Hușanu Constantin

Biografii pungeștene

Monografie sentimenală

Editura PIM Iași 2020

1
Tehnoreactare: Constantin Hușanu
Corectură: Aurora Hușanu
Colaboratori cu un sprijin susținut la apariția acestei cărți:
- Ștefan Cațâchi, istoric
- Boboc Pungeșteanui.

2
Hușanu Constantin

Biografii pungeștene
Monografie sentimentală

Editura PIM Iași 2020

3
ISBN, CIP.

4
Moment istoric la Pungești

Primarul comunei Pungești, Voina Vasile, a

reușit sã organizeze douã zile de vis, timp în care
localnicii au petrecut pânã la înserat. Pe lângã concerte,
micul bâlci amenajat în apropierea primãriei și
taifasurile de la mesele teraselor, pungeștenii au
sãrbãtorit și valorile literare din comunã. În cadrul unui
simpozion cultural, pe care organizatorii îl considerã
unic în zona județului Vaslui, au fost invitați mai mulți
scriitori ce au vãzut lumina zilei în arealul comunei.
Scriitori precum Ștefan Boboc (Pungeșteanu),
Constantin Bordeianu, colonel r. Olga Elionora Loghin și
Georgeta Simion și-au prezentat lucrãrile literare și
sursele lor de inspirație, în care se regãsea și comuna
5
Pungești. Promotorii acestei acțiuni au fost etnologul Dan
Răvaru și consilierul local al Comunei Pungești, prof. Ștefan
Cațâchi, împreunã cu scriitorul pungeștean Ștefan Boboc
Manifestarea a fost sursa unei idei cu bătaie lungă:
cuprinderea fiilor istoricei localități apăruți pe teritoriu
communei Pungești, de când există informații și până în zilele
noastre. Și am pornit în căutarea lor. Așa s-a născut monografia
sentimentală „Biografii Pungeștene”. Dar mai întâi câteva date
despre istoricul Pungeștilor:
„Biografii pungeștene”, titlul cărții noastre, și cuprinsul
ei, nu poate fi transcrisă fără a începe cu localizarea
monografiei, practic cu Actul de naștere al acestei localități
milenare, după cum o probează descoperirile arheologice.
Multă vreme, Pungeștiul exista acolo, pe Valea Racovei, dar îi
lipsea un certificat de naștere, o confirmare documentară și
iată că prin anul 2002, un cercetător redutabil, Dan Răvaru, îl
scoate din anonimatul pământului mut și îi publică Buletinul de
identitate în lucrarea sa „Cartea întâia a Racovei”, în care,
dincolo de punerea în pagină a unor date din documentele
vechi privind atestările istorice ale localităţilor, de
coordonatele geografice, geologice, arheologice, de ocupaţiile
băştinaşilor, de credinţe, biserici etc. aflăm multe date
privitoare la trecutul nostru cultural. Poeţi, prozatori, oameni
de ştiinţă, pictori, artişti de renume, care au viețuit pe
meleagurile târgului de astăzi și de ieri, ca marii cărturari ai
vremilor trecute, și care îşi află locul în acestă carte, spre
cunoaşterea lor de către cei ai căror viaţă a avut ceva comun cu
ei. Unele dintre date sunt cu totul inedite, și pun în lumină un
trecut de înaltă spiritualitate.

6
 Este exact ce ne trebuia, un început de pe scara istoriei
pe care să-l continuăm până în zilele noastre. Și iată începutul,
actului de naștere documentară descoperit de Dan Răvaru:
„1437 (6345) mai 15 Vaslui. Din mila lui Dumnezeu, noi
Ilie Voievod, fratele domniei mele Ștefan Voievod, domnii Țării
Moldovei, facem cunoscut, că această carte a noastră, tuturor
celor care o vor vedea sau vor auzi citindu-se că această
adevărată slugă a noastră, pan Tofan, ne-a slujit cu dreaptă și
credincioasă slujbă. De aceea noi, văzând dreapta și
credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita
noastră milă și i-am întărit drept credincioasa lui vislujenie,
cinci sate pe Racova, anume: Pungești, unde este casa lui, alt
sat mai sus, Gârcinești, al treilea sat Luscești, al patrulea sat,
unde este Cursec, al cincilea sat, unde este văratecul lor vechi
din veac. Toate acestea să fie lui uric, cu tot venitul, lui, și
copiilor lui, și nepoților lui, și răstrănepoților, și întregului
neam, neclintit niciodată în veci. Iar hotarul acestor cinci sate
să fie cu toate hotarele lor vechi, pe unde au folosit din veac,
însă începând de la cei patru stejari, apoi drept la Dealul
Racovei, până la Dealul Stemnicului, apoi la Dealul Lipovei, la
deal, drept la cei patru stejari numiți mai înainte, la Racova.
Acesta le este tot hotarul. Iar la acesta este credința domniei
noastre, a mai sus scrișilor Ilie Voievod și Ștefan Voievod și
credința boierilor noștri: credința panului Vâlcea și a copiilor
lui, credința Panului Giurgiu de la Frătăuți și a copiilor lui,
credința panului Cristea și a copiilor lui, credința panului Isaia
și a copiilor lui, credința panului Hudici vornic și a copiilor lui,
credința panului Neagoe logofăt și a copiilor lui, credința
panului Negrilă și a copiilor lui, credința panului Giurgiu
Piatră, credința panului Duma, vornic, credința panului

7
Simeon Turcul și a copiilor lui, credința panului Pătru Ștefan,
credința panului Costea a lui Dragoș, credința panului Șteful al
lui Jumătate și a fratelui său pan Mândrea, credința panului
Lazăr și a panului Stanciu postelnic, credința panului Dumă a
lui Limbădulce, credința panului Bogdan stolnic, credința
panului Beloșceasnic, credința panului Dumă a lui Isaia,
credința panului Costici postelnic, credința panului Costea
ceașnic, credința panului Albu, credința panului Stanciu comis,
credința panului Dienici spătar și credința tuturor boierilor
noștri mari și mici. Iar după viața noastră, cine va fi domn al
țării noastre, Moldova, din copiii ori frații noștri, sau din
neamul nostru, oricine, pe cine îl va alege Dumnezeu să fie,
acela să nu clintească dania noastră, ci să o întărească, pentru
ce le-am dat pentru credincioasa lor slujbă. Iar pentru mai
mare întărire a tuturor celor de mai sus scrise, am poruncit
slugii noastre credincioase, pan Oancea, logofăt, să atârne
pecetea noastră la această carte a noastră. A scris Sima, în
târgul Vasluiului, în anul 6345 -1437 luna mai. 15.”
Aici sunt strămoșii noștri, oameni de viță nobilă cărora
domnitorii Moldovei îi înzestrează cu moșii, le bat în cuie
dreptul asupra acestor pământuri moștenite de când e lumea,
călcate în picioare de hoarde cu hrana sub șeaua calului.
În filele următoare, ne-am propus să înveșnicim
personalitățile pungeștene cu talente literare, artistice,
științifice de excepție apărute sau încă necuprinse în lucrarea
domnului Dan Răvaru „Cartea întâia a Racovei”, care au viețuit
pe pământurile Pungeștiului și se trag spiritual din seva
mirculoasă a acestor locuri născătoare de creatori deosebiți și
care merită să rămână în memoria prezentă și viitoare a
mentalului românesc. O parte din ei se regăsesc în fotografia

8
care deschide monografia. Ceilalți, pierduți prin arhive,
biblioteci, lucrări științifice sau de artă vor veni în paginile
următoare spre cinstea și onoarea locului de baștină care i-a
zămislit.
În prezentarea lor și-a făcut loc și ideea, poate
fantezistă, și anume că nașterea lor pe pământul Pungeștilor s-
ar datora și unui miracol aflat în țărâna mamă, tradus și prin
zicala: „Ce mâncăm, aia suntem.” Și că asemenea minuni sunt
rodul mineralelor și a altor elemenete secrete puse de
divinitate în țărâna ce hrănește, prin mamă, fătul în formare și
dotare cu lumina înțelepciunii. De unde și numărul mai mare
de oameni luminați pe terenul Pungeștilor comparativ cu alte
localități vasluiene și nu numai. Se pare că acest transfer de
calități deosebite prin hrană este posibil, deoarece Pământul
este dotat cu sensibilitate, terminații nervoase, fluide vitale,
plămâni, cu o viaţă plină, fremătândă şi o inimă magnetică; este
un corp animat. Respiră, se mișcă, dă viață și ne poartă pe
deplin grija. Ce am fi fără ea? Cine ne hrănește? Cine ne
primește venirea pe lume cu bucurie? Cine ne protejează de
radiațiile cosmice? Cine este locul vieților noastre, al proiectelor
noastre și al civilizațiilor noastre? 100% din ceea ce realizăm
este posibil datorită Pământului.
În înţelepciunea orientală, Pământul este şi simbolul
Naturii, principiul substanţial universal, mama formelor şi a
vieţii, întinderea suport.
În tradiţia greacă, Pământul este un simbol al
fecundităţii şi regenerării; la Eschil: "El naşte toate fiinţele, le
hrăneşte, apoi primeşte din nou germenele fecundator. "
Hesiod în lucrarea Teogonia, menţionează cum Glia sau

9
Pământul (Gaia) a născut chiar şi Cerul (Uranus) care a trebuit
apoi să se împreuneze cu ea ca să dea naştere tuturor zeilor.
Pământul include fiinţele umane, regnurile mineral,
vegetal şi animal, le hrăneşte, protejează, purifică prin forţa,
vigoarea şi puterea lui prin toate darurile pe care le primim de
la Pământ: nisip, pietre, cărbuni, petrol, gaze naturale;
minereuri şi minerale; cristale; sare; argilă, nămol, plante de
leac, fructe şi legume, seminţe şi cereale; păduri. Toate aceste
elemente sunt împrăștiate diferit în laboratorul țărânii, de
unde mi s-a năzărit și idea fertilității la întâmplare; din fericire
pentru oamenii Pungeștiului s-a nimerit a fi încărcat cu
sacralitatea ce va naște oameni deosebiți de restul lumii și care
vor fi hărăziți cu răbdare, toleranță, bunăvoință, bunătate,
generozitate, blândețe, capacitate de înțelegere, stabilitate,
fermitate, durabilitate, siguranță, prudență, spirit de prevedere,
simț practic, iscusință și tot ce trbuie unui om să atingă culmi
nebănuite în activitatea sa de exponent al progresului,
frumosului și armoniei sociale.
Eroii acestei cărți au devenit ceea ce au mâncat din
darurile miraculoase ale pământului și înclin să cred că nu a fost
o simplă întâmplare, un dar al divinității care îți sădește în
memorie subiecte de romane, de poezii, de soluții matematice,
de arta de a da chip și asemănare lutului sau lemnului cu
subiectul viu; de a atinge culmi ale științei ce te trimite în marile
academii ale lumii, de a lăsa în bibliotecile lumii idei
nemuritoare cu care un popor se mândrește.
Fii ai pământului pungeștean sau ai întâmplării, numele
lor merită să rămână în biblioteca comunei spre cunoașterea
generațiilor viitoare, pentru că „cine nu-și cunoaște trecutul –
nu există!”

10
 Nicolae Viziteu
(născut pe 3 iulie 1945, în satul Curseşti-Deal, comuna
Pungești,Vaslui.)

Cuvinte și fapte despre autor.

Rândurile de față ale acestei istorii vii fac mai întâi o

incursiune prin pământurile și oamenii lor, vreme de 582 de
ani, pentru a pune în cunoștință de cauză pe cititor cu un
miracol bănuit a fi cauza apariției unor oameni cu însușiri
deoosebite pe aceste meleaguri pungeștene.

11
 Este vorba, mai precis, de un miracol binefăcător care a
dăruit comunei Pungești un număr mare de oameni cu calități
spirituale mai deosebite, față de alte localități din țara noastră.
Unul dintre aceștia este și Nicolae Viziteu pe care îl vom descrie
în cele ce urmează, dar mai întâi să cunoaștem geografic
locurile de baștină ale eroului acestei cărți.

Cursești-Deal

Documentele oficiale îl situează în nordul județului

Vaslui, localitatea atestată documentar în secolul XV.
Localitatea Cursești este parte componentă a comunei
Pungești, aflându-se la aproximativ 37 de kilometri depărtare
de municipiul reședință de județ. Până în anul 1968 pe teritoriul
actual al comunei Pungești au existat două comune, una dintre
acestea fiind comuna Cursești care cuprindea satele Cursești
Deal, Cursești Vale, Toporăști și Rapșa. Dar comuna și-a
modificat statutul o dată cu noua reorganizare teritorială a
României. Până în secolul al XIX-lea pe locul actual a satului
Cursești Deal nu era nimic. De abia în secolul acesta boierul
Sofronie, proprietarul acelor moșii, a adus oameni ca forță de
muncă de prin alte părți ale țării, cărora le-a dat loc de casă și
s-a întemeiat așa numitul sat Sofronești, devenit mai târziu
Cursești-Deal, luându-și numele de la satul de răzeși așezat mai
pe vale și atestat la 1437. Organizarea administrativă a acestei
localități a durat astfel până la ultima împărțire a moșiei
răzășești din Cursești la 1816, când Mâțeștii au vândut partea
lor, terenul respectiv unde este acum satul, aparținea răzeșilor
din Cursești ca parte componentă a moșiei răzășești avută din
veac. Actualul sat Cursești-Vale, este singurul sat răzășesc de

12
prin partea locului. Jumătatea cealaltă a moșiei a rămas familiei
Petrilă, familie care își are și azi urmași în satul respectiv și prin
țară. Ca un loc de luare aminte pentru fosta familie boierească
Sofronie, a rămas în satul Cursești Deal (fost Sofronești) o
biserică ortodoxă construită trainic din cărămidă roșie, avariată
grav la cutremurul din decembrie 1940. Pentru o mai bună
înțelegere a lucrurilor recomand citirea volumului Valea
Racovei scris de excelentul cercetător Dan Ravaru, care a dat
astfel identitate documentară unor sate uitate de lume, deși
săpăturile arheologice evidențiau că pe aceste locuri a existat o
populație autohtonă importantă, dacă își făcea cumpărăturile
cu monede romane de pe timpul împăratului Traian, monede
descoperite pe islazul satului Cursești Răzeși.
Pentru satul Cursești-Deal, deocamdată, nu există nici un
act de atestare documentară. A purtat de-a lungul timpului mai
multe nume dintre care Cursești Mănăstire, Sofronești și de
abia în secolul XX a fost redenumit Cursești-Deal, după numele
vechiului sat răzășesc Cursești, cu care se învecinează și care în
acest context a devenit Cursești-Vale. Despre satul răzășesc
Cursești-Vale există documente de atestare descrise de
Gh.Ghibănescu (în Surete și izvoade) și Dan Ravaru în cartea
Valea Racovei. Primul document în care apare numele de
Cursești (Cursec) este datat 15 mai 1437, într-un un act prin
care domnitorii Moldovei de la acea vreme, Ilie Voievod
(Suceava) și Ștefan Voievod (Vaslui) - Țara Moldovei având
două capitale - îi acordă mai multe proprietăți lui Pan Tofan din
Pungești și anume cinci sate: „De aceea, văzând dreapta și
credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita
noastră milă și i-am întărit drept credincioasa sa slujenie, cu 5
sate pe Racova, anume: Pungești, unde este casa lui, alt sat mai

13
sus, Gârcinești, un alt sat Lucești, al patrulea sat unde este
Cursec, al cincilea sat unde a fost Văratecul lor vechi, din veac“.
Pe aceste meleaguri, în Cursești Deal, avea să apară
eroul acestei cărți documentară Nicolae Viziteu. Activitatea sa
prodicioasă desfășurată din copilărie și până astăzi a dus la
formarea unei convingeri îndreptățite că astăzi ar fi unul dintre
cei mai valoroși caricaturişti din România. Neculai Viziteu s-a
născut pe 3 iulie 1945, în satul Curseşti-Deal, comuna
Ivăneşti,Vaslui. Deși părinții l-ar fi vrut la muncile câmpului,
artistul purta în sufletului său de copil dorința de a deveni
pictor. La vârsta adolescenței, poposind în biblioteca școlii, a
fost cucerit de frumusețea picturilor lui Leonardo da Vinci, acel
moment constituind momentul adevărului pentru viitorul artist.
Din acea zi, am început să reproduc în creion zeci de lucrări ale
unor mari maeștri, bucurându-se de aprecierile colegilor și
prietenilor. Lipsa posibilităților materiale ale familiei a făcut ca
în locul unei școli de artă, tânărul să urmeze cursurile Școlii
Tehnice Veterinare. Imediat după absolvire a ajuns desenator
artistic la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași,
și în paralel, avea să urmeze şi cursurile unui cerc de pictură
din Iaşi.
A urmat apoi stagiul militar la Timișoara, în timpul căruia
l-a cunoscut pe Costel Manea, un caricaturist cunoscut la acea
vreme, care l-a încurajat să facă caricatură și i-a facilitat
publicarea primelor sale lucrări în revista ”Amfiteatru”. Reîntors
la Vaslui, Viziteu a ajuns profesor de sport la o şcoală din
localitatea vasluiană Coşeşti. Nu a fost zi în care să nu deseneze
câte o caricatură. Încurajat de prieteni, Nicolae şi-a trimis
lucrările la Revista „Urzica“, unde i-au fost atât de apreciate
încât i s-a rezervat o rubrică specială. Au urmat apoi o mulțime

14
de ziare și reviste care i-au publicat lucrările. Concomitent,
artistul avea să-și completeze studiile în domeniul artei plastice
urmând cursurile Școlii Populare de Artă din Vaslui.
Nicolae Viziteu participă apoi la multe expoziții și
saloane naționale de caricatură, organizate la Vaslui, Suceava,
București, Bacău, Brăila, Galați, Timișoara, Cluj, Bistrița Năsăud,
Gura Humorului, Macea-Arad, Huși, Fetești, Găiești…
Este prezent cu lucrările sale, din ce în ce mai apreciate,
la festivaluri, expoziții și saloane de caricatură în Canada, Belgia,
Japonia, Bulgaria, Grecia, Cuba,etc. – țări în care și-a făcut mulți
prieteni caricaturiști.
Astăzi considerat ca una dintre cele mai pitorești figuri
ale Vasluiului contemporan, Nicolae Viziteu face parte din
categoria umoriștilor care performează atât în grafica satirică,
cât și în arta cuvântului aforistic, ambele emanând parfumul
umorului de bună calitate, semn că Vasluiul își merită pe deplin
eticheta de capitală a umorului românesc, conchide istoricul
Dan Răvaru autorul unor prezentări ale renumitului
caricaturist.

Cine este și cine a fost Nicole Viziteu?

Născut în Curseşti-Deal, comuna Ivăneşti, un loc uitat de

lume, Nicolae Viziteu nu are prea multe amintiri plăcute despre
copilărie. Om simplu, trecut prin chinurile vieţii, Nicu, aşa cum
este alintat de prieteni, povesteşte că atunci când era tânăr nu
s-ar fi gândit niciodată că va ajunge să trăiască din caricatură.
„Era la ţară. Ai mei mă puneau la muncile câmpului, iar eu nu
ştiam cum să fug“, îşi aminteşte artistul. A vrut să se facă pictor.
La vârsta adolescenţei, într-o zi obişnuită, fiind la biblioteca

15
şcolii, l-a descoperit pe Leonardo da Vinci. „Văzând lucrările
sale, am zis: «Vreau să pictez şi eu». Am început să reproduc în
creion lucrări ale unor pictor mari. Deşi erau alb-negru, toţi
prietenii şi colegii mă lăudau“, spune artistul. Soarta a făcut să
urmeze cursurile Şcolii Tehnice Agricole. „Ne puneau să facem
practică la CAP-uri şi uram să mă duc. M-am jurat că nu voi face
asta“, spune caricaturistul. Imediat după absolvirea acestei
şcoli, artistul a ajuns desenator artistic la Institutul de
Zootehnie „Ion Ionescu de la Brad“. Şi-a publicat prima
caricatură în armată. A făcut planşe pentru elevi în care desena
animale şi păsări. În paralel, Nicolae Viziteu s-a hotărât să
urmeze şi cursurile unui cerc de pictură al Casei de Cultură a
Tineretului din Iaşi. În timpul stagiului militar făcut la Timişoara,
Nicolae Viziteu l-a cunoscut pe Costel Manea, un caricaturist cu
notorietate la acea vreme. „Îmi aduc aminte că-i dădeam idei
deoarece el îşi publica lucrările într-o revistă studenţească
intitulată «Amfiteatru». Ştiind că am talent la desen, el m-a
sfătuit să îmi pun propriile idei pe hârtie. I-au plăcut caricaturile
mele şi mi le-a publicat în revistă“, povesteşte artistul. Între
timp, Viziteu a ajuns profesor de sport la o şcoală din localitatea
vasluiană Coşeşti. Nu a fost zi în care să nu deseneze câte o
caricatură. Încurajat de prieteni, Neculai şi-a trimis lucrările la
Revista „Urzica“, unde a avut o rubrică specială.
La aceste rânduri biografice și alți prieteni ai artistului și-
au scris părerea lor prin care ni se completează fericit
cunoștințele despre celebrul caricaturist și nu numai. Printre
altele aflăm că are trei copii reușiți, ca și tatăl lor. Este vorba de
un interviu realizat de Doru Mardare și intitulat: vodca este opiul
popoarelor.

16
 Atunci când a creat făptura, Prea bunul nostru
Dumnezeu Voia-n contrast caricatura… Și-l zămisli… pe Viziteu
(Doru Mardare)
Un interviu spumos cu caricaturistul Nicolae Viziteu,
mare băutor de bere, ultimul boem al Vasluiului. Client preferat
al muzelor și al spitalelor psihiatrice, Viziteu e unul dintre cei
mai valoroși caricaturiști români. Interviul e mai vechi, dar asta
nu contează. E vechi și bun ca vinul, deși se bazează mai mult
pe bere.
-Ce mai faci, Culiță?
-Bine, dar sper să-mi revin.
-Ți-a plăcut întrebarea mea? Te-am luat tare de la
început.
-Meserie!
-Vasăzică ești caricaturist.
-Așa spun toți editorii care îmi cer lucrări. După ce le
publică și vine momentul să mă plătească, ei spun că sunt
desenator debutant și îmi trimit de-o bere sau nici atât. În felul
ăsta am reușit să debutez de sute de ori în foarte multe reviste
și să beau nici nu mai știu câte beri.
-Apropo, când ai debutat prima oară?
-În 1968.
-Oho! Atunci am debutat și eu în Lumea. În lumea asta.
-Eu în 1945. Iar cu caricaturi, în revista „Amfiteatru“.
Atunci am intrat și în afaceri. Mi-am vândut unica pereche de
pantofi și am cumpărat de toți banii numărul cu caricatura mea.
Apoi am vândut exemplarele la suprapreț, prietenilor. Din banii
scoși mi-am luat alți pantofi, iar restul l-am băut cu bucurie.
Spre disperarea mea, prietenii au fost la fel de bucuroși ca

17
mine, au băut fără nicio jenă, așa că dimineață mi-am vândut
pantofii cei noi și am achitat nota de plată.
-Ai intrat desculț în caricatură.
-Și mahmur.
-Și așa ai rămas?
-Nu chiar. De încălțat, m-a încălțat nevastă-mea. Cât
despre mahmureală… De atunci mă dreg întruna.
-Ce metodă folosești?
-Cui pe cui. Bere sau vin.
Vodcă nu?
-O, nu, nu, nu! Vodca nu e bună. Vodca e opiul
popoarelor. Numai berea e bună. Și numai de la anumite
cantități în sus. Și vinul alb.
-Dar cel roșu ce are?
-N-am fost niciodată pe roșu în privința vinurilor. Nici pe
alte culori.
-Să revenim. Pe unde ai mai debutat?
-În „Urzica“, „Flacăra“, „Moftul român“, „Șopârla“,
„România liberă“… în cam tot ce foșnește în țara asta, plus
„Eulenspiegel“ din Germania, „Sudus Matty“ din Ungaria,
„Stârșel“ din Bulgaria și altele. În toate astea am debutat de mai
multe ori, fiind plătit cu bere, ți-am spus, în cantități mergând
de la o sticlă până la o navetă întreagă, și chiar două, dacă mai
puneam și de la mine.
-Stai puțin! Deci din colaborări luai bere. Mâncare din ce
luai?
-Era să-ți spun eu din ce luam… Ți se pare că sunt bine
alimentat?
-Și n-ai probleme cu sănătatea?

18
 -Nu. „Sănătatea“ mi-a trimis prompt drepturile de autor
ori de câte ori am publicat. E o revistă serioasă.
-Sanchi! Mă refeream la starea sănătății tale. La câte
beri ai înghițit… Și la cât n-ai mâncat…
-Da, ai dreptate. Când nu beau bere mă simt cât se
poate de prost.
-De mâncat cât mănânci?
-Uneori și câte 30 de beri pe zi.
-Ce greutate ai?
-75 de litri. Sunt singurul om din Vaslui, poate că și din
țară, a cărui greutate se măsoară în litri. Că sunt mai mult lichid.
Pe verticală am 8 sticle de jumătate puse una peste alta, adică
1,75 metri. Calculată în bere la litru, înălțimea mea e de 6 sticle.
Trebuie să recunoști că fizic sunt bine proporționat: 75 de litri
pe 6 sau 8 sticle.
-Cam puține sticle.
-Dar mari!
-Ceva studii ai apucat să faci printre sticle?
-Am câteva studii în cărbune asupra figurii prietenului
nostru comun, poetul Ion Enache. Am chiar un studiu al lui Ion
Enache treaz! – ceea ce dă valoare lucrării. Dar e neterminat. N-
am reușit să-l termin fiindcă de la acea încercare nu l-am mai
prins treaz. Și chiar dacă l-aș prinde treaz, nu reușește să se
mențină în starea asta până termin eu desenul.
-Dar ce școli ai făcut?
-Ce, parcă nu știi?
-Ba știu, dar mai spune o dată ca să se înregistreze
pentru eternitate.
-Păi… mare parte din studii le-am făcut la „Corso“, în
Iași, și la „Racova“, în Vaslui. Aveam note mari. De plată. Școala

19
primară am terminat-o la bodega din Cursești-Deal, aproape
când să mă ia în armată.
-Cum așa?

-Da, eu în clasa a cincea aveam cinșpe ani, mă dădeam la

fete. Într-a opta mă bărbieream, eram bun de însurat. Eram cel
mai bun din clasă. Puțoii ăia care-și spuneau colegi ai mei nici
nu miroseau pe lângă mine. Le suflam toate premiile. Puteam
să iau singur primele trei premii. Dar le mai lăsam și lor.
-De ce ai rămas repetent atâția ani?
-N-am rămas repetent niciun an.
-Atunci?
-M-am dus târziu la școală. Nu de prost. Mintea îmi
mergea brici, mă bărbieream cu gândul, mă tăiam la degete de
deștept ce eram. Bătrân în școală eram din cauza tatei, om

20
gospodar. Mai aveam un frate mai mare. Nu știu ce i s-o fi părut
tatei că ăla e mai deștept… Voia să-l facă doctor, ministru ceva.
Așa că m-a sacrificat pe mine. Eu doar păream prost, dar nu
eram deloc. Pășteam animalele pe dealuri în timp ce frate-meu
stătea la umbră și tocea în vederea glorioasei ratări de mai
târziu. Păscutul vacilor m-a ținut departe de școală. De fapt,
aceea a fost școala mea.
-Ce te-a învățat?
-Ca mioritic ce eram, sau joițitic, toată ziua ciopleam cu
un briceag fluierașe de fag ce mult zic cu drag. Nu a mers. Îmi
ieșeau mereu cu țeava pe dinafară, nu se putea sufla în ele. Și
găurile mai mari decât țeava. Așa că am renunțat. Mi-a reușit în
schimb o pereche de opinci din cauciuc. Uite-așa puteam să
alunec pe panta cizmăriei. Din acea perioadă am căpătat
dragostea pentru animalele domestice. Tata a descoperit târziu
că nu eram bătut în cap. M-a dat așa mare la liceu, am intrat la
vârsta la care trebuia să ies. Și pe urmă am făcut Școala Tehnică
Veterinară și Școala Populară de Artă.
– Cum s-a descoperit că nu erai prost?
-A venit odată caravana cinematografică la noi în sat.
Ne-am dus toți la film ca la o mare minune. Era un fillm sovietic
cu eroi care depășeau planul la producție într-o filatură. Tata se
uita și nu înțelegea nimic. M-am dat lângă el și am început să-i
citesc dialogurile. Urmărea foarte atent cu ochiul la ecran, cu
urechea la mine. Îi plăcea. La pauză, când s-au schimbat rolele,
s-a luminat și el. S-a întors spre mine și, parcă atunci m-ar fi
văzut, a strigat uimit la mine: „Futu-ți Paștele mă-tii! De ce n-ai
spus, mă, că știi să citești? De la toamnă mergi la școală, auzi?“.
Și jap! jap! două palme. Din toamnă am intrat la școală, în clasa
întâi. Doamne, ce plictiseală! Abecedarul nu-mi spunea nimic

21
nou. Eu învățasem singur să citesc când pășteam vaca. Citeam
tot ce-mi cădea la mână, ba învățasem și oleacă de engleză.
-Ce știai?
-Pronunțam și scriam Shakespeare corect, ziceam
senchiu în loc de bogdaproste.
-Și chiar n-ai învățat nimic la școală?
-Ba da. Fiind mai mare, profesorii mă trimiteau după
țigări. Așa m-am învățat să fumez chiar din clasa întâi. Dar m-
am lăsat repede și n-am mai fumat până azi.
-Te găsesc prin toate publicațiile. Te consideri celebru?
-Dacă mă cunosc toți chelnerii din oraș, îmi ajunge.
-Dar la nivel național?
-Ți-am spus că am publicat peste tot… Am participat și la
câteva saloane naționale: la Vaslui, Suceava, București, Bacău,
Brăila, Galați, Timișoara, Cluj… Chiar și la Huși!
-Dar în afară?
-În afară de ce?
-În afară de astea, în străinătate.
-Am publicat în multe reviste, nici nu le știu pe toate. Am
participat la saloane de caricatură în Canada, Belgia, Japonia,
Bulgaria, Grecia, Cuba, țări în care am prieteni caricaturiști.
-Au fost doar caricaturile la saloanele astea
internaționale sau și tu, în carne și oase? Mă rog, oase…
-Nu, doar lucrările mele. N-am ieșit niciodată din țară.
-Cum ți-ai descoperit talentul de caricaturist?
-Când m-am uitat mai atent în oglindă. Am trasat cu
carioca pe oglindă moaca mea și gata caricatura.
-Când te-ai luat în serios?
-Lucram ca tehnician veterinar. M-am dus să consult un
bou. Aveam câteva desene la mine. Cât mi-am pregătit

22
instrumentarul, boul mi-a mâncat foile din diplomat. Și atunci
mi-am zis: dacă și boilor le plac caricaturile mele, de ce nu le-ar
plăcea și oamenilor? Așa că am pupat boul în bot, i-am
mulțumit, și am abandonat veterinăria, m-am dedicat
caricaturii. Acesta a fost motivul.
-Singurul motiv?
-Nu, ar mai fi ceva. Odată m-am dus la un gospodar care
avea o vacă gestantă. Dă-i cu bere, dom’ doctor, dă-i binișor cu
bere, m-am cam matolit. Hai de-acum să-mi pun mănușile și să
trec la treabă. Bag eu mâna în vacă, pe dinapoi, până la umăr și
încep să pipăi vițelușul. Și cum lucram eu așa, iaca ce adorm cu
mâna-n vacă și cu capul pe rădăcina cozii. Îi plăcea animala, n-a
zis nimic, a stat nemișcată, m-a lăsat să dorm. Îți închipui ce-a
fost când a venit gospodarul și m-a găsit dormind în vacă, atât
de comod. „Scoală, dom’ doctor, că-ți roade vițelul unghiile!“.
-Și unde te-ai angajat?
-Nicăieri. Am fost și sunt, de atunci, liber profesionist.
-Ce înseamnă asta, mai exact?
-Caricaturist și băutor de bere.
-Dar din ce trăiești?
-Din colaborări… mai iau câte un premiu… îmi mai
păcălesc nevasta… Mult timp, pe vremea lui Ceaușescu, am
„pictat“ cârnați, mămăligi, ochiuri… Reclame comerciale pe
vitrine. Tufleam niște mămăligi uriașe pe geamuri, să nu se vadă
rafturile goale din magazin.
-Deci ai fost complicele regimului: i-ai pictat mămăligile
de camuflaj.
-Da, recunosc. Faptul că în schimb pictam niște cârnați
slabi și urâți nu mă fac dizident, nici nu poate fi o scuză pentru
colaborarea mea odioasă.

23
 -Bun. Și trăiai numai din reclame?
-Nuuu! Păi când venea-trecea pe-aici nea Nicu, cine picta
zi și noapte lozinci? La fiecare demonstrație, la 1 Mai, la 23
August ce făcea Culiță? Lozinci. Zi și noapte. Îți aduci aminte
câtă propagandă vizuală era prin Vaslui și pe șoseaua națională
până la Podu Înalt? Culiță o făcea pe toată. Am pictat atâta
lemn, tablă, pânză, că dacă le-aș vinde acum, aș îmbăta toată
Moldova.
-Te-ai dat cu regimul.
-M-am dat. Și el mi-a dat. Eu din ce să fi trăit? – spune și
tu. Măcar rămân cu cugetul împăcat că am pictat frumos și că
opera mea era în tot orașul, pe toți pereții întreprinderilor
socialiste. Dar și aici mi-am manifestat dizidența mâncând din
litere.
-Ce ți-ai dori acum?
-Să mai dai o bere și să evolueze Iliescu spre cultul
personalității ca să am iar de lucru, să fac lozinci.
-Ce simpatii politice ai și de ce?
-Adrian Năstase. Pentru că nu e mai deștept decât
mine.– Dar antipatii?– Iliescu. Pentru că râde mereu fără să-mi
fi văzut caricaturile.
-Ai mai dat interviuri?
-Ăsta e al doilea.
-Și primul?
-La Poliție.
-Ce te-au întrebat și de ce?
-Că ce căutam eu cu poetul Ion Enache cocoțați pe
statuia lui Ștefan cel Mare, din centru.
-Și ce căutați?

24
 -Nimic. Asta nu voiau ei să înțeleagă: nu căutam nimic!
Beam și noi o bere. Acolo ni s-a părut nouă că e mai interesant.
Ne-am cățărat pe statuie. Ion stătea între picioarele
voievodului, iar eu mă țineam de glorioasa-i sabie. În poziția
asta am ras câte vreo șapte beri noi și una domnitorul.
-Și după interviul ăla v-ați potolit?
-Nu, noi acolo bem după ce bem prin oraș.
-Ce autori preferați ai?
-Printre mulți alții, pe Alexandre Dumas. El a spus: „Dacă
te culci în fiecare seară beat, într-o zi te vei trezi nebun“. Și pe
Horațiu, care a spus: „Nu dăinuie opera băutorilor de apă“.
-Ai și familie, nu? Sau doar pe Ion Enache?
-O nevastă, două fete și doi băieți. Să subliniezi că am
pus-o pe nevastă-mea prima, poate îmi iese de-o bere din asta.
Cât despre copii, sunt cele mai reușite caricaturi ale mele.
Ce vicii ai? Berea?
Nu, cum să fie berea un viciu??? E o pasiune! Consum
medicamente exagerat, împotriva eventualelor boli psihice,
sunt altruist, îmi plac fetele de 16-17-18 ani, dar nu am succes.
-Alte pasiuni?
-Caricatura, berea, vioara, chitara. După mai multe nopți
la bere, am încercat să cânt cu arcușul la chitară. Nu merge!
-Spune-mi un banc.
-Să ți-l spun pe ăla cu domnișoara care a fost întrebată
dacă e fată mare și ea a răspuns că încă nu?
-Îl știu. Dar spune-l.
-Un gagiu oprește o demoazelă și o chestionează: „Nu vă
supărați, sunteți fată mare?“ „Încă nu, domnule“, i-a răspuns.
Asta e tot.
-Mișto! Ce-ți dorești în caricatură?

25
 -Să simplific linia desenului până la a nu mai desena
nimic și oamenilor să le placă asta, să râdă totuși.
-Te consideri un pic nebun?
Doar sunt din Vaslui! Dacă n-aș fi un pic nebun, lumea nu
m-ar lua în serios.
-Eu te iau în serios.
-Înseamnă că ești mai nebun decât mine.
-Ce-ai vrea să te mai întreb?
-Dacă mai vreau o bere.
-Mai vrei?
-Mai întrebi?
Chelner!

Interviu publicat în revista „Timpul“, Anul III (CXVI) Nr.

45 (11), decembrie 1992. Autor: Viorel Ilișoi.

26
 PS. Din acest interviu se poate deduce că Nicolae Viziteu
nu e numai un caricaturist, ci și un abil mânuitor al cuvântului,
așa cum se va putea vedea din sutele de aforisme publicate în
această monografie.
Am mai găsit și alte creonări bigrafice și prietenești
menite să pună în evidență unicitatea personajului nostru:

***

Vasluiul s-a preschimbat într-un deşert ha-ha-ha-

halucinant. Caricaturistul Nicolae Viziteu ne demonstrează
triumful naturii asupra moralei printr-o expoziţie şi un album de
caricaturi intitulate perforator “Flori de cactus”, ce-a adunat
năvalnic vasluienii prezenţi în sala de expoziţie a Muzeului
Judeţean “Ştefan cel Mare”, epuizând rapid stocul de volume şi
caligrafia caricaturistului devorat de cererea de autografe.
Evenimentul înregimentat în cadrul ediţiei a XX-a a
Festivalului de Umor “Constantin Tănase” confirmă contopirea
dintre haz si necaz ca blazon permanent al "artei înţepătoare".

***
Despre OMUL Nicolae Viziteu, scriind, nici măcar nu poţi
să inventezi. Spunând că-i perfect, nu greşeşti; zicând că-i
imperfect, de asemenea. Adică oricum l-ai întoarce, dai peste
adevăr.
Asta-i pricina pentru care-l stimez, cu toate ale lui
grămadă, întrucât grămada de idei din care se nutreşte, în loc
să scadă, sporeşte.

27
 Nicolae Viziteu gândeşte lumea cu peniţa. În timp ce alţii
te-nvăluie cu vorbele, el te atrage cu imaginea simplă, dar mai
grăitoare decât trei conferinţe ale unui consilier (fie şi) local. )
De când îl ştiu eu pe Viziteu? Nu-mi amintesc anul, ziua
şi luna nici atât, dar ştiu că mi-e prieten şi, încă, agreabil. El
reprezintă, poate cel mai bine, într-o stăruitoare comportare,
esenţa atitudinii ontologice cuprinse în expresia, nealterată de
trecerea vremii, râsu'-plânsu', cu care şi-a şi numit volumul său
recent de grafică satirică, scos cu prilejul Festivalului Umorului -
2010.
E o „carte de vizită" în care N. Viziteu „interpretează", în
alb şi negru şi color, viaţa noastră văzută în 110 ipostaze.
Descoperim în această carte un Viziteu complet şi incomplet
totodată. Fiindcă, aşa cum îl vedeţi şi dumneavoastră pe
simezele „vernisajului" revistei noastre, fiecare imagine te
obligă să-ţi cloceşti mintea şi să descoperi variaţiuni după
variaţiuni la fiecare „segment" observat de caricaturist. El
scormoneşte cu o indecenţă genială în stările, în umorile
noastre, fără să ne deranjeze, dar trezindu-ne. El e un altfel de

28
Sisif, cum se şi autodefineşte grabnic, dar e şi un judecător de
temut, pentru că observă şi nu tace. Ne-o spune-n faţă, verde,
cu curaj.
Are un talent de a sublinia ridicolul, încât zâmbetul
apare netrucat, mai ales în desenele fără text. Cunoaşteţi gestul
degetului băgat printre arătător şi mijlociu! Ei, odată ieşit, se
metamorfozează în V, ca o limbă de şarpe, simbolizând o altfel
de victorie, a la Pirus, dar un câştig victorios şi... sec.
Tematic, N. Viziteu e şi politician, şi economist, şi
finanţist, şi profesor, şi medic, dar peste toate e cetăţean.
Adesea e înăcrit de ce vede, însă veselia nu-l părăseşte. Fiindcă
gândeşte. Aţi văzut, sigur, tulpiniţa aceea fragedă de fasole care
iese din pământ cu ţărâna-n cap. Aluziv, N. Viziteu îşi
imaginează cum ar ieşi un „lujer" mai vânjos, cu cearceafu-n
cap, udat cu stropitoarea în... pat. Hazu' de pe lume!
El e şi pacifist sadea. Numai N. Viziteu putea lega tancul
la stâlpul infamiei! E ridicol să-ţi imaginezi un os cu uger de
muls. Da', dar găleata se umple. Important e să ajungi la os!!!
Cartea aceasta a lui N. Viziteu e precum o caricatură a
Domniei-sale, în care priveşti o damă bună, întinsă sub un pled;
lângă ea o pernă neocupată, deasupra căreia atârnă o lozincă:
„Vine cine vrea, rămâne cine poate!" Aluzie transparentă,
amintind o veche vorbă dintr-un secol de demult, dar în alt
context.
Aici, la mine, sensul e „cine pricepe!".
Ceea ce am şi vrut să demonstrez: că N. Viziteu nu e un
caricaturist simplu. Într-o legendă, la un desen, notează: „Ce
mai, sunt un om fericit!".
Subscriu. N. Viziteu e un artist fericit. Asta-i şi gata!

29
 Publicat în BAADUL LITERAR Noiembrie 2010 nr.4

«Viziteisme»

Allte aprecieri la cea de a doua lansare de carte

„Viziteisme II”

În foaierul Primãriei din Vaslui, Nicolae Viziteu își lansa

încă o lucrare în prezenta colegilor caricaturisti din țarã, dar și a
multor prieteni, unde vasluianul Nicolae Viziteu a fost în centrul
atentiei. Asta pentru cã una dintre cele mai pitorești figuri ale
Vasluiului contemporan a vernisat expozitia personalã Viziteime
II, dar si volumul de aforime “Viziteisme”.
Autorul a demonstrat cã face parte din categoria
umoriștilor care exceleazã în douã forme diferite ale artei,
cuvântul aforistic și grafica satiricã, înfrãțite nu doar prin

30
stilizare maximã, dar si prin prezența unor unde umoristice de
bunã calitate. “Nicolae Viziteu este în posesia unei indecențe
geniale. Pentru cã numai el poate sã scormoneascã indecențele
noastre cotidiene fãrã sã deranjeze. Perceput în numeroase și
diverse feluri, Viziteu trebuie tratat prin ceea ce lasă în urma
sa” - sublinia Gruia Novac..

***
Caricaturistul Nicolae Viziteu și-a
tras o formație artistică
8.11.2000 (din presa vremii)

PS. Cred că Nicolae Viziteu face umor și când doarme!

"Foaie verde de alun, mi-am găsit nebunu-n drum" este
titlul "hit"-ului lansat de trupa veselă de muzică de la secția
Psihiatrie de la Spitalul nr. 2 Vaslui. Fondatorul formației de
cântăreți este cunoscutul caricaturist Neculai Viziteu. Aflat într-
un scurt sejur în "stațiunea" din spatele blocurilor de pe Traian,
caricaturistul a pus bazele unicei trupe de gen dintr-o secție de
psihiatrie.
Neculai Viziteu ne-a povestit întâmplarea pe care el o
definește drept "un mic incident în salon": "Era într-o după-
amiază posomorâtă de toamnă. Asistenta tocmai se dusese să
se odihnească, ceea ce făceau la aceeași oră toți bolnavii. Nu mi
se dăduse medicamentul prescris și nu aveam liniște. Toți
dormeau liniștiți și eu pâș-pâș prin salon. Mai era unul «gumos»
ca și mine, care nu avea somn și se legăna în pat mornăind
ceva. Atunci mi-a venit ideea și i-am trezit pe toți. Unul din ei,
care primise o pernă de acasa, căci era foarte mofturos, avea să
fie acordeonistul. I-am tăiat perna în două și l-am pus să o miște

31
ca pe burduful acordeonului. Altul, cu o coadă de lingură cu
care deschidea ușa la intrare, a început să tragă la calorifer.
Fiecare a început să bată în ce avea la îndemână și să cânte din
gură «tirli, tirli, dirli, dam». S-a creat un vacarm general."
Hărmălaia a durat aproximativ 10 minute, până când a
apărut în salon asistenta. Salonul era plin de fulgi de la
"acordeonul" meseriașului. Dirijorul Viziteu a fost "premiat" cu
un sedativ care l-a ținut în nesimțire vreo două zile.
Cei care nu au reușit atunci să cânte la vreun instrument,
s-au văzut nevoiți să danseze. De aceea, Viziteu s-a gndit să
pună și bazele unei formații de dansuri populare.
"Am făcut un lucru bun până la urmă. Am reușit să adun
bolnavii de pe străzile Vasluiului și să-i duc la spital. De aceea,
fiți siguri că nu voi renunța", ne-a asigurat, râzind, Viziteu.
(Theodor ISTRATE).
***
Câteva păreri despre caricatura lui Viziteu

“Avem o selecție retrospectivã de lucrãri semnate de

caricaturiști vasluieni consacrați, cu lucrãri ce promoveazã buna
dispoziție caracteristicã românilor. Travaliul artiștilor este
izvorât dintr-o patimã de-o viațã, ce denotã vocație și pasiune
în acest domeniu, lucrãrile rezultate promovând umorul, sub
diverse forme, fiecare artist în parte având modalitãți de
expresie graficã diferitã”, a fãcut o scurtã prezentare a
expoziției Marian Antoniu, muzeograf în cadrul Muzeului
Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui, principalul organizator al
evenimentului. Despre expoziție, despre lucrãrile artiștilor și
despre perenitatea umorului la Vaslui au vorbit atât Ramona
Mocanu, directorul Muzeului Județean, cât și cei doi invitați de

32
seamã, Mihai Bujenițã, președintele Asociatiei umoriștilor
Academia Liberã “Pãstorel”, și criticul de artã Valentin Ciucã.
Fiecare a apreciat expoziția celor trei vasluieni ca o confirmare
a resurselor pe care genul caricaturii îl are pe plaiurile lui
Tãnase. Deși cu modalități de configurare a personajelor și a
situațiilor diferite, de la o simplitate absolutã la Viziteu, la o
abundențã de detalii și culori la Paul Olaru, vasluienii au adus în
fața publicului compoziții în care înfiereazã, cu doze bine
drãmuite de umor, probleme României postdecembriste,
haosul unei societãți debusolate, corupția, injustiția și
prostituția mascatã. Expoziția, care reprezintã și un umil
omagiu adus marilor umoriști care au pus Vasluiul pe harta
culturalã a țãrii, va putea fi vizitatã pe întreaga perioadã a
Festivalului.

***
Alte amănunte biografice

Înainte de a trece la desfășurarea amplă a unei părți din

opera eroului acestei cărți, care va întări convingerea cititorilor
că opiniile enunțate de cronicari sunt întemeiate, aș vrea să
destăinui o stare de fapt; nu m-am întâlnit cu Nicolae Viziteu
niciodată, deși satul Cursești din Deal se află la o distanță de o
mie de metri față de Cursești din Vale, satul copilăriei mele. Așa
au fost vremurile. Populația sătească a migrat la orașe unde se
construia socialismul victorios. Sau poate diferența de vârstă
ne-a împiedecat cunoașterea? Eu consumasem deja 16 ani din
viață până ce Nicolae Viziteu vedea lumina zilei la 3 iulie 1945 în
Curseștii din Deal, răspântie unde alergasem în ziua de 22
august 1944 să văd cum arată soldații armatei roșii eliberatori.

33
Nu am aflat de existența sa nici la Vaslui unde lucrasem la o
gazetă prin 1968 timp de 6 ani. Probabil de vină fusese tot
diferența cea de 16 ani!
De aceea mare mi-a fost mirarea, de unde a apărut acest
caricaturist atât de prolific, mai ales că eu am lucrat la Vaslui
timp de șase ani de zile fără să fi auzit de dânsul! Abia în anii din
urmă aflu de la scriitorul Ioan Mititelu căruia îi ilustrase o carte,
despre existența sa, mirarea fiindu-mi și mai mare aflând că s-a
născut în Cursești Deal.
Ion Mititelu moare, din nefericire, și nu mai aud nimic
de Nicolae Viziteu până ce apare pe facebook, unde desfășoară
o activitate de speriat. Aproape zilnic își plasează câte un
aforism!
Încep să strâng informații despre dânsul, mai întâi de la
Pungești unde fusese în 2017 o întâlnire adhoc a scriitorilor
născuți în această comună. Apoi interesul meu pentru acest
artist al cuvântului și al desenului acid se transformă într-o
obsesie. Un asemenea artist, o adevărată cascadă aforistică ce
se revarsă zilnic în mentalul lumii de pe facebook, trebuie
neapărat lăsat în istorie, în posteritate. Și mă apuc de colectat
viziteuiste. Scotocesc tot internetul după biografia sa și găsesc
ceva, din fericire reprezentativ.
După o vreme îl contactez și- solicit opera aforistică și
caricaturistă, dar nu mai înainte de ai mărturisi intenția mea.
Am avut noroc. A fost cooperant și mi-a dat și mână
liberă să fac selecție din miile de maxime. Cu aceste pastile
inventar al tuturor racilelor ce bântuie societatea, Nicolae
Viziteu, un necunoscut dintr-un amărât de sat fost boieresc,
vine să uimească și să deratizeze neghina din lanul spiritual în
care supraviețuim. Și în finalul relatărilor, o ultimă știre:

34
 Nicolae Viziteu încă nu a obosit. Veghează la imacularea
societății prin cuvânt.
*
Astăzi joi, 24 octombrie 2019, ora 11, la Biblioteca
Județeană ,,Nicolae Milescu Spătaru" Vaslui, în cadrul
,,Simpozionului Național"- Omagiu cărții și culturii vasluiene s-a
lansat volumul de grafică satirică ,,ZÂMMBETE PE...NEVE",
autor Nicolae Viziteu - NEVE. Critic domnul, Teodor PRAXIU
căruia îi mulțumesc! Mulțumesc de asemeni dlui prof. dr.
Dumitru V. Marin, sufletul acestei acțiuni! Mulțumesc publicului
pentru prezență, dar și celorlalți care nu au putut să vină.
Iată și afișul manifestării:

35
Opinii despre „Zâmbete pe… Neve”

„Nicolae Viziteu este un alergător de cursă lungă. El nu are

companion. Desenul său este valoros și adevărat. În trecut a practicar
și și desenul cu explicații, cu dialog între doi prieteni dar a evoluat
între timp la desenul care spune totul fără text. Desenul său este
inconfundabil, linia lui grafică este unică și irepetabilă, nu are nevoie
de text. În ultimul volum de desene se constată că autorul a alunecat
spre desenul satiric fără text. El este foarte atent la mișcările sociale,
la evoluția socială, la tarele sociale, la viciile ei, pe care contemporanii
săi le au și le încondeiază într-o manieră artistică inconfundabilă,
imediat recunoști mâna artistului. Așa se definește un artist
redutabil, inconfundabil. Ca și în poezie, el se recunoaște după liniile
pe care desenul lui le poartă. Nicolae Viziteu, se poate spune, este
ultimul mohican dintr-o categorie, dintr-o familie a boemilor
vasluieni. (Val Andreescu).
25 octombrie 2019 la 15:40 ·Facebook.
Marcarea evenimentului este descrisă și de Mihai Pânzaru
prin care arată valoarea gândirii artistului și a multiplei cunoașteri
exprimată în 50 de ani de activitate. Lucrările maestrului, 74 in
expoziție, și alte zeci de mii expuse și vernisate în străinătate, permit
o analiza critică, a preocupărilor artistului pentru trezirea societății,
banalizând răul din realitățile vieții. La mulți ani maestre, sănătate,
prosperitate! În încheiere manifestării, se cântă ,,Odă bucuriei” .

