JUDEŢUL VRANCEA

Consideraţii generale
CADRUL NATURAL

1.1. SCURT ISTORIC

Străvechi pământ românesc, Vrancea constituie o punte de legătură

între cele trei provincii istorice româneşti - Moldova, Ţara Românească şi
Transilvania.
Judeţul Vrancea, inclus în teritoriul ţinutului Putna de altădată, a
aparţinut înainte de anul 1475 Munteniei, care-şi întindea hotarul până în
apropiere de Bacău. Acest fapt este pus în evidenţă atât de documentul
din 1407, dat de Alexandru cel Bun în vederea reglementării exportului şi
importului, cât şi de cel din 1460, dat de Ştefan cel Mare, prin care Bacăul
este amintit ca centru de vamă. Mai târziu i se adaugă „Ţara Vrancei”,
care s-a bucurat totuşi de privilegii şi libertăţi speciale, iar după anul
1482, în urma luptelor dintre Ştefan cel Mare şi domnii Munteniei, ţinutul
Putna se extinde până la apa Milcovului unde, după mai bine de 20 ani
de neînţelegeri dintre domnitorii munteni şi domnul Moldovei, Ştefan cel
Mare, se statorniceşte hotarul dintre cele două ţări surori.
Ţinutul Putna era condus de un staroste care avea depline puteri
administrative şi militare. Acesta îşi exercita puterea şi asupra vornicului
de Vrancea, cât şi a panţârilor acestuia. Printre staroştii de Putna, cei mai
cunoscuţi au fost : cronicarii Moldovei Miron Costin şi Ion Neculce,
Manolache Ruset, fratele vistiernicului Iordache Ruset etc.
Începând cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza, conducătorul
administrativ al Putnei poartă numele de prefect.
Ţinutul Putna şi apoi judeţul cu acelaşi nume a inclus parţial teritoriul
actualului judeţ Vrancea. Această situaţie s-a menţinut până la prima
împărţire administrativ-teritorială din anul 1950, când teritoriul actual al
judeţului se încadra în raioanele Vrancea şi Focşani.
Începând cu ultima împărţire administrativ-teritorială din anul 1968,
judeţul Vrancea, suprapus raioanelor Vrancea şi Focşani, cuprinde
aproape în întregime judeţul Putna şi aproximativ 1/3 din judeţul
Râmnicu Sărat, considerate în limitele anului 1938.
Săpăturile efectuate în împrejurimile satului Bîrseşti au scos la iveală
urmele unei aşezări preistorice, care datează din paleoliticul superior .1
În neolitic se identifică aşezări omeneşti permanente, din ce în ce mai
numeroase, caracterizate printr-o cultură materială cu caracter agricol
primitiv. Intre acestea mai frecvent întâlnite sunt culturile Criş (la Bonţeşti -
Cîrligele), Boian (la Mînăstioara - Fitioneşti) şi Cucuteni ( la Topeşti -
Bîrseşti şi Bonţeşti - Cîrligele) .

