PLANTE ALIMENTARE CULINARE, AROMATE ȘI OLEAGINOASE

Nevoia de hrană a determinat omul să-şi aleagă din mediul ȋnconjurător cele mai utile plante
utilizȃndu-le ȋn scop profilactic sau curativ de la ciuperci, alge, licheni pȃnă la plantele superioare.
Prin instinct, prin observaţie, experienţă şi inteligenţă, oamenii au ȋnvăţat să folosească plantele
spontane, ca apoi, să şi cultive specii care ȋi asigurau alimentaţia zilnică.
Datorită aşezării sale geografice, a unui relief variat şi a climei favorabile dezvoltării unei
bogate vegetaţii, România constituie locul de întâlnire a florei euroasiatice şi mediteraneene. Aici
cresc peste 3600 de specii de plante superioare.
În cadrul patrimoniului vegetal din România se găsesc numeroase plante spontane şi
cultivate care au diferite utilizări şi pot fi grupate în următoarele categorii:
 Plante alimentare (folosite direct ȋn alimentaţie: fructe, frunze, rădăcini, tuberculi, atȃt ȋn
stare proaspată cȃt şi sub formă preparată, conservată etc.) – 106 specii;
 Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substanţelor grase din
seminţe sau fructe) – 24 specii;
 Plante aromatice şi condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea
alimentelor, mȃncărurilor, bȃuturilor etc., datoritȃ uleiurilor volatile conţinute sau a altor
substanţe ce le conferă o aromă sau gust specific) – 48 specii;
 Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine animală,
pentru colorarea unor alimente sau băuturi datorită pigmentilor continuţi, cu putere de
colorare) – 48 specii;
 Plante tanante (folosite pentru tăbacitul pieilor datorită substanţelor tanante conţinute) – 32
specii;
 Plante medicinale (folosite ȋn industria farmaceutică pentru extragerea de substante necesare
preparării medicamentelor;
 Plante melifere, plante furajere, plante lemnoase utilizate în protecția mediului și restaurare
ecologică.
Materia prima folosită poate fi diversă:
 partea aeriană, ȋn intregime (herba); organele subterane: rădacina (radix), rizom (rhizoma),
tubercul (tubera), bulb (bulbus); frunza (folium); mugurii (turiones, gemmae); floarea
(flores); fructul (fructus); sămanţa (semen); scoarţa de pe trunchi sau de pe rădăcina (cortex)

1
O plantă consumată sub diferite forme are o acţiune terapeutică asupra organismului uman, care se
poate datora: unei singure substanţe, de regulă organică (principiu activ); unui grup de substanţe cu
aceeaşi structura de bază, deosebindu-se prin natură radicalilor; unui complex fitochimic
(fitocomplex) format dintr-un principiu dominant şi principii secundare (efect sinergetic).