36
 Aforisme

Combinate cu desene
amuzante

37
  Omul e o persoană aptă de singurătate? Da, după ce
a...decedat.
 Ics, ca să vadă dacă are râsul sănătos, s-a dus să-l
consulte medicul de la...zoo.
 Ceea ce apreciază mult șeful la subalterni - periatul.
 Cartea a văzut lumina tiparului, iar autorul decedat, pe
 a lumânării.
 Prietenie între oameni se leagă cu ața acelorași
idealuri.
 Optimism: minciuna să renască ca pasărea Pheonix din
propria cenușă...adevăr.
 Un labirint în care intri copil și ieși bătrân - viața.
 Poporul plin de dări își varsă pe Guvern crunt ocara, că
mulge la greu țara.
 „Fardul" bunului șimț al feței - roșeața.
 Parazitul vrea o soție gospodină, curată și frumoasă,
dar tot ea să aducă bani în casă.
 Cel care are totul, nu are liniște, că e preocupat să afle
ce îi mai lipsește.
 Ics în funcții a urcat treaptă cu treaptă...scara șpăgilor.
 Astăzi pe dealurile țării, defrișate, se aude cum
buciumul sună...cu jale.
 Culmea păcii: din cenușa armelor arse să renască
precum pasărea Pheonix un...porumbel.
 În inimă poţi fi lovit tot cu o inimă.

38
  Fraza: un colier cu perle de cuvinte umplute cu
savoarea unei deștepte idei.
 Cu vocea lui de tenor, ne încântă la cor și ne ,,cântă" la
șef – turnăturul.
 Visul îți înaripează spiritul, dar te înalți prin...muncă.
 Sfatul ciclopului: ,,Să fiți cu ochii în patru!".
 A-ți însuși cunoștințele e un furt de care nimeni nu te
poate acuza.
 Prostia: una fără limite și nici frontiere.
 La șotron, cei mai buni se dovedesc a fi politicienii, care
dintr-un partid în altul sar.
 Aleșii mult vorbesc și puțin înfăptuiesc. Invers mi-ar
place, că oameni suntem, nu dobitoace.
 Umoristul prins de al băuturii extaz, abia după două,
trei sticle are haz.
 Cei doi având caractere vulcanice au erupt într-un
zgomotos divorț.
 Urâțenia une soții e compensată prin fidelitatea ei.
 Când lumea e convinsă că scrii cu picioarle, e clar că
ești cronicar sportiv.
 Mușcăm din fructul oprit, apoi, ca Adam, avem de
suferit.
 Supraponderala: ca să slăbească, ser- vește...vorbe
goale.
 Omul ne putând să-și fie sine credincios, a făcut rost de
un câine.
39


40
  Ceva de care unii semeni nu au auzit, dar nici nu știu la
ce folosește - conștiința.
 Toată lumea are un cer al gurii, dar tare poluat e cel al
bârfitorului.
 La șotron, cei mai buni se dovedesc a fi politicienii, care
dintr-un partid în altul sar.
 Când visul devine realitate, pișcă-te să vezi dacă te-ai
trezit.
 „Cumințenia pământului" de Brâncuși, un pietroi?
Dacă mai sunt mulți care gândesc așa, e vai de noi.
 Culmea durerii: ciobanul să cânte la fluier o doină cu
atâta jale, încât și oile să lăcrimeze.
 Spânzurătoarea conchise :unde nu-i cap, e vai de gât.
 Nopțile poetului cu muzele, au fost cântate în versuri
albe, soția făcându-i zile negre.
 Maestrul a ajuns celebru, nu prin cărțile scri-se, ci prin
cele...de vizită.
 Pe oratorul logoreic l-a mâncat limba și a vorbit...apoi
cei care îi mânca palma, au aplaudat.
 Cucuiul din frunte îl are de la aplecarea prea slugarnică
în fața șefului.
 Omul a cucerit Universul, dar la capitolul dragoste,
bărbatul a rămas sclavul femeii.
 Greșeala se face a doua oară, atunci când nu iese bine
din prima.
 După încăierarea a două femei, s-a inventat...peruca.

41
  Oamenii sunt de două feluri: felul întâi și felul doi –
zise canibalul.
 Culmea războiului: lupta,să se termine la un scor de
egalitate.
 Dorința de a trăi crește pe măsură ce viața se
împuținează.
 Guvern: zbor frânt, de prea mult - avânt.
 Insomn: Pietrele ținute de Demostene în gură, când
vorbea, se spune că deveneau prețioase.
 Insomnie: să nu poți dormi de frică că te vezi muncind.
 Mai bine să nu te naști decât să trăiești omorând
timpul.
 Obeza, ca să fie și ea o femeie ușoară, nu pe cântar s-a
dezbrăcat… de caracter.
 Verticaltatea șefului se observă în cocoașele
subalternilor.
 Banul cu două fețe are valoare – omul nu!
 Materialistul a renunțat la drumul spre succes pentru
că nu era pavat cu pietre prețioase.
 Pilulă antiprostie de s-ar inventa, cred că nimeni nu se
va încumeta a o lua.
 Ics tăiește sub papucul piciorului mic al nevestei...pe
picior mare.
 Aflând că bârfa e toxică, a hotărât să moară intoxicat.
 Și Ics e om de cultură: practică culturismul.

42
43
  Șlefuiește versul precum sculptorul marmura, și a ajuns
la vers alb.
 Omul are nevoie de arme pentru a se apăra...de el..
 Culmea tehnicii: roboții să lupte pentru drepturile lor.
 Sunt subțiri pereții la bloc; i-am spus soției că o iubesc
și i-am căzut vecinei cu tronc.
 Leagă câte o discuție și lasă pe alții să o dezlege.
 Războinicul, pe timp de pace își câștigă pâinea
înghițând săbii.
 Iubirile mari eșuate se decantează în lacrimi.
 Adam, cu un măr, a fost cucerit de Eva, a lui soție, dar
câți au mai mușcat din el, nu se știe.
 Minciuna posedă și nițel adevăr, cam cât are chelul
păr.
 Fusta mini e cea care ascunde a creierului nuditate.
 Aliajul libertății noastre e cu multe carate, de aceea
mereu ni s-a furat.
 Munca - e mărul, lenea - e viermele.
 La o carte tipărită prost, cea mai citită este erata.
 Ceaiul preferat al pisicii e coada șoricelului.
 Omul, între lumină și întuneric, mai des a
preferat...umbra.
 Ce e val, cu valul trece? Dacă nu te îneacă...la mal.
 Zarurile adevărului mereu au fost lovite de
bombardările minciunii, dar în zadar.
 Între comedie și tragedie unii au ales circul...în familie.
44
  Afaceristul nu știe cât valorează prietenia, că ar vinde-
o...
 Munca în colectivitate: unul pune umărul la treabă,
ceilalți cu...heirup!
 Munca în colectivitate: unul pune umărul la treabă,

!
ceilalți cu...heirup
 Culmea afacerii: cu banii primiți după ce ai vândut un
bou, să nu-ți ajungă să cumperi un ou.
 De teama colților stăpânului a devenit mai prietenos
câinele.
 Maestrul prozator e foc de supărare că soția-muză i-a
pus laurii la mâncare.
 Pentru un pierde-vară și punctul pe i să-l pună e o
povară.
 Politica? Produs miraculos: sandvici...cu os.
 Educația subțiază viciile și în consecință și...obrazul.
 Culmea realității: să fii o cizmă de om și să stai
sub...papuc.
 Fiindcă timpul zboară, Ics a pus ceasul în...colivie.
 Pacifistul conchise: între un butoi cu pulbere și unul cu
vin, prefer pe ultimul.
 Neștiința unora de a se strecura prin jungla umorului,
stârnește...râsul.
 Când ai făcut o descoperire și nu vrei să-ți faci soția
geloasă, nu striga...Evrika!

45
  Excursionista este atât de dichisită, că și muntele nu-l
urcă nesulimenită.
 Bătrânețe haine grele? Femeile nu se gândesc la asta,
că sunt tot mai...goale.
 La fluierul arbitrului jocul s-a oprit, fiindcă fanii aveau
pumni și șuturi de împărțit.
 Dulăul politic latră la lună: e independent.
 Sunt legi scrise, nescrise și … încălcate.

 Uităm de necazurile noastre râzând de a altora? lat

la lCu iubitele noastre, azi iubirea e banală dacă nu e
și...materială.
 Cum îți așterni așa dormi - zise hoțul întinzându-se pe o
saltea plină cu euro…
 Promisiunile guvernanților cu stomacul plin sunt
vorbe...goale.
 Bătălia pentru a-ți atinge un scop, o ai doar cu tine.
(re)vede în fiecare zi și e alta, nu soția...ci amanta.
 Femeia e cheltuitoare când bărbatul e bogat, nu la
prohab, ci la buzunar.
 Câte o damă face zilnic exerciții fizice la bară ca să fie la
șosea o femeie...ușoară.
 Un pahar cu vin îți creiază o stare proprice golirii
damigenii.
 Veus din Milo medita: ,,Nu totdeauna o mână spală pe
alta!".
 Paganini, un maestru care a cântat pe o strună...în
strună, viorii.

46
  Toate scrierile maestrului umorist despre lume sunt
biciuiri ale relelor...în glume.
 Ginerele cu soacra mereu sau contrat și nu el pe ea, ci
ea pe el în mormânt l-a băgat.
 Temelia unei căsnicii trainice - gelozia.
 Însurătoarea e ca focul și nu e de glumit, că mulți, chiar
și pompierii, s-au pârlit.
 Mulți bărbați au concluzionat la unison că astăzi numai
sânii babelor nu au silicon.
 Misterul femeii stă în caracter? Eu cred un amic ce-mi
spunea că e mai jos...de buric.
 Omul e făcut din prostie? Asta l-a costat scump pe
Adam.
 Chirurgii, asemenea hoților, când lucrează folosesc
expresia: ,,Trebuie...să operăm!".
 Pereche potrivită? El să fie un bărzăun și ea...rea de
muscă.
 Când spre strâmbătate aluneci ușor, nu cere altuia, ci
ție ajutor.
 Bârfa iese în lume cu o ținută a limbii elevată, dar dă
mereu cu bâta-n baltă.
 Bețivul, zeci de pahare cu apă a băut agresiv și la
liniștit numai unul cu vin.
 Bătrânul milionar i-a oferit tinerei iubite casă, bijuterii,
valută, dar cu bărbăția a lăsat-o mută.

47
48
  Culmea jignirii: să-I spui vecinului să- moară soța și el
să înțeleagă… capra.
 Hoțul e tare ca fierul și iute ca oțelil… la manglit
portofelel.
 Viața e plină de neprevăzut umor, că plătești la medic
să trăiești și rămâi la bancă pe veci dator.
 Culmea jignirii: să-I spui vecinului să- moară soția ți el
să înțeleagă capra…
 Hoțul e tare ca fierul și iute ca oțelul...la manglit
portofelul.
 Viața e plină de neprevăzut umor, că plătești la medic
să trăiești și rămâi la bancă pe veci dator.
 A înjurat medicul ca un birjar. E semn că s-a
însănătoșit.
 În secolul vitezei, cel mai încet vehicul în circulație
e...dricul.
 Moartea supraviețuiește făcându-și perfuzie cu câte un
suflet.
 Dragostea și iubirea lasă răni adânci? Le vindecă
divorțul.
 La carnaval a venit cu o mască hâdă...cea adevărată.
 Dezbrăcați toți suntem ridicoli. În special cei...de
caracter.
După o băută, poziția bețivului în picioare e cea în patru
labe.
 Minciuna, e o frază delirantă și feroce care pe cei care
iubesc adevărul îi lasă rece.
49
 •Un gând bun lăsat de capul lui, hoinărește până devine
rău.
 Nevasta lui e roua, amanta - soarele ce-i usucă...banii.
 Culmea sorții: să fii coadă de câine, coadă de topor și-
n frunte la guvern.
 Bețivul și-a marcat ca un leu gardul după ce la crâșmă
și-a golit...cardul.
 Dușmanii care l-au împins în prăpastie au făcut un gest
de omenie și n-au recunoscut.
 În viață ca să ai succes oriunde te duci, evită să te bagi
în tărâțe la porci.
 La psihiatrie, după cnsultație, pacientul devenise
doctor, iar doctorul...Napoleon.
Paharul cu vin? E cremene și iască ce aprind a spiritului
scânteie.
 Timpul se scurge pe nesimțite... numai când ești
nesimțit?
 Când nevastă-sa îl face bou, el îi reamintește că e
jumătatea sa.
 Lapsus: starea hoțului deștept în care mintea îl...fură.
 Căile de afirmare ale femeilor sunt înguste, că nu
gândesc cu capul, ci cu ale lor scurte fuste.
 Când negi ce spui și susții ce negi, înseamnă că nu
suntem la minte sănătoși, ci betegi.
 La căleașca sa, D-zeu, dintre mulți candidați, ca birjar
l-a ales pe N. Viziteu că e un bun bețiv și nu e ateu.

50
51
  Bârfa? O vorbărie abjectă, deseori, ce poluează
constant și atroce a oamenilor minte selectă.
 Sportivul schior bea, că și el e om, și-i place pe drumul
drept să facă slalom.
 Șeful nou numit e nervos, înjură, transpire și nimănnui
nu-I este milă că a ajuns sus în post…
 Amantei lui materialist, îi face cadouri în funcție de cât
îi este de scurtă a sa fusră.
 Șeful nou numit e nervos, înjură, transpire și nimănui
nu- este milă că ajun sus în post… cu pilă.
 Amantei lui materialistă, îi face cadouri în funcție de
cât îi este de scurtă a sa fustă.
 Canibalii știind că Eva e coasta lui Adam, au pus-o...la
grătar.
 Se plânge tot timpul ca nu știe multe lucruri, dar nici
nu face nimic să afle.
 Mereu vrem să fim altcineva asta însemnând
 că nu știm cine suntem?!
 Muncitorul harnic printre cei leneși, la servici nu e
văzut bine...că dorm.
 Toată viața visul lui a fost să prindă un Icar să-l pună în
insectar, dar a fost în zadar.
 Logoreicul, la limbă, nu are frână și verzi și uscate,
alandala, aiurea înșiră.
 Afemeiatul a găsit la soție ceea ce îi lipsea amantei, nu
căldura trupească, ci cea sufletească.

52
  Iubim dușmanii când soțiile lor i-au înșelat cu prietenii
noștri.
 De când soața îl duce cu preșul, visează la un
covor...zburător.
 Amantei lui materialistă, îi face cadouri în funcție de
cât îi este de scurtă a sa fustă.
 Canibalii știind că Eva e coasta lui Adam, au pus-o...la
grătar.
 Muncitorul harnic printre cei leneși, la servici nu e
văzut bine...că dorm.
 Toată viața visul lui a fost s prindă un Icar să-l pună în
insectar, dar a fost în zadar.
 Logoreicul, la limbă, nu are frână și verzi și uscate,
alandala, aiurea înșiră.
 Afemeiatul a găsit la soție ceea ce îi lipsea amantei, nu
căldura trupească, ci cea sufletească.
 Iubim dușmanii când soțiile lor i-au înșelat cu prietenii
noștri.
 Bețivul și-a marcat ca un leu gardul după ce la crâșmă
și-a golit...cardul.
 Ics la muncă trage chiulul, iar când e liber...la măsea.
 Pământul odată bogat cu bombe și arme ghiftuit, a
ajuns sărac și peticit.
 Dialog: ,,- Am intrat în UE!" ,,- În caca(o), bre!"
 Am văzut vâslind în larg un pescar și l-am admirat. Era
în largul său spiritual.
53
54
  Tragedia mincinosului este că nu poate consola pe
nimeni: nu este crezut.
 Oamenii i-au întins o mână? Sic! A greși e omenește.
 Depărtările au devenit mai scurte datorită mașinilor
care ajung mai repede: nu la destinație, ci în copaci.
 Intrarea unora în lumea de apoi o fac cu fruntea-n jos
și picioarele înapoi.
 Decât printre dușmani invidiat mai bine printre
prieteni...apostrofat.
 Buzunarul pacientului a fost ,,operat" de medic
cu...mănuși.
 Trăim în secolul vitezei? Poate a scumpirii...benzinei.
 Un pește să se înece cu un os de...pește.
 Pește zburător: un icar al apei.
 Când eram mic mă băteau parinții, acum mă bate
gândul că i-am pierdut.
 Defectele se văd cu ochiul critic al altora, calitățile nu.
 Când nu ai ceva de făcut, învață să fii om.
 Când confunzi adevărul cu minciuna poți da pe
(in)cultură vina?
 Când cu vise te hrănești te simți sătul și...lenevești.
 La mulțimea de gropi de pe șosele, străzi la câți
deștepți au dat prin ele, în guvern nu mai sunt.
 În judecată nu poți să-l dai, când te fură...somnul.
 Nu e o rușine să ieși în lume cu adevărul pe buze...gol
pușcă.
55
  Un lucru de care nu a auzit cel care dă din coate - vâsla.
 Poți fi luat de fraier refuzând o femeie frumoasă, dar
poți rămâne cavaler în fața soției.
 Necazurile vin cu viteza supersonicului și pleacă cu a
melcului.
 Culmea vorbirii: după o beție de cuvinte să
ajungi...mahmur.
 Aleșii noștri din Guvern de mare bravură au dreptul
constituțional să bată pasul pe loc...fără măsură.
 La divorț motivul cel mai aplaudat a fost că iubita l-a
prins în pat nu cu amanta, ci cu soacra.
 Fusta deseori e atât de minusculă că lipsește cu
desăvârșire.
 Coastă: una din care Dumnezeu pe Eva a creat să pună
coarne la al său bărbat.
 Bojdeauca: Turnul de fildeș a marelui povestitor Ion
Creangă.
 Picioarele lungi la femei sunt anomalii? Sic! Aduc extaz
în căsnicii.
 De sărăcie putem scăpa într-un singur mod: să
coborâm la muncă lenea din pod.
 De sărăcie putem scăpa într-un singur mod: să
coborâm la muncă lenea din pod.
 Memoria bună e ca o soție credincioasă: nu te lasă.
 Pe timp de criză, vremea din suflet, neanunțată la
buletinul meteo: tristețe emană.
 Ca să te faci auzit trebuie să știi să taci când ar trebui
să vorbești.

56
57
  Fie-i țărâna ușoară! Năravul la cer l-a urcat, că des
ajungea acasă beat.
 Unitatea de măsură a adevărului - conștiința.
 Și visând că timpul e bani, s-a trezit în ședința de
guvern votându-și o pensie specială...baban.
 Bancul și banul sunt paraleli: primul circulă din gură în
gură, celălalt din mână în mână.
 Servilul ca să nu uite la servici să se încline în fața
șefului, acasă repetă în fața pozei lui.
 ,,- N-am să pot conduce mașina bine prin ceață
niciodată!" ,,- Nu mai fuma la volan!".
 Bețivul conchise: când beau, pe soacră-mea îmi vine s-
o mănânc, că-i acritura mea.
 Meseria e brățară de aur. Ics a amanitat-o.
 Samaritean: individ care îl pune în palma unui sărac
ultimul ban …și nu la ciorap.
 Dușmanul te-ar pupa undeva și mort, dacă s-ar alege în
bancă cu un mic...cont.
 Tinerețe: timpul scurs din vremea când suntem copii și
până ce dăm în mintea lor.
 Iubirea nedeclarată e sinucidere curată.
 Durerile inimii ar fi mai suportabile, dacă s-ar apela la
D-na medic...Rațiune.
 Leul: unul de doi bani în a lirei și dolarului...junglă.
 În partid, toți trag și trudesc cu folos, alegându-se cu
câte-un os.

58
  Toată vara a trudit în vie, prin soare cu șiroaie de
sudoare, ca să se răcorească în toamnă cu a ei licoare.
 Poți fi luat de fraier, refuzând să votezi un partid, dar
poți rămâne cavaler în fața...cauzei.
 Ics are milioane ca bancher, dar ca trăsături pozitive de
caracter...e lefter.
 Inspirația o poți defini dacă nu ai inspirație?
 În fiecare zi sunt mai aproape cu unul-două pahare
băute de...mormânt.
 Linia moartă a sedentarului...lenea.
 Povară de invidiat, dar suportabilă - memoria.
 Pentru a da viață expresiei trbuie să pui în fiecare
vorbă - suflet.
 Luna: una cucerită de astronauți, dar promisă iubitelor
de poeți.
 Călău: ins cu un cap mai mare decât cei pe care l-a
decapitat.
 Când soția acasă fulgeră și tună, cadourile la amantă se
adună.
 Nud: o femeie dezbrăcată, dar nu și de caracter.
 Ics se trage dintr-o familie săracă dar cu sufletul și
mintea...nobilă.
 Minte luminată cu a ei rază dezleagă cele mai tainice
secrete pentru alții aflați în beznă.
 Când conștiința te ia la bani mărunți rămâi curat ca
lacrima probleme înfrunți.
59
60
  În săptămâna chioară la prima vedere nu se
îndrăgostesc și chiorii.
 Femeile grase au o slăbiciune pentru bărbații slabi
nu...la pungă.
 Cu zeci, sute de opere creator află că la ai săi copii...e
coautor.
 Unor injurii grosolane e preferabil ca răspuns un
zâmbet politicos.
 Gurmandul din cartea de bucate își potolește foamea
de...cultură.
 Justiția oarbă nu înțelege pe cei care adună(culeg) fără
a semăna.
 Și-a câștigat dreptul la cuvânt vorbind...la bec.
 Când greutățile vieții sunt apăsătoare, nu e de mirare
că arăți ca o salcie...plângătoare.
 Toți odată luptăm pentru o cauză comună și în final
câțiva(hoți)...au osul(potul).
 Bunătatea oferită de la oamenii în zdrențe e mai
scumpă...ca aurul.
 Când la răul ce ți s-a făcut răspunzi cu rău...e de rău.
 Întrecerile în afaceri le câștigă cei cu mâna lungă.
 Într-o ceartă se aruncă cuvintele și câștigă vorba bună.
 Libertate, dreptate etc? Ceea ce ai și de nu le ai tot le
prețuiești.
 Când vorbești urât unei femei la beție nu ai în
pantaloni bărbăție.
61
  Ciomag: justițiar în rezolvarea problemelor
conflictuale.
 Când vorbești urât unei femei la beție nu ai în
pantaloni bărbăție.
 Cine a defrișat pădurile atât de dur și cumplit? Niște
cozi de topor.
 Bârfa nu se învechește: oricât de trecută ar fi, pentru
unele minți e proaspătă.
 Când nu ai bani, nu te întreba de ce nu ai prieteni...la
un pahar.
 Parlament: locu unde cel cu răspundere strigă prezent
și e mereu somnolent.
 Ca să poți spune adevărul, nu trebuie să fii sincer ci
curajos.
 Cu un bârfitor e bine să fii discret: poartă cuvântul...ca
väntul.
 Infirmitate: iubirea oarbă din săptămâna...chioară.
 •Anunț într-un restaurant: ,,Servim masa cu mâncarea
clientului".
 Ics are o cultură vastă și aleasă că la școală a fost
printre primii-ultimul din clasă.
 Timpul și-l petrece măsurat pe la dame, prin crame că
e văduvoi în sat.
 La ,, beregata" iubirii în căsnicie des sare ,,dulăul" -
divorț.

62
63
  Culmea iubirii: săgeata lui Cupidon din dragoste să
ucidă.
 Vrem ceva din sălbăticia fiarelor, ne purtăm ca-n
codru.
 Nici cel mai bun băgător de seamă nu-și vede bârna din
ochi.
 Necazurile vin cu viteza supersonicului și pleacă cu a
melcului.
 Dragostea e o maladie, și totuși, nimeni nu se vaită de
ea.
 Prostia: una fără limite și nici frontiere.
 Femeile astăzi sunt promovate în munci ușoare:
scafandri oțelari, cosmonauți...etc.etc.
 El și ea, două drepte paralele intersectate într-un punct
- divorțul.
 În capul lui doct deșteptăciunea-i insignifiantă, însă
prostia-i cu carul.
 Ics căzând pe gânduri și-a fracturat...ideea.
 Criticăm defectele altora mici și tolerăm pe ale noastre
mari.
 A murit așa cum s-a măscut...bătrân.
 Struțul politician, pentru relaxare nu bagă capul în
nisip, ci taxe și dări luate pe promisiuni neonorate.
 Bețivul de când a fost făcut alcoolic, și când vede un
pahar gol se îmbată.

64
  Când faci haz de necazul altuia, omul la nevoie se
cunoaște.
 Șugubăț: cei care vor sare și piper și li se dă câte o
carte...de umor.
 Ziua cea mai lungă pentru un copil e când tatăl pleacă
să-i cumpere ceva și el merge la cârciu mă, ori la meci.
 Pentru a da viață expresiei trebuie să pui în fiecare
vorbă - suflet.
 Când conștiința te ia la bani mărunți rămâi curat ca
lacrima oricâte probleme înfrunți.
 În săptămâna chioară la prima vedere nu se
îndrăgostesc și chiorii.
 Unele sentimente sunt ca ghilotina...tăioase.
 Femeile grase au o slăbiciune pentru bărbații slabi
nu...la pungă.
 Cu zeci, sute de opere creator află că la ai săi copii...e
coautor.
 Gurmandul din cartea de bucate își potolește foamea
de...cultură.
 Justiția oarbă nu înțelege pe cei care adună(culeg) fără
a semăna.
 Și-a câștigat dreptul la cuvânt vorbind...la bec.
 Când greutățile vieții sunt apăsătoare, nu e de mirare
că arăți ca o salcie...plângătoare.
 Bunătatea oferită de la oamenii în zdrențe e mai
scumpă...ca aurul.
65
66
  Întrecerile în afaceri le câștigă cei cu mâna lungă.
 Într-o ceartă se aruncă cuvintele și câștigă vorba bună.
 Libertate, dreptate etc? Ceea ce ai și de nu le ai tot le
prețuiești.
 Ciomag: justițiar în rezolvarea problemelor
conflictuale.
 În ochii ei nu face doi bani, deși e născut în
zodia...Leului.
 La alegeri ne avem ca frații și ca dușmanii, că aleșii ne i-
au tot.
 Pofta vine muncind nu și de clacă verzi și uscate
înșirând.
 Poeții, prozatorii, pictorii, criticii când își dau aere
(vânturi) miroase (pute)...a talent.
 La amantă după ce savurezi picanteriile toate pe ale
soției le găsești ieftine...afumate.
 La umbra arborelui genealogic nu crește...iarba.
 În ochii ei nu face doi bani, deși e născut în
zodia...Leului.
 Ne zbatem pentru un loc de muncă și câștigăm un loc
de veci.
 Și-a trăit bucuriile în vin și necazurile în șanț.
 În zadar îdrăgostiții sunt poligloți, dacă inimile lor nu-și
vorbesc.
 Nu mă întrec cu nebunii în a face nebunii: nebuniile le
fac numai oamenii cu cap.
67
  Operele proaste sunt precum banii vechi: sunt scoase
din circulație.
 Poluare înseamnă și o floare de hârtie într-o poiană de
narcise.
 Mereu uită, și culmea, uită și ce nu a știut niciodată.
 Iubirea aparține de domeniul fabulosului dacă ține
toată viața.
 A avut o mare sete pentru învățat cum se bea, dar nu și
cum se poate lăsa.
 Investiție rentabilă și sigură...e tăcerea.
 Nu-mi plac erorile săvârșite de natură. Una din ele sunt
chiar eu.
 Ursul milionar-gestionar a rămas fără coadă după vizita
vulpii de la...financiar.
 Vocea spiritului este auzită doar de cerebrali.
 De după gratii vedea lumea plină de...defecte.
 Vocea spiritului este auzită doar de cerebrali.
 Pasărea pe limba ei piere când...e afonă.
 Totdeauna beția de cuvinte se face la un pahar
de...vorbe.
 Avertisment: pe străzile (și-s multe) cu gropi nu vă
uitați după...fuste.
 Și fără ureche muzicală poți fluiera...a pagubă.
 Hoțul învață pe...furate.
 Ics, țeselându-și boul, gândea că perie...pe șef.

68
69
  Aripile Icarului (modern) nu s-au topit apropiindu-se de
soare: erau de vise.
 E bine să gândești, dar nu cu ridurile de pe frunte, ci cu
circumvoluțiunile de pe creier.
 Adam plecând după vânat, Eva cu șarpele l-a înșelat.
 Avarul preferă să fie deposedat de viață decât de bani.
 Curat-murdar? Promisiunile celor aleși la alegeri,
devenite...ciuciu.
 Creierul politic e în pas cu moda feminină, mai puțin
ori mai mult...gol.
 Spune-mi pe cine ai scuipat, să-ți spun dacă bine...ai
votat.
 Bețivul tot clătindu-și cu vin neuronul, a reușit să
golească bidonul.
 Mare povară, dar ușor de suportat a
avarului...zgârcenia.
 Doamna i-a refuzat mâna pretendentului. Nu era de
măsura ei la...papuc.
 În focul trăirii noastre în iadul guvernului, supraviețuim
pentru a iubi a vieții...rai.
 Greșeală e o învățătură în minus...uitată.
 Aur curat cu multe carate, dar nu la vedere - modestia.
 Numai un creier gol își permit să fie de sine...plin.
 Nu trebuie să te refugiezi în pădure ca să te simți ca-n
junglă, e suficient să ieși în...oraș.

70
  Prostul se deosebește de deștept: primul este mereu
sătul, iar celălalt totdeauna flămând de...cultură.
 Erorile trecutului? Sunt suficiente gropi în șosele
pentru a le îngropa.
 Când lovești boul îngenunchiat în jug de muncă, meriți
tu bice.
 Trăiască cei care iubesc umorul, dar și cei care îl
,,fabrică" făcându-se de...râs.
 Poezia are tot confortul sã locuiascã în cãrți, dar
preferã inima.
 Crescându-și laurii, visează sã doarmă la umbra lor.
 Unii te strâng de mânã cu plãcerea cu care te-ar
sugruma.
 Scriitorii sunt în general sãraci, dar nu cu duhul.
 Când ai multe calități, cele ce te evidențiazã sunt
defectele.
 Cartea recititã e ca o femeie recuceritã.
 Din tot ce a spus oratorul, am înțeles: „Așa sã ne ajute
Dumnezeu.“
 Non-valorile se împrãștie prin lume ca florile de
pãpãdie.
 Mereu suntem gãsiți de cei ce nu ne cautã.
 Și-a cumpãrat șevalet, culori, pensule în zadar; nu știa
cã se picteazã cu sufletul.
 Cãrțile slabe sunt ale autorilor grași la pungã.
 Omul e prieten cu câinele cât nu e nevoit să împartă și
altceva în afară de os cu el.
71
72
  Astăzi pe dealurile țării, defrișate, se aude cum
buciumul sună...cu jale.
 Când ți-ai piedut orice speranță în viitor numai în
palma bătătorită de muncă ai să-l vezi mai îndestulător.
 Decât să mori în jug ca un bou, mai bine în arenă erou -
medită taurul.
 Cererea cu dop: cea care pe la uși pentru o cerere de
aprobat, deschide automat.
 Copiii imită părinții? În mod special...greșelile.
 Aleșii în Guvern cu euroi își umplu sacii și cu promisiuni
deșarte se aleg săracii.
 Toată lumea joacă teatru în viață, având ca regizor
destinul.
 Epitaful meu: în acest minunat cavou zace N. Viziteu
care în viață a băut ca un bou.
 Norocul e ca o ușă, dar deseori...încuiată.
 Toate problemele politice au o soluție, dar des e...apă
chioară.
 •Temnița cea mai suportabilă și de temut - ignoranța.
 La alegeri, femeile au fost toate cucerite de vorbitor,
că-i merg limba ca un vibrator.
 Muncitorul cât e tânăr, harnic și priceput, șefii scot din
el unt, apoi la pensie...rebut.
 Având succes,
 lumea pe brațe te poartă iar la ananghie, bețe îți bagă-
n roată.
73
  Omul e o persoană aptă de singurătate? După ce...a
decedat.
 Flămândul savurează clipele frumoase din viața cu
lingurița, gândindu-se...la polonic.
 Turnătorul, la șef îi sapă pe ai lui colegi, că deontologia
lui nu are legi.
 Flămândul savurează clipele frumoase din viața cu
lingurița, gândindu-se...la polonic.
 Viața când ți-e amară, la un pahar de vorbă te-mbeți și
cu apă chioară.
 Calitatea sforii CTC-istul a verificat-o băgând capul în
laț. S-a spânzurat.
 Când spui cuieva că e prost ca o cizmă, se înțelege că e
prost ca...Italia.
 Pe unii, de fapt îi măgulești făcându-i ipocriți.
 Guvern: zbor frânt, de prea mult - avânt.
 Un loc de muncă ideal e în Parlament, că și aceia care
dorm sunt pontați...prezent.
 Una e să ai trombon și alta e să cânți la...trombon.
 Aflând că bârfa e toxică, a hotărât să moară intoxicat.
 Unul de mare capacitate nu la cap, ci la burtă - bețiv.
 Hoțul e tare ca fierul și iute ca oțelul...la manglit
portofelul.
 Șeful e un mare păcătos: ia mită prin față și când să
rezolve, îți întoarce al său dos.
 Când iubește, îi plac florile când nu...ciulinii.
74
75
  Fotoliu: obiect de birou al unui șef cu scaun...la cap
 Eminescu, Sorescu, Nichita...etc., nu au făcut, au
născut...poezii.
 Inculpatului i s-a dezlegat limba și ar fi preferat
brațele.
 Se face că muncește, dar unchiul chiar îl plătește.
 Culmea șansei: în comunism țăran cu sapa, în
capitalism în guvern...cu mapa…
 Când duci o viață de câine, nici o pisică neagră nu
cutează să-ți taie calea.
 Actorul, o clipă s-a bucurat de aplauze, însă cei din sală
omorau...muște.
 Iubește singurătatea, că niciodată nu l-a părăsit, fiindu-
i fidelă.
 În viață o luăm des de la capăt și niciodată de la cel
bun.
 Culmea lecturii: numai să răsfoiești o carte și să-ți vină
moș Ene pe la gene.
 Oxigenul soției - copiii, al soțului - amanta iar al
acesteia - banii.
 Scara care te-ai înălțat trudind, poate să-ți fie...și
proptea.
 În femeia acuzată, cu pietre nu a aruncat, că și el a
trecut prin al ei pat.

76
 o Expresia ,,in vino veritas" a spus-o un bețiv ce în Ics
a ICând despre o femeie se spune că a sărit calul, se
înțelege că a sărit părleazul...la vecin
 lOmul e ca soarele: urcă pe cerul tinereții și coboară în
apusul bătrâneții. A
 Eva modernă e cu pantalonii rupți, nu cu frunza, când
mai scoate câte un Adam bătrân milionar...din minți? !,
 auTăcerea e de aur. Dacă s-ar ști și de câte carate...
 Muzele suntca femeile, unele te ridică, altele te
coboară.
 Firișorul de minte neudat (needucat) ajunge tufă...de
Veneția.
 Dragostea ucide? Sic! Frumoasa a ajuns fată bătrână.
 I-a venit mintea la cap? Sic! A sunat și nu a răspuns...
 Toată istoria noastră e dureros de plângăcioasă,
dovadă rănile trecutului.
 Preocuparea principală a prostului: să nu se observe că
o face pe deșteptul.
 Când răsare adevârul, în lumina lui moare minciuna.
 Închină-te soarelui să nu fii umbrit de...păcate
 Unele sentimente sunt ca ghilotina...tăioase.
 Oamenii mari refuză onorurile. Odată ce pot visa la ele, le și
posedă.

77
78
 Gheorghe Talaz (sau Gheorghe Antonescu)
(Poet, pictor, publicist. S-a născut la 18 octombrie, 1898
în satul Toporăşti, comuna Pungeşti, jud. Vaslui şi s-a stins din
viaţă la 2 martie, 1973.)

George Talaz sau George Antonescu, un poet, pictor și

publicist care a colaborat la publicațiile Flacăra, Gândirea,
Universul literar, Azi și mai ales la cenaclul profesorului M.
Dragomirescu. A scris mai multe volume de poezii, dintre care
Râsul apei (1923) și Sonete (1929) au fost premiate de Uniunea
Scriitorilor Români, din care a făcut parte.
În Istoria literaturii române contemporane, Eugen
Lovinescu apreciază poezia ca având o solidaritate intimă cu

79
natura, dar critică lipsa de originalitate a formei, impresia de
atonie, vetusitate și de banalitate.
Radu Boureanu spunea însă despre el: "Ca poet este un
sincer, ca pictor stă sub semnul seninătății făcând o pictură pe
care aș numi-o carnetul plastic al unui poet care se mărturisește
fără ocoluri așa cum e: firesc, clar, reconstruit."
Talaz provine dintr-o familie numeroasă, nouă copii, el fiind
unul din cei mijlocii. Tatăl era ţăran sărac, avea doar un hectar de
pământ. Viitorul poet a făcut şcoala primară în localitatea natală şi în
ultimele trei clase a fost premiant. Absolvent de şcoală primară, a
ajuns ucenic la o prăvălie din Pungeşti, dar a fost dat afară pentru că
a refuzat să înşele clienţii la cântar. La 14 ani, în 1912 era ucenic la
fierăria lui Nae Dumitrescu, din Bucureşti, unde a stat şase luni. S-a
angajat apoi la laboratorul „Pasteur”, dar a rămas repede fără slujbă
şi era mereu în goană după un loc demuncă. A intrat iar ucenic la o
spălătorie şi curăţătorie de lux, „Ana Figa”. În timpul rămas liber citea
mult şi vizita expoziţiile capitalei. S-a întors în sat după trei ani, în
1915, dar negăsindu-şi un rost, s-a reîntors în capitală unde a dormit
pe cheiul Dâmboviţei şi la „Azilul de noapte”. De mirare este faptul că
în acest timp şi-a încercat pana şi a scris versuri. S-a angajat servitor
la Liceul „Princepele Carol”din Bucureşti, la recomandarea
directorului revistei „Flacăra”, Constantin Banu. La Liceul unde era
îngrijitor, l-a cunoscut pe Mihail Dragomirescu care aflase că Talaz
scrie versuri. Criticul l-a luat şi l-a adăpostit în propria lui casă şi i-a
plătit masa pe care o servea la un birt. În casa marelui critic, Talaz a
găsit şi îndrumarea literară, nu numai ajutorul material, de aceea a
fost legat de el până la sfârşitul vieţii acestuia. În 1916 a debutat cu
poemul „Într-un bordei sărac”. Dar tânărul George Talaz a continuat
să aibă mari dificultăţi materiale. Constantin Mille, directorul
ziarului „Dimineaţa” i-a oferit o bursă de 40 de lei lunar. L-a ajutat de
asemenea G. Coşbuc şi Mihail Popescu cu mijloace materiale.
Cărturarii care l-au ajutat, l-au îndemnat să studieze şi să se înscrie
astfel la Liceul „Princepele Carol”, unde a şi dat examen în particular
80
pentru clasa I. Fiind un tânăr firav şi slăbuţ fiziceşte, Mihail
Dragomirescu l-a timis la ţară în 1916, de unde a fost chemat la Iaşi
de către criticul bucureştean, şi încadrat ca cercetaş de război la
Ministerul de Interne, refugiat la Iaşi din pricina Războiului. Acolo a
funcţionat pe postul de curier militar, apoi ca redactor la
ziarul„România” la care colabora şi unde a cunoscut pe M.
Sadoveanu, O. Goga, Al. Vlahuţă, Ion Minulescu, B. Delavrancea,
Locusteanu şi alţii. În 1918 se retrage în satul natal, dar a fost
rechemat de M. Dragomirescu, în casa căruia a locuit, luând masa la
un cămin bucureştean. A început să audieze cursuri universitare, să
participe la şezători studenţeşti, să recite versuri proprii şi chiar să
ţină conferinţe despre rolul artei. în 1920 este primit în Societatea
Scriitorilor Români. Talentat la pictură a dat examen la Şcoala de Arte
frumoase din Bucureşti, dar s-a retras şi de aici. Împreună cu Virgil
Condoiu şi H. Igiroşeanu au creat Academia liberă de desen şi pictură.
Din motive de sănătate s-a retras din nou pe locurile natale, la
Toporăşti, unde a înfiinţat o Societate culturală, „Rostul omului”, şi a
obţinut pentru ea fonduri de la Casa Şcoalelor. Cum avea permis
gratuit de circulaţie pe CFR, călătorea de două ori pe lună la
Bucureşti. După 1920 şi-a satisfăcut serviciul militar la Regimentul
Infanterie, Cluj. Comandantul regimentului îl solicită ca redactor al
revistei „Cultura poporului”. La Cluj, George Talaz a colaborat la
„Gândirea”, apărută în 1921. Când în 1923 a apărut volumul „Râsul
apei”, S.S.R. îi conferă un premiu. În domeniul artelor plastice, unde
nu a încetat să se exprime, a organizat la Ateneul Român prima
expoziţie de pictură care s-a bucurat de succes. Este exemplară
solidaritatea de care s-a bucurat din partea lui M. Dragomirescu.
Acesta l-a ajutat să plece la Paris, să viziteze muzee şi să audieze
cursuri de artă modernă şi clasică. A revenit la Pungeşti şi a fost
dezamăgit că societatea înfiinţară de el se desfiinţase şi cărţile
adunate din donaţii se risipiseră. Se îndepărtează de cenaclurile
literare şi chiar de publicaţiile literare şi hoinăreşte solitar prin ţară. În
1922 a cunoscut activişti comunişti (Lucreţiu Pătrăşcanu, M. Gh.

81
Bujor etc.) şi s-a apropiat de mişcarea comunistă din punct de vedere
politic. O şezătoare literară a„generaţiei noi” s-a organizat în 1926, la
22 aprilie la care a participat şi G. Talaz. În 1928 a organizat o
expoziţie de pictură soldată şi cu un însemnat succes material, dar cu
o parte din bani şi-a ajutat un frate, un fel de activist în „Ajutorul
Roşu”, condamnat la închisoare şi eliberat abia la 23 August, 1944. În
1932, G. Talaz a fost administrator al ziarului „Sămânţa”, la
recomandarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu. În 1935 a devenit membru al
PCR şi a făcut propagandă comunistă la sate. Pentru aceasta a fost
arestat împreună cu Lucreţiu Pătrăşcanu, dar eliberat după vreo 20
de zile de detenţie. După eliberarea din închisoare, este urmărit cu
mare severitate. În presa vremii s-a vorbit despre acest episod. Izolat
de lume, găseşte suport moral din partea viitoarei soţii pe care a
cunoscut-o din vremea pe când fusese portar la Universitate. A
devenit şi ea membră de partid după 1945. După război, viaţa lui G.
Talaz nu a devenit mai puţin aventuroasă şi a continuat să fie la fel de
grea. A făcut parte din organismele vremii, dar fără funcţii
însemnate. Cum viaţa lui fusese zbuciumată peste măsură, în 1951
intră într-o stare de depresie psihică greu de depăşit. Se spune că în
timpul retragerii de la sfârşitul războiului, nemţii i-ar fi ars casa de la
Toporăşti unde se aflau multe pagini manuscrise. În 1951 I s-au furat”
alte lucrări şi manuscrise. În urma unei polinevrite îşi pierde auzul.
Boala de plămâni, contractată în tinereţe datorită traiului în mari
lipsuri, se agravează şi ea. Un timp a stat într-un sanatoriu la Predeal
unde s-a organizat şi o expoziţie cu cele 25 tablouri pictate în acest
timp. În 1968 este sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani.
S-a stins din viaţă la 2 martie, 1973, în Bucureşti, unde a fost
încinerat. Opera poetică a lui G. Talaz este cuprinsă în volumele de
poezii apărute între anii 1920-1968: „Flori de lut”, „Râsul apei”,
Soare”, „Fântâna”, „De vorbă cu fierul de plug”, „Armonii în zori”,
„Treptele împlinirii”. În 1968 a apărut un volum antologic intitulat
„Poezii”. M. Dragomirescu l-a considerat pe G. Talaz cel mai talentat
poet al generaţiei tinere. (1) Aprecierea criticului a stârnit reacţii de

82
negare, dar lirica poetului hoinar este una originală, chiar dacă se
apreciază că primele volume sunt autentic simboliste. Este drept că la
vremea aceea, poezia românească urca pe culmi nebănuite prin G.
Bacovia, L. Blaga, I. Barbu, I. Pillat, dar G. Călinescu este un receptor
critic cu mare deschidere spre adevăruri incontestabile. Dacă lirica
lui G. Talaz „este cogitativă în aparenţă şi simbolistă în fond, făcându-
şi din câteva imagini: „mugurii”, „mlaştina”, „spinul”, „călătorul”,
„scorbura”, „frunza”, „malul”, cifruri cu corespondent în universal”,
(2) lipsită de imaginaţie, de culoare, de pregnanţa cuvântului, de
banalitate, de monotonie” etc... asta ar putea fi un punct de plecare
pentru ce urma să fie lirica de mai târziu, când toate acestea nu mai
erau calităţi ale lirismului. Un poet ca G. Talaz, cu o viaţă atât de
zbuciumată, nu putea practica o lirică senină, dulce, suavă, ci una
aspră, rece, de nelinişte („rău de întuneric”, „vâltori”, „cârciumi”...)
cu motivaţii interioare fundamentale. Cuvintele nepoetice prezente
în texte au tentă baudelaireană. Şi apoi un poet care toată viaţa a
suferit de ftizie şi a sfârşit aşa cum se ştie, nu ar fi putut în nici un fel
să practice o lirică senină. De asemenea nu se poate afirma că vom
găsi în lirica lui versuri proletcultise, deşi ar fi fost posibil dacă ne
gândim la contemporanii lui, ceva mai titraţi. Este semnificativ un
citat dintr- un studiu al lui Ş. Cioculescu: „G. Talaz nu se înserează în
sensibilitatea lirică modernistă. D-sa are totuşi o conformaţie
personală, în ciuda ţinutei tradiţionaliste a versului. Peisajul său
poetic, fără a fi strălucitor, e de o seriozitate care impune. Seva de
omenie, de care s-a înţărcat poezia mai nouă, circulă cu oarecare
putere în versurile sale. Autorul e în stăpânirea unei sensibilităţi
native, de plebeu şi de autodidact, cu rădăcini în omenesc şi cu priviri
asupra destinului uman în cosmos”.
(3) OPERA: „Flori de lut”, versuri, 1920; „Râsul apei”, 1923;
„Soare”, 1926; „Fântâna”, 1937; „De vorbă cu fierul de plug”, versuri,
1949; „Armonii în zori”,1961; „Treptele împlinirii”, 1967; „Poezii”,
1968.Referinţe critice: x x x în „Viaţa nouă”, 9-10, 1920; Ş. Cioculescu,
în, „Facla literară”, 8, 1923; C. Şăineanu, în „Adevărul”, 19 mai, 1926;

83
E.Lovinescu, „Istoria...” III, 1937; G. Călinescu, „Istoria...”, 1941; Ş.
Cioculescu, „Aspecte literare contemporane”, 1972, p. 164-166; I.
Budescu, în „România literară”, 41, 1967; M. N. Rusu, idem, 10,
etc.Note: 1. DSR, p. 499; 2. G. Călinescu, „Istoria... compendiu”, 1968,
284; 3. Ş. Cioculescu, op. cit.
Documentație de Dan Răvaru

Ecaterina Antonescu Talaz, soția poetului, născută la Mizil în

anul… decedată în decembrie 1976. A fost profesoară de limba
română.

