UNIVERSITEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

POTENŢIALUL ECOLOGIC ŞI EXPLOATAREA

BIOLOGICĂ A AREALULUI MUNICIPIULUI
BACĂU

CENOIU OANA ANDREEA

Grupa 201
Anul II
Geografie

1
CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………….3

Capitolul 1: Localizarea arealului

1.1. Localizarea arealului în cadrul regiunilor biogeografice ale României……………...4

1.2. Localizarea arealului în cadrul regiunilor biogeografice Europene………………….5

1.3. Localizarea arealului în cadrul unităților si subunităților de relief.………..…..…….6
Capitolul 2: Particularitățile potenţialului ecologic
1.1. Litologie……………………………………………………………………………...7
1.2. Relief…………………………………………………………………………………7
1.3. Climă…………………………………………………................................................8
1.3.1. Valori climatice..…………………………………………………….………...9
1.3.2. Indicii ecometrici climatici………………………………………….……..….10
1.3.3. Diagrama în scară dublă Gaussen.....................................................................12

1.3.4. Diagrama bilanţului hidric lunar.......................................................................13

1.3.5. Histofenograma................................................................................................14
1.4. Rețeaua hidrografică.……………………………………….....................................15
1.5. Soluri………………………………………………………......................................15
Capitolul 3: Particularitățile exploatării biologice
1.1. Domeniul biogeografic……………………………………………………………...16
1.2. Distribuția vegetației…...……………………………………………………………16
1.3. Distribuția lumii animale……………………….…………………………………...18
Capitolul 4: Considerații privind protecția și conservarea biodiversității
1.1. Arii protejate………………………………………………………………………..19
1.2. Sugestii privind conservarea arealului.......................................................................20
Concluzii……………………………………………………………………..……..21
Bibliografie……………………………………………………………………..…..22

2
 INTRODUCERE

Potenţialul ecologic reprezintă ansamblul factorilor abiotici ai mediului ce constituie

suport, dar şi resurse pentru existenţa şi dezvoltarea organismelor vegetale şi animale.
Factorii abiotici au o însemnătate deosebită deoarece prin intermediul acestora se
stabilesc relaţii strânse între mediu şi organisme, fie vegetale, fie animale. Legăturile sunt de
interdependenţă, neputând exista una fără cealaltă. Factorii fizici exercită o acţiune continuă
asupra organismelor, provocându-le la reacţii de apărare, adaptare sau chiar transformări interne.
Factorii biotici sunt de mai multe categorii, printre care: factori geomofologici (reliful,
altitudinea reliefului, adăpostul condiţionat de relief), factori climatici (temperatură, apă, sol,
lumină, zăpadă), factori edafici ce tin de sol şi structura solului.
Lucrarea de față își propune o analiză detaliată a potențialului ecologic și a exploatării
biologice din Municiupiul Bacău (Fig. 1), în scopul cunoașterii arealului împreună cu plantele și
animalele aferente.

Fig.1Localizarea municipiului Bacău în cadrul județului Sursa: http://bacau.harta.orasultau.ro

3
 CAPITOLUL 1: LOCALIZAREA AREALULUI

1.1. Localizarea arealului în cadrul regiunilor biogeografice ale României

Conform hărţii „Regionării Biogeografice a României” (Fig. 2) realizată de Raul
Călinescu oraşul analizat se încadrează în regiunea Holartică, subregiunea Euro-siberiană,
Provincia Dacică, fiind situat în NE tarii.
Această provincie ocupă cea mai mare parte a teritoriului României şi anume partea
centrală şi nordică a ţării, cuprinzând întreg arcul carpatic de pe teritoriul ţării noastre,
întinzându-se spre nord până dincolo de graniţa cu Ucraina. Spre est Provincia Dacică se întinde
până dincolo de raul Prut, apoi în sud până aproape de Bucureşti, cuprinde Carpaţii Meridionali
şi limitează pe aceştia de Subcarpţtii Getici, cuprinde munţii Banatului, Munţii Apuseni şi
Dealurile de Vest (Călinescu, 1969).
Provincia Dacică are o flora şi o faună central-europeană, care cuprinde şi un numar mare
de endemisme (dacice). Ca vârsta, Provincia Dacică este mai veche decat provinciile învecinate.

4
Fig. 2 Hartă regionarea biogeografică a României Sursa: Biogeografia României, R. Călinescu

1.2. Localizarea arealului în cadrul regiunilor biogeografice Europene

În cadrul regiunilor biogeografice Europene (Fig. 3), oraşul Bacău se încadrează în
regiunea Continentală, Romania aparţinând aproape în întregime acestei regiuni. Excepţie fac
lanţul carpatic, care aparţine regiunii Alpine, partea Vestică, aparţinând regiunii Panonice şi
partea SE a ţării care se află în regiunea Stepică.

