinul turcesc IPadns ria-
haleb), salcia mirositoare (Elaeagnus angustifolia), gledicia (Gleditsc'rM
triacanthos), salcîmul japonez (Sophora japemea), catalpi (Cataipa b:g-
nonioides). Foarte rar apar și pomi fructiferi ca nucul (Juglans regu*f,
dudul (Morus alba), cireșul (Cerasus axium), caisul (Armeniaca vulgar, ).
Autorii citați constată că doar stejarul și frasinul vegetează mulțumitor,
în timp ce 'arțarul și șalcîmul, suferinde pe porțiunile cu sol erodat
sau salinizat, urmează să fie substituite natural sau înlocuite de om.
Arbuștii au o prezență sporadică si șinL.reprvztțptaU. pr_a vauueriu lEro-
■tiymus europaea), soc (Sambucus nigra), alun (Corylus aceUana), pădu-
cel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus spmasa^ măceș (Roșa
canina), dîrmoz (Vibumum lantana), salcîm pitic (Amorp’za frutzccsa),
nțetar (Rhus typhina), bășicoasă (Colutea arborescens) și, foarte rar.
zadă (Larix decidua), tuia (Thuja occidentalii], floarea miresei (Smucea
vanhouttei, S. japonica).
Pădurea de pe versantul sting a început să fie plantată după 1942.
Ținînd cont de experiența obținută pe versantul drept, s-a renunțat la
arțar american și salcîm, folosindu-se stejarul ca esență de bază, în
amestec cu frasinul, arțarul tătărăsc, jugastrul (Acer canpe-rtre), palti­
nul (A. pseudoplatanus), mărul pădureț (Malus silvestrisk pârul pădureț
(Pirus piraster), ulmul (Ulmus pumila) și, într-o mai mare proporție,
arbuști rezistenți și antierozionali, ca lemnul cunesc (fagnsfrun rui­
nare), sîngerul (Cornus sanguinea), salcîmul galben (Caragana spf, vo-
niceriul.

•Pădurea Uricani, cu o suprafață de 120 ha. la 5 km vest de oraș,

ocupă bazinul de recepție al torentului cu același nume. precum și o fl-

• Valorificarea instruetiv-edvoattut 0 <vrA(irtî(* ri vrflrfaue

efectuata In tona ecosistemului PAduru Ciri,-. ms*.

99
 șie îngustă de pe platoul învecinat (140—150 m alt. abs.). Prezența solu­
rilor mai evoluate (cenușii argiloiluviale) pe versanții bazinului de re­
cepție, față de solul mai puțin evoluat de pe platoul vecin (cernoziom
levigat), constituie o mărturie sigură (ca și în cazul Pădurii Mîrzești) că
pădurea de versant este mai veche decît cea de pe platou. Este o pădure
tipică de silvostepă, ce face parte din „brîul verde“ al lașului.
Cercetătorii acestei păduri (C. Dobrescu și Elena Eftimic, 1966) au
consemnat importanța ei științifică deosebită, rezultată din numărul
mare de taxoni (560), dintre care 5 noi pentru țară și 18 considerați
noutăți sau rarități pentru Moldova. O semnificație aparte pentru fito-
istoria regiunii o are și numărul apreciabil do elemente termofile (sudi­
ce), intre care Quercus pedunculiflora, Q. polycarpa, Q. dalechampii,
Rhamnus tinctoria, Roșa gallica ș.a., motiv pentru care în 1973 a fost
declarată rezervație forestieră pe o suprafață de 68 ha.
Sub aspectul vegetației, autorii remarcă caracterul mozaicat al pă­
durii, fără a putea stabili dominația unei fitocenoze. Se remarcă totuși
predominarea gorunetelor (Quercus petraea, inclusiv Q. polycarpa și Q.
dalechampii) pe platou și la partea superioară a versanților, în complex
cu șleauri de constituție foarte variată, care devin dominante pe ver­
sanți și la care participă în diverse proporții, pe alocuri formînd arbo-
rete aproape pure sau imprimînd caracter de facies, gorunii, stejarul
(Quercus robur), carpenul • (Carpinus betulus), teiul (Tilia tomentosa),
jugastrul (Acer campestre), arțarul tătărăsc (A. tataricum). Diseminate
în majoritatea fitocenozelor sînt și stejarul brumăriu (Quercus peduncu-
liflora), arțarul (Acer platanoides), ubnul (Ulmus foliacea), teiul (Tilia
cordata), cireșul (Cerasus avium), plopul (Populus tremula), scorușul
(Sorbus domestica), mărul pădureț (Malus silvestris).
Arbuștii apar diseminați sau în mici grupuri pe întreaga suprafață
a pădurii și sînt reprezentați prin verigariu (Rhamnus tinctoria, Rh. cat-
hartica), dîrmoz (Viburnum lantana), lemn rîios (Evonymus verru-
cosa), voniccriu (E. europaea), corn (Cornus mas), sînger (C. sanguinea),
lemn cîincsc (Ligustrum vulgare), păducel (Crataegus monogyna), po­
rumbar (Prunus spinosa), măcieș (Roșa canina, R. gallica) etc.
Stratul ierbaceu este destul de bogat, o frecvență mai mare avînd
Carex pilosa, C. contigua, C. divulsa, Melica uniflora, Dactylis glome-
rata, Brachypodium silvaticum, Poa nemoralis, Viola alba, Geum urba-
num, Polygonatum latifolium, P. officinale, Adoxa moschatelliana, Lat-
hyrus niger, L. vernus, Pulmonaria officinalis, Euphorbia amygdaloides,
Glechoma hirsuta, Genista tinctoria, Veronica chamaedrys, Lithosper-
mum purpureo-coeruleum ș.a.
în prezent pădurea se află într-un grad accentuat de degradare an-
tropozoogenă, de nstepizare“ și ruderalizare, prin localizare periferică
și chiar penetrare adîncă a unor elemente ca Festuca vallesiaca, An-
dropogon ischaemum, Poa pratensis, P. bulbosa vivipara, Koeleria gra-
cilis, Artemisia austriaca, A. pontica, Eryngium campestre, Dorycnium
herbaceum, Phlomis tuberosa, Stachys recta, Teucrium chamaedrys, Re-
seda Iuțea, Medicago falcata, Astragalus onobrichys, Anchusa ochroleuca,
Inula hirta, I. salicina, I. britannica, Achillea colina, Salvia nemorosa,
Berteroa incana, Potentilla argentea, Centaurea solstitialis, Cytisus aus-
triacus, Verbascum phlomoides, Xeranthemum annuum etc.

100
 « Pădurea (plantația) Galata-Miroslava. Fixează versantul puternic
degradat prin eroziune și alunecări dintre muchea platourilor respective
și lunca Bahluiului. Deține o suprafață de aproape 100 ha, plantată în­
tre 1952—1978. Este alcătuită fie din arborete pure de salcîm J25 ha),
fie din salcîm și pin (30 ha), fie din arborete amestecate (32 ha) 7 stejar
(Quercus robur), tei (Tilia cordata, T. tomentosa), frasin (Fraxinus ex-
celsior), paltin (Acer pseudoplatanus), jugastru (A. campestre), arțar
(A. platanoides), ulm (Ulmus foliacea), cireș (Cerasus avium), salcîm
(Robinia pseudacacia), pin (Pinus silvestris), nuc (Juglans regia), sînger
Cornus sanguinea), păducel (Crataegus monogyna), porumbar (Prunus
spinosa), dîrmoz (Viburnum lantana), fie arborete din pin (4,4 ha), de
plop euroamerican (3 ha) sau de salcie (1,6 ha).

* Pădurea (plantația) Cetățuia-Hlincea. Ocupă o suprafață de 130 ha,

pe versantul puternic înclinat și afectat de alunecări dintre muchea
Dealului Cetățuia și lunca p. Nicolina, continuată cu a Bahluiului (din
dreptul sectorului Frumoasa-Socola). Plantația a fost efectuată pe par­
cele între anii 1947 și 1978. In alcătuirea ei predomină arboretele de
amestec — formate din stejar (Quercus robur), jugastru (Acer campes-
t're), arțar (A. platanoidesfF~âxțar tătărăsc (A. Jataricum), paltin (A. pseu-
doplâtanus), frasin (Fraxinus excelsior), ulm tVlmus foliacea), cireș (Ce­
rasus avium), mojidrean (Fraxinus ornusj, salcîm (Robinia pseudacacia),
glădiță (Gleditschia triacanthos), corn (Cornus mas), sînger (C. sanguinea),
păducel (Crataegus monogyna), măcieș (Roșa canina), porumbar (Prunus
spinosa), sălcioară (Elaeagnus angustifolia), amorfa (Amorpha fruticosa)
— sau arborete dintr-o singură specie : salcimișuri, plopișuri (Populus
euroamericana), pinete (Pinus nigra), stejărișe, mai rar 2 specii : pin-
salcîm (trupul Socola).
Pădurea (plantația) Căprița-Bucium. Acoperă și stabilizează versan­
tul bahluian Căprița-Bucium-Bălan. Se întinde pe o suprafață de 60,8 ha,
plantată între anii 1972—1975. Spre deosebire de celelalte plantații,
este alcătuită numai din arborete pure de salcîm (34,2 ha) și pia (25,1 ha),
distribuite în trupuri variate, plus un trup de plop euroamerican (1,5 ha).

Pădurea Repedea-Bîmova, situată la 10 km sud de Iași, pe platoul

structural ce domină orașul cu cei 350—400 m ai săi, este unul din prin­
cipalele puncte de belvedere și atracție, ce invită la drumeție și recreere.
Considerată între traseul căii ferate din Șeaua Bîrnovei, Coasta Repe-
dei, muchea Prutului și, spre sud, aliniamentul satelor Schitul Duca-
Dobrovăț-Scînteia, ea acoperă o suprafață de cca 15 000 ha și reprezintă
partea estică a masivului forestier din Podișul Central Moldovenesc. /
* Sub aspect floristicj după C. Dobrescu, C. Bîrcă și M. Lazăr (1964)
— care sintetizează cercetările anterioare și aduc importante contribuții
proprii —(în pădurea Bîrnova-Repedea s-au depistat pînă în prezent
peste 1000 de taxoni de cormofite, dintre care unii sînt endemiciyfAn-
chusa procopiani, Euphorbia vdldevillosocarpa, Rubus moldaviCus, R.
subvillicaulis, R. seciurensis), alții care vegetează obișnuit în stațiuni cu
caracter pregnant montan (Dryopteris oreopteris, Phyllitis scolopendri-
um, Polystichum lobatum, Cordlliorrhiza innata, Daphne mesereum,
Gentiana ciliata, Gymnadenia conopea, Impatiens nolitangere, Petasites

101
albuș, Telekia speciosa, Veronica montana, Festuca ruuiu c^., «u <11111
care, din contra, au caracter termoxerofil sudic și sud-estic (Quercus
pedunculiflora, Q. dalechampii, Q. polycarpa, Tilia tomentosa, Rhamnus
tinctoria, Acer tataricum, Roșa gallica etc.), împreună cu elemente ier­
boase xcrofile (Festuca vallesiaca, Teucrium chamaeclrys, Koeleria gra-
cilis ș.a.) ce se instalează alături de specii tipice silvatice (Poa nemora-
lis, Galium schultesii, Hedera helix etc.). Această coexistență (în fito-
cenoze diferite sau amestec) a plantelor cu pretenții ecologice diferite
a determinat pe autorii citați să . considere că ne găsim în plină zonă
forestieră, dar cu infiltrații ale silvostepei, cauzate îndeosebi de factorul
antropozoogen. Sînt remarcate, de asemenea, unele rarități floristice
(Fagus orientalis, F. taurica, F. silvatica var. moesiaca, Cypripedium
calceolus, Nectaroscordiurn siculum, Evonymus nana, Phyllitis scolo-
pendrium ș.a.), care trebuie cunoscute și ocrotite.
» Sub aspectul vegetației, pădurea de pe platoul înalt Repedea-Bîr-
nova (la peste 350 m, pe soluri brune luvice și, local, luvisoluri albice)
aparține etajului fagului, acesta fiind esența dominantă pînă la aproape
exclusivă în majoritatea arboretelor.7Fagului (Fagus silvatica, inclusiv
var. moesiaca) i se asociază mai frecvent Fagus taurica și, sporadic,
Fagus orientalis. Se consideră că fagul se găsește aici la limita inferi­
oară a etajului său în Podișul Moldovenesc și în unul din punctele cele
mai estice ale arealului său din R. S. România. La altitudini mai reduse,
de regulă între 200—350 m și pe soluri brune sau cenușii argiloiluviale,
pădurea (mult mai fragmentată) aparține etajului cvercineelor, cu pre­
dominarea gorunului (Quercus petraea, inclusiv Q. dalechampii, Q. poly­
carpa), îndeosebi la partea superioară a etajului, și a stejarului (Quer­
cus robur) spre partea inferioară. Arborilor de mai sus, care mai rar
formează arborete pure, li se asociază frecvent carpenul (Carpinus be-
tulus) și teiul alb (Tilia tomentosa), diseminat teiul roșu (Tilia cordata),
frasinul (Fraxinus excelsior), arțarul (Acer platanoides), jugastrul (Acer
campestre), plopul (Populus tr emula, P. alba), cireșul (Cerasus avium),
mai rar paltinul (Acer pseudoplatanus), ulrftul (Ulmus montana, U. foli-
acea, U. procera), scorușul (Sorb'us torminalis, S. aucuparia), salcia (Sa-
lix alba, S. caprea) și sporadic stejarul brumăriu (Quercus pedunculi-
flora), teiul cu frunză lată (Tilia platyphyllos). Sînt consemnate și cîte-
va mici enclave de conifere (Pinus. silvestris, P. nigra, Picea abies, Abi-
es alba, Larix decidua), ca acelea de la Bîrnova (Sanatoriul T.B.C., cabana
turistică), Poieni, Dobrovăț, plantate în scop decorativ. Cercetările care
se referă la acest masiv forestier (între care cele semnate de O. Papp
1937, C. Papp și El. Eftimie 1963, M. Răvăruț 1941, P. Raclaru și C. Bîr-
că 1959, D. Mititelu și G. Vițalariu 1967, D. Mititelu și colab. 1967 și,
mai ales, C. Dobrescu și colab. 1964) scot în evidență modul variat de
asociere a esențelor principale, în funcție de condițiile ecologice locale,
și deci caracterul mozaicat al pădurii pe fondul general al etajării men­
ționate, relativ slab exprimate.
* /stratul arbustiv, mai puțin dezvoltat, este alcătuit din păducel
(Crataegus monogyna), clocotiș (Staphylea pinnata), dîrmoz (Viburnum
lantana), alun (Corylus avellana), corn (Cornus mas), sînger (Cornus
sanguinea), uneori voniceriu (Evonymus europaea), lemn rtios (Evony­
mus verrucosa), lemn cîinesc (Ligustrum vulgare), soc (Sambucus nigra),

102
 , (------ -------- , xiauc w reaera [Hedera helix), curpenul de pă­
dure (Clematis vitalba). •
* Flora ierboasă, de asemenea relativ slab dezvoltată, este cea speci­
fică humusului mull slab sau moderat acid în care nu lipsește vinarița
fAsperulct adorata), rogozul de pădure (Carex pilosa), breiul (Mercuriâ-
lis perennis), colțișorul (Dentaria bulbijera), lăcrămioare (Convallaria
majalis), tilișca (Circaea lutetiana), sugarul (Salvia glutinosa), piciorul
caprei (Aegopodium podagraria) ș.a., inclusiv cele de primăvară : floa­
rea paștilor (Anemone nemorosa), păștița (Anemone ranunculoides), un-
tișorul (Ficaria verna), vioreaua (Scilla bifolia), găinușa (Isopyrum tha-
lictroides), frăgulița (Adoxa moschatellina), leurda (Allium ursinum),
etc. Pe alocuri domină sau se asociază firuța de pădure (Poa nemoralis),
rogozul (Carex silvatica, C. maxima, C. divulsa), golomățul (Dactylis
glomerata), obsiga (Brachypodium silvaticum), meișorul (Milium effu-
sum), laptele cîinelui (Euphorbia amygdaloides), mierea ursului (Pulmo-
naria officinalis), pochivnicul (Asarum europaeum), clopoțeii (Campa-
nula trachelium, C. rapunculoides, C. persicifolia), șopîrlița (Veronica
officinalis, V. montana), orăstica (Lathyrus niger), sănișoara (Sanicula
europaea), dalacul (Paris quadrifolia), orbalțul (Actaea spicata), ceren-
țelul (Geum urbanum), lăcrămița (Majanthemum bifolium), papucul
doamnei (Cypripedium cdlceolus), feriga (Dryopteris filix-mas), Cepha-
lanthera rubra, C. longifolia ș.a.

Flora ornamentală
Este dezvoltată cu. deosebire în spațiile verzi din vatra orașului,
respectiv în parcuri, grădini publice, scuaruri, alei și fîșii stradale, fa­
țade său incinte de întreprinderi și instituții, complexe sportive, cimi­
tire etc., totalizîrid aproape 900 ha. în componența ei intră atât plante
decorative indigene,. într-un număr redus de specii dar cu numeroase
exemplare (constituind fondul ornamental al lașilor), cit și exotice, .cu
-un' număr aproape dublu de . specii dar cu exemplare mai puține.
Studiile efectuate pînă în prezent (Carmazin-Cocovschi și colab.
1958, M. Leocov și Df Mititeiu .'1959, P. Raclam și Gh. Mihai 1961, Gh.
Mihai și Gh. Acatrinei 1967, D. Mititeiu și colab. 1968, M. Leocov și co­
lab. 1977 *), J. Macovei 1979 ’), E. Răileanu 1980 ’ ș.a.) nu au reușit să
inventarieze în totalitate flora ornamentală lemnoasă și ierboasă a ora­
șului, datorită faptului că ea (mai ales cea ierboasă) este în continuă
; schimbare și îmbogățire. . •
Dintre arborii ornamentali indigeni se impun atenției prin numă­
rul lor și efectul estetic : teiul (Tilia tomentosa, T. cordata, T. platyphy-
llos) — orașul fiind cunoscut și ca oraș al teilor — arțarul (Acer plata-
noides), paltinul (A. pseudoplatanus), jugastrul (A. campestre), arțarul
(A. tataricum), stejarul (Quercus rohur), gorunul (Q. petraea), carpenul
(Carpinus betulus), frasinul (Frctxinus excelsior), ulmul (Ulmus foliacea,
U.- montana, U., procera), plopul (Populus alba, P. nigra, P. tremula),
..fagul (Fagus silvatica), mesteacănul (Betula verrucosa), mai rar pînă la
sporadic nucul (Juglans regia), cireșul (Cerasus a uium), salcia (Scdix

• ‘Manuscrise., p- ă

103
 alba, S. caprea), scorușul (Sorbus aucuparia, S. torminalis, S. aria), mă­
linul (Padus racemosa), vișinul turcesc (Padus mahaleb) ș.a. Intre ar­
buștii autohtoni decorativi o frecvență mai mare au liliacul (Syringa
vulgaris, S. josikaea), taula (Spiraea crenata, S. salicifolia), lemnul cii-
nesc (Ligustrum vulgare), iasomia (Jasminium fruticans), călinul (Vi-
bumum opulus), dirmozul (V. lantana), voniceriul (Evonymus europaea),
lemnul rîios (E. verrucosa), scumpia (Cotinus coggygria), bcșicoasa (Co-
lutea arborescens), salcâmul galben (Caragana frutex), verigariul (Rham-
nus cathartica), crușînul (Rh. frangula), clocotișul (Staphylea pinnata),
cornul (Cornus mas), sîngerul (C. sanguinea), alunul (Corylus avellana),
socul negru (Sambucus nigra), socul roșu (S. racemosa), dracila (Berbe-
ris vulgaris), cătina (Lycium halimijolium), salcîmul galben (Laburnujn
anagyroides), bircoacele (Cotoneaster integerrima, O. melanocarpa), capri-
foiul (Lonicera caprifolium), drobul (Cytisus aggregatus, C. austriacus,
C. hirsutus) etc., pe alocuri trandafirul (Roșa canina, R. gallica, R. pen-
dulina), păducelul (Crataegus monogyna), porumbarul (Prunus spinosa),
arinul alb (Alnus incana) ș.a., iar dintre liane mai ales iedera (Hedera
helix), curpenul (Clematis vitalba), hameiul (Humulus lupulus), peri-
ploca (Periploca graeca).
Flora exotica lemnoasă ornamentală deține un număr de peste 250
taxoni. Prezentam mai jos conspectul lor în ordine alfabetică : Abies
concolor, Acer capillipes, A. ginnala, A. negundo, A. n. var. variegatum,
A. n. var. auratum, A. platanoides f. schwedleri, A. pseudoplatanus f.
erytrocarpum, Aesculus carnea, A. hippocastanum, A. octandra var.
vestita, A. parviflora, A. turbinata, Ailanthus altissima, Amorpha cali-
fornica, A. fruticosa, A. tomentosa, A. virgata, Ampelopsis heterophylla,,
Amygdalus communis, A. triloba f. plena, Aristolochia durior, Armenia-
ca vulgaris, Artemisia abrotanum, Berberis thunbergii, Broussonetia
papyrifera, Buddleja davidii, Buxus sempervirens, B. s. var. arbores­
cens f. grandifolia, f. angustifolia, f. rotundifolia, f. marginata, Calycan-
thus floridus, Caragana arborescens, C. a. var. pendula, Catalpa bigno-
nioides, C. ovata, C. speciosa, Celastrus hypoglaucus, Cerasus serrulata,
f. hisakura, C. vulgaris, Cercis siliquastrum, Chaenomeles japonica,
Chamaecyparis lawsoniana, C. I. var. glauca, C. nootkaensis, Cladrastis
Iuțea, Clematis jackmanii, C. monophurea, C. tubulosa, C. viticella, Co-
lutea persica, Cornus alba, C. amomum, C. baileyi, C. florida, C. obli-
qua, C. officinalis, Crataegus oxyacantha f. paulii, Cydonia oblonga,
Deutzia crenata, D. gracilis, D. lemoinei, D. scabra, D. s. var. plena, D.
s. var. candidissiina, Dervilla bifurca, D. japonica, Diospyros virgini-
ana, Elaeagnus angustifolia, Euphorbia dulcis, Fagopyrum baldschuani-
cum, Ficus carica, Fontanesia phyllyreoides, Forsithia europaea, F. in­
termedia, F. suspensa, F. viridissima, Fraxinus americana, F. oregona,
F. pennsylvanica, F. p. var. lanceolata, Gaillardia grandiflora, Ginkgo
biloba, Gleditschia triacanthos, G. t. var. inermis, Gymnocladus dioica,
Halimodendron halodendron, Hibiscus syriacus, Hydrangea arborescens,
H. paniculata, Juglans nigra, Juniperus virginiana, Kerria japonica,
Koelreuteria paniculata, Laburnum alpinum, Leicesteria formosa, Ligus­
trum massolongianum, L. ovatum, Liriodendron tulipifera, Lonicera
altmani, L. alpigena, L. bella, L. conjugialis, L. etrusca, L. fragrantissi-
ma, L. iberica, L. japonica, L. macrophylla, L. minutiflora, L. orientalis,
L. permixta, L. periclymenum, L. ruprechtiana, L. schanziana, L. stan-

104
dishii, L. tatarica, Maclura aurantiaca, M. pomifera, Magnolia kobus,
M. obovata, Mahonia aquifolium, Malus coronaria, M. pumila var. al-
denhamensis, M.p. var. domestica, M.p. var. niedzwedzchiana, Morus
alba, M. a. var. pendula, M. a. var. pyramidalis, M. nigra var. globosa,
Padus serotina, Paeonia arborea, P. officinalis, Parthenocissus quinque-
folia, P. tricuspidata, P. vitacea, Paulownia tomentosa, Persica vulgaris,
Phellodendron amurense, Ph. japonicum, Philadelphus brachybotrys,
Ph. coronarius, Ph. falconeri, Ph. gordonianus, Ph. grandiflorus, Ph.
incanus, Ph. jarobanax, Ph. lemoinei, Ph. lewisii, Ph. magdalenae, Ph.
nivalis, Ph. pubescens, Ph. purpurescens, Ph. tomentosus, Ph. verruco-
sus, Ph. wilsonii, Physocarpus capitatus, Ph. opulifolius, Picea pungens,
P. p. var. argentea, P. p. var. glauca, Pinus nigra, P. strobus, Pirus cal-
leryana, P. elaeagnifolia, P. nivalis, P. sativa, Platanus acerifolia, Plum-
bago larpentaea, Polygonum cuspidatum, Populus alba var. pyramida­
lis, P. canadensis, P. euramericana, P. nigra var. italica, P. regenerată,
Prunus cerasifera, P. domestica, Ptelea serata, P. trifoliata, Pyracantha
coccinea, Quercus borealis, Q. variabilis, Rhodotypos kerrioides, Rhus
toxicodendron, R. typhina, R. t. var. disecta, Ribes aureum, R. sangui-
neum, Robinia hispida, R. neomexicana, R. pseudacacia var. vulgaris,
(f. decaisneana, f. monophylla, f. micophylla), R. p. var. pyramidalis,
R. p. var. bessoniana, R. p. var. umbraculifera, R. p. var. inermis, R.
viscosa, Roșa centifolia, R. multiflora, R. m. f. Paul Scarlat Climber,
R.m.f. White Pausenschdne, Rubus anatolicus, Salix babylonica, S.
matsudana var. tortuosa, Salvia officinalis, Sophora japonica, Sorbaria
kirilowii, S. lindleyana, S. sorbifolia, Spiraea alba, S. arguta, S. billiar-
dii, S. bumalda, S. cantoniensis, S. chinensis, S. douglasii, S. henryi,S.
hypericifolia, S. japonica, S. j. f. variegata, S. thunbergii, S. vanhouttei,
Symphoricarpus albuș, S. orbiculatus, Syringa chinensis, S. vulgaris
var. alba, S. v. var. plena, Tamarix gallica, T. ramosissima, T. tetran-
dra, Tecoma radicans, Thuja occidentalis, Th. o. var. fastigiata, Th. o.
var. globosa, Th. o. var. aureo-variegata, Th. o. var. ellwageriana, Th.
orientalis, Th. o. var. pyramidalis, Vitex agnus-castus, V. negundo var.
incisa, Wistaria floribunda, W. frutescens, W. sinensis, Xanthoceras
sorbifolia, Xanthoxylon schinifolium.
Multe dintre plantele lemnoase de mai sus se găsesc și în actuala
grădină botanică, la care se adaugă încă cca 700 specii, forme și varie­
tăți exotice, aduse din alte spatii ornamentale ale țării, sau obținute pe
calea schimburilor internaționale. Unele dintre acestea ar putea consti­
tui o sursă de material săditor și pentru alte spații 'verzi ale orașului.
Flora ierboasă decorativă, indigenă și exotică, este numeroasă și
variată. înregistrările făcute pînă în prezent (Macovei J., 1979, Răilea-
nu Ecatcrina, 1980 ’), ne indică peste 200 taxoni, dar inventarul lor nu
este încă epuizat, mai ales că el este în continuă primenire și diver­
sificare.
Menționăm, după autorii de mai sus, în ordine alfabetică : Achîl-
lea ptarmica (rotoțele albe), Adianthum capillus veneris, Agave ameri­
cana, A. victoria reginae (agave), Ageratum houstonianum, A. mexica-
*
num (pufuleți), Ațoe^_arboreșcens^ (aloe) Altemanthera amoena, Althaea
roșea (nalbă de grădină), Amaranthus caudatus (moțul curcanului).

* Manuscrise.

105
 Ammobium alatum (imortelă albă), Anthurium schertzerianum, Antirr-
hinum majus (gura leului), Aquilegia chrysantha, A. vulgaris (căldăru-
șă), Asparagus plumosus, A. sprengeri (umbra iepurelui), Aspidistra
elatior (pana cocoșului), Aster amellus, A. novae angliae, A. novae bel­
gii (steluțe), Begonia evansiana, B. featsii, B. imperialis, B. lucerna, B.
rex Putzeys, B. semperflorens, B. tuber hybrida (begonii, gheață), Bel-
l:.s perennis (bumbișori, părăluțe), Bergenia crassifolia (crăciuniță), Bill-
bergia nutans, Calceolaria hybrida' Cglendula officinalis (filnicică),
Callistephus chinensis (ochiul boului), Campanula medium (clopoței),
Canna indica (cana), Celosia cristata, C. pyramidalis (creasta cocoșului),
Centaurea cyanus (albăstrele, vinețele), Cerastium tomentosum (cornuț),
Cereus flagelii]ormis, Cheiranthus cheiri (micșunele), Chlorophytum co-
inosum (voalul miresei), Chrysanthemum indicum (tufănică), Ch. leu-
canthemum (margaretă), Ch. parthenium, Cineraria hybrida, C. mari­
tima (cmerarie), Clivia miniata (crin roșu), Colchicum autumnale (brîn-
dușa de toamnă), Coleus blumei, C. hybridus (urzicuță), Colocasia escu-
lenta (colocasia), Convallaria .majaliș, (lăcrămioare)'^ Coreopsis lanceo-
lata, C. tinctoria (lipscănoaică), Corydalis Iuțea (brebenel), Cosmos bi-
pinatus (fluturaș), Cyclamen persicum (ciclamen), Cymbdlaria muralis,
Cyperus alternifolius, C. papyrus, Dahlia variabilis (dalie, gherghină),
Delphinium consolida, D. cultorum, D. elatum, D. orientale (nemțișor),
Dianthus barbatus, D. cariophyllus, D. chinensis, D. deltoides (garofițe,
garoafe), Dicentra spectabilis (cerceii doamnei), Digitalis purpurea (de-
getar), Echeveria secunda glauca, E. setosa (rozete), Echinocactus elec-
tracanthus, Echinopsis campylacantha, Epiphyllum truncatum, Euphor-
bia pulcherrima, Fraesia hybrida (frezia), Fritillaria imperialis (laleaua
pestriță), Fuchsia hybrida (cerceluș), Gaillardia grandiflora, G. pulchel-
la (fluturei), Galanthus graecus, G. nivalis (ghiocei), Gasania splendens
(gazanie), Gerbera hybrida (gerberă), Gladiolus hybridus (gladiole),
Gysophila paniculata (floarea miresei), Helianthus decapetalus, H. tube-
rosus (napi porcești), Helichrysum bracteatum (flori de pai), Hemeroca-
llis flava, H. fulva (crin galben), Hepatica nobilis, • H. transsilvanica
(crucea voinicului), Hipeastrum vittatum, H. hybridum (crin de iarnă),
Hosta plantaginea (crin de toamnă), Hyacinthus orientalis (zambile),
Hydrangea hortensis (hortensii), Iberis sempervirens, I. umbellata (lili-
cele), Impatiens balsamina, I. sultani (sălcioară, copăcei), Ipomoea pur­
purea, I. rubro-coerulea (zorele), Iresine herbstii, I. lindenii, Iris ger­
manica, I. variegata (stînjenei), Kalanchoe hybridum, Lathirus odora-
tus (sîngele voinicului), Lavandula angustifolia (levănțică), Leontopo-
-dium alpinum (floarea reginei), Lilium candidum (crinul alb), Lobelia
erinus (lobelie), Lunaria annua (lopățică), Lupinus polyphyllus (cafe-
luță), Lychnis coronaria (opaiță), Malva crispa (nalbă creață), Mamilla-
ria gracilis, Mathiola incana (mixandră), Mirdbilis jalapa (frumoasa
nopții), Monarda didyma, M. fistulosa (mentă decorativă), Myosotis al-
pestris (nu mă uita), Narcissuș paeticusj N. pseudonarcissus (narcise),
Nephrdlepsis exaltata, Nîcotîana affiniș (regina nopții), Ocimum basili-
cum (busuioc), Oenothera biennis (luminiță), Opuntia mycrodasys (lim­
ba soacrei), Paeonia officinalis, P. suffruticosa (bujori), Papaver orien­
tale, P. somniferum (maci), Pelargonium grandiflorum, P. zonale (muș­
cate), Pennisetum villosum, Peperomia argyrea, P. caperata, Petunia
hybrida (petunii), Phalaris arundinacea (iarbă albă), Phlox drummondii,

106
P. paniculata, P. subulata (brumărele), Phyllocactus hybridus, Pilea ca-
dieri, P. mtmmularifolia, Plectranthus fruticosus (urzică indiană), Poly-
gonum orientale (troscot), Portulaca grandiflora (iarba grasă), Primula
acaulis, P. auricula, P. elatior, P. malacoides, P. obconica, P. officinalis
(ciuboțica cucului), Pyrethrum aureum, Rudbeckia laciniata (ruji gal­
beni), Saintpaulia ionantha (violete africane), Salvia splendens Galeș).
Sansevieria zeylanica (săbiuță), Santolina chamaecyparissus, Saponaria
officinalis (săpunariță), Saxifraga sarmentosa (ochii șoricelului), Scilla
bifolia (viorele), Scindapsus aureus, S. pictus, Sedum hybridum, S. spu-
rium (floare grasă), Sempervivum tectorum (urechelniță), Sinningia
hybrida, Solidago canadensis, S. serotina (splinuțâ), Stachys lanata
(jaleș), Stqțice elata (limba peștelui), Tagetes erecta, T. patula, T. sig-
nata, T. tenîiifdlia
* (crăițe, vîzdoage), Tradescantia albiflora, T. blossfel-
diana, T. zebrina (telegraf), Tropaeolum majus (condurași), Tulipa ges-
neriana (laleaua), Verbascum phoeniceum (coada mielului), Verbena
Hybrida (urzicuță), Vinca minor (saschiu), Viola hybrida, V. odorata, V.
tricolor (panseluțe, toporași), Xeranthemum annuum (nemuritoare, ple-
vaiță), Yucca filamentosa (iuca), Zantedeschia aethiopica (coada zmeu­
lui), Zinnia elegans (cîrciumărese).

Rezervații naturale
In împrejurimile lașilor, prin grija organelor locale și a unor oa­
meni conștienți de necesitatea păstrării unor colțuri de natura nealte-
■rată pentru cei de azi și generațiile viitoare, s-au delimitat și legiferat
rezervații naturale de mare însemnătate științifică pentru specialiști,
didactică pentru tineretul studios și estetic-recreativă pentru turismul
civilizat. f

• Rezervația naturală „Dealul Repedea", situată la 10 km sud de

oraș, este un adevărat teren-școală pentru toate aspectele cadrului na­
tural. jEa a fost legiferată prin H.C.M. 1 .VIII. 1955,[_cu o suprafață de
1,9 ha, iar prin decizia Consiliului popular județean din 1973 suprafața
ocrotită ca zonă științifică a fost mărită la 5,8 ha și înconjurată de o
centură de protecție de 38,5 ha spre a se evita impactul cu populația
mai puțin conștientă de necesitatea protejării acestui important muzeu
natural.
^'Geologic și paleontologic, sîntem în fața deschiderii la zi, pe toată
^grosimea ei de aproape 30 m (între 325—352 m. alt. abs.), a plăcii cal­
carului de Repedea, constituită din calcare gresoase și gresii calcaroase,
•cu intercalații de calcare oolitice, calcare lumașelice și nisipuri.
Importanța științifică a profilului de aici este mărită de bogata fa­
ună fosilă, îndeosebi de moluște (lamelibranchiate și gasteropode), ca­
racteristice pentru zona litorală a domeniului marin salmastru, în care
s-a sedimentat cu 10—12 milioane de ani în urmă complexul litologic
de mai susjfBica lonesi și Mihaela Damian, 1981).
Prima lucrare referitoare la „Calcariul de la Răpidea“ aparține ves­
titului pionier al geologiei românești Gr. Cobălcescu (1862) și reprezin­
tă primul studiu geologic scris în limba română. Lucrările ulterioare
(Gr. Cobălcescu 1883, I. Simionescu 1901, 1903, M. David 1922, N. Ma-
■carovici 1935, N. Macarovici și P. Jeanrenaud 1958, P. Jeanrenaud

107
1963, 1970, 1971) atribuie sarmațianului virsta acestor depozite, dar cu
diferențe notabile asupra subetajului căruia îi aparțin.
Revizuirea recentă a faunei, făcută de B. lonesi și M. Damian
(1981), duce la concluzia că abundența exemplarelor de Mactra podo-
lica și prezența speciilor Cardium. fittoni, Mactra fabreana, Pholas hom-
mairei, Gibbula beaumonti, indică vîrsta basarabianului superior pen­
tru calcarul de Repedea. Prin această revizuire, în afară de precizarea
vîrstei^autoarele identifică (în deschiderea fostei mari cariere de la Re­
pedea)/41 taxoni de moluște,'Tdintre care 21 menționați pentru prima
dată. Referindu-se la frecvența exemplarelor de faună fosilă de aici,
B. lonesi și M, Damian constată că predomină mactrcle (Mactra podo-
lica — care formează adevărate lumașele — urmată de M. fabreana?
M. naviculata, M. vasluiensis, M. subcaspia), ceriții (Potamides disjunc­
tul disjunctus, P. disjunctus conicus, P. nefaris, Cerithium moldavi-
cum, C. striatum, Terebralia lignitarum), trochidele (Trochus serbicus
= Gibbula beaumonti), cardiaceele (Cardium jassyense, C. fittoni, C.
plicatofittoni, C. obsoletum ș.a.), frecvente exemplare de Solen subfra-
gilis și Musculus sarmaticus, mai rare fiind cele de Modiolus incrassatus
elongatus, Musculus moldavicus, M. marginatus, Pholas hommairei,
specii de Donar, Hydrobia, Acteocina etc.
Din punct de vedere geografic, suprafața cvasiorizontală suprapusă
acestui complex de roci dure este un tipic fragment din platoul struc­
tural al Dealului Repedea, la rîndul său reprezentant tipic al platouri-
lor structurale din Podișul Moldovei. Platoul structural de aici este de­
limitat net la N și NV de un puternic abrupt de cuestă, corespunzător
grosimii plăcii de roci dure, continuat cu pante ușor mai domoale pe
complexul marno-argilelor din bază. Muchea platoului structural din
sectorul rezervației (352 m) constituie și un ideal punct de observație
asupra lașului și a întregii regiuni, ce permite o instructivă comparație
între relieful colinar mai coborît (150—200 m) al Cîmpiei Moldavei (De­
presiunea Jijia-Bahlui), modelat pe marno-argile, și platoul înalt (350—
400 m) al Dealului Repedea (component al Podișului Central Moldove­
nesc), protejat de placa rezistentă la eroziune (M. David 1923, 1941, C.
Martiniuc 1955, V. Băcăuanu și colab. 1980).
Această diferențiere geologică și morfologică între cele două trepte
de relief, departajate altitudinal cu peste 200 m, se exprimă cu clari­
tate și în componentele externe ale peisajului geografic : pe de o parte
Oîmpia colinară a Moldovei — cu climă, vegetație, faună și soluri (cer-
noziomice) de stepă-silvostepă, cu o densitate mijlocie a populației
(80—100 locuitori pe km2) și o economie predominant agricolă-cereali-
eră; pe de altă parte Podișul Central Moldovenesc (reprezentat aici
prin platoul Repedea) — cu climatul său mai umed și mai răcoros, cu
soluri mai evoluate (brune și cenușii, tipice și podzolite) pe care se dez­
voltă întinse păduri de foioase, cu o populație mai rară (40—50 loc./km2)
și o economie predominant forestier-zootehnică. Consemnăm și carac­
terul de adevărată „casă de apă“ a platoului Repedea, de sub care apar
numeroase izvoare cu apă de bună calitate, ce se scurge, direct sau in­
direct, spre același colector principal — Bahluiul — sau sînt valorifi­
cate pentru diferite scopuri utilitare. De asemenea, tot pe platou, chiar
în cuprinsul rezervației, apare un sol specific — rendzina — format di­
rect pe aflorimentele de calcare.

108
 „Coasta Iașiloru, veritabilul plan de racord între cele două trepte
de relief și în cuprinsul căreia se face tranziția bio-pedo-climatică de la
cîmpia deluroasă la podiș (N. Bucur și N. Barbu, 1954), dispune de va­
riate resurse naturale și o economie agrosilvică diversificată (vii, livezi,
culturi, pajiști, păduri), ceea ce explică densitatea mai mare a popu­
lației (200—300 loc.,'km2 în acest sector), dispusă în sate mari și nu­
meroase
Sub aspect biologic, rezervația se impune atenției prin numeroase
ecosisteme naturale (D, Cărăușu, 1969), consecință a poziției sale de tre­
cere între pădure și silvostepă (pe locul fostei păduri), a intervenției
, omului prin defrișare, pășunatul animalelor și exploatarea calcarului,
a diversității substratului (stîncării, protorendzine și rendzine — ală­
turi de soluri mai evoluate cenușii și brune) și a microreliefului foarte
variat (gropi și ridicături de veche exploatare, văiugi, șanțuri, abrup-
turi și pante cu expunere și înclinare diferită). De aici rezultă caracte­
rul mozaicat al vegetației, bogăția și marea ei variație în comparație cu
a teritoriilor din jur.
Cercetările efectuate recent asupra florei și vegetației de aici (Gh.
Mihai 1972, Gh. Mihai și colab. 1973), scot în evidență numărul mare
. dc specii (230) pe această suprafață restrînsă, dintre care 198 de cor-
mofite și 32 briofite. Fondul vegetației ierboase din cuprinsul rezerva­
ției îl formează Festuca vallesiaca, Poa pratensis și ssp. angustifolia,
Koeleria macrantha, Agropyrum repens, Medicago falcata, Thymus
marschallianus, alături de care o frecvență mare o au și Achilea seta-
cea, Teucrium chamaedrys, Centaurea rhenana, C. austriaca, Linum aus-
triacum, Scabiosa ochroleuca, Trifolium pratense, Euphorbia cyparissias,
Echium vulgare, Ajuga reptans, Dianthus membranaceus, D. cartusta-
norum, Campanula persicifolia, C. rapunculoides, C. sibirica, Stipa ca-
pillata, S. pulcherrima, Linaria genistifolia, Erodium cicutarium, Phleum
phleoides, Salvia nemorosa, Polygonum aviculare, Chenopodium album,
Amaranthus retroflexus, Lamium amplexicaule, L. purpureum. Vicia
sativa, Sambucus ebulus, Urtica dioica, Carduus acanthoidcs, Ballota
nigra, Bromus commutatus, Cynodon dactylon, și multe alte specii xe-
rofile, xeromezofile și ruderale, determinate de microclimatul secundar
mai uscat și influența antropozoogenă.
Ferigile se instalează frecvent în fisurile și părțile umbrite ale stîn-
căriilbr, fiind reprezentate îndeosebi prin Asplenium ruta-muraria și,
mai rar, A. trichomanes. Tot pe stîncării nude sau slab solificate se in­
stalează și briofite, între care predomină Orthotrichum anomalum,
Schistidium apocarpum și Tortula muralis, împreună cu alte plante sa-
xicole ca Sedum sexangulare, Syntrichia ruralis var. calcicola ș.a. De
remarcat și prezența speciilor Seligeria pussila, Tortella înclinată și
Aloina rigida, briofite rare pentru teritoriul Moldovei (Gh. Mihai, 1972).
Dintre micromicete (studiate de M. Mititiuc 1974 și care semnalea­
ză 51 dc specii), unele sînt noi pentru flora micologică a țării : Cerco-
spora salviicola, Diplodina salviae, Hendersonia astragali, H. marrubii
și Zythia galii.
Vegetația lemnoasă este reprezentată mai ales prin tufărișuri răz­
lețe, formate din Ulmus foliacca, Cornus mas, C. .sangninea, Rhamnus
tinctoria, Crataegus monogyna, Roșa canina, Sambucus nigra, la care
se adaugă cîțiva arbori solitari, rămași din vechea pădure.

mo
 Datorită multiplelor obiective științifice și de interes general națu-
ralistic pe care le deține, rezervația de la Repedea constituie un prețios
tezaur pentru cercetători, pentru aplicații didactice cu studenți și elevi,
pentru orice cetățean dornic de cunoaștere, recreere și contemplare a
împrejurimilor, care nu aduce prejudicii acestui valoros monument al
naturii.

• Rezervația „Valea lui David“, situată la 7 km vest de Iași, pe ver­

santul sting al văii cu același nume (între 80—180 m alt. abs.), ocupă o
suprafață de 50 ha din cele 180 ha de finețe seculare ale acestei văi.
Principalul obiectiv al acestei rezervații îl constituie flora și vegetația,
cu caracter stepic-silvostepic. *
Din punct de vedere floristic, cercetările de detaliu (C. Burduja și
colab. 1956, 1959, D. Mititeiu și colab. 1969, ș.a.) evidențiază marea bo­
găție floristică (peste 500 sp. numai dintre plantele superioare) și ma­
rea diversitate fitogeografică a elementelor, între care, pe fondul celor
curasiatice și europene, se impun elementele ponto-sarmatice (conti­
nentale și submediteraneene) care dau specificul și originalitatea aces­
tor finețe. Dintre acestea din urmă, se citează, ca mai rare pentru flora
țării sau mai specifice pentru conturarea personalității acestor finețe :
Stipa capillata, S. joannis, S. stenophylla, S. pulcherrima, S. lessingiana,.
Adonis vernalis, Sisymbrium polymorphum, Erysimum diffusum, Fili-
pendula hexapetala, Astragalus onobrychis, Onobrychis viciaefolia, Oxy-
tropis pilosa, Euphorbia virgata, Ferulago silvatica, Nepeta nuda, Lina-
ria genistifolia, Plantago comuti, Campanula sibirica, Achillea setacea,
Crocus variegatus, Crambe tataria, Iris hungarica, I. grarninea, Cytisus
austriacus, Linum hirsutum, L. flavum, L. tenuifolium, Trinia kitaibelii,
Nonnea pulla, Ajuga laxmanni, Veronica jacquini, V. orchidea, Cepha-
laria uralensis, Inula ensifolia, I. germanica, Centaurea orientalis, C.
micranthos, Serratula radiata, Bromus japonicus, Dorycnium herbace-
um, Vicia pannonica, Dianthus capitatus, Pastinaca graveolens, Coronil-
la varia, Stachys reda, Asperula cynanchica, A. glauca, Aster lynosiris
ș.a. Sînt consemnate, de asemenea, cîteva specii endemice sau rare :
Asperula moldavica, Iris brandzae, Rumex tuberosus, Polygala sibirica,
Erysimum mixtefurcatum.
Vegetația fînețelor este puternic mozaicată, datorită microreliefului
foarte variat al versantului, gradului diferit de umiditate și de salini-
tate a substratului. Mai bine conturate, sînt citate (D. Mititeiu și colab.
1969) dintre asociațiile xerofile : Medicagini-Festucetum valesiacae —
care predomină; Andropogonetum ischaemi — pe soluri cruzite de ero­
ziune, surpări și alunecări; Stipetum capillatae, Stipetum lessingianae-
și Koelerietum gracilis — care dau nota specifică ; Artemisietum aus-
triacae — pe porțiunile erodate și ușor salinizate ; asociații higro-mezo-
file: Agropyretum repentis — care face trecerea de la ^versantul uscat'
la valea umedă, urmată, pe luncă, de Alopecuretum ventricosi, Agros-
tis-Caricetum distantis, Scirpetum maritimi, Caricetum acutiformis-ri-
pariae și Scirpo-Phragmitetum; asociații higro-halofile : Juncetum ge-
rardi și Puccinellietum distantis; asociații halofile : Champhorosmetum
annuae și Staticeto-Artemisietum maritimae. Acestora li se adaugă cî­
teva asociații secundare, determinate de influența omului și animalelor..

110
 Fauna este și ea destul de bogată dar puțin studiată. Dintre rarități-
au fost consemnate
* 1: fluturele Evergestis astrogovichi (aldoilea loc
din lume unde a fost capturat), greierul împroșcător Dinarchus desipus,
vipera Vipera ursini renardi, V. ursini ursini, șopirla Lacerta agilis
chersonensis etc.
Legiferarea rezervației acestor finețe seculare, menținute aici prin-
tr-un concurs fericit de împrejurări, va aduce un imens serviciu cerce­
tărilor din toate domeniile biologiei și ale altor științe naturalistice»
aplicațiilor practice cu studenții și elevii, perfecționării cadrelor di­
dactice.

'Rezervația „Valea Lungă", situată pe versantul sting al văii res­

pective, în amonte de iazul Chirița și la 5 km E de oraș, își justifică
din plin calitatea prin existența unui subarbust rar Caragana frutexși
a unei fitocenoze specificeJsemnalate și divers aprofundate de mai
mulți cercetători (între care M. Răvăruț 1941, 1946, D. Mititelu și colab.
1967, C. Dobrescu și Gh. Vițalariu 1973, Lucia Mititelu 1974). Stațiunile
cu Caragana frutex își au în Moldova limita vestică a arealului acestei
specii, incit legiferarea ocrotirii ci aici devine o imperioasă necesitate.
Din cele cca 100 de specii, care cresc pe cei cca 1000 m2 ai teritoriului
rezervației, un număr important sînt rare sau foarte rare în flora țării
(Centaurea marschalliana, Hyacinthella leucophaea, Prunella laciniata„
Iris hungarica, Salvia nutans ș.a.), motiv în plus pentru împrejmuirea
corespunzătoare și protejarea ei de orice abuz.
Tot cu regim de „rezervație" au mai fost incluse (prin Decizia nr.
557/1973 a Consiliului popular al județului Iași) Rezervația forestieră
Uricani, cu suprafața de 68 ha (vezi Pădurea Uricani), Rezervația fo­
restieră Poieni-Canton Florescu, cu o suprafață de 9,2 ha (pentru gru­
parea de stejari și goruni vechi) și Rezervația floristică Gălata, cu o su­
prafață de 1,9 ha, cărora li se mai poate adăuga Rezervația floristică
Valea Renii (Lețcani-Iași) cu bogată și variată vegetație halofilă, între
care și specia rară Lapidium crassifolium **
.

Arbori ocrotiți

In perimetrul și împrejurimile orașului există numeroși arbori care

se impun atenției, fie prin vîrsta lor înaintată sau/și înfățișarea lor mo­
numentală, fie prin raritatea lor în flora țării noastre sau semnificația
lor cultural-istorică, motiv pentru care sînt puși sub ocrotire (prin De­
cizia nr. 557/1973 a Consiliului popular al județului Iași).
Menționăm în acest serii; :
Teiul lui Eminescu (Tilia tomentosa) din Grădina Copou, cca 150 ani.
Teii (Tilia cordata) de la Rediu Tătar, 3 exemplare, cca 250 ani.
Plopii (Populus alba) de la Bucium, 29 exemplare, cca 250 ani.
Stejarul (Quercus robur) din str. Sf. Atanasie, cca 300 ani.
Stejarii (Quercus robur) de la Vila Sadoveanu, 4 exemplare, 200—250 ani.

• După C. Burduja (1959). op. cit.

" Cornel Moțiu, mss (1930).

111
Stejarii (Quercus robur) de la I.C.H.V., 15 exemplare, cca 200 ani.
Stejarul (Quercus robur) din Str. M. Eminescu, cca 300 ani.
Ștejarul (Quercus robur) din Str. N. Bălcescu, cca 300 ani.
Stejarul (Quercus robur) din Tătărași (Liceul nr. 7), cca 250 ani.
Stejarul (Quercus robur) de la I. M. „Nicolina
* 4, cca 250 ani.
Stejarii (Quercus robur) de la Muzeul de Istorie Naturală, cca 250 ani.
Stejarii (Quercus robur) de pe Dealul Șorogari, 2 exemplare, cca 300 ani.
Stejarii (Quercus robur) de la Rediu Tătar, 16 exemplare, cca 200 ani.
Stejarul (Quercus robur) de la Schitul lui Tărîță, cca 350 ani.
Stejarii (Quercus robur) de pe șoseaua Bucium-Motel, 26 exemplare,
250—300 ani.
Stejarul (Quercus robur) de la Casa de oaspeți Bucium, cca 350 ani.
Stejarul (Quercus robur) de la Tabăra de copii Bucium, cca 300 ani.
Stejarul (Quercus robur) din via lamandi-Bucium, cca 300 ani.
Stejarii (Quercus robur) de pe proprietatea Potop, 2 exemplare, cca
300 ani.
Stejarii (Quercus robur) de la Cantonul Florescu-Poieni, 29 exemplare,
cca 300 ani.
•Gorunii (Quercus petraea) de la Cantonul Florescu-Poieni, 12 exemplare,
300 ani.
Parul lui Ibrăileanu din Str. Flamura Roșie, cca 150 ani.
Pârul (Pirus salicifolia) din Str. Dumbrava Roșie (Agrosem), cca 150 ani.
Castanii (Aesculus hippocastanum) din Gr. Botanică veche (Universi­
tate), 2 exemplare, cca 150 ani.
Vișinul turcesc (Padus mahaleb), din Gr. Botanică veche (Universitate),
cca 100 ani.
Tisa (Taxus baccata) din Str. Pinului nr. 1, 8 exemplare.
Magnolia (Magnolia kobus) din Str. Pinului nr. 1.
Molidul înțepător (Picea pungens) din Parcul Expoziției. ,
Ulmul (Ulmus foliacea) din Str. Zlataust.
Pauloicnia tomentosa (P. imperialis) din Str. Berthelot.
Paulownia tomentosa (P. imperialis) de la Casa Universitarilor.
Paulownia tomentosa (P. imperialis) din Grădina Botanică veche (Uni­
versitate).
Gymnocladus dioica, din Grădina Botanică veche (Universitate).
■Cladrastis Iuțea, din Grădina Botanică veche (Universitate).
Ginkgo biloba, din Grădina Botanică veche (Universitate).
Ginkgo biloba de pe Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 42.
Sub regim de ocrotire, prin aceeași decizie, se mai află, oriunde
se găsesc, zada (Larix decidua), tisa (Taxus baccta), caragana (Caragana
frutex), voniceriul pitic (Evonymus nana) și plantele ierboase ca papucul
doamnei (Cypripedium calceolus), laleaua pestriță (Fritillaria meleagris),
amăreala (Polygala sibirica), stînjenelul de stepă (Iris brandzae), precum
și toți arborii seculari aflați pe marginea drumurilor, în parcurile urbane
și rurale, pe proprietățile de stat și particulare.
r ■ j- l.i, •>' «.-_e

* - '*UU ’ ,

112
VIL SOLURILE

învelișul de sol de pe teritoriul orașului și împrejurimi este extrem

de mozaicat (N. Barbu și C. Brînduș, 1967), consecință a diversității fac­
torilor geografici cu rol pedogenetic (îndeosebi clima, vegetația, relieful,
rocile și apele freatice), tratați în capitolele precedentei Un fir conducă­
tor în interpretarea distribuției solurilor ni-1 oferă relieful — variat sub
aspectul altitudinii, declivității, expoziției și dinamicii — care atrage
după sine manifestarea variată a celorlalți componenți ai mediului. Astfel,
pe colinele joase din nordul Bahluiului și vestul Nicolinei predomină
molisolurile, pe coasta Buciumului și platoul înalt Repedea — Păun
devin net dominante argiluvisblurile, pe șesul Bahluiului și văilor
afluente au o largă dezvoltare solurile hidro-halomorfe, iar pe versanți
întîlnim complexe de soluri în care rolul preponderent îl dețin solu­
rile slab evoluate (fig. 15). •
* I. Molisolurile — reprezentate prin cernoziom, cernoziom cambie
și cernoziom argiloiluvial — sînt caracteristice platourilor interfluviale
și versanților slab înclinați din zona colinară a Cîmpiei Moldovei, cu­
prinsă în spațiul la care ne referim. Ele s-au format în condițiile bio-
climatice ale stepei și silvostepei de aici, pe luturile loessoide (local
pe marne) ale interfîuviilor dealurilor Rediu) Munteni, Copou, Șoro-
gari, Ciric, Șapte Oameni, Podișului — de la nord de Bahlui, Miros­
lava, Galata, Ezăreni — din sud-vestul acestuia. *
în distribuția molisolurilor, un rol important l-a jucat etajarea
bioclimatică, fapt ce explică succesiunea lor în altitudine, pornind de
la cele mai puțin evoluate (cernoziomuri), de pe terasele joase, la cele
mai evoluate (cernoziomuri argiloiluviale și chiar soluri cenușii), pe
terasele înalte, cea mai mare dezvoltare avînd-o cernoziomurile cambice
de pe complexul teraselor mijlocii. De altfel, cernoziomurile cambice
și cele argiloiluviale (ambele grupate în trecut sub numele de „cernozio­
muri levigate“) trebuie considerate ca soluri zonale de echilibru cu bio-
climatul de silvostepă, dominant în această regiune.
Etajarea tipurilor din clasa molisolurilor poate fi urmărită pe ori­
care din interfluviile menționate. Dacă luăm, spre exemplificare, inter-
fluviul Palat-Copou-Breazu, constatăm că, pe o distanță de numai
5—6 km, surprindem toată gama de evoluție tipologică a acestora : pe
podul terasei inferioare de 20—25 m alt. rel. (60—65 m alt. abs), unde
este amplasat centrul orașului (între Palatul Culturii și Casa Tinere­
tului), solul este de tipul cernoziomului; pe complexul teraselor mijlocii,
de 60—100 m alt. rel. (100—140 m alt. abs.), între Universitate și Insti-

113
 <
' Fig. 15

tutui Agronomic, întîlnim cernoziomul cambie ; pe terasele mai supe­

rioare, de 120—140 m alt. rel. , (160—180 m alt. abs.), la nivelul
Liceului Pedagogic și I.C.H.V., solul corespunde cernoziomului argilo-
iluvial, pentru ca la nivelul superior al Dealului Breazu (în jur de 200
m alt. abs.) să întîlnim solul cenușiu argiloiluvial.
*— Cernoziomul, sol specific zonei de stepă, apare numai pe formele
joase ale reliefului, nivel la care se face simțit climatul de stepă, pre­
lungit din valea Prutului. Cernoziomul reprezintă deci cel mai infe-
rior etaj din cadrul zonalității pedogeografice altitudlnale a acestei re­
giuni. *
Cele mai importante arealc de cernoziom le intîlnim pe podul te­
raselor inferioare (de 60—65, 70—75 m alt. abs.), larg dezvoltate pe
stingă Bahluiului în cartierul Păcurari, zona centrală a orașului (Piața
Tineretului —- Piața Unirii — Palatul Culturii — Tg. Cucului), cartie­
rele Tătărași și Abator, de unde se continuă spre Prut pe direcția Dancu-
Holboca-Cristești, ca și pe stînga cursului inferior al Nicolinei
dintre Horpaz și Galata. Benzi Înguste de cernoziom mai intîlnim și pe
glacisurile mai vechi, bine drenate, de pe Valea Lungă, v. Șapte Oa­
meni și pe văile din bazinul Vămeșoaei.
în toate cazurile de mai sus, avem de-a face cu cernoziom tipic
(mai rar molie), caracterizat printr-un conținut moderat de humus
(3—4°/0), reacție neutrală sau slab alcalină (pH 6,8—7,5), grad ridicat de
saturație în baze (90—100%) și in substanțe nutritive, textură mijlocie
(predominant lutoasă sau lut-fin nisipoasă), structură glomerulară, per­
meabilitate și drenaj favorabile, capacitate bună pentru aer și apa,
procese biologice și microbiologice (humificare, nitrificare, amonificare
etc.) intense
*.
în afara arealelor de mai sus, în care cernoziomul își are o justi­
ficare zonal-bioclimatică, petice de cernoziom mai apar (in complex cu
alte soluri) și pe versanții tuturor văilor din vatra și împrejurimile
lașului, unde are grosimi mai mici și unde adesea depășește limitele
altitudinale ale etajului de stepă. Prezența sa aici se explică prin frâ­
narea evoluției pedologice sub influența eroziunii și altor procese de
pantă. Se caracterizează printr-un profil mai scurt și mai slab diferen­
țiat, cu un conținut mai redus de humus (1—2.5%) și de substanțe nu­
tritive, reacție mai alcalină (pH 7—8) datorită carbonarilor prezenri,
adesea, de la suprafață, structurare glomerulară mai slabă și mai puțin
stabilă.
/ Cernoziomul cambie (slab pînă la mijlociu levigat) este solul speci­
fic silvostepei lașului și cel mai răspîndit dintre molisoluri. / Are o largă
desfășurare pe toate colinele de la nord de Bahlui (D. Rodiului. D.
Munteni, D. Copou, D. Șorogari, D. Ciric, D. Șapte Oameni, D. Podișului),
pe platoul Miroslava-Galata-Ezăreni și pe culmile terminale de la
poalele coastei Buciumului (D. Cetățuia, D. Manta Roșie. D. Căprița,
D. Bucium) .^Caracterele sale fizice, chimice și biologice sînt foarte apro­
piate de ale cernoziomului tipic, de care se deosebește printr-o levi-
gare mai adîncă a carbonarilor, o reacție slab acidă pînă la neutră (pH
6,5—7) și un grad de saturație în baze ceva mai scăzut (85—90 *
/i).'«
*■ Cernoziomul argiloiluvial (puternic levigat) nu este întîlnit în pe­
rimetrul orașului. El apare sub forma unor benzi relativ înguste in
partea din amonte a dealurilor Copou, Șorogari. Ciric-Aroneanu,
Șapte Oameni, unde face tranziția de la cernoziomul cambie la solul
cenușiu argiloiluvial și prezintă proprietăți intermediare între aceste
două tipuri dc sol. ♦

* Toate caracteristicile indicate la acest sol și la solurile care urmează se

referă la orizontul superior, hurolfer, cel mai important, de la acele soluri care
nu au suferit modificări importante prin construcții sau alte intervenții an­
tropice.

115
 MUNÎC'F'iUL !AS!
HA.^TA SOLUKILO.Q

{INTFNl K

'DANCU

LMOLISOLURI
r ~-~i Cernoziom

** 1^/] RendjinJ WSQUW SLAB ^VOLUATS

IIARGÎLUV/SOLUR! 'w.r » Comofex de cernoziom
fo zr/or*/
s EEZ3 Sa!cenușiu ,, R??7Tț Corrn/^X afecernox/omfde
*E3.Sa!brun ,«w67 ^/71
_ /Fnjw^i
<?✓ / ero^t sv/ct
* ^xSI Soi brun Gv/c IU n
r- l ___
Co/triHStoJ

G LI* 1 Locotușre soLn/zoio ’, ------ - târn u/șf/

P.•.■•.•:.1 / 4r/i^cA> m/2cdfnMSO '------ \SOio/Uin'jf

tutui Agronomic, întîlnim cernoziomul cambie ; pe terasele mai supe­

rioare, de 120—140 m alt. rel. . (160—180 m alt. abs.), la nivelul
Liceului Pedagogic și I.C.H.V., solul corespunde cernoziomului argilo-
iluvial, pentru ca la nivelul superior al Dealului Breazu (în jur de 200
m alt. abs.) să întîlnim solul cenușiu argiloiluvial.
<■— Cernoziomul, sol specific zonei de stepă, apare numai pe formele
joase ale reliefului, nivel la care se face simțit climatul de stepă, pre­
lungit din valea Prutului. Cernoziomul reprezintă deci cel mai infe-
 In general, molisolurile cernoziomice la care ne-am referit, și care
predomină in învelișul pedologie al lașului, sînt soluri cu proprietăți
fizice, chimice și biologice favorabile pentru tot felul de utilizări, cu
deosebire pentru culturile agricole. Sînt, de asemenea, și pot fi folosite
în continuare pentru plantații viti-pomicole, forestiere, ornamentale etc.
De reținut însă că fertilitatea lor naturală, potențial ridicată, este bine
valorificată numai în anii cu un regim favorabil al precipitațiilor. Cum
frecvența acestora nu este satisfăcătoare, mai ales în perioada de vară,
cind cerințele mari de apă ale plantelor coincid cu precipitații reduse
cantitativ și cu evapotranspirație ridicată, sînt necesare irigații și lu­
crări corecte, efectuate în epoca optimă, de întreținere a culturilor. Pe
de altă parte, deși aceste soluri sînt bogate în humus, active din punct
de vedere microbiologic și bine aprovizionate cu elemente de nutriție,
este indicat să li se administreze, pentru obținerea de recolte bogate,
cantități moderate de îngrășăminte chimice (cu azot, fosfor, potasiu) și
organice (gunoi, compost etc.).
Fiind vorba de soluri situate, în bună parte, în perimetrul con­
struit și construibil al municipiului, este de la sine înțeles că profilul
și proprietățile lor native sînt mai mult sau mai puțin modificate de
om. De asemenea, în folosirea lor ca fundații și alte construcții tre­
buie să se țină cont că, atît ele cît și luturile loessoide pe care se for­
mează în majoritatea cazurilor, sînt friabile, afinate sau slab consoli­
date, permeabile și deci levigabile de săruri slab, moderat și chiar greu
solubile, ceea ce explică existența unui volum important de goluri pri­
mare și secundare, care slăbesc rezistența substratului. Dacă la aceasta
mai adăugăm și sensibilitatea la umezire a solului și a materialului
loesscid subiacent, se ajunge la un coeficient apreciabil de tasare, care
trebuie luat în calculele geotehnice de proiectare.
Tot în categoria molisolurilor sînt incluse și rendzinele, soluri care
se formează direct pe aflorimentele de calcare și care, în apropiere de
lași, le întîlnim sub forma a două areale reduse pe platoul înalt Repe­
dea — Păun : unul în incinta și în vecinătatea rezervației naturale de
la Pietrărie și altul în fruntea Dealului Păun. în complex cu rendzinele
tipice apar și rendzine, scheletice (protorendzine) sau rendzine
cambice (mai evoluate). Deși au un conținut mare de humus, fertili­
tatea lor este limitată de un redus volum fiziologic util pentru rădă­
cini — cauzat de bogăția fragmentelor de schelet calcaros. Se pretează
mai eficient pentru plantații vitipomicole și pășuni.
* II. Argiluvisolurile, reprezentate prin soluri cenușii, soluri brune
și soluri brune luvice (podzolite), se întîlnesc numai pe dealurile mai
înalte din jurul lașului (peste 180—200 m) și pe coasta Buciumului.
Aria de maximă râspîndire corespunde însă complexului deluros Repe-
dea-Bîmova, unde înălțimea mai mare, clima și vegetația forestieră,
au creat condiții optime pentru formarea lor. «
Solvi cenușiu are maximum de extindere pe coasta Buciumului, de
unde pătrunde puțin și in intravilan prin D. Vișanilor, D. Socola, D.
Hcimului și unde coboară pînă la cca 100 m altitudine. Prezența lui
pînă la altitudini atît de coborîte în acest sector este rezultatul expo­
ziției nordice și a înaintării progresive a pădurii spre baza pantelor —
fapt petrecut mai ales în timpul culminației climei umede și mai reci
a subatlanticului. în vremurile mai recente, cu deosebire în ultimele
secole, sub influența înstepizării climatului și a presiunii demografice,

116
 pădurea s-a retras mai sus și s-a fragmentat, solul cenușiu rămînînd
însă ca mărturie a existenței ei anterioare.
Cu areale reduse, solul cenușiu apare și pe dealurile mai înalte
din Cimpia Moldovei, inclusiv pe cele de la nord de Iași (D. Breazu,
D. Cîrlig, D. Gheorghiasa). Existența solului cenușiu pe aceste înăl­
țimi, inclusiv pe pantele adiacente (îndeosebi pe cele nordice și es­
tice), este consecința formării sale sub pădurile de silvostepă, parțial
păstrate și in prezent, deși se găsesc în ușor dezechilibru cu condițiile
climatice actuale. în situații asemănătoare se găsesc și pădurile L’ricani
și Mîrzești. Legătura solului cenușiu cu vegetația forestieră este de­
monstrată de faptul că acolo unde pădurea s-a extins natural sau au
fost efectuate plantații vechi de protecție pe cernoziomuri levigate (cam-
bice și argiloiluviale), acestea au evoluat sau sînt în curs de evoluție
spre solul cenușiu, iar acolo unde pădurea a fost defrișată solul cenușiu
se menține chiar în condițiile utilizării agricole și poate folosi ca ar­
gument sigur în reconstituirea vechilor păduri.
• Solurile cenușii din jurul lașului se caracterizează printr-un con­
ținut ceva mai redus de humus (2,5—4%), o levigare mai accentuată a
bazelor (gradul de saturație în baze fiind de 70—85%), o reacție ușor-
moderat acidă (pH 5,7—6,5), activitate microbiologică și aprovizionare
cu substanțe nutritive încă bune (fără a atinge nivelul de la moliso-
luri), textură mijlocie (în general lutoasă) și structura glomerulară mai
puțin stabilă în orizontul superior. Rezultă deci o fertilitate relativ
bună, favorizată și de cantitatea ceva mai mare de precipitații — ceea
ce nu exclude necesitatea supb'mentării apei în verile cu deficit de
umiditate.^Dată fiind ușoara carență în substanțe nutritive, adacsul
de îngrășăminte organice <și minerale devine încă și mai necesar ca
la solurile anterioare, iar situarea lor — în majoritatea cazurilor —
în condiții de pantă implică măsuri antierozionale. Sînt bine valoriii-
cate de pădure, dar se pretează bine și pentru pajiști, plantații viticole
sau pomicole și pentru majoritatea plantelor de cultură.
• Solul brun este foarte puțin reprezentat la trecerea de la solurile
cenușii ale Coastei lașului la solurile brune luvice de pe platoul Repe-
dea-Păun și are caracter de tranziție între cele două tipuri, mai
apropiate însă de ale solurilor cenușii. *
• Solul brun luvic (brun podzolit) este solul cel mai reprezentativ
al platoului Repedea-Bîrnova și continuitatea sa nu este decît rareori
întreruptă de insinuarea solului brun sau de apariția luvisolului albie
(podzol argiloiluvial). Este tipul de sol cel mai evoluat din împrejuri­
mile lașului și s-a format aici sub imperiul unui climat evident mai
umed și mai răcoros, precum și a unui vechi codru de făgete, făgvto-
gorunete sau goruneto-făgete, cu floră ierboasă de mull moderat acid. *
Intre proprietățile sale esențiale, remarcăm prezența unui gros ori­
zont intermediar, tipic argiloiluvial, foarte slab permeabil, care re­
ține multă apă — ce determină procese de pseudogleizare și anaero-
bioză la nivelul acestui orizont și chiar a celui superior. Pe alocuri
pseudogleizarea, cu fenomenele negative care o însoțesc (regim aero-
hidric defectuos, scăderea numărului de bacterii aerobe cu rol atît de
important în fixarea azotului, nitrificare, amonifieare, creșterea exa­
gerată a numărului de ciuperci, ce orientează humificarea preponderent
spre sinteza acizilor fulvici, etc.), este destul de accentuată pentru a

117
determina formarea subtipuiui „pscuaog1C1 v -- J._____ ________ _ „yxL,
Tot ca rezultat al condițiilor de formare are loc și un proces de mai
avansată alterare minerală, însoțit de o mai intensă eluviere, debazi-
ficare și acidifiere, exprimate în gradul redus de saturație în baze
(53—7O“/o) și în reacția accentuat acidă (pH 5,3—6). Acestor caracteris­
tici puțin favorabile li se asociază conținutul mai redus de humus (2 —
2,5%) și de mai slabă calitate (prin participarea cel puțin egală a aci­
zilor fulvici alături de cei huminici), sărăcia în substanțe de nutriție
a orizonturilor superioare, ritmul lent al proceselor microbiologice esen­
țiale (humificare, nitrificare, amonificare) etc.
în consecință, fertilitatea solului brun luvic este redusă pentru
culturile de bază (grîu, porumb, floarea-soarelui) și chiar viticultură,
mijlocie pentru pajiști, plantații pomicole și unele culturi agricole mai
adaptate (cartofi, secară, orz, ovăz, unele plante furajere), bună pentru
pădure (datorită înrădăcinării profunde a esențelor lemnoase) — care
rămînc folosința cea mai rațională. Extinderea culturilor agricole pe
acest sol presupune măsuri costisitoare de reglare a regimului aerohi-
dric prin afînări adinei și de suplimentare a substanțelor nutritive prin
cantități mari de îngrășăminte.
* III. Solurile hidro-halomorje au o largă extindere în spațiul ora­
șului, ele ocupînd cea mai mare parte din șesul Bahluiului și din șesu-
rile principalelor văi afluente. Formarea lor este consecința stratului
acvifer mineralizat și apropiat de suprafață. Sînt reprezentate prin lă-
coviști salinizate și lăcoviști mlăștinoase. *
• Lăcoviștile salinizate sînt net dominante, totalizînd peste 80% din­

W .M |y » |
tre solurile hidro-halomorfe. Caracterul lor hidromorf este- determinat
de excesul temporar de umiditate freatică, iar salinizarea lor provine
în mică parte din sărurile depuse odată cu aluviunile și în cea mai

W i» u > i|u w
mare parte prin acumularea lor secundară, din apele freatice slab-mo-
derat mineralizate.Jîntre sărurile acumulate, în afară de carbonați, pre­
domină sulfații, urmați de cloruri, iar dintre cationi, Ca și Mg este ur­
mat de Na. Rezultă că lăcoviștile de aici șînt în primul rînd carbona-
tice și în al doilea rînd salinizate. Salinizarea este slabă pînă la mo­

.
derată, motiv pentru care aceste soluri nu corespund diagnosticului de

ii i ,
solonceasc sau soloneț tipic. Doar pe areale reduse -ele evoluează în di­

ț. 1,
recția solonețului. După natura anionilor și cationilor predominanți,
lăcoviștile salinizate la .care ne referim se includ în tipul sulfato-sodic.
i
De remarcat și faptul că excesul temporar de timiditate și conținutul
apreciabil de carbonați determină o bioacumulare importantă de humus,
distribuită pe o mare grosime.. Reacția ^solului este slab pînă la mo­
derat alcalină, cu pH mai frecvent între 7,2 și 8,2. Particularitățile dc
mai sus fac ca lăcoviștile salinizate să fie apte pentru pășuni-fînețe și
pot fi utilizate și în culturi de cîmp sau legumicole, mai ales dacă se
iau măsurile, amelioratiye corespunzătoare (drenare, irigare, cu apă ne­
mineralizată, amendamente. etc.).: Ele pot fi valorificate și ca terenuri
de construcție prin metode hidrotehnice de coborire a nivelului hidro­
static sau de izolare a fundațiilor. ‘ ’
' Lăcoviștile mlăștinoase au apariții insulaire pe fondul celor salini­
zate, sau bandiforme spre marginea acestora.'—■ Ia contactul cu versanții.
Ele se formează prin exces prelungit (rareori permanent) de umiditate
pe microformele negative din .'spațiul șeșplmQcă de exemplu în cartie-
rul Alexandru cel Bun, în fața gării (m prezent parțial drenate prii!
rectificarea și canalizarea Bahluiului) și mai ales în părțile laterale ale
acestuia — alimentate cu ape venite de pe versanți, din aportul aflu­
enților sau din izvoarele bazei teraselor. Astfel de areale bandiforme
sînt aproape generalizate la marginea stingă a șesului (între Păcurari
și Abator) și discontinue pe partea dreaptă, unde sînt prezente mai
ales în aval de gura Vămeșoaei și pe traseul vechiului curs al Niccli-
nei. dintre Cetățuia și Frumoasa. Sînt soluri hidromorfe carbonatate și
slab pînă la foarte slab salinizate, doar cu totul local avînd tendință
de evoluție spre solonceac. Utilizarea lor în agricultură sau construcții
impune neapărat măsuri de eliminare a excesului de umiditate și de
preîntîmpinare a surselor de apă care le alimentează.
Mai consemnăm că, în afara celor de pe șesuri, petice mici dc
lăcoviști (salinizate și mlăștinoase), și chiar ochiuri de solonceacuri sau
solonețuri reziduale, mai întîlnim și pe unii versanți, în punctele de
apariție a izvoarelor sau/și de intersectare a intercalațiilor de marne
salinizate.
* IV. Solurile slab evoluate sînt localizate fie pe versanți (regosoluri
și erodisoluri), fie pe văi (coluvisoluri și soluri aluviale). Stadiul slab
evoluat în care se găsesc, este cauzat do procesele denudaționale pe
versanți și dc cele acumulative rcccnt-actuale pe văi. *
*Regosolurile sînt cele mai răspîndite din această categorie. Le în-
'tîlnim, cu areale discontinue, pe majoritatea versanților văilor din intra
și extravilan. Adeseori se găsesc în complex cu alte soluri de versant.
Ele sînt caracteristice pantelor modcrat-accentunt înclinate, unde inten­
sitatea procesului dc formare a solului este echilibrată de intensitatea
procesului de eroziune, îneît solul se menține de timp îndelungat în
acest stadiu puțin evoluat, cu profil scurt și slab diferențiat în ori­
zonturi, între care doar orizontul superficial, sub 20 cm grosime și
slab humifer, se pune ceva mai clar în evidență.JConținutul redus de
humus (1—2%) și dc substanțe nutritive, structurarea slabă și canti­
tatea mică de precipitații ce sc poate infiltra în aceste condiții de pantă,
au ca efect un potențial productiv' scăzut. Mărirea capacității lor de
producție se poate realiza prin măsuri antierozionale în primul rînd,
urmate dc îngrășăminte și un sistem de utilizare adecvat — în care pră-
șitoarele să fie excluse. Sînt recomandabile mai ales pentru pajiști na­
turale sau culturi de ierburi furajere cu bună înțelenire, plantații pomi-
viticole sau forestiere.
• Erodisolurile apar frecvent în complex cu regosolurile — dar pe
pante mai puternic înclinate ori afectate de alunecări, sau pe pante
defrișate — desțelenite pentru cultura unor plante neindicatc și cu
o agrotehnică neadecvatâ, fapt ce a declanșat o eroziune accelerată,
a cărei intensitate depășește puterea de regenerare a solului. Prin
aceasta o mare parte din grosimea solului a fost îndepărtată, ajun-
gîndu-se la baza acestuia sau chiar la substratul litologic.jFie prin
alunecare-amcstecarc, fie prin eroziune accentuată, vechiul sol nu mai
poate fi reconstituit. Fertilitatea crodisolurilor este și mai scăzută, iar
utilizarea lor și mai limitată ca la regosoluri.
• Coluvisolurile se întîlnesc în fîșii înguste și discontinue la contactul
versanților cu șesul Bahluiului sau al unor văi afluente. Ele sc for­
mează pe coluviile sau glacisurile coluvio-proluviale, active ori scmiac-
119
tfve și cu drenaj vertical bun. Obișnuit se găsesc în complex cu cer­
noziomurile (care ocupă glacisurile vechi, stabilizate) și cu solurile
hidro-halomorfe (în sectoarele de glacis umed și divers salinizat)27 Sînt
soluri incipiente, relativ sărace în humus și în elemente nutritive. Ran­
damentul lor crește în agricultură prin încorporare de îngrășăminte,
mai ales organice.
> Solurile aluviale sînt puțin răspîndite pe văile din spațiul la care
ne referim. Pe șesul Bahluiului ele au evoluat aproape în totalitate în
lăcoviști (salinizate și mlăștinoase). Sub formă de fîșii înguste, ele mai
pot fi întîlnite în lungul văilor afluente (Nicolina, Vămeșoaia, Valea
Lungă, Ciric, Cîrlig, Podgoria Copou,' Rediu etc.), dar și aici se gă­
sesc frecvent în complex cu soluri hidrohalomorfc.JChiar acolo unde
prezența lor este atestată, apar mai rar ca soluri aluviale tipice, pre­
dominante fiind cele molice, gleizate sau salinizate. Se pretează, cu re­
zultate bune, pentru pajiști, culturi legumicole, cerealiere, de plante fu­
rajere și tehnico-industriale etc.
VIII. ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA ORAȘULUI

1. Factorii naturali care au favorizat a pari fi a orașului

Ca și în cazul celor mai multe din orașele importante ale Româ­

niei, și de altfel de pe întregul glob, apariția și dezvoltarea treptata,
pe vatra actuală, a unei așezări urbane de talie mare a' fost condițio­
nată în mod complex, atît de evoluția modului de producție și de situa­
ția social-economică care a caracterizat diferite perioade istorice cît și
de condițiile urbigene ale cadrului natural.
I Iașii se înscriu, ca atare, în rîndul orașelor de poziție geografică^
pentru care rolul unor resurse sau condiții naturale locale a fost și
a rămas secundar. în comparație cu rolul dominant al unor elemente
poziționale majore: contactul geografic între unități naturale cu tră­
sături și resurse complementare, îmbinat cu intersecția unor mari căi
naturale de comunicație și cu poziția centrală în cadrul statului feudal
moldovean.
în primul rînd, în mod logic, existența a trei domenii naturale
complementare (Podișul Central Moldovenesc, Cîmpia colinară a Jijiei
și Coasta lașilor) a creat condițiile necesare apariției unui schimb de
produse între locuitori, pe baza diviziunii teritoriale a muncii, divi­
ziune din ce în ce mai profundă, pe măsură ce s-a înfăptuit procesul
de luare în cultură a unor noi terenuri, atît prin poienirea pădurii
din Podișul Central Moldovenesc cît și prin desțelenirea pajiștilor de
silvostepă din Cîmpia colinară a Jijiei.
Un lanț continuu de așezări urbane vechi, mai mari sau mai mici,
jalonează contactul dintre Cîmpia colinară a Jijiei și ținuturile înalte-
și împădurite înconjurătoare, distanța aproape egală dintre ele subli­
niind faptul că au apărut într-o poziție optimă pentru schimb și ser­
virea unor arii cu caracter complementar : Dorohoi, Botoșani, Hîrlâu»
Tîrgul Frumos și Iași (V. Tufescu, 1932). Lanțul acesta a fost com­
pletat la începutul epocii moderne cu alte cîteva tîrgușoare, din care
unul a ajuns la un statut urban (Darabani) iar altele, deși cu statut ru-.
ral, păstrează un anumit rol de centre locale (Podul lloaiei, Frumu­
șica). Deosebit de semnificativ este faptul că la distanță de contactul
extern al Cîmpiei colinare a Jijiei rețeaua urbană se reduce pînă aproape-
de dispariție, în interiorul Cîmpiei Jijiei existînd un singur orășel —
Săvenii — iar în interiorul Podișului Central Moldovenesc — de ase­
menea unul singur — Negreștii — ambele foarte tinere, aflate abia la
începutul unei dezvoltări economice mai ample.
 De ce, totuși, orașul Iași s-a ridicat cu mult deasupra celorlalte
orașe din poziții similare, din zona marginală a Cîmpici Jijiei, deve­
nind cu timpul unul dintre cele mai însemnate orașe românești și
depășind ca dimensiuni și importanță orașe mai vechi, cum sînt cele
* la gurile Dunării sau din Podișul Sucevei ? Analizînd în timp evo­
de
luția orașului față de cca a celor apropiate ajungem la concluzia că
această diferențiere este rezultatul suprapunerii și a celorlalte elemente
poziționale — intersecția unor mari căi naturale de comunicație (D.
Citirea, 1970) și poziția centrală în cadrul Moldovei feudale, elemente
caro, parțial, se intercondiționează.
Astfel, la Iași se intersectau principalele căi do comunicație ale
Moldovei medievale, documentate istoric (N. lorga, 1925, P. P. Panai-
tcscu, 1930, E. Diaconescu, 1939, V. Tufescu, 1941, C. C. Giurescu, 1965,
N. Grigoraș, 1970 etc.) : marele drum de la Lvov la gurile Dunării și
drumul dintre Carpații Orientali și stepele din nordul Mării Negre,
profitînd de „porțile" din rama înaltă a Cîmpici Jijiei : șaua Ruginoasa-
Strunga și șaua Bordea.
în ce privește situarea lașilor în partea centrală a principatului
feudal al Moldovei, aproximativ la jumătatea distanței între extremi­
tățile acestuia (ca și Bucureștii în Țara Românească, de altfel), aceasta
a adus orașului și funcția de capitală, păstrată timp de aproape trei
secole. Această poziție, mult mai favorabilă decît cca a vechii capitale,
Suceava, apărută și dezvoltată în nucleul istoric al voievodatului mol­
dovean, din nord-vest, a fost consolidatei prin deplasarea spre Iași
a unor alte drumuri comerciale, care încep să evite Suceava și Baia,
pentru a prefera văile Prutului și Bîrladului.
în a doua parte a secolului al XlX-lea poziția orașului Iași a
devenit însă excentrică la rîndul său, odată cu deplasarea treptată Spre
sud a centrului de greutate economico-politică a statului român, cu
neglijarea generală a Moldovei de est de către marele capital și gu­
vernele burgheze și prin întîrzierea construirii unor căi de comunica­
ție moderne pe valea Bîrladului și mai ales pe cea a Prutului, în fa­
voarea văii Șiretului, care a redevenit principala axă de comunicații,
rutieră și feroviară, din estul țării.
Abia în perioada contemporană, poziția geografică a lașilor, cu
tot caracterul său excentric, a căpătat valențe noi, datorită politicii
Partidului Comunist Român și a statului socialist, de distribuție rațio­
nală a forțelor de producție pe întregul teritoriu al țării și de ridicare
a regiunilor odinioară înapoiate sub aspect economic, ca și intensifi­
cării relațiilor de schimb și cooperare economică cu celelalte state so­
cialiste, în special pe cale feroviară cu Uniunea Sovietică, ceea ce re­
prezintă o premisă de seamă a procesului de industrializare.
Deși, așa cum s-a arătat mai sus, condițiile naturale locale au ju­
cat și joacă un rol subordonat în apariția și dezvoltarea așezării, nici
acestea nu pot fi totuși complet neglijate. Se cuvine, astfel, să mențio­
năm larga dezvoltare a teraselor Bahluiului, în special a terasei infe­
rioare de pe stînga văii, cu teren plan sau ușor înclinat, stabil și ne­
inundabil, cu izvoare, ușor de captat sub frunțile de terasă, și promon­
toriu care îngustează valea largă, în general, odinioară mlăștinoasă, a
rîului. Dinspre sud, afluentul Nicolina și-a clădit, pe de altă parte, un
larg con de dejecție, mai înalt și mai svîntat decît restul șesului Bah-

122
luiului, creînd astfel un vad (vadul de la Podu Roșu), pentru marele
drum nord-sud. Se adaugă acestora înălțimile care domină valea Bah­
luiului dinspre sud, cu versanți abrupți — Cetățuia și Galata — relativ
ușor de fortificat și utilizabile ca puncte de refugiu în caz de invazie.
Cu timpul, desigur, cadrul natural local a devenit din ce in ce
mai neîncăpător iar posibilitățile oferite de acesta au fost mult depă­
șite, așa cum se întîmplă de regulă în cazul orașelor mari. Orașul a
fost obligat să se extindă pe versanți cu înclinare mare, afectați de
alunecări de teren, ca și în albia majoră a Bahluiului, odinioară inun­
dabilă, toate acestea necesitînd măsuri ameliorative costisitoare. Mate­
rialul de construcție, combustibilul și apa din orizontul local au devenit
net nesatisfăcătoare, obligînd orașul să se aprovizioneze de la distanțe
din ce în ce mai mari, integrîndu-se tot mai profund circuitului eco­
nomic național, dar cu prețul unor eforturi deosebite, mult mai mari
decît în toate celelalte orașe de talie similară din țara noastră, care
beneficiază fie de surse apropiate de energie (Ploiești, Craiova, Tirgul
Mureș, Sibiu), fie de surse de apă apropiate și de bună calitate (Bra­
șov, Cluj-Napoca), fie de posibilități de aprovizionare ieftină și lesni­
cioasă, pe apă, cu materii prime (Constanța, Galați, Brăila).

