ION ISTRAT!

lașul tinereții noastre ’)

O, Iași al patriei mele !

Ascult dulcele tău glas de intiie vioară, Alecu Russo ! Ascult virtuosul
cvartet in care, in urmă cu-n veac și mai bine, ai adus înaripată cintare țării,
laolaltă cu Kogălniceanu, cu Costache Negruzzi și cu Alecsandri !■
împreună cu ei și laolaltă cu toți rapsozii ce au îmbrățișat lașul cu dra­
gostea celor mai sinceri, mai înfocați și mai deznădăjduiți dintre ibovnici, în­
treb : oare nu ești dintre orașele patriei mele ce răsună în uriașa simfonie a
istoriei noastre, cu mai multă și mai cu sfîntă într-aripare, cu mai sentimentale
și cu mai eroice armonii și cu mai falnice și mai celebre acorduri între toate
celelalte mult prețuitele și neuitatele daruri ale graiurilor minții, gurii și ini­
mii noastre ?
O, bătrîne Iași al tinereții noastre eterne !
Te cunoaștem, cu toată adînca și slăvită ta vechime, din colbăitele hri­
soave, de foarte-foarte-foarte odinioară 1
De certificatul tău de naștere n-a dat nimeni încă I
Demult, de demult tare, pretind cei ce știut-au descifra și tilcui mînca-
tele de vremi inscripții aflate pe străvechi ruine că ai fi fost întemeiat cîndva
de către legiunile romane.
S-a și găsit astfel odată, pe zidurile prăbușite ale cetății Caput Bovis, un
rest de însemnare latinească pe care doar atîta a mai dăinuit din fostele cu­
vinte dăltuite pe lespede de piatră :
.. .HOC GRAT...
.. .NUNTIA.. ■
.../LEG: ESSENS/.-.
..QVARES HAN...
.. .C ROG.. :12)

1) Fragmente de monografie literară.

2) Alecu Russo : Scrieri alese, E.S.P.L.A., 1956 p. 350-531.

lașul literar - 2
18 ION ISTRATI

E semn, se zice, că băștinașii daci din veacul intîi al acestei ere, s-ar fi
bătut pe-atunci in parte cu oștile romane ce-au dat semeț năvală peste Du­
năre in cap cu Traian Nerva împărat, iar că pe locurile desfătate de apa Bah-
luiului ar fi ajuns și ar fi tăbărît cu legiunea lor, lassygii. Durind aici tirg în
putere ce-a dobîndit apoi, nu prea tîrzie vreme, favoare de la Roma de a
fi urcat la rang municipal, ei l-au numit, drept asta, Municipium lassiorum și
Augustia 3).
Poate că da, poate că nu !
Oricum, adevărat sau nu, mai demnă de crezare e dovada existenței unei
hărți lucrate în cel de-al doilea secol de mult iscusitul Ptolomeu, întiia în care
lașul nostru e scos din necunoscut, spunîndu-i-se Petrodava4).
Hăt după asta, zapise și ispisoace din anii sutei a douăsprezecea vorbesc
de Eși, de Eșii, de Tîrgu Eșului și de cnezatul lașilor, precum asemenea există
surete dîn timpul domniei lui Alexandru cel Bun și izvoade din vremea lui
Ștefan cel Mare-Voievod ce spun de Phorum Pbilistinaru/n sau de lassmark5).
E mult de-atunci !
E mult de cînd aici, în inima Moldovei, și-ar fi avut sălaș morarul lașu
de care, de la Cantemir-Voievod încoace, mai glăsuiește și pînă azi legenda
ca despre unul ce-a pus cap și începătură acestui oraș8).
E mult de cînd aici, în amfiteatrul dealurilor molcome și blajine, pe pro-
motoriul din mjjlocul cetății Iași, s-a înălțat întîia Curte Domnească 1
Sînt 48 de decenii de-atunci, de cînd a zidit-o Ștefan cel Mare.
De-atunci, nebănuit de multe și în chip fără seamăn de deosebit forfo­
tesc în uriașul cazan al lumii variile fierturi ale omenimei. De-atunci, în infinita
adâncime a acelei mult-mult-mult îndepărtatei vîrste a istoriei lașului, cînd
au venit aici lassygii, se întrevăd nesfîrșite schimbări ale unor suflări ome­
nești despre care oalele și ulcelele sciților, descoperite la Valea Lupului,
spun că erau tare altmintrelea față de cum sîntem noi, cei de azi, și a cărei
evoluție e de durată fără capăt.
De-atunci, s-au dărîmat cnezate și imperii, s-au spulberat ca pleava ce­
tăți și palate. De-atunci, multe s-au cernut, de-atunci, sumedenii și sumedenii
de biruințe, cîștigate cu sînge curs fără prihană, ori prin viclenie, s-au șters
de pe stîlpii cei nalți pe care fuseseră scrise !
De-atunci, pietrele s-au prefăcut, pentru a mia oară iarăși, în nisip, în
praf și pulbere și din nou au devenit, altcum decît fuseseră, cărămizi și ziduri
de tîrguri și de splendide orașe. De-atunci, șiragurile de veleaturi se îngră­
mădesc unele într-altele, iar cronologia mai bîjbîie, neputîndu-se încă dumiri
încotro să apuce !
De asta, lașului nu i-a văzut nimeni actul de naștere.
Nu am aflat sigur barem cînd anume întîi și întîi și unde și cum au do­
bîndit ființă meticuloasele disciplinări ale graiului în alfabete, în gramatici,
în cronici, lexicoane și celelalte, de s-a putut înălța apoi pe cerurile năzuin-

3- 5) N. A. Bogdan : Orașul lași. Buc. 1904 pp. 6-12.

4-6) Dimitrie Cantemir : Descripția Moldaviae, Buc. 1923, p. 25.
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 19

țelor noastre, și de-aici de Ia Iași, atiția meteori ai cugetării, atitea stele pe

bolta literelor noastre și-atîția luceferi pe firmamentul țării.
De-atunci e mult!
Peste Iași, ca peste toate plaiurile cele dinăuntrul și din afara cununii dc
piatră a Carpaților, furtunile veacurilor au trecut de sute și sute de ori,
vînzolind și sciți și geți și daci și iassygi, - și alții pe care i-au rupt de la
albia lor și-abia tîrziu i-au adunat din nou laolaltă pe toți cei din vechea
străviță, plămădindu-i, în ciuda tuturor vitregiilor și rlăpraznelor sorții, aici,
unde și azi, statornici de-aproape două milenii, dacă nu și mai bine, ne aflăm
noi, cei din tarea lor viță !
Cele căpetenii și cei voievozi care-au venit, trecînd încălărați și cu pa­
loșe la coapsă peste prisloapele de piatră și care apoi au sunat din bucium la
apa Moldovei ca să ne-adune cioatcă gloata și să facă astfel țara țară, au
fost, nu rareori, îngenunchieți, dar ei s-au ridicat întotdeauna din nou și-au
îngrădit cu înseși piepturile lor hotarul. Pentru cei mai cutezători și cei mai
falnici dintre aceștia, trecutul înecat în lacrimi, în sînge și sudoare era adesea
mult prea zbuciumat și mult prea mohorît. Ei însă s-au ostenit și s-au bătut
vitejește pentru viitorime, luînd aminte că fluviul vitalității norodului vuiește
și se zbate vijelios, cătînd a-și croi în istorie matca propriului său destin.
Sub flamura purtată de ei, noi am învins mereu și ne-am apărat fruntariile
de rășluire, ne-am apărat neștirbită ființa, fiindcă, din adîncurile vechimilor,
am înțeles că trebuie să viețuim în bună înțelegere cu vecinii. Am fost astfel
ÎW ^prieteșug cu cei din miază-zi și miază-noapte, cu cei de Ia asfințit de
soare și totuși nicăieri pe-atunci, nicăieri cînd trebuia să punem jug nevoiei,
nu am aflat inimă mai larg deschisă, povață mai cuminte și ajutorință mai
grabnică și mai de izbavă ca la megieșii din soare-răsare.
Toți cei de-atunci ai noștri străbunici în care era năsădită tenacitatea
dacă și fala romană, cumsecădenia slavă și învăpăiată rîvnă și dragoste de
țară a tuturora împreună, nu s-au amistuit și nu s-au irosit în daturile nefiin­
ței, fără a răsădi în cei ai lor urmași aceste superbe flori ale darurilor lor
morale.
De aceea, de la analele ce se știu, de la cele ce nu se știu și pînă la
cele ce abia se scriu, toată istoria noastră e însuflețită fără curmare și de
duhul binesfătuitor al înaintașilor. Aceștia s-au chemat precum ne chemăm
și noi și au fost arcași și dărabani, plăieși și șutași și husați și călărași și
fustași și vînători, cu toții plașnici ciobani și plugari necăjiți și trudnici, ro­
biți gurii și sporului nădejdilor de mai bine.
E mult de-atunci !
lașul nu are încă certificat de naștere, dar pe bătrînele sale ziduri stă
scrisă din veac întreaga istorie a poporului nostru !
- Ex oriente lux ! glăsuiesc în cor prăfuitele cronici și ingălbenitele
hrisoave.
- Lumina vine de la Răsărit ! ne-au spus, cu limbă de moarte, cei ce au
scris la letopiseț, cei ce au măiestrit odoare în biserici, cei ce-au zugrăvit icoane
in mănăstiri și cei ce au stropșit cu buzduganele vrăjmașii.
De-ar fi să căutăm în trecutul lașului obîrșia vechilor și trainicelor legă-
20 ION ISTRATI

