CURS 1

GEOMORFOSITURI

•Definiţie
•Tipuri
•Istoricul cercetării
Definiţie
•Un geomorfosit sau un punct (loc) geomorfologic poate fi definit ca o porţiune
a suprafeţei terestre cu o importanţă deosebită în înţelegerea evoluţiei
Pământului, a climatului şi a vieţii (Grandgirard, 1997; Panizza, 2001; Reynard,
2004).
•Geomorfositul primeşte mai multe valori datorită percepţiei societăţii
omeneşti.
•Mulţi specialişti au asimilat geomorfositurile cu obiectivele turistice naturale
legate de relief, termenii nu sunt sinonimi, geomorfositul înglobând mai multe
caracteristici- valori.
• Geomorfositul este un tip de geosit.
•Conform M. Panizza (2001) siturile geomorfologice se definesc ca forme de
relief şi / sau procese geomorfologice care au căpătat valoare estetică,
ştiinţifică, culturală – istorică, economică, datorită percepţiei umane.
•Cele mai multe definiţii insistă pe diferenţa între forma de relief şi
geomorfositul / situl sau geotopul geomorfologic. Prima categorie de termeni
se referă la relief privit obiectiv (ca obiect de studiu al geomorfologiei
generale -alcătuire, geneză, dinamică), în timp ce a doua categorie se referă la
procesul de atribuire a unei valori de către om, o latură subiectivă (obiectul
de studiu al geomorfologiei culturale).
•Termenul de geomorfosit a apărut şi s-a dezvoltat în statele din bazinul Mării
Mediterane (Italia, Franţa, Grecia) ca o replică la unii termeni (sit arheologic,
istoric) vehiculaţi cu frecvenţă în aceste state cu istorie bogată.
 Terminologia utilizată în literatura geomorfologică pentru geomorfosituri
(după E. Reynard, 2005, cu completări)
Termen Echivalenţă în literatura Referinţe Tipuri de valori şi criterii de evaluare
străină bibliografice
Valori /Bunuri Geomorphological assets Panizza şi Piacente, Evaluarea poate fi estetică (intuitivă) şi stiinţifică
geomorfologice Biens géomorphologiques 1993; (cantitativă)
Quaranta, 1993
Bunuri Geomorphological goods Carton şi alţii, 1994 Bunurile geomorfologice sunt evaluate pe baza a
geomorfologice Biens géomorphologiques mai multor categorii de atribute: ştiinţifice,
estetice şi culturale Valoarea ştiinţifică este dată
de: evoluţia paleogeomorfologică, posibilitatea
prezentării ca exemple în scop didactic, rolul
ecologic şi caracterul de raritate geomorfologică
Geomorfosituri Geomorphological sites Hooke, 1994 Siturile geomorfologice prezintă trei valori
Sites géomorphologiques principale: estetică, ecologică şi didactică
(posibilitatea de a observa diferite procese
geomorfologice)
Geotopuri Geomorphological geotopes Grandgirard, 1995, Geotopul geomorfologic este acel element a cărui
geomorfologice Géotopes 1997, 1999 valoare este recunoscută. Inventarul geotopurilor
géomorphologiques este important şi reprezentativ pentru
geodiversitatea regiunii studiate
Situri de interes Sites of geomorphological Rivas şi alţii, 1997 Situurile sunt definite ca bază a interesului
geomorfologic interest stiinţific, educaţional şi turistic
Sites d’ intérét
géomorphologiques
Geomorfosituri Geomorphosites Panizza, 2001 Geomorfositul este o formă de relief căreia i se
Géomorphosites poate atribui o valoare
• Geomorfositurile au două nivele de valori: un nivel central - ştiinţific şi unul
adiţional (estetic, ecologic, cultural şi economic). În funcţie de obiectivul
evaluării este reţinută numai valoarea centrală sau (şi) cele adiţionale.
• Un element geomorfologic fără valoare ştiinţifică nu poate fi considerat un
geomorfosit.
• Noua disciplină care se conturează – GEOMORFOLOGIA CULTURALĂ- este
definită ca "studiul componentei geomorfologice a teritoriului, inclusiv
latura culturală a sa şi interacţiunea cu moştenirea culturală (arheologică,
istorică, arhitecturală)" (Panizza, Piacente, 2003).
• Geomorfositurile de talie mare sunt confundate cu „spaţiile
geomorfologice”, „părţi ale peisajului terestru, văzute, percepute şi
exploatate de oameni. (Reynard, 2004, 2005).
• E. Reynard consideră existenţa unei taxonomii mai complicate: complex de
geomorfosituri, grup de geomorfosituri, sistem de geomorfosituri şi
geomorfosit propriu- zis. Clasificarea nu a fost încă dezvoltată şi
exemplificată în literatura geografică.
• Mărimea geomorfositurilor este diferită pe o scară largă (dimensiunile
minime şi maxime au un ecart ridicat). Este importantă scara la care ne
raportăm deoarece unele geomorfosituri mai mici sunt înglobate în altele
de talie mai mare. De exemplu: în M. Pădurea Craiului se observă doline
(geomorfosituri mai mici) în cadrul unor platouri calcaroase (geomorfosituri
de talie mai mare); în câmpiile proglaciare sunt înglobate o serie de alte
geomorfosituri de talie mică cum ar fi arcurile morenaice.

