Universitatea ” Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie

Departamentul de Geografie
Bd. Carol I nr.20A, 700505 Iași, România, Tel. 023201075, email: geografie@uaic.ro

Proiect la disciplina biogeografie cu tema:

Biodiversitatea regiunilor cu climat mediteranean

Studentă: Hriscu Mădălina-Elena

Grupa, anul: GR25, anul II
Cadru didactic: prof. Aniței Liliana1„
Cuprins
Introducere (motivația alegerii temei).........................................................................................................3
Cap.I. Scurtă caracterizare fizico-geografică a regiunii...............................................................................4
Cap. I.1. Localizare geografică:................................................................................................................4
Cap.I.2. Scurtă caracterizare privind geologia regiunii mediteraneene...................................................4
Cap.I.3. Relieful regiunii mediteraneene.................................................................................................5
Cap.I.4. Climatul regiunii mediteraneene................................................................................................6
Cap.I.5. Hidrografia regiunii mediteraneene...........................................................................................7
Cap.I.6. Solurile regiunii mediteraneene.................................................................................................7
Cap.I.7. Modul de folosință al teritoriului...............................................................................................8
Cap.II. Biodiversitatea florei regiunii (vegetația regiunii)............................................................................9
Etajele altitudinale mediteraneene:......................................................................................................15
Vegetația mediteraneană din California:...............................................................................................16
Vegetația mediteraneană din Chile:......................................................................................................17
Vegetația mediteraneană din Africa de Sud:.........................................................................................18
Vegetația mediteraneană din Australia:................................................................................................18
Cap.III. Biodiversitatea faunistică a regiunii:..............................................................................................20
Păsări.....................................................................................................................................................20
Reptilele.................................................................................................................................................21
Mamiferele............................................................................................................................................22
Amfibieni...............................................................................................................................................23
Nevertebrate:........................................................................................................................................25
Bibliografie................................................................................................................................................25
Introducere (motivația alegerii temei).

Biodiversitatea definește abundența de entități vii de pe Pământ, reprezentata

de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le conțin
precum și complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic. Joacă
totodată, un rol fundamental în ansamblul vieții pe glob și în special pentru om,
oferindu-i acestuia hrană, apă, adăpost, tratamente împotriva bolilor, baza pentru
diverse industrii și o valoare estetică.
În general termenul de biodiversitate cuprinde diversitatea ecosistemului și
diversitatea genetică a unei specii din acest ecosistem. Aceasta se împarte în
biodiversitate floristică și biodiversitate faunistică.
Am optat pentru tema de proiect ”Biodiversitatea regiunilor cu climat
mediteranean”, deoarece îmi doresc să studiez și alte regiuni cu acest climat, pe lângă
regiunile învecinate mării Mediterane. Regiunile cu climat mediteranean sunt
regiunile cele mai propice dezvoltării omului și a ecosistemului din jurul său, datorită
unei serii de factori care influențează aceste zone în diverse moduri. Acești factori dau
caracteristicile specifice regiunii și o fac să fie diferită din mai multe puncte de vedere
și unică în felul său.
Cap.I. Scurtă caracterizare fizico-geografică a regiunii.
Cap. I.1. Localizare geografică:
Regiunile mediteraneene sunt întâlnite în Europa, în America de Nord: California,
Arizona, Noul Mexic; în America de Sud: Sudul Argentinei, Uruguay, Chile, dar și în
Africa de Nord: zona Munților Atlas și Africa de Sud, precum și în sud-estul și sud-
vestul Australiei.

Fig.1 Regiunile mediteraneene.(sursa:http://www.incomme.org/)

Cap.I.2. Scurtă caracterizare privind geologia regiunii mediteraneene

Din punct de vedere geologic, unitățile de relief din regiunile cuprinse în zona
mediteraneană se carcaterizează printr-o diversitate de roci. Pe teritoriul Italiei, în
Munții Alpi există relief carstic dezvoltat pe calcare și dolomite, iar Munții Apenini se
remarcă prin prezența rocilor vulcanice, care se întâlnesc, de asemenea, și în Masivul
Central Francez. Pe teritoriul Spaniei, în Munții Iberici se întâlnesc roci dure (granite),
gresii și calcare, iar latura nordică a munților Cantabrici se carcaterizează prin roci
sedimentare. În emisfera sudică, Munții Anzi se caracterizează prin existența rocilor
cirstaline și sedimentare, iar în Republica Africa de Sud, în Munții Scorpiei, se
regăsesc roci dure precum granitele, la fel și în Sudul Australiei. Singura câmpie din
zona mediteraneană este cea a fluviului Pad, formată prin aluviunile aduse de acesta.

