MONITORIZAREA HABITATELOR DIN

REZERVAŢIA NATURALĂ CHEILE

TIŞIŢEI

INTRODUCERE
Conservarea biodiversităţii a apărut ca o nevoie a protecţiei şi păstrării speciilor şi habitatelor
ameninţate tot mai mult de activităţile umane. Educaţia ecologică a populaţiei este necesară ȋn
vederea conştientizării protejării speciilor de plante şi animale ca elemente unice şi de bază ale
mediului natural. Biodiversitatea oferă o serie de motivaţii şi argumente privitoare la: economia unei
ţări, a unor specii ca sursă naturală pentru obţinerea de medicamente sau ca materie primă ȋn
biotehnologie; aspectul ecologic privind relaţiile intra şi interspecifice dintr-un ecosistem; aspectul
estetic care ȋmbogăţeşte latura umană prin diversitatea de specii şi habitate; aspectul etic prin care
oamenii distrug alte forme de viaţă cu pierderi ireversibile pentru viitor.
Principala cauză a pierderii biodiversităţii o constituie managementul slab datorat asigurării
nevoilor oamenilor de a exista, ceea ce duce la practicarea unei agriculturi intensive, la
supraexploatarea pădurilor, apelor şi solului, la expansiunea industriei extractive şi de construcţiii, la
invazia de specii străine, cu consecinţe asupra poluării şi schimbării climei la nivel global. Toate
acestea se petrec ȋn ciuda acţiunilor ȋntreprinse la nivel mondial, a marilor ȋntȃlniri ȋn care se discută
şi se adoptă legi. Convenţia privind diversitatea biologică (CBD), cu 188 de ţări membre, din care
face parte şi Romȃnia, a fost adoptată ȋn cadrul Summitul-ui Pămȃntului de la Rio de Janeiro, ȋn anul
1992. Obiectivele principale sunt:
 conservarea diversităţii biologice;

1
  utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice;
 împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea resurselor genetice.
Convenţia stipulează printre altele: cooperarea dintre guverne, identificarea şi monitorizarea
biodiversităţii şi a factorilor care o influenţează, conservarea biodiversităţii prin protejarea
ecosistemelor naturale, promovarea dezvoltării ecologice şi durabile ȋn zonele protejate,
reconstrucţia ecosistemelor degradate, prevenirea introducerii de specii invazive, ȋncurajarea
utilizării resurselor biologice tradiţionale şi adoptarea de măsuri complementare de conservare a
zonelor ȋn situ.

Capitolul I Caracterizarea fizico-geografică a zonei Tişiţa

I.1. Aşezare
Una din ariile protejate ale Munţilor Vrancei din Carpaţii Orientali de Curbură (grupa
sudică) o reprezintă Parcul Natural Putna Vrancea (PNPV), cu o suprafaţă de 38.204 hectare (38 190
ha conform datelor GIS), reprezentȃnd 41,32 % din suprafaţa montană a judeţului Vrancea şi care
cuprinde 6 arii protejate, dintre care Valea Tişiţei, arie protejată ȋncă din anul 1973, cu o suprafaţă
de 2726,3 ha; 45° 54’ 45” latitudine nordică şi 26° 32’ 30” longitudine estică, care cuprinde bazinul
mijlociu şi inferior al Tişiţei. (Agenţia de Protecţie a Mediului Vrancea, Plan de management al
Parcului Natural Putna-Vrancea):
Cheile Tişiţei se află pe drumul naţional DN 2D (Focşani–Târgu Secuiesc-Braşov), ȋn
continuare fiind un drum forestier peste rȃul Putna, ȋn aval de Lepşa. Traseul turistic este marcat cu
un triunghi roşu. Drumul forestier pătrunde ȋn Cheile Tişiţei şi Tişiţa Mică, pȃnă la tunelul fostei căi
ferate forestiere dintre Tişiţa Mică şi Tişiţa Mare. Drumul continuă ȋn amonte pe pȃrȃul Cristianu,
ajunge ȋn Golu Roibului şi Şeaua Geamană, duce ȋn Dealu Negru, unde se află o arie protejată:
“Cheile Narujei–I, Lacu Negru”. Mai sus de tunel, ȋn amonte pe Tişiţa Mică şi pȃrȃul Scăldători, pe
o potecă nemarcată şi un drum forestier, se ajunge la limita Nordică (Şeaua Lespezi) şi se coboară la
DN 2D, ȋn satul Greşu. (Fig. I.1.)

2
 Fig. I.1.

I.2. Relief
Munţii Vrancei sunt formaţi prin încreţirea scoarţei terestre, în timpul orogenezei alpine,
Relieful s-a format ca urmare a fragmentărilor de origine tectonică, hidrografică şi hidroerozională
cu consecinţe ȋn formarea platformei de eroziune de 1500 m ȋntre care există vȃrfuri de munţi şi văi
adȃnci.
Sub aspect petrografic arealul montan este dominat de gresii compacte sau ȋn alternanţă cu
alte roci: marne cimentate, microconglomerate. Eroziunea duce la dezagregarea şi alterarea rocilor,
formȃnd diferite unităţi de relief caracteristice („hog-back”-uri), precum: chei (Cheile Tişiţei),
cascade, turnuri etc.
Vȃrstele şi stratificaţiile caracteristice culmilor montane şi Cheilor Tişiţei sunt ȋmpărţite după
cum urmează:
 Stratele “de Streiu”( Neocomian-Albian), formate din asociaţii de argile bituminoase, calcare
curbicorticale, marne cenuşii şi şisturi verzi precambriene;
 Stratele “de Tisaru”, formate din argile verzi şi negricioase cu fucoide, radiolarite şi gresii,
argilite roşii, verzi şi negre, care sunt prezente ȋn anticlinalul sigmoidal Tisaru-Streiu din
Chei;
 Stratele “de Lepşa”(Vrȃnconian-Turonian), formate din monocalcare sunt prezente pe Tişiţa
Mică şi “Între Tişiţe”;
 Stratele “de Caşin” (Senonian-Danian), formate din conglomerate cu elemente de şisturi
verzi şi marnocalcare de Lepşa” sunt vizibile ȋn sectorul inferior al Cheilor.