1
Morintz Sebastian (1961), Sãpãturile de la Bîrseşti, Materiale şi cercetãri arheologice, vol. II,
Editura Academiei R.P.R., Bucureşti.
 In epoca bronzului, aşezările omeneşti, caracterizate prin îmbinarea
celor două ramuri ale economiei locale (agricultura primitivă cu plugul şi
păstoritul) sunt destul de numeroase. Săpăturile de la Bîrseşti, Bonţeşti,
Cîndeşti, Mînăstioara, Ţifeşti au dat posibilitatea cunoaşterii extensiunii
purtătorilor culturii Monteoru în această parte.
Săpăturile din cimitirul tumular de la Bîrseşti, de la Odobeşti,
Dumbrăveni, Pădureni etc., au arătat importanţa obiectelor găsite,
pentru cunoaşterea primei epoci a fierului şi influenţa culturii scitice asupra
culturii locale din Moldova.
În secolul al XV-lea, menţiunile documentare atestă, prin conţinutul
lor, unele specializări viticole (Spărieţi, Igeşti, Şoldeşti etc.), întăriri cu
imunităţi unor dregători ai scaunului domnesc pentru „dreaptă credinţă”
(Bătineşti, Căliman, Şindrilari, Andreiaş, Voloşcani).
În secolul al XVI-lea, dezvoltarea culturii plantelor (viţă de vie, pomi
fructiferi, cereale etc.) şi a creşterii animalelor (în special ovine şi
porcine) a dus la creştere corespunzătoare a aşezărilor omeneşti. După
conţinutul documentelor, aşezările menţionate în secolul al XVI-lea se pot
încadra, în ca mai mare parte, în categoria „daniilor” făcute de domnitor
slujitorilor săi pentru serviciile aduse domniei (Tîmboieşti, Urecheşti etc.).
Depresiunile subcarpatice (Soveja, Vrancea, Neculele), prin extensiunea
păşunilor şi fâneţelor naturale au constituit întâi puncte de popas şi apoi
de stabilire definitivă, fie prin căsătorii, fie prin cumpărături a mocanilor
de peste munte, care treceau cu oile la câmp pentru iernat. In acelaşi timp,
depresiunile subcarpatice au constituit locuri de mai mare siguranţă
pentru locuitorii fugiţi din alte părţi, din cauza persecuţiilor şi a
impozitelor fiscale excesive. Cităm în acest caz prima emigraţie, din anul
1620, a locuitorilor din satele Dragoslavele şi Rucărul Muscelului, care au
părăsit satele respective şi s-au fixat pe valea Şuşiţei, întemeind
localitatea Soveja, respectiv localitatea Dragosloveni din bazinul Râmnei.
In aceeaşi categorie menţionăm şi localitatea Chiojdeni, ai căror fondatori
se pare că au venit de prin părţile Buzăului, de la Chiojdeanca şi Vîlcani,
cu locuitori care au emigrat din Valea Slănicului, de la Lopătari,
stabilindu-se pe moşia Nărujenilor.2
FOCŞANI. Aşezare veche pe unde trecea către sfârşitul secolului al XV-
lea drumul care făcea legătura cu ţările române (« drumul lui Rotopan»)
punct principal de graniţă până la 1859, este amintită întâia oară în
1572, într-o cronică muntenească ce vorbeşte despre înscăunarea lui
Petru Şchiopu în Moldova.
Începând cu secolul al XVI-lea, oraşul Focşani rămâne permanent
capitala ţinutului Putna, cunoscând o dezvoltare lentă. Când problema
Unirii celor două Principate a început să fie tot mai agitată, Focşanii au
devenit, după Iaşi, oraşul cel mai frământat din Moldova de ideile politice ale
timpului.

2
Sava Aurel V. (1929) - Documente putnene, vol.I-II, Vrancea - Odobeşti - Cîmpuri,
Focşani
 Ideea Unirii era aici evidentă, cu atât mai mult cu cât oraşul era împărţit
în „Focşanii Moldoveni” şi „Focşanii Munteni”, despărţiţi doar printr-un
firicel de apă.
În alegerile consecutive din iulie 1857 şi septembrie 1857, au fost
aleşi pentru divanul ad-hoc, pe lângă reprezentanţii boierimii, doi membri
ai populaţiei orăşeneşti şi Moş Ion Roată ca deputat al ţărănimii.
În Focşani şi-a petrecut o mare parte din viaţa şi activitatea sa poetul
Grigore Alexandrescu, s-au afirmat ca scriitori Duiliu Zamfirescu, C.
Mironescu, Hortensia Papadat Bengescu şi geograful Simion Mehedinţi.
ODOBEŞTI . Odobeştii au fost în vechime un sat, satul lui Odobă,
aşezare de podgorie veche, devenit încă de la 1600 una din cele mai
importante ale Moldovei. La 1716, Dimitrie Cantemir în „Descrierea
Moldovei” consemna podgoria Odobeştilor ca a treia din Moldova, după
Cotnari şi Huşi.
De semnalat, la marginea Odobeştilor, existenţa Cetăţuiei, locul unde
a fost cetatea Crăciuna, cucerită în 1482 de Ştefan cel Mare, cetate care
a avut un rol important în războaiele acestuia cu Radu cel Frumos al
Munteniei.
ADJUD. Este atestat documentar în 1433, într-o convenţie comercială
între domnul Moldovei Iliaş, şi saşii din Transilvania, fiind amintit mai
târziu în 1460 ca aşezământ comercial al lui Ştefan cel Mare. In secolul al
XVIII-lea cunoaşte un declin accentuat datorită revărsării continue a
Siretului.
MĂRĂŞEŞTI . Oraşul Mărăşeşti, despre a cărui existenţă ne relatează
documentul din 4 aprilie 16413, se dezvoltă ca un important nod de căi
de comunicaţie între Moldova şi Muntenia, păstrându-şi în acelaşi timp un
pronunţat caracter agricol.
Situat la încrucişarea drumurilor ce vin de la Iaşi, Galaţi, Bucureşti,
Suceava, oraşul Mărăşeşti a constituit în anul 1789 locul de desfăşurare a
luptelor dintre ruşi şi austrieci, de o parte, şi turci pe de altă parte. In
urma acestor lupte, Mărăşeştii au ars şi o dată cu ei au ars din temelie şi
o serie de sate din împrejurimi, ca Mirceşti, Jorăşti, Văcăreşti etc., unele
din acestea nemaiputând fi refăcute niciodată (de exemplu Văcăreşti).
Reclădit, continuă să se dezvolte în direcţia agricolă, comercială şi
transporturi. Poziţia sa geografică, de răspântie, îl situează din nou în
calea frământărilor politice şi sociale, devenind, în anul 1917, punctul
crucial în lupta poporului român pentru apărarea fiinţei sale naţionale şi
pentru eliberarea patriei împotriva cotropitorilor.
PANCIU apare ca târg în secolul al XIX-lea, fiind înfiinţat de
mânăstirea Adam, pe a cărei moşie se afla, obligaţiile locuitorilor către
mânăstire fiind stabilite în hrisovul domnesc din 18234, şi intră în marele trafic
comercial o dată cu construirea, în 1902, a căii ferate Mărăşeşti - Panciu.
Târgul Panciu devine acum locul de principal de colectare şi distribuire a
3
Costãchescu Mihai, 1931, Documente moldoveneşti înainte deŞtefan cel Mare,vol.1, Iaşi
4
Constantinescu - Mirceşti C., Dragomirescu Ion, 1967, „MargineaŢãrii”, Aspecte
caracteristice în zona hotarului dintre Moldova şi Ţara Româneascã în
secolele XVIII-XIX, St. art. ist., vol.IX, Bucureşti
produselor marii podgorii, fiind întrerupt brusc din avântul său economic
de mersul operaţiunilor primului război mondial când, în 1917, linia
frontului a fost stabilită pe valea Şuşiţei. Distrus prin bombardament de
către germani, târgul Panciu se reface destul de greu, dar dezvoltarea sa este
stopată, la 10 noiembrie 1940, de cutremurul ce a produs numeroase
victime omeneşti şi pagube materiale.