turi cu împărații din scaunul Moscului și cu cazacii din Pragurile de la Zapo-

rojîi, cu arhipăstorii bisericești de la Chiu, cu curțile crăiești de la Crîm și cu
cnejii de dincolo de Volga, cu muscalii lui Petru cel Mare ori cu eforii și mă­
dularele a mai multor împărătești învățături publice din Rusia, cu rușii cu
care-am mîncat dintr-o hlebă la Plevna ori cu tipografii carc-au venit la noi
la Iași, la curtea lui Vasile Vodă Lupu, cu teascurile lor cu tot, ca să ne-nvețe
a culege buchiile, am găsi pretutindeni, prin veacurile de mult moarte, nenu­
mărate mărturii ce scapără strălucitor aidoma unor stele bine călăuzitoare,
scriind cu litere de aur la vechimile hronicului marei noastre prietenii cu po­
poarele din răsărit.
Moldoveni de la Iași, răsstrăbunici ai bunilor părinților noștri, au fost
in 1410 la Griinwald și, în unire cu muscali și cu poloni, i-au zvîntat in bătăi
pe cavalerii teutoni care rîvneau la pîinea noastră. La noi la Iași, au, așadar,
grai și vorbesc despre prietenie, în palco-slavonă, slove nu de azi, de ieri, ci
de pe pergamente din anii unsprezece ai sutei a paisprezecea, purtînd peceți
roșii și mari cît pumnul, întărite de mîna lui Alexandru cel Bun.
Ieșenii cei vechi au fost apoi în stărostie la cneazul Simion Olelcovici din
Kiew și de la curtea acestuia au adus-o pe duduca Evdochia, rînduindu-i-o de
doamnă lui Ștefan ce Mare la Suceava. Mai știm de la ieșenii de de mult de
anul cînd în dealul Copoului a venit cu oaste căzăcească hatmanul Sviecevschi,
de l-a ajutat la Jiliștea pe Ion Vodă cel Cumplit.
E mult de-atunci !
Ieșenii însă nu au dat uitării cum, cu alai și în rădvan cu patru suri, au
trimis-o în Rusia pe domnița Ruxandra, încredințîndu-i-o vrednică soție lui
Timuș Hmielnițchi, după ce petrecut-au luna de miere la mănăstirea Balica ce
i se zice Frumoasa.
- Lumina vine de la Răsărit ! ne tălmăcim și azi prietenia veche.
La Iași, la Trei Ierarhi, a venit, cu dragă inimă, monahul Sofronie Pociaț-
chi, trimis de Petru Movilă și înălțat apoi de Vasile Lupu la treaptă de egu­
men al mănăstirii și la cea de director al școlii superioare de la Trei-Sfetite.
La Iași a tălmăcit Dosoftei, în 8600 de stihuri, Psaltirea cea înțeleaptă care-a
văzut lumina într-o tiparniță de la Uniev.
- Lumina vine de la Răsărit ! mai spun și azi ieșenii ca unii care-au dat
cei dintîi de gustul slovei tălmăcite din rusește de Varlaam-mitropolitul și ca-
re-au dat astfel de dulceața poeziei, prinzînd a-și obișnui firea către cetitul ei.
Nu are lașul nostru act de naștere, dar mai păstrează încă vie amintirela
împăratului cel nant-nant și chipeș, copt la minte, copt la os, Petru cel Mare
și a împărătesei sale cea cu ochi frumoși, albaștri, Catiușa, de-atunci cînd au
fost la Golia.
Ieșenii le-au ieșit atunci înainte, cu mare alai, în poiana rotată a Vlădi-
cenilor, și l-au văzut după aceea pe Petru sărutîndu-se cu Cantemir și petre-
cînd îndeolaltă la palatul cel domnesc și-n tabăra de la Țuțora, bînd amindoi
vin vechi, armaș, din oale nouă, și savurînd sarmale tăvălite prin smîntînă.
E mult de-atunci !
La Iași a fost odată de-a pus rinduială nouă prințul Kiseleff, a fost și a
cîntat poetul Gabașvili, cel din Gruzia venit cu Potemkin, și-au plîns apoi
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 21

cetitorii „Albinei Romînești" în 1832 cînd s-a stins, răpus în chip perfid de
glonț ucigător, Pușkin.
- Lumina vine de la Răsărit I au strigat la Iași, în 1859, cei ce l-au urcat
in tron pe Vodă Cuza de-a ridicat gîrbaciul de pe spinarea țărănimii și ne-au
unit cu țara. De-aceea noi îi pomenim și azi pe Cernîșevski, pe Dobroliubov
care îmbărbăta poporul țărilor romîne pe calea care-a dus la săvîrșirea actului
de la 24 Ianuarie !
- Lumina vine de la Răsărit! propovăduia statul major din strada Sărărie
al socialismului, - cei care, după pilda revistei „Sovremenic", scriau în anul
1881, la „Contemporanul". __
De asta, ieșenii timpilor de azi, nepoți și copii ai celor care purtau la­
valieră și plete și au crescut cu cărțile lui Marx și Lenin în mînă, nu uită,
cum nu poate uita nimeni din celelalte orașe ale țării, că, îndată după ce în
Rusia s-a auzit de izbucnirea întîiei revoluții burghezo-democratice, au și a-
părut în Romînia ziare cum au fost „Jos despotismul !“, „Socialismul" ș.a. și
ridicatu-s-au cu furci, cu topoare și cu coase țăranii obidiți de la Flămînzi,
cerînd de la ciocoime pămînt-
Știm, drept toate acestea, despre lașul tuturor altor-dăților !
Știm despre casele din Beilic și Socola unde în 1918 se întruneau mate-
loții și soldații roșii, cîntînd „să-nceapă-al lumii vechi apus" ! Știm despre
lașul în care, după izbînda Marei Revoluții Socialiste din Octombrie, are loc,
în luna lui martie 1921, conferința pentru centralizarea tuturor organizațiilor
comuniste din Romînia care a dus deîndată la crearea partidului marxist le­
ninist al clasei muncitoare, Partidul Comunist Romîn ’).
Știm de tinerii studenți ieșeni care s-au întîlnit și-au stat de vorbă La
Capri cu Maxim Gorki7 8) și știm de lașul generației eroice și luptătoare de la
Atelierele CFR Nicolina din '933, de lașul generației neînfricatului Ilie Pintilie.
Așijderi, știm de muncitorii și de oamenii de condei, de profesorii de
la universitatea ieșeană care au strigat, de la strunguri, de pe tribune și de la
catedră, că nu putem face pe chiorii și pe surzii în fața mărețelor transformări
revoluționare făptuite de Uniunea Sovietică.
Știm apoi de lașul din anii urgiei hitleriste, de lașul schilod și împroșcat
de sînge, de lașul în care armatele fronturilor doi și trei ucrainean au declan­
șat în august 1944 cea de-a șaptea lovitură, zdrobind bctoanele armate ale
cazematelor naziste și făcînd să dea astfel colț, fir, frunză și roșie floare să-
mînța insurecției armate populare, conduse și organizate de către partid.
- Lumina vine de la Răsărit ! a slobozit atunci glas și-a binecuvîntăt
slăvită zi a eliberării maestrul M. Sadoveanu.
De-atunci mult năzuita lumină strălucește pretutindeni în voie, daurind
cu rîvna obșteștilor silinți, cununa pe care oamenii muncii, și cei de la Iași,
ca și cei din întreaga țară, o împodobesc neîncetat cu mîndrelc flori ale tuturor
agoniselilor noastre socialiste. —
De-atunci încoace lașul nu mai e cum a fost și a răsfost odată !

7) Istoria R.P.R., Buc. Ed. de stat didactică și pedagogică 1952, p. 533.

8) G. Băileanu în „lașul literar", 1954, nt. 2, p. 54.
22 ION ISTRATI

De-atunci sînt aproape 15 ani !

îndrăgostiți de ursita timpilor de aur ai viitorului, de-atunci și pînă azi,
oamenii muncii din Iași, avînd drept călăuz partidul, au înavuțit și înavuțesc
neîncetat, tezaurul înnoirilor orașului nostru. Pe șesul Nicolinei, acolo unde
bombele ucigătoare au frămîntat pămîntul, lucrătorii Atelierelor CFR mereu
primenite și care poartă numele vajnicului Ilie Pintilie, își înalță azi case noi
și răsădesc în fața lor gherghine și bujori. In locul mucedelor maghernițe în
care altă dată umblau vîrtelnițele pline de păianjeni ale unor liliputane fabrici
textile, s-au durat, trainice și impozante, halele unei filaturi moderne cu mii
și mii de fuse. Sus, pe tăpșanul din dealul Copoului, de unde bateriile artile­
riilor naziste plouau cu ghiulele spre Stînca-Roznovanu, a răsărit clădirea In­
stitutului Agronomic „Ion lonescu de la Brad“, - s-au zidit cămine studen­
țești și-și scoate capul, din frunzeturile castanilor de la Parcul Expoziției,
proaspătul Institut de chimie al filialei Academiei RPR. Se rînduiesc apoi co­
chete și surîzînd dalb la soarele ce coace struguri tămîioși în podgoriile de sub
călcîiul Galatei și de la Bucium, noi blocuri muncitorești pe strada Păcurari
ce-a fost zob făcută în 1944 de stoluri de bombardiere nord-americane și al­
tele asemeni pe Șorogari, Ștefan cel Mare, V. Alecsandri și pe Cuza Vodă.
Asemenea, la margine de oraș, plutind ca un uriaș transatlantic pe deasupra
talazurilor verzi ale vegetației ce inundă tot șesul Bahluiului, se deslușește tî-
nără dar de pe acum vestita pînă mult dincolo de fruntarii, fabrica de anti-bi-
otice în ale cărei autoclave fierbe sevă din chintesența popușoilor, fierbe dul­
ceața poamelor și sfîrîie untul untului de lemn- Din inima acestor bune bună-
tățuri ale frupturilor noastre ies cristalii de penicilină, aureomicină și strep-
tomicină.
Ni-s dragi de aceea vagonarii și montorii Nicolinei cînd, - alături de
savanți, de textiliste, de profesori, de medici și studenți, alături de cei ce au
tras apa de la Prut sau cei ce asfaltează sau păvăluiesc străzile, - îi vedem
dueîndu-se spre plaja Mării Negre și la ozonul Carpaților, ori bulucindu-se cu
sutele la spectacolele Operei de Stat ori peste drum, la Filarmonica „Moldova".
Cum dragi ne sînt, de-i întîlnim zăbovind prin sălile elegante ale galeriei de
arte ori prin muzeele din Palatul Culturii și prin biblioteci ; cînd recunoaștem
în ei pe tinerii nepoți și fii ai celor ce bat cu ciocanul, trăgînd în ceasuri de
răgaz cu tîrnăcopul la taluzat Bahhiiul ori la înfrumusețat iazul Ciricului.
Sînt 15 ani de cînd aici, la Iași, s-a declanșat a șaptea lovitură a frontu­
rilor doi și trei ucrainean, grăbind să sune ceasul eliberării noastre naționale !
Sînt aproape 15 ani de cînd generația mea, în August 23, s-a născut a doua oară!
De-atunci sînt 15 ani și, grație tot mai bunei purtări de grijă a puterii
noastre populare, lașul nu mai e, - cum a fost aproape două decenii în șir,
între celelalte orașe ale Romîniei, - socotit o biată cenușăreasă ! Drept aceas­
ta, cu ochii celor ce nu mai sînt, dar care au pierit nădăjduind aceste zile, cu
ochii vii și chiar cu ochii celor care se vor naște, știm descifra în lașul tine­
reții noastre pe celălalt Iași.
E lașul care își croiește tot mai larg și tot mhi drept făgaș spre faptele
daurite ale îmbelșugatei noastre maturități socialiste de mîine.
 LAȘUL TINEREȚII NOASTRE 23