3
(Ciurescu Ştefan - 1997 - Aria naturală protejată Tişiţa, judeţul Vrancea, Bul. Inf. S.L.R., vol. 8, nr.
1-2, pag. 7-10, Cluj-Napoca):
Cheile Tişiţei au un aspect de canion, sunt ȋnguste (cȃteva sute de metri), puternic adȃncite
faţă de culmile limitrofe (400-500 m) şi mărginite de versanţi abrupţi, ȋn cea mai mare parte
ȋmpăduriţi. Ele se caracterizează printr-un profil transversal ȋn forma literei "V", alternȃnd cu
bazinete depresionare ca, de exemplu, „La Pȃndar” şi lunci deosebite, pe sectorul mijlociu al celor
două Tişiţe. Accesibilitatea ȋn zonă s-a datorat intervenţiei antropice (calea ferată şi apoi drumul
forestier), ȋn comparaţie cu sectorul “tunelul mare” (ȋntre Tişiţa Mică şi Tişiţa Mare), pe o lungime
de 1,5 km, care este inaccesibil.

I.3. Soluri
În zona Tişiţa pe complexul de roci de flis se dezvoltă soluri profunde, fertile şi cu capacitate
mare de înmagazinare a apei. Pe rocile calcaroase cu capacitate termică mai mare se dezvoltă soluri
cu conţinut ridicat de humus, dar la care există o pierdere accentuată a apei din sol. Pe rocile
vulcanice se dezvoltă andosoluri. În sectoarele de roci acide: gresii, şisturi s-au creat
districambosolurile (pe versanţi şi culmi), pe rocile bazice: gresii calcaroase, marne calcaroase şi
conglomeratelor calcaroase s-au format eutricambosoluri (pe roci intermediare şi bazice), iar pe
depozite de loess şi nisip, preluvosoluri.
Solurile din clasă brun acide acoperă o suprafaţă ȋntinsă, fiind formate din alterarea rocilor ce
intră ȋn constituţia litologică a zonei carpatice (flis-sistos-grezos, flis-grezos, flis-grezos-calcaros,
gresii, etc.). Solurile negre-acide au o valoare productivă mijlocie şi ridicată, oferind condiţii
favorabile dezvoltării pădurilor (fagetelor si bradetelor) şi pajiştilor. La altitudini mai mari apar
soluri brun-acide de pajişti cu podzoluri, iar pe alocuri, se ȋntȃlnesc soluri brun-acide umbrice, care
ocupă un areal bine individualizat pe raza ariei protejate. Pe alocuri, apar ȋn asociaţie cu podzoluri
si cu litosoluri.

I.4. Clima
Clima este de tip temperat continental datorită poziţionării geografice, latitudine nordică de
46°, specifică regiunii montane ȋmpadurite, cu influenţe ale maselor de aer din nordul continentului.
Poziţionarea ȋn exteriorul arcului carpatic şi morfologia sistemului determină fenomenul de
inversiune al temperaturii şi efectul de foehn, generat de ȋncalzirea maselor de aer, pe versanţii cu
expoziţie sud-estică, care au rol de baraj ȋn deplasarea curenţilor de aer. Din punct de vedere eolian
4
se manifestă in mod specific, foehnul. În timpul manifestărilor foehnale temperatura aerului creşte
rapid, umiditatea aerului scade. Efectul este reducerea frecvenţei precipitaţiilor, reducerea
amplitudinii variaţiei, coordonatelor termice etc. Amplitudinea termică este mai sesizabilă ȋntre vară
şi iarnă, restul zilelor avȃnd un calm atmosferic. Temperatura medie anuală este de 2- 6°C. Perioada
secetoasă este ȋn decembrie-februarie, iar cea ploioasă ȋntre mai şi iunie. Precipitaţiile sunt inegal
repartizate, avȃnd o medie de peste 1200 mm/an. Precipitaţiile medii sub 35 mm se ȋnregistrează ȋn
luna cea mai caldă: iulie, cu temperaturi medii de 22° C, iar ȋn luna cea mai rece, ianuarie, sub 0° C
şi 144 mm.
Vȃnturile dominante sunt din Vest, care aduc precipitaţii, iar cele din est (crivăţul), aduc
secetă. Viteza medie a vȃntului este 2m/s. În acest caz, vȃntul este considerat factor limitativ,
manifestȃndu-se mai ales la nivelul crestelor şi văilor adăpostite.
(Ştefan N. , Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei, Buletinul Grădinei Botanice, Iaşi 1997).

I.5. Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică este reprezentată de apele subterane şi de cele de suprafaţă: Tişiţa Mare
şi Tişiţa Mică, cu afluenţii lor.
Apele subterane se ȋmpart ȋn ape freatice cu nivel hidrostatic liber şi variabil şi ape de
adȃncime din depozite friabile dar intercalate, numindu-se şi ape captive.
Râul Tișița este un curs de apă, afluent al râului Putna. Râul Putna izvorăşte din munţii
Vrancei şi are o lungime de 153 km şi o suprafaţă de 2480 km 2, fiind cel mai important curs de apă
din judeţ.
Tişiţa este afluentul cel mai important al Putnei, imediat ce acesta părăseşte depresiunea
intramontană Lepşa-Greşu şi pătrunde ȋn defileul care formează o falie degroşată, traversȃnd
bordura marginală a munţilor Vrancei.
Bazinul de recepţie al Tişiţei are o lungime de 54 km. Se formează la confluența
brațelor Tișița Mare (afluent de dreapta) și Tișița Mică (afluent de stȃnga).
Afluenţii celor două Tişiţe sunt mai numeroşi pȃnă la confluenţă, iar ȋn sectorul superior
formează repezişuri şi cascade, precum şi sisteme de chei, unele dintre ele fiind accesibile. La cȃteva
sute de metri ȋn aval de “Gura Tişiţei” se află cunoscuta cascadă a Putnei, precum şi cascada
suspendată şi părăsită.

