Universitatea din București

Facultatea de Geografie
Grupa 301

EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR
RURALE DIN ROMÂNIA

Studenți: Ancu Roxana

Apreutesei Andreea-Nicoleta
Avram Emilia
Bărzoi Florentina-Ionela
Brumatu Niculina

București, 2018
Cuprins
1.Introducere .............................................................................................................................. 2
2. Metodologie ........................................................................................................................... 5
3. Rezultatele lucrării ............................................................................................................... 10
3.1 Structura satelor .............................................................................................................. 10
3.1.1 Satele risipite .......................................................................................................... 10
3.1.2 Satele răsfirate ........................................................................................................ 11
3.1.3 Satele de tip adunat ................................................................................................ 12
3.2 Tipul de sat în funcție de unitatea de relief .................................................................... 13
3.2.1 Tipul carpatic ......................................................................................................... 13
3.2.2 Tipul subcarpatic şi de podiş ................................................................................ 14
3.2.3 Tipul de câmpie ...................................................................................................... 15
3.2.4 Tipul litoral ............................................................................................................. 16
3.2.5 Tipul deltaic ............................................................................................................ 17
3.2.6 Tipul coridor dunărean ......................................................................................... 18
3.3 Evoluția satelor ............................................................................................................... 19
3.4 Analiza comparativă a satelor dintr-o anumită regiune de dezvoltare ........................... 22
3.4.1 Date generale............................................................................................................ 22
3.4.2 Analiza comparativă a satelor .................................................................................. 22
4. Concluzii .............................................................................................................................. 32
5.Bibliografie............................................................................................................................ 33

1
1.Introducere
Lucrarea de față abordează tema așezărilor rurale din România, studiind acest aspect din
diferite puncte de vedere considerate relevante.
Alegerea acestei teme a fost motivată de faptul că satele din România reprezintă zonele
în care se păstrează cel mai bine armonia mediului cu natura, fiind ferite în mare parte de
fenomenul antropizării puternice. De asemenea, s-a dorit aflarea anumitor aspecte legate de
răspândirea satelor pe teritoriul României, istoria lor și modul în care elementele naturale
influențează locuirea și activitățile ce asigură supraviețuirea populației.
Scopul lucrării a fost analizarea evoluției așezărilor rurale din România. Pornind în
această direcție lucrările stabilite pentru realizarea scopului propus au fost strâns legate de
partea geografiei umane, atât la nivel global, cât și la nivelul României.
În această lucrare, au fost urmărite următoarele obiective:
a) Structurarea satelor din România, care arată dispunerea în vatră a locuinţelor-
gospodării.
b) Clasificarea tipurilor de sate din România în funcție de unitatea de relief.
c) Conturarea evoluției satelor din România, de la momentul apariției până în prezent.
d) Analizarea comparativă între satele din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia.
Conceptele pe care se bazează lucrarea sunt acelea de: rural, așezare rurală, sat, comună.
Conceptul de „rural” definește ansamblul spațiului în care sunt situate sate sau comune,
raporturile de interdependență create între acestea, colectivitățile umane rezidente și
particularitățile geografice, demografice, ecologice și socio-culturale aferente. Spațiul rural se
caracterizează printr-o densitate redusă de locuințe și populație, activități economice realizate
preponderent în sectorul primar (agricultură, silvicultură, zootehnie), un sentiment puternic de
apartenență al locuitorilor față de comunitate și spațiul de rezidență, o identitate culturală
sătească.
Așezarea rurală este un tip de habitat uman și presupune prezența unor componente de
natură umană și teritorială. Cele trei componente ale acestuia sunt:
1. Vatra, reprezentată de intravilan, aceasta delimitând gospodăriile cu locuințe și construcții
aferente.
2. Moșia (țarina, hotarul) reprezentat de locul de muncă al locuitorilor, terenurile agricole pe
care aceștia își desfășoară activitatea.
3. Populația.
Noţiunea de aşezare rurală este folosită mai mult în lucrări de specialitate, în uzul
general ea corespunzând apelativului sat.

2
 Ca organism teritorial, “satul este o grupare de locuinţe-gospodării foarte diferite ca
mărime, în care trăieşte o comunitate de oameni ce se ocupă în majoritate sau, în multe cazuri,
aproape în totalitate, cu agricultura şi creşterea animalelor.” (Iordan I).
Comuna este o forma superioară de așezare în care se remarcă foarte bine conturarea
unui teritoriu polarizat administrativ de un centru. Este formată din mai multe sate.
La scara timpului istoric, satul reprezintă prima formă de habitat a colectivităţilor
umane, organizată din punct de vedere teritorial, social şi economic. Pierre George defineşte
satul “ca o formă de organizare elementară a societăţii” care răspunde necesităţilor
fundamentale ale omului şi se identifică acţiunii de grup.
În ceea ce privește istoricul cercetărilor asupra așezărilor rurale din România, au fost
studiate multe aspecte ale satului românesc: istorie, toponimie, sociologie și geografie. Lucrări
ce abordează geografic problemele satului apar încă din a doua jumătate a secolului trecut, iar
în primele decenii ale secolului al XX-lea, se conturează o preocupare constantă a geografilor
români în cercetarea spațiului rural. Perioada de început a studiului așezărilor a fost constituită
de realizarea „Dicționarelor județelor țării” la inițiativa Societății Române de Geografie.
Ulterior, în 1905 a apărut în cinci volume „Marele dicționar geografic al României”, întocmit
pe baza dicționarelor județelor în care se regăsesc informații despre fiecare sat al țării. De
asemenea, tot în această perioadă de început, în domeniul studiilor geografice referitoare la
populație și așezări se remarcă cursul lui Simion Mehedinți, „Antropogeografie”. Un impuls al
acestor studii îl dau în această perioadă lucrările lui Emm. De Martonne („La Valachie și
Recherches sur la distribution geographiques de la population en Valachie”-1902). Alți autori
importanți care au avut studii în această categorie a geografiei istorice au fost George Vâlsan
(O fază în popularea Țărilor Românești-1912), Alexandru Ștefulescu (1907), A.P. Arbore
(1920), C.C.Giurăscu.
După perioada de început, în geografia românească începe să se afirme puternic
preocuparea pentru studiul complex al așezărilor rurale, la care au contribuit esențial Vintilă
Mihăilescu, Ion Conea, Ion Șandru.
Concepând așezarea rurală ca un rezultat al colaborării factorilor fizici, sociali și
economici, Vintilă Mihăilescu stabilește pentru teritoriul României trei tipuri de așezări rurale:
satul risipit (din zona montană, cu gospodării ale crescătorilor de animale), satul răsfirat (sau
de pădure, specific regiunilor de coline, cu funcționalitate mixtă) și satul adunat (sau de stepă,
specific regiunilor unde predomină agricultura-cultura plantelor și creșterea animalelor).