1.2. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Judeţul Vrancea cuprinde un teritoriu foarte variat atât din punct de

vedere al altitudinii şi a formei de relief, cât şi ca origine şi vârste
geologice.
În conformitate cu istoria lui geologică, teritoriul judeţului Vrancea
este de origine sedimentară, întrucât suprafaţa sa corespunde cu ariile
bazinelor sedimentare ce s-au succedat în timp şi în care s-au depus
sedimente marine fluvio-lacustre şi continentale.
Particularităţile reliefului au determinat o structură de soluri foarte
variate şi complexe.
În Câmpia Siretului predomină cernoziomul şi solurile aluvionare care
au fertilitate ridicată , în zona dealurilor înalte solurile podzolice cu un
pronunţat proces de eroziune, în depresiunile submontane solurile brune
tipice, iar pe culmile montane mai înalte se găsesc soluri brune acide
podzolice, podzoluri turboase sau humus brut.
Cele mai importante sunt localizate în aria dealurilor subcarpatice, fiind
reprezentate de: sare, materiale de construcţii, argile pentru ceramică,
izvoare minerale şi, în cantităţi mai mici, petrol, gaze naturale şi cărbuni.
Izvoarele minerale de tipul celor sărate se găsesc pe văile
Poieniţei, Boului, Rupturile şi în jurul Măgurei Spineştilor şi în Valea Cerbului.
Cele mai răspândite sunt izvoarele sulfuroase: Sclifii, Jitia,
Motnăul Mic, Pucioasele, Sările, Valea Neagră, Poiana Păcurii, Andreiaşul
de Jos, Valea Reghiorului, Vilcaneasa Vizantea-Livezi si Vintileasca.
Fondul forestier constituie una din principalele bogăţii ale judeţului şi
se întinde pe o suprafaţă de 91.432 ha, reprezentând 39% din suprafaţa
judeţului, faţă de 27% din suprafaţa de păduri a ţării. Favorizată de
relieful judeţului, specia care predomina în pădurile judeţului este cea de
foioase (73%), diferenţa de 27% fiind de răşinoase.