Fig.3 Localizarea arealului în cadrul regiunilor biogeografice Sursa: http://www.eea.europa.eu

Europene

5
1.3. Localizarea arealului în cadrul unităţilor și subunităţilor de relief
Municipiul Bacău, reședința județului cu același nume, se află în Nord-Estul țării, în
partea central-vestică a Moldovei situat la doar 9,6 km în amonte de confluenţa Bistriţei cu
Siretul şi este cel mai important centru urban din Culoarul Siretului din cadrul Podişului
Moldovei (Fig. 4).
Geografic, se află la interferența meridianuluide 26° 55' longitudine estică cu paralela de
46° 35' latitudine nordică (Lupu et al., 1972).
Culoarul Siretului este delimitat la nord de graniţa cu Ucraina, în NV de Podişul Sucevei,
continuat pe latura estica a luncii Siretului (pana în dreptul curmăturii Ruginoasa-Strunga),
respectiv în SV de Subcarpaţii Moldovei. Limita sudica este dată de Câmpia Siretului Inferior,
iar în partea de SE se află Podişul Bârladului.

6
Fig.4 Localizarea arealului în cadrul Sursa: http://www.unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/
unităților și subunităților de relief
CAPITOLUL 2: PARTICULARITĂȚILE POTENŢIALUL ECOLOGIC

1.1. Litologie
Structura geologică complexă justifică presupunerea ca în subsolul său există o gama
variată de materiale utile.
Municipiul Bacău, din punct de vedere geologic se suprapune peste depozitele litologice
din holocen. Sub aceste depozite este prezentă o litologie alternantă de marne, marne argiloase şi
nisipuri din sarmaţian, ce caracterizează partea superioară a depozitelor Platformei
Moldoveneşti. Aceste strate sunt cu înclinare de la N-NV spre S-SE. Depozitele cuaternare sunt
reprezentate prin aluviuni şi formaţiuni loessoide (Lupu et al., 1972).
Dintre elementele geologice existente importanţă, pentru perimetrul cercetat, prezintă
litologia terasei, care determină un nivel freatic adânc, cu greutate atins de infiltrările pluviale.

1.2. Relief
Patru trepte de altitudine, între 150m și 250m marchează relieful Bacăului, el aflându-se
în cea mai mare parte a localității, pe a doua terasă 160-165m. Se detașează terasa de luncă joasă,
dar se înalță în șesul comun al Bistriței cu Siretul. Albia majoră a Bistriței este predominată în
raza așezării, prin depozitele de prundișuri, constituind un adevărat rezervor pentru acumularea
apelor freatice (Lupu et al., 1972).
Valea Siretului are un caracter asimetric destul de evident, cu versantul stâng abrupt,
puternic afectat de procese geomorfologice actuale şi fără terase, sau cu terase sporadice şi cu
versantul drept mai domol, terasat (Lupu et al., 1972).
Impresia de vale largă se datorează şi extinderii foarte mari a teraselor inferioare şi medii.
De o netezime şi întindere impresionantă este terasa de 35-40 m de pe interfluviul Siret-Bistrita,
cea de pe dreapta Siretului de la aeroportul orasului Bacău în avale, precum şi terasa de 10-12 m
altitudine, pe care se află zona rezidentială a oraşului Bacău (Lupu et al., 1972).
Constituţia petrografică şi mai ales lipsa vegetaţiei forestiere facilitează o morfodinamică
deosebit de activă. Pe podurile interfluviilor, spălarea în suprafată şi uneori deflaţia sunt intense,
producând adeseori degradarea avansată a solurilor. Prezenţa depozitelor loessoide facilitează
7
tasări, care frecvent se combină cu sufoziuni. Versanţii, alcătuiţi din nisipuri, pietrişuri, depozite
loessoide, se disting prin pante abrupte afectate de şiroire, torenţialitate, năruiri, sufoziune. Pe
versanţii în alcătuirea cărora intră orizonturi argiloase, torenţialitatea se îmbină cu alunecările de
teren şi curgerile noroioase (Lupu et al., 1972).