2. Așezările umane de pe teritoriul municipiului în perioadele ante­

rioare constituirii nucleului urban
Zona actualului oraș a fost intens populată încă din perioade de
timp foarte îndepărtate, chiar dacă, fără îndoială, sîntem încă departe
dc a cunoaște integral așezările umane care s-au succedat pe acestjțe-
ritoriu.
Cea mai veche urmă a prezenței omului în raza orașului datează
din paleoliticul inferior și a fost pusă în evidență în 1954 prin
excavații în terasa inferioară a Bahluiului de la Valea Lupului, unde,
în nisipuri aluvionare, la adîncimea de circa 10 m. a apărut o așchie de
silex de tip clactonian (M. Dinu, 1955), care se pare că nu este in situ,
fiind remaniată de apele curgătoare, dar concordă cu așezările clacto-
niene cunoscute în bazinul Prutului — la Ghireni, Hănești, Mitoc, Ri-
piceni ș.a. (C. Cihodaru, Gh. Platon și colab., 1980).
Mult mai numeroase sînt descoperirile referitoare la grupurile de
vînători din paleoliticul mijlociu și superior (120 000 — 8 000 î.e.n.).
materializate prin unelte, arme și așchii de silex, oase- de mamut și
rinocer cu blană, resturi de cărbune etc., răspindite pe o arie largă,
atît în luturile terasei inferioare a Bahluiului (fabrica de cărămidă
de la bariera Holboca, str. Aurel Vlaicu, Ciurchi etc.), cît și în punctele
mai înalte (cartierul Crucea Roșie, dealul Podgoria Copou, Galata) și
chiar în șesul Nicolinei.
în mod normal, odată cu trecerea la cultura plantelor și la creș­
terea animalelor, în neolitic, cadrul natural a putut suporta o popu­
lație în număr mult mai mare, cu o civilizație mai evoluată și preo­
cupări culturale mai diversificate. Astfel, din culturile Criș și a ce­
ramicii liniare, datate din neoliticul inferior — mediu, s-au identificat
urme do locuire la Valea Lupului, în cartierul Păcureț, pe dL Ceairul
lui Pereț, la Podgoria Copou, Munteni ș.a. Din neoliticul mediu se
cunosc și două așezări ale culturii Precucuteni, una în zona Palatului
123
Culturii și a doua în fostul cimitir evreiesc din Ciurchi. Cea mai pu­
ternică înflorire a avut-o, însă, civilizația cucuteniană, din neoliticul
superior, de la care ne-au rămas așezări, mai ales pe terasele inferioare
— la Valea Lupului, Palatul Culturii — Hala centrală, Ciurchi, Tîrgu-
șorul Nicolina, Tîrgul Cucului, Podul Roșu ș.a.m.d. ; în ele s-au găsit
locuințe cu vetre și cuptoare de olărie, o bogată ceramică pictată, unelte
de silex și os, statuete antropomorfe și gropi de depozitare a griului,
acesta puțind fi datat în jurul anului 2750 i.e.n. în cazul așezării de la
Valea Lupului (M. Dinu, 1957).
Cultura Horodiștea-Foltești, care marchează trecerea la epoca
bronzului, este cunoscută din descoperirile de pe dl. Cetățuia (N.
Zaharia și colab., 1970), de la Valea Lupului, Ciurchi și Doi Peri,
precum și din tumuli funerari, cum este cel cercetat la Păcureț. Așe­
zări bine închegate ale populației tracice din epoca bronzului (culturile
Costișa-Belopotok și, mai ales, Noua) se cunosc de pe dl. Ceairul lui
Pereț, de la crucea lui Ferenț, Valea Lupului, Buciumi, Galata ș.a., do­
vedind, pe lingă apariția metalurgiei și o nouă creștere a importanței
culturii plantelor față de zootehnie.
In prima epocă a fierului (Hallstatt) așezările cunoscute pînă
acum, destul de mici (Valea Lupului, fosta moară Beldiman, Frumoasa,
Galata, dl. Șorogari), își păstrează un caracter deschis, neîntărit, în
timp ce marile centre fortificate ale populației traco-getice au preferat
promontoriile înalte care dominau Cîmpia colinară a Jijiei (de ex. la
Cotnari). Din La Tene (sec. III î.e.n. — sec. I e.n.) este documentată
prezența geto-dacilor în zona actualului Palat al Culturii, în Ciurchi,
pe dl. Ceairul lui Pereț, dl. Șorogari și dl. Cetățuia, manifestînd o îm­
pletire a tradițiilor culturale locale cu anumite influențe bastarnice,
caracteristice Moldovei. Dovada legăturilor economice și culturale ale
dacilor liberi (carpi), din zona orașului de astăzi, cu romanii, în seco­
lele II—III e.n., este făcută de descoperirile de amfore romane (Ciurchi)
și de monede imperiale (dl. Cetățuia etc.), în timp ce contactul cu
sarmații este demonstrat de mormintele sarmatice de la Valea Lupului.
Relațiile strînse cu lumea romană și prestigiul cultural al civili­
zației romane au contribuit la romanizarea treptată a populației au­
tohtone și din zona Moldovei central-nordice, chiar dacă aici nu s-au
făcut colonizări cu populație din imperiu *.
Continuitatea populării acestei zone în perioada migrațiilor este
demonstrată de numărul deosebit de mare de așezări : numai cultura
Sîntana de Mureș-Cerncahov, din sec. al IV-lea, este cunoscută
din 19 puncte de pe teritoriul orașului: în zona Palatului Culturii, în
Ciurchi, la fabrica de cărămizi de la bariera Holboca, la Nicolina, pe
dl. Ceairul lui Pereț, la Valea Lupului ș.a., în multe locuri suprapu-
nîndu-se peste locuirea mai veche, carpo-dacică, din secolele II—III,

• încă din se:, al XVlI-lea L. Holste (Holstenius) a pu$ (în circulație o

confuzie, bazată pe o inscripție publicată în 1589 la Frankfurt am Main de St.
Szâmoskozi (Zamoscius), referitoare la un municipiu roman pe locul lașilor;
ea a fost preluată de I. Hassius, în harta sa din 1744, apoi ;de F. iSulzer, G.
Săulescu, Gh. Asachi, M. Kogălniceanu și mulți alții. Un municipium lasorum a
existat realmente, insă la Daruvar, în Croația de astăzi, dar el nu are nimic co­
mun cu Iașii noștri și cu Moldova (C. Cihodaru, Gh. Platon și colab., 1980).

124
 și caracterizîndu-se printr-un amestec de materiale de tradiție locală
cu altele, de tradiție gotică și sarmatică (N. Zaharia și colab., 1956).
Din secolele V—VI datează descoperiri de la Palatul Culturii, din fos­
tul cimitir Ciurchi, de la crucea lui Ferenț, precum și unele urme ale
migrației hunilor (bariera Cîrlig, Valea Lupului ș.a.). Asimilarea popu­
lației slave de către autohtoni și definitivarea procesului de formare
a poporului român în secolele VI—X sînt documentate de cultura Hlin-
cea I (considerată astăzi ca un aspect local al civilizației Dridu), pre­
zentă în săpăturile efectuate la poalele de vest ale dl. Cetățuia, în
zona actualului Palat al Culturii, pe valea Cacainei, pe versantul ves­
tic al dl. Șorogari etc. : acestea constată existența unei populații ru­
rale care folosea atît unelte de fier cît și de piatră, precum și o cera­
mică variată, lucrată parțial cu mîna și parțial cu roata înceată ; spre
deosebire de perioadele anterioare apar acum așezări umane și în șe-
surile rîurilor, acestea persistînd pînă în sec. al XlV-lea (N. Zaharia
și colab., 1956). Cultura Hlincea II, din secolele XI—XIII (A. Andronic,
1970), mai evoluată, cu resturi ceramice mai bogate, obiecte de metal
care au analogii cu cele descoperite în alte așezări rurale din feuda­
lismul timpuriu (Dănești, Hlincea, Răducăneni), obiecte din sticlă și
din coarne de cerb etc., este întîlnită la Palatul Culturii, pe terasa
Frumoasa, la poalele dl. Cetățuia, la Nicolina, bariera Cîrlig etc. ; se
observă și de data aceasta asimilarea de către autohtoni a influențelor
externe, în această perioadă introduse însă de nomazii pecenego-cu-
mani.
Se remarcă în mod deosebit, începînd din sec. al Vl-lea, continui­
tatea perfectă a locuirii promontoriului terasei inferioare a Bahluiului,
în jurul actualului Palat al Culturii, acolo unde, foarte probabil, încă
din perioada de trecere la feudalism s-a format vechiul sat al Iași­
lor, care din sec. al XlV-lea a ajuns la un stadiu urban. Faptul că
orașul a evoluat în mod evident dintr-o așezare rurală mult mai veche
(N. lorga, 1904 etc.) este dovedit și de forma de antroponim colectiv a
numelui său (N. lorga, 1905 ș.a.), formă caracteristică celor mai multe
din așezările rurale medievale românești, indiferent dacă sensul oico-
nimului ar fi acela de „oameni din neamul lui lașul0 * sau dacă acesta
desemnează un grup de plăieși, arcași — ipoteză argumentată de C.
Cihodaru (1971) și care cîștigă astăzi tot mai mult teren ** . laș ar
putea deriva de la un etnonim, acela de olan, așa cum credeau majo­
ritatea istoricilor și lingviștilor dinainte de al doilea război mondial —
W. Tomaschek, D. Onciul, I. Gherghcl, A. Philippide, Gh. Brătianu,
Gh. Băileanu ș.a. (în ipoteza lui C. Cihodaru sensul etnic al apelativului
trecînd cu timpul într-unul profesional) sau ar putea fi un hipocoristic
al lui lacob, idee pe care o găsim încă la Evliya Celebi, în 1659.

* Pentru această ipoteză pledează existența șl a altor așezări cu nume ca

Iași (In țara Făgărașului și Gorj), Valea lașului (lingă Curtea de Argeș), Gura
lașului (Vilcea) etc.
•• Cea mai puțin plauzibilă ipoteză este cea a lui Gh. Ghibănescu (1904)
care derivă oiconlmul din slava veche, de la iasifa — pădure de frasin, element
geografic necaracteristic zonei orașului. Ghibănescu are, însă, dreptate, fără îndo­
ială, cînd afirmă că denumirea este mult anterioară secolului al X-lea.’

125
3. Apariția orașului și dezvoltarea sa funcțională pînă la stabilirea aici
a capitalei Moldovei

La nivelul cunoștințelor istorice actuale nivelul urban a fost atins

de așezarea lașilor din secolul al XlV-lea, idee >care nu este nici ea
deloc nouă, deoarece o întîlnim încă în sec. al XVUI-lea la consulul
austriac Raichevich (1788), acesta făcînd și relația între urbanizare și
primul domn independent al Moldovei, Bogdan I ; părerea a fost accep­
tată de L. Pic, A. D. Xenopol, D. Onciul, I. Gherghel ș.a. (N. C. Beje-
naru, 1942). Acest consens a fost confirmat în ultimul timp de săpăturile
arheologice de pe str. Ștefan cel Mare (ulița Mare) și de la Palatul
Culturii (Curtea domnească), care au evidențiat un nivel de locuire avan­
sată, cu clădiri de zid, o producție meșteșugărească diversificată (cera­
mică, bijuterie, prelucrarea pieilor) iar pe str. Ștefan cel Mare — cca
mai veche construcție de cult, o bisericuță datînd probabil din vremea
primilor domni mușatini (A. Andronic și colab., 1967, N. Pușcașu, 1982,
B. Crăciun, 1982, N. Pușcașu și M. Pușcașu, 1984).
Nu este exclus, ca și în cazul altor orașe din Moldova (Baia, Șiret,
poate și Suceava, Piatra, Bîrlad etc.) să se fi stabilit și la Iași, încă dina­
inte de formarea statului feudal românesc al Moldovei, centrul unei
formațiuni politice locale, de genul unei uniuni de obști, organizată
pe conturul bazinului inferior al Bahluiului, așa după cum în bazinul
superior al acestuia funcționa probabil un alt centru asemănător, cel
de la Hîrlău (N. Grigoraș, 1942, 1960, P. P. Panaitescu, 1947, C.
Cihodaru, 1960, C. C. Giurescu, 1965, 1967), mai ales că astfel de for­
mațiuni politice sînt documentate mai dinainte în Transilvania și Țara
Românească.
Baza economică și socială a apariției orașului a constituit-o însă,
în primul rînd, dezvoltarea societății feudale românești, creșterea pro­
ducției de mărfuri și reactivarea schimbului, demonstrată de numeroase
tezaure monetare (de ex. cel de la Voinești), adîncirea diferențierilor
sociale și apariția unei aristocrații feudale, documentată de descope­
ririle arheologice din secolele XI—XIII (C. Scorpan, 1965) și de men­
țiunea din scrisoarea papală din 1332 despre acei „potentes illarum
partium“ (C. C. Giurescu, 1965), precum și de adîncirea specializării
teritoriale a muncii. Chiar dacă nominal Moldova se afla după 1241
sub dominația tătarilor, în fapt arheologii au demonstrat un control
administrativ propriu-zis al acestora doar în partea sud-estică a
ținuturilor românești de la răsărit de Carpați, aproximativ pînă în
zona cursului inferior al Bahluiului (V. Spinei, 1982), în timp ce în
nord-vest populația autohtonă se bucura de o relativă autonomie. în
acest caz avem dreptul să presupunem că vechiul sat al lașilor a că­
pătat cu timpul și rolul unui centru de schimb între Moldova relativ
liberă, din nord-vest, și „părțile tătărăști“, cum, mai restrînse, vor
fi denumite ele ulterior de documentele noastre medievale. De altfel,
în zona controlată de tătari viața urbană nu a fost abandonată, mai
mult, tătarii, pe lîngă preluarea vechii factorii comerciale greco-geno-
veze de la Moncastro (Cetatea Albă), au dezvoltat ei înșiși orașe noi,
ca langhi Șehr (descoperit la Orheiul Vechi) și cele de la Costești și
Braviceni (A. Bolșacov-Ghimpu, 1979). în favoarea existenței ora­
șului încă din perioada tătară C. Cihodaru (1960) aduce, ca și pentru

126
 Vaslui, Suceava, Piatra ș.a., argumentul prezenței în apropiere a sa­
telor de „tătărași11, adică de fapt țigani robi ai' tătarilor, care par să
justifice funcția administrativă și de vaduri comerciale a acestor centre.
Așa cum se întîmplă cel mai adesea în cazul unei evoluții spontane,
apariția unor mențiuni scrise referitoare la existența orașului este mai
tirzie, datînd de la finele sec. al XlV-lea și începutul sec. al XV-lea.
S-a discutat, astfel, mult despre ackckmii Topr, menționat printre ora­
șele românești din „Lista orașelor rusești apropiate și îndepăr­
tate11, căreia i se atribuie astăzi data de 1390—1391 (M. N. Tichomi-
rov, 1952, A. Andronic, 1965) ; deși unii istorici cred că este vorba de
o grafie defectuoasă (C. Cihodaru și Gh. Platon, 1980), bazîndu-se
mai ales pe precizarea „pe rîul Prut11 din lista respectivă, avem toate
motivele să credem că este vorba despre Iași și nu despre Cernăuți,
deoarece lista coboară pină la menționarea unor orașe mai puțin im­
portante decît Iașii iar distanța pînă la Prut este relativ mică față
de precizia foarte relativă a imaginilor geografice ale societății me­
dievale. Din același secol al XlV-lea s-a afirmat că datează inscripția
de întemeiere a actualei biserici armenești care arată drept ctitori pe
hagiii Marcar și Grigor (H. Dj. Siruni, 1940) ; inscripția pare prea bine
păstrată pentru a fi autentică (X. A. Bogdan, 1904), totuși biserica, re­
construită în 1803, este anterioară anului 1451, an în care i-a fost dă­
ruită o evanghelie scrisă la Kaffa, în Crimeea, la 1351 (Gr. Goilav,
1912). Prezența armenilor în Iași, în sec. al XlV-lea, este și ea cu
totul verosimilă, prezența acestei populații cu ocupații tradiționale co-
mercial-meșteșugărești fiind acum demonstrată arheologic la Costești
(V. Spinei, 1982) și poate constitui un element în plus pentru argu­
mentarea urbanizării.
Rămîne totuși deocamdată ca prim indiciu scris indiscutabil al
existenței lașilor ca oraș, cel din privilegiul Li evului din 6 octombrie
1408 (Arhiva Istorică a României, I, nr. 16), din care se deduce pre­
zența aici a unei vămi pentru exportul de mărfuri spre „părțile tătă-
răști", în special de vite și oi, ca și la Suceava, Cetatea Albă sau Ti-
ghina. Ulterior Iașii încep să fie amintiți și de primii călători străini
care au lăsat însemnări despre aceste ținuturi, ca bavarezul Johann
Schiltberger, în 1427, care denumea orașul Aspasery — deformare a
formulei tătare las bazar (Călători străini despre țările române. 3.
1968). Pe de altă parte, cu ocazia participării unor delegați moldoveni
la conciliul de la Constanța din 1415 se menționează și lasmarkt, care
nu este altul decît orașul nostru (C. Karadja, 1927).
în documente cartografice orașul Iași apare mult mai tîrziu, în
timpul lui Petru Rareș, prin intermediul hărții Moldovei a lui G. Rei-
chersddrfer din 1541 (A. Papiu-llarian, III, 1864), care însă face con­
fuzia dedublării orașului, acesta apărînd o dată pe Prut, sub numele
de Lasti și altă dată mai spre vest, cu numele de laszy. De aici s-au
inspirat, pe de o parte G. Mercator, în 1554, care a reținut pe lassy, iar
pe de alta — G. Castaldi, în 1584, care a preluat pe Lasty (A. Ungu-
reanu, 1974).
yd Formarea și consolidarea statului feudal independent al Moldo­
vei, în a doua jumătate a sec. al XlV-lea, a reprezentat desigur un
Însemnat element de sprijin pentru orașul Iași, aducînd cu sine sta­
bilitatea politică, o organizare internă bine definită, dezvoltarea funcții-

127
lor administrativ-politică, juridică, strategică, meșteșugărească și co­
mercială. Creșterea importanței comerciale a orașului reiese din re­
gistrele Brașovului, unde în 1550 apar 23 de negustori ieșeni, pe locul
al patrulea intre orașele moldovene, după Birlad, Roman și Baia (Is­
toria României, II, 1962). Specific organizării statului feudal al IVIol-
dovei, in prima perioadă, pînă în sec. al XVI-lea, a fost caracterul
itinerant al domniei, care poseda mai multe curți domnești, pe lingă
reședința principală. Una din cele mai de seamă reședințe secundare
a fost și la Iași ; ea este menționată pentru prima dată la 8 octombrie
1434 * dar fără îndoială că este mai veche, datînd probabil din timpul
lui Alexandru cel Bun ; din vremea acestuia descoperirile arheologice
au evidențiat și fundațiile unei clădiri de piatră de mari dimensiuni,
pe actuala stradă Ștefan cel Mare, asociată cu un interesant edificiu
rotund, probabil cu rol de mitropolie (N. Pușcașii, 1982). Curtea dom­
nească, de pe locul actualului Palat al Culturii, a fost întărită în timpul
domniei lui Ștefan cel Mare, probabil după incendiul din 1491, ridi-
cindu-și astfel importanța strategică, care a rămas totuși incomparabil
mai mică decît cea a Sucevei. Neamțului, Romanului și a celorlalte
crașe-cetăți din sistemul de apărare al Moldovei, în așa fel îneît nu a
putut rezista invaziei devastatoare a tătarilor lui Bet Gherei, din 1513,
sau a oștilor turcești ale lui Soliman Magnificul, în 1538.
Deși secundară, reședința domnească din 'Iași a fost folosită de
domnie destul de frecvent, de aici fiind date destul de numeroase
documente, Începînd cu Ștefan al II-lea (1434, 1445) și continuînd cu
Alexandrei (1449, 1455), Bogdan al II-lea (1450), Ștefan cel Mare și alții,
printre care și Despot Vodă, care a pus să se zugrăvească pe un perete
al Curții domnești o frescă cu bătălia de la Verbia (1561). Pînă la
Ilieș Rareș (1546—1551) Iașii nu au concurat totuși Suceava, ca pre­
ferință a domnitorilor, așa cum au făcut-o Hușii, în timpul lui Bogdan
Chiorul și al lui Petru Rareș, sau Hîrlăul în vremea lui Ștefăniță și
a lui Ștefan Lăcustă (I. D. Marin, 1967, V. Neamțu, 1968).
în afară de administrația curții și a ocolului domnesc se conturează
și unele elemente de administrație autonomă a obștei tîrgoveților, con­
dusă de un șoltuz (voit) și 12 pîrgari, de influență central-europeană;
chiar dacă această administrație este semnalată la Iași abia în 1581—82
(N. lorga, 1925), prezența ei în alte orașe moldovene din aceeași ge­
nerație înainte de mijlocul secolului al XVI-lea ne îndreptățește să
credem că a existat și aici dintr-o epocă anterioară.
J-b Rolul administrativ al orașului crește și prin apariția funcției de
reședință de ținut, deși și aceasta este amintită pentru prima dată
abia în anul 1566. Ținuturile trebuie să se fi organizat în realitate
încă din sec. al XV-lea, cînd sînt menționate deja o serie dintre ele —
Vasluiul, Tutova, Bîrladul, Covurluiul, Tecuciul, Oltenii, Bacăul, Cîr-
ligătura, Trotușul, Suceava ș.a. (D. Ciurea, 1963).

* Sub jurisdicția curții domnești se afla un ocol, 'din care au făcut parte
numeroase sate din apropiere, ca lezăreni, Găureni, Lețcani, Chiperești, Hlincea,
VorGvești, Ciurbești, Mirzești, lovești, Văleșani, Mînjești, Folfăești, Fănești Pis-
canii pe Prut (D. Ciurea, 1065).

128
4. Dezvoltarea orașului în calitate de capitală a Moldovei

Cel care a adus capitala Moldovei de la Suceava la Iași a fost

Alexandru Lăpușneanu, in a doua sa domnie, din 1564—1568 (V.
Neamțu, 1968), pentru motive destul de complexe, dintre care credem
totuși că acela al centralității a fost prioritar, facilitind administrarea
și controlul unei vieți social-economice din ce în ce mai evoluate. Odată
așezată la Iași, reședința domnilor Moldovei a devenit și mult mai
stabilă, sistemul peregrinării administrației țării pe la mai multe curți
dispărînd cu timpul: după 1564 domnii nu mai dau nici un document
din Bîrlad și tot mai puține din Vaslui și Huși, deși, un timp, încercări
de revenire la reședințele anterioare s-au mai făcut: lancu Sasul în
1581—82, ca și Ieremia Movilă, în 1595—1600 și în 1605, au rezidat
din nou la Suceava iar Radu Mihnea (1616—1619, 1623—1626) a pre­
ferat curtea din Hîrlău.
Devenit singura capitală a Moldovei orașul Iași a intrat intr-o
epocă de dezvoltare rapidă și multilaterală, depășind treptat toate ce­
lelalte orașe ale principatului, lărgindu-și activitatea economică și de­
venind unul din orașele importante ale Europei, ca populație, piață
comercială și viață culturală.
La această dezvoltare a Iașilor a contribuit și faptul că, spre deo­
sebire de alte orașe, locuitorii au rezistat cu mai mult succes încer­
cărilor de înfeudare a vetrei tirgului față de boieri și mănăstiri, deși
domnii au făcut danii din hotarul tirgului către mănăstirile Trei
Ierarhi, Socola, Dancu, Galata, Sf. Sava etc. și chiar, parțial, din vatră.
(D. Ciurea, 1957). Mai tîrziu, în prima parte a sec. al XlX-lea, odată
eu înființarea eforiei orășenești, capitala a căpătat o bază de venituri
stabile și clar legiferate, la care, pe lingă veniturile obișnuite pentru
o reședință de ținut (zeciuiala patentelor și a capitației, taxele pe pă­
cură sau dohot etc.) se adăugau și venituri speciale — poșlina sculai,
taxele pe vinurile importate și taxa pe cărțile de joc. Creșterea ve­
niturilor orașului, pînă la 595 000 lei în 1847, a permis astfel introdu­
cerea unor începuturi de modernizare edilitară (D. Ciurea, 1947).
Fără a putea concura marile centre meșteșugărești ale țării. Iașii
au avut totuși, în perioada cît au fost capitală, o activitate meșteșu­
gărească suficient do puternică pentru a reprezenta principala activi­
tate productivă. Meșteșugurile au devenit din ce în ce mai variate și
mai specializate pe măsură ce a crescut numărul locuitorilor, cererea
do produse și pretențiile aristocrației. Dintre meșteșuguri, cele mai pu­
ternic dezvoltate la Iași au fost prelucrarea pieilor (cu numeroși tă-
băcari, tălpălari, cojocari, blănari, șlicari, câlpacii. papugii, cizmari, ciubo­
tari, condurari, curelari, șelari, sahaidacari ș.a.). meseriile textile (in caro
lucrau abagii, băibărăcari, sucmănari, postăvari. pislari, ceapragan,
boiangii), valorificarea lemnului (do către stoleri, teslari, lemnari, but­
nari) și meseriile alimentare (practicate de brutari, plăeintari. cofe­
tari, mesercii sau casapi, pastramagii. rachieri, brăgari. berari, vutcari
etc.). Se mai pot menționa producerea săpunului. a luminărilor de seu
și ceară, valorificarea pietrei, producerea cărămizilor și utilizarea me­
talelor de către fierari, lăcătuși, potcovari, săbieri, tufcccii sau armu­
rieri, tinichigii ș.a. în calitate de capitală, Iașii grujkiu și un număr
sporit de meșteșugari de calificare înaltă — zlătari (in 1774 erau tare-

129
a — GcoUruflB municipiului I»»l
 gistrați 21 de astfel de meseriași), giuvaergii, ceasornicari (primul dia
1649), zugravi „de subțire", săpători de catapetezme, spițeri, sticlari
ș.a. (Șt. Olteanu și C. Șerban, 1969). Numărul cel mai mare de meș­
teșugari din această perioadă a fost atins în secolul al' XlX-lea; între
1830 și 1848 catagrafiile înregistrează prezența a pînă la 142 blănari și
cojocari, 143 pantofari, 89 brutari, 78 zidari, 76 teslari, 65 cărămidari,.
61 tăbăcari, 61 pescari, 59 croitori ș.a.m.d. Meșteșugarii (și negustorii
de altfel) se organizează în bresle, cu caracter închis, care au funcțio­
nat pînă la Regulamentul Organic; cel mai mare număr de bresle
meșteșugărești, de 36, a fost atins în anul 1774. Unele produse meș­
teșugărești depășeau nivelul consumului local, dcsfăcîndu-se în ariile
rurale sau chiar pe piața externă — făina, pieile și meșina, băuturile
alcoolice, ceramica etc.
Foarte tîrziu, fără intermediul unei faze manufacturiere propriu-
zise, a apărut industria de fabrică, abia în prima parte a sec. al XlX-lea,
și atunci reprezentată prin întreprinderi foarte modeste (L. Boicu, 1960):
5 mori cu aburi (prima din 1846), fabrici de pîine (prima din 1859), o
fabrică de arpacaș (1859), primele două velnițe cu aburi (menționate în
1863), fabrica de pavele de lemn (1843), fabrica do instrumente agri­
cole din Păcurari (1841) ș.a,
■£> Iașii au fost în această perioadă și un important centru comercial,
majoritatea călătorilor străini remarcînd în primul rînd varietatea pro­
duselor desfăcute, începînd cu Erasm Otwinowski (1557) și cu Trifon
Korobeinikov (1593). Aici se întîlneau produsele specifice Moldovei cu
o mare varietate de produse din import, desfacerea având loc atît prin
comerțul permanent cît și prin cel periodic, în cadrul marilor iarma­
roace, organizate de șapte ori pe an, la marginea orașului, și al târgu­
rilor săptămînale, de miercuri și duminică. Se aduceau pe piața ieșeană
sumane din ținutul Neamțului, cherestea din ținuturile Sucevei și Ba­
căului, ceramică din nord-vestul Moldovei, pietre de moară de la De-
leni, băuturi alcoolice, pește proaspăt și sărat, miere, fructe, ulei, sare,
produse lactate, vînat, tutun etc. La 1646 Marco Bandini nota comer­
țul pe plan extern, făcut, pe lîngă Turcia și ținuturile tătărăști, cu
Rusia, Polonia, Ungaria și Transilvania, ceea ce dovedește că monopo­
lul comercial turcesc, instaurat în 1568, nu a fost niciodată absolut și
nu a putut opri expansiunea comercială a orașului (Codex Bandinus,
1893—96). Comerțul cu Anglia este stimulat de Petru ■ Șchiopu prin
reducerile de vamă acordate în 1588 iar mai tîrziu, în 1656, negustorii
moldoveni obțin privilegii comerciale de la țarul Alexei al Rusiei (D.
Z. Furnică, 1908). Mărfurile exotice (orez din India, piper, cuișoare-
etc.) se aduceau mai ales pe Marea Baltică, prin Danzig (Gdahsk). Cor-
nelio Magni, în trecere prin Iași, în 1672, găsește negustori tătari care
aduceau blănuri de zibehnă, hermelină și vulpi „de Moscova", din ace­
eași perioadă apărînd și primii negustori suedezi (D. Z. Furnică, 1926).
J. Beli d’Antermony, în 1766, nota exportul de vin, produs în viile mari
din împrejurimile orașului, în Polonia și în alte țări iar B. Hacquet,
în 1788—89, remarca pe negustorii greci care aduceau de la IstanbuL
Alep și din insula Chios stofe, măslin și țesături cu fir'de aur, ca și
prezența mărfurilor germane, engleze și franceze. >
Evliya Celebi vorbește despre Iași în 1659, ca avînd nn mai puțin
de 2 600 de prăvălii, bogate în rarități și lucruri scumpe din toată îu-

130
 mea, 1 600 pivnițe cu vinuri, horilcă, rachiuri și bere, precum și 6 piețe ;
cifrele acestea sînt, evident, exagerate, deoarece catagrafia din 1774,
mult mai tîrzie, nu înregistrează decît 683 de dughene și 77 de cîrciumi,
dar și aceste valori sînt impresionante față de dimensiunile orașului.
Unii domni au sprijinit fățiș negustorimea, scutind-o de dări, ca Moise
Movilă, în 1631, sau Constantin Cantemir, în 1684. Starostele de ne­
gustori se impune treptat ca principal magistrat al orășenilor, înaintea
șoltuzului, care trece pe un plan secundar (N. lorga, 1925).
Slăbirea și apoi dispariția monopolului turcesc asupra comerțului,
prin tratatele de la Kiiciuk Kainargi (1774) și de la Adrianopol (1829),
ca și desființarea vămilor interne prin Regulamentul Organic, au repre­
zentat noi stimulente pentru comerțul capitalei Moldovei, care cunoaște
o dezvoltare și mai puternică, însă în sensul creșterii exportului de
produse brute (cereale, vite, oi, cai, ceară, miere, piei, blănuri, păcură,
lemn, pește afumat, sare, vin, produse lactate) și al importului de
produse industriale, în special de lux (stofe, țesături de bumbac, butci
de Vicna etc). Marii negustori, cum sînt cei menționați la finele seco­
lului al XVIII-lea — Năstase Negru, Panaiti Fote, Manole Brașoveanu
și Atanasie Vasiliu (N. lorga, 1925) încep să acapareze capitaluri în­
semnate, ca și unii bancheri de la începutul sec. al XlX-lea (Andrei
Pavlu ș.a.).
în calitate de capitală a Moldovei Iașii au jucat ■'și un deosebit
rol cultural, importanța sa în acest domeniu, pe plan național, jfiind
chiar mai mare decît cea economică sau politică. Orașul ,‘a avut însă
o viață culturală pulsatorie, ca urmare a vicisitudinilor istoriei, a in­
stabilității politice și a suzeranității otomane, cu perioade de mare avint
si cu altele de stagnare. Se remarcă în mod deosebit epoca lui Vasile
Lupu (1634—1653), cînd au fost construite cele mai valoroase monu­
mente istorice, a fost refăcută, extinsă și modernizată Curtea domnească,
a fost introdus tiparul (1642), s-a organizat o școală domnească cu ele­
mente de învățămînt superior, s-a generalizat folosirea limbii române
în administrație, s-a tipărit primul cod de legi în limba /română, în
1646 ș.a. (A. Dobjanschi și V. Simion, 1979). De orașul Iași se leagă
și o parte din activitatea științifică a domnitorului învățat Dimitrie
Cantemir, care a tipărit aici, în 1698, prima scriere filosofică româ­
nească Divanul sau gîlceava înțeleptului cu lumea.
O nouă perioadă de înflorire culturală este cca a primei părți a
sec. al XlX-lea : în 1813 Gh. Asachi deschide la Academia Domnească
un „clas11 în limba română pentru inginerie și hotărnicie, care funcțio­
nează pînă în 1818, în 1828 se deschide școala „de românește și lati­
nește" de la Trei Ierarhi, condusă de lordache Săulescul, în 1835 se
înființează Academia Mihăileană, cu trăsături de învățămînt superior
la nivelul de atunci, în 1836 — Conservatorul, condus de Gh. Asachi
și V. Alecsandri, în 1841 — Școala de arte și meserii iar în 1860 — Uni­
versitatea și Școala de arte frumoase. în 1816 are loc prima reprezen­
tație teatrală în limba română, în 1838 — primul spectacol de operă
în limba română iar în 1847 se inaugurează mărețul teatru de la Copou.
Extrem de bogată a fost activitatea publicistică a acestei perioade, în-
cepînd cu „Albina Românească", care a apărut din 1829 pînă în 1850,
prima gazetă în limba română din Moldova, sub direcția neobositului
Gh. Asachi, urmată de „Gazeta de Moldavia" (1850—1858), „Alăuta

131
IB
 românească", prima revistă literară din Moldova, „Foaia sătească a
prințipatului Moldaviei", „Dacia literară", „Arhiva românească", prima
publicație istorică în limba română, condusă de M. Kogălniceanu, „Pro­
pășirea", „Zimbrul", „România literară" etc. în 1833 I. Cihac și M.
Zotta înființează Societatea de Medici și Naturaliști iar in 1837 I. Ci­
hac publică Istorici naturală, prima lucrare de acest gen în limba
română, urmat cîțiva ani mai tîrziu de M. Kogălniceanu, care inițiază
tipărirea „Letopisețelor Țării Moldovei" și de Th. Codrescu, care începe
în 1852 tipărirea vastei colecții, de 25 de volume, a „Dricarului".
Pe planul istoriei politice, toate evenimentele majore ale istoriei
Moldovei se leagă de activitatea din capitala principatului : unirea
din 1600 cu Țara Românească și Transilvania, în timpul lui Mihai Vi­
teazul, încercarea lui Dimitrie Cantemir de a obține independența Mol­
dovei prin alianța cu Petru cel Marc (1711), repetatele războaie ruso-
austro-turce, din 1735—39, 1768—74, 1787—92 (încheiat cu pacea de la
Iași), 1806—12 și 1828—29, ca și războiul Crimeei (1853—56), toate
contribuind la slăbirea continuă a Imperiului Otoman și la crearea con­
dițiilor pentru cîștigarea treptată a unei mai mari autonomii a princi­
patului. De o deosebită importanță este însă creșterea conștiinței poli­
tice și sociale a maselor populare, care, prin exponenții lor cei mai
înaintați, au cerut abolirea legiuirilor feudale și noi drepturi pentru
țărănime, meseriași și mica burghezie, aici debutînd la 27 martie 1848
mișcarea revoluționară din Țările Române, din păcate repede înăbușită.
Ideea Unirii cu Țara Românească, pentru formarea statului național
unitar, a fost activ susținută do păturile sociale progresiste ale Iașilor,
ducind la alegerea la 5(17) ianuarie 1859 ca domn al Moldovei a can­
didatului partidului unionist, colonelul Alexandru loan Cuza, ceea ce
a deschis drumul unirii prin alegerea consecutivă a lui Cuza și ca
domn al Țării Românești. în perioada 1859—1862 Iașii și-au mai păs­
trat încă funcția de capitală, prin menținerea unei administrații pro­
prii a Moldovei, dar în 1862 s-au format un guvern și un parlament
unic, cu sediul la București.
Foarte contradictorii și în general cu tendință de exagerare sînt in­
formațiile asupra populației orașului. Pentru finele secolului al XVI-
lea nu deținem decît comparația lui Trifon Korobeinikov (1593), care
apropie orașul de dimensiunile Rostovului. Pe baza reconstituirii su­
prafeței intravilanului, aprecierea noastră, de circa 2 500 locuitori, in­
troduce orașul în categoria orașelor deja destul de mari ale Europei,
dacă ținem scama de faptul că populația medie a orașelor din Europa
Centrală era de 1 024 locuitori (D. Ciurea, 1970), Leipzigul nu depășea
4 000 locuitori iar Dresda — 3 000 (H. M. Meyer și C. F. Kohn, 1959).
Pentru secolul al XVII-lea informațiile oscilează între minimum
500—600 case, cîte le apreciază Ch. de Joppecourt în 1616 sau An­
tonio Giorgini în 1688 (V. Lascu, 1969), și maximum 100 000 de suflete,
numai de ortodocși, cîte îi acorda orașului Deodatus Baksici, în 1641
(D. Ciurea, 1970). Aprecierea noastră merge pînă la circa 7 000 locui­
tori, în conformitate cu aria ocupată de construcțiile urbane.
în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea apar primele înregistrări
statistice mai precise, deși incomplete, cum este catastihul din 1755
(Gh. Ghibănescu, 1921), care indică 1353 case ale locuitorilor impoza­
bili. Catagrafia din 1774 (Gh. Băileanu, 1968) înregistrează la rîndul său

132
1797 liuzi impozabili. Luînd în considerație proporția mult mai mare
decît în alte orașe a locuitorilor neimpozabili (boieri, clerici, scutelnid,
slujitori ai curții, supuși străini) credem că nu greșim apreciind popu­
lația totală a orașului spre finele secolului la circa 20 000 locuitori.
în sfîrșit, în prima parte a sec. XIX catagrafiile devin tot mai
dese și mai exacte. Astfel, Condica Liuzilor, din 1803, înregistrează la
Iași 3 941 familii (fără scutiți), adică circa 22 000 locuitori, catagrafia
din 1819—20 găsea 4 326 familii, adică aproximativ 25 000 de suflete
(Gh. Ghibănescu, 1923), cea din 1831 — 5 704 case cu 48 514 locuitori,
cea din 1845 — 13 731 familii (Gh. Platon, 1970), adică aproape 60 000
de oameni, valori care denotă fără excepție o accelerare a dezvoltării
orașului în perioada respectivă. Iașii își păstrează astfel, pînâ la mij­
locul secolului trecut, un loc important în ierarhia orașelor europene,
fiind pe atunci mai mare decît Kievul, Sofia sau Belgradul (L. Boicu,
1963).
Evident, această evoluție nu a fost deloc simplă, lineară, ci într-un
zig-zag permanent ascendent, provocat de extrem de multe evenimente
istorice și fenomene naturale care au întrerupt pentru scurt timp dez­
voltarea orașului. Astfel, chiar în anul în care au devenit capitală Iașii
au fost arși de tătarii veniți să-1 sprijine pe Alexandru Lăpușneanu
(1564), în 1593 sînt incendiați de cazacii zaporojeni, în 1616 — de ar­
mata lui Ștefan Tomșa al II-lea, în 1621 orașul arde în timpul războ­
iului turco-polon, în 1650 — ca urmare a invaziei cazacilor și tătari­
lor, în 1686 este ars de oștile poloneze ale lui Sobieski, în 1699 este
prădat de tătarii lui Devlet Ghereî, în 1711 este din nou prădat de
tătari, ca și în 1758, este apoi distrus-de războiul ruso-turc din 1806
iar în 1821 este prădat și incendiat de trupele turcești. Incendii to­
tale sau parțiale, agravate de preponderența construcțiilor din lemn,
s-au produs și în 1624, 1647, 1721, 1735, 1783 (cînd Curtea domnească,
părăsită pentru trei decenii, devine „Curtea arsâ“), 1827 și 1844. La
intervale mai mult sau mai puțin regulate s-au repetat cutremure de­
vastatoare, mai cunoscute fiind cele din 1620, 1701,1738, 1790, 1802, 1821,
1829, 1838 și 1843 (I. Atanasiu, 1961), care au slăbit sau au dârîmat
multe din edificiile vechi de zid. în sfîrșit, mari pierderi umane au pro­
vocat epidemiile de ciumă, cum an fi cea din 1819. Nu este de mirare,
în aceste condiții, că au rămas atît de puține monumente laice în oraș
iar cele care mai există merită să fie păstrate cu sfințenie și nu demo­
late fără considerație pentru trecut.

5- Evoluția orașului de la Unirea principatelor pînă la 23 August 1944

Perioada modernă a istoriei orașului Iași a fost foarte contra­

dictorie, cu anumite realizări în unele domenii, mai ales pe plan cul-
tural-științific, dar și cu serioase râmîneri în urmă în domeniile eco­
nomic și edilitar.
Viața economică a lașilor din a doua jumătate a secolului al XIX-
lea și de la începutul sec. al XX-lea s-a caracterizat în primul rînd
printr-o industrializare modestă și tardivă, cu mult sub nivelul celei
din alte orașe de talie apropiată din alte regiuni ale țârii, mai ales în
comparație cu orașele din partea central-vestică, și cu atît mai mult

133
 în raport cu capitala. Cauzele acestei situații sînt multiple, dar cea
mai importantă a constat din dezinteresul marelui capital, care s-a în­
dreptat cu prioritate spre investiții în ramurile și în regiunile unde ob­
ținea mari profituri în scurt timp — în industria petrolieră din jude­
țele Prahova—Dîmbovița, în exploatarea lemnului din Carpați, exploa­
tarea gazului metan din Depresiunea Transilvaniei etc. ; trebuie amin­
tite, apoi, depărtarea orașului de sursele de materie primă, centrali­
zarea economico-administrativă exagerată, care dezavantaja orașele de
provincie, fuga din Iași a multor oameni capabili, de acțiune, atrași
do mirajul Bucureștilor, instalarea unei mentalități provinciale, fata­
liste, care transpare și în opera unor scriitori de seamă ai acelor vre­
muri ș.a.
Progresul economic, foarte întîrziat, al perioadei respective, a fost
condiționat în mare măsură de maniera în care s-a construit rețeaua
de transport feroviar. Ce-i drept, Iașii au fost legați la rețeaua de calc
ferată la numai un an după capitală (1870) *, însă cu un marc ocol,
printr-o ramificație secundară a magistralei feroviare de pe valea Și­
retului, Pașcani — Iași, de la Pașcani făcîndu-se joncțiunea, pe de o
parte cu Galații și Bucureștii, pe de alta cu Lembcrgul (Lvov). Mult
mai tîrziu, însă, abia în 1892, s-a realizat legătura feroviară directă cu
capitala, prin terminarea căii ferate Bîrlad — Iași, cu un traseu greu,
peste șaua Bordea. Dc asemenea, foarte tîrziu s-a făcut legătura cu
Dorohoiul (1896) și cu Hîrlăul, în 1910, legătura directă proiectată spre
Botoșani rămînînd neexecutată pînă astăzi (E. Sava, 1904). Construirea
căilor ferate atrage după sine construirea atelierelor C.F.R. „Nicolina",
proprietate de stat, care devin cu timpul cea mai importantă unitate
industrială a orașului antebelic.
O influență pozitivă asupra industrializării au avut-o și legile de
protecție a industriei din deceniul al nouălea al isecolului trecut, cea
mai importantă pentru Iași fiind legea de protecție a industriei tex­
tile, din 1886, pe baza căreia se înființează fabrica „M. Wachtel", ulte­
rior „Textila" (cu 211' muncitori în 1902), țesătoria de bumbac „Leo
Geller" (1900), fabrica de confecții „A. Braunstein", o făbricuță de cio­
rapi ș.a. Pe baza monopolului statului asupra tutunului, decretat în 1872,
se înființează o altă unitate industrială importantă — fabrica de ți­
garete.
Mai putem menționa, din ultimii ani ai sec. al XlX-lea, construirea
primei uzine electrice a orașului (0,85 MW), cu capital german („Con­
tinental Gesellschaft"), apariția mai multor mori mecanice (Sf. loan,
„Klapper", Carol Linke, frații Diamant, „Raiul"), tăbăcăria „Concor­
dia", o turnătorie, cîteva ateliere mai mari de mobilă și binale („Scîn-
teia", „Leon Hodan" ș.a.), dar în ansamblu, încă în 1902, numărul mun­
citorilor industriali (2 180) era mult mai mic decît cel al meșteșugarilor
(aproape 5 000), denotînd o gravă înapoiere.
în prima parte a sec; al XX-lea se dezvoltă în primul rînd indus­
tria. textilă, apărată de noi legi protecționiste după Primul Război
Mondial, care ajunge să cuprindă în 1939 un număr de 43 unități, mai

• Proiecte de acest fel, au apărut încă dinainte de Unire, din 1842 dar nu
au fost realizate (D. Ciurea, 1947). ; ’

'134
 .ales din subramura bumbacului, cele mai multe destul de mici. Men-
ționabile erau doar „Țesătura14 (cu 776 salariați și o producție de 10,5
mii nr/an), „Victoria44, înființată în 1928 (259 salariați) și „Textila44,
mai veche. înainte de al doilea război mondial Iașii trec pe locul al
treilea între centrele textile ale țării, după București și Timișoara (C.
Fihpescu și D. Gavriliu, 1939). In domeniul alimentar Iașii erau al trei­
lea centru național al morăritului (principalele mori fiind „Dacia44, cu
o capacitate de 15 000 t/an, „S. Fruchtman44 și „Moldova44), urmat de
industria berii (cu două fabrici, dintre care una meii mare în cartierul
Nicotină), industria cărnii, panificației, uleiului vegetal, alcoolului și
gheții. în sectorul mecanic, pe lingă atelierele „Nicolina44, nici o unitate
industrială nu ajungea măcar la 100 de muncitori („Frații Kiselevici44
— articole de sîrmă, „Frații Kaizerman44 — lăcătușerie, „N. Wachtel44
— piese de alamă) iar în toate celelalte ramuri industriale predominau
fără excepție unitățile mici, slab utilate — în industria materialelor de
construcție (fabrica de cărămidă „Frații Rameder14, un atelier de pre­
fabricate de ciment, un altul de teracotă), în industria lemnului (o
mică fabrică de cherestea și o serie de ateliere de mobilă și tapițe­
rie), în industria pielăriei (două mărunte tăbăcării ș.a.), în industria
chimică (unități neînsemnate, producătoare de bioxid de carbon, oxi­
gen, articole din celuloid, produse farmaceutice, săpun, luminări), în
industria sticlăriei (cu 4 „fabrici44, cea mai mare ajungind doar la 40
de muncitori) și în industria poligrafică.
In ansamblu, Iașii anului 1939 se situau pe locul al optulea între
-centrele industriale ale țării, cu 1,7% din forța de muncă și valoarea
producției naționale, dar cu numai 1,1% din capitalul investit și 0,8%
-din forța motrice instalată (L. Georgescu, 1941), dovedind o orientare
■spre ramurile cu o tehnologie simplă și un consum redus de energie.
Sub aspectul rolului comercial orașul își pierde în această perioadă
obună parte din importanța sa națională și internațională din trecut,
limitîndu-se mai mult la colectarea și distribuția pe plan local a pro­
duselor agricole și a bunurilor de larg consum, fapt evidențiat de nu­
mărul mic al firmelor comerciale cu ridicata (112 în 1936) față de uni­
tățile comerciale ale detalianților —• 2 310 în același an (P. Sterian,
1938). Lipsa unei burse de mărfuri este ea însăși o expresie a stagnării
comerțului. Se înmulțesc însă băncile, al căror număr era de 18 în
1930, cea mai importantă, „Moldova44, cu 1 997 mii. lei activ în 1929,
fiind de Ia distanță cea mai importantă din nord-estul țării, urmată
de „Dacia44, „Uniunea română44, „Banca Iașilor44- ș. a.
în cadrul culturii, artei și științei românești orașul Iași și-a păstrat
în acești ani o importanță deosebită, de veritabil focar de efervescență
•creatoare la nivel național. Aici au activat gruparea literară, culturală
și politică „Junimea44, înființată de Titu Maiorescu în 1863, „Societatea
Științifică și Literară44, înființată în 1889 ș.a. Printre publicațiile de
largă audiență și înalt prestigiu menționăm „Convorbirile Literare44,
•editate de „Junimea44, din 1867, care au contribuit în mod capital la
răspîndirea operei lui .Mihai Eminescu și a lui Ion Creangă și unde
Vasile Conta și-a expus. teoria filosofică a „ondulațiunii universale44,
apoi „Contemporanul44, de orientare socialistă (1881—1891), „Recreații
Științifice44 (1883;—1889), „Revista socială44 (1884—87), în care a publi­
cat C. Dobrogeanu-Gherea, „Arhiva44 (din 1889), „Viața românească44

135
(1906—1930), cea mai cunoscută revistă literară din întreaga țară, con­
dusă de C. Stere și G. Ibrăileanu, „Însemnări ieșene * (1936—1940),
sub conducerea lui M. Sadovcanu, G. Topirceanu, M. Codreanu și Gr.
T. Popa, și „Jurnalul literar
*
, redactat în mare parte de George Căli-
nescu (1939). Intr-o formă sau alta și-au legat activitatea de Iași isto­
rici ca A. D. Xenopol, N. lorga, I. Minca, Gh. Ghibănescu, Gh. Bră-
tianu și M. Costăchescu, filologi ca Al. Philippide, geologi ca Gr.
Cobălcescu și 1. Simionescu, naturaliști ca E. Racovițâ, P. Bujor și I.
Borcea, fizicieni ca Șt. Procopiu, H. Coandă, H. Hulubei și Al. Cișman,
matematicieni ca Al. Myller și O. Mayer, chimiști ca P. Poni, P. Bog­
dan, H. Cernătescu sau C. V. Gheorghiu, medici ca I. Cantacuzino, Șt.
Nicolau, M. Ciucă, N. Hortolomei. D. Bagdasar sau C. I. Parhon, peda­
gogi ca Șt. Birsănescu, pictori ca Em. Bardasare, Octav Băncilă, N. To-
nitza sau Th. Pallady, regizori ca G. M. Zamfirescu, /\. I. Maican sau
I. Sava, muzicieni ca George Enescu și Mihai Jora etc.
Creșterea numerică a proletariatului, situația materială grea a ma­
selor populare și pătrunderea ideilor marxismului în a doua jumă­
tate a sec. al XlX-lea au contribuit la transformarea lașilor și intr-un
centru activ al mișcării muncitorești. De la 1871 a activat aici un cerc
socialist, printre primele din România, în 1887—89 apare gazeta „Mun­
*
citorul care milita pentru un partid al muncitorilor, în 1891—93 se
publică „Critica socială
*, condusă de I. Nădejde și V. G. Morțun, con­
tribuind la răspîndirea marxismului, iar în 1892 apare la Iași prima
traducere în românește a „Manifestului Partidului Comunist
*
. în 1919
Paul Bujor și C. I. Parhon înființează la Iași Partidul Muncii, de orien­
tare socialistă, și tot aici a avut loc la 3—6 martie 1921 conferința
grupurilor comuniste care apreciază că principala sarcină este transfor­
marea Partidului Socialist în Partid Comunist, pregătind congresul
de constituire a acestuia. Muncitorii ieșeni au luat parte în mod activ
la greva generală din octombrie 1920 și la luptele ceferiștilor din fe­
bruarie 1933, din rindurile lor ridieîndu-se conducători stimați, ca
IJÎaPintilie sau Ion Niculi.
(2)lmportanța politică a orașului a trecut din nou pe prim plan pen­
tru o scurtă perioadă de timp în anii Primului Război Mondial (1916
— 18), cînd întreaga administrație centrală a statului s-a retras aici din
Bucureștii ocupați de trupele puterilor centrale, împreună cu un mare
număr de refugiați din Muntenia, Oltenia și Dobrogea, lîntr-o vreme
cînd Moldova rămăsese singurul teritoriu liber al pămîntului româ­
nesc. Aici s-a înființat, în 1917, Comitetul Național al Românilor emi­
grați din Austro-Ungaria, condus de V. Lucaciu, Octavian Goga și Se­
ver Bocu, care declară război Austro-Ungariei și care a contribuit în
mod substanțial la desăvârșirea Unirii, în 1918.

6. Dezvoltarea orașului în anii construirii socialismului

Revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și anti-
imperialistă de la 23 August 1944 a găsit (lașii într-o gravă situație
economică, provocată de distrugerea celui de al doilea război mondial,
de evacuarea majorității întreprinderilor industriale și de întreruperea
căilor de comunicație. Intr-o primă etapă (1944—1947) sarcina priori­
tară a oamenilor muncii, conduși de Partidul Comunist Român, a con-

15R
 stat în preluarea puterii politice și în refacerea capacităților de pro­
ducție, luptînd în același timp împotriva sabotajelor și a speculei pro-
\ocate de elementele burgheze, pentru asigurarea locurilor de muncă
necesare întregii populații muncitoare și pentru o bună funcționare a
tuturor organelor locale ale puterii de stat.
Ca urmare a naționalizării principalelor mijloace de producție, la
11 iunie 1948, s-a putut trece la o dezvoltare economică planificată,
orașul Iași primind un important sprijin în vederea creării unor noi
capacități de producție, ieșind astfel treptat din subdezvoltarea econo­
mică din trecut. Atenția deosebită de care s-a bucurat orașul din partea
conducerii centrale de partid și de stat reiese în primul rînd din dina­
mica mereu ascendentă a investițiilor acordate din fondurile centra­
lizate și din cele ale organizațiilor economice locale în vederea unei
dezvoltări economico-sociale complexe.
S-au investit mai întîi fonduri importante pentru lărgirea, moder­
nizarea și reprofilarea principalelor întreprinderi industriale existente
*,
— „Țesătura „Textila
*, întrepinderea de Industrializare a Cărnii, în­
*
treprinderea Mecanică „Nicolina ș.a.
Mult mai numeroase și mai importante decît acestea sînt însă uni­
tățile industriale noi, de mare capacitate, construite în perioada con­
temporană : Întreprinderea de Antibiotice (1955), întreprinderea de
Confecții (1959), Întreprinderea de Ulei „Unirea
* și întreprinderea de
Prelucrare a Lemnului (1960), întreprinderea Metalurgică și întreprin­
derea de Prelucrare a Maselor Plastice (1963), Centrul de condiționare a
vinurilor și noua fabrică „Moldova-tricotaje
* (1964), Centrala Electrică
de Termoficare (1966), întreprinderea de Morărit, Panificație și Paste
Făinoase, Țesătoria de Mătase „Victoria
* și întreprinderea de Utilaje,
Piese de Schimb și Reparații (1968), Combinatul de Fire Sintetice, în­
treprinderea de Industrializare a Laptelui, Complexul de valorificare
a legumelor și fructelor și întreprinderea de Materiale de Construcție
(1969), Combinatul de vinificație Bucium (1972), întreprinderea „Teh-
noton
*, întreprinderea Mecanică „Bucium
* și întreprinderea de Piese
Auto (1974), noua fabrică de bere (1975), întreprinderea de Mașini-
Agregat și Mașini-Unelte Speciale (1976), Combinatul de Utilaj Greu,
a cărui construcție a început din 1975, noua centrală electrică de ter­
moficare Holboca ș.a.
în domeniul învățămîntului, cercetării științifice și culturii a fost
creată noua platformă a Institutului Politehnic „Gh. Asachi *, s-au con­
struit noi spații de învâțămînt și laboratoare de cercetare la Univer­
sitatea „Alexandru I. Cuza *, Institutul de Medicină și Farmacie și In­
stitutul Agronomic „Ion lonescu de la Brad *, apoi Institutul de Chimie
Macromoleculară „P. Poni“, numeroase licee de specialitate (industriale,
sanitar, de matematică-fizică, agro-industrial ș.a.), grupuri compacte de
cămine studențești, cu cantinele respective — Tudor Vladimirescu, A.
Pușkin, Th. Codrescu, Tîrgușorul Copou, 30 Decembrie, 1 Mai, casele
de cultură ale sindicatelor și tineretului, noua sală a sporturilor, trei
cinematografe ș.a.m.d.
Pentru asigurarea unei bune stări de sănătate a populației s-au
construit spitalul de neurochirurgie, spitalul de ftiziologie, spitalul de
copii, spitalul de recuperare, policlinica universitară, policlinica din
zona industrială, un mare număr de creșe etc.

137
 S-au ridicat cvartale masive de locuințe noi, în care trăiește as­
tăzi peste 80% din populația orașului, dotate cu școli, complexe co­
merciale, dispensare medicale, oficii poștal-telefonice, spații de agre­
ment etc. — Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrîn, Dacia, Dimitrie
Cantemir, Galata, Nicolina, Socola, Tătărași ș.a.m.d. In același timp a
fost renovat în mare parte centrul vechi al orașului, cu noul sediu al
organelor de partid si administrative județene, magazinul universal
„Moldova11, patru noi hoteluri, palatul de justiție, hala centrală etc.
S-au dublat căile ferate principale care converg spre lași dinspre
Pașcani, Ungheni și Buhăiești și au fost modernizate toate șoselele de
importanță națională și locală care leagă orașul de zonele înconjură­
toare, transporturile beneficiind, pe lingă acestea, de un modern ae­
roport, o nouă autogară și trei gări noi de călători.
Pe plan edilitar orașul a făcut progrese incomparabile, prin îm­
bunătățirea alimentării cu apă, odată cu noile conducte din Prut și
de la Timișești, lărgirea și asfaltarea rețelei de străzi, extinderea rețe­
lei de tramvai, introducerea autobuzelor și troleibuzelor, introducerea
termoficării la majoritatea locuințelor, introducerea gazelor naturale
în consumul menajer, îndepărtarea pericolului inundațiilor prin lucrări
de retenție a apei și de regularizare a cursurilor rîurilor, lucrări de
stabilizare a versanților etc.
Toate acestea au contribuit la transformarea vechii capitale a Mol­
dovei într-un oraș dinamic, cu o multilaterală dezvoltare funcțională, cu
o mare capacitate de polarizare regională, cu un aspect urbanistic evo­
luat. însă aceasta nu înseamnă că orașul și-a rezolvat toate complicatele
lui probleme, el trebuind să se adapteze unor cerințe noi, care apar în
permanență, în ceea ce privește reprofilarea și modernizarea industriei,
creșterea mai accentuată a productivității muncii, asigurarea unor legături
mai bune pe planul transportului de mărfuri și de persoane, satisfacerea
integrală a necesarului de locuințe, o mai bună dotare recreațională a
ariei turistice imediat înconjurătoare ș.a.

*-

138
 IX. EVOLUȚIA TERITORIALĂ

Evoluția teritorială a orașului Iași este rezultatul dezvoltării func­

ționale continue a așezării, al apariției treptate a unor noi funcții și al
dezvoltării celor existente, al creșterii necesarului de forță de muncă,
acoperit atît prin spor natural cit și prin spor migratoriu. Creșterea te­
ritorială are loc în paralel cu accentuarea diferențierii funcționale in­
terne a orașului. Extinderea în suprafață este și rezultatul schimbărilor
in genul de viață și al modificării standardului de trai al populației,
fie prin tradiția de a locui într-un spațiu mai larg, în mijlociii vege­
tației, fie dimpotrivă prin tendința de a locui în clădiri moderne, cu
mai multe etaje, dotate cu un confort sporit.
Evoluția teritorială a fost în trecut influențată de particularitățile
-locale ale cadrului natural, mai ales de relief și hidrografic, care au
fost valorificate în mod judicios, intuitiv, de către societatea umană,
pentru a-și asigura un optimum rezonabil din punctul de vedere al
condițiilor de exercitare a meseriilor, negoțului și transporturilor, al
evitării terenurilor inundabile sau afectate de alunecări de teren șî al
•asigurării unor distanțe de parcurs acceptabile în interiorul intravila­
nului.
în încercarea de stabilire a trăsăturilor evoluției teritoriale a ora­
șului Iași am utilizat surse și materiale diverse. Pentru perioada mai
veche prevalează informațiile istorice și rezultatele săpăturilor arheo­
logice iar de la finele secolului -al XVIII-lea — materialele cartogra­
fice, din ce în oe mai precise și mai detaliate cu cit ne apropiem de
perioada actuală.
în ceea ce privește dificila -problemă a periodizării, care nu a fost
rezolvată în mod definitiv nici de către istoricii noștri, în special sub
raportul limitei dintre perioada medievală și cea modernă, am avut
în vedere în primul rînd faptul că ritmul de ansamblu al evoluției teri­
toriale a avut o tendință de accelerare, de aceea perioadele sînt mai
lungi la început și apoi din ce în ce mai scurte, mai ales în secolul al
XX-lea. O astfel de etapizare ține seama și de gradul de evoluție al
preciziei materialelor informative: finele secolului al XVIII-lea este
■marcat de apariția primelor • planuri ale orașului Iași, ridicate de to­
pografii militari ruși și austrieci, iar sfîrșitul secolului al XlX-lea —
•de ridicarea primelor hărți topografice românești. în sfîrșit, trecerea
la construirea noii societăți, socialiste, ca urmare a actului istoric de
la 23 August 1944, a introdus modificări atît de profunde în ritmul și
■sensul evoluției, încît se poate stabili aici una din cele mai evidente
limite de perioadă.
139
1. Perioada secolelor al XlV-lea și al XV-lea

Reconstituirea situației teritoriale a nucleului orașului în secolele

al XlV-lea și al XV-lea, adică în prima fază de dezvoltare a așezării
urbane medievale, este, poate, faptul cel mai dificil în analiza evoluției
lașilor. Cu toate acestea, în ultimul timp săpăturile arheologice au
contribuit intr-o măsură mai mare la conturarea unei imagini ceva mai
complete. Dificultățile provin la orașul nostru, ca și la toate orașele
românești, extracarpatice, din aceea că, făcînd excepție de unele mo­
numente istorice, nu s-au păstrat clădiri din așezarea inițială. Așa
după cum arată călătorii străini, ca și cercetările arheologice, cea mai
mare parte din construcții erau din material puțin durabil, ceea ce,
alături de repetatele distrugeri, provocate de incendii, lupte, războaie,
jafuri, cutremure etc. explică de ce nu s-a menținut nucleul inițial al
orașului, nealterat, ca în Europa ccntral-vestică și sudică. Orașul nici
nu și-a putut construi în timpul suzeranității otomane centuri puternice
de fortificații, ca niște adevărate inele concentrice, așa cum întîlnim
în alte părți ale Europei chiar la orașe de talie mai mică (Nordlingen,
Soest, Riom etc.).
Ceea ce putem spune, în limita cunoștințelor actuale, este că, mai
ales la început, orașul avea o vatră de dimensiuni mici, poate chiar
mai mică decît cea a așezării rurale preexistente, deoarece datele ar­
heologice au arătat, în condiții asemănătoare, un proces de concentrare
a populației și a locuințelor în perioada de conturare a nucleului oră­
șenesc (M. D. Matei, 1961). Această trăsătură este un efect, pe de o
parte al dezvoltării ocupațiilor specific urbane (meșteșuguri, comerț
etc.), care impun o activitate mult mai concentrată, iar pe de alta —
al unor cerințe de apărare, cauzate de un gen de viață înclinat spre mai
multă stabilitate, superior celui rural; probabil că și lașii au avut într-o
primă fază de dezvoltare o fortificație simplă, de pămînt și lemn (A. An-
dronic, 1970).
Ceramică de factură orășenească, parțial de import, obiecte de fier
și deșeuri de la prelucrarea fierului, locuințe precum și un edificiu de
cult din zidărie de piatră și cărămidă au fost scoase la iveală în apro­
pierea actualei străzi Ștefan cel Mare — între noul local al magazinului
„Materna14 și sediul cooperației meșteșugărești — (N. Pușcașu, 1982,
B. Crăciun, 1982), în apropierea intersecției cu actuala stradă Horia,
ca și în curtea bisericii Trei Ierarhi (A, Andronic, E. Neamțu și S. Chep-
tea, 1980), în zona Curții domnești, a bisericii Sf. Lazăr și a străzii
C. Negri, pînă la actuala hală centrală (A. Andronic și E. Neamțu,
1964, A. Andronic, 1970). Toate acestea ne duc la ideea că primul nu­
cleu orășenesc s-a conturat sub forma unui V larg deschis, cu două
brațe, care se întîlneau în actuala piață a Palatului Culturii : unul în­
dreptat spre NNV, reprezentînd începutul marelui drum din lungul
Bahluiului spre Carpați, și al doilea orientat spre NE, pînă la biserica
armeană, care exista probabil la finele sec. al XlV-lea, marcînd capătul
drumului dinspre valea superioară a Prutului, și mai departe — dinspre
Lvov și Marea Baltică. Intîlnirea lor aici a fost impusă de posibilitatea
trecerii peste valea Bahluiului prin vestitul vad denumit ulterior Podul
Roșu, acolo unde, pe stînga, valea mlăștinoasă a rîului era îngustată de
înaintarea sub formă de promontoriu a terasei inferioare iar pe dreapta
— de larga dezvoltare a conului de dejecție plat, mai puțin inundabil

140
 față de restul albiei majore, creat de pîrîul Nicolina; în lungul văii
acestuia din urmă drumul putea continua cu ușurință spre ținuturile din
sud.
Față de nucleul comercial-meșteșugăresc, Curtea domnească a apă­
rut oarecum lateral, în cea mai bună așezare defensivă, fiind ampla­
sată, asemănător cu cea de la Roman (M. D. Matei și L. Chițescu, 1966),
în extremitatea sudică a promontoriului de terasă amintit, de unde
putea controla în cele mai bune condiții vadul peste Bahlui.
în secolul al XV-lea orașul nu a crescut cu mult față de dimensiu­
nile așezării urbane inițiale, spre deosebire de Suceava, ci mai degrabă
se reface și se dezvoltă pe propria sa vatră, dovadă fiind importantele
construcții din timpul lui Alexandru cel Bun din zona străzilor Ștefan
cel Mare-Horia, suprapuse clădirilor din sec. al XlV-lea. Extinderea
orașului are loc mai mult spre NV, pînă în zona actualei Piețe a Unirii, a
*
cinematografului „Victoria 1 și a fostului cinematograf „Sidoii", unde des­
coperirile din ultimele două decenii au pus în evidență un grup de cup­
toare de ars ceramică, care fără îndoială că se aflau inițial la margi­
nea orașului, cuptoare care s-au păstrat pînă în sec. al XVH-lea (A.
Andronic, 1965). Este foarte probabil că în secolul al XV-lea a în­
ceput conturarea în estul orașului a uliței și mahalalei Trapezănești
(sau Strapezănești, cum i s-a mai spus), al cărei nume a fost explicat
prin refugierea la Iași a armenilor din Trapezunt, după ocuparea acestei
ultime cetăți bizantine de către turcii osmanlîi, în 1461 (H. Dj. Siruni,
1940). O ușoară ingroșare a laturii nord-estice a orașului (Tirgul de
Jos, nume sub care va fi menționat ulterior) are loc și spre nord, cum
arată descoperirile din zona actualelor ateliere ale artiștilor plastici,
din str. Armeană, unde s-a găsit ceramică smălțuită, de lux (A. An­
dronic, E. Neamțu și S. Cheptea, 1980) iar Curtea domnească este
fortificată și extinsă spre sud-est în timpul lui Ștefan cel Mare (A.
Andronic, Î965). încercînd să calculăm suprafața orașului în funcție
de aceste date, obținem, pentru sfîrșitul sec. al XV-lea, circa 41 ha,
ceea ce situa de pe atunci Iașii pe locul al doilea în Moldova, după
Suceava.

2. Perioada secolelor al XVI-lea și al XVII-lea

Trăsătura cea mai evidentă a acestei perioade este creșterea mult
mai puternică a orașului, care, odată devenit capitală, a centralizat
într-o măsură mai mare dccît Suceava viața politică și economică a
Moldovei. Iașii au crescut de aproape patru ori in suprafață în acest
răstimp (de la circa 41 la circa 158 ha), depășind cu mult Suceava și
celelalte orașe, ca o consecință a dezvoltării puternice a meșteșugu­
rilor, mult diversificate, și a comerțului. Din sec. al XVII-lea cunoaș­
tem în mod sigur numele mahalalelor și străzilor noi care se formează
în exteriorul vechiului nucleu, așa cum erau mahalaua Feredeelor, in
lungul frunții sud-vestice a terasei inferioare, cu ulița Ciubotăriei,
menționată în 1649, și mahalaua Talpalari, cu ulița Pirvuleștilor,
menționată la 1684, devenită ulterior ulița Strîmbă și cu biseri-

• O altă uli{ă Strîmbă este amintită in 1541 lingă Mănăstirea Dancu ior in
1663 — „lingă Podul Vechi" (Rev. „I. Neculce", IV, 1924).

141
cile noi, Talpalarî, construită în jurul anului 1640, și Sf. Gheorghe-
Lozonschi, anterioară anului 1669. La extremitatea de vest a orașului
vechi Petru Rareș acordă breslei mișeilor un loc care devine cu timpul
mahalaua Calicimii, azi în zona străzii Petru Rareș (Gh. Ghibănescu,.
1924) ; interesant este faptul că acest loc era „în capul tirgului, din.
sus, despre zidiu“ iar în 1665 se menționează o casă „pe ulița sîrbeaseă,
la zid" (Rev. „I. Ncculce“, V, 1925) — se pare că a existat totuși un nou zid
de apărare a orașului, cel puțin aici, în partea dinspre vest. Acest zid
s-ar putea să fie unul și același cu palisada despre care Newberric, în
1582, credea că împrejmuiește Curtea domnească (N. lorga, 1928—29),
fapt greu de acceptat in această formulare, cînd știm că în jurul Curții
erau fortificații de piatră încă din sec. al XV-lea. In continuare, spre
NV, s-a format mahalaua Sîrbeaseă cu ulița Sîrbeaseă * și biserica
Sf. llie Ghenghea (circa 1620).
Cea mai puternică extindere are loc, însă, spre N și NE, direcții în
care orașul ajunge să acopere integral podul terasei inferioare. Aici se
dezvoltă mahalaua și ulița Măjilor, menționată în 1672, apoi ulița Bră-
hăriei, amintită în același an („I. Neculce", VIII, 1930), ulița Ungurească,
menționată in 1620 la nord de actuala Piață a Unirii (Arh. Ist. Rom., I,
1865), Sărăria, amintită la 1667 (Rev. „I. Neculce11, V, 1925), ulița Făinii
și mahalaua Făinăriei, în zona actualei intersecții Cinci Drumuri, amin­
tite la 1645 (Șt. Olteanu și C. Șerban, 1969), ulița Croitorilor, men­
ționată în 1682 ș.a. ; creșterea preferențială a orașului în această direc­
ție este bine marcată de importante monumente istorice, unele păs­
trate, altele demolate, cu Mănăstirea Golia, ridicată la marginea ora­
șului de pe atunci, în 1564 și refăcută ulterior (N. Stoicescu, 1971),
fosta Mănăstire Dancu (1541), ale cărei chilii au fost interceptate de
săpăturile de lingă Teatrul Național, în 1956—1960, Mănăstirea Sf.
loan-Zlataust (1563), Mănăstirea Bărboi (1610), Mănăstirea Barnovschi
(1626), biserica Sf. loan Botezătorul, din Măji (1628), bis. Vovidenia
(anterioară anului 1651), metohul Maicilor (circa 1680), biserica Albă
(existentă la 1682) și sinagoga veche, anterioară anului 1682 (N. lorga,.
1913).
Un element foarte important l-a constituit apariția în secolul al
XVII-lca, spre limita nordică a orașului, a unei noi artere comercial-
meșteșugărești, de mare importanță — Tirgul Nou, menționat pentru
prima dată în 1644 (Arh. Ist. Rom., I, p. 112), devenit ulterior ulița
Nouă, Tirgul de Sus sau ulița Hagioaiei, astăzi bul. Independenței, care,
împreună cu celelalte două artere mai vechi ale nucleului urban (Ulița
Mare și Tirgul de Jos) a închis un fel de triunghi, schelet al dezvoltării
orașului pînă în ziua de astăzi. Paralelă cu Tîrgul de Sus, la trecerea
de la podul terasei inferioare spre versantul ușor înclinat al colinei
Copoului, puțin mai tîrziu, se ridică Ulița din Afară (amintită la 1671),
cu biserica Sf. Nicolae cel Sărac, ridicată în jurul anului 1672 (ale
cărei temelii au reapărut în 1960, cu ocazia construcției Casei de Cul­
tură a Tineretului și Studenților).
Aici, în partea nordică a orașului, mai puțin și în nord-est, trebuie
să fi fost acele case boierești „splendide“, cum le numește M. Bandini,
în 1644, printre ele fiind și casele biv vel spătarului Deadul, menționate

i» Se pare că a mai fost o uliță Sîrbeaseă, însă lîngă feredeul turcesc,

construit de Vasile Lupu lîngă Trei Ierarhi (menționată în 1969).

142
 în 1692 (D. Z. Furnică, 1926). Spre fruntea terasei inferioare orașul sc
termina însă cu prăvălii și crîșme, avînd numeroase beciuri săpate în
lutul loessoid, ca acele „dughene în Tîrgul de Gios, deasupra rîpii, cu
pivniță", despre care găsim o mențiune în 1680 (P. Mihailovici, 1934).
Cu timpul, însă, orașul începe să depășească, deocamdată timid, po­
dul larg al terasei inferioare a Bahluiului, devenit neîncăpător. Astfel,
spre N și NV începe să se schițeze, pe versantul lin al colinei Copouiui,
cartierul cu case rare, in mijlocul viilor și al livezilor de pomi fruc­
tiferi, al Muntcnimilor’, menționat pentru prima dată în 1695 (Rev.
„I. Neculce", IV, 1924), dar probabil ceva mai vechi, în realitate, așa
cum ne arată monumentele istorice construite în sec. al XVII-lea —
Sf. Atanasic, din jurul anului 1650, și Sf. Teodori (anterior anului
.1665). In NE orașul coboară treptat spre valea Cacainci, cu mahalaua
și biserica Curelarilor (existentă deja în 1677), mahalaua și podul Me-
serriilor peste Cacaina (1669) ; aici se formează și un cartier reziden­
țial armenesc, roit probabil din cartierul mai vechi din centrul istoric
(H. Dj. Siruni, 1940).
Datele istorice se corelează bine și de această dată cu rezultatele
săpăturilor arheologice, care au evidențiat urme de locuire din secolele
al XVI-lea și al XVII-lea pe străzile Cuza-Vodă (la nr. 10, 16 și 35),
Elena Doamna (nr. 19) și Octav Botez (nr. 5), precum și din piața In­
dependenței, unde au fost găsite locuințe cu pivnițe de piatră (A. An-
dronic și E. Neamțu, 1964).
Spre sud, însă, orașul nu cobora încă în șesul mlăștinos al Bahlu­
iului, ferindu-se de inundații și umiditate. Imediat sub Curtea dom­
nească era heleșteul (probabil pe locul actualului ștrand), menționat de
Newberrie in 1582 (N. lorga, 1928—29), alte heleștee sau iazuri fiind
pe valea Nicolinei și pe cea a Cacainci, ca heleșteul lui Penișoară,
amintit la 1673 (Rev. „1. Neculce'1, VII, 1930). Această creștere pre­
dominantă pe terenurile mai propice din N și NV face ca și imaginea
pe care și-o făceau locuitorii despre centrul orașului lor să se schimbe,
acesta deplasîndu-se din fața Curții domnești spre NNV; o mărturie
asupra acestui fapt o avem din 1634, cînd într-un document referitor
la vechea biserică Albă (Sf. loan), înființată înainte de 1606 cam pe
locul actualei Mitropolii, aceasta este calificată ca fiind „în mijlocul
tîrgului“ (Rev. „I. Neculce", IV, 1924). Rezultatul evoluției teritoriale
în secolele al XVI-lea și al XVII-lea este însă obținerea de către ora­
șul propriu-zis, în primul rînd-, a unui contur mult mai regulat, aproape
fără tentacule și intrînduri, situație care contrastează atît cu cea ante­
rioară cit și cu cea din perioadele ulterioare.
O situație particulară în evoluția teritorială a lașilor este, însă,
aceea a constituirii unui al doilea nucleu orășenesc, separat — așa
numitul Tîrg al lui Barnovschi-Vodă, înființat în 1630 pe loc domnesc,
intre moșiile mănăstirilor Galata și Balica. El a fost denumit mai tîr-
ziu și „tîrgușorul ce iaste sub Galata'1 sau Tîrgușorul Nicolina (C. A.
Stoicîe, 1941). Evliya Celebi îl numește „orășel", îl descrie ca fiind si­
tuat pe malul unui lac (probabil iazul de pe valea Nicolinei), avînd un
rînd de prăvălii și bazar (1657).

* In marginea dinspre nord a Munteniinilor om Tîrgul Boilor, loc de iarmaroc

lîngă drumul mare al Hotinului, amintit în 1672 (Rev. „I. Neculce", III, 1923).