Gh. Talaz „Casă cu flori”

84
 Mihail Fălcoianu
(n. 4 februarie 1884, Pungești, Vaslui - d. 29
noiembrie 1951, București)

A fost un medic veterinar român, chirurg și obstetrician,

a reorganizat și actualizat învățământul clinic veterinar
de ginecologie, obstetrică și medicină operatorie veterinară,
din România. A realizat diverse studii în domeniul obstetric și
ginecologic în urma cărora a prezentat mai multe distocii la mai
multe specii de animale și a imaginat posibile remedii. A
implementat mai multe tehnici de embriotomie și un tratament
obligatoriu pre și post operator. A studiat aspectele fiziologice
și fiziopatologice ale gestației și a precizat unele metode
precoce de diagnostic, în special la vacă, iapă, oaie. A prezentat
metode operatorii de histerectomie la carnasiere și mai multe
metode de tratament chirurgical în eventrații. A introdus în
România însămânțarea artificială la oi, vaci și iapă. Prin această
metodă de reproducere a crescut prolificitatea, dar și profilaxia
unor boli cu transmitere sexuală.
A studiat la Școala superioară de medicină veterinară din
București, iar în anul 1911 a devenit doctor, în urma studiilor
efectuate la Facultatea de medicină veterinară din Milano. Între
anii 1911-1920 a fost șeful Clinicii de patologie medicală, între
1920-1927 a fost profesor suplinitor, iar între anii 1927-1947
profesor titular, toate la catedra de obstetrică și ginecologie a
Școlii superioare de medicină veterinară din București. Între anii

85
1936-1938 a condus Secția de igienă a Institutului de cercetări
zootehnice.
Pentru prodicioasa sa activitate a primit numeroase
decorații:
Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în
Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[1]
2. Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941
pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25
ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX,
nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.019.

A scris:
Le diagnosi prococe della gravidenza nella vacca (1922)
Sur le diagnostic prococe de la gestation chez le jument
(1947).

***
Ion Adam (1875-1911 n.n.)

Fiu de țăran, face 4 clase primare la Vaslui, apoi se

înscrie ca elev bursier la Școala normal „Vasile Lupu” din Iași iar
în 1894, la absolvire, este numit învățător în comuna Pungești.
A fost nu numai învățător, ci și bibliotecar, organizator de
serbări cultural-literare.
Apoi se tansferă la Hârsoveni, după care ajunge profesor
de limba română la Constanța, magistrat la Călărași și Tulcea,
secretar de primărie la Constanța iar în 1909, când Emil
Gârleanu, D.Nanu și Corneliu Moldoveanu scot la Bârlad

86
„Paloda literară” și apoi „Făt Frumos”, Ion Adam li se alătură și
scoate volumele „Pe lângă vatră (1909), „Flori de câmp” (1900),
„Din viață” (1910), „Vorbe de clacă” (1910), „Constanța
pitorească”, romanele „Rătăcire” și „Sybaris”, dedicate lui Spiru
Haret.
Ion Adam mai scrie „Aripi tăiate”, nuvele, „De Crăciun”,
„Glume și pilde țărănești”, „Înstrăinat”, schițe, „Învingătorul”,
nuvele, „Mărire și cădere”, „Năzuințe”, povestiri, „Sub arșiță”,
„Voia mării” dar și antologii (despre Duiuliu Zamfirescu).
La 28 aprilie 1908, împreună cu Cincinat Pavelescu, Emil
Gârleanu, Ilarie Chendi, Șt. O Iosif, Dimitrie Anghel, Mihail
Sadoveanu, G.Tutoveanu crează Societatea Scriitorilor români,
care avea să devină Uniunea Scriitorilor de mai târziu.
Afectat de o boală psihică la 1 mai 1911, la vârsta de 36
ani – se sinucide.

Istrati Corneliu
Născut în satul Toporăşti, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, la 26
martie 1928.

A urmat cursurile liceale în Huşi ( 1939-1947), apoi cursurile

Facultății de istorie a Universităţii Al. I Cuza din Iaşi (1947-1951). Şi-
a susţinut examenul de doctorat în Istorie la 5 iulie 1979 cu teza
"Relaţiile dintre ţărani şi stăpânii moşiilor în regiunea de munte a
Moldovei în perioada de destrămare a feudalismului şi apariţie a
elementelor capitaliste" (în 8 capitole).
A fost cercetător principal la Institutul de istorie și arheologie
„D. Xenopol" din Iaşi.

87
 A studiat domeniul istoriei economice şi sociale din secolul al
XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, precum şi relaţiile de
producţie din agricultura Moldovei.
Editor de documente.
A colaborat la "Carnetul agitatorului", Bacău; "Studii şi
cercetări ştiinţifice", Filiala Iaşi a Academiei R.P.R.; "Studii şi cercetări
ştiinţifice", Univ. Al. Ion Cuza, Iaşi; "Revista arhivelor", "Anuarul
Institutului de istorie şi arheologie A.D. Xenopol Iaşi"; "Cercetări
agronomice în Moldova", "Cronica" Iaşi.
BIBLIOGRAFIE
- "Ştiri noi despre atitudinea micii boierimi moldovene faţă de
Regulamentul Organic", "Studii şi cercetări ştiinţifice", Iaşi, IX, fasc.1
a, 1958, p. 142-149.- ''Ştiri noi despre comerţul de tranzit prin
Moldova în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea", ibidem, XI, fasc.
2, 1960, p.241-255.
- "Despre diferenţierea ţărănimii clăcaşe în regiunea de
munte a Moldovei la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XI-lea", ibidem, XII, fasc. 1-2, 1961, p. 117-132.
- "Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea.
II,Moldova", Bucureşti, Ed. Academiei R.S.R., 1966, 795 p. (în colab.).
- ''Ştiri despre documente moldoveneşti în Transilvania la
1819",
"Revista arhivelor", X, 2, 1967, p. 181-186.
- "Agricultura într-o gospodărie boierească din Moldova la
www.cimec.ro
Mijlocul secolului al XVIII-lea", "Cercetări agronomice în
Moldova",lll , 2, 1970, p. 138-147.
- "Despre gospodăria moşierească în regiunea de munte a
Moldovei la mijlocul secolului al XIX-lea", "Analele Inst. de Ist. Şi
arheol. laşi", VIII, 1971, p. 245-260.
- "Lupta ţăranilor de pe domenii împotriva stăpânirii
boiereşti", ibidem, IX, 1972, p. 195-303.

88
 - "Cu privire la exportul de grâne din Moldova în anii 1830-
1831", ibidem, X, 1973, p. 199-215.
- "Relaţiile dintre ţărani şi stăpânii moşiilor în regiunea de
munte a Moldovei în perioada de destrămare a feudalismului şi
apariţie a elementelor capitaliste" (în opt capitole), teza de doctorat,
1979.
BIBLIOGRAFIE DE REFERINŢĂ
Dr. Robert Deutsch: "Istoricii şi ştiinţa istorică din România.
1944 1969", Buc., Ed. şt., 1970, p. 142, 190, 223; "Enciclopedia
istoriografiei româneşti", Buc., Ed. şt. şi enciclop., 1978, p. 185.

Silviu Sanie
Arheolog și istoric, născut la 2 iulie 1936 în comuna
Pungeşti, jud. Vaslui, România.

89
 Cercetător ştiinţific principal I și Şef secţie Istorie veche
(1986-2007)
Institutul de Arheologie Iaşi. Academia Română - Filiala
Iaşi,
Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie
"A.D.Xenopol" Iaşi din 1963;
Din 1992 cercetător ştiinţific I
Conducător ştiinţific de doctorate la disciplina Istoria
antică universală în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii
"Al.I.Cuza" (1992-2010).
Profesor asociat.
Facultatea de Litere a Universităţii "Al.I.Cuza , cursul de
Epigrafie greacă şi latină; (1991-2004).
Profesor de Istoria religiilor şi Istorie Universală veche
Universitatea "M.Kogălniceanu"
Profesor de istorie a iudaismului şi Director de studii.
Centrul de cercetare a Istoriei evreilor şi ebraistică "Al.
Şafran" a Univ. "A.I. Cuza".
Fondator şi coordonator (cu D. Vitcu) al revistei Studia et
Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, Iaşi-Bucureşti..
Redactor şef al revistei Studia et Acta Historiae
Iudaeorum Romaniae, Iaşi- Bucureşti.
Istoria geto-dacilor din spaţiul est-carpatic şi cultura
spirituală a geţilor în general; istoria religiei şi populaţiei Daciei
romane;
Civilizaţia romană în spaţiul carpato-nistrean;
Istoria evreilor pe teritoriul României îndeosebi cultura
şi simbolismul funerar iudaic.
Activităţi suplimentare în diverse perioade:

90
 Membru în comitetul de redacţie al revistei Arheologia
Moldovei Iaşi şi apoi în colegiu de redacţie.
Membru în colegiul de redacţie al revistei Danubius a
Muzeului de istorie Galaţi.
1977 – doctor în istorie cu teza cultele orientale în Dacia
romană sub conducerea academicianului Constantin
Daicovici.și academician Emil Condurache..
EDUCAȚIE ȘI FORMARE
1963 Facultatea de istorie, Filosofie a Universității
„Alexandru Ioan Cuza” Iași; licențiat din anul 1963, ca șef de
promoție.
Publicaţii. Autor și coordonator de cărţi și a peste 200 de
studii, note, recenzii în reviste de specialitate (Lista de lucrări).
Conferinţe. Participant la congrese şi colocvii
internaţionale de epigrafie greacă și latină (
Munchen,Constanţa, Atena) și de arheologie ( Lecce, Bucureşti,
Bratislava, Iaşi).
Premiul Salonului Național de carte, 1012 Iași pentru
geto-dacii dintre Carpați și Nistru.
Membru în Asociaţia Internaţională de Epigrafie greacă
şi latină (din 1972); în Societatea de Studii Clasice (din 1965);
Institutul de Tracologie.
Cucuteni-Băiceni (jud. Iaşi), Fedeşti şi Vetrişoaia (jud.
Vaslui), Bâtca Doamnei-Piatra Neamţ, Barboşi-Galaţi, Ciolăneştii
din deal (jud. Teleorman), Orşova (jud. Mehedinţi), Dumbrava
(jud. Iaşi), Siret (jud. Suceava) ş.a.
(Dan Ravaru, Cartea întâia a Racovei, Piatra Neamţ, 2002
- Silviu Sanie, p. 335-344.).
Alte fragmente biografice

91
 Într-o zi din a doua jumătate a lunii octombrie 1990
aveam şansa de a-l cunoaşte personal, la Institutul de
Arheologie din Iaşi, pe domnul prof. dr. Silviu Sanie. Citisem
unele dintre publicaţiile domniei sale încă din anii de studenţie
la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău, unde
numele arheologului şi istoricului Silviu Sanie impunea respect
într-o lume care începea să redescopere istoriografia română.
Cu atât mai mult m-am simţit onorat să fiu tratat cu prietenie şi
încredere, încă de la prima întâlnire, de un om - mic la stat, dar
mare la sfat (şi la suflet) - care avea să contribuie decisiv (alături
de prof. dr. Ioan Caproşu) la devenirea mea ca istoric şi
arheolog sub auspicii mult mai favorabile faţă de cum m-aş fi
putut aştepta în contextul unei societăţi academice
neocomuniste clădită pe impostură, obedienţă şi nepotism.
Ulterior, pe parcursul a două decenii - ca student,
doctorand, cercetător ştiinţific şi coleg de colectiv, dar şi în
timpul unor vizite făcute acasă, - aveam să-l descopăr şi
redescopăr pe omul şi savantul Silviu Sanie în numeroase
rânduri, ceea ce sporeşte dificultatea de a rezuma povestea
unei vieţi pe două pagini scrise la un prilej aniversar. Ca atare,
să-mi fie permise aici doar câteva observaţii (formulate cu
subiectivismul inerent unui autor direct implicat) din partea
celui pe care profesorul Silviu Sanie l-a considerat cu atâta
stăruinţă „continuatorul investigaţiilor lumii antice în spaţiul
ponto-danubian", dar şi urmaşul domniei sale la cârma
colectivului de arheologie clasică din cadrul Institutului de
Arheologie din Iaşi al Academiei Române.
Născut la 2 iulie 1936 în comuna Pungeşti, judeţul Vaslui,
Silviu Sanie a absolvit în 1963 (ca şef de promoţie) Facultatea
de Istorie-Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din

92
Iaşi, unde a avut îndrumători de talia unui Dumitru Berlescu,
Nicolae Gostar, Gheorghe Platon sau Mircea Petrescu-
Dîmboviţa. Ultimul avea să-i marcheze într-un mod aparte şi
activitatea de cercetare desfăşurată la Institutul de Istorie şi
Arheologie „A. D. Xenopol" din Iaşi (din 1963), unde ajungea în
1992 cercetător ştiinţific principal gr. I şi de unde s-a pensionat
în 2009. Nu întâmplător, Cucuteni-Băiceni (judeţul Iaşi) apare ca
primul obiectiv într-o listă destul de lungă a şantierelor
arheologice, la care a participat sau pe care le-a condus .cu
deosebită onestitate şi profesionalism arheologul Silviu Sanie. Şi
de a cărui nume rămân definitiv legate în arheologia
românească săpături ca cele de la Bâtca Doamnei-Piatra Neamţ,
Barboşi-Galaţi sau Dumbrava (judeţul Iaşi).
Pentru devenirea profesională şi nu numai a tânărului
cercetător Silviu Sanie providenţială s-a dovedit a fi întâlnirea,
în cadrul Institutului din Iaşi, cu marele savant şi marele român
care a fost Anton Niţu. Revenit în cercetare ca supravieţuitor al
„Gulagului" românesc în varianta Canalul Dunăre-Marea
Neagră, unde a ajuns şi din cauza delaţiunilor unor colegi mai
tineri (la fel de oportunişti ca şi cozile de topor de astăzi), Anton
Niţu nu-şi pierduse încrederea în tinerii care mai puteau fi
salvaţi. În consecinţă, l-a îndemnat pe Silviu Sanie să se înscrie
la un doctorat la Cluj, unde continuarea tradiţiei interbelice a
studiilor clasice încă putea oferi şansa unei specializări
adevărate. Pe parcursul stagiului de doctorat a avut privilegiul
de a colabora cu Ion Iosif Russu şi de a avea un mentor de
prestigiul ştiinţific al lui Constantin Daicoviciu care, însă, s-a
stins înainte ca doctorandul - pe care l-a preţuit şi care, la
rându-i, i-a purtat mereu un respect deosebit - să ajungă cu
lucrarea în faza susţinerii. Ca atare, teza Cultele orientale în

93
Dacia romană, a cărei coordonare a fost preluată de Emil
Condurachi, a fost susţinută strălucit la Bucureşti (în 1977). Din
comisia de susţinere a făcut parte şi Dionisie M. Pippidi, care a
făcut multă cinste istoriografiei române în perioada cea mai
neagră din existenţa acesteia şi căruia Silviu Sanie a avut
onoarea de a-i fi un colaborator foarte apreciat ani la rând. Ca şi
lui Dumitru Tudor, coordonatorul Enciclopediei civilizaţiei
romane (Bucureşti, 1982), la care Silviu Sanie a contribuit cu
130 de voci. În mediul academic al Iaşilor, pentru epigrafistul şi
pentru specialistul în antichităţile dacice Silviu Sanie definitorie
s-a dovedit a fi colaborarea cu Nicolae Gostar, ultimul clasicist
autentic din istoria de până acum a Facultăţii de Istorie din Iaşi.
Anul 1981 reprezintă punctul de referinţă pentru
consacrarea definitivă a arheologului clasic şi a specialistului în
culte orientale Silviu Sanie. La Iaşi vedea lumina tiparului cartea
Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul
Moldovei (sec. II î.e.n. -III e.n.), iar la Bucureşti apărea prima
parte a tezei de doctorat, cu titlul Cultele orientale în Dacia
romană (I). Cultele siriene şi palmiriene. Era poate cel mai
frumos omagiu pe care autorul îl putea aduce atâtor
îndrumători de notorietate. În memoria unuia dintre aceştia şi-
a asumat şi editarea volumului Studia antiqua et archaeologica.
Corolla memoriae Nicolai Gostar dedicata (Iaşi, 1981, în
colaborare cu Attila Lâszlo). Recunoaşterea internaţională a
specialistului Silviu Sanie a fost încununată de publicarea a
două studii vaste în prestigioasa sinteză Aufstieg und
Niedergang der romischen Welt. Geschichte und Kultur Roms
im Spiegel der neueren Forschung (Teil II: Principat, Band 18.2,
Hrsg. Hildegard Temporini, Wolfgang Haase, Berlin/New York,
1989): Die syrischen undpalmyrenischen Kulte im romischen

94
Dakien, p. 1165-1271, respectiv Kulte und Glauben im
romischen Suden der Moldau, p. 1272-1316. Iar cercetările
întreprinse în ultimele două decenii au fost finalizate prin trei
cărţi care îndeamnă cititorul la multă reflecţie. Este vorba de
Din istoria culturii şi religiei geto-dacice, Iaşi, 1995; Scriere şi
imagini în spaţiul Carpato-nistrian (secolele VI a. Chr. -IVp. Chr.),
Iaşi, 2003; Untersuchungen uber Religionsgeschichte und Kultur
die [i.e. der] Geto-Daker, Amsterdam: Hakkert, 2009.
Lucrările menţionate mai sus reprezintă doar câteva
jaloane mai importante ale unei opere alcătuită din peste 200
de titluri. Nu ne putem permite să mai insistăm aici, în acest
sens, dar cei interesaţi pot afla uşor o listă bibliografică,
alcătuită chiar de domnul Silviu Sanie, pe pagina web a
Institutului de Arheologie din Iaşi (http://www.arheo.ro). În
economia acestui medalion aş mai dori doar să atrag atenţia
asupra unui aspect, din paleta de preocupări a omagiatului,
trecut în subsidiar sau chiar cu totul sub tăcere de către cei mai
mulţi colegi de breaslă. Mă refer la cei care îl cunosc pe
specialistul în istoria geţilor şi a dacilor, în istoria religiei si a
populaţiei Daciei romane, al civilizaţiei romane din spaţiul
carpato-nistrean, dar care fac abstracţie de specialistul în istoria
evreilor de pe teritoriul României (îndeosebi, al culturii şi
simbolismului funerar iudaic). Astfel, Silviu Sanie este fondator
şi coordonator (alături de Dumitru Vitcu) al revistei Studia et
Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, autor al cărţii Dăinuire
prin piatră. Monumentele cimitirului medieval evreiesc de la
Siret (Bucureşti, 2000), fondator (alături de Şeiva Sanie) al
Muzeului comunităţii evreieşti de pe lângă sinagoga din Iaşi.
Pe lângă activitatea de cercetare, domnul Silviu Sanie a
desfăşurat şi o activitate didactică meritorie, ca profesor asociat

95
la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza"
(din 1991), unde a predat cursul de Epigrafie greacă şi latină, şi
la Facultatea de Istorie a aceleiaşi universităţi, unde a predat
cursuri de cultură şi civilizaţie ebraică la un modul de studii
masterale (la a cărui înfiinţare domnia sa a contribuit în mod
decisiv). Totodată, din 1992 profesorul Silviu Sanie este şi
conducător de doctorate la disciplina Istoria antică universală în
cadrul Facultăţii de Istorie şi a Institutului de Arheologie din
Iaşi.
Anul 1981 reprezintă punctul de referinţă pentru
consacrarea definitivă a arheologului clasic şi a specialistului în
culte orientale Silviu Sanie. La Iaşi vedea lumina tiparului cartea
Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul
Moldovei (sec. II î.e.n. -III e.n.), iar la Bucureşti apărea prima
parte a tezei de doctorat, cu titlul Cultele orientale în Dacia
romană (I). Cultele siriene şi palmiriene. Era poate cel mai
frumos omagiu pe care autorul îl putea aduce atâtor
îndrumători de notorietate. În memoria unuia dintre aceştia şi-
a asumat şi editarea volumului Studia antiqua et archaeologica.
Corolla memoriae Nicolai Gostar dedicată (Iaşi, 1981, în
colaborare cu Attila Lâszlo). Recunoaşterea internaţională a
specialistului Silviu Sanie a fost încununată de publicarea a
două studii vaste în prestigioasa sinteză Aufstieg und
Niedergang der romischen Welt. Geschichte und Kultur Roms
im Spiegel der neueren Forschung (Teil II: Principat, Band 18.2,
Hrsg. Hildegard Temporini, Wolfgang Haase, Berlin/New York,
1989): Die syrischen undpalmyrenischen Kulte im romischen
Dakien, p. 1165-1271, respectiv Kulte und Glauben im
romischen Suden der Moldau, p. 1272-1316. Iar cercetările
întreprinse în ultimele două decenii au fost finalizate prin trei

96
cărţi care îndeamnă cititorul la multă reflecţie. Este vorba de
„Din istoria culturii şi religiei geto-dacice”, Iaşi, 1995; „Scriere şi
imagini în spaţiul Carpato-nistrian (secolele VI a. Chr. -IVp.
Chr.),” Iaşi, 2003; Untersuchungen uber Religionsgeschichte
und Kultur die [i.e. der] Geto-Daker, Amsterdam: Hakkert,
2009.
Lucrările menţionate mai sus reprezintă doar câteva
jaloane mai importante ale unei opere alcătuită din peste 200
de titluri). În economia acestui medalion aş mai dori doar să
atrag atenţia asupra unui aspect, din paleta de preocupări a
omagiatului, trecut în subsidiar sau chiar cu totul sub tăcere de
către cei mai mulţi colegi de breaslă. Mă refer la cei care îl
cunosc pe specialistul în istoria geţilor şi a dacilor, în istoria
religiei și a populaţiei Daciei romane, al civilizaţiei romane din
spaţiul carpato-nistrean, dar care fac abstracţie de specialistul
în istoria evreilor de pe teritoriul României (îndeosebi, al
culturii şi simbolismului funerar iudaic). Astfel, Silviu Sanie este
fondator şi coordonator (alături de Dumitru Vitcu) al revistei
Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, autor al cărţii
Dăinuire prin piatră. Monumentele cimitirului medieval
evreiesc de la Siret (Bucureşti, 2000), fondator (alături de Şeiva
Sanie) al Muzeului comunităţii evreieşti de pe lângă sinagoga
din Iaşi.Pe lângă activitatea de cercetare, domnul Silviu Sanie a
desfăşurat şi o activitate didactică meritorie, ca profesor asociat
la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza"
(din 1991), unde a predat cursul de Epigrafie greacă şi latină, şi
la Facultatea de Istorie a aceleiaşi universităţi, unde a predat
cursuri de cultură şi civilizaţie ebraică la un modul de studii
masterale (la a cărui înfiinţare domnia sa a contribuit în mod
decisiv). Totodată, din 1992 profesorul Silviu Sanie este şi

97
conducător de doctorate la disciplina Istoria antică universală în
cadrul Facultăţii de Istorie şi a Institutului de Arheologie din
Iaşi.
Victor Cojocaru

98
 Ionesi Bica
S-a născut la 29 martie 1928 în satul Curseşti Vale, comuna
Pungeşti, judeţul Vaslui.

În satul natal a urmat cursurile şcolii primare, iar între

1940-1947 a urmat cursurile liceului teoretic de fete din Vaslui,
fiind premiată în fiecare clasă.
După susținerea examenului de bacalaureat se înscrie la
Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universității „AI. I. Cuza” din
Iaşi (1947-examenul de diplomă în februarie 1952, pe care îl ia
cu "Diplomă de merit", cu teza "Evoluţia proboscidienilor şi
importanța lor stratigrafică pentru ţara noastră."

99
 În 1950, pe când era studentă în ultimul an de studii, a
fost încadrată preparator la Catedra de Geologie -
Paleontologie, iar în mai 1951 a fost avansată în postul de
asistent universitar.
În urma introducerii normelor în învăţământul superior, a
fost transferată Ia Muzeul de istorie naturală de pe lângă
Universitatea ieşeană, în noiembrie 1952, unde a funcţionat mai
întâi ca asistent, apoi ca şef al secţiei Mineralogie-Paleontologie,
depunând, pe lângă o activiate muzeistică, o susţinută activitate
ştiinţifică. În acelaşi timp a ținut legătura şi cu catedra sa
universitară, cumulând ( 1961-1964) postul de asistent la
disciplina Paleontologie.
În anul 1956 s-a înscris la examenul de doctorat, în
specialitatea Stratigrafie şi Paleontologie, la Universitatea din
Bucureşti, având conducător ştiinţific pe acad. prof. dr. doc.
Miltiade Filipescu. În octombrie 1966 şi-a susţinut examenul, iar
lucrarea sa, "Stratigrafia depozitelor miocene de platformă.
dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei", a fost publicată de
către Academia R.S.R. (1968),aceeaşi Academie conferindu-i
premiul "Gheorghe Murgoci", în 1972, pentru aceeaşi lucrare.
În 1971, în urma reînființării secței de Geologie la
Universitatea din Iaşi, a revenit, prin concurs, la catedră, unde a
predat cursurile şi lucrările practice de Micropaleontologie şi
Determinări paleontologice (la secţia Geologie) şi lucrările
practice de Paleontologie şi Stratigrafie (la sectia Biologie).
A participat direct la "Congresul Asociației geologice
carpato-balcanice" (Bucureşti, 1961), la "Al XII-lea Congres
european de Micropaleontologie" (Simferopol, Chişinău, URSS,
1971), precum şi la "A V-a Reuniune a grupului de lucru pentru
Pratethysul Central" (Bucureşti, 1972). De asemenea, a trimis să

100
i se prezinte comunicările la următoarele manifestări ştiinţifice:
"Congresul Asociaţiei geologice carpato-balcanice" (Belgrad,
1967) şi la "Colocviul asupra Buglovianului" (Lvov, 1967).
Cele 4 rapoarte geologice, 4 comunicări şi 41 de lucrări
publicate, până în 1975, se axează la studiul depozitelor
sarmaţiene din România, cu precădere asupra Platformei
Moldoveneşti, precum şi studii ale unor grupe de organisme
actuale: foraminiferele din Marea Neagră şi lamelibranhiatele
de apă dulce din Moldova.
A lucrat la o temă înscrisă în cadrul Convenţiei de
colaborare dintre Universitățile din Iaşi şi din Bratislava.
Profesor universitar la Facultatea de geografie - geologie
a Universității din Iaşi.
OPERA
1" Cercetări geologice în regiunea Sfânta Maria
(Depresiunea Huedin", raport geologic, Arh. Inst. Geol., Buc.,
1952, (în colab. ).
2. "Delimitarea masivelor de sare din Mediteranianul din
subcarpaţii dintre Oituz şi Caşin", ibidem, 1953, (în
colab.).
3."Cercetări geologice în regiunea dintre Valea Trotuşului
şi Pârâul Caşin", ibidem, 1954, (în colab.).
4. ''Date microfaunistice din Sarmaţianul Podişul Central
Moldovenesc", "An. şt. Univ. <„Al. I. Cuza Iaşi", secţ. Il,
fasc.1, 1956, p. 297-310, (în colab.).
5. "Cercetări geologice în regiunea dintre Plăeşii de Sus şi
Pârâul Suita (reg. Autonomă Maghiară), ibidem, secţ. II (St. nat-
Geogr.),t. II, fasc. 2, 1956, p. 315-329 cu o schiţă geologică, (în
colab.).

101
 6."Microfauna miocenă din fundamentul Podişului
Central Moldovenesc", ibidem, secţ. Il, t. III, fasc. 1-2, 1957, p.
3-12, cu o planşă, (în colab. ).
7. "Contributions a la connaissance des Lamellibranches
d'eau douce de la Moldavie", ibidem, secţ. Il, t. IV, fasc. 2, 1958,
p. 311-319, cu 5 pl.
8. "Distribuţia foraminiferelor pe platforma continentală
din nord-vestul Mării Negre. Nota I", în "Hidrobiologia", 1, 1958,
p.33-54, cu tabele (în colaborare).
9."Microfauna sarmaţianului inferior din regiunea
Pârţeştii de Jos - Strigoaia - Ilişeşti (reg. Suceava)", "An.
Ştiinţifice ale Univ. Iaşi", secţ. Il, t. VI, fasc. 4, 1960, p. 305-314,
cu o schiţă geologică.
10.''Distribuţia foraminiferelor pe platforma continentală
din nord-vestul Mării Negre"; Nota II, în "Studii şi cercetări
geologice",seria Biol. animală, t. XIII, 4, 1961, Buc., p. 517-533.
1 1. "Distribution des Foraminiferes sur la Plate - forme
continentale du Nord - Ouest de la Mer Noire (Note III)",
"Travaux du Museum d'Histoire Naturelle „Gr. Antipa”
Bucarest", t. III,1962, p. 45-60, cu o fig. şi 2 tabele, (în colab. ).
12. "Contribuţii la studiul buglovianului din partea de
nord a Platformei Moldoveneşti (reg. Vicşani - oraşul Siret -
Grameşti)","An. Univ. „Al. I. Cuza”, secţ. Il, t. IX, 1963, p. 23-37,
cu o coloană stratigrafică, 2 tabele şi 4 planşe.
13. "Masivul Ciungilor caracterizare geologică-
geomorfologică", ibidem, t. X, 1963, p. 105-114, cu 6 fig. şi o
schiţa. geol. (în colab.).
14. "Chimismul complexului argilo-nisipos din partea de
nord a Platformei Moldoveneşti - Siret, reg. Suceava", "Bul. Inst.

102
Polit. Iaşi", serie nouă, t. XI (XV), fasc. 3-4, 1965, p. 197-208, cu 8
fig. şi 2 tabele (în colab.).
15. "Observaţii geologice paleogeomorfologice în zona de
contact a obcinelor Bucovinei cu Podişul Sucevei", "An. şt. ale
Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, secţ. Il, t. XII, 1966, p. 101-11 O, cu o
pl. (în colab.).
16. "Les Foraminiferes de la Platforme continentale du
nordauest de la Mer Noir (le litoral roumain)" Note N-eme,
ibidem, t.XII, fasc. 1, 1966, p. 83-102, cu 7 planşe, (în colab.).
17. "Asupra prezenței unei faune de lamm elibranhiate în
gresia de Lucăceşti), ibidem, seria Biol.-Geogr., t. XV, fasc. 2,
1966, p. 81-96, cu planşe, (în colab.).
18. "Contribuții la studiul unor argile cuaternare de lângă
Dorohoi", ibidem, t. XIII, 1967, p. 39-45, cu 1 tabel şi 5 planşe (în
colab.).
19. "Sur la position stratigraphique du Bouglovien dans le
Miocene de la Roumaine", "Assoc. geol. Carpato-Balkanique, VIII
eme Congres, Raports, Stratigraphie, Belgrad, 1967, p. 411-
416,(în colab.).
20. "Les variations morphologiques d' Ammonia beccarii
L. de la Mer Noir", "Ann. se. de l'Univ „Al. I. Cuza” de Iassy",
sect.TI, (St. Nat.), a. Biol., t. XIV, fasc. 2, 1968, p. 291-299, cu 3
pl. şi 4 tabele, (în colab.).
21. "Contribuţii la cunoaşterea buglovianului dintre valea
Siretului şi valea Sucevei (Platforma Moldovenească)", ibidem,
p.69-78 (în. colab.).
22. "Stratigrafia depozitelor miocene de platformă dintre
Valea Siretului şi Valea Moldovei", (Monografie geologică), Buc.,
Ed. Acad. R.S.R., 1968, 390 p., cu 1 hartă geologică, 19 fig. cu

103
secţ. geol. şi scheme stratigrafice, 9 tabele, 41 planşe. Lucrare
de doctorat.
23. "Microfauna depozitelor tortoniene şi bugloviene din
Bazinul Oaş", An. Univ. Buc.", Geol, t. XVIII, 1969, p. 167-188, cu
2 tabele şi 4 pl. (în colaborare).
24. "Cercetări geologice în regiunea dintre Valea Sucevei
şi Pârâul Voitinel (Platforina Moldovenească)", "An. Univ.Al.
Ioan Cuza Iaşi", secţ. Il, geol., t. XV, 1969, p. 73-82, cu 1 tabel.
25. "Cercetări asupra proprietăţilor absorbante ale unor
argile din împrejurimile oraşului Siret", "Bul. Inst. Polit. Iaşi",
serie nouă, secţ. II (Chimie industrială), t. XV, fasc. 1-2, 1969, p.
33-40, cu 5 fig. (în colab.).
26. "Microfauna depozitelor sarmaţiene din Bazinul Oaş",
"St. şi cercet. geol. - geofiz. - geogr.", seria Geolog., t. XV, fasc. 1,
1970, p. 213-225, cu 5 fig, 1 tabel, 3 pl., (în colab.).
27."Contribuţii la studiul micro faunei depozitelor
sarmaţiene din Bazinul Zarandului", "An. şt. Univ. <<Al. 1.
Cuza>> Iaşi, secţ. II, b., Geol., t. XVI, 1970, p. 79-90, cu 1 tabel şi
4 pl. (în colab.)
28. "Cercetări geologice în regiunea Horodnic - Volovăţ-
Burla (Platforma Moldovenească)", D.S. Inst. geol., vol. LVII/4,
Buc.,1971, p. 67-78.
29. "Buglovskie sloi v Rumânii i nekotorîe soobrejeniia o
ih soderjanii i stratigraficienskom polojenii", în "Buglovskie sloi
Mioţena", Izd. "Naukova Dumska", Kiev, 1970, p. 199-
223, cu 1 tabel, (în colab.).
30. "Date noi privind pietrişurile din partea vestică a
Podişului Sucevei", "Lucr. şt. ale cadrelor didactice Inst. Ped. ",
Suceava, vol.Il, 1971, p. 345-349, cu 1 fig., (în colab.).

104
 31."Sur la limite Bessarabien - Kersonien dans la
Dobrogea du Sud", "An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, secţ. II, b.
Geol., t. XVII, 1971, p. 79-90, cu 1 fig., (în colab.).
32. "Cercetări geologice în regiunea Bălăceanca - Ilişeşti
din partea de nord-vest a Plastformei Moldoveneşti", ibidem, p.
91-98,cu 1 fig. şi 2 tabele.
33. "Orizontarea depozitelor fluvio-deltaice din partea
vestică a Podişului Sucevei şi semnificaţia ei paleogeografică",
ibidem, secţ. II, c. Geogr., t. XVII, 1971, p. 9-15 (în colab.).
34. "Studiul depozitelor sarmaţiene de Ia Minişul de Sus-
Chisindia (Bazinul Zarandului)", "An. şt. Univ. Buc.", "Geol.,t.XX ,
1971, p. 93-106, cu 3 fig. şi 1 tabel, (în colab.).
35."Asupra prezenţei Buglovianului în Unitatea
pericarpatică din regiunea Viişoara-Brăteşti", "An. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi secţ. II, b. Geol, t. XVIII, 1972, p. 63-72, cu 3 fig., 1
tabel, 6 pl. (în colab.).
36."Precizări asupra depozitelor sarmaţiene din Unitatea
pericarpatică de la Slobozia - Gura Văii (Bacău)", ibidem, secţ.
Il,b. Geol., t. XVIII, 1972, p. 73-79, cu 1 fig., 1 tabel.
37."Asupra unei formaţiuni de apă dulce din Şaua
Moineştilor","St. şi cercet. şt.", seria Geol. - Geogr., lnst. Ped.
Bacău, 1973 (în colab.).
38. "Sur la valeur stratigraphique des especes Nonion
granosus (D'orb) et Porosononion subgranosus (Egger)", "Revue
roumaine de geol.", t. XVII, 1, 1971, p. 115-130, cu 4 pl.
39. "Asupra prezenţei Volhinianului în Dobrogea de sud",
"An.şt. Univ. <<Al. 1. Cuza” Iaşi, secţ. Il, b. Geol., t. XVIII, 1973,
p.109-122, cu 2 fig, 1 tabel, 6 pl., (în colab.).

105
 40. "Microfauna depozitelor bugloviene din regiunea
Viişoara -Brăteşti (Unitatea pericarpatică)", ibidem, p. 101-108,
cu 1 fig., 1 tabel..
41."Studiul ostracodelor din Volhinianul de pe Platforma
Moldovenească (sectorul dintre Valea Siretului şi Valea
Moldovei)",raport geologic, 1973, lnstr. geol. de prospect., Buc.,
(în colab.).
42. "Studiul obstacolelor din depozitele bugloviene de pe
Platforma Moldovenească", D.S. lnst. geol. Buc., voi. LX/4,
1974,p. 89-113, cu 2 fig., 1 tabel (în colab.).
43. "Microfauna Volhinianului" din Dobrogea de Sud. ",
"An.şt. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi", secţ. 1, b. Geol. t. XX, 1974,
p.109-116, cu 2 fig. 4 pl.
44. "Prezenţa dolomitelor în formaţiunile sarmaţiene din
Dobrogea de sud", ibidem, p. 1-12, 5 fig. 1, tabel (în colab.).
45. ''Studiul ostracodelor din depozitele volhiniene de pe
Platforma Moldovenească (sectorul dintre Valea Siretului şi
Valea Moldovei)", D.S. Inst. Geol. Buc., voi. LXV4, 1975, (în
colab.).
46."Cercetări mineralogice şi geochimice asupra argilelor
volhiniene din zona Dolhasca - Fălticeni", (în colab.).
47. "Studiul ostracodelor din Volhinianul superior al
Platformei Moldoveneşti (regiune dintre Valea Sucevei şi Valea
Moldovei)",(în colab.).
48. "Studiul faunei sarmaţiene din regiunea Chinuşu –
Fişer (sud-estul depresiunii Transilvaniei), (în colab. ).
49. "Unele observaţii asupra faunei sarmaţiene de la
Soceni",(în colab.).

106
 Dediu Constantin I.
S-a născut la 1 august 1883, în comuna Pungești județul Vaslui.

Deși era un autodidact, colabora cu articole și povestiri la

revistele pentru săteni.
Din 1908 a fost funcționar la vama Poștei din București, după
care a funcționat la Teatrul Național din Capitală. (din 1911).
Bibliografie:
„Moartea voinicului de mâna păcătosului” dramă în trei acte,
București 1936.
„O dramă înmormântată” 1939.
Bibliografie de referință.
Lucian Predescu, „Enciclopedia Cugetarea”; București, Editura
Cugetarea 1940,, pagina 260.

107
 Petrilă Liviu Iuliu
(n. 19.03.1952 Bacău din părinții Eduard Petrilă n.31.05.1925 și
Elena Petrilă (Tcaciuc) 02.10.1927 Costâna Suceava)

Ambii părinți au absolvit Universitatea„ Al. I Cuza” Iași,

facultatea de drept. În perioada 1947-1951 Liviu Iuliu a început să
frecventeze la Bacău Colegiul național „Ferdinand”. În 1971 va urma
la Universitatea Bacău, facultatea de educație fizică. Din 1983
urmează tot la fără frecvență ASE București iar în anii 1993-1996 dă
diferențe în Finlanda pentru amândouă specializări. În România -
1975-1985 va fi profesor la școala Faraoani, Bacău, iar între anii 1985-
1990 va fi profesor la CSS Bacău. Din 07.07.1990 migrează în
Finlanda, unde va lucra până pe 31.12.2018 la diferite locuri: Școală,
biserică, ghid turism, poștă, activitate de birou.

108
 Soția sa Letiția Clara Petrilă născută în 18.11.1952 la Călărași.
A urmat cursurile Universității din Bacău - secția filologie. Fiul lor
Ovidiu Petrilă, născut la 29.10.1974 Bacău, ajunge inginer, ofițer în
Marină militară finlandeză. Vanta Finlanda. Anton Petrilă – nepotul
lui Liviu Iuliu Petrilă (n.21.10.2008 Canta Finlanda). Julia Jonas Petrilă
( n. la 28.09.1977 Bacău lucrează ca profesoară la Hamburg
Germania. nepoți: Paul Jonas 19.07.2000 Student la drept
Universitatea din Munchen. Oskar Jones 23.11.2005, Sofia Jonas,
03.04.2008, Max Jones 15.08.2001, Julia - soțul și copiii locuiesc în
Hamburg Germania.

Mama dlui Petrilă Liviu Petrilă La Bruxeles (UE)

Elena Tcaciuc

Liviu Iuliu Petrilă mărturisește aspecte din viața sa în

perioada traiului în Finlanda. De ce a plecat din România?
Datorită rezultatului alegerilor din 20.05.1990 câștigate de foștii
comuniști în frunte cu Iliescu.„ Credeam că ne întoarcem la
109
comunism. Dar după 30 de ani evoluția societății românești a
fost alta. Sunt multe schimbări pozitive la noi, în special în
nivelul de trai și puterea de cumpărare. Românii au parcurs un
drum de la Dictatură la NATO și Uniunea Europeană. Aici, în
Finlanda, sunt integrat în viața politică, socială religioasă. Sunt:
- vice președinte al Organizației internaționale a ortodocșilor
din Finlanda,președinte de onoare al Organizației culturale
române, din Helsinki. Din anul 2009 reprezint Finlanda la
Congresul Spiritualității Românești la Alba Iulia de 1 Decembrie.
Din anul 2017, în urma alegerilor locale, sunt vice consilier
local. În 2016 am fost la sediul Uniunii Europene și a Consiliului
European cu o delegație a partidului Kokoomus din Finlanda.
Am alergat peste 200 de curse de maraton și semi maraton,
ultima a fost semi Maratonul de la Bacău 21.09.2019. Îmi place
muzica simfonică, de geaz, teatrul, expozițiile de artă.
Viața mea a fost o luptă continuă cu cerințele ei dar am
satisfacția că m-am aflat mereu pe baricade și dramele
părinților mei le-am depășit..Iată, de exemplu, „O poveste
finlandeză cu Liviu Petrilă într-o emisiune „Lumea și noi” din
Finlanda, unde Liviu este supranumit „Sufletul comunității
românești” din Finlanda.
Dragostea lui pentru România se simte în fiecare vorbă,
în tot ceea ce întreprinde, dar în special ne-a impresionat
mândria cu care vorbeşte despre România, cum încearcă să o
facă cunoscută şi iubită, cum se străduieşte să promoveze
valorile, cultura şi tradiţiile noastre finlandezilor.
Sportul este principalul punct de reper în viaţa lui. A
alergat de mic, a câştigat competiţii importante, a fost profesor
şi antrenor. În ciuda problemelor de sănătate, mai aleargă şi
acum la câte un maraton, dar întotdeauna în acelaşi tricou cu

110
România, dăruit în 1994 de Gabriela Szabo. Liviu munceşte,
aleargă, promovează imaginea României, face voluntariat şi se
străduieşte, alături de alţi conaţionali, să păstreze identitatea
culturală și lingvistică a românilor plecați peste hotare.
Emisiunea promovează inteligența, creativitatea și
reușitele profesionale ale românilor din lumea largă.
De-a lungul ediţiilor au fost şi vor fi aduse în prim-plan
destinele şi carierele de succes ale românilor stabiliți în diverse
țări, care au izbutit să se impună în comunitățile de adopție prin
contribuții substanțiale, recunoscute în toate domeniile vieții
publice: activități intelectuale, economice, sociale, politice, de
cercetare științifică, artistice etc.

Dragi curseșteni din comuna Pungești

La biografia acestui pungeștean cuprins în monografia
ce și-a propus să lase posterității niște nume de ținut minte
peste veacuri, aș adăuga și eu câteva informații pe lângă cele
trimise mie de autor.
Era prin 1944. Bunicul lui Iuliu, un curseștean din
neamul Petrileștilor, cu origini prin 1437, ca urmaș al
unui boier, Pan Tofan, căruia
domnitorii Moldovei îi dădeau niște moșii în proprietate
aflate în 5 sate, printre care și Cursec, sat cam ultimul prin
părțile Vasluiului, unde au supraviețuit urmașii lui Pan Tofan,
numiți răzeși, un fel de boiernași, exista o familie Petrilă din
aceeași spiță cu cea a mamei mele, Ecaterina Petrilă și a
bunicului lui Iuliu Petrilă. Eram, deci, vrișori.
Copilul din mine, aflat pe atunci în satul copilăriei, aflase
de la mama sa că bunicul meu fusese un om cu mult pământ,
vreo 20 de hectare și pe lângă el mai exista o altă familie

111
petrilească, ce se trăgea din aceeași spiță și la fel de bogată în
pămînt. Atât știam și nu mă miram de fel că mama mea era în
vizite dese cu soția acelui Petrilă, cu a cărui copil mă
împrietenisem și eu și anume cu unul Eduard, mai în vârstă cu
câțiva ani de cât mine.
Țara era ocupată de trupele rusești deghizate sub
numele de trupe eliberatoare de sub jugul imperialismului iar
oamenii urmăreau cu frica în sân când va sosi ziua colhonizării
și a desprinderii lor de glia strămoșească. Între timp sătenii se
gospodăreau și ei care cum puteau. Așa ajunsesem eu, la o
vârstă infantilă, să pun de o afacere cu ruda mea Eduard Petrilă.
Într-o seară, urcați într-o căruță cu doi cai, eu și Eduard,
pe câteva poloage de fân sub care se ascundea un ZB cu 5
cartușe, pentru apărare, dacă niște hoți ne-ar fi atacat să ne
jefuiască. Dimineață ajunsesem în orășelul Roman unde urma
să cumpărăm marfa pe care să o vindem la întoarcere la un preț
care să ne asigure și un câștig.
Pe străzile Romanului, soldații ruși chefuiau și trăgeau cu
calașnicoavele a veselie. Ne-am ascuns cum am putut mai
repede, iar după liniștirea străzilor ne-am încărcat coșul căruții
cu bulgări de var nestins și am pornit-o spre Cursești. Marfa s-a
vândut ca pâinea caldă, cu câștig și îndemnul să mai facem și
alte drumuri la Roman.
Toamna am plecat la Vaslui să urmez clasa a cincea de
gimnaziu, apoi în anul următor părăsesc Curseștiul pentru a-mi
continua studiile la Iași și astfel prietenia mea cu Eduar ia
sfârșit. Între timp, după câțiva ani, aflu că soții Petrilă au
divorțat pentru ca fii lor, două fete și cu Eduard să poată fi
primiți în școli mai înalte decât o școală primară de 4 clase.

112
 Peste alți ani aflu tot de la mama, că Eduard ajunsese
procuror la Bacău. M-am bucurat pentru performanțele lui și
m-am întristat, tot după ani, când am aflat că a decedat. Între
timp ajung și eu să parcurg 90 de ani și să mă joc pe calculator
de-a socializarea pe facebook. Așa am descoperit încă o
persoană din neamul Petrileștilor, că există și că plasează
subiecte interesante pe internet, subiecte la care nu are acces
oricine!. Și ceea ce a ajuns să facă în viață mi s-a părut tot atât
de valoros ca și un talent literar sau de altă natură artistică
demnă să rămână pe panoplia pungeștenilor, ca exponenți ai
neamului românesc și al urmașilor lui Pan Tofan, din care s-au
recrutat întotdeauna alergători de cursă lungă, precum și
Petrilă Liviu Iuliu, câștigător maratonist pe adevăratele și
susținător al românilor aflați peste hotare pentru o bucată de
pâine trimisă copiilor rămași acasă.

Liviu Iuliu Petrilă de Ziua României.