1.3. ASEZARE ŞI LIMITE

Teritoriul actual al judeţului Vrancea este cuprins între 45°23' şi 46°11'

latitudine nordică, aproape la distanţă egală de pol şi ecuator. În
longitudine, el se întinde între 26°23' şi 27°32' longitudine estică.
Situat în partea de sud-sud-est a ţării, la curbura Carpaţilor Orientali,
şi având o suprafaţă de 4817 km 2 , judeţul Vrancea se învecinează cu :
- judeţul Bacău la Nord ;
- judeţele Vaslui şi Galaţi la Est;
- judeţul Braila la Sud-Sud-Est;
- judeţul Buzău la Sud-Sud-Vest;
 - judeţul Covasna la vest.

Punctul Judeţul cu care Longitudine Latitudine

extrem se estică nordică
învecinează
N ORD BogheştiB Bacău şi Vaslui 37° 30' 46° 11'
SUD Ciorăşti Buzău şi Braila 27° 30' 45° 23'
EST Năneşti Galaţi 27° 32' 45° 32'
VEST Vf. Lăcăuţ Covasna 26° 23' 45° 47'

Caracteristic din punct de vedere altimetric este dispunerea reliefului

în trepte ce coboară de la Vest la Est. Astfel, treapta vestică -cea mai înaltă-
este alcătuită din culmi şi masive muntoase izolate, cu aspect de măguri
ale căror altitudini oscilează între 960 -1783 metri. Ele formează Munţii
Vrancei, care domină printr-o diferenţă de nivel de 300 - 600 m , un
prelung uluc depresionar situat la Est de linia ce uneşte localităţile
Tulnici, Văcaria şi Neculele.
Depresiunea ce se întinde spre Nord până la Vest de Soveja este
fragmentată de văi transversale, într-o serie de culmi deluroase, ale
căror altitudini variază între 500 - 850 m. Către Est aceasta este străjuită
de un şir de culmi şi masive deluroase, înalte de 600 - 1000 metri.
La Est de culmile înalte vestice se află un al doilea uluc
depresionar, cu o altitudine mai mică decât primul (530-650m). În partea
estică a lui se găsesc dealuri înşirate pe un singur aliniament, fragmentat
de văi transversale (Şuşita, Putna şi Milcov). Aceste dealuri estice au
altitudinea cuprinsă între 600 - 996m.