143
 O altă trăsătură caracteristică orașului, în această perioadă, a ac­
centuării dependenței față de Poartă și a lipsei unor fortificații oră­
șenești în adevăratul sens al cuvîntului constă în construirea de mă­
năstiri întărite in imediata apropiere a vetrei Iașilor, de preferință
spre sud, unde sînt înălțimi mai greu accesibile care domină văile
Nicolinei și Bahluiului, ca și fragmentul de terasă inferioară neinun­
dabilă de la Frumoasa. Pe aceasta din urmă s-a ridicat în 1568 mănăs­
tirea lui Balica, devenită ulterior Frumoasa, urmată în 1576 de Galata.
din Vale, pe un versant afectat de alunecări dc sub terasa Galata, ceea
ce a făcut ca aceasta să se dărîme în curînd și să fie înlocuită in
1582, sub domnia lui Petru Șchiopu, dc Galata din Deal, existentă și
astăzi. Probabil din timpul lui Alexandru Lăpușneanu datează mănăsti­
rea Socola, deși prima mențiune sigură o avem din 1583 (N. Stoicescu,
1971) iar în 1669—1672 Ghcorghe Duca ridică complexul mănăstirii
Cetățuia, pe un vîrf dc deal, optim pentru apărare, unde N. lorga cre­
dea, fără justificare, că trebuie căutată însăși prima așezare orășe­
nească. Mult timp toate acestea aveau să rămînă izolate dc orașul pro-
priu-zis, căutînd chiar să rupă cît mai mult din vechiul hotar domnesc
al tirgului, în lupta aprigă pentru proprietăți care a dus la nesfîrșite
judecăți și repetate hotărnicii, interesante astăzi pentru toponimia
istorică.
Aproape independent continuă să se dezvolte și vechiul sat al Tă-
lărașilor, de pe colina paralelă cu Copoul, la est de valea Cacainei;
din secolul al XVII-lea datează și aici primele monumente istorice care
ni s-au păstrat, dovedind creșterea populației și tendințele de urba­
nizare, ca și extinderea treptată spre sud și nord : Nicorița (1626), și
Sf. Voievozi-Roșca (existentă la 1668). La NV de Tătărași se înjgheabâ
acum și un sătuc nou, cel al Rutenilor, pe o moșie care la 1680 era a
mănăstirii Trei Ierarhi (Rev. „I. Ncculce^, IV, 1924). în sfîrșit, la dis­
tanță mai mare de orașul vechi, spre obîrșia văii Podgoria Copou, încă
înainte de 1619, se ridică, izolată, micuța mănăstire Sf. Atanasie și
Chirii, cunoscută si sub numele de mănăstirea Copoului (N. Stoicescu,
1971).

3. Perioada secolului al XVIII-lea

Și în secolul al XVIII-lea orașul își continuă rapida ascensiune

începută anterior, ba chiar într-un ritm și mai puternic, încadrîndu-se,
alături de Tîrgul Ocna, Bîrlad, Galați, Roman ș.a. în categoria celor
mai dinamice orașe moldovene, dar la un nivel superior tuturor aces­
tora. Este chiar perioada cu cea mai importantă extindere teritorială a
orașului, ca proporții, rezultat al accentuării centralizării vieții econo­
mice, politice și sociale a Moldovei și al unei tendințe generale de învio­
rare a economiei în a doua jumătate a secolului (D. Ciurea, 19 57, 1970).
Fenomenul cel mai caracteristic acum este însă începutul unei dez­
voltări tentaculare, pe trei direcții principale : spre S, în lungul ma-

* Doar Curtea domnească, refăcută și lărgită în sec. al XVII-lea, este sepa­

rată ele oraș și printr-un șanț cu apă (A. Andronic, E. Ncamțu și M. Dinu,
1967).

144
relui drum către Galați de pe valea Nicolinei, spre VNV, în lungul dru­
mului către Roman și Hirlău, și spre E, în Tătărași.
Astfel, orașul înaintează mai întîi dinspre Curtea domnească către
Bahlui (pe atunci mai apropiat de fruntea terasei inferioare), formîn-
du-se mahalaua de sub Vamă (chervăsăria nouă, 1702), denumită și
Frecău sau Țigănimea domnească, locuită mai ales de meșteșugari, în
lungul actualei străzi Smîrdan (D. Z. Furnică, 1908). Ceva mai la sud-
vest do Frecău se formează mahalaua Broștenilor, separată de Curte
prin iazul domnesc și devenită bezmănară a mănăstirii Sf. loan Zla-
laust din 1761 (C. Șerban, 1962); avea ca arteră principală ulița de
pe Iaz, denumită și calea Vămii sau Sf. Lazăr (7 Noiembrie de astăzi).
De la Curtea domnească spre vadul de la Podul Roșu orășenii se așează
în lungul Podului Gunoiului, denumit și Podul Lung, de o parte și de
alta a căruia se păstrează din sec. al XVIII-lea două modeste monu­
mente istorice — Sf. Constantin și Elena (anterioară anului 1759) și
Sf. Andrei (1790). Pentru prima dată crasul traversează în a doua
jumătate a sec. al XVIII-lea cursul Bahluiului, în dreptul vadului de
la Podul Roșu, mai întîi timid, așa cum ne arată primele planuri ale
orașului, ridicate de topografii ruși în 1769 și 1789, apoi avansînd re­
pede pînă la Tîrgușorul Nicolina, care este de fapt înglobat în oraș,
•cum putem constata încă de pe planul rusesc al lașilor din 1806, deși
limita oficială a capitalei a rămas și în sec. al XlX-lea la rohatca de
la podul peste pîrîul Nicolinei. în această parte a orașului, lîngă Bah­
lui, se așează mai întîi lipovenii, formînd mahalaua Lipovenimii, prima
"biserică a acestora, de lemn, datînd din 1780. Artera principală în
lungul căreia se dezvoltă orașul la sud de Bahlui (str. Nicolina de
astăzi) purta numele de Podul Spînzurătorilor sau Podul Tirgușorului,
fiind în prelungirea Podului Lung. Extinderea sudică a orașului începe
apoi cu timpul să crească și lateral, adăugîndu-și două alte mahalale
— mahalaua Iarmarocului, spre est, și Cărămidăria Veche, spre vest.
în direcția VNV se formează mai întîi mahalaua Boghiului (în ju­
rul rîpii Boghiului — Rîpa Galbenă de astăzi), înaintînd pînă la
drumul Bahluiului (str. Uzinei) și drumul Cișmelei din Păcurari; aici
se deplasează treptat locul Calicilor. Mai departe, se conturează, ini­
țial izolată, mahalaua Păcurarilor, unde se așează și un grup de germani
luterani, în jurul anului 1750 : aici este menționată biserica luterană
(anterioară anului 1753), în 1786 — berăria „lui Herliț Gerah, lîngă
pîrîul ce curge de Ia Păcurari" (probabil Șipoțelul de astăzi) iar în 1793
— moara cu cai a unui neamț (Rev. „I. Neculce", V, 1925).
Spre E și NE orașul crește acum pe moșiile mănăstirilor Aron
Vodă (Aroneanu de astăzi) și Trei Ierarhi, unindu-se Tătărașii cu Rufenii
(în vastul conglomerat semirural al Tătărașilor a mai intrat încă un
trup de sat, astăzi neidentificabil — Pițcani, existent la 1703 lîngă
Rufeni). Spre gura Cacainei se formează mahalaua Bivolăriei iar mai
departe spre est — Ciurchii, cu primul cimitir evreiesc, menționat în
mod sigur la 1711 (Rev. „I. Neculce", 1926—1927) și cu grădinile de
legume ale bulgarilor. In această direcție avem, marcînd extinderea
orașului, biserica Sf. Vasile din Tătărași, zisă și „din Bivolărie", con­
struită în prima parte a sec. al XVIII-lea pe ulița „spre podul Bucșe-
nescu", biserica Sf. Nicolae-Ciurchi, anterioară anului 1754 „în maha­
laua Tătărași ot Bivolărie" și biserica Sf. Dumitru-Misai, anterioară
anului 1757 (N. Stoicescu, 1971).

145
10 — Geografia municipiului lași 209
 Mai înceată este creșterea orașului în spațiile dintre aceste trei
mari tentacule, fiind limitată de alunecări de teren, inundații sau de
regimul proprietății. Astfel, spre N cresc Munteîiimile, depășind simți­
tor hindichiul săpat de ostașii ruși în jurul orașului în 1739, prin spa­
tele locului unde se va înființa mănăstirea Sf. Spiridon (Rev. „I. Ne-
culce1*, IX. 1933, f. 2). Muntenimile se scgrcgă acum în Muntenimea de
Sus (cartierul Copou de mai tîrziu), cu o predominare a caselor boie­
rești. Muntenimea de Mijloc, de un nivel social mediu, și Muntenimea
de Jos (Țicăul), cu locuitori modești și clădiri semirurale (Gh. Băileanu,
1968). Majoritatea caselor boierești din Muntenime datează de după
războiul din 1768—1774 (Topographisch-historische Beschreibung, 1810).
multe din ele păstrîndu-se și astăzi, cum putem constata urmărind pla­
nul orașului din 1806 : casa în care și-a avut sediul ulterior Tribunalul
Criminaliresc (astăzi Centrul de Multiplicare al Universității), casa
Rossetti-Beldiman (azi căminul de fete al întreprinderii de Confecții
și Stofe Tricotate), casa Costache Sturza de pe str. 23 August (ulterior
liceul fiilor de ofițeri), casa lordachi Cantacuzino de pe str. Berthelot,
casa lui George Leondari și casa în care a fost ulterior Institutul Var-
laam (azi Spitalul de Boli Contagioase), o casă de pe str. M. Eminescu
ș.a. Multe însă au dispărut, de ex. casa Costache Ghica, de pe locul
aripii de nord a actualei Universități ș.a. în nordul Muntenimilor se
menținea Tîrgul Boilor, pe lingă care se ridică ulterior biserica Sf.
Haralambie iar în Muntenimea de Mijloc era cimitirul turcesc, pe
locul căruia s-a construit în 1770 biserica Vulpe (Gh. Ghibănescu, 1921).
Dintre celelalte monumente istorice care marchează creșterea Munteni­
milor menționăm biserica Buna Vestire (anterioară anului 1744), biserica
Patruzeci de Sfinți (construită după 1761 „în capul Muntenimii de Sus
despre Copou“ — vezi N. Stoicescu, 1971), Sf. Pantelimon (anterioară
anului 1780) și Prepodobna Paraschiva (dinainte de 1724). în extre­
mitatea de NV a orașului se organizează și menzilul (Poșta Veche), men­
ționat în 1733.
Direcția spre care orașul înaintează cel mai puțin este spre SV,
unde clădirile nu depășesc deocamdată limita glacisului de contact din­
tre terasa inferioară și șesul Bahluiului. Mahalaua Feredeelor de aici
se separă la rîndul ei în Feredeele de Sus și Feredeele de Jos. Greu de
explicat este faptul că pe planul inginerului Lopuhin, din 1769, acest
cartier apare sub numele de „Orașul Nou“.
Izolat de oraș, la vest de mănăstirea Galata, se ridică de către
Constantin Ipsilante (1799—1801) un complex de clădiri, menționat pe
planul din 1806 sub numele de „casa principelui Ipsilante“, transformat
ulterior în azil.
în jurul anului 1800 orașul ajunsese la o suprafață de aproximativ
559 ha, depășind de 2—3 ori celelalte orașe mai întinse din Moldova
(Tîrgul Ocna, Botoșani, Roman).

4. Perioada secolului al XlX-lea

într-un timp în care marea majoritate a orașelor moldovenești
au atins un ritm maximum al extinderii teritoriale, cauzat de creșterea
puternică a numărului locuitorilor, de apariția unor noi funcții urbane
care au nevoie de mult teren (industrie, transporturi feroviare etc.),

146
 de desprinderea tot mai accentuată a locuinței de locul de muncă, ceea
ce a produs o tendință de dispersie in ariile periferice, Iașii iși înce­
tinesc creșterea în mod vizibil, mai ales în a doua jumătate a secolului,
ca urmare a pierderii funcției de capitală, a întîrzierii industrializării
ș.a. Intîrzie la Iași și introducerea unor măsuri de dezvoltare siste­
matică, reglementată, așa cum se introduc încă din epoca regulamentară
la orașele-porturi de pe Dunăre sau la unele tirguri nou înființate (Să-
veni, Mihaileni, Fălticeni).
Continuînd să crească aproape exclusiv spontan, orașul își exage­
rează tendința tentaculară, alungindu-se nemăsurat în lungul principa­
lelor axe de transport rutier care-1 leagă de zonele înconjurătoare, în
special spre SE, NNV, VNV și E.
Extinderea spre sud-est este un element nou, deosebit, față de
perioadele anterioare. Ea este determinată de deschiderea noii șosele
principale spre Vaslui și Galați, nu pe vechiul traseu de pe valea Nico-
linei, ci peste Dealul Repedea și pe valea Vămeșoaiei, în conformitate
cu interesele domnitorului Mihai Sturza (1834—1849). Astfel, dacă pe
planul lui J. de Bajardi (1819) vedem că în lungul uliței Șilingului (str.
Socola de astăzi) casele nu se înșiruiau mai departe de actuala inter­
secție cu str. Bularga, in schimb pe planul lui F. Peytavin, din 1857,
orașul depășea deja cu mult rohatca Iarmaroc, unde era șanțul orașu­
lui, săpat înainte de 1844 (intersecția cu str. Bucium de astăzi) și înainta
în lungul șoselei Mihăilene, înglobînd deja satul Socola (existent dinainte
de 1778), din apropierea mănăstirii cu același nume, devenită în acest
timp sediul seminarului teologic. Conținuîndu-se înaintarea, spre sfîrșitul
secolului al XlX-lea are loc și înglobarea de facto a vechiului sat de
podgoreni Buciumi, menționat încă din 1503 (I. Bogdan, 1913), ajuns
în proprietatea mănăstirii Dancu.
Un alt element nou este și extinderea orașului spre NNV, în lungul
drumului spre Botoșani, mai lentă pînă în timpul domniei lui Ale­
xandru loan Cuza și apoi tot mai puternică, după secularizarea fostei
moșii a mănăstirii Trei Ierarhi, pe care se dezvoltă noul cartier.
Zona respectivă este și domeniul pe care apar primele ten­
dințe de dezvoltare sistematică, destul de timide, prin deschi­
derea actualei căi 23 August (Podul Verde de pe atunci), amenajarea
grădinii publice Copou (1834), construirea noii poște și a grajdurilor
sale (1844), ridicarea de către stat a primei cazărmi (1852—1875) și
a școlii tehnice (astăzi Liceul Industrial nr. 6), amenajarea aleei Gri-
gore Ghica-Vodă ș.a. în lungul arterei noi a Copoului se construiesc cele
mai multe din casele locuitorilor cu o stare economică ridicată (încă
în 1833 se recenzează 179 case boierești de piatră, la Copou și în
centru, în „Statisticeskoe Opisanie Knia^estva Moldavii
*) ; exemple sînt
casa Gh. Asachi (actualul centru de Științe Sociale al Universității),
casa Catargi, ulterior consulat austriac (astăzi depozit de materiale al
Institutului Politenic) ș.a. în mod excepțional se organizează aici și
o importantă unitate industrială (la scara de atunci), în 1886 — Tex­
tila, folosind clădirile fostului spital al soldaților ruși în timpul răz­
boiului de independență (I. Saizu, D. Șandru, 1960), alături de aceasta
construindu-se și o colonie modestă de locuințe pentru meșterii străini.
Planul lui J. de Bajardi (1819) și planul din 1843 ne arată clădirile
orașului extinse spre NNV doar pînă aproape de intersecția cu actuala

147

I
stradă A. Pușkin, însă în timpul ridicării lui Peytavin (1857) ele ajun­
seseră pînă în zona actualului supermagazin „Copou“. In a doua ju­
mătate a secolului orașul înaintează pînă la începutul actualei alei
M. Sadoveanu, dar construcții izolate și vile, în mijlocul viilor, erau
dispersate și mai departe, spre Breazu, de exemplu casa Kogălniceanu
(ulterior aparținînd scriitorului M. Sadoveanu) sau complexul Școlii
Normale de băieți „Vasile Lupu“. Pe versantul estic al colinei Copou,
puternic înclinat și afectat de alunecări, se extind cartierele de căsuțe
populare alo Țicăului și Albinețului : în 1819 limita orașului trecea
de biserica Sf. Ștefan (construită în 1812) și se apropia dc podul Al-
bineț, la 1843 trecuse spre NV de str. Rîpii, în 1857 era în zona străzii
Cărămidari iar la finele secolului mergea pînă la șanțul orașului, tra­
sat rectiliniu între barierele Albineț și Sărârie. Creșterea populației
în această zonă a necesitat o nouă piață (medean) — Piața Sturzoaiei,
pe care o întilnim deja pe planul din 1857.
A treia direcție principală de înaintare este în lungul străzii Păcu­
rari și în mahalaua Humorilor, de la sud de aceasta, unde planul lui
J. de Bajardi ne indică pentru 1819 unirea cu orașul a mai vechiului
nucleu din jurul bisericii luterane iar planul din 1843, ca și cel al
lui Peytavin (1857) arată formarea la vest de acesta a unei noi ma­
halale lipovenești, ca și construcțiile morii vistiernicului P. Sturza, fa­
bricii de cărămizi (1843), fabricii dc bere ș.a., orașul ajungînd pînâ
la rohatca Păcurari de la șanțul orașului (actuala intersecție cu str.
Cazărmii). Planul lui Gr. Bejan (1896—97) marchează dezvoltarea și
mai departe în această direcție, pînă aproape de podul dc peste pîrîul
Rodiul Tătar. Martori istorici ai acestei extinderi sînt și bisericile Toma
Cozma, capela de la cimitirul catolic (ambele anterioare anului 1806) și
Sf. Treime (construită în perioada 1844—1857).
în fine, a patra principală direcție de dezvoltare tentaculară este
spre est, în Tătărași-Ciurchi. Aici, planul lui J. de Bajardi (1819) con­
semnează înaintarea orașului aproximativ pînă la extremitatea sud-es-
tică a terasei inferioare a Bahluiului din cartierul Ciurchi, în lungul
ulițelor Stejaru (consemnată ca atare în 1833) și Boboschi (Ion Creangă
de astăzi), pînă la actuala stradă Cinic, actuala stradă Valter Mărăci-
neanu și actuala stradă Brîndușa, lăsînd însă în centru un spațiu liber
(Movila Cuzei), folosit în a doua jumătate a secolului ca loc de piață
(Piața Cuza Vodă). Planul din 1843 marchează aici apariția unui nou
tentacul, spre NNE — mahalaua Moara de Vînt, dezvoltat în. lungul
„drumului Șorogarilor" (actuala stradă Moara de Vînt), precum, și extin­
deri mai mici în Bivolărie și pe ulița spre Fintîni (actuala stradă a
Fîntînilor). Planul lui Peytavin (1857) relevă o creștere mai uniformă
în acest sector, prin lărgirea tentaculului, atît în sud (spre poalele ta-
luzului de terasă, în cartierul Grădinari), cît și spre nord-est (pînă la
valea Ciricului), în zona spitalului Pașcanu (construit în 185 3—1854),
și a capelei Sf. Petru și Pavel, cu primul cimitir din marginea orașu­
lui, amenajat de spitalul Sf. Spiridon. Față de această situație, în a
doua jumătate a secolului se mai adaugă cimitirul „Eternitatea44 (1876)
și cimitirul armenesc, spre nord-est (primul în interiorul șanțului ora­
șului iar al doilea la exterior de acesta) în timp ce spre est orașul trece
de valea Ciricului, prin construirea abatorului și amenajarea marelui
tîrg de vite din apropiere (N. A. Bogdan, 1924).

148
 Mai încet se dezvoltă vechea prelungire a orașului spre Ni­
colina, unde apare acum mahalaua Frumoasa, între Tîrgușorul Nicolina
și mănăstirea Frumoasa, iar spre sfîrșitul secolului, pe locul vechiului
iarmaroc se construiesc atelierele C.F.R. „Nicolina“. încă aproape inde­
pendentă de oraș se dezvoltă așezarea Galata, cu trăsături mai mult
rurale, cu case rare în mijlocul terenului agricol, făcînd totuși legă­
tura între mănăstirea Galata și fosta casă a lui Ipsilante. Spre Galata
orașul începe să trimită o nouă excrescență tentaculară, plecînd de la
glacisul de sub terasa inferioară a Bahluiului, prin zona actualelor
străzi a Morilor și Ipsilante, trecînd Bahluiul pe la Podul lui Ipsi­
lante și continuînd spre SV în lungul șoselei Trei Calici (astăzi calea
Galații). Bahluiul este depășit spre sud și în cartierul Broșteni (zona
străzii Trancu, a străzii Malului ș.a.), unul dintre cele mai sărace ale
orașului, cu locuințe insalubre.
Anumite modificări in evoluția teritorială sînt aduse de construirea
căii ferate și a gării, în 1870, la distanța minim posibilă de centrul
istoric și beneficiind în același timp de terenul plan al șesului Bahlu­
iului. Apariția gării a favorizat apariția unui nou vad comercial în sud-
vestul orașului iar calea ferată a dus la localizarea unor întreprinderi
industriale, ca uzina electrică, fabrica de țigarete, mori, tăbăcării ș.a.,
edificate în ultimii ani ai secolului (N. A. Bogdan, 1924).
Specifică pentru Iași este și apariția unor noi tîrgușoare de sub­
urbie (Tîrgușorul Copou, Tîrgușorul Păcurari și Tîrgușorul Socola), ca
și a vadurilor comerciale periferice (Zalhana, Podul lui Ipsilante etc.),
înglobate treptat, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, prin extin­
derea orașului propriu-zis.
Intre tentaculele orașului rămîn însă mari spații neconstruite, în
special în șesul încă adesea inundat al Bahluiului sau pe versantul insta­
bil dintre cartierele Copou și Păcurari, unde pînă la șanțul orașului
se păstrează distanțe de peste 1 km, în timp ce în alte puncte șanțul
este deja depășit.
în ansamblu, suprafața intravilanului crește de la circa 559 ha la
circa 1329 ha, Iașii menținîndu-se ca întindere pe primul loc între ora­
șele din Moldova, deși cu o dezvoltare mult mau puțin rapidă decit cea
a Galaților, în calitate de port cu o funcție industrială mai activă.

5. Perioada primei jumătăți a secolului al XX-lea

Primele patru decenii ale secolului nostru se caracterizează prin

menținerea unui ritm modest de creștere teritorială a orașului. Acesta
este un fenomen complex, care poate fi interpretat ca un rezultat al
unei dezvoltări economice lente, al impactului redus al industrializării,
al lipsei unei capacități ridicate de polarizare a populației din cadrul ru­
ral înconjurător ș.a. Contribuie la aceasta, însă, și reducerea treptată a
dinamismului demografic al însuși mediului rural, principalul re­
zervor de populație, ca și restrîngerea, pînă aproape de dispariție, a imi­
grației, care contribuise foarte mult la creșterea orașului în prima ju­
mătate a secolului al XlX-lea.
în același timp, creșterea teritorială lentă nu este însoțită, așa
cum ar fi fost poate de așteptat la un oraș mare, de o creștere a den­
sității interne, ba, mai mult, creșterea populației rămîne în urma extin-

149
derii teritoriale, aceasta din urmă bazîndu-se în primul rînd pe apa­
riția unor cartiere noi periferice, cu aspect semirural, cu case distan­
țate și spații neconstruite destul de întinse.
In marea majoritate a cazurilor extinderea teritorială a cartiere­
lor rezidențiale din această perioadă nu mai are loc în mod spontan, ci
prin parcelări ale diferitelor proprietăți, după planuri în general rec­
tangulare, cele mai multe în timpul împroprietăririi din anii 1921
—1924. Aceasta nu înseamnă însă că aceste parcelări s-au făcut conform
unui plan de ansamblu, care să considere întreaga așezare urbană ca
un tot unitar, ci în funcție de conjunctură și posibilități, adesea pe te­
renuri puțin propice construcțiilor și, deci, cu prețuri mai mici, mai
ale-. în albia majoră a Bahluiului și pe versanții afectați do alunecări de
teren. Extinderea acestor parcelări, dispuse conjuncții ral, a accentuat ca­
racterul haotic al orașului, a complicat în mod exagerat zonarea funcțio­
nală și a creat niște distanțe foarte mari între cartierele dc locuințe și
locurile dc muncă ale populației muncitoare.
Cea mai mare parte din aceste parcelări au avut un aspect aproape
rural, cu casc de chirpici, cu străzi nepavate, lipsite de apă curentă în
gospodării, de canalizare ș.a., așa cum sînt parcelările din șesul Bahlu­
iului — Țuțora Nord și Țuțora Sud, de ambele părți alo șoselei Țuțora,
parcelările Șoseaua Naționala, Trei Calici și Calea Galații, în. sud-vestul
orașului, parcelarea de pe terenul comunei, de la sud-vest de gara prin­
cipală, parcelările Regia Monopolurilor Statului, Păcurari și Canta, în
vest. O situație ceva mai bună este cea a parcelării Șapte Oameni, de
la nord de Abator. După marea inundație a Bahluiului din 1932, parce­
lări noi pentru sinistrați s-au efectuat pe versantul nordic al văii Bah­
luiului — Crucea Roșie și Bogdan, ultima pe un teren tot atît de ne­
potrivit, frămîntat de alunecări active. Trebuie menționat faptul că
alocarea pentru parcelări a celor mai proaste terenuri se explică și prin
opoziția din principiu a primăriei, în 1920, la însăși ideea parcelărilor,
în ipoteza menținerii în jurul orașului a terenului agricol, utilizabil ca
pășune, destinat autoaprovizionării cu produse agricole a populației (N.
A. Bogdan, 1924). Pe terenul cel mai bun, din nord-vestul orașului, ad­
ministrat de altfel, pe atunci, de comuna Copou, s-au făcut însă șl par­
celări pentru vile, destinate locuitorilor cu o bună stare materială (pro­
prietari de terenuri, industriași, profesori universitari, medici), în spe­
cial de o parte și de alta a aleii Grigore Ghica Vodă, între străzile Dum­
brava Roșie și Sărăriei, zonă în care se amenajează acum și un nou
parc (Parcul Expoziției). în același sector nord-vestic se construiesc
cartierul de pavilioane C.F.R. Aurora, Institutul Agronomic și cîteva
alte instituții de învățămînt și cercetare.
într-o măsură mai mare, totuși, decît alte orașe de cîmpie și de
deal din țara noastră, Iașii și-au păstrat unele tendințe de dezvoltare
spontană, cu construcții care nu țin seama de evoluția generală spre dez­
voltarea sistematică, în special, în cartierul Frumoasa, în Tîrgușorul Ni­
colina, în nordul Țicăului, în lungul șoselelor spre Vînători și Breazu.
Construirea de noi obiective industriale a contribuit într-o măsură
foarte mică la extinderea în suprafață a orașului, avînd în. vedere dimen­
siunile mici ale întreprinderilor și faptul că mai degrabă ele au fost
edificate în interiorul orașului, în mijlocul cartierelor rezidențiale mun­
citorești, pe străzile Sf. Lazăr, Sf. Andrei, Uzinei ș.a. Se pot menționa,
1 un
astfel, doar fabricile de cărămidă „Rameder", de la bariera Holboca
(1908) și „Buciumi11 (1919). Este un bilanț foarte modest în compara­
ție cu unitățile industriale cu care se dezvoltă în aceiași ani periferia
capitalei, Brașovul, Ploieștii, Mediașul și alte orașe din centrul și ves­
tul țării. De asemenea, spre deosebire de ultima treime a secolului al
XlX-lea, cînd s-a construit cea mai mare parte din rețeua feroviară,
în prima parte a sec. al XX-lea aceasta nu mai cunoaște decît unele
completări minore, ca gara Socola pentru ecartament larg, construită
în 1916—1917.
Organizarea administrativă începe să țină seama într-o măsură
mai mare de realitatea de pe teren, înglobînd în 1930 așezări care deja
se contopiseră efectiv cu orașul, ca Socola, Buciumi, Podgoria Copou
și Copou. Trebuie arătat totuși că noua împărțire administrativă, din
dorința de a obține, cel puțin pe hîrtie, o populație urbană cît mai
mare, a mers, sub unele aspecte, chiar înaintea realității, înglobînd în
oraș și sătucul Munteni, care la acea dată era de fapt cu totul de sine
stătător.

6. Perioada contemporană
După 23 August 1944, în pgrioada construirii socialismului, deși
timpul scurs este relativ scurt în comparație cu toate perioadele ante­
rioare, s-au produs modificări profunde, legate în primul rînd de pro­
cesul rapid de industrializare a orașului și de creșterea puternică a
populației.
Procesul de industrializare se reflectă îm modul cel mai direct în
evoluția teritorială a lașilor după 1955, prin crearea unor zone indus­
triale noi, compacte, bazate pe dotări comune, de cele mai multe ori
la limita spațiului construit sau chiar la o oarecare distanță, în vederea
evitării poluării atmosferei cartierelor de locuințe. Nu întîmplător orașul
Iași se ridică acum printre cele mai dinamice orașe ale țârii, cu o
creștere a suprafeței de la 1986 ha în 1944 la 3650 ha în 1985, deși nu
înregistrează o creștere chiar atît de puternică cum este cea a Bacăului
sau a Vasluiului. Concomitent, creșterea populației a fost mai puternica
decît cea a suprafeței construite, ducînd la o creștere a densității și
la o compactare a orașului, care capătă astfel un aspect urban din ce
în ce mai evoluat.
In comparație, totuși, cu orașe cu o amprentă industrială mai
profundă, ca Galații sau orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej, chiar dacă
extinderea prin suprafețe destinate industriei este mare ca valoare
absolută, proporțional ea nu atinge valori exagerate. Principala zonă
industrială a fost organizată în sud-estul orașului, între triajul Socola
și cursul canalizat al Bahluiului, pe terenul liber al albiei majore, de­
venit neinundabil ca urmare a amenajării a numeroase lacuri de acu­
mulare și incinte de retenție a apei : aici s-au construit întreprinderea
de Prelucrare a Maselor Plastice, Centrala Electrică de Termoficare,
Combinatul de Fire și Fibre Sintetice, întreprinderea de Industrializare
a Laptelui, întreprinderea Viei si Vinurilor, întreprinderea de Morărit
și Panificație, întreprinderea de Utilaj.Piese de Schimb și Reparații, în­
treprinderea de Ulei „Unirea", baza de producție a Trustului de Con­
strucții, întreprinderea „Tehnoton", întreprinderea pentru Producerea

151
 Nutrețurilor Concentrate, întreprinderea de Materiale de Construcție,
Întreprinderea Metalurgică, întreprinderea de Prelucrare a Lemnului,
întreprinderea de Mașini-Agrogat și Mașini-Unelte Speciale, o secție a
întreprinderii de Confecții și Stofe Tricotate, Fabrica de tricotaje „Mol-
dovau și Țesătoria de Mătase „Victoria^. Spre VNV de centrul orașului,
la o distanță de circa 7 km, s-a construit întreprinderea de Antibiotice,
pe terasa inferioară a Bahluiului de la Valea Lupului, iar în sudul ora­
șului, pe valea Nicolinei, a început construcția Combinatului de Utilaj
Greu, care va acoperi singur, în final, 124 ha.
Spre deosebire do prima parte a secolului al XX-lca, extinderea
teritorială a orașului prin dezvoltarea construcțiilor de locuințe trece pe
planul al doilea, deși efortul constructiv este foarte intens, dar orientat
în direcția unei dezvoltări sistematice, cu cvartale compacte de blocuri,
care utilizează cu mai multă raționalitate terenul, fără a acoperi supra­
fețe exagerat de mari, ceea ce ar fi neeconomic. S-a căutat utilizarea
cît mai judicioasă a terenului situat la distanța minimă față de centrul
istoric dar și față de zonele industriale, optimizîndu-se transportul ur­
ban de persoane și ținindu-se seama, în limita posibilităților, de căile
de acces existente, de caracteristicile cadrului natural, de distanța de
sursele de poluare a atmosferei ș.a. A fost corectată astfel și dezvol­
tarea extrem de tentaculară a orașului, din trecut, majoritatea cartiere­
lor noi căutînd să valorifice tocmai“•acest spațiu liber dintre prelungi­
rile radiare ale orașului. Cele mai întinse spații de acest fel sînt situate
în același șes al Bahluiului, unde a fost construită cea mai mare
parte din cartierul Dimitrie Cantemir, între noua gară internațională
Nicolina și fosta parcelare Șoseaua Națională, cartierul Mircea cel Bă-
trîn, între fosta parcelare Calea Gălății și cursul Nicolinei, imediat
înainte de vărsarea acesteia în Bahlui, cea mai mare parte din cartierul
Alexandru cel Bun, între fosta parcelare a comunei, de la sud-vest de
gara mare, și noul curs canalizat al Bahluiului, circa două treimi din
cartierul Dacia, la VNV de cartierul Alexandru cel Bun, extremitatea
sud-estică a cartierului Primăverii, pe malul drept al Bahluiului, și
cartierul Grădinari-Metalurgiei.
Parcelările pentru locuințe individuale, atît de caracteristice pen­
tru perioada 1901—1944, .au jucat în perioada contemporană un rol
mult mai mic în dezvoltarea orașului, spre deosebire de unele orașe cu
specific muncitoresc, de talie mai mică (Comănești, Buhuși ș.a.). Ele nu
lipsesc totuși, ca în cazul cartierului C.F.R., de la nord de gara inter­
națională Nicolina, sau de cel din lungul cursului Nicolinei, la poalele
terasei Galata.
Creșterea teritorială prin adăugarea de noi construcții feroviare,
depozite, baze de aprovizionare, construcții legate de dezvoltarea trans­
portului auto ș.a. este de asemenea destul de caracteristică pentru pe­
rioada actuală, ca urmare a dezvoltării vieții de relații, a creșterii ro­
lului coordonator al orașelor în întreaga activitate economică, a sporirii
volumului de mărfuri produse ca și al materiilor prime necesare indus­
triei și construcțiilor. Extinderi spațiale de acest fel sînt tipice din
nou, în primul rînd, pentru zona de sud-est a orașului, în relație strînsă
cu industria (triajul Socola, baza 3 de produse siderurgice ș.a.), precum
și fîșiei din vestul intravilanului, din lungul căii ferate spre Lețcani
(baza județeană de aprovizionare tehnico-materială etc.), fără a avea
totuși ponderea din centrele urbane feroviare, ca Adjudul sau Pașcanii.
159.
 MUNiCiPiUL IAȘI
EVOLUȚiA TERITORIALĂ

wceuuttA
vriOMcm

LE6EHDA

Nucleulurban în secolele X!V~XV

Sile șitîrgușoare înglobate în oraș
rHUUȘDtUL
Extinderea orașuluiîn secolele XVI- XVII Oh
Extinderea orașului în secolul XVIII Ciprita

Extinderea orașului în secolul XIX

Extinderea orașului în perioada 1901-1944
utiUH
F</indecea orașului înperioada 19S7 - 1965 O
Limitele intravilanului și ale fazelor de evoluție spațiali
Limita municipiului
Rtfea stradali, șosele sicii ferata
9ițea bidrografied și lacuri artificiale
Spațiu extravilan
2 3Km
• <
 qe ponte menționa și extinderea prin unități caracteristice agricul-
tur'/preorășenești (ferme zootehnic e, sere etc.), situate mai ales la
CX(reinit.ățile de est și sud-est ale orașului, ca și prin unități balneare,
sanitare și ele învățămînt, mai ales pe terenul cuprins între calea Ga­
lații ^i Nicolina.
In sfirsit, înglobarea unor localități apropiate, fără să aibă o im­
portanța deosebita, a contribuit în parte la extinderea orașului, prin
includerea în 1948 a Galatei și Păcurețului, considerate sate indepen­
dente m fosta diviziune administrativă, dar de fapt niște simple pre-
luivnri ale orașului. Fenomenul continuă însă, în așa fel încit astăzi
alte" sate au ajuns juxtapuse limitei exterioare a orașului, tinzînd să se
transforme în viitoare cartiere, ca Valea Lupului, din comuna Rediu
(in \ NV). Daneu, din comuna Ilolboca (în E) și Lunca Cetățuii, din
comuna Citirea (in Sud).
In concluzie, sub aspect tipologic, evoluția teritorială a orașului
lași se distinge printr-o foarte mare complexitate, normală de altfel la
un oraș de talie mare, în care s-a pornit de la o dezvoltare simplă, aglu-
tinanta. trecînd apoi spre o tendință predominant tentaculară, care în
perioada contemporană este înlocuită de o creștere sistematică, planifi­
cată, în diferite perioade istorice o serie întreagă de complicații fiind
generate de înglobarea unor așezări rurale sau scmirurale apropiate, ale
căror 'nuclee ÎȘÎ păstrează și astăzi o anumită personalitate, în special
cel al fostului sat Buciumi.
X. POPULAȚIA

Municipiul Iași este, din punctul de vedere al numărului de locui­

tori, cel mai important centru urban al Moldovei iar pînă în 1948 a
fost al doilea oraș al țării, după București. în prezent el face parte din
grupul celor șase prime mari orașe, fiind situat după București, Brașov,
Constanta si Timișoara si avînd un număr de 314.156 locuitori *.
» • * «

1. Evoluția numărului de locuitori

Deși este un oraș relativ vechi pentru țara noastră, reconstituirea
numărului de locuitori din perioadele anterioare secolului al XVI-lea,
ca de altfel pentru toate orașele țării noastre, se face cu mari dificul­
tăți, din cauza lipsei surselor de informare statistică. în aceste condiții
s-a recurs la investigații indirecte. Pentru secolele XIV—XV s-a încer­
cat o evaluare pornind de la suprafața vetrei orașului din perioada res­
pectivă și de la ponderea medie a populației urbane la nivelul Moldo­
vei (A. Ungureanu, 1980) ; se estimează, astfel, că, la finele secolului
al XV-lea Iașii nu aveau mai mult de 2.500 locuitori, cifră care situa
orașul în urma Sucevei, capitala principatului, aceasta avînd, potrivit
acelorași aprecieri, 4000—5000 locuitori.
Pentru secolele XVI—XVII o sursă prețioasă de informații o re­
prezintă memoriile călătorilor străini. Deși subiective și incomplete, ele
concordă în unele cazuri. Mutarea capitalei, în a doua jumătate a seco­
lului al XVI-lea (1564) la Iași oferă noi premise de dezvoltare ; acesta
devenind un oraș din ce în ce mai important este consemnat în memo­
riile unor călători, care-1 vizitează în trecerea lor spre Istanbul, Rusia
sau Polonia. Potrivit însemnărilor unora dintre ei (Ch. de Joppecourt,
A. Giorgini ș.a.) apreciem populația la 7000 locuitori la finele secolului
al XVII-lea, orașul Iași depășind astfel, ca în toată perioada care va
urma, Suceava și detașîndu-se de asemenea de celelalte orașe ale Mol­
dovei.
în secolul al XVIII-lea, funcția de capitală continuînd să confere
lașilor un ascendent față de restul orașelor moldovenești, numărul de
locuitori crește la circa 20.000, așa cum ne-o dovedesc documentele
vremii (Condica Liuzilor, 1803).
în prima parte a secolului al XlX-lea, în viața Principatelor Ro­
mâne intervin noi evenimente, care au stimulat, într-o măsură mai ma-
• Inclusiv populația flotantă.

155
re, dezvoltarea orașelor. Printre altele, amintim emanciparea politică a
Țărilor Române, precum și dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor,,
ceea ce a favorizat migrația din mediul rural dar, în special, procesul
de imigrare din statele vecine (Rusia și Imperiul Austriei). în aceste
condiții numărul populației crește de la 48.514 locuitori (Catagrafia din
1831) la 65.745 in 1859, cifră care situează Iașii pe locul al doilea, după
București, în Principatele Unite.
în a doua jumătate a secolului al XlX-lea orașul intră, însă, într-o
perioadă de stagnare, atît economică cît ș? pe planul dinamismului de­
mografic. El rămîne o așezare cu o importantă funcție culturală, lipsită,,
insă, sau aproape lipsită de industrie, într-o perioadă în care capitalis­
mul imprima un ritm rapid de dezvoltare marilor orașe europene,
Populația orașului crește numeric, într-un interval de 40 de ani (1859—
1899), doar cu 18,2%, adică, în medie, cu 300 de persoane pe an. In ace­
lași timp, alte orașe din țara noastră au cunoscut o evoluție foarte ra­
pidă : Brăila și Tumu Severin au crescut, respectiv, cu 257 și 575B/o,
prin amplificarea funcției portuare, iar Călărașii — cu 968%, prin în­
globarea unor sate apropiate (L. Colescu, 1944). Explicația ritmului lent,
de creștere constă și în sporul natural foarte reduci, adesea transformat
in deficit natural, datorat nu unei slabe natalități (aceasta a oscilat în
perioada 1859—1899 între 28,2%o și 42,O%o) ci mortalității foarte mari
(frecvent de peste 30,0%o), consecință a unei asistențe sanitare defici­
tare. în intervalul amintit sînt citate și trei epidemii de holeră — în
1866, 1870 și 1874 (N. A. Bogdan, 1913). In aceste condiții, bilanțul na­
tural oscila între 1,1 și 7,8%o, în unii ani avînd chiar valori negative, ca
în 1859 (—1,7%) sau în 1889 (—O,2%0)- Este lesne de înțeles, deci, că,
dacă a existat o evoluție ascendentă a numărului de locuitori, aceasta
se explică nu atît prin sporul natural, care a fost foarte mic, ci prin
afluxul rural și prin procesul de imigrare, și acestea, însă, mai reduse
decît în perioada anterioară.
Situația aceasta se răsfrînge negativ și asupra începutului secolului
al XX-lea, cînd aportul extern de populație încetează. Deși valoarea
sporului natural se ridică, creșterea numărului de locuitori are loc foar­
te lent iar în unii ani se înscriu chiar reduceri. De exemplu, între 1899
și 1912 s-a redus numărul de locuitori cu aproape 2.000, de la 77.598
la 75.875. în continuare, în această primă parte a secolului al XX-lea,
cel de al doilea război mondial, seceta și foametea care i-au urmat în
1945—47 au afectat puternic orașul și populația sa, îneît în 1948 s-a-
redus numărul de locuitori, de la 102.872, cîți erau în 1930, la 94,075.
Evident, aceasta a schimbat și poziția Iașilor în ierarhia orașelor țării,
orașul trecînd de pe locul al doilea, după București, pe locul al șaselea,
după București, Brașov, Timișoara, Cluj și Ploiești.
în anii construcției societății socialiste, prin profundele transfor­
mări in ceea ce privește ritmul de dezvoltare al întregii economii, ora­
șul Iași devine un important centru polarizator al forței de muncă din-
mediul rural, mai ales ca urmare a dezvoltării funcției sale industriale.
Aceasta a fost corelată cu acțiunea de sistematizare, mărindu-se astfel,
considerabil, capacitatea de cazare, în condițiile ridicării continue a ca­
lității vieții. Ca urmare a acestui fapt se trece la o creștere foarte ra­
pidă a numărului de locuitori. In intervalul 1948—1985 are Ioc o tri­
plare a numărului de locuitori, înscriindu-se o creștere de la 100,0% la

156
300,2% iar Iașii ajungînd un oraș de peste 300.000 locuitori (314.156
locuitori la 1 iulie 1985). ,
După cum arată graficul alăturat (fig. 17) curba evoluției număru­
lui de locuitori ai orașului înscrie o înviorare a ritmului de creștere în-
cepînd încă din anul 1956 : în deceniul 1956—1966 se înregistrează un
spor al populației de 42,5%, ceea ce înseamnă o creștere anuală de
4.800 persoane. în contextul acesta, cifra totală de 161.023 locuitori, din
1966, situa orașul Iași pe locul al cincilea, după București și grupul
altor trei orașe mari ale țării : Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.
Dar, cel mai ridicat ritm de creștere revine perioadei 1966—1977.
Acum orașul își sporește numărul de locuitori cu o medie anuală de
9.751 persoane. Sporul total a fost în acești ani de 107.267 locuitori,
ceea ce reprezintă o creștere cu 66,l0/o. Aceasta a fost perioada înfiin­
țării celor mai importante obiective industriale, corelată cu construirea
unui număr foarte mare de locuințe noi, modeme, cu un confort sporit,
menit să ridice nivelul calității vieții oamenilor muncii. Insa, dezvolta­
rea mai rapidă a altor orașe din țară situează, la finele perioadei, orașul
Iași, pe locul al șaselea, după București, Brașov, Constanța, Cluj-Na­
poca și Timișoara.
In perioada de după recensămîntul din 1977, continuarea creștem
populației, deși într-un ritm ușor mai moderat, aduce populația orașu­
lui la 314.156 locuitori, acesta revenind acum în rîndul primelor cinci
■orașe mari ale țării.

Fig. 17 — Dinamica populației in,r® 1803 și IjXJJ

157
2. Componentele dinamicii numărului de locuitori
Orașul Iași a dobîndit în ultimele trei decenii și o importantă func­
ție industrială, pe lingă cea culturală și de învățămînt, de veche tradi­
ție. Aceasta a contribuit la sporirea considerabilă a numărului de locu­
itori. In funcție de transformările și de ritmul de dezvoltare al indus­
triei au fost antrenate, în mod diferențiat, cele două componente ale
dinamicii : mișcarea naturală și cea mecanică (fig. 18).

Fig. 18 — Sporul
natural și bilanțul
migratoriu

Un rol foarte important l-a avut mișcarea naturală, care în toată

perioada 1966—1985 a avut valori ridicate, în medie de ll,8%0. Excepție
a făcut anul 1966, cînd s-a realizat un spor doar de 4,l%o, dar care se
înscrie, dealtfel, în contextul unei medii naționale reduse (6%o).
Natalitatea, în intervalul 1966—1985, a avut o rată medie de
18,7%0, valoare mult superioară mediului urban național. Chiar pentru
ultimii ani (1984, 1985) ea avut o valoare ridicată, de respectiv 14,1 și
15,O%o. (Fig. 19).
TABELUL XIX

1966 1968 1970 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1984 1985

Natalitatea °/00 10 26,4 18,1 23,1 27,2 22,7 18,9 14,6 16,1 15,8 14,1 15,0

Mortalitatea °/oe 5,9 7,1 5,4 5,7 6,4 5,6 5,9 5,7 6,5 6,2 6,3 6,4

Sporul natural’/o. 4,G 19,3 12,7 17,4 20,8 7,1 13,0 8,9 9,6 9,6 7,8 8,5

Ratele înalte ale sporului natural pentru Iași se explică printr-o

mortalitate redusă, rezultat al unei asistențe sanitare bune, dar și a

158
 Fig. 19 — Mișcarea naturală (1966—1985)

unei structuri demografice favorabile unei dinamici rapide, prin pon­

derea mare a tineretului. Mortalitatea a înscris în tot intervalul valori
doar de 5 7 și 6,5%o, față de 9—lO%o cit este media pe țară în etapa res­
pectivă. (Tabelul XIX).
Cea de a doua componentă a dinamicii, mișcarea migratorie, a avut
valori pozitive, în general. Excedentul a oscilat în funcție de oferta de
locuri de .muncă, creată de noile obiective industriale, dar și de posibi­
litățile de cazare în noi ansambluri de locuințe.
Orașul Iași fiind exponentul unei regiuni cu un comportament de­
mografic bun, a primit un important aflux de populație din mediul ru­
ral înconjurător și din toată partea de nord și centrală a Moldovei. Tre­
buie să subliniem însă că, spre deosebire de alte orașe ale țării (Brașov,
Timișoara, Constanța, Arad ș.a.) creșterea numărului de locuitori ai
orașului Iași s-a bazat pe un oarecare echilibru al celor două compo­
nente ale dinamicii generale.
Din bilanțul total al perioadei 1966—1985 se desprinde foarte clar
faptul că în marea majoritate a anilor preponderent a fost aportul miș­
cării naturale. Astfel între 1966 și 1978 mișcarea migratorie participă
cu ponderi între 42 și 45°/o la sporul general. O minimă a participării
are loc în 1975, și anume 12%. (Fig. 20).
O perioadă cu un aport maxim al mișcării migratorii o reprezintă
anii 1978—1982, cînd și sporul natural își reduce considerabil valoarea.
Din 1978 și pînă în 1982 aportul din exterior, adică migrația din me­
diul rural, reprezintă între 66,8% în 1978 și 76,9°7d în 1982. In întreaga
perioadă contribuția mișcării mecanice la sporul total n-a coborit sub
64%. Acest aflux extern de forță de muncă este cauzat de construcția
unui obiectiv foarte important din domeniul industriei grele, și anume
Combinatul de Utilaj Greu, care a reprezentat un veritabil centru po-
larizator al forței de muncă din mediul rural.
în ultimii ani preponderența revine sporului natural: cel mecanic
a contribuit în 1985 la creșterea generală a numărului doar cu 28,7%.
159
3. Originea geografică a populației
i zî -c'pdere al originii sale geografice
Analiza populației din punctul de je polarizare a orașului,
permite, pe de o parte, aprecierea cap^ iocal sau îndepărtat, pe de
*
delimitarea ariei sale de influența pe P dinamicii economice și
altă parte aceasta puțind conduce la evaluarea mnawr
demografice a orașului. _ __ si pentru municipiul
Pentru fiecare oraș m partide. ^imniTîale geografice a suferit
Iași, structura populației sub aspectul originii g+ c A O-A_
modificări de la o etapă la alta în funcție de importanța care; ; cor-
dat orașului în cadrul economiei naționale și de ritmul de dezvoltare al

Pînă la al doilea război mondial Iașii au manifestat o capacitate

de atracție minimă asupra populației zonelor înconjurătoare din Mol-

1£A
mai mare, do dinainte de 1920 și pînă în 1950, incluzînd astfel și peri­
oada celui de al doilea război mondial, ponderea celor născuți în alte
localități este și mai mică, chiar sub 30%. (Fig. 21).
Expansiunea fără precedent a industriei începînd chiar cu dece­
niul 1950—1960 a avut o mare influență asupra structurii populației
după locul nașterii.
Municipiul Iași fiind unul din puținele orașe mari ale Moldovei și
singurul mai important din această parte a țării, la est de Șiret, excep-
tind orașul Galați, a fost puternic impulsionat de transformările din
structura economiei noastre, de procesul activ de industrializare de după
1950. El devine un mare centru industrial și acest fapt a dat naștere
unei imense puteri de atracție asupra populației rurale din imediata sa
apropiere, precum și asupra cîtorva județe mai puțin industrializate
din nordul și estul Moldovei. Procesul acesta este foarte bine reflectat
de structura populației după locul de origine la recensămîntul din 1966.
Acum 69,6% din populația municipiului Iași provenea din alte locali­
tăți. Astfel abia unul din trei locuitori era localnic, aceștia reprezen-
tînd numai 32,6% din total.
Sporul natural foarte ridicat din perioada 1967—1975 schimbă
acest raport în favoarea localnicilor, ponderea lor fiind la recensămîn­
tul din 1977 de 40,1%. în mod firesc și cota celor originari din alte lo­
calități s-a redus la 59,9%, deși procesul de stabilire în oraș al celor din
alte localități continuă să fie foarte activ. Numai în perioada 1970—
1974 s-au stabilit in Iași peste 37.000 de persoane provenind din jude­
țul Iași și din alte județe.
Aria de proveniență a acestora este, însă, relativ redusă. Ea s-a re­
zumat în majoritatea perioadelor, la cîteva județe din Moldova intrate
mai puternic în sfera de influență a orașului Iași. Astfel, pe lîngă

persane
40000

ăOODO

20.000

10.000

...llllu
Ș §
O
X/^nîscijti în municipiul foși

F născuțiînjwfețui
județt

> zh ofrtfiri
■I născufi
Fig- 21 — Data ®ta^ir^teini0Stăți Fig. 22 — Structura populației
din alte localități
populației onSina[J77) după originea geografică (1577)

161
populația localnică din 1977, care reprezenta 40,1% din total, celor pro-
veniți din județ le revenea o cotă de 28%. O pondere mai im­
portantă insă, de 30,5%, o deținea populația născută în alte județe, în
cea mai mare parte din Moldova. Un procent foarte mic (1,4%) îl re­
prezenta populația născută în alte țări. (Fig. 22).
Arealul de proyeniență al populației stabilite în Iași în 1977 era
formată din cîteva județe din Moldova, în special din cele cu un spor
natural mare și cu o dezvoltare mai lentă pe linie industrială, in faza
inițială. Astfel, pe lingă arealul județului lași, căruia îi revine peste
10% din populația recenzată în oraș, cele mai mari ponderi, cuprinse
între 5 și 10%, le-au avut locuitorii născuți în județele Vaslui (7,2%) și
Botoșani (6,6%). In următoarea categoric, între 3 și 5%, intra județul
Suceava, apoi o participare mai slabă, între 1 și 3%, revenea județelor
Neamț, Bacău și Galați. Dintre județele din Moldova participarea cea
mai slabă, de 0,5—1%, a avut-o județul Vrancca (0,8%), iar dintr-o arie
mai îndepărtată, din categoria aceasta face parte și județul Buzău. Mai
amintim aici, județele Brăila și Constanța, caro participau simbolic, cu
valori sub 0,5%. Pentru acestea nu putem vorbi de exercitarea puterii
de atracție a orașului Iași asupra lor ; participarea lor este cu totul în-
timplătoare, determinată de cauze speciale. Pentru Constanța însă,
aceasta reprezintă, de fapt, revenirea persoanelor plecate din județele
din Moldova într-o perioadă anterioară, pentru căutare de lucru, și sta­
bilirea acum în cel mai mare oraș al Moldovei, care le oferă condiții
bune de muncă. (Fig. 23).

Fig. 23 — Originea geografică a populației municipiului Iași, pe județe (1977)

4. Populația flotantă, indicator al mobilității

Prin populația flotantă se înțelege grupul de persoane • aflate tem­
porar într-o localitate, fie pentru lucru sau studii, fie pentru îngrijirea
sănătății sau alte scopuri.
 în marea lor majoritate flotanții sînt tineri. Unii sînt veniți pentru
calificare într-o meserie, urmînd să devină, în cel mai scurt timp, rezi-
denți ai orașului. Alții, de asemenea cu statut de flotant, veniți pentru
studii, sînt studenți, în special, cu o durată de ședere de 4—5 ani, că­
rora li se pot adăuga și elevii. Indiferent din ce categorie face parte,
populația flotantă reprezintă un element de referință în aprecierea di­
namicii unui oraș și a capacității sale de polarizare. Ponderea din ce
în ce mai mare a acestei grupe de populație atestă amplificarea diver­
selor funcții ale orașului.
Orașele mari, cum este și .orașul Iași, au o mare capacitate de atrac­
ție a_ populației flotante, prin funcția industrială, în primul rînd, dar
foarte frecvent și prin funcțiile terțiare, de exemplu cele culturală,
sanitară ș.a.
Ca orice fenomen demografic, ponderea populației flotante a avut
în cazul municipiului Iași fluctuații în timp, proporționale cu expansi­
unea diverselor sale funcții.
începînd chiar cu secolul al XlX-lea statisticile demografice din
țara noastră înscriu și acest aspect, al prezenței populației flotante,
de exemplu catagrafia din 1831 și recensămîntul din 1899. S-a înre­
gistrat, astfel, în 1899 o pondere a populației flotante a orașelor din
Moldova, deci inclusiv în orașul nostru, între 1 și 3% (Al. Ungureanu,
1980), ceea ce subliniază caracterul stagnant sau cu o dezvoltare foarte
lentă a acestor așezări. Ca profesii, predominanți în această etapă în
rîndul flotanților erau comercianții.
In aceeași măsură și în secolul al XX-lea, în prima parte a sa, chiar
pînă la al doilea război mondial, orașul Iași a primit un număr foarte
redus de flotanți, așa cum reiese din recensămintele din 1912 și 1930.
Și acum prezența lor se explică prin dezvoltarea într-o oarecare mă­
sură a funcțiilor terțiare, cea de învățămînt universitar, în special. Apoi,
funcția sanitară avea o oarecare putere de atracție, prin prezența clini­
cilor universitare, de mare prestigiu. Prezența acestei categorii de popu­
lație. care constituia populația flotantă, nu era mult superioară celei de
la sfîrșitul secolului al XlX-lea.
In perioada contemporană, prin profundele transformări survenite în
viața orașului pentru edificarea socialismului în țara noastră, se ampli­
fică, la cote fără precedent, toate funcțiile acestuia începînd cu cea in­
dustrială și continuînd cu cele de transport, comercială, culturală, sani­
tară etc. In același timp se dezvoltă foarte mult activitatea de construc­
ții, prin acțiunea de sistematizare a orașului sau de ridicare din teme­
lii a unor noi cartiere de locuit. Aceasta a marcat o perioadă cu o dina­
mică deosebită a numărului de locuitori. Ea este subliniată și de pon­
derea mare în ultimii ani a populației flotante, care a oscilat între 12 și
14% din total, pondere ce exprimă o puternică atracție a orașului.
Prin dezvoltarea industriei, a construcțiilor, populația tînără vine
pentru a se califica într-o meserie sau pentru a se angaja în industrie
și alte activități din diverse ramuri ale economiei. Foarte semnificative
sînt cifrele din anul 1980, cînd s-au înregistrat în localitate aproape
35.000 de flotanți, din care circa 12.000 veniți pentru lucru și peste
21.000 — studenți și elevi. Restul reprezintă alte situații : persoane ve­
nite pentru îngrijirea sănătății, căsătorii etc. Oricum, afluxul mare de
populație subliniază caracterul de oraș foarte dinamic. In 1985 popu-

163
 TABELUL XX

număr dc ponderea ( %)
anul flotanți din total
- i' ----------- ,■ ,

1979 34 815 12,2

1980 34 729 13
1981 33 647 12,3
1982 40 923 14,1
1983 41 706 13,9
1985 42 082 13,3

lația venită pentru lucru reprezenta 50,3% din totalul grupului acesta,
în același timp o foarte importantă parte revine, în continuare, studen­
ților, orașul avînd o foarte importantă funcție polarizatoare cultural-
universitară. în ultimii cinci ani, funcția de învățămînt a asigurat per­
manent aproape jumătate din ponderea populației flotante, în 1985 nu­
mai studenții reprezcntînd 28,3% din totalul flotanților.

5. Structura populației

Aspectele sub care poate fi interpretată structura populației unui

oraș sînt multiple, două însă sînt implicate direct în viața acestuia și
anume : structura demografică și cea economică. Prima privește popu­
lația din punctul de vedere al compoziției pe sexe și pe grupe de ‘vîrstă.
De echilibrul lor depinde, în egală măsură, comportamentul demogra­
fic, potențialul și structura forței de muncă. Cea de a doua se referă la
modul de implicare al populației în diversele ramuri de activitate ale
economiei orașului, după care se și definește personalitatea acestuia.

A. Structura demografică .
Structura pe sexe a populației municipiului Iași, privită pe o peri­
oadă mai lungă (1930—1985), ne permite să afirmăm că a fost și este
o structură echilibrată, reflectînd prin aceasta, în special în ultima vre­
me, un raport bun între ramurile economiei sale, care antrenează aproa­
pe în mod egal ambele sexe.
Indicele de masculinitate *), s-a menținut, în general, inferior celui
pe țară, dar cu toate acestea nu a prezentat mari diferențe. în 1930 va­
loarea acestuia era de 95,7, mai mic decît cel pe țară (98,7). Datorită
pierderilor umane provocate de cel de al doilea război mondial, în 1956
indicele de masculinitate se reduce la 90,06, fiind, în continuare, inferior
valorii medii naționale. El s-a îmbunătățit însă, după această perioadă,
cînd orașul devine un centru polarizator din ce în ce mai important,
care atrage populația tînără de sex masculin, încît valoarea sa în 1966
ajunge la 99,8. în 1977 acest indice se apropie de media urbanului pe
țară, cu o valoare de 97,5 față de 97,9, media națională.
1 !<■' - ’ . ■■ ....

- ------------------ ------------ ■ ■ -Uf- >n - . .

• Numărul de persoane de sex masculin1 la 100 persoane de sex feminin.

164
 TABELUL XXI
Evoluția indicelui de masculinitate (1930-1985)

Indicele Indicele
Anul
de masculinitate I Aiul
de masculinitate
1
1930 95,7 1977 97.5
1956 90,6 1978 97,4
1966 99,6 1979 97,3
1970 99,7 i 1980 94,2
1975 100,3 | 1981 95,08
1976 100,3 1985 95,8

Un ușor dezechilibru între sexe se poate remarca însă, pe piramida

vîrstclor, la nivelul anumitor grupe (Fig. 24). Exceptînd vârstele mici
(0—4 și 5—9 ani), unde indicele indică în mod firesc o predominare a
sexului masculin, o valoare mare apare la nivelul adulțîlor tineri. între
20 și 29 de ani, unde indicele de masculinitate atinge valoarea de 111,
apoi un maximum de 117 se poate observa la nivelul vîrstei de 30—35
de ani. Grupa masculină rămîne preponderentă pînă in jurul vîrstei de
50 de, ani, situație absolut normală. Excedentul masculin se explică prin
contingentul de tineri veniți pentru muncă în industrie și construcții.
Indicele își reduce apoi simțitor valoarea, incit la vîrstele înaintate, co­
boară la 72—75 și chiar la 60. Aceasta se datorește supramortalitățîi
masculine firești, precum și reducerii intensității migrației peste vârsta
de 50 de ani.
Structura pe grupe de virstă este a doua componentă de mare im­
portanță a structurii demografice, care permite evaluarea potențialului
de forță de muncă și este, de asemenea, răspunzătoare pentru valoarea
sporului natural.
Caracteristica principală a acestei structuri pentru orașe este pon­
derea foarte mare a adulților și de la această regulă nu se abate nici
orașul nostru. A doua caracteristică este ponderea mai redusă, față de
restul țării, a tineretului, datorate unei natalități urbane, în general, cu
rate mai mici.
Orașul Iași fiind însă exponentul unei zone cu un spor natural
foarte ridicat și avînd și o importantă funcție culturală și de învăță­
mînt, acestea i-au asigurat permanent o grupă de tineret foarte bine
reprezentată în toate perioadele.
Chiar din 1930 orașul avea o pondere mare de adulți (20—59 de
ani), aceasta reprezentînd 55,6% din total. Aceeași proporție mare s-a
menținut și în 1966, în jur de 56,6%. Perioada care a urmat, cu multi­
ple prefaceri economice, a făcut ca ponderea adulților să crească și mai
mult, în 1977 atingînd 57,3%.
Prin sporul său natural foarte înalt, orașul Iași a avut permanent
o pondere a tineretului peste valoarea mediului urban al țării, aceasta
fiind cuprinsă între 38,7o/0 (1930) și 34,1% (1977). Tinerețea populației
este o trăsătură definitorie a orașului universitar de astăzi.
Grupa care a suferit cele mai importante modificări a fost cea de
a treia vîrstă (peste 60 de ani), care a crescut proporțional față de 1930,

165
de la 5,7% la 8,7%, prin ridicarea duratei medii a vieții și prin redu­
cerea mortalității (Fig- 24).

Fig. 24 — Piramidele viratelor populației în 1930 și 1977

De aici rezultă că orașul Iași are o structură pe grupe de vîrstă

foarte bună, cu o pondere foarte mare a tineretului și o foarte mică
grupă de vîrstnici, mult sub media urbană a țării, premisă favorabilă și
pe mai departe pentru a avea o creștere a numărului de locuitori, în
bună parte prin sporul natural.
Și piramida vârstelor reflectă același echilibru, deși cu o ușoară
tendință de reducere a bazei în ultima perioadă. Ea mai indică însă și
unele ștrangulări, de exemplu la grupele de 10—15 ani și 30—35 de ani.
Prima este rezultatul natalității foarte slabe din anii 1965—1966, cea
de a doua se datorește pierderilor și natalității slabe din timpul celui
de al doilea război mondial. Aceasta din urmă apare mai evidentă la
grupa feminină, ea nefiind compensată de un aflux migratoriu rural
puternic, așa cum s-a petrecut în cazul grupei masculine de la acest
nivel de vîrstă.
Atât pentru 1930 cît și pentru 1977, piramida prezintă o dezvoltare
puternică la nivelul grupelor de 15—20 și 20—25 de ani, acestea reflec­
tând funcția culturală a orașului și prezența unui mare număr de stu-
denți și elevi. .

B. Structura economică
Raportul dintre populația ocupată și cea întreținută reprezintă cel
mai important aspect al acestei structuri. De raportul echilibrat între
acestea depinde calitatea vieții populației întregului oraș.
Ca orice mare centru urban, cu o puternică industrie, municipiul
Iași are o pondere mare a populației ocupate. Aceasta a oscilat în func­
ție de ritmul de dezvoltare al orașului, sub toate aspectele sale. în 1966
populația ocupată reprezenta 45,7% din total, aceasta fiind considerată
o pondere medie de antrenare a populației în activități productive și
neproductive. Ponderea mai mică în toate perioadele a populației ocu­
pate, față de alte orașe din categoria celor de peste 100.000 de locuitori,
din care face parte și municipiul Iași, se explică prin funcția sa cultu­
rală, prin numărul mare de studenți și elevi care, prin forța lucrurilor,
sînt inactivi, grevînd ușor asupra grupei de activi.
In toată perioada de după 1966, însă, datorită amplificării și a ce­
lorlalte funcții, ponderea populației ocupate a crescut, oscilînd între va­
lorile de 53,7% în 1977 (136.617 persoane), 58,7% în 1980 (147.497 per­
soane) și 55,9% (163.800 persoane) în 1985. Cotele tot mai ridicate de
antrenare a populației într-o formă de activitate, prin crearea continuă
de noi locuri de muncă, se reflectă și în raportul dintre populația an­
gajată și cifra de 1000 de locuitori. în 1977 raportul era de 515 persoa­
ne angajate la 1000 de locuitori, mărindu-se în 1985 la 521 la 1000 de
locuitori.
Industrializarea foarte puternică, din ultimul deceniu, în special, a
creat foarte multe locuri de muncă și acest lucru se observă dintr-o su­
mară analiză pe perioada 1970—1985, cînd numărul personalului mun­
citor a crescut cu 61,0%.
TABELUL XXII
Dinamica personalului muncitor

Industrie Construcții
Total Din care
Anul personal muncitori Total din care Total din care
personal muncitori personal muncitori

1970 93 672 65 228 35 102 30 904 14 711 11 952

1975 122 369 92 344 54100 49 201 14 711 12 878
1976 129 124 98 008 57 643 52 625 15 670 13 649
1977 136 617 104 379 61 075 55 861 19 857 17 765
1978 140 253 107 966 64 604 59 621 17 638 15 516
1979 143 478 110 163 67 865 61814 17 638 15 516
1980 147 497 113 017 69 890 63 427 17 501 15 308
1981 149 103 115 053 71 191 64 396 15 988 13 833
1982 149 099 113 372 71 309 63 972 14 215 12 122
1985 150 840 114 767 73 581 64 578 14 968 12 774

Aceeași evoluție pozitivă înscrie și structura_pe sexe_a_papulației

actiye, în sensul că a crescut continuu ponderea personalului de sex fe-
"minîn antrenat în diverse activități.
In 1966 ponderea feminină în structura activilor era de 40,2%, iar
în 1977 ea s-a ridicat la 44,1%. Sînt, însă, ramuri de activitate unde
sexul feminin este preponderent, de exemplu în industria textilă, par­
țial și cea alimentară, serviciile (transportul în comun, comerțul, ali­
mentația publică, ocrotirea sănătății, învățămîntul).
Antrenarea populației într-o proporție ridicată în diverse activi­
tăți a determinat și o reducere considerabilă a indicelui de dependen­
ță’’). Aceasta s-a redus continuu, chiar și în anii în care sporul natural
a fost foarte înalt, oscilînd între 119 inactivi la 100 de activi în 1966,
93,9 în 1977 și 94,4 în 1985.

* Ponderea inactivilor Ia 100 de activi.

167
 Structura profesională a populației ocupate este o problemă de un
deosebit interes in studiul unui oraș, deoarece cunoașterea acesteia per­
mite identificarea și ierarhizarea funcțiilor orașului, și este un element
important, pe lingă altele, ce sprijină clasificarea urbană, adică este un
criteriu de stabilire a personalității orașului.
Structura profesională a populației ocupate poate fi abordată în di­
verse moduri, dar o apreciere cuprinzătoare și sintetică se face anali-
zind cele trei sectoare de activitate : primar, secundar și terțiar. In sec­
torul primar intră populația ce lucrează în agricultură și silvicultură,
în cel secundar populația din industrie și construcții, iar terțiarul cu­
prinde activitățile de servicii.
Raportul dintre cele trei sectoare nu este totdeauna același. De
exemplu, în anul 1930 orașul Iași avea ca activitate preponderentă pe
cea de servicii, un sector primar foarte dezvoltat iar lipsa industriei
explică slaba reprezentare a celui secundar.
Începînd cu anul 1956 apare o dezvoltare, destul dc lentă încă,
a funcției industriale, îneît orașul Iași devine un oraș de servicii — in­
dustrial (I. Șandru și colab., 1961).
Chiar și în 196^ orașul Iași se menține aproximativ pe aceeași po­
ziție, incit sectoruFterțiar antrena 44% din populația activă iar secto­
rului secundar, care începuse să se dezvolte îi revenea 39,7%, din
populația activă. Sectorul primar rămăsese mult prea dezvoltat pentru
un oraș de talia lașilor, antrenînd 16,2% din populația ocupată.
Modificările cele mai importante s-au petrecut, însă, în această pri­
vință, în deceniul 1970—1980, cînd iau o amploare deosebită activitățile
sectorului secundar, căruia îi revenea în» 1977} o pondere de 57% din
activi. In același timp rămîne pe o poziție importantă și sectorul ter­
țiar, cu 40,8% din populația activă, care servește, în bună parte,
funcția culturală — de învățămînt universitar.
întreaga modificare s-a referit în această etapă la dezvoltarea ver­
tiginoasă a sectorului secundar și reducerea sectorului primar, care mai
antrena numai 2,2% din populația activă. Orașul Iași devine acum un
oraș industrial și de servicii.
Din totalul populației active din sectorul secundar, 83% lucrează în
industrie și numai 17% in construcții. în cadrul industriei cel mai im­
portant număr de populație este antrenat în industria grea, construc­
toare de mașini (28,3%) și chimică (20,5%). în ordinea ponderii urmea­
ză industria textilă (19,5%). Dar, dacă la industria textilă este cumu­
lată și industria de confecții, ea devine ramura din industria ieșeană
care are cel mai mare număr de personal muncitor, 1/3 din totalul din
industrie (30,4%). Ponderi mai puțin importante revin personalului
muncitor din industria lemnului (5,4%), industriei alimentare (7%) ș.a.
In cadrul sectorului terțiar o importanță deosebită o are în munici­
piul Iași personalul din învățămînt, cercetare, cultură și artă, acesta re-
prezentînd 29,7»/0 din populația activă a sectorului terțiar. Ca pondere,
urmează circulația mărfurilor (20,2%), ocrotirea sănătății (17%) și trans-
. porturile (13%).
**------ ' Structura națională. Municipiul Iași este, din acest punct de vede­
re un oraș cu o populație foarte omogen alcătuită. Ea este formată
aproape în totalitate din români, a căror pondere este de 98,8%, alături
de care mai pot fi amintite cîteva grupuri naționale, reprezentate foar-

168
te slab. Acestea provin în cea mai mare parte din migrațiile ce au avut
loc în prima parte a secolului al XlX-lea din Imperiile Rus și Austriac,
spre orașele din Moldova de nord în special, care schițau o oarecare
dezvoltare pe linie economică. Alții reprezintă persoane de alte națio­
nalități, mai recent stabilite în oraș prin căsătorie, sau din alte interese.
Printre grupurile mai bine reprezentate este cel al evreilor care în
1977 nu formau decît 0,7% din total (2.011 persoane). La acesta se mai
adaugă un număr extrem de redus de maghiari (0,21%) și de germani
(0,06%). Alte grupuri sînt doar simbolic reprezentate.

6. Repartiția teritorială a populației

Noțiunile de oraș și de habitat urban sînt legate, în mod necondiți­
onat, de un anumit grad de concentrare a populației, indiferent clacă
orașul este exponentul unei regiuni mai slab sau mai bine populate.
Concentrarea, acest element care definește deci habitatul urban și ca-
re-1 deosebește radical de cel rural, rezultă din specificul activităților
urbane. Ea se exprimă, curent, prin densitatea generală a populației.
Pentru analize speciale se mai folosește așa numita’densitate rectifi­
cată, elementul la care se raportează populația fiind, după caz, su­
prafața locuibilă, numărul de camere etc., fiecare aspect reflectînd si­
tuații specifice, care pot fi interpretate în mod diferit.
De-a lungul unor perioade mari, densitatea generală a orașului Iași,
ca și modul de grupare a valorilor acesteia în interiorul lui, s^au modi­
ficat foarte.m.uli_de. la. o epocă la alta.
în perioadele mai vechi, pînă în secolele XVII—XVIII inclusiv,
orașul Iași avea o densitate medie relativ mare, aceasta fiind, de altfel,
o trăsătură caracteristică a orașului feudal. Ea era legată de specificul
activității, de fizionomia orașului, implicit de trama stradală și de con­
dițiile de insecuritate în care trăia populația, în general, și cea urbană,
în special, în perioadele respective. Principalele activități pe care le des­
fășura orașul în această etapă erau meșteșugurile și comerțul, activități
care presupun concentrare pentru buna lor desfășurare. La aceasta adă­
ugăm particularitățile fizionomiei orașului, cu străzi înguste, adaptate
mijloacelor de transport cu tracțiune animală. în plus, concentrarea
mai era determinată de necesitatea permanentă de apărare în comun a
populației și a bunurilor sale. Toate acestea justifică concentrarea locu­
ințelor și o densitate destul de mare, care oscila între 70 și 100 loc./ha.
Deși mare, aceasta era mult mai mică față de cea a orașelor medievale
vest-europene (Al. Ungureanu, 1980). Orașul se limita la o suprafață
redusă, ce se întindea numai pe terasa de 20—25 m, între actualele clă­
diri ale Bibliotecii Centrale Universitare, Golia și Palatul Culturii.
In perioadele ce au urmat extinderea orașului prin înglobarea unor
localități rurale (Tătărași, Rufeni), prin construirea unor cartiere cu spe­
cific rural, cum ar fi Frumoasa, Păcurari și altele, sau prin apariția car­
tierului claselor avute, din zona Copou, cu grădini și curți mari, ca și
prin amenajarea unor întinse spații verzi publice, au dus la reducerea
*La
valorii densității. acestea trebuie să mai adăugăm faptul că, în a
doua jumătate a secolului al XlX-lea, numărul populației a crescut foar­
te greu. In aceste condiții la sfîrșitul secolului al XlX-lea, în 1899, Iașii
aveau o densitate de numai 36,6 loc./ha.

169
 In prima jumătate a secolului XX, o ușoară înviorare a economiei
și dezvoltarea orașului pe linie capitalistă fac ca în 1930 densitatea
medic să se situeze în jurul valorii de 48 de loc./ha.
Pierderile cauzate de cel de al doilea război mondial, în oameni și
spațiu locativ, determină o reducere a numărului de locuitori și, bine­
înțeles, și a valorii densității, care în 1948 ajunsese la numai 44,3 loc./ha.
O etapă nouă în această privință o constituie perioada de după
19:i0 cînd ritmul înalt de dezvoltare al economiei duce la creșterea ra­
pidă a numărului de locuitori# Astfel densitatea medie a populației spo­
rește de la etapă la etapă, îneît în 1956 erau deja 53,2 loc./ha, în 1980
valoarea densității crește la 78,6 loc./ha, în 1983 — la 88,4 loc./ha iar in
1985 este de 92,7 loc./ha.
Modificările cele mai importante, însă, le-a suferit modul de dis­
tribuire și de grupare al densităților în interiorul orașului.
jsfn anul 1930 Iașii reprezentau tipul de distribuție clasică a popu­
lației în cadrul vetrei sale. Densitățile se desfășurau în aureole concen­
trice, cu cele mai mari valori situate în centrul istoric al orașului. Aici
densitatea oscila între 100 și 200 loc./ha și chiar depășea aceste cifre
(E. Pettrov, 1936). Cea mai mare parte a centrului orașului în etapa
respectivă se încadra între valorile de 50 și 100 loc./ha, o densitate ur­
bană mică din cauza tipului specific de locuințe parter, înconjurate de
mari spații verzi, în general ocupate de o singură familie (Fig. 25).
Valoarea densităților se reduce treptat spre periferie, spre cartie­
rele rezidențiale provenite din așezări rurale, cartiere cu un caracter
rural, cum ar fi Tătărașii, Păcurarii, ș.a., unde densitățile oscilau între
20 și 50 loc./ha. Valoarea densității se reducea considerabil în cartierul
nou din Copou, pînă sub 20 loc./ha. Densitățile mici se continuau în zo­
nele de locuințe dispuse tentacular în lungul arterelor de penetrație în
oraș, cu excepția Socolei, cartier muncitoresc, și a Nicolinei, cu locuințe
insalubre, lipsite aproape cu desăvîrșire de confort urban, dar cu o densi­
tate ce se ridica la valori de 50—100 loc./ha, valori de cîteva ori mai
mari față de cartierul rezidențial înstărit de pe colina Copou.
In perioada contemporană, de edificare a socialismului, prin planul
de sistematizare s-au conturat și s-au construit cartiere noi, dotate cu
confortul cel mai modern posibil, și a apărut o nouă repartiție teritori­
ală a populației ^Densitatea medie în 1985 fiind de 92,7 loc./ha, este de­
pășită prin această valoare media de 60 loc./ha a categoriei de orașe
din care face parte municipiul Iași și, cu mult, media urbană
națională, de 40 loc./ha. Densitatea rectificată, adică cea provenită din
raportarea populației numai la perimetrul clădit este de 109,2 loc./ha,
mai mică decît media țării (136 loc./ha), aceasta reflectînd confortul ri­
dicat pe care-1 oferă municipiul Iași locuitorilor săi, prin dimensiunile
relativ mari ale celor peste 70.000 de locuințe noi, iar pe de altă parte,
existența, în unele cartiere, a unei dispersii relativ mari a locuințelor.
Sistematizarea tramei stradale și modernizarea mijloacelor de trans­
port în comun au permis mutarea centrului de greutate al densități­
lor din centru către periferie, prin construirea unor cartiere noi, mo­
derne, prin folosirea spațiilor disponibile de aici, conservarea perime­
trului istoric și a spațiilor verzi din partea veche a orașului.
Populația este acum grupată în mari ansambluri arhitectonice dez­
voltate pe verticală, fiecare dintre ele adevărate orașe, cum ar fi Ale-

170
 Fig. 25 — Densitatea populației în 1930 și în 1980

scandru cel Bun, cu cei aproape 59.000 de locuitori, care reprezintă

17,7% din populația întregului oraș, sau Tătărași-Sud, cu cartierele
Metalurgiei, Grădinari și Complexul studențesc Tudor Vladimirescu, cu
peste 51.000 locuitori, respectiv 15,4% din total. Cu ponderi mai mici
sînt Zona industrială Țuțora, cu 7,4% din populație (24.700 locuitori),
Dacia, cu 6,5% (21.500 locuitori), Copou, cu ponderea sa mare a tinere­
tului studențesc, deținînd 5,8% (22.500 locuitori), Tătărași-Nord, cu
5,8% (19.200 locuitori), Păcurari Vest, cu 4,1% ș.a. (Fig. 25).
Valoarea densităților generale a atins cifre inimaginabile în trecut
pentru cartierele-grădină cum erau Tătărașii și care în 1980, în partea
sa de sud avea pînă la 300 loc./ha, în Tătărași-Nord valoarea densi­
tății fiind chiar mai mare (308 loc./ha). Valorile cele mai mari se întâl­
nesc însă în Alexandru cel Bun, 529 loc./ha, în Nicolina-Socola, adică
în perimetrul dintre Podul Roșu, Șoseaua Țuțora și Bulevardele Nicolina
și Republicii, cu 405 loc.Zha, ca și în zona Cantemir—Podul de Piatră,
cu 200 loc./ha.
Sistematizarea a afectat, într-o primă etapă, în măsură mai mică
partea centrală a orașului care cuprinde, mai mult decît în alte orașe
ale țării, pe un spațiu relativ restrîns, în perimetrul istoric, o densitate
foarte mare de monumente de mare importanță în istoria țării. Partea

171
 Fig. 26 a

centrală, astfel, a rămas, cam la aceleași valori ale densității populației,

de 100—200 loc./ha, însă aria acestor valori s-a extins mult. Această
zonă cuprinde acum 9,8% din populația totală, sau 32.000 de locuitori,
în marile ansambluri arhitectonice din Piața Unirii, bulevardul Inde­
pendenței — recent sistematizat etc.
Densitățile cele mai mici, sub 20 loc./ha și de 20—50 loc./ha, revin
zonelor periferice, cu caracter rural, de exemplu, Bucium, așezare ru­
rală recent atașată orașului, sau Tîrgușorul Nicolina, Frumoasa, Abator,
Galata și Țicău. Și zonă Copou are valori sub 20 loc./ha în extremitatea
sa nordică, dar ei îi revin întinse spații verzi, conservate ca spațiu de
agrement, în interiorul orașului. O insulă de mică densitate o formează
și zona cuprinsă între Podul Roșu și malul stîng al Bahluiului, pînă la
Podul Metalurgiei, un cartier de învățămînt politehnic, care adăpostește
numai spații de învățămînt. Cu aceeași densitate, de 20—50 loc./ha,
este și Zona industrială Țuțora, cea mai importantă platformă industri­
ală a orașului, care grupează 7,5% din populație sau 25.000 de locuitori,
dar pe o suprafață foarte mare, de 736 ha. (Fig. 26 a).
Prin această redistribuire a populației pe spațiul geografic al ora­
șului s-a modificat sensibil profilul densităților. Comparativ cu anul
1930, doar în centru au rămas aproximativ aceleași densități. Valorile
cele mai mari se întîlnesc acum, într-un profil est-vest în cartierele
 Fig. 26 b

Dacia, Alexandru cel Bun, Tătărași-Nord și Tătărași-Sud. Ele depășesc

de cîteva ori valorile părții centrale (Fig. 27).
Aspecte foarte interesante relevă analiza densităților raportate la
suprafața locuibilă. Valorile cele mai mari revin, în primul rînd, zone­
lor industriale Țuțora și Nicolina — Combinatul de Utilaj Greu. Zona
■Țuțora are cea mai mare densitate de acest tip și anume 3.393 loc./ha.
Aceasta nu se datorește unei supraaglomerări sau unui confort redus
ci faptului că zona cuprinde un spațiu școlar de învățămînt mediu in­
dustrial, unde este destinată o mare parte din spațiul locativ utilizării
colective, în internate și cămine de nefamiliști ale personalului munci­
tor angajat în industrie. Acest grup reprezintă 59% (14.000 persoane)
din totalul populației din Zona industrială Țuțora. (Fig. 26 b).
Densități mari la suprafața locuibilă mai are, apoi, cartierul Copou,
și anume 1.600—-1.800 loc./ha, datorate ponderii mari a studenților și
•elevilor din cămine și internate, care dețin 45% din totalul populației
Copoului, deci datorate aceleiași utilizări colective, în mare parte, a spa­
țiului locativ.
Tot în categoria densităților mari (1.600—1.800 loc/ha) intră carti­
erele cu unele trăsături rurale, Bucium și Abator, care dispun de spații
locative reduse, din cauza locuințelor de tip parter și cu dotări mai
modeste.
173
 Fifi. 26 c

Cele mai mici densități, însă, le au partea centrală a orașului, car­

tierele Alexandru cel Bun, Nicolina-Socola și Tătărași-Nord, tocmai
acelea unde se întîlnesc cele mai mari densități generale. Aceasta relevă
un înalt grad de confort, cu spații locuibile mari.
Trăsături cu totul deosebite le conferă aspectul foarte analitic al
densității, care reiese din numărul de persoane pe cameră. Din analiza
hărții rezultă aceleași valori mari în Zona industrială Țuțora, cu 4,4
persoane pe cameră, explicabil prin numărul mare de elevi și utilizarea

Fig. 27 — Profilul densității populației orașului

Iași in 1930 și 1985

174
 Fig. 28 — Densitatea populației prognozată pentru 1990

colectivă a spațiului. De asemenea, zona Nicolina—C.U.G. se caracteri­

zează printr-o densitate mare la spațiul -locativ, zona fiind în plină re­
construcție, pentru a satisface necesarul de locuințe pentru personalul
Combinatului de Utilaj Greu. Aici, densitatea pe cameră este de 2—2,5
locuitori. Celei mai mari părți a orașului îi revin densități mici, între
1,5 și 2 și chiar sub 1,5 persoane pe cameră, cel mai mare număr de
camere revenind cartierelor Alexandru cel Bun, Socola-Nicolina, Tătă-
rași-Nord, Tătărași-Sud și Centru. La acestea se mai pot adăuga cartie­
rele Păcurari-Vest și Păcurari-Est (Fig. 26 c).
Privind perspectiva apropiată, 1985—1990, harta densității gene­
rale se va modifica vizibil. Cele mai importante schimbări sînt legate
de prezența Combinatului de Utilaj Greu, care prin cei peste 20.000 de
angajați ai săi în final transformă, îneă din 1985, întreaga zonă Nico-
lina-Frumoasa într-un cartier rezidențial preuz’nal. în Nicolina densi­
tatea va crește de la 20—50 de loc./ha la 315 iar cartierul Frumoasa,
de la cele mai mici valori, de sub 20 locJha, prin construirea unui foar­
te frumos ansamblu de locuințe, va ajunge la o densitate de 50—100
loc./ha, valoarea densității aici crescînd cu 60 loe/ha între anii 1985 și
1990. (Fig. 28).
175
 Schimbări importante va înregistra și cartierul Păcurari-Vest, cu
densități mai mari cu 65,9 loc./ha față de cele actuale, prin sistematiza­
rea arterei Păcurari, a zonelor Canta și Moara de Foc. De asemenea, și
în Păcurari-Est creșterile vor fi mai mari, cu 52,4 loc./ha. Și în unele
părți ale centrului, ca de pildă în zona gării, densitatea va crește cu
25,1 loc./ha, ca și în zona centrului civic al orașului. Aici prezența, însă,
a numeroase clădiri cu destinație de utilizare publică nu va modifica
prea mult valoarea densității actuale, care este în jur de 100—200 loc./
ha. (Fig. 28).
Modificări mai mici sau aproape nule sînt prevăzute în zonele So­
cola, Țuțora și Copou.
In perspectiva mai îndepărtată se prevede construirea unei noi zone
de locuințe, Bahlui-Vest, zonă care va avea în final peste 77.000 de lo­
cuitori, ceea ce îi va asigura de asemenea densități mari, similare cu
cele din cartierele vecine și cu același profil arhitectonic, Dacia și
Alexandru cel Bun.

