Tipuri de asezari rurale distribuite pe continente

I. Aşezările rurale ale Europei

1. Aşezările rurale din ţările nordice (Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda)

Predomină tipul de aşezare dispersată cu varianta risipită în zona fiordurilor

şi în regiunile nordice locuite de laponi. Fenomenul de grupare se manifestă
pregnant în lungul fiordurilor şi pe terasele râurilor, în lungul litoralului existând şi
puncte de concentrare. Pe litoral aşezările rurale cunosc fenomene de aglomerare .

Comună tuturor statelor Europei de nord-vest este aşezarea de tip burg (sat-târg)
care se menţine în categoria ruralului doar prin numărul redus de populaţie.

Materialele de construcţii dominante sunt lemnul, cărămida şi piatra. Pereţii

exteriori se colorează de obicei cu alb în Danemarca iar tocurile geamurilor în
roşu. În Suedia pereţii exteriori se colorează în roşu, iar tocul geamurilor în alb.

Un tip cu totul aparte îl reprezintă aşezările din Laponia, teritoriu aparţinând

extremităţilor nordice ale Suediei, Norvegiei şi Finlandei, unde trăiesc cca. 40.000
persoane care au ca ocupaţie principală creşterea renilor. Laponii au înfiinţat două
tipuri de aşezări: permanente şi semipermanente. Cele semipermanente sunt
cuprinse din construcţii poligonale din bârne, în depresiunile ferite de curenţii reci;
sunt populate în timpul iernii când turmele sunt duse pentru iernat mai spre sud.
Aşezările permanente sunt situate cu predilecţie în extremitatea sudică a Laponiei
având un profil mai complex.

2. Aşezările rurale din Europa de Vest şi Centrală

Forma de organizare a ruralului este comuna. După structură se disting trei

tipuri majore de aşezări rurale: satul aglomerat, satul răsfirat şi satul risipit.

Satul cu structură aglomerată apare în numeroase variante şi îl întâlnim peste tot.

Satul răsfirat ca formă intermediară se întâlneşte frecvent în centrul Franţei,

Bavaria, podişul Boemiei şi la poalele Beskizilor

Aşezările cu structură risipită sau dispersate sunt cele de tip fermă. Ele sunt
frecvente atât în regiunile joase de câmpie cât şi în cele montane.
3. Regiunea mediteraneană

Aşezările au o răspândire neregulată şi ca poziţie geografică cât şi ca tip de

aşezări. Cele mai evidente grupări se întâlnesc în zona de litoral unde aşezările se
înşiră pe toate tipurile de ţărmuri. Spre interiorul Italiei, peninsulei Iberice şi
Balcanice aşezările rurale sunt din ce în ce mai rare cu excepţia ariilor
depresionare.

Aşezările pastorale sunt specifice zonei montane. Este tipul de aşezare cel mai
frecvent în Messeta spaniolă, centrul Apeninilor şi zona montană a Peninsulei
Balcanice.

Aşezările mixte coexistă spaţial în amestec cu cele specializate în cultivarea

pământului.

Ca structură întâlnim tipul dispersat, aglomerat şi mixt. Satul mixt este specific
ariilor pastorale.

În Pirinei şi Apenini domină dispersia completată cu grupuri de tip cătun.

Aşezările aglomerate sunt condiţionate de tipul de economie. O economie agrară

complexă şi intensivă generează fenomenul de aglomerare.

În zonele montane predomină ca material de construcţie lemnul şi piatra, iar în cele

de podiş şi câmpie piatra şi chirpiciul.

4. Aşezările rurale din Europa de Est și Rusia

Specifice sunt: satul mare care este dominant și cu structură în general

adunată; satul mic care manifestă uneori tendinţe de risipire; satele cu structură
aglomerată şi cele dispersate. Cele aglomerate ocupă zonele premontane cu soluri
fertile. Încep de pe litoralul Mării Negre şi zona precaucaziană sub forma unei fâşii
late

În Bielorusia şi republicile baltice apare aşezarea izolată de tip fermă denumită

Hutor. În Ucraina specifice sunt satele mai aglomerate cu peste 2.000 de locuitori,
situate la distanţe de 10-15 km unele de altele. Datorită acestui fapt au apărut
odăile cu casele de adăpost pentru munci agricole.
La limita nordică a taigalei aşezările devin tot mai rare din cauza duratei mari a
perioadei de îngheţ. Ocupaţiile principale - creşterea renilor şi vânatul impun
migraţii sezoniere în tundră şi implicit apariţia aşezărilor duble (pentru vărat şi
iernat). Locuinţele sunt cortul conic şi iurta de pâslă.

Aşezările aglomerate sunt grupate în jurul sistemelor de irigaţii.