113
 Gheorghe Lucache
(născut la 17 februarie 1928 în comuna Cursești și decedat la 27
februarie 1991 la Iași)

De aproape patruzeci de ani pe căile de acces în Cetatea

de pe cele șapte coline, cea de la sud, dinspre Vaslui și cea de la
nord-vest, dinspre Târgu Frumos, municipiul Iași, își întâmpină
onorații săi oaspeți – trecători ocazionali prin această vatră
străveche de istorie, cultură și spiritualitate românească – cu
porțile sale larg deschise, în semn de mare cinstire adusă celor
care doresc să vada/revadă „orașul ce-și spune și astăzi cu
mândrie „Capitala Moldovei„. Dar câți din cetățenii Iașului știu
cine este autorul monumentelor de la intrările în Iași și făurite
din fier recuperabil ce ipresionează prin suplețea și farmecul lor
114
artistic deosebit. În lipsa unei necesare informații despre aceste
monumente porți și autorul lor, niciunul dintre admiratori nu
putea intui că această lucrare, pe cât de ingenioasă, pe atât de
bine realizată artistic, nu este, cum se putea crede, opera unui
vestit arhitect și/sau unui artist plastic local, ci aceasta aparține,
ca idee și execuție, unui inginer(!), mai precis, inginerului
electrotehnic Gheorghe Lucache, pe atunci, șeful Șantierului
Electromontaj Iași, de numele căruia se leagă, spre cinstea lui,
nenumăratele salbe de Lumină: rețele de înaltă tensiune, stații
de transformare și instalații energetice de mare putere, cu care
zona Iași și-a asigurat, astfel, energia dezvoltării economico-
industriale.
Domnia sa, fiindu-mi și mentorul stagiaturii mele
ingineresti, din 1966, de pe șantierul CET Iași, o nouă unitate
energetică necesară impetuasei dezvoltări edilitare și
industriale a orașului Iași și, mai apoi, intersectandu-ne mereu
pe drumul Luminii, consider că este de datoria mea sufletească
de a dezvalui ieșenilor personalitatea inginerului Gheorghe
Lucache.
S-a născut la 17 feb. 1928 în comuna Cursești-Răzeși din
jud. Vaslui. După absolvirea școlii generale, urmează, până în
1944, cursurile Liceului Comercial din Vaslui, pe care le
continuă și le termină în 1948, la Liceul Comercial din Iași. În
1949, după absolvirea Școlii militare de ofițeri de artilerie de la
Sibiu cu gradul de lt.major, devine profesor, șef de laborator și
șef de atelier la Școala de ofițeri tehnici din Sibiu. În 1954, vine
în Iași, unde devine contabil la mai multe instituții și, atras de
tehnică, urmează simultan cursurile Facultății de
Electrotehnică, secția de electrificare a industriei și agriculturii,
pe care o absolvă cu diploma de inginer în 1959. De aici începe

115
o prodigioasă activitate inginerească la IRUC Iași, apoi la
Suceava, unde îndeplinește funcția de șef de șantier
Electromontaj, în perioada 1960-65. Revine la Iași, mai întâi ca
șef lot Cazane pe șantierul CET (1965-66), apoi, la IRE Iași, la
serv. Producție și din 1967 și până la pensionarea sa din 1990,
timp de 23 de ani, a deținut funcția de șef al Șantierului
Electromontaj Iași, perioadă fertilă în care a condus cu
strălucire execuția celor mai dificile și îndrăznețe lucrări
energetice din zona Iași și Vaslui, ba chiar și din alte zone ale
țării, dovedind calitățile unui profesionist deăvârșit. Ideea
realizării unui monument emblematic pentru Iași s-a născut
firește din dragostea sa manifestată pentru înaltele valențe
istorice, științifice și culturale ale Cetății ieșene, pe de o parte,
dar și din pasiunea sa dovedită pentru acuratețea tehnică a
planurilor și detaliilor de execuție elaborate uneori cu erori de
concepție de către proiectanții de lucrări energetice, pe de altă
parte. Dar „punctul de pornire” în transpunerea în faptă a ideii
sale l-a constituit, fără tăgadă, lucrările desfășurate în 1975
pentru alimentarea cu energie electrică a Uzinei Metalurgice
Iași. Observând ocazional unele cazuri de rebut pe fluxul de
fabricație a țevilor produse aici, i-a „încolțit” ideea că acestea ar
putea fi refolosite cu succes în alte destinații. De la idee la faptă
n-a fost decât un pas și astfel s-a „născut”, dintr-o imaginație
inspirată, mai întâi schița și apoi planul tehnic de ansamblu, cu
detaliile de execuție necesare, ale „indicatorului de localitate”
al municipiului Iași. Conform uzanțelor, acesta trebuia însușit și
aprobat de conducerea Primăriei municipiului Iași. Singurul
amendament al Primăriei a fost cel al lipsei fondurilor necesare
pentru plata materialelor și manoperei de execuție a lucrărilor.
Dar și acest”neajuns” a fost pur și simplu „spulberat” de

116
optimismul nestăvilit al inginerului Gh. Lucache care a indicat
calea sigură și de nenumărate ori probată cu reușită: cea a
voluntariatului și muncii patriotice!
Astfel, la această idee îndrăzneață au aderat, pe rând,
Uzina Metalurgică, în frunte cu distinsul ei director, Gh.Vătavu
și bine sprijinit de ing. Alex. David, energeticul șef al unității,
care au asigurat sortimentele de țeavă necesare execuției,
Întreprinderea de Rețele Electrice Iași, care, prin sprijinul
directorului ei, ing. Vlad Vasiliu, a pus la dispoziție 4 dintre cei
mai buni sudori ai săi și, bineînțeles, Electromontajul Iași, care
și-a folosit întreaga bază de producție de la sediul său din
Manta Roșie, atât pentru execuția acestui adevărat „filigran”
metalic, cât și pentru realizarea fundației speciale de beton și
montarea monumentului. După două săptămâni de muncă
încordată și bine coordonată în mersul ei de zi cu zi de către
destoinicul șef de lucrare, maistrul Iacob Balan și supervizată
chiar de către autorul proiectului, pe dealul Repedea, puțin
deasupra Motelului din Bucium, a fost înălțată dantelăria
metalică a „indicatorului de localitate – Iași”, o adevărată,
minunată și triumfală poartă de intrare în municipiul Iași,
pentru toți acei drumeți care, vorba neuitatei Otilia Cazimir, ”
se coborau pe Repedea la vale / Și poposeau în dealul lui Păun”
spre a admira splendida panoramă a „dulcelui Târg al Ieșilor”.
De atunci, la această memorabilă priveliște a Iașului, risipit în
frumusețea colinelor sale, s-a adăugat străjuitoare și silueta
argintie, semeață și grațioasă a „însemnului său de hotar”.
Dovedindu-se o incontestabilă lucrare inginerească de mare
„priză la public.
Cine și-ar fi putut închipui atunci și cine-și poate închipui
și astăzi că aceste două inspirate creații artistice, tehnico-

117
inginerești, ale inginerului Gh. Lucache înglobează în stuctura
metalică a fiecărei porți mii de capete de țeavă de un țol și un
sfert, în lungime totală de peste 6 km și o greutate totală de
circa 7 tone, cum și peste 3 mii de suduri electrice, de înaltă
clasa?! Cine poate intui cât zbucium, câte calcule de rezistență
și cât suflet a pus în această creație monumentală inginerul Gh.
Lucache?! Îndrăgostit de Iași, spiritul său novativ avea să se
manifeste puternic în viața Cetății, găsind de fiecare dată soluții
de ieșire din impasul ei ocazional, așa cum a fost și cazul
stâlpilor metalici „jumelați” prin care inginerul Gh.Lucache a
rezolvat strălucit problema asigurării rezistenței liniilor de
contact ale tramvaielor și troleibuzelor ieșene întinse de-a
lungul și de-a latul noilor și marilor artere de circulație, cu câte
3 benzi pe sens, ale municipiului. Imaginați cu un profil
arhitectural zvelt și rezistent, având deasupra lor montate
elegantele brațe ale corpurilor de iluminat public, acești stâlpi
„jumelați”, vopsiți în argintiu sau negru, dau și astăzi un farmec
citadin deosebit. Până la pensionarea sa din 1990, ca șef al
Electromontajului Iași, s-a preocupat permanent de executarea
lucrărilor de vopsitorie periodică, atât ale celor 2 „porți
municipale” , cât și a stâlpilor metalici de iluminat public, fie ei
simpli sau „jumelați”, lucrări de plăcut impact edilitar pentru
„trăitorii” și „trecătorii” Cetății. Dar n-a avut parte de o pensie
lungă care să-i permită anii luminoși binemeritați, astfel că
inima sa mare i-a cedat, pe neașteptate, la 27 februarie 1991,
când a trecut la cele veșnice, spre regretul familiei și a
electromontajiștilor și IRE-iștilor din Iași și din întreaga țară,
fiind condus cu tristețe pe ultimul său drum al Eternității. A
trecut Dincolo împăcat totuși sufletește că fiul său, Dorin-
Dumitru Lucache, cu care se mândrea foarte mult, a îmbrățișat

118
aceeași cale a Luminii, dovedindu-și tot cu strălucire
capacitățile sale de prof.dr.ing. la Facultatea de Electrotehnică
din Iași, fiind apreciat de colegi și mult iubit de studenții pe care
îi pregătește mereu, an de an.

Așadar, iată, aceasta este istoria „cărților de vizită” ale

municipiului Iași, începută în urmă cu aproape 4 decenii și trăită

triumfator până acum, în ciuda vicisitudinilor cutremurelor din
1977, ´86 și ´90, care nu le-au putut afecta cu nimic semeția și
trăinicia lor, așa cum au fost ele gândite și create, estetic și
tehnic, de inginerul Gh. Lucache. În spiritul tradiției
împământenite la Iași se cuvine să păstrăm pe mai departe
memoria personalităților care și-au închinat pilduitor truda lor
de gând și faptă spre cinstirea acestei unice Cetăți ieșene de
știință, cultură și tehnică românească, din care face parte,
desigur, și inginerul Gheorghe Lucache.
119
 Pe soclurile reparate ale porților orașului va trebui ca cei
curioși și interesați de istoria Iașului să găsească și inscripția
revelatoare: „Acest indicator de localitate a fost inițiat,
proiectat, realizat și montat în anul… (1976/1977), prin
strădania de suflet a inginerului Gh. Lucache (1928 -1991).

Mihai Caba

Constantin Bordeanu
(Născut la 4 decembrie 1939 în satul Toporăști, comuna
Cursești, din părinții Gheorghe și Valeria).

Urmează școala primară în satul Toporăști iar clasele V-

VII la Ivănești, județul Vaslui Termină și cursurile Liceului

120
„Mihail Cogălniceanu” din Vaslui. La vârsta recrutării va urma
Școala Militară superioară de tancuri și auto, din Pitești, după
care la vârsta de 21 ani devenise deja ofițer în gradul de
locotenent.
Încă de pe băncile liceului din Vaslui, tânărul Constantin
Bordeanu este atras spre creații literare. Scrie poezii și
epigrame, mai întâi la gazeta de perete a liceului apoi continuă
și va continua producția literară și la școala militară din
februarie 1966. Revista „Îndrumătorul cultural artistic” nr. 1
din armată îi publică un program artistic în versuri originale pe
3 pagini.
În anii de școală, dar și ca ofițer, va activa mulți ani ca
dansator și chiar ca instructor de dansuri populare românești,
și la Pitești, și la Iași. După un stagiu făcut la o unitate militară
din Dobrogea, este readus în Școala militară din Pitești ca
profesor al unui pluton de elevi militari cu care obține
calificative numai de „foarte bine”.
După stagiu în Dobrogea și Pitești, ofițerul Bordeanu
Constantin este repartizat la o unitate militară din Iași, cu acest
prilej va frecventa la fără frecvență cursurile Facultății de
filologie, culegând folclor de la oamenii pasionați din mai multe
sate. Din satul său Toporăști va culege sceneta „Banda lui
Bujor” sau „Haiducii”în anul 1967. Aproape în fiecare concediu
de odihnă și în unele permisii solicitate și obținute în preajma
unor mari sărbători creștine, ca Paștele, Ispasul, Crăciunul, 23
august, și Anul Nou, revenea pentru câteva zile la părinți, rude,
prieteni și consăteni, și într-o impecabilă ținută de ofițer,
participa cu mare plăcere la petrecerile populare
- la Hora satului, fiind foarte modest, sociabil și cu mult bun

121
simț, dansa cu tineretul satelor. Fetele cu pretenții, îl sorbeau
din priviri.
În august 1969 participă la organizarea paradei militare
din orașul Vaslui, răspunzând de militarii și transportoarele
amfibii și autocamioanele aduse de la Iași. Parcă îl așteptau! Și
pe 29 august 1969, pe la orele 16-17, a sosit într-un mare
autocamion militar cu prelată, strălucind la lumina solară.
Împreună cu soldatul șofer, ofițerul va veni la horă și seara la
bal pe șesul satului Armășoaia, la 2-3 kilometri de Pungești.
Domnul colonel Bordeanul a fost prezent cam la toate
înâlnirile colegiale organizate în fiecare an la Liceul „Mihail
Kogălniceanu” din Vaslui. În septembrie 2012 a participat la a
55-a aniversare de la absolvirea licceului.
Pe 18 și 19 septembrie 2010, în garnizoana Pitești a
participat la Reuniunea aniversară de 50 de ani a promoției de
locotenenți. Printre organizatori se aflau generalul N. Spiroiu și
Ilie Dragomir.
Ca ofițer al armatei române a fost cu militarii la Dunăre,
în anii cu inundații, dar a lucrat mai mulți ani detașat în
Bărăgan, unde răspundea de activitatea a 1000 de mijloace
auto, care transportau materiale pentru construirea canalelor
de irigații.
În anul 1968, în fruntea ostașilor din subordine, a
urmărit mișcările trupelor și tancurilor sovietice aflate pe malul
stâng al râului Prut. Din fericire pentru noi, L.I.Brejnev nu le-a
dat comanda „vperiod”.
Domnul Bordeanu a vizitat întreaga Românie, iar în
ultimii ani, mergând la fiul său Sorin și la familia lui aflată în
Belgia, a mai putut vizita și orașe din Germania, Olanda și
Franța, cu cel mai mare muzeu cu tancuri, în orașul Saumur.

122
 Pe 30 august 2017, domnul colonel a luat parte la „Zilele
comunei Pungești, la sărbătoarea Limbii române” prezentându-
și cartea „Ecouri dinspre Apus” apărută în două volume la
editura Vasiliana 98 , din care, un exemplar a fost donat
Biblioteci comunale Pungești (2014).
La vârsta de 42 ani, domnul Bordeanu a suferit un
cumplit accident, după care a rămas fără un picior. Iar în
octombrie 1982 a fost trecut în rezervă. Dacă și-ar fi putut
continua cariera militară, cred că ajungea până la gradul de
general. După 37 ani de cumplite suferințe, a rămas acelați bun
român și bun creștin, un adevărat patriot, un luptător și un
iubitor de oameni.
Generozitatea și bunătatea, iubirea de aproapele sunt
dovedite și de faptul că s-a hotărât să doneze casa părintească,
căreia mai întâi i-a făcut reparații capitale, unei tinere familii
din satul Toporăști. Toate aceste calități ale domnului Bordeanu
m-au determinat să susțin acordarea domniei sale titlulul și
diploma de cetățean de onoare al comunei Pungești.
Omenește, Constantin Bordeianu este un exemplu de ați
trăi viața, dar ea, viața, nu a avut un comportament față de
dânsul așa cum s-ar fi trebuit să fie! Și în finalul acestei biografii
voi adăuga năpasta ce i-a pus-o în spate pe nemeritate.Iat-o:
Accidentul
Pe 1 martie 1982, într-o zi în care ningea puternic, iar
vizibilitatea era extrem de redusă, soții Elena și Constantin
Bordeanu se intorceau la Iași cu un autoturism Dacia, pe
șoseaua Iași – Voinești. La un moment dat au tras pe dreapta,
deoarece facuseră pană. Întâi s-a dat jos Constantin Bordeanu,
care a montat cricul. Acesta s-a afundat însă în zăpada și
pământ. Soția sa s-a dat jos să-l ajute, moment în care în

123
dreptul lor a ajuns un utilaj al fostei întreprinderi Forestiere de
Exploatare și Transport (IFET în prezent Moldoforest SA) și un
autobuz. Cele doua vehicule au trecut unul pe langă celalalt, iar
cel care conducea utilajul forestier (un scraper – utilaj folosit la
tăierea și transportul buștenilor) a luat mult dreapta de volan și
a acroșat autovehiculul Dacia și pe cei doi soți. Scraperul era
dotat cu lame pentru deszăpezire. În urma accidentului, lui
Constantin Bordeianu i-a fost amputat un picior, iar Elenei
Bordeanu i-a fost amputată mâna dreaptă în zona încheieturii și
piciorul în zona gambei. Șoferul vinovat a fost condamnat la
închisoare, iar IFET, acum Moldoforest, a fost obligată să le
achite pe tot restul vieții compensații financiare lunare
constând în salariul lunar pe care ar fi putut să-l obțină dacă
s-ar fi aflat în continuare în câmpul muncii. Între timp, în ultimii
ani, soția a murit iar Constantin Bordeanu care
este locotenent-colonel în rezervă al Armatei Romane a ramas
singur.
Aceasta este drama eroului nostru. Și ea continuă să-i
facă viața neagră. Cei stabiliți de justiție să-i acorde o
îndemnizație compensatorie nu mai respectă hotărârea
judecătoriei. Pârdalnica Viață continuă să-l pedepsească pe
nedrept.
Dar Constantin Bordeanu este un luptător. Și în ciuda
tuturor obstacolelor ce Viața i le aruncă în față, mai are încă
forțe native de a o înfrunta. Scrie! Talentul de a transpune în
cuvinte răutățile vieții nu i l-a putut umbri. Obligat de
invaliditate să devină un contemplator al frământărilor sociale,
fostul ofițer specialist în tancuri a devenit un fin observator al
nedreptăților în care trage cu armamentul din dotarea divină.

124
 Iată doar două din lucrările sale care au învins cu spiritul
suferințele trupului.

125
 Elena Simona Albăstroiu
Născută la 2 iulie 1936 în comuna Pungești, județul
Vaslui.

Despre această fată din Cursești, ajunsă astăzi un nume

în învățământul românesc, nu voi nota nimic în evoluția ei
intelectuală înainte de a reproduce niște note din Jurnalul meu
tardiv scrise de îndată ce consăteanca mea, și rudă mai
îndepărtată din partea bunicii mele, Zoița Petrilă, își susținuse
doctoratul în științe geografice, la care participasem și eu.
Iată-le:
4 decembrie 2008; Filă de Jurnal.
Zi fructuoasă pentru nevoia mea de informaţii. La
Catedra de Geografie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” îşi
susţine teza de doctorat Elena-Simona Albăstroiu: Evoluţia
funcţională, teritorială şi urbanistică a municipiului Bârlad.
Cine este această fată de 29 de ani
care accede trepte universitare?
În hol, înainte de începerea susţinerii,
mă întâlnesc cu o femeie zdravănă, cu faţa
lată şi ovală alături de un bărbat dincolo de
50 de ani, părinţii doctorandei, familia
Albăstroiu. Lângă ei, profesorul de istorie din
Pungeşti, Caţâchi, de 30 de ani profesor la
Pungeşti, fostul institutor al acestei copile în
clasele V-VIII, care acum, el consideră, că
este mândria lui! A venit să-i fie alături la
126
eveniment. Foarte frumos! Dar cine este familia Albăstroiu şi de
ce mă interesează? Apoi acea doamnă bine făcută, mama fetei
Simona, este din Curseşti şi provine din familia Neculai Stamate.
Îi fac o poză şi-mi promite că va scrie o mică istorie a familiei ei.
Nici că se putea o întâmplare mai fericită să pun mâna pe o
ramură a familiei Stămăteştilor din Curseşti, care în trecut a tot
dat oameni de seamă, printre care se numără și colonelul de
jandarmi Stamate. În memoriile mamei ei sunt amintiţi.
Iată figura acestei curseştene care duce mai departe
numele unei familii de răzeşi. Şi alături de ea – urmaşa, capul de
lance ce duce mai departe puterea de răzbatere şi de
promovare a răzeşilor din Curseşti, aşa cum au făcut-o în trecut
şi strămoşii lor. Aceeaşi figură blândă, ca şi a mamei ei,
învăţătoare, blândeţe necesară în munca cu copii.
Când scriu aceste rânduri, răscolesc memoria
calculatorului în căutarea altor informații și iată ce mai găsesc:
Simona face parte din colegiul de redacție al unei
reviste de spcialitate REPERE GEOGRAFICE NR. 13 (2) – 2018.

127
 Ioan Mititelu
Născut la 12-11-1947 în satul Curseşti Vale, jud. Vaslui.Decedat
în 5 noiembrie 2015

Cărți
publicate:

-Amintiri din sufragerie

- Apocalipsa după nea Grigore
- Animale second hand
- Parasca
- Pe gaura cheii
- Picătura de acid
- Vinul de post
-Roua cuvintelor
- Cursești, neamul petrileștilor
- Vis person (versuri)

128
 În paralel cu creația literară, Ioan Mititelul a desfășurat o
activitate susținută la revista ONYX în calitate de redactor șef,
revistă apărută sub egida Centrului de excelență în promovarea
spiritualității românești din Londa în calitate de membru
fondator alături de Constantin Hușanu și Dorina Șișu
(Ploieșteanu), revistă care își înetează apariția după moartea sa.

Ioan Mititelu din Cursești Vale, provine dintr-o familie a

Petrileștilor, urmașii urmașilor de peste veacuri ai boierului Pan Tofan
din Pungești, căruia i se consfințise dreptul de proprietate a 5 sate
printr-un hrisov din 1437 parafat de cãtre cei doi domnitori din acea
perioadã, Ilie I și fratele sãu Ștefan al Doilea, ca fiind propietatea
Boierului Pan Tofan. A fost un excelent pamfletar și un curajos
neînfricat în combaterea relelor sociale, indiferent de gradul
vinovatului.

129
 Poet şi epigramist, Ioan Mititelu a debutat în ziarul „Vremea
nouă”, însă el consideră că adevăratul debut a avut loc în cunoscuta
revistă de umor, „Urzica”, în 1979. A fost prezent în culegerile anuale
de umor ale acestei reviste, intitulate „Perpetuum comic”. În 1980 a
fost distins cu premiul al treilea la Festivalul umorului de la Vaslui, iar
în 1984 a primit o menţiune la acelaşi festival. Editorial, a debutat în
1980 cu volumul „Picătura de acid”, în colaborare cu Constantin
Manea, cuprinzând fabule. Este prezent în volumul „Antologia
umorului” cu fabula „Economie” şi cu poezie şi în volumul colectiv
„Zidiri”, editat de Comitetul de Cultură şi Artă a jud. Vaslui, în 1983.
În una dintre cărțile sale de început, cartea pamflet „Amintiri
din sufragerie” despre care am scris o cronică, amintesc și de
provienența sa dintr-o veche familie răzăşească, familia Petrileştilor,
care la 1816 participă la împărţirea pământului Curseştilor a cinci
bătrâni, mai întâi în cinci părţi şi apoi doar între Mâţeşti şi Petrileşti.
Acestor prefaceri ale istoriei, socialismul le va pune capăt şi le va face
vinovate de închiaburire prin exploatarea ţăranului sărac…. I.M. nu
uită persecuţiile suferite de părinţii săi, alături de alţi fruntaşi ai
satului şi „amintirile” fac din el un jusiţiar al vremurilor actuale.
Sunt luate în cătare, adesea prin lunetă, tarele văzute şi
nevăzute ale societăţii care a urmat comunismului, societate
totalitară ce-i supusese părinţii la nedreptăţi strigătoare. Autorul
radiografiază societatea noastră capitalistă cu componentele ei, în
care, în loc de râuri prin care să curgă lapte şi miere, fantasme visate
imediat după 1989, curge năpasta!
Ioan Mititelul scoate în ţâmbră şi leagă la stâlpul infamiei, cu
riscul unor consecinţe juridice de care nu are frică: tare morale,
aspecte negative din realitatea socială şi activitatea politică a
partidelor care se războiesc între ele. Noi, cititorii, încă bolnavi de
frica inoculată adânc în sânge de fosta securitate, prudenţi până la
muţenie cu cuvintele ce le scăpăm din gură, ne cutremurăm la citirea
pamfletelor mititeliene din „Amintiri din sufragerie”, plus alte sute
apărute zilnic pe un bloog personal intitulat Jurnal, şi ne interesăm

130
foarte des dacă nu a fost încă arestat de garda personală a
preşedintelui. Gloanţele pamfletelor sale dure, dum-dum,
neiertătoare, extrem de bine documentate, înainte de a se apăsa pe
trăgaci, descoperă partea întunecată a realităţii jalnice, sau şi mai de
temut – trăsăturile fizice şi de caracter ale unor personalităţi publice
responsabile de administrarea proastă a vieţii economice şi sociale.
Toate aceste ţinte din „poligonul” în care îşi exersează verva
imbatabilă, el le înveşmântează cu substanţiale doze de sarcasm,
ironie, umor, condimente stilistice ce stârnesc adesea, dacă nu
întristare, atunci zâmbete şi hohote de râs.
Arsenalul subiectelor prin care se „intoxică” textul dedicat
preopinenţilor este vast: Zicala populară, aluzia la lucrări şi autori
celebri, recte Caragiale, patimi omeneşti, vicii la vedere sau ascunse,
intromisiuni în intimităţile victimelor victimizate, portretul în negru şi
în peniţă ambutisată dintr-un tăiş de sabie, atacul la persoană fără
avertismentul en gàrde! , sugestia cu iţari de metaforă, sperietori din
Codul penal, invective publicabile şi pe undeva licenţioase, zăngănit
naţionalist, ode patriotice vis à vis de poftele nesătule ale vecinilor
istorici şi etnii visătoare la reîmpărţirea Europei, după criteriul celui
mai tare, sau care au supt „sângele poporului” în chip de
binefacere…Cohorta de arme contra prostiei fudule sau naturale se
desfăşoară în trăgători şi găureşte cu precizie perdeaua de fum
guvernamentală confundată cu realitatea de către naivitatea
neîmpliniţilor seduşi de aparenţe tip „fata Morgana.
Nimic nu-i scapă autorului din tot ce-i omenesc şi neomenesc
mai cu seamă. Trâmbiţaş al veştilor proaste, de care ţara nu duce
lipsă, înălţări de panaghii şi parastase la criză, în aparenţă cârcotaş
(dar pe bune), Ion Mititelul, ostaşul cel bun, şterge cu buretele
cuvântului - detergent, păienjenişul întins peste credulitatea publică,
de părţile administrative şi politice interesate. Nu ştiu în ce măsură
reuşeşte dar esenţiale sunt dârzenia şi talentul său pus în slujba unei
idei de dreptate, care-l domină zi şi noapte. Unii îi spun haiduc de

131
codru, alţii tribun al amărăştenilor, cum le zice el la obidiţi, iar alţii îl
suspectează de un limbaj vadimist.
Pamfletul este o specie literară, datorită metaforelor ce-l
însoţesc, dar şi publicistică - prin subiectele tratate cu virulenţă. Ioan
Mititelul răspunde cu multă abilitate lingvistică la aceste
caracteristici. Doar un singur exemplu din tableta „S-a băgat colivă pe
internet”. Referindu-se la locurile de muncă dintr-un anumit
nomenclator mai nou, înşiră profesiile: aburitor plută, autopsier la
caritaj, cap de masă (cazinou), colector şi sortator păr, confecţioner
gămălii chibrituri, destrămător, fierbător-uscător de păr, împletitor de
panglică împletită, prinzători câini…Să ştiţi că meseriile de mai sus nu
le-am inventat eu, ci sunt „pe bune”prevăzute în nomenclatorul cu
pricina. Dar cel mai mult m-a uimit clarviziunea guvernanţilor noştri
care au legalizat vrăjitoria şi alte practici de acestea care se credea că
aparţin doar Evului Mediu cel întunecat.
Autorul îşi consumă verva satirică într-un „război” cotidian cu
guvernanţii, calul de bătaie al tuturor relelor şi nu numai. Se râde şi
de proşti, şi de agramaţi, şi de jnapani, care-i umple insectarul cu
personaje tipice şi atipice zilelor noastre. Nimic nu-i scapă şi
realitatea îi subvenţionează un belşug de subiecte, subvenţii
nerambursabile, nu de la UE, acelea ajung în alte mâini – ci curat
naţionale şi curat murdare. I.M. duce o luptă aprigă, neostoită,
pornită dintr-o necesitate sufletească de a nu rămâne indiferent la
dramaticele timpuri prin care trece România. Atacul la mărimile
responsabile de ghidarea ţării pe drumul cel bun, sau prost pare să fie
un leitmotiv prezent în mai toate foiletoanele sale. De unde se poate
demonstra binefacerile democraţiei şi libertăţii de expresie.
Amuzante şi inspirate sunt titlurile foiletoanelor sale care
îndeamnă, de nestăpânit, la lectură: Bot îmblănit, Vezi privata în
fundul curţii, Prezentare-n fundul gol, Matematica Robertei, Lecţia de
barbologie, Să răspundă Frantz Iosef, 50 de blonde, Scurt tratat de
deşteptologie, Sfânta dezlegare la sex, Bate vântu', Udrea-n dungă,
Cu Gina Pistol, înainte, Dar cu Zdreanţă ce-ai avut?, Cum să-ţi omori

132
eficient nevasta, Jupoaie-mă dar cu tandreţe, Peisaj cu Ceauşescu, Un
„Huooo!” literar-democratic, Vivat Gaşca, Foaie verde foaie blondă,
S-a băgat colivă pe internet etc.„ Amintirile din sufragerie” sunt doar
felul întâi şi cu toată criza, autorul are o „cămară” plină pregătită să o
dăruie flămânzilor de adevăr, hrăniţi doar cu iluzii şi alte manipulări
ca desert. Deocamdată salutăm cu reverenţă revenirea domniei sale
la serviciile hârtiei scrise şi decizia de a poposi şi în librării, amvonul
milenar al strălucirii cuvântului pus în slujba binelui.În ce priveşte
limbajul agresiv al autorului, îmi amintesc de o poveste în care „cine
se supăra – i se tăia nasul!” Sper că într-o democraţie adevărată –
funcţionează şi principiul acesta… încheie Constantin Hușanu cronica
la una din cărțile sale care a rupt „gura târgului”.i

Paula Lavric

(născută la 29 iunie 1990)

Biografie literară

133
 Paula Lavric s-a născut cu gustul pentru literatură pe
limbă, în ziua de 29 Iunie 1990. La vârsta de cinci ani – fără să fi
învăţat alfabetul – citea cursiv basmele lui Petre Ispirescu –
descoperire care a lăsat-o cu gura căscată pe mama ei.
La început s-a simţit atrasă de eseistică, după care a
început să scrie poezie, proză scurtă, şi, simţindu-se tot mai
ahtiată după scris, textele i-au luat proporţii. Petrecând o mare
parte din copilărie la „bunica de peste râpă”, s-a ataşat de
lumea simplă şi de detalii, unde se şuieră prin păduri, se culeg
muguri de salcie pentru capre, se înoată prin toate râpele şi se
prepară delicioasele „poale-în-brâu”, care – împreună cu o
sticlă de apă abia scoasă din fântână – sunt îndesate într-o
traistă şi duse muncitorilor din „Luncă”. Paula Lavric (n. 29 iunie
1990, Tulcea): Paula Lavric și-a petrecut în Tulcea mare parte
din copilărie, iar, mai târziu, a făcut un popas în Pungești,
Vaslui, satul natal al părinților, unde a descoperit o lume vie,
modestă, primitoare, precum și plăcerea scrisului tainic. A
urmat cursurile de contabilitate în cadrul Colegiului Economic
„Anghel Rugină” din Vaslui, unde, sub îndrumarea unui înger
păzitor, prof. Alina Mardare, a participat la o serie de
concursuri de creație literară la care a obținut două premii întâi,
la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Carte frumoasă,
cinste cui te-a scris!”, secţiunea eseu (Mioveni, 23 aprilie 2009)
și la Concursul Naţional de creaţie literară „Tudor Muşatescu”,
ediţia a II-a, secțiunea Poezie (Piteşti, iunie 2009), plus
recunoașteri încurajatoare la alte concursuri naționale, iar, mai
târziu, internaționale. Formarea sa academică a continuat cu
studii de licență în specializarea „Psihologie” (2009-2012), iar
apoi masterat în „Evaluarea, Formarea şi Consilierea
Psihologică a Personalului” (2012-2014), ambele în

134
cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
(Universitatea “Alexandru Ioan Cuza’ din Iași).

*
S-a lansat în poezie cu volumul „Momente sacre”
(editura Pim, Vaslui, 2010), succedat de apariții în diverse
publicații literare print și online, precum și debutul în proză cu
romanul „Disputa din Micul Paris” (editura Herg Benet,
București, 2015). În prezent, pregătește un nou volum de
poezie – ceva cu accent englezesc – asupra căruia s-a
concentrat încă din anul 2015.
Iată și primele aprecieri .
Unul dinte motivele pentru care Disputa din Micul
Paris ar trebui să aibă cât mai mulți cititori este următorul.
Femeile vin în literatură cu propriul imaginar senzorial și afectiv.
Și aici Paula Lavric se încadrează perfect. Nu se distanțează de
personajele create (atunci când o face ele rămân undeva
departe gravitând), ci le înconjoară cu o lumină maternă. Un alt
motiv este faptul că avem de-a face cu un debut, iar cel de față
seamănă foarte bine cu prima respirație a unui făt venit dintr-o
lume superioară.
Cătălin-Mihai Ștefan

Din interviul luat de Ingrid Casian vom afla mai multe

despre precupările literare ale Paulei Lavric.
Reporter. Paula Lavric nu are nevoie de descrieri
fastuoase și cu atât mai puțin a sa carte. Pentru că cititorul va fi
absorbit cu siguranță de firul insolit al cuvintelor scrise cu
naturalețe și cu o sensibilitate sufletească distinctă. Cititorul va
fi mai mult decât un oaspete în sufletul unei tinere. Va

135
cutreiera, va cunoaște și se va cunoaște. Nu va ocoli și nu se va
împiedica. Pentru că drumul către și în acest suflet se va desluși
cu fiecare pagină, cu fiecare dor. Cu finețe. Cu sine.
Scrii și te scrii, citești și ești citită, creezi și te creezi,
trăiești și te trăiesc oamenii atunci când deschid cartea ta. De
unde a pornit această „treabă” cu scrisul, Paula?
Paula Cunosc scriitori care spun că, pentru a scrie, mai
întâi trăiesc. Eu cred că trăiesc în timp ce scriu, iar viaţa mea
este un fel de scuba diving, unde scrisul este mult-aşteptata
„gură de aer” de la suprafaţa apei, când respiri cam pe furate,
după care te scufunzi din nou să explorezi lumea. Scrisul meu s-
a născut din nostalgia locurilor natale. Nu aveam mai mult de
nouă ani când, împreună cu familia, am părăsit pământul uscat
al Dobrogei pentru un spaţiu exagerat de prietenos, unde
spiritul meu refuza să se acomodeze. Din acest refuz de a vedea
lumea – lume pusă sub metafora unui cancer fatal – s-a născut
Disputa din Micul Paris… Iar de dragul valurilor Dunării, am
început să scriu (de mână) rânduri ondulate, unul sub altul,
dintr-o parte a paginii în cealaltă. Protagonista, Marga, nu face
decât să îşi exprime dorurile, iar întregul roman, asemenea unei
sărbători, capătă valenţele unui prilej de revedere cu toate
persoanele dragi.
Reporter: De ce tocmai „Disputa din Micul Paris”?
Paula: Disputa din Micul Paris, din cel puţin două
motive. Primul, pentru că Marga, aflată între viaţă şi moarte, îşi
urmează tratamentul „de vindecare” în Bucureşti, iar al doilea
motiv, cel de profunzime, ne relevă dualitatea: a vedea/a nu
vedea, a trăi/a-şi da viaţa, unde Micul Paris este sufletul unei
tinere diagnosticată cu cancer.

136
 Reporter:Ce s-a schimbat în viața ta după publicarea
primei cărți?
Paula: Prima carte publicată, Momente sacre, a fost un
volum de poezie, care, cu sprijinul unor oameni generoşi şi
iubitori de literatură, s-a îndârjit să apară pe hârtie în anul
2010. Cum scrisul provoacă dependenţă, am fost nevoită să-mi
măresc „doza”, şi, treptat, textele mele au luat proporţii. Un an
mai târziu puneam ultimul punct în Disputa din Micul Paris, iar
ceea ce părea un proiect „post-mortem” a apărut în format
print la Editura Herg Benet în Octombrie 2014. În ceea ce
priveşte schimbarea, cred că aceasta constă în maniera în care
mă tratez, eu, pe mine, ca scriitor. Scriu mai ordonat, iau notiţe,
mă aşez pe scaun când am o idee…Am prins încredere că pot şi
că merită să scriu.
Reporter: Consideri că un scriitor are nevoie de curaj?
Paula: Un scriitor are nevoie de mult curaj. Grele
încercări îl aşteaptă. La mine a existat mereu tendinţa de
cenzurare. M-am temut că ajung în zone prea sensibile, m-am
temut de părerile cunoscuţilor vizavi de anumite
replici/descrieri neortodoxe, m-am temut că, finalizând o
poveste de lungi dimensiuni, aş putea să cad în deziluzie…
Temerile au existat de la început, însă curajul a crescut odată cu
numărul paginilor scrise.
Cum ai defini arta?
Paula: Fiind o iubitoare a dulcegăriilor, văd arta ca pe un
desert, care-ţi închide pofta de mâncare – pentru scurt timp,
căci imediat te simţi ahtiat de foame.
Reporter: Cine sunt cititorii pentru tine și ce rol au
aceștia în drumul tău?

137
 Paula: Andrew Nicoll, autorul cărţii „Dacă citeşti asta
înseamnă că am murit”, sublinia faptul că relaţia dintre carte şi
cititor ar trebui să fie ca un dans. Cititorii mei îmi sunt parteneri
de poveste; ei nu au vârstă, gen biologic, formă, gust, miros,
culoare. Aşadar, am scris o carte „pentru şanse egale”.
Reporter: Au existat persoane care te-au descurajat,
spunându-ți că nu vei reuși să scrii o carte? Dacă da, cum ai
trecut peste aceste piedici?
Paula: Nu ştiu cum este obiceiul, însă pe mine toată
lumea m-a susţinut în această direcţie. Spre exemplu, doamna
Alina Mardare, profesoara de limba română din liceu
(principala responsabilă pentru cultivarea în mine a gustului
scriitoricesc), aproape că m-a „forţat” la un moment dat să
particip la un concurs de eseu – am luat premiul – pe urmă, la
unul de poezie, şi tot aşa… fiecare diplomă reprezentând
pentru mine un pas mai aproape de lumea cărţii. Desigur,
piedici există mereu. Lipsa fondurilor, în cazul în care eşti un
debutant, poate fi una dintre ele.
Reporter: Ce te inspiră atunci când scrii?
Paula: Fiind posesoarea unui simţ tactil foarte dezvoltat,
orice obiect, în atingere, îmi stârneşte interes; îl viualizez
diferit, şi astfel prinde formă, textură, gust… Atunci, simt nevoia
să notez. După câteva rânduri, pierd controlul; următoarele
deja se scriu singure. Spre norocul meu, sunt înconjurată de
foarte multe obiecte.
Reporter:Va urma și a doua carte?
Paula: Un grupaj de poezii generos îşi aşteaptă coperţile.
De asemenea, de o lună lucrez la al doilea roman, pe care l-am
întitulat provizoriu „Legături telefonice” şi care va lua forma

138
unei drame psihologice inspirată dintr-o realitate cunoscută
mie, unde evidenţiez faptul că „victima îşi iubeşte călăul”.
Reporter: Ce le transmiți cititorilor tăi și totodată,
cititorilor acestui site?
Paula:Tuturor cititorilor acestui site, precum şi cititorilor
mei, le doresc un an nou roditor, şi sper să profite de gerurile
lunii ianuarie pentru a se cuibări în fotoliile preferate cu cărţi
cât mai călduroase.
*
Mai târziu, peste ani, în calitate de director în cadrul
departamentului de Servicii de Consultanță în Evaluarea
Riscurilor (ERS) al Deloitte România, Paula Lavric își
concentrează activitatea pe măsuri anticorupție, fraudă și
evaluarea riscurilor (AML), investigații, elaborarea de politici și
proceduri și cursuri de formare în domeniul anticorupție,
combaterea spălării banilor, combaterea terorismului financiar
și a infracțiunilor financiare și economice.
Înainte de a se alătura echipei Deloitte, Paula a fost
Procuror-șef în cadrul serviciului de combatere a criminalității
financiare din Direcția de Investigarea Crimei Organizate și
Terorismului. Ea a fost, de asemenea, membru în plenul
Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării de Bani).
Paula a colaborat cu instituții internaționale, precum
Organizația Națiunilor Unite și Comitetul Moneyval. Paula este
licențiată în Drept în cadrul Universității București și absolventa
unui Master în Relații Internaționale și Diplomație. De
asemenea, ea deține o Diplomă Internațională în Prevenirea
Criminalității Financiare de la Asociaţia Internaţională a
Experţilor în Domeniul Conformității, în colaborare cu
Manchester University Business School.

139
VERSURI DE IERI ȘI DE AZI

Metamorfoză
asta-i planeta unde vreau să facem dragoste
pielea ta îmi absoarbe hainele și
ne transformăm în spațiu verde
demența, cheile de la casă, cheile de la mașină și
cablurile laolaltă
abundența din buzunarele tale mă domolește
facem soare cu creionul și fluturi
din umbre sumbre îmbrățișate
cine ești de cine sunt
anevoios de distins
frunzele ne gâdilă tălpile aflate-n echilibru termic
140
iar demonii sunt animale de companie
când vecinii marțieni dau mesaje de noapte bună
asta-i planeta
iar luna ne pregătește pentru pace

Pe perna asta
cu iz de mosc cruelty free
și-au decrispat simultan fețele veștede
hârtie creponată în nuanța alb briliant

de moarte nu te apropii mi-a repetat

unul cu voce cumplită oricât de tânăr ai fi
deschide geamul prea calm
prea alb, prea moleșitor
nu uita îi rănești cu adevărat doar pe cei dragi
iar eu m-am întins
alături ca pe altarul de sacrificiu căprioară îndârjită
fără cuvinte
îi înțeleg, îi sărut delicat, îi descătușez
pe perna asta,
îmi adorm dracii rând după rând.

Și nicio coroană pe mormânt

voci șușotite își dau coate în oglindă

uite sărmana
creatură diafană cu furnicături în buze
a mâncat din suferința altcuiva
cineva i l-a pus pe necurat
în băutură apoi s-a strecurat în patul ei și dorm

141
 împreună voci cu miros de bitter suedez
se dizolvă în apă carbogazoasă și grabnic
nu se mai distinge diavolul de posedat

picioarele mențin un ritm de mai-vreau-timp

mă vei îmbrățișa pentru umbre ori
să-mi curmi dorința – castron de inox
în care zăngănesc încontinuu două patru șase
dropsuri pentru molii

lumina pâlpâie în amintiri

timpul, e,l mi-a mâncat mințile
iar lacunele se completează singure
cu scene de război
când l-au surzit pe bunicul
l-au decorat cu libelule multicolore

Fenomenul de roată dințată

debutează mereu cu un coșmar labirint

în care temeri nebănuite își unesc forțele
un Viszla antrenat pentru lupte canine mă încolțește
iar eu întind afectuoasă mâna
”fii cățelușul meu” și nodul din gât și mâna întinsă nu-s
indicii
la ceea ce tocmai am mormăit

la atacurile de panică în care expresia mă părăsește

prematur

142
 chiar sub ochii mei în oglindă mi se năzare
că nu mă recunosc în femeia goală de sub tine
și insist că mă înșeli
neputința rigiditatea stresul meu oxidativ
scriu tot mai mic „te iubesc”
până la ilizibil până „te uit”
într-o zi corpii Lewy îmi vor blura identitatea
iar când termină cu bunica de-peste-râpă
se vor întoarce
și-n locul tău
voi îmbrățișa demența

Lansarea romanului “Disputa din Micul Paris” de Paula

Lavric, la Librăria Avant-Garde
Oct. 18th, 2014

Sâmbătă, 25 octombrie 2014, de la ora 15, la Librăria

Avant-Garde (Str. Al. Lăpuşneanu, nr. 16, Iaşi), a avut loc
lansarea romanului “Disputa din Micul Paris” de Paula Lavric.
Cartea a apărut la Editura Karth – imprint Herg Benet
Publishers. Evenimentul este organizat de Grupul Librarium și
Editura Karth – imprint Herg Benet Publishers. Alături de

143
autoare, vor fi prezenţi şi vor discuta despre noua apariţie
editorială Alina Mardare şi Paul Gorban, iar Andrei Maftei va
susţine un scurt recital folk la chitară şi voce.
“Această scriere a Paulei m-a scos din schema obişnuită
a vieţii. Ce poţi face dacă existenţa nu se conformează
planurilor tale? Eroina se simte captivă într-o lume
descreierată, însă viaţa ei este o trecere prin infern şi ea ştie că
există şi scăparea. Pari complet normală, i se spune la un
moment dat. Dar de ce n-ar fi? În fapt, este mai sensibilă şi are
o viaţă interioară infinit mai bogată decât a unor paiaţe ale
căror cugetări de maximă valoare se reduc la Mă gândesc că
este naşpa să nu poţi purta tocuri. Oscilând între atenţia unuia
sau a altuia, este un suflet chinuit, faptura nascută din Albastrul
ei, a cărui intensitate este oscilantă; perfecţiunea lui nu o
găseşte complet nici în grija tatălui, nici în tandreţea soţului,
nici în micile atitudini de cochetărie specific feminină. Universul
perfecţiunii se reconstituie prin ochiul interior; deşi limitată în
acţiuni, nu am fost niciodată limitată în imaginaţie… Atenţia ei,
răsucită către interior, descoperă tot ceea ce fiecare cititor,
prins de vârtejul zilnic, uită: detaliul care asigură confortul cu
sinele şi aduce bucuria lucrurilor mărunte sau, dimpotrivă,
alimentează constructiv evoluţia individului, generând conflictul
cu sinele.”, a declarat Alina Mardare.

Poezie
de Paula Lavric

Testament
Stiloul dintre degetele groase...
Din tremur parcă nu mai contenea;

144
Trecând o zi, pe după alte şase
Ca să se împlinească săptămâna
De când îmi pun la punct ultimul gând.
Am scris memorii pentru fiecare:
Ţie, copilului de nouă ani trecuţi
Îţi las bagajul de la prima mea mutare
Şi sfatul ca de ceilalţi să n-asculţi
Mai mult decât de pasărea din crâng.
Ţie, bărbatului care se sprijină pe mână,
Îţi dau o muşama, s-o pui pe masă
Atunci când picuri vin în cana plină.
Ţie, femeii care nu te vezi frumoasă,
Lehămetisită să te văd plângând,
Ţi-am pregătit un praf fermecător
Din stele verzi şi ale tale lacrimi
Puse de pe obraz, în storcător.
Ţie, cel ce mănânci fără să scarpini,
Îţi pregătesc - după dejun - încă un rând
De slove tăbăcite pe tălpi albe.
Ţie, alegerii între ceva şi altceva,
Ţi-am dat decizia dintre silabe
Şi rugămintea să pui rime-n strofa mea.
Iar vouă, tuturor, vă las ce-a vre’ stiloul tremurând.

S-ar putea să îmi pară plăcut

Funinginea pregătirilor s-a întrupat în serbare

Şi a început să roiască de ger
Printre stelele necăzătoare.
S-ar putea să îmi pară plăcut să tremur în braţele tale,

145
 Aşa că nu îndrăzni să m-alungi
Nici să îmi ceri să răsuflu mai rar,
Pentru linişte, prin fularul în dungi.
Vezi? Suntem doar noi cu dealul Dobrina,
Ca o floare cu două petale
Şi nu-mi pare nimic mai plăcut,
Decât să tremur în braţele tale.
S-ar putea să îţi pară plăcut
Că simţi iar nebun - prin hainele aspre de
iarnă –
Parfumul de brad de Crăciun...
S-ar putea să îţi pară plăcute
Brunetele inele din păr, făurite pe degetu-mi rece,
Întărite de gerul electric, ca de sprayul fixativ de la
Schwarzkopf.
Pe când umbletul nostru agale,
Traversa în lungime, fără timp, fără scop...
Traversa în lungime străduţa pavată,
Un ceas anunţa doisprezece.
Tremuram lângă braţu-ţi de foc...
Dintr-o dată începuse să-mi placă.

Renaştere
Îşi varsă cerul umbre din lumină
Ca nişte rugi de mure fără spini
Pe care unul după altul se coboară,
Să-şi guste cina, îngerii divini.
Cine n-ar vrea să afle cimitirul
Unde întreaga umbră se revarsă?
M-aş da de-a rostogolul până într-acolo

146
 Să fac băiat din trupul meu de fată;
Dar ştiu că este parte dintr-un basm
Spus de bunica, când intram în casă.
Cerul renaşte umbre din lumini,
Iar ploaia, curcubee muzicale,
Dar niciun curcubeu, nici umbre, nici copii
Nu ar putea din pântec să renască.

Puzzle
Mă străduiam a înţelege ce fel de joc mai este şi acesta:
să-ţi plimbi unghiile-n jos şi-n sus pe glezna mea din
meditaţii,
iar pielea-mi să devină piele de găină
din care-nmuguresc aşchilopate firicelele de păr.
Ai spus că mult îţi place
să muţi în al meu gând bucăţi de trup.
Parcă de-atunci şi mie-mi place...
Am început să-ţi iau mirosul de pe palmă
cu năduşeala de pe palma mea,
ţinută-n saramură peste iarnă;
şi-n loc de nas, am dus-o la ureche
ca să ascult muşchi lângă muşchi, plâns şi sughiţ.
Dar mirosul tăcea precum un joc de puzzle
uitându-se în jur, spre alte piese –
afară de singurătatea sa,
pe care nici nu ar fi remarcat-o
dacă în ciobul unui geam nu se uita.
Pictat în demenţă
Cu o pană albă îmbibată în gălbenuş de ou,

147
 Bunica ungea tava în care se cocea un braţ de poale-n-
brâu.
Vino să ucidem o gâscă!
Cu penele ei vom trasa fondul iernii petrecute împreună.
Prima iarnă... prelungită silit
până la demenţă.
Să ucidem un tablou!
dacă se înverşunează să stea strâmb pe perete.
Să ucidem!
nucul desfrunzit, poezia, amintirile şi parfumul...
Vino să ucidem!
Pentru ca mai apoi să ne căim,
aşteptând să fim ucişi de braţele împreunate ale
Giocondei.
*

148
 Olga Elionora Loghin
(Născută 1 noiembrie 1933, în Toporăşti, județul. Vaslui

Olga-Elionora Loghin (pseudonim literar pt. Olguţa

Chirilă. Provenind dintr-o familie înstărită de agricultori, a avut
serios de suferit în perioada instalării puterii comuniste, între
anii 1947-1959 (eliminată din şcoală în 1952). A urmat cu greu
cursurile Şcolilor Pedagogice din Vaslui şi Iaşi, ultima absolvită
în 1957. Învăţătoare şi profesoară la şcoli din judeţul Vaslui. A
publicat articole în Revista de pedagogie (între care studiul
"Programe şi manuale pentru clasele I-
IV", nr.2/1970) şi Tribuna şcolii, între
1973-1976. Stabilită de mai mult timp
la Piatra Neamţ. De la vârsta de 15 ani,
ţine un jurnal, unde consemnează
felurite evenimente de viaţă şi de
epocă, sub forma unui memorial cu
caracter documentar. Autoare a
volumelor Abonament la Apocalipsă,
Iluminaţii (poeme aspre şi acide)
Testamentul maturităţii, Memorii de
ieri şi de azi, ambele publicate în
2019/11, În Orizontul divin, Poeme
despre văzute şi nevăzute, în 2011 la
Editura Crigarux; Sunt nemuritori, la Editura Răzeşu, 2013;
Colegul meu, editura Crigarux, Este membră a Societăţii
Scriitorilor din judeţul Neamț
149
 Mai publică: Colegul meu, Portretul, Arta filosofică a
vieții, editura Criga. Imagini cu cărțile autoarei.