176
XI. INDUSTRIA £ 'J

> y 1. •

Considerafii istorico-geografice
Orașul Iași, important focar de istorie, cultură și știință al Româ­
niei, nu s-a înscris secole de-a rîndul în galeria marilor centre industri­
ale. Această nouă funcție și-a dobîndit-o în perioada construcției socia­
liste, mai exact în ultimele două decenii. Meșteșugurile sînt mențio­
nate încă din secolul al XV-lea, fiind amintite breslele curelarilor și
dubălarilor. In sec. XVII—XVIII, printre meșteșugurile practicate erau
și fierăria, argintăria, zlătăria, croitoria, olăritul ș.a.; în prima parte a
sec. al XlX-lea crește numărul croitorilor, lemnarilor, blănarilor, ciz­
marilor, boiangiilor, lumînărarilor, etc.; tot acum, se înființează și o
serie de ateliere mai mari, frecvent denumite și „fabrici", dintre care
amintim : fabrica de bere „Zimbru" (1858), fabrica de luminări din ste-
arină a lui Theodor Ghica (1841), fabrica de fidea și macaroane (1842),
prima fabrică de cărămidă (1843), ș.a. •,
In ultimele decenii ale sec. al XlX-lea, ca urmare a impulsului dat
de legislația protecționistă și de construcția căilor ferate, s-au înființat,
cu capital industrial sau societar, noi ateliere sau „fabrici", printre care
mai reprezentative au fost fabrica de țigarete, înființată în 1876 (cu
374 muncitori în 1902), fabrica de frînghii (1886) — actuala „Textila",
fabrica de mobilă „Fortuna" (1888), turnătoria mecanică din cartierul
Păcurari (1893) — mai marc decît aceea din cartierul Nicolina —, Aba­
torul din cartierul Tătărași (1897), Centrala de energie electrică (1899)
— ce funcționa cu aburi și apă din rîul Bahlui —, Atelierele mecanice
„Nicolina" (1906) — profilate pe repararea materialului rulant —, fabrica
„Moldova" (1907) — pentru tricotaje —. „Țesătura" (1910), fabrica de în­
călțăminte „Viitorul" (1908), ș.a. Dacă în statistica anului 1885 în ora­
șul Iași sînt menționate 36 de „fabrici" (în care lucrau doar 532 de mun­
citori), în perioada dintre cele două războaie mondiale numărul aces­
tora ajunge la 65, din care, cele mai multe aveau un profil textil și
alimentar. Astfel, în 1938 din ramura textilă se detașau cîteva unități
producătoare de tricotaje („Moldova") și țesături („Textila" și „Țesă­
tura") iar din ramura alimentară — morile și unitățile de obținere a
uleiului („Olea" și „Oliyia"), berii („Zimbru"), mezelurilor („Abatorul"),
țigaretelor, spirtului și oțetului. Celelalte ramuri dețineau ponderi mult
mai mici iar numărul unităților era redus. Astfel, industria metalur­
gică era reprezentată de atelierele „Vulcan", „Progresul" și „Biruința",
care produceau grătare, ceaune, broaște, balamale, cîrlige, șaibe, pot-
coave, zăvoare, pluguri, sape, hîrlețe, lopeți, topoare, piese turnate din
fontă, cuptoare, mobilă de fier ș.a..
In ramura chimică funcționau unități de vopsitorie și fabricare a
săpunului ; în celelalte ramuri industriale se mai produceau : mobilă
(„Moldova14 — cu 37 lucrători), încălțăminte („Viitorul44), cărămizi, te­
racotă, tuburi, dale, ș.a.
Deci, luînd în considerație producția fizică, numărul de unități
(„fabrici44) și numărul de lucrători pe ramuri ale industriei, constatăm
că vechiul profil industrial al orașului Iași era textil-alimentar. Peri­
oada de după al doilea război mondial corespunde cu materializarea
politicii de industrializare socialistă, de repartizare judicioasă a forțe­
lor de producție pe întreg teritoriul țării, de dezvoltare armonioasă a
tuturor zonelor geografice și de valorificare integrală și rentabilă a for­
ței de muncă. In acest context, orașul Iași primește din partea statului
o atenție deosebită, înscriindu-se pe traiectoria unei industrializări ra­
pide și moderne.
Vechile „fabrici44 capitaliste, de talie mică, slab utilate și cu ran­
damente scăzute, care au mai rezistat concurenței pînă în anul naționa­
lizării principalelor mijloace de producție (1948), au dispărut, majori­
tatea stabilimentelor fiind ulterior transformate în garaje, depozite sau
spații de locuit ; doar cîteva dintre acestea, într-o primă etapă, au fost
preluate de cooperația meșteșugărească și industria locală, fiind apoi
supuse unor ample lucrări de reconstruire, reutilare și reprofilare, ca
în cazul „fabricilor44 de : lăcătușerie și reparații Kaizerman, de tîmplă-
rie („Fulger44), textile („Industria textilă ieșeană44), de tricotaje („Per­
fecțiunea4'), de mobilă („Fortuna44) și morărit („Dacia44) ; profilul pro­
ducției s-a menținut același în cadrul unităților : „Zimbru44, „Țigarete44,
„Textila44, „Moldova44, „Nicolina44, „Țesătura44 și „Abator44.
După 23 August 1944, și în special după 1960, în orașul Iași s-au
construit numeroase întreprinderi industriale, de mare capacitate și
înaltă tehnicitate, divers profilate, majoritatea în zona industrială de
sud-est, una dintre cele mai mari și mai moderne zone industrial-ur-
bane, ce deține 2,2% din producția industrială a țării.

Premisele apariției și dezvoltării industriei

Noua industrie ieșeană s-a sprijinit pe o serie de premise politico-
economice, sociale, tehnice și organizatorice. Politica economică, deose­
bit de favorabilă, s-a materializat prin ponderea mare a investițiilor
alocate industriei (59% în cincinalul 1966—1970 și 65% în cincinalul
1971—1975), comparativ cu celelalte ramuri ale economiei orașului Iași.
Apoi, materiile prime din zonele imediată și apropiată au favorizat
dezvoltarea industriei alimentare, a materialelor de construcții și, par­
țial, a industriei textile, confecțiilor și lemnului. Industria grea, însă,
în cea mai mare parte, este obligată să apeleze la o aprovizionare de la
mare distanță pentru unele materii prime, produse semifinite, suban-
samble și piese de schimb ; în aceste condiții realizarea producției anu­
ale (fizice și nete) este condiționată atît de realizarea planului unități­
lor furnizoare cît și de funcționarea sistemelor de transporturi. în ulti­
mul timp, aprovizionarea cuprinde următoarele grupe de produse :

178
 — produse siderurgice, ce sînt aduse de la Galați, Reșița, Hune­
doara, Călan și Vlăhița ;
— subansamble și piese de schimb, furnizate de unitățile industri­
ale din. Focșani, Sibiu, Alexandria, Rîmnicu Sărat, Bîrlad, Suceava,
Cîmpina, Roman, Pitești, Timișoara, București, Bacău, Rîșnov, Brașov
ș. a. ;
— produse chimice, aduse de la Cîmpina, Gheorghe Gheorghiu-Dej,
Brazi, Pitești, Rîmnicu Vîlcea, Timișoara, Baia Mare, Ocna Mureș, Sâ-
vinești, Lupeni, Craiova, Valea Călugărească, București, Brăila, Turda,
Cluj-Napoca, Brașov ș.a.;
— produse textile, furnizate de unitățile din Gheorghieni, Bucu­
rești, Vaslui, Suceava, Luduș, Berveni, Zalău, Fălticeni, Cisnădie, Ora­
dea, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc, Pitești, Arad, Galați ș.a.;
— lemn, cherestea, furnire etc., de la Gura Humorului, Fălticeni,
Cîmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Constanța, Drobeta-Turnu Severin,
Rîmnicu Vîlcea ș.a. ;
— produse alimentare, aduse de la Bîrlad, Urziceni, Craiova, Cărei,
Bucecea, Tîrgu Mureș, Bacău, Cîmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei,
Constanța ș.a.
Asigurarea cu forță de muncă (atît sub aspect cantitativ cit și ca­
litativ) a constituit cea de a treia premisă favorabilă pentru amplasarea
și dezvoltarea ulterioară a unor ramuri și subramuri; calificarea forței
de muncă s-a realizat fn școlile profesionale, liceele industriale și di-
verse facultăți din orașul Iași.
/ In anul 1945, 48,9% din populația activă a orașului Iași lucra în
/ industrie (din care cea mai mare parte în industria grea) dar, asociind
și construcțiile, ponderea urcă la 58,6%. Dar, dezvoltarea industriei a
depins și depinde încă în mare măsură și de alți factori generatori de
industrie, care în cazul de față au un potențial relativ mai redus, cum
%ar fi aprovizionarea cu energie electrică, combustibili și apă industrială,
în acest scop, un rol deosebit l-au avut racordarea orașului la sis­
temul energetic național (prin liniile de 110 KV : Roman-Iași, 1957 ;
de 220 KV : Borzești-Iași, 1974 și de 400 KV, 1981) și intrarea în pro­
ducție în 1966 a Centralei electrice și de termoficare.
Apa industrială s-a asigurat, relativ dificil, din sursele Timișești și
Prut. De asemenea, în categoria premiselor favorabile se mai pot în­
scrie : posibilitatea cooperării în producție între unitățile industriale
din oraș și exportul care reprezintă un stimulent și o condiție a dezvol­
tării, cu precădere pentru acele unități la care valorificarea externă a
producției într-un procent ridicat figura printre factorii de bază ai am­
plasării industriei (ex. : întreprinderea metalurgică, întreprinderea de
prelucrare a lemnului). Astfel, în perioada 1975—1985 produsele indus­
triei ieșene s-au exportat în 60 de țări ale lumii iar printre beneficiari
s-au numărat : 21 de state europene (Austria, R.P.S. Albania, Belgia,
R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, Danemarca, Elveția. Franța, R. F.
Germania, R. D. Germană, Grecia, Italia, R. S. F. Iugoslavia, Luxem­
burg, Marea Britanie, Olanda, R. P. Polonă, Spania, Suedia, R, P. Un­
gară și U.R.S.S.), 10 state africane (Libia, Ghana, Coasta de Fildeș,
Mozambic, Etiopia, Sudan, Ruanda, Zambia și Kenya), 7 state ameri­
cane (S.U.A., Canada, Haiti, Cuba, Brazilia, Venezuela, Chile), 20 de

179
state asiatice (Iran, Liban, Israel, Irak, Siria, Turcia, Iordania, Kuwait,
Japonia, India, Afganistan, R. P. Chineză, R. P. D. Coreeană, Bangla­
desh, Malaysia, R. S. Vietnam, R. P. Mongolă, Sri Lanka și Pakistan),
Australia și Noua Zeelandă.
în perioada 1976—1980 valoarea exportului a crescut de 1,7 ori iar
produsele solicitate mai mult la export au fost țevile sudate, antibioti­
cele, radioreceptoarele, firele și fibrele sintetice, mobila și diverse pro­
duse textile, alimentare și din jnase plastice.

Dinamica producției industriale

In perioada socialistă industria orașului Iași a înregistrat o creștere
superioară mediei pe țară. Astfel, în anul 1985 valoarea producției glo­
bale a fost de 85 de ori mai mare ca în 1938, de 30 ori mai mare față
de 1960 și de 11 ori mai mare decît în 1965 ; această creștere a fost
diferențiată, însă, pe ramuri și subramuri, âtît în ce privește valoarea
producției globale cît și producția fizică (Tabel XXIII).

Fig- 29
ton
 1

Ramurile industriale Perioada 1960= 100 1965= 100 1970= 100 1975= 100

1. Ind. energiei electrice și termice - 2 587 1 309 172 95

•« <• "ll •* • • '
T,
2. Ind. metalurgiei feroase 996 803 299 b132
4 k .

3. Ind. construcțiilor de mașini 6 936

x l
x 2 647 1 337 441
- ---- ----- - - - - x..............r

4. Ind. chimică j 9 654 2 199 431 147

________ • - ■__________________ - ------ î-2------ IX-------- —- ( —

5. Ind. materialelor de construcție 6 035 4 614 1 506 336

_________
rî * »r .
6. Ind. expl. și prelucrării lemnului 1476 575’ 372 206
i -- >: <_______ *
£

7. Ind. textilă 849 ' 450 234 160

O■
1 »

8. Ind. confecțiilor , ' ' ’ .% 2 238 528 432 350

9. Ind. pielăriei, blănăriei și Incălț.

^
* t>-,- ,, 1 410 1 164 644 408
"1

10. Ind. alimentară , ,/■ 541 240 157 122

Total industrie /IZ 3 057 1092 440 194

■ -
____ ----- L
-OM
 Fig. 3U b — Dinamica principalelor ramuri industriale

‘ ConSiderind ca bază de comparație anul 1960, producția fizică a

'anului 1985 a fost mai mare de 3,5 ori la preparate din carne, de 3,6
ori la țesături de in și cînepă, de 2,3 ori la cărămizi și blocuri cerami­
ce, de 2,1 ori la fire de bumbac, de 6,0 ori la brinzeturi, de 8,5 ori la
unt, de 6,6 ori la tricotaje de bumbac, de 16 ori la lapte, de 31 ori la
’ antibiotice și de 38 ori la bere; în raport cu 1965 producția de țevi a
crescut de 6,4 ori, cea de prefabricate din beton de 14 ori iar față de
i 1970 producția de fire și fibre sintetice a crescut de 2,5 ori. ‘ '
Din analiza dinamicii valorii producției industriale (Tabel XXIII),
'se constată că cele mai dinamice ramuri au fost chimia, construcțiile de
mașini și prelucrarea metalelor precum și energia electrică și termică.

Structura producției industriale .v^-. ----------

' C' Ir», >•:;!.< 1C UC , V .1. .bii I

; Sti-uctura pe forme de proprietate (subordonare). După forma de

; subordonare, din cele 40 de întreprinderi industriale, 31 sînt republi­
cane, una locală și 8 cooperatiste. în consecință, și ponderile deținute
în valoarea producției globale sînt diferite: 94,5% — ind. republicană;
2,7% — ind. locală și 2,4% — ind. cooperatistă; atelierele meșteșugă­
rești particulare dețin o pondere neînsemnată (0,4%).
: Industria republicana este reprezentată de unități ■ industriale de
mare capacitate și productivitate, modeme și cu o arie de aprovizionare
cu materii prime foarte mare; concentrează aproape în întregime pro­
ducția energiei electrice, construcțiilor de mașini, metalurgică, chimică,
'textilă, alimentară și poligrafică, (Tabel XXIV). Ponderea cga .piaimică
(63,5%) se înregistrează la materialele de construcții. ... d „__ _î
 tabelul XXIV
Structura industriei după forma de subordonare a întreprinderilor (1985)

Forma de subordonare
Ramurile industriale
S R L C P

1. Ind. energiei electrice ți termice 100 97,7 2,3 — —

2. Ind. metalurgiei feroase 100 100 — — —

3. Ind. construcțiilor de mațlni 99,8 95,0 2,7 2,1 0,2

4. Ind. chimică 100 99,5 0,3 0,2 —

5. Ind. materialelor de construcții 100 63,5 36,5 — —

4. Ind. expl. ți prelucrării lemnului 98,7 85,3 1,6 11,8 1,3

______ 1

7. Ind. celulozei ți hlrtiei 100 8,5 7,0 84,5 —

8. Ind. sticlei, porțelanului, faianței 77,2 — '4,5 72,7 22,8

9. Ind. textilă 99,4 97,9 — 1 1,5 0,6

tO. Ind. confecțiilor 96,0 76,0 1,4 18,6 4,0

11. Ind. pielăriei, blănăriei, Incălț. 78,2 — —. / 78,2 21,8

12. Ind. alimentară 100 99,5 0,4 0,1 —

13. Ind. poligrafică 99,6 91,4 — 8,2 0,4

^14. Alte ramuri industriale 99,6 65,5 29,2 4,9 0,4

----------------------------------------------- - ---------------
| 15. Total industrie 99,6 94,5 2,7 2,4 0,4

S= socialistă ; R= republicană ; L= locală; G= cooperatistă ; P= particulară

Industria locală este reprezentată doar prin Întreprinderea de pres­

tări de servicii, construcții și industrie mică (I.P.S.C.I.M.) — care în anii
anteriori a funcționat sub diferite titulaturi, ca : „Progresul", „Proleta­
rul", „Fabrica mixtă" (1973—1975) și întreprinderea de prestări servicii
și producție (1975—1980). Are numeroase secții, dispersate în oraș, de
boiangerie, spălătorie și curățătorie, morărit, îmbuteliere a CO2, repara­
ții (radio-tv, ceasuri și obiecte de uz casnic), confecții, textile, lemn și
produse metalice, reparații auto, vulcanizare, oglinzi, încadrare de gea­
muri, foto, pictură de firme ș.a. ; de asemenea, îi este subordonată cără-
midărîa de la bariera Holboca. In valoarea producției pe ramuri, indus-
tria locală deține o pondere mai însemnată la materialele de construcție
(36,5%), prelucrarea hîrtiei (7%) și sticlei (4,5%). In activitatea de pro­
ducție se folosește și munca la domiciliu.
Industria cooperatistă, care a trecut în timp, ca și industria locală,
prin mai multe structuri organizatorice era reprezentată în 1985 prin 8
cooperative, cu 276 de unități de servire a populației, în care lucrau
peste 6000 de cooperatori. Cooperativele meșteșugărești erau specializate
în următoarele produse și activități : mobilier și produse din lemn („Mo­
bilă și tapițerie4*), confecții și tricotaje („Tehnica confecției
),
** cartonaje,
confecții metalice, mături, perii, împletituri de nuiele, ambalaje din
plumb, tuburi, pungi din plastic („Munca invalizilor"), pielărie și încăl­
țăminte („Solidaritatea"), confecții metalice și reparații diverse („Pres-
tațiunea"), servicii diverse, printre care și cele fotografice („Igiena"),
obiecte textile de artizanat („Miorița"), mobilier, tîmplărie și construcții
(„Constructorul"). In structura producției, pe ramuri, a orașului Iași,
industria cooperatistă deține ponderi mai mari la prelucrarea lemnului
(11,8%), confecții (18,6%), prelucrarea sticlei (73%) și prelucrarea hîr-
tiei (84,5%). Producția este valorificată atît în țară cît și la export, o
pondere mai mare avînd-o exportul din confecțiile pentru copii (în ță-

1«4
iile socialiste), mobilierul mic de artă (Franța, Olanda), covoarele țe­
sute și covoarele orientale, pielea tăbăcită ș.a.
Atelierele meșteșugărești particulare dețin o pondere neînsemnată,
în industria orașului (sub 0,4%); totuși, activitatea lor se face simțită
în prelucrarea sticlei (22,8%) și reparațiile de încălțăminte (21,8%).

Structura industriei pe ramuri de producție

In ultimele două decenii schimbările de structură ale industriei au

fost continue, ca urmare a construirii succesive a unor mari întreprin­
deri, cu o pondere însemnată în valoarea producției globale (unele cu
profil complex) și ale căror secții au intrat în producție în mai multe-
ctape (Tabel XXV). Astfel, în perioada 1960—1985 ponderea industriei
constructoare de mașini și prelucrării metalelor a crescut de la 13% La
32,9%, cea a metalurgiei feroase de la 0% la 13,2% și a energiei elec-

TABELUL XXV
Evoluția structurii producției globale industriale in perioada 1900 — 1985 (%)

| Ramurile industriale Anii 1960 1965 1970 1975 1980 1985

1. Ind. energiei electrice și termice 0,9 0,0 1,9 1,5 1,2 2,0

2. Ind. metalurgiei feroase — 11,2 12,7 12,9 14,0 13,2

3. Ind. construcțiilor de mașini 13,0 11,2 9,8 13,5 23,9 32,9

4. Ind. chimică 30,9 16,5 34,8 38,7 23,5 17,7

5. Ind. materialelor de construcții 0,9 0,4 0,5 1,0 2,8 2,6

6. Ind. expl. și prelucrării lemnului 5,0 1,9 2,1 2,0

21 14,3 11,2 10,4
7. Ind. textilă 20,6 13,8 11,3

8. Ind. confecțiilor 4,9 7,5 3,9 2,1 3,0 3,3

9. Ind. pielăriei, blănăriei și Incălț. 0,5 0,3 0,2 0,2 0,2 0,4

10. Ind. alimentară 21,4 33,0 21,4 11,8 15,5 13,2

11. Ind. poligrafică ' 0,7 0,4 0,2 0,1 0,1 0,2

12. Alte ramuri industriale 1,2 1,4 0,9 2,0 2,5 2-1 1

după datele D.J.S. — Iași

185
trice și termice de la 0,9% la 2,0%. Schimbările sînt însă radicale față
de perioada dintre cele două războaie mondiale, cînd profilul industrial
al orașului era predominant textil-alimentar ; în prezent, remarcăm un
profil complex, cu construcțiile dc mașini pc primul plan (32,9%), ur­
mate de chimie (17,7%), metalurgie (13,2%), industria alimentară (13,2%)
și cea textilă (10,4%). Toate aceste ramuri grupează cca 90% din va­
loarea producției industriale globale ; mai mult, la o serie de produse
din cadrul acestor ramuri orașul Iași deține o pondere însemnată din
producția țării : aproape totalitatea radioreceptoarelor, 54% din firele
și fibrele sintetice, 86% din antibiotice, 37% din țevile de oțel și 17%
din uleiurile vegetale.

Ramurile industriei
Industria energiei electrice și termice
In perioada 1960—1985 valoarea producției a crescut de 25 de ori,
fiind una dintre cele mai dinamice ramuri ; este reprezentată prin doua
întreprinderi republicane : întreprinderea de Rețele Electrice (I.R.E.,
1961) și Centrala Electrică și de Termoficare (C.E.T., 1966). Producția
de energie electrică a început în 1894, cînd a intrat în producție prima
microcentrală electrică, la Spitalul „Sf. Spiridon", urmată apoi de mi-
crouzinele de la Teatrul Național (1896) și Universitate (1897). Uzina
electrică a orașului funcționează din 1899, apoi construindu-se uzinele
de la Atelierele „Nicolina“ (1905), Fabrica de țigarete (1923), „Țesătura”,
„Textila” (1927) și Palatul Culturii.
Din 1957 orașul Iași a fost racordat la sistemul energetic național,
cu o linie de 110 KV. In anul 1966 s-a construit Centrala electrică de
i termoficare, cu două grupuri turbogeneratoare, de cîte 25 MW, comple­
tată în 1972 și 1979, cu alte două grupuri electrogene, de cîte 50 MW,
folosindu-se drept combustibil gazul metan transilvănean. In anul 1985
puterea instalată din oraș este de 169 MW iar producția de energie elec­
trică — de peste 916 mii. KWh, din care 95% revine Centralei electrice
de termoficare. Pentru acoperirea necesarului de energie electrică,
în comuna vecină Holboca se construiește din 1981 o a doua centrală
electrică de termoficare care utilizează cărbunele din bazinele Olteniei
și Comănești, urmînd să aibă în final o putere de 150 MW și să asigure
o producție anuală de energie electrică de 700 mii. KWh, ca și încălzirea
a 40.000 apartamente, din care 20.000 în prima etapă. Deoarece aceasta
folosește cărbunele, pentru a facilita dispersarea produselor de ardere
și a evita, deci, poluarea, este dotată cu coșuri înalte de 164 m.

. Industria metalurgică
Este o ramură apărută în 1963, odată cu construirea Uzinei Metalur­
gice, care a intrat în producție cu o linie de țevi, cu diametrul de 5—20
mm, sudate electric longitudinal, prin presiune ; din 1966 se produc și
profile formate la rece iar din 1968—1969 au intrat în producție secțiile
de tîmplărie metalică și de zincare. în 1971 produceau 3 linii de sudare
a țevilor și două linii de profile îndoite iar în 1972 s-au dat în exploa­
tare alte două linii de profile îndoite (cu o capacitate de 40.000 t/an).
întreprinderea se dezvoltă în 1974—1975 cu două noi capacități de pro-
file îndoite, de 2500 t și, respectiv, 1500 t anual. In paralel a crescut
și capacitatea de fabricare a țevilor : 90 700 t în 1965, 143.000 t în 1970,
356.000 t în 1975 și peste 500.000 t în 1985.
In 1985 producția de țevi sudate era de 6,4 ori mai mare decît în
1965 iar valoarea producției metalurgice a crescut, în același interval
de timp, de peste 8 ori. In actualul profil (de țevi și profile) uzina este
cea mai mare din țară și printre primele din Europa. Ea a fost con­
struită pentru a asigura cea mai mare parte a necesarului de țevi de
construcție din economia națională și a exporta o însemnată cantitate.
In 1985 Uzina metalurgică a fabricat cca 37< */o din producția de țevi a
țării.
Țevile se obțin în peste 700 tipo-dimensiuni (mai caracteristice
fiind cele pentru instalații de gaz, apă și aer, construcții obișnuite și de
înaltă precizie, industria petrolieră și construcții electrice, transforma­
toare, biciclete, motorete și frigidere) iar profilele în peste 400 tipo-
dimensiuni. Din producția anuală se exportă 40%, în multe țâri ale
lumii, printre care Finlanda, Suedia, R. F. Germania, U.R.S.S., R. P.
Ungară, Marea Britanic, Belgia, R. P. Bulgaria, R. P. Polonă, Austria,
Liban, Iran, Israel, R. P. Chineză, R. P. D. Coreeană ș.a. Deșeurile sînt
utilizate în oțelăria electrică din cadrul Combinatului de utilaj greu.

Industria constructoare de mașini și ,a prelucrării metalelor

Slab dezvoltată în trecut (0,5% în 1939), industria constructoare de
mașini s-a dezvoltat puternic în perioada socialistă, ajungînd pe primul
loc, cu 32,9% în structura industriei orașului Iași, înregistrînd, față de
1965, o creștere valorică de peste 26 ori. Cele mai reprezentative uni­
tăți ale industriei republicane sînt întreprinderea Mecanică „Nicolina",
Combinatul de Utilaj Greu (C.U.G.), întreprinderea „Tehnoton", între­
prinderea de Piese Auto (I.P.A.), întreprinderea de Utilaje, Piese de
Schimb și Reparații (I.U.P.S.R.), întreprinderea de Mașini Agregat și
Mașini-Unelte Speciale (I.M.A.M.U.S.), întreprinderea Mecanică a
Agriculturii și Industriei Alimentare (I.M.A.I.A.) și întreprinderea
Mecanică „Bucium" (I.M.B.).
Combinatul de Utilaj Greu. Construcția combinatului a început în
anii 1975—1976 și continuă și în prezent. Producția se realizează în ca­
drul a două fabrici : una — metalurgică și alta — constructoare de
mașini. In cadrul fabricii metalurgice funcționează o oțelărie electrică
(cu o capacitate de 400.000 t/an), o turnătorie de oțel (din 1982, cu o
capacitate de 40.000 t/an — care fabrică material rulant, piese pentru
siderurgie pînă la 300 t bucata, piese pentru utilaje tehnologice, uti­
laje pentru prelucrări plastice ș.a.), o turnătorie de fontă (din 1978,
care produce piese pînă la 80 t pentru utilaj metalurgic, corpuri pen­
tru pompele de irigații ș.a.), o turnătorie de metale neferoase și o sec­
ție de forjă grea (90.000 t capacitate, care produce piese forjate grele
pînă la 250 t). In cadrul fabricii constructoare de mașini se vor realiza
în final 64.000 t/an utilaj tehnologic complex : utilaj metalurgic (lami­
noare), utilaj pentru centrale atomo-electrico, utilaj minier și petrolier
(pompe de noroi), utilaj hidro-energetic (turbine-bulb), utilaj tehnologic
pentru industria constructoare de mașini, pompe pentru irigații și con­
strucții metalice.

187
 In viitor, combinatul se va extinde prin construirea unor noi ca­
pacități de forjă, a unui laminor și a unei secții de retopire electrică.
La aprovizionarea unității participă o serie de fabrici din țară iar din
import sînt aduse unele metale, ca : nichel (Australia), crom, molibden
si feromangan (S.UA). Printre beneficiari se înscriu : Irak, Siria, R. P.
Chineză. U.R.S.S., R. S. Cehoslovacă ș.a. Așa după cum a indicat
tovarășul Nicolae Ceaușescu in 1982, cu ocazia vizitei de lucru din ora­
șul Iași, combinatul va trebui să ajungă la o producție globală de 8—10
miliarde lei in 1985 și de 25 miliarde lei în 1990, din care 15 miliarde să
fie producție marfă. De asemenea, se prevede ca numărul muncitorilor
sâ crească de la 9000 in 1983 la 23.500. Investițiile totale ale acestui gi­
gante combinat se prelimina la 14,5 miliarde lei iar beneficiile anuale,
in final, la 5 miliarde lei. în perioada 1980—1985 valoarea producției a
crescut de 15 ori.
întreprinderea Mecanică „Nicolina" are la origine un atelier de re­
parații a cărui construcție a început în anul 1896 și care a intrat parțial
in producție in 1905. Proiectul prevedea construirea a patru secții, din
care două erau destinate reparațiilor de vagoane și locomotive. Con­
strucția acestor ateliere a reprezentat atunci cea mai importantă inves­
tiție industrială din istoria orașului Iași, punctul culminant al tuturor
activităților mecano-metalurgice. în 1938 numărul de salariați ajunsese
la 1790. Al 2-lea Război Mondial dezorganizează activitatea de pro­
ducție, deoarece atelierele sînt demontate în 1944 și transportate in
Muntenia și în Banat iar cea mai mare parte din utilaje s-a pierdut.
In anii construcției socialiste, ca urmare a investițiilor alocate, Ate­
lierele „Nicolina- se dezvoltă continuu iar valoarea producției globale a
crescut, fată de 1965, de 8,5 ori. între 1946 și 1971 s-au construit 44 de
obiective noi iar in perioada 1971—1975 „Nicolina" a intrat într-o
nouă fază de dezvoltare și sistematizare. Incepînd din 1966 parcurge o
etapă de reprofilare, prin înlocuirea secției de reparații de vagoane și lo­
comotive cu cea a construcțiilor de mașini și utilaje pentru construcții
de drumuri și locuințe; repararea locomotivelor cu abur s-a menținut
pînă în 1967 iar secția de boghiuri (în colaborare cu uzinele din Arad
și Drcbeta-Tumu Severin) funcționează doar pentru vagoanele destinate
expertului. In prezent „Nicolina" fabrică : stații de preparat mixturi
asfaltice. uscătoare mecanice, malaxoare mecanice și topitorii de bitum,
instalații transportabile pentru mixturi asfaltice (cu o capacitate de
35—40 t 'oră), centrale automate de beton (cu o capacitate de 30.000—
60.000 nran), centrale mobile de beton (10.000—15.000 m3,an), încărcă­
toare cu cupă, scarificatoare montate pe tractoare S-651 și S-1500, echi­
pamente pentru buldozer, silozuri pentru ciment, autogudronatoare,
autoscrepere destinate lucrărilor terasiere ș.a.
In 1982 „Nicolina" a realizat 6% din valoarea industriei orașului
și 5,8”'* din cea a expertului. Se aprovizionează cu materii prime de la
Uzina metal argica și combinatele siderurgice de la Galați, Hunedoara și
Reșița. Producția a fost valorificată atît în tară (în special în județele
din Moldova) dt și la export, în: R.D.G., R.P. Polonă, Iran, Venezuela,
Australia ș a.
întreprinderea „Tehnoton^ a intrat în producție cu o primă capa­
citate, de 580.000 buc. radioreceptoare 'an, în 1974; dar, în 1975 se atin­
ge capacitatea proiectată inițial, de 700.000 buc. radioreceptoare.'an.
Producția, profilată inițial pe radioreceptoare cu tranzistori și circuite

188
 integrate (portabile, staționare și auto) — mono- și stereofonice —, a fost
treptat lărgită, cuprinzînd și casetofoane și radiocasetofoane mono- și
stereo-, instalații de televiziune cu circuit închis, echipamente pentru
dotarea navelor maritime, jocuri electronice ș.a. „Tehnoton" a fost con­
struită ca producător unic pe economia națională pentru asemenea pro­
duse. Ponderea cea mai mare în valoarea producției o dețin radiorecep­
toarele, care se fabrică în 35 tipuri pentru uz intern și 9 tipuri pentru
export. Întreprinderea se aprovizionează cu diferite componente electro­
nice active și pasive de la întreprinderile specializate din țară. La ex­
port, unde se valorifică 28% din producție, radioreceptoarele au fost
solicitate în țări ca : R. S. Cehoslovacă. R. D. Germană, Bangladesh,
Coasta de Fildeș, S.U.A., R. P. Ungară, Franța, Chile, Mozambic, R. P. S.
Albania ș.a.
Întreprinderea de Piese Auto (I.P.A.) se constituie în 1974, prin re­
profilarea întreprinderii de reparații auto, având doua secții. In secția
de turnătorie (36.500 t/an) o pondere mai mare o dețin reperele pentru
combine, ambreiajele și cîrligele. O parte din produse se prelucrează
în secția de prelucrări metalice iar altă parte se livrează altor unități
din țară.
Pentru realizarea producției, fabrica se aprovizionează cu nisip
(Aghireșu-Cluj), silicați (Ocna Mureș), fontă (Călan și Vlahi ța) și cola­
borează cu uzinele „Semănătoarea", „23 August", „Vulcan" și „Grivița
Roșie" din București; de asemenea, printre centrele de aprovizionare
mai figurează : Brașov (articole tehnice din cauciuc și rulmenți), Bîrlad
(rulmenți), Rîșnov (scule), Galați (laminate), Rîmnicu Sărat (ferodoun).
Buzău (electrozi de sudură), Pitești (garnituri și articole din cauciuc),
Brăila, Cîmpulung ș.a. In ultima perioadă, printre beneficiarii interni
s-au înscris : uzinele „Autobuzul" — București, uzinele mecanice din
Codlea. Vaslui, Brașov, Mediaș, Mîrșa, „Nicolina“-Iași, „Progresul"1—
Brăila ș.a. ; la export, piesele auto au fost valorificate în : Malaysia,
R. P. Polonă, R. P. Bulgaria, Cuba, R. P. Chineză, Siria, Liban, Turcia și
Marea Britanie.
întreprinderea •. de Mașini-Agregat și Mașini-Unelte Speciale
(I.M.A.M.U.S.) intră în producție în 1976 cu trei secții : de mecanică
ușoară (unde se execută o gamă variată de piese și subansamble pentru
mașini-agregat : axe, bucșe, plăci de ghidare, cilindri ș.a.), de mecanică
grea (prelucrări de suporți și batiuri, carcase pentru agregate și ele­
mente tipizate) și de montaj al agregatelor (mașini de găurit, mașini de
filetat, de alezat ș.a.) și elementelor tipizate. Față de 1980, valoarea
producției globale a crescut în 1985 de 1,2 ori. In prezent unitatea se
reprofilează pe producția de roboți industriali. Pentru realizarea pro­
ducției, întreprinderea colaborează cu o serie de unități din Suceava și
Roman (pentru piese turnate), București. Bacău, Timișoara și Alexan­
dria (piese electrice), Focșani și Sibiu (piese hidraulice). Brașov și Bir-
lad (rulmenți) și Bacău (șuruburi). Producția se valorifică atît în țară
(în cadrul uzinelor constructoare de mașini din Bacău, București, Sfîntu
Gheorghe, Brașov, Pitești, Craiova, Arad și Iași) cît și la export, în :
R. P. Ungară, R. P. Bulgaria, U.R.S.S. și Franța.
Întreprinderea de Utilaje, Piese de Schimb fi Reparații țI.U.PS.R.f.
Pînă în anul 1968 s-a numit „Stația de utilaje nr. 5" și făcea parte din
Trustul de mecanizare, servind cu utilaje pentru construcții industriale

189
și rutiere șantierele de construcții și montaj. O nouă clădire s-a con­
struit în zona industrială principală și a intrat în producție în 1970,
fiind, în mare parte, profilată pe fabricarea de produse unicate, dato­
rită cerințelor de reproiectare a utilajelor și pieselor de schimb. între­
prinderea are 5 secții; cea mai importantă este secția de utilaje pentru
industria materialelor de construcții (în care se confecționează : benzi
transportoare, silozuri, buncăre, malaxoare, ciururi, vibratoare, agita­
toare, transportoare elicoidale, cărucioare, vagonete pentru cuptoare,
blindaje și corpuri de măcinare pentru morile și fabricile de ciment,
ș.a.). In celelalte secții se fabrică piese de schimb pentru industria ma­
terialelor de construcții, utilaje și piese de schimb pentru alte între­
prinderi, ca de exemplu : utilaje pentru industria prelucrării lemnului
(instalații pentru extragerea uleiurilor eterice din cetină, ferăstraie-
panglică, funiculare mobile), utilaje pentru industria firelor sintetice
sau se efectuează reparații de utilaje. între 1975 și 1985 valoarea pro­
ducției a crescut de cca 2,4 ori. Materia primă este adusă de la Combi­
natul siderurgic din Galați și Uzina metalurgică din Iași iar producția
se valorifică atît în țară cît și la export (în cadrul unor țări din C.A.E.R.
și din Asia, America Latină, Orientul Mijlociu și Apropiat).
Întreprinderea Mecanică a Agriculturii și Industriei Alimentare
(I.M.A.I.A.) are la origine un mîc centru mecanic organizat în 1948, în
care se reparau tractoare, motoare, etc. Din 1973 primește numele de
I.M.A.I.A., fiind profilată numai pe fabricație, reparațiile trecînd în sar­
cina uzinelor din Ciulnița, Sibiu și Stațiunilor de Mașini Agricole. Are
4 secții : de turnătorie, de prelucrări metalice (din 1968), de strungărie
(modernizată în 1972) și de matrițe, scule și dispozitive (din 1972).
In valoarea producției, ponderea cea mai mare o deține secția de
prelucrări metalice, unde se realizează o gamă largă de produse, ca in­
stalațiile pentru mecanizarea muncii în magaziile de cereale și făină,
instalațiile de dedurizare a apei, stațiile de degresare, bancurile de lă-
cătușerie, tăvălugii, malaxoarele pentru brutării, cernătoarele pentru
mori, transportoarele cu bandă, utilajele pentru stațiile de uscat fura­
jele verzi, distribuitoarele pentru silozuri ș.a. în secția de turnătorie se
obțin piese din fontă pentru strungărie și confecții iar în secția de strun­
gărie se fabrică piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, ca
și pentru alte utilaje produse de întreprindere. Matrițele, sculele și dis­
pozitivele fabricate sînt destinate acoperirii propriului necesar. în pe­
rioada 1965—1982 valoarea producției I.M.A.I.A. a crescut de peste 8
ori. Se aprovizionează de la întreprinderi destul de îndepărtate : cu
tablă și fontă de la Galați, profile de diferite dimensiuni de la Hune­
doara, motoare electrice de la Pitești și Timișoara, reductoare de la
Cîmpina, abrazivi de la Cluj-Napoca ș.a. ; producția se valorifică numai
pe plan intern.
Întreprinderea Mecanică „Bucium" cuprinde mai multe secții : sec­
ția de mobilă pentru camping din cartierul Buciumi (cu trei hale de
producție, construite în 1974), secția de cazangerie din Păcurari (dez­
voltată cu o hală nouă în 1974) ș.a.
Menționăm apoi secțiile de confecții metalice de la I.P.S.C.LM. și
Cooperativa „Prestațiunea", secția mecanică a Cooperativei „Munca in­
valizilor", secția întreprinderii de Reparat Utilaj Comercial, Uzina pen­

1 nn
tru Repararea și Construcția Utilajului de Mecanizare în Transporturi,
unitățile de reparații auto „Dacia-service“ și ale Cooperativei „Presta-
țiunea" etc.

Industria chimică '

în perioada 1960—1980 industria chimică a deținut primul loc în
structura industriei. în 1985 valoarea producției a crescut de 22,0 ori
față de 1965. Ocupă poziția a doua, cu 17,7%, după industria construc­
toare de mașini. Este reprezentată prin trei mari întreprinderi care de­
țin și ponderi însemnate în producția țării și exportul orașului Iași.
Combinatul de Fibre și Fire Sintetice (C.F.S.) a început să producă
din 1969, cu primele capacități de 10.000 t fibre/an și 3050 t fire/an.
în următorii zece ani, combinatul s-a dezvoltat continuu, cu noi capa­
cități atît dc fibre și fire poliesterice și polipropilenice cit și de folii
poliesterice (400 t/an), astfel încît producția din 1985 a ajuns la 55.000 t.
în structura producției semnalăm : fibrele de tip bumbac și de tip lînă
(albă sau neagră) și firele sintetice propriu-zise (tehnice, grosiere sau
fine, și textile, texturate sau netexturate). Fibrele poliesterice se utili­
zează în amestec cu lina (45% lînă), cu bumbacul (35% bumbac) și ce­
lofibra (30%) ; numai în cazul „tergalului“ curat proporția de fibre
poliesterice este de 100°/o. Firele textile se folosesc la confecționarea
țesăturilor subțiri (lenjerie, perdele, cămăși) iar firele texturate sînt
destinate industriei tricotajelor ; firele tehnice servesc la confecționarea
benzilor transportoare, a aței de cusut și plaselor pescărești iar cele
polipropilenice — la țesutul covoarelor, păturilor, stofelor de mobilă, etc.
Materia primă (dimetiltereftalatul și etilenglicolul) este adusă de
la combinatele chimice din Brazi și Borzești iar valorificarea produc­
ției se face atît în cadrul unor întreprinderi din țară (Iași, Botoșani,
Buhuși, Constanța, Odorheiu Secuiesc, Galați, ș.a.) cît și la export, în .
Franța, Elveția, Austria, Belgia, Israel, Liban, R. F. G., Italia ș.a. In pa­
ralel cu extinderea, combinatul a devenit și mai eficient sub raport
energetic, reducînd consumul specific de combustibil și energie de la
2485 kWh/t produs finit (1971) la 941 kWh/t produs finit (în 1980).
^întreprinderea de Antibiotice produce din 1955, cînd s-a realizat și
prima șarjă de penicilină românească (5000 M.U.L/an). In anii care au
urmat întreprinderea a trecut prin mai multe faze de lărgire și reuti-
lare, asimilînd mereu noi produse ca : streptomicina, aureomicina, și
Vitamina B12 (în 1959 primul pavilion și în 1969 al doilea pavilion), vi­
tamina B2, produsele galenice, biostimulatorii și antibioticele de semi-
sinteză (1968), bevitexul (2000 t/an) și lizina — destinate sectorului zoo­
tehnic (1972—1974), extractele din plante și substanțele active pure din
plante (1974) — destinate valorificării superioare a plantelor medicinale
cultivate în Podișul Moldovei. Din 1972 se fabrică peniciline de semi-
sinteză (ampicilina, mutacilina, cloxacilina) și antibiotice antifungice
ca : grizeofulvina și micostatina (3000 M.U.L/an) — pentru uz uman și
veterinar. In colaborare cu alte țări se fabrică locacortenul și lasonilul;
din 1973 se fabrică : efitard, moldamin ș.a.; mai mult, în noile pavili­
oane, o serie de medicamente ca : streptomicina (22.284 kg/an), tetra­
ciclină (27.088 kg/an), oxitetraciclina (72.000 kg/an), eritromicina ș.a.
se fabrică după rețete noi. In perioada 1955—1985 numărul sortimente-

191
lor a crescut de la 3 la peste 120 iar producția de medicamente de la
21.178 kg în 1960 la 670.000 kg în 1985. Materia primă este asigurată,
în cea mai mare parte, din țară. Aria de desfacere a producției este
foarte largă, atît în țara (în toate județele) cît și peste hotare, în 25 de
țări (în care se exportă 30”/o din producție), printre care : U.R.S.S.,
R.S.F. Iugoslavia, Olanda, Liban, Israel, Belgia, Iordania, Pakistan, Elveția,
R. F. O., R. P. Bulgaria, Cuba, Siria, Austria, India, Italia, Etiopia ș.a.
Întreprinderea de Prelucrare a Maselor Plastice (,,Moldoplastu) a
început să producă din 1964, cu o primă capacitate de 7250 t/an ; ulte­
rior, au intrat în producție noi capacități, valoarea producției a crescut
de 4,4 ori față de 1965 iar gama sortimentelor prelucrate a crescut de
la 2 (în 1964) la peste 1000 în prezent. Ca materii prime se folosesc :
policlorura de vinii, polietilena, polistirenul și copolimerul ABS, poli-
propilena, poliamidele și poliacetații, aduse de la combinatele chimice
din orașele Gheorghe Gheorghiu-Dej, Brazi, Pitești, Rîmnicu Vîlcea,
Turda și Timișoara. Din policlorură de vinii sc fac : țevi, plăci ondulate
opace sau translucide (pentru acoperișuri ușoare, peroane, terase, pa­
nouri ș.a.), tuburi Bergman-Panzcr (folosite în lucrările de construcții-
montaj), granule (utilizate în electro-tehnică și industria încălțămintei),
profile plastifiatc și ncplastifiate (folosite în electrotehnică și industria
mobilei), covoare și dale, folii plastifiatc (pentru confecționarea artico­
lelor de marochinărie, papetărie și izolații hidrofuge), folii — imitație
de furnir și poligrafvinilul — folosit în industria poligrafică ; din poli­
etilenă sc confecționează : saci, pungi, sacoșe, recipienți cu diferite ca­
pacități (1—200 1) și tuburi ; din polistiren se prelucrează diferite tipuri
de plăci (solicitate de industria constructoare de mașini). în aria de
desfacere internă sînt peste jumătate din numărul de județe ale țării
iar în cea externă, peste 20 de state din Europa, Asia, Africa și Ame­
rica Latină, printre care : Italia, Franța, Olanda, U.R,S.S., Belgia, Bra­
zilia, Ghana, Siria, R. S. Vietnam, R. P. D. Coreeană, Libia ș.a.
Industria materialelor de construcții
Impulsionată puternic de dezvoltarea rapidă industrială și edilitar-
urbanistică a orașului Iași, numai în perioada 1965—1985 această ra­
mură a înregistrat b creștetre de 46 de ori. în cadrul orașului, cea mai
reprezentativă unitate republicană este întreprinderea de materiale de
construcție (I.M.C.), amplasată în extremitatea sud-estică a platformei
industriale a orașului. întreprinderea s-a dezvoltat continuu, succesiv
intrînd în producție secțiile de : cărămizi (1967), de granulit și blocuri
ușoare de zidărie (1971), de prefabricate din beton (1973) și de țigle
(1973) ; totodată, capacitățile proiectate inițial (72,5 mii. cărămizi ; 36
mii. buc. țigle ; 110.000 m3 prefabricate și 30 mii. de blocuri ușoare de
zidărie) au fost depășite.
Aprovizionarea cu materii prime este relativ ușoară, deoarece argi­
lele se exploatează chiar de lîngă fabrică, din cariera Vlădiceni. Cără­
mizi se mai fabrică la secția de la bariera Holboca (9 mii. buc.) care
este subordonată industriei locale.
Industria de exploatare și prelucrare a lemnului
Deși ponderea acestei ramuri în structura industriei orașului s-a
redus de la 3,7% (1965) la 2% (1985), totuși, valoarea producției a cres­
cut de 5,7 ori față de 1965 și de 15 ori față de 1960. Este re-

192
'prezentată de întreprinderea de Prelucrare a Lemnului (I.P.L.) care a
început să producă în 1960, cu o capacitate inițială de 10.000 garnituri
/an. în prezent are 6 secții, care au intrat succesiv în producție și care
fabrică : mobilă curbată (1964), mobilă „stil" (1974), P.A.L, (1975 — cu
o capacitate de 5.500 t/an), casete radio și mobilier mic (1980). Mobila-
corp deține ponderea cea mai mare în structura producției, urmată de
mobila curbată, care este profilată pe scaune și cuiere. în perioada
1965—'1985 valoarea producției a crescut de 5,7 ori iar mobilienil (exe­
cutat într-o gamă largă de tipuri, cu finisaj superior, din lacuri polies-
terice, și cu tapițerii rezistente, îmbogățită în ultimul timp cu noile
genuri de stil : rustic românesc, german și galic) este foarte mult soli­
citat la export. întreprinderea exportă aproape întreaga producție (96%),
în multe țări ale lumii, printre care, amintim : U.R.S.S., Marea Britanie,
Suedia, Olanda, R. F. G., Italia, Elveția, Franța, Danemarca, Egiptul,
S.U.A., Japonia, Israelul, Austria, R. S. Cehoslovacă, R. P. Polonă, R. P.
Ungară, R. D. G. și R. P. Mongolă. Pentru aprovizionarea cu materii
prime apelează la o serie de unități industriale din localitățile : Ciurea,
Rădăuți, Piatra Neamț (pentru cherestea), Iași (P.A.L.), București, Con­
stanța (placaje), Bacău (P.F.L.), Rîmnicu Vîlcea și Drobeta-Turnu Seve-
rin (furnire de fag) și București (placaje, furnire de fag, lacuri și vop­
sele). De asemenea, mobilier se mai confecționează și în cadrul Coope­
rativei „Mobilă și tapițerie" din str. Bradului (vechea fabrică de mobi­
lă), ca și în cadrul industriei locale (I.P.S.O.I.M.).
Industria textilă și a confecțiilor
Industria textilă și a confecțiilor este o ramură tradițională care
■deține și în prezent o pondere însemnată, de 13,7% (1985); în perioada
1960—1985 valoarea producției globale a crescut de 8,5 ori la textile și
de 22 ori la confecții. In cadrul orașului Iași această ramură este repre­
zentată prin mai multe unități de prelucrare a bumbacului, inului, cî-
nepii, fibrelor și firelor sintetice.
întreprinderea „Țesătura" a fost înființată în anul 1910, ca urmare
a stării de faliment a unui atelier de țesătorie, construit cu participare
străină (1904). Societatea anonimă „Țesătura" a preluat întregul patri­
moniu al acestui atelier, compus din : 400 de războaie, o albitorie și o
vopsitorie rudimentară. Deși numărul de războaie ajunge la 750 în
1938, la sfîrșitul războiului nu funcționau decît 226. După naționali­
zare (1948), ca urmare a investițiilor alocate de către stat, întreprinde­
rea se dezvoltă continuu, se reutilează și-și completează profilul. Ast­
fel, în 1949 intră în producție filatura de bumbac pentru fire cardate
(20.192 fuse și 2700 t fire anual). Ulterior, prin dezvoltare și comasarea
cu fabrica „Victoria" (actuala unitate „B“, din cartierul Tătărași), care
avea 6414 fuse și 220 de războaie de țesut, în 1957 numărul de fuse
ejunge la 27.108 iar cel al războaielor mecanice la 1330. în 1964 secția
de țesătorie a intrat într-o fază de reutilare și modernizare, așa încît
peste 80% din războaie sînt automate. în următorii ani s-a modernizat
și reutilat și secția de finisare a țesăturilor (26 mii. m2/an) și a intrat
în producție o nouă filatură de fire pieptănate (1968), cu 66.000 fuse și
4050 t fire/an, dotată cu instalații de înaltă tehnicitate. în consecință,
producția de fire de bumbac și tip bumbac a crescut de la 3755 t (1960)
la 8071 t (1985), în timp ce producția de țesături de bumbac și tip

193
 bumbac s-a menținut in ultimii 20 ani la peste 22 mii. m . anual. In
structura producției se remarcă : firele cardate și firele pieptănate,
firele fine pentru tricotaje, țesăturile crude și finisate pentru diverse
utilizări interne și pentru export. întreprinderea se aprovizionează cu
bumbac din import (U.R.S.S., Egiptul, Sudanul), cu celofibră de la Bră­
ila, cu unele cantități de coloranți din import iar restul din țară și ex­
portă cca 40% din producție, în peste 20 de țări ale lumii, printre caro :
Belgia, Canada, Cipru, Danemarca, Franța, Grecia, R. F. G., Haiti, Ior­
dania, Italia, Austria, Zambia, Coasta de Fildeș, Ruanda ș.a. ; în țară,
cea mai mare parte din producție este destinată orașelor București,
Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Arad.
Țesătoria de mătase „Victoria" funcționează din anul 1969 și este
cea mai mare din țară cu acest profil. Prin intrarea în producție a unor noi
capacități, producția anuală a crescut continuu, de la 9047 mii m2 (1970)
la 29.000 mii m2 (1985). In structura producției, produsele mai caracte­
ristice sînt : satinul mixt (pentru căptușeli), țesăturile din poliester
(pentru fulgarine și cămăși), țesăturile din poliester texturat (pentru
pardesie și costume de damă), țesăturile din vîscoză-celofibră, rclon-ace-
tat, relon-celofibră și poliester (pentru rochii și bluze) ; de asemenea,
se mai fabrică imprimeuri, perdele și imitație de țesături de in. Apro­
vizionarea cu materii prime se face de la combinatele din Iași și Săvi-
nești iar țesăturile de mătase, care sînt de o calitate deosebită, sînt .co­
mercializate în întreaga țară și în multe state ale lumii (fie direct, fie
indirect — prin confecții), printre care : R. F. G., Austria, Liban, Ke­
nya ș.a. ; în țară, cei mai importanți beneficiari sînt fabricile de Con­
fecții din București, Vaslui, Iași și Tîrgu Mureș.
Întreprinderea de in .și cînepă „Textila" reprezintă una dintre cele
mai vechi unități ale subramurii din România (1886). în 1939 „Textila“
prelucra anual cca 1500 t de cînepă și iută. In perioada socialistă, în
urma lucrărilor de dezvoltare și modernizare, producția de țesături a
crescut de la 2,5 mii. m.p. (1960), și ?,6 mii. m.p. (1965) la 8,8 mii. m.p.
(1985) iar valoarea producției de cca 6 ori în perioada 1965—1985 ; în
paralel, a sporit și capacitatea de filare, care, numai în perioada 1971—
1975, a crescut cu 850 t/an. In cele trei secții se produc : fire groase de
in, cînepă și iută, sfori și țesături groase de in și cînepă, precum și saci.
Pentru realizarea producției, întreprinderea se aprovizionează cu fibre
și cîlți de cînepă de la topitoriile din Suceava, Verești, Ber'veni, Luduș
ș.a., cu fire de in și cînepă de la filaturile din Fălticeni, Gheorghieni și
Balotești și cu iută din Pakistan și R. P. Chineză. Producția se valorifică
numai în țară.
Întreprinderea de tricotaje „Moldova" este amplasată într-o nouă
clădire în cadrul platformei industriale Țuțora din 1965. Activitatea
de producție se desfășoară pe trei secții : de tricotaje, de confecții și de
finisaj. Ca urmare a .modernizării vechii unități și a intrării în produc­
ție a noii capacități, producția de tricotaje de bumbac a crescut de la
0,7 mii. buc. (1950)’și 3,3 mii. buc. (1960) la 22,2 mii. buc. (1985) iar nu­
mărul de sortimente a crescut de la unul (1948) la peste 100 în prezent;
sortimentele care dețin o pondere mai însemnată sînt : lenjeria de corp
și îmbrăcămintea din bumbac, bluzele de bumbac, produsele tricotate
din fire poliesterice texturate (din 1972) și tricotajele din bumbac în
amestec cu melană (din 1962). între beneficiarii interni se înscriu, cu
ponderea cea mai mare, orașul București și județele din Moldova ; ex-

194
portul, care în unii ani depășea 50% din producție, s-a făcut atît în
țări cu o dezvoltată tradiție industrială (R. F. G., Franța, Austria, Sue­
dia, Marea Britanie, Italia, Canada, Elveția, Belgia ș.a.) cît și în țări în
curs de dezvoltare (Libia, Liban, Kuweit ș.a.).
întreprinderea de Confecții și Stofe Tricotate funcționează din
1959 iar în 1975 se extinde într-o nouă clădire, amplasată pe platforma
industrială Țuțora. Din 1961, vechea unitate a intrat într-un amplu
proces de reutilare și reprofilare; astfel, de la haine vătuite și șepci,
care se confecționau în 1959, s-a trecut la producția de serie a unifor­
melor școlare, pantalonilor, lenjeriei și impermeabilelor din relon —-
simple și matlasate (din 1970), folosind tercotul, tcrgalul și docul. Ca
urmare a îmbunătățirilor tehnice și organizatorice, în perioada 1965—
1985 valoarea producției a crescut de 3,3 ori. Stofele pentru confecții
provin atît de la unitățile ieșene („Țesătura" și „Victoria") cît și de la
alte unități, din orașele Pitești, Ploiești, București, Arad, Constanța ș.a.,
iar docul se importă din R. P. Chineză. Producția de confecții se valori­
fică pe piața orașului Iași, în județele din sudul și estul țării și la ex­
port, în numeroase țări europene, africane și americane, printre care :
U.R.S.S., R. F. G., Olanda, S.U.A., Libia și altele.
Pe același profil, funcționează și secția de covoare a Cooperativei
„Miorița" și secțiile de confecții de serie și de tricotaje ale Cooperati­
vei „Tehnica confecției".
Industria alimentară
Cu o pondere de 13,2% în structura valorică a industriei orașului,
această ramură se situează pe locul al IV-lea, fiind reprezentată prin
mari unități de prelucrare a cărnii, laptelui, legumelor și fructelor, de
fabricare a uleiului, băuturilor alcoolice, țigaretelor și produselor de
morărit și panificație. Intrarea succesivă în producție a noi capacități a
determinat o creștere a valorii producției globale, în perioada 1960—
1985, de 5,4 ori și de 2,4 ori în perioada 1965—1985.
întreprinderea de Industrializare a Cărnii cuprinde : Abatorul (mo­
dernizat în 1966 și dezvoltat cu o capacitate de 8200 t/an în 1973), fa­
brica de preparate din carne (în care se obțin peste 50 de preparate),
fabrica de gheață, antrepozitul frigorific (cu două secții de tranșare a
cărnii și o secție de congelare a legumelor și fructelor, pentru consumul
intern și pentru export) și două puncte de achiziție, dintre care unul in
Iași. In 1985, față de 1960, producția de carne a crescut de 1,1 ori iar
cea de preparate din carne de 3,5 ori.
întreprinderea de Industrializare a Laptelui (I.I.L.). Din 1971, cind
primește această titulatură, are în componență : fabrica de produse
lactate din Iași (cu o capacitate de prelucrare de 180.000 litri pe zi) și
trei baze de preluare, dintre care una în Iași. în cadrul unității ieșene
se condiționează laptele destinat consumului zilnic (159.000 hl) și se
fabrică laptele praf (2555 t/an), untul (1744 t/an), înghețata, brînzetu-
rile grase proaspete (1047 t/an), iaurtul, smîntîna, ș.a. La aproviziona­
rea fabricii participă fermele de stat și cooperatiste din județul Iași.
O parte dm producție se valorifică în sudul țării și la export. în unele
țări din Europa și Asia. în perioada 1960—1985 producția de brînzeturi
a crescut de 6,0 ori iar cea de unt de 8,5 ori.
Întreprinderea de Viei „Unirea" este specializată în fabricarea de
ulei din floarea soarelui (brut, rafinat, hidrogenat și pentru export),
195
 margarina (10.000 t/an), halva (6000 Van) și rahat; ca produse secun­
dare se mai obțin : untură hidrogenată, acizi grași și șrot furajer. Capa­
citatea de prelucrare este de 120.000 t/an semințe iar producția de ulei
a crescut de Ia 43.302 t (1965) la 51.517 t în 1985. La aprovizionarea fa­
bricii cu semințe de floarea soarelui participă județele din Moldova
(80%) și din Cîmpia Română. Producția de ulei se valorifică în Moldova
și la export (15%); șroturile sînt distribuite I.P.N.C. iar cojile sînt uti­
lizate drept combustibil în microcentrala proprie, care Incinerează anual
o cantitate de peste 16.000 t, economisind astfel peste 8000 t combusti­
bil convențional.
întreprinderea de Legume și Fructe (I.L.F.) este reprezentată în
orașul Iași prin Centrul de Legume și Fructe (C.L.F.), cu sediul princi­
pal amplasat în 1970 în zona industrială de SE, care are o capacitate
dc prelucrare do 5600 t/an și o capacitate de depozitare de 13.000 t/an.
.Activitatea productivă de bază se referă la conservarea, deshidratarea
și preambalarea legumelor și fructelor ; secundar, se mai obțin : fructe
confiate (folosite la prepararea dulciurilor și prăjiturilor) și murături;
dc asemenea, subordonată întreprinderii este și secția de băuturi răcori­
toare de pe strada Uzinei. Legumele și fructele cu care se aprovizionea­
ză centrul din Iași provin din cadrul județului iar în 1975 exportul a
cuprins 20 de țări din Europa și Asia.
întreprinderea Viei și Vinului (I.V.V.) prelucrează, în primul rînd,
producția zonelor viti-pomicole Iași și Cotnari, în combinatul amplasat
în zona industrială, destinat păstrării, condiționării și îmbutelierii ra­
chiurilor și vinurilor, cu o linie de îmbuteliere de 2750 sticle pe oră
și o capacitate de 5000 t. Pentru păstrare și condiționare se mai pri­
mesc vinuri din podgoriile din sudul Moldovei, din Dobrogea și Tran­
silvania. Vinificația se face, în primul rînd, în combinatul I.A.S. Bu­
cium, care are o capacitate de prelucrare de 6700 t/an și una de depo­
zitare de 9500 t. Se produc vinuri de masa și din soiuri superioare, atît
pentru consumul intern cât și pentru export (U.R.S.S., R. P. Polonă,
R. P. Ungară, R.D. Germană, S.U.A., Noua Zeelandă, Venezuela, Ja­
ponia, Australia, Turcia ș.a.). în perioada 1965—1985 valoarea produc­
ției a crescut de 15 ori.
întreprinderea de Bere și Spirt. în cadrul vechii fabrici de bere
„Zimbru", din cartierul Păcurari, se obțineau în 1939 doar 50 hl de
bere pe an ; după dezvoltare, în 1970, se ajunsese la o capacitate de
70.000 hl/an. Pentru acoperirea consumului local și regional, din 1974
a intrat în producție o nouă fabrică de bere, în zona industrială de SE,
cu o capacitate proiectată de 400.000 hl de bere și 11.000 t malț. Ca
materii prime se folosesc : malțul, drojdia furajeră și hameiul — care
în unii ani s-a importat din Cuba, R. P. Chineză și R. P. D. Coreeană;
pentru spirt se folosesc porumbul și orzul, cultivate în județele din su­
dul Moldovei și Dobrogea; acesta se obține în unitatea din apropierea
Abatorului. Berea se distribuie numai în Iași ; excedentul de spirt ra­
finat este preluat de unitățile de vinificație din județele Botoșani, Ba­
cău și Vrancea iar spirtul tehnic — de către unele fabrici de mobilă
din țară. Producția de bere a crescut de la 9,3 mii hl în 1960 la 352 mii
hl în 1985 iar valoarea producției de peste 15 ori față de 1970.
întreprinderea de Morărit, Panificație și Paste Făinoase este repre­
zentată, în primul rînd, prin unitatea care a intrat în producție îh 1968,

196
in zona industrială Țuțora, care are 4 secții de bază : de morărit (220
t/24 de ore), de piine și grisine, cu o capacitate zilnică de 60 t, de pli­
ne (în peste 50 de sortimente și 41 de grisine — valorificate integral
pe piața orașului Iași), de biscuiți superiori (32 t pe zi), cu două linii
de fabricație și în peste 20 de sortimente — destinați atît pieții interne
cit și exportului, și de paste făinoase (32 t/zi, cu peste 30 de sortimente
— pentru consumul intern și pentru export). Subordonate întreprin­
derii mai sînt : secția de morărit din cartierul Păcurari (fosta moară
„1 Mai") — cu o capacitate de 23.000 t/an, reutilată și modernizată
după 1968, și 4 secții de panificație, amplasate pe străzile Moara de Foc,
Sf. Andrei, Socola și Gh. Dimitrov ; de asemenea, în această ramură mai
funcționează și o moară de porumb cu regim prestatar, subordonată
industriei locale. Materia primă se asigură atît din zona imediată și
apropiată a orașului (grîu, porumb, margarina, plantol, zahăr, lapte
praf, miere, ouă, untură dc porc, unt, malț ș.a.) cît și din import (cacao,
arome, esențe). Tn ultimele două decenii valoarea producției a crescut
de 3,6 ori.
Inreprinderea de Țigarete datează din 1876. în 1940 prelucra cca
1900 t tutun/an și ramura prelucrării tutunului se înscria pe locul se­
cund in structura industriei orașului, cu 38%. în perioada 1973—1975
fabrica se extinde cu o capacitate de 3000 t/an, se reutilează și se siste­
matizează. Pe lîngă tutunul intern se folosește și cel din import (R.P.D.
Coreeană, R.P.S. Albania, R. P. Bulgaria) iar producția de țigarete
(„Snagov", „Mărășești", „Carpați" și „Amiral") se comercializează atît
în tară cît si la export. Valoarea producției a crescut de 14 ori în peri­
oada 1965—1985.
Industria pielăriei, blănăriei și încălțămintei deține o pondere ne­
însemnată în industria orașului, fiind reprezentată numai prin unități
de încălțăminte, tăbăcărie și prelucrare a blănurilor din cadrul coope­
rației meșteșugărești.
Industria poligrafică deține, de asemenea, o pondere redusă, de
0,2%, deși Iașii sînt un mare oraș cultural al țării. Poligrafia ieșeană
(locul 10 pe țară) este profilată pe tipărirea publicațiilor științifice iar
din 1970, prin reînființarea Editurii „Junimea", și pe tipărirea opere­
lor literare ; totodată, în oraș se tipăresc și cotidienele „Flacăra lașu­
lui" și „Vremea Nouă" — Vaslui. întreprinderea poligrafică s-a dezvoltat,
prin construirea unei unități moderne în str. 7 Noiembrie.
Celelalte ramuri industriale (de prelucrare a hîrtiei și sticlei, de
fabricare a săpunurilor și produselor cosmetice, a nutrețurilor combi­
nate ș.a.) dețineau în 1985 o pondere de 2,1% iar producția era disper­
sată în numeroase unități mici, în majoritate aflate în subordonarea
cooperației meșteșugărești.
Ca unitate republicană, de talie mai mare, funcționează din 1971
întreprinderea pentru Producerea Nutrețurilor Combinate (I.P.N.C.), con­
struită în extremitatea de est a zonei industriale Țuțora, cu o capaci­
tate de 120.000 t/an ; în cadrul acestei fabrici se obțin nutrețuri pentru
porcine, păsări, taurine și ovine. Materia primă, care este foarte diver­
sificată (lizină, grîu, porumb, orz, ovăs, tărîțe, șrot de floarea soarelui
și in, făină de carne, făină de pește, făină de oase, făină de lucerna,

197
 **
’ 1IX ’ nr'VjTFH ir

lapte praf, drojdie furajeră, grăsimi animale și vegetale, microelemente,

zooforturi, enzime, săruri, ș.a.), se aduce atît din țară cît și din. import
(făinuri proteice, nuclee furajere ș.a.). Producția este destinată comple­
xelor zootehnice din județul Iași. -V
In final, considerăm că industria orașului Iași, care s-a dezvoltat
puternic în ultimele'două decenii-, a depășit faza extensivă; în prezent,
se pune un accent deosebit pe valorificarea intensivă a tuturor insta­
lațiilor, pe rentabilizarea întreprinderilor și creșterea eficienței econo­
mice, pe reproiectarea și modernizarea unor capacități mai vechi sau
pe reprofilarea unor secții, cerută de progresul continuu al tehnicii
mondiale. < , ,
•„
****
• -• AĂ * .. r y'•''•' ■'
* --&
*> — Utr țV'
* fc’’ -JMi - I-'. .. :
’ -r .. ■ % ‘ ;t... Jț
i- . • •. us X.
XII. FUNCȚIA DE TRANSPORTURI

Așa cum se cunoaște, orașele sînt, la începutul dezvoltării lor, cre­

ații ale necesităților umane, social-economice, din anumite teritorii,
care intră în zonele lor de influență, iar relațiile reciproce urban-rural
și dintre orașe se amplifică și diversifică pe măsură ce societatea evo­
luează, ajungîndu-se la ranguri de orașe de însemnătate diferită și la
formarea a ceea ce se numește „armatura- xirbană", pe ranguri. Legătu­
rile reciproce cu zonele de influență au un rol însemnat în fazele ini­
țiale ale dezvoltării urbane și rămîn esențiale în cazul orașelor mai mici.
Ele se referă la servirea reciprocă urban-rural iar în cazul orașelor mari
sînt depășite ca însemnătate de relațiile cu alte orașe și teritorii ale
țării. <In cazul municipiului Iași, fostă capitală a Moldovei, relațiile de
importanță primordială cu întregul teritoriu al acesteia sînt destul de
vechi, depășind limitele fostului ținut Iași. Orașul are și în prezent ca­
litatea de metropolă provincială de prim rang, pentru partea de nord-
est a țării. însemnătatea lui s-a făcut simțită și în cadrul relațiilor ex­
terne, atrăgînd ,vechi drumuri comerciale ce serveau, împreună cu alte
drumuri principale interne, la transportul diferitelor produse (sare, pă­
cură, lemn, vite, grîne, vinuri, ceară, produse meșteșugărești etc.);
unele erau și drumuri ale oilor, în cadrul transhumanței. Formarea
aici a unei intersecții de drumuri nu este legată doar de funcția de ca­
pitală pe care a avut-o, ci și de poziția Iașilor în cadrul vechii
Moldove^
Dezvoltarea căilor de comunicații și transporturilor poate fi inter­
pretată și prin așezarea geografică de ansamblu a Iașilor. [încă din fa­
zele mai vechi ale evoluției orașului a avut un rol însemnat contactul
geografic dintre Podișul Central Moldovenesc și Cîmpia colinară a Ji-
jiei (Cîmpia Moldovei), pus în evidență de Coasta lașilor (în sens mai
larg —- „coasta de tranziție"), la poalele căreia se află. Aceste trei uni­
tăți geografice au oferit resurse și posibilități diferite de dezvoltare eco­
nomică (podișul cu pădurile și rocile de construcții, coasta cu viile și
livezile iar cîmpia cu pășunile și terenurile foarte bune pentru culturi).
De aici a rezultat și necesitatea organizării unei piețe de schimb a
produselor între teritorii complementare din punct de vedere economic
și în același timp a unor drumuri spre această piață^De aceea, istoricii
-susțin originea comercială a vechilor tîrguri de vale, în cazul _Iașilor
pentru o parte a văii Bahluiului, în preajma văii Prutului, într-o zonă
•de contact geografic.
 Codrii masivi din Podișul Central Moldovenesc au protejat lașîf
dinspre sud, dar Coasta lașilor (cu o diferență de nivel între șesul Bah­
luiului și marginea nordică a podișului, din sud, de peste 300 m) a creat
greutăți dezvoltării căilor de comunicații spre văile Vasluiețului, Re-
bricei și Sacovățului, din bazinul Bîrladului. Circulația a fost mai
ușoară în lungul văilor și atît drumurile principale vechi cît și cele noi
le-au preferat. Nu au fost insă numai pe văi.
In ansamblu, în Moldova văile principale au favorizat circulația
longitudinală, în linii mari nord-sud (Șiretul cu afluenții lui montani,
Prutul, Bîrladul ș.a.) spre Dunăre (Galați), atrăgînd drumuri comerci­
ale. Circulația transversală, vest-est, a întîmpinat greutăți în zonele
mai înalte și fragmentate. Interesele economice, și dc altă natură,
ale vechii Moldove și ale lașilor, nu erau și nu sînt nici în pre­
zent dirijate numai în direcția nord-sud (în feudalism spre gurile-
Dunării, după Unirea Principatelor spre București), ci și în direc­
ția vest-est, între Carpați, Subcarpați și Podișul Moldovei, deci
între teritorii complementare din punct de vedere uman și econo­
mic, locuite de același neam. Românii au fost, la fel ca și înain­
tașii lor, „lipiți de munți", care, împreună cu codrii, au avut o
mare însemnătate în viața lor („moldovenii s-au îndepărtat spre ost,
pînă acolo unde n-au mai putut vedea Ceahlăul", scrie M. Sadovcanu).
Moldova a stăpînit și teritorii de dincolo de munți (Ciceul și Cetatea
de Baltă). Accesul dinspre și de dincolo de munți (dinspre Maramureș,
Bistrița-Năsăud, Brașov ș.a.) s-a făcut prin păsuri, pe drumuri de vale-
și parțial de plai. Văile pornite din munți dirijau drumurile spre valea
Șiretului și de aici se putea trece prin șei spre est în podiș, spre restul
Moldovei. In cazul lașilor, circulația transversală a fost mult înlesnită
de culoarul văilor Bahluiețului și Bahluiului inferior, în care se putea
ajunge trecînd prin șaua Ruginoasa-Strunga și mai departe, prin vadul
de la Țuțora (unde un punct de vamă a fost înființat cel puțin din se­
colul al XV-lea ; N. Grigoraș, 1970) spre est (pe drumul Tătărăsc, folo­
sit și în cadrul transhumantei). Culoarul acesta, vest-est, este cea mai
importantă axă transversală de circulație din întregul Podiș al Moldo­
vei (E. Diaconescu, 1939).
Iașii au fost o poartă de ieșire spre restul Moldovei, spre sud (prin
"'șaua Bîrnovei și valea Prutului), spre est (prin vadul de la Țuțora), spre
vest și nord-vest (prin „Poarta Tirgului Frumos", cum o numea suges­
tiv geograful Victor Tufescu, în 194-1) și în alte direcții. Geograful Vic­
tor Tufescu a interpretat poziția lașilor (și nu numai a lor, ci și a altor
orașe din nordul Moldovei) ca fiind în focarul unei lentile, referindu-se
la șaua Bîrnovei, din sud. Iașii erau mai în mijlocul Moldovei și nu în­
tâmplător a fost mutată capitala acesteia de la Suceava aici, sub dom­
nitorul Al. Lăpușneanu, la 1564 (P. P. Panaitescu, 1950, C. C. Giurescur
1965)f Orașul este așezat spre Prut, a cărui vale nu a atras căile ferate
în perioada construirii lor, deși în feudalism pe aici eră un drum prin­
cipal nord-sud. Pe Prut se efectuau și transporturi pe apă (mai ales în
avale de Drînceni). Șoseaua actuală, aflată în linii mari în lungul Pru­
tului a fost modernizată tîrziu. Deși oraș de margine, Iașii încă dirijea­
ză spre el interese majore ale nord-estului țării. Fiind la distanță mică
de frontieră (14 km pînă la Ungheni) are și o funcție importantă de *
vamă.