3
 Ion Conea relevă caracterele geografice ale satului românesc după așezare, formă și
structură. O contribuție remarcabilă o are prof. Ion Șandru prin prelegerile asupra satului
românesc ținute la Debrecen (1967).
Pentru prima dată apare un studiu de sinteză privind “Geografia satului românesc”
elaborat de V. Cucu, I. Băcănaru.
O contribuție deosebită o constituie începuturile de cercetare asupra originii și formelor
de evoluție a așezărilor umane. În acest context se amintesc studiile lui I. Popovici (1982)
privind așezările temporare din România, V. Cucu și C. Isbășoiu (1983)-locuințe și forme de
așezări în peisajul geografic românesc, I. Băcănaru și V.Cucu (1972), populația- “veriga de
legătură” între componentele de bază ale satului.
Evoluția, structura și dinamica populației, apoi structura pe categorii de mărime a
așezărilor rurale, au stat în cadrul atenției pentru alte studii cu caracter geografic elaborate la
nivel național, remarcându-se contribuțiile lui I.Șandru, V.Cucu, V. Tufescu, Al. Ungureanu,
Dragoș Bugă, G. Erdeli.
Dintre studiile de sinteză asupra așezărilor rurale se remarcă contribuțiile lui Claudiu
Giurcăneanu ( 1988, „Populația și așezările din Carpați ”), V.Cucu (1986, “Așezările rurale în
Carpații Românești”), P. Poghirc (1985, “Câteva considerații privind raporturile dintre natură
și om în Carpații Orientali”). Pentru Subcarpați se remarcă studiul “Așezările rurale din
Subcarpații românești” realizat de V. Cucu. Melinda Cândea și Daniela Nancu.
Tematica rurală a constituit subiectul a numeroase teze de doctorat cum sunt: “Populația
și așezările din Carpați” (1988) de Claudiu Giurcăneanu, “Așezările rurale din Moldova” (1984)
de P. Poghirc, “Studiu geografic asupra așezărilor rurale din Dobrogea” (1986) a cercetătorului
F. Bordânc, “Geografia populației și așezările omenești din Podișul Mehedinți” (1991) de G.
Erdeli și “Populația și așezările omenești din ariile depresionare ale Carpaților Meridionali”
(1992) de Melinda Cândea.
În prezent, în problematica satului românesc se deschid noi perspective: actualitatea
economică a satului, noua redistribuire a forței de muncă, aspecte de sociologie rurală.

4
2. Metodologie
În realizarea acestei lucrări asupra așezărilor rurale din România am urmat o serie de
etape specifice cercetării geografice cum sunt: cercetarea materialului cartografic și bibliografic
într-o primă etapă, urmată de etapa de redactare și de sistematizare a materialelor.
În parcurgerea etapelor de cercetare s-au respectat principiile metodologice ale
geografiei: principiul extensiunii spațiale (niciun fenomen geografic nu poate fi analizat în afara
unui teritoriu dat), principiul cauzalității (orice fenomen are o cauză) și principiul integrării
geografice (raportarea părții la întreg, urmărind rolul pe care îl joacă fiecare element în cadrul
acestuia).
În etapa de documentare bibliografică s-au consultat lucrări din domeniul geografiei
umane, urmărindu-se explicarea unor fenomene existente la nivelul așezărilor rurale din
România. De exemplu, informațiile calitative cât și cele cantitative au fost preluate din lucrări
specifice precum lucrările lui V. Cucu (1995), G.Erdeli (2007), I. Iordan (2006) (2000) privind
structura, tipul și evoluția așezărilor rurale și C-tin Vert privind conceptele folosite pentru
descrierea așezărilor rurale. De asemenea, s-a apelat la “Studiul privind stadiul actual al
dcezvoltării rurale şi al agriculturii în regiunea Sud Muntenia și scenarii de dezvoltare în
perioada 2014-2020” elaborat de către SC ACZ Consulting SRL.
În reprezentarea grafică a unor date s-au utilizat softuri specializate ca Arc Gis,
Microsoft Excel. Utilizarea metodei cartografice a avut ca scop principal evidenţierea
fenomenelor din teritoriu şi reflectarea concentrării şi dispersiei acestora în anumite areale.
Metoda observației și cea a analizei au fost folosite pentru a prelucra datele preluate din
diversele surse (surse bibliografice, date vectoriale, date raster). Datele vectoriale au fost
reprezentate de întocmirea unor harți în programul Arc Gis, iar datele raster au fost reprezentate
de imaginile satelitare preluate din Google Maps. Prin toate acestea am surprins fenomenul de
răspândire a așezărilor umane pe teritoriul României. De asemenea, a fost utilizată o bază de
date online (http://statistici.insse.ro/shop/?lang=ro) pentru prelucrarea unor date privind
evoluția satelor din România.
Zona de studiu din cadrul acestui proiect îl reprezintă întregul teritoriu al României,
analizându-se așezările rurale din cadrul acestuia. Spaţiul României este desfăşurat latitudinal
între 43°37'06'' lat. N (oraşul Zimnicea, din sud) și 48°15'06'' lat.N (satul Horodiştea, judeţul
Botoşani, din nord), iar longitudinal între 20° 15´ 44´´ long. E (Beba Veche, din est) și 29° 41´
24´´ long. E (Sulina, din est).

5
 Fig. 1 Coordonatele matematice ale României
(https://www.mapsofworld.com/lat_long/romania-lat-long.html)
De asemenea, România este localizată în sud-estul Europei Centrale, deținând o poziție
de tranziție atât către răsăritul, cât şi apusul Europei și la interferența dintre Europa peninsulară
balcanică şi Europa continentală.
Limite/vecini:
➢ N: incluzând și porțiunea din est, pe o distanţă statală de 649,4 km se învecinează cu
Ucraina. Din totalul graniţei cu Ucraina, 273,8 km constituie graniţă terestră, 343,9 km
graniţă fluvială şi 31,7 km graniţă maritimă (în est).
➢ E-se învecinează cu Republica Moldova printr-o graniţa fluvială (pe râul Prut), pe o
distanţă de 681,3 km, iar pe o porţiune redusă în continuarea graniţei pe Prut şi până la
Canalul Musuna aflat la vest de braţul Chilia se învecinează cu Ucraina. De asemenea,
Marea Neagră reprezintă unul dintre vecinii din est, granița având o lungime de 193,5
km.
➢ S: graniţa cu Bulgaria se desfăşoară pe o lungime de 631,3 km, prioritar fluvială (470
km), terestră (139,1 km) şi maritimă (22,2 km).

6
 ➢ V: graniţa cu Serbia – Muntenegru se desfăşoară pe o lungime de 545,5 Km, respectiv
289,6 km graniţă fluvială şi 256,8 km graniţă terestră. Graniţa cu Ungaria se desfăşoară
pe o lungime de 448,0 km, din care 415,9 km graniţă terestră şi 32,1 km graniţă fluvială.
Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate,
complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția
aproximativ egală a principalelor unități de relief (35% munți, 35% dealuri și podișuri și 30%
câmpii) și gruparea reliefului.

Fig.2 Relieful României (date vectoriale prelucrate în ArcGis)

Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de
poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter
temperat continental cu nuanțe de tranziție. Relieful țării are un rol esențial în delimitarea
zonelor și etajelor climatice. Munții Carpați formează o barieră care separă climatele
continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic și adriatic.

7
 Fig.3 Clima României (http://www.profudegeogra.eu/harta-climatica-a-romaniei/)
România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape
subterane, ape marine. Particulariltățile hidrografice și hidrologice ale României sunt
determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental
și de prezența arcului carpatic. Apele curgătoare izvorăsc, în cea mai mare parte, din coroana
centrală a Carpaților și sunt colectate, aproape în totalitate, de Dunăre.

Fig. 4 Hidrografia României (date vectoriale prelucrate în ArcGis)

8
 Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă, dar și
în funcție de altitudine. Vegetaţia României este pe cât de variată pe atât de bogată în specii. În
cadrul acesteia se deosebesc trei zone mari de vegetaţie: zona stepelor, zona pădurilor şi zona
alpină.