Cap.I.3. Relieful regiunii mediteraneene

Din punct de vedere al localizării, relieful specific este cel montan destul de
fragmentat.
Peisajul mediteranean variază în altitudine de la 1000 la 1500m și chiar 3000m,
fiind prezent etajul de foioase și de amestec, subalpin și chiar alpin. Domină relieful
înalt format din munți tineri precum M-ții Alpi, M-ții Apenini, M-ții Pindului, M-ții
Sierra Nevada., Cordiliera Betică.
Pe versanții munților se produc dezagregări vara, torenți și alunecări de teren.
Se ajunge frecvent la crearea unui peisaj dezolant, cu o mulțime de ravene, torenți si
suprafețe pe care apar rocile în urma spălării solului. Acestea se numesc "pământuri
rele" sau "badland-uri", întrucât nu mai pot fi folosite în agricultură pentru
împădurire.
Găsim aici soluri roșcate-castanii și roșcate-brune. Se întâlneste de asemenea
terra rossa, un sol roșu format pe calcar.
Câteva elemente moștenite din cuaternar în configurarea reliefului merită a fi
menționate și anume: prezența urmelor glaciare în munți, formarea glacisurilor,
nașterea deltelor printr-un transport bogat de aluviuni.

Fig.2 Terra Rosa. (sursa:httpwww.italianways.comwp-contentuploads201312iw_bauxite_7.jpg )

Cap.I.4. Climatul regiunii mediteraneene
Mediul mediteranean este întâlnit de o parte și de alta a Ecuatorului, între
paralele 30-40° latitudine nordică și sudică. Se întâlnește pe insulele și statele de pe
marginea Mării Mediterane, dar și pe areale mai restrânse în vestul continentelor, în
California, în centrul statului Chile, în Asia, în Africa de Sud-Vest dar și în sudul
Australiei.Specificul mediului mediteranean este datorat pretutindeni condițiilor
climatice, dependența de întâlnire a maselor de aer polare (iarna – ciclonii frontului
polar) cu cele tropicale (vara – anticiclonii subtropicali, care impun o mare
uscăciune).
Dominanța maselor de aer tropicale, calde și uscate determină temperaturi
ridicate vara (medii lunare fiind de 20˚-25˚C), uscăciune și numeroase zile senine, iar
în sezonul rece, activitatea ciclonală din zona latitudinilor mari ajunge până în aceste
locuri impunând temperaturi mai coborâte (medii lunare fiind de 5˚-10˚C),
nebulozitate accentuată și o mare cantitate de precipitații ce cad frecvent sub formă de
aversă. Cantitatea anuală de precipitații variază destul de mult de la o regiune la alta,
în medie, ea este de 500-1000 mm, dar în anumite condiții, local, ajung la valori mult
mai mari, peste 1500 mm, sau foarte mici,sub 350 mm. Anotimpurile cele mai propice
pentru dezvoltarea plantelor din cadrul acestei zone, sunt primăvara și toamna.
Plantele din regiunea mediteraneană sunt adaptate acestor condiții și sunt complet
deosebite de cele ale altor regiuni.

Fig.3:Climatul mediteranean.(sursa:httpi0.wp.comwww.evolutionemptor.comwp-
contentuploads201506WorldmapMeditterraneanClimates.jpg)
Cap.I.5. Hidrografia regiunii mediteraneene
Regimul hidrologic mediteranean este caracterizat prin variații de nivel în
funcție de caracterele zonei climatice din care fac parte. Astfel sunt înregistrate
creșteri de toamna-iarna, uneori cu prelungiri până în martie, ale nivelurilor râurilor
din Europa Meridională, Italia sudică și niveluri ridicate în sistemele hidrografice ale
Chinei de Sud datorate musonilor, ciclonilor etc. Râurile formează la vărsare delte, de
exemplu Delta Padului. Fluvii din zona mediteraneană: Guadalquivir, Arno, Pad,
Tibru, Ebro, Izmir, Menderes, Toro, Ron. Totodată sunt prezente și lacuri precum
Lacul Garda, Lacul Scutan, Lacul Almendra.
Cap.I.6. Solurile regiunii mediteraneene
Caracteristicile fizico-chimice ale solurilor determină instalarea unei anumite
vegetații, iar vegetația la rândul său, constituie un factor indispensabil formării
anumitor soluri, de aici rezultând o strânsă interdependență. Pe lângă vegetație ceilalți
factori pedogenetici ( clima, relieful, substratul litologic) au mare rol în formarea și
evoluția solurilor. Succesiunea altitudinală a etajelor de vegetație se reflectă în mod
corespunzător în succesiunea altitudinală a solurilor zonale. Pe lângă solurile zonale
care au răspândirea cea mai mare, există și soluri interzonale și anume soluri litomorfe
(rendzinice) și cele hidromorfe ( soluri pseudogleice și gleice) considerat intrazonal
datorită drenării slabe. Regiunile mediteraneene se caracterizează prin soluri brune și
soluri roșii ( terra rosa). Solurile terra rosa se formează numai pe roci calcaroase.
Ambele tipuri de sol sunt fertile. Astfel se explică dezvoltatrea agriculturii în
ținuturile mediteraneene încă din cele mai vechi timpuri.