1.3. Clima
Climatul municipiului este unul temperat-continental accentuat, cu ierni reci, veri
secetoase și călduroase, acțiunea unui complex de factori naturali (circulația generală a
atmosferei, radiația solară, relieful) și antropici, orașul însuși având un rol esențial în crearea
propriei topoclime printr-o serie de factori care se manifestă constant (materialele de construcție,
profilul accidentat, spațiile verzi), respectiv prin intermediul unor factori secundari (încălzirea
artificială, poluarea atmosferei). Acțiunea comună a acestora determină perturbări ale circuitului
biogeochimic la nivelul sistemului, consecința directă fiind disconfortul urban.
Temperatura medie anuală este de 9 °C, oscilând între -4,3 °C, în luna ianuarie, și
20,8 °C, în luna iunie, constatându-se o ușoară modificare a regimului termic în ultimii ani
datorită lacurilor de acumulare, încălzirii globale și poluării atmosferei (Maciu et al., 1982).
Cantitatea medie anuală de precipitații este de 541 mm/m²/an, existând diferențe între
sezonul cald (90,3 mm-luna iunie) și cel rece (24,1 mm-luna februarie). Aversele sunt frecvente
în lunile iulie-august (Maciu et al., 1982).
Cel mai rece an a fost 1942, cu doar 7 °C, iar cel mai ploios 1897 cu 962,5 l/m². O secetă
necruțătoare s-a abătut în anul 1954, când și zăpezile au însumat doar 294,5 l/m².
Dinamica atmosferei se caracterizează printr-o intensă circulație în lungul văii. În cadrul
acestei dinamici, predominanță au vânturile de nord și nord-vest, iar în al doilea rând cele din sud
și sud-vest (Lupu et al., 1972).
Umiditatea atmosferică este foarte accentuată, ca efect al evaporării apei din râuri şi
lacuri. Această umiditate devine şi mai evidentă, datorită stratificării în timpul nopţii, vara şi în
toată perioada rece a anului, a aerului mai rece din regiunile înalte din jur spre fundul văilor,
mărind astfel umiditatea relativă care da naştere la ceţuri (Lupu et al., 1972).

8
1.3.1. Valori climatice

Staţia Bacău (167m)

Temperatura aerului- medii lunare şi multianule Tabel nr. 1

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anuală

-4,3 -2,1 3,1 9,6 15,3 18,9 20,8 20,2 15,7 9,8 3,9 -1,2 9,1
Sursa: „Clima României”

Precipitaţiile atmosferice-medii lunare şi multianuale Tabel nr. 2

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anuală
28,6 24,1 28,2 43,5 60,4 90,3 69,7 54,1 45,4 42,7 31,2 26,1 544,3
Sursa: „Clima României”

Evapotranspiraţia reală-medii lunare şi multianuale Tabel nr. 3

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

0 0 12 48 93 120 97 56 42 40 11 0
Sursa: „Clima României”

Evapotranspiraţia potenţială-medii lunare şi multianuale Tabel nr.4

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

0 0 12 48 93 120 136 120 76 40 11 0
Sursa: „Clima României”

9
1.3.2. Indicii econometrici climatici

1.Tetraterma Mayr - reprezintă un indice care se calculează ca medie a valorilor de

temperatură din lunile mai, iunie, iulie şi august, exprimând optimul termic al vegetației din
perioada cu activitate biologică maximă. Valoarea lui scade odată cu creşterea altitudinii,
evidențiind astfel răcirea locală a climatului, fapt ce influențează gradul de dezvoltare a
vegetației. Valoarea sa este de 18, 8 °C, ceea ce denotă ca temperaturea este favorabilă plantelor
xerofile.
T V +T VI +T VII + T VIII 15,3+18,9+20,8+20,2
T V −VIII = = =18,8 °C
4 4

2.Indicele Gams – reprezintă raportul dintre cantitatea anuală de de precipitații și

altitudinea stației meteorologice. Acest indice mai este cunoscut și sub numele de indice de
favorabilitate pentru fag. Valorile mai mari de 1 indică favorabilitatea condițiilor climatice
pentru existența plantelor termofile (gorun, fag şi mojdrean), iar cele mai mici de 1 indică
condiții favorabile pentru existența pădurilor de conifere. Valoarea înregistrată este de 3,25,
aceasta fiind favorabilă dezvoltării fagului.

P 544,3
I g= = =3,25
Alt 167

3.Indicele de ariditate de Martonne – reprezintă gradul de uscăciune al unui teritoriu

Valoarea acestuia se calculează prin raportul dintre precipitațiile medii anuale si temperatura
medie anuala plus 10 pentru lunile cu activitate biologică maximă și oferă informații asupra
structurii dominante a covorului vegetal şi reflectă caracterul restrictiv al condițiilor climatice
pentru dezvoltarea anumitor formațiuni vegetale.