200
 Dacă locul așezării Iași (privit prin condițiile geografice naturalei
nu a fost favorabil sub toate aspectele în întregul intravilan (prezentînd
unele impedimente), poziția a fost foarte bine aleasă, ținînd seama de
tot ce trebuia luat în considerație din punct de vedere geografic majorr
natural și social-economic. Avantajele poziției în vechea Moldovă au de­
pășit ca însemnătate unele aspecte negative ale locului. Un rol foarte
important l-au avut contactul geografic codru-cîmp, șeile sau porțile de
trecere, aflate nu departe, care dirijau drumurile spre el, culoarul de
circulație vest-est (în capătul estic al căruia se află în prezent), posibili­
tățile de trecere prin vaduri, din intravilan și de la Prut, și însăși valea
acestuia și alte văi pe care se putea circula. Dar locul a prezentat și
unele avantaje pentru intravilan, în principal terasele Bahluiului din
colinele Copou și Șorogari (Tătărași) și promontoriile ce puteau fi forti­
ficate (Palat, Frumoasa, Cetățuia și Galata).
In decursul timpului s-a format o rețea de căi de comunicații care
duc spre Iași și a căror răspîndire nu poate fi înțeleasă dacă nu ținem
scama do condițiile geografice naturale (care au avut, în mare parte, un
caracter permanent) și de evoluția pe plan social-economic și politic (în1
cadrul căreia evenimentele s-au succedat mai des, unele cu urmări im­
portante). Această rețea trebuie privită geografic în ansamblu, pentru
a-i explica evoluția, direcțiile și însemnătatea acestora.
Înaintea construirii căilor ferate transporturile se efectuau pe dru­
murile comerciale (ale Liovului, moldovenesc, tătărăsc ș.a.) care asigu­
rau legăturile externe (cu Liovul, Brăila, Brașovul ș.a.), dar și interne
(N. lorga, 1925, Mara N. Popp, 1938, Gh. Constantin, 1939). Gradul de
amenajare a acestora era destul de modest, de exemplu, în locurile mlăș­
tinoase se puneau snopi de crengi pentru a putea trece.
Construirea de șosele a început din prima jumătate a secolului al
XlX-lea, deci destul de tîrziu. Astfel, au fost construite șoseaua Mihăi-
leană sub domnitorul Mihai Sturza (în 1832—1834, între Mihăileni și
Galați, prin Bacău, Roman, Tg. Frumos, Botoșani și Bucecea) iar ulterior
cea din valea Bîrladului (podul Doamnei de peste rîul Bîrlad, la sud de
Crasna, a fost terminat sub același domnitor, în 1841).
Construirea căilor ferate a început în a doua jumătate a secolului
al XlX-lea. In 1869 a fost dată în circulație calea ferată Ițcani-Roman
iar în 1870—,1872 transversala Pașcani-Iași-Ungheni. Acestea au impus
apariția nodului de cale ferată Pașcani. Pînă la primul război mondial
au fost date în folosință toate căile ferate existente și în prezent în zona
de influență neîndepărtată a lașilor.
înainte de 1944 situația amenajării șoselelor era destul de rămasă
în urmă. Cele naționale aveau îmbrăcăminte .doar din prundiș și nici
una dintre ele nu era asfaltată. în anii de după 1944 s-au înregistrat
progrese foarte mari în modernizarea nu numai a șoselelor naționale, ci
și a altor categorii de drumuri. Șoselele principale, cu trafic intens și
greu, au fost amenajate modern, în condiții tehnice avansate. în afară
de acestea, multe șosele au primit îmbrăcăminte asfaltică ușoară și în
prezent nu există comună care să nu dispună în ea sau în imediata
apropiere de șosea asfaltată. Din totalul drumurilor publice din județul
Iași (în 1985) 38% sînt modernizate și cu îmbrăcăminte asfaltică ușoară
(pe plan național 48%, deci mai mult). Dezvoltarea transporturilor ru-

201
 ticre a impus dotarea cu mijloace de transport auto, construirea unor
autobaze, a autogării lași ș.a.
Căile ferate au fost și ele modernizate, ținînd seama de creșterea
intensității transporturilor și a vitezei de circulație. Dacă înainte de
1944 exista o singură linie dublă (doar traseul scurt lași-Lețcani), în anii
do după 1944 a fost dublată linia lași-Pașcani și este în lucru dublarea
liniei Tccuci-Iași, toate avînd trafic intens și greu. Din totalul de 281
km linii ferate normale din județul Iași 137 km sînt duble (1984). Au
fost consolidate liniile, s-a trecut de la tracțiunea cu locomotive cu aburi,
la cea cu locomotive Diesel, au fost introduse vagoane cu etaj pentru
traseele și trenurile cu mulți navetiști, a fost modernizat triajul nou
de mărfuri Socola, construită gara Nicolina și se electrifică liniile cu
trafic important lași-Pașcani și lași-Buhăiești, care au de traversat
pante mari (prima la Ruginoasa și a doua la Bîrnova). Gara Iași a fost
modernizată, s-a construit anexa Iași Nord, acces subteran la linii, pe­
roanele au fost acoperite ș.a^Iașii dispun în prezent de o rețea de șo­
sele pe care circulă autobuze caro duc (ținînd seama de ieșirile din
Iași) în nouă direcții : Tg. Frumos, Voinești, Buhăiești, Vaslui, Rădu-
văneni, Ungheni, Aroneanu, Sculeni și Breazu. Ele asigură în linii mari,
legăturile spre Săveni, Botoșani, Hîrlău, Pașcani, Roman, Negrești,
Șcheia, Vaslui și Huși. Unele direcții posedă mai multe trasee (de exem­
plu, spre Hîrlău și spre Botoșani) și din toate șoselele principale por­
nesc numeroase derivații spre diferite localități (de exemplu, din șo­
seaua lași-Tg. Frumos sînt cinci derivații spre sud, unde localitățile
■sînt numeroase și densitățile de populație sînt mari, și una spre nord;
din șoseaua lași-Răducănoni-Huși sînt cinci derivații spre Prut și cinci
spre vest, în podiș). Rețeaua șoselelor acoperă mult mai bine teritoriul
decit cea a căilor ferate.
Căile ferate care pornesc din Iași sau din bifurcații apropiate de
oraș și legate cu el, au următoarele cinci direcții : Lețcani-Dorohoi,
Podu Iloaiei-Hîrlău, Podu Iloaioi-Pașcani, Buhăiești și Ungheni. Cele
mai importante sînt traseele spre Vaslui (prin Buhăiești) și Pașcani.
Din aceasta din urmă se poate merge spre Suceava, Fălticeni, Roman
ș.a. iar din Buhăiești și spre Roman.
* Se constată că rețeaua actuală a căilor de comunicații feroviare
și rutiere care duce din și spre Iași, urmează, cum s-a mai arătat, mai
ales traseele văilor și prezintă o densitate mai mare în zona de influ-
•ență directă a lașilor, la fel ca și în cazul altor orașe mari, de același
rang. Orientarea rețelei principale de căi de comunicații a ținut seama
de relief și nu a ieșit prea mult din cadrul văilor, mai ales în cazul că­
ilor ferate. Direcțiile dominante sînt în linii mari nord-sud, cu excepția
transversalei dintre văile Șiretului și Prutului (Pașcani-Ungheni), și
duc, în principal, spre Iași.
Direcțiile în care sînt dirijate căile ferate sînt mai puține decît cele
ale șoselelor, dar sînt destul de importante. Pe ele se circulă pe dis­
tanțe mult mai lungi, în timp mai scurt, legăturile cu țara avînd un
rol foarte important. Transportul feroviar constituie forma principală
de legătură pentru mărfuri și călători la distanțe mari și este corelat cu
cel rutier.
Densitatea căilor ferate din județul Iași (în 1984), este de 5,21 km
la 100 km2, deci mai mare decît media țării (4,70 km la 100 km2).
 Șoselele au trasee mult mai numeroase (cu foarte multe derivații),
au deci o densitate mult mai mare și cele mai multe sînt scurte. Ele
prezintă o rețea mai bine adaptată reliefului fragmentat și cu înclinări
mari. Transporturile rutiere sînt foarte importante pentru teritoriile
care nu posedă căi ferate, mai ales pentru cele în care distanțele pînă
la rețeaua feroviară sînt mari (în unele cazuri depășesc 30 km), aici
avînd un rol însemnat pentru valorificarea resurselor și asigurarea le­
găturilor cu orașele și cu localitățile-centre de polarizare (Răducăneni,
Țibăncști ș.a.). Rețeaua șoselelor este mult mai ramificată decît cea a
căilor ferate, pătrunzând — cum am mai arătat — în aproape toate co­
munele. Transporturile rutiere au un volum și o frecvență mai mari
in zona preorășenească a lașilor, în cadrul județului Iași. Ele sînt și în
continuarea transportului feroviar, de la care preiau lateral sau din
Iași, o parte a traficului.
Densitatea drumurilor publice din județul Iași este de 42,7 km la
100 km2 (în 1984), deci mai mare,decît media țării (30,7 km la 100 lan2).
Densitatea drumurilor modernizate și cu îmbrăcăminte asfaltică de tip
ușor este de 15,0 km la 100 km2, cu foarte puțin mai mică decît media
țârii (15,04 km la 100 km2).
Traficul feroviar a crescut mult după ,1944 însă într-un ritm mai
mic decît cel rutier care anterior era puțin, dezvoltat. Cel de mărfuri
prezintă valori mari pe traseele lași-Lețcani (44% din traficul total din
Iași și spre Iași) și lași-Buhăiești (29,5%). Din Lețcani o parte a trafi­
cului derivă spre Dorohoi (14% din total), din Podu Iloaiei spre Hîrlău
(5,5%) și spre Pașcani (24,5%). Este însemnat și traficul internațional,
in principal de mărfuri, între Socola și Ungheni (26,5%). După 1944
s-au înregistrat creșteri mari ale traficului de mărfuri și pe căile fe­
rate secundare, prin intensificarea dezvoltării economice a teritoriilor
în care se află. Dezvoltarea industrială, necesitățile de forță de muncă
din construcții și ridicarea nivelului economico-social al așezărilor au
dus la creșterea mobilității săptămînale și mai ales zilnice a forței de
muncă, în zona de influență apropiată a municipiului Iași. Pentru de­
plasările de călători pe primul loc este traficul spre Lețcani (53% din
totalul traficului din și spre Iași), urmat de ccl spre Buhăiești (36%)
și spre Ungheni (11%). Din Podu Iloaiei o parte importantă a traficu­
lui (28% din total) este spre Pașcani și mai puțin (11%) spre Hîrlău.
Din Lețcani se merge spre Dorohoi (14% din traficul total).
Traficul rutier de mărfuri este mai mare pe șoselele principale,
mai ales pe cele care nu au traseele căilor ferate, și în zonele îndepăr­
tate de acestea, cu care se leagă prin șosele. Frecvența cea mai mare
o are pe distanțe relativ mici, de nivel județean, dar este însemnată și
circulația la distanțe mari pentru transportul anumitor produse; are
însă o frecvență mai mică. Traficul de călători este puternic în preajma
lașilor, pînă la 20—25 km, dincolo de care, pînă la 50 km, se reduce
mult. Frecvența cea mai mare este pe distanțele lași-Tg. Frumos, lași-
Popricani, lași-Voinești, lași-Grajduri și lași-Osoi, deci în apropierea
orașului, mai ales acolo unde nu sînt căi ferate. Există arii cu densități
mari de populație, de exemplu, Coasta lașilor, versantul drept al văii
Prutului la sud de Iași, în care șoselele au un rol însemnat. Pe distanțe
mari este de remarcat și traficul rutier transversal, spre și peste Car­
pați, dar nu este intens, fiind pentru Iași degajat de cel feroviar.
 Intensitatea cea mai mare a traficului de mijloace de transport
auto este în si din direcția Tg. Frumos (29% din total), Raducaneni
(19 5%), Vaslui (prin Buhăiești, 17,5%), urmate de Unghem (10%),
Vaslui (prin Poieni, 8%), Sculeni (6<>/o), Breazu (4%), Voinești (3,5%)
și Aroneanu (2,5%). Procentele au fost calculate prin cumularea intră­
rilor și ieșirilor din Iași a mijloacelor de transport (vehicule-etalon) pe-
diferite direcții.
Din totalul de vehicule fizice care circulă pe zi, din și spre Iași,
42% sînt camioane și autobuze, 41% autoturisme și microbuze, 11%
vehicule speciale și 6% motociclete.
Căile de comunicații, în special cele feroviare, au un rol foarte
mare în transportul produselor care provin din diferite locuri din țară,
mai ales din Moldova, și sînt aduse pe anumite direcții.
Pe drumurile care vin de la munte, din Bucovina și din codrii Po­
dișului Central Moldovenesc, este transportat material lemnos pentru
prelucrare (la Iași și Ciurea) ,și gata prelucrat. Locuitorii satelor de pe
contactul cu muntele din ținutul Neamțului aprovizionau prin tradiție
pe cei din Cîmpia Jijiei (unde sînt puține păduri) cu lemn de construc­
ții, draniță ș.a., de unde primeau cereale. Valea Șiretului are ca spe­
cific transportul materialului lemnos din nord-vcstul Moldovei.
Din Carpații Orientali sînt aduse materiale de construcție (ciment
de la Bicaz, var etc.), din văile Șiretului și Moldovei cantități mari de
pietriș și nisip, necesare construcțiilor, de la Roman — prefabricate
din beton.
Din vestul județului Bacău și din alte locuri din țară provin pro­
dusele petroliere, cărbunii și gazele lichefiate (acestea din urmă de la
Moinești).
Prin transporturile speciale este adusă energia electrică (de la
Borzești, hidrocentralele de pe Bistrița ș.a.), gazul metan de la Nadeș
(din Transilvania) ș.a.
Unele materii prime și semiprelucrate necesare industriei sînt
transportate din diferite centre din țară, de exemplu, cele aduse de la
combinatul siderurgic Galați ș.a. pentru metalurgie, de la Brazi, Pi­
tești ș.a. pentru uzina de fibre sintetice etc. Bumbac pentru industria
textilă se aduce prin Ungheni, îngrășăminte chimice pentru agricul­
tură de la Roznov ș.a.
Sînt transportate și cantități mari de produse agricole alimentare,
cereale din Cîmpia Jijiei, sfeclă de zahăr la fabricile din valea Șiretu­
lui, semințe de floarea soarelui la întreprinderea de ulei ș.a. Valea Și­
retului este importantă pentru aprovizionarea cu cartofi, văile Bahluie-
țului (mai ales din Tg. Frumos), Bahluiului și Prutului — pentru legu­
me și zarzavaturi, coastele lașilor, Dealului Mare (Cotnari ș.a.) și așe­
zările dinspre Prut la sud de iași (Tomești, Comarna, Răducăneni, Moș-
na ș.a.) pentru vinuri și fructe. Burdujenii (Suceava), Tomeștii și Leț-
canii sînt surse de proveniență a cărnii, fabricile de zahăr din valea
Șiretului — a zahănilui, iazurile din Cîmpia Moldovei — a peștelui.
Din Carpații Orientali (de la Vatra Dornei, Borsec ș.a.) sînt aduse ape
minerale.
Municipiul Iași este un mare centru industrial, cu multe întreprin­
deri de însemnătate republicană. Produsele care se încarcă aici și sînt
trimise în diferite locuri din țară sau o parte sînt exportate sînt nu-

204
meroase : țevi de oțel, utilaje industriale, mobilă, fire sintetice, aparate
>de radio, ulei vegetal, țesături, confecții etc.
Rezultă rolul deosebit de important al căilor de comunicații și
transporturilor în viața economică și aprovizionarea lașilor și o oare­
care specializare a lor pe produse, de asemenea, însemnătatea foarte
mare a căilor ferate care nu sînt dese, dar au o sarcină destul de în­
cărcată de transport. în general, căile de comunicații asigură legăturile
dintre teritorii complementare din punct de vedere economico-social,
legături care se amplifică și întăresc unitatea noastră statală sub toate
.aspectele ei.
Rețeaua căilor de comunicații feroviare și rutiere a avut și are și
In prezent un rol însemnat în dezvoltarea relațiilor directe ale lașilor
cu zona preorășenească și în delimitarea acesteia. Forma acestei zone
are prelungiri în lungul căilor ferate și a șoselelor (de exemplu, spre
Tg- Frumos, spre valea Prutului și parțial în lungul ei, spre Coasta
lașilor etc.). Există legături foarte strînse între căile de comunicații și
Zonele de aprovizionare ale lașilor cu produse rurale (zonele imediată
și apropiată), de asemenea și cu aria de proveniență a forței de muncă
care se deplasează spre Iași (mai ales forță de muncă mai puțin califi­
cată) și din Iași (în special înalt și mediu calificată).
în problema transporturilor interesează și timpul de deplasare,
pentru care sînt utile izocronele căilor ferate și ale șoselelor (a se ve­
dea hărțile), calculate pentru municipiul Iași. Ele unesc punctele în
care se poate ajunge în același timp și valorile lor (30’, 60’, 90' și 120’)
au fost alese pentru a reflecta situația transporturilor din zona de in­
fluență a lașilor, de servire reciprocă urban-rural, din partea în care
•se află el așezat. S-a apreciat că teritoriile din afara izocronei de 120’
sînt îndepărtate în cadrul relațiilor lașilor cu zona principală de influ­
ență și asupra lor trebuie îndreptată atenția în privința acoperirii cu
mijloace de transport în timp mai scurt.
Izocronele se prezintă sub formă de tentaciile (ale căror contururi
rezultă din unirea unor arcuri de cerc) care se îngustează pe măsură
•ce ne îndepărtăm de Iași și se fragmentează în cercuri. Aceste prelun­
giri sînt, așa cum este normal, în lungul căilor de comunicații.
Se constată că tentaculele izocronelor căilor ferate sînt mult mai
puține și mai lungi decît ale șoselelor, deci pe căile ferate se poate
■ajunge în timp mai scurt, la distanțe mai mari (de exemplu, pe traseul
principal din sud, în două ore pînă la Bîrlad ; pe acest traseu și pe cel
spre Pașcani circulația este rapidă).
Teritoriul acoperit de izocronele calculate pentru șosele pe care
circulă mijloace de transport în comun este mult mai mare decît cel al
•căilor ferate, are tentacule mai numeroase, dar mai scurte. El se înca­
drează aproape numai în județul Iași, în partea estică și mediană a aces­
tuia. Spre vest sînt tentacule spre valea Șiretului și Hîrlău. Cele mai
multe sînt cele spre sud, unde se unesc între ele și în care direcție nu
există decît o singură cale ferată. Teritoriile din județul Iași și din
preajma lui care nu intră în cadrul izocronelor pînă la 120’ sînt în sud-
■vest (spre Roman), în nord-vest și în vest (pe valea Moldovei și parțial
a Șiretului). Ele dețin 45,3% din suprafața județului Iași. Teritoriile
neacoperite de căile ferate sînt mult mai mari și se află între tenta­
culele înguste și lungi ale izocronelor acestora. Ele dețin 64,4«/o din
suprafața județului Iași.
205
 Fig. 31 —• Izocronele municipiului Iași pentru transportul pe căile ferate

Putem face aprecierea că izocronele șoselelor au ca răspîndire o

alură județeană, șoselele servind, în principal, interese social-economice
județene, iar cele ale căilor ferate —■ o alură provincială, cu direcții
lungi, dirijate spre un teritoriu mult mai mare decît cel al județului
Iași, dar pe care nu-1 acoperă decît puțin în timp scurt de deplasare.
Izocronele pînă la două ore, calculate pentru șosele, acoperă 54,7%
din teritoriul județului Iași, deci mai mult de jumătate din suprafața
lui. Izocronele pînă la două ore calculate pentru căile ferate acoperă
35,6% din teritoriul județului, deci depășesc cu puțin o treime din su­
prafața acestuia. Rezultă că în privința mărimii teritoriului servit, șo­
selele sînt pe primul loc.
Căile ferate și șoselele seryesc împreună transporturile și sînt co­
relate ca sarcini. Transportul auto nu se suprapune total pe cel fero­
viar, Intensitatea traficului pe unele șosele care au traseele căilor fe­
rate este mai mică ; este însă în linii generale mare pe traseele lipsite
de căi ferate, In lungul căilor ferate șoselele își pierd din importanță,
primind deci traficul feroviar care leagă mai mult orașul cu Moldova
și cu restul țării.

206
 Atrage atenția rolul foarte important pe care l-au căpătat transpor­
turile auto în ultimele decenii. In prezent, mijloacele de transport sînt
consumatoare de combustibili lichizi, energie electrică, cărbuni si gaz
metan (acestea din urmă foarte puțin). In condițiile crizei energetice
mondiale actuale sînt afectate transporturile pe bază de combustibili
lichizi, în special cele auto. Acestea din urmă și-au redus din trasee
si» frecventă.
» **

Fig. 32 — Izocronele municipiului Iași pentru transportul pe șosele

In transporturile feroviare sînt necesare intervenții, în principal,,

în domeniul electrificării, dar și al construirii de linii noi (de exemplu,
Hîrlău-Botoșani, unind două orașe rămase de mult timp capete de linii,
apoi pe .valea Prutului ș.a.).
 f t

XIII. FUNCȚIA COMERCIALĂ

Comerțul socialist îndeplinește un rol important economico-social și

presupune asigurarea unei baze tehnico-materiale corespunzătoare,
dimensionată în funcție de volumul de mărfuri și cererea de consum a
populației.
Municipiul Iași are o importantă funcție comercială. Din totalul
populației ocupate, mai mult de 13 100 persoane sînt antrenate în comerț
și circulația mărfurilor. ’ / •
Concomitent cu dezvoltarea sa economică și cu sporirea accentuată
a numărului de locuitori, un loc important l-a ocupat organizarea, dez­
voltarea și amplasarea, în funcție de cerințe, a rețelei de unități comer­
ciale în interiorul municipiului.
în cadrul orașului funcționează astăzi 896 de magazine și unități co­
merciale, din care peste 56% reprezintă magazinele cu profil nealimentar.
Deși numărul total de magazine a sporit foarte puțin în perioada
1966—1986, suprafața spațiilor comerciale a fost extinsă de la cca 19 000
mp la peste 173 400 mp, ceea ce înseamnă o creștere de peste 8 ori, fapt
care ne arată că în anul 1986 au? revenit, în medie, la 1000 locuitori
644 mp spațiu comercial. K■
O creștere sensibilă au cunoscut: spațiile destinate desfacerii produ­
selor alimentare care la nivelul anului 1986 însumau 55 825 mp sau
32,2% din total; sectorul alimentației publice deține 21,5%. iar cel
pentru mărfuri nealimentare se ridica la 46,3%, adică 80 206 mp.
în ce privește repartiția acestora în perimetrul orașului, trebuie să
subliniem că suprafața comercială cea mai mare, căreia îi revine mai
mult de 35% din total, o deține zona centrală; urmează, ca pondere,
cartierul Tătărași, împreună cu cartierul Tudor Vladimirescu, cu 15,7%,
cartierul Socola, cu 8,3%, cartierul Nicolina-Cantemir și cartierul Ale­
xandru cel Bun, cu cîte 7,1% fiecare, cartierul Copou-Țicău, cu 6,8%,
cartierul Dacia, cu-6,8%, și cartierul. Păcurari, cu 6,6%.
în perioada 1965—1986 au fost date în folosință mari spații comer­
ciale, magazine universale, supermagazinul Hala Centrală, cu o supra­
față de peste 9000 mp, care au permis valorificarea diversificată a sor­
timentelor de produse agro-alimentare și industriale, practicarea unui
comerț modern, prin vînzare cu autoservire și organizarea unor expo­
ziții cu vînzare. Astfel de magazine funcționează în toate cartierele noi
ale municipiului : în Centru, Tătărași, Copou, Alexandru cel Bun, Ga-
lata, Socola, Nicolina ș.a. i
209
14 — Geografia municipiului lajl 206
 Un rol important în buna servire a populației îl au unitățile de
alimentație publică sub forma unor cantine-restaurant organizate pe
lingă marile întreprinderi industriale sau în cadrul zonei industriale de
sud-est. Printre cele mai mari unități de alimentație publică se numără
restaurantele „Traian", „Unirea", „Podul Roșu", „Cotnari", „Moldova" ș.a.
în ultimii ani s-au înregistrat progrese semnificative în procesul
de diversificare a rețelei comerciale, aceasta extinzîndu-se cu noi ma­
gazine, care răspund mai bine cerințelor populației. Astfel, se poate
menționa activitatea intensă a unor magazine de profil, cum ar fi Casa
Cărții, Casa de Comenzi „Telemark", Magazinul sportiv al tineretului,
„Materna", „Sanitas", magazinul Auto-moto-velo, magazinele de obiecte
de menaj și uz casnic-gospodăresc, magazinele „1001 de articole", „Gos­
podarul" .ș.a.
Au fost date în folosință unități comerciale moderne de tip „Ro-
marta" și „Căminul", care desfac o gamă variată de produse industriale
si de artizanat, de calitate „lux" și „extra", magazine ale întreprinderii
de Industrializare a Cărnii pentru produse alimentare de calitate supe­
rioară, magazine de prezentare și desfacere patronate direct de între­
prinderile agricole de stat și de asociațiile intercooperatiste, care des­
fac un sortiment variat și bogat de produse de primă necesitate : legu­
me, fructe, carne, produse lactate, ouă, pîine, flori ș.a.
Volumul total al mărfurilor desfăcute pe piața municipiului a cres­
cut, in perioada 1565—1986 de cca 4,8 ori, din care cele alimentare de
5,1 ori, iar cele nealimentare de 4,6 ori.
Dintre cele mai importante produse care se desfac în oraș prin co­
merțul socialist, menționăm pîinea (aproape 50 000 tone/an), pastele fă­
inoase (peste 1200 tone/an), orezul (peste 2000 tone/an), carnea (cca
10 000 tone/an), preparatele din carne (aproape 6 000 tone anual), con­
servele de carne (aproximativ 800 tone/an), peștele (2500 tone/an), con­
servele și semiconservele de pește (cca 800 tone/an), slănina și untura
(450 tone/an), uleiul comestibil (cca 4700 tone anual), laptele proaspăt
și laptele praf (cca 150 000 hl/an), brînzeturile (1600 tone/an), untul
(500 tone/an), ouăle (45 milioane de bucăți), zahărul (8000 tone), pro­
dusele zaharoase (4500 tone/an), fructele proaspete (7000 tone/an) și vi­
nul (8000 hl/an). Printre mărfurile industriale se remarcă țesăturile (în
valoare de cca 190 mii. lei anual), autoturismele (2500 buc. anual), te­
levizoarele (12 000 buc. anual) etc.
în interiorul municipiului Iași funcționează cîteva piețe mari în
care-și desfac produsele atît unitățile intercooperatiste, I.A.S.-urile cît
și micii producători.
Cele mai importante și cu vechi tradiții sînt Hala Centrală, „Piața
Independenței", piața Nicolina, la care se adaugă unele mai noi, cum
ar fi piața „Alexandru cel Bun" sau altele cu spații mai reduse, ca pie­
țele Tătărași, Păcurari etc.
Pentru lunile de la sfîrșitul primăverii și începutul verii ponderea
cea mai mare a participanților la piața liberă revine acelora care des­
fac, cu precădere, legume, unele soiuri de fructe timpurii (căpșune, ci­
reșe) și produse lactate. Aria de aprovizionare și de participare este
relativ extinsă, însă frecvența cea mai mare se rezumă la participanții
din cadrul izocronei de cca 60’ cu trenul și 20’ — 30’ cu autobuzul. O
frecvență mai importantă a producătorilor de legume s-a constatat pen­

210
tru cei proveniți din Tirgul Frumos (17,7% din total)> Victoria (12,2%),
Bosia (9,8%), Golăicști (8,3%), Țigănași (6,8%), Miroslava (6,6%) ș.a.
Din anchetele efectuate rezultă că aria de participare, la piața li­
beră de la distanțe mari este foarte extinsă, însă ponderea producăto­
rilor în total se ridică doar la 19,5% ; în schimb aceștia dețin un pro­
cent ridicat la desfacerile de legume timpurii (varză, roșii, ardei, cas­
traveți). Cea mai mare frecvență în cadrul acestora din urmă o înscriu
producătorii din județul Galați, acestora revenindu-le la produsele
menționate cca 40% ; dintre acestea se evidențiază producătorii din
Matca (cu 25%) și Barcea. Un aport important îl au unele județe dm
sudul țării. Se impun în mod deosebit micii producători și gospodăriile
agricole din județul Giurgiu, în special cei din Vidra, care participă cu
41% la desfacerile de roșii timpurii, ardei și castraveți ale ariei men­
ționate, aflată în zona de influență a capitalei, apoi cei din Vărăști și
Budești.
Piețele municipiului Iași sînt aprovizionate cu legume timpurii
(ardei, castraveți, mazăre, varză, vinete ș.a.) și de unii producători din
Huși și Munteni.
Unele așezări se încadrează în categoria furnizoarelor de cartofi
timpurii. Aria participanților se suprapune, cu deosebire, pe valea Și­
retului, de unde vin micii producători din comunele Mircești, Mogoșești-
Sirct, Butea și chiar din unele sate din județul Neamț. Același produs
este desfăcut pe piață de cîteva comune ale județului Iași, aria de pro­
veniență a participanților fiind formată de satele din văile Prutului și
Jijiei (Victoria, Bosia, Bivolari) la care se adaugă cei din Movileni, Po-
pricani, Rediu, Bălțați și Brăiești.
Populația municipiului Iași este aprovizionată, prin piața liberă,
cu fructe timpurii. Cea mai mare frecvență o au producătorii din To-
mești, cu peste 10% din numărul total, și Miroslava (7%), comune ur­
mate de Comarna, Cotnari, Răducăneni și Bivolari, cu procente ce osci­
lează între 5% și 6% fiecare.
O participare mai redusă la piața liberă o au micii producători in
aprovizionarea cu lapte și produse lactate. Aria de participare nu se
rezumă numai la zona imediată, aceasta avînd un rol mai important
pentru frecvența zilnică, ci cuprinde și localități situate la distanțe mai
mari, însă care participă numai săptămînal, în mod obișnuit sîmbăta
și duminica.
Cel mai mare număr de producători provine din așezările Tomești.
Țuțora, Bîrnova, Rediu, Balciu, Cucuteni, Lețcani etc.
O arie mult mai largă de proveniență o au micii producători care
valorifică pe piețele din cadrul municipiului Iași păsări, iepuri, carne
de miel, miere și alte produse. Ponderea cea mai mare o au micii
producători din comunele situate la nord de Iași, în Cîmpia Mol­
dovei : Movileni, Plugari, Focuri, Fîntînele, Vlădeni, după care urmea­
ză cei din sudul județului: Dumești, Voinești, Lungani, Sinești etc.
Piața municipiului este aprovizionată de micii producători și cu
alte produse : ciuperci, fructe de pădure, sau chiar cu unele bunuri de
larg consum, obiecte de artizanat, îmbrăcăminte, lenjerie, țesături, ul­
timele produse provenind din județele Maramureș, Harghita, Covasna,
Suceava.
1 Anchetele în piețele municipiului au fost efectuate zilnic în cadrul practicii cu stu­
denții anului II de la secția geografie-o limbă străină în prima pare a lunii iunie 1983.

211
XIV. ÎNVĂȚĂMÎNTUL, CERCETAREA ȘTIINȚIFICA
ȘI CULTURA

'Funcția de învățămînt și cultură este una din funcțiile caracteris­

tice ale orașului Iași. Prin diversitatea și nivelul învățămîntului și cul­
turii, orașul se situează printre primele centre urbane din țară. Centru
de învățămînt și cultură cu vechi tradiții, orașul Iași a cunoscut și în
acest domeniu multe transformări.i
■ >; ” n ! îj .■ »
învățământul . f ..
iii . i

a) învățămîntul preșcolar este organizat în prezent în

mai multe unități de profil, repartizate în teritoriul său urban în mod
rațional. Cele mai poi unități au apărut în ansamblurile de locuințe din
cartierele Tătărași, Alexandru cel Bun, Nicolina-Socola, Dacia ș.a. în
anul școlar 1965/1966 în oraș erau 34 de grădinițe iar în anul școlar
1985/1986 funcționează 62 de astfel de unități preșcolare. Numărul co­
piilor înscriși în grădinițe era în anul școlar 1965/1966 de 2565, iar în
anul școlar 1985/1986 numărul lor a ajuns la circa 10 000. îndrumarea
pregătirii lor este asigurată de peste 400 cadre didactice. în intervalul
1965—1985 la un cadru didactic din învățămîntul preșcolar reveneau
între 18 și 25 copii.
b) învățămîntul primar șî gimnazial este cel mai
cuprinzător, din punctul de vedere al numărului de elevi și al unități­
lor existente, de pregătire a elevilor în clasele I—IV și, respectiv, V—
VIII. în anul școlar 1965/1966 erau 29 de unități școlare în care erau
cuprinși 20.233 elevi. în anul școlar 1985/1986 funcționează 38 de școli
generale cu peste 42 000 elejvi înscriși. Pregătirea elevilor a necesitat o
dublare a numărului de cadre didactice în acest interval (în anul școlar
1985/1986 — circa 1300 cadre didactice), la un cadru didactic revenind
în medie între 25 și 30 de elevi. ,
c) învățămîntul liceal a cunoscut în ultimul timp trans­
formări importante. în afara faptului că numărul liceelor a crescut de
la 10, în anul școlar 1965/1966, la 26, în anul școlar 1985/1986, remar­
căm transformările de structură, în sensul specializării acestora.
în prezent (anul școlar 1985/1986), în orașul Iași funcționează 15 li­
cee industriale care școlarizează 19.882 elevi (adică 74,4% din totalul
elevilor care urmează cursurile liceale). Dintre acestea menționăm :
Liceul industrial „Alex. I. Cuzau, Liceul industrial „D. Cantemir
,
** Li­
ceul industrial nG. Ibrăileanu
,
** Liceul industrial „Metalurgica
,
** Liceul

213'
 industrial Victoria", Liceul industrial nr. 2, Liceul industrial nr. 6 ș.a.
Alături de” acestea există un liceu agro-industrial, care școlarizează
752 elevi (2,8% din total), două licee economice (Liceul economic și de
drept administrativ și Liceul economic de contabilitate și comerț), care
dețin o pondere de 5,4% din numărul elevilor (circa 1400), un liceu
sanitar, cu 729 elevi (2,7%), un liceu pedagogic (Liceul „Vasile Lupu“),
cu 306 elevi (1,1%), un liceu de artă (Liceul „Octav Băncilă"), cu 287
elevi (1,1%), 3 licee de matematică-fizică (Liceul „C. Negruzzi", Liceul
„Național" și Liceul de matematică-fizică nr. 1), care școlarizează
2.336 elevi (8,7%), un liceu de filologie-istorie (Liceul „M. Eminescu"),
cu 472 elevi (1,8%), și un liceu de științe ale naturii (Liceul „Emil Ra-
coviță"), cu 506 elevi (1,9%).
In anul școlar 1985/1986 numărul elevilor cuprinși în înjvățămîntul
liceal era de 26.724, mareînd o ușoară tendință de scădere. Majoritatea
elevilor urmează cursurile de ,zi (79%).
Pregătirea elevilor din învățămîntul liceal a necesitat o creștere dc
peste 5 ori a numărului de cadre didactice, între anii școlari 1965/1966
și 1985/1986 (de la 259 la 1342 profesori).
d) învățămîntul profesional asigură calificarea forței
de muncă pentru diferite ramuri economice (construcții de mașini, chi­
mie, industrie ușoară, construcții, comerț, transporturi ș.a.). In anul
școlar 1965 '1966 erau 7 școli profesionale, însă, dezvoltarea industriei,
în special, a necesitat creșterea numărului acestora la 17 și diversifi­
carea lor. Există în prezent, concentrate mai ales în zona industrială,
numeroase grupuri școlare pe lîngă marile unități industriale ale ora­
șului (Grupul școlar „Tehnoton", Grupul școlar al Uzinei mecanice „Ni-
colina", Grupurile școlare de construcții, de chimie, de construcții-mon-
taj ș.a.). Acestea școlarizează anual între 5000 și 6000 de tineri, care
sînt pregătiți pentru a răspunde unor necesități interne, dar, în bună
măsură, și ale celorlalte localități, din județ sau din afara lui. După
anul 1981 s-a înregistrat o creștere evidentă a numărului tinerilor cu­
prinși în învățămîntul profesional. Perfecționarea pregătirii forței de
muncă se realizează în cele 5 școli de maiștri existente în anul școlar
1985'1986, care asigură specializări în domenii de activitate de înaltă
tehnicitate.

Fi«. 33 — Structura învățămîntului liceal în anul școlar 1985/1986

 Fig- 34 — Evoluția numărului de elevi în învățămîntul liceal

e) învățămîntul superior constituie, desigur, forma de

învățămînt cea mai caracteristică orașului. învățămîntul superior are
vechi tradiții iar în prezent orașul Iași este al doilea centru universi­
tar al țării — numărul studenților înscriși în anul universitar 1985'
1986 reprezenta 14,9% din numărul total pe țară iar numărul cadrelor
didactice — 44,2%. Învățămîntul superior a cunoscut o puternică dez­
voltare și diversificare, astfel că în prezent centrul universitar Iași asi­
gură pregătirea superioară a specialiștilor în aproape toate domeniile
vieții economice și sociale.
TABELUL XXVI
Dinamica rețelei învățămîntului superior, a numărului de studenți și cadre didactice

- , ■ 1947/1948 1968/1969 1975/1976 1985/1986

;; r n «. • ! .
; •
Nr. de.institute 5 5 5 5
î . • ' i

.Nr. de facultăți 13' 24 22 20

---------------------------------_j------ ;--------
Nr. de studenți 5 167 23 174 24 421 23 965
' t >1 '

Nr. de cadre didactice 742 1887 2 027 1 962

 Din totalul studenților înscriși în anul universitar 1983/1984
(26.541), 18.035 urmau cursurile de zi, 4.468 — cursurile serale iar
1.484 — cursurile fără frecvență. Un aport deosebit își aduce centrul
universitar Iași în pregătirea pentru diverse specializări a studenților
străini ; aceștia erau în număr de 2.205 în 1985. Activitatea didactică
se realizează sub îndrumarea a 1.962 cadre didactice, profesorii repre-
zentînd 11,0% din total, conferențiarii — 16,5%, lectorii — 40,0% iar
asistenții — 33,5%._
Universitatea „Al. I. Cuza“ a fost înființată în anul 1860 de
către domnitorul Alexandru loan Cuza. Numărul facultăților a sporit
de la 4 în anul 1947/1948 la 6 în anul universitar 1986/1987. în prezent

Fig. 35 — Evoluția numărului de elevi în școli profesionale

Universitatea are înscriși la cursurile de zi 3515 studenți (19,5% din nu­

mărul studenților din centrul universitar Iași), studentele deținînd o
pondere de 72,1%. Facultățile se diferențiază în ceea ce privește numă­
rul de studenți. Astfel, Facultatea de Științe Economice este cea mai
mare ca număr de studenți (1047 în anul universitar 1983/1984, adică
29,7% din studenții înscriși), urmată fiind de Facultatea de Biologie-
Geografie-Geologie, cu 840 de studenți înscriși (23,9%), Facultatea de
Matematică și Fizică, cu 916 studenți, Facultatea de Filologie, cu 321
de studenți (9,1%), Facultatea de Drept, cu 200 de studenți și Faculta­
tea de Istorie și Filozofie, cu 191 de studenți. Activitatea didactică este
asigurată de 565 cadre didactice (la un cadru didactic revenind 6,2 stu­
denți), la care se adaugă cercetătorii științifici, personalul muncitor ca­
lificat și personalul tehnic-administrativ.
 Institutul Politehnic „Gh. Asachi“ a fost înființat în-
anul 1912 și are în prezent 6 facultăți cu 11.200 studenți (62,1% din
studenții centrului universitar). Cuprinde Facultatea de Mecanică, cu
3.737 de studenți înscriși în anul universitar 1983/1984 (33,3% din nu­
mărul studenților politehniști), Facultatea de Tehnologie și Chimie a
Textilelor, cu 2360 de studenți înscriși (21,1%), Facultatea de Electro­
tehnică, cu 1825 de studenți (16,3%), Facultatea de Tehnologie Chimică,
cu 1545 de studenți (13,8%), Facultatea de Construcții, cu 1014 studenți
(9,0%) și Facultatea de Hidrotehnică, cu 719 studenți.
Pregătirea studenților este asigurată de cele 945 de cadre didactice
(revenind la un cadru didactic 1<1,9 studenți). Proporția studentelor era
de 47,4% din total.
Institutul de Medicină și Farmacie „Dr. D. Bag-
dasar“ a fost înființat în anul 1379 și cuprinde trei facultăți, cu 1893 de

Fig- 36 — Repartiția numărului de studenți pe facultăți în anul universitar 1983/1984-

(cursuri de zi)
1. Facultatea de Științe Economice 8. Facultatea de Construcții
2. Facultatea de Biologie-Geografie- 9. Facultatea de Electrotehnică
Geologie 10. Facultatea de Mecanică
3. Facultatea de Filologie 11. Facultatea de Hidrotehnică
4. Facultatea de Istorie și Filozofie 12. Facultatea de Chimia Textilelor
5. Facultatea de Matematică 13. Facultatea de Tehnologie Chimică
6. Facultatea de Fizică 14. Facultatea de Agricultură
7. Facultatea de Drept
15. Facultatea de Horticultură
16. Facultatea de Zootehnie
17. Facultatea de Medicină Generală
18. Facultatea de Farmacie
19. Facultatea de Stomatologie
20. Conservator

217
studenți înscriși în anul universitar 1983/1984 (10,5% din studenții cen­
trului universitar). Proporția studentelor este de 78,4% din total. Facul­
tatea de Medicina Generală are 1612 studenți (85,1% din totalul insti­
tutului), urmată fiind de Facultatea de Farmacie, cu 159 de studenți în­
scriși, și Facultatea de Stomatologie, cu 122 de studenți.

Fig. 37. Repartiția studenților pe institute de învățămînt superior și

forme dc învăță mint

Cele 402 de cadre didactice îndrumă activitatea de formare a vii­

torilor specialiști din domeniul sănătății (la un cadru didactic revin 4,7
studenți).
Institutul Agronomic „Ion Ipnescu de la Brad“ a fost în­
ființat în anul 1908. Cursurile sale sînt urmate de 1248 de studenți
(6,9% din totalul de studenți), în cele trei facultăți : Facultatea de Zoo­
tehnie și Medicină Veterinară, cu 757 de studenți.. înscriși în anul uni-

218
versitar 1983/1984, Facultatea de Agricultură, cu 309 studenți, și Facul­
tatea de Horticultura, cu 182 de studenți.
Cele 185 de cadre didactice conduc procesul de pregătire a specia­
liștilor din domeniul agriculturii (la un cadru didactic revin 6,7 stu­
denți).
Conservatorul de Muzică „George Enescu“ a fost înfiin­
țat în anul 1864. După o întrerupere de 10 ani și-a reluat activitatea în
1960. Cursurile sale sînt urmate de 167 de studenți, care sînt îndrumați
de 63 de cadre didactice (la un cadru didactic — 2,6 studenți).
Invățămîntului superior din centrul universitar Iași i s-a acordat o
atenție deosebită în ceea ce privește dezvoltarea bazei materiale nece­
sare desfășurării procesului didactic. Noi spații de învățămînt au fost
realizate pentru învățămîntul politehnic, agronomic și medical, cu dotă­
rile necesare pentru formarea specialiștilor în domeniile respective.
La nivelul centrului universitar există în prezent 654 de laboratoare
pentru desfășurarea activităților practice, 47 de ateliere și 94 de cabi­
nete, toate acestea marcând modernizarea procesului instructiv-educativ.
Studenții centrului universitar beneficiază de 45 de cămine studen­
țești, în care locuiește peste 52% din numărul studenților, și 8 cantine
studențești, în care servesc masa, peste 29% din numărul lor. Studenții
bursieri dețin în prezent o pondere de peste 38% din numărul studen­
ților înscriși la cursurile de zi.

Cercetarea științifică
Orașul Iași și-a adus, în permanență, o contribuție de seamă la cer­
cetarea științifică. In prezent el beneficiază de o vastă rețea de unități
de cercetare.
In afara cadrelor didactice din învățămîntul superior, în a căror ac­
tivitate cercetarea științifică ocupă un loc de importanță majoră, în Iași
funcționează numeroase institute, centre, filiale și laboratoare de cer­
cetare.
Dintre institute, unități care grupează puternice colective de cer­
cetători, menționăm : Institutul de Chimie Macromoleculară „P. Poni“,
Institutul de istorie și Arheologie „A. D. Xenopol“, Centrul de Lingvis­
tică, Istorie Literară și Folclor, Institutul de Cercetare și Proiectare, In­
stitutul de Igienă și Sănătate Publică, unele din acestea integrate facul­
tăților dc profil din centrul universitar.
Există însă foarte multe filiale ale unor institute centrale de cerce­
tare, cum ar fi : filiala Academiei R.S.R., cele din domeniile construcții­
lor, electronicii, pielăriei-încălțămintei, utilajelor și pieselor de schimb,
echipamentelor energetice, cercetărilor pentru sectoare calde, cercetări­
lor textile, cercetării veterinare și bioterapiei (,,Pasteur“), industriei chi­
mice, motoarelor termice, proiectării pentru industria ușoară, proiectării
energetice și proiectării pentru îmbunătățiri funciare.
La acestea se adaugă alte unități de cercetare, centre sau labora­
toare, cum sînt : Centrul de Cercetări Biologice, Centrul de Cercetări
pentru Fibre chimice, de fizică tehnică, de mașini și utilaje pentru in­
dustria ușoară, pentru utilaje de construcții de drumuri, Centrul de Ști­
ințe Sociale, Centrul Teritorial de Calcul Electronic, Centrul de îndru-

219
mare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă, Laboratorul de
Geochimie, Laboratorul pentru Prelucrarea Cauciucului și a Maselor
Plastice ș.a.
Ca stațiuni de cercetare în domeniul agriculturii în. orașul Iași
există o Stațiune de Cercetări Hortiviticole, o Stațiune Didactică Expe­
rimentală a Institutului Agronomic, o Stațiune de Cercetare și Produc­
ție pentru Creșterea Bovinelor (Dancu), un Oficiu pentru Studii Pedo-
logice și Agrochimice, un Oficiu de Gospodărire a Apelor etc.

Cultura

Focar de cultură de-a lungul timpului, orașul Iași beneficiază in

prezent de dotări reprezentative care îl impun în partea estică a țării,
ca și pe plan național.
își desfășoară activitatea în oraș Teatrul Național „V. Alecsandri",
înființat în anul 1840 (după incendiul vechiului teatru de la Copou spec­
tacolele au fost date în arena circului Sidoli sau în sala Pastia, în 1896
fiind inaugurat noul teatru), Teatrul pentru Copii și Tineret, înființat
în anul 1945, o Operă a cărei activitate a început din anul 1956, o Or­
chestră simfonică (Filarmonica de Stat Moldova), care își are începutu­
rile la data înființării Conservatorului (1860) și o Orchestră de muzică
populară, „Doina Moldovei
* 4. Funcția culturală a orașului Iași este com­
pletată de alte instituții reprezentative, cum sînt muzeele, în număr de
15, din care se impun : Complexul muzeistic de la Palatul Culturii (care
cuprinde Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Poli­
tehnic și Muzeul Etnografic), Muzeul Unirii, Muzeul de Istorie Naturală,
Muzeul Teatrului Național „V. Alecsandri" ș.a.
în orașul Iași există o rețea dezvoltată de biblioteci (267), de diferite-
tipuri, iar între acestea se impun : Biblioteca Centrală Universitară
„M. Eminescu", înființată în anul 1239, cu fondul cel mai bogat de car­
te, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi",. din cadrul Palatului Culturii,,
bibliotecile institutelor de învățămînt superior ș-a. Viața culturală a
orașului Iași este oglindită de activitatea pe care o desfășoară Asociația
scriitorilor, Filiala Uniunii artiștilor plastici, Filiala Uniunii compozito­
rilor din R.S.R.
Pe tărîmul presei se remarcă activitatea Editurii „Junimea", înfiin­
țată în anul 1969, posibilitățile de informare pe care le oferă revista
lunară „Convorbiri literare", săptămânalul cu profil politic-social-cultu- ■
ral „Cronica" și cotidianul „Flacăra lașului" (55 000 exemplare zilnic)..
Intre instituțiile de cultură și de informare în masă menționăm, activi­
tatea desfășurată de cele 3 case de cultură, Casa Sindicatelor, Casa Ti­
neretului și Studenților, a celor 13 unități și instalații cinematografice,
din care 6 cinematografe cu bandă normală, cu o capacitate de 3-992 *
locuri și a librăriilor, dintre acestea mai importante fiind librăriile „Casa
Cărții", „Junimea", „Mihai Eminescu", „Colectura Bibliotecilor" și alteles

220
Prima clădire a Universității ți Institutul ele Medicină și Farmacie
(foto C. Popescu)

Muzeul de Istorie Naturală si sediul Soeietățu de Medtci Natural^

(foto C. Popescu)
4 . i ‘wr mmm m ii
XV. FUNCȚIA SANITARĂ

Sănătatea populației urbane depinde in mai mare măsură decît a

celei rurale de modul de organizare a rețelei sanitare, dată fiind densi­
tatea mare a locuitorilor în orașe, condiție propice propagării diverse­
lor maladii. Deși se organizează, în egală măsură, și în mediul rural o
asistență sanitară bună, totuși orașele dispun, fără îndoială, de o dotare
superioară, care le conturează o funcție sanitară. Aceasta poate Fi mai
importantă sau mai puțin importantă, în funcție de mărimea orașului,
de etapa în care se află și, în unele cazuri, de proprietățile terapeutice
ale unor factori naturali.
In țara noastră, în ultimele patru decenii, s-a acordat o atenție de­
osebită organizării asistenței sanitare, în cadrul politicii demografice
duse în vederea menținerii unor valori ridicate ale sporului natural și
a creării unor condiții normale de viață pentru generația actuală și
cele viitoare.
Municipiul Iași, mare centru urban situat într-o zonă cu un spor
natural ridicat, a beneficiat din plin de instituții sanitare moderne și de
mare prestigiu, bine dotate și încadrate cu un personal sanitar de o
înaltă specializare. Toate acestea au contribuit la conturarea unei func­
ții sanitare, care, alături de cea culturală, constituie mîndria orașului.
^Organizarea unei asistențe sanitare la Iași începe încă din secolul
al XVIII-loa. Primele forme, rudimentare, sînt organizate pe lîngâ mă­
năstiri — așa-numitele lazarete sau bolnițe. Printre primele poate fî
amintit lazaretul de la Schitul lui Tărîță, înființat în 1734, pentru în­
grijirea bolnavilor de ciumă. In același secol i se adaugă botnița de pe
lîngă mănăstirea Sf. Spiridon ; aceasta, beneficiind de dotările Epitro-
piei, se dezvoltă repede, devenind Spitalul „Sf. Spiridon
*
, primul așe-
zămînt spitalicesc din Iași. El a jucat un mare rol, prin clinicile care
s-au dezvoltat, la organizarea Facultății de Medicină, din anul 1879. în
același secol al XlX-lea mai ia ființă și Institutul Gregorian, in 1852.
din inițiativa domnitorului Grigore Alexandru Ghica. Acest institut de
formare a cadrelor medii sanitare, mai cuprindea un leagăn de copii și
un ambulatoriu.
Toată partea a doua a secolului al XlX-lea a constituit o etapă de
perfecționare și de modernizare a asistenței sanitare, pentru adaptarea
ei la condițiile sociale noi și la dezvoltarea economică și culturală a ora­
șului Iași. Aceasta face ca, încă înaintea celui de al doilea război mon­
dial, Iașii să aibă o funcție sanitară bine conturată.

Î21
 Se poate vorbi însă înainte de război de existența la Iași a patru
spitale de stat: „Socola
*, *,
„Izolarea Spitalul casei de asigurări sociale
și Spitalul militar.
Un alt grup de trei spitale depindea organizatoric și, mai ales, eco­
nomic, de Epitropia Sf. Spiridon și anume : Spitalul „Sf. Spiridon*, Spi­
talul Cantacuzino-Pașcanu și Institutul de obstetrică și ginecologie, care
provenea din Institutul Gregorian.
Asistența sanitară mai era completată în această perioadă de șase
*
unități sanitare particulare : Spitalul „Maternitatea și „Caritatea
*, apoi
Sanatoriul „Dr. Tzaicu *, Spitalele Ghelerter și Izraelit și Maternitatea
izraelită. în plus mai existau trei dispensare municipale, altele ale unor
instituții mai mari, ca C.F.R. și Fabrica de Țigarete, precum și trei am­
bulatorii, o infirmierie de ochi și un Serviciu antirabic.
La intervenția Ligii contra tuberculozei, în 1934 s-au înființat și
două sanatorii, cel de la Bîrnova și de la Bucium — Sanatoriul „Dr.
*.
Clunet
Pentru îngrijirea persoanelor vîrstnice mai funcționa un Sanatoriu
de bătrîni, infirmi și săraci.
Cu toate acestea capacitatea de tratament și spitalizare era redusă;
în 1938 se rezuma la aproximativ 1500 de paturi.
în perioada de după 1944, în Iași au fost construite' numeroase uni­
tăți sanitare moderne, .cu capacități de spitalizare din ce în ce mai mari,
pe măsura sporirii numărului de locuitori ai orașului. în prezent în Iași
funcționează 12 spitale. Dintre acestea 2 sînt spitale clinice urbane și
unul județean. Celelalte au un profil foarte specializat. Astfel, funcțio­
nează un Spital clinic de boli infecțioase, .unul de copii, cu Secția de
ftizioterapie „Dr. Clunet
*, situată Ta Bucium, la poalele Dealului Repe­
dea, un spital de psihiatrie, de asemenea cam în aceeași zonă, dincolo de
pasarela de la gara internațională Socola, un Spital clinic de recuperare,
un Spital de urgențe, un Spital de neurochirurgie și cel de obstetrică
și ginecologie, cu două secții. Pe lîngă acestea mai funcționează spitalul
clinic C.F.R. și altul pentru studenți și elevi. . ■
Rețeaua sanitară mai este completată de un mare număr de dispen­
sare medicale de circumscripție, al căror număr a crescut în anul 1985
de opt ori față de 1938, adică de la 5 la 40. De asemenea, mai există
12 policlinicii dotate cu aparatură modernă de investigare, diagnosticare
și de tratament. Printre acestea amintim o mare policlinică pentru adulți
și alta pentru copii, ca și o foarte modernă policlinică industrială.
Organizarea acestei rețele sanitare a determinat o creștere impor­
tantă a numărului de paturi în spitale. In 1985 era un număr de aproa­
pe patru ori mai mare fată de 1938. Astfel, de la 1500 de paturi în 1938
și de la 3705-în 1966, s-a ajuns la aproape 5.500 în 1977 și ^758 în 1985.
Acum revine un p^t de spital la 40,4 locuitori ai mumcipiulSTași.
Pe lîngă această creștere spectaculoasă a capacității unităților sani­
tare și modernizarea lor, asistența sanitară este asigurată de un perso­
nal sanitar competent, al cărui număr este în continuă creștere. Astfel,
de la 833 med^Fîn~1966^numărul lor a ajuns la" 1.032' în 1977, la 1.250
în 1983 și la‘ u>36Jn 1985?'Dintre aceștia, 170 sînt medici stomatologi și
servesc populația Si modernele policlinici date în folosință în ultimele

222
 în același timp a crescut și numărul personalului sanitar cu califi­
care medie, al cărui număr s-a dublat din 1966 pînă în 1985, sporind de
la 1.800 la 3.687. Acesta este sprijinit pentru buna desfășurare a asis­
tenței sanitare de un numeros personal ajutător, format din 2.007 an­
gajați. .
Asistența sanitară s-a diversificat și pe linia ocrotirii copilului. S-au
alocat importante fonduri pentru construirea de creșe și grădinițe. în
prezent în Iași funcționează un leagăn de copii cu 510 locuri, pentru
copiii fără părinți, și 31 de creșe, cu 4.587 de locuri. O deosebită aten­
ție se acordă în asistența sanitară îngrijirii populației din cea de a treia
vîrstă, pentru care s-au înființat două cămine, cu 350 de locuri.
De asemenea, recent, pe baza surselor de ape sulfuroase și a nămo­
lurilor de la sud de gara Nicolina, cu calități terapeutice deosebite, s-au
înființat Policlinica și Sanatoriul balnear, cu o capacitate de tratament
anual de 2.764 de bolnavi.
Pentru buna servire a populației pe această linie mai funcționează
o modernă stație de recoltare și conservare a sîngelui, o Stație de Sal­
vare și una AVIASAN.
XVI. FUNCȚIA TURISTICA i

Funcția turistică intră în categoria funcțiilor tinere, care se contu­

rează abia în secolul al XlX-lea și cîștigă o amploare reală abia în peri­
oada contemporană, ca o consecință a ridicării nivelului de trai mate­
rial și spiritual al populației, precum și a necesității unei recreeri acti­
ve, generate de stressul vieții moderne și de reducerea treptată a timpu­
lui de lucru.
Avînd în vedere faptul că ne referim la un oraș, elementul de bază
al fondului turistic este cel istoric și cultural, reprezentat prin monu­
mente (Curtea feudală, mănăstirile fortificate, biserici de valoare artis­
tică deosebită, monumente comemorative), muzee de diferite profile,
case memoriale, instituții de cultură și artă, specifice unei foste capi­
tale, cu un trecut de anvergură, frămîntat dar plin de realizări origi­
nale, ca Iașii. Orașul se situează astfel pe primul loc în Moldova, în ca­
litate de centru al culturii, științei și artei, si pe unul din primele locuri
din țară. Monumentele istorice de mare valoare reclamă, desigur, și o
punere adecvată în valoare pe plan turistic.
Qele„mai cunoscute obiective turistice din. Iași,„.sînt monumentele
de arhitectură feudală, cele mai multe grupate în centrul istoric al ora­
șului iar altele străjuind intrările în oraș de pe înălțimile care domină
de la sud valea Bahluiului.
Dintre monumentele istorice ale orașului se cuvine a aminti mai
întîi pe cele situate în vechiul nucleu urban al așezării — Curtea dom­
nească, menționată pentru prima dată în 1434, și clădirile aferente (N.
Grigoraș, 1970). Curtea domnească forma un complex fortificat, mult
consolidat în timpul lui Ștefan cel Mare, care a fost însă modificat în
repetate rînduri, ca urmare a distrugerilor suferite, în special în vremea
lui Vasile Lupu, apoi sub Mihai Racoviță (după 1725), sub Alexandru
Moruzi (1803—-1806), în timpul lui Mihai Sturza (1841—1843) și în anii
1883—1889. In secolul al XlX-lea fosta Curte domnească și-a pierdut
fortificațiile iar în anii 1906—1926 a fost înlocuită de clădirea actualu­
lui Palat al Culturii, construită de arhitectul I. D. Berindey în stil neo­
gotic ; acesta nu mai amintește decît prin poziție de vechea reședință
a domnilor Moldovei. Din construcțiile vechii Curți au fost date la ivea­
lă doar o parte din fundațiile fortificațiilor, cu ocazia săpăturilor din
1960, fundații care se pot vizita, fiind protejate de un planșeu de beton,
în incinta teatrului de vară, de lîngă Palatul Culturii. In aceeași zonă,
a Palatului Culturii, s-a amenajat și un lapidariu în care s-au adunat
lespezi de mormînt sculptate, steme monumentale, fragmente de statui

225
11 — Geografia municipiului layl 213
 de la fosta Curte domnească, capiteluri, fragmente de ceramică smăl­
țuită ș.a. . rTT ,
Importantele vestigii din secolele al XlV-lea și al Xv -lea descope
*
rite în zona străzii Ștefan cel Mare se preconizează să fie protejate sub
forma unei vaste rezervații arheologice, care ar reprezenta în viitor
unul din cele mai de seamă puncte de interes turistic din orașul laș.,
asemănătoare cu ruinele anticului Tomis din Constanța sau cu Curtea
Veche din București.
De trecutul îndepărtat al orașului amintește și biserica Sf. Nicoiae
Domnesc, de lîngă Palatul Culturii. Este adevărat că din vechea biserică
a lui Ștefan cel Mare, din 1491—1492, a rămas doar pisania, ea fiind
profund modificată, mai ales în sec. al XVlI-lea. însă restaurarea lui
Leconte de Noiiy, din 1886—1904, a reușit sâ redea destul de fidel as­
pectul bisericilor moldovenești din a doua jumătate a sec. al XV-lea,
cu decorația lor externă cu mai multe rînduri de ocnițe, discuri smăl­
țuite și cărămidă aparentă ; din păcate s-a distrus interesantul tablou
votiv al Iui Ștefan cel Mare și al familiei sale, existent încă înainte de
restaurare, iar două clopote provenind de aici au fost duse în incinta
Trei Ierarhilor, unde sînt expuse. Se păstrează, în schimb, o mică parte
din incinta fortificată a fostei biserici a Curții.
Din secolul al XVI-lea se păstrează la Iași și monumente istorice
nemodificate, așa cum este biserica mănăstirii Galata, ctitorie a lui Pe­
tru Șchiopu, din 1582—1584, cu un interesant amestec de elemente ar­
hitecturale moldovenești și muntonc ; incinta este mai nouă, din sec. al
XVIII-lea, iar casele domnești din interior. construite de domnitorul
Grigore Ghica, în 1726—-1733, au fost transformate într-un frumos mu­
zeu cu obiecte de artă și reproduceri după stampe de epocă.
Epoca de cea mai mare înflorire a arhitecturii feudale ieșene a fost
însă secolul al XVIT-lea, cînd, în timpul domniei lui Vasile Lupu și a
urmașilor acestuia, s-au ridicat cele mai valoroase monumente istorice.
Pentru mulți o vizită la Iași merită a fi făcută chiar și numai pen­
tru biserica fostei mănăstiri Trei Ierarhi. Ctitorie a lui Vasile Lupu,
Trei Sfetitele, cum era denumit de popor acest complex de artă feudală,
datează din 1638—1639. Biserica Trei Ierarhi. restaurată de același
Leconte de Noiiy (1882—1904), din păcate cu mult mai puțină răspun­
dere și corectitudine de data aceasta, se deosebește de toate celelalte
biserici moldovenești de pînă acum prin extraordinara bogăție a decora­
ției externe — motivele ornamentale, unele de influență orientală, for­
mează o adevărată dantelă de piatră, neîntreruptă. La Trei Ierarhi este
înmormintat Vasile Lupu și tot aici au fost aduse în 1935 osemintele
savantului și domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir, ca și cele ale
lui Alexandru loan Cuza, primul domn al Principatelor Unite (de la
Ruginoasa, în 1945). Din fresca internă originală se mai păstrează cîteva
fragmente, adăpostite în .„sala gotică", de fapt vechea trapeză, în care
s-a amenajat un frumos muzeu, care cuprinde și fragmente din fresca
de la Sf. Nicolae Domnesc. Trei Ierarhii au avut, ca orice mănăstire for­
tificată, o incintă de ziduri și un turn de intrare, înalt și prevăzut cu un
orologiu, dar toate acestea au dispărut, cu ocazia „restaurăriiu. Mănăs­
tirea Trei Ierarhi a fost și un important focar de cultură medievală,
Vasile Lupu înființînd aici o școală superioară și o tipografie.
Mai bine conservat este complexul de monumente feudale al mă­
năstirii Golia, a cărei biserică actuală este construită în 1652—1660 de

226
nCI
Vasile Lupu și de fiul său Ștefăniță, pe locul unei biserici mai vecHî,
din sec. al XVI-lea, ridicată de logofătul Ion Golii, care i-a lăsat numele.
Biserica, de dimensiuni impunătoare, impresionează prin proporțiile
sale echilibrate, ca toate bisericile moldovenești, dar și prin elementele
arhitecturale care denotă o puternică influență renascentist-barocă, ve­
nită prin intermediul constructorilor italieni, precum și prin fresca in­
terioară, în bună parte originală. In interior se mai păstrează și unele
obiecte de cult din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Atît zidul de in­
cintă, cu turnulețe rotunde la colțuri, cît și masivul turn de intrare (de
două ori mai înalt ca astăzi, pînă la 1900, cînd s-a renunțat la partea
de lemn, superioară), datează probabil de asemenea din sec. al XVII-
lea, și dau mănăstirii, privită din exterior, un aer de fortificație medie­
vală, de o mare sobrietate. Probabil de aceeași vîrstă este și clădirea
de piatră, cu pridvor pe stîlpi, în care se țineau odinioară odoarele mă­
năstirii si în care a locuit scriitorul Ion Creangă, ca diacon, în anii
1866—1872.
O replică oarecum simplificată a Trei Ierarhilor este biserica mă­
năstirii Cetățuia, ctitorie a domnitorului Gheorghe Duca, din 1669—
1672, așezată pe o înălțime de la sud-est de centrul orașului, în punctul
cel mai prielnic pentru o fortificație. Incinta, aproape completă, cuprin­
de și aici o „sală gotică", apoi palatul domnesc, cu un frumos muzeu de
artă feudală, o interesantă cuhne ș.a. Și Cetățuia a fost un focar de
cultură, Gheorghe Duca înființînd aici o tipografie.
Din același secol datează biserica Bamovschi, ctitorie a lui Miron
Movilă Barnovschi, din 1626—1628, curioasa biserică Sf. Sava. de alură
orientală. în forma ei actuală datînd probabil din al treilea deceniu al
sec. al XVII-lea (pe locul unei biserici mai vechi, de la sfîrșitul sec. al
XVI-lea) și biserica Sf. loan Botezătorul (1628—1635), interesantă prin
podul său, amenajat pentru apărare.
Secolul al XVII-lea ne-a lăsat printre construcțiile pu destinație
comercială și așa-numita „Casă a lui Dosoftei" din piața Palatului Cul­
turii, în .care se pare că a fost instalată tipografia adusă de mitropoli­
tul și cărturarul Dosoftei, de la Moscova, în 1679, și care a funcționat
în 1681—1686 ; această clădire, odinioară cuprinsă în incinta bisericii
Sf. Nicolae Domnesc, adăpostește astăzi secția de literatură veche a
Muzeului de Literatură a Moldovei.
Secolul al XVIII-lea se face mai puțin remarcat prin monumente
valoroase. Menționăm totuși, dintre acestea, biserica Sf Gheorghe (fos­
tă mitropolie), din apropierea actualei catedrale metropolitane, constru­
ită în 1761, cu frumoase ornamente baroce, și biserica Sf. Teodori.
Demne de scos în evidență sînt cele două fîntîni monumentale, cu in­
scripții în trei limbi, așezate de ambele laturi ale turnului do intrare al
fostei mănăstiri Sf. Spiridon și datînd din 1765, precum și fîntîna mo­
numentală, cu sculptură în piatră, de aceeași vîrstă, de la Golia.
Din ultima parte a secolului al XVIII-lea și din prima parte a seco­
lului al XlX-lea s-au păstrat în Iași un număr apreciabil de foste case
domnești și aristocratice, în arhitectura cărora se fac simțite influențele
neoclasicului, ceea ce le conferă o anumită eleganță. Amintim dintre
cele mai reprezentative — palatul „de pe ziduri" de la mănăstirea Fru­
moasa, casa Bașotă (1816), casa Ghica-Balș, devenită din timpul dom­
niei lui Alexandru Oallimachi Curte domnească pentru intervalul 1795

227
 _ 1806 (utilizată apoi drept prima clădire a .Universității iar astăzi ca
sediu al rectoratului Institutului de Medicină și Farmacie), casa Alecu
Balș din piața Teatrului Național (astăzi cuprinsă în complexul Școlii
Medii de Muzică și Arte Plastice), casa Balș-Sturza din str. Cuza Vodă
(astăzi oficiul poștal .Iași 1), .fostul palat al domnitorului Mihai Sturza
de pe str. Cloșca (astăzi Conservatorul „G. Enescu"), casa Grigore
Sturza din str. Karl Marx (astăzi Școala Interjudețeană dc Partid), clă­
direa fostei stăreții din incinta mănăstirii Golia (care a adăpostit mai
tîrziu spitalul de alienați iar din 1911 — Arhivele Statului), clădirea
fostă a domnitorului Grigore Ghica de pe str, Cuza Vodă (astăzi Spita­
lul de Obstetrică și Ginecologie), clădirea Muzeului de Istorie Naturală,
în care funcționează și cea mai veche societate științifică din Moldova
— Societatea do Medici și Naturaliști — și în care la 3 ianuarie 1859
s-a hotărît candidatura lui Alexandru loan . Cuza la domnia Moldovei,
casa lui .Gh. Asachi de pe str. Th. Codresou, clădirea Consiliului Popular
al Municipiului (fostul palat Rossotti-Roznovanu, construit în 1800—
3-H16, după planurile lui J. Frciwald), clădirea Muzeului Unirii (datînd
clin 1806. fostă reședință a domnitorului Alexandru loan Cuza în anii
1859—1862), clădirea spitalului Pașcanu din Tătărași, casa fostă Canta-
cuzino-Pașcanu (redacțiile revistei „Cronica" și ziarului „Flacăra lașu­
lui"), casa Costache Sturza de pe calea 23 August (în liceul care a func­
ționat aici în 1876—1948 a învățat și savantul de renume mondial H.
Coandă), casa Cantacuzino Pașcanu-Cozadini (astăzi Casa Pionierilor și
a Șoimilor Patriei), do pe aceeași cale, fosta casă lordachi Rossetti Roz-
novanu (sediul Trustului de Construcții), palatul de vară Belvedere al
domnitorului Mihai Sturza (astăzi Secție a Spitalului de Recuperare),
casa Nicu Gane de pe strada omonimă, clădirea actualei biblioteci a In­
stitutului dc Medicină și Farmacie, clădirea primului Conservator de
Muzică și Arte Dramatice, din str. Gavriil Musicescu, Clădirea Institu­
telor Unite (astăzi liceul de filologie „M. Eminescu"), casa D. Beldiman
(corpul B al Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei) etc.
Ce-i drept multe case din această categorie au dispărut, cu vremea :
primul Teatru Național, de pe locul aripii noi a Universității (ars în
1888), casele Voincscu de pe str. Arcu, care au adăpostit Academia Mi-
hăileană în 1834, „casa .cu absidă" din apropiere de hala centrală, fostul
„Jockey-Club" (ridicat după planurile lui Gh. Asachi), ultimele trei dă-
rîmate recent, și multe altele.
La intrarea în oraș, ca și în centrul istoric, călătorului îi stăteau la
dispoziție hanuri mai mari sau mai mici, mai comode sau mai modeste.
Col mai cunoscut era hanul Trei Sarmale^ din mijlocul viilor de la Bu­
ciumi, la răscrucea drumurilor spre Repedea și Bîrnova ; recent reno­
vat. el a fost redat destinației inițiale.
Arhitectura religioasă a neoclasicului prezintă trăsături asemănă­
toare cu arhitectura civilă. Dintre monumentele mai de seamă se poate
vizita catedrala metropolitană, construită începînd din 1833, după pla­
nurile unui grup de arhitecți, din care au făcut parte și J. Freiwald.
Gh. Asachi și Al. Orăscu, pe locul bisericii Stratenia, dar terminată abia
în 1877 și pictată de Gh. Tattarescu, apoi- biserica Bărboi, unde este în-
mormintat Alecu Russo (1859), ușor de recunoscut de la distanță după
sveltul. turn de intrare, operă a arhitectului Karidis (1841), biserica (re­
făcută pe -locul alteia, mai vechi) și tumul de intrare,de la mănăstirea

228
Frumoasa, biserica fostei mănăstiri Sf. Spiridon, refăcută in 1804—
1805, biserica Banu (1800) ș.a.
Spre sfîrșitul secolului al XlX-lea și in prima parte a secolului al
XX-lca s-au construit la Iași destul de numeroase clădiri monumentale,
cu destinație predominant cultural-științifică, într-un stil eclectic, dar nu
lipsit de bun gust, influențat de arhitectura occidentală contemporană,
în special de cea franceză și austriacă. Se remarcă dintre acestea clă­
direa Universității, operă a lui .Louis Blanc din 1893—'1897 (astăzi
Institutul Politehnic), Teatrul Național, construit în 1894—1898 de arhi-
tecții vienezi Fellner și Helmer, pe locul vechii primării a orașului și
al mănăstirii Dancu (clădire extinsă în 1969), Institutul Anatomic, con­
struit de arhitectul Emilian Ștefan în 1894—1900, cu un fronton sculptat
de Wl. Hegel, hotelul „Traian", ridicat în 1882 după planurile lui Gus-
tave Eiffel, Liceul Național, construit de arhitectul N. Gabrielescu pe
locul aripii nordice a Academiei Mihăilene (fostele case Petrache Ca-
zimir), în 1894, Liceul Internat „C. Negruzzi" (1893—1895), clădirea
gării principale (1871) ș.a.
Dintre clădirile perioadei interbelice singura mai deosebită este
cea a Bibliotecii Centrale Universitare, operă a arhitectului Constantin
loțu (1934) ; în aceeași perioadă este construită și cea mai mare parte
din aripa sudică a Universității. Iși face loc acum, atît la casele parti­
culare cît și la unele edificii publice stilul cubist, aplicat, printre altele,
la clădirea actualului spital „C. I. Parhon", totuși cu mai multă măsură
decît în alte orașe. Modest este însă reprezentat la Iași stilul neoromâ-
nesc, care dă o tentă aparte unor orașe ca Bucureștii sau Craiova, printre
clădirile de acest gen meritînd o mențiune Casa Asigurărilor Sociale de
pe str. Gh. Dimitrov (astăzi Policlinica Stomatologică) și cea a Sfatului
Negustoresc, din str. Cuza Vodă.
Numeroase edificii publice, impunătoare, aparțin perioadei ultimelor
decenii, dintre acestea remareîndu-se Casa de Cultură a Tineretului și
Studenților, Casa de Cultură a Sindicatelor, sediul organelor de con­
ducere județene, policlinica universitară, spitalele de pediatrie și neuro­
chirurgie din Tătărași, liceul sanitar, Facultatea de Medicină Veterinară,
Arhivele Statului ș.a.m.d.
Orașul Iași este .înfrumusețat și de un număr mare de stolul, si
monumente memoriale. Cel mai vechi este „crucea lui Ferenț" dm
Nicolina, ridicată pe locul unde au fost .prinși și uciși soldații austrieci
ai căpitanului Franz Ernau, veniți să dea jos din scaunul domniei pe
Mihai Racoviță, în 1717. Din prima parte a șecolului al XlX-lea datează
monumentul Regulamentului Organic din grădina publică de la Copou,
cunoscut în mod curent sub numele de „obeliscul leilor", proiectat de
Gh. Asachi (1832); după proiectul lui Carol Mihalik de Hodocin s-a
turnat fîntîna de fontă, bogat ornamentată, din grădina mitropoliei.
In ultima parte a sec. al XlX-lea și în secolul nostru se înmulțesc
monumentele și statuile, unele veritabile opere de artă. Dintre acestea
menționăm — statuia lui Gheorghe Asachi, operă a lui Ion Georgescu
(T890), bustul lui Gavriil Musicescu din grădina mitropoliei, datorat
Militzei Petrașcu, statuile lui Miron Costin (1888) și Vasile Alecsandri,
din apropierea Teatrului Național, ambele opere ale lui Wladislaw Hegel,
statuia lui Alexandru loan Cuza din Piața Unirii, de R. Romanelli
(191'Z)i statuia lui Mihail Kogălniceanu, de Wl. Hegel (1911) și cea a

229
lui A. D. Xenopol, de Constantin Baraschi, ambele așezate în fața Uni­
versității, statuia diviziei a doua de cavalerie din fața grădinii publice
Copou,’operă a lui Dimitriu-Bîrlad ș.a. Remarcăm dintre numeroasele
busturi din grădina Copou, pe al Veronicăi Micle și al lui Octav Băn-
cilă, opere ale lui Ion Irimescu, apoi pe cele ale lui Mihail Eminescu,
de I. Mateescu, Ion Creangă (de Dimitriu-Bîrlad), I. L. Caragiale, lacob
Negruzzi, Ciprian Porumbescu, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, N. Tonitza,
Gb. Panaiteanu-Bardasare etc. în fața Palatului Culturii ne întîmpină
statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, creată de francezul Emmanuel
Fremiet (1883), impunătoare, deși nu întru totul conformă cu imaginea
reală a marelui voievod, iar în fața Bibliotecii Centrale Universitare —
statuia lui Mihail Eminescu de I. Schmidt-Faur (1927). Un interesant
grup statuar al voievozilor Moldovei (Dragoș-Vodă, Alexandru cel Bun,
Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir ș.a.) a fost reamplasat în parcul Casei
de Cultură a Tineretului și Studenților.
Cel mai semnificativ monument contemporan este impresionantul
monument al Independenței, din piața cu același nume, operă a Gabrielei
Manole-Adoc, realizat cu ocazia centenarului independenței României și
inaugurat în 1980. Putem aminti și bustul lui Dimitrie Cantemir din
Piața Unirii, de V. Florea. Recent a fost refăcut bustul domnitorului
Grigore Ghica din grădina de la Beilic, realizat în amintirea celui care
a fost decapitat de trimisul sultanului în 1777, pentru opoziția mani­
festată față de răpirea Bucovinei de către Austria.
Un adevărat panteon național este cimitirul „Eternitatea", cu nenu­
mărate monumente funerare ale unor personalități ca Ion Creangă, Mihail
Kogălniceanu, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, George Topîrceanu, Otilia
Cazimirș Ștefan Procopiu, Mihai Codreanu, Dimitrie Anghel, Theodor
Burada, Grigore Cobâlcescu, Garabet Ibrăileanu, Vasile Conta și mulți
alții.- Menționăm și monumentul eroilor din Primul Război Mondial,
ridicat la Galata în 1928—1930, la ornamentarea căruia cu sculpturi a
participat și Henri Coandă.
Iașii sînt și un, poarte important centra muzeistic, format prin acu­
mularea unui ’ adevărat tezaur de obiecte de valoare istorică, artistică,
etnografică, literară ș.a. în acest vechi focar de efervescență intelec­
tuală. Cel mai mare complex muzeistic a Fost organizat în anii socia­
lismului în Palatul Culturii, care a primit în felul acesta o destinație
adecvată (înainte a fost folosit ca Palafu.de—Justiție și Palat Adminis­
trativ). De prim interes este aici Muzeul de Istorie al Moldovei, deschis
în 1974, care prezintă marile etape de dezvoltare ale civilizației umane
în partea nord-estică a țării; dintre cele mai valoroase exponate se pot
admira craniul de mamut vîhat de omul paleolitic la Holboca, ceramica
neolitică pictată și idolii antropomorfi din cultura de Cucuteni, obiec­
tele de podoabă din perioada migrațîilor, armele și cămășile de zale
moldovenești din secolele al XTV-lea și al XV-lea, machetele principa­
lelor cetăți de apărare ale Moldovei ș.a. Muzeul de Artă din Palatul
Culturii este urmașul Pinacotecii, înființată în 1860; el prezintă valo­
roase picturi ale artiștilor români, cu frumoase colecții din opera lui
Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu,
Aurel Băieșu, Cărnii Ressu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Francisc
Șirato, Octav’Băhcila, losif Iser, Nicolae Baba ș.a.,- alături de o remar­
cabilă-galerie de pictură: străină, formată din'donațiile Sofronie Vîmav,
 *
- CkOU.'».
Aspect din serele Grădinii Botanice (foto C. Popescu)

Palatul Culturii, operă a arhitectului I. D. Berindex 'foto C. Pau ))

Bib'.ii'ti'.a Centrală Universitară „Aiiliai Emines. u" (foto C. Foposru)
■Costache Negri, C. D. Stahi, etc., cu pînze de Bassano, Caravaggio, Vero-
nose, Tintorctto, Salvator Roșa, Murillo, Van Dyck ș.a.; sculptura ro­
mânească este reprezentată de lucrări de Ion Irimescu, Boris Caragea,
Oscar Han etc. Muzeul Etnografic, înființat în .1943, expune obiecte create
dc cultura materială și spirituală a locuitorilor Moldovei, în ordinea
lor istorică (cules, vînătoare, pescuit, albinărit, păstorit etc.), precum
și obiecte de artă populară (costume, măști, mobilier, ceramică), inte­
rioare caracteristice (de exemplu, de la Straja), instalații ale industriei
casnice rurale ș.a. In același Palat al Culturii se află din 1961 și Muzeul
Politehnic, cu o interesantă secție de instrumente și aparate de înre­
gistrare și redare a sunetului (orgi mecanice, carilloane, piane automate
■ctc.), unică în țară, apoi o secție energetică ș.a.
Muzeul de Literatură al Moldovei a fost deschis în 1972 în fosta
casă Vasile Pogor, de pe str. I. C. Frimu, construită în 1855, în care
se țineau ședințele societății literar-științifice „Junimea
* 1 și la care par­
ticipau Mihail Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu,
lacob Negruzzi, Ion L. Caragiale și alte personalități ale culturii româ­
nești. El prezintă o bogată colecție de publicații (reviste, lucrări de bele­
tristică), manuscrise, mobilă dc epocă, obiecte care au aparținut marilor
scriitori, de la Costache Conachi pînă în perioada contemporană, re­
constituirea redacției „Vieții Românești11 ș.a.
Muzeul de Istorie Naturală, cea mai veche instituție muzeistică
ieșeană, astăzi dependentă de Universitate, prezintă publicului larg^ și
specialiștilor o colecție bogată de faună, din țara noastră și de pe în­
tregul glob, parțial în diorame care redau aspectul complex al diferitelor
biotopuri specifice.
'Muzeul Teatrului Național a fost amenajat în casa părintească a
marelui poet și dramaturg Vasile Alecsandri, cuprinzînd manuscrise
vechi și partituri muzicale, afișe de spectacol, costume ale actorilor ce­
lebri, fotografii, scrisori și documente legate de viața actorilor și auto­
rilor dramatici (Matei Miîlo, Aristizza Romanescu, Aglae Pruteanu ș.a.).
Dintre casele memoriale, cea mai bine cunoscută este „bojdeuca1*
din Țicău, legată de viața și activitatea literară a lui Ion Creangă și
în care scriitorul, retras în liniștea .cvasijurală a patriarhalei suburbii, a
creat cele mai importante din operele sale. La Copou a fost deschisă
mai recent circuitului turistic casa memorială a lui Mihail Sadoveanu,
în care marele prozator a lucrat în anii 1918—1936 (fostă proprietate
a lui Mihail Kogălniceanu) iar pe strada care-i poartă numele — însăși
casa memorială Mihail Kogălniceanu, construită în 1835, și în care
marele istoric și om de stat a locuit în tinerețe și în ultimii ani ai vieții.
Menționăm și frumoasa „vilă-soneta a poetului Mihai Codreanu, ca și
casa memorială a Otiliei Cazimir din str. Bucșenescu. Plăci memoriale
amintesc de locuințele lui Mihai Eminescu (la Trei Ierarhi), a lui George
Topîrceanu (pe str. Ralet), a familiei Teodoreanu (pe str. Zlataust), a
lui A. D. Xenopol (în Piața Independenței), a lui Gh. Asachi, Petru Poni
ș.a. iar înainte de a fi demolate — de cele ale poetului Dimitrie Anghel
(pe str. Anastasie Panu), pictorului Octav Băncilă (pestr. Păcurari) si
a criticului literar Garabet Ibrăileanu (pe str. Buzdugan). Casa în care
s-a născut marele naturalist și exploratorpolar Emil Racoviță se păs­
trează pe str. Karl Marx iar clădirea fostei redacții a revistei literare
^Viața Românească11 și-a păstrat, un timp, destinația, ca secție a între-

231
prinderii Poligrafice (pe str. Vasilc Alecsandri). O expoziție permanentă
de cărți și obiecte referitoare la viața și opera lui Mihail Eminescu a
fost deschisă în 1983 în mijlocul grădinii publice Copou.
Orașul Iași a jost 41. unul dintre primele centre ale mișcării revo-
țMționariT și muncitorești din România. Astăzi numeroase plăci memo­
riale menționează case și locuri care amintesc de trecutul de luptă al
clasei muncitoare, al tuturor oamenilor dornici de progres, pentru de­
mocrație, libertate națională și egalitate socială. Astfel, placa memorială
din Piața Palatului Culturii caută să marcheze locul „hotelului dc Pctcr-
sburg”, în care s-au adunat revoluționarii moldoveni în zilele fierbinți
ale lunii martie 1843 iar cea de pe Calea 23 August — locul casei Ma-
vrocordat, unde oamenii stăpînirii au arestat o parte din revoluționari.
Pe str. Sărăriei se păstrează casa lui I. Nădejde în care a funcționat
redacția revistei progresiste „Contemporanul”, una dintre cele mai im­
portante tribune ale ideilor socialiste din România.
Pe aceeași stradă, la nr. 24, este și casa în care s-a ținut prima
conferință a grupurilor comuniste din Partidul Social-Democrat în ve­
derea pregătirii înființării Partidului Comunist Român (martie 1921).
Clădirea cinematografului muncitoresc „Nicolina” este cunoscută ca loc
de întîlnire a muncitorilor ceferiști în timpul luptelor revoluționare din
1932—1933 iar în Piața Independenței o placă indică locul în care s-a
ținut în 1938 consfătuirea ilegală a organizației regionale a Partidului
Comunist Român. La poalele dealului Cetățuia se poate vizita casa mo­
destă de muncitor, astăzi cu caracter memorial, în care și-a petrecut
copilăria și tinerețea unul din conducătorii de frunte ai Partidului Co­
munist Român în anii ilegalității, Ilie Pintilie. Amintim, apoi, casa în
care a funcționat Filiala Iași a asociației „Amicii U.R.S.S.”, casa conspi­
rativă a P.C.R. din str. Cloșca, casa lui Ion Niculi din str. Trofeelor,
in care un timp a fost adăpostit Lucrețiu Pătrășcanu, redacția ziarului
ilegal „Moldova Roșie”, clădirea organizației locale a P.S.D. (1914—1918)
din str. Max Wcchsler (astăzi Liceul de Alimentație Publică) ș.a.
Iașii, cel mai vechi centru universitar al țării, dețin §1 un important
fond documentar. Depozitele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihail
Eminescu”, înființată în 1839, cuprind peste 2 300 000 cărți, 1 200 manu­
scrise, 10 000 albume de artă, 2 300 stampe, numeroase hărți ș.a., dintre
care multe sînt piese rare sau unicate. Arhivele Statului din Iași sînt de
asemenea o veche instituție de cultură, aici păstrîndu-se cea mai mare
parte din documentele referitoare la trecutul istoric al întregii Moldove.
O instituție de cultură dar și un loc de agrement este Grădina Bo­
tanică a Universității ieșene, amenajată din 1963, pe versantul vestic
al colinei Copoului și în valea Podgoria Copou, pe o suprafață de 100 ha,
din care 8 ha pentru agrement. O atracție deosebită o prezintă sectorul
de sere, cu peste 2 500 taxoni de plante din zonele de climă caldă,
sectorul de floră a globului și cel ornamental, cu peste 1 000 de taxoni;
grădina deține și un muzeu în care sînt prezentate diferitele moduri de
valorificare economică și artistică a lemnului și a altor produse ale
plantelor spontane și cultivate. Agrementul zilnic și de week-end este
asigurat, însă, și de multe alte spații verzi intravilane sau de pe teri­
toriul administrativ al municipiuilui, ca grădina publică Copou, cea
mai veche, amenajată în timpul domniei lui Mihai Sturdza, cu bătrînul
„tei al lui Eminescu”, aleea Grigore Ghica Vodă și Parcul Expoziției,

232
din imediata sa apropiere, parcul Plopii fără Soț de la Bucium, .păduricea
Cetățuia, pădurea Țicău și, mai ales, pădurea care înconjoară lacurile
de baraj de pe valea dricului. Menționăm și unii arbori exotici plan­
tați în oraș, ca Gingko biloba, din parcul căminelor Universității, de pe
str. A. Pușkin, sau arbori seculari din flora țării noastre, cum este go­
runul protejat de pe str. Sf. Atanasie. Un mic punct zoologic a fost în­
ființat în 1973 în apropiere de motelul Bucium, cuprinzind 60 specii de
animale, mai ales din fauna locală.
în ce privește dotările, turisticp, acestea s-au dezvoltat în mod re­
marcabil în ultimii 15 ani, prin construirea a două .hoteluri modeme —
„Unirea" (371 locuri) și „Moldova" (320 locuri), renovarea-și mo’demi-
zdfea Tiotelurilor mai vechi — „Traian" (290 locuri, inclusiv fostul hotel
„Victoria") și „Continental" (50~locuri), amenajarea motelului de la
Bucium (100 locuri), a campingurilor cu căsuțe și a taberelor dd copii
de la Bucium și Ciric etc., în așa fel îneît capacitatea de cazare depă­
șește astăzi 1 200 de locuri', la care sezonier se poate adăuga un spațiu
cu folosință turistică temporară sau ocazională.
A crescut de asemenea numărul localurilor de alimentație publică,
avînd o decorație și servicii tradiționale, ca „Bolta Rece", „Casa Vînă-
torului", „Trei Sarmale" ș.a., precum și al celor care pot satisface cele
mai elevate pretenții, ca „Select", „Cina" etc.
Toate acestea se reflectă în creșterea fluxului turistic, chiar dacă
statistica nu poate surprinde decît parțial numărul real de turiști, apre-
ciindu-se că anual circa 300 000 de turiști vizitează orașul pe cont pro­
priu, neputînd fi înregistrați. Astfel, în ce privește numărul turiștilor
înregistrați la unitățile de cazare, acesta a crescut de la circa 60 000 în
1966 la 68 000 în 1970 și la 120 000, la nivelul județului, în 1984, din
care 12 000 străini. In mod corespunzător a crescut și numărul vizita­
torilor rețelei muzeale, numai cei înregistrați la unitățile complexului
muzeal, ridieîndu-se în 1985 la 500 000, din care 100 400 la Muzeul de
Istorie, 85 000 la Muzeul de Artă, 78 00 la Muzeul Politehnic etc. Nu­
mărul vizitatorilor Grădinii Botanice depășește 200 000 persoane pe an
iar în cadrul agrementului local cea mai vizitată este pădurea Ciric,
unde, în duminicile din anotimpul cald, se deplasează pentru recreere
între 10 și 15 mii persoane.
Orașul Iași este, însă, și un centru emițător de flux turistic, destul
de important pe plan național, de aici plecînd anual în diferite zone ale
țării sau peste hotare peste 125 000 turiști. In 1984, numai la excursiile
organizate de Oficiul Județean de Turism în țară și în străinătate au
luat parte 40 000 oameni ai muncii, în vreme ce alți 35 000 au ț>eneficiat
de odihnă sau tratament prin intermediul acelorași servicii ale O.J.T.
Iași. Direcția principală spre care se îndreaptă turismul ieșean este,
mai ales în perioada de vară, litoralul dobrogean al Mării Negre, urmat
apoi de stațiunile balneare și climatice, ca și de monumentele istorice,
din Carpații Moldovei și de pe valea Prahovei.