Iași al tuturor timpurilor I

O, Iași cu fostele tale ulițe, - Ulița pavelei de lemn, Ulița Sf. Vineri,
Podul Vechi și Podul Verde ce-au devenit apoi străzi, chemîndu-se și pînă azi
Cuza-Vodă, Anastasie Panu, Costache Negri și Păcurari.
O, Iași, al foștilor primari al căror întîi act de autoritate, - îndată ce
erau numiți în post și depuneau jurămîntul, - consta în a schimba doar nu­
mele străzilor I
In tine, Iași, au mușcat tîrnăcoapele edilitare zidurile primăriei, dărîmîn-
du-le spre a ridica în 1896 Teatrul Național !
La Iași, pe ruinele Teatrului Național de la Copou s-a zidit Universitatea
„Alex. loan CuZa", s-a năruit biserica Dancu spre a lărgi piața noului tea­
tru, iar vechea universitate a fost zugrumată între ziduri și străzi.
In tine, la 1885 s-au înălțat, drept în fața Palatului Domnesc, ecvestra
statuie maiestuoasă a unui Ștefan cel Mate, călare pe-un cal cum n-au văzut
nicicînd plaiurile moldovene și purtînd o barbă aistorică.
De tine, lașule drag, s-a vorbit ca despre miracolul grec al erei asfin­
țite, ca despre un poem mîntuit, ca despre o simfonie neterminată.
In tine, Iași, Miron Costin - cronicarul cel care-a scris că „nasc și în
Moldova oameni" a prevestit, străvăzînd prin pîcla secolelor ce aveau să vină
și zicînd că „moldoveni, munteni, ardeleni, tot un neam și odată descâlc­
eați sînt 1“
In tine, Iași, au generat întîile idei ale socialismului din Romînia.
Și aici, într-o zi din toamna anului '917, pe cînd ostașii ruși zvîrleau armele,
grupuri, grupuri de ceferiști de la Nicolina, lucrători de la Pirotehnie, de la
Haug și de la „Țesătura" scandau pe străzi lozinci revoluționare și-mbrăcau
statuia lui Vodă Cuza cu pînză roșie.
La Iași cîntau pe-atunci ostașii armatei romîne un cîntec urzit de unul
dintre ei :

„Foaie verde baraboi

Dac-aș prinde vr-un ciocoi
Șapte piei să mi-1 despoi.
Și-altă foaie baraboi
Lua-i-ar dracu pe ciocoi
Căci ei au stîrnit război,
In luptă ne trimit pe noi,
Iar ei fug tot înapoi
In cameră discutau
La țărani nici că gîndeau
Dacă au pămînt sau n-au
Dar război mereu strigau.
Bate-i-ar dumnezeu sfîntul,
Că-i plin de ciocoi pămîntul.
Și se plimbă toți oftînd
Socotind mereu în gînd
24 ION ISTRATI

Moșiile cum vor da pe rînd.

Și-altă foaie bob mărunt,
De-acum avem și noi pămînt,
Iar de nu ne vor lăsa
De scurteici îi vom lua
Și pe ruși vom imita" 9).

„Partidele noastre istorice - așa zise „istorice", - își îngăduia să scrie

atunci la Iași ziarul „Acțiunea romînă" - trosneau din toate încheieturile. Nu
va trece mult și printr-o ușoară împunsătură a opiniei publice conștiente, ele
se vor prăbuși" 10).
In lașul anilor acelora, la Iași se răspîndeau manifeste tipărite de gru­
pările muncitorești ilegale și izbucneau în greve acarii, mecanicii și fochiștii
din depouri, forjorii de la Nicolina și sudorii de la Arsenal, strungarii de la
„Wolf" și de la celelalte întreprinderi evacuate în Moldova.
In lașul anilor acelora muncitorimea se îmbulzea la mitingul ținut în
curtea sindicatelor din strada Ghica-Vodă și înălța glas de protest „împotriva
crimei monstruoase săvîrșite de clasa capitalistă" n), la București unde, la ij
decembrie '918, guvernul Ionel C. Brătianu transformase piața Teatrului Na­
țional în lac de sînge.
In lașul dintre cele două războaie mondiale, destinat de guvernările bur-
ghezo-moșierești să devină avant-post al reacțiunii interne și externe și tram­
bulină de atac împotriva Rusiei Sovietice, s-au tipărit cu caznă și au strălu­
minat publicații ca „lașul socialist", „Scînteia" - organ de apărare a intere­
selor intelectualilor, „îndrumarea", „Cuvîntul muncitoresc", „Pax“, „Ecoul",
„Manifest" și altele care au înscris tradiții de întîia valoare pe frontul presei
progresiste !
Ne amintim apoi că la Iași au activat atunci întemeietori dintre înteme­
ietorii asociației „Amicii L'RSS", care au deschis foc împotriva huliganismu­
lui ideologic.
La Iași, muncitorii tipografi au tipărit ziarul „Drumul studențesc".
La Iași a apărut, de asemeni, în 1932 ziarul „Viața universitară", care scria
că „fascismul înseamnă ură, brutalitate, abdicare intelectuală, obscurantism, to­
tul în folosul celor mari, înșelarea celor mulți și obijduiți"-
„După ani de zile de zvîrcoliri - scria pe atunci un manifest lansat către
toată studențimea săracă din Iași, de către organizațiile studenților comuniști
din Iași, - mizeria studențimii sărace se agravează. Cantinele, oferind din bel­
șug sinecure clientelei lor politice, servesc o masă insuficientă și scumpă. Cămi­
nele, neîncăpătoare și nehigienice, favorizează celor mulți și nevoiași încuibarea
tuberculozei. Laboratoarele, clinicile, bibliotecile sînt cu totul înapoiate față de
progresele științei. Tinerii săraci, odată pătrunși în universitate, sînt aruncați în
brațele funcționarismului creator de semidocți și ucigător de tineret. Studenții
săraci, deveniți intelectuali îngroașă rîndurile proletarilor fără lucru *-’).

9) M. Roller : Probleme de istorie, ed. P.C.R. 195T, p. 182-185

10) Acțiunea romînă, 21 febr. 1918.
n-12) Savel Davicu : Octombrie igtj și tradițiile revolu/ionare ale lașului, Iași, 1957, p. 67,81.
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 25

La Iași, asemeni muncitorilor, uteciștii de la universitate studiau în taină,

in toamna lui 1932, rezoluțiile Congresului al V-lea al P.C.R.
In '934 a ființat la Iași cercul de studii „Anatole France", - unul din cele
mai bine organizate cercuri de studii ale studențimii progresiste.
De bună seamă că numai din asemenea cercuri, numai de la „Casa poporu­
lui", numai de la conferințele Comitetelor de acțiune care luptau pentru organi­
zarea „opozițiilor roșii" în sindicatele ceferiste pentru alungarea conducătorilor
teformiști, pentru făurirea frontului unic de luptă peste capul bonzilor social de-
mocrați, știau mii și mii de muncitori și studenți și intelectuali de scrierile lui
Marx, ale lui Engels și ale lui Lenin.
In lașul anilor acelora negri din ce în ce mai mulți muncitori și studenți
știau că, în „Capitalul" lui Marx se arată limpede chipul în care unii inși tri­
șează în dauna semenilor lor lipsiți de drepturi și de apărare.
La Iași, se știa astfel că eroul negativ al „Capitalului" este patronul !
Din pricina unor asemenea eroi cocoțați în fruntea zecilor de fabrici și
făbricuțe, - din pricina bancherilor care învîrteau cum voiau rotativele Băncii
Naționale și din pricina stăpînilor de necuprinse moșii și păduri, în cartierele
mărginașe ale lașului de-atunci apăsa greu povara tuturor nenorocirilor și
blăstămățiilor !
De asta, in bujdele de pe Socola și Nicolina și Țicău agonizau, doborîți
de boli sociale și de mizerie fiziologică, zeci de mii de oameni sărmani, cu fețe
livide, trase, copii gălbejiți și femei deznădăjduite.
De asta, în lașul cel de pe străzile ce se numeau Decebal și Traian, Că­
lărași, Cișmeaua Păcurari, C- A. Rosctti, Nicolina și Trompetei, Spancioc,
Atelierele de la Nicolina.
un picior din noroi, că și intra cu celălalt într altă știoalnă, îngropîndu-se pînă
la genunchi.
Pe asemenea străzi desfundate rupea pe-atunci glodurile, mai mult des­
culț decît încălțat, și ucenicul Ilie Pintilie.
Pe-asemenea noroaie se ducea zi de zi la halele turnătoriei de la Nicolina,
acolo unde altă dată fusese cumplita spînzurătoare domnească.
Cine anume a fost Ilie Pintilie și ce pilduitor exemplu reprezintă viața lui
în opera de educare a comuniștilor și a oamenilor muncii, în spiritul devota­
mentului nemărginit pentru partid, o știu toți muncitorii, și nu numai cei de
la Nicolina, ci toți din întreaga țară.
Luat de suflet de la un orfelinat din Iași, Ilie Pintilie a fost crescut jn
casa unor lucrători sărmani. Ei își aveau sălașul lor necăjit undeva pe str- Bu-
larga, după care, peste ani și ani, Pintilie a locuit în casa de la poalele Cetă-
țuiei, lingă calea ferată.
Cei ce l-au luat de la orfelinat pe micul copil de pripas, - tată-său, biet
tăietor de lemne, mamă-sa, spălătoreasă, - l-au crescut cum au putut.
, De la abecedar, - își amintea Ilie Pintilie, - am început munca în colectiv".
Intr-adevăr, la paisprezece ani, a intrat să ucenicească la Nicolina, învă-
țînd de la moș Anghel cum se toarnă în forme fonta și deprinzînd întîile no­
țiuni ale socialismului. Mai tîrziu cu trei ani, vajnicul Pintilie a devenit mem­
bru al organizației tineretului comunist de la Nicolina și în fiece vis a prins
26 ION ISTRATI