10
 P 544,3
I ar= = =28,4
T +10 9,1+10

4. Suma precipitațiilor medii lunare din lunile cu valori de peste 10 °C (mai, iunie, iulie,
august, septembrie).

Σ P≥10 ° C =60,4+90,3+69,7+54,1+45,4= 319,9 mm

5. Suma precipitațiilor medii lunare din lunile noiembrie, decembrie, ianuarie,

februarie, martie. Sunt luni de iarnă, iar în această perioadă nu există evapotranspirație sau
sezon de vegetație, solul fiind foarte uscat.

Σ P XI−III =31,2+26,1+28,6+24,1+28,2= 138,2 mm

6. Suma precipitațiilor medii lunare din lunile iunie, iulie, august (luni în care aparatul
foliar este dezvoltat la maxim).

Σ PVI−VIII =90,3+69,7+54,1= 214,1 mm

11
1.3.3. Diagrama în scară dublă Gaussen la stația meteorologică Bacău

Diagrama în scară dublă Gaussen este o construcție grafică ce ajută la evaluarea

potențiatului ecologic al unui teritoriu. Această diagramă reunește sub forma unui singur grafic
doi parametrii foarte importanți și anume: temperatura și precipitatiile.
Observăm faptul că la stația meteorologică Bacău, cea mai mare valoare a temperaturii se
înregistrează în luna iulie (22,8°C), iar cea mai scazută temperatură în luna ianuarie (- 4,3°C).
De asemenea cele mai ridicate valori ale precipitatiilor se înregistrează în lunile iunie,
iulie, semn probabil al unei viituri. Valoarea maximă se înregistrează in iunie (90,3mm), iar
minima în februarie (24,1mm).
Se observă în ansamblul întregului grafic, atat în ceea ce priveste temperatura cât și
precipitațiile că au o tentă ascendentă în lunile aprilie-septembrie, urmate mai apoi de o fază
descendentă, caracteristică lunilor octombrie-februarie. Orașul, fiind situat într-o zonă de podiș,
intervalul cu deficit de umiditate lipsește.

12
1.3.4. Diagrama bilanțului hidric lunar la stația meteorologică Bacău

Este o metodă grafică cu ajutorul căreia determinăm intervalul cu deficit de umiditate și

pe cele cu deficit real și potențial de umiditate.
Această diagramă se realizează prin corelarea a patru elemente realizate anterior: curba
termică, curba ombrică, evapotranspiraţia reală şi evapotranspiraţia potenţială.
Perioada cu deficit de umiditate lipsește deoarece curba ombrică depașește curba termică.
Din intersecţia celor două curbe ale evapotranspiraţiei reale şi potenţiale cu cea ombrică
putem delimita intervalele cu deficit real de umiditate şi cu deficit potenţial de umiditate.
Între prima decadă a lunii a patra şi ultima decadă a lunii a opta se remarcă un interval cu
deficit real de umiditate, în timp ce din prima decadă a lunii a patra şi până în prima decadă a
lunii a noua se remarcă un interval cu deficit potenţial de umiditate.

13
1.3.5. Histofenograma la stația meteorologică Bacău

Histofenograma reprezintă o construcție grafică cu ajutorul căreia se determină durata

sezonului de vegetație și a fenofazelor care se succed pe parcursul acestuia într-un anumit
teritoriu, în cazul de fata la stația meteorologică Bacău.
Construcția grafică realizează corelația dintre temperatură și pragurile termice. Pentru
realizarea acesteia utilizăm temperaturile medii lunare, multianuale înregistrate la stația Bacău.
Aceasta se poate realiza la nivelul fiecărui an, sau pentru o perioadă formată din mai mulți ani.
Astfel, se observa faptul că cea mai scazută valoare a temperaturii medii lunare se
înregistrează în luna ianuarie (-4,3°C), urmată de luna februarie cu (-2,1°C). La polul opus se
situează lunile iulie (20,8°C) și august (20,2°C).
Pe grafic se stabilesc pragurile termice situate la intervale de 5° C pentru stabilirea
următoarelor fenofaze: înmugurire, înfrunzire, înflorire, fructificare, coacere, pierderea parțială a
aparatului foliar și pierderea totală a aparatului foliar. Valorile pragurilor termice sunt
următoarele:
-5-10° C (corespunzator fenofazei de înmugurire)
-10-15°C (corespunzator fenofazei de infrunzire si înflorire)
-15-20°C (corespunzator fenofazei de fructificare)
->20°C (corespunzator fenofazei de coacere)
-20-15°C (corespunzator fenofazei de diseminare)
-15°-10°C (corespunzator fenofazei de pierdere partială a aparatului foliar)
-10°-5°C (corespunzator fenofazei de pierdere totală a aparatului foliar).
Durata medie a sezonului de vegetație are o valoare de 230 de zile și este cuprins între 25
martie și 10 noiembrie.