* Au fost demolate majoritatea hotelurilor mici și insalubre de pe strada Gării

(„Transilvania", „Coroana") și din jurul Pieții Unirii („Astona", „Schiller", .Bris­
tol") ș.a.

233
 XVII. ZONAREA FUNCȚIONALĂ

Prezența mai multor funcții în aceeași așezare este una din trăsă­
turile cele mai caracteristice ale orașelor. Aceste funcții nu sînt, însă,
exercitate în amestec una cu alta, așa cum se petrec lucrurile în cazul
orașului primitiv, de la începuturile vieții urbane, ci fiecare funcție
tinde să se individualizeze, să se evidențieze spațial pentru a se putea
desfășura în condiții optime și a nu împiedica buna funcționare a celor­
lalte. Pe măsură ce orașul a evoluat, în aceeași măsură s-a aprofundat
și segregația sa funcțională, aceasta devenind din ce în ce mai bine
definită. ;
Zonarea funcțională a orașului influențează în mod direct celelalte
aspecte ale vieții urbane : repartiția populației, mobilitatea zilnică a aces­
teia și direcțiile majore ale transportului public, distribuția necesarului
de apă și energie etc.
Formarea zonelor funcționale, ca și evoluția teritorială, a fost în
perioada dinainte de 23 August 1944 mai mult rezultatul unei dezvol­
tări spontane în timp ce în perioada socialistă ea se obține aproape
exclusiv <pe calea unui urbanism dirijat.
în ordine evolutivă în orașul Iași s-au conturat următoarele zone
funcționale :
\ I

1. Zonele cornercial-meșteșugărești

Cea mai veche astfel de zonă, și de altfel cel mai vechi element
constitutiv al orașului, este nucleul comercia 1-m eșteșugă-
r e s c, care a apărut o , dată cu orașul și a fost mult timp zona sa cea
mai caracteristică. Nucleul comercial-meșteșugăresc și-a păstrat de la
începuturi și pînă astăzi o poziție centrală și se distinge printr-o mare
stabilitate în timp, în ciuda distrugerilor repetate produse de incendii
și războaie, printr-un grad înalt de compactitate și prin axarea pe cîteva
artere de circulație majoră. Nucleul comercial-meșteșugăresc s-a bazat
inițial pe coexistența locuinței cu locul de exercitare a meseriei sau a
comerțului, fapt care explică, printre altele, densitatea ridicată a popu­
lației.
Forma nucleului comercial-meșteșugăresc este destul de complicată,
ca în orice oraș cu o funcție comercială puternică. Inițial el avea o
formă de V, cu două brațe, unul jnai larg, reprezentat prin trei străzi
paralele — actualele C. Negri (Podul Vechi), Anastasie Panu (Sf. Vineri)

235
 și 6 Martie (Ulița Rusească), și altul mai îngust, în lungul actualei străzi
Ștefan cel Mare (Ulița Mare). Incepînd din sec. al XVII-lea, nucleul
comercial-meșteșugăresc a căpătat un contur poligonal, prin dezvol­
tarea în partea de nord a Tîrgului de Sus, în lungul actualului Bulevard
al Independenței (Ulița Hagioaiei), care a unit extremitățile brațelor
tîrgului vechi, închizînd în partea centrală o arie cu caracter predomi­
nant necomercial, menținută în linii mari pînă astăzi.
Construcția, în perioada contemporană, a unor complexe comerciale
noi în cartierele de locuințe din zonele periferice (în Tătărași, Ciur-
chi, Alexandru cel Bun, Copou, Dimitrie Cantemir, Socola, Dacia, Nico­
lina, Galata) a dus la preluarea unei bune părți din activitatea vechiu­
lui nucleu comercial-meșteșugăresc, reducînd în același timp deplasările
radiare din ,șî spre centru, pe distanțe mari. Aceasta a produs, însă, o
anumită reducere a nucleului comercial-meșteșugăresc, deși valoarea
desfacerilor de mărfuri și a serviciilor oferite a crescut considerabil,
la reducere contribuind și concentrarea comerțului în unități mari, gru­
parea meșteșugarilor în cooperative, unele cu caracter industrial. Unele
foste artere comercial-meșteșugărești au devenit astăzi arii rezidențiale,
ca, de exemplu, strada Ghi.ea Vodă, iar alte sectoare au fost reconstruite
cu unități cultural-sanitare (de; ex., laturile nordice ale piețelor Inde­
pendenței și Tineretului). Aceasta și-a spus euvintul asupra ponderii
relativ mici pe care o dețin astăzi zonele comercial-meșteșugărești în
suprafața totală a orașului, care nu este mai mare de 2,4%.
In cadrul nucleului comercial-meșteșugăresc vechi se putea distinge,
încă de la începutul feudalismului, dar mai ales în secolul al XVIII-lea'
și în prima parte a secolului al XlX-lea, o anumită specializare priori­
tară a arterelor, străzi care de multe ori purtau și o denumire care
oglindea acest specific, chiar dacă această specializare nu era prea sta­
bilă în timp și nici perfectă. In nucleul comercial-meșteșugăresc se cu­
nosc străzi și cartiere, ca ulița Ciobotărească, ulița și tîrgul Făinii,.
Băibăcăria, Făcliarii, mahalaua Potcovarilor, ulița Potcapciilor, ulița Chi-
tăriei, ulița Brăhăriei (astăzi 11 Iunie), ulița Măjilor, ulița Căldărăriei,.
. ulița Harabagii, ulița Croitorilor, ulița Păscăriei (astăzi Stihi), ulița Che-
restegiei etc. Pe Podul Vechi (astăzi C. Negri) erau mai ales ateliere și
prăvălii de blănari, croitori, potcovari, arcari și zlătari. Pe Ulița Mare
(astăzi Ștefan cel Mare) stăteau în special spițerii, cafengiii, ceasornicarii
și tutungiii, pe ulița Bărboi — cizmarii, pe ulița Rusească (6 Martie) —
săhăidăcarii, zarafii, brutarii, plăcintării, bărbierii ș.a., pe ulița Trape-
zănească (Bucșenescu de astăzi) — săpunarii, în Tîrgul de Sus (Bule­
vardul Independenței) — blănari, ciubotari și pitari, pe Podul Gunoiului
(str. Palat) — fierari, căldărari, cherestegii ș.a.m.d. (Șt. Olteanu, C. Șer-
ban, 1969).
In nucleul comercial-meșteșugăresc s-au dezvoltat și piețele prin­
cipale de mărfuri ale orașului, din care două s-au menținut pînă astăzi:
hala, centrală, organizată din 1673 pe locul vechiului medean al Sf.
Vineri, și piața Gh. Dimitrov, alături de locul, vechiului medean Sf.
Spiridon. Alte piețe au dispărut în cadrul aceluiași proces de redistri­
buire spre periferie și de modernizare a comerțului : piața din spatele
Palatului Ocîrmuirii, medeanul Beilicului (piață de pește) și Tîrgul
Făinii. In aceeași zonă centrală erau și cele mai numeroase hanuri, din
care a mai rămas numai clădirea fostului hotel Binder, de pe str. Gh.
Dimitrov.
 MUNiciPiuL ia și
BREAZU
ZONELE FUNCȚIONALE
198t>

nUNTEN

OALATA^^-i

LEGEHDA
p/RGUSOPU

Zone comercial­
ii. SOCOLA
Zone siinstituhi de
tnvâtamint sanitare _____Cartiere de locuințe
și administrative.
Zone balnear- re - ° Z Z '\dpafn verziplantate r
creative .°Jz/7 intravilan L

„„Zone și unitaft de Limita intravilanuluisi'^

% transporturi ș/de- Z—___ zone/or
p ositare
^^Lone șiunități
•E^industria/e Limita municipiului
suciun
\sere etc )
fLgfĂ Reies stradsls, șosete si
X—M rrir; I căi ferate
~\Zone rezidfnția/- o—J Rețea hidrografică si lacuri
□ agricole —<-\ar'tificisle
Terenuri agricole, păcfun etc.
L~-Dotan edilitare -------- \în ertrav/ian

O 3 3 Km
 O dată cu creșterea orașului, în secolele al XVIII-lea și al XlX-lea,
,jin centru spre periferie s-au dezvoltat noi artere comercial-
meșteșugărești, cu aspect radiar, căutînd să surprindă fluxul cres-
und de mărfuri dintre sat și oraș, artere caracteristice unui oraș im­
portant, cu un ritm rapid de evoluție teritorială. Ele se suprapun prin­
cipalelor axe de legătură cu exteriorul — străzile Socola și Nicolina,
la sud de Podul Roșu, str. Păcurari, str. Smîrdan, continuată cu Vasile
Lupu, str. Ion Creangă din Tătărași ș.a. Și aceste artere radiare au
avut anumite specializări, de exemplu pe Nicolina își exercitau meseria
fr’nghieri, croitori și săpunari, pe Socola — ciubotari ruși, cărămidari
și pietrari, în Păcurari — dohotari și căruțași, pe străzile Smîrdan și
Vasile Lupu — căruțași și pescari (de fapt negustori de pește), pe stră­
zile Tătărași și Ion Creangă — harabagii și teslari, pe străzile Cucu și
Vîntu — ciubotari, blănari, mindirigii, curelari, teslari, dubălari etc.
Apariția unei noi artere comerciale, după 1870, a fost determinată
de construcția căii ferate și a gării Iași, chiar dacă aceasta din urmă
a fost localizată destul de aproape de nucleul vechi comcrcial-meșteșu-
găresc, acesta unindu-se cu gara prin străzile comerciale Arcu și 30 De­
cembrie, fără să ajungă, ca la Pașcani, ca noua arteră comercială din­
spre gară să poată concura centrul vechi, ca importanță.
(^Funcția comercială și cea meșteșugărească mai sînt exercitate, apoi,
si de vadurile comerciale din mijlocul cartierelor de locuințe,
dezvoltate odată cu extinderea zonelor periferice ale orașului, departe
•de centru. In cazul specific al orașului Iași ele derivă uneori din vechile
tirgușoare comerciale înglobate prin creșterea teritorială — Tîrgușorul
Copou, Tîrgușorul Nicolina, Tîrgușorul Salhana. Altele s-au conturat
odată cu noile cartiere rezidențiale, de exemplu pe str. Albineț, str. Sf.
Andrei, str. Zugravi, la Podul de Piatră etc. în ciuda prezenței acestor
vaduri comerciale din cartierele periferice, trebuie subliniat faptul că
anumite cartiere de locuințe, mai vechi, au fost și rămîn slab dotate cu
unități comerciale și de servicii meșteșugărești (reparații etc.) : cartierele
Țicău, Moara de Vînt, Crucea Roșie, parcelarea Șapte Oameni ș.a.
Ca și nucleul comercial-meșteșugăresc, arterele comerciale și vadu­
rile comerciale secundare au suferit restructurări importante, cauzate
de concentrarea comerțului și a meșteșugurilor ca și de rcierarhizarea
și reorientarea unor căi de penetrație în oraș. Și-au pierdut astfel funcția
comercială majoritatea clădirilor vechi din Tîrgușorul Copou, Salhana,
de pe străzile Smîrdan și Elena Doamna, în lungul celei mai mari părți
din porțiunea veche a str. Vasile Lupu etc., iar altele au fost demolate
și înlocuite cu clădiri cu rol preponderent rezidențial sau școlar — cazul
■străzii Socola de la intersecția cu str. Primăverii pînă la pasajul peste
calea ferată sau al vechii străzi Nicolina (astăzi aleea Nicolina).

2. Zonele administrativ-cultural-sanitare

Ca și nucleul comercial-meșteșugăresc și aceste zone sînt foarte

caracteristice și bine conturate. Primul element administrativ a fost
Curtea domnească, construită încă din primul secol de existență a ora­
șului, în jurul acesteia concentrîndu-se locuințele slujbașilor și ale unor
mari negustori. Din secolul al XVI-lea, o dată cu centralizarea vieții

237
administrative a Moldovei, Iașii concentrează totalitatea instituțiilor con-
ducătoare ale principatului, chiar dacă acestea, în forma lor puțin
evoluată, a începuturilor, au continuat să încapă în Curtea domnească
(din secolul al XlX-lea — Palatul Ocîrmuirii) și In anexele sale.
Dezvoltarea socială și economică, de la finele secolului al XVIII-lea
și din prima parte a secolului al XlX-lea, apariția a numeroase insti­
tuții noi, cu rol administrativ, școlar și sanitar, au impus construcția
a tot mai numeroase clădiri speciale sau adaptarea unor clădiri vechi
rezidențiale, dc dimensiuni mai mari și de bună calitate, la funcția de
instituții publice, școli sau spitale. Zonele administrntiv-cultural-sanitare
care încep să se contureze acum se dezvoltă nu departe de centrul geo­
metric al orașului, ocupînd inițial o poziție foarte apropiată de nucleul
comercial, dar crescînd în direcție opusă față de acosta, în special spre
nord-vest (noua Curte domnească, din anii 1795—1806, Academia Mi-
hâileană, Școala Centrală de fete. Școala de Arte și Meserii, Teatrul,
Conservatorul, Poșta, Spitalul „Sf. Spiridon“), dar preluînd și o parte
din miezul necomercial al centrului vechi, în special pe strada Goliei
(astăzi Cuza Vodă) și pe lateralele desprinse din aceasta.
capitalism, deși orașul își pierde funcția de capitală și trwe
printr-o fază de stagnare economică, cu unele ușoare^revirimente, se
accentuează în schimb rolul său cultural-sanitar. Se extind ca atare
zonele administrativ-cultural-sanitare, păstrîndu-și însă poziția interme­
diară, dintre nucleul comercial-meșteșugăresc și zonele rezidențiale pe­
riferice. Se adîncește specializarea în această direcție a ariei nord-vestice
a orașului, în special a cartierului Copou, unde se construiește noua
Universitate. înconjurată de Școala Normală de fete, Liceul Internat
„C. Negruzzi", Liceul fiilor de ofițeri, institutele particulare Humpel și
Varlaam, Institutele Unite ș.a. Intr-o măsură ceva mai mică se specia­
lizează în același sens zona din interiorul poligonului comercial-meșteșu­
găresc. cu Liceul Comercial, noul Teatru, Externatul Secundar de fete,
Institutul Notre Dame de Sion, Școala Sf. Sava etc. Unele instituții
școlare sau sanitare ies totuși încă de pe acum din perimetrul vechi al
orașului, stabilindu-se la distanțe apreciabile, în mijlocul terenurilor
agricole (Școala Normală de băieți „V. Lupuw) sau al spațiului verde
(Spitalul Socola).
In perioada contemporană, ca la orice oraș mare, evoluat, zonele
administrativ-cultural-sanitare tind să se diferențieze în zone cu un
profil mai îngust, desprinzîndu-se zone școlare, universitare, sanitare,
culturale etc.
Astfel, o nouă zonă școlară a fost construită prin gruparea
unităților școlare de specialitate, destinate sprijinirii industriei cu cadre
de pregătire medie, fiind axată pe strada Socola, la vest de zona in­
dustrială principală a orașului (grupul școlar de chimie, grupul școlar
de construcții, grupul școlar I.P.A., grupul școlar de materiale de con­
strucție. grupul școlar Tehnoton, grupul școlar de căi ferate, grupul
școlar al U.M. Nicolina, Liceul industrial Victoria, liceele industriale
nr. 2 și 9).
O zonă universitară, una din cele mai bine constituite din
întreaga țară, s-a dezvoltat în continuare în nord-vestul orașului, în
lungul Căii 23 August și al cîtorva laterale, grupînd clădirile vechi și
cele noi ale Universității și Institutului Politehnic „Gh. Asachi“, insti­
 tutele de cercetări de chimie macromoleculară, istorie și arheologie,
științe sociale, istorie literară și folclor, filiala Institutului „G. Canta-
cuzino", Institutul de igienă și sănătate publică, Centrul de cercetări
biologice, Institutul Agronomic „I. lonescu de la Brad", cu mai multe
clădiri, complexele de cămine studențești de pe str. A. Pușkin, Th.
Codrescu, Sărărie și din Tîrgușorul Copou, Observatorul Astronomic,
liceele industriale „Garabet Ibrăileanu" și nr. 6. O a doua zonă univer­
sitară, mai nouă, se ridică treptat în imediata apropiere a zonei indus­
triale principale, între Podul Roșu și cartierul Grădinari, axată pe
splaiul de pe malul stîng al Bahluiului și bulevardul Tudor Vladimirescu,
concentrînd aici toate clădirile recente ale Institutului Politehnic „Gh.
Asachi", halele de producție ale acestuia și cel mai mare complex de
cămine.
\ De asemenea, o zonă sanitară principală se distinge la Iași
din ce în ce mai bine în jurul mai vechiului Spital clinic nr. 1, căruia
i s-au adăugat cu timpul clinici noi, Institutul Medico-Farmaceutic, Spi­
talul de Ftiziologie, Liceul Sanitar, Spitalul de Boli Contagioase, Poli­
clinica Universitară, sediul Societății de Medici și Naturaliști, Institutul
de Medicină Legală ș.a. O a doua zonă sanitară se înfiripă în cartierul
Tătărași, cu Spitalul de copii, leagănul de copii și Spitalul de neuro­
chirurgie.
O zonă culturală s-a format în partea centrală a nucleului
vechi al orașului, în jurul Teatrului Național, care astăzi adăpostește și
Opera de Stat, în aceeași zonă intrînd și Filarmonica de Stat „Moldova",
Liceul de Muzică și Arte Plastice, Conservatorul „G. Enescu", Palatul
Culturii cu muzeele sale și Biblioteca municipală, Secția de literatură
veche a Muzeului de Literatură al Moldovei, ca și principalele monu­
mente istorice ale orașului — Trei Ierarhi, Golia ș.a.
In sfîrșit, cea mai nouă dintre acestea este zona balneară,
ridicată pe terenul liber de la sud de gara Nicolina (15 ha), cu Policli­
nica balneară, Spitalul de Recuperare, grupul școlar de recuperare moto­
rie nr. 2 și unitatea de tratament a membrilor C.A.P.
---- Specifică însă perioadei contemporane, de dezvoltare a unui urba­
nism modern, după principiile unității de vecinătate, este dezvoltarea
a numeroase nuclee cultura l-sanitare în ariile centrale ale
tuturor cartierelor noi ale orașului, cuprinzînd licee și școli generale,
policlinici, dispensare etc. — în cartierele Alexandru cel Bun, Dacia,
Păcurari-Vest, Socola, Nicolina, Galata, Tătărași ș.a.
In ansamblu, zonele administrativ-cultural-sanitare dețin în orașul
Iași 9,4% din suprafața intravilanului, proporție mai mare decît în orice
alt oraș din nord-estul R. S. România, fapt care subliniază o dată mai
mult, importanța sa pe planul învățămîntului superior, al cercetării
științifice și al ocrotirii sănătății, domenii în care joacă realmente rolul
de metropolă regională.
3. Centrul civic este un element nou al structurii urbane, care se
dezvoltă în condițiile urbanismului socialist. El caută să sintetizeze în
mod armonios funcțiile administrativă și culturală cu funcția comer­
cială, într-un ansamblu arhitectural coerent și impunător. In cazul
orașului Iași centrul civic este astfel conceput îneît preia ca axă una
din arterele principale ale fostului nucleu comercial-meșteșugăresc —
strada Anastasie Panu, începînd din Piața Palatului spre ENE. începute

239
încă din perioada 1971—1974, deja o serie de edificii de proporții mari
au fost terminate — sediul organelor administrative și de partid alt
județului, magazinul universal „Moldova11, magazinul „Gospodarul41, hala
centrală, hotelul „Moldova11, tribunalul ș.a., iar altoie sînt într-un grad
avansat de finisare — Teatrul pentru copii și tineret ș.a. în perspectivă
centrul civic se va continua pînă la str. Elena Doamna ca un centru
cultural, cu o sală polivalentă pentru spectacole, biblioteca județeană,
teatrul de operă și balet, casa municipală dc cultură, universitatea cul-
tural-științifică, școala populară de artă, centrul regional de radio-tele-
viziune, casa pionierilor și șoimilor patriei ș.a.
4. Zonele de transporturi sînt destul dc diferențiate, zone compact#
fiind legate de transporturile feroviare, în timp ce unitățile condiționate
de dezvoltarea transporturilor auto au o distribuție dispersă.
Zonele feroviare apar după 1870, o dată cu construirea
căilor ferate. Evitînd formele de relief înalt, colinar, traseul căilor
ferate a preferat albiile majore alo Bahluiului și Nicolinei, pe atunci în
poziție periferică față de centrul istoric. Prima zonă feroviară, inițial
destul de redusă ca suprafață, s-a dezvoltat la sud-vest de nucleul
comercial-meșteșugăresc, pe cît posibil mai aproape totuși de acesta,
deși despărțită printr-o pantă destul de accentuată. Astăzi zona fero­
viară dc sud-vest s-a dezvoltat foarte mult, în lungul căii ferate, spre
vest, pe lingă gara centrală construindu-se gara „Iași-Nord“ (cu o
denumire foarte improprie), depoul de locomotive, rampele de depozitare
și depozitele principalelor unități de aprovizionare tehnico-materială
(Baza Județeană de Aprovizionare Tchnico-Materială, întreprinderea
pentru Livrarea Produselor Petroliere, întreprinderea Comercială de Stat
pentru Mărfuri Alimentare, Întreprinderea Comercială de Stat pentni
Mărfuri Metalo-Chimice, Centrul de Librării ș.a.). O a doua zonă fero­
viară, mai nouă, s-a dezvoltat în perioada de după 23 August 1944 în
lungul căii ferate lași-Ungheni, unde s-a organizat principalul triaj de
mărfuri ale orașului, de mare importanță în relațiile comerciale inter­
naționale — triajul Socola mărfuri, astăzi în curs de extindere spre
Holboca, conexe cu acesta fiind și alte importante unități de depozitare
și redistribuție — baza nr. 3 de produse siderurgice, frigoriferul I.I.C.,
silozurile întreprinderii de Valorificare a Cerealelor și a Plantelor Teh­
nice, depozitele întreprinderii Comerțului cu Ridicata de Textile și
încălțăminte, ale întreprinderii Comerțului cu Ridicata cu Produse Ali­
mentare, garajul întreprinderii de Difuzare a Materialelor Sportive ș.a.
Zona feroviară de sud-vest a ajuns astăzi să fie cuprinsă complet în
intravilan, prin construcțiile de la sud de calea ferată, în șesul Bahluiu­
lui, și jenează într-o măsură destul de mare legătura dintre cartiere,
ceea ce a impus construirea unor pasaje denivelate pentru vehicule și
călători, destul de costisitoare și cu mari ocoluri. Trebuie gîndită în con­
tinuare posibilitatea deplasării mai departe a acestei zone, la poalele
dealului Miroslava, și a transformării gării principale într-o gară-ter-
minus.
Unitățile de transporturi auto și unitățile de depozitara
servite numai prin transportul rutier nu au nici pe departe gradul de
concentrare specific transportului feroviar ci manifestă o tendință da
largă dispersie, datorită supleței caracteristice acestei categorii de trans­
porturi. O anumită grupare se poate observa doar în apropierea intrării

240
marilor artere rutiere în oraș — spre bariera Ungheni (autobazele 1 și
3 ale I.T.A., autobaza de mărfuri a I.J.T.L. ș.a.), spre bariera Tîrgul Fru­
mos (autobaza 2 a I.T.A., garajul O.J.T., atelierul de reparații auto al
cooperației meșteșugărești ș.a.), spre bariera Vaslui (Autoservice „Da­
cia", filiala A.C.R. etc.) și spre bariera Buhăiești (autobaza C.U.G.).
Pe total, zonele de transporturi ocupă la Iași locul al treilea în
structura funcțională, după cartierele de locuințe și zonele industriale,
<u 10'Yo din suprafața intravilanului, ceea ce înseamnă o pondere medie,
■sub nivelul celei din orașele — noduri feroviare specializate, ca Pașca­
nii. sau al celei din orașele portuare, ca Galații. Considerăm totuși că
și aceste suprafețe sînt relativ mari și s-ar putea face o economie sub­
stanțială de teren util pentru locuințe sau agricultură, mai ales în ceea
ce privește depozitele, exagerat de întinse pe orizontală și nefolosind
•’cr’t foarte rar dimensiunea verticală. Localizarea unora din spațiile de
depozitare este și ea uneori cu totul nepotrivită, la distanță mare și de
punctele de aprovizionare dar și de unitățile de desfacere, așa cum este
depozitul O.L.F. din cartierul Tătărași, pe strada Spitalul Pașcanu.

5. Zonele industriale

încă din feudalism o serie de activități de transformare a materii­

lor prime nu au putut coexista cu locuințele în nucleul comercial-mește-
șugăresc ci au fost obligate să-și găsească o localizare proprie în exte­
rior : cuptoarele de ceramică din secolele XV—XVI erau concentrate în
extremitatea nord-vestică a orașului, în zona actualei Piețe a Unirii
(A. Andronic, 1965), mai tîrziu olarii mutîndu-se în Păcurari, o dată cu
creșterea orașului. Tăbăcarii lucrau în special în lungul malului Bahlu­
iului, în mahalaua Feredeielor și în Nicolina, iar meserciii (casapii) cu
scaunele lor de carne stăteau în special pe valea Cacainei, lingă Podul
Meserciilor. In afara orașului funcționau și morile de apă, menționate
pe Nicolina (1667), pe Bahlui (în secolul al XVIII-lea) și pe pîrîul Pod­
goria Copou ; pe înălțimile din apropierea orașului erau amplasate, cum
este și normal, morile de vînt.
Primele întreprinderi industriale, de talie deocamdată foarte modes­
tă, înființate înainte de construirea căilor ferate, au fost localizate în
mod dispers în periferia orașului, în special în Păcurari (fabrica de că­
rămidă a lui Cihac, moara cu aburi din 1857 ș.a.), în zona actualelor
străzi Smîrdan și 7 Noiembrie, pe atunci Sf. Lazăr (fabrica de luminări
de stearină din 1843, căsăpia mare, din 1844) și în Nicolina (fabrica de
bere ș.a.), prefigurînd deja conturul primelor zone industriale de mai
tîrziu.
După 1870, construirea căilor ferate a fost o premisă importantă
pentru dezvoltarea industriei, în imediata apropiere a traseului feroviar
construindu-se atelierele de reparat material rulant „Nicolina", uzina
electrică (1899) și o serie de unități care contribuie la formarea primei
zone industriale a orașului, în ordine cronologică, cea din Păcurari —
Manufactura de Tutun, Fabrica de Ulei „Olea", Fabrica de Cherestea
Weissmann, Turnătoria de Fontă „Biruința" (1904), Țesătoriile de Bum­
bac „Adriana" (1931), „Marș", „Păcurari" ș.a., Fabrica de oxigen „Segal"
(1934), Fabrica de Mobilier Metalic „Vulcan" (1924), Moara „Dacia"
(1919) ș.a.

241
16 — Geografia municipiului Iași 213
 Totuși, în condițiile unui consum mic de materii prime (capacitatea
de producție a marii majorități a acestor întreprinderi era foarte mo­
destă), cele mai multe unități industriale nu au fost localizate în apro­
pierea căii ferate, ci într-o arie de tranziție între nucleul comercial-meș­
teșugăresc și cartierele de locuințe populare, folosind pe de o parte
forța de muncă iar pe de alta — posibilitatea desfacerii directe a pro­
ducției, în special a celor textile, alimentare, a produselor metalice și
din sticlă. Astfel a apărut zona industrială de pe strada Moțoc (astăzi
str. Uzinei) și str. Sf. Andrei, cu țesătoriile de bumbac „Textaprct",
„Manor", ,,Industria Casnică Solomon Goldcn" și „Paris", fabricile de
tricotaje „Perfecțiunea", M. Abramovici ș.a., fabricile de mobilă și ta­
pițerie „Fulger", G. Schreiner, R. Schreiner și „Furtuna", Fabrica de
Obiecte de Lăcătușerie Frații Kaisermann, cea de produse de fontă „Fio­
rul — D. Dorojan", fabricile de oglinzi Ș. Galperin și E. Berger etc.
O a treia zonă industrială era cea de pe străzile Sf. Lazăr — Smîrdan,
cu țesătoriile de bumbac „Record", A. Hahan, „Roswatier", Marcovici-
Wolf și I. Olivcnbaum, cele de mătase „Spectorman", „Silkosa" și Tran-
cu, Țesătoria de Lină „Sortimentul", Țesătoria Mătăsii și Lînii, Fabrica
do Săpun „Cerbul", Fabrica de Oglinzi „I. Mendelssohn", Moara „Mol­
dova" ș.a. In fine, o a patra zonă industrială se contura în extremitatea
estică a orașului, cu abatorul (datînd din 1891), Țesătoria de Lînă Po-
recki, Fabrica de Cărămidă Ramcder, Tăbăcăria Șulimsohn, Fabrica de
Spirt ș.a.
Numeroase alte întreprinderi, de dimensiuni diverse, rămîneau în­
că dispersate în mijlocul cartierelor rezidențiale, singurul avantaj fiind
acela al distanței scurte de parcurs între locuință și fabrică. Așa erau
cazurile Fabricii „Textila" din Copou, al întreprinderii Textile „Victo­
ria" și al Fabricii de Ață și Nasturi Frații Kiselevici, din Tătărași, al
„Țesăturii" din Socola, al țesătoriei „Industria Textilă Ieșeană" și al
unei tăbăcării dc pe actuala stradă T. Vladimirescu etc. (A. Ungu-
reanu, 1972).
In perioada contemporană, în distribuția și structura zonelor indus­
triale au intervenit schimbări foarte profunde, determinate de procesul
de industrializare socialistă, bazat pe principii noi, moderne. Au fost
organizate noi zone industriale, de mari proporții, după principiul plat­
formelor industriale, dotate în comun cu surse de energie (electricitate,
gaz ș.a.), apă industrială, mijloace de transport, instalații de epurare a
apei etc. Ținîndu-se seama de terenul liber pentru construcții, precum
și de regimul vânturilor, pentru a evita poluarea atmosferei cartierelor
de locuințe, s-a organizat principala zonă industrială în sud-estul ora­
șului, pe 736 ha, legînd într-o centură aproape continuă și vechile nuc-
clee industriale din Nicolina și de la bariera Ungheni. Această zonă in­
dustrială cuprinde astăzi numai întreprinderi de talie mare, între care
s-au stabilit importante legături de producție. în partea vestică a ei au
fost grupate unitățile textile — „Țesătura", „Moldova-tricotaje", Țesă­
toria de Mătase „Victoria" și o secție a întreprinderii de Confecții și
Stofe Tricotate. In partea central-estică se distinge subgrupul unităților
alimentare, cu întreprinderea Viei și Vinului, întreprinderea de Indus­
trializare a Laptelui, întreprinderea de Morărit, Panificație și Paste Fă­
inoase, întreprinderea de Ulei „Unirea", întreprinderea de Legume și
Fructe, secția nouă de bere a întreprinderii de Bere și Spirt și Fructex-
portul. Mai puțin grupate sînt unitățile chimice (Combinatul de Fire și

242
 Fibre Sintetice, întreprinderea de Prelucrare a Maselor Plastice, Fabri­
ca de oxigen), cele constructoare de mașini (Întreprinderea Mecanică
„Nicolina", întreprinderea „Tehnoton", întreprinderea de Mașini-Agre-
gat și Mașini-Unelte Speciale, Întreprinderea de Piese Auto și între­
prinderea de Utilaje, Piese de Schimb și Reparații), cele ale industriei
materialelor de construcție (întreprinderea de Materiale de Construcție
și Baza de Producție a Trustului de Construcții), apoi o parte din uni­
tățile alimentare (întreprinderea de Industrializare a Cărnii, secția de
spirt a întreprinderii de Bere și Spirt) și, evident, întreprinderea Meta­
lurgică și întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, care sînt unice în
ramurile respective în zonă.
O a doua zonă industrială nouă s-a dezvoltat în lungul văii Nico-
lînei, în extremitatea de sud a orașului, pe 124 ha, aici construindu-se,
din 1976, treptat, diferite secții ale Combinatului de Utilaj Greu. Spre
deosebire de prima zonă, aceasta este o zonă specializată și unitară, deși
se aseamănă ca poziție și prin relațiile strînse cu transportul feroviar.
A treia zonă industrială nouă a fost plasată la mare distanță de ora­
șul vechi, la circa 7 km spre VNV, dincolo de satul Valea Lupului, da­
torită specificului industriei care s-a dezvoltat aici, atît pentru a asigura
buna rfesfașurarejl proceselor tehnologice cît și pentru aevitaJpoTuărea
cartierelor rezidențiale. Ea cuprinde în principal întreprinderea de An-
tibiotice șT Stația ’ de îmbuteliere a gazelor naturale, acoperind' circa
60 hai
în ce privește vechile zone industriale, și acestea au suferit muta­
ții importante. Zona industrială Păcurari (56 ha) a fost menținută, deși
nici pe departe nu este atît de compactă ca zonele industriale noi, în-
depărtîndu-se o serie de întreprinderi mici, slab dotate și fără posibili­
tăți d« dezvoltare, dar păstrîndu-se și dezvoltîndu-se secția a doua de
bere „Zimbru", a întreprinderii de Bere și Spirt, Moara Păcurari, în­
treprinderea de Țigarete și o secție a Fabricii „Moldova-Tricotaje",
apoi reprofilîndu-se vechea moară „Dacia" (astăzi secție de turnătorie
a întreprinderii Mecanice „Bucium") și construindu-se chiar unități noi,
ca secția de panificație nr. 1 a întreprinderii de Morărit, Panificație si
Paste Făinoase, halele de producție ale cooperativei „Munca Invalizi­
lor", Stația de Utilaje pentru Transporturi ș. a.
în mod identic, pe străzile Uzinei și Sf. Andrei multe unități mici
au fost desființate, mai ales din branșa textilă, iar altele au fost menți­
nute și dezvoltate, ca secția de mobilă metalică de pe str. Ipsilante, sec­
ția de mobilă și tapițerie a industriei cooperatiste, de pe str. Tancu Ba-
calu, sau centrul de tricotaje de serie al cooperativei „Tehnica Confec­
ției" ș.a., unele au fost reprofilate, ca întreprinderea Mecanică a Agri­
culturii și Industriei Alimentare (fosta Fabrică de scaune „Furtuna") si
altele au fost nou înființate, ca secția de răcoritoare a întreprinderii de
Legume și Fructe sau Secția nr. 2 de panificație a întreprinderii de
Morărit, Panificație și Paste Făinoase.
Cele mai profunde modificări s-au produs în vechea zonă industri­
ală 7 Noiembrie-Smîrdan, unde din numeroasele făbricuțe de altădată
a rămas doar centrul de producție de serie al cooperativei „Tehnica
Confecției" (fosta Țesătorie a Mătăsii și Lînii), ulterior adăugîndu-se ca
unitate nouă întreprinderea Poligrafică.,
Au mai rămas totuși și astăzi cîteva unități industriale, ce-i drept
nu dintre cele de primă importanță, dispersate în mijlocul cartierelor

243
 dc locuințe, ca întreprinderea de In și Cînepă „Textila", din cartierul
Copou, unitatea B a întreprinderii Textile „Țesătura" (fosta țesătorie
de bumbac „Victoria"), întreprinderea de Reparat Utilaj Comercial din
cartierul Albineț, Cooperativa de Mobilă și Tapițerie de pe strada
Bradului ș.a
Zonele industriale ocupă în intravilan 27,0% din suprafața totală
{locul al doilea după cartierele de locuințe), ceea ce semnifică o propor­
ție optimă și dovedește faptul că în acest domeniu s-a acționat cu chib­
zuință, amplasîndu-se de regulă unități cu o valoare foarte mare a pro-
d’.rției obținute, dar cu suprafețe relativ mici, un exemplu de industri­
alizare intensivă, foarte potrivită în cazul unui oraș situat într-o arie de
relativă sărăcie în resurse naturale. Industrializarea orașului a dus și la
compactarea lui, la legarea organică a diferitelor componente ale sis­
temului urban.
(i. Zonele agricole
Deși agricultura nu este și, în alte situații, nici nu a fost o funcție
specifică orașului, în cazul nostru cererea mare de produse agro-alimen-
taru necesare aprovizionării unei populații în creștere rapidă, concen­
trarea în oraș a sediilor unor întreprinderi care lucrează în agricultură
și, nu în ultimul rînd, menținerea unor trăsături tradiționale, specifice,
ale cartierelor de locuințe individuale, din periferic, au dus la conturarea
și în oraș a unor astfel de zone :
Un prim gen de zonă agricolă este aceea a concentrărilor unor do­
tări agricole, reprezentate prin ferme de stat și cooperatiste, cu
caracter industrial, în special cu destinație zootehnică, unități veteri­
nare, centre de selecție a raselor, sere (42 ha), stațiuni de cercetări agri­
cole etc. In mod normal poziția acestora este marginală, făcînd trecerea
spre zona agricolă preorășenească. Dezvoltarea lor cea mai puternică
este în extremitatea estică a orașului, dar în ansamblu nu ocupă mai
mult dc 1,7% din intravilan, fapt caracteristic pentru orașele mari.
In al doilea rînd, se pot distinge o serie de cartiere cu caracter
rezidenția l-agricol, cu trăsături tradiționale, în care cel puțin
o parte a familiei sau chiar cei care lucrează în industrie sau servicii,
practică și agricultura pe terenul afectat gospodăriei sau în sectorul
socialist. O astfel de situație este caracteristică vechilor sate înglobate în
oraș prin extinderea sa teritorială —- Bucium, Galata, Munteni, dar și
unor sectoare periferice ale orașului propriu-zis, în cartierele Copou,
Țicău, Moara de Vînt, Păcureț etc. Nici acestea nu reprezintă totuși
o trăsătură deosebit de tipică a orașului, ca în alte orașe moldovenești,
mici și mijlocii (Huși, Fălticeni, Darabani ș.a.).
în concluzie, orașul Iași dispune de o structură zonală diferențiată
ți completă, una dintre cele mai avansate din țară, specifică orașelor
evoluate, multifuncționale. Nu lipsește nici un tip important de zonă
funcțională și nu apar disparități exagerate de natură dimensională.
Structura zonală manifestă o bună adaptare la condițiile geografice lo­
cale specifice și în același timp dezvoltarea funcțională a impus o serie
de corecturi condițiilor mediului natural (rectificarea Bahluiului, scoa­
terea de sub inundabilitate a albiei majore a acestuia, consolidarea ver­
sanților, executarea de plantații de arbori etc.) în așa fel îneît funcțiile
orașului și dotările acestuia să poată fi exercitate în cele mai bune con­
diții.

944
XVIII. FIZIONOMIA ORAȘULUI

înțelegem prin fizionomie (sau morfologie urbană, după terminolo­

gia anglo-saxonă) totalitatea trăsăturilor specifice, însă exterioare, ale
orașului, spre deosebire de trăsăturile de bază, care sînt de natură func­
țională. Particularitățile fizionomice sînt determinate de o serie întreagă
de cauze: specificul cadrului natural, caracteristicile dezvoltării teritoriale
în timp, tradiția etnografică etc. De multe ori o fizionomie destul de
diferențiată poate ascunde un substrat funcțional identic sau foarte
asemănător.
Particularitățile fizionomice se pun în evidență prin două elemente
componente de bază : textura orașului și profilul acestuia.
■ ' ■ ■ • i ■ • ■ l’ '

1. Textura orașului (trama stradală sau planul)

Textura este unul’ din elementele cele mai caracterizante ale fizio­
nomiei orașului, asigurînd acestuia trăsături de o mare individualitate
și tipicitate. Ea se află într-o strînsă interrelație cu particularitățile creș­
terii teritoriale, cu organizarea specifică a circulației interne etc., și are,
în consecință, o mare importanță practică.
Ffcxtura orașului este determinată de condițiile de așezare (topo­
grafia locală), de particularitățile dezvoltării istorice, de evoluția zonării
funcționale interne, de structura populației etc., dar elementul care de­
termină orientarea axelor principale ale tramei stradale este poziția
geografică, deoarece ea direcționează principalele artere de legă­
tură cu celelalte centre urbane și cu așezările rurale înconjurătoare^
Așa se întîmplă de regulă la orașele mari, apărute într-o poziție
nodală, axele rutiere care au determinat în linii generale textura fiind
relativ apropiate ca importanță și îndreptîndu-se spre un număr mare
dc direcții. La Iași se disting, astfel, 12 ațtere : strada Păcurari (spre
Tîrgul Frumos), Calea 23 August (spre’ Movîlenî, odinioară acest drum
fiind începutul marelui șleah al Botoșanilor, prin Sulița), strada Sărăriei
(spre Ștefănești), strada Moara de Vînt (spre Âroneanu), șoseaua Holboca
(spre Valea Lungă—Golăiești), strada Aurel Vlaicu (spre Ungheni), șo­
seaua Țuțora (spre Huși), strada Socola (spre Vaslui), șoseaua Bîmova
(spre comuna omonimă), strada Manta Roșie (spre Lunca Cetâțuiei), strada
Nicolina (spre Buhăiești) și strada Ipsilante — calea Gălății (spre Țibă-
nești). în trecut a mai funcționat o penetrație radiară importantă, anas-
tomozată o dată cu concentrarea traficului pe direcții prioritare în seco-

245
 Jul al XX-lea — strada Albineț, pe care intra, pe la bariera cu același
nume, din valea Cacainei, și peste dealul Șorogarilor, drumul de la Stînca-
Roznovanu și Sculeni, drum înlocuit astăzi cu cel unificat, pînă la Vînă-
tori, cu drumul Ștefăneștilor.
Topografia locală își spune cuvîntul în special prin intermediul
condițiilor de relief, acesta fiind destul de accidentat, chiar dacă nu ne
aflăm într-o zonă montană. Textura este puternic influențată de con­
turul formelor mai înalte de relief, arterele stradale cvitînd pe cit po­
sibil unii versanți. cu înclinare mare, afectați de alunecări de teren, dar,
mai ales în trecut, și valea largă, inundabilă, a Bahluiului, care încă se
mai pune în evidență printr-o densitate mai mică a rețelei do străzi,
specifică unei ocupări în mare măsură nerezidențiale a solului. Planul
orașului și-a împins tentaculele în lungul intcrfluviilor, retragindu-sc,
atunci cînd a fost posibil, dacă nu au fost întrunite condiții favorabile
de relief : de exemplu, a înaintat mult spre NV în lungul colinei Copou-
lui, retrăgîndu-sc spre sud atît în valea Cacainei cît și în cea a Podgoriei
Copou. In nucleul istoric, așezat pe terasa inferioară a Bahluiului, trama
stradală conturează într-un mod foarte judicios promontoriul respectivei
terase, în timp ce pe versanții înclinați, de exemplu în sud-vestul cartie­
rului Copou sau în Țicău, acolo unde orașul s-a extins mai recent, rețeaua
de străzi tinde să copie traseul curbelor do nivel.
Așezat pe malul unui rîu cu debit mic și de o importanță economică
redusă, orașul Iași a fost mult mai puțin influențat în orientarea axelor
planului de Bahlui, în comparație, de pildă, cu orașele carpatice, mai
ales că și cursul Bahluiului a fost foarte instabil, cu numeroase modifi­
cări ; caracterul convergent, în linii mari, al texturii a impus o orientare
mai degrabă transversală a arterelor stradale față de rîu, plecînd de la
cca mai veche traversare, prin vadul de la Podul Roșu. în timp ce
străzile paralele cu rîul sînt foarte tinere.
Elementele umane stabile au jucat de asemenea un rol mai modest
în determinarea tendințelor texturii, avînd în vedere particularitățile
dezvoltării istorice a orașului — slaba dezvoltare a fortificațiilor și lipsa
porților. Se poate distinge, în acest sens, doar rolul vechii Curți domnești,
marcată de convergența stradală menținută pînă astăzi în fața Palatului
Culturii, urmată de ocolirea acestuia din urmă pentru a coborî de pe
terasa inferioară în albia majoră a Bahluiului.
Hn perioada modernă și contemporană s-a resimțit, în schimb, din ce
în ce mai profund intervenția sistematizatoare în trasarea tramei stradale
a părților mai noi ale orașului și în modificarea parțială a tramei din
orașul vechi, fie prin deschiderea de noi perspective (străpungerea Ștefan
cel Mare ș.a.), fie prin închiderea unor străduțe în zonele cu o textură
prea densă, neadecvată la circulația modernă.
Plecînd de la stratificarea istorică specifică orașului Iași se pot dis­
tinge trei mari categorii de textură care s-au succedat în tîmp, făcînd ca
astăzi orașul să dispună de un plan foarte complicat, cu mari diferențe
de la un cartier la altul, cu trame stradale care se sudează incomplet:
o textură neregulată veche, o textură rectangulară a primelor intervenții
sistematizatoare și o textură suplă a urbanismului contemporan.
Textura neregulată este cea care continuă și astăzi să de­
țină cele mai mari suprafețe în intravilan, datorită predominării în de­
cursul celei mai mari părți din evoluția orașului a unei dezvoltări spon­
 tane, nedirijatc, avînd la origine o fostă așezare rurală, ca și datorită
fragmentării reliefului, cu coline și dealuri, terase și văi largi (cum sint
cele ale Bahluiului și Nicolinei) sau înguste, cum sînt cele ale afluenților
Bahluiului de pe stingă, toate obligind orașul la adaptări ingenioase.
Această textură se prezintă ca o rețea de străzi și străduțe sinuoase,
lipsite de o direcționare evidentă la primul contact, un adevărat labirint,
cu atît mai greu de descifrat cu cît, odată cu dezvoltarea traficului,
multe străduțe au fost închise, rămînînd fără ieșire (străzile G. Enescu,
Băncii etc.). In zona centrală, a tîrgului vechi, se observă doar o vagă
tendință spre o tramă rectangulară spontană, cu o mare densitate a
rețelei de străzi, formată prin dezvoltarea a patru axe, în linii mari
paralele, dar cu o divergență spre est — C. Negri, Anastasie Panu,
6 Martie — Ghica-Vodă și Bucșinescu, legate între ele prin străduțe
perpendiculare scurte. In rest, tendința generală a planului orașului vechi
este radiară, complet lipsită insă de arcuri concentrice de legătură, ceea
ce obliga în trecut, și mai obligă încă și astăzi, la traversarea centrului
în relațiile dintre cartierele marginale, supraîncărcînd astfel unele artere
de transport.
Anumite complicații ale acestei texturi au apărut și prin înglobarea
unor foste sate (Bucium, Galata, Munteni), ca și a tîrgușoarelor de peri­
ferie (Tirgușorul Nicolina, Tîrgușorul Copou etc.), fiecare cu propria sa
tramă stradală inițială, in general cu același caracter neregulat și cu
principalele lor nuclee de convergență, care se pot distinge perfect pînă
astăzi. In zonele periferice caracterul dezordonat al planului se împle­
tește de regulă cu o compactitate foarte redusă a țesutului urban, cu
aspecte de răsfirare sau chiar de risipire a gospodăriilor și fermelor (de
ex. în Bucium și Galata).
Textura neregulată creează mari greutăți transportului intern și de
tranzit și accentuează o anumită autonomie a cartierelor periferice, mai
ales în perioada rece a anului. Inadecvarea, generată de o adaptare exce­
sivă la constrîngcrile reliefului, la cerințele transportului modern și la
direcțiile prioritare de relație în condițiile actuale fac, printre altele, ca
să nu fie asigurată o legătură promptă între gara principală și cartierul
Copou, între Copou și Alexandru cel Bun etc. Aceasta a constituit și
cauza principală a intervențiilor sistematizatoare în trama stradală a
orașului vechi, în special în partea sa centrală, trasîndu-se artere cu un
traiect mai simplu și mai rațional.
Textura rectangulară este, în cazul nostru, cel mai adesea,
rezultatul aplicării unor planuri sistematice, dar parțiale, la ridicarea
unor cartiere noi de locuințe din perioada modernă și contemporană.
Este o textură contraindicată aproape în aceeași măsură ca și cea nere­
gulată, datorită numeroaselor sale dezagremente — monotonia, lipsa de
ierarhizare a rețelei stradale, cîmp liber de acțiune deschis canalizării
excesive a curenților de aer etc. Spre deosebire de sudul și apusul Euro­
pei, și chiar de Transilvania, unde unele orașe medievale au moștenit,
cu anumite modificări, planul rectangular al orașului roman (de ex.
Cluj-Napoca), la noi textura rectangulară a fost introdusă mult mai
tîrziu, o dată cu tendințele de sistematizare din sec. al XlX-lea, atingînd
apogeul la Iași în timpul împroprietăririlor dintre cele două războaie
mondiale, cînd parcelări geometrice au fost organizate mai ales în zonele
periferice și se păstrează și astăzi în cartierele Crucea Roșie, Bogdan
 (parțial distrus de alunecări de teren), R.M.S. (aproape complet demolat,
rămînînd totuși o mică porțiune), Șapte Oameni ș.a.
Textura rectangulară, destul de formalistă în principiu, a fost apli­
cată de multe ori în mod automat, indiferent de relief, de direcția vîntu-
rilor dominante etc., ajungîndu-se ca unele străzi să fie trasate pe linia
de maximă înclinare a versanților (de ex. în cartierul Bogdan). Rețeaua
este excesiv de uniformă, lipsesc piețele, străzile sînt egale ca lățime iar
spațiile rezervate dotărilor sociale au fost prea mici sau absente, în timp
ce terenul agricol aferent gospodăriilor cra uneori prea extins, aceste
parcelări rămînînd pînă astăzi printre cele mai puțin dens locuite cartiere.
Toate acestea fac ca o astfel de textură să pună sistematizării probleme
aproape la fel de grele ca un plan dezordonat, spontan.
i Textura suplă este rezultatul dezvoltării concepțiilor urba-
I nistice moderne. Ea folosește îmbinarea mai multor clemente geometrice
intr-un mod creator, preluînd atît avantajele planului spontan (adap­
tarea la condițiile naturale) cît și cele ale planului rectangular, dar cli-
minînd pe cît posibil dezavantajele acestora. Deși pe glob primele încercări
de plan suplu au apărut de mult, în cazul nostru aplicarea și generalizarea
lui datează abia din perioada contemporană, încadrîndu-se într-o tendință
generală pe plan mondial. Planul suplu creează un țesut format din
veritabile celule urbane (unități de vecinătate), cu o viață internă asi­
gurata în mod optim la nivelul cerințelor curente (dotări sociale, spații
verzi, terenuri de joacă și sport, spații comerciale etc.). Această textură
introduce o delimitare notă între arterele de circulație majoră și aleile
secundare, avînd totuși deficiența, în cazul primelor încercări (cartierul
Păcurari, de exemplu), de a nu fi fost gîndită în ipoteza unui important
trafic auto. în general s-a mers mai mult, inițial, pe ideea spargerii
frontului continuu al străzii (open planning) dar revenirile ulterioare tind
să completeze numărul excesiv de spații goale lăsate în acest fel (de
exemplu, pe strada Socola).
Densitatea tramei stradale este o consecință a tipului dominant
ue textură și a elementelor funcționale care umplu rețeaua respectivă.
Densitatea medie a tramei stradale la Iași este, în 1985, de 11,9 km/kmp
de intravilan, mareînd o ușoară creștere față de 1970 (11,5 km/kmp) și
fiind foarte aproape de media orașelor din Moldova. In cartierele vechi,
din nucleul comercial-meșteșugăresc, cu plan dezordonat dar și în unele
cartiere periferice, adesea formate prin înglobarea unor foste așezări
rurale, densitatea este mult mai mare, de peste 15 km/kmp, la aceasta
contribuind pe alocuri și natura terenului, mai ales în Țicău, deoarece
pantele sînt mari și străduțele se strecoară printre numeroșii monticuli
de alunecare. Densități minime, sub 5 km/kmp, sînt caracteristice zonelor
industriale noi (de exemplu, în sud-estul orașului) iar cartierele moderne
de locuințe (Alexandru cel Bun, Dacia etc.) se apropie de valoarea medie
a întregului intravilan.
Raportată la populație, desfășurarea tramei stradale scoate în evi­
dență din nou faptul că sînt încă unele cartiere, destul de întinse, cu o
ocupare redusă a solului, deși revin în medie circa 1,5 m lungime de
stradă pe locuitor, indicator care nu este departe de nivelul optim (1 m/
locuitor), cerut pentru asigurarea unei întrețineri normale a străzilor,
ca și pentru optimizarea rețelelor de apă, electricitate, gaz, canalizare,
telefon etc. (D. Vernescu, 1969). Faptul că Iașii se află pe locul al patru-

248
lea în. Moldova la acest indicator, după Galați, Bacău și municipiul
Gheorghe Gheorghiu-Dcj, dovedește totuși că la nivelul acestei regiuni
a țării ol se află printre orașele evoluate.
2. Strada urbană constituie elementul component principal al tex­
turii, făcînd posibilă desfășurarea întregii game de activități umane spe­
cifice orașului.
Străzile sînt foarte diferite ca origine. Străzile cele mai vechi sînt,
evident, cele care derivă din arterele majore de relație cu zonele vecine,
purtînd din acest motiv, deseori, în numele lor un indiciu asupra acestei
direcții, chiar dacă unele din aceste denumiri sînt relativ noi, de exemplu
calea Gălății, șoseaua Țuțora ș.a.
O dată cu creșterea teritorială a orașului au apărut numeroase
străzi noi — străzi de extindere urbană. Unele din acestea sînt apărute
spontan, folosind de obicei vechi limite de proprietăți; acestea sînt
cunoscute după denumiri specifice, ca ulița din dosul Goliei (astăzi des­
ființată), ulița la dosul Măjilor (astăzi str. Șt. Gheorghiu), ulița sub
Feredcu (Sf. Andrei), ulița din vale de Vulpe ș.a.m.d. (Catagrafia lașilor
din 1853). Alteori, străzile sînt trasate în mod deliberat, așa cum a fost
Podul Verde (actuala Cale 23 August), deschisă în 1804, ca arteră prin­
cipală spre nord-vest, depășind în felul acesta ca importanță ulițele mai
vechi din suburbia Muntenimii. Cele mai tipice astfel de străzi sînt cele
din cartierele de parcelare și cele din cartierele nou construite în perioada
contemporană : bulevardul Alexandru cel Bun, bulevardul Dacia, bule­
vardul Dimitrie Cantemir, strada Primăverii, strada Proletari, strada
Dumbrava Roșie, strada Fagului etc. Alte străzi provin din foste limite
ale orașului, ca strada Bucium sau strada Cazărmilor, derivate din fostul
șanț de împrejmuire a orașului, trasat în prima parte a secolului al
XlX-lea, sau din foste cursuri de apă, ca strada C. A. Rosetti și bulevardul
Tudor Vladimirescu (fostul curs, canalizat și acoperit, al pîrîului Cacaina)
sau strada Moldovei (fostul curs al Bahluiului, părăsit după rectificarea
din 1909—1910). în sfîrșit, sînt și străzi care provin din străpungeri
amenajate din rațiuni de urbanistică modernă, care taie în rețeaua în­
curcată a vechilor străduțe trasee mai directe și mai largi ; una dintre
primele străzi de străpungere a fost chiar actuala stradă Alexandru
Lăpușneanu, deschisă în prima parte a secolului al XlX-lea, tăind chiar
o parte din cimitirul bisericii Banu (N. A. Bogdan, 1904).
Funcțiile străzii sînt tot atît de multiple, în general însă spe­
cializarea lor este destul de puțin avansată, deși aceasta este considerată
indispensabilă într-un oraș modern (D. Marcu, 1930).
fale pot desprinde, astfel, mai întîi, străzile de circulație majoră, pe
care se efectuează transportul spre alte localități sau între cartierele
componente ale orașului, așa cum sînt strada Socola, strada Sărăriei,
strada Ștefan cel Mare, strada Elena Doamna, strada Păcurari sau șoseaua
Țuțora. Ceea ce lipsește acut orașului Iași, deși există și în orașe mai
mici și cu o circulație mai slabă, este un sistem de rocade rutiere pentru
circulația de tranzit prin afara intravilanului, deși s-au amenajat recent
pentru traficul de camioane unele artere marginale, ca bulevardul Ilie
Pintilie sau prelungirea străzii G. Coșbuc. Traficul greu mai trece adesea
prin cartiere de locuințe, cu străzi înguste, cu intersecții șicanate (de
exemplu, str. Culturii — str. general Berthelot — str. Paladî) iar unele
artere de trafic greu sînt barate de pasaje la nivel peste calea ferată,

249
uneori chiar peste linii de manevră, ca bariera de la întreprinderea de
T șarete, peste șoseaua Națională.)
O a doua categorie cuprinde străzile de acces la locuințe, acestea
rcnrezentînd de altfel cea mai mare parte din rețeaua stradală, cu deo­
sebire in cartierele periferice. In trecut aceste străzi se distingeau prin
numele date, în general, după proprietarii mai cunoscuți, ca str. Baston
(astăzi Max Wechsler), Stratulat (Nicolae Bălcescu), Răzoaia (C. Dobro-
geanu-Gherea), Gh. Asachi, Paladi, Rola (astăzi Friedrich Engels), M. Ko-
gâlniceanu, lancu Leu (astăzi desființată) ș.a. Alteori erau cunoscute după
numele bisericilor, ca Sf. Ilie (Vasile Alecsandri de astăzi), Sf. Theodor,
Patruzeci de Sfinți (astăzi general Berthelot), Buna Vestire, Sf. Atanasie,
ulița spre Vovidenie, Biserica Albă (astăzi stradela Albă), Sf. Lazăr
(astăzi 7 Noiembrie), Sf. Andrei, Sf. Haralambie ș.a. (N. A. Bogdan, 1904).
In cartierele de locuințe străzile de acces la locuințe sînt frecvent în­
fundate, terminîndu-se în curțile gospodăriilor sau, mai rar, în terenul
agricol extravilan, de exemplu în Țicău, Galata, Bucium ș.a. țin cartie­
rele de locuințe moderne aceste străzi sînt adesea înlocuite prin alei
relativ înguste și sinuoase, care obligă adesea la o circulație în sens
unic. Sustragerea acestora de la circulația majoră nu este lipsită de
unele inconveniente — dificultăți în aprovizionarea unităților de des­
facere și servire și necesitatea amenajării unor parcări de mari dimen­
siuni în punctele de racord cu rețeaua stradală de circulație majoră
(de ex. in cartierul Alexandru cel Bun).
Străzile cu funcție comercială sînt caracteristice pentru nucleul
istoric al orașului, fiind recunoscute odinioară prin denumiri specifice,
ca Podul Vechi (astăzi C. Negri) sau denumiri date după activitatea de
bază a negustorilor și meseriașilor : ulița Cavacului, ulița Băibăcăriei
(astăzi str. Armeană), ulița Căldărăriei, Păscăria, ulița Cizmăriei, Tîrgul
Făinii, ulița Cherestegiei. De multe ori, chiar denumirile de străzi în
funcție de structura națională a populației (ulița rusească, ulița nemțeas­
că. ulița ungurească) au în fond un substrat funcțional, reflcctînd ocu­
pații caracteristice ale locuitorilor. In perioada contemporană se mani­
festă tendința de a scoate circulația auto de pe unele artere comerciale
din centrul orașului, revitalizînd astfel vechiul nucleu comercial, deși
deocamdată rezultatele sînt modeste (str. Cuza-Vodă, între Piața Unirii
si piața Teatrului Național), cu mult sub nivelul realizărilor de la Vas-
lui, Bacău sau Piatra-Neamț, unde zonele pietonale centrale au cîștigat
mult teren în ultimii ani.
In fine, străzile cu funcție de promenadă, deși relativ puține, sînt
expresia unui gen de viață specific, de esență meridională, adaptată la
condițiile de climă, mai ales în timpul verii. Deși o specializare absolută
în. această direcție nu s-a realizat, unele artere comerciale au și funcția
de promenadă, mai ales strada Alexandru Lăpușneanu, scoasă din acest
motiv de sub circulația auto duminica și în dupăamiaza zilei de sîmbătă.
Traseul străzilor este în strînsă dependență de tipul de textură
și de condițiile locale de relief. In general străzile din cartierele cu tex­
tură dezordonată au un traseu sinuos, chiar dacă pe alocuri s-au făcut
eforturi de regularizare; trasee deosebit de sinuoase sînt caracteristice
cartierului Țicău. Un traseu cu trăsături mult mai regulate, chiar în ca­
drul rețelei spontane, este caracteristic străzilor de circulație majoră, ca
str. Ștefan cel Mare. Evident, străzile cartierelor cu plan rectangular au

250
 un traseu rectiliniu generalizat, ca șoseaua Țuțora ți străzile aferente,
sau străzile din cartierul Crucea Roșie. In cadrul texturii suple, adop­
tată în cartierele construite în perioada contemporană, strada cu sectoa­
re rectilinii excesiv de lungi este însă evitată, aceasta invitind la excese
de viteză și neoferind perspective interesante, preferîndu-se traseele in
curbe largi (str. Republicii, str. Sarmizegetusa, Bulevardul Dacia etc.).
| Profilul longitudinal al străzii este In funcție de condiții­
le morfologice locale. Deoarece orașul a fost inițial o așezare de terasă,
străzile din nucleul vechi au avut un profil plan sau ușor înclinat Creș­
terea teritorială a impus însă amenajarea unor artere stradale în pantă
mai accentuată, pe versanți mai mult sau mai puțin abruptu Acestea nu
reprezintă un impediment serios acolo unde nu suportă un trafic intens,
ca în cartierul Țicău. In unele cazuri însă, străzile In pantă mare sînt si
străzi de trafic intens și strangulează circulația, așa cum sint străzile
de legătură dintre centru și cartierul Tătărasi (str. Stihi. Vas le Lupa
ș.a.), impunîndu-se lărgirea și trecerea pe mai multe benzi de circulație,
așa cum s-a realizat pe str. Elena Doamna ; s-a propus aici și un via­
duct, care nu s-a realizat, nefiind imperios necesar, asa cum este insă
la Galați. Un mod aspectuos de a valorifica diferențele mari de nivel
este acela de a construi esplanade cu scări pentru pietoni, așa cam este
•cea de la Rîpa Galbenă, construită în 1898 (N. A. Bogdan, 1904).
Lărgimea străzii contribuie intr-o măsură apreciabilă la fiziono­
mia orașului. In Evul Mediu străzile erau, fără excepție, înguste, uneori
abia permițînd trecerea unui singur vehicul. Fără a avea date precise,
faptul este confirmat de impresiile unor călători străini care semnalau
îngustimea rețelei stradale încă și în secolele XVII—XVTII : Corneli©
Magni în 1671 (N. lorga, 1925) sau W. Chrzanowski în 1770 (P. P Pa-
naitescu, 1930). Ne putem imagina deci că dacă o ulicioară mai purta si
numele de „ulița strimtă", așa cum este cea menționată în 1643 Ergi
Ulița Marc (N. lorga — Studii și Documente. V, p 607), trebuie să fi
fost încă mai îngustă decît media acelor timpuri. Și .tstla au rămas stră-
duțe-trccători, cu lărgimi do numai 3—4 m in unele cartiere periferice,
de ex. în Țicău, unde traficul este slab iar locuitori tin mult la terenul
agricol din grădini. Primele încercări de sistematizare, dtn seratul al
XlX-lea, au căutat să asigure un minimum de lărgime a străzilor, pen­
tru a permite atît circulația cît și combaterea incendiilor, dar cu mili­
tate modeste. Din acest motiv, lărgirea princinalelor artere stradale a
reprezentat una din preocupările prioritare ale acțiunii contcnraorine de
modernizare, introdueîndu-se 4—6 benzi de circulație pe străzile Ștefan
tel Maro, Palat, Socola, șoseaua Buciumi, bulevardul Independențe- «4c
și ajungîndu-se la lărgimi de 15—20 m, iar inclusiv tr luatele și spațiile
verri — chiar și de peste 30 in.
(Starea rețelei stradale este un asnect care frapează de la bun în­
ceput în fizionomia așezării urbane și trebuie să recunoașt«tn că d_n
acest .punct de vedere progresele au fost lente și foarte Urm. pînă in se­
colul al XlX-lea doar cttorvn străzi principale dtndu-li-ae o îmbrăcămin­
te care să permită circulația pe orice vremej Informațide călătorilor
străini din feudalism sint aproaț
* unanime in apreciere
* negativă a
rețelei de străzi, pe care le găsesc nepavate, nonvoase sau pHfctoe. t*
funcție de anotimp, de ex. T. Alberti in 1612 (X, lorga, 19CS5) șa.

Bl
 Primele încercări de modernizare a străzilor datează din sec. al
XVII-lea, cînd pe străzile principale s-a introdus pavajul de lemn, cu
birne de stejar, evident din cauza dificultății aprovizionării cu piatră
rezistentă în această zonă, după cum constată Hildebrandt în 1656 sau
C. Magni în 1671 (N. lorga, 1925). Acest fel de pavaj s-a menținut pînă
m sec. XlX-lea, cînd s-a înființat, în 1843—1844, o fabrică dc pavele
de lemn (Dezvoltarea economiei Moldovei între anii 1848 și 1864). Stră­
zile pavate cu lemn ale Iașilor erau numite „poduri" : Podul Verde (as­
tăzi Calea 23 August), Podul de Lemn (dc la Beilic pînă la Zalhana),
Podul Vechi (astăzi str. C. Negri), Podul Lung ș.a. (N. A. Bogdan, 1904).
Mai erau pavate Ulița Mare (astăzi str. Ștefan cel Mare), din 1756, și
ulița Sîrbească, de pe la 1760 (Gh. Ghibănescu, 1921). în perioada Re­
gulamentului Organic, mai precis în 1833—1835 începe introducerea
pavajului cu piatră (D. Ciurea, 1947) dar acesta a mai coexistat un
timp cu pavajul de lemn (A. Demidov, 1839, J. F. Neigebauer, 1854).
In a doua jumătate a sec. al XlX-lea și în prima parte a sec. al XX-lea
modernizarea străzilor a progresat, după 1874 o societate engleză concc-
sionind pavarea și asfaltarea străzilor din centru (N. A. Bogdan, 1904),
dar cartierele periferice și parcelările noi din perioada interbelică au
fost neglijate și din acest punct de vedere.
In perioada construirii socialismului s-a făcut un salt calitativ con­
siderabil in domeniul modernizării străzilor. De la numai 40 km străzi
asfaltate în 1961 și 88,5 km în 1969, lungimea acestora a atins 230 km
astăzi, ceea ce reprezintă aproape 53% din total, Iașii situîndu-se pe
locul al doilea din Moldova ca grad de modernizare, după orașul nou
Gheorghe Gheorghiu-Dcj. Dintre străzile recent modernizate mențio­
năm str. Sărăriei, șoseaua Buciumi, bulevardul Tudor Vladimirescu,
str. 7 Noiembrie, str. Silvestru, str. Tabacului etc.
3. Piața urbană ca element al texturii, a avut în trecut o situație
cu totul secundară, majoritatea piețelor fiind introduse relativ tîrziu, o
dată cu urbanismul sistematic. La început piețele aveau doar o funcție
comercială, ca loc de întîlnire a sătenilor din satele învecinate cu oră­
șenii, și purtau denumirea de „medean" : medeanul Sf. Spiridon și me-
deanul Beilicului (astăzi ambele transformate în spații verzi), medeanul
Sf. Vineri (hala centrală), medeanul Movila lui Cuza (astăzi acoperită
de construcții) ș.a.
Piețe monumentale, amenajate în vederea punerii în evidență a
unor clădiri demne de interes sau a unor statui, folosite și pentru pro­
menadă, adunări sau demonstrații, sînt o consecință a vremurilor mai
noi. Astfel, Piața Unirii s-a conturat treptat, după 1897. prin demolări
succesive, inițial ea fiind o intersecție obișnuită (N. A. Bogdan, 1904);
mult lărgită a fost după 23 August 1944, cînd s-au demolat majoritatea
clădirilor vechi și avariate de război de pe latura estică și sudică. La
fel s-au format, în etape, Piața Palatului, Piața Tineretului ș.a.
Cele mai multe piețe sînt centrale, aparținînd prin origine nucleu­
lui comercial-meșteșugăresc al orașului, chiar dacă și-au schimbat par­
țial funcția inițială, sau sînt situate între nucleu și cartierele noi ale
orașului. Sînt și situații cînd cartierele noi ale orașului au fost conce­
pute sistematic, ca organizate în jurul unei piețe monumentale, de ex.
piața Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun.
Forma cea mai obișnuită a pieței este cea neregulată, rezultat al
unei evoluții în etape și al modificărilor în concepția urbanistică. Piețe

252
 cu un contur regulat sînt specifice unor cartiere mai noi, ca piețele
rotunde („rondurile^) din lungul aleii Grigore Ghica Vodă din cartie­
rul Copou.
Dotările piețelor sînt și ele de cele mai multe ori de dată recentă,
constînd din fîntîni ornamentale, mozaicuri policrome, colonade, spații
verzi, esplanade în trepte etc.
4. Profilul urban Prin profil se înțelege cea de a treia dimensiune
a orașului, în plan vertical, element al fizionomiei care este de aseme­
nea o consecință a evoluției specifice a așezării, a conturării zonelor
funcționale, a numitor trăsături tradiționale de civilizație. Spre deose­
bire de profilul uniform al orașelor mici, puțin evoluate, cu zone func­
ționale puțin diferențiate, Iașii au un profil neuniform. Acesta este re­
zultatul unei îndelungate evoluții istorice. Pînă in secolul al XlX-lea
•orașul a avut un profil în general scund, cu o predominare absolută a
caselor-parter, chiar în centru, teama de a construi în înălțime fiind și
o consecință a folosirii unor materiale puțin rezistente, ca și a frecven­
ței mari a mișcărilor seismice. în același timp etalarea pe orizontală,
specifică orașelor românești extracarpatice, a fost un rezultat al lipsei
unei confinări în spațiu prin incinte fortificate, al predominării unui
gen de viață semirural, cu o însemnată componentă agricolă.
Case cu etaj au început a fi construite mai numeroase o dată cu
apariția tendinței la marii proprietari de a folosi un material mai trai­
nic, în perioada de după războiul din 1768—1774 (Topographisch-histo-
rische Beschreibung, 1810), așa încît la începutul secolului al XlX-lea
■deja, din circa 5000 de clădiri erau cam 40 de case cu etaj (A. Wolf,
1805), în această privință Iașii, în calitate de capitală, depășind cu mult
celelalte orașe moldovenești.
Clădiri cu mai multe etaje au apărut abia în perioada de după Uni­
rea Principatelor iar în prima parte a sec. al XX-lea s-au construit și
clădiri cu 4 nivele, situație care s-a menținut și în prima parte a peri­
oadei de construire a socialismului (blocurile din cartierul Păcurari
ș.a.). în perioada ultimului sfert de secol profilul urban a marcat însă
o tendință de ridicare foarte puternică și într-o serie de cartiere peri­
ferice în care s-au construit blocuri înalte (în Alexandru cel Bun, Da­
cia, Mircea cel Bătrîn, Tătărași, pe Splaiul Bahluiului, Calea 23 August

TABELUL XXVII
Evoluția regimului de înălțime a clădirilor In perioada contemporani
MW |
1966 1970 1973 1975 1977 |

Ponderea locuințelor In clădiri cu 1 — 2

nivele 71,7% 56.5% 17.2% 39.3% 2'.«%

Ponderea locuințelor in clădiri cu 3 —5

nivele 21,1% 35.9% 39.6% □.8% .V. 41.1 %

Ponderea locuințelor In clădiri cu peste

5 nivele 4.2% ,7’~ 19.2% 31.3%

253
etc.). In anii 1971—1980 20—25% din construcțiile noi au fost făcute
sub forma blocurilor cu 5 etaje sau mai multe, ducînd la reducerea pon­
derii locuințelor din clădiri-parter de la 60% în 1966 la sub 25% din
total, la creșterea ponderii celor cu 1—4 etaje pînă la peste 50°/o iar a
celor cu 5 etaje și mai mult — la peste 20%.
A rămas, în consecință, între cartierele noi și centrul istoric, și
acesta în mare măsură reconstruit pe mai multe nivele, o zonă mai
joasă, cu clădiri-parter sau cu cel mult 1—2 nivele, ca un inel interme­
diar mai puțin modificat și cu un profil mai scund. Aceasta accentu­
ează și asimetria profilului urban, cu cele mai masive grupuri de clă­
diri înalte în partea de sud și sud-est a orașului, neechivalate în egaiâ
măsură de construcții înalte în aria periferică nordică.
Dacă în cele mai multe cazuri creșterea pe verticală a orașului a
avut rezultate pozitive din punctul de vedere al unei ocupări eficiente
a spațiului și chiar din punct do vedere estetic, ne exprimăm opinia că
în centrul istoric exagerarea verticalității poate avea efecte negative,
estompînd silueta monumentelor de valoare arhitecturală.
5. Clădirile reprezintă materia constitutivă a întregului țesut urban
și manifestă o mare varietate de forme și de funcții. Ele au reflectat la
început intr-o măsură mult mai maro condițiile geografice locale și tra­
diția etno-istorică, însă eu timpul se eliberează de aceste constrîngeri
și tind spre o anumită uniformizare, o dată cu răspîndirea materialelor
de construcție moderne, cu standardizarea și industrializarea construc­
țiilor. La această tendință contribuie și dezvoltarea transporturilor, deci
apariția posibilității aducerii de la distanță a materialelor sau semifa­
bricatelor care lipsesc în zona apropiată.
Clădirile se diferențiază, astfel, mai întîi după materialul de
construcție :
a. Timp de secole materialul de construcție cel mai răspîndit a fost
lemnul, fapt explicabil dacă ținem seama de extinderea mult mai
mare de odinioară a pădurilor, de regimul puțin controlat al exploatării
acestora, de ușurința prelucrării, de relativa simplitate și rapiditate a
construcției. Casa de lemn este călduroasă, destul de rezistentă și elas­
tică, însă cade ușor pradă focului, ceea ce explică numărul mare de in­
cendii din trecut. Datele istorice, în special din călătorii străini, ne arată
că pînă la războiul din 1768—1774 au predominat casele de lemn, din
grinzi sau nuiele (J. Beli d’Antermony, 1766, R. G. Boscovich, 1784,
Topograpliisch-historische Beschreibung, 1810, N. lorga, 1928—29).
Acoperișurile de draniță erau de asemenea cele mai răspînditc, așa cum
le descriu Cavendish și Fox în 1589 sau Cornelio Magni în 1671 (N. lor­
ga, 1928—29), pentru acoperirea bisericilor adueîndu-se uneori draniță
tocmai de la Baia (Șt. Olteanu și C. Șerban, 1969), ceea ce nu înseamnă
că nu se foloseau la acoperișuri paiele sau chiar stuful, așa cum ne in­
formează N. Barsi în 1633 (C. C. Giurescu, 1925), G. Krasuski în 1636
(P. P. Panaitescu, 1937), Evliya Celebi în 1659, Ahmed Resmi în 1763
(N. lorga, 1928—29) sau Adam Neale în 1805. Sticla pentru geamuri era
cunoscută, dovadă și importul de sticlă (D. Z. Furnică, 1926) ca și apa­
riția manufacturilor de sticlă în a doua jumătate a secolului al XVIII-
lea, însă casele oamenilor săraci aveau încă ferestrele din beșică de
porc, așa cum le găsește Boscovich în 1761.

254
 In secolele XIX—XX ponderea lemnului ca material de construcție
al clădirilor s-a redus foarte mult, o dată cu înaintarea defrișărilor în
zona apropiată orașului * și cu răspîndirca altor materiale de construcție.
b. Clădirile cu schelet de lemn, uneori aparent, com­
pletat cu zidărie, reprezintă în fond o tranziție între casa de
lemn și cea de cărămidă. Au fost și râmîn rare la Iași, în contrast cu
orașele medievale ale Europei central-vesticc. Probabil în acest gen vor
fi fost construite la început multe din clădirile Curții domnești, pe care
în 1579 Franțois de Pavie o găsea „de piatră și lemn", ca și M. Bandini
în 1646, fapt confirmat de rezultatele săpăturilor de la curtea domneas­
că din Vaslui (Șt. Olteanu și C. Șerban, 1969); călătorilor Cavendish și
Fox, însă, Curtea domnească li se părea construită numai din lemn, în
1589. Și prăvăliile din oraș, în 1770, după lordul Baltimorc, desigur nu­
mai în parte, erau din „lemn și zid“ (N. lorga, 1928—29). Și astăzi, doar
cîteva clădiri dispersate în zona periferică, mai ales în Buciumi, Galata
ș.a. sînt construite în acest mod.
c. Casa din cărămidă ne ar să (chirpici) sau vălătuci este,
ca și casa de lemn un gen foarte vechi, cunoscut încă din neolitic, dar
care la Iași în Evul Mediu a fost mai puțin răspîndită, datorită predo­
minării lemnului. Case de lut, în special locuințe ale păturii celei mai
puțin avute a populației sînt menționate, astfel, în 1633, de Niccolb
Barsi (C. C. Giurescu, 1925). în secolul al XlX-lea și în prima parte a
secolului al XX-lea, dar în special în timpul parcelărilor de după 1921,
ponderea caselor de chirpici a crescut, în acest fel extinzîndu-se cea mai
mare parte din zonele periferice ale orașului, ca urmare a rarefierii
lemnului și a creșterii proporției populației nevoiașe, care nu-și putea
construi case din material mai durabil. Acest fenomen este surprins
deja de descrierea statistică a Moldovei din timpul războiului din 1829
dar el se accentuează, îneît în anii imediat următori celui de al doilea
război mondial 46% din totalul clădirilor erau din chirpici (I. Șandru
și colab., 1956). In perioada contemporană răspîndiroa chirpiciului ca
material de construcție s-a redus foarte mult, datorită utilizării prefe­
rențiale a betonului, cărămizii și prefabricatelor, coborînd la 32°/o în
1966, 20% în 1970 și sub 10% astăzi. Clădirile de acest fel au rămas
caracteristice pentru unele cartiere periferice (Țicău, Galata, Cartierul
Bogdan) și dau acestora un aspect semirural.
Reducerea ponderii clădirilor din chirpici se reflectă în creșterea
proporției locuințelor în stare bună ale orașului, pe scama reducerii
celei a locuințelor în stare rea sau medie :
TABELUL XXVIII
Evoluția calității fondului de locuințe

1966 1970 1973 1975 1977 1980

Ponderea locuințelor în stare bună 51,1 % 61,2% 70,3% 77.0% 78,1 % 84,1%
Ponderea locuințelor în stare medie 14.7% 10,8% 8,9% 7,0% 6,6% 4.8%
Ponderea locuințelor în stare rea 34,2% 25,0% 20,8% 16,0% 15,3% 11,1%

* încă de la începutul secolului al XVIII-lea, pentru refacerea Curții dom­

nești, după incendiul din 1721, a fost necesar să se aducă lemn tocmai de la
Orhei (Rev. „I. Neculce“, VIII, 1930).