Aşezările dispersate au ca funcţie principală creşterea animalelor, populaţia

acestora migrând sezonier între zona semiaridă şi cea montană. Ca tip de locuinţă
pentru crescătorii de animale domină iurta mongolă de formă circulară cu pereţii
din pâslă şi schelete de susţinere din zăbrele de lemn care se pliază.

II. Aşezările rurale din Asia

La nivel continental domină populaţia rurală concentrată în aşezări extrem
de diversificate.

După modul de distribuţie a populaţiei în diferite părţi ale Asiei pot fi distinse mai
multe tipuri: cel de concentrare areală (bazine carbonifere, arii depresionare),
liniară (de-a lungul axelor majore de circulaţie în văile fluviilor şi râurilor),
periurbană (în jurul metropolelor). La aceasta se adaugă concentrarea de tip deltă
(în deltele fluviilor Gange şi Brahmaputra, Irrawoddy, Menom, Mekong, Chang
Jiang), de tip oază, care oferă posibilităţi de locuire în zonele deşertice extinse pe
mari suprafeţe în Asia precum şi cea de tip insular (Singapore, Jawa etc.).

În zonele de ţărmuri din apropierea mărilor calde - Peninsula Indochina,

Arhipeleagul Indonezian, Arhipeleagul Filipinez, Delta Gangelui, se remarcă o
frecvenţă mare a locuinţelor pe piloni.

Aşezările din zona insulară îmbracă o mare varietate de la aşezările aglomerate din
regiunile de câmpie până la cele dispersate din Insula Jawa. După forma vetrei din
satul liniar în lungul râurilor (“kampong”) cu case pe piloni de formă
dreptunghiulară cu acoperişul în două ape (Sumatra), satul liniar de tip drum
(Filipine) şi satul din zonele de culturi terasate. În Noua Guinee întâlnim sate
palafite cu case dreptunghiulare total suspendate între care legătura se face cu
barca.
În zonele mediteraneene şi subtropicale există aşezări sub formă de “stup” care
urcă pe pantele stâncoase ale munţilor. Câmpiile tropicale şi temperate au aşezări
rurale geometrizate.

Aşezările rurale din China sunt foarte numeroase. Satele chineze se împart în două
tipuri: satul cijuan (li), satul sian. Satul cijuan este cel mai frecvent şi cuprinde
locuitori înrudiţi între ei. Satul sian este format din aşezări concentrate care au atât
funcţii comerciale cât şi agricole.

În India se află sate concentrate în zonele de câmpie, de-a lungul arterelor fluviale
şi canalelor de irigaţie. Aici se disting patru tipuri principale de sate:

- sate concentrate înconjurate cu zid (Assamul de nord-est, Rajahstanul de vest şi

Mysore de sud);

- sate deschise cu cătune detaşate, caracteristic Câmpiei Gangelui.

- sate liniare (predomină în regiunea Pradesh);

- sate risipite cu case izolate (pe coasta de vest, în regiunea himalayană - satele
tipice ale şerpaşilor).

Peisajul rural al Japoniei se caracterizează prin fărâmiţare accentuată a proprietăţii.

Tipuri de așezări: aşezare Jori, care prezintă formă geometrică şi textură ordonată
(regiunea de câmpie); satele Shidon, au o formă liniară iar loturile gospodăriilor
sunt dispuse sub formă de fâşii și Tondenhei, sub formă liniară sau compactă.

Satele japoneze sunt bine întreţinute şi organizate cu grădini şi delimitări cu

garduri vii. Casele sunt joase şi bine clădite pentru a rezista cutremurelor.

III. Aşezările rurale din Africa

Continentul african este un continent predominant rural.

Satele berbere organizate în obşti săteşti au vetrele cu structuri aglomerate cu case

construite din piatră şi lipite de stânci. Populaţia arabo-berberă locuieşte în sate
mari, liniare de drum.
Regiunea sahariană se remarcă prin dezvoltarea aşezărilor în oaze multe dintre
acestea situate în imediata apropiere a oraşelor cu funcţii comerciale.

În zona centrală a Marocului predomină sate mici cu funcţii mixte (culturi de câmp
şi păstorit).

În Egipt populaţia rurală trăieşte în sate mici dispersate în preajma Nilului cu case
din chirpici fără etaj şi cu acoperişul drept.

În Sudan triburile care se ocupă cu creşterea animalelor au locuinţe duble; de vară

şi de iarnă. Satele sunt alcătuite din grupuri de colibe din trestie cu acoperiş conic
din paie. Acest tip de sat este satul nylot specific sudului Sudanului, regiunilor
împădurite din Congo, Zair şi Tanzania.

În satul de tip bamileke din vestul Camerunului unde domină cultura cafelei. Satul
are o desfăşurare în pantă structurată pe categorii sociale. În partea superioară a
versantului este centrul satului format din colibe dreptunghiulare pe piloni, unde
locuieşte conducătorul tribului. Urmează pe pantă în jos colibele pentru servitori şi
provizii. În partea de jos a versantului se înşiră colibele rudelor. Gruparea aşezării
pe linia de pantă este expresia puterii tribale.