Fig.5. Sol Rendzinic

(sursa:httpsen.wikipedia.orgwikiRendzina
#mediaFileRendzina_soil_(Catalonia).jpg
)
 Sol Brun (sursa
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sol_brun#/media/File:Brown
Soil.jpg)

Sol Terra Rossa

(sursahttps://www.guildsomm.com/public
_content/features/articles/b/
soils_for_sommeliers/posts/part-2-
vineyard-geology)

Cap.I.7. Modul de folosință al terenurilor

În cazul țărilor din bazinul mediteranean, utilizarea terenilurilor se realizează
aproximativ sub aceeași manieră, de exemplu în Spania terenurile sunt utilizate în
următoarea manieră: 41% terenuri arabile, 33% păduri, 13% pășuni și fânețe și 13%
suprafețe cu alte destinații. În peninsula Iberică terenurile agricole ocupă
31% ,culturile permanente 10%, iar pădurile 23%.
Regiunea agricolă mediteraneană se caracterizează prin interferența culturilor
de cereale cu cele ale citricilor și măslinului, la care se adaugă vița-de-vie.
Se practică creșterea ovinelor în regim sedentar sau transhumant.

Cap.II. Biodiversitatea florei regiunii (vegetația regiunii)

În zona mediteraneană se prezintă o biodiversitate floristică accentuată. Astfel,
speciile de arbori sunt mai putin numeroase, în schimb sunt frecvente tufișurile de
subarbuști și arbuști, plantele ierboase, geofite sau anuale, adaptate la condițiile
ecologice de aici. Focul este un lucru obisnuit prin pădurile mediteraneene. Tufișurile
își formează crenguțe cu muguri dupa foc, astfel ele pot sa se regenereze mai repede
decât alte plante. Multe specii aflate în această zonă sunt rezistente la foc, exemplu
fiind stejarul de plută; altele sunt dependente de foc deoarece își împrăștie semințele
sau germinează doar după incendiu. Vegetația mediteraneană este reprezentată prin
asociațiile pădurilor mediteraneene, ale tufărișurilor și prin asociațiile ierboase.
Pădurile mediteraneene sunt alcătuite din arbori sempervirescenți și arbori cu
frunze căzătoare. În cadrul acestui biom se deosebesc mai multe tipuri de ecosisteme,
unele de pădure xerofilă, altele de tufărișuri xerofile. Dintre arborii sempervirescenți
predominant este stejarul verde (Quercus Ilex). Acesta ocupă o suprafată vastă în jurul
Mării Mediterane, aungând până în Sudul Franței și Asia Mică. Este de o mare
plasticitate ecologică dezvoltându-se pe orice tip de sol, fiind însă exigent față de
lumină.

Quercus Ilex (sursa

https://horomidis.gr/product/quercus-
ilex-%CE%B1%CF%81%CE%B9%CE
%B1-%CE%AE-%CE%BB%CE%B5%CF
%85%CE%BA%CE%B7-%CE%B2%CE
%B5%CE%BB%CE%B1%CE%BD%CE
%B9%CE%B4%CE%B9%CE%B1/?
lang=en)
 Pădurile xerofile cu frunze dure și mate prezintă unele particularități în funcție
de situarea lor geografică.Pădurile din jurul Mării Mediterane, care cuprind diverse
specii de stejar, vegetează pe versanții munților păna la înalțimea de 1300 m,
învecinându-se cu pădurile de cedri (Cedrus Atlantica), de la altitudini mai mari.
Această specie este diferită în funcție de substrat, de ariditatea climatului și de
regiunea la care se face referire: stejarul de stâncă, indiferent de natura substratului
ocupă versanți arizi până la 800-900 m altitudine, stejarul de plută (Quercus Suber)
vegetează doar pe substrat silicios, măslinul sălbatic (Olea Europaea), și roșcovul
(Ceratonia Siliqua), vegetează în regiunile mai calde, limita lor nordică de cultură
corespunzănd extinderii climatului umed.

Cedrus Atlantica (sursa Quercus Suber

https://caraghnurseries.ie/product/cedrus- (sursahttps://an.wikipedia.org/wiki/Quercus_suber)
atlantica-glauca-31bv/)
 Olea Europaea (sursa Ceratonia Siliqua (sursa
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Olive_tree_olea_eu https://www.ebay.ie/itm/Ceratonia-siliqua-
ropaea_mallorca.jpg) Carob-Tree-20-Seeds-Cocoa-Substitute-Carat-
Bonsai-UKFreeP-P-/222915071775)

Arborii sunt în general distanțați exceptând un strat unde se întâlnește ficusul

(Pistacia terebinthus și Pistacia lentiscus), laurul (Laurus nobilis), cimbrul (Thymus),
micul stejar decarmaz (Quercur cocifera), rozmarinul (Rosmarinus officinalis), iarba
neagră (Calluna vulgaris), ienupărul (Juniperus oxycedru).

Pistacia Terebinthus (sursa Calluna Vulgaris (sursa

https://www.ebay.ie/itm/Ceratonia-siliqua-Carob-Tree- https://keyserver.lucidcentral.org/weeds/data/media/Htm
20-Seeds-Cocoa-Substitute-Carat-Bonsai-UKFreeP-P-/ l/calluna_vulgaris.htm)
222915071775)

În stratul subarborilor se întâlnesc diverse specii de pini: pinul de Alep, pinul

marin, pinul laricio, cedrul de Liban. Pinul de Alep (Pinus halepensis), are un areal
aproape identic cu cel al stejarului întotdeauna verde, fiind de asemenea exigent în
ceea ce privește căldura, căci nu suportă temperatura sub -11°C. Poate constitui păduri
secundare, când se substituie pădurii de stejar verde, distrus de foc. Pinul maritime
(Pinus pinaster), ocupă țărmurile Marii Mediterane occidentale, suportând cug reu
frigul, este calcifug, dar prosperă pe terenuri sărace nisipoase. Poate apărea în păduri
însoțit de rozmarin, de Cistus sau de ericacee. Pinul laricio (Pinus laricio), formează
păduri în Munții Corsici și în Calabria, iar bradul pinsapo, (Abies pinsapo), se
întâlnește în masivele muntoase din, Grecia, Turcia.
Arborii cu frunze căzătoare sunt întâlniți mai ales în zonele de tranziție cu
climatul temperat, ei sunt adesea asociați stejarilor cu frunze sempervescente, mai ales
cu stejarul verde, constituind o pădure mixta submediteraneană.

