„Cuza Vodă, după îndoita sa alegere, ca domn al ambelor principate, mergând spre

Bucureşti, în această calitate, a trecut prin Focşani în ziua de 5 Februarie 1859. I s’a făcut de către
focşăneni, o primire împărătească. Mii de oameni, i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe
unde venea dela Iaşi. În cinstea Domnitorului, s’au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia să
treacă, şi în faţa curţii boierilor Dascălescu, patru arcuri de triumf, împodobite cu verdeaţă si
înfăşurate în pânză tricoloră. Câteva sute de felinare, improvizate în grabă, nenumărate ceaune cu
smoală, păcură şi seu, erau aşezate pe uliţi, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul, în noaptea
aceea de 5 Februarie 1859.
S’au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau
lumânări şi felinare. După condica de cheltueli a comunei din vremea aceea, s’au cheltuit 6.000 lei
cu primirea Domnitorului. Raportată la valuta de astăzi, socotind eftinătatea materialelor şi faptul
sgârceniei cu care se mânuiau, pe atunci, banii publici, ne dăm seama ce sumă însemnată s’a
cheltuit cu primirea, o manifestaţie impunătoare pentru ideea Unirii şi persoana Domnului, care o
simboliza.
Mai în toate casele particulare, s’au arborat steaguri, s’au împodobit porţile cu verdeaţă şi
la ferestre, toată noaptea, au ars lumânările bucurii obşteşti.
Din nişte însemnări, ce le păstrez de multă vreme, dela un martor ocular al acelei primiri
domneşti, se spune că la bariera oraşului, era lume cât frunză şi iarbă. Un tablou pitoresc şi variat
se înfăţişa privirii martorului meu. Frumoase doamne din înalta societate focşăneană în fruntea
cărora stătea Ilenuţa Bontăşoaia, „icoană într’un altar s’o pui”, îmbrăcate în toaletele cele mai ele-
gante, scumpe şi luxoase ale vremii. Tinerii boeri „bonjuriştii” în costume de carbonari ai Apusului.
Negustorii, în frunte cu deputatul lor din divanul ad-hoc al Moldovii, Gheorghe Ilie Mititelu, în
anteree cenuşii sau negre, cu şepci, alţi în dimii, giubele, etc.
Pitorescul devine şi mai atrăgător, când apar boierii mai bătrâni, ca, Gavrilă Stamatin, în
costumul după moda turcească, cu antereu mare şi işlic, Prostimea în haine împestriţate. Mulţi mai
aveau încă, mondire şi şepci, rămase dela soldaţii împărăteşti, din ultima ocupaţie rusească, dela
1854. Negustorii mai mici şi breslaşii din Tăbăcari, în şube, caţaveici şi scurteici de un albastru
închis, cu găitane, pantaloni largi, cu creţuri, după moda balcanică. Jupânesele lor, legate la cap şi
îmbrăcate în scurteici verzi şi roşii deschis, cu frumoase şi bogate blăni de vulpe. Atâta amestec de
vestminte şi podoabe, care puneau într’un contrast isbitor, influenţele, pe care le primise societatea
românească, când dela unii, când dela alţii.
Un grup mai răsleţ de ţărani, dela câmp şi alţii cari purtau acum ca şi în vremea lui
Boerebista, acelaş vestmânt şi podoabe ale pământului nostru, ţăranii din Vrancea, în frunte cu Moş
Ion Roată.
Un alt amănunt, care îl deţin dela d-1 Emanoil Cardaş, cronicarul zilei, este acela că, în faţa
casei boerului Lipan, se ridicase o tribună, în care stăteau dregătorii târgului şi elita focşăneană,
boerii din Bucureşti şi din Iaşi, veniţi întru întâmpinarea Domnului. Prostimea ca totdeauna şi copii
erau din când în când ţiştuiţi de către dorobanţii, cari ţineau ordinea, gonindu-i acasă, să nu
îngheţe, căci era cam frig în ziua aceea.