14
 Durata efectivă a sezonului de vegetație este de 158 de zile și este cuprins între 17 aprilie
și 17 octombrie.

1.4. Hidrografia
Apele de suprafaţă
Peisajul fizico-geografic al municipiului Bacău prezintă o mare varietate şi complexitate.
Hidrografia este unul din elementele principale, reflectând, prin densitatea, regimul şi chimismul
ei, cele mai importante caracteristici litologice, reliefale, pedologice, climatice şi biotice.
Rețeaua hidrografică este reprezentată de cele două râuri, Siret și Bistrița, și de afluenții
acestora: Bahna, Izvoarele, Cleja - pentru Siret, respectiv Trebeșul cu afluenții săi Barnat și
Negel - pentru Bistrița. Datorită influenței antropice regimul hidrologic al celor două râuri a fost
complet modificat, amenajările hidroenergetice contribuind la regularizarea scurgerii. Pe Bistrița
au fost create lacurile de acumulare Lilieci, Șerbănești cu rol complex: asigurarea energiei
electrice, combaterea inundațiilor, alimentarea cu apă potabilă și industrială, practicarea
sporturilor nautice (Maciu et al., 1982).
Toate lacurile de acumulare din Bacău sunt considerate arii naturale protejate
avifaunistice și sunt în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău prin situl Natura 2000.

Apele subterane
Municipiul Bacău are bogate panze de ape subterane, cu niveluri hidrostatice foarte
variate, în raport cu natura substratului petrografic (permeabil, fisurat, impermeabil).
În șesurile aluvionare alcatuite din roci cu granulatie grosieră (pietrișuri), din lungul
Siretului și Bistritei, există bogate panze de ape libere la adancimi de 2-15 m (Lupu et al., 1972).
De asemenea, pânze acvifere bogate se găsesc la baza teraselor largi ale acelorași râuri,
cât și a conurilor de dejectie, dezvoltate la punctele de confluență a numeroaselor râuri ce
debutează către principalele axe colectoare.

15
1.5. Soluri
Varietatea mare a tipurilor și subtipurilor de soluri din cuprinsul municipiului iși găsește
explicația în faptul că acestea sunt o expresie a interacțiunii celorlalte elemente ale peisajului
fizico-geografice și în primul rând a climei, cu toate nuanțele ei impuse de relief, a invelișului
vegetal și a faciesului petrografic (Lupu et al., 1972).
Cernoziomurile levigate, care au o răspândire mai redusă, rezumându-se de fapt la
terasele Siretului de 10-12 m și 35-40 m altitudine relativă din sectorul de confluența cu Bistrița
și din avale de Bacău. Apar sub formă de cernoziomuri slab levigate și mediu levigate, care, prin
proprietățile lor fizice și chimice, întrunesc cele mai optime condiții pentru culturile cerealiere.
Solurile slab dezvoltate și de luncă apar pe lunca Siretului, în sectorul de confluență cu
Bistrița. Se remarcă o gamă întreagă de forme, de la aluviunile recente, slab înțelenite, situate în
apropierea râului, la solul aluvial slab evoluat și mediu evoluat și până la solul aluvial
cernoziomic sau cernoziomul de luncă de pe treptele mai înalte (Lupu et al., 1972).

CAPITOLUL 3: PARTICULARITĂȚILE EXPLOATĂRII BIOLOGICE

Exploatarea biologică – materializează raporturile dintre mediul abiotic şi biotic în

latitudine şi altitudine. Diferenţierea calitativă a tipurilor de mediu şi subtipurilor de mediu se
reflectă în structura şi compoziţia învelişului biotic, în distribuţia şi organizarea spaţială a
acestora. 
1.1. Domeniul biogeografic
Arealul Bacău aparţine etajului pădurilor de foioase caracterizat printr-o succesiune de
subetaje determinate climatic şi anume: subetajul făgetelor şi subetajul gorunetelor și zona
silvostepei. Se întâlnește și vegetație azonală specifică luncilor și ierboasă formată din pajiștile
de deal și de luncă (Lupu et al., 1972).