II. RELIEF ŞI CONSTRUCŢIE GEOLOGICĂ

2.1. MUNŢII VRANCEI ŞI DEPRESIUNILE LOR

Din punct de vedere geologic, Munţii Vrancei sunt munţi de

încreţire. Situaţi în partea de vest a judeţului, ei sunt alcătuiţi din
următoarele subunităţi:
a) Culmi şi masive muntoase ce provin din fragmentarea
platformei de eroziune de 1700 m , alcătuită din gresii dure. La baza unor
povârnişuri sau în culmi secundare, apar fie alterate de gresii calcaroase
semidure cu marne relativ mai moi, complexe litografice care favorizează
alunecările de teren. Din aceasta categorie fac parte culmile Lăcăuţi (1772 m),
Giurgiu (1720 m) şi Zboina Frumoasă (1657 m) sau masivele izolate cu
aspect de măguri, cum sunt masivele izolate Goru (1783 m) şi Pietrosu
(1658 m).
b) Culmi şi masive muntoase ce provin din fragmentarea
platformei de eroziune de 1500 m. Ele formează o centură lată de 12 km
în jurul masivelor muntoase, clasificate în :
- culmi muntoase alcătuite din gresii dure cum sunt Astragalul
Mare - Muşat , Muşa Mare, Pietrele ;
 - culmi muntoase alcătuite din gresii dure alternate cu
menilite, şisturi disolitice, marne bituminoase din conglomerate şi din
alternante de marno-argile, gresii calcaroase, gresii silicioase, marno -
calcare cum sunt : Muntele Arisoaia (1715 m), Muntele Verdele (1499 m),
Muntele Păiasele (1530 m) ;
- culmi muntoase alcătuite din marno-calcare rigide cum ar
fi Muntele Coza (1530 m) ;
- masivele izolate cu aspect de măguri alcătuite din gresii
dure, alternante cu menilite, şisturi disolidice, marne bituminoase,
conglomerate, gresii calcaroase, calcare, gresii silicioase, marno-calcare
cum este Muntele Zburătura ;
- masive muntoase cu aspect de pinteni, alcătuite din gresii
calcaroase semidure ce alternează cu marne relativ moi, cum ar fi
Muntele Mârdanului.
c) Culmi şi masive muntoase ce provin din fragmentarea
platformei de eroziune de 1300m - sunt situate în partea nordică şi estică
a unităţii muntoase. Altitudinea acestora oscilează între 1250 şi 1380m,
şi au o alcătuire litografică foarte variată.
-culmi muntoase alcătuite din gresii dure cum sunt: Muntele
Coada Lepşii, Culmea Zboina şi Clăbuc ;
- culmi muntoase alcătuite din gresii dure şi alternante de
gresii calcaroase semidure cum este Muntele Lapoşul ;
- culmi muntoase alcătuite din marno - argile , calcare , gresii
calcaroase semidure cum este Muntele Furul (1417m) ;
- culmi muntoase alcătuite din gresii dure , calcare şi
intercalaţii de gresii , cum este Muntele Zboina Neagră (1400 m);
- culmi muntoase alcătuite din gresii dure , conglomerate ,
marne bituminoase , cum este Muntele Via Draci;
- masive muntoase izolate cu aspect de măguri alcătuite din
gresii calcaroase, marno-calcare şi conglomerate cum ar fi Tisarul Mare
(1265 m).
d) Culmi şi masive muntoase ce provin din fragmentarea
platformei de eroziune de 1100m.
- Culmi muntoase ramificate , alcătuite din marno-calcare
rigide, marne, marne argiloase gresii calcaroase, calcare din menilite,
şisturi disolidice şi marne bituminoase, aşa cum este masivul Fetele Mari
(1000-1400 m);
- masive muntoase izolate cu aspect de măguri, alcătuite
din gresii dure, menilite, şisturi disolidice, marne bituminoase, din gresii
calcaroase cu intercalaţii de marne şi marne nisipoase precum Tiua
Neagra, Tiua Golaşa, Locoteilor, Veghiu lui Bucur ;
- masive muntoase cu aspect de pinteni alcătuite din gresii
dure, calcare cu intercalaţii de gresii, conglomerate şi marne , din gresii
calcaroase cu intercalaţii de marne şi marne nisipoase
(Frumoasele Mari, Chinusului, Pieptul Mic, Arsura, Urloaia), fie din gresii
dure, menilite, şisturi disolidice, marne bituminoase, gresii calcaroase cu
intercalaţii de marne şi marne nisipoase (Muntele Scăldătoarelor, Piatra
Albă, Piscul Greşului, Dealul Piatra Roşie, Muntele Mişinei si Muntele
Hisinei), fie din marnoargile cu intercalaţii de gresii calcaroase,
marnocalcare, calcare si conglomerate cum ar fi : Dealul Negru si
masivul de la nord de Dealul la Porcărie.