5
 Factorul limitativ este reprezentat de viiturii, alunecările de teren şi depunerea de material
aluvionar. Cel mai frecvent, viiturile se produc primăvara, fiind de origine pluvială.

(Roşu Aleandru, Geografia fizică a Romȃniei, Carpaţii Orientali, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1987)

Capitolul II Metoda de lucru

II. 1. Metoda de lucru fitosociologică

Metoda de studiu asupra unei vegetaţii prezintă următoarele etape:
 scopul studiului – descrierea şi prezentarea vegetaţiei;
 scara studiului – descrierea de la general pȃnă la detaliu a teritoriului;
 tipul de habitat – vegetaţia respectivă este adaptată la un anumit habitat (buruienişuri, pajişti
şi păduri);
 dotarea: resurse umane (coordonatorul ştiinţific şi ceilalţi membri), echipamentul (caiete,
ustensile de scris, fişe de teren, bandă semnalizatoare, hărţi topografice, GPS, aparat de
fotografiat, determinatoare de plante, deplantator, lupă, ph-metru, trusă de prim-ajutor, etc.),
 informaţii referitoare la caracteristicile zonei.

Etapa pregătitoare executată ȋn vederea unei priviri de ansamblu asupra zonei şi

organizarea lucrului: alegerea terenului şi delimitarea lui; consultarea lucrărilor ştiinţifice care
descriu elementele fizico-geografice, reactualizarea cunoştinţelor cu privire la tipul de vegetaţie.

Etapa analitică: etapa propriu-zisă de teren, ȋn care fitocenozele sunt analizate din punct de
vedere calitativ, cantitativ şi spaţial. Pentru această etapă se utilizează metoda releveelor
fitosociologice (lista de specii).
 Perioada de efectuare a releveului este optimă atunci cȃnd vegetaţia ȋnregistrează numărul
maxim de specii;
 Localizarea releveului este ȋn zona ȋn care vegetaţia are o stabilitate din punct de vedere a
condiţilor de mediu;

6
  Mărimea suprafeţ.lor de probă indică relaţia dintre numărul de specii şi mărimea suprafeţei
studiate;
 Forma suprafeţelor de probă: metoda suprafeţelor pătrate;
 Numărul releveelor este ales ȋn funcţie de mărimea şi structura fitocenozelor;
 Modul de efectuare a releveului urmăreşte ca studiul să se facă ȋn aşa fel ȋncȃt să fie luate ȋn
calcul toate formaţiunile vegetale.
Completarea fişei de teren:
 Poziţionarea şi data
 Caracteristicile topografice
 Caracteristicile fitocenozei(ȋnălţime, stratificare, acoperire)
 Identificarea speciilor cu menţionarea indicilor populaţionali
 Fotografierea releveului
 Colectarea speciilor neidentificate pe moment
 Recoltarea probelor de sol

Etapa sintetică, finală, de prelucrare a datelor obţinute ȋn urma materialului colectat se

efectuează ȋn laboratorul de cercetare şi are ca obiectiv realizarea unor sinteze taxonomice şi a unor
hărţi de vegetaţie.
(Cristea Vasile, Fitosociologie şi Vegetaţia Romȃniei, Universitatea din Cluj, 1993)

II. 2. Metoda de lucru specifică habitatelor

Studierea unui habitat oferă informaţii utile privind măsurile care se pot lua ȋn conservarea
biodiversităţii rezervaţiei respective. În cazul habitatelor se alege o suprafaţă minimă, pe care se
efectuează releveul de vegetatie, pentru a putea cuprinde majoritatea speciilor fitocenozelor.
Releveele trebuie să fie accesibile si să nu prezinte riscuri. Există unele condiţii care se impun
ȋnainte de monitorizarea propriu-zisă şi care ţin de aprobări, informări, echipament, dotări,
prognoză.
Investigarea se face pe baza unor fișe de teren care cuprind informaţii cu privire la: data
efectuării ridicării fitosociologice (releveului), date referitoare la aşezare şi toponimie, mărimea

7
suprafeţei de probă, clima, precipitaţiile, relieful, altitudinea, expoziţia, ȋnclinarea pantei, rocile,
solul, caracteristicile structurale ale speciilor identificate, activităţile antropice.

Capitolul III Flora cormofitelor

Abrevieri; statut I.U.C.N.
A= endemic în România; V= vulnerabil; R= rar

III.1. Conspectul floristic

Ecosistemele din Cheile Tişitei dispun de o mare diversitate de microclimate şi biotopuri, de
o biocenoză bogată, toate datorate poziţiei altitudinale, a morfologiei sistemului, a epoziţiei faţă de
soare şi a solului. În funcţie de mediul abiotic se modifică structura şi compoziţia ȋnvelişului biotic.
Sub raport fitogenetic, cele mai răspândite sunt speciile cu origine eurasiatică (30,41%),
europene (12,32%) şi circumpolare (8,87%), urmate de speciile central europene (7,56%),
europene submediteraneene şi mediteraneene (7,20%), central-europene montane (7,56%) şi
endemice (3,34%) dar şi prezenţa speciilor cu origine balcanică, carpato-balcanică, alpino-
europeană, pontice, panonice, cosmopolite şi eurasiatice mediteraneene şi submediteraneene.