a-și înfățișa țara așa cum auzise el că sja pornit a fi în Rusia. Cărțile lui
Maxim Gorki, ale lui Creangă, ale lui Zola și Sadoveanu, i-au fost, încă de
pe atunci, bine sfătuitoare. De la ele a trecut după aceea la unele .lucrări
marxist-leniniste, cîte se puteau găsi pe atunci în biblioteca cercului „Lumina"
din strada Costache Negri.
In 1920, apoi, în timpul grevei generale, Pintilie a fost cel care a condus
cu curaj pichetele de tineri care păzeau Atelierele. Atunci întiiași oară s-a
ciocnit cu dușmanul - cu banda de huligani naționaliști, care-i porunci să dea
jos steagul roșu de pe Atelierele CFR
- Steagul acesta, - le-a răspuns Pintilie, - a fost stropit cu sîngele cla­
sei muncitoare. Oricine îndrăznește să se atingă de el, se atinge de însăși clasa
muncitoare.
In întreaga sa viață, Uie Pintilie a ținut sus steagul de luptă al parti­
dului. Devenit, în scurtă vreme, membru al Partidului Comunist din Romînia,
mai tîrziu membru în Comitetul Central al partidului, Ilie Pintilie i-a ridicat
la luptă neînduplecată pe muncitorii de Ia Nicolina, de la Pașcani și a orga­
nizat congrese ale ceferiștilor, devenind pentru muncitorime o figură legendară.
Intr-adevăr, fiu devotat poporului, el a devenit, alături și după pilda to­
varășului Gh. Gheorghiu-Dej, exemplu de luptător revoluționar, de dușman
neîmpăcat al exploatatorilor, al oportuniștilor, al demagogilor și lașilor, închi-
nîndu-i partidului toate alesele lui forțe morale și fizice.
II știu forjării și cazangiii și strungarii și tinichigiii și montorii și sudorii
Nicolinei cu care a robotit laolaltă !
Ei își aduc aminte cum se lucra odată în atelierul de fierărie, unde nu se
vedea om cu om din pricina fumului, unde fierari, slabi și plăpînzi, goi pînă la
brîu, băteau zi și noapte cu ciocane cît bostanul, de-i durea pe sub coaste,
izbind în fierul roșu.
Ei îi știu pe cei ce trudeau odată în prăfăria și în zăpușeala forjelor, găl­
bejiți la fețe și pirpirii, înfometați, mîncînd din fugă, de pe genunchi, mă­
măligă rece și ceapă I
Ei n-au uitat că, în vreme ce vagonarii lucrau iarna afară, în ger, stră­
punși pînă la os de vîntoase, rebegiți și lihniți la inimă, din banii destinați
pentru bărăci benchetuia directorul general al căilor ferate, E.S. Miclescu, în
sala Liedertaffel, laolaltă cu 254 de inspectori și amici de-ai domniei-sale dis­
trați de muzica batalionului II Pionieri, și că la masă se serveau nu mai pu­
țin de șaisprezece specialități numite toate cu nume străine răsunătoare.
In huzururi asemănătoare au dus-o și ceilalți directori generali și direc­
tori, fie că s-au chemat Al. Cottcscu, Ștefănescu sau Teodorescu, Vidrighin,
Macovei sau Casetti, Marino, avînd grijă ca, prin legi și regulamente, să in­
terzică muncitorilor care se zbăteau în mizerie cruntă, dreptul de a se orga­
niza în sindicate și de a face greve.
Toate acestea le țin bine minte nicoliniștii I
Și, mai presus de toate, ei îl țin bine minte pe 'acel tovarăș al lor, un
bărbat îndesat, și mărunțel la trup, cu obrazul smead și ochii ascuțiți, sprîn-
cenat-negru, Ilie Pintilie.
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 27

Sînt mulți din cei ce l-au văzut și i-au ascultat îndemnurile, acum 25 de
ani în urmă !
- Cei de la Grivița-București au fost dat alarma ! istorisesc despre ziua
dc 16 februarie 1933 ceferiștii. Cînd a primit vestea, Ilie Pintilie era în turnă­
torie. Tocmai executa lucrarea unei cutii c.e ungere a unei osii de vagon,
modelu 83. Partea superioară o avea jos, în formă. Nu știm ce-a vorbit în
șoaptă cu cei de-i aduseseră știrea. A dat însă tot atunci sarcină lui Udrea și
Crivei de la strungărie, lui Costea de la fierar/e, să pună mina pe fluierul de
la uzină și să sune încetarea lucrului ! Vreo 10-15 minute, sirena a sunat în-
tr-una 1 Oamenii, bătînd în tampoane cu ciocanele, vorbind, agitîndu-se, s-au
adunat deîndată între clădirea administrației și magazia de materiale unde
erau niște plăci de aramă pentru cazangerie ! Acolo s-a urcat întîi și întîi
Ilie Pintilie ! Parcă-1 vedem și azi. Vorbea de grevă, de traiul nostru oropsit.
Pe urmă, știm că s-au adunat, la propunerea lui, buletinele de lucru de la
oameni, le-au pus jos, grămadă și le-au dat foc. La poartă era rînduit Neagu-
fierarul. Au venit după aceea Siguranța, armata, degeaba ! Ilie Pintilie s-a
urcat sus, pe balustrada transportorului din hala dc montaj și, în fața mun­
citorilor adunați acolo, a prins a ne vorbi și a tăia în carne vie. Vorbea des­
pre cei de la Grivița, vorbea despre salariile noastre de mizerie și cerea, sus
și tare, eliberarea arestaților, în vreme ce afară, la poartă, nevestele noastre,
copiii, frații, se opuneau soldaților aduși să lichideze greva.
Și glasul lui Ilie Pintilie a răzbătut prin toiul grevei din *933 și a stîr-
nit prelungi ecouri.
El a răzbătut apoi și prin zidurile Doftanei, ajungînd în Iașii anilor ur­
mători la bunii săi tovarăși și prieteni care duceau lupta mai departe !
In lașul perioadei aceleia de după criza economică în care, ca în întreaga
țară, creșteau ghearele capitalului monopolist și se pășea la fascizare, totul
trebuia aspru criticat, totul trebuia răsturnat 1
La Iașii „telefonul ca și lumina ca și apa și ca tot ce există în această
patriarhală cetate de scaun (în afară dc intelectuali) e un lux !“ 14) - scria pe
-atunci Al. O. Teodoreanu.
„Tare-i frumos lașul și taxe-i murdar-, satiriza același scriitor. Fotogenic
cum nu-i altul, e adorabil in cărți poștale ilustrate. înconjurat de dulci coline,
cînd verzi, cînd albe, cînd policrome (după anotimp 1), e plin de farmec pitoresc
și glorioase amintiri- Dar dacă nu ai prins rădăcini în istorica lui argilă, sau
dacă nu ești împins de cine știe ce obligații de la care nu te poți sustrage, să
te ferească dumnezeu, cetățene, să trăiești douăzeci și patru de ore între zi­
durile lui ! Vei fi învățat poate, în tinereță, cîțiva ani prin școlile lașului și
suvenirile pe care le-ai păstrat nu corespund cu afirmațiile mele ? Poate că
vei fi citit drăgălașa literatură a apologeților acestei mîndre cetăți de scaun ?
Poate că vei fi participat la vreo ședință a societății „Amicii lașului", cu se­
diul în București ? Poate că ai legătură cu vreun intelectual ? (toți ieșenii
sînt intelectuali) care te-a convins că aeroplanul s-a inventat la Iași, că Ron-
sard era ieșean și că Villa Borghese e un moft pe lingă marele Hotel Traian ?
Au te îndoiești cumva de cele ce-țr spun și crezi că din motive care-ți sînt
28 ION ISTRATI

necunoscute, ca netrebnic, renegat, te mint ? Ei bine, atunci dacă >ți simți

inima tare, vino cu mine !“ 15).
In lașul acela, gara era pustie, birjele hodorogite, canalurile miroseau
urit, iar gunoaiele zăceau pe străzi cu anii. In lașul acela, comisiunea monu­
mentelor istorice dormea, robinetele fîsîiau zadarnic și nu se știa cînd curge
apa, băile nu funcționau și casele se mutau încet la vale, ca broaștele țestoase,
și nu era piine și multe, multe, multe nu erau ori erau așa cum nu trebuiau
să fie.
Acest oraș care i-a plăcut, cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui dă­
răpănate, cu părăsirea și cu murdăria lui proverbială, - căci oricîte straturi de
glod s-ar depune în el, tot nu va putea să astupe vreodată urma pașilor lui
Eminescu, urma ciubotelor de iuft ale diaconului Creangă, urmele atîtor oa­
meni iubiți de altădată, - acest Iași pe care l-a iubit în ciuda tuturor me-
tehnelor, avea a-1 saluta în versuri umoristice cel ce-a devenit ieșean și mol­
dovean, poetul Topîrceanu, zicînd :

„Te salut oraș romantic, plin de parcuri și de flori,

Unde noaptea stau de vorbă trubadurii visători
Cu tăcerea de pe uliți, cu trecutul și cu luna...
Te salut, oraș istoric, oropsit ca-ntotdeauna !”

Ne amintim cu amărăciune și de lașul pregătirilor războiului anti-sovietic,

al dictaturii regale și-al celei legionare-antonesciene.
Era lașul c‘nd în jurul nostru mirosea a praf de pușcă și cînd statele ca­
pitaliste se înarmau pînă în dinți, cînd dispăreau state și populații sub domi­
nații neobarbare și cînd se zdruncinau așezări bazate pe omenie.
Și totuși, într-o epocă a nebuniei dezlănțuite, lașul cel cinstit și patriot
ținea să proclame, cu tot dinadinsul, valoarea sufletului și aleselor sentimente,
încredințat că forțele spirituale vor învinge sălbăticia.
In anii aceia, la Iași, intelectualitatea progresistă îi aducea omagiu lui Mihail
Sadoveanu care împlinea 50 de ani de viață.
Slove de omagiu îi aduceau atunci marelui reprezentant al literaturii
noastre, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, 1.1. Mironescu,
lorgu Iordan, Octav Botez, George Lesnea, G. Bărgăuanu, Titus Hotnog,
Gr. T. Popa, Gh. Agavriloaie.
Și totuși, în acest oraș al „însemnărilor ieșene" legionarii aveau, nu peste
mult, să scoată-n stradă cărțile lui Sadoveanu, aveau a le tăia cu baltage,
și-aveau a le arde.
Departe de noi toți acel Iași furibund și odios, care a ucis cu revolverele
legionare și a batjocorit 1
Departe de noi toți acel Iași al urgiei hitleristo-antonescienc !
Noi ținem minte lașul din 1941 în care, - >n vreme ce gurile de tun ale
artileriilor hitleristo-antonesciene se așezau în poziție și erau gata să verse

14-15) Al. O. Teodoreanu : Berzele de la Boureni E.S.P.L.A. 1957, p. 78, 152.