În zona centrală a Africii în pădurile ecuatoriale specifice sunt aşezările de pigmei

care se ocupă cu culesul şi vânatul. Nu sunt aşezări propriu-zise ci mai degrabă
tabere care sunt mutate.

În Guineea satul are caracter celular, polinuclear, format din grupări de locuinţe.
Suprafeţele dintre grupările de locuinţe sunt cultivate cu legume şi pomi fructiferi.

Aşezările rurale din Congo şi Zair sunt amplasate de regulă în lungul râurilor, au
formă liniară pe un rând sau mai multe râuri paralele. Acest tip de sat s-a răspândit
în Tanzania odată cu extinderea culturilor de bumbac, ceai, cafea.

În Africa de Sud întâlnim două mari categorii de aşezări rurale cele tradiţionale şi
cele întemeiate de colonişti.

Toate triburile crescătoare de animale din această parte a Africii (bantu, hotentoţii)
au ca aşezare tradiţională satul Kraal alcătuit din trei cercuri concentrice. În
exterior se amenajează un gard înalt de trestie, urmează colibele dispuse circular cu
cupola acoperită de paie. Urmează un alt gard dincolo de care este adăpostul
vitelor.

În bazinul fluviului Limpopo întâlnim un alt tip de aşezări cu colibe cilindrice

amplasată lângă rarele resurse de apă din acest ţinut arid.

Aşezările întemeiate de colonişti sunt cele miniere, cele de plantaţii şi cele de tip
fermă. Aşezările miniere sunt formate din aglomerări de barăci închise dispuse
liniar sau poligonal. Poartă denumirea de “compoundo” şi sunt proprietatea
societăţilor miniere.

Aşezarea de tip fermă o întâlnim în bazinul inferior al fluviului Orange şi la sudul

acestuia, regiune unde cultivarea pământului se îmbină cu păstoritul extensiv.

IV. Aşezările rurale din America de Nord

În America de Nord se întâlnesc două categorii de aşezări rurale: cele ale
băştinaşilor în continuu regres şi cele ale populaţiei imigrante în continuă
expansiune.

Aşezările indiene sunt formate din corturi.

Locuinţa tipică a acestui popor este iglul construcţie realizată din blocuri de gheaţă,
de formă sferică. Tavanul interior este căptuşit cu piei de focă ce au rol de izolator
termic.

Aşezările populaţiei imigrante sunt, de regulă, aşezări moderne asupra cărora

specificul naţional îşi pune amprenta. Aşezările întemeiate de imigranţi pot fi
concentrate sau dispersate. Aşezările concentrate de tip compact sunt specifice atât
SUA cât şi Canadei.

V. Aşezările rurale din America Latină

Procesul de colonizare a acestui continent a dus la dispariţia aproape totală a
tipurilor de aşezări autohtone ale indienilor. Acestea se mai păstrează în Peru,
Bolivia şi centrul Braziliei.
Astfel în Argentina fermele mari specializate în creşterea bovinelor denumite
estancios sunt plasate spre interior. Urmează tipul de ferme charra specializate în
cultura cerealelor. Pe fâşia litorală se desfăşoară fermele specializate în producţia
de lapte, ce poartă numele de tambos. În aria fermelor apare un tip de aşezare
aparte ce are la bază comerţul şi poartă numele de balicke.

În Mexic, ca formă veche de locuire întâlnim aşezarea tip pueblo cu structură

etajată. pe pantă se desfăşoară păşunile şi fâneţele la bază locuinţele iar pe
suprafaţa plană terenul arabil.

VI. Aşezările din Australia

Populaţia rurală a Australiei este foarte redusă ca număr iar aşezările vechi,
autohtone au dispărut în urma colonizării. Tipul dominant de aşezare este cel de tip
fermă după sistemul american. După profilul lor se deosebesc trei mari tipuri de
ferme:

- ferme specializate în creşterea bovinelor fără pază specifice zonei uscate din
nord şi nord-vest. Ele sunt controlate în perioadele de selecţie ori în scopul vânzării
animalelor.

- ferme specializate în creşterea ovinelor mai răspândite în zona centrală şi vestică.

- ferme specializate în cultura grâului (peninsula Eyre şi sud-vestul continentului).

Fermele australiene sunt caracterizate printr-un grad mare de dispersie.

Cu suprafeţe mai mici în sectorul sud-estic apar şi ferme mixte. În nord apar
aşezări specializate în cultura plantelor tropicale (banane, trestie de zahăr etc.).
fermele australiene au teritoriul înconjurat cu garduri pentru a le proteja împotriva
iepurilor.