Fam. ACERACEAE: Acer campestre, Acer platanoides, Acer pseudoplatanus;

Fam. ARALIACEAE: Hedera helix;
Fam. APIACEAE: Aegopodium podagraria, Angelica sylvestris, Anthriscus sylvestris, Astrantia
major, Bupleurum falcatum, Carum calvi, Chaerophyllum aromaticum, Chaerophyllum aureum,
Cnidium silaifolium, Daucus carota, Eryngium campestre, Eryngium planum, Heracleum

8
sphondylium, Malabaila graveolens, Peucedanum oreoselinum, Pimpinella major, Pimpinella
saxifraga, Sanicula europaea, Seseli gracile, Seseli libanotis, Torilis japonica;
Fam. ARISTOLOCHIACEAE: Asarum europaeum;
Fam. ASCLEPIADACEAE: Cynanchum vincetoxicum;
Fam. ASTERACEAE: Achillea distans, Achillea millefolium, Anthemis tinctoria, Arctium lappa,
Arctium tomentosum, Artemisia absinthium, Artemisia vulgaris, Aster amellus, Bellis perennis,
Carduus acanthoi, Carduus. personata, Carlina vulgaris, Centaurea Phrygia, Centaurea Jacea,
Centaurea micranthos, Centaurea scabiosa, Centaurea triumphetti (R, A), Chrysanthemum
corymbosum, Chrysanthemum leucanthemum, Cichorium intybus, Cirsium arvense, Cirsium
erisithales, Cirsium furiene, Cirsium palustre, Cirsium pannonicum, Cirsium oleraceum, Cirsium
vulgare, Crepis biennis, Crepis premorsa, Erigeron acer, Erigeron annuus, Eupatorium
cannabinum, Gnaphalium sylvaticum, Hieracium echioides, Hieracium pilosella, Hieracium
sylvaticum, Hypocheris maculata, Inula britanica, Inula helenium, Lapsana communis, Leontodon
asper, Leontodon autummnalis, Leontodon hispidus, Leontopodium alpinum (R, V), Mycelis
muralis, Petasites albus, Petasites hybridus, Picris hieracioides, Scorzonera rosea, Senecio dorio,
Senecio erucifolius, Senecio nemorensis, Senecio rupester, Solidago virgaurea, Sonchus arvensis,
Sonchus asper, Tanacettum vulgare, Taraxacum officinale, Telekia speciosa, Tripleurospermum
inodorum, Tussilago farfara;
Fam. BALSAMINACEAE: Impatiens noli-tangere;
Fam. BETULACEAE: Alnus glutinosa, Alnus incana, Alnus viridis, Betula pendula, Carpinus
betulus, Corylus avellana;
Fam. BORAGINACEAE: Anchusa officinalis, Cynoglossum officinale, Echium vulgare, Lappula
squarrosa, Lithospermum officinale, Myosotis arvensis, Myosotis sylvatica, Pulmonaria mollis,
Pulmonaria officinalis, Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum (A), Symphytum officinale,
Symphytum tuberosum;
Fam. CAMPANULACEAE: Campanula cervicaria, Campanula. glomerata, Campanula patula,
Campanula persicifolia, Campanula rapunculoides, Campanula rotundifolia, Campanula sibirica,
Campanula trachelium;
Fam. CAPRIFOLIACEAE: Lonicera xylosteum, Sambucus ebulus, Sambucus nigra, Sambucus
rucemosa, Viburnum opulus;

9
Fam. CARYOPHYLLACEAE: Cerastium kitaibelii (R, A), Cerastium tenuifolius (A), Dianthus
carthusianorum, Dianthus membranaceus, Lychnis flos cuculi, Minuartia verna, Moehringia
trinervia, Silene alba, Silene dioica, Silene dubia (A), Silene transsilvanica (A), Silene heuffeli,
Silene italica, Silene vulgaris, Stellaria graminea, Stellaria. Media, Stellaria nemorum;
Fam. CELASTRACEAE: Euonymus europaeus, Euonymus verrucosus;
Fam. CISTACEAE: Helianthemum hirsutum;
Fam. CONVOLVULACEAE: Convolvulus arvensis;
Fam. CORNACEAE: Cornus mas, Cornus sanguinea;
Fam. CRASSULACEAE: Sedum hispanicum, Sedum maximum, Sedum reflexum, Sempervivum
zeleborii;
Fam. CRUCIFERAE: Alliaria petiolata, Alyssum montanum, Alyssum murale, Alyssum saxatile,
Arabis hirsuta, Berteroa incana, Capsella bursa-pastoris, Cardamine bulbifera, Cardamine
glanduligera (A), Cardamine impatiens, Cardamine pratensis, Cardaminopsis arenosa, Erysimum
odoratum, Lunaria rediviva, Rorippa sylvestris, Sisymbrium Officinale;
Fam. CUPRESSACEAE: Juniperus communis;
Fam. CYPERACEAE: Carex digitata, Carex divulsa, Carex flacca, Carex hirta, C. humilis, Carex
pendula, Carex pilosa, Carex sempervirens, Carex sylvatica, Carex vulpina, Eleocharis palustris,
Scyrpus sylvaticus;
Fam. DIPSACACEAE: Dipsacus laciniatus, Dipsacus sylvester, Knautia arvensis, Scabiosa
columbaria, Scabiosa ochroleuca;
Fam. EQUISETACEAE: Equisetum palustre, Equisetum pratense, Equisetum telemateia;
Fam. EUPHORBIACEAE: Euphorbia amygdaloides, Euphorbia cyparissi., Euphorbia stricta, E.
villosa, Mercurialis perennis;
Fam. FABACEAE: Anthyllis vulneraria, Astragalus cicer, Astragalus glycyphyllus, Coronilla varia,
Cytisus hirsutus, Genista tinctoria, Lathyrus pratensis, Lathyrus. tuberosus, Lathyrus. venetus,
Lathyrus vernus, Lotus corniculatus, Medicago lupulina, Melilotus officinalis, Onobrychis viciifolia,
Ononis arvensis, Trifolium alpestre, Trifolium aureum, Trifolium montanum, Trifolium pannonicum
Trifolium pratense, Trifolium repens, Vicia cracca, Vicia sepium, Vicia sylvatica;
Fam. FAGACEAE: Fagus sylvatica;
Fam. GENTIANACEAE: Centaurium umbellatum, Gentiana asclepiadea, Gentiana ciliata,
Gentiana praecox;