III. GOLURI ALPINE

În zona culmilor montane sunt formate goluri de păduri

create prin defrişări forestiere, avalanşe de pietriş sau zone aride pe care
nu creşte vegetaţie decât foarte redusă, formându-se luminişuri masive
(goluri) având următoarele descrieri:
- Golul Argintăria din zona localităţilor Nereju-Nistoreşti, în
suprafaţă de 100 ha, cu o altitudine de 1200m, amplasat pe versantul
ondulat cu o pantă medie de 20-25° cu accesibilitate pe drumuri şi
amenajări forestiere din punctul Argintăria.
- Golul Mişina, situat in zona localităţii Nistoreşti cu o
suprafaţă de 10 ha, la o altitudine de 1000m pe versant ondulat cu o
pantă medie de 20-25°, cu accesibilitate pe drumuri si amenajări
forestiere din punctul Izvoarele Nărujei.
- Golul Mordanul, situat în perimetrul comunei Nistoreşti, în
suprafaţă de 100 ha, la altitudinea de 1600m, amplasat pe versant
ondulat cu o pantă medie de 15°, cu accesibilitate pe drumuri şi
amenajări forestiere din punctul Mordanu (calamitat).
- Golul Arişoara, din zona montană a comunei Nistoreşti în
suprafaţă de 120 ha, situat la o altitudine de 1500m, amplasat pe
versant ondulat cu pante de 15-20°, cu accesibilitate pe drumuri şi
amenajări forestiere din punctul Zăbăluta.
- Golul Lăcăuţi, amplasat în zona Nistoreşti - Comandău în
suprafaţă de 10 ha, la o altitudine de 1700-1770m, amplasat în pantă cu
denivelări şi ondulaţii între 5 -10°.
- Golul Zburătura, situat în zona montană Tulnici în
suprafaţă de 10 ha, la o altitudine de 1600m, în pantă de 15 - 20°, cu
accesibilitate pe drumuri şi amenajări forestiere din punctul Vârful Nărujei
- Tişiţa.
- Golul Lapoş situat în zona Nereju în suprafaţa de 270 ha,
altitudinea de 1100m, în pantă de 20°, cu accesibilitate pe drumul
amenajat din punctul Lapoş.
- Golul Paişele, amplasat in zona Nistoreşti, în suprafaţa de 5
ha, la o altitudine de 1500m, în pantă de 20°, cu accesibilitate pe
drumuri si amenajări forestiere din punctul Izvoarele Nărujei.
- Golul Buniu, situat în zona montană Tulnici, în suprafaţă de
50 ha, la altitudinea de 1000m, cu suprafaţă ondulată şi în pante de 10
-20°, cu accesibilitate pe drumuri forestiere din punctul Lepşa.
- Golul Clăbuc - Zboina, amplasat în zona montană de
1300m a comunelor Soveja şi Tulnici, cu formaţiuni ondulate şi în pante
între 15-20°, în suprafaţă de 100 ha, cu accesibilitate pe drumuri şi
amenajări forestiere.
 - Golul Goru, amplasat în zona Năruja, în suprafaţă de 250
ha, altitudinea 1700m, cu pante de 20°, acces pe drum forestier din
punctul Zăbala.
- Golul Furu, amplasat în zona Vintileasca - Nereju în
suprafaţă de 250 ha, la altitudinea de 1100m, pe versant ondulat, în
pantă de 5 -10°, acoperit cu pătură erbacee, cu accesibilitate din
punctele Furu şi Zirna Mică, pe drumuri forestiere.
- Golul Cota 1001, amplasat în zona Jariştea - Scânteia, în
suprafaţă de 50 ha, la altitudinea de 1000m, versant în pantă medie de
10 - 20°, acoperit cu pătură erbacee, cu accesibilitate pe drumul
amenajat din punctul satul Scânteia până la releul T.V. de la cota 1001.
- Golul Poiana Stoichi, situat în zona Andreiaşu, în suprafaţă
de 10 ha, la altitudinea de 800m, cu pantă înclinată de 15°, cu
accesibilitate pe drumul comunal Mociaru - Neculele.
- Golul Giurgiu, situat în zona Nereju, în suprafaţă de 300 ha.
la altitudinea de 1600m., în pantă de 15°, cu accesibilitate pe drumul
amenajat din punctul forestier Zăbala.
- Golul Pietrosul, aflat în zona Năruja, în suprafaţă de 60 ha.,
la altitudine de 1300m. în pantă de 15°, cu accesibilitate pe drumul
amenajat din punctul Năruja - Bălosul.
- Golul Verdele, situat în zona Năruja, cu suprafaţa de
1000m., cu pante de 15°, cu acces pe drumul amenajat din punctul Valea
Nărujei.
- Golul Coza, situat pe raza satului Coza, comuna Tulnici, cu
suprafaţă de 150 ha., la altitudinea de 1100m., cu pantă de 20°, cu acces
pe drumuri amenajate din punctul Aluna - Coza.

IV. DEPRESIUNI INTRAMONTANE SI SUBMONTANE

Depresiunea Lepşa, se află la punctul de confluentă a râului

Putna cu pârâul Lepşa. Ea este rezultatul eroziunii laterale intense a
Putnei si a pârâului Lepşa, atât în stadiul actual cât şi în stadiile
anterioare.
Depresiunea Greşu, care s-a format în urma declanşării a
doua porniri de teren: una pe versantul drept al Putnei , alta pe cel stâng,
pe povârnişurile Petrei Albe si Piscul Greşului.
Depresiunea submontană este situată între povârnişurile
estice ale munţilor Vrancei şi dealurile vestice. Ea este compartimentată
în trei sectoare diferite din punct de vedere morfologic.
Sectorul nordic între aliniamentul Tulnici - Neguleşti la sud şi
limita nordică a teritoriului spre nord.
Sectorul central, între Valea Putnei si dealurile Ţipău -Tojanului.
Sectorul sudic, între acestea şi partea de nord şi povârnişul
vestic al culmii subcarpatice longitudinale în abruptul zonei montane.