Plantele alimentare
Plantele alimentare spontane au fost şi sunt apreciate datorită conţinutului în substanţe
nutritive precum zaharuri, proteine, grăsimi, dar şi pentru săruri minerale, vitamine, enzime, fibre.
La acestea se adaugă gustul plăcut şi aromele foarte variate, prospeţimea, aspectul estetic, care
stimulează pofta de mâncare. Se consumă alături de produsele din carne şi datorită efectului alcalin
pe care îl au.
În antichitate, plantele alimentare spontane jucau un rol important. În acest sens stau
mărturie o serie de izvoare scrise care amintesc de consumarea măcrişului, cresonului izvoarelor,
salatei-mielului, ţelinei, sparanghelului, nalbei, usturoiului sălbatic, mentei, pelinului. Ştirul era
apreciat că legumă de greci, romani, etiopieni, care îl foloseau la fabricarea pâinii. Romanii îl
numeau blis au bles şi îl foloseau în alimentaţie şi ca plantă terapeutică.
Cunoştinţele referitoare la plantele alimentare s-au îmbogăţit treptat. A crescut numărul acestora
prin introducerea în cultură a noi plante. S-a renunţat tot mai mult la speciile sălbatice, fără a fi
excluse complet din meniuri. Din listele de mărfuri care se schimbau între Ardeal şi Ţara
Românească în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aflăm despre consumarea aniosonului,
ardeiului, cartofului, roşiilor, ghimbirului, cuişoarelor, rozmarinului, etc. Au fost scrise cărţi de
bucate în care noutăţile erau în ceea ce priveşte plante că vȃnăta, aloe (udagaciul), coriandru,
fenicul, cimbru. Bucătăria transilvăneană utiliza spanacul, anghinarea, gulia, sfecla, ridichea,
sparanghelul, cresonul, ţelina, măcrişul, măghiranul, păstȃrnacul, salata de iarna (salsifi), hameiul,
cicoarea, melisa, mustarul, asmăţuiul, anasonul, pelinul negru. In “Istoria poamelor”, lucrare din
1773 sunt amintite o serie de legume: fasolea, ştirul, castravetele, molotrul, lăptuca, tarhonul,
hreanul, morcovul, pepenele.
Astăzi se apelează selectiv la fructele şi legumele din flora spontană, preferȃndu-se acele specii care
sunt apreciate ca delicatese (salata-mielului, urzica, leurda, măcrişul sălaţica, luminiţa, nalbă, hamei,
cicoare, limba-boului, sparanghel, piciorul-caprei, afine, zmeură, mure, coacăze, cireş amar, corn,

2
castan comestibil, alun, migdal, cimbrişor, melisă, chimen. Multe dintre
plantele comestibile au fost uitate. Astăzi se utilizează doar jumătate din cele
care erau folosite ȋn trecut.

Plante alimentare culinare

Amaranthus lividus (amarant), Angelica archangelica (angelica), Anthriscus
cerefolium (hasmaţuchi), Asparagus officinalis (sparanghel), Barbarea vulgaris
(cruşăţea) Bellis perennis (părăluțe), Berberis vulgaris (dracilă), Chenopodium bonus-henricus
(spanacul ciobanilor), Chenopodium rubrum ssp. blitoides, Conringia orientalis, Cornus mas (corn),
Corylus avellana ( alun), Corylus colurna (alun turcesc), Crambe maritima, Crambe tataria,
Crataegus monogyna (păducel), Crataegus oxyacantha, Chamaenerion angustifolium (Epilobium
angustifolium) (pufuliță, răscoage), Filipendula vulgaris (coada mielului), Fragaria collina,
(căpșunii de cîmp), Fragaria vesca (fragii de pădure), Fragaria viridis, Lapsana communis (salata
cȃinelui, zgrăbunțică), Lathyrus tuberosus (orăștică), Lilium martagon (crinul martagon), Malus
silvestris (măr pădureț), Malva crispa, Malva neglecta, Malva pusilla (nalbă mică), Malva sylvestris,
Nasturtium officinalis (năsturel), Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui), Oxicocus palustris
(Vaccinium axicocus), (răchițele), Portulaca oleracea (iarbă grasă), Prunus avium (cireș sălbatic),
Prunus spinosa (porumbar), Pyrus pyraster (păr pădureț), Ranunculus ficaria (untişor), Ribes
grossularia (agriş), Ribes grossularia, Ribes nigrum, Rosa canina (măceș), Rosa dumalis, Rosa
pendulina (trandafir de stîncării), Rosa tomentosa, Rubus fruticosus (mur), Rubus idaeus (zmeur),
Rumex scutatus, Scolymus hispanicus, Sempervivum soboliferum, Sorbus domestica, Sorbus
torminalis, Tragopogon porrifolius, Trapa natans (cornaci, ciulini de baltă), Tussilago farfara
(podbal), Urtica dioica (urzică), Urtica urens (urzică mică), Vaccinium vitis-idaea (merișor),
Valerianella carinata, Valerianella locusta, Veronica beccabunga, Vitis sylvestris (viță de vie
sălbatică), Zizyphus jujuba

Allium ursinum (leurdă), Familia: Liliaceae

Leurda creşte numai pe câmpii bogate în humus şi umede, sub tufişuri, în păduri de foioase
şi alpine. Frunzele tinere se adună în aprilie şi mai, deci înainte de înflorire, iar bulbii la sfârşitul
verii şi toamna. Frunzele proaspete de leurdă se mărunţesc că pătrunjelul sau ceapa şi se presară pe

3
pâine. Se folosesc ca salată, în loc de spanac în supe, ciorbe, piure, sosuri. În Germania se prepară
untul cu verdeţuri.

