Rugăciunea Postului Mare †

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,

Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire
şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie.
(o metanie mare)
Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie,
slugii Tale.
(o metanie mare)
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele
şi să nu osândesc pe fratele meu,
că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
(o metanie mare)
Apoi de trei ori stihurile următoare (cu câte o inchinăciune la fiecare stih):
Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului.
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul.
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule miluieşte-mă.
Fără de număr am greşit, Doamne iartă-mă.
Se rosteşte din nou rugăciunea, cu câte o închinăciune la primele două strofe,
iar la ultima cu metanie mare.

- Metaniile şi închinăciunile sunt o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de

rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Ele simbolizează căderea lui
Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara Crucii,
urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.
Metanie mare – este însemnarea cu Sfânta Cruce şi apoi aplecarea cu evlavie a corpului,
atingând cu genunchii, palmele şi fruntea pământul.
Închinăciune (sau metanie mică) – este însemnarea cu Sfânta Cruce şi apoi aplecarea
cu evlavie a corpului, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii.
„Dacă omul nu se va îndrepta către pocăinţă și nici nu va lua aminte la păcatele
sale, nici că se va mântui vreodată de ele. Neluând aminte la propriile păcate, el le va vedea
doar pe cele străine si le va osândi, pentru a mări prin aceasta încă şi mai mult starea lui de
păcat şi spre a fi osândit de Dumnezeu fără milă, pentru că el însuşi nu a arătat milă.
Concluzia e următoarea: ia aminte la păcatele tale şi-ţi va pieri pofta să mai
priveşti la cele străine! Osândeşte-te pe tine şi vei înceta să mai osândeşti pe alţii! Vezi ce fel
de iad te aşteaptă, şi atunci nu te vei mai gândi înainte de vreme să trimiţi pe alţii în el prin
osândirea cea plină de răutate!”
(Părintele Arhimandrit Serafim Alexiev, 1912-1993, teolog erudit, profesor doctor în
Teologie Dogmatică și slujitor devotat al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria)

Sf. Cruce în filigran Pr. Arhim. Serafim Alexiev

Rugăciunea de pocăinţă a Postului Mare

Perioada Postului Sfintelor Paşti este o perioadă în care suntem chemaţi la pocăinţă, la
mai multă milostenie şi rugăciune. Specifică acestei perioade de asceză este Rugăciunea
Sfântului Efrem Sirul, o rugăciune simplă, dar de o mare profunzime. Este socotită
Rugăciunea Postului Mare, întrucât este o rugăciune de umilinţă şi de adevărată smerenie.
Este însoţită de metanii, ca formă de eliberare a noastră de sub stăpânirea păcatului şi a toată
răutatea din noi.
Dacă nu ne pocăim, nu simţim bucuria iertării şi deci, bucuria Învierii. Învierea
nu este un spectacol exterior, este în primul rând o bucurie interioară. Şi dacă ne-am cerut
iertarea păcatelor şi Dumnezeu ne-a oferit-o ca urmare a pocăinţei, atunci simţim bucuria
interioară a prezenţei lui Hristos Cel Înviat, în inimile noastre.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul sintetizează întreaga lucrare a omului în ascensiunea sa
duhovnicească spre mântuire, recapitulând într-un mod unic toate elementele pozitive şi
negative ale pocăinţei şi constituie o adevărată verificare pentru ostenelile noastre personale
de-a lungul Postului, în scopul eliberării de slăbiciunile sufleteşti ce ne împiedică să ne
întoarcem către Dumnezeu.
Rânduiala Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul se face în toate zilele Postului Mare, iar
creştinii o adaugă la pravila lor de rugăciune, dimineaţa şi seara. Cei mai evlavioşi şi
râvnitori, o pot rosti cu mintea şi în alte momente ale zilei, câştigând astfel multă smerenie şi
mângâiere sufletească.
Să rugăm pe Hristos Domnul să simţim atât pocăinţa, cât şi bucuria care ne vin prin
rugăciune, să simţim atât iertarea păcatelor, cât şi dulceaţa rugăciunii.

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele...