255
 d. Construcțiile de zidărie (cărămidă și piatră) au fost foar­
te rare in oraș pînă la începutul perioadei moderne, în feudalism con­
strui ndu-se din material rezistent doar fortificațiile, bisericile și mănăs-
tir.le mai importante și cîteva case boierești și folosindu-se de multe
ori piatra adusă de la distanțe apreciabile, de exemplu gresia de Kliwa
din flișul oligocen, folosită ca piatră de talie la Golia. De asemenea,
Curtea domnească, după repetate refaceri, este indicată în mod unanim
în scc. al XVIII-lea ca fiind din piatră și cărămidă (R. G. Boscovich,
1764, J. Beli d’Antcrmony, 1766). Spre deosebire de clădirile de lemn
sau lut, casele de zid erau acoperite de regulă cu țiglă sau olane, așa
cum arată N. Barsi în 1633 (C. C. Giurescu, 1925), ca și Hacquet, la
sfirșitul sec. al XVIII-lea (1788—1789), deși nu lipseau nici acoperișurile
dc draniță (Statisticcskoic opisaniio Kniazestva Moldavii, 1833). Pentru aco-
per’șul bisericilor se aducea plumb de la Lvov (Șt. Olteana și C.
Șeroan, 1969), dar se folosea și tabla de aramă, care căpăta o culoare
verde prin oxidarc (A. Demidov, 1839). Creșterea numărului caselor de
zid are loc după 1774, odată cu pătrunderea unor noi influențe arhitec­
turale, mai întîi înmulțindu-se casele marilor boieri, apoi construindu-se
în acest fel și clădirile comerciale din centrul orașului, în paralel cu or­
ganizarea unor cărămidarii și chiar fabrici de cărămidă și țiglă. După
M. F. Thiclcn (1828), la începutul secolului trecut, din peste 6000 de clă­
diri ale orașului, doar 314 case erau de zid dar proporția a crescut sen­
sibil în partea a doua a secolului al XlX-lea și în secolul nostru, la ca­
sele particulare adăugîndu-se și un număr sporit de clădiri cu funcție
publică (școli, teatre, spitale, muzee, instituții administrative etc.) și de
■construcții industriale. După al doilea război mondial casele de zid re­
prezentau 54% din totalul clădirilor ,(I. Șandru și colab., 1956), ele fiind
și astăzi caracteristice nucleului comercial-meșteșugăresc, zonei inter­
mediare rezidențiale, cartierelor de locuințe individuale de bună calitate
din periferie și unor vechi vaduri de penetrație în oraș. Și în fostele
cartiere periferice cu construcții din chirpici se produce în perioada
contemporană o mixtare, prin pătrunderea treptată a clădirilor de că­
rămidă, cel mai adesea acoperite ,cu țiglă.
e. Construcții moderne, cu schelet de beton și zidărie de cără­
midă sau din prefabricate au început să fie ridicate, ici și colo,
încă dinainte de cel de al doilea război mondial, însă au luat o amploare
mare în anii construirii socialismului, datorită apariției necesității unui
număr foarte mare de locuințe de bună calitate, pentru o populație în
creștere rapidă. Astfel, numai ponderea clădirilor construite din pano­
uri mari a crescut de la 32% din totalul construcțiilor în perioada cinci­
nalului 1966—1970 la 51% în cadrul cincinalului 1976—'1980, ajungînd
la 61% în anul 1980. Clădirile de acest tip formează practic totalitatea
construcțiilor din cartierele noi, ca Alexandru cel Bun, Mircea cel Bă-
trîn, Dacia etc., dar ponderea lor este în plină creștere și în partea cen­
trală a orașului, în curs de reconstrucție în perioada ultimilor ani.
Sub aspectul materialului de construcție al acoperișurilor, deși în-
tîlnim în realitate un mozaic destul de complex, putem distinge o netă
predominare a tablei zincate la construcțiile ridicate înainte de 1960,
fapt prin care orașul se deosebește mult de orașele transilvănene, unde
predomină țigla. Tabla de acoperiș a început să se folosească masiv din
a doua jumătate a secolului al XlX-lea, pînă atunci chiar și multe case
boierești fiind acoperite cu draniță, așa cum putem vedea și în cunos-

•256
 cutul tablou „Iașii în 1842“ de Ludovic Stavski. Clădirile noi au în mod
curent acoperișuri de beton armat protejat cu carton gudronat.
Forma clădirilor este de asemenea destul de variată, putîndu-se
distinge 10 tipuri principale, și anume :
a. Casele de tip c o m e r c i a 1-m eșteșugăresc (casele de tîrg)
au fost cele mai caracteristice pînă la jumătatea secolului nostru, cînd
ponderea lor a început să se reducă simțitor.
Varianta lor cea mai simplă este aceea a unor case-parter, înșiruite
în front continuu, dar cu dezvoltare numai în adîncime, de obicei cu
o singură cameră spre stradă și două-trei în continuare spre spate, ur­
mate de o curte îngustă cu cîteva atenanse mici; acoperișul este în două
ape, cu pantă nu prea accentuată. Casele de acest gen erau întunecoase,
joase, uneori cu podeaua rămasă sub nivelul străzii. Puternic afectate
de reconstrucțiile din perioada contemporană, astfel de case au mai ră­
mas ca niște relicte în vadurile comerciale secundare (pe str. I. Creangă
din Tătărași ș.a.). De altfel, încercări de a curați orașul de dughenile
insalubre datează încă mai de mult : amintim acțiunea din timpul lui
Mihai Sturza, de demolare a prăvăliilor care parazitau în exterior zidu­
rile mănăstirilor (D. Ciurea, 1947). .
O variantă mai evoluată a fost cea a caselor comerciale și de ra­
port cu un etaj sau chiar cu mai multe, din partea centrală a orașului,
construite din material durabil, cu unele preocupări arhitecturale, mai
ales de ornamentație (de regulă predominînd stucul), cu camere mai
înalte, cele de la etajele superioare folosite ca locuințe sau birouri.
Foarte frecvent au curți închise sau semiînchise, cu balcoane-culoar și
scări exterioare, mai ales în spate, mai rar la fațadă, folosind în gene­
ral fierul forjat. Acest fel de clădiri, deși în parte au suferit demolări,
se păstrează mult mai bine — pe străzile Cuza Vodă, Alexandru Lăpuș-
neanu, Gh. Dimitrov ș.a., dar, în unele cazuri, părăsite de locuitorii ini­
țiali, au fost rău întreținute și au ajuns la un grad avansat de uzură.
Ar trebui ca unele fronturi continue de astfel de clădiri să fie menți­
nute și renovate, ca rezervații arhitecturale, deoarece ca stil sînt inte­
resante și reușite.
b. Casele de tip rural și semirural au reprezentat tipul
predominant în feudalism și chiar în prima parte a epocii moderne, ca
o consecință a rămînerii în urmă a orașului din punct de vedere urba­
nistic. Din a doua jumătate a sec. al XlX-lea arealul și ponderea aces­
tor case se restrînge continuu, tinzînd să dispară în curînd.
Informațiile istorice unanime în a atesta faptul că în trecutul mai
îndepărtat orașul era format în cea mai mare parte din astfel de case.
Iașii avînd aspectul unui mare sat în ochii unor călători obișnuiți cu
altfel de așezări urbane. Astfel, la 1633 Barsi ne lasă imaginea unei
capitale cu căsuțe mici în mijlocul grădinilor (C. C. Giurescu, 1925), în
1671 Cornelio Magni găsește orașul compus din case mici, de nuiele, cu
acoperișul țuguiat, de draniță (N. lorga, 1925) iar Boscovich, în 1761,
spune despre oraș că este format din case mizerabile, ca la țară (R. G.
Boscovich, 1764). Acoperișurile înalte și țuguiate se făceau astfel pentru
că erau cele mai potrivite la zăpezile din timpul iernii (Topographixh-
historische Beschreibung, 1810). Dimensiunile mici ale caselor și dispu­
nerea lor laxă, haotică sînt vizibile și pe primele planuri ale orașului
de la finele secolului al XVIII-lea si de la începutul secolului al
XlX-lea.

257
17 — Geografia municipiului Iași 206
 Case de acest tip se mai păstrează în cartierele periferice mai vechi
(Tătărași, Țicâu, Galata) sub forma unor „insule" izolate, între clădirile
mai noi, pe alocuri fiind încă întovărășite de atenansele gospodărești
obișnuite (grajd, șură), chiar dacă destinația acestora s-a modificat. Sînt
dc obicei case simple, de plan dreptunghiular, cu intrarea prin față, în
general cu două camere, tindă și prispă pe stîlpi de lemn, cu acoperiș
in patru ape. Casele sînt retrase de la linia străzii, au spații destul de
largi în jur, dar uneori, prin îndesire, se poate ajunge pînă la un front
continuu. Prin divizarea proprietății, o dată cu noile generații, se for­
mează pe alocuri grupuri de 2—3 case, apropiate sau chiar unite, ca un
conglomerat.
Ca și cele din .vechiul centru comercial, casele vechi periferice sînt
de regulă într-un grad de uzură destul de avansat, fie datorită mate­
rialului puțin durabil, fie datorită slabei întrețineri sau condițiilor na­
turale defavorabile (umiditate, teren nestabil), de exemplu în Țicău
sau Galata.
c. Casele de tip aristocratic sînt în cea mai mare parte vechi
reședințe ale marilor proprietari funciari din secolele XVIII—XIX. Deși
numărul lor este relativ mic, ele se impun în fizionomia anumitor car­
tiere, prin dimensiuni, masivitate, durabilitate și chiar printr-o anumită
linie arhitecturală, în conformitate cu concepțiile și stilul epocii. Pînă la
sfirșitul secolului al XVIII-lea casele boierești nu erau prea deosebite
de casele tradiționale, decît prin dimensiunile mai mari și numărul spo­
rit de atenanse ; așa le descrie, de exemplu, J. Gninski în 1677 (P. P.
Panaitescu, 1930), arătînd că erau înconjurate de garduri de nuiele, ca
și Boscovich în 176,1.
După 1774 și, mai ales, după 1829, numărul acestui gen de case a
crescut sensibil, datorită funcției de capitală : s-au construit clădiri ma­
sive, de cărămidă și piatră, cu bolți de zidărie, in general cu un etaj,
de plan rectangular, adesea cu patru fațade identice, ușor proeminente
(„plan în cruce", cum remarca foarte bine V. Batthyani în 1811), cu in­
trare acoperită în vederea accesului trăsurilor, largă casă a scărilor și
salon spațios la etaj, totalizînd minimum zece încăperi. In ornamenta­
ția exterioară se face simțită foarte frecvent influența stilului neocla­
sic, clădirile de acest fel fiind de altfel opera unor arhitecți cu diplomă
(D. Z. Furnică, 1926), dar într-o variantă greoaie, provincială, cu co­
loane groase și scurte etc. Clădirile erau înconjurate în mod obișnuit de
ziduri de piatră, cu porți monumentale, mai rar de garduri de fier for­
jat, din care puține s-au mai păstrat. Cea mai completă colecție de ast­
fel de clădiri se mai păstrează în centrul istoric (de exemplu, casa Bur-
chi-Zmeu) și în Copou, adăpostind în general diverse instituții. In ulti­
ma parte a secolului al XlX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea
casele aristocratice au devenit din ce în ce mai puțin caracteristice și
au căpătat un aspect mai eclectic, sub influența arhitecților de școală
franceză.
d. Casele populare sînt un tip de locuință care apare destul de
tîrziu, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, dar care se răspîn-
dește mult în secolul nostru, înlocuind treptat casa rurală. Sînt case
care nu se încadrează într-un gen arhitectural precis, destul de variate
ca aspect exterior și distribuție internă, preluînd unele particularități
ale caselor tradiționale dar și înrîuriri din exterior. De regulă sînt case
fără pretenții deosebite sub aspectul dimensiunilor, al durabilității și al

2.%
 esteticii, ale căror forme în plan depind mult de dimensiunile și forma
lotului disponibil, dezvoltîndu-se fie paralel cu strada fie perpendicular
pe aceasta, în acest din urmă caz fiind adesea întovărășite de o curte
paralelă cu casa. Sînt case deosebit de mult influențate de anumite
mode, de exemplu de tendințele cubiste din perioada interbelică.
Aria de răspîndire a acestor case este foarte mare, în special în car­
tierele în care nu locuit un număr mai mare de angajați în industrie și
servicii încă dinainte de al doilea război mondial, de exemplu în zona
străzii Uzinei, pe str. Culturii ș.a. In ultimele trei-patru decenii casa
populară își face tot mai mult loc în cartierele periferice, foste semi-
rurale, îndepărtând casa tradițională, distingîndu-se de cele vechi prin-
tr-un material mai rezistent, dotări mai complete, plan de preferință
pătrat (față de cel tradițional —- dreptunghiular), adăugarea unei terase
pe colț, frecvent cu geamlîc, uneori chiar cu etaj și acoperiș în mai
multe ape. Din păcate, ornamentația unor case face concesii prostului
gust, prin tot felul de zorzoane de tablă și stuc.
e. Vilele. înțelegem prin vile locuințele relativ noi (de la finele
secolului al XlX-lea și din secolul nostru) cu un nivel înalt de dotare,
construite cu o anumită grijă pentru aspectul arhitectural, din material
de bună calitate, cu un număr sporit de camere și cu un anumit spațiu
verde neagricol în jur, în cartierele cele mai favorizate ale orașului,
aparținind odinioară familiilor cu venituri peste media populației. Gru­
parea cea mai mare de vile este în cartierul nord-vcstic — pe str. Karl
Marx și pe lateralele din Calea 23 August.
f. Blocurile noi de locuințe sînt un tip de clădiri care a căpă­
tat cea mai mare răspîndire în perioada construirii societății socialiste,
în vederea satisfacerii necesarului de cazare a unei populații într-un
proces de creștere puternică (numai pentru personalul C.U.G. vor fi
necesare, în final, 8000 de apartamente). Ritmul de construcție a aces­
tor blocuri a fost mai lent în perioada 1948—1960, cînd s-au construit
doar izolat, sub formă de grupuri mici sau plombe, de exemplu în car­
tierul Păcurari. Blocurile din această primă etapă sînt în general ma­
sive, nu prea înalte (nedepășind nicăieri 4 nivele), monotone ca formă
și cu o ornamentație ușor de recunoscut (uși cu arcade, frize cu arcuri
oarbe etc.).
Intr-o a doua etapă, construcția de blocuri s-a dezvoltat cantitativ,
acum ridicîndu-se cartiere compacte, ca Alexandru cel Bun (15 000
apartamente), Nicolina (8 000 apartamente), Păcurari-Vest (3 000 apar­
tamente), Tătărași, D. Cantemir, Socola, Dacia, Canta, Bucium-Bularga.
Galata, T. Vladimirescu, Grădinari-Metalurgiei, Bulevardul 30 Decem­
brie, Frumoasa ș.a. Blocurile din noua etapă sînt mai variate ca formă
și înălțime, mai recent folosind motive ornamentale preluate din ve­
chea arhitectură a lemnului. După o etapă, pină in 1975, în care s-a
căutat în special construire^^blocuri pe teren liber, în perife­
ria orașului, începînd cu sporită magistralelor din
zona centrală, care au Sștruite — bulevardul In­
dependenței, Str. Ște<* nu. Str. C. Negri, Str.
7 Noiembrie ș.a.
Construirea bloct \lizarea construcțiilor
au avut o influență 'Jui construcțiilor în
ansamblu, așa încît i iicat în total peste
85 000 locuințe (tab. X
259
 TABELUL XXIX
•, c
Dinamica construcțiilor de locuințe în 19G0—1982

1960-1965 1966-1970 1971 — 1975 1976-1980 1981-1985

1

1
Numărul total de lo-
cuințe construite 10 165
* 10 667 16 077 22 172
** 25 000

♦ Din care 9 431 din fondurile statului și organizațiilor socialiste. Suprafața locuibilă
a.tuturor locuințelor noi a fost de 311 000 mp.
** Din cele 9 331 locuințe construite in 1977 și 1978, 5 383 au fost din fondurile statului
și ale organizațiilor socialiste.

TABELUL XXX .
Dinamica suprafeței locuibile care revine pe UR locuitor
>- -4

1966 1970 1973

1975 1977 1979 1980

Nr. total de locuințe 40 232. 49 023 58 693 1 82 265

63 226 66 210 90 150 1
Suprafața locuibilă mp 1 062 659 1 325 745 1 595 031
1 801 001 1 893 494 2 435 050 , 2 616 000 /
Suprafața locuibilă/locuitor mp l 7,6 7,7 8,3 /
-7’L 8,1 8,8 j 9,0 /
----- - ---------------
 municipiul Iași
harta TIPURILOR DECLÂDiRi

CÎHIC

LUPUL Ui

LEGENDA
|- Cartiare în care predomină blocurile
t-- -H de t<p turn sau barăcupede 4 nivele
■ Cartiere în care predomină blocurile,
cămine/e saupavilioanele muncitorești
__ . * cu3-hnive/e
Cartiere în care predomină vi/e/e cu
i-2 nive/e
SOCOLA
ț\ Cartiere în carepredomina c/ddiri/e
parte/ din materia/durabilsicu cfotari
' edilitare corespunzătoare
.ddăA jartiere de locuințe -tip BUCIUM
\v| Cartiere m care predomină c/ădiri/e C0
ius-Aparfer, din materia/puțin rez/stent fi
j—, dotăriedi/itare insuficiente *
ffifffl Cartiere iiartere cuc/âd/ri vechim frm
continuu.cu t-3nive/e cu funcție rezidențial- comercia/ă
=\Constructii de tip industria/CAde, deâuzite.Mre.
——1 ' ferme etc )
TTn Spații nec/idite In intravilan •—Z L imite munt
-L L.
î Principalele monumente
——istorice
CJădtri monumenta/emodme

o
cartlere/or

Trie. 39
 Faptul că apartamentele nou construite au o suprafață locuibilă
mai mare, în medie, decît cea a locuințelor vechi, și anume de 29,6 mp,
se răsfrînge în mod pozitiv asupra creșterii suprafeței locuibile care re­
vine pe locuitor (tab. XXX).
A crescut, de asemenea, numărul de camere care revine pe locuință,
acesta fiind de 2,1 în 1980. Pe lîngă locuințele în apartamente și garso­
niere s-au construit și cămine pentru nefamiliști, cu aproape 20 000
locuri. Apartamentele din blocuri fiind dotate, fără excepție, cu apă
curentă, băi sau dușuri, canalizare, încălzire centrală, electricitate etc.,
aceste construcții au contribuit substanțial la ridicarea nivelului de trai
al populației.

TABELUL XXXI
Dinamica dotării locuințelor cu apă curentă, canalizare, curent electric și încălzire centrală

1966 1970 1973 1975 1977 1980

Proporția locuințelor dotate cu apă cu-

rentă și canalizare 50,4% 67,4% 74,4% 77,9% 80,4% 88,9%

Proporția locuințelor dotate cu curent

electric 94,1% 96,9% 98,3% 98,9% 99,2% 99,6 %

Proporția locuințelor dotate cu încălzire

centrală 24,9% 42,9% 55,7 % 60,0 % 66,8% 77,8 %

g. Casei e-t ip muncitorești sînt o categorie care s-a răs-

pîndit în primul deceniu de după 23 August 1944. Sînt locuințe de că­
rămidă cu un singur nivel, de obicei grupate cîte două, cu un mic spa­
țiu pentru grădină și curte, împărțit între locatari ; au în plan o formă
dreptunghiulară și acoperișul este aproape totdeauna din țiglă. Cea mai
întinsă arie de case-tip este cartierul C.F.R. Nicolina.
h. Pavilioanele muncitorești sînt locuințe asemănătoare
blocurilor, cu diferența că de obicei sînt mai vechi, dotările interne sînt
de un nivel mai scăzut iar terenul aferent este divizat între locatari.
Cel mai caracteristic este .cartierul de pavilioane C.F.R. Aurora.
i. Barăcile sînt destinate locuințelor sau birourilor provizorii,
legate de faza de construcție a diferitelor obiective industriale sau a
marilor ansambluri de blocuri, în unele cazuri mai menținîndu-se un
timp, chiar dacă în urmă sînt demolate. în Iași numărul lor a fost tot­
deauna mic în comparație cu orașele industriale specializate ridicate pe
teren gol, și nu au format cartiere compacte ci au fost dispersate — în
cartierul Păcurari, pe str. Berthelot etc.
j. Clădirile publice monumentale au fost ridicate în-
cepînd din secolul al XlX-lea, individualizîndu-se prin distincția lor ar­
hitecturală, dimensiuni adecvate și o bună funcționalitate : Palatul Cul­
turii, Teatrul Național, Universitatea „Alex. I. Cuza“, Institutul Anato­
mic, Liceul „C. Negruzzi“ ș.a.

261
XIX. ECHIPAREA TEHNICO-EDILITARĂ
ȘI PROBLEMELE SISTEMATIZĂRII

1- Alimentarea cu apă
Situat într-o zonă deficitară sub aspectul resurselor de apă, orașul
Iași a apelat la surse de apă aflate la distanță mare. Prima conductă
modernă de aducțiune a apei spre oraș a fost construită în anul 1910
pe traseul Timișești-Roman-Oțeleni-Butea-Lețcani-Iași, în lungime de
105 km. Această aducțiune a fost suplimentată în 1956 cu prima con­
ductă de alimentare cu apă din rîul Prut. Dezvoltarea orașului a nece­
sitat în permanență cantități sporite de apă potabilă și industrială ast­
fel că, în etapele următoare, au fost mărite capacitățile de alimentare
din cele două surse. în perioada 1971—>1976 a fost realizată o nouă
aducțiune de la sursa Timișești, pe un traseu aproape paralel, dar cu
tunel sub șaua Strunga, pentru a spori debitul de apă potabilă. Posibi­
litățile mai reduse ,de dezvoltare a alimentării cu apă din sursa Timi­
șești au determinat orientarea spre sursa Prut, capabilă să asigure apa
potabilă, dar mai ales pe cea industrială.
Sursa Timișești se caracterizează prin aceea că prezintă un
regim accentuat de variație a debitului captat, astfel încît în anii cu
deficit de precipitații ea poate să furnizeze doar 60% din debitul pro­
iectat. Apa provenită din drenurile de la Timișești prezintă calități de­
osebite din punct de vedere al potabilității, ea fiind sursa cea mai im­
portantă de alimentare cu apă potabilă Orașul Iași nu este însă singu­
rul consumator de apă din Timișești, deoarece pe traseul aducțiunii sînt
racordate peste 20 de unități agro-zootehnice și unele localități mai
mici. Posibilitățile mai reduse de dezvoltare a acestei surse și calitățile
superioare ale apei captate vor impune, desigur, în perspectivă, elimi­
narea unor consumatori de :pe traseu, cărora le sînt proiectate sisteme
independente de alimentare cu apă.
Sursa Prut asigură în prezent cea mai mare cantitate de apă
pentru orașul Iași, fiind în același timp o sursă de mai mare stabilitate
în ce privește debitele pe care le poate asigura. Prin realizarea acumu­
lării de la Stînca-Costești a fost eliminată fluctuația debitelor și, tot­
odată, au fost ameliorate caracteristicile fizico-chimice ale apei brute.
In 1982 a început construcția unei a doua prize de apă din Prut. Cele
patru fire de aducțiune de la priza Țuțora asigură în totalitate apa in­
dustrială a orașului și completează necesarul de apă potabilă. Folosirea
apei de Prut ca apă potabilă necesită o tratare mai complexă, în insta­
lații care au fost construite în partea de est a orașului pe parcursul
dezvoltării aducțiunilor.
263
 Astfel, complexul de tratare Șorogari a fost construit in anul 1957
și este format din stația de coagulat, in care se face o primă tratare a
apei, decantoare, în care se realizează o reducere a turbidității în pro­
porție de 70—80%, stația de filtre, în care se asigură o reducere și mai
mare a turbidității, și stația de preclorinare și clorinare, în care apei de
Prut i se face o ultimă tratare înainte de a intra în rețeaua de consum.
Necesitățile tot mai mari de apă potabilă au dus la construcția unei
noi stații de tratare a apei de Prut, stația de tratare Chirița, intrată

parțial în funcțiune în anul 1983. Apa adusa trecutTmaTîn-

lacul Ch irita care
iacul yniiiLd, i u are rolul unui decantor natu « , -
decantoare de reducere
dTclUare * «pol este dirijată

^^“d^uă surse importante există unele captări 1^

cale? cu deb“e miei și variabile, care asigură apa potab.la unor um-

265
 tăți de interes turistic <și social din zonele respective, cum ar fi sursele
Repedea, Valea Adîncă-Tîrgușorul Nicolina și Aroneanu-7 Oameni.

TABELUL XXXII
Capacitatea principalelor aducțli de apă. ale orașului Iași

1
11 1966 1980 1985 Perspectivă

Sursa Prut m3/zl 97 400 190 000 198 720 432 000
!
125 280 !
| Sursa Timișești ma/zi 18 000 85 000 85 000
____________________ 1

Debitul zilnic necesar orașului poate fi asigurat de cele două surse

de alimentare iar diferența este suplinită de apa înmagazinată în rezer­
voarele special amenajate, a căror capacitate însumată este de 75—
80.000 m3/zi.
Sistemul de alimentare cu apă. Condițiile naturale ale
intravilanului au impus adoptarea unui sistem compus din conducte de
aducțiune, cu stații de pompare a apei la surse și în interiorul orașului,
cu rezervoare de înmagazinare a apei, care permit transmiterea gravi­
tațională a apei în rețea, spre consumatori. Apa potabilă este distribuită
pe vatra orașului prin patru zone de presiune, fiecare dintre ele avînd
rezervoare de înmagazinare a apei. Cea mai mare parte a orașului, din
șesul Bahluiului, inclusiv unitățile industriale principale, este alimen­
tată cu apă din Prut, care a fost tratată la stația de tratare Șorogari.
Zonele mai înalte ale orașului sînt .alimentate din celelalte rezervoare
ale orașului. Apa industrială, nepotabilă, care provine direct din iazul
Chirița, are un circuit separat și este folosită în zona industrială în di­
verse procese tehnologice.
Rețeaua de distribuție a apei a crescut de la 128 km în
1950 la 130 km în 1955, 179 km în 1960, 239,2 km în 1965, 286 km în
1970, 344 km în 1980 și 441,9 km în 1985, creșterea lungimii ei în acest
interval fiind legată de dezvoltarea urbanistică a orașului. în intravilan
există zone deficitare din punctul de vedere al rețelei de distribuție a
apei (Brîndușa, Moara de Vînt, Auroră, Țicău ș.a.), zone care încă n-au
intrat în sistematizare.
Consumul de apă a înregistrat creșteri spectaculoase în in­
tervalul 1950—1983. Creșterea volumului de apă distribuit în rețeaua
de alimentare a orașului șe datorează dezvoltării industriei, mare cpn=
sumatoare de apă, ca și creșterii numărului populației. Astfel, dacă în
anul 1950 orașul-consuma 3.175.000 m? apă, în. 1985, consumul a ajuns
Ia 76.9.41.000 m?, adică o creștere de. peste 24 de ori. .. , vj
Creșterea numărului populației, dezvoltarea . rețelei de transport a
apei- și renovarea urbană au dus la schimbări în ceea ce privește pon­
derea apei pentru folosințe casnice în consumul total. înainte de 1956
consumul casnic reprezenta circa 20% din 4otoly,p ..ultimii
ani, ponderea acestuia să fîe în jur det40%. -v? i.; <» ■ '
 TABELUL XXXIII
Evoluția consumului anual de apă

Anii 1950 1955 1960 1965 1968 1970 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1985

mii m’ 3 245 4 671 9 718 20 366 28 057 29 840 50 086 53 046 56 450 57 661 59 211 60 317 62 303 74 088 76 941
67 707

uz casnic 1 170 2 170 4 839 8 581 8 233 17 161 19 004 21 990 24 427 23 621 23 429 26 354 27 939 29 000 j 33 766
41,3 l 43,9^
1 % 42,3 j
25,0 22,3 23,8 30,6 27,6 34,3 35,8 38,9 42,4 39,9 38,8 39,1

TABELUL XXXIV
Evoluția consumului zilnic de apă potabilă

1965 1968 1970 1975 1970 1977 1978 1979 1980 1981 1983

m’/zl 55 797 76 868 81 753 137 227 145 331 154 657 157 975 102 249 165 252 170 693 200 000

13 258 23 500 22 556 47 016 52 060 60 247 06 923 64 715 64 189 72 203 77 000
uz casnic
____ »
 Alimentarea cu apă potabilă se realizează prin contribuția celor
două surse ; sursa Prut dă un debit mediu zilnic de 75 85.000 rn »jur-
nizat de către complexul de tratare Șorogari, iar sursa Timișești dă un
debit mediu zilnic de circa 80.000 mJ. Darea în folosință a noii stații de
Iratarc, de la rezervorul natural Chirița, a mărit debitul mediu zilnic
de apă potabilă ,cu încă 25.000 jn!.
Din debitul mediu zilnic de apă potabilă al anului 1983, consumul
casnic reprezenta 38,5%, diferența fiind solicitată de întreprinderi și
instituții.
Apa industrială, nepotabilă, care provine direct din iazul Chirița,
este folosită de întreprinderile din zona industrială în diferite procese
tehnologice. Marii consumatori de apă industrială sînt : Centrala Electri­
că și de Termoficare, cu un consum de 17,3% din total, întreprinderea
do Antibiotice (13,9%), Combinatul de Fire Sintetice (11,6%). întreprin­
derea „Moldova Tricotaje" (9,8%), întreprinderea do Ulei „Unirea"
(8,0%) ș.a.
R e ț e a u a de distribuție a apei în intravilan a necesitat extinderi
permanente pentru racordarea noilor zone de locuit și a unităților in­
dustriale.

2. încălzirea urbană

încălzirea zonelor de locuințe moderne și a celorlalte dotări se rea­

lizează în prezent în sistem centralizat, agentul termic fiind apa fier­
binte furnizată de Centrala Electrică și de Termoficare a orașului. In
anul 1965 C.E.T. a livrat orașului 135 Gcal/h din care 66 Gcal/h au fost
folosite pentru încălzirea urbană iar 69 Gcal/h pentru încălzirea indus­
trială. Inițial, combustibilii folosiți erau cei lichizi, gazoși și solizi dar
treptat, o dată cu racordarea orașului la sistemul național de magistrale
de gaz metan, ponderea combustibililor gazoși a crescut foarte mult.
In prezent C.E.T. are 6 cazane pentru apă fierbinte și poate livra în sis­
temul de termoficare urbană 756 Gcal/h sub formă de apă fierbinte.
Prin realizarea Centralei Electrice și de Termoficare Holboca cu 3
cazane se va asigura în final introducerea în sistemul de termoficare a
încă 360 Gcal/h apă fierbinte. Capacitățile existente și cele în curs de
execuție, de la cele două surse de termoficare, vor fi capabile să asigure
necesarul de apă caldă și pentru noile ansambluri de locuințe prevăzute
a fi construite în intravilan.
Sistemul centralizat de termoficare este format din conducte
magistrale care conduc apa fierbinte spre cartierele orașului, din care
se ramifică conducte de dirijare a acesteia spre punctele de termoficare,
unde, cu ajutorul schimbătoarelor de căldură, se prepară agentul secun­
dar (apa caldă de 95°—75°). In sistemul de termoficare există stații de
pompare pentru introducerea apei fierbinți în zonele mai înalte din
intravilan.
Cele peste 100 de puncte termice asigură zonal încălzirea locuințelor
și apa caldă. Rețeaua de termoficare a ajuns la o lungime de 97 km
(față de 60 km în 1972) ceea ce a dus ca astăzi peste 77% din locuințe-
să beneficieze de încălzire centrală.

268
 In zona centrală a orașului și în zona Copou există și centrale ter­
mice independente, de cartier, care funcționează cu gaz metan și care
însumează o capacitate de aproape 100 Gcal/h.
In zonele periferice și cele nesistematizate din intravilan, încălzirea
locuințelor se face deocamdată cu sobe care folosesc combustibil solid,
sau prin centrale termice mici, de clădire, care funcționează cu com­
bustibili gazoși sau solizi.

3. Alimentarea cu gaze naturale

Racordarea orașului Iași la rețeaua națională de distribuție a gazu­

lui natural s-a realizat in anul 1963. Gazul este adus în oraș prin două
magistrale și este distribuit în interior prin trei stații principale, cu o
capacitate totală de cca 250.000 m3b.
Cea mai mare dintre ele este stația din Păcurari, cu o capacitate de
distribuție de 140.000 m3/h, care alimentează cea mai mare parte din
consumatorii industriali și populația din intravilan. De la această sta­
ție pleacă două conducte principale de repartiție a gazului, de presiune
medie (4—6 atmosfere), care formează un inel ce se închide în zona in­
dustrială Țuțora. La acest inel de presiune medie sînt racordate stațiile
c are alimentează consumatorii urbani. Capacitatea acestor stații de re­
glare a presiunii este variabilă, între 2.000 și 10.000 m3/h, și acestea
sînt cele care distribuie zonal gazul metan. Astfel de stații sînt în zona
Copou, zona Pieții Tineretului, zona centrală a orașului, zona Socola-
Nicolina, zona Tătărași, zona Alexandru Cel Bun, zona Păcurari-vest
zona Păcurari-Moara de Foc și zona Bularga-Bucium. De la aceste sta­
ții de măsură și reglare de sectoare pornesc rețelele de distribuție de
presiune redusă (1,5—2 atmosfere).
O a doua stație do presiune medie a fost dată în funcțiune în 1981,
cu o capacitate de 30.000 m3/h, pentru alimentarea unor obiective in­
dustriale în scopul înlocuirii consumului de combustibil lichid. Cea de a
treia stație are o capacitate de 80.000 m3h și alimentează Combinatul
de Utilaj Greu și cartierele de locuințe din sudul orașului — Nicolina
•și Frumoasa.,
Cerințele tot mai mari de combustibil gazos au dus la extinderea
rețelei de distribuție a gazului metan și la creșterea consumului
(tab. XXXV).
Extinderea rețelei de distribuție a gazului metan în intravilan a în­
ceput după anul 1980, cînd s-a trecut la înlocuirea combustibilului li­
chid la toate instituțiile și întreprinderile, iar, pe de altă parte, a cres­
cut numărul locuințelor racordate la sistemul de alimentare. Astfel, în
intervalul 1980—1983, circa 27.000 de apartamente au fost racordate la
rețeaua de alimentare cu gaze naturale, din care 10.000 de apartamente
din fondul vechi de locuințe al zonei centrale și din Copou. Pînă în anul
1980 existau doar 250 de consumatori particulari pentru ca în 1983 nu­
mărul lor să ajungă la 600.
Principalul consumator de gaz este industria, ponderea ei fiind de
70% din consumul total al orașului. Unitățile industriale mari consu­
matoare sînt Centrala Electrică de Termoficare, ,cu 60.000 m3/h, Combi­
natul de Utilaj Greu, cu un consum prevăzut de 38.000 nrVh, din care
în prezent s-a ajuns numai la 40%, întreprinderea de Antibiotice, cu

269
 TABELUL XXXV
Evoluția rețelei de distribuție și a consumului de gaz metan

1965 1970 1975 1977 1979 1980 1982 1985

Anii

33,3 65,5 81,0 102,6 103,7 103,7 13 1.0 170.1

Lungimea rețelei, km
_________

1 Consum, mii ma 116 961 344 691 586 400 527 051 617 230 702 215 726 839 527 354

1 — din care, consum casnic, inii m3 6 926 11 910 15 000 15 742 17 699 19 047 49 856 35 872

5,9 3,4 2,6 3.0 *> Q 2.7 6.8 6.8

Proporția consumului casnic %

TABELUL XXXVI
.Evoluția puterii instalate a grupurilor electrogene
____________ —---------------------------------- ---------- î

Anii . 1965 1968 1Q70 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982

kw 7 722 59 058 62 181 113 179 112 880 116 612 116 819 165 575 166 861 167 017 168 810

sau % 100 764,8 805,2 1 469,5 1 461,8 1 510,1 1 512,8 2 IM, 2160,8 2 162,9 2 180,1
 %

i • rin nn'z metan (1965 = 100°/o)

Fig. 43 — Dinamica consumului de ga
,, . . , • _a m o 000 m’/h, Combina-
circa 10.000 m3/h, întreprinderea Me a Tv?nte’riale de Construcție și In­
tui de Fibre Sintetice, întreprinderea de Mater 2 000_2 500 mlh. Con-
trepnnderea de Ulei „Unirea fiecar^c^ ? 9qQ/ din total, din care
sumul instituțiilor reprezintă in Preze^ fa independente de sistemul
consumatori mai man sînt centralele termice p z7nna Conoul
central de termoficare, din partea de sus a orașu ( P din to
In anul 1983 ponderea consumului casnic a crescut la W/ț> din to­
tal, prin înlocuirea sistemului de funcționare a bucătăriilor cu gaze im
buteliate și plite electrice, cu gaze provenite din rațeaua de distribuție
Numărul apartamentelor cu gaze a ajuns în anul 1981 la 4J.BU0, m iJoz
la 58.000 și în 1983 la 70.000. Consumul casnic se va extinde m pers­
pectivă ținînd cont de faptul că noile blocuri care se vor construi sînt
prevăzute a fi alimentate cu acest combustibil. Paca Preze,n^ debitul
maxim orar este de 120.000 nr’/h se apreciază că în perspectiva imedi­
ată, ținînd cont de dezvoltarea industrială și urbanistică a orașului, va
fi necesar un debit suplimentar-de 30.000 mn/h pentru industrie și de
9.000 nr’/h «pentru locuințe. 4

4. Alimentarea cu energie electrică

Ca urmare a dezvoltării într-un ritm rapid a industriei au crescut
mult cerințele de energie electrică ale orașului. El este racordat la siste­
mul energetic național printr-o linie de 220 kV și două linii de 110 kV
— linia Roman—Iași și linia Vaslui—Iași. Producerea de energie electrică
în scopuri industriale a necesitat o creștere permanentă a puterii insta­
late a grupurilor electrogene. . x .< 3.
* ‘:
r * -.. ’ • iA *
 TABELUL XXXVII
Evoluția producției de energie electrică

Anii 1965 1968 1970 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1985

mii kwh 44 878 318 159 372 977 621319 637 354 628 787 625 750 606 103 904 80 1 975 370 916 844

sau % 200 1 779,6 1 906,5 3 191,2 3 257,8 3 214 3 198,4 3 558,1 4 624,8 4 985,5 4 686,4
1
 25O[Fi

Fig. 44. Dinamica puterii:

purilor electrogene (1965 = 1UU

_ • j 4.-„ /u pnprnie electrică a crescut foarte mult

. Drept urmare Ș1 Produc^ia rf 1965. Astfel, dacă în anul
in comparație cu perioada anterioara anui . , ahins în
1950 producția de energie electrică era de 19.564.000 kwh, ea a ajuns in
anul 1985 să fie de aproape 47 de ori mai mare. energie electrică da-
Orașul lași a devenit un mare consumator de energie elecunea da
torită dezvoltării industriei, care este cel mai m j transformare de
de alimentare a orașului este dotată cu 6 sta Ho transformare de
110 kV,5 statii de transformare de 110/20 kV,2 stații de transformare de
110/6 kV în comun cu 110/20 kV și 4 stații de racord. Stațiile sint echi­
pate cu transformatoare coborîtoare de tensiune. Industria este cel mai
mare consumator din interiorul orașului, ponderea acesteia fiind m
1985 de 80% din total. Mari consumatori sint: Combinatul de Fibre
Sintetice, cu 22,5% din totalul consumului, Combinatul de Ltilaj Greu,
cu 16,8%, întreprinderea Metalurgică, cu 12,8%, întreprinderea de An­
tibiotice, ,cu 5,7%, întreprinderea Nicolina (3,4%), întreprinderea de
Piese Auto (3,0%), Țesătoria de Mătase „Victoria", cu 2,0%, întreprin­
derea de Ulei „Unirea" ,ș.a. (.
Ramurile industriale mari consumatoare de curent electric sînt in­
dustria chimică (Combinatul de Fibre Sintetice și întreprinderea de An­
tibiotice), industria construcțiilor de mașini (Combinatul de Utilaj Greu,
Nicolina, I.P.A., I.U.P.S.R. ș.a.) și industria alimentară (Fabrica de Ulei
„Unirea", I.M.P., întreprinderea de Bere și Spirt, Frigoriferul). Gospo­
dărirea orașului necesită ;un consum de peste 7% din total, fiind al doi­
lea consumator. Peste 50% din acest consum este solicitat de transpor­
tul electric ,din interiorul orașului, iar ceilalți consumatori, în ordine,
sînt: stațiile de pompare a apei spre oraș și în interiorul său, stația de
epurare Dancu.
Consumul casnic reprezintă cu puțin peste 7%, numărul abonaților
fiind la sfîrșitul anului 1983 de 90.505. Iluminatul public deține o pon­
dere sub 1%. Rețeaua iluminatului public s-a extins permanent, ajun-
gînd în 1982 la 423 km in intravilan, față de 245 km în 1965.

18 — Geografia municipiului lași 209 273

 5000

tfO

WO

3500

3000

2500

200

1500

1000

500

- " - - zi950 = 100Vo)

Fig. 45. Dinamica producției

si evacuarea deșeurilor)
5. Salubritatea (epurarea apelor uza se face
Canalizarea apelor de canaliile
în sistem unitar, cu deversare în r . lectQare prinCipale și colectoare
formată din două tipuri de colectoai• . . strada[e Ș1 colec-
secundare. Rețeaua de ..canalizare, f° . „QC„ins dprvoltîndu-se
toare principale, acoperă în majoritate ten ori •
în două zone distincte; în zona din stînga rîului Bahlui ^este organizata
pe trasee cu pante mari iar în zona din partea .dreaptă, pe trasee CU
pante mai reduse. Astfel, apele uzate din zona Copou sînt preluate de
un colector principal ce străbate artera centrală a acesteia, un alt co­
lector principal este mai la vest și colectează apele reziduale din zonă,
și un altul mai la est, pe valea Oalcainei. Aceste trei colectoare princi­
pale au direcția nord-sud și sînt aproape paralele.
Celelalte colectoare principale sînt în partea de snd Q
eazo eazu.z avma m coWot ±
274 *
 Bahluiului, colectorul Tătărași ș.a.). Toate colectoarele principale debu­
șează in cele două colectoare ce flanchează de o parte și de alta rîul
Bahlui.
înainte de descărcare în rîul Bahlui, apele uzate sînt trecute prin
stația de epurare din partea de est a orașului (Dancu), prevăzută cu
treaptă mecanică și biologică. Stația de epurare are o capacitate de
3.000 l's, atît la treapta mecanică cit și la cea biologică, fiind prevăzută
o mărire a capacității la 4100 l's, care va fi in stare să preia integral
apele uzate din oraș. In prezent, debitul de ape uzate depășește capa­
citatea stației de epurare iar excedentul este evacuat în .Bahlui peste
deversorul final. Stația de epurare a fost dotată cu o instalație de bio-
gaz, cu o capacitate de producție care echivalează cu 450 t combustibil
convențional anual. Ea va fi extinsă pînă la o capacitate echivalentă cu
3.300 t combustibil convențional anual. Rețeaua de canalizare avea în
1965 o lungime de 111,4 km ajungînd, prin racordarea cartierelor noi
de locuit, la 346,9 km în anul 1985. Lungimea totală a colectoarelor prin­
cipale este de 21 km.
Evacuarea deșeurilor solide din oraș este organizată
în mod diferențiat pentru populația din blocuri și locuințe vechi, între­
prinderi, instituții și piețe agro-alimentare. Colectarea deșeurilor mena­
jere de la populație se realizează prin camere de precolectare de la sub­
solul blocurilor sau camere de precolectare de la parterul blocurilor, in
cazul blocurilor cu mai mult de 4 nivele (365 astfel de dotări), puncte
gospodărești amplasate în zona blocurilor (124 de puncte) și containere
amplasate în zona blocurilor sau a imobilelor vechi (754 la număr). La
nivelul întregului oraș, colectarea deșeurilor menajere se realizează prin
cele peste 1 250 de puncte de colectare în prezent (1985).
Colectarea deșeurilor menajere solide de la întreprinderi și insti­
tuții se face prin camere de precolectare de la parterul căminelor mun­
citorești și studențești (40 — numărul lor), prin puncte gospodărești am­
plasate în zona căminelor sau în incintele întreprinderilor și instituți­
ilor (150 la nivelul orașului) și cu ajutorul conteinerelor (190). în mod
asemănător este organizată colectarea deșeurilor menajere în piețele
agro-alimentare. în totalitate, în intravilanul orașului funcționează 1 652
de puncte pentru colectarea deșeurilor solide.
Cantitatea medie zilnică de reziduuri menajere este de 755 tone,
din care 482 de tone provin de la unitățile socialiste iar 273 de tone de
la populație. De la punctele de colectare din intravilan reziduurile me­
najere sînt transportate cu mijloace de transport speciale (conteinere,
autogunoiere ș.a.) spre rampele intermediare de la Podul de Piatră și
Tătărași-est. O nouă rampă intermediară este în curs de amenajare, în
partea de sud a orașului, în zona Nicolina. De la aceste rampe inter­
mediare reziduurile menajere se transportă cu mijloace de transport de
capacitate mai mare (tractoare cu remorci) spre depozitul central de la
Tomești. Aici sînt neutralizate o parte din deșeurile solide ale orașului.
La sfîrșitul anului 1983 a intrat în folosință Stația de incinerare a
deșeurilor solide, amplasată în partea de sud a orașului (lîngă Cimitirul
Sf. Vasile). Capacitatea de prelucrare, inițial, a fost de 200 t/zi dar a
fost omologată pentru 130—140 t/zi. Stația de incinerare este de pro­
ducție românească și, prin folosirea deșeurilor solide, produce energie
termică (0,9 Gcal/h la utilizare normală), ceea ce echivalează cu econo-

275
misirca a 2 000 t combustibil convențional anual, colectează metalele
din reziduurile menajere (în prezent circa 200 kg/zi) și este în curs de
realizare o fabrică care va produce cărămizi din cenușa rezultată din
ardere (6 000 m3/an). Independent de aceasta, întreprinderea de Anti­
biotice și-a construit în 1975 o instalație proprie de incinerare a nămo­
lurilor reziduale, cu o capacitate de 1 000 m’/zi. Cantitatea anuală de
reziduuri menajere este de peste 250 000 m3, din care cea mai mare
parte constă din reziduurile menajere de la instituții și populație. Rezi­
duurile stradale colectate anual sînt de circa 9 300 m3.
i•
6. Transportul în comun în intravilan
"1
La fel ca în orice oraș mare și la Iași s-a pus problema asigurării
mijloacelor moderne de transport în comun în intravilan, preocupările
în acest sens începînd de la mijlocul secolului al XlX-lea, dar firave.
Evoluția funcțiilor urbane în trecut, in timpul revoluției industriale ca­
pitaliste (deși aceasta a fost slabă și tirzic) a dus la creșterea număru­
lui populației și la o extindere teritorială exagerată pe orizontală, cu
unele aspecte haotice. Impedimente naturale în circulație au fost ver­
sanții abrupți ai colinelor cu înclinare mare, cum sînt în cartierele Ți-
cău, în est, și Aurora, în vest, versanții văii Calcainei între Tg. Cucu­
lui și Tătărași, versanții dealurilor Șorogari, Miroslava ș.a., fruntea
terasei inferioare a Bahiuiului (care a necesitat amenajări pentru redu­
cerea înclinării), părțile supraumede ale șesurilor (de exemplu, în car­
tierul Socola) și cursul rîului Bahlui (care a impus construirea de po­
duri, mai vechi fiind Podul Roșu și Podul de Piatră) ș.a. Șesul Bahlu­
iului putea fi traversat transversal mai ușor în dreptul conurilor de
dejecție ale afluenților care au atras vadurile, principalul fiind cel de
la Podul Roșu, din dreptul conului de dejecție al pîrîului Nicolina. Cir­
culația a fost favorizată de podurile teraselor Bahluiului, între care un
rol de scamă l-au avut cele din colina Copou (spre șesul Bahluiului),
extinse mai larg. Ulițele vechi principale nu s-au putut dezvolta trans­
versal culmilor reliefului ci mai mult în lungul văii Bahluiului (de pre­
ferință pe terase) și a colinelor prelungi <în principal, colina Copou).
impedimentele cadrului natural local și evoluția tentaculară exa­
gerată au creat greutăți dezvoltării transporturilor în intravilan. In
urma evoluției teritoriale a fost ocupat, mai ales în ultimele decenii,
șesul Bahluiului, dezvoltarea urbană actuală fiind orientată în mare
măsură în direcția lui, în linii mari V-E, aici fiind aproape toată indus­
tria și cartiere noi masive de locuințe (de exemplu, D. Cantemir, Ale­
xandru cel Bun, Dacia ș.a.).
Interesele majore dirijează circulația actuală în lungul șesului, des-
congestionînd centrul care împreună cu axa Copoului, rămîn laterale.
In esență, fluxul principal al transportului public în comun privind
probleme majore ale producției materiale este V-E, pe Bahlui, iar cel
al vieții spirituale culturale, în lungul colinei Copou și al străzii Socola.
Cele două direcții ar avea, în linii mari, o formă de cruce cu o direcție
lungă, care începe să evite centrul, prin șes și alta, oblică pe cea din
șes, axa Copou-Socola.
în cazul orașului Iași, rețeaua principală stradală a rămas radiară
(pe anumite direcții favorizate de condițiile naturale) și nu s-a putut

276
forma concomitent și o rețea inelară completă, ca, de exemplu, la Bucu­
rești. Densitatea și adîncimea fragmentării reliefului, înclinarea mare
a versanților colinelor și în oarecare măsură podurile alungite și frun­
țile teraselor inferioare ale Bahluiului au îngreunat crearea de inele de
transport. în etapa actuală se valorifică mai mult ca în trecut posibi­
litățile de circulație din lungul șesului Bahluiului și se încearcă să se
dea un oarecare aspect organizat poliinelar unor trasee pe care circulă
mijloace de transport în comun.
Privită mai în amănunt, rețeaua stradală are și unele cartiere poli-
nucleare care reflectă evoluția teritorială, includerea succesivă la intra­
vilan a unor nuclee de barieră și a unor așezări învecinate (unele foste
tîrgușoare), fiecare cu rețeaua lor veche, parțial păstrată. Fără îndo­
ială că polinuclearitatea se explică și prin condițiile geografice. Inter­
secțiile sînt numeroase și în genere — la obstacole de cale, de exemplu,
în lungul frunții terasei inferioare a Bahluiului (tipică fiind cea de la
„5 Drumuri"). Multe străzi sînt înguste, unele dintre ele fiind chiar
axe principale (de exemplu, străzile Cuza Vodă, Gh. Dimitrov). Există
citeva trasee scurte cu mai multe benzi de circulație și acestea sînt
deschise nu de mult. îngustimea străzilor explică ecartamentul mic al
liniilor de tramvai. Poate fi menționată și prezența unor puncte de
strangulare a circulației, mai ales în centru, dar și in șes ; unele dintre
ele se înlătură prin construcții noi (cum este de exemplu, podul nou
de lîngă Podul de Piatră, acesta din urmă păstrat ca tip vechi de con­
strucție de acest gen). Străzile cu pante mari, perpendiculare pe curbele
de nivel, rămîn secundare, se întrețin greu (de exemplu în Țicău) și
nu au sorți de a fi folosite pentru transportul în comun (de exemplu,
străzile Cerchez, Aurora, Săulescu ș.a.). Circulația pe pante mari duce
la creșterea consumului de energie, a duratei de transport și la o uzură
mai rapidă a mijloacelor de transport.
Pentru evoluția transportului în comun în intravilanul lașilor dis­
punem de informații care suscită și interes geografic. începuturile sînt,
cum s-a mai arătat, de la mijlocul secolului al XlX-lea ; propunerile
mai insistente datează de la sfîrșitul acestui secol iar realizarea lor de
la începutul secolului al XX-lea. Astfel, în anul 1848 au fost introduse
omnibuze cu cai („dilijanse") pe Strada Mare, pînă la Teatrul cel Xou
de la Copou. Un traseu a fost de la Cinci Drumuri, pe strada Cuza
Vodă și mai departe pînă la teatru (plata era de 1;2 svanțig de per­
soană, pentru „o mergere"). Alt traseu a fost de lîngă actuala Casă a
Tineretului (unde era Jockey-clubul) pînă la Școala Normală. în 1855
se foloseau tramcare pentru agrement, de la bariera („rohatca") Sccola
pînă la Repedea.
Mai tîrziu, se pune problema introducerii tramvaielor. Astfel, in
1874 se fac oferte pentru tramvaie cu cai (la Timișoara au fost intro­
duse în 1869 iar la București în 1871), dar nu se realizează, o cauză
fiind condițiile de relief, tracțiunea pe pante mari fiind grea (nu ca în
cazul orașelor de cîmpie). în 1894 se face o ofertă (Thoinpson-Houston)
pentru tramvaie electrice (în același an au fost introduse la București,
dar aici s-a păstrat mult timp și tractarea cu cai a tramvaielor). In
1897 are loc o licitație pentru concesionarea tramvaielor electrice și în
1898 este semnat contractul cu A.E.G., pentru circa 18 km de linii de
tramvai, concesiune pe 40 de ani. Tot in 1898 încep lucrările iar Ia 1

277
 martie 1900 se dă în funcțiune tramvaiul electric, cu prima linie pe
traseul gară-hală. In 1902 erau 17 km linii dc tramvai. Desigur că in­
troducerea tramvaiului electric a fost condiționată de intrarea în func­
ție in 1899 a uzinei electrice („uzinei de lumină“). în același an (1899)
a fost dat in circulație tramvaiul electric la Timișoara, iar în 1904 la
Sibiu.
Pentru transportul cu autobuze sînt propuneri la Iași din 1896, dar
primele mijloace de transport de acest gen folosite sînt din anul 1929,
cind au fost achiziționate trei autobuze. Tracțiunea electrică oferea
avantaje, contribuia la descongestionarea centrului și la ușurarea trans­
portului între acesta și cartierele marginale. Organizarea transportului
in comun a contribuit mult la dezvoltarea economică și edilitară a ora­
șului și la legarea mai strînsâ între ele a zonelor funcționale care se
conturau. Presa de atunci, de la 1900, arată de exemplu, că „singurul
inconvenient ce-1 produc tramvaiele este sp>erierea cailor de la trăsuri".
La început, existau 38 de vagoane de tramvai, din care 33 pentru călă­
tori (aduse in 1899). în anul 1906 au fost fixate stațiile dc tramvai (an­
terior opreau la cerere). în 1909 erau 21,542 km linii de tramvai iar
în 1922 parcul dc vagoane era de 39, din care 35 pentru călători. Viteza
de circulație admisă era pînă la 12 km pe oră. Un alt eveniment im­
portant a fost în 1925, cind au fost dublate liniile de tramvai.
în anii 1911 și 1919au avut loc greve importante ale vatmanilor
și conductorilor, pentru condiții mai bune de muncă (de exemplu,
tramvaiele vechi nu protejau vatmanul cu parbriz) și de viață.
între 1925 și 1944 lungimea liniilor de tramvai (considerată sim­
plă) a fost aproape constantă (circa 19,5 km). La fel a fost și numărul
vagoanelor în circulație (în 1927 erau 29, în 1928 erau 30, în 1929 și
1930 erau 32, între 1931 și 1944 erau 33). Parcul inventar era în 1943
de 45 de vagoane, dar bombardamentele de la sfîrșitul războiului al
II-lea mondial au produs pierderi mari (distrugerea a 12 vagoane, a
Podului Roșu, care a fost refăcut în 1944 ș.a.), ducînd la întreruperea
circulației în a doua jumătate a anului 1944 și pînă în 1945, cînd mai
erau doar 20 de vagoane în circulație și 4 de rezervă. Și în 1947 circu­
lau tot 20 de vagoane. Ulterior, parcul de tramvaie se reface (în 1948 —
23 de vagoane, 1949 — 30, 1950 — 35, 1961 — 63, 1962 — 69, 1963 —
78, 1964 — 90, 1965 — 110, 1966 — 124, 1967 — 129, 1968 — 121,
1969 — 130, 1970 — 128, 1985 — 246).
După al II-lea război mondial transportul în comun se dezvoltă
treptat, impulsionat de progresul social-economic al orașului, ajungînd
la situația lui actuală. între evenimentele mai importante amintim:
darea în circulație în 1964 a traseului Podul Roșu — Baza 3 (prin zona
industrială Țuțora), realizarea în 1967 a legăturii prin str. Banu (deci
traseul Copou se releagă de cel sudic prin centru, unde a fost între­
rupt prin reconstruirea Pieței Unirii), desființarea în 1968 a traseului
Păcurari și în 1970 a traseului Podul Roșu — Socola (înlocuite mai
întîi cu autobuze și apoi cu troleibuze), intrarea în exploatare în 1979
a liniei de tramvai pe bulevardul Metalurgiei, în 1970 — a bazei pen­
tru autobuze, în 1980 a liniilor Podu Roșu — Gara și Podul de Piatră —
Dacia, în 1982 — a liniei Elena Doamna — Tudor Vladimirescu — Șo­
seaua Țuțora ș.a.
Se înregistrează progrese și în privința dotării cu mijloace de trans­
port. Astfel, în 1959 se introduc primele tramvaie de tip I.T.B., în

278
 1978 — primele tramvaie C.K.D. (silențioase, de mare capacitate ți vi­
teză — 60 km/h —, puțind urca pante pînă ia 7,5%) și în 1980 — tram­
vaiele de tip „Timiș". A fost construită o baza modernă de garare și
întreținere a tramvaielor, în cartierul Dacia, și s-a modernizat cea ve­
che, din strada Uzinei.
S-a acordat atenție și transportului cu autobuzele, deși au fost pro­
puneri de introducere a troleibuzelor, incă din 1947. Ca urmare a eco­
nomisirii combustibilului folosit pentru autobuze, din 1978 are loc, însă,
o creștere a ponderii tracțiunii electrice, tramvaiele fiind cele mai ro­
buste iar troleibuzele — cele mai economice, în transportul urban. Un
eveniment deosebit a avut loc în 1985. cînd alături de celelalte mij­
loace de transport în comun, au fost introduse troleibuzele, pe direcțiile
Păcurari — Piața Independenței — Socola, Buciumi — C.U.G. ș a., lun­
gimea traseelor fiind de 15,5 km în 1985. Lungimea traseelor de auto­
buze a fost de 23 km în 1965 și de 435 km în 1978 ; apoi, pentru eco­
nomisirea combustibilului lichid, autobuzele au fost înlocuite pe multe
trasee de mijloacele de tracțiune electrică, lungimea traseelor acestora
ajungînd la 219 km în 1985. în schimb, lungimea traseelor de tramvai a
crescut de la 48,4 km în 1980 la 112 km în 1985.
Parcul de mijloace de transport în comun este, în 198a, de 246
tramvaie (56 de tip I.T.B., cu 66 remorci, 74 de tip C.K.D. și 50 de tip
„Timiș"), 186 autobuze și 25 troleibuze, la care se adaugă 5 microbuze.
Numărul mediu de vehicule în circulație a fost în 1985 de 145 tram-
< vaie, 81 autobuze și 7,4 troleibuze. Lungimea liniei de tramvai s-a ridi­
cat în 1986 la 78 km iar a celor de troleibuz — la 44 km. Se dă atenție
adaptării autobuzelor la folosirea gazelor naturale iar a taximetrelor —
la folosirea frunților de metanol, provenite de la Combinatul de Fibre
Sintetice. __ _ .-------------------------------------------------------------------
In ceea ce privește evoluția parcursului mijloacelor de transport în
comun și a numărului de călători, se remarcă de asemenea reducerea
importanței transportului cu autobuzele, în favoarea tramvaielor și a
troleibuzelor. Numărul total de călători transportați, care era de numai
5,5 mii. în 1956, a ajuns la 121,9 mii. în 1977 iar în 1985 s-au înregis­
trat circa 115 milioane. ————

TABELUL XXXVII
Evoluția parcursului ți a numărului de călători

1
Anii 1080 1981 1982 1981 1985

Parcursul (mii km)

— Tramvaie 8 068 8 <196 8 166 10 328
— Autobuze 11 061 10 350 8 058 5 159

Călători (mii)
Tramvaie 64 «74 67 628 74 710 87 4.89 85 «CI
Autobuze 69 670 63 427 50 011 33 903 21 306
Troleibuze 47“
______________

279
 In 1986 se asigură pe principalele trasee o capacitate de transport
cu următoarele valori maxime de flux : Podul Roșu — zona Țuțora —
12 000 călători/h/sens, centru — Copou — 9 800, zona Țuțora — C.U.G.
— 6 000, zona Țuțora — Socola — 6 200, zona Țuțora — Tătărași —
4 500, Gara — Canta — Păcurari — 3 800 etc. Durata medie a unei
călătorii este de 30'. Există două vîrfuri de sarcină, la orele 6 și 14, dar
se urmărește aplatizarea acestora prin decalarea programelor do lucru
din întreprinderi și instituții, racordarea programelor cu sosirea nave­
tiștilor pe calea ferată și folosirea mijloacelor de transport la întreaga
capacitate. Totuși, la orele de vîrf capacitatea do transport rămîne mai
mică față de sarcina de transport, apărînd astfel unele neajunsuri : de
exemplu, pentru zona Copou, la ora 8 sînt 15 740 de călători/h, sens,
față de o capacitate asigurată de 9 800 iar pentru zona Socola, la aceeași
oră, sînt 8 700 de călători, la o capacitate asigurată de 6 200. La fel ca
și în alte orașe mari, în marca majoritate a cazurilor locul do muncă
nu corespunde cu cel al locuinței, transportul în comun avînd o sarcină
dificilă. Valorile maxime do flux cresc pe axele rețelei din șesul Bahlu­
iului, ajungînd pînă la 18 000 călători pe oră și sens. Teritoriul princi­
pal actual de dezvoltare a municipiului Iași este alungit pe valea Bah­
luiului (V-E). Zonele de locuințe din șesul acestuia vor cuprinde peste
160 000 locuitori. Pe platforma industrială Țuțora sînt în prezent peste
70 000 oameni ai muncii, din care în schimbul maxim lucrează peste
38 000. In zonele industriale Valea_Lupului, Păcurari, Holboca, Tomești,
Bucium și~mai ale? C.U.G. fluxul de perspectivă de călători este în
creștere și se apreciază că va fi mai mare decît pentru platforma Țu­
țora, luată aparte. Lor li se adaugă fluxurile școlar și universitar care
și ele sînt importante și nu trebuie neglijate. Principalele probleme ale-
fluxului de călători nu sînt cele ale legării centrului cu cartierele limi­
trofe, ci ale legării acestora din urmă de industrie și în general, de lo­
cul de muncă. De aici rezultă și opinia de a abate o parte importantă
a fluxului major de circulație prin șesul Bahluiului, pe unde accesul,
este mai ușor și a nu-1 dirija prin centru (cu rețeaua lui veche stra­
dală, îngustă) care impune și escaladarea unor pante dificile (dinspre
Păcurari, de lîngă Palat, de la 5 Drumuri ș.a.).
Dacă în cazul zonei rezidențiale noi Tătărași există, ca așezare, un
paralelism cu industria aflată în apropiere, în șesul Bahluiului, în cazul
cartierelor noi rezidențiale din șes (Alexandru cel Bun, Dacia, Mircea
cel Bătrîn, Galata ș.a.) distanța pînă la locul de muncă din platformele
industriale Țuțora, Manta Roșie — C.U.G. ș.a. este mare și aceasta im­
pune dirijarea noii circulații majore prin șes, trecerea prin centru du-
cînd la creșterea timpului de deplasare, la încărcarea circulației și la
un consum de energie mai mare. Folosirea intensă a șesului pentru con­
strucții de cartiere rezidențiale ș.a. pune altfel problemele de circulație
și nu este nevoie neapărat ca pasagerul în drum spre locuință sau locul
de muncă să treacă prin centru. Din centru poate fi exploatată deschi­
derea nouă din bulevardul Independenței (care are însă acces dificil)
iar dinspre vest — deschiderea nouă Păcurari (care are un acces dificil
spre centru) ș.a. Șesul pune și el problemele lui, legate de exemplu, de
rețeaua feroviară, în sensul că a impus construirea a 4 treceri peste
nivelul căii ferate (între Socola și Bucium, de la Podul de Piatră spre
cartierele Alexandru cel Bun și Dacia, spre C.U.G. prin Manta Roșie,

280
Fig. 46. Izocronele municipiului Iași pentru transportul în comun cu tramvaiele

pe lîngă Dealul Cetățuia și din Str. Republicii spre Nicolina, aceasta

din urmă dată recent în folosință) și o trecere sub nivel (spre Galata).
Pentru sprijinirea dezvoltării transportului în comun sînt utile hăr­
țile izocronelor, efectuate pentru Iași în 1960, 1968 și 1984. Ele se re­
feră la transportul pasagerilor cu tramvaiele și autobuzele și scot în
evidență progresul în dezvoltarea transportului în comun, gradul de
acoperire a teritoriului, avînd în prim plan coordonata timp. Din ele
rezultă care sînt zonele în care se ajunge mai repede și care sînt cele
mai puțin servite de mijloacele de transport în comun existente.
Acoperirea intravilanului lașilor ca timp de deplasare cu mijloa­
ce de transport în comun, în 1984, se reflectă în tabelul XXXIX.
Izocronele calculate pentru centrul orașului arată că în anul 1984
ariile servite de autobuze erau mai mari în lungul șesului Bahluiului^

281
 Izocrona :
10-15’ 15-20’ 20—30’ Neacoperit
0 — 5* 5-10’
In 30'
Mijloace
de transport :

Tramvaie % din
intravilan 3,9 13,1 18,6 25,9 22,1 16,1

Autobuze % din
intravilan •1.2 18,0 21,9 34,8 15,0 3,1

decît cele ale tramvaielor, care au în linii mari direcția colinei Copou.
Izocronele cu valori mici pentru autobuze acoperă mai bine șesul Bah-
luiului decit cele pentru tramvaie. Răinîn în afara izocronelor cu va­
lori mari (peste 20’ și 30’) părți din cartierele Nicolina (tocmai unde se
află C.U.G.) și Buciumi estul zonei industriale de pe șoseaua Țuțorei,
nordul Copoului, vestul Păcurarilor ș.a. Spre aceste zone și mai ales

Fig. 47 — Izocronele municipiului Iași pentru transportul în comun în intravilan

cu autobuzele
spre șes trebuie îndreptată atenția, in special dacă au o încărcătură mare
-de populație și de forță de muncă. Servirea cu mijloace de transport în
comun în timp mai scurt (5’—10’) cuprinde în cazul tramvaielor partea
•centrală a intravilanului de pe stînga cursului rîului Bahlui iar în cazul
autobuzelor și de pe dreapta acestuia (în zonele str. Republicii, Socola
■și Țuțora). în general, centrul intravilanului (cu prelungiri spre Copou
pentru tramvaie și Păcurari pentru autobuze) este servit în timp mai
scurt decît șesul Bahluiului (tocmai unde sint industria și cartiere mari
rezidențiale). Faptul că autobuzele acoperă totuși, o parte a șesului (la
sud de Bahlui) arată unde trebuie îndreptată atenția în introducerea
troleibuzelor, pentru ca în continuare să nu aglomerăm centrul (care
-are deja o situație mai bună) și să rezolvăm problemele stringente ale
șesului. Contururile izocronelor tramvaielor corespund mai bine zonă­
rii funcționale a intravilanului anterioară celui de al II-lea război mon­
dial (deci depășită), în timp ce izocronele autobuzelor sînt mai bine
adaptate situației dezvoltării orașului din anii socialismului.

.7. Spațiile verzi

Spațiile verzi ocupă în prezent 6,8®'o din perimetrul construibil al
orașului, dar acestea sînt numai spațiile plantate de folosință generală
•sau specială :

TABELUL XL
Evolufia suprafețelor cu spații verzi

Anii 1960 1965 1966 1970 1975 1980 1985

ha 33,0 89,0 91,8 163,0 204,0 231,0 251,6

Orașul beneficiază de o suprafață mult mai mare de spațiu verde

'decît cea înregistrată de statistici. în primul rînd se evidențiază spațiile
verzi pentru agrement Bucium—Repedea (88 ha) și Cetățuia (128 ha),
din imediata vecinătate a orașului (în extravilan), apoi pădurile-parcuri
din intravilan (Ciric, cu 272 ha, Țicău, cu 129 ha, Galata, cu 32 ha și
Brîndușa, cu 12,0 ha). Suprafața ocupată de spațiile verzi organizate se
-completează cu spațiile verzi din zonele rezidențiale vechi, cu case de
tip parter, cum mai sînt cartierele Copou, Sărărie, Tătărași ș.a., și cu
■spațiile verzi amenajate în incintele instituțiilor și întreprinderilor. Luînd
'în seamă numai spațiile verzi din intravilan, orașul Iași are în jur de
900 ha de spațiu verde, revenind la un locuitor 30 nf. Din punct de
vedere funcțional, în intravilan se deosebesc : spații verzi de folosință
generală, spații verzi de incintă, cu folosință restrînsâ, și spații verzi
•cu destinații speciale.
în categoria spațiilor verzi de folosință generală intră
parcurile, grădinile publice, scuarurile, fișiile și benzile plantate în lun-

283
gul arterelor de circulație, precum și spațiile de fațadă. Singurul parc
din orașul Iași este Parcul-Pădurca Ciric, situat în nord-estul ora­
șului, din a cărui suprafață de 272 ha, 20 ha sînt ocupate de lacuri.
în categoria grădinilor publice intră grădina Copou (10,27 ha) și
grădina Expoziției (5,72 ha), situate in zona nordică a orașului, grădina
Ciurchi (7,5 ha), din cartierul Tătărași, și grădina Teatrului Național
(0,58 ha).
Scuarurile au o frecvență mai mare în intravilan și încadrează din
punct de vedere peisagistic edificii de valoare arhitecturală ridicată, ca
și piețele din zona centrală sau de cartier. Astfel de spații verzi au fost
amenajate în Piața Tineretului (1,2 ha), Piața Unirii (2,4 ha), Piața In­
dependenței (0,84 ha), Piața Podul Roșu (0,30 ha), Piața Voievozilor, din.
cartierul Alexandru cel Bun (1,17 ha), în fața Teatrului Național (1,0 ha),
Palatului Culturii (5,30 ha), a Universității 2,37 ha), a Institutului de
Medicină și Farmacie (0,40 ha), a Sălii Sportului (3,22 ha) și a Gării In­
ternaționale Nicolina (2,97 ha). Scuarurile ocupă o suprafață de circa
21 hectare.
Fîșiile și benzile plantate încadrează principalele artere de circula­
ție din intravilan. Se impune prin vechimea amenajării Aleea Grigore
Ghica Vodă (1852) din zona Copou. asemănătoare prin modul în care a
fost realizată cu șoseaua Kiseleff din București, care are o suprafață de
10,38 ha. Spațiile verzi însoțesc Calea 23 August, străzile Păcurari, Ște­
fan cel Mare,’Palat, Socola (1,27 ha), Splaiul Bahluiului (între Podul de
Piatră și Podul Tudor Vladimirescu — 0,82 ha), șoselele Țuțora (6,56 ha),.
Bucium (1,6 ha) și lași — Valea Lupului (5,3 ha). Spațiile verzi de fa­
țadă ocupă suprafețe mici și se găsesc în fața marilor instituții și între­
prinderi din oraș (sediile politico-administrative județean și municipal,
Casa de Cultură a Sindicatelor. întreprinderile „Tehnoton
** și „Țesă­
tura
* 1, întreprinderea Metalurgică, Combinatul de Fibre Sintetice ș.a.)-
în categoria spațiilor verzi de incintă, cu folosință restrîn-
s ă, intră spațiile verzi dintre blocurile din cartierele noi ale orașului
și spațiile verzi plantate din incintele instituțiilor și întreprinderilor.
în ceea ce privește prima categorie, suprafața ocupată cu spații
verzi se prezintă astfel : cartierul Socola — Nicolina are o suprafață
plantată de 31,15 ha, cartierul Tătărași — 24,65 ha, Alexandru cel Bun
— 17,5 ha, Tudor Vladimirescu — 2,27 ha, Mircea cel Bătrîn — 2,12 ha,
Th. Codrescu — 3,-2 ha, A. Pușkîn — Th. Văscăuțeanu — 0,8 ha, Păcu­
rari — 1,84 ha. Suprafața spațiilor verzi din noile ansambluri de locuit
se extinde de la an la an. Există numeroase instituții și întreprinderi
care au spații verzi amenajate în interior. Mai însemnate sînt cele de
la Institutul Agronomic (peste 11 ha), căminele studențești din Bulevar­
dul Tudor Vladimirescu (8,65 ha), întreprinderile „Țesătura
** și „Mol-
dova-Tricotaje“ (6,8 ha), Institutul Politehnic, din zona șesului Bahlu­
iului (3,2 ha), grupurile școlare din cartierul Socola (3,2 ha) și de la
întreprinderea Metalurgică (3,2 ha), Spitalul nr. 1 (3,0 ha), căminele
A. Pușkin (2,0 ha) ș.a. în categoria spațiilor verzi cu destinații spe­
ciale intră grădinile botanice, complexele sportive, cimitirele, spați­
ile verzi pentru producție ș.a.
Grădina Botanică a funcționat pe un teren de circa 2 ha la nord de
Universitate. In prezent Grădina Botanică a fost organizata în partea
de nord-vest a orașului, cu posibilități de extindere pînă la 187 ha. Se

284 /
 •evidențiază prin suprafețele ocupate complexul sportiv „23 August"
(9,5 ha), complexul sportiv al Tineretului, baza sportivă din cartierul
Alexandru cel Bun, baza sportivă „Tepro" (din cartierul Tătărași) și
ștrandul (4,51 ha) din zona centrală a orașului. Cimitirele, împreună cu
•spațiile verzi aferente, ocupă circa 60 ha („Eternitatea" — 25,8 ha, Cimi­
tirul Evreiesc — 21,2 ha, Sf. Vasile — 8,33 ha, Sf. Treime — 4,1 ha ș.a.).
în categoria spațiilor verzi amenajate pentru producție intră serele
din partea estică a Tătărașilor (Grădinari), cu o suprafață de 2,7 ha,
sera și pepiniera din cartierul Moara de Vînt, serele Institutului Agro­
nomic și Serele C.F.R. de lîngă Podul de Piatră.