Fig. 5 Vegetația României

(http://geografilia.blogspot.com/2015/07/harti-fizico-geografice-romania-clima.html)

9
3. Rezultatele lucrării
Aşezarea rurală, satul, constituie cea mai veche formă de locuire şi componentă a
peisajului geografic românesc. Din Antichitate şi până în zilele noastre, satul reprezintă prin
însuşiri şi activităţi variate, aşezarea umană dominantă.
Satul a contribuit din plin la îmbogăţirea continuă a tradiţiilor şi patrimoniului
civilizaţiei noastre. Populaţia satelor româneşti moşteneşte o bogată cultură materială şi
spirituală, acumulând de-a lungul secolelor, experienţă şi deprinderi în cele mai diverse domenii
de activitate.

3.1 Structura satelor

Aşezările rurale întruchipează, înainte de toate, eforturile seculare ale populaţiei de a
cuceri şi popula spaţiul geografic, conlucrarea multimilenară dintre factorii social-economici,
naturali, istorici şi demografici. Ele sintetizează trăsăturile fundamentale ale peisajului
geografic şi se disting, în ansamblul acestuia, printr-un complex de însuşiri.
Caracteristicile reliefului, gradul de fragmentare pe verticală şi pe orizontală,
alături de activităţile economice dominante, specifice, au imprimat satelor o anumită
textură (dată de modul de organizare a reţelei stradale) şi o anumită structură (dată de modul
de grupare a gospodăriilor în vatra satelor). S-au conturat, astfel, tipuri caracteristice de sate:
risipite, răsfirate, adunate.
3.1.1 Satele risipite, numite şi sate împrăştiate (V. Mihăilescu), sate diseminate sau sate cu
case izolate (R. Vuia), constituie aşezările rurale cele mai simple, născute din simţul practic
deosebit al omului de la munte şi puterea sa de intuiţie şi de adaptare perfectă la mediul natural
caracteristic, cu un numit potenţial economic.
Acest tip de sate sunt caracteristice zonelor montane. Suprafaţa satelor risipite este,
de obicei, foarte mare, în numeroase cazuri vatra satului suprapunându-se în totalitate
moşiei. Alteori, gospodăriile sunt grupate în „cătune” izolate pe micile platforme sau pe
versanţii domoli. Comunicaţia între gospodăriile satului (ce pot fi distanţate între ele de la 100
la 2000 m) sau cu satele vecine este asigurată de o reţea de poteci; rareori se întâlnesc uliţe
scurte şi neorganizate, mai ales în sectoarele cu crânguri.
Satele risipite pot urca în altitudine cu sălaşe, odăi, colibe, stâne etc., ce pun în valoare
păşunile şi fâneţele montane.
Frecvenţa cea mai mare a acestui tip este înregistrată în Munţii Apuseni, în Munţii
Poiana Ruscă, în Munţii Banatului, în Obcinele Bucovinei, fiind dominate de categoria sate
„foarte mici“.

10
 Fig. 6 Avram Iancu (sat-reședință comună, jud. Alba, situat în Munții Bihor)-
structură risipită (Iordan I, 2006)
3.1.2 Satele răsfirate constituie, din punct de vedere structural, un tip de tranziţie de la risipire
excesivă la cel adunat - în cadrul căruia se observă o tendinţă evidentă de separare a vetrei
de moşie. Satul răsfirat este mai puţin influenţat, în modul de organizare interioară, de relief şi
mai mult de ocupaţia locuitorilor. Este rezultatul unei economii diversificate, unde
îndeletnicirile specifice câmpiei se îmbină cu cele ale muntelui, iar gospodăriile distanţate între
ele prin terenuri cultivate şi fâneţe prezintă o împrăştiere mult mai redusă faţă de satele risipite.
Creşterea, extensiunea satului se face prin construcţii noi plasate periferic, către margini.
Ca urmare, sporul de populaţie contribuie la extinderea suprafeţei satului pe axe radiare,
tentaculare şi generează forme variate de vatră. Satul răsfirat apare ca o formă veche de
organizare cu caracter agropastoral, relativ bine închegat, străbătut de uliţe înguste şi, de
regulă, întortocheate, fără vreo ordine.
Acest tip de sat se întâlnește în Subcarpați, în regiunile colinare străbătute de văi mari și mici.

Fig.7 Jariștea(sat-reședință comună, jud. Vrancea)-structură răsfirată

11
3.1.3 Satele de tip adunat, cu vetre bine delimitate, cu locuinţe şi anexe strâns grupate, cu curţi
şi grădini nu prea extinse, sunt specifice câmpiilor şi marilor depresiuni intramontane.
Tendinţa de grupare, de adunare a gospodăriilor între limitele unor vetre bine
conturate, detaşându-se net de teritoriul moşiei, apare în mod obişnuit în câmpie, dar şi în
partea joasă a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare. Satele adunate
caracterizează, în general, zonele cu o economie agricolă intensivă, de cultura cerealelor şi
fragmentare redusă a reliefului, fiind adesea lipsite de vegetaţie interioară.
Fenomenul de adunare a gospodăriilor a fost fie spontan, din nevoia de a economisi
spaţiul agricol, fie dirijat, prin acţiunea de populare a unor regiuni. Spre exemplu, în Câmpia
de Vest forma satelor este una adunată, deoarece majoritatea satelor de aici au rezultat prin
acțiunea de populare a unor regiuni, ca de exemplu foste mlaștini desecate, lunci apărate de
inundații prin diguri. Gradul de îndesire a gospodăriilor este direct proporţională cu vechimea
şi puterea economică a satelor.

Fig.8 Salcia
(sat-reședință comună, jud. Mehedinți, situat în câmpia Olteniei)-structură adunată

12
3.2 Tipul de sat în funcție de unitatea de relief
După criteriul favorabilităţii şi funcţionalităţii cadrului fizico-geografic, însuşirilor şi
structurilor lui, pe teritoriul României se disting următoarele tipuri majore de aşezări rurale:
1. tipul carpatic;
2. tipul subcarpatic şi de podiş;
3. tipul de câmpie;
4. tipul deltaic;
5. tipul litoral;
6. tipul coridor dunărean.
3.2.1 Tipul carpatic
Zona muntoasă, desfăşurată de la curba de nivel de 800 m în sus, nu îndeplineşte o
funcţie umană proporţională cu extensiunea sa spaţială - 29% din suprafaţa ţării - şi nici pe
măsura resurselor naturale; grupează doar 1,9% din numărul aşezărilor, în care se
concentrează abia 1,2% din populaţia totală a ţării.
În aria carpatică întâlnim o primă grupă de aşezări amplasate în special în depresiuni,
pe culoare de vale, asemănătoare cu cea din dealuri (pe interfluvii şi pe fundul văilor cu terase
sau în lărgiri de bazin de la poala munţilor). Pe culmile de peste 1.400 m predomină aşezările
temporare.
Satele montane de înălţime se asociază în arii mai largi în nordul Carpaţilor
Orientali (se remarcă ţinutul Dornelor cu sate situate la 800 – 1.300 m, satul Moldova – Suliţa
la 1.360 m) şi în partea centrală şi sudică a Munţilor Apuseni, cei mai populaţi munţi din
coroana carpatică. Concentrarea mai mare a aşezărilor omeneşti în aceşti munţi are o temeinică
bază geografică: sunt în general mai accesibili, flancaţi de largi depresiuni cu posibilităţi mai
mari de cultivare a pământului şi de creştere a animalelor, au pe culmi platforme întinse şi uşor
ondulate cu pajişti care au putut fi uşor transformate în ogoare. Se leagă de zonele vecine
printr-o reţea mai densă de drumuri mai uşor accesibile, posedă păduri şi resurse. Aria de
distribuire teritorială a satelor din Apuseni se desfăşoară intensiv la altitudinile de 600 – 1.100
m se diminuează între 1.200 – 1.400m, dar urcă până la 1.600 m (satele Petreasa şi Tomnatic
fiind amplasate la altitudinile cele mai mari din Carpaţii româneşti).