V. D E A L U R I L E

5.1. DEALURILE ÎNALTE VESTICE

 Sectorul sudic este situat între Valea Putnei şi Valea Şuşiţei. Este
alcătuit din două şiruri de culmi, unul vestic, mai înalt, masiv şi continuu
(Răchitosul Mic - 891m, Dealul Teiuş - 827m, Dealul Frăsinet - 647m) şi
unul mai estic, mai puţin masiv, mai fragmentat, cu altitudinea mai mică
( Dealul Hagiului - 650m, Scaune - 753m., Radului - 759m., Ghergheluş -
851m., Cerdac -760m., Dealul lui Bataraga - Şipotel - 564m.).
Sectorul central, situat între Valea Putnei şi curmătura
Reghiului, este cel mai îngust şi mai scurt, dar mai înalt decât sectorul
nordic. El are o culme deluroasă principală, masivă (culmea Jariştea -
693m., Dealul Ursului, Muntele Răiuţi - 959m.), din care se desfac către
vest alte două : Dealul Porcareţelor (787m.) şi Dealul Hijmei (648m.).
Sectorul sudic: situat între Valea Reghiului şi limita sudică a
judeţului, are o dimensiune mare. Este alcătuit din culmea Ursoaia
(777m) şi dealul Cheia (814m), la nord de Valea Fetigului, iar între
acestea şi Valea Milcovului sunt : Dealul Răchitaş cu aspect de măgură,
Dealul Conacului şi Dealul Gurbăneasa (913m). La est de acest şir sunt
dealuri cu direcţia transversală: Curmătura (709m), Dealul Gorunului
(744m) - situat la nord de Valea Motnăului Mare - precum şi Măgura cu
Făgetul Roşu (915m) spre sud. Între Valea Pârâului Roşcan şi cea a
Pârâului Păcurei sunt culmile Orbu (701m), Dealul Sufleţelului (717m),
Dealul Stâna lui Ghiolpan (845m), Vârful Lacului (827m), Dealul Blajinului (717m).
Depresiunea interdeluroasă - este alcătuită din doua trepte
principale:
-o treapta înaltă, din dealuri, în mare parte transversale faţă
de linia de structură şi văile principale: Şuşiţa, Putna, Milcovul.
-o altă, reprezentată prin depresiuni, poduri, larg dezvoltate
pe Valea Putnei şi Milcovului.
5.2. DEALURILE SUD - ESTICE
La sud de cumpăna apelor, între bazinul Milcovului şi
Râmnei, predomină o serie de culmi prelungi pe direcţia nord - vest - sud
- est a căror altitudine variază între 400 - 700m, din care se desprind
culmi secundare, ce coboară treptat către văile cursurilor de apă (Râmna
şi Râmnic).
5.3. DEALURILE ÎNALTE ESTICE
La nord de Depresiunea Putna - Şuşiţa se află culmea
Usturoiu - Coada Văii Babei (625 - 790m.) şi Dealul Mare (505 - 710m.).
Din aceste culmi, se desprinde către depresiunea interdeluroasă ,
Măgura Odobeşti (996), situată între Valea Putnei şi a Milcovului.
5.4. DEALURILE TUTOVEI
La est de Valea Siretului, teritoriul judeţului Vrancea cuprinde
şi o mică porţiune din extremitatea sudică a Podişului Bîrladului.
5.5. GLACIOSUL SUBCARPATIC
La nord de înşeuarea de la Odobasca, această formă de
relief constituie planul de racordare între câmpia şi dealurile estice, în
timp ce spre sud ia contact cu dealurile sud - est.
Glacisul constituie zona cu eroziuni accentuate până la apariţia la zi ,
pe alocuri, a unor suprafeţe structurale din pietrişuri cimentate.
 VI. CÂMPIA SIRETULUI

Treapta cea mai de jos de pe teritoriul judeţului Vrancea este

Câmpia Siretului. Ea se întinde între glacisul subcarpatic şi râul Siret.
Altitudinea variază între 20 şi 125m, este înclinată de la vest către est şi
de la nord către sud.
Câmpia înaltă, situată între glacios şi o linie ce trece pe la
Mărăşeşti, Vînători şi Tătăranu şi de la est de Ciorăşti, are o altitudine de
70m în nord şi 35m în sud. Câmpia joasă se întinde de la linia Mărăşeşti,
Vînători şi Tătăranu şi de la est de Ciorăşti până la albia Siretului şi are
altitudinea de 30-35m, în partea de nord, şi 20-30m în cea de sud.
Aceasta câmpie are aspectul unei suprafeţe netede, uşor
învăluită datorită prezenţei unor conuri aluvionare, între care câmpia
formează depresiuni locale, cu exces de umiditate (balta Voetin, Lacul
Negru, aria de la est de Căiata, etc.), datorită adâncimii reduse la care se
află stratul de apă. La nord de Valea Şuşiţei, aspectul câmpiei reprezintă
forma unei prisme în trepte ce coboară către lunca Siretului, iar în
apropierea oraşului Adjud, la terasele Siretului se adaugă terasele
Trotuşului.