Exemplu de forme de relief la scări diferite într-un geomorfosit complex (1-9

geomorfosituri de talie redusă) în Alpii Elveţieni (E. Reynard, 2009)
Criterii de clasificare a geomorfositurilor
•Geomorfositurile se pot clasifica după mai multe criterii, importanţa unuia sau
altuia dintre acestea rezultând din obiectivele studiului realizat.
1. Criteriul temporal
•Geomorfositurile trebuie să fie clar delimitate spaţial şi temporal. Se disting
geomorfosituri active şi pasive.
•Geomorfositurile active conduc la înţelegerea reliefului actual (Ex. vulcani
activi). Geomorfositurile active sunt cheia reconstituirii condiţiilor
paleogeografice şi paleoclimatice şi în final, determină dezvoltarea
geomorfositurilor pasive. Acestea au şi valoare didactică deosebită.
•Geomorfositurile pasive constituie "arhive" ale paleomediilor în care au
apărut şi s-au dezvoltat formele de relief respective şi permit stabilirea
evoluţiei şi vârstei reliefului (Ex. umerii glaciari pentru determinarea variaţiilor
climatice)
Vulcan (geomorfosit activ) –Vesuviu (1944)

Umeri glaciari (Făgăraş)-

Geomorfosit pasiv
2. Criteriul genetic
•După acest criteriu se deosebesc: situri geologico- geomorfologico,
geomorfologico - hidrologice, geomorfologico - botanice,
geomorfologico - antropice şi cultural- spirituale.
Situri geologico-geomorfologice
•Chei şi defilee - Defileul Dunării, Defileul Oltului la Cozia, Crişul Repede la
Ciucea-Vad, Cheile Turzii, Cheile Bicazului.

• Platouri carstice - cu numeroase alte forme carstice care ele însele se

constituie în geomorfosituri cum ar fi lapiezuri, doline. În această categorie
intră platourile carstice Padiş, Cetăţile Ponorului, Iabalcea, Colonovăţ,
Pădurea Craiului.
• Cascade - Niagara, Angel, Iguazu, Victoria iar la noi în ţară
Duruitoarea, Urlătoarea, Cascada Cailor, Putnei.

Cascada Iguazu (Brazilia) – model de exploatare turistică a unui geomorfosit

• Peşteri - Peştera Urşilor, Peştera Vântului, Peştera Meziad, Peştera Muierii.

O categorie aparte o constituie peşterile care păstrează picturi rupestre sau
urme de viaţă din Pleistocen (Alibeg din Defileul Dunării, Cuciulat din
Podişul Someşan sau Gura Dobrogei din Podişul Casimcea). În alte ţări
remarcăm: Peştera Mamutului (USA), peştera Ox Bel Ha în Mexic, Postojna
(Slovenia), Holloch (Elveţia).
• Forme dezvoltate pe sare/brecia sării sau gips – se aseamănă cu cele
dezvoltate pe calcar; se găsesc Meledic pe valea Slănicului de Buzău, Slănic
Prahova, Ocnele Mari sau în Subcarapaţii Getici pe valea Râul Doamnei
(dolina în care se găseşte lacul Învârtita de la Nucşoara).