13
 Fig.9 Petreasa-județul Bihor (Google Maps)
3.2.2 Tipul subcarpatic şi de podiş
Mărginind latura externă a coroanei carpatice, treapta deluroasă pericarpatică,
Subcarpaţii şi Dealurile Vestice, realizează trecerea gradată de la specificul montan al
Carpaţilor la cel de podiş, piemont sau câmpie, constituind un compartiment deosebit de
important şi original al pământului românesc, din punct de vedere fizico-geografic, uman şi
istoric.
Subcarpaţii, ce reprezintă 6,9% din suprafaţa ţării, concentrează aproape 13% din
populaţia rurală şi 5% din cea urbană a României, constituie una dintre unităţile fizico-
geografice foarte bine populate, cu un fond demografic deosebit de viguros.
Cele mai multe aşezări se concentrează în Subcarpaţii Curburii (Buzăului şi Vrancei
- 75-80% din numărul total al satelor), caracterizaţi printr-un profil economic predominant
agricol şi absenţa totală a vieţii urbane. Datorită acestui fapt, plecările cu caracter definitiv ale
forţei de muncă spre centre urbane situate în ariile geografice învecinate (Ploieşti, Buzău,
Râmnicu Sărat Focşani, Oneşti şi chiar oraşele de pe bordura internă a Carpaţilor de Curbură
sau cele din Subcarpaţii Prahovei) ating valori ridicate, transformând Subcarpaţii Buzăului şi
Vrancei într-o “adevărată zonă exportatoare” de populaţie activă. Acest fapt explică, pe lângă
restricţiile impuse de condiţiile naturale (relief şi vegetaţie), ponderea ridicată (50%) a satelor

14
mici (250-500 loc.) şi foarte mici (sub 100 loc.; Arbănaşi – 23 loc., Brădeanca – 44 loc.,
Lungeşti – 48 loc. etc).

Fig.10 Starchiojd-jud. Prahova (Subcarpații Curburii)-(Google Maps)

3.2.3 Tipul de câmpie

Câmpiei joase sub 200 m îi revin 43,1% din totalul aşezărilor rurale. Dacă asociem
câmpiei propriu-zise şi câmpia piemontană înaltă (piemonturile şi podişurile aflate între 200 –
400 m) obţinem aria cea mai intens populată - aproximativ 78,1% din numărul aşezărilor şi
83,7% din populaţia rurală.
Caracterul agro-cerealier dă nota dominantă în specializarea economică a
câmpiilor, al căror sol fertil asigură, în condiţii climatice normale, venituri mari şi stabile
populaţiei rurale.
În zona de câmpie şi nu numai aici, atrag atenţia văile râurilor care, oricât de
neînsemnate ar părea, reprezintă ariile principale de organizare a vetrelor satelor. Aşezările din
lungul văilor ocupă, de regulă, terasa joasă ori grindurile neinundabile. Povârnişurile sunt în
general evitate. O “preferinţă” deosebită este acordată drumurilor principale. Văile râurilor sunt
mai puţin preferate atunci când pânza freatică este la mică adâncime, cum este în Câmpia de
Vest sau în ariile de subsidenţă din Câmpia Română (Argeş – Siretul Inferior).

15
 Fig.11 Comana-jud.Giurgiu (Google Maps)

3.2.4 Tipul litoral

Aşezările de tip “litoral” se diferenţiază în primul rând prin funcţiile specifice şi modul
de organizare a spaţiului. În această categorie intră aşezările începând din zona lacului Razim
până la Vama Veche, în care componenta de bază o constituie agricultura cerealieră şi
zootehnică (în special piscicultura) urmată de turism (axat pe obiective istorice şi
valorificarea condiţiilor naturale).
Pe litoralul sud – dobrogean se disting localităţile Agigea, Costineşti, 2 Mai, Tuzla.
Funcţiile au determinat, în timp, modificări de “vetre” orientându-le în general spre
grupări compacte.

16
 Fig.12 Sarichioi-jud.Tulcea (Google Maps)
3.2.5 Tipul deltaic
Tipul deltaic este determinat în principal de întinderile de ape. Satele sunt astfel
desfăşurate în spaţii limitate, definite de poziţia grindurilor fluviatile sau maritime.
Ca urmare a tuturor transformărilor, tabloul aşezărilor omeneşti din Delta Dunării în
primele decenii ale secolului nostru era următorul: un lanţ de aşezări pe axul deltei reprezentând
adevărata coloană vertebrală a acesteia; aşezările de pe celelalte braţe; aşezările de pe marile
grinduri. Aceste aşezări aveau o funcţie predominant agro-piscicolă. Dezvoltarea cea mai activă
se înregistrează pe axa Sulina în noile aşezări apărute odată cu canalul. Aceasta se datorează şi
dezvoltării oraşului Tulcea, ca principal centru polarizator. În jurul oraşului Tulcea s-au
dezvoltat câteva aşezări suburbane (Tudor Vladimirescu, Pătlăgeanca, Sălceni). Continuă
dezvoltarea aşezărilor de pe axa Sulina (Ilgani, Maliuc, Vulturu, Gorgova, Crişan, Sulina). Se
dezvoltă, de asemenea, aşezările de pe rama dobrogeană a Deltei (Nufăru, Victoria, Bălteni,
Mahmudia, Murighiol, Dunavăţu de Sus). În acelaşi timp se observă restrângerea unor sate
(Svistoca, C.A. Rosetti, Letea, Periprava, Tatanir, Pardina) şi dispariţia altora (Uzlina, Ivancea,
Ierenciuc, Duna).

17
 Fig.13 Maliuc-jud.Tulcea (Google Maps)

3.2.6 Tipul coridor dunărean

Se disting în peisajul rural al României şi aşezări de tip dunărean considerate a fi cele
din lungul Dunării, atât cele din defileu cât şi cele din bălţile Ialomiţa şi Brăila.

Fig.14 Făcăeni-jud.Ialomița (Google Maps)