Ștefan Boboc Pungeșteanu

(S-a născut la 14 mai 1932)

150
 Între înzestrații cu harul tot mai rar al modestiei și
bunului simț se numãrã prioritar cei care, fãrã sã poatã cuvânta
de la o catedrã universitarã sau dintr-o mare redacție, sunt
atașați organic trãirilor culturale si, farã sã posede un balcanic
fir al Ariadnei, încearcã sã rãzbeascã prin meandrele literaturii
române contemporane. Unul dintre aceștia este Ștefan Boboc,
care se declarã autodidact, deși studiile și poziționãrile sale
sociale contrazic, undeva, aceastã definire. Cu vechi bãtãi
timide la poarta publicisticii și tiparului literar, a reușit, totuși,
sã-și contureze un palmares în domeniile respective: colaborãri
la “Vremea Nouã”, “Adevãrul”, “Semnal” și “Meridianul din
Vaslui”, ” Ziarul de Iași”, “Booklook din Iași”, “Viața Buzãului”,
“Țîntarul” și altele; a apãrut în mai multe culegeri de epigrame
din Iași, București, Cluj; ca volume personale i-au apãrut “Și
bobocii zâmbesc” și “Rãdãcinile continuitãții”. Ștefan Boboc
manifestă un exemplar atașament afectiv fațã de localitatea
natalã, Pungeștii, prezent pe deplin în scrierile sale în prozã și,
permanent, în semnãtura sa de autor. Este firesc sã fie așa,
deoarece nu s-a nãscut într-un loc în care “nu s-antâmplat
nimic”, așa cum spunea Sadoveanu. Cu o atestare istoricã
respectabilã din anul 1437, Pungeștiul a fost incontestabila
capitalã culturalã, administrativã și economicã a Vãii Racovei,
fiind sute de ani reședință de ocol, apoi de plasã, având statut
oficial de târg. Aici și în împrejurimi, în spatiul sãu de influențã,
s-au nãscut sau și-au petrecut unii ani din viațã personalitãți
remarcabile ca Alexandru Vlahuțã, Ioan Adam, Constantin
Tãnase, George Talaz, Constantin Dediu, istoricii Silviu Sanie si
Cornel Istrati, savanții Mihail Fãlcoianu și Bica Ionesei,
publicistul Constantin Husanu etc. Dacã pentru sfârșitul
secolului al XIX-lea, atmosfera localã a fost transpusã literar de

151
Alexandru Vlahuțã în paginile romanului “Dan”, o nouã frescã o
realizeazã prozatorul Ștefan Boboc în romanul “Rãdãcinile
continuitãții”, având ca subiect perioada premergãtoare
rãzboiului ultim mondial, cea din timpul acestuia, cu urmãrile
respective. Scriitorul Vasile Larco face o caracterizare veridicã și
concisã a cãrții și a autorului: “A început cu migalã sã-și
aștearnã pe hârtie gândurile, frãmântãrile, visurile, amintirile,
încã din anii în care prioritate aveau preocupãrile profesionale,
desãvârșindu-și creația la vârsta deplinei maturitãti. Multe a
vãzut dumnealui în viața sa, a acumulat cunoștințe, a trãit
evenimente sociale, politice, istorice deosebite, pe care le-a pus
în paginã, așa cum s-a priceput mai bine, astfel încât urmașii sãi
și nu numai sã ia cunoștintã de etapa istoricã în care a trãit”. În
același orizont remarcãm proze și versuri lirice, autorul având
curajul sã abordeze în forma clasicã tematici etern-umane ca
dragostea, iubirea de mamã, de patrie, pe care contemporani
semidocți, dar știind sã fure din subculturile occidentale, le
disprețuiesc zgomotos, concentrându-și bietele lor forțe
creative asupra perversiunilor sexuale și asupra spaimei, sã nu-i
creadã cineva români patrioți, ar fi o mare rușine! Ultima
apariție, “Îmbobocire de toamnã”, ilustreazã, însã, un alt aspect
al creației literare a lui Stefan Boboc, cel legat de satirã și umor
– în special ne-am oprit la epigrame. Atacuri corozive la adresa
a tot ce este mincinos și ridicol, epigramele din acest volum
continuã o preocupare permanentã a autorului. Sã încercãm
creionarea direcțiilor în care se îndreaptã săgețile lui Ștefan
Boboc. Mai întâi guvernul, gata-gata sã devinã propria-i victimã:
“Vãzând prea multă sãracie/Guvernul, iatã, s-a gândit/Sã punã
taxã pe prostie…/Privind în jur, s-a rãzgândit”. În atentia
epigramistului intrã, apoi, în mod firesc, susținãtorii guvernului

152
bazat pe prostie, Parlamentul și parlamentarii. Iatã cum se
prezintã aceștia, în urma alegerilor: “Aleșii dupã un scrutin/Sunt
curioși, ar vrea sã vadã/ce tip de oase le revin:/de pe la cap, sau
de la coadã?”. Mai sunt, însã, și politiceni ghinioniști: “A promis,
a tot lãtrat/Însã nu a fost votat/Treaba i-a ieșit pe dos…/Cã nu a
ajuns la os”. Nu lipsesc nici pãrerile despre integrarea
europeanã, pe care aproape toți o vedeam ca un infinit ocean
de lapte și miere: “Nu se produce mai nimic/Nu vezi produse
indigene/Ajuns-am un popor calic/În haine noi, europene”.
Totuși, observã cu ironie autorul, existã o formã de protecție a
consumatorilor români de importuri: “Tot importãm, n-ar fi
nimica/La haine e ceva curent/E bine cã mãcar pãpica/N-o
cumpãrãm la second hand”. În acest context, românii își afirmã
cu tãrie calitãțile: “Am depãșit hotarul țãrii/Ajunsam pânã-n
largul zãrii/Ca s-arãtãm cã suntem buni/Ne-am apucat de strâns
cãpșuni.” Pe lângã umorul cu tentã socialã, cel legat de
onestele slãbiciuni constituie, și el, o prezențã savuroasã. De
exemplu, o frumoasã prezentare a femeii, cu o la fel de
frumoasã încheiere în poantã: “Femeia e o dulce floare/Îmi
place mult a ei alurã/Și lumineazã ca un soare/Pãcat cã tace rar
din gurã…”. Când mai intervine și vârsta, atât de dramaticã la
femei, autorul devine coroziv: “Azi nu e ca la
tinerețe/Schimbatã-i viața, mãi, Mãrie/Cãci suferi și de
bãtrânețe/Pe lâng-o dozã de prostie!”. Ștefan Boboc nu este,
însã, pe departe, misogin. Cu aceeași dozã de umor, mai
accentuat, chiar, are în vedere și “dramaticile” efecte ale vârstei
la bãrbați: “Are bani și are casã/M-a luat cã sunt frumoasã/Dar
când dragoste sã fac/Am aflat cã e… sãrac!”. Stilul specific
epigramei poate fi regãsit și în prozele autorului. Iatã un
exemplu edificator, într-o ambianțã folcloricã, prin care

153
încheiem prezentarea scriitorului Ștefan Boboc-Pungeșteanu: o
femeie căsătoritã de la țarã calcã pe delãturi, atrasã de un
oarecare Neculai. Mama furioasã a acestuia îi face moralã, o
acoperã de reproșuri: “- Ar trebui sã-ți fie rușine! Ce-l tot cauți
pe Neculai? Ce-ai gãsit la el? – Tanti, îți spun așa, ca între femei.
Nu are blegul meu ce are Neculai! -Apoi, Marițã, Neculai are, cã
am avut grijã de mic sã-i cumpãr de toate: pãmânt, cãruțã cu
cai, râșnițã, plug, grapã, nimic nu-i lipsește!”.
Dan Ravaru
Din opera literară a lui Ștefan Boboc Pungeșteanu aș mai
adăuga câteva nduri dintr-o cronică la o carte de a sa intitulată
Ștefaniade în sos picant: Una din cărțile reprezentative pentru
acest autor pus pe „harță”, cu un titlu fericit inspirat, cu mult
piper şi ardei iute, reprezintă o „oglindă” fidelă a vieţii noastre
de toate zilele (şi mai ales „nopţile”) instaurate după
evenimentele din decembrie 1989, aureolate de o speranţă
generală, ce s-a restrâns ulterior la una personală şi limitat
privată. Dacă în epoca de tristă amintire, restrictiv socialistă,
glumele spuse în surdină şi doar în cercuri conspirative de
prieteni siguri, vizau „capul tuturor răutăţilor”, creându-le o
stare tonică de învingători subterani într-o societate cu botniţă
la gură, după triumful Revoluţiei derapate spre un făgaş de
unde se poate lua fără a plăti nimic, focul sacru al epigramiştilor
şi-a adaptat calibrul şi „punctul de ochire” spre alte realităţi,
mai demne de mitraliat, de această dată expuse liberei cugetări
fără consecinţe punitive. Întreaga pleiadă a spiritului critic s-a
năpustit spre masa mult mai bogată cu subiecte de fiert la „foc
scăzut” decât în precedenta societate colectivistă. Acolo,
inamicul public numărul unu era conducătorul suprem, cu
bufonul său regal Bulă, care-şi amuza stăpânul cu glume

154
nesărate sau sărate cu iz de autocritică. Dincoace, în vizorul
cătării epigramiste, se zăreşte un pustiu de câmp plin de tare,
care de care mai elefantică şi deşi uşor de ochit – greu de
doborât: tarele societăţii capitaliste! Purtătorii „relelor de
vindecat” au proliferat. Nu mai este unul singur, plus una, sunt
cu sutele (a se vedea cei 300 români aflaţi în fruntea bucatelor),
cu zecile de mii, sub oblăduirea democratică a unui guvern ales
în „neştiinţă de cauză”. Ce se întâmplă sub această umbrelă de
vreme rea a celor ce şi-au cumpărat fotoliu „bunului huzur,”
constituie tocmai terenul de vânătoare al epigramiştilor
(excluzându-l de la sine pe cel al moşierului Ţiriac, tenismanul
îmbogăţit fiind simbolul speranţei „tuturor posibilităţilor” în
societatea privată a întrecerilor „care pe care”!). În această
luptă pe viaţă şi pe moarte între cei ajunşi pe coama speranţei
şi cei călcaţi în copitele roibului înaripat al visătorilor naivi,
cavalerii căutători de dreptate şi milă pentru cei obidiţi, aleargă
cu sabia învârtită deasupra ocipitalului, că doar-doar vor tăia
vreo-unul din cele şapte capete ale balaurului.
Ştefan Boboc-Pungeşteanu, consăteanul meu din
localitatea unde am văzut lumina zilei, nu şi-a mai băgat de
multă vreme sabia în teacă. I-a scăpărat prin volumele editate
până în prezent: „Şi bobocii zâmbesc, 2006, epigrame, rondeluri
şi alte poezii”, „Îmbobociri de toamnă, 2010, epigrame,
rondeluri, fabule şi alte poezii”, culminând acum, în prag de
aniversare a 80 de ani de viaţă, cu „Şefaniade în sos picant”,
2012, ca autor „ajuns la vârsta înţelepciunii”, precizează Mihai
Batog – Bujeniţă, prefaţatorul lucrării. Sau cum consemnează
George Petrone, în Postfaţa cărţii: „Ştefan Boboc parcurgând
întreaga gamă de procedee stilistice, de la înţepătura ironiei la
denunţarea segace a trăsăturilor vulnerabile ale naturii umane,

155
se avântă fără falsă pedanterie în repudierea şabloanelor de
gândire, a mentalităţilor şi, în general, a racilelor care
sălăşluiesc în societatea în care vieţuim.
Conţinutul plin de vervă al cărţii este întovărăşit de o
suită de desene inspirate ale cunoscutului grafician Nicolae
Viziteu, original de pe aceleaşi meleaguri cu autorul, iar
coperta, în deplină concordanţă cu conţinutul, semnată de
Traian şi Iulian Boboc, întregesc lucrarea cu adausuri tonifiante.
Aşa cum o face şi Vasile Larcu, alt cavaler al condeiului cu spadă
în loc de peniţă, inserând pe coperta IV o epigramă dedicată
octogenarului Ştefan Boboc:
Bunul simţ îmi interzice / De-a vă contrazice, dar /
Moşneguţ eu nu v-aşi zice / Nici măcar la centenar!
Ca o replică a „Destăinuirii” autorului:
Anii trec, nu stau pe loc,/ Şi i-am prins pe un şirag:/ La un
capăt sunt boboc / Iar la celălalt, moşneag!
Această ultimă carte a lui Ştefan Boboc-Pungeşteanu,
aniversară, îl consacră ca epigramist şi îi probează maturitatea
deplină a unui talent ce explorează o zonă a literaturii, unde se
intră cu greu, pentru că aşa cum observa Mihai Batog – Bujeniţă
despre autor: „Nu cred că va fi printre epigramiştii ce se vor
preda în şcoală, presupunând că asta se va întâmpla vreodată.
Însă abordarea genului, poezie fixă, în care dificultatea
prozodiei este una minoră în comparaţie cu aceea a
construcţiei poetice care trebuie să rezolve în numai patru
versuri, cu minimum de cuvinte şi cu maximum de claritate
deci, prezentarea şi dezvoltarea subiectului, iar apoi şi
întorsătura care să creeze poanta, nu este la îndemâna oricui.

156
 Grigore Toloacă (colonel r.)
(născut la 12 decembrie, 1932 din părinții Costache, n. în 1910
și mama Elena, din familia Florea, n. la 1913 – ca un fapt divers,
mama colonelului a fost colegă de școală primară cu Maria
Munteanu, devenită medic pediatru. Președina Crucii Roșii
Române și căsătorită cu Manea Mănescu, fost academician și
prim-mistru - 1974-1979 al guvernului R.S.România. Mama lui
Grigore a ajuns văduvă de război la 23 decembrie 1944. Se va
căsători a doua oară în 1950 și va muri la aproape 87 de ani, în
ianuarie 2000.)

Domiciliat în ALBA Iulia, colonelul în rezervă Grigore

Toloacă, deosebit de prolific, și un împătimit al poeziei şi
literaturii, bun amic cu Pungeșteanu Ștefan Boboc, ne propune
o listă cu lucrările sale realizate până în prezent, demne să intre
în această monografie dedicată fiilor comunei Pungești.
Când am început să lucrez la această monografie, i-am
adresat domnului colonel Grigore Toloacă o invitație de
participare la scrierea ei. În modestia sa fără margini iată ce
răspuns mi-a dat:
„Am primit semnalul dumneavoastră și am înțeles că
intenționați să realizația o lucrare care să cuprindă biografii
interesante ale unor pungeșteni. E o întreprindere
onorantă. În ce mă privește, eu nu am o.. biografie, ca să zic
așa, care să impresioneze. E simplă. Liniară. Ar fi necesară, ca
să mi-o expun, doar câteva rânduri. Nu are nimic dramatic.

157
 „ Eu am scris opt cărți. Creație literară..1 „Cine a tras în
Pompiliu Oancea” 2 „Senatorul și prostituata” cu subtitlu
„Anchetele subcomisarului Trandafir C. povestiri de război. 4 „
În pas de voie prin file prăfuite de istorie” eseuri
istorice. „5 „Pașaport pentru iad” cu subtitlu „ Din portofoliul
unui detectiv particular” 6 „Întâmplări de dincolo de
moarte” cu subtitlu „ Peripețiile bietului meu suflet
păcătos” 7 „ Mihai Viteazul patronul spiritual al Colegiului
Național Mihai Viteazul Alba Iulia” 8 „Amintiri mai mult sau
mai puțin cazone”. Doar atât. așadar, încă o dată, nimic
spectaculos în biografie mea Îmi pare rău că nu vă pot fi de
folos. Vă doresc mult succes. Cu deosebit respect, Grigore
Toloacă Alba Iulia.”
În fața unui răspuns atât de sincer menit să-i asigure un
anonimat al eforturilor sale de o viață pe tărâmul creației
literare, m-a obligat să mă descurc singur în sumara unei
expuneri a operei sale demne de o cunoaștere mai largă și am
cules câteva fragmente din voluminoasa opera a domniei sale
răspândită pe imternet..
Dacă încercarea mea de a rezuma o gândire răspândită
pe sute și poate mii de pagini nu va fi destul de convingătoare
demonstrației că pungeșteanul nostru consătean este un
prozator de înaltă inspirație și proliferare literară, nu mai e vina
mea. Limitarea spațiului unei monografii mă obligă la sinteze.
Dar memoria hârtiei rămasă în biblioteca Pungeștiului, alături
de celelalte gândiri ale scriitorilor acestui pământ miraculous,
care naște poeți, va rămâne spre mândria viitorimei.
Să trecem la ilustrarea comentariului:Și aș începe cu
câteva însemări ce se vor niște pași semnificarivi spre
cunoașterea autorului.

158
 Cineva face niște comentarii la cărțile domnului Toloacă,
dacă n-o fi chiar dumnealui.

Cocostârcul. Abia după câteva pasaje m-am obișnuit cu

scriitura care e în același timp și densă și lină.
„ Dragoste la prima vedere.” O întorsătură de situație
pe care n-am anticipat-o, pentru că am fost complet absorbit
de trăirile subcomisarului Trandafir.
„Vulpea” Noi întâmplări cu același comisar. Finalul e
perfect.
„ Senatorul şi prostituata” – la fel de bună ca Anchetă
cu final trist.
După câte îmi dau seama, autorul își exprimă părerile
despre propria sa operă. Asta după ce îi apăruseră un număr de
8 cărți, majoritatea avându-l protagonist pe comisarul
Trandafir.
Admir autorii de romane polițiste, gen Agatha Mary
Clarissa, gen de neabordat dacă n-ai preaslăvire de la
Dumnezeu.
Am mai găsit apoi părerile unor tineri elevi de școală
militară despre opera și talentul colonelului:
Apoi, în cadrul Cenaclului Literar ,,Mihai Eminescu”,
elevii l-au avut alături pe colonel (r) Grigore Toloacă, un
împătimit al poeziei şi literaturii, dar şi un bun narator,
transmite elev caporal Mircea Costea. „Povestirile acestuia s-au
dovedit savuroase şi pline de umor”, spune elevul.
Și încă ceva:
Câteva păreri de cititor despre romanul Eroul de la capul
podului -Povestiri de război.Din revista „Observator militar”

159
 -Citind cărțile lui Grigore Toloacă descoperi românul
simplu care trăiește din pământ şi pentru pământ, cel care
înfruntă tăcut moartea şi cinsteşte fiecare clipă cu familia sau
apropiaţii. Descoperi simboluri vechi. Dealul Crucii este locul în
care drumul îi poartă pe tată şi fiu din sat spre gară, iar Valea
Mare este locul în care tot satul se adună la horă. Gara este
locul de despărţire, deoarece în acele vremuri puţini erau cei
care se întorceau. La mijlocul volumului, descoperi cine este
eroul de la capul podului, însă nu ai cum să dai înapoi de la
convingerea că toţi sunt eroi, chiar dacă nu şi-au găsit mormânt
la capul unui pod. În tradiţie, intrarea în Rai se face trecând un
pod, iar metaforic, doar cei credincioşi o pot face. Eroul
îngropat la capul podului devine, fie că autorul a dorit sau nu
acest lucru, mediatorul dintre Cer şi Pământ. În povestirea lui,
caporalul Minculeţ păstrează, cu sacrificiul suprem, drumul
liber şi circulabil pentru militari, înclinând mai mult balanţa
către victorie. La finalul cărţii, apar şi personaje cu o istorie mai
puţin cunoscută, aşa cum este Cocostârcul un alt simbol din
tradiţia populară, un bătrânel care recunoaşte vocea
locotenentului său, devenit, după ani, un om cu tâmplele albite.
Cam puține păreri despre un autor cu atâtea cărți. Dar
scriu și eu cu „materialul clientului”. Atâtea am găsit. Cititorii
acestor rânduri vor putea însă să-și facă o părere personală
servindu-le câteva fragmente din opera pungeșteanului cuprins
în această monografie alături de consăteni săi, ce-i găzduiește
depozitara mințelor luminate, bibliotecara Georgeta Lezurcă.
Să începem cu o povestire:

Nea Vasile și Uniunea Europeană

160
 Aflându-se în vacanță parlamentară, un grup de deputați
și senatori a hotărât,că tot nu aveau ce face,să întreprindă o
excursie de documentare,în țară,pe teme ale Uniunii
Europene. Chestiunea în discuție nu a fost,așa cum s-ar
crede,controversata problemă a tergiversării la nesfârșit a
pătrunderii României în mirificul spațiu Shengen. Nu. S-a avut
în vedere antamarea,cum plastic se exprima un cunoscut
europarlamentar, a unei teme mai generale. România și
Uniunea Europeană. După o lungă călătorie, cu opriri ici și
acolo pentru o gustărică și un păhărel de băutură, au poposit
într-un sătuc cumva uitat de lume. Uitați care-i treaba, stimați
săteni deschise dezbaterea un senator șef la grupului
parlamentar al majorității. O Europă unită organic, indes -
tructibilă, ne aduce și nouă, românilor, avantaje
incalculabile. Adică… Dar ca să fiu mai pe înțelesul dum-
neavoastră, să luăm, spre exemplu, un snop de nuiele…
Să fiu iertat, interveni respectuos Nea
Vasile. Cunoaștem și noi câte ceva din povestea aia cu Moș Ion
Roată, cu snopul de nuiele și cu bolovanul de piatră. Pentru că,
orișicât, ne-am mai luminat și noi. Foarte bine! interveni alt
parlamentar. Înseamnă că ați înțeles ce reprezintă Uniunea
Europeană pentru noi. Nu prea, fu nevoit să recunoască Nea
Vasile. Cum adică?! Se arătară nedumiriți aleșii poporului. Nu
înțelegem și pace un lucru, stimați domni. Or fi avantaje, nu
zic. Dar de ce ne tot amenință cu controale și
monitorizări? Asta era, va să zică, exclamă dumirit unul dintre
senatori. Uite care-i șpilul, Nea Vasile. Când trăiești într-o
comunitate anume, trebuie să respecți niște reguli. Altfel nu
se poate. Să luăm, spre pildă… cazul dumitale. În gospodăria
pe care o ai, dumneata ești stăpânul. Faci ce vrei. Totuși, în

161
cazul în care, să zicem, apare ceva mai deosebit, mai important,
mă rog, ceva care cere o consultare mai largă… Știu, domnia
voastră, se grăbi Nea Vasile să-i dea dreptate. Cu asta sunt
clar. Dacă nu-i acord și babei toate drepturile omului, dacă o
marginalizez cumva și dacă-i blochez accesul la decizie
intervine comunitatea și mă ajută.
Păi vezi, Nea Vasile, se bucurară din inimă
parlamentarii. Văd, oftă Nea Vasile. Dar nu pricep. Ajutorul
ăsta, cât o fi el de ajutor, circulă mai întotdeauna într-un singur
sens. Dinspre cei mari spre cei mici. Bunăoară, la noi în
comună. Cine taie și spânzură? Un moment, intră în vorbă un
parlamentar licențiat în drept. Nu putem compara un amărât
de consiliu comunal cu consiliul european. Așa e, recunoscu
din nou Nea Vasile. Nu se poate compara primăria cu
pălăria. Dar nu credeți că domnii de la Uniunea Europeană ne
cred un popor de homo… Dacă-i vorba de homosexualitate…
Nu de asta-i vorba, Doamne ferește, scuipă cu scârbă într-o
parte Nea Vasile. Ne-a ferit Cel de sus. Ne gândim că domnii
de la Bruxelles chiar ne cred o națiune de homo
obediens. Altfel n-ar binevoi să ne muștruluiască toată ziua
bună ziua. E adevărat că și noi ne mai zicem câte ceva unul
altuia, că ne mai sfădim, că ne mai ciondănim chiar. Ce să-i
faci. Oameni suntem nu sfinți. Da domnii de acolo nu ne
slăbesc deloc. Deși, din câte mai citesc și eu pe internet, nici pe
la ei, prin Franța, prin Germania și pe nu mai știu unde nu totul
e ca la carte. Pe ei cine-i trage de mânecă ? Aud ?
Parlamentarii s-au făcut că plouă. I-a salvat, într-un fel,
părintele Gherase, aflat și el la fața locului. Ai dreptate, fiule,
cântă el pe nas ca la slujbă. Dar, ca buni creștini ce suntem,
trebuie să face ce zic domnii de acolo și nu ce fac ei.

162
 Democrația și vinul bun,
Despre democrație s-au spus multe lucruri de-a lungul
vremii și se spun la fel de multe și în zilele noastre, perora la un
show televizat un politolog dâmbovițean de renume
mondial. La noi, se plângea domnia sa, în prezent discuțiile
despre democrație sunt mai aprinse și mai controversate decât
oriunde. Ba că nu e democrație deloc, ba că e prea multă. Unii
susțin chiar că am avea parte de o democrație originală în timp
ce alții încearcă să demonstreze că ar fi vorba pur și simplu de o
democrație sălbatică,vecină cu anarhia. Subjugată e această
idee, a democrației, politologul de renume mondial a pornit
într-o documentare pe frumoasa Vale a Dâmboviței, în
sus. Domnule, cică și-a zis domnia sa, cel mai cinstit lucru este,
când ai niscai dubii despre ceva, să iei legătura cu înțelepciunea
poporului. A colindat el ce-a colindat și, în cele din urmă, a
poposit într-o localitate de podgoreni vestiți. I s-a spus că,
dacă vrea să aibă o discuție serioasă despre orice, să-l caute pe
Nea Vasile, un fel de enciclopedie universală a
localității. Conform obiceiului, gazda și-a întâmpinat oaspetele
cu pâine și sare și, se înțelege, și cu un păhărel de rachiu de
tescovină.
După momentele protocolare, politologul dâmbovițean
și-a abordat interlocutorul direct: Cum este percepută
democrația aici, jos, la talpa țării, Nea Vasile? Democrația!?
păru sincer surprins acesta. Apăi, cum să fie percepută, dragă
domnule? Așa cum e. Adică? vru să știe politologul. Nea
Vasile se scărpină după ceafă, chibzui câteva clipe cam lungi, nu
e vorba de culi-buli își zise și, în cele din urmă, se
pronunță: Domnule dragă, democrația e așa cum ne-o

163
înfățișează domnii cu carte, care, de, se pricep. Dacă ai oarece
neclarități, de ce nu apelezi la dumnealor? De teoriile din cărți
sunt sătul până peste cap, dădu a lehamite din mână politologul
de renume mondial. După unii din ăștia cu carte multă suntem
demult în Europa în ce privește democrația în timp ce alții, cu
carte și mai multă, susțin sus și tare că ne vom bucura de o
democrație autentică abia după câteva decenii. Cunosc
problema, zâmbi în barbă Nea Vasile. După prorocirile unuia
căruia i se spunea oracolul de nu știu unde n-am fi trecut nici
clasele primare ale democrației. Până vom ajunge la
liceu… Și apoi la facultate… Dar astea sunt vorbe,
domnule. Așa e, îl aprobă prompt politologul. Vorbe de
clacă. De aceea mă aflu aici, Nea Vasile. Să văd care e opinia
aici, la baza societății, la talpa țării, la omul de jos. Ce zici?
În loc de răspuns, Nea Vasile își ceru scuze spunând că
are oleacă de treabă de făcut. În câteva minute puse pe masă
o ulcică de lut ars plină cu vin bun, de butuc. Untdelemn curat,
dragă domnule, își lăudă el marfa. Să luăm câte o căniță. Așa,
de degustare. Ciocniră, își spuseră doamne-ajută și dădură
băutura peste cap. Ce părere ai, domnule? se interesă Nea
Vasile după ce mai deșertară câte o cană. Bun, Nea Vasile,
plescăi din buze, de plăcere, politologul. Chiar foarte bun. Dar
nu pentru asta te-am deranjat. Cum spuneam, mă
interesează… Știu, îi luă vorba din gură Nea Vasile. Te
interesează problema democrației și cum este ea
percepută jos, la talpa țării, la omul de jos. Exact, confirmă
politologul. Apăi, nu știu ce să zic, dragă domnule. Nu-s prea
priceput la teorii. Dar îți spun o vorbă. Democrația e ca vinul
bun. Chiar așa !? păru dezamăgit politologul. Ce are vinul cu
democrația ? Are, domnule. Știi cum arată, să zicem, o nuntă

164
fără vin pe masă ? Poate să-ți zdrăngănească la ureche un
regiment de lăutari. Degeaba. Tot a înmormântare
seamănă. Dă-i omului o cană de vin bun și totul e cușer. Așa
și cu democrația. Dacă nu e, vai de țărișoară. Pe oameni nu-i
poți îmbăta cu apă de ploaie. Și nici nu-i poți amăgi cu o
democrație contrafăcută. Dar atenție ! Atât vinul bun cât și
democrația autentică dacă sunt peste măsură
dăunează. Amețești, începe să-ți vâjâie capul, ți se înmoaie
genunchii și o ei razna pe arătură și dai în anarhie. Ca să se
convingă de adevărul spuselor gazdei sale, politologul a fost
nevoit să mai golească vreo două-trei ulcele cu vin bun. Ai
dreptate în privința vinului bun, Nea Vasile, a recunoscut el a
doua zi după ce a băut pe nerăsuflate câteva căni de moare de
curechi pentru a se trezi din mahmureală. Urmează să mă
conving dacă și cu democrația peste măsură e la fel.

Ultimul minut al partidei

Se juca finala pe municipiu a Cupei orașului la fotbal și
toată puștimea localității era pe stadion. Lupta se dădea între
reprezentativele de fotbal ale Liceului cu program sportiv
Nicolae Lincă și Liceul teoretic Emil Racoviță. Era o partidă
echilibrată, frumoasă, cu driblinguri a la Dobrin, șuturi marca
Hagi și parade ca cele ale lui Ducadam la finala de pomină a
cupei campionilor europeni dintre Steaua București și FC
Barcelona. Scorul oscila când în favoarea unora când a
celorlalți. De prin minutul șaptezeci și cinci, însă, tabela de
marcaj se oprise la trei-trei. Cei de la Liceul sportiv atacau mai
mult, mai ales prin extrema stângă, Ionuț, care, ce-i drept,
împlinise deja doisprezece ani. Dar nici cei de la Emil Racoviță
nu se lăsau mai prejos. Se apărau calm și, când li se ivea

165
prilejul, contraatacau periculos prin Daniel, zis Sânmărtean doi,
mai tânăr, e adevărat, decât Ionuț, de la echipa adversă, cu
două luni și șapte zile, dar care se descurca de minune în
postura de vârf retras.. Galeriile își făceau și ele datoria pe
deplin, aplaudând sau huiduind, după caz.
A sosit, în sfârșit, și ultimul minut al partidei. Si, cu el, și
deznodământul final. Costel, mijlocașul de travaliu în echipa
celor de la Emil Racoviță un fel de număr zece, prelucrează cu
măiestrie o minge la mijlocul terenului, face o cursă de aproape
treizeci de metri, se uită spre stânga dar îl deschide pe dreapta,
cu o pasă englezească, pe Daniel. Acesta nu stă pe
gânduri. Preia balonul dintr-o bucată, sprintează spre poartă,
și, când toată lumea se aștepta să mai dribleze de două-trei ori,
cum îi era obiceiul, îi pasează lui Andrei. Iar acesta șutează
puternic la vinclu. Gol!
Cei de la Liceul teoretic erau în al nouălea cer. S-au
repezit spre marcatorul golului, l-au îmbrățișat, l-au pupat și l-
au trântit la pământ clădind peste el o piramidă vie din trupuri
șiroaie de sudoare. În acest timp, cei de la liceul cu program
sportiv au rămas câteva clipe stupefiați de rapiditatea fazei în
urma căreia primise golul fatidic. Apoi, când și-au revenit, se
repeziră în corpore spre tânărul fluieraș. A fost ofsaid, băi!
l-au încolțit ei din toate părțile. S-a văzut de la o poștă. Golul
nu e valabil. Cavalerul fluierului, un neutru, elev al colegiului
Cuza Vodă, a răta intransigent spre centrul terenului. E gol
valabil, băi. Nu mai protestați. O faceți degeaba. Nu se
poate!… continuau să se tânguie în cor perdanții
considerându-se nedreptățiți. Ofsaidul a fost cât se poate de
clar! De doi metri. Să fie consultat asistentul de la tușă, ceru
în cele din urmă unul dintre jucători. Tușierul!…. Tușierul!…

166
Tușierul!… începu să scandeze galeria acestora.. Bine, băi, fu
nevoit să admită centralul îndreptându-se cu pași lenți spre
tușă,. Voi rămâneți pe loc! îi puse el la respect pe fotbaliștii
protestatari care se luaseră după el. Voi discuta doar eu cu
asistentul. Când ajunse la un pas de acesta, centralul își mască
gura cu palma și îl întrebă în șoaptă, asigurându-se că nu poate
fi auzit de careva. Băi ,Nicușor, ăștia de la Emil Racoviță ți-au
dat prăjiturile promise? Da! confirmă tot în șoaptă elevul-
asistent. O duzină de savarine a-ntâia. Plus cinci ciocolate cu
arahide, din import. Toată marfa e pusă bine, la mine în
rucsac. În regulă! spuse fluierașul, călcând hotărât spre
centrul terenului. Golul fusese înscris regulamentar.
***
Din titlurile de mai sus și de mai jos, se desprinde și aria
subiectelor tratate, unele din ele rod al cercetării arhivelor de
documete vechi românești, cu atât mai interesante cu cât
conținutul prozelor servește cititorului situații inedite din
viața secolelor trecute și mai puțin cunoscute de români, cum
ar fi:
Cum au scăpat prostituatele de legea lui Mavrocordat.
(Domnitorul descoperă că oamenii în sutană petrec prin
cârciumi).
Se spune ca epoca fanariota în Țările Române a început
o data cu apariția lui Nicolae Mavrocordat pe tronul Moldovei,
în 1710. Cum se alegeau acești domni straini? Cu grijă. În
primul rând, trebuiau să fie credincioși Porții. Apoi, să fie
învățați și înțelepți. De obicei, erau selecționați dintre
dragomani-un fel de talmaci, interpreți-cunoscatori ai mai
multor limbi străine și pricepuți în ale diplomației. De
asemenea, se avea în vedere ca pretendenții la aceste

167
demnități să nu fie prea lacomi spre înavuțire (să nu dea rău la
norod, spuneau, chipurile, turcii).
Greu de îndeplinit însă asemenea cerință. Să umbli cu
mierea pe mâini și să nu te ungi... Și mai erau și peșcheșurile.
Toate atârnând, desigur, pe umerii bieților românași. Istoricii
spun însă că epoca fanariotă a avut și oarecare beneficii pentru
noi. Li s-ar fi stopat, cică, pofta flamândă a celor două mari
imperii megieșe-Rusia și Austria- de a-și împărți frățește
teritoriile dintre Carpați și Dunăre. Se spune că așa a și fost. Se
mai afirmă că în această perioadă s-a simțit un reviriment
cultural. Fiii boierilor autohtoni, prinzând gustul învățăturii, au
început să frecventeze cu mai mult sârg înaltele școli străine,
deschizându-și capul și mintea spre lume.
Dar nu despre asta e vorba. Să revenim la ce se întâmpla
în Moldova, prin anul 1748, în timpul domniei lui Constantin
Voda Mavrocordat. Socotindu-se, pe drept, un domn bun și un
reformator luminat, nu s-a dat în lături de la nimic. S-a implicat
în toate. Inclusiv în problemele popilor și ale femeilor. S-o luăm
mai întâi cu popii. Iscoadele Mavrocordatului, trimise în țară, să
vadă cam ce fac slujitorii Domnului prin biserici, s-au întors la
Iași cu informații mai mult decât alarmante.
Oamenii în sutană, raportau iscoadele, neavând ce face,
își pierd vremea cât e ziulica de mare, ba chiar și noaptea
întreagă, în jurul butoaielor cu vin din cârciumi. Când aveau
chef, și aveau destul de des, încingeau cu enoriașii și câte o
sârba îndrăcită pe ritm de „Isaia dănțuiește”. Mai rău era că nici
duminica, la slujbă, în biserică, nu veneau cu capul limpede.
Când ajungeau la tămâiat, sfințiile lor, stimulate pe semne și de
aburii băuturii de peste noapte, întârziau vreme îndelungată în
fața fiecarei femei mai de doamne-ajuta, din primele rânduri,

168
afumându-le din belșug cu cădelnița în timp ce le priveau, cu
poftă necurată, din tălpi pânâ în creștet, "punând gând rău
asupra lor".
Spre bucuria amatorilor de chiolhanuri duminicale,
preoții greci dornici de înavuțire, ce invadaseră bisericile
moldovenești, o dată cu venirea în țară a domnilor fanarioți, au
instalat peste drum de lăcașul Domnului și câte o cârciumioară
înțesată cu butoaie de vin, de multe ori contrafăcut. Așa că,
după slujbă, cei mai mulți dintre drept credincioși își făceau o
cruce mare, își spuneau „Doamne-ajută!” și treceau rapid, fără
complexe, dincolo de uliță, în "casa cu plăceri a satanei",
cheltuindu-și agoniseala din cursul săptămânii ce tocmai se
sfârșise…
-Crâșmărițele-scoase din bodegi
Asta era situația femeilor la nivelul superior al societății.
Mai jos, prăpăd, după cum consemnează cronicarul. Nicolae
Voda Mavrocordat a fost intrigat mai ales de faptul că tinerele
moldovence erau folosite de anumiți interesați pentru a-și
burduși cât mai mult și cât mai repede pungile cu galbeni, fără
să țină cont ca metodele lor de înavuțire rapidă duceau, printre
altele, la o degradare perpetuă a moravurilor și la
generalizarea depravării. Înfuriat la culme, Vodă a dat ordin să
înceteze imediat obiceiul de a pune în cârciumi fete tinere și
frumoase, mai mult goale decât îmbrăcatre, pentru ca bărbații,
înfierbântați de băutură, dar și de nurii ademenitori ai
provocatoarelor crâșmărițe, să comande tot mai multe ulcele
cu vin sau feligene cu rachiu de tescovină.
Mânat de aceleași rațiuni reformatoare, domnitorul i-a
convocat în capitala țării pe ispravnicii tuturor ținuturilor
moldovenești, poruncindu-le să cutreiere satele și târgurile

169
aparținătoare și unde vor da de femei învinuite de curvie
mărturisită să le prindă cu arcanul și să le trimită cu pază strictă
direct la Iași. Acțiunea a durat câteva luni bune, susținută de
forțe de ordine impresionante. Dar, din păcate pentru
stăpânire, nu s-au putut strânge decât vreo optzeci de
nenorocite din întreaga Moldovă. Neavând încotro, Vodă s-a
mulțumit și cu atât. După o muștruluiala bună, cu fiecare în
parte, învinuitele de curvie mărturisită au fost închise în
beciurile Mitropoliei de la Sfântul Gheorghe, unde erau ținute
"de mureau de foame, în întuneric, rămânând ca vai de ele,
goale".
-Doamna Catrina intervine în sprijinul prostituatelor
Aflând de treaba asta, din fundul gineceului ei (sau iatac,
cum i se spunea în Moldova), Doamnei Catrina, soția
Mavrocordatului, i se înmuie inima de milă și se hotarî să facă
ceva pentru bietele femei lovite de crunta reformă
moraviceasca a lui Vodă. Își luă o interpretă, căci nu se
deprinsese prea bine cu limba autohtonă, și coborî, cu voia
soțului, în întunecatele beciuri de la Mitropolie. Ceea ce văzu, o
îngrozi. Nu se poate așa ceva, își zise, după ce zăbovi acolo
câteva ceasuri bune, stând de vorba cu bietele femei. Le-a
încurajat cât a putut, "trimițându-le, apoi pâine și lumină ca să
nu șadă pe întuneric, și câte un cântar-două de in ca să nu stea
degeaba".
Dar nu-i de-ajuns, își mai spuse miloasa Doamnă. După
ce obținu încuviințarea domnitorului, dădu sfoară prin țara cum
că oricare din acele femei nenorocite, închise din vina lor în
beciurile Mitropoliei, va fi slobozită dacă se va găsi un suflet
bun de bărbat care să le ceară de nevastă. Pretendenți s-au
găsit îndată. Mai ales că Doamna Catrina nu a omis să specifice

170
în depeșele trimise înspre toate colțurile Moldovei că fiecare
mireasă ieșită din beciurile de la Sfântul Gheorghe va primi, ca
zestre, pe seama vistieriei domnești, câte o pungă cu zece
galbeni, o vacă cu vițel, cinci oi gata a făta și câte zece găini
ouatoare cu cocoșul de trebuință..
Asadar, reformele lui Nicolae Voda Mavrocordat s-au
soldat cu rezultatele scontate. O vreme, se scrie în cronici, nu a
mai fost vorba, cică, de popi bețivi și fustangii și nici de femei
învinuite de curvie mărturisită. Câtă vreme anume, nu se spune.
Cronicarii au tăcut mâlc din acest punct de vedere.
De remarcat stilul plăcut al narațiunii, pe lângă
atmosfera unor timpuri trecute din istoria Moldovei, cititorul
savurează tratarea ei cu o picanterie lexicală ce face deliciul
lecturii.
Alte teme abordate în vasta sa bibliografie:
- Fiica lui Petru Rareș, mamă a doi musulmani și o
cadână.
- Hitler greu de ucis.
-Cum au scăpat prostituatele de legea lui Mavrocordat
- Fiica lui Petru Rareş, mamă a doi musulmani şi a unei
cadâne.
Se poate spune, fară a se greși, că Doamna Chiajna a
fost un veritabil pur sânge domnesc. Nepoată de domn (a lui
Ștefan cel Mare), născută din os domnesc (tată i-a fost Petru
Rareș), ea și-a unit viața în fața altarului cu a unui domn (Vodă
Mircea Ciobanu) și a fost mamă de domn (a lui Petru Vodă cel
Tânăr). A avut șapte copii, trei băieți și patru fete-Petru, Anca,
Alexandra, Marina, Dobra, Mircea și Radu-, pentru care nu s-a
dat în lături de la nimic atunci când a fost vorba să-i căpătuiască
într-un fel sau altul.

171
 Cu aceste câteva frânturi din voluminoasa operă a
domnului col.Toloacă, încheiem prezența domniei sale în
mojlocul consătenilor săi pungeșteni cuprinși în această
monografie de suflet și de luare aminte peste timpuri.

Vlad Ciobanu
(Născut la 11 aprilie 1948 în comuna Pungești, județul Vaslui )

BIOGRAFIE
(Pungești, Vaslui, 1948)
Studii academice.
1981 - Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”,
București.
1982 - Bursa Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură.
1991 - Bursă acordată de Fundația Europeană pentru Relații
172
Intelectuale Internaționale, Paris.
din 1990 - lector la Catedra de Ceramică a Academiei de Arte
Frumoase / Universitatea de Arte, București.
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România

PROIECTE

Expoziții personale:
1994, 2000 - Fundația G. Călinescu, Onești, Bacău;
1997, 2001 - Galeria Simeza, București;
2004 - Galeria „Artis", Slatina, Olt.

Expoziții de grup:
1982 - Secțiuni în atelier, Galeria Orizont, București;
- Sofia, Bulgaria;
- Moscova, Rusia;
1983 - Locul - faptă și metaforă, Muzeul Satului, București;
- 16 sculptori de la Măgura, Galeriile Buzău;
- Belgrad, Serbia;
1984 - Budapesta, Ungaria;
1985 - Rotterdam, Olanda;
- Milano, Italia;
- Sofia, Bulgaria;
- Spania;
1986 - 1992 - Formosa, Spania;
- Viena, Austria;
- Budapesta, Ungaria;
- Sevilla, Spania;
1991 - 51 artiști români contemporani, Galeria Artexpo, București;
1993 - Muzeul Național Belgrad, Serbia;
1996 - Trienala Desene de Sculptori, Budapesta, Ungaria;
1999 - 51 artiști contemporani, Galeriile Artexpo, București;
2004 - Belgrad, Serbia;
173
 - Sofia, Bulgaria;
- Viena, Austria;
- Berlin, Germania;
- Strassbourg, Franța.

Simpozioane:
1981 - Hobița, Gorj;
1982 - Săliște, Sibiu;
1983 - Măgura, Buzău;
1984 - Căsoaia, Arad;
1985 - Brăila;
1986 - Oarba de Mureș, Mureș;
1987 - Sighet, Maramureș;
1990 - Oarba de Mureș, Mureș;
1991 - Centrul George Apostu, Bacău;
1994 - Bor, Iugoslavia;
1996 - Oarba de Mureș, Mureș;
1997 - Gărâna, Caraș-Severin;
1998 - Ion Vlad, Călărași;
2001 - Troyan, Bulgaria;
- Užice, Serbia;
2003 - Troyan, Bulgaria
2004 - Troyan, Bulgaria;
- Gradac, Serbia;
- Carei, Satu Mare;
2005 - Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, Gorj.

Distincții:
1985 - Premiul Concursului pentru Desen si Sculptură Amici del
Pomero, Milano, Italia;
1997 - Premiul Constantin Brâncuși pentru Sculptură;
- Premiul Salonului Național de Artă, Reșița, Caraș-Severin;
1999 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artă Ambientală;

174
 - Medalia de aur Dantesca, Ravenna, Italia;
2005 - Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură.

Mai multe informații despre performanțele

sculptorului pungeștean aflăm din interviul acordat ziaristei
Simona Danda duminică, octombrie 27th, 2019:
Mai mult ca sigur ați vãzut, zilele trecute,
în fața fostei Case a Armatei, un bãrbat trecut bine de prima
tinerete, cu pãrul alb, vânjos, ce șlefuia de zor o bucatã de
piatrã. Lucra în reprize, fãrã mascã, cãci praful îi cuprindea
întregul chip. Se oprea, își ștergea ochelarii și vorbea cu
trecãtorii. “E granit?”, îl întreabã la un moment dat un
vasluian. “Nu, nu, nu e granit, ci andezit. Uite, dacã dau cu
puținã salivã, se înverzește”, rãspunde acesta. Nimeni, însã,
nu întreba la ce lucreazã, ce va fi acolo sau cine este el, mai
ales cã se vedea de la distanțã cã nu e vreun zidar angajat sã
prelucreze bucata de piatrã. Rezultatul muncii sale îl vedeți,
de sâmbãtã, ori de câte ori veți trece pe lângã fosta Casã a
Armatei și viitorul Centrul Cultural Județean Vaslui. Este vorba
despre bustul marelui cãrturar Dimitrie Cantemir, dezvelit de
creatorul sãu, Vlad Ciobanu, și vicepreședintele Consiliului
Județean, Vasile Mariciuc, în ziua de 26 octombrie, când s-au
împlinit 346 de ani de la nașterea sa.

175
 Turnat în bronz și așezat pe un soclu din andezit, donat
de un om de afaceri pe nume Ion Sot, bustul surprinde foarte
bine personalitatea celui ce a fost domn al Moldovei, dar și
enciclopedist, entograf, geograf, filozof, istoric, lingvist,
muzicolog și compozitor. În ceea ce-l privește pe sculptorul
Vlad Ciobanu, vã mai spunem doar cã atunci când am auzit cã
e de-al locului, pentru cã s-a nãscut și a copilãrit în Pungești,
am lãsat capul în pãmânt, cãci credeam cã de-a lungul
timpului i-am prezentat în paginile ziarului pe toți artistii mari
ai Vasluiului. În încercarea de a ne revanșa, vã invitãm, în
rândurile urmãtoare, sã-l cunoașteți pe unul dintre cei mai
valoroși sculptori contemporani, distins cu Premiul
„Constantin Brâncuși” pentru sculpturã, Medalia de Aur
„Dantesca” de la Ravenna și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici
pentru sculpturã.
Reporter: Domnule Vlad Ciobanu, cum l-ați vãzut sau
cum îl vedeți dumneavoastrã pe Cantemir?

Vlad Ciobanu: Dimitrie Cantemir a fost un principe luminat,

care a încercat sã aducã tot ceea ce era mai luminos în epocã la
noi în țarã, atât cât se putea în contextul respectiv. Eu am vãzut
în el cãrturarul și omul cu viziune, pentru cã a avut o viziune
largã, cu o putere de a penetra structura viitorului ce avea sã
vinã, însumând o atitudine bãrbãteascã și fațã de sine în
evoluția lui intelecturalã, și fațã de ceea ce era în jurul sãu. Cu
riscurile vieții și-a asumat atitudinea și a mers pânã la capãt.
Sunt fericit cã acest bust este emblema unui gest cultural care
urmeazã sã se întâmple. Mã refer la Centrul Județean Cultural
Vaslui. Și sunt cu atât mai fericit cu cât sunt „fiul risipitor” care

176
s-a întors acasã cu ceea ce a învãțat și el prin lume. Aceastã
lucrare este mãrturia a ceea ce am reușit sã adun din locurile în
care am umblat și sã redau zonei în care am crescut, adicã
Vasluiului, pentru cã eu sunt de loc din comuna Pungesti.

Rep: Cum a început colaborarea cu autoritãțile locale pentru

acest bust?
Vl.C.: Lucrurile au început printr-un bust al lui Eminescu pentru
Orhei, în cadrul unui program în cadrul cãruia s-au oferit în dar
niște repere culturale pentru cei din Basarabia. Eu am modelat
bustul, a fost turnat în bronz la Arad și domnul Ion Sot de la
Mãgura Ilvei a donat soclul, adicã bucata de andezit. Ca o
prelungire, mi s-a propus sã fac un bust al lui Cantemir pentru
orașul Cantemir (n.r. din Republica Moldovei), numai cã eu m-
am apucat de el și dupã aceea am primit locul de amplasare,
adicã în fața unei clãdiri administrative foarte mari. Pe lângã ea,
bustul devenea insignifiant, era ca o muscã în lapte și atunci am
decis sã renunț la dreptul de autor, banii ce mi se cuveneau au
intrat în costul procesului de turnare în bronz și așa a apãrut un
bust monumental. Între timp, am aflat de la domnul Dumitru
Buzatu cã existã intenția de a se înființa acest centru cultural,
care sã poarte numele lui Dimitire Cantemir, și am oferit
posibilitatea de a se mai turna un exemplar.

Rep.: Cât timp ați lucrat la acest bust?

Vl.C. Am lucrat vreo patru sau cinci luni, în condițiile în care un

bust obișnuit se face cam într-o lunã jumãtate-douã. L-am
lucrat afarã, în lumina naturalã și am ținut cont, nu atât de
anatomie, cât de felul în care se face vizibil în lumina naturalã.