1.2. Distribuția vegetației

Vegetaţia este componentă esenţială a peisajului geografic, reprezintă o sinteză a
potenţialului ecologic, dar şi un indicator al calităţii peisajului.

16
 Repartiţia geografică actuală a vegetaţiei are caracter mozaicat, în principal din cauza
interacţiunii condiţiilor fizico-geografice cu cele antropogeografice.

1.2.1. Etajul pădurilor de foioase

Vegetaţia arborescentă zonală aparţine etajului nemoral, iar din punct de vedere floristic
şi fitoclimatic, arealul se situează în etajul pădurilor de foioase. În funcţie de altitudine,
fragmentarea şi orientarea reliefului care condiţionează microclimate specifice, acestea aparţin la
câteva tipuri. În general predomină pădurile amestecate în special de esenţă tare (gorun, fag,
carpen, stejar, cireş) sau moale (tei, plop) (Mititelu și Barabaș, 1968).
Subetajul fagetelor este situat pe culmile mai înalte şi pe versanţii cu expoziţie
nordică, ocupând 1 0 - 1 2 % din pădurile versantului stâng şi 1 5 - 2 0 % din cel drept. Deşi
fagul (Fagus silvatica) este predominant, se întâlnesc şi alte specii arborescente:
gorunul (Quercus petreci), carpenul (Carpinus betulus), arţarul (Acer platanoides), ulmul
(Ulmus montana), iar mai jos teiul (Tilia cordata), gârniţa (Quercus frainnetto), etc.
În porţiunile mai puţin dense şi în poieni se dezvoltă arbuşti: cornul - Cornus mas, alunul
- Coryllus avellana, păducelul - Crategus monogina, măceşul - Roşa canina şi numeroase
ierburi şi flori: păiuşul (Festuca Silvatica) firuţa de pădure (Poa nemoralis), vioreaua (Scilla
bifolia), brebenei (Corydalis cava), ghiocelul (Galanthus nivalis), rogoz (Carex pilosa), feriga
(Driopteris filix mas) (Mititelu și Barabaș, 1968).
Subetajul gorunului ocupă 15 % din suprafaţă, mai ales pe versanţii însoriţi
de pe stânga culoarului (Colinele Tutovei), pe platouri şi pe interfluviile largi.
Alături de gorun se dezvoltă paltinul, frasinul (Faxinus Omus), carpenul şi teiul. Acest
tip de pădure, mai luminos decât făgetele permite o bună dezvoltare a arbuştilor şi a stratului
ierbaceu. Ca şi în poieni, se dezvoltă aceleaşi specii menţionate mai sus, la care se mai adaugă
socul (Sambucus nigra), porumbarul (Primus spinosa), murul (Rubus hirtus).

1.2.2. Zona silvostepei

Speciile caracteristice silvostepei aparţin unor formaţiuni de arbori şi arbuşti: vonceriul
pitic (Evonymus nana), scumpie (Cotinus coggygria), stejarul pufos (Q. pubesccens) şi de
ierburi: firuţa cu bulb, coada şoricelului (Achilea setaceea), peliniţa (Artemisia), lumânărica
(Verbascum), păiuşul (Agrostis tenuis), etc. (Mititelu și Barabaș, 1968).

17
1.2.3. Vegetația arborescentă intrazonală
Pe principalele lunci se dezvoltă o vegetaţie azonală de păduri formate din arbori de
esenţă moale: plop (Populus alba, P. nigra), salcie (Salicetum albae fragilis, S. triandre), arin
(Alnus glutinosa), etc. Pădurile ocupă suprafeţe relativ mici şi se numesc "zăvoaie”. Astfel de
zăvoaie se întânesc pe luncile Bistriţei și Siretului (Mititelu și Barabaș, 1968).