Pinus Halepensis Pinus Pinaster (sursa

(http://swbiodiversity.org/seinet/taxa/index.php? https://www.omcseeds.com/pinus-pinaster-maritime-
taxon=17282) pine-10.html)

Aproape toate pădurile zonei climatului mediteraneean au fost distruse prin

intervenția omului de unde au rezultat forme secundare cu aspect foarte variat. Local
aceste formațiuni antropice au primit denumiri diferite care s-au păstrat în literatura
biogeografică și anume: maquis, garriga, frigana, chaparral, tomilare. Maquis-ul,
denumire corsicană,este răspândit în Corsica și pe tot țărmul nordic al Mediteranei
până la 400 m altitudine. El s-a format prin defrișări successive și pășunat excesiv,
ceea ce a făcut impobisibilă reinstalarea arborilor. Nu este altceva decât o pădure
degradată situate pe solurile bogate în siliciu. În componența floristică a maquis-ului
intră laurul nobil, măslinul sălbatic, mirtul, printre care apare uneori stingher stejarul
de plută.
 Maquis (sursa
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Maqu
is_Balagne.jpg)

Garriga este alcătuită din tufișuri mici situate pe roci calcaroase și marnoase,
dezvoltate îndeosebi în sudul Franței. Speciile dominante sunt cele ale stejarului de
cârmâz, rozmarinulși drobului. Tot aici apare palmierul pitic (Chamaerops humilis)
singurul reprezentant din familia palmierilor care populează aceste latitudini în stare
sălbatică.
Gariga (sursa
https://ro.wikipedia.org/wiki/Garig%C4%83)

Partea centrală și cea sudică a Californiei reprezintă un ținut cu vegetație

sclerofilă, în timp ce pantele cu înclinație nord-sudică ale Californiei au vegetația
aridă. În partea de sud domină o formație de tufăriș denumită chaparral. Toate
comunitățile de plante sunt foarte bogate în specii, deoarece flora actuală din vestul
Americii se aseamănă mult cu flora pliocenă, care nu a suferit o sărăcire în pleistocen.
Genuri ca Quercus, Arbutus etc. sunt reprezentate prin numeroase specii. Se adaugă
multe specii care lipsesc în Europa de pildă Ceanothus, cu 25 de specii, și
Arctostaphylos, cu 18 specii arbustive. O specie importantă este Adenostoma
fasciculate dintre rozacee cu frunze aciculare. Spre deosebire de maquis, chaparral
este o vegetație zonală naturală ce corespunde unor precipitații de iarnă relativ reduse,
de 500 mm. Aici incendiile sunt foarte frecvente, cel mai des fiind provocate de
trăsnete. S-a constatat că incendiile nu modifică această vegetație deoarece arbuști
lăstăresc din nou. Dimpotrivă, dacă incendiile nu se produc un timp mai îndelungat se
produce o invazie a speciilor Prunus ilicifolia și Rhamnus crocea. Repetarea unui
incendiu la un interval de doi ani poate cauza distrugerea completă a lăstarilor de
chaparral. În America de Nord păduri de stejar veșnic verzi se mai găsesc în munții
din partea centrală și de sud a Arizonei într-un etaj montan, la altitudini de 1200-1900
m, deasupra deșertului de cactuși.

Adenostoma fasciculate (sursa Ceanothus (sursa https://www.thompson-

https://www.watershednursery.com/nursery/plant- morgan.com/p/ceanothus-thyrsiflorus-var-repens/
finder/adenostoma-fasciculatum/) t57533TM)

La marginea vestică a Anzilor înalți, Chile ocupă o fâșie lată de 200 km ce se

întinde pe o distanță de 4300 km. Deoarece Chile aparține domeniului floristic
neotropical flora este radical deosebită de cea din regiunea mediteraneană și din
California. Numai peisajul plantelor de cultură este foarte asemănător. Regiunea de
vegetație sclerofilă ocupă partea mijlocie din Chile, învecinându-se în nord cu
regiunile aride. Din vegetație s-au păstrat doar resturi sub formă de masive înalte de
10-15 m,cu specii xerofile, Lithraea caustica ( Anacardiaceae),care la atingere
provoacă iritații ale pielii și creșterea temperaturii, Quillaja saponaria, Peumus
boldus. Într-o regiune restrânsă la nord-est de Valparaiso crește palmierul endemic
Jubea spectabilis. În stațiuni stâncoase uscate se găsește cactusul columnar
Trichocereus și specii mari de Puya împreună cu ramnaceele spinoase Colletia și
Trevoa.
 Litheaea caustica (sursa Peumus Boldus
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lithraea_caustica (sursahttps://plantemedicinale.site/plante-medicinale/p
_(8685472750).jpg) eumus-boldus/)