•8. Problemele sistematizării în perspectivă

Prin sistematizare s-a realizat o zonare funcțională a orașului, cu

zone specializate în intravilan ; zona industrială care concentrează 95%
din industrie, zone rezidențiale, cu peste 80% din numărul de locuințe,
zone pentru învățămînt, zone de tratament balnear și sanitar etc. Dar,
dacă din punct de vedere cantitativ obiectivele propuse prin schițele
de sistematizare au fost realizate și chiar depășite, o serie de probleme
majore ale funcționalității orașului se cer rezolvate în perspectiva ime­
diată sau mai îndepărtată.
Municipiul Iași, în etapa actuală a renovării sale urbanistice, pre­
zintă unele deficiențe în ceea ce privește închegarea centrelor sale de
cartier și a zonei centrale, o rețea de dotări social-culturale care mai
necesită completări sub aspectul dotărilor culturale și sanitare, al pres­
tărilor de servicii, al spațiilor verzi și al locurilor de agrement. Ritmul
rapid de dezvoltare a făcut ca unele din aceste aspecte, de ordin cali­
tativ, să fie dezvoltate inegal, mai ales din punctul de vedere al repar­
tiției lor în intravilan. Studiile de sistematizare prevăd însă soluționa­
rea tuturor problemelor mai sus menționate, pe etape.
în ceea ce privește dezvoltarea în perspectivă a zonelor de locuit,
schița de sistematizare prevede noi construcții de locuințe în zone ne-
' sistematizate, dar de importanță majoră în renovarea urbanistică. Con­
strucțiile de locuințe prevăzute vin deci să răspundă unor cerințe im­
portante : amplasarea acestora în apropierea locurilor de muncă, com-
pactizarea fondului de locuințe prin crearea de noi ansambluri de locuit,
crearea unei densități mai mari în intravilan și în consecință o ocupare
mai judicioasă a spațiilor libere sau mai puțin dens ocupate.
în zona centrală a orașului sînt prevăzute în perspectivă (pînă în
1990) noi ansambluri de locuințe în zonele Alexandru Lăpușneanu.
Cuza-Vodă, Costache Negri, Tîrgul Cucului și Zugravi (peste 2 800
apartamente). în partea de vest a orașului sînt propuse ansambluri de
locuințe în cartierele Moara de Foc, Păcureț, Canta (peste 1600 aparta­
mente) și o nouă extensiune în șesul Bahluiului, la vest de noul cartier
Dacia. Noi ansambluri de locuit sînt proiectate în partea de sud a
■orașului, în zona Nicolina-Combinatul de Utilaj Greu. în această zonă,
din sudul orașului, în apropiere de Combinatul de Utilaj Greu, în
final, vor fi trei ansambluri de locuințe, C.U.G. I, II și III, iar în
imediata sa apropiere — cartierele de sub terasa Galata și Tudor Neculai.
Cartierul Tătărași, situat în partea de est a orașului, va fi închegat
■din punct de vedere urbanistic prin apariția unor noi ansambluri de

285
 Fig. 48

locuit în partea sa nordică, respectiv cartierul Moara de Vînt, și în

continuare a extinderilor acestuia spre sud și vest, spre contactul cu
zona centrală a orașului. în extremitatea estică a cartierului Tătărași
se propune un nou ansamblu de locuințe, în zona Obreja (6000 apar­
tamente în final).
în partea nordică a orașului, în zona Copou, este propusă construi­
rea unui ansamblu de locuințe în zona străzii Oastei, între calea
23 August și strada Sărăriei. Dezvoltarea fondului de locuit în perspec­
tivă implică soluții diferențiate, deoarece construcția noilor ansambluri
de locuit se va realiza atît în zone în care terenul prezintă înclinări
mici, respectiv șesul Bahluiului și terasele acestuia, cît și în zone cu o
fragmentare mai mare a reliefului. Ținînd cont de gradul de favorabili-
tate al reliefului din intravilan, sînt prevăzute și regimuri diferite de
înălțime. în general, noile ansambluri de locuințe prevăzute în zonele
de extindere vestică, din șesul Bahluiului ca și pe alte zone ferme,
 vor avea blocuri cu un regim înalt, pe cînd in celelalte zone din intra­
vilan sînt prevăzute blocuri noi cu un regim de înălțime parter plus
patru etaje.
In unele cazuri noile zone de locuit sint amplasate în afara perime­
trului construibil actual al orașului (cartierul Bahlui-vest, în continuarea
cartierelor Alexandru cel Bun și Dacia, și cartierul Nicolina) din ne­
cesități de apropiere a populației de locul de muncă și pentru valorifi­
carea unor terenuri libere din șesul Bahluiului. Pe de altă parte insă,
sînt prevăzute amplasamente de locuințe în unele localități suburbane
din imediata apropiere care, în perspectivă tind să fie înglobate în
intravilan (Tomești, Dancu, Lunca Cetățuii, Holboca).
în ceea ce privește dotările social-culturale, prin sistematizare se
urmărește pe de o parte gruparea celor de interes regional in zona
centrală a orașului și, mai ales, în centrul său civic, în măsură să
răspundă unor necesități care depășesc nivelul orașului, iar pe de
alta — dezvoltarea acestor dotări în noile cartiere ale orașului (Tătărași,
Alexandru cel Bun ș.a.). închegarea centrelor de cartier constituie o
preocupare de imediată importanță a sistematizării, care în acest fel
va rezolva suprasolicitarea zonei centrale.
Una din problemele majore ale sistematizării în perspectivă este
aceea de a crea un sistem coerent de circulație, în stare să stimuleze
relațiile dintre zonele funcționale. în prezent orașul se caracterizează
printr-o mare concentrare a funcțiilor în zone specializate. Astfel, ca­
pacitățile industriale, de depozitare, de construcții și transporturi sînt
concentrate în proporție de peste 95% în patru zone industriale prin­
cipale (Țuțora, C.U.G., Păcurari, Antibiotice) și în zonele de transpor­
turi. Pe de altă parte, s-a realizat în bună măsură gruparea populației
in ansambluri urbanistice (din cele cca 92 000 de locuințe peste 80 */»
locuințe sînt în ansambluri de locuințe) situate pe cît posibil în apropierea
zonelor industriale, unele totuși și la distanțe mai mari.
Fluxurile interne ale populației, la care se adaugă cei cca 17 000
de navetiști, trebuie preluate de mijloacele de transport în comun.
Sînt prevăzute, în acest sens, o serie de îmbunătățiri în rețeaua
transportului în comun. Linii noi de tramvai sînt prevăzute îrt per­
spectiva imediată pe traseul de pe strada Republicii, în stare să rea­
lizeze o legătură mai bună între principalele zone rezidențiale și
industriale ale orașului. Noi racorduri sînt prevăzute pe strada Primă­
verii și pe Bulevardul Independenței, pentru a se lega în Piața Tine­
retului cu traseul spre Copou. Construcția mai departe a liniilor de
troleibuz este prevăzută pe traseul dintre Păcurari, Șoseaua Naționali
și Combinatul de Utilaj Greu.
în afara acestor dezvoltări, preconizate pentru preluarea fluxurilor
majore din interior, există preocupări în ceea ce privește realizarea
unor centuri de descărcare a traficului intern — una ce va delimita
zona centrală a orașului și o alta, exterioară.
Lucrările de artă propuse prin schița de sistematizare, pentru
trecerile peste obstacolele naturale și căile de comunicație, vor rezolva
în perspectivă, în mod optim, legăturile dintre cartierele orașului.
Asprei din centrul istoric, eu clădirile noi din lungul Bulevardului Independenței
(loto L. Stratului)
XX. ZONA DE INFLUENȚĂ URBANĂ

Orașul, în funcție de mărimea și complexitatea sa economică, .poli­

tică și culturală, de-a lungul timpului a’influențat, mai. mult, sau mai
puțin dezvoltarea așezărilor rurale din apropiere, influență care scade
în intensitate pe măsură ce distanțele cresc și legăturile directe sînt
mai slabe. ' :7
Influența municipiului Iași s-a răsfrînt asupra satelor din apropiere
prin imprimarea unor trăsături specifice de specializare, a unei dezvol-5
țâri pe linia servirii oraștilui cu produse ăgro-alimeritare,' în special cu
produse de primă necesitate: legume, fructe, 1‘apte și: produse lactate,
carne și produse din' carne. în fine, satele limitrofe municipiului Iași,
uneori chiar de la distanțe mai mari, sînt „furnizoare^ de forță de muncă
pentru diversele ramuri ale economiei industriale, dar mai ales pentru
sectorul de construcții. Acesta se manifestă pozitiv asupra creșterii nive­
lului de trai material și cultural al satelor, influență . care s-a extins
pe o arie mai largă, direct legată de capacitatea de pregătire și instruc­
ție a cadrelor pentru calificarea forței de muncă în'cele’mai , diverse
activități din industrie, agricultură,- învățămînt,; ocrotirea sănătății, co­
merț și transporturi. Acesta a contribuit la organizarea, ,in unele zone ale
județului mai -slab dezvoltate' economic și' cu' importante resurse de
muncă, a unor unități ale industriei prelucrătoare. . •.. ,
- . ... '' !‘:c
1. Influența orașului asupra populației din zona înconjurătoare
- ■ - ‘■ -”C' ■ r . '
■ Orașul-Iași a .exercitat și exercită o influență deosebită- asupra popu­
lației din zona limitrofă imprimând o dinamică specifică populației și în
mod deosebit-populației active’, mobilității periodice a forței de muncă
•și structurii profesionale a acesteia.
Industria-, ramură de bază -a"economiei-orașului,. s“a caracterizat,
în ultimele decenii,--printr-un’ ritm: anual'de -creștere-superior celei pe
țară. Dezvoltarea economică s-a reflectat în schimbările care au'avut loc’
în intensificarea' mobilității spațiale a populației, mai'-ales a mișcării
pendul atonii, / în -complexitatea mai-accentuată ă migrațiilor reciproce
între mediul nural.și- urban, în: mobilitatea, definitivă, creșterea numă­
rului de locuitori' a' -orașului -făcîndu-se' atît pe seama sporului mîgratoriu
cit șj,pe;(^a vaporului maturai.jS v .? i. , .A---'' .
. rcoîEiîndl celAmai imaife'tșănteii -ufbdn-;dmtMeTdâvâ, brașul':a2 devenit și
principalul centru de polarizare, acesta sporindu-și populația, în 1985

28*.
19 —
față dc rcccnsămîntul din 1966, cu peste 153 000 de persoane. Creșterea'
s-a datorat, în mare măsură, migrației definitive a populației din me­
diul rural local și, mai puțin, din celelalte județe din Moldova sau din
alte provincii ale țării. Migrația definitivă din așezările rurale ale jude­
țului, și mai ales din cele din zona de influență imediată (Rediu, Hol-
boca, Tomești, Bîrnova ș.a.) a avut valori diferențiate, cele mai mari
înscriindu-se în perioada de avînt a dezvoltării industriei. în acest sens
menționăm că rata anuală de creștere a fost, în medie, între anii 1950
și 1954 de 2 750 persoane, în timp ce între 1960 și 1975 aceasta a depășit
6 500 persoane.
Datele recensămîntului din 1977 relevă că din numărul total al
populației județului care și-a schimbat definitiv locul de domiciliu deve­
nind orășeni, 61,5% a revenit numai municipiului Iași (V. Giosu și
M. Apăvăloaiei, 1978).
între ultimele două recensăminte au avut loc schimburi importante
de populație, amploarea acestora fiind mai mare între zonele dens popu­
late și cele în care industria a fost mai dinamică. Populația tînără, care
se menține în număr însemnat, a fost antrenată tot mai mult în depla­
sările zilnice sau cu perioadă mai ,mare spre orașe și în primul rînd spre
municipiul Iași, unde are posibilitatea efectuării unor munci neagricole.
Intre mediul rural și cel urban se realizează un schimb tot mai
intens de populație, așezările rurale dau naștere unui curent migratorii!
cu populație ocupată în ramuri ncagricole (industrie, construcții și ser­
vicii) iar mediul urban, în sens invers, formează un flux, mai puțin
intens, de forță de muncă, cu un grad mai înalt de calificare, ocupată,
în principal, în învâțămînt, ocrotirea sănătății, agricultură și tran­
sporturi.
-'Mobilitatea populației active s-a generalizat în spațiu tot mai mult, în
funcție de dezvoltarea industriei din cadrul municipiului, care a creat
locuri de muncă, de progresul mijloacelor de transport și de organizarea
unui transport ritmic. Fluxul mobilității zilnice spre municipiu este
orientat după direcția principalelor căi de comunicație.
Fluxul mobilității pendulatorii zilnice pe axele feroviare deține
ponderea cea mai ridicată în această mișcare, are intensitatea cea mai
mare și se desfășoară pe distanțe apreciabile, depășind izocrona de 90'.
în cadrul curenților migratorii se poate observa și o anumită spe­
cializare, condiționată de specificul dezvoltării economice, în diferite
ramuri ale industriei, în construcții, transporturi și diverse servicii.
Sînt cazuri în care unele ramuri ale activității economice sînt dependente
de curenții mobilității pendulare zilnice, în special sectorul de construcții
industriale și de locuințe, care nu necesită o forță de muncă cu o califi­
care deosebită.
Mișcarea pendulatorie între localitatea de reședință și locul de muncă
compensează deficitul de forță de muncă din anumite domenii ale acti­
vității economice, asigură o folosire mai eficientă a forței de muncă din
anumite areale, contribuie la specializarea navetiștilor, are profunde
implicații sociale, răsfrîngîndu-se în mod pozitiv asupra nivelului de trai.
La acestea trebuie să adăugăm și alte aspecte și anume faptul că depla­
sările zilnice cu o durată de timp mai mare afectează bugetul de timp al
migranților, calitatea și productivitatea muncii, datorită gradului de
oboseală mai ridicat decît al muncitorilor locali, Navetismul afectează

290
negativ și sectorul' de bază al economiei satului, agricultura, aceasta fiind
lipsită, în marO parte, de populație masculină, mai ales în zona de
influență imediată a municipiului.
Așa cum am mai arătat, curenții migratorii zilnici care au cea mai
mare regularitate și intensitate se înregistrează pe căile de comunicație
feroviară. Fenomenul pendulării pe căile ferate nu se prezintă însă
uniform la nivelul centrului de convergență Iași, acesta fiind și cel mai
important din partea de nord-est a României.
Cel mai puternic flux migratoriu zilnic se înscrie pe calea ferată
Pașcani—Iași, cu două sensuri de deplasare, mai puternic fiind cel spre
municipiul Iași. Pe acest traseu se remarcă stațiile de îmbarcare Tirgu
Frumos, cu 670 abonați, Podu Iloaiei, cu 630, și Sîrca, cu 260, urmate
de Ruginoasa ș.a. Aproximativ 1 900 angajați sînt cuprinși in fluxul
migratoriu zilnic pe acest tronson de cale ferată. Cam aceleași frecvențe
(1 800 angajați) se realizează pe calea ferată Vaslui—Iași. Se impun prin
numărul navetiștilor satele din comuna Scînteia, cu stația de îmbarcare la
Scînteia (cca 300 abonați), urmate de cei care urcă în gările Buhăiești,
Bîrnova, Piciorul Lupului și Ciurea, cărora le revin mai mult de 700 de-
abonamente. Străbătînd o zonă rurală cu mari resurse de muncă, sectorul
de cale ferată Hîrlău—Iași se caracterizează printr-o intensitate mare a
fluxului mobilității zilnice ; deși scurt, acesta prezintă o deosebită im­
portanță în această privință. Pe acesta se deplasează aproximativ 1 00Q
de angajați ; stațiile cele mai aglomerate sînt Belcești, cu cca 600 abonați,
și Erbiceni, cu 180 abonați.
Un alt sector important, cu o intensitate mare a fluxului migratoriu,
este Ungheni—Iași. Acesta deține, din totalul mobilității spre Iași, peste
800 angajați.
Mobilitatea pendulatorie zilnică pe șosele este mult mai slab repre­
zentată. Se remarcă doar navetismul din așezările limitrofe municipiului:
Miroslava, Bîrnova, Lețcani, Tomești, Aroneanu, Valea Lupului ș.a.
In ceea ce privește structura profesională a navetiștilor, se detașează
existența unor curcnți ai mobilității cu o structură complexă (In in­
dustrie, construcții și servicii), conformi cu dezvoltarea polifuncțională a
municipiului.
Prefaceri importante s-au petrecut, în așezările rurale. în structura
profesională a populației ocupate, care se încadrează în tendința generală
de scădere a populației ocupate în agricultură și de sporire a acelora
ocupați în industria municipiului Iași și alte ramuri de activitate ne­
agricolă. Deși numărul muncitorilor din industrie a crescut foarte mult,
datorită dezvoltării rapide a economiei, cerințele în forță de muncă au
crescut, fapt care a determinat completarea necesarului din zonele peri-
urbane și din județ, în general.
Mediul rural din cadrul județului nu a cunoscut o dezvoltare in­
dustrială propriu-zisă, acesta a fost beneficiarul unor prefaceri impor­
tante la nivelul populației ocupate, în sensul câ o parte din activi și-au
schimbat statutul de agricultori, trecînd activi în ramuri neagricole
(industrie, construcții, transporturi, diverse servicii). Mediul rural din
limitele județului se caracterizează printr-un bogat potențial de resurse
de muncă.
Deși județul Iași, ca de altfel și celelalte județe din Moldova (Vaslui.
Botoșani, Galați ș.a.), s-a evidențiat printr-un sold migratoriu negativ al
291
 populației, acesta nu a afectat creșterea numerică absolută a populației
și nici structura pe grupe de vîrstă, deoarece valorile sporului natural
au fost și rămîn relativ ridicate. Astfel, acesta s-a menținut la peste 12%,
în județul Iași față de media pe țară, de numai 4,9%0 (1985).
Se constată existența unor diferențieri teritoriale în industrie, in
sensul că beneficiare ale unor transformări mai profunde au fost așe­
zările rurale situate în imediata apropiere a municipiului, a axelor de
circulație feroviară și a șoselelor modernizate. Poziția geografică econo­
mică a localităților și raporturile care există între așezările rurale și
municipiu sînt bine puse în evidență^ de aceste diferențieri teritoriale1.
«-Datele statistice ale recensămîntului din 1966 ne arată că populația
ocupata în agricultură din mediul rural era dominantă în mod absolut.
Cele mai multe așezări înscriau valori de 80—90%, în unele din acestea
chiar de 100%. Aceste procente erau caracteristice mai ales satelor situate
în Podișul Central Moldovenesc, în Cîmpia colinară a Jijici și în Dealul
Mare al Hîrlăului (așezările din comunele Țibănești, Miroslava, Șcheia,
Dagița, Ipatele, Tansa ș.a.).
Proporția mică a populației ocupate în ramuri ncagricole se explică
prin slaba dezvoltare a economiei județului în etapa respectivă, îndeosebi
a industriei. Proporții ceva mai mici de populație ocupată în agricultură
aveau unele așezări rurale din imediata apropiere a municipiului : Dancu,
Lunca Cetățuiei și Ciurea, însă puține comune înregistrau 15—20°,o
populație ocupată în activități neagricole.
Față de datele din 1966, în 1984 se constată schimbări profunde în
'"structura populației ocupate și în repartiția acesteia în profil teritorial.
Modificări sensibile s-au produs în satele din zona de influență urbană
imediată, precum și în acelea unde au fost amplasate o serie de obiective
industriale, filiale ale industriei ieșene. In cadrul acestora procentul
celor antrenați în agricultură s-a redus sensibil. Cele mai puternice scă­
deri s-au produs în așezările rurale din comunele suburbane sau în
acelea care au o poziție favorabilă pentru navetism, situate în apropierea
arterelor principale de circulație și cu mijloace de transport ritmice.
Astfel, se desprind satele în care a fost organizată o industrie de
transformare care servește municipiul : Tomești, unde din totalul per­
sonalului 47,4% lucrează în ramuri neagricole, Holboca, cu 64,9% și
Ciurea, cu 65,9%. Un procent ridicat de populație ocupată în ramuri
neagricole înscriu satele situate la sud de municipiu și care au acces
lesnicios la căile de comunicație (calea ferată și șoseaua asfaltată Vaslui—
Iași) : Grajduri, cu 68,2%, Bîrnova, cu 45,5%, Scînteia, cu 39,3%, Piciorul
Lupului, cu 39%. Majoritatea satelor din această zonă se includ în așe­
zări unde procentul celor ocupați în activități neagricole depășește 34%,
cele mai multe avînd chiar peste 47% (fig. 49). In aceeași categorie se
înglobează satele de la est, nord și vest de municipiu, precum și unele
din lungul căii ferate Pașcani—Iași și al șoselei Plugari—Iași.
Sub influența puternică a municipiului se află și așezări situate la
distanțe mai mari. Valori ridicate ale populației neagricole înscriu cele
mai multe sate din partea nordică a văii Prutului, care au indici cu­
prinși între 34 și 44%, unele chiar de peste 55%. în sud-vestul .județului
procentul celor ocupați în ramuri neagricole, ca și în nord-est și est,
scade sub 24%, excepție făcînd așezările unde au fost înființate unele
întreprinderi industriale — Țibănești ,(eu -40,9?/o) sau cele care se află
 sub influența unor centre urbane mai mici de la periferia județului sau
din alte județe cum ar fi Hălăucești, Mogoșești^Siret și Miroslăvești, forța
de muncă din acestea fiind antrenată spre orașele Pașcani și Roman,
în majoritatea absolută a cazurilor populația ocupata în industrie
și alte activități neagricolo este legată de fenomenul mobilității zilnice
sau sezoniere. In ce privește structura profesională a forței de muncă
din mediul rural, ocupată în ramuri neagricole, constatăm o sporire a
celor antrenați în industria de transformare și o scădere a acelora care
lucrează în construcții. în acest din urmă sector cei mai mulți muncitori
practică navetismul de la distanțe mai mari (din cadrul izocronei de
60—120'). Caracteristice în această privință sînt satele din lungul căilor
ferate Hîrlău—Podul Iloaiei—Iași și Botoșani—Iași : Maxut, Belcești,
Liteni, Munteni, Bîrlești, Totoiești, Larga-Jijia, lacobeni etc. Muncitorii
constructori dețin o pondere ridicată în structura profesională a popu­
lației active și în așezările situate la distanțele mai mari de căile ferate
sau șoselele modernizate. în cadrul acestora este vorba de un navetism
săptămînal sau sezonier, muncitorilor asigurîndu-li-se cazarea în cămi­
nele dc nefamiliști. în această categorie se includ unele așezări din
Podișul Central Moldovenesc — Alexeni, Oproaia, Sinești, Țibânești,
Tansa etc. In aceeași situație sînt satele din bazinul Miletinului și Jijiei :
Pițigari, Borosoaia, Onești, Gropnița, Bulbucam, Mălăiești.
'Ponderea populației ocupate în construcții civile și industriale, față
de totalul navetiștilor; .a. ^căzut-foarte mult în așezările din imediata
apropiere a municipiului. Astfel, din totalul de 1 580 navetiști antrenați
în ramurile neagricole, din comuna Ciurea, doar 81 lucrează în construcții,
adică cca 5°/o- Procente ceva mai ridicate înregistrează comunele Rediu

Fig. 49
(7%), Bîrnova (14%) și Holboca (20%). Zona periurbană imediată „fur­
nizează" forță de muncă mai mult pentru industria de transformare.
Sînt caracteristice în această privință satele Lunca Cetățuii, Valea Lupu­
lui, Dancu, Ciurbești și Iczăreni.
Creșterea populației ocupate în industrie este legată și de dezvol­
tarea acestui sector în unele așezări din zona apropiată a municipiului,
precum și în unele situate la distanțe mai mari, unde au fost înființate
întreprinderi industriale tutelate și sprijinite cu forță de muncă de
înaltă calificare de marile fabrici ieșene.
r In timp, structura profesională a navetiștilor s-a schimbat foarte
mult. Aceștia au obținut, In școli de jirOflT șmi la locul de muncă, o
pregătire profesională de specialitate. In industria construcțiilor munci­
torii au fost calificați în diverse meserii : tîmplari, parchctari, mozaicari,
betoniști etc. în industria de transformare s-au format specialiști în
metalurgie și construcții de mașini (frezori, strungari, lăcătuși meca­
nici ș.a.). în ce privește structura demografică a populației navetiste, se
■constată că la nivelul anului 1984 predomină în mod absolut sexul mas­
culin, în special în sectorul de construcții, unde bărbații dețineau 95%
din total. Ponderea femeilor în cadrul acestui sector, antrenate în miș­
carea pendulară zilnică, este mai însemnată în comunele suburbane —
Rediu, Tomești, Aroneanu și Miroslava, dar. se reduce la zero în cele
aflate la distanțe mari : Plugari, Andrieșeni, Șipote.
în mișcarea periodică a forței de muncă, fie zilnica, fie săptămînală
sau sezonieră, participă în cea mai măre parte personal muncitor tînâr
și tineri adulți (pînă la 40—45 de ani). '

2. Influența orașului pe plan industrial

Concomitent cu dezvoltarea economică, municipiul Iași a avut o
influență pozitivă asupra așezărilor rurale din zonele bine populate,
zone și cu rezerve importante de forță de muncă.
! Caracterul dinamic al economiei a determinat modificări în repar­
tiția geografică a industriei și structurii acesteia, în dezvoltarea econo-
mico-socială a diverselor zone mai puțin avansate. O trăsătură caracte­
ristică a construcției economice din cadrul județului a fost și este îmbu­
nătățirea repartiției forțelor de producție în teritoriu. Prin aceasta s-a
urmărit ridicarea arealelor mai puțin dezvoltate din Podișul Central
Moldovenesc, Cîmpia colinară a Jijiei și, utilizarea mai completă și efi­
cientă a forței de muncă ca și a resurselor materiale. Acolo unde in­
dustria s-a dezvoltat, s-au creat largi posibilități de ocupare a rezervelor
de muncă, a crescut procentul populației ocupate în ramuri neagrîcole.
Centrele respective au început să exercite o influență polarizatoare asu­
prii unor teritorii din jur în care existau excedente de populație aptă
de, muncă. ’ • .
Sub influența municipiului Iași, a cerințelor sale, au apărut între­
prinderi ale industriei de prelucrare a produselor agricole (Legume, fructe,
lapte, struguri) cum ar fi cele din Hîrlău, Bucium, Cotnari și Uricani,
unități de prelucrare a cărnii la Tomești, de prelucrare a lemnului la
Ciurea, întreprinderi textile la Tirgul Frumos, Hîrlău, Vlădeni, Țibă-
nești, unități de prelucrare a maselor plastice (Belcești) ș.a. care au
determinat sporirea populației active ocupate în industrie.

294
 Datorită influenței municipiului Iași, profilul economic se schimbă
treptat și în alte așezări cum ar fi Podul Iloaiei, unde se dezvoltă in­
dustria colectării și condiționării deșeurilor metalice ș.a.

3. Influența orașului asupra agriculturii din zona preorășenească

Prin dimensiunile sale, municipiul Iași a exercitat și exercită o

influență sporită asupra sectorului agricol, în special asupra zonei peri-
urbanc, influență reflectată în modul de folosință specific al terenurilor,
orientarea caracteristică a principalelor ramuri și subramuri de producție
pentru aprovizionarea cu produse agroalimentare. Orașul a impus o
specializare a sectorului agricol nu numai în funcție de cerințele sale
ci și de utilizarea eficientă a condițiilor cadrului natural, a spațiului
agricol.
Creșterea rapidă a numărului de locuitori ai municipiului, creșterea
gradului de industrializare a acestuia, înființarea unor importante unități
cu profil alimentar, toate acestea au determinat schimbarea profilului
agricol nu numai în zonele apropiate ci și în unele situate la distanțe
mai mari. în concordanță cu cerințele de produse agroalimentare ale
municipiului, avîndu-se în vedere și valorificarea eficientă a terenurilor
în funcție de condițiile de relief, sol și climă, s-a urmărit utilizarea
diferențiată, cu posibilități de randament maxim la diverse culturi.
Datorită secetelor frecvente care afectează zonele de est ale țării,
inclusiv județul Iași, în ultimii ani s-a urmărit extinderea suprafețelor

Fig- 50
irigate pentru obținerea unor recolte bogate și constante atît la cereale,
plante, tehnice și furajere cît și în legumicultura.
Mari suprafețe irigate au fost organizate în valea Prutului la Tri-
fești, cu 2 187 ha sau 37,3%, la Golăiești, cu 17,4% din suprafața arabilă,
Tutora, cu 285 ha sau 16,4%, Victoria, cu 24% din arabil, Grozești,
cu 525 ha sau 13,8%, Bivolari, cu 4 200 ha sau 75% din arabil. Supra­
fețe mari au fost amenajate pentru irigații în bazinele Jijiei și Mileti-
nului, în comunele Plugari, Focuri, Gropnița sau în cele din valea Șire­
tului, în care se detașează în această direcție, Hălăuceștii, cu 20,6%
suprafață irigată din arabil, Mirceștii, cu 27,4%, Mogoșeștii-Siret, Heleș-
tenii, ș.a., care contribuie la aprovizionarea orașului cu mari cantități
de produse.
S-a impus specializarea unor unități agricole în producția de legume
și zarzavaturi, nu numai în cele din zona de influență imediată ci și în
comunele situate la distanțe mai mari, cu condiții pedo-climatice favora­
bile și posibilități rapide de transport al producției, cum ar fi cele din
lunca Prutului, bazinele Jijiei și Miletinului, valea Șiretului.
Baza de aprovizionare a pieței organizate și a întreprinderilor de
prelucrare o formează asociațiile economice intercooperatiste situate în
partea de nord-est a județului, mari cultivatoare de legume, majoritatea
avînd un vădit caracter de specializare. Aportul acestora este deosebit,
de important la aprovizionarea piețelor din cadrul municipiului cu pro­
duse proaspete și a fabricilor cu materii prime. Se disting1 în această
privință comunele Bivolari și Trifești, care asigură peste 11% din livră-'
rile totale de legume, apoi Prisăcani și Plugari, cu peste 10%.
Unele unități agricole, sînt profilate pe anumite culturi legumicole-
cum ar fi cele din Prisăcani, unde, în structura producției, tomatele de­
țin 46% din totalul producției de legume. O pondere importantă în pro­
ducția și aprovizionarea municipiului cu legume îl au unitățile agricole-
din lunca Prutului, și anume cele situate între Bivolari și Grozești, unde
se remarcă în mod deosebit bazinul legumicol Grozești, care livrează.
20% din producția văii Prutului. Și aici se observă o tendință de specia­
lizare a unităților agricole, unele din acestea înscriindu-se ‘cu procente
ridicate în cultura legumelor termofile : Grozești, cu 29,5% din livrările
de tomate, Gorban, cu 26%, în timp ce Cozmeștii livrează la fondul de^
stat 62% din producția de vinete. ’ ' (
Culturile mai rezistente la frig sînt mai bine reprezentate în struc­
tura culturilor legumicole în unitățile agricole din Prisăcani, Țuțora și
Bosia, acestea fiind și mari producătoare de ceapă, varză și rădăcinoase.
O importantă bază de producție și aprovizionare cu legume și' car­
tofi pentru municipiul Iași o formează unitățile agricole din valea Șire­
tului. Acestea au cele mai mari suprafețe și producții de legume rezis­
tente la frig (vărză, ceapă, morcov, pătrunjel, sfeclă de masă, țelinâ),
ca și de cartofi. Principalele unități agricole producătoare de varză sînt
la Miroslăvești, comună căreia îi revin 16% din livrările totale pe județe
Verșeni, cu 14,3% și Valea Seacă, cu 11,2%. Aceleași unități agricole
livrează la fondul de stat mari cantități de rădăcinoase.
Asociațiile intercooperatiste formează baza de producție și apro­
vizionare cu cartofi timpurii și de toamnă a municipiului. Cultura carto­
fului este specifică așezărilor Stolniceni-Prăjescu, care deține 12% din
livrări, pe ansamblul județului, Tătăruși, cîi peste 12%, Butea, cu 14,8%,

296
și Mircești, cu 15,9%. Mari producătoare și furnizoare mai sînt și alte
comune, ca Mogoșcști-Siret, Strunga, Oțeloni și Heleștcni.
In ultimii ani cultura legumelor s-a extins în partea central-nordică
a județului, în zona Hîrlăului, cu un profil complex în cultura legume­
lor, care aprovizionează nu numai fabrica de conserve din Hîrlău ci și
municipiul Iași. O tendință de specializare pe această linie o au unitățile
agricole din Deleni, Focuri, Ceplenița și Hîrlău.
Cantități mari de legume sînt valorificate la fondul de stat, pentru
piețele orașului Iași și unitățile de prelucrare ale acestuia, de un im­
portant grup de unități agricole situate in bazinele Miletinului, Jijiei și
Jijioarei (fig. 50). Acestea sînt mari producătoare de ceapă (Gropnița,
Movileni, Plugari, Șipote și Chișcăreni), varză de toamnă (Chișcâreni și
Plugari) și castraveți (Șipote). Unele din acestea și-au extins cultura
cartofului de toamnă, cum ar fi cele din Movileni, Plugari, Gropnița și
Șipote.
Cerințele mereu crescînde ale municipiului la consumul de legume
în stare proaspătă au determinat dezvoltarea culturilor forțate, în sere
și solarii. Acest tip de agricultură a căpătat o extindere mai mare în
asociațiile intercooperatiste. Astfel, menționăm serele din comuna Hol-
boca, cu o suprafață' de 36 ha, cele din iași, profilate mai mult pe pro­
ducția de salată timpurie, roșii, ardei și vinete, și serele de la Ciurea,
specializate în producția de flori. Au fost date în producție suprafețe
importante de solarii, în care se cultivă mai mult roșii timpurii, ardei,
varză timpurie și castraveți.
Cele mai mari cantități’ de astfel de produse livrează orașului Iași
unitățile agricole din zona de influență imediată, căreia îi revine 28%
din total. Producții importante se obțin în sistemele de solarii din coo­
perativele agricole de producție din Prisăcani, Victoria, Trifești și Șipote.
Sistemul de cultură în solarii s-a extins foarte mult intr-o serie de
unități agricole din zona Hîrlăului (din Hîrlău, Deleni, Tansa-Belcești), a
Pașcanilor și a Tîrgului Frumos. Livrări importante de roșii de solarii
se înregistrează în cooperativele agricole de producție din zona legumicolă
Răducăneni : Grozești, Gorban și Costuleni.
Orașul Iași a imprimat o specializare agriculturii în direcția pomi-
viticolă, vița de vie și pomii fructiferi valorificînd, în condiții optime,
terenurile în pantă. Au fost organizate asociații intercooperatiste și I.A.S.
profilate prioritar pe producția de struguri, cum ar fi I.A.S. Bucium.
Copou și Comarna.
Cantități mari de struguri sînt livrate la fondul de stat și fondul
pieței de cooperativele agricole de producție Ciurea. Miroslava, Costu­
leni, Rediu, Holboca, Gorban.
Industria de vinificație din Iași se aprovizionează cu struguri din
toate unitățile agricole din jurul municipiului dar și de la distanțe mai
mari. In privința livrărilor la fondul de stat se impun cooperativele
agricole de producție din Tomești, cu 15,3% din total, și Bîrnova, cu
22,4%, urmate de cele din Aroneanu, Moșna și Costuleni.
Multe unități agricole intercooperatiste au un profil agricol viti-
pomicol, în special cele situate în partea sud-estică a municipiului, la
Bîrn,bvaț Tomești, Ciortești, Cozmești și Comarna, unde suprafețele ocu­
pate de vie șî livadă sînt la paritate. Toate acestea participă activ la
aprovizionarea unităților mari de vinificație (din Iași, Tomești), precum

297
 și a piețelor cu struguri de masă, avind în același timp un excedent im­
portant pentru export.
Zonele de aprovizionare cu fructe cuprind areale întinse din jurul
Iașilor, Podișul Central Moldovenesc și Dealul Mare al Hîrlăului. întinse
suprafețe de livezi au unitățile agricole din Bîrnova (229 ha), Costuleni
(527 ha), Miroslava (415 ha), Râducăneni (388 ha), Schitul Duca (230 ha),
Popricani (158 ha) etc.
Au fost organizate livezi compacte, sistematice, de meri, peri, cireși
și piersici caro satisfac cerințele de consum nu numai ale piețelor din
municipiu si ale fabricilor de conserve, ci dispun și de excedente apre­
ciabile pentru alte orașe din țară, ca și pentru export. Multe unități
agricole sint specializate în producția de mere (cele din Bucium, Copou,
Aroncanu și Galata), de cireșe timpurii (Comarna și Cîrjoaia), de pere
(Strunga și Moșna), sau de piersici (Miroslava).
Cele mai mari cantități de fructe sînt livrate de unitățile pomicole
din zona de influență imediată, căreia îi revine 65% din producția de
fructe totală a județului, urmată de bazinul pomicol Strunga, cu 13,4%,
zona Hîrlăului, cu 10,6%, și de Răducăneni, cu peste 9% (fig. 51).

Fig. 51

Din ariile dispersate de cultură se detașează comunele Plugari și

Bivolari, specializate în producția de mere.
Aria de influență a municipiului în privința specializării unor
unități agricole pe linia creșterii animalelor pentru lapte și carne este
încă destul de modestă, deși arealele de producție sînt bine indivi­
dualizate.

298
 Municipiul este aprovizionat în proporție de 71% cu carne de în­
treprinderea dc profil din Toinești, unitate specializată în creșterea și
ingrășarea porcinelor. I.S.C.I.P. Tomești dispune și de mari capacități
■de tăiere și condiționare și livrează cantități apreciabile de carne maga­
zinelor de profil din Iași, ca și semipreparate de carne (fig. 52).

Fig. 52

In cadrul zonei imediate de influență, printr-o pondere ce oscilează

între 3,1 și 4,9°/o din cantitatea totală de came livrată orașului se impun
unitățile agricole din Holboca, cu 4%, Ciurea, Uricani și Popricani. Un
aport important îl aduc și unele unități cooperatiste și de stat, situate
la distanțe mai mari, ca acelea din Bivolari, Tîrgul Frumos. și Bălțați.
■Cantități mai modeste sînt livrate, prin centrele de contractări și achi­
ziții, de gospodăriile personale ale cooperatorilor.
Orașul a fost acela care a determinat reprofilarea și specializarea
unor asociații intercooperatiste și I.A.S.-uri pe linia dezvoltării secto­
rului zootehnic, pentru producția de lapte necesară consumului zilnic și
aprovizionării fabricilor de produse lactate. Cele mai importante sînt
situate în apropierea municipiului: la Popricani, care participă, cu 3,5°/o
din livrările totale, Miroslava și Holboca, cu cîte 4,5% fiecare, Trifești,
cu 4,4%, Copou și Bucium, cu cîte 3,5% din totalul pe județ. In multe
asociații intercooperatiste acest sector a cunoscut o extindere, în deosebi
în acelea care au legături bune cu orașul, situate în lungul șoselelor
modernizate, Pașcani—Iași, Scînteia—Iași, Răducăneni—Iași și Bivolari—
Iași. Un profil de specializare în această direcție au unitățile agricole din
Cristești, Scobinți, Ruginoasa, Vlădeni (fig. 53).
Cantități importante de lapte de oaie sînt livrate de asociațiile inter­
cooperatiste situate în Podișul Central Moldovenesc, în zona Dealului Mare
al Hîrlăului, precum și de unele din Cîmpia colinară a Jijiei. Dintre aces­
tea se evidențiază cele din comunele Ciortești, Lungani, Miroslava, Po­
pești, Schitul Duca, Sinești și Ciurea, la care se adaugă cîteva coope-

29»
 Fig. 53

rative din Cîmpia colinară a Jijiei (Focuri, Gropnița, Belcești și Coarnele

Caprei) și din zona Dealului Mare al Hîrlâului (Cotnari, Deieni, Cîrjoaia).
Un aport important în aprovizionarea cu acest produs îl au și unele
unități situate la periferia județului, dar care sînt legate de municipiu
prin șosele asfaltate, bine întreținute, care permit o circulație rapidă a
produselor. Dintre acestea menționăm cooperativele agricole de producție
Cristești, de pe valea Moldovei, Lespezi și Miroslăvești, din valea Șire­
tului, Trifești, Probota și Răducăneni din estul județului.

4. Influența orașului pe plan cultural și sanitar

Municipiul Iași se situează printre primele orașe ale țării, nu numai

ca număr de locuitori ci și ca important centru cultural, universitar,
școlar și sanitar.
Datorită acestui fapt, influența asupra așezărilor din cadrul jude­
țului, și chiar asupra întregii Moldove, este deosebit de mare.
Faima învățămîntului superior ieșean, înființat în secolul al XlX-lea,
a crescut repede și acesta a atras tineri dornici de învățătură de pe
tot cuprinsul țării. Centrul universitar Iași a cunoscut o puternică dez- -
voltare după reforma învățămîntului din ,1948. Astăzi acesta deține 11,3%
din numărul de institute de învățămînt superior din țară, 15,1% din cel
al facultăților, 14,9% din numărul de studenți și 14,2°/o din cel al ca­
drelor didactice, ocupînd, în acest sens, locul al doilea, după municipiul
București.
 Sporirea numărului de locuri în facultăți a determinat extinderea
■considerabilă a ariei de influență a orașului. Din anchetele efectuate în
anul 1985 reiese că aria de convergență de bază o formează așezările
urbane și rurale din județele Moldovei, acestora revenindu-le 88,8% din
totalul studenților. In cadrul acestei arii de participare se detașează în
mod net municipiul însuși (Care, împreună cu celelalte așezări din județ
•dă 28,4% din numărul studenților) și județele cu un nivel relativ înalt
de dezvoltare social-economică din partea de vest și nord-vest a Mol­
dovei — Suceava (14,7% din studenții originari din afara orașului),
Bacău și Neamț *. Urmează cele două județe vecine, cu un nivel mai
modest de dezvoltare economică, Vaslui și Botoșani, precum și județele
din sudul Moldovei, Galați și Vrancea, unde se resimte puternic atracția
Bucureștilor. Din afara județelor Moldovei, un număr apreciabil de
studenți care studiază in centrul universitar Iași provin din județele din
sudul Transilvaniei (Sibiu și Brașov), din nord-estul Munteniei (Buzău
și Brăila) și din Dobrogea. Cu procente mici se înscriu județele din sudul,
vestul și nord-vcstul țării, care intră în sferele de gravitație ale celor­
lalte centre universitare.
Sub aspectul atracției școlare, datorită dezvoltării în mediul rural
a numeroase licee de specialitate, a școlilor generale de 10 ani și a unor
•școli profesionale, forța sa de atracție este mult mai limitată și cu­
prinde, în primul rînd, așezările din cadrul județului și în special a
celor din comunele suburbane (zona de influență imediată), unde elevii
sînt pregătiți în specialități de care are nevoie industria municipiului :
•construcții, metalurgie, industrie chimică, ușoară și alimentară.
£f^Municipiul Iași se remarcă și ca un puternic centru de ocrotire a
sănătății. Aici funcționează spitale moderne, în care lucrează specia­
liști de înaltă calificare, care-și aduc un deosebit aport în domeniul ocro­
tirii sănătății. Corpul medical contribuie din plin la recuperarea și men­
ținerea sănătății populației, nu numai din județ ci și din întreaga Mol­
dovă sau chiar din alte provincii ale țării. Medicii din Iași sînt cunoscuți
ca foarte buni chirurgi, pediatri, reumatologi, obstetricieni, neurologi etc.,
fapt care face ca bolnavi și din afara județului să apeleze la serviciile
acestora.
O importanță deosebită au unitățile sanitare ieșene în calificarea
și specializarea personalului medical, a medicilor și asistenților sanitari
din toate unitățile sanitare ale județului.

5. Rolul recreativ al zonef înconjurătoare a orașului

Municipiul Iași, situat la contactul dintre Podișul Central Moldo­
venesc și Cîmpia colinară a Jijiei, se impune prin împrejurimi frumoase
și atractive care oferă posibilități largi pentru destindere și recreere.
Dintre acestea am menționa pădurile din Podișul Central Moldovenesc
(Poieni), Dealul Repedea, cu interesanta sa rezervație naturală geologică
■și de pe care se deschide în fața vizitatorului panorama bătrînului Iași
în toată splendoarea lui, cu noile sale cartiere de locuințe, zonele in-

• M. Popcscu — Unele aspecte ale zonei de influență culturală a municipiului Iași,

:enss., Iași, 1986.

301
 dustriale, numeroasele edificii culturale și monumente istorice, care
atestâ trecutul glorios și faima acestor locuri. La acestea se adaugă
podgoriile din jurul orașului, de la Uricani, Șorogari etc., pădurea de la
Breazu, întinsele livezi de la Aroneanu, numeroase monumente de artă,,
ca Schitul lui Tărîță, mănăstirile Dobrovăț, Hlincea și Bîrnova, rezer­
vațiile de vegetație de silvostepă de la Valea Lungă și Valea lui David,.
casa memorială Dimitrie Anghel de la Cernești ș.a.
Dotările turistice ale zonei preorășenești a orașului Iași se află deo­
camdată în faza începuturilor. Ele constau dintr-o cabană turistică în
pădurea Bîrnova și o serie de case de vînătoare în pădurea Poieni, la
Aroneanu și la Cernești. Aproape de principala cale de acces spre Iași,,
în comuna Lețcani este în curs de amenajare un camping cu căsuțe și
un restaurant turistic sub egida cooperației agricole iar pentru auto­
mobilist! s-a organizat un atelier de reparații curente și întreținere.
Mediul natural și liniștea zonei preorășenești au fost utilizate pen­
tru amplasarea unor unități sanitare, ca sanatoriul T.B.C. Bîrnova, secția’
de copii a spitalului de neuropsihiatrie din Ciocîrlești, spitalul de onco­
logie din Sculeni, secția leagănului de copii din Bosia ș.a.
Odată cu modernizarea șoselei Iași—Vaslui, cu organizarea unor
mijloace de transport ritmice și marcarea potecilor turistice, a crescut
simțitor numărul populației care se deplasează din municipiul Iași pe
Dealul Repedea și în pădurea Poieni. Ca și la celelalte obiective de agre­
ment și aici numărul cel mai mare de vizitatori se înregistrează în zilele
de sărbătoare, duminicile din perioada caldă a anului. Perioadele de vîrf
coincid cu lunile iunie, iulie și august.
Zone de agrement importante pentru populația orașului Iași mai
sînt pădurea Dobrovăț, pădurea de la Mîrzești și numeroasele iazuri și:
acumulări din cadrul județului, în special acumulările de la Sîrca—
Podul lloaiei, lezăreni și Aroneanu, în care se practică și un pescuit
sportiv.
Pentru îmbogățirea fondului cinegetic s-au făcut colonizări de cerbi
Jopătari (la Poieni) și de fazan (la Cornești și Aroneanu).
 XXI. BIBLIOGRAFIE

AGRIGOROAIEI E. (1982) — Drumuri ieșene, Ed. Sport-Turism, București.

ALEKHIN O. A. (1952) — Osnovy gidrokhimii, Khimgiz, Leningrad.
ALINESCU C., PAȘA N. (1914—15) — Vechile drumuri moldovene-ti, 4mrra~ Se_
min. Geogr. Univ., București.
K ANDRONIC A. (1965) — La contributions des recherches archeologiques ă He­
taire de la viile de Jassy, Dacia, IX.
ANDRONIC A. (1965) — Orașe moldovenești în secolul al XlV-lea în lumina celor
mai vechi izvoare rusești, Romanoslavica, XI.
.--ANDRONIC A. (1970) — lașii pînă in secolul al XVII-lea în lumina datelor ar­
heologice, Cercetări Istorice, Iași.
V ANDRONIC A.. NEAMȚIT E. (1964) — Cercetări arheologice pe teritoriul orașului
Iași în anii 1956—1960, Arheologia Moldovei, II—IIL
ANDRONIC A., NEAMȚU E., CHEPTEA S. (1980) — Cercetări arheologice pe teri­
toriul orașului Iași în anii 1961—1967, Arheologia Moldovei, IX.
ANDRONIC A., NEAMȚU E., DINU M. (1967) — Săpăturile de la curtea dom­
nească din Iași. Arheologia Moldovei, IV.
ATANASIU I. (1961) — Cutremurele de pământ din România, Edit. Acad. Bucu­
rești. f.
AVADANII M. (1972) — Așezământul școlar de la Trei Ierarhi din Iași, prima
instituție cu elemente de învățământ superior din Moldova, Mitr. Mdd.
și Sucevei, 9—12.
de BAJARDI J. (1819) — Plan idrographique de la viile de Jassy.
BALȘ G. (1925) — Bisericile lui Ștefan cel Mare, Cartea Românească, București.
BARBU N. (1974) — Raporturi pedo-geomorioîogice în Cîmpia Moldovei, An. șt.
Univ. Iași, s. II c, XX.
BARBU N., BRÎNDUȘ C. (1957) — Solurile de pe teritoriul orașului Isși și al
împrejurimilor sale, An. șt Univ. Iași, s. II, XIII.
BATTHYANI V. (1811) — Reise durch einen Theil Ur.gams, Slebenburgens, der
Moldau und der Bucovina, Pest
BACAUANU V. (1968) — Cîmpia Moldovei — studiu geomor.'ologic, Edit Arad,
București.
BACAUANU V., BARBU N., PANTAZICA M, UNGUREANU A, CHIRIAC D.
(1980) — Podișul Moldovei: natură, om, economie. Edit Știirț. EncieL.
București.
BACAUANU V., MARTINIUC C. (1966) — Cercetări geamorfologice asupra tera­
selor din bazinul Bahluiului, An. șt Univ. Iași, s. II b, XIL
BADARAU M. (1936) — Posibilități de înviorare economică a Moldove:, Buletinul
A.G.I.R., 10.
BAILEANU G. (1968) — QrqyuZ loșE-w relatări ale călătorilor sțramț
.din secolul al XVTtTTeâ de Statistică, 2.
BEAUJEU-GA5WIER_j7(1980) — Geographie urbaine. Armând Colin, Paris.
BEJENARU A.-fl.O71)---- - Rajdeuca Ipn Creangă, Imr. Poligrafică Iași.
BEJENARU A., AGRIGOROAIEI E. (1974) — Memoria locurilor ieșene, Comit
Cultură și Educ. Socialistă, Jud. Iași.
RE.TENARU N (1942)------ Qriatnzla-rtșito^Analele Moldovei- II- 1—2.
BELlTd’ANTERMONY J. (1766) — Voyagcs depuis Șoim Petersbottrg en Russie
->• ’ dans diverses contrees de l'Asie, Paris.
— ------
 BELLANGER S. (1846) — Le keroutza : voyage en Moldo-Valachie, Paris.
BODOR G—(49651,— Muzeul etnogralic al—Moldovei — Iași, București.
-BOGDAN I. documentele lui Ștefan cel Mare, I—II, Ed. Socec, Bucu­
rești.
BOGDAN N. (1904, ed. a 11-a 1913) — Orașul lași odinioară și astăzi, Iași.
BOGDAN N. (1924) — Imașul tirgului lașilor, Rev. I. Neculce, IV.
BOICU L. (1960) — Despre stadiul manufacturier al industriei in Moldova, St.
Cerc. Șt. Acad. Rom., fii. Iași, s. Ist., XI, 1.
BOICU L. (1963) — Despre structura socială a orașului moldovenesc la mijlocul
sec. al XlX-lea, Studii, 2.
BOLȘACOV-GH1MPU A. (1979) — Cronica țării Moldovei pină la întemeiere, Ed.
Litera, București.
BORZA A. (1923) — Grădinile botanice din România,, Bul. Inform. Grad. Botan.
și Muz. Botan. Cluj, III, T '
BOSCOVICH R. (1784) — Giornale di un viaggio da Constantinopoli in Polonia,
Bassano.
BUCUR N. (1953) — Caracterizarea elementară a complexului pedologie din De­
presiunea Jijia—Bahlui, St. Cerc. Șt. Acad. Rom., fii. Iași, IV, 1—4.
BUCUR N., BARBU N. (1954) — Complexul agro-pedologic din podgoria de la sud
de lași, Bul. Șt. Acad. Rom., VI.
BUCUR N., BARBU N. (1959) — Contributions â l'etude des roches loesso'ides de
la Depression Jijia et Bahlui, An. șt. Univ. Iași, s. II, VII, 1.
BUCUR N„ BARBU N„ MARTINIUC C„ BACĂUANU V. (1960) — Contribuții la
studiul solurilor fosile din Cîmpia Jijia—Bahlui, Ăn. șt. Univ. Iași,
s. II, VIII, 1.
BURDUJA C. (1959) — O rezervație științifică care trebuie înființată — fînețele
din Valea lui David (Iași), Ocrotirea Naturii, 4.
BURDUJA C. și colab. (1956) — Contribuții la cunoaștered pajiștilor naturale din
Moldova sub aspect geobotanic și agro-productiv, St. Cerc. Șt. Acad.
Rom., fii. Iași, s. Șt. Biol., 1.
CARMAZIN-CACOVSCHI V. (1979) — Peisajul estetic vitalizant, Edit. Științ. En-
cicl., București.
CARMAZIN-CACOVSCHI și colab. (1958) — Sistemul și motivele zonei verzi a
orașului lași, Rev. Pădurilor, 12.
JyCAZAC.TT P. (fa) - Muzeul etnografic al Moldovei — ghid. într. Poligrafică, Iași.
CALINESCU R. (1969) — Biogeograpa Romamei^Rdit. Științifică, București.
CARAUȘU D. (1969) — Rezervația naturală Dealul Repedea, în „Călăuza monu­
mentelor naturii din Moldova", Iași.
CEHLAROV A. (1982) — Microfaciesul rocilor josfatico-glauconitice din formațiu­
nile cretacice întîlnite în forajele din partea de nord a Platformei Mol­
dovenești, Lucr. Ses. Șt. „G. Cobălcescu", 24—25 oct. 1981, Iași.
CERNĂTESCU A. (1936) — Problema drumurilor din punctul de vedere al pro­
gresului Iașilor, Buletin. A.G.I.R., 10.
CERNĂTESCU A., MARTINIUC C„ SILION T., CIJEVSCHI M., RAlLEANU P„
APOSTOLESCU R. (f. a.) — Microraionarea geotehnică a orașului Iași,
Mss.
CEUGA G. și colab. (1960) — Cercetări privind refacerea pădurilor degradate din
Podișul Central Moldovenesc, București.
CHELARU C., GORINCIOI P. — coordonatori (1980) — Iași — monografie, Edit,
Sport-Turism, București. / .
CHELARESCU A., NECHITA O. și colab. (1956) — Studiul materialelor de con­
strucții din masivul Repedea — Iași, Bulet. Inst. Politehnic Iași;
CIHODARU C. (1960) — Constituirea statului feudal moldovenesc și lupta pentru .
realizarea independenței lui, Stud. Cerc. Șt. Acad. Rom., fii. Iași, a.
Ist., XI, 1.
CIHODARU C. (1971) — Începuturile vieții orășenești la Iași, An. Șt. Univ. Iași,
s. Ist,, XVII, 2.
CIHODARU C., PLATON G. — coordonatori (1980) — Istoria orașului Iași, I,
Edit. Junimea, Iași. ... *-------------
CIORNEI A. (1977) — Contribuții la studiul pămînturilor loessoide din zona mu­
nicipiului lași, Bulet. Inst. Politehnic Iași. , . ț
CIUREA D. (1947) — Moldova sub domnuț lui Mihai Sturza, Tip. A. Țerek, Iași.
CIUREA D. (1957) — Iașii in secolul al XVll-lea, Mitr. Mold. Suc., XXXIII, 8—9.

304
 CIUREA D. (1957) — Noi date pentru istoricul orașelor din Moldova în secolele
XVIII—XIX, Stud. Cerc. Șt. Acad. Rom., fii. lăți, s. Ist., VIII, 1.
CIUREA 13. (1965) — Organizarea administrativă a statului feudal Moldova (sec.
XIV—XVIII), Anuar. Inst. Ist. Arheol. Iași, II.
CIUREA D. (1970) — Noi considerații privind orașele si tîrgwtle din Moldova in
secolele XIV—XIX, Anuar. Inst. Ist. Arheol. Iași, VII.
COBÂLCESCU G. (1862) — Calcariul de la Răpidea, Rev. Română pt Sciințe,
Littere și Arte, II.
■^COBÂLCESCU G. (1883) — Studii geologice și paleontologice asupra unor tărîmuri
P terțiare din unele părți ale României, București.
y COBÂLCESCU G. (1896) — Studiul hidrologic pentru alimentarea cu apă a ora­
șului Iași, Supl. Monit. corn. Iași, 8, 7. III.
COLESCU L. (1944) — Analiza rezultatelor recensămîntului general al populației
României din 1899, Inst. Central Statistică, București.
CONSTANTIN G. (1939) — Tagebuch des schwedischen diplomat ischen Agenten
Johann Meyer iiber seine Reise durch die Moldau (12—31 Mai 1651),
Balcania, II—III.
CONSTANTINESCU N. (1957) — Aspecte ale dezvoltării capitalismului premono-
polist în România, Ed. Stat pt. Lit. Politică, București.
COSTÂCHESCU M. (1923) — Iașii în 1636, Rev. I. Neculce, III.
COSTÂC'HESCU M. (1932) — Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel
Mare, I—II, Viața Românească, Iași.
^CRĂCIUN B. (1982) —- fn centrul lașilor — f,TrnptinaaLa medievale, Cro-
nica, XVII, 14. 2. IV.
CRĂCIUN G. (1966) — Călători străini despre Iași în secolele XIV—XIX — ele­
mente caracteristice, St. Art. Is., VIII.
CRĂCIUN G. (f. a.) — Muzeul Mihail Kogălniceanu, Intr. Poligrafică, Iași.
CUCU V. (1970) — Orașele României, Ed. Științ., București.
/^CURINSCHI G. (1957) — Monumentele de arhitectură din Iași, București.
zJkDAVID G. (1983) — jlgșz, 27 maz 16UU — Mztiai Viteazul — „domn al Tării Rnrnd-
nești al Ardealului șt al toată țara Moldovei", Mauazin Istoric, ÎL
X DA VID M. (1922) — Cercetări geologice in Podișul Moldovenesc, Cartea Româ­
nească, București.
DAVID M. (1923) — Formez caracteristiques dans la morphologie du Pluteau Mol­
dave, Ann. Sc. Univ. Jassy, XI.
DAVID M. (1933) — Lecțiuni de geografie fizică, III — morfologia terestru (relie­
furi), Litogr. Univ. Iași.
DAVID M. (1941) —• Relieful Coastei lașilor și problemele pe care le ridică sub
aspect geomorfologic și antropogeografic, Lucr. Soc. Geogr. J). Can-
temir", III.
DĂMÂCEANU C. (1960) — Cercetări privind refacerea pădurilor degradate dn
Podișul Central Moldovenesc, Ed. Agrosilvică, București.
DEMIDOV A. (1839) — O călătorie în Principatele Române.
DIACONESCU E. (1939) — Vechi drumuri moldovenești, Lucr. Soc. Geogr. _D. Cau-
temir“, II.

DINU M. (1957) — Șantierul arheologic Valea Lupului, Mat. si Cerc. Arheol, TTI.
DOBJANSCHI A., SIMION V. (1979) —( Arta in epoca lui Vaslie Lupu, EdiL Me­
ridiane, București.
DOBRESCU C. (1974) — Cercetări asupra florei si venctati-'i din bazinul superior
al Bîrladului, Rezumat teză doctor., Centr. Multipl. Univ. „AL I. Cuza
.
*
Iași.
DOBRESCU C., EFTIMIE E. (1966) — Aspecte floristice și geobotanice cu. prii *t~e
la pădurea Uricani — Iași, .An. șt. Univ. Iași. s. II. XII, 1-
JpOBRESCU C. și colab. (1958) — .Schița floristică și geobotomed a rari CrSc, cu
referire specială la iazul si pădurea Ciric — lași. An. șT. UhTV. la&u
s~fițiV, i. --------- - ---------
DOBRESCU C. și colab. (1964) — Contribuții floristice si geobotanice in rtas-rvul
forestier Bîrnova—Repedea, lași, An. șt. Univ Iași, s, II. X. 1—3.
DOBRESCU C. și colab. (1969) — Aspecte .floristice și peobotoaiv cu privire la
pădurea și pajiștile de la Mirzesti-lasi, An. șt. Univ. Iași. s. II, XV. 1
DONIȚA N., PURCELEAN Ș. (1975) — Pădurile de șleau din R. S. Români * șt
gospodărirea lor, Edit. Cores, București.
DONIȚA1 N. și colab. (1960) — Haita geobotanteă a R. P. Rumdne 1500 (XX).

305
 ■. V,'iz/.wuz z-x -. -

DRĂGUȚ V. (1973) — O epocă artistică uitată : epoca lui Miron Barnovschi, Bulet.
Corn. Monum. Ist., XLII, 1.
DRĂGUȚ V. (1976) -- Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Edit.
Științ. Encicl., București.
DUMITRIU-TATARANU I. și colab. (1969) — Arbori și arbuști forestieri și. orna­
mentali cultivați iu R. P. Română, Edit. Agrosilvică, București.
ENCULESCU P. (1924) — Zonele de vegetație lemnoasă din România, București.
(SjCRHAN E. (1979) — Clima și microclimatele din zona orașului lași, Edit, Juni-
'3r mea, lași.' ' ■------------ L—
ERHAN V. și colab. (1983) — Cercetări privind petrografia, -mineralogia și geo-
chimia unor depozite argiloase din Platforma Moldovenească în vede­
rea stabilirii parametrilor tehnico-economici, An. șt. Univ. Iași, s. II b,
XXIX.
EVLIYA CELEBI (ed. 1961) — Kniga puteScstviia (zemli Moldavii i Ukrainy),
Moskva.
FIL1PESCU C., GAVRILIU D. (1939) — Textilele României, București.
FLOREA P. (1970) — Mănăstirea frumoasa. Edit. Meridiane, București.
FURNICA: D. (190(1) — 'Dtfi~îstorîa coTîTCTȚUtui la români, Ed. Socec, București.
FURNICA D. (1926) — Industria și dezvoltarea ei in Țările Românești, Tiparul
Românesc, București.
GEORGESCU L. (1941) — Localizarea și structura industriei românești, București,
y GHIBĂNESCU G. (1904) — Originile lașilor, Rev. Arhiva, Iași.
GHIBĂNESCU G. (1921) — Catastihul lașilor din 1755, Rev. I. Neeulce, I, 1.
GHIBĂNESCU G. (1923) — Iașii în 1820, după catagrafia lui Mihail Gr. Suțu Vodă,
Rev. 1. Neculce, III, 3.
GHIBĂNESCU G. (1924) — Breasla mișeilor și locul calicilor din Iași, Rev. I. Ne-
culce. IV.
'^GHIULEA C.. PAUL L. (f. a.) — Călăuza pentru vizitatorii orașului lași, Tip.
Goldner, Iași.
GIOSU V. (1957) — Alimentarea cu produse rurale1 a principalelor piețe ale ora­
șului Iași, Probi, de Geogr., IV.
GIOSU V., ĂpAVALOAIEI M. (1978) — formele de migrație definitivă ale popu­
lației din județul Iași, An. șt. Univ. Iași, s. II b, XXIV.
GIURESCU voyage de Niccolo Barsi en Moldavie en 1633, Me-
langes de l’Ecole Roumaine en France, Paris-București.
GIURESCU C. C. (1965) — Le commerce sur le territoire de la Moldavie pendant
Za domination tartare (1241—1352), Nouv. Etud. Histoire.
GIURESCU C. C. (1967) — Tirguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al
X-lea pină la mijlocul secolului al XVI-lea, Ed. Acad1.. București,
Q^gîlea c.. coordonator (1969) —ou urgente din municipiul și județul lași^ Bibi.
Municipală, Iași.
GOI LAV G. (1912) — Bisericile armene de prin țările române, Rev. Șt. Ist. și
Fii., XII. 1.
GRIGORAȘ N. (1942) — Dregătorii tîrgurilor moldovenești și atribuțiile lor pînă
la Regulamentul Organic, Avintul, Iași.
GRIGORAȘ N. (1960) — Despre orașul moldovenesc în epoca de formare a sta-
, tului feudal, St. Cerc. Acad. Rom., fii. Iași, s. Ist., XI, 1.
^GRIGORAȘ N. (1965) —Biserica Trei Ierarhi, Ed. Meridiane, București.
VțflGRIGORAS N. (1966) — Mănăstirea Cetățuia, Ed. Meridiane, București.
N-/GRIGORAȘ N. (1970) — Curtea .ț'i" biserica domnească
' din -Iași, ---- ...
Ed. Meridiane,
București.
GRIGORAȘ N. (1971) — Instituții feudale din Moldova, București.
GRIGORAȘ N. (1972) — Primele cărți tipărite în tipografia de la Trei Ierarhi,
Mitr. Mold. Suc., 9—12.
O GRIGORAȘ N. (1973) — Complexul de monumente de la Copou — Iași, Cercetări
Istorice, IV. * ‘—*---------- -
GUGIUMAN I., COTRAU M. (1975) — Elemente de climatologie urbană, Ed. Acad.
București.
GUȘTIUC L. (1966) — Clasificarea cernoziomurilor din Moldova, Bul. Inst. Poli-
tehn. Iași, XII, 3—4. i
HACQUET B. (1790—96) — Neueste phy.sikalisch-politische Reisen in den Jahren
1788 und 1789 durch die dacischen und sarmatischen oder nbrdlichen
Karpathen, Nurnberg.
^aUHEROVANU E. (1932) — Orașul amintirilor.
TONESCU G. (1965) — Istoria arhitecturii Th România, I—II, Ed. Acad., București.

306
 fONESI 13-, DAMIAN M. (1981) — Contributions â la connauunce de la faune
sarmatienne de la colline de Repedea, An. șt. Univ Iau s 11 b
XXVII. • r -
IORGA N. (1904) — Drumuri și orașe din România, Ed. Mincrva, Bucur ști.
[ORGA N. (1905) — Geschichte des rumlinischen Volkes, Gotha.
IORGA N. (1913) — Istoria, evreilor in țările noastre, An. Acad. Ram.. Mmn Sect
Ist., XXXVI.
IORGA N. (1920) — Drumuri vechi. București.
IORGA N. (1925) — Istoria comerțului românesc — epoca veche, București.
IORGA N. (1928—29) — Istoria românilor prin călători, Ed. Casei Școaidor, Bucu­
rești.
IORGA N. (1901—-16) — Studii și documente cu privire la istoria românilor, I—
XXXI, București — Vălenii de Munte.
JEANRENAUD P. (1953) — Asupra geologiei Podișului Moldovei dm partea de
nord a județelor Vaslui și Fălciu, D. de Seamă Cam. GeoL. XXXVII.
JEANRENAUD P. (1963) — Contributions â l'etude des couches □ faune d'enu
douc.e du Sarmatien de la Plate-farme Moldave, An. șt Univ. Iași,
s. II b, IX.
JEANRENAUD P. (1970) — Cardium jassyense, nouvelle esp'ece de Cardium du
Sarmatien de la Plate-forme Moldave, An. șt. Univ. Iași, s. II b, XVL
JEANRENAUD P. (1971) — Harta geologică a Moldovei Centrale dintre Srret ji
Prut, An. șt. Univ. Iași, s. II b, XVII.
KARADJA C. (1927) — Delegați din țara noastră la concihul din Constanța fin
Baden) in anul 1415, An. Acad. Rom., Mem. Secț. Ist, s. III, VII.
LASCU V. (1969) — Documente inedite privitoare la situația țârilor române la
sfîrșitul secolului al XVlI-lea, Anuar. Inst. Ist. Cluj. XIL
LAZAR M. (1982) — Contribuții la cunoașterea istoricului Grădinii botanice din
lași. Culeg?re de studii și art. de biologie, Iași, II.
LEON A. (1971—79) — Umbre, I—IV, Ed. Junimea, Iași.
LEOCOV M. (1977) — Esențele lemnoase erotice aclimatizate sau naturalrrnte in
Grădina botanică din Iași, Mss., Iași.
LEOCOV M. (1979) — 120 de ani de la înființarea la Iași a primei grădini bota­
nice din țară. Culegere st. și art. de biologie. Iași, I.
LEOCOV M. (1982) — Grădina botanică a Universității JaI. I. Cuza * lași, reali­
zări și perspective, Culegere st. și art. de biologie. Iași, II.
LEOCOV M., MITITELU D. (1959) — Speciile de plante erotice cultivate ca deco­
rative în orașul Iași, Lucr. Șt. Inst. Agronom. Iași.
LEOCOV M., ȚOPA E. (1979) — Funcțiile și structura Grădinii botanice dtrt last.
Culegere de studii si articole de biologie. Iași, I.
LITEANU E., MACAROVICI N„ BANDRABUR T. (1963) — Studiul geologic si
hidrogeologic al zonei Iași prin foraje de mare adincime, Stud. Tehn.
și Econ. Corn. Geol., ser. E — HidrogeoL, VI.
LOGHIN A., AGRIGOROAIEI 1., BOLD E. (1959) — lașul contemporan. Ed. Ju-
nimea, Iași.
LUPESCU I., RABINOVICI H„ DON I. (1973) — Pe urmele istoriei costempo-
®rane, Edit. pt. Turism, București.
LUPU N. (1956) — Palatul domnesc de la mănăstirea Frumnasa Arhitectura R. P.
Române, L
LUPU N. N. (1940) — Valoarea industrială a orașului lașit Lucr. Soe. Geoerr. _D.
Cantemir", III. —
LUPU N. N. (1945) — Comerțul orașului Iași și evoluția lui pînă la 194C, Rev.
Geogr., I, 1—3.
MACAROVICI N. (1935) — Les mactres sarmatiques de l’est ei du Sud-Esj de
Roumanie, Ann. Sc. Univ. Jassy, XXI, 1—1.
IZ MACAROVICI N. (1948) — Asupra hidrogeologtei împrejurimilor orașului itșs.
Studii, III.
MACAROVICI N., BEJAN V. (1957) — Asupra genezei apelor minerale din Mol­
dova dintre Șiret și Prut, Studii și Cercetări de Balneologie și Cli-
matologie.
MACAROVICI N., JEANRENAUD P. (1958) - Ret’ue generale du Xccofrne de
plate-forme de Moldavie, An. șt. Univ. Iași, s, II, IV, 2.
MACAROVICI N., VÂSCAUȚEANU T. (1935) — Le sondage de Socola (Jassgk Ann.
Sc. Univ. Jassy, XX.
MARCUS R. (1958) — Parcuri și grădini in Romdnia, Ed. Tehn. București.
MARIN I. (1967) — Contribuții la studierea curților domnești din' AiNdova, Stud
și Art. Istorie, IX.
307
 MARTINIUC C. (1955) — Podișul Moldovenesc, în „Geografia fizica a R. P. Ro­
mâne" Litogr. Univ. din București.
MARTINIUC C. (1977) — Cutremurul de la Iași din 4 martie 1977, în „Din cro­
nica cutremurului d’ la 4 martie 1977, secunde tragice, zile eroice
,
**
București.
MARTINIUC C., BĂCĂUANU V. (1959) — Harta geomorfologică a orașului lași,
Ăn. Șt. Univ. Iași, s. II, VII, 2.
MARTINIUC C„ BĂCĂUANU V. (1969) — La viile de Jassy — problemes de geo-
morphologie appliquee ă la systhematisation urbaine, Trav. du Symp.
Internat, de Geomorph. Appl. de Bucarest — mai 1967.
MARTINIUC C., BĂCĂUANU V. (1982) — Deplasările de teren din municipul
Iași si din împrejurimile sale, Bulet. Soc. St. Geogr. R. S. România,-VI.
MARTINIUC C.. SAFCA M., BĂCĂUANU V., BARBU A., PANTAZICĂ M. (1956)
b- — Contribuție la studiul hidrogeologic al regiunii orașului lași, Probi.
Geogr.
MARTINIUC C., SCHRAM M., PANTAZICĂ M„ UNGUREANU I., GHEORGHIU
E. (1975) — Studiul hidro-geomorfologic al teritoriului municipiului
Iași (la nord de Bahlui), Mss., la^i.
< MARTINIUC C„ SCHRAM M., PANTAZICĂ M., UNGUREANU I., GHEORGHIU
v E. (1975) — Studiul hidro-geomorfologic al teritoriului municipiului Iași
(partea de est și cea de la sud de Bahlui), Mss., Iași.
MATEI M. (1961) — Zur Ausdehnung der Stadt Suceava in den XIV—XVI-en
Jahrhunderten, Dacia, V.
MATEI M. (1970) — Studii de istorie orășenească medievală (Moldova secolelor
XIV—XVI), Suceava.
MATEI M., CHIȚESCU L. (1966) — Problemes historiques concernant la forteresse
du temps des Mușat et Fetablisscment urbain de Roman, Dacia, IX.
MEYER H., KOHN C. (1959) — Readings in urban geography, Chicago.
MIHAI G. (1972) — Briofite din rezervația naturală Repedea — Iași, Stud. și Co­
munic. Ocrot. Naturii. Suceava.
MIHAI G., ACATRINEI G. (1967) — Observații fenologice la unele specii lem­
noase ornamentale din orașul Iași, Comunic. Botan., IV.
MIHAI G. și colab. (1973) — Flora și vegetația rezervației naturale Repedea—Iași,
Stud. și Comunic. Ocrot. Naturii. Suceava.
MIHAILOVICI P. (1934) — Documente moldovenești găsite la Constantinopol
(1462—1755), Cercetări Istorice, X.
MIHĂLACHE M. (1972) — Ghidul muzeelor din România, Ed. pt. Turism, Bucu­
rești.
^22- MITITELU D.. VIȚALARIU G. (1967) — Caracterul florei și vegetației împrejuri-
milor orașului Iași, An. șt. Univ. Iași, s. II, XIII, 1-
^'MITITELU D. și colab. (1967) — îndrum Mor pentru excursii botanice în împre-
^jurimile grasului Iași, Natura, s. biol., 3.
MITITELU D. și colab. (1968) — Arbori, arbuști și liane cultivate ca ornamentale
în Moldova, Stud. și Corn. Muz. Jud. Bacău.
MITITELU L. (1974) — Contribuții la studiul vegetației de pe Valea Lungă (jud.
Iași), Stud. și Corn. Muz. Șt. Nat. Bacău.
MITITIUC M. (1974) ■— Micromicete din rezervația naturală Dealul Repedea —
Iași, An. șt. Univ. Iași, s. II a, XX.
NĂSTASE G. (1940) — Populația ținutului Prut, Rev. Geogr. Rom., III, 1.
NASTASE G. (f. a.) — în chestiunea tîrgurilor și tirgușoarelor din Moldova (pu­
neri la punăt si contribuțiuni), Mss., Iași.
NEACȘA O., POPOVICI C. (1969) — Repartiția duratei de strălucire a soarelui și
a radiației globale pe teritoriul R. S. România, Culegere de lucr. ale
Inst. Meteorologic, București.
NEALE A. (1820) — Reisen durch einige Theild von Deutschland, Polen, der Mol-
dau und der Turkey, Leipzig.
• NEAMȚU V. (1968) — Stabilirea capitalei Moldovei la Iași, An. șt. Univ. Iași,
s. III, XIV.
NEGADAEV-NIKONOV K., ARAPOV A. (1964) — Despre terasele văii Prutului
din partea centrală a Moldovei, Bulet. Acad. Șt. a R. S. S. Moldove­
nești, s. biol.-șt. chim., VII.
NEIGEBAUER J. (1854) — Beschreibung der Moldau und der Walachei, Verlâg
J.v. Kern, Breslau (Wroclaw). < •
< NIMIGEANU V. (1976) — Cîmpia Moldovei — studiu de geografie economică. Rez,
**
teză doctor., Centr. MultipL Univ. „Al. I. Cuza Iași.

308
 OBKEJA A- (1943). -+• Zonele economice ale lașilor, Lucr. Soc. Geo%r „D. Cânte-
... mir“, IV; - * —
OESCU C. (1957) — Contribuții la cunoașterea florei dm jurul Iașilor, Lucr. Jnst
. ... . ■ Agron. Iași;
OLTEANU Ș., ȘERBAN C. (1969) — Meșteșugurile din Țara Românească ți Mol­
dova-în .Evul Mediu, Edit, Acad., București.
PANAITESCU P. (1937) — Călători poloni in Țările Române, Acad. Română —
: ițy. Studii și Cercetări Istorice, IX.
PANAITESCU P.. (1947) — Interpretări românești, București.
jv. PANTAZICA M. (1974) — Hidrografia Cimpiei Moldovei, Ed. Junimea, Ian.
> PAPIU-ILARIAN A. (1862—64) — Tesauru de monumente istorice pentru Rorr.a-
- nia, I—III, Tip. S. Rassidescu, București.
PAPP C. (1937) — Caracterul florei împrejurimilor orarului lăți, Lorr. Soc. Ocgr
,,D. Cantemir" Iași.
PAPP C., EFTIMIE E. (1963) — Contribuții la cunoașterea florei n vegetației dat
masivul păduros Repedea—Bîrnova (Iași), An. șt. Unir. lasg a. II a,
IX, 1.
PAȘCOVSCHI S., LEANDRU V. (1958) — Tipuri de păduri din R. P. Română. £J.
Agrosilvică, București.
PAȘCOVSCHI S., DONIȚĂ N. (1967) — Vegetația lemnoasă din lilvadepa Rvmâ­
niei, Ed. Acad., București.
PERCEK A. (1980) — Printre mari cărturari și mari medici, Ed. Medicală, Bste-
rești.
PETTROV E. (1936) — Din evoluția urbanistică a orașului Ieși, Tip. A. Terek»
Iași.
PEYTAVIN F. (1857) — Planul lassilor, BAR., H. 2268.
PHILIPPIDE A. (1923) — Originea românilor, I, Viața Românească, lașâ
PLATON G. (1970) — Populația orașului moldovenesc la mijlocul sec. ol XIX-AS,
Carpica, III.
POGHIRC P. (1960) — Izocronele regionale ale orașului lași. An. Ueît. lași»
. , s. II, VII, 2.
POGHIRC P., NICHIFOREL D. (1968) — Izocronele transptrtuia in comun ne
orașul Iași, An. șt. Univ. Iași, $. II, XIV.
PQLIAKOV B. (1951) .— Calcule hidrologice la proiectarea uistdetalor pe rian rsr
bazine mici, Ed. Tehnică, București.
POPA R. (1966) -— Mănăstirea Golia, Ed. Meridiane, București.
POPP .M. (1938)---- Drumuri și ocupațiuni vechi in țările românești. Bu. Soc Sm.
Geogr., LVII.
PURCELEAN Ș. (1960) — Tipurile de pădure din Podișul Central McldxeâK. ăa
„Cercetări privind refacerea pădurilor degradate din Foc-șa.
Moldovenesc", Ed. .Agrosilvicii, București.
PUȘCAȘU N. (1982) — Alărturii arheologice ale istoriei RlszIq- mcrLetx^i. Flaczra
lașului,.-28-III.
PUȘCAȘU N., PUȘCAȘU M. (1984) — Mărturii de civilizație si t,rht.—~sre ~-e'Ae-
.. . .pală descoperite în vatra istorică a lașilor, Rev. Mnj«wr și rcm-
, mentelor — Monumente Istorice și de Artă.
RACLARU P., BÎRCA C. (1959) -r- Studii asupra vegetației repiant e je
. la sud-est de lași, Stud. Cerc. Acad. Rom, fii. Iașii s. B .4-Sî. .Agr. 1
RACLARU P,, MIHAI G. (1961) — Date fcnologice pr.rmd. uneie ipecx temute *-
din orașul Iași, An. șt. Univ. Iași. s. II, VII. 1 1.
RAICȘVICH I. (1788) — Osservazioni sforicAc, natkraâ e poMkfet interm? Ve-
lachia e Aloldavia, Napolî.
X RAVARUȚ M. (1941) — Flore et wgi'tation du distrai de Jcsx>. Aon. Se ’-«iv
Jassy, XXVII, 1.
M. (1946) — O plantă rnr.l rare trebuie pnxejetd: ‘'-Wex,
. . .Rev. Șt. V. Adamachi, Iași.
RICK I. (1932) — Cercetări geografice și antropoge-egrăftce «r -w* A * m>»
, . Bul. Soc. Rom. Geogr., LI. .
SÂÎZU ȘANDRU D. (1960) — Din istoricul fabricu «TerțUd Rasx * .’*
« »:fW—
1944), Rev. .Arhivelor, 1.
SAVA E; (1904) — istoricul căilor ferate nwtdne sl der? >.«-e :ni * ev * ’- .
nmniei generale a României stib iwfXewte r’ttiuifrwt uni-»,
■ București'.
SCHRAM M„ ERHAN E. (1979) — Contribuții I« Uror-
.. r iV ' role de pe teritoriul munotpiuh'l Jom cu de *
se«
.w-
edilitar, An. șt. Univ. Inși. s. II, XXV
 SCIIRAM M., PANTAZICA M., MARTINIUC C. (1977) — Aspecte hidrogcologice
din zona municipiului Iași si a împrejurimilor sale, An. șt. Univ. Iași
s. II. XXIII.
SCORPAN C. (1905) — L'ensemble archâologique feodal de Bitca Doamnei, Da­
cia, IX.
SEVASTOS R. (1912) — Descrierea geologică a împrejurimilor orașului lași, An.
Inst. Geol. ROm., V.
SILION T.. CIJEVSCHI M., RAlLEANU P.. BOȚI N., MIIlAlLESCU C., ANTO-
NOVICI V. (1971) — Particularitățile constructive ale pămînturilor loes-
soide din zona orașului lași, Lucr. celei de-a II-a Conf. de Gcolchn.
și Fundații, București, I.
SIMIONESCU I. (1901) — Descrierea citorva fosile terțiare din nordul Moldovei,
Publ. fond. „V. Adamachi", Acad. Rom., II, București.
SIMIONESCU I. (1903) — Contribuțiuni la geologia Moldovei dintre. Șiret șt Prut,
Publ. fond. „V. Adamachi", Acad. Rom., IX, București.
SIMIONESCU I., BARBU I. (1940) — La faune sarmaticnnc dc Roumanie, Mem.
Inst. Geol. Rom., III.
SIMIONESCU T. (1983) — Contribuții la studiul nisipurilor din județul lași și po­
sibilitățile lor dc valorificare, An. șt. Univ. Iași, s. II b, XXIX.
SIRUNI H. (19401 — Armenii în viața economică a fărtior române, Balcania, II—
III.
SOUTZO N. (1849) — Notions statistiques sur la Moldavie, Iași.
SPINEI V. (1982) — Moldova în secolele XI—XIV, Ed. Științ. și Encicl., București-
STERIAN P. (1938) — Comerțul interior în România, Sociol. Rom., 4—fi.
STOICESCU N. (1971) — Bibliografia localităților și monumentelor feudale din
România, II — Moldova, Craiova.
STOTDE C. (1941) — Tirgul lui Barnovschi Vodă, Anal. Mold., I, 1'.
SUȚU R. (1928) —de odinioară, Viața Românească, Iași.
SWIZEWSKI C. ȚI965)— Contribuții de geografie economică asupra industriei
orașului Iași, An. șt. Univ. Iași, s. II, IX.
ȘANDRU I., BACAUANU V.. UNGUREANU A. (1972) — Județul Iași, Ed. Acad..
București. ■ _
ȘANDRU I., MARTINIUC C„ PAUNEL S., CHIRIACESCU S. (1956) — O variantă
a schiței-program de sistematizare a orașului Iași, An. șt. Univ. Iași,
s. II, II, 1.
ȘERBAN C. (1961) — Aspecte din lupta, orășenilor din Țara Românească și Mol­
dova împotriva asupririi feudale în secolul al XVIII-lea și la începu­
tul secolului al XlX-lea, Studii, 3.
ȘERBAN C. (1962) — Noi contribuții la istoria luptei tîrgoveților și orășenilor
moldoveni împotriva asupririi feudale in .secolul al XVIII-lea și în
secolul al XlX-lea, Stud. și Art. Ist., IV.
THIELEN M. (1828) — Die europiiische Tilrkey, Wien.
TIHOMIROV M. (1952) — Spisolc russkich gorodov dalnych i bliznich, Istoriteskie
Zapiski, XL, Moskva.
TOMESCU A. (1960) — Vegetația forestieră din Podișul Central Moldovenesc, în
Cercetări privind refacerea pădurilor degradate din Podișul Central
Moldovenesc, Ed. Agrosilvică, București.
TITFESCU V. (1932) — lașii și orașele din nordul Moldovei, Arh. Bas., IV, 3.
vZ. TUFESCU V. (1932) —■ Asupra așezării și dezvoltării orașului Iași, Bul. Soc. Rom.
Geogr., LI. k
TUFESCU V. (1941) — O regiune de vie circulație: poarta Tirgului 'Frumos, Bul.
Soc. Rom. Geogr., LIX.
t^TOPA E. (1969) —„Călăuza monumentelor naturii din Moldova, Iași.
UNGUREANU A. (1372) — Problema zonelor de influență ale orașului Iași, Viit.
Soc., 3.
UNGUREANU A. (1972) — Evoluția comparativă a zonării funcționale a orașelor
Iași și Galați, An. șt. Univ. Iași, s. II c, XVIII.
UNGUREANU A. (1974) — Hărți referitoare la țările române în arhivele și biblio­
tecile pariziene, Rev, Arhiv., XXXV, 4.
UNGUREANU A. (1980) — Orașele din Moldova — studiu de geografie econo-
mică, Ed. Acad., București.
QUNGUREANU G., TURCU C., IOIL C. (1957) — Iași — ghid istoric și artistic,
Jntr, Poligrafică Iași.
UNGUREANU I. (1977) — Rolul factorului antropic in morfogeneza actuală a te-

310
 ritoriului muncipiului Iași și o tniprejurimilor sale, An. st Univ Iași
s. 11 c, XXIII. 1 ’
URSESCU E., N1CA M. (1981) — Muzeul politehnic laș? — secltfl de înregistrare
și redare n sunetului. CoiTinl. mu? lași.
URSESCU E.. OSTAP C. (1979) — Din istoria utilizării curentului electric la lași,
Iași.
VASIIOVJCI V. (1966) — Muzeul de artă din iași Rneiirești
VASCAU'J'EANU T. (1925j~ — I'auna argilelor sarmatice de. la Ungheni, An. Inst
Geol., XIII.
VERNESCU D. (1969) — Extinderea orașelor in teritoriu, Cam. Geogr., VIII.
VJANU S. (1954) — Cu privire la problema descompunerii feudalismului in țările
române, Stud. și ref. cu priv. la istoria României.
VVOLF A. (1891) — Beitrlige zu einer statistisch-historischen Beschreibung des
Furstenthums Moldau, Sibiu.
XENOPOE A. (1891) —_ Memoriu asupra unor îmbunătățiri economice de realizat
în nordul României si in special la lari, Tip H Golrlnrr lași
ZAHARIA N.rPETRESCU-bîMBOVlȚA M, ZAHARIA E. (1956) — Cercetări ar­
heologice in orașul lași si in împrejurimi, Stud. Cerc. Șt. Acad. Rom.,
fii. lași, VII, 2.
ZAHARIA N„ PETRESCU-DÎMBOVIȚA M„ ZAHARIA E. (1970) — Așezări din
Moldova de la paleolitic pînă in sec. XVIII, Ed. Acad., București.
* * * (1865—67) — Arhiva istorică a României, I—III, București.
- • • (1. a.) —Cadastrul Iașilor 11500, Arh. Stat. Iași, Hărți și Plan. 876—1010.
* * * (1. a.) — Caietul statistic al orașului Iași, Dir. Jud. Stat. Iași.
- ‘ • (ed. 1933) — „CodexUdndinus", Anal. Acad. Rom., Mem. Secț. Ist., XVI.
* * * (ed. 1886) — Condica Liuzilor pe 1803, Uricarul, VII—VIII, Tipo.-litogr.
Buciumului Român, Iași.
* * (1963) — Dezvoltarea economici Moldovei între anii 1848 și 1864, Ed.
Acad., București. _
* * * (1976) — Dicționar de istorie vdche a României, Ed. Științ. și EncicL.
București.
* * (f. a.) — Documente privitoare la istoria economică a României; orașe
și tîrguri: Moldova — seria A, II, Dir. Gen. Arh. Stat., București.
* “ * (1938) — Enciclopedia României, I—II, București.
* (1935) — Indicatorul industriei românești, București.
* * * (1960—64) — Istoria României, I—IV, Ed. Acad., București.
* * (1972) — Istoria României in date, Ed. Acad1., București.
* * * (1806) — Plan goroda lass, Foto. Arh. Stat., București.
, * * (1828) — Plan goroda Jass, Foto. Arh. Stat., București.
, * * (1917) — Plan goroda lass, B.A.R., H-1330.
* (1769) — Plan goroda lassy v Moldavii, Foto. Arh. Stat., Iași, Hărți și
, i Planuri, 1131.
- •* * (1789) — Plan gorodu lassarn, Foto. Arh. Stat., Iași, Hărți și Planuri,
. . 1132-
-* * (1828) — Plan okrestnosti lass, glavnago goroda v Moldavii, Foto. Arh.
,_ Stat., București.
. * * (1843) — Planul drumului apelor capitalei, B.A.R., H-1061.
* (1925) — Planul orașului Iași, 1/10 000, Arh. Stat. Iași, Hărți și Planuri,
a 514. ------------------ ~~~--------—
* (1950) —-Elanul orașului--lari 1/10 000, Arh. Stat., Iași, Hărți și Planuri.
. 1650—1651.
„ * * (1948) — Recensămintul din 25 ianuarie 1948, București.
* (1938—41) — Recensămintul general al populației României din 29 de-
* cembrie 1930, I—X, Inst. Centr. de Stat., București.
* * (1956—60) — Recensămintul populației din 21 februarie 1956. I—II, Dir.
, Centr. de Stat., București. ------
* * (1979) — Recensămintul populației din 1977, Dir. Centr. do Stat., Buca-
, cești. .
* * (1969) — Recensămintul populației și IffrnTnțelor din 15 martie 1966,
* I—IV, Dir. Centr. do Stat., București.
* * (1833) — Statistiicskoe opisanie kniazestva Moldavii, Foto. Arh. Stat..
București.
* * (1810) — Topographisch-historische Beschreibung der beyden Fiirsten-
thilmer Moldau und Walachei, Wien.
* * • (1864)— Zona de sud a orașului Iași, B.A.R., D CXXIV 44

311
 1

C’uvPît înainte (ft. jbanescu) . . • ,• . 3

I. Introducere (n. Barbu și A. Ungureanu) . . ! • . • . • 5
II. Geologia (c. Martiniuc) . :. • • 7
III. Relieful (V. Băcăuana și I. Ungureanu).. < . • . - ■ ■ . 13
IV. Clirna (I. Gugiuman și E. Erhan) . . . • . ? ■ • • 39
V. Hidrografici (M. Pantazică și M. Schrarti) . . . • '. 61
VI. Flora și vegetația (N. Barbu) . . ... . •. • ' • • 89
VII. Solurile (N. Barbu)......................................... . . . . • . . • .113
VIII. Originea și evoluția orașului (I. Șandru și A. Ungureanu) . .. . 121
A^ft-lX. Evoluția teritorială (A. Ungureanu) . ' . . . .. ■ . . 139
U? X. Populația (V. Giosu) . . . . . ' . ' . ... . . 155
f XI. Industria (V. Nimigeanu) . . ... . .■ • . 177
* XII. Funcția de transporturi (P. Poghirc). . . 199
7* k} XIII. Funcția comercială (M. Apăvăloaiei) ............................................ • . . 209
XIV. Invățămîntul, cercetarea științifică și cultura (N. Lupu-Brâtiloveanu) f 213
XV. Funcția sanitară (V. Giosu).................................................... . . . 221 "
yo XVL Funcția turistică (A. Ungureanu) .
^XVII. Zonarea funcțională (A. Ungureanu) . . . . . . .. . 235
XVIII. Fizionomia orașului {A. Ungureanu) -.
XIX. Echiparea tehnico-edilitară și problemele sistematizării (N. Lupu-
Bratiloveanu și P. Poghirc) .................................................... . t 263
XX. Zona de influență urbană (M. Apăvăloaiei) . 289
XXI. Bibliografie.................................................... , 303

312

- •