 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 29

foc asupra Uniunii Sovietice, un tipograf comunist trăgea, la un boston de

mină, din însărcinarea organizației locale a Partidului Comunist Romîn, pri­
mul număr al ziarului ilegal „Moldova Roșie“.
Noi ii ținem minte apoi pe universitarii ieșeni din anul '944 care au iscă­
lit memoriul care cerca categoric incetareai carnagiului.
Ne amintim de lașul de-atunci !
Este bătrinul Iași supraviețuitor care, în urmă cu 15 ani, sfișiat de schije
și împroșcat de sînge, scormonit de ghiulele, schilodit de explozii ori abia
respirînd pe brancarde era gata-gata să fie îngropat de viu, și poate pe vecie,
in jăratic, în șpcrlă și in funingine de către stolurile de noapte ale bombardiere­
lor celor cu cîtc patru rînduri de motoare fiecare, dacă nu s-ar fi produs la
timp zguduitoarea ruptură și spargere a frontului nazist, dcschizînd astfel fă­
gaș forțelor patriotice populare, conduse de partid, spre săvirșirea insurecției
armate care ne-a adus eliberarea națională și socială.
Ne-aducem aminte de cei din generațiile pe care, la numai 18-19 ani,
fascismul i-a incazarmat cu baioneta, i-a supus la un cazon dresaj zis patri­
otic și le-a abrutizat sufletele.
Sînt ieșeni și moldoveni și munteni și ardeleni și bănățeni și olteni și
maramureșeni cărora li s-au pus facle de incendiu și pistoale automate în
mină și care și-au sfirtecat și spînzurat carnea în rețele ghimpate ; care, mu­
tilați și betegiți de glonț și șrapnel au pierit cu zile, anonimi, în tranșee mur­
dare și infame, în rîpi și prin șanțuri ori în fața plutoanelor de execuție ale
Curțile marțiale, fără de nume la căpătîi, fără de lacrimi, fără să știe pentru
ce li se ia viața.
Ne aducem aminte despre atitea avînturi care s-au frînt în fața tunu­
rilor și s-au irosit, cu dinamită și branduri, ca pulberea spulberată în văzdu­
huri I
Ne aducem aminte de idealiștii spadei și zebeurilor și despre cei a căror
viață a fost pusă la țeava mitralierei, despre cei care au mugit sub cloroform
pe paturi rîncedc de spitale și prin ambulanțe, despre cei sfîrtecați în va­
goane, despre cei ale căror țeste au fost zdrobite de șenilele monștrilor de
fier și de oțel, despre cei cărora le-au înghețat creierii și le-au putrezit ochi,
mîini și picioare, devenind iarbă, flori, praf și neant, cînd în mintea, în cu­
getele lor nimicite brutal poate că erau ascunse doruri ce i-ar fi ajutat să de­
vină, cine știe, noi Eminescu și Creangă, noi Grigorescu, noi Pîrvan, noi Ca-
ragiale, noi Rebreanu, noi Enescu, noi Radu Cernătescu, noi Danielopolu !
Omagiu ție, răs, de șapte ori răs-strănepot al rușilor de odinioară, - lo­
cotenent Stepanov din armata sovietică biruitoare, care venind în lașul lui
august 1944, ai scos cartușele cu explozibil înșurubate de roboții lui Goebbels
în zidul Bibliotecii centrale universitare din strada Păcurari, al bibliotecii unde
a fost director Eminescu și, spre a se ști că-i deminat totul, ai scris cu pro-
prîa-ți mină un autograf a cărei semnificație nu o poate uita nimeni :
Min niet, 28. VIII 44 locot. Stepanov-
- „Nu-i minat !“ 28. VIII. 44 locot. Stepanov-
Cu acest autograf se deschide letopisețul de aur al lașului nostru.
30 ION ISTRATI

In paginile lui de aur scriu zi de zi, de cinsprezece ani intr-una, făurarii

lașului nou.
Intîile lui slove vorbesc despre un Iași post-belic pustiit și răvășit și flă-
mind, bîntuit de isteria reacțiunii derutate, dar de neîncovoiat și dîrz prin vo­
ința și tăria celor mai înaintate forțe sociale ale poporului eliberat !
Nimica nu-i în stare să ne facă a uita lașul de-atunci !
Ni-1 aducem foarte-foarte bine-aminte !
E lașul din care fugiseră tehnic corpurile armatelor naziste și prin care
trecuseră, tocănind răsunător cu copitele cailor pe caldarimuri rupte, cavaleriile
sovietice.
E lașul supraviețuitor care ieșise cu buchete de bujori arși ca focul în
întîmpinarea tancurilor de oțel călite în uzinele Uralilor !
E lașul la orizontul căruia sclipise călăuzitoare, lumina luceafărului roșu !
E cel cu teii din dealul Copoului pîrliți de incendiile depozitelor de
carburanți ale moto-mecanizatelor hitleristc, deșirați și triști, cu coconetu­
rile în zdrențe, aidoma unor relicve vegetale, cu trunchiurile oloage și cu
frunzele murind pe trotuare.
E> lașul cu castanii din dealul Copoului cangrenați, cu tei cu părul smuls,
destulpinați și zăcînd pe brancardele gardurilor prăbușite.
II știm cu universitatea „Alexandru loan Cuza“ crîmpoțită, cu stilpii
porților și ai grilajelor îngenunchiați, cu articulațiile ghipsurilor și betoane-
lor luxate.
E lașul cu Eminescu scoborît de pe soclu și cu bronzurile din grădina
Copoului prefăcute în clampe, clempușuri și broaște și minere pentru uși și
sobe și ferestre !
In 1944, aici ostașii sovietici frămîntau în manutanțe din griul rupt de la
gura colhoznicilor tătari, pîine pentru populația săracă.
II știm din toamna lui '944 cînd, cățărați pe stilpii rețelei electrice de
pe strada Zugravi, de pe strada Socola și de pe Lăpușncanu, soldați sovietici
reînnodau firele rupte, schimbau cablurile împușcate, meștereau la racordurile
trifazice de pe strada Coroi, dregeau elevatoarele din gară și înșurubau becuri
nou-nouțe-
E orașul în care geniști și pontonieri din stepele Ucrainei și din taigaua
siberiană sudau țevi la conducta de aducțiune și de distribuție a apei și re­
parau cu osîrdie poduri peste Bahlui.
Pe atunci feroviarii din Rostov montau la loc, cot la cot cu ceferiștii noștri,
strunguri și freze și forje și bormașine și ciocane-pneumatice și polizoare la
Atelierele de la Nicolina.
De asemeni medici-militari din Donbas, de la Alma-Ata și Saratov se
jertfeau, alături de doctorii noștri, murind cu seringa în mînă la căpătîiul ce­
lor bolnavi de tifos exantematic.
Ne amintim de lașul Moldovei pîrjolite de secetă, cu cîrdurile de copii
orfani hoinari, loviți de inaniție bătînd la ușa cantinelor „Apărării Patriotice"
ale „Uniunii Patrioților" și ale UFDR-ului.
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 31

De tirgul cu 4000 de ospătării, locante, bufete, bodegi, crîșme și restau­

rante in care înflorea specula, furîndu-se din vagoanele de la triaj, din mori,
din economate și din cămările cantinelor școlare și muncitorești, mălaiul, unt­
delemnul și carnea.
De lașul cu primari huiduiți și cu patroni sabotori și cu tentative de
provocare și de buimăcire a minților tinere, de către maniști și liberali și de
către teroriști răspîndiți de aceștia prin țară.
De lașul în care se descărcau în gara Socola trenuri după trenuri venite
din URSS cu mii și mii de tone de grîu !
E lașul perioadei CARS-ului, a comitetului de ajutorare a regiunilor se­
cetoase, cînd toate celelalte provincii surori ale țării i-au întins Moldovei mina,
scoțînd-o la liman și salvind-o din ghearele hulpave ale foametei!
E lașul cu trenurile lui de copii porniți să primească ospitalitate și să
ierneze la Timișoara și la Arad, la Craiova, și la Cluj, la Tîrgu-Mureș și
Sibiu.
E lașul cu girezi albe de baloturi zbîntuite cu bumbac trimis din Tur-
kestan și clădite în curtea fabricii „Țesătura".
E lașul care a învins totul, - și foame și tifos și geruri și speculă și
sabotaje și năpîrca reacțiunii !
Ne amintim !
Ne amintim de lașul martir al anului 1945 cu frunza încheiată în teii lu­
nii lui mai de pe calea 23 August și cu mulțimile de studenți purtînd dra­
pelele UNSR-ului pe străzi și aclamîndu-1 apoi în aula universității „Alex.
loan Cuza“, pe doctor honoris causa Mihail Sadoveanu care venise la re­
deschiderea de după război a cursurilor, citind din versurile lui Dante și spu-
nînd :
„Nu-i durere mai mare decît atunci cînd, în nefericire, îți aduci aminte
de vremurile fericite ! Aceste stanțe ale poetului florentin pot fi înscrise as­
tăzi pe frontispiciul lașului ! După tragicile împrejurări prin care a trecut,
acest iubit loc al nostru ar putea fi amenințat ca inscripția aceasta să de­
vină un epitaf.
Sorți prielnici îl vor cruța de această ultimă nenorocire.. .
lașul tinereții noastre va reînflori 1“
Mihail Sadoveanu nu a fost profet !
Mihail Sadoveanu, fiind în necontenit contact cu poporul, cu umiliții și
obijduiții care vin din adîncurile istoriei, a crezut cu toată puterea năzuințe­
lor sale în virtuțile izbăvitoare ale acestor mulți, în podoabele lor morale și-a
întrezărit, în chip dialectic, viitorul întregii noastre patrii-
Intr-adevăr, precum a prevăzut el în mai 1945, întemeindu-se pe ener­
giile acestui popor și pe înțelepciunea călăuzirii partidului, din tihnite grădini
ieșene aveau a se uita la trecători, într-o primăvară nouă, trandafiri înfloriți
ai lunii mai.
Aveau a înflori lianele pe zidurile ruinate și, pe morminte celebre, me-
tișorul pururi verde.
„Va fi poate iar acel Iași romantic pe care l-au privit de pe dealurile
de la Păun și Repedea, la '840, Alecu Russo și Vasile Alexandri. Tot de-a-
32 ION ISTRATI