1.2.4. Vegetația ierboasă

În formă naturală ocupă suprafaţe mai mici pe dealuri unde a fost înlocuită de culturi
agricole şi mai mari pe luncile râurilor.
Pajiștile de deal cuprind o bogăţie de specii ierboase spontane: graminee (Festuca rubra,
F. sulcata, Nardus stricta, Agrostis alba), firuţa de livadă (Poa pratensis), pirul crestat
(Agropirum cristatum) etc. Dintre leguminoase menţionăm: lucerna (Medicago sativa), trifoiul
(Trifolium rubrum), apar alte specii ca inul (Itnda ensifolia), multe specii de sânziene (Galium
vernum), lumânărica (Verbascum phoeniceum), cimbrişorul (Thimus globuscens), scaeţii
(Eryngium campestre), pelinul (Artemisia austriaca). Sunt prezente şi unele tufărişuri cu arbuşti
ca sângerai, cornul, alunul, lemnul câinesc, măceşul (Mititelu și Barabaș, 1968).
Pajiștile de luncă ocupă suprafeţe importante pe luncile Siretului şi Bistriţei, prezentând
o compoziţie floristică deosebită fată de zonele de deal datorită umidităţii crescute si a
inundaţiilor. Se întâlnesc specii de trifoi (Trifolium hibridum), rogoz (Carex rifaria), pipirig
(Schoenoplectus taber), păiuşul de livezi (Festuca pratensis). În locurile permanent mlăştinoase,
pe lângă bălţi, canale, cursuri şi braţe părăsite creşte o vegetaţie hidrofilă specifică: izmă
(Mentha), răchitanul (Galium palustre), stuful, nufărul de baltă, etc. (Mititelu și Barabaș, 1968)

1.3. Distribuția lumii animale

Componentă a mediului geografic, lumea animală este reprezentativă pentru condiţiile
fizico - geografice zonale şi azonale.
În păduri, trăiesc animale, păsări şi insecte adaptate mediului forestier: mistreţul (Sus
scrofa), Căprioara (Capreolus capreolus), Lupul (Caniş lupus), vulpea (Caniş vulpes), şorecele
gulerat (Apodemus tauricus, A. flavicollis), iepurele (Lepus europeus), corbul (Corvus corax),

18
coţofana (Pica pica), grangurul (Ovidus ovidus), cintia (Fringilla coelebs), piţigoiul (Parus
major), botgrosul (Pyrruhla pyrrida), ciocănitoarea (Picus viridis), privighetoarea, vrăbiile, etc.
Fauna luncilor este în general săracă, datorită activității omului. În lunca Siretului mai
raspândite sunt prigoarea (Merops apister), lăstunul de mal (Riparia, riparia), cucul (Cucus
canorus), cristeiul de baltă (Galinula Chlorops), lişiţa (Fulica atra), pescăruşul (Cinculus
acvaticus), barza (Ciconia ciconia), etc. În apa râurilor, în special a Siretului se remarca:
scobarul (Chondrostoma nasus), cleanul (Leuciscus cephalus), moioaga, zglăvoaca, mreana
(Barbus barbus), oblețul (Alburnus alburnus) (Lupu et al., 1972).
CAPITOLUL 4: CONSIDERAȚII PRIVIND PROTECȚIA ȘI
CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII

1.1. Arii protejate

Parcul Dendrologic Hemeiuşi are o suprafaţă de 49ha şi este situat la cca 10 km nord-
vest de Bacău. A fost înfiinţat în 1750 şi au existat preocupări pentru aclimatizarea unor specii
exotice. În perioada 1881-1910 au fost aclimatizate specii de Picea pringexie, Tsuga
Canadensis, Gingko biloba. (Lupu et al., 1972)
În prezent există peste 500 specii de arbori şi arbuşti, din care peste 370 sunt exotice. În
afară de cele prezentate se mai întâlnesc: Pseudotsuga menziesii, Junniperus virginiana,
Taxodium distichum, precum şi multe plante lemnoase: Aesculus carneea, Cercis siliquastrum,
Cryptomeria japonica, Exochorda giraldii, Liriodendron tulipifera, Magnolia soulangeana,
Pellodendron amurense etc. (Mititelu și Barabaș, 1968).
Grădina botanică Prăjeşti, comuna Traian, înfiinţată în 1965, are o suparfaţa de 2 ha şi
cuprinde 450 de specii de plante felurite: acvatice, de stâncă, medicinale, ornamentale şi un
sector de trandafiri, iar un sector dendrologic de 0,5 ha este situat chiar în faţa şcolii.
Pentru odihnă şi recreaţie prezintă importanţă Parcul Libertăţii, cu o suprafaţă de 25ha,
amenajat încă din a doua jumătate a secolului trecut. Aici sunt plantaţi numeroşi arbori şi arbuşti
ornamentali între care magnolia, laricele, tisa, apoi tei, salcâm stejar, ulm carpen, cireş etc.
Pe malul Bistriţei, la nord de Bacău (cca 6km), se află parcul Gherăieşti (cca 40ha),
realizat prin transformarea unui vechi zăvoi. Alături de plopi, salcâmi, au fost plantaţi pini, brazi,
molizi, larice, mesteceni, tei, cireşi, sălcii ornamentale,etc. Este un loc căutat pentru week-end-uri.