Iarăși și iarăși ne spune cuvântul lui Dumnezeu: Domnul lucrează în fel și chip.
Nu îl lasă pe om în pace, căci în această părută pace a sa omul ajunge nesimțitor, iar pământul
inimii lui, uscat și tare, ajunge până la urmă să nu mai poată primi cuvântul lui Dumnezeu.
Acesta se atinge numai de suprafață, cum se arată în parabola despre semănător (Matei 13), și
piere fiindcă pământul nu l-a primit în sânul său.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile prin care afânează și înmoaie
acest pământ tare, făcând în el loc cuvântului Său!
Nevoile, bolile, supărările, necazurile din care nu putem să găsim ieșire, tot ce ne arată cât
suntem de săraci și neputincioși, sunt plugul lui Dumnezeu care întoarce brazda în pământul
inimii noastre, sunt cercetări ale Lui. El vrea să taie brazde adânci în acest pământ nesupus și
lipsit de viață, pentru a-l face în stare să primească sămânța vie.
Brazdele adânci ale frângerii inimii și recunoașterii propriilor păcate fac
pământul inimii prielnic pentru primirea cuvântului dumnezeiesc: aceasta este
însemnătatea și roada postului în care intrăm spre pomenirea postului de 40 de zile pe care
l-a ținut pentru păcatele noastre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și în Vechiul Testament a
fost de multe ori rânduit
post pentru ca oamnenii să-și vină în fire, să se smerească, să-și recunoască păcatul, să și-l
mărturisească și să se lepede de el. De aceea ne rugăm și noi acum: Dăruiește-mi ca să-mi
văd greșalele mele!
Repetăm asta în genunchi, cu metanii, de multe ori, dar cum și pentru ce? Nu
cumva doar pentru a spune cu gura că vrem să ne vedem păcatele, iar cu sufletul nici măcar să
nu ne uităm la ele ori, uitându-ne în treacăt, după aceea să le ținem și mai aproape de inimă și
să nu ne despărțim de ele nicicând? Nu cumva doar ca să ne acoperim mai repede rănile, să le
ascundem de ochii noștri și de ai celorlalși, lăsându-le acoperite dar mirosind dezgustător și
izvorând puroi în inimă?
De ce să-mi văd greșalele mele? Oare doar ca să le tăinuiesc iar în
suflet și să mă împac și mai liniștit cu rănile mele ucigătoare? Satana ascunde de noi cu râvnă
aceste răni, le oblojește cu cârpe murdare, sub care rănile fac tot mai mult puroi, stricându-ne
sufletul. Dumnezeu descoperă rănile, fiindcă El este Doctorul sufletelor; le dezgolește,
sfâșiind cârpele ca să se vindece! Asta cerem rugându-ne: Dăruiește-mi ca să-mi văd
greșalele mele!
Trebuie doar să rostim cu sinceritate asta și să nu ne privim cu ușurătate păcatul care
L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu!
Așadar, dăruiește-mi să-mi văd greșalele mele, să mă pătrund de recunoașterea
lor, să le urăsc și să mă lepăd pentru totdeauna de ele! Amin!

(din cartea - Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele
anului, editura Sofia, 2008, autor anonim, traducere din limba rusă Boris Buzilă)

Temă: încercați să memorați rugăciunea Sfântului Efrem Sirul și să vă rugați

după modelul prezentat mai sus pe toată durata Postului Mare!
 Sfântul Cuvios Efrem Sirul
(aprox. 306-379)

Marele Sfânt Părinte al Bisericii Creștine Răsăritene, viețuitor în nordul vechii

Mesopotamii, născut în cetatea Nisibe (astăzi în Turcia, provincia Mardin, aproape de granița
cu Siria), a fost contemporan și prieten cu Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul
Cezareei Capadociei, în secolul al-IV-lea, secolul de aur al Bisericii Creștine, pentru marea
credință a creștinilor mărturisită până la mucenicie † .
Istoricul creștin de limbă greacă, Sozomen (aprox. 375-450) ne relatează că Sfântul
Efrem a scris peste trei milioane de versuri. Din scrierile sale s-au pastrat peste patru sute
de imne, iar pe lângă nenumăratele scrieri lirice, sfântul a scris si omilii în versuri.
Scrierile în proză sunt comentarii biblice la cărțile Facerea, Ieșirea, Faptele Apostolilor,
Epistolele Sfantului Pavel) și apologii împotriva ereticilor1 vremii sale.

1
Eretic = persoană căzută în erezie, adică în rătăcire de la adevărul de credință.