18
3.3 Evoluția satelor
Satul s-a transformat în timp din localitate unifuncţională, de importanţă locală,
preponderent agricolă, caracterizată prin imobilism, stagnare, în aşezare cu caracter
multifuncţional, integrată din ce în ce mai organic în teritoriu.
Satul românesc a reprezentat „firul” continuităţii poporului român pe teritoriul
carpato-dunărean, o formă de adaptare la mediul geografic, la împrejurările vitrege prin care
a trecut (invazii în decurs de un mileniu, bătălii, incursiuni de jaf) etc.
➢ Primele aşezări rurale menţionate documentar sunt satele daco-romane, cunoscute sub
denumirea de pagi şi vici, cu o populaţie ce practica agricultura, iar uneori şi mineritul.
➢ Henri H. Stahl apreciază că vechile sate româneşti, din evul mediu timpuriu, erau sate
devălmaşe ale obştii ţărăneşti, care s-au transformat ulterior în sate răzăşeşti specifice
Moldovei şi sate moşneneşti în Ţara Românească, ambele sate de ţărani liberi.
➢ În perioada de înflorire a feudalismului, prin iobăgirea ţăranilor liberi în urma
deposedării lor de pământ, apar satele de clăcaşi, ce aparţineau, de regulă, mănăstirilor
sau boierilor. Două topice de mare răspândire în lumea satelor, şi anume: selişti (silişti
sau sălişti) şi slobozii, marchează o etapă de mari frământări în evoluţia aşezărilor rurale
din România.
➢ Seliştile sunt menţionate în documente cu două înţelesuri: fie de vatră de sat părăsit,
pustiit (cel mai frecvent) din diferite motive, care ulterior a fost, în general, refăcut pe
aceeaşi vatră; fie de loc cu grădini şi mici ogoare în jurul satului (mai rar).
➢ Sloboziile apar încă din secolul XV, cu o accentuare a fenomenului în secolele
următoare, şi reprezintă sate noi, create de mănăstiri şi nobili din locuitori „adunaţi” de
prin alte locuri, care beneficiază de unele libertăţi, fiind slobozi de bir şi de taxe o
anumită perioadă de timp.
Adesea, satele au fost întemeiate în urma deplasării populaţiei din satele preexistente spre
alte localizări, din anumite motive. În acest sens amintim: „roirile”, „emigrările” populaţiei
româneşti (ungureni) din interiorul arcului carpatic spre sud şi est, transhumanţa oierilor
ardeleni, deplasările în grup ale populaţiei din motive politico-sociale etc.
➢ Satele roite. Roirea, un fenomen popular spontan, declanşat de creşterea populaţiei peste
limitele capacităţii de absorbţie a vetrei satului şi efectuat în vederea căutării de noi
ogoare, păşuni sau fâneţe - care generează noi sate în cadrul vechilor hotare de sat – s-a
bucurat de o atenţie deosebită în literatura sociologică (D. Gusti, H. H. Stahl), istorică
(N. Iorga, C. C. Giurescu) şi geografică (S. Mehedinţi, G. Vâlsan, V. Mihăilescu).

19
 O importanţă deosebită în dezvoltarea reţelei de aşezări rurale l-au avut curenţii de populaţie,
mai ales cele ale populaţiei româneşti din Transilvania, care au întemeiat numeroase sate în
spaţiul extracarpatic, cu nume folosind determinativul de „Ungureni”. Prin emigrarea
ungurenilor de pe versanţii nordici ai Carpaţilor Meridionali sau format, mai ales în zona
subcarpatică, adevărate sate dublete „de Ungureni” şi „de Pământeni”, satele de ungureni fiind
sate de colonizare liberă: Berevoieşti Ungureni, Măneciu Ungureni, Albeşti Ungureni, Tismana
Ungureni, Bădeni Ungureni etc. (Mara Popp, 1943).
Alte sate, tot de colonizare liberă, s-au format prin deplasările în grup ale populaţiei din
motive politico-sociale, cum sunt satele înfiinţate de bănăţeni în Oltenia, în sec. XIV–XV
(Almăjel, Cireşeni), sau cele înfiinţate de olteni în Banat, în sec. XVIII (Stinăpari, Cărbunari
etc.). Tot în această categorie intră satele formate în urma procesului de transhumanţă a oierilor
din Transilvania în Muntenia (Daia, Lisa, Ciopeea), în Dobrogea (Sibioara, Săcele, Galeşu,
Făgăraşu Nou), în lunca Dunării (Olteni, Mârleanu) etc.
➢ Dezvoltarea agriculturii în Câmpia Română şi Câmpia Moldovei, după 1829 (odată cu
liberalizarea comerţului pe Dunăre şi desfiinţarea monopolului turcesc), dezvoltarea
industriei extractive în anumite areale, a industriei forestiere în zona carpatică,
împroprietăririle din 1864, 1921, 1945, amenajarea unor căi de comunicaţie în zonele
mai izolate au dus la crearea unor sate noi, recunoscute după forma şi textura regulată în
general.
➢ După cel de-al doilea război mondial, satul românesc a cunoscut o serie de transformări
profunde, cu implicaţii adânci în modul de viaţă al ţăranului român. Regimul comunist a
urmărit cooperativizarea şi industrializarea agriculturii, însă a aplicat colectivizarea
forţată, care a rupt gospodăriile ţărăneşti de pământ şi de dreptul de proprietate asupra
bunurilor. A urmat politica de "sistematizare rurală", care a constrâns satele şi comunele
la subdezvoltare. Potrivit datelor furnizate de specialiştii de la institutele de cercetare şi
proiectare, rezultă că la mijlocul anilor '80, exista un plan de desfiinţare a aproximativ
7.000 - 8.000 de sate.
Rezultatul acestor politici a fost exodul masiv al locuitorilor din mediul rural, în special a
tinerilor, către oraşele în curs de industrializare. Pe acest fond, satul românesc a intrat în criză,
numeroase gospodării au rămas în stare de abandon şi degradare, iar populaţia rurală, supusă
unui proces de îmbătrânire, a scăzut considerabil.

20
 Evoluția numărului satelor din România
13150

Numărul total de sate din România

13100

13050

13000

12950

12900

12850

Anul 2004
Anul 1990
Anul 1991
Anul 1992
Anul 1993
Anul 1994
Anul 1995
Anul 1996
Anul 1997
Anul 1998
Anul 1999
Anul 2000
Anul 2001
Anul 2002
Anul 2003

Anul 2005
Anul 2006
Anul 2007
Anul 2008
Anul 2009
Anul 2010
Anul 2011
Anul 2012
Anul 2013
Anul 2014
Anul 2015
Anul 2016
Anul 2017
Fig.15 Evoluția satelor din 1990 până în prezent

Unul dintre obiectivele stabilite de Programul de Guvernare al PSD din perioada 2000-
2004 era organizarea ca oraşe a unui număr important de comune. Din cauza acestei dorințe de
urbanizare, numeroase sate au fost unite pentru a forma comune, în anul 2004 înregistrându-se
o scădere semnificativă a numărului de sate din România.

21
3.4 Analiza comparativă a satelor dintr-o anumită regiune de dezvoltare
3.4.1 Date generale
Regiunea Sud Muntenia are o suprafață relativ întinsă, de 34.453 km2, fiind a treia
regiune ca mărime din România și este compusă din județele: Argeș, Călărași, Dâmbovița,
Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Fig.16 Regiunile de dezvoltare ale României(http://www.finantare.ro/gratian-mihailescu-

regionalizarea-din-perspectiva-comisiei-europene-nu-e-posibila.html)
Cele 7 județe componente au, la rândul lor, profiluri diferite, făcându-se în special
diferența dintre zona nordică a regiunii (care cuprinde județele Argeș, Dâmbovița și
Prahova), o zonă cu relief montan, cu un profil urban mai accentuat și mai dezvoltată din
punct de vedere economico-social, și zona sudică (județele Teleorman, Giurgiu, Călărași și
Ialomița), de câmpie și predominant rurală.
Regiunea Sud Muntenia, din punct de vedere al mediului rural, are în componență 519
comune şi 2.019 sate.
3.4.2 Analiza comparativă a satelor
3.4.2.1 Relieful și clima
a) Relieful
În partea de nord, regiunea Sud Muntenia se învecinează cu regiunea Centru, de-a lungul
Munților Făgăraş, Piatra Craiului, Bucegi. În partea de nord est, limita este una de tip
administrativ, învecinându-se cu regiunea Sud Est (județele Buzău şi Brăila), la sud de râul
Buzău. În partea de est şi sud, limita este dată de cursul Dunării. Limita vestică este tot de tip

22
administrativ, învecinându-se cu regiunea Sud Vest Oltenia (județele Vâlcea şi Olt) şi este dată
de cursurile râurilor Topolog, Vedea, Cotmeana. În centrul regiunii se află regiunea Bucureşti-
Ilfov.