177
Rep.: Când și unde s-a produs apropierea de artã? La
Pungești?

Vl.C. Da, dacã mergeți la Pungești și îi întrebați pe cei care au

copilãrit cu mine, vã vor spune cã eu am desenat tot timpul tot
ceea ce vedeam, pereții, coperțile cãrților, caietele, foile libere
din cãrți, tot… Ca sã zic așa, m-am trezit desenând. Fac o micã
parantezã: perioada asprã de atunci (n.r. comunismul) și arestul
politic al bunicului meu, care a decedat apoi la Galați, i-a
determinat pe pãrinții mei sã ia decizia de a ne muta într-un
oraș nou – Onești, cu gândul cã noi, bãieții lor, vom face mai
ușor școala, pentru cã în acea perioadã cei ce aveau rude
încriminate nu puteau face decât școala elementarã, apoi
traseul le era blocat. Dupã ce am terminat liceul, am vrut sã mã
fac istoric, pentru cã eram pasionat de istorie, însã pentru cã
bunicul meu fusese deținut politic, mi s-a respins dosarul de
intrare la Facultatea de Istorie. În acea perioadã filosofia,
dreptul și istoria erau considerate ideologice și, prin urmare,
trebuia sã trec printr-un baraj al dosarului, pe care eu l-am
picat. Evident cã asta a însemnat un moment de crizã, însã mi-
am amintit de pasiunea mea și am dat la Academia de Belle-
Arte (n.r. astãzi Universitatea Naționalã de Arte București).
Prima datã am dat în ’67, dar nu am intrat atunci, ci în ’70, am
întrerupt o perioadã, m-am întors în ’73, m-a întrerupt
Securitatea, apoi am intrat în ’77 și am terminat în ’81. N-aș
putea sã spun care pasiune era mai mare, istoria sau desenul,
cred cã amândouã, pentru cã din punctul meu de vedere nu pot
fi separate.

178
Rep.: Și cum ați ajuns în București, acolo unde locuiți și astãzi?

Vl.C. În 1981, când am terminat, am fost repartizat la Iași, dar

Ceaușescu începuse sã construiascã Casa Poporului și se
ajunsese la finisaje, stucaturã, pietrãrie, marmurã… Și nu avea
cu cine s-o facã decât cu noi. Ne-a adunat pe toți, mã refer la
artiștii tineri, ni s-a spus cã dacã nu lucrãm pe bani, ne
concentreazã, ne bãgă în armatã, și am fi lucrat vrând-nevrând.
Așa am ajuns în București, oricum aș fi vrut sã rãmân în
București, pentru cã acolo este valul…

Rep.: Mai aveți rude la Pungești? Ce sentimente vã încearcã

când reveniți pe meleagurile acestea?

Vl.C.La Pungești nu am mai fost de vreo 13 ani din cauzã cã

acum 11 ani a murit mama și nu am mai avut inimã sã merg.
Mai am o casã, niște pãmânt, mai am o mãtușã prin alianțã, are
vreo 90 și ceva de ani. Vreau sã mai vin o datã, prin noiembrie,
sã merg la Pungești, pentru cã am, totuși, datorii fațã de locul
acela, și fațã de moștenirea strictã pe care o am, dar și fațã de
acel loc, pentru cã acolo mi s-a deschis lumea. Mi-e drag acest
județ, mã simt legat de el, mi-e dor de Pungești, cunosc fiecare
potecã de acolo, știu fiecare casã unde era și cine locuia, deși
unele lucruri cred cã s-au schimbat… Deși am citit niște statistici
care spun cã Vasluiul este cel mai sãrac județ din țarã și din
Europa, mie îmi place foarte mult felul în care e gospodãrit
orașul. Meritele sunt atât mai mari cu cât resursele sunt mai
mici prin comparație, sã zicem, cu Constanța, cu județe care
chiar au bani. Vasluiul este un județ extraordinar din acest
punct de vedere. Sunt mândru cã sunt vasluian și spun tuturor

179
sã vinã sã-l viziteze. Acum, dupã ce am aflat ce o sã fie în acest
Centru Cultural “Dimitrie Cantemir”, mi se pare cã e un oraș și
mai extraordinar. Eu știu orașe cu dare de mânã care sunt
departe de a reuși asemenea lucru.

Rep.: În ultimii ani, Vasluiul a tot fost blamat, ba chiar au

apãrut și tot felul de glume…

Vl.C. Știu, știu, ba chiar aș putea sã-ți zic unele glume pe care
nu le știi, dar cauzele acestei blamãri sunt complexe și ar fi mult
de vorbit pe seama acestui subiect. Au fost distruse instituțiile
care formeazã omul, ele însemnând familia, biserica, școala…
Uitați-vã numai la ce atacuri se exercitã asupra acestor
instituții. Școala, nu în micã mãsurã are acei profesori
absolvenți ai anilor ’90, ai unor facultãți de apartament. Eu am
vãzut și am citit materiale, teze și referate ale unor profesori
care erau în examene de grad, iar greșelile de exprimare și de
ortografie erau comparabile cu ale elevilor. Dacã ceaunul nu e
în regulã, nici mãmãliga nu o sã iasã cum trebuie. Nu se mai
acordã importanțã istoriei în școalã, s-a intervenit în manualul
de istorie, iar Matei Basarab a fost înlocuit cu Andreea Esca.
Este o amputare a rãdãcinilor, iar la asta a contribuit și presa
prin modelele pe care le oferã. Dincolo de manuale, de cãrți, eu
am evoluat având niște modele în fațã, niște profesori
excepționali la Pungești, doamna și domnul Scutaru, de limba
românã, respectiv istorie, domnișoara Iancu, de matematicã, nu
eram grozav la matematicã, dar mã mișcam întotdeauna în alți
parametri, îmi plãcea sã citesc… Profesorii aceștia ne erau
modele, or acum nu pot fi modele pentru cã sunt
vulnerabilizați. Eu, când treceam pe lângã profesori sau pe

180
lângã preot, treceam ca Maia Plisetkaia (n.r. cea mai bunã
balerinã rusã), pe vârful picioarelor, și vã asigur cã eram un
copil extrem de neliniștit, aș spune chiar obraznic. Astãzi, însã,
nu se mai întâmplã asta, nu mai existã acel respect, pentru cã
familia nu-l mai întreține, pentru cã profesorii multã vreme au
fost vulnerabilizați din punct de vedere financiar și pentru cã
televiziunile oferã modele de tip Becali…“Am vrut sã aduc o
bucãțicã din noi și aici, la Vaslui, mai ales cã mã simt atașat de
acest oraș“.

Tăbăcaru Al.C. Victor

Născut în Toporăști, 1859 (fiul preotului „Costache” și a presviterei
Penilopia – zisă Caliopia) – decedat 12 august 1911, la 52 de ani.

Moșia preotului Tăbăcariu Constantin era o parte dintr-o

moșie mai mare boierească ce se întindea de la pârâul ce curge
prin mijlocul satului Toporăști (cred că aici a avut o moară de
apă, deoarece după1900, lângă pârâu) a avut o moară
mecanică. O altă moară o avea în Ivănești și una mai mare în
orașul Vaslui, îndată ce intrai în oraș dinspre Brodoc, pe partea
stângă. Moșia avea o lungime de circa 3 kilometri – de la pârâu
spre Est , pe o lățime de aproximativ 300 de metri, cu șes în
coaste, ce urca în „Toporăști Răzăș (sau „Răzești”), unde aveau
reședința (curtea cu casa mare cu „salonul”, casa mică, cazanul
pentru făcut țuică, locomobila (vaporul pentru pus în mișcare
batoza pentru treierat) batoza, tractorul cu roți metalice (cele
din spate cu cu „țepi” metalici), peste drum erau 4-5 fântâni și
un „uluc” (cișmea din lemn pentru adăpat animalele). Moșia
urca în zare, apoi cobora circa un kilometru, până în valea
181
pârâului Boca, după care iar urca cca un kilometru până în
zarea ce da spre satul Fundătura Mică.
Ultima parte a moșiei a fost dată de zestre ficei ce a
devenit mireasa și soția viitorului colonel Stamate, născut în
Cursești Vale și vecin cu proprietatea lui Gh.P.Hușanu, tatăl
autorului ce semnează această monografie. Oamenii o numeau
„Moșia colonelului”.
În biserica din Toporăști se află o icoană donată de
preoteasa Caliopia. În fața biserici se află mormântul preotului
C.Tăbăcaru pe care este aplicat portretul defunctului, realizat
din bronz, în relief, de către fiul său Victor, ce va deven un
sculptor renumit. La circa 10 metri în stânga, colonelul în
rezervă C.Bordeanu a donat un „Monument al eroilor” în luna
mai a anului 2019.
Pentru autenticitatea documentului detaliem mai mult
membrii familiei redutabilului sculptor.

E
a
se

182
compunea din Victor, Lizet, fiica cea mică, profesoară de
matematică și prima care dispare din familie, Aristița născută în
Cursești Vale, fiica lui Nica G.N. Constantin și Maria (Acestei
familii i se mai zicea și Popa).
În vara lui 1974 (sau 1975), doamna Ecaterina Talaz din
București, strada Menuetului nr.10 (în spatele „Casei Scânteiei”
m-a dus la ferma și gospodăria lui Victor Tăbăcaru din Băneasa
(lângă Institutul de sericicultură) pe Aleea Radio la nr.20, azi
strada Ștefan Holban, unde astăzi locuiește fiul lui Victor
Tăbăcaru – Ioan- zis „Bebe” – cum l-a numit sora lui mai mare
cu 2 ani, Marilena (m. în 1928), Ioan – Constantin, autorul
acestui „memoriu” e mort de prin 1931, inginer în ramura
petrolului, fugit în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat mai
mulți ani, după care a revenit în România, alături de soția sa
Maria.
Vom continua cu prezentarea familiei Victor și Aristița
Tăbăcaru după documentarul amintit mai sus:

Victor Tăbăcaru,
Născut în anul 1899 în comuna Toporăști județul Vaslui,
tatăl preot al comunei Toporăști a avut o familie compusă din 7
persoane, din care 5 copii – trei băieți și două fete: Dumitru
(Mitru), Jorj și Ștefan, fetele Lența, căsătorită cu colonelul
Stamate, șeful garnizoanei Vaslui, Victoria căsătorită cu preotul
Ardarie din comuna Ivănești, județul Vaslui.Victor Tăbăcaru
moare în 1982.
Aristița Tăbăcaru, soția lui Victor născută în 1901 în
comuna Cusești Vale, județul Vaslui, tatăl răzeș poștar, are doi
frați: Alecsandru Nica, învățător și Benone Nica, asistent
medical. Aristița, de profesie educatoare, moare în anul 1995.

183
Familia Tăbăcaru are ca fiu pe Ioan Constantin și două fete:
Marilena căsătorită cu Cheptea Ioan (Ninel), profesor la
conservator; Anca Eliza (Lizet) căsătorită cu Mihalachi I. inginer.
Ambele fete sunt decedate; Marilena în 2017 iar Lizet în 2009.
De asemenea Cheptea I. Ninel moare în 2018. Familia Cheptea
are doi feciori; Bogdan Cheptea stabilit în Canada și Dragoș
Ioan, ambi de profesie ingineri constructori.
Evoluția lui Victor Tăbăcaru.
Victor urmează cursurile primare în comuna Toporăști
iar cele liceale în orașul Vaslui, unde printre alți colegi îl
cunoaște pe George Vrânceanu, care va deveni și va fi
recunoscut pe plan mondial ca ilustru matematician,
continuator a al teoriilor lui Albert Einstein, un geometrist care
s-a ocupat de spațiile neolonome (teoria distributivă). Fiind
născut într-o comună vecină, Valea Hogi cu obiceiuri și tradiții
comune, în perioada frumoasei adolescențe, se descoperă
reciproc ca persoane cu potențial deosebit, Victor Tăbăcaru
având un talent artistic înăscut, a fost atras de acest mare om
care devine profesor plin la Universitatea Fizico-Matematică din
București și Academician al Academiei române.
Victor Tăbăcaru urmează Academia de arte frumose din
București (Belarte), secția sculptură, având ca profesor și
mentor pe renumitul sculptor Paciurea. După terminarea
studiilor și obținerea diplomei, ca urmare a meritelor
deosebite, i s-a repartizat o bursă de studii la Academia
Sorbona, secția sculptură, pe care o refuză, deoarece în prim
plan se afla căsătoria cu viitoarea soție Aristița.
Ulterior află că această bursă a fost redicționată
sculptorului Irimescu, viitorul președinte al Uniunii Artiștilor
Plastici. Datorită unei greșite înțelegeri, Victor Tăbăcaru se

184
consideră nedreptățit pentru pierderea bursei care, desigur,
putea excede durata căsătoriei și să nu poată fi valorificată.
Victor Tăbăcaru fiind o fire introvertită se retrage în
propria carapace și ignoră păstrarea unei relații camaraderești
cu Irimescu, deși recunoaște pe deplin calitățile artistice ale
acestuia. După întoarcerea din Franța, Irimescu ocupă succesiv
o serie de posturi: profesor de desen în Moldova, inclusiv în
Iași, ca în finală să fie promovat președinte al Uniunii Artiștilor
Plastici.
Din câte cunosc. Victor Tăbăcaru ocupă pentru o scurtă
perioadă postul de profesor de desen la Liceul „Marele Voievod
Mihai, actualul Neculce, unde prin forțe proprii realizează o
icoană ceramică basorelief cu dimensiuni 1,5 x 0,90 cu imaginea
„Lăsați copii să vină la mine”, împreună cu două splendide
candele tot din ceramică smălțuită, toate montate pe culoarul
de la parterul liceului unde se făcea rugăciunea de începere a
cursurilor cu toți elevii.
Renunțarea la catedră a fost făcută în favoarea fostului
coleg Poplăcinel căruia i-a devenit elev fiul lui Victor T. Victor
Tăbăcaru se retrage la Băneasa unde creează o mică fermă și
unde dezvoltă ca liber profesionist activitatea de sculptură de
ceramică și începând din aproximativ 1960 să se dedice picturii,
unde se inspiră din natură și propria grădină. În paralel cu
activitatea artistică, trudește zilnic cu abnegație în mica fermă.
Reluarea prieteniei cu academicianul Vrânceanu și
Irimescu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici.
Întâmplarea face ca fiica cea mică a lui Victor, Eliza, în
jurul anilor 1959- 1960 să fie studentă la Facultatea de fizico
matematici, unde la o oră de geometrie a avut ca profesor pe
academicianul Vrânceanu care prin interogarea studentei cu

185
numele de Tăbăcaru, află că era fiica lui Victor Tăbăcaru,
născută în Toporăști, județul Vaslui, fostul lui bun prieten din
copilărie și adolescență. După un scurt schimb de informații, se
stabilește o revedere urgentă cu Vuctoraș, care, la rândul lui,
explodează de bucurie în așteptarea revederii, care se
realizează foarte repede. Vrânceanu se deplasează foarte
repede, cred pe neanunțate, la mica fermă a lui Victoraș, unde
rămâne foarte încântat de tot ce vede, atât ca gospodărie cât și
ca realizări artistice ce se aflau împrăștiate peste tot.
Amintirile curg puhoi, vizitele se întețesc aproape
săptămânal, cu care ocazie descoperă încă o latură care l-a
încântat de la prima masă servită de Aristița cu produse
moldovenești care, bineînțeles, aminteau de copilărie: borș de
pasăre de curte, lapte prins cu mămăliguță, plăcinte
poalenbrâu, alivenci, scovergi etc. Cu această ocazie de a servi
masa împreună cu familia Tăbăcaru, a ieșit în evidență teribila
modestie, cerând să ia masa în bucătărie (care era suficient de
încăpătoare) și să participe la mestecatul mămăliguței și la
fierberea laptelui în ceaun după terminarea mămăligii, ca în
copilărie, gesturi care au produs o profundă impresie. De puține
ori, la masă, a participat și șoferul personal acordat de
academie, da care, de regulă, i se dădea liber pe durata vizitei.
Urmare discuțiilor criticonstructive la adresa lui Victor
pentru autoclaustrare a rezultat o serie de comenzi pentru a
ieși din anonimat și a evidenția câțiva remarcabili
matematicieni. Comandă care s-a realizat prin Fondul Plastic la
cererea Academiei. Astfel au fost executate busturile lui Stoilov,
Barbilian, Moisil, Vrânceanu. Cu această ocazie, Irimescu a fost
luat cu mașina lui Vrânceanu pentru a cunoaște activitatea
artistică a lui Victor Tăbăcaru, fost coleg.

186
 Irimescu a fost profund impresionat de tot ce vedea și în
urma aprecierilor elogioase și amintirilor din perioada
facultății, s-a uitat orice urmă de reproș și s-a dobândit o
prietenie foarte benefică pentru întreaga familie, pentru
lucrările achiziționate și perspectiva altor comenzi, care după
modestele amintiri, Victor Tăbăcaru a preluat comenzi la
Patriarhie și a organizat la mânăstirea Antim un atelier de
ceramică și executarea de icoane în mozaic. De asemenea, la
mânăstirea Agapia a organizat o școală de ceramică și de
pictură.
Prin intermediul ginerelui Cheptea fost profesor la
conservator, s-a executat prin intermediul Fondului Plastic,
sculptura profesorului Prunăr, care a înființat catedra de
contrabas precum și bustul renumitului dirijor Ionel Perlea,
care, personal a stat ca model în ultima sa vizită în România.
Anterior acestor comenzi, Victor Tăbăcaru a mai avut
două expoziții în saloanele Fondului Plastic. De asemenea, în
municipiul Vaslui unde au fost achiziționate de către primărie,
bustul lui Ion Creangă și un basorelief „Lupta de la Podul înalt”.
O serie de lucrări de ceramică, tablouri, sculpturi, în prezent se
află în custodia nepotului Cheptea Dragoș și a fiului lui Victor,
Tăbăcaru Ioan, care pot constitui piese pentru organizarea unei
retrospective.
PS. Rezumatul amintirilor și ale datelor biografice au fost
adunate la îndemnul nepotului Dragoș. Redăm în continuare

Lista lucrărilor aflate în custodia familiilor (sculpturi).

Nr Denumirea lucrării Material folosit Posesie

crt.
1 Mama cu cofiță și copil Ceramică Cheptea
187
2 Țigancă cu ghiocul Lemn patinat Tăbăcaru
3 Țigan spoitor Lemn patinat Tăbăcaru
4 Cetățean turmentat Ghips+bronz,lemn Tăbăcaru +
Cheptea.
5 Cocoșul Ciment În grădină la
Tăbăcaru
6 Cap de copil Piatră Odem
7 Eminescu bust Ghips patinat Tăbăcaru crochiu
8 Mama cu copilul Ciment Tăbăcaru
9 Cipor căprioare Lemn patizat Tăb.crochiu,
montat în casă.
10 Cipor căprioare Idem Cheptea
11 Sadoveanu cap Ghips patinat Tăbăcaru, ușor
deteriorat
12 Spătaru Milescu bust ghips patinat Idem
13 Iorga bust ghips Tăb. Deteriorat
14 Bebe fiu mască Lut ars Tabăcaru.ușor
deteriorat
15 Lizett fiică bust Ghips patinat Idem
16 Moș Ion Roată și Basorelief ghips Idem
Unirea
17 Cap de copil – Ionuț Bronz Idem
18 Olteanu cu căciulă pe Bronz Cheptgea
frunte
19 Ziaristul statuetă bronz Cheptea
20 La proces statuetă bronz Cheptea
21 Bătrânica statuetă marmură Cheptea
22 Mama Aristița bust ghips patinat Cheptea
23 Perlea - statuetă ghips patinat Cheptea
24 Eminescu bust ghips patinat Cheptea
25 Badea Cârțan lemn patinat Cheptea
26 Țăran cu șubă și oițe lemn patinat Cheptea
27 Căprioare basorelief Lemn patinat Cheptea.dimensiuni
70X90 centrimetri
28 Badea Cârțan –statue Lemn patinat Idem

188
 29 Cap de muncitor stark piatră Idem
30 Profesor Cosâmbescu Piatră Tab. Deteriorat
31 Mama cu copilul Piatră Tăb. În grădină
statuie
32 Luchian –bust ghips patinat Îngrădină
33 Alecsandri – bust Ghips patinat Idem
34 În meditație –statuetă Lut ars, ceramică Tăbăcaru
35 Creangă bust Ghips patinat Cheptea
36 Moș Ion Roată și Basorelief –ghips Tăbăcaru (143 X
Unirea 140)

Lista lucrărilor aflate în custodia familiilor

(picturi)
Nr Denumirea lucrării Material folosit Posesie
crt.
1 Autoportret Victor Carton Tăbăcaru I.
Tăbăcaru
2 Profesor Carton Poet, unchi pianist,
Cosânmbescu prieten copilărie
3 Dumitru carton Eliberat de la…
4 Peisaj de iarnă cu Carton Tăbăcaru Ion
locuințe
5 Atelier sculptură Carton Tăbăcaru Ioan
Victor Tăbăcaru
6 Bujori în vase de Carton Tăbăcaru Ioan
ceramică propriu
7 Gălbenele+natură Carton Idem
moartă
8 Garoafe+natură Idem Idem
moartă
9 Aleea cu pomi Idem Idem
10 Crăițe în vas de Idem Idem
ceramică
11 Apus de soare în Idem Idem

189
 livadă
12 Lalele în vas ceramică Idem Idem
13 Crăițe în vas de idem Idem
ceramică: horă
țărănească
14 Dalii Idem Idem
15 Garoafă Idem Idem
galbenă+natură
moartă
16 Flori de măr Idem Idem
17 Maci în vas de Idem Idem
ceramică propriu
18 Buldănej Idem Idem
19 Albăstrele în vas de Idem Idem
ceramică propriu
20 Colțunaș în ceramică Idem Idem
propriu
21 Peisaj de iarnă idem Idem
22 Maci Idem Idem
23 Gălbenele cu narcise Idem Idem
24 Casa pictorului văzută Idem Idem
din alee
25 Narcise în vas de Idem Idem
ceramică propriu
26 Imortele în vas de Idem Idem
ceramică propriu
27 Garoafe în vas de Idem Idem
ceramică propriu
28 Crizanteme fideluță Idem Idem
albe
29 Garoafe roșii și albe Idem Idem
pe cărți
30 Casa părintească iarna Idem Idem
31 Casa bunicii Idem Idem
32 Cap de fetiță (Lizett) Idem Idem
33 Flori de măr Idem idem
190
 La 75 de ani de viață Victor Tăbăcaru a organizat o
expoziție cu lucrări artistice personale –sculptură, picturi în sala
„Arta” a Muzeului județean de istorie „Ștefan cel Mare” din
orașul Vaslui. (Puține lucrări au cumpărat „culturiștii” vasluieni
atunci).
Într-un număr al ziarului local „Vremea nouă” de prin
martie 1974 a apărut și o cronică artistică a expoziției (se poate
consulta în colecția ziarului. O am și eu primită de la fiica mea
cea mare Marinela (dar am rătăcit-o pe undeva prin bibliotecă.)
Când l-am vizitat prin iulie (august) 1974, împreună cu
doamna Talaz, Victor Tăbăcaru avea expuse în curtea casei mai
multe busturi sculptate, printre care ale unor matematicieni
menționați în acest material, dar și bustul consăteanului său
Gheorghe Antonescu Tălaz (n.1898 – d.martie 1973).
Bustul lui Eminescu era aurit și, ca profesoară de limba și
literatura română, doamna Caterina Talaz (n.în orașul Mizil) i-a
atras atenția sculptorului Victor Tăbăcaru, că poetul Mihai
Eminescu este atât de mare încât nu are nevoie ca bustul lui să
fie „aurit”.
Avea și bustul prietenului din gimnaziul „Mihail
Kogălniceanu” din Vaslui – viitorul matematician academicianul
Gheorghe Vrânceanu. Peste câțiva ani, un bust al G.Vrânceanu
va trona la intrarea în Liceul „Gheorghe Vrânceanu” din
municipiul Bacău (a se vedea lucrarea doamnei Georgeta
Simion Potângă – „Demiurgul spațiilor Neolonome – cu viața
rudei sale Gh.Vrânceanu) Prin 2007 doamna Georgeta a
amenajat ”Muzeul Gheorghe Vrânceanu” în două săli de clasă
ale școlii din satul Valea Hogii, comuna Lipova, (acum în județul
Bacău). Un bust al academicianului Vrânceanu este amplasat în

191
fața casei „părintești” din satul natal Valea Hogii. Ca să vedeți
cum din „vasluian„ (la 1900 comuna Lipova era în județul
Vaslui) și Gheorghe Vrânceanu devine „băcăoan”.
Prof. Ștefan Cațâchi
Ștefan Cațâchi
(născut la 17 noiembrie 1950 în satul Toporăști, comuna
Cursești, Județul Vaslui)

Biografia domnului Ștefan Cațâchi povestită de el

însuși.
Când a fost să mă nasc, erau deja apărute casele de
naștere. Și una din ele era la Cursești, unde toate femeile
gravide, când le venea sorocul, erau obligate să meargă la casa
de naștere din Cursești Vale, de aceea în certificatul meu de
naștere scrie o mare minciună: „Locul nașterii Cursești” , nu
Toporăști! Tatăl meu era botezat tot Ștefan, dar „Cațâchi”
născut în anul 1912, fiul lui Ioan Cațâchi, de loc din Tporăști.
Numele de botez al mamei mele este Aglaia, născută în 1919, în
cătunul Hordila, din aceeași comună Cursești. Din părinții Ioan
Pricope și Maria. Bunica mea din partea mamei, era născută
Caliniuc, în satul Broșteni din comuna Ivănești de Vaslui. Mulți

192
oameni din Broșteni veniseră din nordul Moldovei, dpă 1775,
fugind de noii ocupanți – austriecii, care au denumit-o
„Bucovina”. Aici s-au așezat pe moșia unuia dintre boierii Sion
(originari din satul Coșești – acum tot în comuna Ivănești).
Primul soț al bunicii Maria ( Marghioala) era născut tot în
Broșteni și se numea Vlase Gh. Neculai; s-au căsătorit în 1911 în
comuna Cursești și aveau casa și pământul în Hordila. Dau viață
la doi „flăcăi” – Gheorghe – în 1912 și Ioan în 1915. Tatăl
Neculai va devein erou în războiul întregiri românilor (1916-
1918) iar fiul Ioan (zis Nică) va fi erou în războiul reîntregirii
României (1941-1945), pe frontal din Răsărit. Bunica Maria
văduvă de război, se va căsători II cu Pricop Ioan, tatăl mamei
Aglaia și deci bunicul meu dinspre mama.
Părinții mei s-au căsătorit la începutul anului 1939 și au
dat viață la trei copii: Ioan – n. 30 XI 1939 – decedat la 70 de
ani, la 8 decembrie 2009; a fost șofer (circa doi ani la G.A.C
„Unirea” din Tporăști, apoi la Autobaza Vaslui a I.R.T.A. Iași),
subsemnatul Ștefan (dezmierdat „Fănică”) ) și o soră Viorica –n.
1953 începe ca muncitoare în industria textilă la fabrica de
postav din Lunca Calnicului (comuna Prejmer, județul Brașov.)
apoi și în industria alimentară în Vaslui și Piatra Neamț.
Părinții mei au avut în proprietate sub 5 hectare de
teren agricol ( da au primit după 1991 doar trei hectare și 85
de arii) și numai 10 ari de pădure ( furată de hoții din sate).
În satul Toporăști colectivizarea s-a făcut în anul 1962.
Nu aveam 10 ani, când mergeam cu mieii la păscut și cum
suhatul de la „Via Chiricăi” era mic (de 10-15 arii), trebuia să fug
permanent în jurul meilor pentru a nu-i scăpa în poușoi, în grâu
sau în alte culturi ale noastre sau ale vecinilor. Pe ogorul de la
„Hameia” mama semăna și cânepă, dar punea și cartofi și cum

193
ne existau în acei ani pe la noi (1958-1962) gândaci de
Colorado, recolta de cartofi puși în cuiburi era foarte bună și eu
nu reșeam să pun în în căldarea zincată toți cartofii scoși de
către mama, rămâneam în urmă.
Eu am mers la școala din Toporăști în clasa I, în septemb
rie 1957. Peste mai mulți se va înființa și grădinița de copii, În
cei 4 ani de școală prmară am avut o singură doamnă
învățătoare – Lucia Condurache, fica morarului Sima, căsătorită
cu învățătorul – director Mihai Condurachi, de loc din Bălteni de
Vaslui. Clădirea șccolii construită pri 1934 din păruială (paiantă)
avea numai două săli de clasă și se învăța în două schimburi
elevii ( elevii din două clase dimineața și ceilalți după amiază.)
Din septembrie 1959, elevii clasei a cincea din satul Toporăști și
cătunele Hordila și Rapșa, vor merge la școala nouă din Cursești
Deal construită tot pe furci, dar cu patru săli de clasă,
cancelarie șo hol și camera pentru material didactice.
În Toporăști, în 1961, se va construe o școală din
cărămidă dar fără fier beton, numai cu două săli de clasă,
cancelarie și hol, clădire afectată de cutremurul de pământ din
4 martie 1977. În cele patru săli de clasă decum se va învăța tot
în două schimburi, pentru că se va generaliza învățământul de
8 clase, eu făcând parte din prima promoție ce am absolvit
patru clase în iunie 1965, iar liceul de 4 ani (8+4 = 12 ani) în
iunie 1969. Grădinița de copii va funcționa într-o casă închiriată
de la Elena V.Cucoreanu. În aceri ani școli cu clasele I – IV
funcționau și în satele mici Rapșa și Hordila.
Mie mi-a plîcut să învăț, dare ram (și sunt) mai lent, în
special la scris – rămâneam în urmă la luat notițe. Aveam talent
la desen artistic și dacă aș fi avut un professor specialist, poate
astăzi aș fi fost un bun pictor. Desenam cele mai corecte hărți la

194
geografie (chiar în clasa a X-a la Liceul nr. 2 din Vaslui - cu
profesorul Pencu Ioan) dar și unele hărți istorice. Cred că
acestea m-au îndreptat spre a continua la facultate să studies
Istoria și Geografia.
În clasa a treia m-au făcut pionier și pentru că eram
printer premianții clasei; am fost ales și commandant de
detașament, ajutat de trei comandanți de grupă. Prin anii
1960-1962, întru una din zile,, când mă întroceam de la școală,
în Răzeș – un grup de circa 6-8 „musafiri nepoftiți”, unii veniți
chiar de la Vaslui, alții dela Sfatul popular communal Cursești,
iar alții „activiști cu colectivizarea” din satul nostrum („Pădurea
nu poate fi tăiată fără cozi de topor”). Cum eu aveam cusut pe
mâneca stângă însemnul de „commandant de detașament”,
unul m-a întrebat ce reprezintă (parcă nu știa!), dar voia să mă
laude de față cu părinții mei că învăț bine și că dacă se înscriau
în GAC, eu voi putea urma cursurile unei școli la oraș. Câtă
perversitate!
Până în clasa a 8-a eu am obținut premiile III și II din
clasa mea. În ultima clasă – a opta- urcam spre premiul întâi.
Dar dorecorul școlii face o ședință cu părinții elevilor (participă
și mama mea) și-i atenționează că odraslele șor s-au șăsat pe
tânjeală la învățătură. Cel ce luase premiul și în clasele V-VII,
trebuia să ia și în clasa a VIII-a, și așa s-a întâmplat.
După examenul de admitere din vara anului 1965 la
Școala medie nr.2 din orașul Vaslui, în sat 1965 am devenit elev
în clasa a IX-a A, având în cei patru ani de liceu aceeași doamnă
(„tovarășă”) dirigintă, profesoară de limba franceză, fostă șefă a
secției rationale de învățământ Vaslui., Clementina Erlichman,
care s-a purtat ca o mama grijulie cu noi, fiind afectată de
condițiile în care locuiam la gazdă în clasele a X-a și a XI-a într-o

195
cămăruță amenajată într-un grajd (șură). Spre finele clasei a IX-
a trebuia să ne hotărâm ce secție vom urma în clasele X-XII:
secția umanistă sau cea realist (reală). Am ales secția umanistă
și dîdeam teză și la istorie și profesoara Cornelia Afteni când ne
aducea tezele corectate ocitea pe a mea notată cu 10, încât și
fiul avocarului Zilberman mă întreba cum procedez eu când
învăț.
În anii de liceu aveam media generală anuală peste 7,
dar cu toate că părinții mei erasu colectiviști, nu mi s-a aprobat
bursa. Eu am învățat carte fără a primi nici un leu nici alocație,
nici bursa, ci cu banii pe „zile muncă” obținuți de tata de la
G.A.C. care de la an la anu au fost din ce în ce mai puțini, cu
toate că tatăl meu a fost delegate în vreo trei ani să meargă și
să aducă „oi țigăi” din Dobrogea și la stâna GAC (din 1966 –
CAP-ului situate „în Boca” la poalele dealului Ursoi” – tata a fost
baci (șeful stânii) mai mulți ani ude lucra ”la f, foc continuu”
fără rerpaos săptămânal, Ba mai mult, în vacanțe de vară m-a
luat și pe mine (pe la 15-16 ani) să pasc mieii colectivului pe
ursoi ( cred că erau peste 100 de miei). Mai era cu mine un
băiat mai mare cu 4 ani, și el fiu de cioban –Ștefan Lăzurcă („al
lui bunic”).
În iunie 1969 am absolvit cele 12 clase de liceu și după
examenul de bacalaureat a urmat „anchetul”. Dacă până atunci
am purtat numai uniform școlară (de elev), a trebuit ca tata să-
mi cumpere un costum de haine – pe care l-am purtat mai mulți
ani. Din păcate, nimeni dintre colegii de liceu n-au organizat
întâlniri colegiale, nici după 5 sau 10 ani.
Încî din anii de liceu mă hotărîsem să devin professor la
școala din satul meu Toporăști – și anume – de istorie și
geografie, așa că în vara nului 1969 am aprofundat stidiu la

196
istoria și geografia României și în septembrie 1969 m-am înscris
și susținut examenul de admitere la Facultatea de istorie –
geografie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Bacău. Am fost
450 de candidați din toată Moldova pe 60 de locuri, dar numai
6 dintre „admiși” ne0au deposit la medie. La secția „cursuri fără
frecvență” am stufia 4 ani. A fost dificil pentru că nu se găseau
cursuri uiversitare litografiate, unele cărți de specialitate le-am
copiat cu mâna după cursuri scrise de studenții de „la zi”, în
timp ce aveam și serviciu la școală; apoi acasă nu avea „lampa
lui Ilici”; când unii se odihneau în vacanță, eu mergeam la
pregătire și la examene. Am terminat cei 4 ani în vara anului
1973, dar examenul de stat (diploma) ș-am susținut îm
februarie 1974. Cu diploma obținută devenisem professor de
istorie-geografie numai la clasele V-X. M-am hotîrât să dau
examene de diferență la Facultatea de istorie și geografie a
Universității „ Al. Ioan Cuza” din Iași, unde m-am înscris în
septembrie 1974 dar în martie 1975 m-a luat în armată ăentru
satisfacerea stagiului militar de 6 luni la Școala militară de
ofițeri în rezervă din Bacău, la UM 01184, la infanterie. Din
armată am trimis o adeverință prin poștă, dar în septembrie
1975 mi s-a spus că n-au primit-o și m-au declarant repetent.
Cei 4 ani trebuiau să-i fac în trei. Ca urmare în sesziunile din
primavera lui 1976 am susținut examenele din doi ani – 14 la
număr. Tot în Iași am dat și examenele pentru definitivare în
învățământ, în septembrie 1977. Ultimul an l-am încheiat tot cu
bine în 1978, dar examenul de licență (cu tema „Orașul Vaslui în
perioada contemporană 1918- 1980”) l-am abordat tocmai în
februarie 1981.
Examenele pentru obținerea gradului didactic II le-am
dat în 1975, iar după mulți ani și Gradul Didactic I în mai 1999,

197
când la București sosea „În Grădina Maicii Domnului” papa Ioan
Paul al II-lea.
Pe lângă aceste multe examene au fost și multe cursuri
de perfecționare, lecții deschise, cercuri pedagogice etc. Cu 1
septembrie 1969 am fost încadrat în învățământ la Școasla
generală de 8 ani din Toporăști, în satul meu natal, ca învîțător
suplinitor nscalificat, la clasa cea mai grea (casa I) cu vreo 28 de
elevi (27 de 7 ani șiuna de 6 ani – care a luat și premiu întâi la
serbarea de sfârșit de an școlar, cu o coroniță alba pe cap pusă
de „învățători”.La plată am fost salariat doar din 15 septembrie
1969, dar fusesem vreo 4 zile la admitere la Bacău.
Din septembrie 1970 am lucrat ca professor suplinitor
necalificat, predând și istorie și geografie, și limba franceză, și
desem. Cu martie 1972 și până în august 1973 am fost și
directorul școlii Toporăști (plus la școlile mici din Rapșa și
Hordila.) De la 1 septembrie 1973 am fost trimis ca director și
professor la școala din Cursești Deal, unde veneau și elevii don
clasele V-VIII din Cursești Vale, și unde erau câțiva elevi
obraznici; pe unii i-am mai domolit.
În primăvara anului 1972 încep lucrările la o școală cu 5
săli de clasăîn Toporăști, iar în septembrie 1973 una dintre săli a
primit elevi, celelate 4 săli au fost inaugurate în septembrie
1974. La Cursești Deal în vara lui 1974 am înlocuit acoperișul
din țiglă al școlii cu plăci din aazbociment. Un an și jumătate am
făcut neaveta pe jor, prin praf, noroaie, zăpadă de la casa
părințior mei și până la școala din Cursești Deal iar din martie
1975 și până în septembrie 1975 am făcut armata în Bacău. Cu
1 septembrie 1975 am priit titularizarea în învățământ la școala
cu clasele I – VIII din Toporăști pe catedra de istorie și
geografie, și deci la eliberarea din armată a revenit la școala din

198
satul meu, dar ca professor titular. Cu 1 septembrie 1977 clasa
a V-a avea sub efectivul de 25 de elevi (elevii trebuiau mutați la
școala din Pungești, care avea și internat cu cantina și
dormitoare. Începând de la 1 septemb rie 1977 accept să devin
director al Căminului cultural din comuna Pungești. Și m-am
mutat la o gazdă în Pungești. În doi ani de zile am reușit să
organizez o formative de dansuri populare din 6 perechi de
tineri din satele Armășoaia și Siliștea și în satul Toporăști o
formative de fluierași (din 5 bărbați).
Pentru ca șefa de la cultură, de la județ,a devenit șefă la
pioneri pe județul Vaslui, a intervenit ca eu să trec de la funcția
de director de cămin cultural în funcția de președinte al
Consiliului comunal Pungești al organizației pionerilor (din
septembrie 1979 până în august 1984). În vara anului 1978 am
condus o Expedție pionerească cu 10 pioneri din comuna
noastră în munții Neamțului (având în centru Masivul
Ceahlău)și juriul național ne-a apreciat jurnalul expediției și am
obținut locul doi pe țară (mențiunea I ) la trofeul „La chemarea
munților”, fiind mențopnați în revista „Cutezătorii”.
Ca respomsabil cu pionierii din toate școlile comunei, pe
lângă adunările și festivitățile pe care le organizam, făceam și
deplasări și vizite la alte școli, asistam și la ore de clasă, dar de
la an la an, problema cea mai dificilă devenise realizarea
angajamentului de muncă patriotică. (În fapt era un plan
economic și financiar impus de către Consiliul Județean Vaslui
al Organizației pionerilor și consta în recuperarea deșeurilor de
hârtie fplosite la Fabrica de Materiale Izolatoare din Vaslui, a
fierului vechi, a sticlelor și borcanelor (refolosibile în industria
alimentară), iar pe la 25 mai ne aduceau oule de viermi de
mătase și ne dădeau bătaie d e cap cu eliberarea și amenajarea

199
unor săli de clasă, cu organizarea serviciului pe clase pentru
aducerea frunzelor de dud de prin sate, de pe margnea șoselei,
făcând și plantație de duzi (în locul trandafirilor) și în grădina
din fața școlii din Pungești. Vermii trebuiau hrăniți și făcută
curățenie și duminica, și după 15 iunie (când elevii claselor I –
VIII luau văcanță, până la începutul lunei iulie(dar aveam noroc
de elevii claselor a IX-a și a X-a care terminau cursurile pe 15
iulie. Mai foloseam și pe îngrijitorii și muncitorii de la internatul
școlii) până recoltam și sortam pe calități și predam gogoșile la
Vaslui. Banii obținuți din creșterea viermilor de mătase îi
predam la casieria și contabilitatea Consiliului Județean al
Organizației Pionerilor iar în schimbul lor primeam: cravat de
pioneer, șnururi, insigne (distincții), steaguri, trompete,
diapozitive și altele. Am putut cumpăra costume naționale
pentru fete și băieți și un acordeon.
În primii ani dpă 1989 s-au părăduit și costumele
naționale, și acordeonul , și două corturi.
De la 1 septembrie 1984 am fost numit (nu ales) director
coordinator al școlilor și grădinițelor de copii din comuna
Pungești, funcție deținută până până în ianuarie 1990, când nu
m-au ales „Revoluționarii” (cadrele didactice și delegațiile
elevilor) preferând-o pe profesoara de educație fizică. Dar
după un an de zile, noua directoare intră în concediu de
maternitate și conducerea I.S.J. mă numește iarăși director
coordinator și voi mai munci fin gre din decembrie 1990 până în
iunie 1996
În cei peste 10 ani de „directorat„ la Pungești, am
beneficiat. Și de invidia unor colegi mai puțin pregătiți
profesional care m-au reclamat și la Primărie și la Inspectorat
pentru că eram mebru al P.D.S.R. Dar eu am continuat să

200
muncesc la c atedră cu aceeași pasiune până pe la 31 august
2016 când m-am pensionat (1septembrie 2016).
Din luna iunie 2008 sunt și consilier local în comuna
Pungești și am continuuat să sprijin școlile, biblioteca și căminul
cultural, ocupându-mă de organizarea „Sărbătoarea limbii
române„ din satele pungeștene (30 august 2017), iar în 2018
am reconstituit Listele cu eroii căzuți în cele două războaie
mondiale. Mă ocup de găsirea unor fonduri prin programe
europene pentru realizarea unei monografii a comunei Pungești
sau pentru amenajarea unei colecții muzeale de istorie și
etnorafie locală (în clădirea veche a primăriei).
În plan familial, m—am căsătorit în 1978 cu o tânără de
21 de ani din Pungești, Iulia Cârciu – absplventă de liceu, care a
lucrat ca profesoară suplinitoare și secretară a școlii iar din
2001 a fost și referentă la serviciu de taxe și impozite din cadrul
primărei Pungești până în anul pensionării (2017).
Împreună am făcut trei copii (din planul de 4): Elena
Smărăndița născută în 1979, Constantin în 1980 și Alexandru
Ionuț venit pe lume în 1987.
Cu salariile din învățământ am trait modest, reușind să
ne cumpărăm o căsuță veche în anul 1981 de la soția fostului
învățător Nicolescu, compusă din numai două camere,
atașându-i ulterior unele spații. Automobil nu am reușit să ne
cumpărăm, mulți bani ducându-se pe abonamente obligatorii și
pe unele cărți de specialitate. Ducem o viață modestă foarte
asemnătoare cu cea a țăranilor în mijlocul cărora am trait și am
muncit. Acum, ca pensionari, ne mai ocupăm și cu „puțină
agricultură” (cultivăm porumb și îngrijim o viișoară).

201
 Maria Munteanu Mănescu
( Născută pe data de 2 iulie1913, în comuna Pungești)

DE AJUTOR… Cu siguranță, Pungeștiul nu ar mai fi fost

comuna care este azi dacă nu era Maria Munteanu. De loc din
micuța localitate vasluiană, cea care avea să devină peste ani
unul dintre cei mai importanți medici pediatri ai României, s-a
căsătorit, în anul 1948, cu Manea Mănescu, printre puținii
intelectuali pe care Ceaușescu i-a cooptat în conducerea
Partidului Comunist. Ba mai mult, în perioada 1974-1979,
conducătorul suprem al PCR i-a încredințat acestuia a doua
cea mai importantă funcție a României, cea de prim-ministru.
Faptul că Pungeștiul dădea pe a doua doamnă a țării l-a făcut
pe Constantin Tăbăcaru, primarul de atunci al comunei
vasluiene, să se gândească la un plan de dezvoltare al
localității. Sătul să-și vadă consătenii cum se luptă cu

202
noroaiele de pe ulițe, edilul și-a luat inima în dinți, a sărit
peste orânduiala de partid și a plecat la București, pentru a-i
cere sprijin financiar direct prim-ministrului. Nu i-a fost deloc
ușor. Bariera de securiști care păzea vila oficialului l-a respins
de două ori. A treia oară a fost cu noroc și doar pentru că le-a
arătat celor de la poartă buletinul de Pungești, spunându-le că
a venit în capitală pentru a aduce un pachet soției primului-
ministru. Maria Mănescu l-a primit cu căldură și l-a pus față în
față cu prim-ministrul, Manea Mănescu , de la care a primit
mai multe promisiuni că localitatea pe care o păstorește va
primi finanțarea necesară dezvoltării. Ceea ce s-a și întâmplat.
După doar câteva zile de la vizita în capitală, Pungeștiul a
primit suficienți bani cât să construiască un bloc de locuințe,
un magazin universal și să asfalteze porțiunea de drum care
leagă centrul satului de DN 2F.

Se spune că în spatele unui bărbat puternic se află o

femeie și mai puternică. Doctorul Maria Mănescu este una
dintre acele femei care confirmă citatul. Născută pe data de 2
iulie1913, în comuna Pungești, județul Vaslui, aceasta avea să
devină, peste ani, unul dintre cei mai buni medici pediatri ai
României și, totodată, a doua doamnă a țării. A absolvit școala
primară clasele I-V în satul natal. În perioada 1925-1932 a
urmat cursurile Liceul “Doamnele Ortodoxe” din Vaslui. În
1933-1940 studiază la Facultatea de Medicină, “Univesitatea
Iași”. Absolventă, în anul 1940, și-a luat diplomă în doctorat și
chirurgie. În anul 1941 a fost repartizată la Spitalul din Bârlad.
În anul 1943 se transferă la Spitalul “Petre Cinta” din Ploiești,
unde a profesat medicina generală. În anul 1948 se angajează la
Spitalul de copii “Grigore Alexandrescu” din București. Tot în

203
anul 1948 se căsătorește cu profesor doctor Manea Mănescu.
Profesează, în continuare, pediatria la spitalul “Emilia Irsa” și
apoi la spitalul “Fundeni” din București ca asistent universitar la
Institutul de Pediatrie, cu ilustrul pediatru academician dr. prof.
Ion Nicolau. La institutul de Pediatrie a avut gradul de
cercetător principal. În anii 1945-1956 continuă specializarea de
pediatrie la Institutul de Pediatrie din Moscova. În 1967 face o
specializare la Institutul Internațional de pediatrie în Franța, cu
bursă “Unesco”, practică medicina de pediatrie ca medic
specialist pediatru la Spitalul de Pediatrie din Londra. Ultimii
ani, până la pensionare profesează ca medic pediatru la “Casa
Copilului” din București. Doctorița Maria Munteanu Mănescu a
fost mult apreciată de colegele sale și iubită de părinți,
îndeosebi de mamele copilașilor de care îngrijea cu devotament
și răspundere pentru viața celor mici, de care a avut grijă timp
de 50 de ani. Trăiește fericită lângă soțul ei, prof. dr. Manea
Mănescu până în data de 24 octombrie 2005, când trece în
neființă și este înmormântată la cimitirul Bellu din București.
A contribuit la dezvoltarea comunei în care s-a născut
Chiar dacă a urcat pe cele mai înalte trepte ale
succesului profesional, ajungând să practice medicina în marile
capitale europene, Maria Munteanu Mănescu nu a uitat nici de
satul din care a plecat și nici de prietenii din copilărie. Aceasta a
pus umărul la dezvoltarea comunei Pungești, care până în anii
’70 era printre cele mai sărace localități din județul Vaslui. Cum
a făcut-o? Intermediindu-i, lui Constatin Tăbăcaru, primarul de
atunci al Pungeștiului, o întâlnire cu soțul ei, prim-ministrul
Manea Mănescu. “Familia Mănescu locuia lângă Arcul de
Triumf, într-o vilă foarte bine păzită. Când am ajuns acolo, cei
de la poartă m-au întrebat cine sunt. Le-am spus cum mă

204
numesc, le-am spus că sunt primarul comunei Pungești și că
vreau să vorbesc cu prim-ministrul Manea Mănescu. Nici n-au
stat la discuție cu mine. Mi-au zis că nu pot fi primit. M-am
întors acasă foarte dezamăgit, pentru că aveam planuri foarte
mari. Voiam să fac ceva pentru satul ăsta, să las ceva în urma
mea. La Vaslui nu mă asculta nimeni, am bătut la zeci de uși
pentru a primi ajutor. După o lună de zile m-am dus din nou la
București, dar cu o altă strategie. Le-am arătat buletinul celor
de la poartă, le-am zis că sunt o rudă de-a doamnei Mănescu și
că vreau să-i dau un pachet de acasă. Paznicii s-au dus în vilă,
probabil pentru a primi confirmare din partea doamnei
Mănescu, apoi s-au întors la mine și m-au condus înăuntru.
Doamna doctor m-a recunoscut imediat, am purtat câteva
discuții despre sat și oamenii din Pungești, apoi m-a prezentat
soțului ei, prim-ministrului României, Manea Mănescu. I-a zis să
fie foarte atent la problemele mele și să încerce să găsească
soluții pentru a fi rezolvate. Domnul Mănescu era puțin mai
aspru, dar m-a ascultat cu atenție, apoi mi-a promis că voi primi
banii necesari dezvoltării comunei. Așa a și fost. După câteva
zile am primit suficientă finanțare pentru a construi un bloc de
locuințe, un magazin și să asfaltez drumul de la intrare în
Armășoaia până în centrul Pungeștiului. Cei de la județ nu au
fost deloc mulțumiți că am sărit peste ei. Chiar mi-au reproșat
că nu m-am adresat lor, dar toți bărbații de la Vaslui nu m-au
ajutat cât m-a ajutat doamna Maria Mănescu”, își amintea, anul
trecut, fostul primar al Pungeștiului, Constantin Tăbăcaru.