Sosirea Domnului întârzià şi lumea, mai ales duducele, îmbrăcate în toalete mai subţiri,
îngheţaseră de frig. Gurile rele şopteau în mare taină, că Domnitorul s’ar fi oprit la Mărăşeşti, la
curtea boerului Costin Catargiu, care avea pe lângă el pe frumoasa lui fată, Nataliţa Catargiu,
devenită mai târziu nefericita Regină Natalia a lui Milan Obrenovici, regele Serbiei.
 Deşi, Costin Catargiu, fusese temutul prigonitor al unioniştilor, Cuza Vodă, în mijlocul acestei
sărbători obşteşti, bun şi generos cum era, l-a ertat şi s’a oprit la curtea lui. Cine ştie, dacă la
această împăcăciune, n’a contribuit şi frumoasa Nataliţă Catargiu ? … !
La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici militare, una din Iaşi şi alta din
Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau „Hora Unirii” şi un imn al vremii „Timpuri de
Mărire”. Valuri de flori, s’au revărsat în calea Domnului, care s’a scoborît din diligenţă. I s’a făcut
onorurile obişnuite, prezentările. La tribună, s’a întreţinut cu dregătorii târgului, doamnele,
prietenii şi deputaţii din divanul ad-hoc, ca: Chirilă Ciocârlie, Costache Cotescu şi alţii. A mers
apoi în oraş, cu mare alai. Toată lumea era în sărbătoare. Când a trecut alaiul pela casa lui
Iordache Pruncu, unde este astăzi liceul de fete, porţile curţii, înconjurate cu ziduri, erau închise.
Satrapul judeţului Putna, dela 1848 şi dela alegerile pentru divanurile ad-hoc, stătea zăvorit şi
ascuns dincolo de ziduri, purtându-şi prin camerele întunecoase, nostalgia zilelor când fusese
atotputernic şi neputincios totuşi, să oprească în loc curgerea vremii. Blestemat de neamul întreg,
praful s’a ales de el şi de toţi ai lui. …”.
Rusanda Longinescu (1843 - 1925). A fost mamă sfântă şi româncă adevărată. În văduvie s’a chinuit ca nimeni pe pământ ca

Casa Dăscăleştilor. În această casă s’a făcut nunta Domnului Munteniei (Gh. Bibescu cu
Mariţica Ghica cununaţi de Mihail Sturza, Domnul Moldovei la 1845). Aici s’au ţinut multe
consfături în timpul alegerilor pentru divanul Ad-Hoc. Aci a fost găzduit şi Cuza-Vodă, când a venit
pentru întâia oară în Focşani, ca Domnitor. Tot aici, s’au ţinut primele şedinţe ale Comisiei Centrale.
 Nicolae Voinov. A făcut parte din rîndurile tinerilor revoluţionari dela 1848 şi-a fost partizant
al Unirii Principatelor. În timpul alegerilor pentru divanul Ad-hoc, din cauza ideilor sale, a fost
arestat de către vornicul Iordache Pruncu, ispravnicul de Putna. A fost secretar (tachigraf) al
Comisiei Centrate, dela Focşani, Vice-preşedinte al adunării deputaţilor, deputat, senator, ministru de
Justiţie şi mai presus de toate mare focşănean. A închis ochii pe veci la 29 Mai 1899. Fiul său,
domnul Dimitrie Voina, profesor universitar şi membru al Academiei Române, este unul din cei mai
distinşi naturalişti, cunoscut în lumea întreagă prin lucrările sale ştiinţifice şi un aprig apărător al
maselor nedreptăţite.
 Gheorghe Apostoleanu, s’a născut în Focşani în Aprilie 1832 şi a închis ochii pe veci în 1895,
tot aici unde are un prea frumos monument în cimitirul Nordic. A fost elev al Academiei Mihăilene
din Iaşi şi a trecut doctoratul în drept la Berlin, la 1854. A fost profesor de Economie Politică la
Universitatea din Iaşi, Preşedinte al Curţilor de Apel din Iaşi şi Focşani, secretar general al mini-
sterului Manolache Costache Epureanu, membru în Consiliul de Stat, unul din colaboratorii cei mai
de seamă ai Codului Civil şi al legislaţiei Statului român modern, avocat cu mare vocaţie, deputat şi
senator în multe rânduri. Ar fi fost şi ministru de Justiţie, sub Lascăr Catargiu dacă sănătatea lui
şubredă i-ar fi îngăduit. Din iniţiativa fostului prefect de Putna, Teodor Ienibace, putnenii au ridicat
în grădina publică un monument frumos, în semn de admirare şi recunoştiinţă, marelui focşănean,
care a fost Gheorghe Apostoleanu.