colo îl va privi ultimul poet tînăr, simțind in el sufletul oamenilor de odini­

oară.
îmi aduc aminte de oamenii acestei cetăți - le cuvinta atunci studenților
maestrul Sadoveanu, - care i-au dat caracter și sens. Frumusețea lașului n-a
fost o deșertăciune. Frumusețea lui s-a fixat prin suflet și inteligență. Nu stau
la îndoială să afirm că primăverile lașului au fost cele mai frumoase primă
veri, pentru că s-au asociat cu nobleță intelectualității".
Ni se perindă și azi pe dinaintea ochilor minții chipurile luminoase ale
înaintașilor care, aci, la Iași au pus nimb de strălucire avuțiilor noastre cul­
turale !
„Prin lumina primăverilor de altădată, - pomenea maestrul Sadoveanu
in fața tineretului universitar-, au trecut Dimitrie Cantcmir, Ion Ncculcc, Mi-
ron Costin, spătarul Milescu !
Hălăduit-au aici boierii generoși de după 1840.
Aici s-a organizat mișcarea literară care a fixat definitiv limba scrisă,
luptind contra italienizanților și latinizanților !
La Bărboi hodinește cel ce-a scris „Cîntarea Romîniei".
La „Eternitate", Mihail Kogălniceanu 1
Aici au trăit Veniamin Costache... Gheorghe Asachi!
Aici s-au străduit cu hărnicie scriitorii de la „Convorbiri literare", „Con­
temporanul" și „Viața Romînească"-
Aici au crescut, în toată puterea lor, Eminescu și Creangă !
Aici, Costache Negruzzi, lacob Negruzzi, Nicu Gane, Anton Naum !
Aici Neculai Beldiceanu bătrînul, aici Ion Păun-Pincio, cîntărețul celor
umili, aici alți poeți valoroși care au adaus preț orașului nostru 1
Aici... G. Ibrăileanu, George Topîrceanu, Octav Botez !
A trăit aici o lungă serie de bărbați iubitori ai culturii și umanității !“
Vorbitorul nu trecea, însă, cu vederea, nici faptele unui trecut sumbru :
„Din pricini pe care nu le pot dezvolta în acest ceas solemn - spunea Sado­
veanu, în lașul nostru s-a pripășit huliganismul. Această ruină morală mi se
pare mie o catastrofă adevărată.
Tineretul nou al acestei lumi primenite, tineretul ieșit din catastrofă cu
ochii încă umbriți de spectacole crîncene, va primi în sufletele lui îndemnul
unei datorii de a răscumpăra rușinea trecutului... lașul generos, lașul ti­
nereții noastre, își sună chemările ca în legendă 1
Clopotele acestei chemări, ale acestei lumi care și-a onorat trecerea prin
viață, se adresează celor din urmă sosiți, celei din urmă primăveri !“
Pentru cei din urmă sosiți, pentru ieșeni, - și nu numai pentru ei - che­
mările la datorie ale lui Mihail Sadoveanu și, în general, lupta și munca la
care mereu ne-a dat și ne dă îndemn și călăuză partidul clasei muncitoare,
n-au rămas fără de ecouri.
An de an, și la Iași, ca și pe celelalte plaiuri ale țării s-ai ajuns la
numeroase realizări destinate să biruie timpul și să fie așezate la loc de cinste
în patrimoniul edificării noastre socialiste !
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 33

An de an, victoriile dobîndite de oastea democrației populare sporesc

prin civilizație și cultură, puterea patriei noastre !
Și, la Iași, împrimăvăresc altfel primăverile timpurilor noastre '
*
Călătorul ce vine cu trenul dinspre București ori Ur.gheni-Prut, dinspre
Pașcani sau dinspre Botoșani și Dorohoi și coboară în stația Iași, nu va mai
găsi gara Iași în vechea ei înfățișare.
Construită în 1868 de către grupul austriac Offenheim, gara din Iași e cea
dintîi stație mare de cale ferată care s-a ridicat pe teritoriul Țărilor Romine,
legîndu-ne cu Lembergul. Vechii piloți de stejar pe care a fost durată la început
și-au făcut cu vremea loc în stratul apos ale subfundației, fațada i s-a poso­
morit, pereții zidurilor s-au coșcovit și s-au pistruiet de gloanțele războaielor
și toate celelalte au cerut meremetisire capitală. In noua ei față, cu consoli­
darea și acoperișul peronului, cu strălucitorul colorit al zidurilor, cu cleganta-i
loggia de deasupra portalului principal, cu ornicul de sus și cu gătelile ei,
constructorii care au renovat-o în 1955 i-âu dăruit o expresie simplă și armo­
nioasă asemenea unor vechi palate venețiene în stil gotic.
Mergînd apoi pe jos, cu birja, cu autobuzul sau cu taxiul înspre centru și
cirmind la dreapta, pe strada Filimon Sîrbu, străinul de oraș va trece pe Un­
gă un mic părculeț amenajat pe locul unde odinioară au fost casele lui C-
Negruzzi, unde a funcționat cîndva Poșta centrală. După aceea, nu departe
de-aici, drept la capătul dealului, imediat după strada Gîndu, unde e plasată
clădirea Teatrului Evreesc de stat „A. Goldfaden", se înalță casa Vechii A-
cademii Mihăilene în care e instalată Filiala Academiei RPR.
„Cea mai veche instituție de învățămînt secundar din Moldova, școala
din care au ieșit aproape toți bărbații care, de la 1840 încoace, au lucrat la
regenerarea națională", Academia Eșului a fost zidită de către Petrache Ca-
zimir la începutul veacului al XlX-lea. După incendiul din 19 iulie >827, clă­
direa s-a închiriat pentru curtea domnească a lui loan Sandu Sturza, iar în
1834 ocîrmuirea Moldovei a cumpărat-o pentru sediul academiei organizate
atunci, devenind, după numele domnitorului Mihail Sturza-Vodă, Academia
Mihăileană. Peste drum de ea, legată printr-un coridor de zid aruncat ca un
arc pe deasupra străzii (care s-a și numit multe decenii strada Arcului și un­
de e astăzi liceul „M. Sadoveanu"), era internatul elevilor de la gimnaziul
Academiei".
Pe-aici au dăscălit odinioară August Treboniu Laurian, Simion Bărniițiu,
Asaki, Săulescu, Nicolae lonescu și Ștefan Micle și s-au școlit Alecsandri,
Matei Millo, Vasile Conta, Petru Poni, N. lorga, M- Sadoveanu, dr. C. I.
Istrati ș.a-
încă cincizeci de metri de aici și iată-ne în mijlocul orașului, în piațai
Unirii, mult-mult lărgită azi prin înlăturarea vechilor prăvălii surpate de răz­
boi și devenită vastă, îmbrăcată cu asfalt, pe Tuciul căruia alunecă turisme. Din­
colo de grădina cu jedouri de apă, cu lilieci și cu sfioase și cuminți pansele, cu

lașul literar - 5
34 ION ISTRATI

gingașe petunii și cu trandafiri rîzînd pe deasupra covorului verde de gazon, in

fostele case Pașcanu clădite în veacul 18 pe locul unor vechi case ce-au apar­
ținut fiicei lui Vasile Lupu, domnița Ruxandra - c edificiul restaurat al Sfa­
tului popular orășenesc, cu scările lui monumentale și cu statuia lui Ilie Pin­
tilie din preajmă-
In mijlocul pieții Unirii, nu departe de capătul de jos al străzii Lăpuș-
neanu, se înalță maiestuoasă statuia lui Alexandru loan Cuza, operă a flo­
rentinului Romanelli, dezvelită în mai 1912. Pe soclul monumentului se orîn-
duiesc, de-o parte și de alta, sfetnicii domnitorului, - C. Negri, M. Kogăl-
niceanu, N. Crețulescu și generalul Florescu.
Strada Săulescu, pavată cu piatră, ce duce de-aici drept la vale, printre
clădiri vechi cu bolți patinate de vreme, ne scoate în cale, imediat la numai
cincizeci de metri, pe mina dreaptă, casele Balș, în care după concertele de la
Teatrul cel mare din Copou, a cîntat în 1847 Frantz Liszt, minunîndu-se apoi
de măiestria ce i-a dovedit-o Barbu, starostele lăutarilor și cobzarul cel vestit.
Un bulevard nou, străjuit de salcîmi sprinteni și de trandafiri și înviat
din molozuri, - ca dealtfel tot centrul orașului, leagă piața Unirii cu mijlocul
străzii Ștefan cel Mare unde se însailă zidurile roșii ale unui corp de clădiri
în plină construcție.
Mergînd apoi printre teii zvelți a căror miroznă plutește în aer și prin­
tre ghirlandele de roze agățătoare de la bordura trotuarelor, ne oprim pentru
puțin și intrăm la Mitropolia Moldovei. In curte, vechea mitropolie construită
în anii 1760-1762 și dezafectată, după decenii în șir, a devenit muzeu bise­
ricesc.
Noua clădire monumentală de-alături, cu patru turle, începută in 1854,
prăbușită în parte în 1839 și reîncepută abia în 1880, a fost tîrnosită în 1887,
iar anul trecut a căpătat o altă față înăuntru, sînt zugrăveli semnate de Gh.
Tattarescu.
Peste drum, în fostul palat princiar al anti-unionistului Neculai Rosetti-
Roznovanu cel candidat la scaunul domniei, e sediul, impunător și proporți­
onal, cu frumoase detalii ornamentale, al Al Sfatului popular regional, recent re­
novat, iar mai încolo, tot pe aceeași parte, palatul Băncii de stat.
Nu departe de-aici, pe partea dreaptă a străzii, clădită în 1642 „strălu­
cește biserica Trei Ierarhi, restaurată și ea de Lecomte de Nouy, capodoperă
arhitecturală de pus alături de biserica lui Neagoe Basarab din Curtea de Ar­
geș. Structura e simplă. Corpul bisericii e în stilul gotic moldovenesc, cu fe­
restre de piatră înguste spre a nu diminua suprafața. Turlele poligonale stau
pe cîte două tambururi, unul în chip de stea de mare, altul patrulater. Origi­
nalitatea bisericii stă în broderia fastuoasă, în piatră, ce încinge cu bande bi­
serica, evitînd repetițiile. Monumentul pare opera unui bijutier".
Trecem după aceea pe lîngă școala Trei-Ierarhi unde a funcționat Creangă
și în fața căreia e statuia de mfcrmoră a lui Gh. Asachi și dăm apoi de bise­
rica Sf. Neculai, fost paraclis domnesc, datînd de la secolului XV-)ea. Aici
descăleca domnul nou venit în scaun, numai că „din nefericire, Skemni-Agasi,
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 35

reprezentantul sultanului, sosit odată cu el, îl aștepta in spătărie, spre a fi de