19
 Parcul Trandafirilor, situat în centrul municipiului, mai păstrează numai 0,2ha, în care
mai există câţiva arbori şi arbuşti ornamentali, tei, salcâmi, cireşi, ronduri de flori. În acest parc
există un exemplar de Gingko biloba. În afară de aceste spaţii amenajate, se mai întâlnesc unele
exemplare de plante ocrotite: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), tulichinia (Daphnae
cneorum) - în jurul municipiului, precum şi exemplarele de Castanea sativa (majura), Gyngko
biloba, Fagus silvatica var. atropunicea etc. (Mititelu și Barabaș, 1968)

1.2. Sugestii privind conservarea arealului

Activităţile antropice complexe au condus, în timp, la modificări importante ale mediului
înconjurător, cele mai semnificative sunt:
- defrişările şi scăderea dramatică a coeficientului de împădurire
- desţelenirile şi extinderea terenurilor arabile
- utilizarea iraţională a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor;
- accelerarea proceselor geomorfologice actuale (eroziuni plane şi torenţiale, alunecări
de teren, degradarea albiilor) etc;
- modificări esenţiale ale regimului hidrologic pe cursurile de apă amenajate;
- poluarea aerului, apei şi solului.
În urma acestor intervenţii, la care pot fi adăugate multe altele, s-au produs modificări
ireversibile, majoritatea cu caracter negativ în structura şi calitatea mediului înconjurător
(dispariţia a numeroase specii de plante şi animale, modifcări importante ale biotopurilor,
afectarea complexă a stării de sănătate a populaţiei etc.)
Pentru evitarea degradării mediului înconjurător până la limita distrugerii complete a
acestuia ar trebui inițiate multe măsuri de protecţie:
- ocrotirea unor specii rare sau pe cale de dispariţie
- asigurarea unor spații verzi corespunzătoare în arealele intens populate
- refacerea covorului forestier
- practicarea unei agriculturi raţionale
- controlul riguros al surselor de poluare
- lucrări de refacere a terenurior degradate
- lucrările antierozionale, de desecare şi irigaţii

20
 CONCLUZII

Teritoriul municipiului Bacău şi a împrejurimilor sale este situat în Culoarul Siretului la

confluenţa cu Bistriţa într-o zonă de contact dintre Podişul Moldovei şi Subcarpaţii Orientali.
Această poziţie îi conferă un caracter de tranziţie geografică cu valenţe complexe.
Conceptul de potenţial ecologic implică analiza cantitativă şi calitativă a componentelor
mediului ca elemente ce condiţionează diferenţierea spaţială şi structurală a învelişului biotic,
deci a exploatării biologice.
Arealul luat spre analiză prezintă puternice urme de antropizare, incepând cu vegetaţia
forestieră, cu păşunile silvostepei ce au fost puternic modificate pentru a fi necesare în domeniile
agricole.
Activităţile antropice afectează învelişul vegetal, deşi acest fapt nu prea este luat în serios,
cu toate că este o problemă gravă a lumii moderne. Lumea vegetală a ajuns la forma pe care o
cunoştem noi de-a lungul a multor perioade de evoluţii, iar odată vătămată îi vor mai trebui iar
alte perioade de evoluţii, pentru a se adapta la noile condiţii. Aceste adaptări sunt răspunsuri la
condiţiile nefavorabile impuse.
Exploatarea biologică reprezintă răspunsul dat de învelişul biotic stării mediului.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Călinescu R., (1969), Biogeografia României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

2. Lupu N. N., Iulia Vacărașcu, Brânduș C., (1972), Județele Patriei. Județul Bacău,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București
3. Maciu M., Chicereanu Aurora, Văcaru V., (1982), Enciclopedia Geografică a României,
Editura Științifică și Enciclopedică, București
4. Manea Gabriela, (2008), Elemente de biogeografie, Editura Universitară, București
5. Mititelu D., Barabaş N, (1968), Flora şi fauna împrejurimilor orașului Bacău, Muzeul
de Stiințe ale Naturii Bacău.
6. Pătru Ileana Georgeta, Clius Mioara, Ielenicz M., (2005), Subcarpații României, Editura
Universitară, București
7. Posea G., (2006), Geografia fizică a României, Editura Fundației România de Mâine,
București
8. Posea G., (2004), Geografia fizică a României. Partea a II-a. Climă. Apele.
Biogeografia. Solurile. Hazardele naturale, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti
9. EEA, 2007, Regiunile biogeografice europene, disponibil la www.eea.europa.eu, accesat
la 7.XII.2012

22