205
 Gheorghe Vrânceanu
Ilinca Adina VRÂNCEANU

Anul acesta, pe 27 aprilie 2004 s-auˆımplinit 25 de ani de la

trecereaˆın neființă a tatălui meu, Acad. Prof. Gheorghe Vrânceanu,
eveniment comemorat de Facultatea de Matematică și Informatică
a Universității București, Societatea de Științe Matematice din
Romania și UNESCO. Știm cu toții că a fost un mare matematician,
având contribuții importante în geometria diferențială a, creând o
școală de matematică care a dat urmași de valoare în geometria
diferențială.
A fost inițiatorul schimburilor științifice între universitățile
din lume și universitățile din țară, biblioteca de azi a Facultății de
Matematică ajungând la un număr impresionant de volume. Spunea

206
că ”o carte trebuie să circule pentru a fi cunoscută de toți”. Nu i-a plă
cut să țină cărțile doar pentru el, decât în măsura îın care ˆıl ajutau la
redactarea articolelor, cărților sau manualelor didactice.
A fost un om de o valoare deosebitˇ a. Activ, energic, cu
simțul umorului, generos, blând, cald și iubitor, atât cu familia cât și
cu elevii săi. A fost un bun pedagog, simțind potențialul intelectual al
fiecărui student și știind să-i îndrume și să-i ajute atunci când aveau
nevoie.
Dar puțini cunosc o altă latură a personalități sale, aceea de
om cu un simț deosebit al dreptății, totdeauna luând atitudine
împotriva lucrurilor și faptelor care i se păreau a fi injuste, nedrepte.
În 1944, împreună cu Ion Neculce va fi inițiatorul memoriului
profesorilor universitari pentru ieșirea României din războiul alături
de Hitler și trecerea României de partea marilor puteri. ”Memoriul
Profesorilor Universitari” a fost înaintat
Mareșalului Antonescu pentru acceptarea armistițiului,
memoriu ce va fi semnat de 66 profesori universitari și academicieni,
printre ei numărându-se personalități de seamă ale vieți știi nțfice :
D. Danielopolu, Gr. T. Popa, P.P. Stănescu, S.Stoilow, C. Parhon,
Șerban Țițeica, N. Lupu, M. Ralea, Al. Rosetti, Al. Myller.
Începând din 1936 și până în 1947, va avea o activitate
politică de dreapta, susținută prin articolele sale, apărute în diferite
ziare din țară. Va scrie despre libertatea presei și democrație, despre
problema universităților, problema drumurilor din țară sau pe
marginea sentinței primite de prof. Nicolae Ciorănescu.
Totodată, tatăl meu, Acad. Prof. Gh. Vrânceanu a fost un
pasionat al literaturii, autorii săi preferați fiind Eminescu, Sadoveanu,
Dostoievschi, Lev Tolstoi, Turgheniev. La capătul patului întotdeauna
se găsea un volum de poezii al lui Eminescu din care îmi citea în
fiecare seară câte o poezie. Poate și de aceea, cercetând
îndeaproape viața lui Eminescu, a descoperit că pe vremea când
Eminescu era revizor școlar,ˆın aprilie 1876, acesta a inspectat școala
din satul lui natal, Lipova.

207
 Mânăstirei. Și mai mult decât atât, făcând o paralelă între
matematică și poezie cercetând ediția ”Poezii” din 1971 a Editurii
Eminescu, va ajunge la concluzia că poezia ”Melancolie” scrisă în
1876, are elemente specifice satului său natal, Lipova.
Va continua să scrie articole legate de viața sa, memorii pe
care le-am reunit într-un manuscris în speranța că într-o bună zi vor
vedea lumina tiparului și astfel vom putea descoperi, vedea, simți, o
altă față a celui care a fost tatîl meu, Acad.Prof. Gheorghe Vrânceanu.
Va rămâne în memoria noastră ca un om de o frumusețe
interioară, deosebită, cu acel simț ¸ al dreptății care l-a făcut să nu
tacă niciodată, cu acel simț ¸ al umorului, specific moldovenesc, când
ne încânta cu anecdotele șiˆıntâmplările sale din copilărie sau din
tinerețe.
Și va mai rămâne în memoria noastră ca un profesor deosebit,
care a avut întotdeauna încredere în elevii săi pe care i-a încurajat și
sprijinit profesional.
Și nu în ultimul rând, va rămâne în amintirea mea, ca un
părinte de excepție și un prieten de nădejde.
Voi încheia cu articolul său ”Profesor și discipol” apărut în
1972.
M-am gândit adeseori la relațiile care trebuie să existe între
un profesor, care a reușit să creeze în viață o direcție de cercetare ¸
științific㸠și acei care-l urmează în această direcție. Este desigur
nevoie ca să existe o deplină încredere la discipol în capacitatea
maestrului de a conduce și de încrederea profesorului în posibilitățile
elevului de a-l urma pe căile întortocheate, dar totușii minunate ale
cercetării științifice.
Și unul¸ și altul trebuie să aibă acea voință neînfrântă de a
reuși, stând ore întregi la masa de lucru sau gândind și revenind
mereu la o problemă neterminată încă.
Îmi aduc aminte că acum 50 de ani studiam la Roma, cu
profesorul Levi-Civita,mare matematician al secolului nostru. Eram
preocupat de o problemă de stabilitate a unor sisteme mecanice

208
neolonome. După o oră de curs, când ne găseam în vestita bibliotecă
a matematicii de la San Pietro în Vincoli, l-am întrebat pe profesor
dacă există o interpretare geometrică a sistemelor mecanice
neolonome, așa cum există o interpretare geometrică a sistemelor
mecanice olonome, cu ajutorul spațiilor riemanniene. El mi-a spus:
”Nu există o interpretare geometrică a sistemelor mecanice
neolonome. Ai putea să consideri d-ta o asemenea interpretare”.
Eu nu m-am așteptat la acest răspuns. Mi s-a părut că
Profesorul poate glumește, dar în realitate el nu făcea altceva decât
să arate încrederea ce o avea ˆın mine.
Peste câteva luni întors în țară în vacanță în 1926, înarmat cu
cărți, după multe ore de lucru, când mi-am însușit domeniul pe
atunci nou al geometriei diferențiale, am dat o interpretare
geometrică a sistemelor mecanice neolonome. Am introdus astfel în
știință spațiile neolonome, la care au contribuit cu timpul mulți din
elevii mei români și străini.
În mai anul trecut a fost organizat la Universitatea din Iași, un
colocviu care s-a ocupat de problema spațiilor neolonome,
considerată de mine acum 50 de ani. Desigur, exemple de încredere
între profesor și discipol sunt numeroase ¸ și ele constituie substratul
succesului unei discipline științifice, pentru ca această disciplină să se
prelungească în timp, să fie mereu vie, și să se extindă, ceea ce se
poate face numai prin trecerea făcliei de la unul la altul. De aceea eu
am fost întotdeauna bucuros, când elevii mei, care din fericire sunt
numeroși, au obținut noi rezultate și duc mai departe cercetarea
matematică în țara noastră și peste hotare.
Alte informații despre marele savant:
Născut într-o familie modestă de țărani, urmează școala
primară în satul natal, unde este remarcat de învățător, la a
cărui insistență este trimis la liceul de la Vaslui. Matematica
predată de Nicolae Abramescu îi stârnește interesul. Obține o
bursă Adamachi la Facultatea de Științe în cadrul Universității
din Iași, unde se înscrie la secția Matematică. Aici are ca
209
profesori pe: Alexandru Myller, Vera Myller, Simion
Sanielevici, Victor Vâlcovici, Simion Stoilow, care îi remarcă
valoarea, astfel că încă din timpul facultății este numit
preparator, iar după trecerea licenței este trimis
la Roma pentru doctorat.
Opera sa matematică însumează peste trei sute de
memorii, lucrări și articole publicate în reviste de mare
circulație și cuprinde toate ramurile geometriei moderne, de la
teoria clasică a suprafețelor, la noțiunea de spațiu fibrat, la care
a descoperit domenii noi, a creat modele eficiente și a rezolvat
probleme importante.
S-a ocupat de: spații neolonome, calculul diferențial
absolut al congruențelor, mecanică analitică, geometri-
zarea ecuațiilor cu derivate parțiale de ordinul al doilea, teoria
unitară neolonomă, spații cu conexiune conformă, spații parțial
proiective, grupuri Lie, geometrie globală, grupuri de mișcări
ale spațiilor cu dimensiune afină, spații cu conexiune local
euclidiană, tensori armonici, spații Riemann cu conexiune
constantă, curbura unei varietăți diferențiabile, scufundarea
spațiilor curbe în spațiul euclidian, subvarietăți pe sferă,
metoda de echivalență, spații cu conexiune neliniară și
geometrizarea sistemelor mecanice.
Rezultatele sale au influențat opera unor matematicieni
ca: T. Y. Thomas, V. V. Wagner, K. Yano, A. G. Walker, K.
Nomizu, S. Kobayashi.
În iunie 1969 i s-a conferit titlul de Profesor universitar
emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a
personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul
instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse
la dezvoltarea învățământului și culturii din patria noastră”.

210
 Bogdan Hușanu
( S-a nãscut pe 23 noiembrie 1976 din părinții Hușanu
Constantin Lică din Cursești Vale și Veronica din Tanacu județul
Vaslui)

Bogdan Hușanu urmează studii de teatru și regie la

Târgu Mureș. În perioada 2003 – 2004 urmeazã studii de regie
de teatru la Institutul Teatral „Evgheni Vahtangov” din
Moscova. În 2003, august, face un stagiu de pregãtire ca
asistent de regie la Teatrul Municipal din Argenteuil.
V-a pune în scenã: „Phantom pains”, de Vasili Sigarev,
Teatrul “Regina Maria”, Oradea, 2012; „Emigreisãn drim”, de
Ioan Peter, Teatrul de Artã, București, 2012; „Romeo și Julieta”,
de William Shakespeare, Teatrul “Regina Maria”, Oradea, 2011;
„Un bãrbat și mai multe femei”, de Leonid Zorin, Teatrul de
Artã, București, 2010; „Cu flori în garã”, de Mircea Popa-Papiu,
Trupa Arcadia, Teatrul “Regina Maria”, Oradea,
211
2009; „Mantaua”, de N. V. Gogol, Teatrul “Regina Maria”,
Oradea, 2009; „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, Teatrul
Studio, Târgu-Mures, 2008; „Special sânge”, de Guy Foissy,
Teatrul Nottara, București, 2007; „Veverițele”, de David
Mamet, teatrul Podul, București, 2006; „Cine-i mai puternicã”,
de August Strindberg, Institutul Superior de Teatru “B. Ev.
Siuchin”, Moscova, 2004.
Din interviuri acordate mai multor publicații aflăm cine
este Bogdan:
Cultura Ediția de Miercuri, 02 Noiembrie 2011 Interviu
cu regizorul Bogdan Hușanu: "Cehov mă complexează: Nu știu
dacă voi fi vreodata atât de bun ca regizor pe cât a reușit el să
scrie..." Bogdan Hușanu devine încet, dar sigur, unul din
preferații publicului constanțean. Regizorul și actorul orădean a
putut fi văzut de mai multe ori, în această toamnă, evoluând în
spectacolul "Așteptând sfârșitul lumii...", a cărui regie îi și
poartă semnătura. Într-un interviu acordat cotidianului
"Telegraf", acesta a vorbit despre preferințele sale în materie
de dramaturgie și literatură, dar și despre ultimele proiecte.
Reporter (Rep.): Cum decurge colaborarea cu Teatrul de Artă
București? Bogdan Hușanu (B. H.): Fiind de profesie regizor, am
mai fost la Constanța cu multe spectacole, alături de Teatrul de
Arta. Colaborez foarte bine cu ei, am regizat "Un bărbat și mai
multe femei", "Pam-pam", "No Woman No Cry - Partea a
doua", deci sunt deja trei spectacole, iar "Așteptând sfârșitul
lumii..." este al patrulea în care joc eu. Rep.: Mai aveți și alte
proiecte în lucru? B.H.: Lucram la două spectacole care vor
ajunge și la Constanța, pentru că avem aici... stagiune
permanentă. Este vorba despre "Hamlet și romanii" sau "Tot ce
se dă" de Ioan Peter și va mai fi, probabil, Hristo Boicev,

212
"Numărătoarea inversă". Rep.: Cum vedeți deschiderea actuală
a teatrului spre localuri și cafenele sau alte spații
neconvenționale? B.H.: E o necesitate și un lucru mai complex.
Dacș vin actorii în localuri înseamnî ca sunt primiți, că au public,
că nu ar veni dacă nu ar fi doriți. Rep.: Ce regizori v-au
influențat, de-a lungul timpului? B.H.: Sunt mulți, vă pot da o
listă: Cristian Lupa e un mare regizor polonez, Lev Dodin, din
Rusia, eu am și studiat la Moscova cu un regizor care e deja
istorie, Leonid Heifetz, Peter Brooks, Stanislavski, Grotowski. Ca
regizor ești influențat, fără să vrei, de asemenea oameni. Rep.:
Preferați în lucrul cu actorii modelul stanislavskian sau cel
brechtian? B.H.: încerc să merg pe modelul stanislavskian, dar
în general, în lume, în ultima vreme, se aplica un stil format ca
un amestec, eclectismul. Te mai poate influența și actorul, sunt
actori cu personalitate puternică, actori fără personalitate,
depinde.
Rep: Ce preferințe aveți în materie de dramaturgie și
literatură? B.H.: Cu siguranță, sunt încă într-o perioadă de
căutări, dar, din păcate sau din fericire, sunt atras de literatura
rusă, de Cehov, Tolstoi, Gogol, Dostoievski. Rep.: Ce piesă nu ați
vrea să vă apucati să regizați? B.H.: Pot să zic "Hamlet", că toți
vor sa regizeze "Hamlet", toți vor să joace "Hamlet". Este, în
schimb, o piesă pe care am regizat-o și de care nu m-aș fi
apucat niciodată, "Azilul de noapte", de Gorki. Cehov este, de
asemenea, un autor care mie îmi place enorm, dar, în același
timp, mă complexează. Adică eu nu știu dacă voi fi vreodată
atât de bun ca regizor pe cât a reușit Cehov să scrie.

Lista de piese regizate de Bogdan Hușanu

Un bărbat și mai multe femei de Leonid Zorin

213
 Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă „ce-şi doresc
femeile”, Teatrul de Artă București
Emigreișăn Drim de Ioan Peter
Într-o ţară în care nici visele nu mai sunt ce au fost cândva, Teatrul
de Artă București
Pam-Pam
de Nicolae Constantin Tănase
One man show după pamfletele lui Constantin Tănase, o comedie
amară despre România de acum 70 de ...la Teatrul de Artă București
Storyteller: Durerea fantomă de Vasili Sigarev
Textul lui Vasilii Sigarev DUREREA FANTOMĂ este de fapt o
întrebare: până unde poate merge iubirea… la Teatrul de Artă București
Storyteller: Drinking in America I de Eric Bogosian
STORYTELLER, un performance realizat de regizorul Bogdan
Huşanu la Teatrul de Artă București
Storyteller: Drinking in America II de Eric Bogosian
STORYTELLER, un performance realizat de regizorul Bogdan
Huşanu, va avea loc începând cu 8 aprili...la Teatrul de Artă București
Storyteller: Însemnările unui nebun de Nikolai Vasilievich
Gogol STORYTELLER, un performance realizat de regizorul Bogdan Huşanu,
la Teatrul de Artă București

2012
Phantom Pains, regia Bogdan Husanu
Teatrul de stat ”REGINA MARIA”, Oradea
2011
Romeo și Julieta, regia Bogdan Husanu
Teatrul de Stat din Oradea — Trupa „Iosif Vulcan”,
Oradea
2010
Teatrul pentru Copii și Tineret „ARCADIA”, Oradea
2008
Mantaua, regia Bogdan Husanu
Teatrul de Stat Oradea, Oradea
2007
214
Special, sânge!!!, regia Bogdan Husanu
Teatrul Nottara, București
*

La sfârşitul lunii noiembrie, la Bucureşti, a avut loc

întrunirea Comisiei pentru cultură la nivel naţional a PNL -
Organizaţia de tineret. Cu acest prilej, regizorul orădean
Bogdan Huşanu a fost ales preşedintele Comisiei pentru
profesii liberale în cultură. Următoarea întrunire a avut loc la
Bucureşti, pe 17 decembrie, la Palatul Parlamentului, în cadrul
căreia s-au discutat strategiile de lucru ale Comisiei.
În calitate de preşedinte al Comisiei, Bogdan Huşanu
propune realizarea unor legi moderne pentru fiecare categorie
profesională din domeniu: scriitori, pictori, dansatori, actori,
sculptori etc. „Toate aceste categorii profesionale nu
beneficiază de cadru juridic performant, adaptat la anul 2012,
care să încurajeze cultura, să recunoască, în mod real, statutul
social, deosebit, al artistului", explică regizorul Bogdan Huşanu.
Pentru a fi ales preşedintele Comisiei pentru profesii liberale,
tânărul regizor orădean şi-a prezentat CV-ul şi modul în care
înţelege să lucreze în Comisie. El a fost propus din partea
Bihorului de către George Tătar, membru în Biroul Politic
Naţional al Organizaţiei de Tineret a PNL.

215
 Lavric Elena Mirela
( S-a născut pe data de 17 februarie 1991 în satul Armăşoaia,
comuna Pungeşti, judeţul Vaslui.)

A început atletismul la vârsta de 13 ani, fiind descoperită

de profesorul său de educaţie fizică din satul natal, Marius
Codreanu. S-a pregătit cu antrenoarea emerită Viorica Pintilie,
reuşind să obţină mai multe medalii la competiţii de juniori şi
tineret. Mirela Lavric este triplă campioană mondială de juniori,
în proba de 800 de metri: în anul 2007 la Ostrova (Cehia), în
2008 la Campionatul Mondial de la Bydgoszcz (Polonia) şi în
2010 la Campionatul Mondial de la Moncton (Canada). Un alt
titlu obţinut în 2007 este cel de la la Campionatul European de
Juniori de la Hengelo (Olanda). În anul 2012 a participat la
Jocurile Olimpice de la Londra, fiind semifinalistă în proba de
800 de metri. A terminat competiţia pe locul 14. În anul 2013 a
216
cucerit trei medalii la Campionatul European de Tineret
desfăşurat la Tampere (Finlanda): aur în proba de 800 de metri,
argint în proba de 400 de metri şi argint la 4x400 de metri.
Recent, ea declara următoarele: "Îmi doresc să fiu o femeie
împlinită, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Şi,
nu în ultimul rând, îmi doresc să ajung pe podiumul de la
Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janerio".
***
La doar 17 ani, junioara Elena Mirela Lavric se poate
mândri cu performanţe notabile în atletism. După ce, anul
trecut, a fost campioană mondială la categoria junioare 2,
vineri, Elena a cucerit medalia de aur şi la junioare 1 la
Campionatul Mondial de la Bydgoszcz (Polonia), în proba de
800 de metri.
Lavric a fost cronometrată cu timpul de 2 minute şi 6
sutimi de secundă, devansându-le pe Merve Aydin (Turcia,
2:00.92) şi Machteld Anna Mulder (Olanda, 2:02.05). Elena a
obţinut a doua medalie de aur pentru România la Mondialele
de juniori, după cea adjudecată de Bianca Perie la aruncarea
ciocanului.

„M-am aşteptat să iau aurul“

Elena Lavric spune că, în spatele succesului ei, se află
multă muncă. „Mai am medalii importante, dar asta e cea mai
valoroasă din cariera mea. Am obţinut-o la junioare 1. Am fost
cea mai tânără dintre toate concurentele. M-am aşteptat să iau
aurul, fiindcă m-am antrenat asiduu în ultimul an. N-am avut
timp deloc de distracţie“, povesteşte campioana mondială.
Vrea să devină psiholog

217
 Pe timpul când era elevă la un liceu din Vaslui cu profil
sportive declara că. „Ar dori să se facă psiholog, ca să ajut
oamenii.” Ajung acasă o dată la trei sau patru luni. Vin însă
părinţii la mine, la Vaslui. Mi-e dor de satul meu“, ne-a mai zis
ea. Până în clasa a şaptea, Elena nu s-a gândit niciodată că va
ajunge o atletă de performanţă.
Își amintește că a fost descoperită de un profesor de la
țară. Aveam vreo 13 ani. Ţin minte că am fost pusă să dau
probe de viteză şi de rezistenţă la ora de sport. Domnul
profesor a văzut că am calităţi şi m-a dus la Vaslui. Părinţii mei
au fost de acord. Până atunci, habar n-aveam de atletism. M-a
ajutat foarte mult faptul că provin de la sat, unde e seriozitate
şi muncă“, a completat tânăra atletă.Stătea în gazdă la
antrenoarea ei. Pentru a nu mai face naveta în satul ei natal,
Elena Lavric locuia la antrenoarea ei din Vaslui. „Elena are mari
calităţi. Lucrăm împreună de trei ani. Stă la mine acasă. Este
deja integrată în familia noastră. Eu am o fetiţă care a terminat
clasa a douăsprezecea. Elena se înţelege foarte bine cu ea. Îi
sunt într-un fel ca şi o mamă. Este sub controlul meu“, ne-a
precizat antrenoarea Elenei, Viorica Pintilie.

218
219
 Hușanu Constantin
(născut în Pungești la 25 aprilie 1929)

Studii elementare în satul Cusești-Vale (într-o anumită

perioadă fiind numit Cursești-Răzeși). Absolv Liceul comercial în
Iaşi (1948). Din cauza interdicţiilor pe caz de « origine
nesănătoasă » voi putea urma şi absolvi Facultatea de ştiinţe
juridice din Iaşi mai târziu (1974). Funcţii de-a lungul vieţii:
contabil la fermele agricole din judeţul Bacău: Parincea şi
Sănduleni (1948-1950), elev la Şcoala militară politică din Inău,
pe care o absolv în 1952, ofiţer în Batalionul 404 Transmisiuni,
Braşov (1952-1954), când sunt trecut în rezervă din cauza
originii sociale nesănătoase (părinţi chiaburi), contabil la
Uzinele de Tractoare din Braşov şi redactor al ziarului
« Tractorul », exclus din PCR şi muncitor rectificator, apoi
muncitor la Fabrica de rulmenţi din Bârlad şi redactor al ziarului

220
« Rulmentul », elev la Şcoala de partid de un an din Iaşi,
redactor la Radio Iaşi (1967-1968), redactor la ziarul « Vremea
nouă » din Vaslui (1968-1974), economist la Uzinele Nicolina
Iaşi şi secretar al Consiliului oamenilor muncii la Combinatul de
utilaj greu Iaşi, de unde ies la pensie în 1991. După pensionare
voi activa ca redactor şef la Editura Moldova Iaşi (1992-2007) și
secretar de redacţie la revista Moldova, secretar general de
redacţie și membru fondator al revistei de literatură, civilizație
și atitudine ONYX editată de Centrul Cultural Român din Dublin
(Irlanda) între anii 2012-2015, membru al Cenaclului la distanță
din Iași condus de publicistul Ion N.Oprea, între anii 2007-2016,
în care public numeroase materiale și asigur tehnoredactarea a
11 cărți.
Foarte pe scurt despre începuturile vieții mele
publicistice și literare:
Debutez în ziarul « Apărarea patriei » cu povestirea
« Telefonistul » (1953), după care public schiţe şi
nuvele (povestirea „Caietul cu amintiri”, este distinsă cu
premiul I pe ţară la concursul ce-l iniţiase revista „Clubul”);
lucrările mele mai apar în revistele Cronica, Flacăra, Moldova,
Convorbiri literare, Academia Bârlădeană, Cronica veche, Pro
Saeculum, Elanul, Ecouri literare, Onix, în culegerile:
„Inscripţii”, „Înălţimi”, „Arc peste timp”; în ziarele Opinia,
Flacăra Iaşului, Monitorul, Cronica veche, revista Lohanul.
După ce public romanul Pe fluviu la deal în anul 1992
devin membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi.
De-a lungul vieții public următoare lucrări:

Pe fluviu la deal – roman, Editura Moldova, Iaşi,1992

Vitrina cu fantasme – roman, Editura Moldova Iaşi,1998

221
 Pastile contra morţii – povestiri, Editura TipoMoldova,
Iaşi, 2001.
Erotica – 2 romane:
Clubul Megasexe şi Preţul vieţii ca de câine, Editura
TipoMoldova, Iaşi 2002.
Ademenirea – roman, Editura Moldova, 1996.
Jurnal tardiv început şi fără sfârşit 2000 – 2006, vol I.,
Editura PIM Iaşi, 2006.
Curseşti, Istoric şi evocări la capăt de veacuri şi milenii,
2009, Editura PIM Iaşi, cu o prefață de Ioan Macaș, directorul
Muzeului de istorie Vaslui.
Jurnal tardiv început şi fără sfârşit 2007 – 2010, vol II.,
Editura PIM Iaşi, 2010.
Cotnariul în literatură şi artă,monografie, Editura PIM
Iaşi, 2011.
Album de familie, fotografii comentate, Editura PIM
Iaşi, 2011.
Interiorul unui cerc, reeditarea întregită a lucrării
„Pastile contra morțíi” Opera Omnia, proză scurtă
contemporană, antologie, Editura TipoMoldova, 2012.
Pe fluviu la deal, ediţia a II-a, în colecţia Opera Omnia,
Editura TipoMoldova, Iaşi, 2012.
Reflecţii la reflecţii, eseuri, Editura PIM Iaşi, 2013.
Ion N.Oprea – Omagiu (în colaborare cu Ana
Dumitrescu), publicat la PIM Iași, 2012.
Curseşti Neamul petrileştilor, monografie, în colaborare
cu Ioan Mititelu, Editura PIM Iași, 2014
Jurnal tardiv început și fără sfârșit, vol. III, 2011-2014,
Editura PIM Iași, 2015

222
 Constantin Clisu, prietenul meu, monografie, Editura
PIM Iași, 2015.
Albume de familie, volumele 1,2,3,4 și 5, editate în
regie proprie și tipărite la PIM Iași în anii 2012 – 2019.
Vitrina cu fantasme, roman, ediția a III-a, Editura PIM
Iași, 2019.
Pastile contra morții, ediția a III-a, Editura PIM Iași,
2018.
Pe fluviu la deal, roman, ediția a III-a, Editura PIM Iași,
2019.
Divagații obsesive, eseuri, tipărite la PIM Iași, 2019, 342
pagini.
Biografii pungeștene, monografie, editura PIM Iași,
2020.

2. Referințe la opera mea literară.

Stelian Baboi – cu privire la întreaga creaţie – în revista

Convorbiri literare, Iaşi, Nr.1 din ianuarie 2004, în articolul
„Constantin Huşanu un scriitor marginalizat.

”Extrem de puţini scriitori români contemporani au avut

nativitatea de a transforma modestia dintr-o virtute într-un
principiu vital, care să le coordoneze felul de a fi într-o existenţă
socială contradictorie şi paradoxală. De când îl ştiu – şi sunt
peste 50 de ani buni – Constantin Huşanu, talent de dimensiune
ontică, a căutat şi caută ca prin felul lui de a fi în lume să nu
supere pe nimeni, să nu se arate în ochii nimănui că el există, că
el este, aşa închis, insignifiant şi tangenţial invizibilul gluon al
atomului românismului, care face legătura trainică dintre

223
personalităţile oponente ale etniei. Ca un adevărat schimnic al
vremurilor tumultoase, el arareori în dialog cu confraţii s-a
desprins din mirare în interogaţie, a ascultat şi ascultă cu ochii
larg întredeschişi opiniile, gândurile şi ideile celora cu mult har
în vorbire sau cu mult „stuchit la furcă”. Ce crede el despre
lumea de azi şi de mâine nu are răgaz să ne spună în dulcele
grai moldovenesc, fiindcă niciodată gândul lui nu este destul de
pritocit, destul de slobod în a o lua razna prin pădurile
întunecate ale spiritului. S-ar părea că înlăuntrul lui vibrează
diapazonul celor zece sfere muzicale celeste, trăind în el însuşi
fără tăgadă tristeţile omului şi ale omenirii. Şi dacă totuşi, în
anumite momente de inspiraţie el ne spune ceva, acel ceva îl
scrie întâiu şi după aceea îl cuvântă. Aşadar fizionomia,
psihologia, gestica şi expresia afectivă el şi le exteriorizează în
proza scrisă de o elevată ţinută artistică şi de o înaltă
profunzime sofianică, restul ce se mai rostuieşte în făptura lui
fizică nu are sens, e trecător sau amăgitor.
Dacă Constantin Noica insista în definirea fiinţei
româneşti pe marele bun simţ al omului din popor, pe puterea
lui de a se desprinde de conjunctural şi de a-şi preface prin
fapte de muncă şi eroism viaţa în Nemurire, - cred că nu greşesc
deloc dacă îl pun ca model arhetipal la temelia românismului şi
pe Constantin Huşanu. Doar din făpturi ca Ondine (marele poet
trac din timpul lui Ovidiu), Decebal, Ştefan cel Mare şi Sfânt,
Alexandru Ioan Cuza, Moş Ioan Roată, nenumăraţii eroi
necunoscuţi şi nenumăraţii arhei eminescieni s-a întrupat în
universal şi transcendental fiinţa neamului românesc. Aşadar
Constantin Huşanu n-a muiat pana în călimara scriitorilor
occidentali în vogă, ci în apa vie din izvorul românesc, dăruindu-
ne pagini antologice despre omul concret trăitor în existenţa

224
tragică românească. Deşi a debutat timpuriu (1952) în presa
literară cu schiţe şi nuvele inspirate din frământările omului
aflat la răscruci de vânturi, Constantin Huşanu nu a vrut sau nu
a putut să facă nici un fel de concesii literaturii partinice,
considerând că eternul uman (naşterea – nunta – iubirea –
moartea) reprezintă chintesenţa oricărui act de creaţie demn
de a fi raportat la frumosul absolut. Din pricină că nu a intrat în
coloana scriitorilor (mulţi dintre ei chiar cu vocaţie) devotaţi
partidului iubit a fost marginalizat de critica literară iar editurile
i-au refuzat manuscrisele. El n-a disperat, şi-a văzut de scris
convins că logosul autentic nu poate fi înmormântat, el va
triumfa mai devreme sau mai târziu în conştiinţa comunităţii
etnice.
Abia după revoluţia îngerilor din 1989, sprijinit de poetul
Aurel Ştefanachi, reuşeşte să publice romanul „Pe fluviu la
deal”, în care destinul eroului se împleteşte cu destinul absurd
al Combinatului de Utilaj Greu Iaşi. Reţinem scriitura precisă,
carteziană chiar, în conturarea atmosferei tensionate din
interiorul colosului industrial, care se constituie pe planul
virtual într-o utopie schelerată, ucigătoare de vieţi şi idealuri
socio-profesionale. Hotărârea factorului politic – complet rupt
de realitatea tehnicii moderne şi habotnic – de a ridica peste
noapte un megacolos industrial se năruie văzând cu ochii,
precum un castel de nisip zidit pe iluziile răsăriturilor polare.
Construcţia dintre real şi posibil, dintre realitatea vie
dinamizată în limitele pragului psihologic de suportabilitate şi
planificare paranoică de înfăptuire a imposibilului cu mijloace
tehnice şi umane mult sub nivelul forţelor de producţie
occidentale devine entropică, haosul şi harababura pun
stăpânire pe acţiunea umană. În confruntarea dintre specialişti,

225
care sunt cu picioarele pe pământ şi au cultura tehnică
necesară pentru a înţelege că oţelul nu se poate fabrica din
vorbe deşarte şi politicienii devotaţi Puterii, care ţin morţiş de
scaun ar trebui să învingă adevărul, însă dictatura este
imperativă şi ei trebuie să se supună, toţi cei care muncesc în
combinat. Pe romancier nu-l interesează de partea cui este
adevărul, ci jertfa şi sacrificiul uman în bătălia cu morile de
vânt. El nu se sfiieşte să pună în relief între adevărul inginerilor
şi minciuna politicienilor, poezia ca mod de salvare a fiinţei din
făptura umană.
Al doilea roman Vitrina cu fantasme (apărut în 1995) se
constituie într-o carte document despre tragedia eroului supus
colectivizării prin lupta de clasă. Pentru a ieşi din teroarea la
care este supus fizic şi psihic, personajul trebuie să accepte;
contrar voinţei lui ancestrale. să se înscrie în colectivă. Dacă
Marin Preda, Ion Lăncrăjan, Eugen Barbu, Titus Popovici, V. Em.
Galan, Alecu I. Ghilea văd în cooperativizare şansa unică a
ţăranului de a scăpa de sărăcie şi dependenţă funciară,
Constantin Huşanu este total opus lor, unirea tuturor loturilor
într-un mare ogor va duce la cea mai cruntă şi crudă înrobire a
ţăranului român, care, pentru prima dată în istorie, îşi pierde
independenţa, demnitatea, libertatea şi credinţa prin
înstrăinarea de proprietatea privată moştenită din moşi-
strămoşi. Personajul principal, un ţăran gospodar, nu se mai
luptă cu chiaburii şi reacţionarii, ci cu activiştii de partid şi
miliţienii puşi pe distrugerea a tot ce au făurit cu sudoare şi
sânge înaintaşii. Lupta de clasă nu este altceva decât stâlcirea
cu ciobota cazonă a umanului din omul concret, reducerea lui la
condiţia de slugă politică supusă ideologiei satanice ca orice
animal bine dresat.

226
 Ultima carte despre care vreau să scriu, Pastile contra
morţii (apărută în anul 2001) este o suită de nuvele cu tentă
orfică, taumaturgică şi de adâncire în fiinţă printr-o meditaţie
de reînnobilare a firii angoasată de explozia civilizaţiei şi
informaţiei. Dacă logicianul român Ştefan Lupaşcu vede în lume
trei forme de materie (fizică, biologică şi psihică), marele
prozator Constantin Huşanu vede lumea ca o infinită
desfăşurare de evenimente din mitic în durabil, în nemurire.
Cuvântul îşi are rostul în a trezi din cele mai întunecate firide
ale făpturii firea întru a trăi dincolo de ceea ce este şi dincolo
de ceea ce nu este. Aşadar omul este nemuritor prin naştere:
trăirea vieţii îl poate îndepărta sau apropia de nemurire.
Autorul crede că „lumea poate scăpa de teroarea morţii prin
intermediul cuvântului şi credinţei” şi tocmai de aceea el
transfigurează întâmplările vieţii în descântece de des-vrăjire,
de iluminare şi de înveşnicire. După cântecele lui Orfeu, după
Pildele creştinismului şi după Descântecele daco-române,
Pilulelele contra morţii este prima carte modernă de scriitor,
care se vrea prin lecturarea ei un miraculos medicament de
vindecare a sufletului pentru triumful trupului în
transcendental.”
*
Mioara Adina Avram, postfață la romanul Vitrina cu
fantasme,apărut la Ediitura Moldova din Iași, 1998
„Prin încrederea donquijotească într-o nouă ordine
socială şi prin dezamăgirea inevitabilă (paradoxal, romanul lasă
să se bănuie posibilitatea dezmeticirii), Costin repetă tipica
experienţă existenţială a eroului lui Marin Preda: trăieşte
drama unei realităţi care a reprezentat totul pentru el (o lume
de valori umane şi morale). „Vitrina … “ e romanul unei ratări,

227
al eşecului în plan existenţial, al destinului „bietului Costin“ într-
o lume ce nu corespunde idealurilor pentru care luptase,
datorită violenţei istoriei, a schimbării raporturilor de forţă.
Individul - odată intrat în mecanismul politic - devine victimă a
istoriei: nu întotdeauna există o potrivire între logica destinului
individual şi logica existenţei, individul poate deveni oricând,
împotriva voinţei şi a calităţilor sale, victima istoriei. „Vitrina …
“ e romanul unui destin care-şi asumă o istorie dar şi romanul
unei istorii care trăieşte printr-un destin. Eşecul în plan
existenţial (lui Costin îi e refuzată până şi iubirea care vindecă
omul de rănile lăsate de violenţa istoriei; spune Costin: „mereu
ajung prea târziu la întâlnirea cu femeile") îi conferă lui Costin
alura de înfrânt. Aceasta şi datorită structurii lui interioare. Pe
undeva, Costin e un erou camil petrescian, un om al ideilor, al
principiilor, al viselor himerice, al încrederii nemăsurate într-o
societate a dreptăţii şi egalităţii absolute. Concepţia lui despre
frumos şi iubire-n esenţă, blagiană- e una idealistă, de
conservare a misterului lumii, de refuz al descifrării pentru a
nu-şi pierde aureola sacră şi a se degrada: „Se pare că frumosul
e un vis ce trebuie lăsat să treacă printre degete. Nu-l fereca în
palmă! Îşi va pierde farmecul, va deveni banal".
*
Prof. Emil Alexandrescu, Iași, aprecieri (în manuscris) la
volumul Pastile contra morții, apărut la Editura Moldova din
Iași în anul 2001.
Volumul „Pastile contra morţii” semnat de Constantin
Huşanu este de fapt un eseu pe tema „fortuna labilis” alcătuit
din tablete, având ca punct de plecare amintiri, meditaţii, note
de lectură. Tableta „Pastile contra morţii” care încheie, de fapt,
această culegere de meditaţii pe tema „fortuna labilis”, aduce

228
punctul de geneză al cărţii. Un ţăran, în care bănuim pe tatăl
autorului, obişnuia să ironizeze moartea în timpul vieţii. De
aceea, aflat la sfârşitul ei, aude cum dincolo de uşă cineva îşi
ascute coasa, şi îşi întreabă fiul: „Aceasta o fi moartea, măi
băiete?” Îndemnat de tatăl, fiul deschide uşa dar nu vede pe
nimeni, deşi zgomotul se auzea clar. De aici mesajul,
testamentul, porunca ce i-o dă tatăl: „s-o caute” şi „să-i scoţi
afară maţele celea otrăvite!” Autorul constată că e o luptă
inegală a te bate cu cineva puternic, care poate să te omoare
fără să-l vezi. Deşi o caută de 37 de ani, el n-o găseşte şi ar avea
o singură dorinţă, ca orice condamnat la moarte, s-o vadă ca o
femeie frumoasă, fiindcă „cel mai greu este să înduri ideea
morţii cât eşti încă viu”. Ideea că moartea „nu-i altceva decât
partea cealaltă a vieţii” i se pare „un cotlon în care să-ţi ascunzi
teama de moarte”. De aceea „viaţa veşnică e o himeră, o
utopie, o amăgire vie”, crede că tatăl l-a pus să caute „acul în
carul cu fân”. Moartea i se pare „o nebuloasă cu o înfăţişare
nedefinită, macabră sau superbă, de călău sau de înger
salvator, de femeie sau de drac, de doctor a toate cele rele sau
de cerber ce-ţi izbeşte în nas o poartă ce dă spre grădina
tuturor utopiilor”. De aici o serie de invective împotriva morţii:
„inculto”, „ticăloaso”, „stricătoareo”, „gaură neagră”,
„spurcăciune hoituroasă”, „Negreaţo”, „frumoaso”, toate
căutând să exprime revolta împotriva ei”
*
Radu Părpăuță, scriitor ieșean
”Romanul "Vitrina cu fantasme", scrisă în buna tradiţie
impusă de Marin Preda, cu o bună observaţie socială şi a
patimilor omeneşti, sugerează misterul vieţii, în primul rând
prin personajul Costin, un Don Quijote al anilor '50.”

229
 *
Aurel Ștefanachi, scriitor și directorul Editurii Moldova,
Iași, scrie pe coperta IV a romanului Pe fluviu la deal, apărut în
anul 1992 în editura sa:
”Romanul Pe fluviu la deal „O carte spovedanie. O carte
document. O carte ce poate argumenta literatura de sertar.
Romanul Pe fluviu la deal de C.Huşanu, fără a fi o
capodoperă, este o carte de certă valoare. Frământările acelui
Costin nu sunt altceva decât putinţele şi neputinţele
generaţiilor ce au avut nenorocul să fie şi să devină şi să moară
în balta comunistă. Frământările acelui Costin sunt, dacă vreţi,
tot atâtea argumente pro şi contra în a sublinia un destin civic.
Înşelat şi batjocorit, constrâns şi ameninţat, Costin îşi face din
mediul înconjurător o adevărată carapace, doreşte cu
încăpăţânare să rămână un individ total moral, dar (...)
C.Huşanu, ca element de generaţie (biologic vorbind) aparţine
generaţiei lui Dan Deşliu, în poezie, lui Titus Popovici, Eugen
Barbu şi C.Chiriţă în proză. Lui O. Crohălmiceanu, în critică...
generaţie care, până la un anumit punct, a fost direct părtaşă la
ceea ce s-a numit comunism şi Şcoală de literatură în România.
Pe fluviu la deal este, şi nu în ultimul rând, şi o
zguduitoare poveste de dragoste.”
*
Prof.dr.Ion Hurjui: „O carte deschisă” – cronică la
volumul Pastile contra morţii (Convorbiri literare nr.9 (69),
pagina 43,septembrie 2001;
Prof.dr.Ion Hurjui, cronică la volumul Erotica, în revista
Cronica nr.10 din octombrie 2003;

230
 Prof.dr. Ion Hurjui a mai scris o cronică la monografia
Curseşti, Istoric şi evocări la capăt de veacuri şi milenii,
apărută în 2009 la Editura PIM Iaşi, din care extrag:
”Este de înţeles că scriitorii când îşi scriu amintirile
apelează la memoria afectivă, în primul rând, unii surclasându-
se, alţii povestind, cazul moldovenilor, cu tâlc, împrejurări de
demult trecute, la care au participat. Constantin Huşanu
povesteşte, când „vioara întâia”, când „în orchestră”, ca în
cărţile sale anterioare, între care aş aminti EROTICA, roman
publicat la TIPOMOLDOVA, în 2002 (362 p.). De data aceasta
romancierul ne introduce în lumea, altădată de basm a satului,
rămas o vreme la cheremul celor înstrăinaţi într-o atmosferă
apăsătoare de suferinţă, în contextul necazurilor aduse
oamenilor într-o vreme care lua ca model, modelul sovietic de
colectivizare a agriculturii. Citesc şi nu-mi vine să cred că au
trecut anii şi că eu însumi din ordinele de la „raion” am fost
încorporat într-o echipă ce umbla din casă în casă la Criveşti
(comuna Dragalina - raion Bârlad).
Dar ce se întâmpla la Curseşti, sat ce a dat titlul cărţii
actuale a lui Constantin Huşanu, satul său natal zdrobit sub
noile directive ce veneau tot de la raion şi tot de la raionul
Bârlad. Eram atât de aproape şi totuşi atât de departe...
Curseşti e un roman de idei pe portativul clasic al întâmplărilor,
dintr-un sat ce a suportat nenorocirile povestite acum ca o
adevărată autobiografie (cum se spunea atunci). Constantin
Huşanu este un prozator care prin forţa harului său ne
impresionează, uneori ne cutremură vorbindu-ne despre o
realitate socială incredibilă şi totuşi o realitate care pe unii i-a
răpus, le-a făcut zilele iad.

231
 O „cronică” a vieţii ţăranului român în timpul
comunismului ar putea fi considerată această carte, un
document extrem de important. O mână de oameni profitori în
condiţiile şcolilor ce asigurau o pregătire în raport de condiţiile
materiale ale fiecăruia. Un efort supraomenesc, de
supravieţuire, aceasta era regula pentru acei ce reuşeau până la
urmă să-şi dea copilul la o şcoală, oricare ar fi fost ea. Scrie C.H:
„Săteanul era analfabet, dar asta nu însemna că era şi prost”.
“Răzeşii şi fraţii lor mai săraci din varii motive, victime ale
istoriei medievale dar şi a propriilor neputinţe şi gândiri ce se
scaldă în moştenirea culturală a condiţiei de iobag analfabet, se
îndeletniceau cu ce-i învăţară străbunii dintotdeauna: arătură
pe petecul de pământ, cu plăvanii, semănătură de speranţă sub
brazdă, lupta cu buruienele şi arşiţa soarelui de iulie, ce le
storcea şi ultima picătură de sudoare, apoi recoltarea şi
respectarea cu evlavie a tuturor sărbătorilor din calendarul
bisericesc, udate întotdeauna, după puteri, sărbători ştiute pe
de rost şi devenite repere de timp”.
Postfaţa lui Ioan Mancaş ni-l prezintă pe Constantin
Huşanu şi ne mai reaminteşte că este vorba de Curseşti Vale.
Inclusiv fotografiile din carte contribuie la autenticitatea unui
document Curseşti, pe care l-am receptat în frumuseţea lui de
la începuturi, în tragedia pe care a trăit-o. O monografie care
îmi aminteşte de cărţile lui Ion N. Oprea, scriitor, de asemenea,
cu vocaţia universalului. Constantin Huşanu face încă o dată
dovada talentului său şi a vocaţiei pentru scrieri memorialistice
de excepţie.”
*
În revista ONYX nr.16 din 7 aprilie 2015 apare o cronică
semnată de Constantin Mănuță și intitulată: Real și fantastic în

232
proza lui Constantin Hușanu la cartea de schițe și nuvele
Interiorul unui cerc, apărută la Editura Moldova, Opera Omnia
– proză scurtă contemporană, Iași.
Spicuiri: ”Ajuns la vârsta matusalemică de 86 de ani,
prozatorul Constantin Huşanu, face parte din categoria
oamenilor longevivi, dacă am în vedere că mama sa a trăit 101
ani, cu o biografie atât de om cât şi de scriitor complexă, bogată
şi destul de interesantă.
Proza lui Constantin Huşanu este una de analiză şi
introspecţie psihologică, schiţele şi nuvelele sale sunt adevărate
monografii epice prin care se dezvăluie tainele interioare,
frământările personajelor, ceea ce l-ar putea apropia de Camil
Petrescu ori de H.P.Bengescu, dar şi mai mult de Mircea Eliade
prin abordarea fantastică, uneori chiar fabuloasă a faptelor şi
întâmplărilor narate, cu o anumită nuanţă de prezentare a
sacrului în avantajul delimitării de profan.
Titlul cărţii este simbolic putând sugera o anumită formă
rotundă a Universului asemănătoare cu aceea a cercului sau
chiar viaţa însăşi unde se petrec faptele şi întâmplările, ideea de
spaţiul finit, închis trimiţându-ne la faptul că omul pe Pământ
posedă o cunoaştere abreviată (vezi Marinică Popescu - Vremea
îngăduinţei).
Cu un interesant Mesaj de dincolo se încheie cartea lui
Constantin Huşanu, prin trecerea unor linii negre pe hârtie, cu
lapidarul final Doar atât pot să vă spun.
De la debut şi până astăzi opera epică a autorului a fost
receptată favorabil de critica literară, Constantin Huşanu fiind
un prozator pe deplin format, trecut de pragul maturităţii
artistice şi care tinde spre perfecţiunea artei literare.”
*

233
 Mioara Bahna, Aventura lecturii – Proză română
contemporană, Editura Junimea Iași, 2013. – Aproape de
”marginea datului și a vidului”. Constantin Hușanu: Interiorul
unui cerc.
”Textele care alcătuiesc volumul, scrise după
mărturisirea celui care își desvăluie lăuntrul sufletului, din
prima proză a cărții, în apropriere de marginea datului și
vidului, la o vârstă venerabilă, cuprind, în mare parte, o proză
reflexivă, introspectivă, de-a lungul căreia sufletul caută
răspunsuri la suma de întrebări adunate într-o viață...
În amărăciune și resemnare, paginile cărții dezvăluie o
personalitate cerebrală a celui care-și consemnează
frământările, demonstrând, încă o dată, adevărul cuprins în
celebra definiție pascaliană a omului –”trestie gânditoare”.
Dacă primele proze din volum sunt cvasi-eseistice,
începând cu Nemuritorii, epicul devine mai pronunțat iar
intruziunile fantasticului, frecvente, sunt direcționate spre
același țel, acela de a încerca să descopere ce e dincolo de zid,
vis pentru care, de pildă, personajul feminin, Felicia Caraiman,
asemenea lui Faust, își vinde sufletul și viața.
Avansând în volum, starea de spirit a personajului începe
să încline tot mai mult spre pesimism, totul căpătând o
evidentă nuanță elegiacă: Ne naștem orbi și orbim morți, dar
omul nu încetează să dorească să știe, fiindcă Sămânța
curiozității omenești se resemnează în mormânt.
Cu fiecare nou fragment, starea de spirit a eseistului ori
a celor care le dă cuvântul să-și exprime preocupările sufletești
se schimbă, trecând de la resemnare la neliniște, apoi la revoltă
față de nedreapta alcătuire a destinului uman, mai exact față
de certitudinea dispariției în mister pentru că după el Viața

234
veșnică e o himeră, o utopie, o amăgire vie. Frământările
firești ale omului îl determină ca, invocând moartea, să
clameze: Ai să mă iei de pe Pământ? Și ce-i cu asta? Din
moment ce, după ce-ți faci meseria, nici măcar nu dori.
Prozele din volumul de față, unde realitatea imediată
este esențializată și constituie doar un punct de plecare pentru
meditație, sunt, așadar, variațiuni pe tema năzuinței utopice,
care i-a cutreierat pe cei mai mulți dintre oameni – de aceea,
motive culturale, ale gândirii umane, în general, traversează
cartea, atestând perenitatea visului de a depăși în cunoștință de
cauză marginea, momentul final, cercul.”