față la citirea hatișerifului" 16).
De-a stingă și în fața ei, se înalță un grandios monument istoric care se
confundă cu însăși gloria Moldovei, fosta Curte Domnească, fericit destinată
a fi azi Palatul Culturii. .
„Palatul Culturii, pe locul fostei Curți Domnești, tulbură spiritul ca și
Westminster-ul, atit de mare este mirajul local, - observă acad. G. Călinescu.
De altfel, palatul, în stil gotic, cu un tunn feudal cu orlogii în centru, este
foarte frumos și hrănește ingenios iluzia colosalității. .. Prefăcut în chip feri­
cit în palat cultural, el cuprinde glyptoteca adunată de O. Tafrali, un frumos
muzeu etnografic cu piese mai ales din Moldova de sus, pinacoteca ieșeană,
sistematizată la început de Gh. Panaitescu Bardassarc. Așezată după toate
regulile artei muzeale în săli somptuoase, pinacoteca ieșeană rivalizează cu
Bruckenthalul sibian. Firește, ca și acolo, multe piese sînt contestabile în pri­
vința autenticității, nu mai puțin unele sînt frumoase. Un tablou înfățișînd i-
potetic prezentarea către Cezar a capului lui Pompei, se atribuie lui Caravag-
gio. Cerul, tulbure ca înaintea unei furtuni, e caracteristic școalci bassaneze.
Dar, cu toată infatuarea copilărească de care mă cuprind cînd trec prin muzee,
admit că numai un specialist poate decide. Tabloul a fost cumpărat la Paris
de protosinghelul Sofronie Vîrnav. Multe pînze vînduse statului C- Negri care
credea a poseda o comoară. Tot Vîrnav cumpără admirabilul gobelin repre-
zentînd pe mareșalul Louis-Nector de Villars, piesă capitală a muzeului, care
însă nu poate concura portretul lui Ieremia Movilă de la Sucevița. Tabloul
de interior, „Regimul vechi" de Teodor Aman e o piesă rară, revelind în pic­
torul craiovean un precursor al lui G Petrașcu. O pictură în ulei de G. Asa-
chi (arhitectură clasică, personaje Empire, cu bicorn pe cap) e al unui verita­
bil artist. Alte tablouri sînt interesante pentru dezvoltarea picturii locale. Ve
deril« din Iașii anului 1850 de Maxim Nichiforovici Vorobiev și din 1840 de
L. Stavschi, documentare și grațioase. Piesele de Tonitza excelente, cele de Și-
rato, cu coloritul lor spumat, surprinzătoare, demonstrînd originalitatea aces­
tui pictor, cunoscut mai mult ca critic plastic"17).
Interesant printr-o seamă de portrete ale unor personalități de epocă și
prin daracterul etnografic al unora din lucrări, muzeul de artă din Palatul
Culturii posedă de asemeni numeroase panouri cu picturi mai noi semnate de
Grigorescu, Băncilă, Luchian, Palady, Vermont, Chimon-Loghi, D. Stoica,
Jiquide, Cosmovici, Andreescu, Lecca, Băieșu, Stcriadi, Costin Pctrescu, Ressu,
Șt. Dumitrescu ș.a. pînze ale unor artiști tineri ca Dan Hatmanu ori sculpturi
datorite lui Stork, Han, Onofrei, Irimescu ș.a.
Tot în sălile Palatului Culturii s-au mai organizat muzeul de istorie a
Moldovei, - cel etnografic și cel de științe naturale și tot aici își au sediul uniu­
nile de creație ale scriitorilor, pictorilor și compozitorilor, casa regională de
creație populară, etc.
Veniți odată la Iași și vizitați palatul lui Alex. loan Cuza de pe strada

16) Vezi G. Călinescu, Călătorie de studii, Contemporanul, 1958.

17) G. Călinescu, art. cit.
36 ION ISTRATI

Lăpușneanu, „spart cîndva cu vitrine moderne, dar căruia azi i s-a restituit
toata nobleță sobră și splendoarea modestă a consolelor și cariatidelor sale“,
sau vizitați „albul, clasicizantul palat al lui Anastasie Bașotă de pe strada Sărărie.
De asemeni, treceți și zăboviți la „Golia cea albă, jos, de cea mai pură
și calmă renaștere, sus, moscovită apoi prin turlele sale, realizînd, între zidu­
rile ei de piatră și turnul de fortăreață de la poartă, cea mai fantastică vizi­
une. Biserica e de piatră albă, ferestrele au pilaștri mici și frontoane triun­
ghiulare și semi-circulare, - toată biserica se sprijină, in afară, de pilaștrii falși
cu capiteluri corintiene foarte bogate incit totul dă un plăcut efect de frun­
ziș peste care stă cornișa cu modiglioni. Sus, turle de felurite dimensiuni, stau
pe trei trepte de tambururi, totul fiind ornamentat de astă dată oriental cu
firide oarbe, în treflă, in ogivă, în arc oriental trilobat. Ziduri masive și un
turn de piatră paralelipipedic străjuiesc această fantomă albă plină de
fantezie" 18)-
Intrați apoi in muzeul memorial I. Creangă din curte, unde fostul diacon
a locuit intre 1866-1872 și mergeți apoi prin Tg. Cucului, luînd-o apoi imediat
la dreapta pe Costache Negri, stradă pe care „o construcție pozitivă și origi­
nală prin aspectul ei în stil de feredeu turcesc, este biserica Sf. Sava (secolul
XIV) cu două turle joase, confundîndu-se cu tamburele și clopotnița scundă
de piatră ce pare mai degrabă un turn de observație-
Urcați-vă apoi pe deal, la mănăstirea Cetățuia, fost loc de refugiu în caz
de invazie. Aici se află palatul lui Duca-Vodă, admirabile bolți ogivale scunde
tivite cu nervuri de piatră și sprijinite pe stîlpi de piatră octogonali, cu capi­
teluri orientale și brîie mari de piatră încolăcită.
Veți admira, așadar, „sala gotică, cu două nave de la Cetățuia, formal
semănînd cu sala cavalerilor de la Hunedoara, însă pictată bisericește, sugerînd
scene de nuvelă negruzziană, exuberanțe de colori și sînge pe podele". De
pe vîrful dealului de-aici, ca și din turnul zimțat al Goliei, priviți „mirifica
panoramă a lașului, covor persan aruncat repede în scurta acalmie dintre două
răzmerițe, în care porțile întăriturilor se închideau repede, cu zgomot de drugi
și zăvoare".
Pe urmă, „după cîteva clipe de reculegere la mormîntul lui Creangă (de
la Eternitate) acest spirit ingenuu, educat de broderia Trei Ierarhilor șl de
frontoanele Goliei, odată ospiciu, acestea din urmă fiind simbolic în stare, prin
geometria lor, a pune rectitudine în mintea strîmbă a alienaților, mergem la
bujdeucă, în Țicău. Nu, orice-am zis și s-a zis, aceasta nu-i o locuință vred­
nică pentru un scriitor, oricît de cultivator de „țărânii". Și cînd te gîndești că
Creangă care a cumpărat-o în eră burgheză cu 50 de galbeni, pe numele Eca-
terinei Vartic, de la o Nastasie Ciogole, avea, prin 1877 și 1878, pricini de „îm­
presurate" cu vecinii, Mihalache Novac și Vasile Coca, pentru care făcea jal­
bă primarului !“
Vizitați, asemenea, și celelalte părți ale orașului și încredințați-vă că
„lașul a suferit în ultima vreme prefaceri în bine, uimitoare. Pe Păcurari, se
ridică, pe clina dinspre calea 23 August, mari blocuri muncitorești. Copoul a

18) G. Călinescu, art. cit.

 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 37

ieșit din starea de părăsire, și pînă la casa lui M. Sadoveanu e o impecabilă alee.
Orașul e curățat de vechiul jeg, descurcat, împlinit cu noi clădiri. Oricît
ne-ar atrage pitorescul, - încheie acad. G- Călinescu, notele călătoriilor sale
de studii, din care am citat cele" de mai sus - admit că acesta e drumul ade­
vărat, indicat de imperativul progresului și că mîine, cele cîteva puncte cardi­
nale istorice se vor desprinde mai bine dintr-un Iași modern, industrial și cul­
tural, sistematizat fără rppere cu trecutul".
Intr-adevăr, lașul timpurilor ce vin începem să-l vedem în ochii.
El trece pe străzile proaspăt curățate de gloduri, de pe Nicolina, din preaj­
ma Atelierelor „Ilie Pintilie" unde muncitorii construiesc nu de mult nu numai
vagoane, dar repară și complicate locomotive.
El trece pe strada Dr. C. I. Parhon, unde s-a construit recent un gigantic
frigorifer, și unde, pe locul unor mormane de moluz, s-a înălțat, alături de
fabrica „Țesătura", noua și marea filatură de bumbac.
El vine cu stilpii de beton ai liniei de înaltă tensiune ai sistemului ener­
getic al termocentralei de la Borzești și mînă curele de transmisie și motoare,
înfierbîntînd autoclavele la fabrica de anti-biotice, pornind gatere la combinatul
de materii lemnoase de la Ciurea, mișcînd malaxoare la fabrica de cărămizi
din Bucium, ori alimentînd fleyere, războaie și ringuri la fabricile „Victoria",
„Moldova tricotaje" și „Textila Roșie" și topind metale la turnătoria „25 Au­
gust", sudînd lagăre de tractoare la Centrul mecanic regional !
El trece pe strada Mohănescu, pe strada Elena Doamna și strada I. C.
Frimu, Aurora, Șorogari și Romană, pe strada Cuza Vodă și Marx, pe strada
Albineț și pe strada Sărărie, pe Tătărași și prin cvartalul Păcurari. Aici, în
locul maghernițelor surpate, se grupează mărețe și de-o remarcabilă eleganță,
noile calupuri albe ale blocurilor muncitorești cu lucii parchete în odăi, cu băi
căptușite cu faianțe și cu calorifere.
El trece pe lîngă vechi case cu peroane și colonade de la Copou și urcă pe
lîngâ distinsa Bibliotecă centrală, pe lîngă spațioasa universitate, pe lîngă mo­
numentalul spital tfegional „C. I. Parhon", în sus, spre Institutul Agronomic,
și-o ia tinerește mai departe la deal cu studenții îndrăgostiți pe sub teii um­
broși, pe la „Hanul Ancuței" din parcul Expoziției și de pe aleea M- Sadoveanu.
De-aici uneori, în după amiezi clare de vară se zărește cu ochiul coama
muntelui celui alb și nant al Carpaților Moldovei - Ceahlăul.
Pe-aici pe unde-or fi păscut, în urmă cu unsprezece decenii, bivolii boieri­
lor, caii slujitorilor Agiei și măgarii băieșilor, azi strănepoți de-ai lipiților pă-
mîntului clăcași și silnici hrănitori ai orașelor, au clădite pentru ei mari amfi­
teatre și bine utilate laboratoare în care învață să apere poamele pomăturilor
noastre de furiile iernilor, să sporească glutenul griielor, să înmulțească pute-
lile fosfaților și să crească mai din belșug și sfeclă de zahăr, și porumbul mai
în putere, și răsărită, mai dulci strugurii Cotnarilor, mai untoase brînzeturile
Dornei, mai bune de doniță vacile cîmpiilor Moldovei !
Pe-aici, prin dealul Copoului care nu mai e cum a fost, pe unde mult
treptăluita societate aristocratică a Moldovei de-acum un veac, ieșea pe la pa­
tru sau cinci ceasuri după amiază cu lungi șiruri de butci, de droște și de da-
tadaice la plimbare, unii scoborînd și călcînd iarba roasă de vite și ciolanele
38 ION ISTRATI