Fig. 17 Relieful regiunii de dezvoltare sud-Muntenia

(http://ris.org.rs/istoria-judetelor-si-regiunilor-din-romania/)
Relieful regiunii Sud Muntenia este caracterizat de o mare diversitate. În ceea ce privește
diferența de altitudine înregistrată între zonele ce o compun, diferență ce ajunge până la 2.400
metri, se poate considera că este repartizată proporțional, coborând în trepte de la nord la sud,
de la crestele Munților Făgăraș și Bucegi și ajungând până în Lunca Dunării.
Altitudinea medie a principalelor localități din regiune este de circa 500 m, dar există
mari diferențe între localitățile din nord, care au altitudini mari (Azuga 930 m, Sinaia 880 m) și
cele din sud cu altitudini de 30 m față de nivelul mării.
b) Clima
Dispunerea în trepte a reliefului conduce la apariția următoarelor tipuri de climă la
nivelul regiunii Sud Muntenia: climatul de munte, climatul de deal, climatul de câmpie.
Temperatura medie anuală a fost de 10,22oC, caracterizată printr-o minimă de –22,9oC
înregistrată în luna martie 2011 la Vf. Omu (jud. Prahova) și o maximă de 36,5oC înregistrată
în luna iulie 2011 la Turnu Măgurele (jud. Teleorman).
Vânturile puternice bat tot timpul anului, dominante fiind cele de nord-vest şi est.
Climatul de deal este influențat de prezența unor fenomene de întrepătrundere a elementelor
climatice atât dinspre munte, cât şi dinspre câmpie.
23
 Fig.18 Temperaturi medii la nivelul anului 2011 în regiunea Sud Muntenia
(Programul Operațional Regional sud-Muntenia)
În ceea ce privește nivelului de precipitații medii anuale, la nivelul anului 2011, valorile
cele mai ridicate ale acestui indicator se înregistrau în județele din nordul regiunii (Prahova,
Argeș și Dâmbovița), iar cele mai scăzute în județul Ialomița. Acest aspect derivă în principal
din dispunerea reliefului la nivel regional, precipitațiile înregistrând valori mai ridicate în zona
montană și deluroasă.

Fig.19 Precipitații medii la nivelul anului 2011 în regiunea sud-Muntenia

(Programul Operațional Regional sud-Muntenia)

24
3.4.2.2 Date administrative
Mediul rural al regiunii Sud Muntenia era alcătuit, din punct de vedere administrativ, în
anul 2005, din 517 comune care aveau în componența lor 2.018 sate, iar în anul 2011 din 519
comune și 2.019 sate.
Spre deosebire de suprafețele administrative urbane, mediul rural cuprinde zone al căror
cadru natural impune anumite restricții și determină profilul ocupațional al locuitorilor. Spre
exemplu, în zona nordică a regiunii, județele Argeș, Prahova și Dâmbovița, suprafața
administrativă rurală cuprinde zonele montane înalte, aproape integral nepopulate, sau în care
s-au dezvoltat sate răsfirate, mici, și cu o populație scăzută. Densitatea numărului de sate scade
de asemenea și în zonele de câmpie, defavorizate de gradul ridicat de ruralitate, practicarea unei
agriculturi de subzistență cu productivitate scăzută, de lipsa sistemelor de infrastructură care să
ușureze comunicarea cu zonele urbane sau cu un profil economic mai diversificat. Este cazul
județelor Giurgiu, Călărași, Teleorman și Ialomița.
3.4.2.2.1 Numărul de comune și sate și ponderea acestora la nivel regional și județe
componente
Potrivit datelor statistice de la sfârșitul anului 2011, în regiunea Sud Muntenia erau 519
comune care reprezentau 18,14% din numărul total al acestora la nivel național și 2.019 sate,
adică 15,58% din numărul total la nivel național. La nivelul regiunii Sud Muntenia, cele mai
multe comune erau în județele Argeș (95) și Teleorman (92), iar cele mai puține în județele
Călărași (50) și Giurgiu (51).
Județele Călărași, Giurgiu și Ialomița aveau cel mai mic număr de comune. Pe de o
parte, din punct de vedere administrativ județele au și cel mai mic număr de sate, însă gruparea
administrativă a fost posibilă și datorită reliefului de câmpie permisiv din zonă.
Județ 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Argeș 95 95 95 95 95 95 95
Călărași 49 50 50 50 50 50 50
Dâmbovița 82 82 82 82 82 82 82
Giurgiu 51 51 51 51 51 51 51
Ialomița 58 59 59 59 59 59 59
Prahova 90 90 90 90 90 90 90
Teleorman 92 92 92 92 92 92 92
TOTAL 517 519 519 519 519 519 519
regiune
Tabel nr. 1 Numărul de comune în regiunea Sud Muntenia, pe județe, în perioada 2005-2011
(Prelucrat după Programul Operațional Regional Sud Muntenia)
În perioada analizată se remarcă la nivelul anului 2006 creșterea numărului de comune
în județele Călărași și Ialomița, prin schimbarea componenței de sate a comunelor deja existente

25
și reorganizarea acestora, pe criterii ce țin de interfuncționalitatea localităților, de infrastructura
de legătură și de distanța dintre satele componente.
Județul din regiunea Sud Muntenia cu cel mai mare număr mediu de sate la o comună
era Argeș. Unul din factorii determinanți este relieful montan, care nu permite dezvoltarea
comunităților rurale întinse, ci sub formă de numeroase sate de dimensiuni mici.
Județ 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Argeș 576 576 576 576 576 576 576
Călărași 160 160 160 160 160 160 160
Dâmbovița 353 353 353 353 353 353 353
Giurgiu 166 167 167 167 167 167 167
Ialomița 127 127 127 127 127 127 127
Prahova 405 405 405 405 405 405 405
Teleorman 231 231 231 231 231 231 231
TOTAL 2018 2019 2019 2019 2019 2019 2019
regiune
Tabel nr.2 Numărul de sate în regiunea Sud Muntenia, pe județe, la nivelul anului
2011 (Prelucrat după Programul Operațional Regional Sud Muntenia)
Analizând comparativ ponderea comunelor și cea a satelor la nivelul județelor
regiunii Sud Muntenia se observă unele decalaje, datorate în special condițiilor fizico-
geografice. Peste un sfert din numărul satelor regiunii Sud Muntenia se afla pe teritoriul
județului Argeș. O pondere ridicată a numărului de sate era și în județul Prahova (20,06%), la
polul opus fiind județele Ialomița, cu 6,29% și Călărași, cu 7,92%.

Fig.20 Ponderea comunelor/satelor în regiunea Sud Muntenia, pe județe, la nivelul anului 2011
(Prelucrat după Programul Operațional Regional Sud Muntenia)

26
3.4.2.2.2 Clasificare în funcție de numărul de locuitori
Numărul cel mai ridicat de comune cu o populație de peste 4.000 de locuitori se
înregistra la nivelul județelor Dâmbovița, Prahova și Argeș, aspect arată gradul de dezvoltare
mai ridicat al acestor județe prin prisma activităților economice desfășurate în sectorul
secundar și terțiar (industrie, servicii și turism) raportate la caracterul predominant agricol al
județelor din sudul regiunii. Comune cu populație între 500 și 1.500 de locuitori existau atât în
județele Argeș și Prahova (datorită localizării acestora pe trepte de relief ce nu permit o
condensare a așezărilor – sate risipite sau răsfirate), cât și în județele Ialomița și Teleorman
(așezări cu un nivel redus de dezvoltare economică ale căror rezidenți sunt implicați în principal
în derularea activităților agricole pentru consum propriu).
Situația centralizată la nivel de județe a clasificării comunelor regiunii Sud Muntenia,
înfuncție de numărul de locuitori se prezenta astfel:
Comune cu Comune cu Comune cu
Județ populație intre populație intre populație peste Total
500-1.500 loc. 1.500-4000 loc. 4000 loc.