D.C. R. R. DICŢIONARUL CRONOLOGIC AL ROMANULUI

ROMÂNESC 1990–2000. Comentariu:

Editura Academiei Române

HUŞANU Constantin, Pe fluviu la deal, Iaşi, Moldova,
1992, 267 p. Roman psihologic. În tradiţia prozei reflexive,
cartea redă drama unui eşec personal, grefat pe tragedia
colectivă a comunismului românesc. Protagonistul, Costin
Petrilă, erou de sorginte camilpetresciană, este un spirit
contemplative problematic, înclinat spre speculaţia filosofică şi
încrezător în valorile morale. Fost simpatizant al comunismului,
pe temeiul unor idealuri utopice, el devine o victimă a acestuia
şi un martor lucid al propriului insucces profesional şi familial,
ce culminează cu moartea fiului său, în revoluţia din decembrie
1989. Inginer metalurgist devotat meseriei şi autor al romanului
de faţă, eroul se confruntă cu imposibilitatea împlinirii
profesionale, din pricina normelor restrictive, abuzive, impuse
de sistem. Soţ fidel şi părinte devotat, este înşelat de soţie şi

235
constrâns la o viaţă conjugală lipsită de orizont. Drama
personajului constă în discrepanţa dintre realitatea exterioară şi
complexitatea spiritului său, dintre crezul lui moral şi resorturile
materialiste, pragmatice ale existenţei. Naraţiunea, condusă cu
graţie şi echilibru, străbătută de un vag lirism şi impregnată de
un dramatism bine temperat, se remarcă îndeosebi prin
tehnicile sondajului interior şi prin calitatea reflecţiei morale.
*
Alte referințe în:
 Ioana Lupu, Revista „Cântarea României nr. 3 din
anul 1988 (cronică la romanul Pe fluviu la deal);
 Constantin Dram „Convorbiri literare”,nr.12,
decembrie 1998 pag.24 – Antieroii și seducția discursului –
cronică la „Vitrina cu fantasme”;
 Ion N.Oprea, Scurte medalioane, Editura PIM Iași
2010, Cursești – odă răzeșimii române, pag.214-217;
 Ion N.Oprea, Scurte medalioane, Editura PIM
Iași, 2011, în postfața semnată de Constantin Clisu, referiri la
Constantin Hușanu, pag. 548-549;
 Cotnariul în literatură și artă, editura PIM Iași,
2011 de Constantin Hușanu, postfață de Ion N.Oprea, Cărțile
despre Cotnari merită mai mult;
 Pro-Saeculum nr.7-8, octombrie-decembrie 2011
- Cursești – odă răzășiei române, cronică de Ion N. Oprea;
 Ion Hurjui, Acolo unde s-a născut veșnicia,
cronică la monografia Cursești.
 Cotnariul în literatură și artă, recenzie de Ion N.
Oprea, în Elanul nr.18 -2011.

236
  Emilian Marcu, recenzie la „Cursești istoric și
evocări la capăt de veacuri și milenii” , în revista Convorbiri
literare, nr.11 (167) noiembrie, pagina 180, 2009;
 Chelaru Marius, recenzie la „Cursești – istoric și
evocări la capăt de veacuri și milenii”, în revista Convorbiri
literare, nr.10 (166), pag.186, octombrie 2009 ,Iași ;
 Ioan Mancaș, postfață la Cursești – istoric și
evocări la capăt de veacuri și milenii” , Editura PIM Iași, 2009,
388 pagini;
 Cotnariul în literatură și artă, Ed. PIM Iași, 2011,
microprezentare în Peregrinus, revista Convorbiri literare nr.3
(207), 2013, rubrică realizată de Emilian Marcu.
 Ion N. Oprea, prefață la lucrarea Reflecții la
reflecții, Pe portativul anilor, de Constantin Hușanu, Editura
PIM Iași, 2013.
 În cartea intitulată: Emilian Marcu, Vitrina
cărților (Un deceniu de singurătate… în bibliotecă) , editată la
PIM Iași, în 2013, 644 pagini, recenzie la monografia „Cursești”.

Relații bibliografice
 Scriitori și publiciști ieșeni contemporani,
Dicționar 1945-2008, coordonator prof.univ. dr. Ilie Dan, pagina
351-352;
 Ion N.Oprea, Personalități moldave, Editura PIM
Iași, 2008, Constantin Hușanu – curiculum vitae, paginile 529-
544 și 553-555;
 Sesiunea a XXXII a Muzeului Județean Vaslui, în
Revista Elanul nr.94, decembrie 2009, pagina 20;
 Ion N.Oprea, Mălin, vestitorul revoluției,
antologie ziaristico-scriitoricească, Editura PIM Iași, 2009,

237
referiri la Constantin Hușanu în paginile 11; 106-107; 285-286;
323, 333;
 Alexandru Tacu-Zeletin, „Omul interzis” – un
vehement protest anticomunist,de Ion N.Oprea, pagina 18, în
revista Elanul nr.94, decembrie 2009;
 Istoria jurnalismului din România, Enciclopedie
cronologică, coordonator Marian Petcu, Editura Polirom Iași
2012, pagina 493;
 Ioan Baban, Cultura și literatura română de la
origini până azi în județul Vaslui-
 Dicționar, lit. H. pagina 234.
 Alte scrieri
 Caietul cu amintiri, povestire distinsă cu premiul
I pe țară la concursul organizat de revista Clubul nr.12 din
decembrie 1964; Nu sunt doamna Moruzi, povestire, revista
Cronica nr.18 din 11 iunie 1966; Oameni cu capul spart,
povestire, în Culegerea „Inscripții”, Bârlad, 1967; Secvență,
schiță, în Culegerea „Înălțimi”, editată de Casa regională a
creației populare Iași, 1968; Frâna și Necazul colecționarului,
povestiri, în Culegerea Uniunii Generale a Sindicatelor,
„Cântece de om” – 1968; O idee năstrușnică, povestire, în
culegerea „Arc peste timp”, editată de UGSR în 1977; Newton al
doilea, povestire umoristică, în revista Flacăra, 1977, condusă
de poetul Adrian Păunescu; Prefață, la cartea de versuri Gelu
Năduf, în revista Moldova, Iași, anul IV, nr.1 (14), ianuarie 1993;
Comportamentul sexual aberant, recenzia cărții dr. Mihai
Șelaru, în ziarul Monitorul de Iași nr.81 (538), 1993; Divagații
disperate din interiorul unui cerc, povestire, în revista Moldova,
Iași, nr.17, 18, 19, Anul V, 1994; O raită, povestire,
revista Convorbiri literare nr.8 din august 1996; Trenul spre

238
eternitate, povestire, în ziarul Opinia, Iași, din 13-14 aprilie
1996; Lecție pe ostrov, Revista Convorbiri literare, Iași, din 4
februarie (recenzie) 1996; Nocturnă, povestire, revista
Convorbiri literare nr.8 (20), august 1997; Spre rădăcinile
arborelui genealogic, povestire, în revista Convorbiri literare
nr.6 (30), iunie 1998; O construcție cinematografică, cronică
literară la romanul lui Constantin Clisu „Mama nu e vinovată”,
în revista Convorbiri literare nr.12 (48) 1999; Imagini mitice,
cronică la cartea lui Emilian Marcu La porțile singurătății, în
revista Convorbiri literare din februarie 1999; În grădina lui
Emil, Emilian Marcu, articole critice, 25 mai 2000, - Emilian
Marcu - crispedia.ro www.crispedia.ro/Emilian_Marcu; Păcatul
original, povestire, și Hușanisme, în revista „Cuvântul
adevărului” vol. III, nr.1-2, 2000, Alberta, Canada; Interviu cu un
muritor la poarta veșniciei, povestire, în revista Convorbiri
literare, Iași, anul IV nr.1 (61), iunie 2001;Cronică literară, în
volumul de versuri Hierofanie de Aurel Ștefanachi, în revista
Moldova nr.2 (11), Anul III, iunie 1992; Prefață la romanul
Cumpăna semnelor, de A.Ganci, Editura Moldova, Iași 1995;
Omar din dealul Copoului, cronică literară la cartea de poezie
„Omul interzis”, de Alexandru Tacu, în revista Convorbiri
literare, Iași, din luna noiembrie 1996; Prefață la cartea de
versuri Ars longa – vita brevis de Cătălin Anuța, Editura
Moldova Iași 1997; Prefață la cartea Tratament naturist
integral, de Viorel Pașcanu, Editura Moldova Iași, 2000; Prefață
la volumul de versuri Talion, de Ghe. Târziu, Editura Moldova,
Iași, 2000; Prefață la lucrarea Atitudine mistică și misticism, de
Cicerone Teodorescu, Editura Moldova Iași, 2001; Prefață la
cartea de versuri Dincolo de lumină, de Maria Hodoroabă,
Editura Moldova Iași, 2002; Postfață la Amintirile verbului,

239
Poezii, Lângă Dumnezeu, poeme de Aurel Ștefanachi, Editura
Moldova, 2002: Prefață la lucrarea Teatru scurt, de Veronica
Grigoraș, Editura Moldova Iași, 2002; Prefață la cartea Povestiri
cu… tâlc, de Sidonia Simionescu, Editura Moldova, Iași, 2003;
Prefață (Cronica cronicarilor) pag. 5-8,la lucrarea Mari
personalități ale culturii române într-o istorie a presei
bârlădene de Ion N..Oprea, Editura TipoMoldova, 2004 Iași.
Prefață la romanul Cine a descoperit Europa, de Nicolae Ariton,
Editura TipoMoldova Iași, 2004; Postfață la lucrarea Vaslui-
Țara de Jos – în presa vremii, 1875-2005, de Ion. N. Oprea,
Editura Edict, Iași, 2004 ; Prefață la cartea eseu O nouă filozofie
despre om, de Stelian Baboi, Editura TipoMoldova, Iași, 2005;
Prefață la Mihai Mocanu – Republica idioților, Editura
TipoMoldova, Iași, 2005.sub titlu „Utopia ca necesitate
ontologică”: Utopia ca necesitate ontolohică, în Ziarul „24 de
ore” din Iași, 31 august 2005; Prefață (Adagium) la lucrarea ing.
Cezar Zugravu, Dictatura – o tragedie românească, Editura
TipoMoldova, Iași, 2006 ; Prefață la lucrarea Securitatea – o
organizație teroristă și criminală, de Cezar Zugravu, Editura
TipoMoldova Iași, 2006 ; Prefață la volumul de versuri Picătura
de amar, de Vasile Comaniță, Editura TipoMoldova, Iași, 2007 ;
Postfață la lucrarea „Bârladul în presa vremurilor - de la revista
„Păreri – la ziarul „Steagul roșu” de Ion N.Oprea, Editura PIM
Iași, 2007; Prefață la volumul de versuri Exod, de Ghe. Târziu,
Editura Moldova, Iași, 2007; Interviu cu Nichipercea în toiul
nopții, povestire, în revista Academia Bârlădeană, Anul XV, 3
(32), trim.III, 2008; Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…!,
cronică literară la cartea Rădăcinile continuității de Ștefan
Boboc – Pungeșteanu, în Revista de cultură și informație
Orizonturi, Chircești-Vaslui, nr.17/martie 2009; Dialog între

240
prieteni, publicată în: Ion N.Oprea, Carte… Editura PIM, Iași,
2009. Mama peste veac, publicată în Ion N.Oprea Carte MAMA,
antologie, Editura PIM, Iași, 2009; Postfață ( Dincolo de capătul
unei vieți) la lucrarea Eroi au fost… Memoriile mele, de Ioan
Costache Enache, Editura PIM , Iași 2010 Lexicologie derutantă,
povestire, în revista Academia Bârlădeană, Anul XVII, 4 (41),
trim.IV, 2010; Generația mea, generație cobai, eseu, în revista
Elanul nr.97, martie 2010; Dragi români din Edmonton, în
revista „Cuvântul adevărului” , Edmonton, Alberta, Canada,
Anul XIV, nr.1-2, 2011, pagina 25; Supliment la istorie, cronică
literară la romanul Iubiri pasagere, de C.Manoliu, în revista Pro
Saeculum nr.7—8 octombrie-decembrie 2011: Recurs la Motto,
pamflet, în Revista culturală „Ecouri literare” Vaslui, nr.8/2011,
paginile 10-11; Confesiuni materne, povestire, în Revista
culturală „Ecouri literare” Vaslui, nr.8/2011, paginile 11-13;
Dragi români din Edmonton, în Ion N.Oprea, „Strămoșii noștri
din arhive”, Editura PIM Iași, 2011, pag. 40-41;
Postfață (pag.361-363) la volumul Ion N.Oprea „Românii așa
cum sunt”, Editura PIM Iași/2011 – plus portret pe manșeta
coperții III; Recurs la Motto, pamflet, în Ion N.Oprea, Românii
așa cum sunt, Editura PIM Iași, 2011, paginile 198-200;
Postfață la romanul Iubiri Pasagere, de C.Manoliu, pag.577,
Editura PIM Iași, 2011; Amintiri din sufragerie greu digerabile,
cronică, în revista Pro Saeculum nr.73-74/2011; Mama noastră
– pământul, povestire, în revista Ecouri literare, Vaslui,
nr.9/2011; O cunună aniversară, recenzie la cartea Ștefaniade
în sos picant, de Ștefan Boboc, Editura Rocad, Iași, 2012; Sisif de
pe malul drept al Bahluiului, pamflet, în revista Onix nr.1,-
Dublin, Irlanda, 2012; Povestea lunei, povestire, revista Cronica
veche nr.14/2012; Scrib la istoria Moldovei, recenzie la cartea

241
„Vulturul deșertului” de Ion Muscalu, în revista Elanul nr.132,
pagina 20, februarie 2013; Lumea mirifică a ficțiunii, cronică la
romanul Suburbii municipale de Emilian Marcu, în revista Onix
nr.3/ februarie – Dublin, Irlanda, 2013; Pasiunea pentru
memorialistică, note de lector la cartea:Ion N.Oprea,
Alexanndru Mânăstireanu. Corespondența, Editura PIM, Iași,
2013; Cu îndemânare, recenzie în „Mozaicul lui Ticuță „ Editura
PIM, 2013, pag.20-23; INO își adună copii acasă – prefață . în
Ion N. Oprea , Oameni și Opera, editura PIM, Iași 2013, p. 5- 9;
Dorul de-acasă de Ion N.Oprea, Editura PIM Iași, 2015 –
Postfață; Chintesențe ontologice în cvinarii și haiku, versuri de
Cornel Văleanu – cronică în revista Luceafărul Botoșani, 17
februarie 2016; Emilian Marcu, în revista ONYX nr.16, 2015, îmi
publică o prezentare la Constantin Clisu, prietenul meu; ONYX
Revistă editată de Centrul cultural român Dublin Irlanda Nr.1
(Anul I, octombrie 2012) publicat recenzia la ”Ion N.Oprea (INO)
la 80 de ani. Sisif pe malul drept al Bahluiului”,pag.98. Revista
ONYX nr.3 din 3 februarie 2013 – Cronică literară la romanul
Suburbii municipale de Emilian Marcu, Lumea mirifică a ficțiunii,
pag.21. Revista ONYX nr.6(Anuk 2) din august 2013: Interviu cu
pictorul Mihai Cătruna, pe coperta 3. Revista ONYX nr.8 (Anul II)
decembrie 2013: povestirea Vedere tardivă, pag.86. Revista
ONYX nr.7-8 Anul III (23-24) iulie-august 2014: prezentarea
Monografiei Cursești.Neamul Petrileștilor, pag.60;Revista ONYX
nr.1-2 (29-30) ianuarie-februarie 2015: povestirea Pentru o
cană de apă, pag.46.; Revista ONIX Anul IV nr.7-8 (35-36) iulie-
august 2015: Eseu. File de jurnal tardiv 2 octombrie 2014,
pag.22; Decaniada – Vis împlinit – Ion N.Oprea, Editura PIM Iași
2016, Un general printre cei 168 de cenacliști la distanță;

242
 La munca de jos în Fabrica de rulmenți Bârlad

Mama la 100 de ani C.H. Aurora consoarta mea.

243
 IN MEMORIAM

Pentru ca noi să avem o țară liberă, ei și-au dat

viața .
Presărați pe-a lor morminte
Ale laurilor foi,
Spre a fi mai dulce somnul
Fericiților eroi.
Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.
Pe copii la sânul vostru
Alinați-i cu-acest cânt,
Povestindu-le cu fală
Al eroilor avânt.
Povestindu-le cu fală
Al eroilor avânt.
Dezveliți tot adevărul
Și le spuneți tuturor
Cum muriră frații noștri
Pentru neam și țara lor.
Și pe sacrele morminte
Puneți lacrime și flori,
Spre a fi mai dulce somnul
Miilor de luptători.

Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.

244
 Eroii din Pungești din războiul 1916 – 1918

1. Acatrinei Gr. V. Grigore, n.1896, +1917, la 21 de ani.

2.Anăstăsoaiei Constantin n…….+1916 nov, Câmpul Lung.
3.Antonie D.Traian n.1894 + 1917, 30 aug. Barcea, jud.Tecuci la 23 ani
4.Bârzu Iftimie Vasile, n.1884 +1917, 30 mai, la 33 de ani.
5.Ciobanu Lupu G. Vasile n.1880, + 1916. Nov., Câmpul Lung, la36 ani.
6.Ciobotaru Nastase, Lupu, Vasile n…..+ 1917, 26 nov. Prizonier la
austro-ungari în lagărul Temeșvar.
7.Cârciu I. Simion Gheorghe, n.1891,+ 1916-1918.
8.Cojocariu G. Ioan, n .1896 + 14 martie, mort la 20 ani.
9.Concu Arghir Iftimie, n 1888 + 1917 5 aprilie, la 28 ani.
10.Dimitriu G. Nicu, n.1882,+1916, 31 oct. La Vârful Bradului, la 34
ani.
11.Hodaș Irimia V. Ioan, n.1880,+ 1916-1919.
12.Leonte Andrei Simion, n 1883 + 1917, 30 nov., la 334 de ani.
13.Mafteucă Manole Gheorghe, n.1894, + 1916 la Sticlărie, la 22 ani
14.Mocănașu Gavril Ioan n.1872 +1917, 16 ianuarie, la 45 de ani.
15.Munteanu V. Neculai, n.1880 + 1917, 6 oct. Ionășești din Vale, la
37 ani.
16.Nistor G. Iftimie Gheorghe, n 1884 + 1917, Mărășești, la 33 de ani.
17.Onu G. Ștefan, n.1878 +1917, la 39 ani.
18.Palade I.Constantin n.1881 +1916, 14 oct. La 35 de ani.
19.Pădurariu (zis „Topor”) Ș. Neculai, n.1872 +1918, 1 feb. La 45 ani.
20.Perju G. Vasile n 1886 + 1917, 24 febr, la 30 de ani.
21.Pârțac I.C. Ioan, n.1890 +1917 21 aprilie la 27 ani.
22.Poiană G. Vasile, n.1887 + 1917 la Mărășești, la 30 de ani.
23.Polonicu Pavel Vasile, n.1886 +1916, 10 oct. Pe Muntele Prisaca, la
30 de ani.
24.Sfrijan C. T. Gheorghe, n.1878 +1917, 23 ianuarie la 37 de ani.
25.:elaru Elena Ioan (zis Iancu) n.1880 + 1917 la 37 de ani.
26.Șuțu D. Maria Constantin, n.1889 + 1917, 19 mai, la 28 de ani.
245
27.Tăbăcaru C.G, Petru, n….
28.Toescu, n….
29. Țăruș, Vârlan, Ioan (zis Iancu) n.1870 +1917,2 mart. 46 ani.
30.Ursu Dumitru n… + 1916 la 23 noiembrieș
31.Viziteu T.I. Gheorghe, n.1892 + 1917, la 25 ani.

Eroii din Pungești din al doilea război mondial

1941-1945
1.Arghir V.G.Constantin, n.1916 + 1941, 10 aug. Severinovka,25 ani,
2.Arghir V.G.Constantin, n.1918…
3.Arghi V.V.Con stantin, n…
4.Baciu G.V.Luciu n….
5.BÂrzu Ift.V. Neculai, n.1915…
6.Bârzu Ift. I.Vasile n.1913 + 18 sept. Odesa, la 28 de ani.
7.Bibirig Alecu Vasile, n.1911….
8 Bivol C. Costică n.1910…
9.Bivol t.G.Gheorghe, n.1920…
10.Boboc I.C.Gheorghe, n.1919 + 1941. 18 sept, la 22 de ani.
11.Melian T.Vasile, n.1907 + 1941, 16 iulie, în Pădurea Prisaca-
Lăpușna la 34 de ani.
12.Mitocaru, Iancu, Neculai n.1906 +1943, 27 aug. În munții Kaukaz,la
37 de ani.
13.Perju C. Iancu, Ioan, n.1915 + …
14.Poiană G.G. Constantin, n.1923 +1945, 19 marrtie, în Cehoslovaci
la 22 de ani.
15.Popa Alecu Constantin, n.1913+ 1941, 23 aug.,în Ucraina, la 28 de
ani.
16.Toloacă V.V.Constantin, n.1910, + 1944, 23 dec. Prizonier în URSS
la 34 ani.
17.Toloacă V.V.Ioan, n. 1915 +1944, în Est la 23 de ani.
18.Toloacă Ș.I.Constantin,n.1921 + …

246
19.Toloacă Ș.D. Vasile.n. 1909 +…
20.Vârlan C.V.Gheorghe, n.1915 + 1944, în este, la 29 de ani.

Eroii din 1916-1918 din Regmentul 10 Călărași;

PS.retrași din Dobrogea, morți în Pungești.
1.Bobăianu. Manole. Gheorghe, n.1891 + 1917, la 26 ani.
2.Căpităneau. Dinu. Ioan, n.1892 + 18 martie 1917, la 25 de ani
3.Ciolac Panu. Peniu, n.1895 + 16 mai 1917, la 22 de ani
4.Iordan Gh. Enea, n.1896 + 23 febr. 1917, la 21 de aani.
5.Jeliu Cernică, Raicu, n.1895 + 16 aprilie 1917, la 22 de anni
6.Lepădatu Constanntin, n. 1890 + 3 aprilie 1917 la 27 de ani.
7.Maican I. Iulian, n. 1883 + 4 aprilie 1917, la 34 de ani.
8.Marinof I.Marin, n.1897 + 26 februarie la 20 de ani.
9.Otem Agi. Ali, n 1891 + 26 aprilie 1917 la 26 ani, religie mahom.
10.Tăuru C. Eugeniu, n.1901+ 11 ian. 1918, la 16 ani, copil de trupă.
11.Zenovei Ignat Iacob, n.1895 + 9 aprilie 1917, la 22 ani

Din regimentul 79 infanterie cartiruit în satul

Dumbrăveni
1.Popescu I. Tănase, n. 192 + 30 aprilie 1917, la 25 de ani..

Eroi din 1916-1918 din regimental 12

Cantemir, P.S. din Bârlad, județul Tutova,
morți în Pungești.
247
1.Bâțu V. Alexandru n.1895 + 9 ianuarie, la 21 de ani.
2.Borș V.Vasile, n 1895 + 2 februarie 1917, la 21 de ani
3.Ciortescu Gh. Ioan, n. 1896 + 4 febr. 1917 la 20 de ani.
4.Damian GH. Nicolae n. 1896 + 29 ianuarie 1917 la 20 de ani.
5.Matei Gh. Anton n. 1895 + 24 ianuarie 1917 la 21 de ani.
6.Moaleș Gh. Constantin, n. 1895 + 29 ianuarie 1917, la 21 ani.
7.Munteanu Gh. Dumitru n. 1896 + 29 ian. 1917, la 20 de ani,
8.Munteanu I. Neculai, n.1896 + 16 ian. 1917 la 20 ani.
9.Pașcanu Tanase Constantin n. 1895 + 15 ian. 1917 la 21 ani.
10,Răduc Irimia Ioan , n.1896 + 20 martie 1917, la 20 ani.
11.Șerban Ioan n.1896 + 17 ian. 1917, la 20 de ani.
12.Zupcan Șt. Neculai n 1896 + 23 ianuarie 1917, la 20 ani.

Eroi evrei plecați din târgul Pungești în

Campania de război din 1916 – 1918
1.Grosu Bercu Volf. N. 1888 + 7 oct. 1916, la 28 fr sni.
2.Leibovici Zelman Ițic, n 1886, + 1 octombrie, la 30 de ani.
3.David sin (fiul lui), David Șmil n, 1893 + 12 mart. 1917, la 24
de ani.
4.Faibiș (după numele mamei, iar după tată Zeilic)…Leiba
n.1885 + 30 iulie 1917, la 32 de ani.
5.Șteimberg Herșcu Neimen n. 1879 + 7 august 1917 la 38 de
ani.
6.Zeilic H …. n. 1888 + iulie 1917, la 29 ani.
7.Zosim Zalman Ițic (sau Aizic) n. 1882 + 7 octombrie ka 34 de
ani .
Eroii diin 1913 și din 1916-1918 din satele
Toporăști, Hordila și Rapșa

248
 Eroii din 1913, în Bulgaria:
1.Vâjianu C. Ioan n. 1883 + 23 iunie -31 august 1913 (în Bulgaria, din
1073 morți de holeră, din 14000 „ciumați” din armata română intrată
în Bulgaria).
Eroii din 1916 – 1918
1.Adam Șt. Gheorghe n.1876 + 1917, la 41 de ani.
2.Andrieșanu C. Neculai, n.1878 + 1917, la 39 ani.
3.Andrieșanu Ion, n.1869, + 1916, la 47 de ani.
4.Bordeianu Gh. Ilie, Ion, n.1894 + 1917, la 22 de ani.
5.Bordeianu V. Zaharia n…
6.Bordeiau C. Gheorghe, n.1894 + 1919, la 25 ani.
7.Bordeianu C.Vasile, n.1898, + 1918, la 25 ani.
8.Cojocaru Ion (zis „Nică”), n.1881, …
9.Cucoreanu G. Gheorghe, n.1880 + 1916, la 36 ani.
10.Cucoreanu V. Dumitru, n….
11.Diaconescu Sim. Sim. Gheorghe, n….
12.Dohotaru I. Dumitru, n….
13.Florea P.Gheorghe, n.1891 + 1917, la 25 ani.
14.Fodorică Vasile, n.1894 +1916, la 22 ani.
15.Fodorică C. Gheorghe, n.1884 + 1917, la 22 ani.
16.Gâfei Șt. Ioan, n.1884 + 1917, la 33 ani.
17.Gâfei Șt. Nicolae, n.1885 + 1917, la 32 ani.
18.Huțanu V.Gheorghe, n 1882 + 1917, la 35 ani.
19.Huțanu V. Dumitru n. 1886 + 1917, la 31 ani.
20.Iureanu N. Ioan, n.1880 …
21.Lăzurcă Gh. Ilie n. ? 1880…
22.Manolachi Tanase Gh. Ion, n 1883,…
23.Mocanu Gh. Simion (zis „Ion”) n.1879 + 1917, la 38 ani
249
24.Molocea Șt. GH. Ion, n. 1878…
25.Molocea Gh. Vasile n…
26.Morariu V. Toader, n. 1885 +1916, la 31 ani.
27.Moraru … Gheorghe, n. 1875….
28.Motaș I. Ion, n. 1881, ………..
29.Munteanu I. Gheorghe, n….
30.Munteanu Sim. Vasile, n. 1888 + 1918, la 30 ani.
31.Perju Gh. Vasile, n 1890 + 1916, la 26 ani.
32.Petrilă G.V. Costachi, n 1891..
33.Petrilă I. Pavel, n….
34.Pintilii V.Costică n….
35.Pintilie V.G. Toader, n.1896 + 1916, la 21 ani.
36.Popescu V. Neculai n.1877, + 1917, la 40 ani.
37.Popescu V.Petru, n. …
38.Popescu V. Toader, n1884. …
39.Popescu I. Dumitri n. ? 1885…
40.Popescu I. Edgar, n.? 1888. …
41.Tanase G.Grigore, n.1892 + 1916, la 25 ani.
42.Tăbăcaru C. Ion n? 1885 …
43.Tiron I.N.Gheorghe, n. 1890 + 1917, la 27 ani
44.Vizitiu V.Gheorghe n.1877 + 1916. La 33 ani
45.Vizitiu I. Gh. Ion, n… + 1917 (posibil Vizitiu V.Ion)
46.Vâjâian I. Vasile, n.1888 + 1916, la 28 ani.
47.Vârlan D. A. Gheorghe, n. 1894 + 1916, la 22 ani.
48.Vlase Gh. Neculai, n. 1884 + ? 1916, la 32 ani (primul soț al bunicii
Maria n. Caliniuc din partea mamei mele Aglaia n. Pricop)Notează
Cațâchi Ștefan,
?. Ploiaru D. Ion n.? (posibil funcționar sau refugiat. Strain de aceste
sate.

Eroii din 1941 – 1945 din satele: Toporăști,

Hordila și Rapșa.
250
1.Andrieșanu I.C.V. Gheorghe n. 1902 + 1941-1945?...
2.Bârzu I.Ilie Gheorghe, n.1912 + 1945 la 33 ani, prizonier URSS,
3.Bordeianu G. Il. D. Gheorghe, n 1921 + 1944. 25 mai, la 23 ani.
4.Cojocaru C. Sim. Ștefan, n. 1912 + 1944, 28 iulie, la 32 ani.
5.Cozma I.D.Gheorghe, n.1910 +1942, la 32 de ani.
6.Cucureanu G. Ion, n. …
7.Cucoreanu G. Costachi, n. …
8.Dorobăț C.N.Vasile n. 1907 +1942, la 35 ani (e din Hordila)
9.Diaconescu (zis Dumitrașcu) .G. Vasile, n.1911 + prizon.URSS
10.Găfei Ș.G. Constantin, n.1913 + 1943, la 30 de ani.
11.Gîfei V.N. Gheorghe, n.19044 + 1944. 25 aug, la 40 ani,
împușcat de ruși în curtea casei sale dinToporăști.
12..Hanganu N.G. Costică, n.1920 + 1945, în Ungaria la 25 ani.
13.Hanganu G. Ion, n….
14.Lăzurcă V.I. Dumitru, n.1911 + 1942, la 3 ani.
15.Lăzurcă Sim. V.Gheorghe,n.19907 +…
16.Lăzurcă V.G. Gheorghe, n. …
17.Matei … Neculai n. … învățător venit la școala din Toporăști
18.Moroșanu Gav. C.E. Emil, n. …
19.Pintilie V.G.I. Nică (?Ion), n. 1911…
20.Pintilie I. Gheorghe, n. …
21.Pintilie I. Petru, n. …
22.Petrilă T.Ion, n.1922 …
23.Popa D. I. Ion (zis „Diaconescu” sau Acasandrei ) n.1909
+1944, ,la 35 ani.
24.Popescu T.V.N.Gheorghe, n.1910 +1945, la 35 ani.
25.Popescu I.V.Gheorghe n.1910 + 1945, la 35 ani.
26.Popescu V.D.V Gheorghe n.1905 în comuna Coșești +1941, la
36 ani.
27.Popescu I.G.Gheorghe n.1919 + 1941 1. Nov. În Ungaria, la
25 ani.
251
28.Savin P.Gheorghe n. 1896…
29.Tofan V.I.V Ștefan, n….
30Tofan V.I.G.Ștefan, n.1908 zis „Ursachi” +…
31.Ursachi (zis „Tofan”) V.I.G. Vasile, n.1912, + 1942, la 30 ani.
32.Vierașu N. Gheorghe n. …
33.Vierașu N. Emil, n.1925, +1944, 3 decembrie în Cehoslovacia.
34.Vâjian C.G. Gheorghe, n….
35.Vâjianu C.G.Ion, n.
36.Vâjoan Ș.G. Iordachi, n.1910…
37.Vâjian Ș.G. Ștefan, n.1913
38.Vâjian I.V. Ion, n…..+1941, Odesa..
39.Vezeteu D.Ioana. Ilie, n.1913 ….
40.Vlase E.N. Ioan (zis „Nică”), n. 1915 în Hordila + Est, frate cu
mama mea Aglaia, dar numai de pe mamă – Maria Calinniuc.
(Nota Ștefan Cațâchi).
41.Petrilă I.V.I Constantin, n.1910 + la 32 ani în nov. 1942, la
Cotul Donului.

Eroii din Armășoaia și Siliștea din 1916-1918

1.Anton I.Neculai, n.1882 +1917 la 19 martie, la 35 ani.
2.Azahariei Dumitraș…
3.Bahrin T Gheorghe, n.1890 + 1916, 30 oct în lupta de la
Cernica la 26 ani.
4.Bălănuță G.V.Gheorghe n.1880 + 1917, 11 mai, la 33 ani.
5.Burceanu Ș. Irimia Ion, n.1888…
6.Breasăn Gheorghe, n….
7.Brișaru I. Ion, n.1885 …
8.Chiriac Ilie Toader, n.1878 + 1917, februarie, la 33 ani.

252
9.Chiriac N.T. Ioan, n.1883 + 1918, prizonier la Constanța, la 35
ani
10.Chiriac I.T Vasile, n.1894 + 1917, 2 martie la 22 ani.
11. Chiriac C.Gheorghe, n.1878 + 1916, la 38 de ani.
12.Chiriac Ioan, n.1887 + …
13.Chiriac Maria iIie I. Gheorghe, n.1918, 30 iunie, prizonier la
Constanța.
14.Ciobanu V. Grigore, n. 1874 + 1917,29 martie, la 43 ani.
15.Ciobanu Lupu G. Vasile, n.1880 +1916, noiembrie ucis de 3
gloanțe la Câmpulung, la 36 ani.
16.Ciobanu Lupu T. Gheorghe, n.1884 + 1917, la 33 ani.
17.Ciocan Gheorghe,
18.Ciocan Neculai,
19.Ciocan G.I. Ioan, n. 1896 +1917, 7 martie, la 20 ani (recrut).
20.Coromelcea I.Neculai, n 1883 +1917, la Mărășești, la 28 ani.
21.Crăciun Gr. Gheorghe, n.1885 +1917, la 32 ani.
22.Dediu C.Ioan, n.1886 + 1916, prizonier la 36 ani.
23.Fiip N.D.Gheorghe, n.
24.Gâza I.Ilie, n.1888 + 1917, 17 iunie în lupta de la „Dealul
Secuiului”, la 28 ani.
25.Gâza G. Ștefan, n.1873 + 1917. 3 iunie, la 44 ani.
26.Grosu Sava, n.1883 +1917, 5 iunie, la 44 ani.
27.Grosu G. Sava n.
28.Harabagiu Grigore, n….
29.Herghelegiu I.Neculai, n…..+1918.
30.
31.Hrum N.Gheorghe,n.1886 + …
32.Hrum C.Gheorghe n.1887 +1917, 28 ianuarie în lpta de la
Dealul Leșului, la 30 ani.
33.Huțu C.Iancu, (zis „Ion”), n.1878 + 1917, 28 ianuar., la 38 ani.

253
34.Ichim G.N.Ion, n.1887 +1917,5 august,schijă de obuz, la 30
ani.
35.Lavric P.Toader, n.1977 +1916, la 45 ani.
36.Lavric V.G.Toader, n.1881 + 1917,23 aprilie prizonier, lagăr
Fjastonujfie, la 36 ani.
37.Lungu I.Dumitrru (zis Mitiță”). n.1894 +1917,20 septembrie,
la 23 ani.
38.Lungu I.Grigorw,n.1890 + 1917,12 nov., la 27 ani.
39.Mocanu V.C onstantin,n…
40.Moraru Toader, n.1891 + 1916,20 dec.,la 25 ani.
41.Moroșanu G.Ilie,n.1885 + 1916, dispărut în Dobrogea, la 31
de ani.
42.Munteanu Gheorghe, n.1892 +1917, 25 iulie, în lupta de la
Răchițosu, la 25 ani.
43.Munteanu V.Constantin, n.1889 + 1917, la 25 de ani.
44.Nașcu Luca V.G.Vasile, n 1897 + 1916, 29 oct., la 33 ani.
45.Poiană Lazăr T.Grigore, 1878 +1917 la 39 ani.
46.Popescu N.Gheorghe n.1834 +1917, 17 martie, la 22 ani.
47.Prisoschi G.N.Constantin,n.1885 +1916, 1 nov., la 31 ani, de
grenadă.
48.Rusu T.Gheorghe (zis „Grădinaru”).n.1895 + 1917, 4 august
în lupta de la Piciorul porcului, la 22 ani.
49.Rusu V.V.Neculai n.1880 +
50.Scântee G.T. Alecu n.1871 +1917, la febr. La 45 ani.
51.Sion (Sâon) Ș. Dumitru n.1883 + 1917, 15 aprilie, la 34 ani.
52.Spiridon C.Gheorghe, n.
53.Spiridon N. (Constantin) Scarlat, n.1879 +
54.Sprivac G. Grigore, n.1885 +
55.Stoian Ciocan I.Ion (zis Jan) n.1878 +1917, iulie, la 39 ani.
56.Talmaciu I.G.Ioan, n.1891 +1917 27 iunie, la 26 ani.

254
57.Vlase Simion Maria Dumitru, n.1 879 +1917, aprilie în lupta
de la Valea Leșunțului Mic, la 38 de ani.
58.Vlasie Teodor, n. 1889 + 1918, 19 aprilie, prizonier în
Ungaria, la 29 ani.
59. Zaharia I. Constantin,n.1878 + 1917, 27 ian, rănit și bolnav,
la 38 de ani.

Eroii din Armășoaia și Siliștea din 1941-1945

1.Acatrinei V.G. Grigore,n.1913 + 1941 – 1945.
2.Anton I.N. Gheorghe, n.1910, fiu de erou din 1917 + 1941-1945
3.Anton V. Vasile, n …. +1941 – 1945.
4.Burceanu N.I.Grigore, n.1913 + 1941-45, fiu de erou de la 1916-
1918.
5.Breabănman C.V.Gheorghe, n. ……+1941-1945.
6.Breabănman C.N. Vasile n. 1913 + 1941-1945.
7.Chiriac I.G.N. Costică n. 1915 + 1941-1945.
8.Chiriac Il.G.Gr.Vasile, n.1921 + 1944,13 mai, la 23 ani.
9.Chiriac C. Neculai, n….
10.Ciobanul G.T.V. Ion, b.1923 + 1943-1945.
11.Ciobanu Ar. V.I. Vasile, n.1910 + 1941-1945.
12.Covrig C.V.Gheorghe, n, 1921 + 194- 1945.
13.Grosu G.N. Costică, n…. + 1941-1945.
14.Hodaș Costică n. …+ 1941-1945.
15.Hrum Gr. G. Gheorghe,n.1910 + 1941-1945.
16.Hrum Ș. Gr. Grigore, n.1913 + 1941, 19 august, la Bujolio
(Ucraina), la 28 ani.
17.Ichim N.G. Gheorghe, n1908 +1941, 23 dec., la Koktebe, în
Crimeia, la 33 ani.
18.Ichim N.G. Costică, n.1913, + 1941-1945.
19.Ichim Mar GH. Vasile, n.1920 +1941, 10 sept. La Severinovca
(Ucraina) la 21 ani.

255
20.Iosub C .I. Gr.V. Gheorghe, n.1912 + 1942- 1945.
21.Iosub C.I. Gr. Grigore, n. 1910 +1941-1945.
22.Iosub N.Grigore, n. 1916 +1941-1945.
23.Iosub Ion,
24.Iosub A G.V. Vasile, n. 1917 + 1941 – 1945.
25.Iosub Vasile n. 1906 + 1941 – 1945
26.Lungu V .Gr. Gheorghe, n. 1911 + 1941-1945.
27.Maxim V.Gr. Iob, n. 1830 +1941 – 1945.
28.Maxim V.Gr. Grigore, n. 1895 + 1941-1945.
29.Moraru N.T. Constantin, n.1912 + 1942 – 1945.
30.Moroșanu C.Vasile n. …
31.Munteanu I. Constantin, n….
32.Munteanu V.T.T. Gheorghe, n.1910 +1941, 15 aug., în satul Silka
(Ucraina) la 31 ani.
33.Nicoară Costică, …
34.Nicoară I.Gheorghe, n.
35.Olaru Ilie, Ioan, n.1909 + 1942, 27 iunie, la Sevastopol, la 33 ani.
36.Oprea I.Ion, n…
37.Poiană Lazăr G.G. Nicolae, n 1913 + 1941-1945. La 33 ani.
38.Totaru T.Elena Neculai, n. 1913 + 1941 – 1945.
39.Rusu Gheorghe,
40.Rusu C.Ioan, n.
41.Scântei C.Gheorghe, n.
42.Scântei Neculai…
43.Spiridon G.T.Constantin, n.1913 + 1941-1945.
44.Tălmaciu N.Victor, n.
45.Toderaș V.T.Vasile, n. 1913 + 1941 -1945.
46.Vlase D.G.Ion, n. 1899 + 1941-1945.
47.Vlase D.G. Gheorghe, n. 1907 + 1941. 25 august, la 43 ani.

Eroii din Cursești Răzeși (Vale) din 1941

256
1.Băisan C.G., n.1912 + 1944, la 32 ani.
2.Băisan Catica Gheorghe, n.1918 +
3.Bolea Parfene I.Mihai, n.1912 + 1941 ,la 29 ani
4.Buzilă A. n.
5.Cucu Stere ( sau T.V.V,G) Costachi, n. 1899 + 1943 – 1945
6.Dănăilă iL, T.V.Gheorghe, n.1914 + 1941-1945.
7.Dănăilă il.T.V.Gheorghe, n.1916 + 1941-1945.
8.Epure G.G.C. Vasile, n.1904 + 1941-1945.
9.Ghervan V.I.Ioan, n. 1910 + 1941-1945.
10.Nică N.G.Gheorghe, n.1923 + 1944 30 aug. La 21 de ani
11.Onu G. iL. Petru, n. 1918 + 1941-1945.
12.Popa Nică N. Ion, n. 1904 + 1941-1945.
13.Popa Timofte V.N.Ștefan n.1905 + 1941-1945.
14.Stamate P.G.Ioan, n.1894 + 1941-1945.
15.Stamate Petru, n…. + 1944.
16.Stamate A.N Neculai (zis „Micu”) n.1907 + 1941-1945.
17.Strat I.I.V.Constantin, n.1914 + 1941-1945.18.

Eroii din Cursești Răzeși (Vale) din 1916 – 1918

1.Băisan Vasile, n….
2.Băisan I.T.Constantin, n.1882 + 1917, la 35 ani.
3.Buzilă Popa Nică Constantin, n.1887 + …
4.Chirică (zis Petrilă) C. Ion (zis Nică) n.1873 + 1918, la 45 de ani.
5.Darie I. Neculai, n. 1889 + 1916, 24 sept. La 27 ani.
6.Dănăilă Ilie T. Vasile, n.1889 + 1917 la 27 ani.
7.Dănăilă Ioan, n…
8.Dănăilă I.Constantin, n. …
9.Dănăilă I.Petru, n….
10.Epuraș G.G.Constantin. n.1869 + 1916 (?) la 47 de ani.
11.Epure G.G. Neculai, n…. + 1918.
12.Epure C.Gheorghe, n.1870 + 1916 (?) la 46 de ani
13.Epure Iorgu Vasile. N.1877 + 1916 (?) la 46 de anii.
257
14.Hotea C.Constantin, n.1883 + 1917, la 34 de ani.
15.Hușanu C.V.Costică, n.1890 . + …
16.Lăzanu N. Neculai n…
17.Lazanu Ioan n, …
18.Manolache Vasile n. …
19.Mironescu Dumitru, n….
20.Munteanu Dumitru n …
21.Nașcu V. Ion,n. 1880.
22.Niță Ioan, n. …
23.Niță A. Vasile, n.1882 …+
24.Olaru Ioan, n.
25.Onu G. Ștefan, n.1878 + 1917 la 39 de ani.
26.Păduraru Gheorghe, n. …
27.Păduraru Ș.G.Vasile (zis Visar n. 1892 + …
28.Petrilă Miron Vasile, n.1888 + 1916 sau în 1917, la 28 ani sau…
29.Picioroagă C.Vasile, n.1870 + 1917 la 47 ani.
30.Popa Nica Chiril n.1881 + …
31.Sandu Lupu (sau Lupașc)Ioan n. 1894 + 1917, la 23 de ani
32.Stamate I.A.Gheorghe, n.
33.Strat I. Iorgu Ioan, n.1887 +

Eroii satului Cursești-Deal

din primul Război Mondial 1916 – 1918

1.Acsinte Vasile n. în anul 1877 și + în anii 1916-1918.

2.Cărare I.V.Ion n.1882 - + 1916 la 34 ani.
3.Cozma Gheorghe zis „Toderică”, n.1873 + 1917 la 44 ani.
4.Hanganu I.Vasile n.1870 – + 1917, la 47 ani.

258
5.Hrum G.G. Vasile n. 1887 + 1916, la 29 ani, în lupta de la
Piatra Runcului.
6.Marcu T. Gheorghe, n.1879 + 1916-1918.
7.Marcu Ioan, n.1891 + 1916, la 24 ani, plutonier major.
8.Mâță V.I. Vasile, n.1882 + 1817, la 34 ani.
9.Mâță V.I, Gheorghe, n.1889 + 1916, la 21 ani.
10.Niță Vasile, n. 1883 + 1916-1918.
11.Raclău I. Safta.Ioan, n 1883 +1917, la 31 ani.

Eroii satului Cursești-Deal

din al doilea Război Mondial 1941 – 1945

1.Antohi V.I.Gheorghe, n.1912 + 1941, la 29 ani..

2.Cocuz I.I.Valentin, n.1923 + 1945, 12 aprilie, la 22 ani.
3.Lache A. Constantin, (adoptat din Dediu Gr.I.C-tin, n.1908 +
1944 , 26 iunie, la Cisnădie, la 36 ani.
4.Marcu V.C. Vasile, n 1912 + 1941, la 29 ani.
5.Marcu A.D.G.Costică, n. 1914 +1941-1945.
6.Nică C.Ș.Ștefan, n.1916 + 1941, la 25 ani.
7.Pavel D.V Neculai, n. 1907 + 1942, la 34 ani.
8.Stoleriu C. Mâță,Neculai, adoptat din Mâță V.I.V.Neculai –
(orfan de erou din 1917), n.1914 +1943, la 29 ani, prizonier.
9.Vieru D.D.V. Alexandru, n.1915 + 1942, 19 nov. la Cotul
Donului, în URSS, la 27 ani.
Pentru conformitate prof.Cațâchi Ștefan, Pungești, Vaslui,
martie 2016.
*
De menționat că realizarea monumentului eroilor
amplasat în curtea bisericii, a fost subveționat de dl. Col.r
259
Constantin Bordeanu care a vizitat Toporăștii pe 29 august
2017 la sfințirea lui.
PS. Stabilirea tabelelor cu eroii din comuna Pungești
căzuți în cele două războaie mondiale a fost realizată pentru
prima data de către profesorul de istorie Ștefan Cațâchi.
Grație acestei lucrări, numele celor care și-au dat viața pentru
ca România să existe, văd lumina tiparului spre cinstirea
sacrificiului supreme.

260
 Contents
Hușanu Constantin ............................................................................... 1
Biografii pungeștene............................................................................. 1
Monografie sentimenală ...................................................................... 1
Hușanu Constantin ........................................................................... 3
Biografii pungeștene............................................................................. 3
.............................................................................................................. 5
Nicolae Viziteu .................................................................................... 11
Cuvinte și fapte despre autor. ............................................................ 11
Opinii despre „Zâmbete pe… Neve” ............................................... 36

Aforisme ............................................................................................. 37

Combinate cu desene amuzante................................................... 37

Gheorghe Talaz (sau Gheorghe Antonescu) ..................................... 79
Mihail Fălcoianu ................................................................................. 85
Ion Adam (1875-1911 n.n.)................................................................. 86
Istrati Corneliu .................................................................................... 87
Silviu Sanie .......................................................................................... 89
Ionesi Bica ........................................................................................... 99
Dediu Constantin I. ........................................................................... 107
Petrilă Liviu Iuliu ............................................................................... 108
Gheorghe Lucache ............................................................................ 114

261
.......................................................................................................... 114
Constantin Bordeanu ........................................................................ 120
Elena Simona Albăstroiu ................................................................... 126
Ioan Mititelu ..................................................................................... 128
Paula Lavric ....................................................................................... 133
.......................................................................................................... 133
Olga Elionora Loghin ......................................................................... 149
Ștefan Boboc Pungeșteanu....................................................... 150
Grigore Toloacă (colonel r.) .............................................................. 157
- Hitler greu de ucis ...................................................................... 171
Vlad Ciobanu..................................................................................... 172
BIOGRAFIE ........................................................................................ 172
Tăbăcaru Al.C. Victor ........................................................................ 181
Ștefan Cațâchi ................................................................................... 192
Maria Munteanu Mănescu ............................................................... 202
( Născută pe data de 2 iulie1913, în comuna Pungești) ................... 202
Gheorghe Vrânceanu........................................................................ 206
Bogdan Hușanu................................................................................. 211
.......................................................................................................... 215
Lavric Elena Mirela ........................................................................... 216
.......................................................................................................... 216
Hușanu Constantin ........................................................................... 220

262
IN MEMORIAM ................................................................................. 244
Pentru ca noi să avem o țară liberă, ei și-au dat viața ..................... 244
Eroii din Pungești din războiul 1916 – 1918 ..................................... 245
Eroii din Pungești din al doilea război mondial 1941-1945 .............. 246
Eroii din 1916-1918 din Regmentul 10 Călărași; PS.retrași din
Dobrogea, morți în Pungești............................................................. 247
Din regimentul 79 infanterie cartiruit în satul Dumbrăveni ............. 247
Eroi din 1916-1918 din regimental 12 Cantemir, P.S. din Bârlad,
județul Tutova, morți în Pungești. .................................................... 247
Eroi evrei plecați din târgul Pungești în Campania de război din 1916 –
1918 .................................................................................................. 248
Eroii diin 1913 și din 1916-1918 din satele Toporăști, Hordila și Rapșa
.......................................................................................................... 248
Eroii din 1913, în Bulgaria: ................................................................ 249
Eroii din 1916 – 1918 ........................................................................ 249
Eroii din 1941 – 1945 din satele: Toporăști, Hordila și Rapșa. ......... 250
Eroii din Armășoaia și Siliștea din 1916-1918 .................................. 252
Eroii din Armășoaia și Siliștea din 1941-1945 ................................... 255
Eroii din Cursești Răzeși (Vale) din 1941 .......................................... 256
Eroii din Cursești Răzeși (Vale) din 1916 – 1918............................... 257
Eroii satului Cursești-Deal................................................................. 258
din primul Război Mondial 1916 – 1918....................................... 258
Eroii satului Cursești-Deal................................................................. 259

263
din al doilea Război Mondial 1941 – 1945................................... 259

264