de cai morți ai poștei, s-au construit stadioane sportive și au răsărit în anii

din urmă peluze verzi în care rîd bătutele mixandre, în care toamna ard de
para roșie a florilor boghioase cane originare din îndepărtatele insule ale
Antilelor, iar pe trotuare și pe străzi s-au așternut covoare moi de asfalturi.
A fost odată la Iași ca niciodată.
Au fost odată vremi pe la 1850 cînd școlile roditoare despre care ne-a
lăsat aduceri-aminte Alecu Russo, stăteau doar in proiecte, în reglementuri
și hîrțoage.
Au fost odată vremi în care lașul constituia cel mai crud exemplu de
ingratitudine burghezo-moșierească.
Pe-atunci, lașul era pină-ntr-atîta scos din puterile lui de lucru, încit
clădirea Facultății de Medicină, de pildă, avea a aștepta 50 de ani pină să-și
vadă terminate cele două noi aripi, iar palatul administrativ avea a se repara
22 de ani în șir spre a se constata la sfîrșit că nu are temelii solide.
Pc-atunci, în grădina Copoului, în grădina „Strachina" din Păcurari, la
„Sans Souci", la „Pester", la „Longa vita", la „Rivalet" de la Socola, la
„Zaharia, „la Vila „Greierul", la Valea Adîncă, la Manta Roșie și pe la cele­
lalte grădini ale lașului se țineau lanț zaiafeturile boierești, iar artiști diletan-
ți recitau versuri comice, rămase și azi de pomină cum vorbeau despre pă­
trunderea în țară a capitalului străin :

„leb Herr von Kalikenberg

Tocmai din Berlin alerg
Mit bobe protection
Fiir grosse concession".

De lașul acesta mai istorisesc doar cărțile de de mult.

Cărțile care abia se scriu vorbesc însă despre un alt Iași.
E lașul nestinsului avînt de după cel de-al doilea război a toată lumea,
în care și tînăr și vîrstnic, miile și miile de muncitori, miile de elevi și stu-
denți, cresc odată cu creșterea tumultuoasă a vremurilor noi.
E lașul întinerit, încins de rouruscă și iederi sîngerii și gata de lucru în
fiecare dimineață, cu betonari, cu schele noi și cu mistriile meșterilor zidari!
E lașul democrației populare tot mai pretutindeni biruitoare în care ti­
neri brigadieri și ingineri, lipoveni, săpători cu tîrnăcopul și cu hîrlețul, fie­
rari și ștemuitori, mecanici și instalatori, au construit numai într-un singur
an de zile, noua conductă de la Prut, aducînd orașului apa cea dulce despre
care ne-a lăsat vorbă Dimitrie Cantemir spunînd că e „mai ușoară și mai să­
nătoasă decît toate cîte le cunoaștem".
E lașul trecuților ani, cu zile unice în toată a noaștră eternitate ca
August 23, ca 6 Martie 1945, ca 30 Decembrie 1947, ca 28 Martie 1948, ca 11
Iunie 1948 ori ca 3-5 martie 1949 !
E lașul Teatrului Național proaspăt înzestrat cu scenă turnantă dotat
cu orgă de lumini, suflat cu aursclipitor și îmbrăcat splendid cu purpură, e
lașul monumentelor atent restaurate 1
E lașul tipografilor comuniști care în 1944 au cules la zaț, cu vingalacul,
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 39

întîiul ziar ce-a apărut după Eliberare. E depoul lăcătușilor de la Nicolina

și-al țesătorilor din cartierul Țuțora școliți cu toții la universitatea socialis­
mului și din care s-au ridicat azi vrednici gospodari prin comune, directori
din SMT-uri și fabrici, studenți și ingineri, activiști de partid și generali în
armată.
E lașul în care tînăra operă de stat și Filarmonica „Moldova" și Tea­
trul Evreesc de stat și Teatrul de Păpuși șr Studioul de radio, cinematogra­
fele și cartea și presa au ieșit, ca pretutindeni în țară, sub toate bunele lot
înfățișări, din rîndul instrumentelor obișnuite de cultură, fiind înălțate la ros­
turile lor glorioase de purtătoare ale idealurilor noastre socialiste-
Iubim din tot sufletul acest Iași democrat și popular !
E lașul care pornind de la ideile călăuzitoare ale cincinalelor noastre,
scrie cu slove roșii la poemul slăvit al dreptului nostru la slava comunistă I
E lașul care pleacă de sus, din deal de ia politehnica „Gh. Asachi" de
la riglele de calcul, de la compasurile și de la echerele studenților care schi­
țează pe hîrtia de calc proiecte de sistematizare socialistă și ale căror desemne
se pot citi în liniile celui de pe urmă apartament ce se înalță în roșu pe șesul
din spatele gării Nicolina.
E lașul din 1947, cînd, într-o iarnă cu îmbelșugări de omături ce vesteau
mugurii rodurilor viitoare, se alcătuia în orașul înfometat și harnic, parcă a-
nume în ciuda desperării cîtorva literatori cu etichetă și cu mintea împrăști­
ată, ce răgușeau vorbind graseiat despre „criza culturii romînești", - un ce­
naclu literar. Era primul atelier literar ieșean de după eliberarea noastră na­
țională, în care se zămisleau, se însăilau și se discutau întîile stihuri și po­
vestiri ale unor anonime, dar nădăjduielnice vocații. Drept aceasta, cenaclul
de-atunci s-a oferit ca o tribună de afirmare a unor daruri artistice ce abia se
prefigurau și se străduiau, militînd, cu lipsa de experiență explicabilă orică­
ror începuturi, pentru poemele de foc ale veacului nostru, pentru cronica ne­
asemuitului elan pe care îl trăim, pentru contemporaneitate.
Din sămînța cultivată acolo a răsărit apoi revista ieșeană „Pentru pace
și cultură Luptăm" (1949), Almanahul literar „lașul nou" cu apariție trimes­
trială (1950-1953) și după aceea actuala revistă a Uniunii Scriitorilor din RPR,
„lașul literar".
Prin lașul tinereții noastre literare de-atunci a trecut și s-a oprit înde­
lung într-un rînd, închinîndu-se la umbrele care s-au ridicat și au pășit prin
luminile solemne de altă dată, un băiețandru de numai 14 ani, aidoma unui
sol al tainei, venit de pe tărîmuri de lingă apa Moldovei. Poate îl adusese
glasul chemărilor ca în legendă ale lui M. Sadoveanu ori Geo Bogza și era
astfel cel mai din urmă sosit.
Toamna aceea veche a lui 1950 i-a văzut atunci obrajii albi cum îi cașul
și a luat aminte la ochii lui isteți și negri.
Cît e de-atunci ? !
Nu-i tare mult de-atunci !
Prin anotimpurile lașului de-atunci a poposit și s-a arătat în simplitatea
sa poetul Nicolae Labiș. Pe unde a călcat el, florile celor de pe urmă primă­
veri și toamne încă nu s-au ofilit 1
40 ION ISTRATI

Prin Copoul în care a întîrziat el, trec azi școlarii cei mici de la gră­
dinița din cartierul CFR „Aurora", recitîndu-i versurile care cîntă :
„Este-o grădină liniștită
Și-ntr-însa doarme-un tei bătrîn.
Venea aici odinioară
Cel mai vestit poet romîn-
Pe-atunci era urît în lume
Și erau zmei și răi pitici.
Poetul, alungat de-aceștia,
Venea în liniștea de-aici.
Cu pașii lui înceți și mîndri,
Venea cînd teiul înflorea.
Venea îngîndurat și palid,
Cînd toamna teiul scutura.

Gîndiți-vă la Eminescu,
Cel mai iubit poet romîn,
Privind grădina liniștită
In care doarme-un tei bătrîn 1“

Ați fost vreodată la Iași ? !

Veniți odată !
Vcniți primăvara cînd pe deasupra blocurilor în care-s căminele studen­
țești din dealul Copoului fîlfîie scurt cucul.
Veniți vara și ascultați cum seara, la răsăritul lunii, prind să bată, în
tufărișurile de la iazul Ciricului, privighetorile.
Ori toamna cînd se coc strugurii viilor și cînd pe strada Lăpușneanu a-
miroase a must de poamă coarnă.
Sau iarna, cînd Miron Costin cel de pe statuie poartă cușmă albă de
omăt și cînd în vale la Țicău, pe lîngă bojdeuca celui ce-a pus în faguri
mierea poveștilor de pe la noi, se-ntemeiază săniușul.
De bună seamă, veți afla la Iași și multe altele despre care cărțile încă
n-au avut cînd să istorisească.
Ba, unele din cele pe care le veți vedea și pe care le știm și noi : s-ar
putea să nu vă placă.
Zic însă împreună cu Labiș - poetul din „Manifest".
„Anii sînt aspri ; sînt timpuri de muncă-ncordată,
Toți ne-ntrebăm de n-am dat pîn-acum prea puțin ;
Nu-i încă ora odihnei din plin meritată
Totuși mai bem în răstimpuri o cană de vin,
Cîntecul, florile-și au partea lor în viață,
Totul ni-i drag și alegem din toate ceva ;
Știm că prin vreme se-apropie ziua măreață
A marii victorii și-acum ne trudim pentru ea 1“
 IAȘUL TINEREȚII NOASTRE 41

O, Iași al patriei mele I

Orice s-ar zice, în tine, bate, în sfîrșit, ritmul cel nădăjduit de secole al
zorilor senine, cum bate aducător de rodnicii, peste întreaga Romînie.
O, patria mea slăvită, plînsă și liberă visată de Alecu Russo și de cei
mai buni feciori ai tăi !
„Deci timpul sosit-a, precum a nădăjduit cel ce-a scris cîntarea cîntări-
lor tale !
Semne s-au ivit pe ceriu... pămîntul s-a clătinat de bucurie. .. și toate
popoarele s-au deșteptat. Ești frumoasă, ești avuțită-. . țara mea... ai co­
pii mulți la număr care te iubesc... ai cartea de vitejie a trecutului și viito­
rului înaintea ta . .. slobozenia însutește puterea • . . Slobozenia cea bărbată
și luminoasă, sau puternică și cu rădăcină țeapănă și adine înfiptă în pămînt...
munca e bogăție vecinică ... Care e mai mîndră decît tine între toate țările
semănate de Domnul pre pămînt ? Care alta împodobește în zilele de vară cu
flori mai frumoase, cu grîne mai bogate 1“
Și cîte din aceste semne, frumusețuri, avuții și podoabe ale patriei în­
tregi nu sînt și ale lașilor tinereții noastre celei fără de sfîrșit ?