Chaerophyllum bulbosum (baraboi), Familia: Apiaceae

Este răspândită în flora spontană, creşte prin păduri, tufişuri,

prin locuri necultivate cu suficientă umiditate. Înfloreşte în lunile
iunie-iulie.
Rădăcina comestibilă, are formă de bulb, este cărnoasă, cu formă
alungită, bombată, unele se dezvoltă mai mult altele mai puţin; după
aspect seamănă cu morcovul; gustul dulce aromat, de legumă. Baraboiul
începe să fie cultivat pentru bulbii comestibili şi comercializat pe pieţele
organice din occident, fiind apreciat ca o delicatesă în restaurantele foarte
rafinate. Bulbii de baraboi se consumă gătiţi în diverse feluri: fierţi, fierţi la
aburi, copţi. Se pot păstra depozitaţi în pivniţă la rece câteva săptămâni,
zaharurile din conţinutul tuberculilor se intensifică, amilasa, o enzimă
conţinută de bulbi, transformă glucoza în zahăr. Gustul dulce al barabulelor
se amplifică pe parcurs.

Lilium martagon (crinul de pădure), Familia: Liliaceae

Specia este asemănătoare crinului de gradină, dar cu flori roşietice sau

violacee, punctate purpuriu închis. Înfloreşte în lunile mai-iunie în pădurile
din etajul colinar şi montan. Este rară şi ocrotită. Bulbul fiert sau copt se foloseşte ca legume (de ex.
în Siberia). Uscat şi pisat poate înlocui arpacaşul.

Portulaca oleracea (iarbă grasă), Familia: Portulacaceae

Plantă mică, întinsă pe sol, cu tulpini şi frunze cărnoase. Florile sunt

mici, galbene. Creşte frecvent prin culturi şi locuri ruderale. Tulpina ca şi frunzele au gust acrişor şi
se consumă în salată. În Oltenia şi Muntenia este folosită şi la ciorbe. Dobrogenii o introduc în

4
compoziţia plăcintei, alături de ştevie şi urzică. În Europa centrală se
consumă în supe de verdeaţă şi ca adaus la spanac.

Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui), Familia: Oxalidaceae

Creşte din abundenţă în pădurile umbroase, mai ales de brad,

molid şi fag. Înfloreşte în perioada aprilie-mai. Se foloseşte numai în stare proaspătă. Frunzele şi
florile nu se usucă, ele pierzându-şi funcţiile. Conţine oxalat, acid de potasiu, vitamina C, mucilagii,
pectine, enzime, săruri organice. Frunzele proaspete servesc la acritul ciorbelor sau în supe de
verdeţuri. Din suc se prepară o băutură răcoritoare. Este consumată în mod frecvent de
excursionişti, deoarece le creează o stare de confort şi le alungă setea. Frunzele conservate cu zahăr
se pot păstra peste iarnă, folosindu-se la condimentarea unor preparate
(pâine cu unt).

Ribes grossularia (agriş), Familia: Grossulariaceae

Creşte spontan în etajul montan, în păduri şi tufişuri. Fructele sunt
bogate în vitaminele A, B, C şi în calciu, potasiu, fosfor, fier, brom. Se coc
în iunie-iulie. Se consumă crude sau ca gem, dulceaţă, peltea, în sosuri,
supă.