Vegetația mediteraneana din America de Sud. În această regiune bogăția de

specii este extraordinară. Numai în rezervația Jonkershoek s-au găsit 2000 de specii.
Genul Erica cuprinde 600 de specii, Cliffortia 108 specii, Muraltia 115 specii, Restio
117 specii, Protea 100 de specii. Vegetația sclerofilă este denumită fynbos fiind
reprezentata printr-un tufăriș de protacee de 1,4 m înălțime. Singura specie
arborescentă, Leucadendron argenteum, are un teritoriu de răspândire redus pe
versanții umezi ai Tafelberg-ului, sub altitudinea de 500 m. Solurile acide și foarte
sărace favorizează instalarea proteaceelor și ericaceelor. Factorul ecologic extrem de
important este focul. Astfel în primul an după un incendiu apar nenumărate geofile;
Gladiolus, Watsonia, care sunt extrem de numeroase, estimându-se circa 350 de
specii. Vegetația sclerofilă fynbos s-a extins foarte mult după anul 1400. Mai înainte
pădurea temperată veșnic verde, cu elemente paleotropice, se întindea pe toată coasta
de sud-est a Africii până peste colțul sudic al continentului. Această pădure a fost
defrișată menținându-se doar pe lângă Knysa.

Etajele altitudinale mediteraneene:

În munții zonei mediteraneene este deosebit:
1. Tipul de etajare umed al munților de pe marginea nordică a zonei
mediteraneene, în care odată cu sporirea altitudinii scade nu numai temperatura,
dar dispare și perioada de secetă;
2. Tipul de etajare arid, cu secetă de vară ce se face simțită până în etajul alpin.
În cazul primului tip, după un etaj sclerofil veșnic verde urmează etajul
submediteranean de păduri de foioase cu stejar pufos și castan comestibil apoi la
nivelul stratului de nori din timpul verii, un etaj al pădurilor de fag, Fagus, și brad,
Abies, ca păduri de negură.
Fagul formează limita de vegetație arborescentă în Apenini, dar apare încă pe
Etna și Olimp, în Grecia. În Alpii maritimi, deasupra etajului făgetelor se dezvoltă un
etaj subalpin de molid, Picea, iar în Pirinei, un etaj asemănător cu Pinus sylvestris.
În cazul celui de al doilea tip lipsește etajul pădurilor de foioase, deasupra
etajului mediteraneean sclerofil urmează imediat o serie de etaje diferite de pădure de
rășinoase, de exemplu în Anatolia, pe versantul sudic al Munților Taurus, un etaj
mediteranean superior cu Pinus Brutia, unul montan mai slab dezvoltat cu Pinus
nigra, unul montan superior cu Cedrus libanotica , și Abies cilicica.
Deosebirea dintre tipurile de etajare arid și umed este evidentă chiar și deasupra
limitei de răspândire a arborilor, în etajul alpin. În timp ce tipul de etajare umed are
condiții asemănătoare cu cele din Alpi, tipul de etajare arid conține plante spinoase
dezvoltate în pernițe. Apar multe specii convergente, din diverse familii, ce se pot
deosebi ușor numai în stadiul de înflorire.
Vegetația mediteraneană din California:
Partea centrală și cea sudică a Californiei reprezintă un ținut cu vegetație sclerofilă, în
timp ce pantele cu înclinație nord-sudică ale Californiei au vegetația aridă.
În partea de sud domină o formație de tufăriș denumită chaparral. Toate comunitățile
de plante sunt foarte bogate în specii, deoarece flora actuală din vestul Americii se
aseamînă încă mult cu flora pliocenia, care nu a suferit o sărăcire în pleistocen. Genuri
ca Quercus, Arbutus etc. sunt reprezentate prin numeroase specii.

Fig.10Adenostoma fasciculata(sursa: Fig.11 Artemisia tridentata( sursa :

https://www.flickr.com/photos/eastbaywilds/2623664597/in/alb https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9f/Artemi
um-72157621930969588/) sia_tridentata_wyomingensis_
%E2%80%94_Matt_Lavin_005.jpg)
Se adaugă multe specii care lipsesc în Europa de pildă Ceanothus, cu 25 de specii, și
Arctostaphylos, cu 18 specii arbustive. O specie importantă este Adenostoma
fasciculata dintre rozacee cu frunze aciculare.
Spre deosebire de maquis, chaparral este o vegetație zonală naturală ce corespunde
unor precipitații de iarnă relativ reduse, de 500 mm. Aici incendiile sunt foarte
frecvente, cel mai des fiind provocate de trăsnete. S-a constatat că incendiile nu
modifică această vegetație deoarece arbuști lăstăresc din nou. Dimpotrivă, dacă
incendiile nu se produc un timp mai îndelungat se produce o invazie a speciilor
Prunus ilicifolia și Rhamnus crocea. Repetarea unui incendiu la un interval de doi
ani poate cauza distrugerea completă a lăstarilor de chaparral.
În America de Nord păduri de stejar veșnic verzi se mai găsesc în munții din partea
centrală și de sud a Arizonei într-un etaj montan, la altitudini de 1200-1900 m,
deasupra deșertului de cactuși.
Artemisia tridentata este un semiarbust de 1,5-2 m înălțime care poate ajunge la vârsta
de 25-50 de ani. Rădăcina pivotantă a acestei plante pătrunde în sol până la adâncimi
de 3 m, având și rădacini laterale foarte lungi. În semideșertul de sagebrush pe solurile
brune de semideșert, nesalinizate este specia dominantă iar ca însoțitor se găsește
adesea arbustul pitic Chrysothamnus.