Argeș 6 61 28 95
Călărași 1 30 19 50
Dâmbovița 0 35 47 82
Giurgiu 0 35 16 51
Ialomița 9 45 5 59
Prahova 9 38 43 90
Teleorman 10 72 10 92
TOTAL regiune 35 316 168 519
Tabel nr.3 Numărul comunelor în funcție de numărul de locuitori, în regiunea Sud Muntenia,
pe județe, la nivelul anului 2011 (Prelucrat după Programul Operațional Regional Sud
Muntenia)
La nivel de regiune, majoritatea așezărilor rurale organizate din punct de vedere
teritorial administrativ sub formă de comune, avea o populație între 1.500 și 4.000 de locuitori
(60,89%), județele unde acestea predominau fiind Teleorman (78,26%), Ialomița (76,27%) și
Giurgiu (68,63%). La nivelul județelor Dâmbovița și Prahova se observă ponderea cea mai
ridicată a comunelor cu o populație de peste 4.000 de locuitori, aspect influențat de dezvoltarea
sectorului industrial și al turismului. Județele Ialomița și Teleorman prezentau cele mai reduse
ponderi ale comunelor cu peste 4.000 de locuitori, de 8,47% respectiv 10,87%, majoritatea
așezărilor având o populație între 1.500- 4.000 de locuitori.

27
 Comune cu Comune cu Comune cu
Județ populație între populație între populație peste
500-1.500 loc. 1.500-4000 loc. 4000 loc.

Argeș 6,32% 64,21% 29,47%

Călărași 2,00% 60,00% 38,00%
Dâmbovița 0,00% 42,68% 57,32%
Giurgiu 0,00% 68,63% 31,37%
Ialomița 15,25% 76,26% 8,47%
Prahova 10,00% 42,22% 47,78%
Teleorman 10,87% 78,26% 10,87%
TOTAL regiune 6,74% 60,89% 32,37%
Tabel nr.4 Ponderea comunelor în funcție de numărul de locuitori, în regiunea Sud
Muntenia, pe județe, la nivelul anului 2011 (Prelucrat după Programul Operațional Regional
Sud Muntenia)
3.4.2.2.3 Clasificare în funcție de densitatea așezărilor rurale
Densitatea localităților rurale se reduce din nou spre sud-est și sud-vest, zona centrală
fiind cea mai populată și cu cea mai mare densitate a localităților rurale, poziționate în special
de-a lungul arterelor principale de transport.

Fig. 21 Densitatea așezărilor rurale în regiunea Sud Muntenia, la nivelul anului 2011
(Programul Operațional Regional Sud Muntenia)

28
3.4.2.2.4 Tipologia așezărilor rurale din regiunea Sud Muntenia
Natura reliefului și activitățile economice desfășurate au determinat la nivelul satelor o
anumită textură (dispunerea rețelei stradale) și structură (modalitatea de grupare a caselor).
Astfel pot fi determinate mai multe tipologii de sate: risipite, răsfirate, adunate.
a)Satele risipite (sate împrăștiate), reprezintă așezările rurale ce demonstrează puterea de
adaptabilitate a omului la un anumit mediu natural considerat propice pentru desfășurarea de
activități economice. Acestea reprezintă cea mai simplă organizare de gospodării, localizându-
se în zona de munte, pe versanți sau pe podurile mai netede ale platformelor.
În ceea ce privește localizarea geografică a acestui tip de așezări, satele risipite se
întâlnesc în partea de nord a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova. Acest tip de sate nu
sunt dominante din cauza numărului redus de astfel de așezări, consecință directă a climei
severe manifestate în timpul sezonului rece și a conexiunii de transport dificile cu alte
așezări/centre urbane care reprezintă sursa de procurare a diverselor bunuri necesare vieții.
La nivelul județului Argeș comunele caracterizate de aspectul împrăștiat sau risipit al
gospodăriilor sunt, spre exemplu: Arefu, Brăduleț Poienarii de Muscel. La nivelul județului
Dâmbovița comunele caracterizate de aspectul împrăștiat sau risipit al gospodăriilor sunt, spre
exemplu: Râu Alb, Runcu, Valea Lungă. La nivelul județului Prahova comunele caracterizate
de aspectul împrăștiat sau risipit al gospodăriilor sunt, spre exemplu: Adunați, Salcia, Telega.
b)Satele răsfirate
Această tipologie de așezări constituie un tip de tranziție între satele risipite și cele
adunate, în cadrul căreia se observă o tendință evidentă de separare a vetrei de moșie. Este
rezultatul unei economii diversificate, unde îndeletnicirile specifice câmpiei se îmbină cu cele
ale muntelui, iar gospodăriile distanțate între ele prin terenuri cultivate și fânețe prezintă o
împrăștiere mult mai redusă față de satele risipite.
În ceea ce privește localizarea geografică, cele mai numeroase sate de tip răsfirat se
întâlnesc în județele Argeș și Dâmbovița. În zona de câmpie, această tipologie
morfostructurală a aşezărilor rurale se regăsesc doar în mod izolat.
La nivelul județului Argeș comunele caracterizate de aspectul răsfirat al gospodăriilor
erau,s pre exemplu: Aninoasa, Davideşti, Stoeneşti. La nivelul județului Călărași comunele
caracterizate de aspectul răsfirat al gospodăriilor erau doar 2: Dichiseni, Unirea. La nivelul
județului Dâmbovița comunele caracterizate de aspectul răsfirat al gospodăriilor erau, spre
exemplu: Nucet, Petrești, Vlădeni. La nivelul județului Giurgiu comunele caracterizate de
aspectul răsfirat al gospodăriilor erau: Adunații-Copăceni, Grădinari,Vânătorii Mici. La
nivelul județului Ialomița comuna caracterizată de aspectul răsfirat al gospodăriilor era

29
Axintele. La nivelul județului Prahova comunele caracterizate de aspectul răsfirat al
gospodăriilor erau, spre exemplu : Aluniș, Bătrâni, Starchiojd. La nivelul județului Teleorman
comunele caracterizate de aspectul răsfirat al gospodăriilor erau: Bujoreni, Siliștea, Stejaru.
c)Satele adunate
Tendința de grupare a gospodăriilor între limitele unor vetre bine conturate,
detașându-se net de teritoriul moșiei, apare în mod obișnuit la câmpie, dar și în partea joasă
a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare (Câmpia Gherghiței, Câmpia
Găvanu Burdea, Câmpia Burnasului, Câmpia Vlăsiei, Bărăganul Ialomiței, Bărăganul
Călmățuiului).
La nivelul județelor din regiune, în special sudul regiunii (Călărași, Giurgiu,
Ialomița, Teleorman), această tipologie de sate era majoritară datorită reliefului predominant
de câmpie (nu mai există bariere de relief pentru dispunerea gospodăriilor), precum și datorită
facilităților de deplasare existente (rețeaua de transport este dezvoltată atât pe parte de transport
rutier, cât și feroviar).
La nivelul județului Argeș comunele caracterizate de aspectul adunat al gospodăriilor
erau: Dragoslavele, Recea, Ştefan cel Mare. La nivelul județului Călărași comunele
caracterizate de aspectul adunat al gospodăriilor erau: Cuza Vodă, Frumușani, Lehliu. La
nivelul județului Dâmbovița comunele caracterizate de aspectul adunat al gospodăriilor erau:
Aninoasa, Dragomirești, Odobești. La nivelul județului Giurgiu comunele caracterizate de
aspectul adunat al gospodăriilor erau: Comana, Mihai Bravu, Vedea. La nivelul județului
Ialomița comunele caracterizate de aspectul adunat al gospodăriilor erau: Alexeni, Ograda,
Scânteia. La nivelul județului Prahova comunele caracterizate de aspectul adunat al
gospodăriilor erau: Călugăreni, Drajna, Fântânele. La nivelul județului Teleorman comunele
caracterizate de aspectul adunat al gospodăriilor erau: Ciuperceni, Lunca, Siliștea-Gumești.
Numărul cel mai ridicat de comune cu aspect adunat al gospodăriilor se regăsea la
nivelul județelor Teleorman (79) și Ialomița (58), consecință directă a dispunerii teritoriale a
reliefului pe teritoriul acestora. Relieful majoritar de câmpie a permis dezvoltarea așezărilor
rurale de tip adunat, populația preferând această opțiune în detrimentul risipirii gospodăriilor,
datorită avantajelor subsecvente: concentrarea activităților economice, timpul redus de
deplasare pe teritoriul localității. Se observă astfel faptul că la nivelul județelor din sudul
regiunii (Călărași, Giurgiu, Ialomița, Teleorman), unde este prezent relieful de câmpie, nu erau
întâlnite comune cu aspect risipit al gospodăriilor. Comunele cu aspect răsfirat și risipit se
regăseau cu preponderență în nordul regiunii (județele Argeș, Dâmbovița și Prahova),

