ADJUD

Situat în nord - estul judeţului, în Câmpia Siretului Inferior, la confluenţa Trotuşului cu

Siretul, a fost şi este un important nod al căilor de comunicaţie dintre provinciile româneşti
Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, fapt care i-a influenţat şi determinat evoluţia sa
istorică, socială şi economică.
Ca spaţiu de locuire neîntreruptă, Adjudul a fost identificat prin descoperirile arheologice
care acoperă evoluţia societăţii umane din Epoca neolitică până la atestarea sa documentară de la
mijlocul secolului al XV-lea. Primele semnalări în această zonă au fost date la iveală în anul
1930, în localitatea Domneşti - Sat, punctul ,,Cetăţuie” (situat pe albia Siretului) de către Emil
Coliu - Cultura Cucuteni - Epoca neolitică, fiind una dintre noile descoperiri, la acea vreme, în
domeniul ceramicii pictate din Moldova de Jos, descoperire publicată în ,,Milcovia” anului 1933.
Din vechea vatră istorică a Adjudului (Adjudul - Vechi, pe care s-a format Târgul
Adjudului) au provenit cele mai multe obiecte arheologice aparţinând, pe rând, Epocii bronzului
(Cultura Monteoru), Carpilor (secolele II - III d.chr.) descoperite în punctul ,,La Sondă”, cât şi
secolelor XVI - XVIII.
Au fost cercetate locuinţele - bordei de secol XIV şi peste 10 morminte aparţinând
cimitirului - necropolă a vechiului Târg al Adjudului, de pe teritoriul Moldovei.
Mărturiile arheologice, aparţinând secolelor VIII - IX şi secolelor XIII - XIV, probează
existenţa unei comunităţi umane anterioare formării statului feudal Moldova. Documentar, a fost
atestat la 9 aprilie 1433, ca punct de vamă, prin Privilegiul comercial acordat de Iliaş Vodă (1
ianuarie 1432 - septembrie 1433, 4 august 1435 - 8 martie 1436), fiul lui Alexandru cel Bun (29
iunie 1400 - 1 ianuarie 1432), saşilor din Şapte Scaune ale Transilvaniei, menţionându-se că
negustorii şi mărfurile se vor înscrie în Agiud.
Tot ca punct de vamă, este menţionat apoi şi în Tratatul comercial încheiat de Ştefan cel
Mare (12 aprilie 1457 - 2 iulie 1504) cu Polonia, la 3 iulie 1460, tot cu denumirea de Agiud.
Considerat ca târg aparţinând Domniei, încă de la începutul secolului al XVI-lea, Adjudul
a fost centrul administrativ al ţinutului cu acelaşi nume. Într-un document din 6 martie 1507,
„Ţinutul Adjudului” cuprindea cursul inferior al Trotuşului, împreună cu Valea Siretului, în aval
de Răcăciuni şi amonte de Mărăşeşti. Îl întâlnim apoi într-un uric din 17 aprilie 1522, de la
Ştefăniţă Vodă (22 aprilie 1517 - 14 ianuarie 1527), într-un document din prima domnie a lui

1
Petru Rareş (20 ianuarie 1527 - 14 septembrie 1538), din 1527 şi în Cronica moldo - polonă, în
1566.
Ţinutul Adjudului este întâlnit în documentele din anii 1615, 1618, 1630 şi 1647, târgul
păstrându-şi în mare parte funcţia administrativă. Contopirea definitivă a celor două ţinuturi, cu
mutarea reşedinţei la Focşani, a avut loc la începutul domniei lui Dabija Vodă (19 / 29
septembrie 1661 - 11 / 21 septembrie 1665), fapt confirmat de absenţa sa din lista de judeţe din
1684, a lui Miron Costin..
Două sunt momentele istorice petrecute la Adjud în secolele XVII - XVIII: regruparea, la
14 mai 1600 a celor două armate ale lui Mihai Viteazul (15 / 25 octombrie 1593 - 20 / 30
noiembrie 1600), în drumul lor spre Suceava şi Iaşi şi prezenţa târgului în marea confruntare
militară din anii 1787 - 1792 dintre armatele ruse şi austriece, pe de o parte, şi armata turcă, pe
de alta. Aici, la 14 octombrie 1788, turcii suferă una dintre înfrângerile care aveau să determine
sfârşitul războaielor.
Începând cu secolul al XVIII-lea decade treptat, îşi pierde din însemnătate, încât nici
Dimitrie Cantemir (18 / 28 martie 1693 - aprilie 1693, 23 noiembrie / 4 decembrie 1710 - 11 / 22
iulie 1711), în „Descrierea Moldovei”, nu-l mai include printre târgurile însemnate ale ţării.
În urma pustiirilor provocate de război şi a deselor revărsări ale Siretului, o parte din
locuitorii Adjudului se mută 3 km mai la sud, întemeind Adjudul - Nou. Sub denumirea de
Adjudul - Vechi, târgul se regăseşte şi astăzi ca sat.
Noul târg Adjud s-a întemeiat pe moşia serdăresei Ilinca Canta, printr-o învoială întărită
definitiv de hrisovul domnului Moldovei Mihail Constantin Şuţu (septembrie 1819 - februarie
1821), la 15 februarie 1795.
Divergenţele intervenite între târgoveţi şi noul stăpân al moşiei, de la începutul secolului
al XIX-lea, Constantin Balş, macină viaţa locuitorilor până la jumătatea secolului când, sub
domnia lui Cuza Vodă (5 / 17 ianuarie 1859 - 11 / 23 februarie 1866) şi a noilor legiferări statale,
a început un proces de răscumpărare, terminat abia în 1910.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, târgul cunoaşte o relativă dezvoltare îndeosebi
odată cu punerea în circulaţie a liniilor ferate Mărăşeşti - Bacău (1872) şi Adjud - Tg. Ocna
(1884) şi constituirea unui Depou de locomotivă (1880). Poziţia Adjudului de important nod
feroviar se conturează definitiv şi va influenţa puternic, dezvoltarea sa socio - economică până în
prag de secol XXI.