Vegetația mediteraneană din Chile:

La marginea vestică a Anzilor Înalți, Chile ocupă o fâșie lată de 200 km ce se întinde
pe o distanță de 4300 km. Deoarece Chile aparține domeniului floristic neotropical
flora este radical deosebită de cea din regiunea mediteraneană și din California.
Numai peisajul plantelor de cultură este foarte asemănător.
Regiunea de vegetație sclerofilă ocupă partea mijlocie din Chile, învecinându-se în
nord cu regiunile aride. Din vegetație s-au păstrat doar resturi sub formă de masive
înalte de 10-15 m, cu specii xerofile, Lithraea caustica ( Anacardiaceae), care la
atingere provoacă iritații ale pielii și creșterea temperaturii, Quillaja saponaria,
Peumus boldus.
Într-o regiune restrânsă la nord-est de Valparaiso crește palmierul endemic Jubea
spectabilis. În stațiuni stâncoase uscate se găsește cactusul columnar Trichocereus și
specii mari de Puya împreună cu ramnaceele spinoase Colletia și Trevoa.
 Fig.12 Lithraea caustica (sursa:
http://www.geographylists.com/chile_campana.h
tml)

Vegetația mediteraneană din Africa de Sud:

În această regiune bogăția de specii este extraordinară. Numai în rezervația
Jonkershoek s-au găsit 2000 de specii. Genul Erica cuprinde 600 de specii, Cliffortia
108 specii, Muraltia 115 specii, Restio 117 specii, Protea 100 de specii.Vegetația
sclerofilă este denumită fynbos fiind reprezentată printr-un tufăriș de proteacee de 1-4
m înălțime. Singura specie arborescentă, Leucadendron argenteum, are un teritoriu de
răspândire redus pe versanții umezi ai Tafelberg-ului, sub altitudinea de 500 m.
Solurile acide și foarte sărace favorizează instalarea proteaceelor și ericaceelor.
Factorul ecologic extrem de important este focul. Astfel în primul an după un incendiu
apar nenumărate geofile; Gladiolus, Watsonia, care sunt extrem de numeroase,
estimându-se circa 350 de specii.
Vegetația sclerofilă fynbos s-a extins foarte mult după anul 1400. Mai înainte
pădurea temperată veșnic verde, cu elemente paleotropice, se întindea pe toată coasta
de sud-est a Africii până peste colțul sudic al continentului. Această pădure a fost
defrișată menținându-se doar pe lângă Knysa.

Vegetația mediteraneană din Australia:

Datorită condițiilor floristice deosebite vegetația sclerofilă de aici are cu totul
alt caracter decât în celelalte regiuni.. Dominante sunt formele arboerescente,
Eucalyptus. Proteaceele formează stratul arbustiv sau alcătuiesc tufărișurile psamofile.
Frunzele eucalipților sunt pieloase, fărăr a fi rigide. O particularitate a regiunilor din
sud-vestul Australiei o constituie gramineele arborescente, Xanthorrhoea, Kingia,
cicadea, Macrozamia și speciile de Casuarina.

Prezența a 47 de specii de Drosera în startul ierbos al pădurilor de la Perth este

un semn al sărăciei solului. În condițiile de umiditate suficientă o largă răspândire o
are Pterydium.
La sud de Perth precipitațiile cresc până la peste 1500 mm/an, scăzând în
schimb spre nord și spre interior. La fiecare modificare a climatului alte specii de
Eucalyptus devin dominante. Cu cât climatul este mai umed cu atât arborii devin mai
înalți iar suprafața foliară mai mare. Într-un climat mediteranean cu precipitații de 625
până la 1250 mm și caracterizat prin secetă vara, formația vegetală specifică este
pădurea jarrah în care domină Eucalyptus marginata. Această specie ajunge pâna la
200 de ani și atinge 15-20 m înălțime. În partea sudică mai umedă se găsește pădurea
karri cu Eucalyptus diversicolor ce atinge 60-75 m.
Zona mai uscată, wandoo, cu Eucalyptus redunca, primește 500-625 mm
precipitații pe an. Întrucât lipsesc specii potrivite de graminee autohtone, se cultivă
Lolium rigidum în amestec cu trifoiul mediteranean, Trifolium subteraneum, ca sursă
de azot.
 Cap.III. Biodiversitatea faunistică a regiunii:
Fauna pădurilor și tufișurilor xerofile cu frunze dure și mate din regiunea
mediteraneană este activă primăvara, fiind dominată de rozătoare, păsări, șoareci,
șerpi, broaște-țestoase și insecte.
Păsări
Un total de aproape 500 de specii de păsări sunt regăsite în bazinul
mediteranean, și mult mai multe care migrează prin regiune, traversând Marea
Mediterana prin Gibraltar, Silcilia, Insulele Baleare, Corsica, Sardinia, Creta și Cipru.
În jur de 25 dintre aceste specii sunt endemice și mai multe dintre acestea sunt pe cale
de dispariție incluzând vulturul imperial spaniol Aquila adalberti prin numărul de 350
indivizi maturi, ciocârlia de pe insula Raso, Alauda razae. Distrugerea și degradarea
Mediteranei amenință și specia pelicanului dalmatin, Pelecanus crispus, care trăiește
în partea estică a bazinului mediteranean.
Alauda razae
Este o pasăre cântătoare cu o
gamă foarte restrânsă fiind întâlnită doar
pe Insula Raso. Se hrănește cu larve,
insecte și bulbi de Cyperus, semințe de
iarbă. În perioadele de secetă lipsa
hranei și a apei este asigurată prin
consumul de Cyperus
bulbosus sau Cyperus cadamosti .
Femela depune unul până la trei ouă. 
TimpulFig.17
de incubare este
Alauda Razae de 15 zile.
(sursa:
httpsen.wikipedia.orgwikiRaso_lark#mediaFileSpizocorysRazaeKeu
lemans.jpg)