10
Fam. GERANIACEAE: Erodium cicutarium, Geranium phaeum, Geranium pretense, Geranium
robertianum;
Fam. HYPERICACEAE: Hypericum hirsutum, Hypericum perforatum;
Fam. JUNCACEAE: Juncus articulatus, Juncus effusus, Luzula luzuloides, Luzula sylvatica;
Fam. LAMIACEAE: Ajuga genevensis, Ajuga reptans, Ballota nigra, Betonica officinalis,
Calamintha alpina, Calamintha clinopodium, Galeopsis ladanum, Galeopsis speciosa, Galeopsis
tetrahit, Glecoma hederacea, Lamium galeobdolon, Lamium maculatum, Lamium purpureum,
Lycopus europaeus, Mentha longifolia, Nepeta cataria, Origanum vulgare, Prunella grandiflora,
Prunella vulgaris, Salvia glutinosa, Salvia verticillata, Scutellaria altissima, Stachys recta, Stachys
sylvatica, Teucrium chamaedrys, Teucrium montanum, Thymus comosus (A), Thymus pannonicus,
Thymus Pulegioides;
Fam. LILLIACEAE: Allium montanum; Anthericum ramosum, Asparagus tenuifolius, Colchicum
autumnale, Lilium martagon, Paris quadrifolia, Polygonatum multiflorum, Polygonatum odoratum,
Polygonatum verticillatum;
Fam. LINACEAE: Linum catharticum;
Fam. LYCOPODIACEAE: Huperzia selago;
Fam. LYTHRACEAE: Circaea lutetiana, Epilobium angustifolium, Epilobium hirsutum, Epilobium
montanum, Lythrum salicaria;
Fam. MALVACEAE: Althaea officinalis;
Fam. OLEACEAE: Fraxinus excelsior, Ligustrum vulgare;
Fam. ORCHIDACEAE: Cephalanthera damasonium, Cephalanthera rubra, Cephalanthera Rich,
Epipactis helleborine (R), Gymnadenia conopsea, Gymnadenia odoratissima, Orchis maculata,
Orchis morio, Platanthera bifolia.
Fam. OXALIDACEAE: Oxalis acetosella;
Fam. PAPAVERACEAE: Chelidonium majus, Corydalis bulbosa;
Fam. PINACEAE: Abies alba, Picea abies, Pinus sylvestris (R);
Fam. PIROLACEAE: Orthilia secunda;
Fam. PLANTAGINACEAE: Plantago lanccolata, Plantago media;
Fam. POACEAE: Agropyron intermedium, Agropyron repens, Agrostis stolonifera, Agrostis tenuis,
Alopecurus pratensis, Anthoxanthum odoratum, Arrhenatherium elatius, Brachypodium sylvaticum,
Briza media, Calamagrostis arundinacea, Cynosurus cristatus, Dactylis glomerata, Deschampsia

11
caespitosa, Festuca arundinacea, Festuca cinerea, Festuca gigantea, Festuca pratensis, Festuca
rubra, Festuca valesiaca, Koeleria cristata, Lolium perenne, Melica ciliata, Melica nutans, Melica
uniflora, Phleum pratense, Poa annua, Poa compressa, Poa nemoralis (A), Poa pratensis, Poa
trivialis, Trisetum flavescens;
Fam. POLYGALACEAE: Polygala vulgaris;
Fam. POLYGONACEAE: Polygonum aviculare, Rumex acetosa, Rumex Acetosella; Rumex
Crispus;
Fam. POLYPODIACEAE: Asplenium ruta-muraria, Asplenium trichomanes, Asplenium
scolopendrium, Athyrium filix-femina, Cystopteris fragilis, Dryopteris filix-mas, Dryopteris
robertiana Polypodium vulgare, Pteridium aquilinum;
Fam. PRIMULACEAE: Cortusa matthioli, Lysimachia nummularia, Lysimachia vulgaris, Primula
verris;
Fam. RANUNCULACEAE: Actaea spicata, Aconitum moldavicum (A), Aconitum tauricum,
Aconitum toxicum (A), Aconitum vulparia, Anemone nemorosa, Anemone ranunculoides, Caltha
palustris, Clematis alpina, Clematis vitalba, Hepatica transsilvanica (A), Isopyrum thalictroides,
Ranunculus acris, Ranunculus carpaticus (R, A), Ranunculus repens, Thalictrum aquilegiifolium,
Thalictrum foetidum, Thalictrum luciclum, Trollius europaeus;
Fam. RHAMNACEAE: Frangula alnus, Rhamnus tinctoria;
Fam. ROSACEAE: Agrimonia eupatoria, Alchemilla vulgaris, Crataegus monogyna, Filipendula
ulmaria, Filipendula vulgaris, Fragaria vesca, Geum rivale, Geum urbanum, Potentila argentea,
Potentila canescens, Potentila erecta, Potentila patula, Potentila recta, Potentila reptans, Rosa
canina, Rosa pendulina, Rubus caesius, Rubus hirtus, Rubus idaeus, Sanguisorba minor,
Sanguisorba officialis, Sorbus aucuparia, Sorbus torminalis, Spiraea ulmifolia;
Fam. RUBIACEAE: Asperula cynanchica, Asperula odorata, Cruciata glabra, Galium
anisophyllum, Galium aparine, Galium mollugo, Galium schultesii, Galium verum;
Fam. SALICACEAE: Populus tremula, Salix caprea, Salix cinerea, Salix eleagnos, Salix fragilis;
Fam. SANTALACEAE: Thesium linophyllon;
Fam. SAXIFRAGACEAE: Chrysosplenium alternifolium, Parnassia palustris, Ribes grossularia,
Saxifraga cuneifolia, Saxifraga paniculata;
Fam. SCROPHULARIACEAE: Digitalis grandiflora, Euphrasia stricta, Euphrasia tatarica,
Linaria vulgaris, Melampyrum sylvaticum, Odontites serotina, Rhinanthus minor, Rhinanthus