2
 În 1866 s-a solicitat Prefecturii Judeţului Putna aprobarea pentru înfiinţarea pieţei
oraşului, lucru ce se va realiza între anii 1872 - 1873. Tot în această perioadă s-a construit şi
localul Primăriei Oraşului Adjud.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea (1893) s-a înfiinţat Fabrica pentru prelucrarea
petrolului, proprietatea lui Alik Leibu, ce producea petrol, benzină şi păcură. Ancheta industrială
din 1901 - 1902 o încadrează în industria mare, menţionând cu acelaşi prilej o moară cu aburi la
Adjudu-Vechi.
În 1877, Compania a IV-a din Batalionul I al Regimentului de Dorobanţi 10 Putna,
formată din locuitori ai Adjudului şi din Plasa Răcăciuni, participă la eroica bătălie de la Plevna.
Pe meterezele redutei Griviţa, la 30 august 1877, adjudenii sfinţesc Independenţa României cu
jertfa lor de sânge şi viaţă, alături de bravul lor comandant, maiorul - erou Gheorghe Şonţu (1851
- 1877).
În Războiul de Reîntregire a Neamului, din 1916 - 1918, prin participarea lor la eroicele
bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, locuitorii Adjudului şi-au înscris cu cinste numele în
cartea de aur a eroismului românesc. Tot în acei ani, prin poziţia avută în planurile organizatorice
şi strategice ale Armatei Române, Adjudul a devenit unul din principalele centre de pregătire şi
comandă a desfăşurării luptelor din iulie - septembrie 1917 pe întreg Frontul românesc.
Cercul Cultural ,,Spre Lumină”, care şi-a desfăşurat activitatea în Adjud în perioada 1919
- 1923, a luat iniţiativa imortalizării eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, printr-o placă
comemorativă din anul 1021, care, actualmente, se află pe peretele Casei de Cultură din Adjud.
Dezvoltarea generală capitalistă a ţării în perioada interbelică, la care se adaugă cauze de
ordin local, printre care enumerăm emanciparea oraşului, transformarea din comună rurală în
comună urbană, afluxul populaţiei din zona limitrofă şi creşterea demografică au determinat o
viaţă economică cu caracteristici superioare perioadei anterioare.
Dezvoltarea industrială este caracterizată de existenţa unui număr destul de mare de
întreprinderi mici şi întreprinderi mai ,,mari”, cum ar fi: Fabricile de cherestea ,,Siretul” din
Adjudu-Vechi şi ,,Ciungheşul” sau Moara ,,Energia”.
De asemenea, deceniul al treilea al secolului XX cunoaşte pentru Adjud apariţia unui
număr destul de important de instituţii de credit şi bănci: Banca Română, Banca Albina, Banca
Adjudului, Banca de Credit, Banca Comerţului, Banca C.F.R., Banca Siretul, Banca Trotuşului,
Banca Sfântul Neculai, Banca Plugarului.

3
 În 1933 s-a construit un depozit de benzină, iar în 1944 a fost dat în folosinţă un modern
local P.T.T. O clădire impunătoare era cea a Gimnaziului ,,General Averescu”, care începând cu
1938 a fost transformată în ,,Spitalul Comunal”.
Reşedinţă a Plasei Răcăciuni prin Legea comunală din 1864 şi până în 1944, Adjudul a
devenit comună urbană în 1921 şi municipiu în anul 2000.