Vaccinium myrtillus (afin), Familia: Ericaceae

Subarbust bine cunoscut, apreciat pentru gust şi valoarea alimentară a fructelor sale albastre-
vineţii (afinele), frecvent întâlnit în etajul montan şi subalpin. La coacere, în
lunile iulie-august, afinele au un conţinut ridicat de zaharuri, vitamina A şi
C şi acizi organici, consumându-se fie proaspete (crude), fie sub formă de
marmeladă, gem, magiun, dulceaţă, jeleu, compot, sirop, suc ori must. Din
afine se face afinată, un lichior foarte apreciat. În Europa Centrală se
prepară din afine o supă. În Moldova subcarpatică se păstrează pentru iarnă, că acritură.

Vitis sylvestris (viță de vie sălbatică), Familia: Vitaceae

5
 Plantă asemănătoare viţei-de-vie cultivate, dar cu ciorchinii mici de 10-15 cm şi boabe de 5-6
mm, albastre-violacee, puţin suculente, acre, astringente. Creşte pe
aluviunile şi ostroavele Deltei Dunării, în pădurile de luncă din
Dobrogea, sudul Moldovei şi în Muntenia, în stejarişurile şi făgetele din
Transilvania, Oltenia şi Muntenia, până la 700-800 m, fiind destul de
rară. Strugurii se folosesc la acritul ciorbei, iar în octombrie-noiembrie
pot fi folosiţi la fabricarea vinului şi a oţetului. Pot fi mâncaţi şi cruzi.

Plante alimentare aromate

Achillea ochroleuca (uleiul volatil conţine cantităţi mari de eucaliptol,
frunze aromatizante), Acinos alpinus, (Calamintha alpina), Acorus
calamus (obligeană), Armoracia rusticana (hrean), Artemisia
absinthium (pelin), Calamintha officinalis, Campanula rapunculus,
Cardamine pratensis (stupitul cucului), Carum carvi, Cochlearia
pyrenaica, Conioselinum tataricum (schinduc), Galium odoratum
(Asperula odorata) (vinariţa), Glycyrrhiza glabra (lemn dulce), Hierochloe odorata, Juniperus
communis (ienupăr), Lepidium sativum (creson), Melilotus officinalis (sulfină), Mentha piperita
(izma bună), Mentha pulegium (busuiocul cerbilor), Mentha viridis (menta dulce), Origanum
vulgare (sovîrv), Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui), Pastinaca sativa (păstȃrnac), Thymus
marschalianus, Trigonela foenum-graecum (schinduf).

Acorus calamus (obligeană), Familia: Acoraceae

Plantă de baltă şi ape lin curgătoare este asemănătoare papurii, dar cu inflorescenţa mai mică
(4-11 cm), dispusă nu în vârful tulpinii, ci la baza unei frunze. Se întâlneşte în Delta Dunării şi
Transilvania, mai rar în Moldova. Rizomul plantei, lung de 25-100 cm este alb, cărnos şi după
uscare, aromat (mai are şi numele de trestie mirositoare). Conţine amidon şi uleiuri eterice şi se
foloseşte că aromatizant în cofetărie şi la prepararea unor lichioruri.

Juniperus communis (ienupăr), Familia: Cupressaceae

6
 Creşte în etajul montan, sporadic în cel colinar, prin poieni şi la
margini de păduri. Arbust ce ajunge la înălţimea de 6 m înălţime, cu frunze
aciculare de 10-15 mm lungime, ce rămân verzi şi iarna. Seminţele
cărnoase sunt negre-albăstrui, brumării şi se maturizează în anul al doilea
sau al treilea de formare. Seminţele de 6-9 mm în diametru se folosesc la aromatizarea băuturilor
alcoolice (rachiuri şi lichioruri). În Bucovina, seminţele uscate se întrebuinţează ca ienibahar, la
condimentarea unor preparate din carne. La fel şi în Europa Centrală (Elveţia), unde se
condimentează cu ele conserve din carne, preparatele din gȃscă şi murăturile.

Glycyrrhiza glabra (lemn dulce), Familia: Fabaceae

Planta este inalta de 1,5 m, cu frunze si flori asemanatoare

celor de salcam, dar mai mici si de culoare violeta. Este semnalat
la noi in tara in judetele Galati si Suceava. Radacina groasa si
lemnoasa contine vitamina B si zaharuri pana la 15%. Se foloseste
la indulcirea si aromatizarea bauturilor racoritoare si a berii.
Semintele prajite se folosesc ca surogat de cafea.