12
rumelicus, Scrophularia nodosa, Verbascum blattaria, Verbascum lychnitis, Veronica arvensis,
Veronica chamaedrys, Veronica montana, Veronica officinalis, Veronica teucrium, Veronica
urticifolia;
Fam. SOLONACEAE: Atropa belladonna, Physalis alkekengi, Solanum dulcamara;
Fam. TAXACEAE: Taxus baccata (R,V);
Fam. THYMELAEACEAE: Daphne mezereum;
Fam. TILIACEAE: Tilia cordata;
Fam. ULMACEAE: Ulmus glabra;
Fam. URTICACEAE: Parietaria officinalis, Urtica dioica;
Fam. VIOLACEAE: Viola arvensis, Viola bielziana (A), Viola hirta, Viola odorata, Viola
reichenbachiana;
Fam. VERBENACEAE: Verbena officinalis;
Fam. VALERIANACEAE: Valeriana montana, Valeriana officinalis, Valeriana tripteris.

III.2. Specii rare şi protejate

Ariile protejate includ cele mai multe specii dintr-o ţară. Evoluţia pe termen lung a unor
specii din comunităţile biologice este incertă, putȃnd fi ameninţate cu extincţia. Numărul de specii
este un indicator important pentru potenţialul ariei, valoarea ariei fiind dată de abilitatea de a
menţine pe termen lung comunităţi biologice sănătoase.

Centaurea triumphetti (R, A) plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae. Preferă
locurile uscate și însorite, pajiști și pante subalpine.
Cerastium kitaibelii (R, A), planta erbacee perenă, din familia Caryophyllaceae, rareori
subfrutescente, răspândită pe tot globul pământesc, mai ales în zonele temperate. În România există
171 de specii ce aparțin la 25 de genuri.
Leontopodium alpinum (Floarea de colţ sau floarea reginei), (R, V); plantă erbacee, perenă,
din familia Asteraceae, declarată Monument al Naturii din anul 1933.
Lilium martagon (Crinul de padure), plantă salbatică, perenă, originară din Europa. Face
parte din familia Liliaceea şi creşte ȋn zona pădurilor de stejar şi fag, fiind o specie mezofilă, mai rar
ȋntȃlnită ȋn păduri cu substrat calcaros, molidişuri sau ȋn zona de munte. (Anexa 1)
Minuartia verna plantă anuală, perenă, din familia Caryophyllaceae. Creşte pe sol pietros,
ȋn regiunile alpine.
13
 Pinus mugo (jneapănul), arbust cu ȋnălţime maximă de 3 m, din familia Pinaceae. Specific
zonelor montane poate fi ȋntȃlnit şi ȋn etajul subaplin. Perioada de vegetaţie este de 5-6 luni avȃnd
astfel o creştere lentă şi o longevitate de cca. 300-350 de ani.
Ranunculus carpaticus (R, A), familia Ranunculaceae; Speciile spontane sunt în special
perene, rar anuale sau bienale. Creşte în pământ humo-nisipos, umed și semiumbrit.
Taxus baccata (Arborele de tisa) (R, V); arbore sau arbust din familia Taxaceae, ȋntȃlnit
sporadic ȋn zona montană, ȋn regiuni cu relief accidentat, pe pante abupte, stȃncării, grohotişuri. Pe
teritoriul Rezervaţiei mai pot fi ȋntȃlnite doar exemplare izolate de tisa. (Anexa 2)
Trollius europaeus (bulbuc de munte), plantă perenă cu flori, din familia Ranunculaceae, rar
ȋntȃlnită ȋn Carpaţii Orientali, Meridionali şi Apuseni, din zona de pădure pȃnă ȋn zona alpină, prin
păşuni, poieni, ȋn locuri umede şi ȋnsorite.

Familia ORCHIDACEAE

Epipactis helleborine (Mlăştiniţă), (R), specia este mezofilă, mezotermă, de staţiuni cu

soluri slab acide-neutre.
Platanthera bifolia (Stupiniţă); specia este mezofilă cu amplitudine ecologică largă faţă de
temperatură şi de staţiuni cu soluri acide – neutre.
Cephalanthera damasonium (Căpşunică); specia este mezoxerofilă, mezotermă, de staţiuni
cu soluri slab acide – neutre.
Gymnadenia conopsea (Ură); specia este mezofilă – mezohigrofilă, microtermă, acido-
neutrofilă.

14
 Capitolul IV Vegetaţia

IV.1. Conspectul asociaţiilor vegetale

1. Asociaţia vegetală Salici purpureae-Myricarietum
2. Asociaţia vegetală Symphyto cordati-Fagetum
3. Asociaţia vegetală Pulmonario rubrae-Fagetum
4. Asociaţia vegetală Leucanthemum waldsteinii – Fagetum
5. Asociaţia vegetală Telekio speciosae-Alnetum incanae
6. Asociaţia vegetală Calamagrostio arundinaceae-Digitalietum grandiflorae
7. Asociaţia vegetală Senecione sylvatici-Epilobietum augustifolii
8. Asociaţia vegetală Sorbo-Betuletum pendulae
9. Asociaţia vegetală Rubetum idaei
10. Asociaţia vegetală Leucobryo-Pinetum
11. Asociaţia vegetală Asplenio-Cystopteridetum fragilis
12. Asociaţia vegetală Asplenietum trichomano-rutae-murariae
13. Asociaţia vegetală Sedo hispanici-Poetum nemoralis
14. Asociaţia vegetală Telekio-Petasitetum hybridi
15. Asociaţia vegetală Petasitetum kablikiani
16. Asociaţia vegetală Cerastio holosteoidis-Trisetetum flavescentis
17. Asociaţia vegetală Hieracio transsilvanico – Luzulo –Fagetum syn Hieracio rotundati
18. Asociaţia vegetală: Acereto-Fraxinetum
19. Asociaţia vegetală: Carpino-Fagetum