30
fiind caracteristice reliefului de deal și de munte. Județul Prahova înregistra cel mai mare
număr de comune de tip răsfirat și risipit.
Astfel la nivelul regiunii Sud Muntenia, situația centralizată la nivel de județe a
clasificării comunelor în funcție de tipologia morfostructurală a acestora se prezenta astfel:
Comune cu Comune cu Comune cu
Județ aspect risipit al aspect rasfirat al aspect adunat al Total
gospodariilor gospodariilor gospodariilor
Argeș 8 53 34 95
Călărași 0 2 48 50
Dâmbovița 9 34 39 82
Giurgiu 0 15 36 51
Ialomița 0 1 58 59
Prahova 23 17 50 90
Teleorman 0 13 79 92
TOTAL regiune 40 135 344 519
Tabel nr.5 Numărul comunelor în funcție de tipologia morfostructurală, în regiunea Sud
Muntenia, pe județe, la nivelul anului 2011 (Prelucrat după Programul Operațional Regional
Sud Muntenia)
Se observă faptul că peste 85% din așezările rurale localizate în județele Călărași,
Ialomița și Teleorman erau comune cu aspect adunat, specifice reliefului de câmpie. Continuând
cercetarea interdependenței treptei de relief cu tipologia morfostructurală a așezărilor rurale se
pot delimita județele din nordul regiunii (Argeș, Dâmbovița și Prahova) ca deținând o
preponderență a localităților de tip răsfirat și risipit, specifice treptelor de relief deal, podiș,
munte.
Comune cu aspect Comune cu aspect Comune cu aspect
Județ risipit al rasfirat al adunat al
gospodariilor gospodariilor gospodariilor
Argeș 8,42% 55,79% 35,79%
Călărași 0,00% 4,00% 96,00%
Dâmbovița 10,98% 41,46% 47,56%
Giurgiu 0,00% 29,41% 70,59%
Ialomița 0,00% 1,69% 98,31%
Prahova 25,56% 18,89% 55,56%
Teleorman 0,00% 14,13% 85,87%
TOTAL regiune 7,71% 26,01% 66,28%
Tabel nr.6 Ponderea comunelor în funcție de tipologia morfostructurală, în regiunea Sud
Muntenia, pe județe, la nivelul anului 2011 (Prelucrat după Programul Operațional Regional
Sud Muntenia)

31
4. Concluzii
În concluzie, așezările rurale din România au apărut și s-au dezvoltat în concordanță cu
mediul geografic și s-au adaptat la împrejurările vitrege prin care au trecut (invazii în decurs de
un mileniu, bătălii, incursiuni de jaf).
Aşezarea rurală, satul, constituie cea mai veche formă de locuire şi componentă a
peisajului geografic românesc. Din Antichitate şi până în zilele noastre, satul reprezintă prin
însuşiri şi activităţi variate, aşezarea umană dominantă.
Satul a contribuit din plin la îmbogăţirea continuă a tradiţiilor şi patrimoniului
civilizaţiei noastre. Populaţia satelor româneşti moşteneşte o bogată cultură materială şi
spirituală, acumulând de-a lungul secolelor, experienţă şi deprinderi în cele mai diverse domenii
de activitate.
Caracteristicile reliefului, gradul de fragmentare pe verticală şi pe orizontală, alături de
activităţile economice dominante, specifice, au imprimat satelor o anumită textură (dată de
modul de organizare a reţelei stradale) şi o anumită structură (dată de modul de grupare
agospodăriilor în vatra satelor). S-au conturat, astfel, tipuri caracteristice de sate: risipite,
răsfirate, adunate cu o serie de variante.
De asemenea, în funcție de unitatea de relief s-au individualizat mai multe tipuri de sate
(tipul carpatic, tipul subcarpatic şi de podiş, tipul de câmpie, tipul deltaic, tipul litoral, tipul
coridor dunărean) ce reflectă modul de adaptare al populației la diverse condiții impuse de
relief.
În finalul lucrării a fost dezbătut un studiu de caz asupra așezărilor rurale din România,
și anume: analiza comparative a așezărilor rurale din regiunea Sud Muntenia. Altitudinea medie
a principalelor localități din regiune este de circa 500 m, dar există mari diferențe între
localitățile din nord, care au altitudini mari (Azuga 930 m, Sinaia 880 m) și cele din sud cu
altitudini de 30 m față de nivelul mării. S-au observat diferențe și la nivelul caracteristicilor
administrative între zona de nord a regiunii și zona de sud. Spre exemplu, în zona nordică a
regiunii, județele Argeș, Prahova și Dâmbovița, suprafața administrativă rurală cuprinde zonele
montane înalte, aproape integral nepopulate, sau în care s-au dezvoltat sate răsfirate, mici, și cu
o populație scăzută. Densitatea numărului de sate scade de asemenea și în zonele de câmpie,
defavorizate de gradul ridicat de ruralitate, practicarea unei agriculturi de subzistență cu
productivitate scăzută, de lipsa sistemelor de infrastructură care să ușureze comunicarea cu
zonele urbane sau cu un profil economic mai diversificat. Este cazul județelor Giurgiu, Călărași,
Teleorman și Ialomița.

32
5.Bibliografie
Cucu V., 1995, România. Geografie umană, Ed. “Glasul Bucovinei”, Iași.
Erdeli G., Cucu V., 2007, România. Populație. Așezări umane. Economie, Ed.
Transversal, București.
Iordan I., 2006, România. Geografie umană şi economică, Ed. Fundaţiei
România de Mâine, București.
Vert C-tin., 2000, Geografia populației și așezărilor umane, Ed. Mirton,
Timișoara.
Programul Operațional Regional sud-Muntenia, “Studiul privind stadiul actual
al dezvoltării rurale şi al agriculturii în regiunea Sud Muntenia și scenarii de
dezvoltare în perioada 2014-2020”, proiect selectat în cadrul Programului
Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea Europeană și prin Fondul
European de Dezvoltare Regională.
Google Maps
Programul Arc Gis
http://statistici.insse.ro/shop/?lang=ro
https://www.scribd.com/document/77563972/Romania-asezarile-rurale
http://old.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2016/oct/29_12_12_4513_Asezari_uman
e.pdf
https://www.wikipedia.org/

33