MUZEUL MIXT ADJUD

Ca spaţiu de locuire neîntreruptă, Adjudul a fost identificat prin descoperirile

arheologice care acoperă evoluţia societăţii umane din Epoca neolitică până la atestarea sa
documentară, ca punct de vamă, la 9 aprilie 1433 (Privilegiul comercial acordat de Iliaş Vodă,
fiul lui Alexandru cel Bun, saşilor din Şapte Scaune ale Transilvaniei).
Considerat ca târg aparţinând Domniei, încă de la începutul secolului al XVI-lea,
Adjudul a fost centrul administrativ al ţinutului cu acelaşi nume. La începutul domniei
putneanului Eustratie Dabija Vodă ( 1 9 / 2 9 septembrie 1661 - 1 1 / 21 septembrie 1665),
Ţinutul Adjudului s-a contopit definitiv cu Ţinutul Putnei, iar reşedinţa a fost mutată la
Focşani. Reşedinţă a Plasei Răcăciuni prin Legea comunală din 1864, Adjudul a devenit
comună urbană în 1921 şi municipiu în anul 2000.
Aşezarea geografică a Adjudului, cadrul natural în care s-a dezvoltat, cu particularităţi
distincte, mărturiile arheologice şi istorice, locul şi rolul său în istoria judeţului, au impus ca
o necesitate culturală. înfiinţarea unui muzeu.
Începuturile lui se plasează în anul 1960, când a fost amenajat Muzeul de Istorie şi
Ştiinţele Naturii, într-un imobil situat pe Şoseaua Naţională. În anii 1962 / 1963, Muzeul se
reorganizează şi se transformă în Muzeu de Ştiinţele Naturii. O parte din patrimoniu (animale
naturalizate şi materiale auxiliare) a fost transferată la Roman.
Prin Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României din 16 februarie
1968, Vrancea devine unul din cele 40 de judeţe.
În acelaşi an, Muzeul de Ştiinţele Naturii s-a desfiinţat şi s-a transformat în punct
muzeal cu patrimoniu mixt (ştiinţele naturii şi istorie). În anii ,80, clădirea s-a demolat şi timp
de doi ani de zile patrimoniul a fost dus la Casa de Cultură şi expus, pe holurile instituţiei, în
vitrine şi pe panouri. Autorităţile orăşeneşti au repartizat o jumătate din clădirea fostului Sfat

4
Popular Raional (strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 35A) şi a fost amenajat un nou muzeu, cu
patrimoniu preponderent de ştiinţele naturii. In primele două camere erau expuse monede şi
vestigii rezultate din săpăturile arheologice de la Adjudu Vechi.
Cu imaginea cerinţelor timpului de atunci, Muzeul se înscria în circuitul naţional al
instituţiilor culturale de profil:
„Din vastul patrimoniu de floră şi faună al Vrancei, numeroase specii constituie valori şi monumente
ocrotite prin lege, destul de multe impunându-se şi ca rarităţi pe plan naţional. Reliefarea acestora şi
prezentarea celor mai reprezentative elemente ale regnului animal şi vegetal din Vrancea a stăruit în
tematica organizatorilor muzeului de la Adjud. Pentru cei aflaţi în trecere pe aici, colecţiile muzeale
constituie prilejul unei lesnicioase cunoaşteri a potenţialului natural din zona cuprinsă între Trotuş şi
Siret.
Dioramele din sălile muzeului de la Adjud. amenajate după cele mai noi soluţii muzeologice,
cuprind animale specifice acestei zone, în cadrul natural al vieţuirii lor, exprimând comportamente
caracteristice diverselor perioade ale anului. Vizitatorii iau astfel contact şi cu cele mai frecvente plante
ale acestui areal. De altfel, în studiile întocmite şi în cadrul ierbarului ce se conservă în patrimoniul
muzeal, sunt inventariate aproape toate plantele ce pot fin întîlnite în spaţiul dintre Trotuş şi Siret.
In ansamblu, prezentarea muzeistică atrage atenţia asupra valorilor naturale oferite de mediu,
subliniind necesitatea protejării naturii. In acest context sunt menţionate şi legile ce ocrotesc cele
mai valoroase specii.
Muzeul lansează în acelaşi timp un semnal de alarmă asupra celor mai dăunătoare practici ce
afectează natura, ameninţând-o cu degradarea" .
O nouă locaţie pentru organizarea unui muzeu a fost atribuită în anul 1998: „Primăria şi Consiliul
Local Adjud au găsit una dintre cele mai bune soluţii de amplasare a fostei instituţii muzeistice
orăşeneşti. Aceasta va funcţiona, începând cu luna mai, în clădirea în care în prezent
funcţionează Primăria şi, respectiv, Consiliul local.
Muzeul, a fost inaugurat la 6 aprilie 2000. Organizat tot ca muzeu mixt, el oferă
vizitatorilor mărturii muzeistice de ştiinţele naturii, flora şi fauna din împrejurimile Adjudului,
precum şi mărturii istorice ale evoluţiei în timp a oraşului, prin urme materiale din Epoca
neolitică, din Epoca bronzului şi Geto-dacică până în zilele noastre, „urmele” participării
locuitorilor la evenimente deosebite din istoria neamului, cum ar fi:Unirea Principatelor
Române din 1859, Războiul de Independenţă de la 1877 sau Războiul de Reîntregire a
Neamului.
Cu acest locaş de cultură, zona geografică şi istorică a Adjudului îşi recapătă locul
cuvenit pe harta muzeistică a judeţului.

5
A fost reorganizat şi inaugurat în data de …