15
 IV.2. HABITATELE ŞI TIPURI DE VĂTĂMARI DIN “CHEILE TIŞIŢEI”

DENUMIRE HABITAT/ PRESIUNI ACTUALE AMENINŢĂRI VIITOARE PROPUNERI

ASOCIAŢIA VEGETALĂ
R3706 (6430)
Comunitaţi sud-est carpatice de
buruienişuri înalte cu Petasites
kablikianus
Asociaţia vegetală:
Petasitetum kablikiani
R3707(6430)
Comunităţi sud-est carpatice de
buruienişuri înalte cu Telekia speciosa
şi Petasites hybridus
Asociatia vegetală:
Telekio-Petasitetum hybridi
- turismul necontrolat
- inexistenţa unui personal
specializat care să poată gestiona zone componente a sitului a unor construirii de drumuri
elementele de flora
- existenţa unor suprafeţe
forestiere reduse, care prezintă
riscul unui surplus de umiditate
- poluarea apelor de suprafaţă
- abandonarea pajiştilor şi
păşunilor
- regularizarea râurilor, utilizarea
pesticidelor
- turismul necontrolat
-inexistenţa unui personal
specializat care să poata gestiona zone componente a sitului a unor construirii de drumuri
elementele de floră
16
-ruderalizarea, exprimată prin
existența la periferiile fiecărei
comunități fără valoare
conservativă;
- industrializarea şi creşterea
zonelor urbane
-plante invazive non-native
-ruderalizarea, exprimată prin
existența la periferiile fiecărei
comunități fără valoare
conservativă;
- industrializarea şi creşterea
MANAGEMENT
- interzicerea desecărilor, a
defrișărilor, incendierilor și a
forestiere
- controlul speciilor
colonizatoare și invazive
- cosirea începând cu sfârșitul
lunii iulie, când majoritatea
speciilor componente
fructifică
-interzicerea desecărilor, a
defrișărilor, incendierilor și a
forestiere
- controlul speciilor
colonizatoare și invazive
 zonelor urbane - evitarea suprapășunatului.
-pierderea speciilor cheie (de ex. - cosirea începând cu sfârșitul
polenizatori) lunii iulie, când majoritatea
speciilor componente
fructifică
R3801(6250) - pășunatul și trecerea animalelor -ruderalizarea, exprimată prin - interzicerea desecărilor, a
Pajişti sud-est carpatice de Trisetum pe solul umed; existența la periferiile fiecărei defrișărilor, incendierilor și a
flavescens şi Alchemilla vulgaris - turismul necontrolat zone componente a sitului a unor construirii de drumuri
Asociaţia vegetală: - inexistenţa unui personal comunități fără valoare forestiere.
Cerastio holosteoidis – Trisetum specializat care să poată gestiona conservativă; -controlul speciilor
flavescenti elementele de floră - industrializarea şi creşterea colonizatoare și invazive
zonelor urbane - evitarea suprapășunatului
-activităţile de cercetare, legate - cosirea începând cu sfârșitul
de specificul ariei lunii iulie, când majoritatea
speciilor, fructifică
R4101(91V0) - inexistenţa unui personal - extinderea necontrolată a - actualizarea hărţilor care să
-Păduri sud-est carpatice de Picea specializat care sş poată gestiona activităţilor antropice indice distribuirea speciilor de
abies, Fagus sylvatica şi Abies alba elementele de floră ȋn zone cu valoare naturală mare interes naţional
cu Pulmonaria rubra; - vânatoarea în imediata sau ȋn vecinătatea acestora - identificarea speciilor
Asociaţia vegetală: vecinatate a ariilor protejate; -lipsa fondurilor pentru dispuse pentru conservare
Pulmonario rubrae – Fagetum braconajul realizarea unor activităţi - actualizarea bazei de date
- păşunatul intensiv educative şi pentru realizarea privind starea elementelor de