Aquila adalberti
 Vulturul imperial spaniol populează pădurile de stejar de plută, câmpii și
dealuri din centrul Spaniei, câmpii
inundabile și dune, în mlaștinile
Guadalquivir-ului și pe pantele
muntoase înalte din Cordiliera Sistema
Central.
Vulturul imperial spaniol ocupă
areale din centrul și sud - vestul
Spaniei, cu populații în Sierra de
Guadarrama și Gredos, câmpiile
râurilor Tajo și Tietar, Montes de
Toledo, dealurile centrale din
Extremadura, valea Alcudia, Sorena Morena și mlaștimile din Guadalquivir.
Fig.18 Aquila adalberti ( sursa :http://www.arkive.org/spanish-
imperial-eagle/aquila-adalberti/image-G14004.html)

Reptilele
Există mai mult de 225 de specii în zona mediteraneană, aproape 80 fiind
endemice. De asemenea există patru genuri endemice numite Algyroide,
Trogonopyhis, Macroscincus și Gallota. Familia Lacertidia, caracterizată prin faptul
că sunt mici cu cozi lungi, este reprezentată în regiune prin mai mult de 60 de specii,
iar familia Viperidae este reprezentată prin 20 de specii. Familia Testudinidae este
reprezentată prin 5 țestoase: țestoasa grecească, țestoasa lui Hermman, Țestoasa
marginata, Țestoasa egipteană și Țestoasa Weissinger o specie endemică.
Montivipera bornmuelleri
Vipera de Liban este un
șarpe veninos foarte rar. Există
informații limitate cu privire la
această specie. Este
caracterizat printr-un număr
redus de solzi, având pete mai
închise la culoare de-a lungul
corpului, partea cea mai
deschisă fiind vârful cozii de
culoare galbenă. Fig.19 Montivipera bornmuelleri ( sursa:
http://www.arkive.org/lebanon-viper/montivipera-bornmuelleri/image-G82053.html)
 Este întâlnită în Liban și Siria la altitudini între 1000 și 2200 de metri. Vipera
de Liban este regăsită în zonele de munte unde sunt prezente pădurile de cedru și
peisajele alpine.

Mamiferele
Regiunea mediteraneană este căminul a
mai mult de 220 se specii terestre de animale, din
care 25 sunt endemice a acestei zone. Un număr
de specii de mamifere mari, ca leul, Panthera
leo, și antilopa, Oryx damnah, au dispărut din
regiune în ultimele secole datorită vânatului
excesiv
Printre speciile notabile sunt focile
metiteraneene, Monachus monachus, dintre care
doar 400 de indivizi au rămas în sălbăticie,
macarul barbar, Macaca sylvanus, singura maimuță din Europa. Mamifere endemice
regiunii Fig. 14 Monachus monachus ( sursa:
http://s1.1zoom.net/big7/768/Seals_Underwater_wor
mediteraneene sunt printre caprine: mufonul,
ld_428136.jpg)
Ovismusimon, căpriorul, capra ibex.

Fig.15 Macaca sylvanus

(sursa:https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Macaca_sylvanu
s.Mother_and_baby.jpg)
 Rhinolophus euryale
Liliacul cu potcoavă mediteranean este o
specie de liliac rară din regiunea mediteraneană. Se
găsește în regiunea mediteraneană și Peninsula
Balcanică, precum și în unele părți ale Italiei.
Gama sa se extinde din Peninsula Iberică prin sud
spre Maroc, Algeria, Tunisia și Orientul Mijlociu,
ajungând pâna în estul Turkmenistanului.
La fel ca toate rinolofidele, liliacul
cu potcoavă mediteranean folosește ecolocația
pentru a detecta prada. Se hrănește în principal cu
molii și gândaci, precum și cu alte insecte mici
care zboară.

