invitatielaortodoxie.wordpress.

com

Rugăciune de pocăinţă – a Sfântului

Anastasie Sinaitul

12-15 minutes

Să ştie tot creştinul, că dacă această rugăciune o va zice

în fiecare seară, cu umilinţă şi cu durere în suflet pentru
păcatele făcute, chiar dacă ar veni asupra lui înfricoşatul
ceas al morţii în această noapte, se va izbăvi de muncile
iadului cu mila Milostivului şi Bunului Dumnezeu.

***
*

Îndurate şi Multmilostive Doamne, Iisuse Hristoase,

Dumnezeul meu, Cel Ce ai venit în lume să mântuieşti pe
cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă
pe mine mai înainte de sfârşitul meu.

Ştiu că înfricoşată şi straşnică judecată mă aşteaptă pe

mine, înaintea a toată zidirea, când şi toate lucrurile mele
cele întinate şi spurcate, arătate se vor face. Că neiertate
cu adevărat şi nevrednice de iertăciune sunt, ca cele ce
covârşesc cu mulţimea nisipul mării.

Pentru aceasta îndrăznesc, o, Stăpâne, a face cerere de

iertare pentru ele. Că mai mult decât toţi oamenii am
greşit Ţie; mai mult decât curvarul, în desfrâu am vieţuit.
Mai mult decât cel cu zece mii de talanţi, dator Ţie m-am
făcut. Mai mult decât vameşul, rău am vămuit. Mai mult
decât tâlharul, pe sine-mi m-am omorât. Mai mult decât
desfrânata, cu iubitorul de curvie am curvit. Mai mult
decât ninivitenii, fără de căinţă am greşit.

Mai mult decât pe Manase, fărădelegile mele au covârşit

capul meu şi ca o sarcină grea s-au îngreunat peste
mine, şi m-am chinuit, şi m-am gârbovit până în sfârşit.

Că pe Duhul Tău cel Sfânt l-am mâhnit. Că poruncile Tale

nu le-am ascultat. Că bogăţia Ta am risipit-o. Că darul
Tău l-am mânjit. Că sufletul meu, lucrul cel mai cinstit
după lucrul Tău, l-am spurcat.

Căci vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăinţă, cu

vrăjmaşii tăi împreună am vieţuit-o. Că nicio poruncă a
Ta nu am păzit. Că haina mea cu care m-ai îmbrăcat, cu
totul am întinat-o. Că făclia dreptei socoteli, am stins-o.
Că faţa mea, pe care ai strălucit-o, întru păcate am
făcut-o netrebnică. Că ochii mei, pe care i-ai luminat, de
voie i-am orbit. Că buzele mele, pe care de multe ori cu
dumnezeieştile Taine ale Tale le-ai sfinţit, cu cuvinte de
ruşine le-am spurcat.

Şi ştiu că stau cu adevărat înaintea înfricoşatului Tău

scaun ca un osândit, eu preaspurcatul. Ştiu că atunci
toate cele lucrate de mine se vor vădi şi nimic nu se va
ascunde înaintea Ta.

Pentru aceasta mă rog Ţie, Preaîndurate şi

Multmilostive, Iubitorule de oameni, Doamne, nu cu
mânia Ta să mă mustri pe mine. Nu zic să nu mă cerţi,
căci cu neputinţă este aceasta pentru faptele mele, ci cu
mila Ta să mă mustri pe mine.

Voi dobândi aceasta de la Tine, dacă nici cu mânia Ta,

nici cu urgia Ta, nu mă vei certa pe mine, nici le vei arăta
pe acestea înaintea arhanghelilor şi a oamenilor, spre
ruşinea şi ocara mea.

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Dacă

mânia vreunui împărat stricăcios, nimenea nu o poate
suferi, cu cât mai vârtos voi suferi eu, ticălosul, mânia
Ta, a Domnului meu. Doamne, nu cu mânia Ta să mustri
pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.

Ştiu pe tâlharul că a cerut şi îndată a dobândit iertare de

la Tine. Ştiu pe desfrânata care cu tot sufletul s-a
apropiat şi a fost iertată. Ştiu pe vameşul, că din adânc a
suspinat şi s-a îndreptat. Iar eu, preaticălosul, pe toţi
covârşindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu
pocăinţă.

Pentru că nici nu am lacrimi de pocăinţă; nu am

mărturisire curată şi adevărată; nu am suspin din
adâncul inimii; nu am suflet curat; nu am dragoste după
Dumnezeu; nu am sărăcie duhovnicească; nu am
rugăciune neîncetată; nu am înfrânare de patimi în trup;
nu am curăţenie a gândurilor; nu am voinţă plăcută lui
Dumnezeu.

Deci, cu care faţă sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?

Doamne, nu cu mânia Ta să mustri pe mine. De multe
ori, Stăpâne, m-am făgăduit să mă pocăiesc. De multe
ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar afară ieşind,
îndată mă poticnesc în păcat.