17
R4102(9110) - defrişările ilegale unui sistem de securizare al peisaj protejate din Rezervaţie
-Păduri sud-est carpatice de Picea - turismul neorganizat ariilor protejate - interzicerea activităţilor de
abies, Fagus sylvatica şi Abies alba; - activităţi reduse de ȋmpadurire, -suprafeţe impădurite reduse colectare şi/sau recoltarea
Asociaţia vegetală: ȋntreţinere şi regenerare a care prezintă riscuri de speciilor de interes
Hieracio transsilvanico – Luzulo – pădurilor sărăturare, degradare -interzicerea activităţilor de
Fagetum, syn Hieracio rotundati – -inexistenţa unor rangeri şi comercializare a speciilor de
Fagetum custozi care să controleze aria plante
protejată -delimitarea temporară a
R4104(91V0) - legislaţia coerentă care să zonelor prioritare pentru
-Păduri sud-est carpatice de Fagus asigure un serviciu de protecţie conservarea speciilor ţintă
sylvatica cu Symphytum cordatum; şi pază corespunzător -conservarea speciilor care
Asociaţia vegetală: -alunecări de teren datorate prezintă interes turistic şi
Pulmonario rubrae-Fagetum ploilor puternice valoare ştiinţifică
-nerealizarea unor lucrari de -interzicerea în zonele de
R4109(91V0) imbunătăţiri funciare protecţie a oricăror forme de
-Păduri sud-est carpatice de Fagus -exploatarea necorespunzatoare exploatare a resurselor
sylvatica, Abies alba cu Pulmonaria a resurselor ecosistemelor naturale
rubra; -utilizarea redusă a surselor -monitorizarea periodică a
Asociaţia vegetală: regenerabile de enegie speciilor de interes
Symphyto – Fagetum -exploatare forestieră fără -eliminarea speciilor invazive
replantare -interzicerea de introducere de
R4106(9110) specii cu potenţial invaziv
18
-Păduri sud-est carpatice de Fagus
sylvatica şi Abies Alba cu Hieracium
rotundatum
Asociaţia vegetală:
Hieracio rotundati –Fagetum
R4119(91V0)
-Păduri dacice de Fagus sylvatica şi
Carpinus betulus cu Carex pilosa;
Asociaţia vegetală: Carpino-Fagetum
R4401(91E0)
-Păduri sud-est carpatice de Alnus
incana cu Telekia speciosa
Asociaţia vegetală:
Telekio speciosae - Alnetum incanae
19
-adaptarea lucrărilor de
reabilitare a drumurilor
forestiere
-promovarea unui turism
durabil
-elaborarea unor pachete
turistice adaptate zonei
-dezvoltarea ȋn randul
turiştilor a unui spirit ecologic
de protejare
-promovarea activităţilor de
voluntariat
-obţinerea de fonduri pentru
cercetare
 Capitolul V Concluzii
• Flora din Rezervaţia Naturală Cheile Tişitei cuprinde 417 de specii de plante superioare, care
aparţin la 245 de genuri şi 64 de familii, 33 de specii sunt endemice, iar altele sunt specii
rare, protejate: Leontopodium alpinum, şi Taxus baccata, Cerastium kitaibelii, Pinus mugo,
Centaurea triumphetti, Ranunculus carpaticus.
• Familiile cel mai des intȃlnite sunt: Asteraceae (61 specii), Fabaceae (24 specii), Lamiaceae
(31 specii), Poaceae (31 specii), Rosaceae (24 specii), Apiaceae (21 specii).
• În total Cheile Tişiţei ȋnsumează 10,4% din totalul de 3985 de specii existente în țara noastră
(Ciocârlan, 2009).
• Spetrul fitogenetic evidenţiază dominanţa speciilor eurasiatice (30,41%), pe lȃnga care, de-a
lungul timpului au urmat cele europene (12,32%), circumpolare (8,87%), central europene
(7,56%), europene submediteraneene şi mediteraneene (7,20%), central-europene montane
(7,56%), endemice (3,34%) dar şi speciile cu origine balcanică, carpato-balcanică, alpino-
europeană, pontice, panonice, cosmopolite şi eurasiatice mediteraneene şi submediteraneene.
• Asociaţiile vegetale au fost analizate din punct de vedere al compozitiei floristice. Un număr
de 4 asociaţii reprezintă fitocenoze cu specii rare, iar 7 asociaţii au specii endemice ȋn
compoziţie.
• Asociaţia vegetală Telekio speciosae-Alnetum incanae este cea mai bogată ȋn specii (48),
fiind urmată de Asociaţia vegetală Pulmonario rubrae-Fagetum, 45 de specii.
• Speciile mezofile sunt predominante faţă de cele higrofile; ȋn general speciile sunt oligo-
mezoterme şi oligo-mezotrofe.
• Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei este de tip mixt (hidrogeomorfologic, forestier, floristic,
faunistic, peisagistic şi intră ȋn categoria I-V –IUCN.
• Intervenţia antropică legată de păşunat, defrişarea pădurilor, amenajări de drumuri este una
din cele mai importante ameninţări care duc la afectarea rezervaţiei.
• În vederea conservarii florei specifice, dat fiind şi speciile rare şi pe cale de dispariţie care
mai există, trebuie ȋntreprinse acţiuni ce prevăd prelevarea de seminţe şi folosirea lor ȋn
reconstrucţia ecologică.

20
BIBLIOGRAFIE:
 Agenţia de Protecţie a Mediului Vrancea, Administraţia Parcului Natural Putna-Vrancea,
Universitatea din Bucureşti, Centrul de Cercetare a Mediului şi Efectuare a Studiilor de Impact,
Consiliul Judeţean Vrancea, Plan de management al Parcului Natural Putna-Vrancea
 Boşcaiu N., Coldea Gh., Horneanu Cl., – Lista roşie a plantelor vasculare dispărute,
periclitate, vulnerabile şi rare din Flora României, Ocrot. Nat. Med. Înconj., Bucureşti, 1994
 Ciocârlan V. – Flora ilustrată a României – Pteridophyta et Spermatophyta, Edit. Ceres,
Bucureşti, 2009
 Ciolpan O., Monitoringul integrat al sistemelor ecologice, Editura Ars Docendi, București,
2005
 Ciurescu Ştefan - 1997 - Aria naturală protejată Tişiţa, judeţul Vrancea, Bul. Inf. S.L.R.,
vol. 8, nr. 1-2, pag. 7-10, Cluj-Napoca
 Cristea Vasile, Fitosociologie şi Vegetaţia Romȃniei, Universitatea din Cluj, 1993
 Dihoru Gh, Negrean G, Cartea Roşie a plantelor vasculare din România, Edit. Academiei
Române, Bucureşti 2009
 Doniţă Nicolae, Paucă-Comănescu Mihaela, Popescu Aurel, Mihăilescu Simona, Biriş
Iovu-Adrian , Habitatele din Romȃnia, Editura Tehnică Silvică, Bucureşti, 2005

 Gafta Dan, Mountford Owen (coordinator), Manual de interpretare a habitatelor Natura

2000, din Romȃnia, Risoprint Cluj Napoca, 2008
 Ghidul sintetic de monitorizare pentru habitatele de interes comunitar: tufărişuri, turbării şi
mlaştini, stȃncării, păduri, Petroșani, Universitas, 2014
 Roşu Aleandru, Geografia fizică a Romȃniei, Carpaţii Orientali, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1987
 Primack B. Richard, Pătroescu Maria, Rozylowicz Laurenţiu, Ioja Cristian, Fundamentele
conservarii diversitatii biologice, Editura AGIR, Bucureşti 2008
 Sanda Vasile, Ollerer Kinga, Burescu Petru, Fitocenozele din Romȃnia, Sintaxonomie,
structură, dinamică şi evoluţie, Editura Ars docendi, Universitatea Bucureşti, 2008.
 Stanciu Erika, Florescu Florentina, Ariile protejate din Romȃnia, Editura Green Steps,
Braşov, 2009

21