Fig.16 Rhinolophus euryale (sursa:

http://www.arkive.org/mediterranean-horseshoe-
bat/rhinolophus-euryale/image-G37614.html)

Amfibieni
Există aproximativ 80 de specii de amfibieni în bazinul mediteranean,
aproximativ 30 dintre acestea sunt endemice pentru două familii de amfibieni:
Discoglossidae și Salamandridae.
12 specii de broaște cu limba-disc sunt
găsite aici, dintre care 7 sunt endemice.
Alytes muletensis
Specia este endemică în Mallorca, și
se găsește numai în regiunile muntoase
și defileurile de calcar  din  Serra de
Tramuntana.  În această zonă, speciile
populează apele curgătoare din cavernele Fig.20 Alytes Muletensis ( sursa:
de calcar, unde se ascund sub bolovani și http://www.arkive.org/mallorcan-midwife-toad/alytes-
pietre. muletensis/image-G14993.html)

Salamandra algira
 Salamandra de foc Nord Africană este un amfibian mare, viu colorate , cu un
corp zvelt, pielea netedă și o coadă relativ lungă, care are vârful rotunjit. Prezintă pe
spate pete de culoare galbenă otrăvitoare.
Cel puțin trei subspecii au fost descrise de Africa de Nord:  Salamandra
algira algira , Salamandra algira spelaea și Salamandra algira tingitana . Acestea
diferă în mărime, colorație, distribuție și comportament reproductiv,  fiind distincte
genetic.
La fel ca alte salamandre, acestea se hrănească cu o serie de
mici nevertebrate , inclusiv insecte,
păianjeni, viermi și melci.
Larvele acestei specii , deasemenea ,
se hrănesc cu mici nevertebrate ,
cum ar fi crustacee și insecte larve ,
și uneori cu mormoloci de broască.
Salamandra de foc nord
africană este activă noaptea, deși
uneori devine activă în timpul zilei,
după algira
Fig.21 Salamandra ploaie sauhttp://www.arkive.org/north-
(sursa: în perioada
de reproducere .  Această specie
african-fire-salamander/salamandra-algira/image-G21817.html)

devine inactivă în timpul lunilor fierbinți de vară.

Această specie este răspândită în nord - vestul Africii, dar au fost găsite și în
locuri izolate în părți din nordul Marocului, nordul Algeriei și Ceuta, un oraș spaniol
pe coasta Africii de Nord. Cele din subspecia S. A. tingitana sunt regăsite în nord
vestul extrem al Marocului și în Ceuta , în timp ce  S. A.spelaea se găsește în masivul
Beni Snassen în nord estul Marocului .
Populează zone umede ale pădurilor montane , inclusiv cele de stejar
( Quercus ), de cedru ( Cedrus ) și păduri mixte. Au fost înregistrate exemplare de la
nivelul mării până la altitudini de aproximativ 2.450 de metri .
Aceasta specie de obicei se  adăpostește ziua sub bușteni, pietre, rădăcini sau
așternut de frunze.

Nevertebrate:
Dintre arahnide face parte scorpionul, Euscorpius europaeus, dintre miriapode
din grupa chilopodelor scolopendra, Scolopendra cingulata, Scutigera coleoptrata,
Himantarium gabrielis, și a diplopodelor Lysiopetalum fasciatum completează lista
speciilor mediteraneene.

Bibliografie

1. http://www.arkive.org/eco-regions/mediterranean-basin/species
2. http://www.english-online.at/geography/mediterranean-sea/geography-of-
mediterranean-sea.htm
3. http://www.eea.europa.eu/soer-2015/countries/mediterranean
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Clim%C4%83_mediteranean%C4%83
5. https://www.scribd.com/document/361406450/Biodiversitatea-regiunii-
mediteraneene
6. https://www.scribd.com/document/273236705/Biodiversitatea-regiunii-
mediteraneene
7. https://www.okazii.ro/recomandate/biogeografie-cu-elemente-de-
ocrotirea-si-conservarea-biodiversitatii-angela-lupascu-138922-
a175723157
8. https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/biodiversitatea-
regiunilor-mediteraneene-386559.html
9. https://dlscrib.com/download/biodiversitatea-regiunii-
mediteraneene1_5a00bf63e2b6f51b6b8c4638_pdf
10.https://www.eea.europa.eu/ro/themes/biodiversity/about-biodiversity
11.https://www.google.com/search?
q=Scutigera+coleopatrata&sxsrf=AOaemvLfppqi07Rl6WXu7fnhxm9D
Zy5XNA
%3A1635831072990&ei=IM2AYYflO_7k7_UPlfK4mAk&oq=Scutigera
+coleopatrata&gs_lcp=Cgdnd3Mtd2l6EAMyBwguEA0QkwIyBAgAEA
0yBAgAEA0yBAgAEA0yBAgAEA0yBggAEA0QHjIJCAAQyQMQDR
AeMgYIABANEB4yBggAEA0QHjIGCAAQDRAeOgcIIxDqAhAnSgQI
QRgAUPiABViOigVgjpoFaAFwAngAgAGpAYgBqQGSAQMwLjGYA
QCgAQGgAQKwAQrAAQE&sclient=gws-
wiz&ved=0ahUKEwiH9ZHQ-fjzAhV-
8rsIHRU5DpMQ4dUDCA4&uact=5