Melilotus officinalis (sulfină), Familia: Fabaceae

Planta este înaltă de 1,5 m, cu frunze şi flori asemănătoare celor de salcâm, dar mai mici şi
de culoare violetă. Este semnalat la noi în ţară în judeţele Galaţi şi Suceava.
Rădăcina groasă şi lemnoasă conţine vitamina B şi zaharuri până la 15%. Se
foloseşte la îndulcirea şi aromatizarea băuturilor răcoritoare şi a berii.
Seminţele prăjite se folosesc ca surogat de cafea.

Conioselinum tataricum (schinduc), Familia: Apiaceae

(Umbeliferae)

Plantă asemănătoare morcovului, cu flori albe-verzui, întâlnită numai pe terenul stâncos din
munţii Rodnei, Giurgeului, Bârsei, Bucegi şi Făgăraş. Fructele sale aromate, lungi de 4-5 cm şi late
de 2,5 mm, cu 8 aripioare, se dezvoltă în lunile august-septembrie şi sunt folosite la prepararea unui
lichior (de ex. La Schitul Durău).
7
 Plante alimentare oleaginoase
Brassica elongata, Brassica juncea, Brassica rappa (rapiţa), Camelina sativa (camelina),
Carthamus lanatus, Cornus sanguinea (sȃnger), Eruca sativa
(rucola), Fagus sylvatica (fag), Glaucium corniculatum (mac, cornuţ
galben), Hesperis tristis, Raphanus raphanistrum (ridiche sălbatică),
Sinapis arvensis (muştar salbatic).

Fagus sylvatica (fag), Familia: Fagaceae

Arbore uşor de identificat după scoarţa cenuşie, netedă, frunzele ovat-elipsoidale, netede şi
fructele ţepoase (jir). În trecut, din jir se extrăgea un ulei comestibil, care râncezeşte repede. Era
utilizat la prăjeli şi la prepararea aluatului de plăcintă (în Transilvania
subcarpatică). Ţăranii consumau jirul ca pe alune, fiind săţios. Frunzele
fragede de fag se pot şi ele consuma. Jirul conţine 23% lipide, 14,3 %,
proteine şi 32,3 %, substanţe extractive neazotoase.

Sinapis arvensis (muştar sălbatic), Familia: Brassicaceae

Creşte frecvent în semănături şi pârloage. Are frunze verzi-deschis, parţial penate-sectate.

Florile aşezate în vârful tulpinii, înalte de 30-80 cm, au 4 petale galbene-sulfurii, lungi de 9-12 mm.
Fructele sunt nişte păstăi, lungi de 3-4,5 cm, conţin seminţe maronii
sau roşietice, care la umezeală devin mucilaginoase. Seminţele mici
de 1 mm în diametru se utilizează la prepararea pastei de muştar.
Frunzele tinere şi vârfurile fragede ale tulpinelor sunt folosite în
centrul Europei ca legumă la supe şi salate.

Raphanus raphanistrum (ridiche sălbatică), Familia: Brassicaceae

Plantă aproape identică ridichii cultivate (exceptând rădăcina), frecvent întâlnită pe arături,
pârloage, margini de drum. Frunzele şi vârfurile tulpinei se consumă atât la noi, cât şi în alte ţări ca
legumă (fierte precum spanacul), în supe şi ciorbe sau că salată. Seminţele conţin 25% ulei.
8
BIBLIOGRAFIE:
 Drăgulescu C., Plantele alimentare din flora spontană a Romȃniei, Editura Sport-Turism,
Bucureşti 1991
 Milian G., Botanica economică şi resurse din flora spontană a Romȃniei, note de curs, 2017
 Pȃrvu C., Universul plantelor, Plante din flora Romȃniei, vol I, Ediţia a II a, Editura
Tehnică. Enciclopedică, Bucureşti, 2002;
 http://www.arfv.ro/natura/plante-medicinale/67-plante-medicinale/.pdf