VII. ZONA SEISMICĂ VRANCEA

Teritoriul judeţului Vrancea corespunde celei mai active

zone seismice din ţara noastră. Distribuţia epicentrelor a permis
determinarea acestei regiuni seismice, care este localizată între
coordonatele geografice de 26°12’ - 27°24’ longitudine estică şi 45°24’ -
46°24’ latitudine nordică.
Răspândirea focarelor cutremurelor pune în evidenţă
existenţa a două zone: una (din care se produc seismele adânci), legată
de curbura arcului carpatic, în care intră depresiunile submontane
precum şi dealurile înalte vestice; cealaltă (din care se produc cutremure
mai puţin adânci) cuprinzând regiunea de câmpie dintre Rîmnicul Sărat,
Mărăşeşti, Tecuci.
Cutremurele de pământ cu epicentrul în regiunea Vrancea au
origine tectonică, fiind provocate de deplasarea blocurilor scoarţei, sau
ale părţii superioare a învelişului, în lungul unor falii formate anterior sau
în lungul unora foarte adânci. Cele mai puternice cutremure (mişcări
seismice) pornesc din zonele adânci. Aşa s-a întâmplat în anii 1940 şi
1977.

VIII. CLIMA

Prin poziţia sa, teritoriul judeţului Vrancea se găseşte la

contactul dintre regiunea cu climă continentală şi regiunea cu climă de
munte. Ca urmare el este cuprins între două tendinţe : tendinţa
continentală, care îşi face simţită efectele în partea estică a lui şi cea
montană, simţită în special în partea lui vestică.
 Dispunerea reliefului in trepte ce coboară către est,
deschide larg spaţiu în primul rând influenţelor est - continentale, dar în
acelaşi timp şi climatului nordic si sudic. Totodată, Carpaţi de Curbură au
funcţia unui adversar natural pentru masele de aer vestic. Influenţa reliefului
este predominantă în traseul izotermelor. Câmpia are o temperatură
medie anuală mai mare de 9°C, iar munţii între 2-6°C. Circulaţia
diferitelor mase de aer, de la o perioadă la alta, determină schimbări
nepericuloase ale stării vremii, tocmai datorită faptului că teritoriul
judeţului este deschis maselor de aer de provenienţă şi cu proprietăţi
diferite, format mare de 400mm.
Relieful determină însă o repartiţie inegală de precipitaţii.
Astfel, în Câmpia Siretului - treapta de relief cea mai joasă - cantitatea de
precipitaţii este mai mică de 600mm, în regiunea dealurilor subcarpatice
nu depăşeşte decât local 800mm, pe când în regiunea montană această
cantitate ajunge până la 1200mm. Intervalul cel mai ploios este mai -
iunie, iar cel mai secetos decembrie - februarie cu prelungiri până în luna
martie. Căderile de precipitaţii în cantităţi mai mari de 30mm în 24 ore
sunt foarte frecvente pe raza judeţului. Cea mai mare cantitate de precipitaţii
- 199.5mm în 24 ore - a fost înregistrată în regiunea depresiunii
interdeluroase Mera. Referitor la căderile de zăpadă şi păstrarea lor pe
sol, în regiunea muntoasă şi în dealurile subcarpatice înalte, acestea
persistă 80 -120 zile, iar pe dealurile Tutovei rămâne între 60-80 zile.
Parametrii meteorologici pentru analiză se compară cu MMA
(media multianuală pe 75 ani).
Faţă de această valoare, temperaturile medii anuale au fost în:
- 1994 de 12,2° C
- 1995 de 10,7° C
- 1996 de 10,0° C
La precipitaţii MMA este de 506,9 l / m.p.
- 1994 au căzut 293,8 l / m.p.
- 1995 au căzut 508,3 l / m.p.
- 1996 au căzut 674,0 l / m.p.
La munte, precipitaţiile au fost mai mari de 800 l / m.p.
Lunile cele mai ploioase sunt mai - iunie, cu prelungiri în iulie, iar cele
mai secetoase decembrie - ianuarie cu prelungire în februarie.
EXTREME Cea mai scăzută temperatură a fost de - 28° C pe
data de 13.01.1985, iar cea mai ridicată de + 38,5° C pe data de
07.07.1988. La precipitaţii, cea mai mare cantitate în 24 ore a fost de
83,7 l / m.p. în 05.10.1992, iar anul cel mai ploios din anii de referinţă a
fost 1976, cu 7410 l/ m.p.
Prima zi de îngheţ pentru zona Focşani este după 20
octombrie, iar ultima zi cu îngheţ 10 aprilie.
Stratul de zăpadă oscilează între 15 - 25 cm.