De câte ori m-ai umilit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori

îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am întors. De câte ori
m-ai ridicat, iar eu iarăşi, alunecând am căzut! De câte
ori pe mine m-ai ascultat, iar eu pe Tine nu Te-am
ascultat. De câte ori m-ai dorit, iar eu nicidecum nu Ţi-
am slujit Ţie. De câte ori m-ai cinstit, iar eu nu Ţi-am
mulţumit. De câte ori, ca un Bun Părinte, pe mine cel ce
păcătuiam, m-ai rugat şi ca pe un fiu m-ai sărutat şi
braţele deschizându-mi-le mie, ai strigat:

,,Scoală-te nu te teme, stai, iarăşi vino, nu te înfrunt, nu

mă scârbesc, nu te lepăd, nu îngâduiesc să fie împietrită
zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit
cu mâinile Mele şi M-am îmbrăcat întru el; pentru care
Mi-am vărsat sângele.

Nu mă întorc dinspre oaia cea cuvântătoare ce s-a

pierdut, când vine către Mine; nu pot să-i iau cinstirea
cea dintâi; nu pot să n-o număr cu cele nouăzeci şi nouă
de oi. Că numai pentru aceasta M-am pogorât pe
pământ şi am aprins făclia, adică trupul Meu, şi am
măturat casa, şi am chemat prietenii, pe puterile cereşti,
să ne veselim pentru aflarea ei”.

Deci pe toate unele ca acestea, ca un Bun şi Iubitor de

oameni, mi le-ai dăruit mie, Stăpâne. Iar eu ticălosul, pe
toate defăimându-le, în ţară străină şi depărtată a
pierzării m-am dus.

Ci Tu, Preabunule, iarăşi mă întoarce şi să nu Te iuţeşti

asupra mea, ticălosul, Doamne; nici cu mânia Ta să mă
mustri, Milostive, ci mai îngăduieşte-mă încă. Nu Te
grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici a
porunci să mă secere înainte de vreme din viaţa aceasta;
ci dă-mi soroc al vieţii; şi mă povăţuieşte la pocăinţă,
Doamne; şi nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine,
Stăpâne, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi.
Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt cu sufletul,
cu gândul, cu socoteala şi cu voinţa mea, au lipsit întru
deşertăciune zilele mele toate şi sfârşitul a sosit.

Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, cel ce cu

nevrednicie bat şi nu-mi închide mie uşa milostivirii Tale.
Că de vei închide Tu, cine-mi va deschide? De nu mă vei
milui Tu, cine-mi va ajuta? Nimeni altul, nimeni, fără
numai Tu, Cel din fire milostiv şi îndurat.

Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Pentru că

m-a slăbit vrăjmaşul şi neputincios şi zdrobit nu poate să
se vindece singur cel zdrobit, nu poate să-şi ajute luişi.
Deci, miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt.

Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a

tulburat şi s-a zdrobit sufletul meu. Deci, cel zdrobit cu
oasele nu poate să se scoale şi să caute pe doctor; nu
poate să alerge şi să scape de vrăjmaş. Tu, dar, mă
caută, Stăpâne, Cel Ce ai venit să cauţi oaia cea
pierdută. Tu mă cercetează pe mine cel ce am căzut
între tâlhari, că nu numai rănit, ci cu totul mort m-au
lăsat.

Deci, vindecă-mă, Doamne, că neputincios şi putred m-a

făcut vrăjmaşul. Iar cel neputincios şi putred cu totul
zace jos; cu totul este aruncat ca un stârv ticălos; numai
cât cheamă pe doctor; numai cât strigă pe izbăvitor;
numai cât caută împrejur cu ochii, când va veni şi-l va
cerceta pe el, Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi
îndreptează pe cei supăraţi, şi mântuieşte pe cei
deznădăjduiţi.

Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi

sufletul meu s-a tulburat foarte. Tulburarea trupească şi
sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne. Că în patimi
trupeşti am căzut, trupul şi sufletul batjocură dracilor
l-am făcut.

Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele cele

ce încheie omul cel dinlăuntrul. Şi care sunt acestea?
Credinţa, nădejdea, înţelepciunea, dreptatea, înfrânarea,
evlavia, blândeţea, smerita cugetare şi milostivirea.
Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne.

Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi

sufletul meu s-a tulburat foarte. Căci văd de aici că a
sosit ceasul sfârşitului meu şi sufletul meu s-a tulburat.

Văd calea cea lungă şi grea către cele de acolo şi pe

mine că nu sunt pregătit pentru dânsele; şi sufletul meu
s-a tulburat foarte. Văd pe Judecătorul că îmi cere şi nu
pot să-i plătesc; şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd
pe vicleanul ca-mi scrie zapisul meu şi pe chinuitori că
scrâşnesc asupra mea; şi sufletul meu s-a tulburat
foarte.

Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul; şi sufletul meu

s-a tulburat foarte. Căci cu totul şi tot m-am umplut de
tulburare şi întunecare; mă înviforez, şi mă cutremur, şi
mă înfricoşez, şi mi se rup cele dinlăuntrul şi nu ştiu ce
să fac sau cu ce faţă să văd pe Judecătorul meu. Mă
întunec, mă tulbur, mă necăjesc şi nu mă pricep şi de
aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.

Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, şi

sufletul meu s-a tulburat foarte. Vicleanul nu încetează a
mă supăra; vrăjmaşii mei nu slăbesc de a mă lupta;
războiul cel dintru mine, al trupului, mă aprinde
totdeauna; gândurile cele viclene, nicidecum nu se
astâmpără. Şi Tu, Doamne, până când? Iată, vezi,
Doamne, toate cele ale mele sunt nedumerite şi
ticăloase. Iată vezi împotrivirea aceasta a mea şi
războiul trupului şi cuptorul patimilor şi slăbiciunea
puterii sufletului meu. Pentru aceasta, Doamne, până
când nu Te milostiveşti; până când nu grăbeşti; până
când nu cauţi; până când treci cu vederea? Doamne,
întru mila Ta, mântuieşte-mă! Nu mă trece cu vederea pe
mine nevrednicul, pentru mila Ta. Căci tecerea cu vedera
a Ta se face cădere a mea, Stăpâne.

Pentru aceasta, întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul

meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta! Ca un Îndurat,
miluieşte-mă. Ca un Milostiv, îndură-Te. Ca un Iubitor de
oameni, mântuieşte-mă, pentru mila Ta, iar nu pentru
lucrurile mele, că sunt rele. Nu pentru ostenelile mele că
sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele,
că sunt spurcate şi necurate; ci pentru mila Ta,
Multmilostive, Doamne, mântuieşte-mă.

Dacă voieşti să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi

aduc asupra mea că sunt vrednic de moarte. Deci,
mântuieşte-mă pentru mila Ta. La iubirea Ta de oameni
scap, Preabunule. Nu am ce să-Ti aduc Ţie vrednic.

Milostenie cer, să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de

cuvintele Tale, Doamne; că se pleacă gândul omului cu
dinadinsul spre cele rele din tinereţile lui şi omul
deşărtăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec. Şi
nimenea nu este curat de întinăciune. Şi că întru
fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica
mea. Că de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimeni
nu va putea suferi, Doamne.

Pentru aceasta, mântuieşte-mă pe mine nevrednicul

robul Tău, pentru mila Ta, iar nu pentru lucrările mele. Că
de vei milui pe cel vrednic, nu este nicun lucru minunat;
de vei mântui pe cel drept, nu este niciun lucru străin.

Mântuieşte-mă pe mine pentru mila Ta, Doamne. La

mine arată milostivirea Ta, Stăpâne. Spre mine măreşte
mila Ta de oameni, Sfinte. Arată peste mine milele Tale
cele dintru început, Doamne, că pe cei drepţi şi pe cei
păcătoşi miluieşti. Să nu biruiască răutatea mea pe
bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul
Tău. Că de vei voi să Te judeci cu mine, se va astupa
gura mea, neavând ce să grăiască sau ce să răspundă.

Pentru aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să

cumpăneşti păcatele mele cu îngrozirea Ta şi întoarce
faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele
şterge-le. Şi mă mântuieşte pentru mila Ta, Doamne. Şi
mila Ta să-mi urmeze în toate zilele vieţii mele; să-mi
urmeze mila Ta, Doamne, mie, celui rău care m-am
abătut de la Tine, cela ce de-a pururea fug de la Tine şi
către păcat de-a pururea alerg.

Aceasta numai cer şi mă rog, şi mă smeresc:

mântuieşte-mă pentru mila Ta. Mântuieşte-mă mai
înainte de a merge la judecăţile cele de acolo sau mai
vârtos să zic adevărul, la muncile cele de acolo; unde nu
este pocăinţă, nici mărturisire. Că în iad cine se va
mărturisi Ţie?

Pentru aceea, mântuieşte-mă pentru mila Ta, că nu este

întru moarte cela ce te pomeneşte pe Tine, nici în iad
cela ce se mărturiseşte Ţie. Că acolo nu este pocăinţă,
nici nu este iertare celor ce aici nu se pocăiesc, nici nu
se mărturisesc.

Pentru aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul

Tău, care mă mărturisesc Ţie şi mă pocăiesc. Şi nu
pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta, Doamne; căutaţi
şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide vouă; şi oricâte veţi
cere, crezând, veţi lua. Pentru aceea, mântuieşte-mă
pentru mila Ta, iubitorule de oameni, Stăpâne. Ca şi întru
mine să se slăvească numele Tău Cel Preasfânt şi
Preaslăvit, Doamne, Dumnezeul meu, Care pentru mine
Te-ai făcut ca mine. Ca şi eu împreună cu toţi sfinţii
numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine, Iisuse Hristoase,
Preabunule şi Iubitorule de oameni, Doamne, Dumnezeul
meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu
Preafântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de pocăinţă a Sfântului Anastasie Sinaitul  în

Trei rugăciuni foarte folositoare de suflet, pp. 3-36.

Să ne fie spre mântuire.

Elena Bucur