Peştera Muierii (A. Sala Altarului, B. Sala Lumânărilor)

Relief pe sare la Meledic (jud.Buzău)

• Forme de relief vulcanic (vulcanosituri) reprezentate prin conuri, cratere,
platouri, neckuri - Munţii Călimani şi Harghita (România), Etna şi Vezuviu
(Italia), Fuji San care pe lângă valoarea geomorfologică are şi o valoare
estetică şi culturală.
• Formele de relief create de vânt (eolisituri), cele mai importante fiind
dunele de nisip - pe ţărmul Bretagne - Normandie (Franţa), ergurile
sahariene, kumurile din Asia Centrală. În România cele mai cunoscute sunt
în Delta Dunării, Depresiunea Braşov sau Câmpia Carei şi Câmpia Olteniei.

• -

Formă de relief vulcanic - Caldera Dune de nisip în Sahara-Tunisia

Masivului Vesuviu
• Formele de relief glaciare semnificative fiind circurile, văile, morenele,
pragurile, blocurile eratice – se găsesc în Carpaţi, Alpii Scandinaviei, Alpi,
Himalaya, Podişul Canadian, Câmpia Germano-Polonă. La noi în ţară se
impun formele de relief glaciar din Rodna, Făgăraş, Retezat, Parâng.
• Formele de relief litorale (faleze, delte, cordoane litorale, estuare, fiorduri)
– litoralul scandinav, riviera italiană sau ţărmul croat la Marea Adriatică.
Ţărmul Greciei se prezintă ca o suită de golfuri şi promontorii, iar valoarea
sa creşte datorită numeroaselor monumente ale civilizaţiei greceşti care
atribuie acestui sector valoare cultural-istorică.

Relief litoral – Grecia. Templul lui Poseidon de la Cap Sunion- adaugă o valoare
cultural-istorică deosebită geomorfositului
Situri geologico – geomorfologice (A. Podul natural – Ponoare; B. Coloane de
• Creste, ziduri, martori de eroziune impuse de existenţa unui anumit tip de
rocă de obicei mai dur (cristalin, eruptiv, calcar). Exemple: coloanele de
bazalt de la Detunatele din Munţii Metaliferi sau de la Racoş, creasta de
granite şi cuarţite din Culmea Pricopan, Creasta Cocoşului din Gutâi.
• Stânci rezultate din eroziunea diferenţială şi alte forme reziduale
gravitaţionale - abrupturi cu grohotişuri, creste alpine, ace, babe, ciuperci,
sfincşi. Cunoscute sunt Sfinxul şi Babele din Bucegi sau Sfinxul Bratocea în
Munţii Ciucaş, sau Sfinxul din Podişul Casimcea
• Vulcanii noroioşi: în Noua Zeelandă, Portugalia, ţărmul Golfului Mexic, iar
în România cei mai cunoscuţi:Pâclele Mari şi Pâclele Mici (judeţul Buzău).

• Vârfurile se impunFig.15 Vulcanii

fie prin noroioşi –Pâclele
altitudine, fie caMaripuncte
(judeţul Buzău)
de belvedere sau
fizionomie. În acest sens menţionăm Vf. Omu (Bucegi) - 2505m, Vf.
Moldoveanu (Făgăraş) – 2544 m, Mont Blanc (Franţa) – 4807m;
Matterhorn, Monte Rosa, Grossglockner (Alpi), Gran Sasso (Apenini), Ben
Nevis (M. Grampiani).
• Forme ale reliefului pe structură faliată - falia San Andrea din
California.
• Forme de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare şi gravitaţionale
(abrupturi cu blocuri prăbuşite la bază, alunecări de mari proporţii,
hornurile, hrubele şi văile de sufoziune dezvoltate în loessurile dobrogene,
bad -landuri cum ar fi la Râpa Roşie lângă Sebeş sau Groapa Ruginoasa din
Munţii Apuseni).

Fig. 16 Forme de relief cu valoare de geomorfosit (A. Creasta Cocoşului – Gutâi; B. Vârf
piramidal – Munţii Făgăraş; C. Râpa Roşie – Sebeş; D. Falia San Andrea - California)
Situri geomorfologice- hidrologice
•Izvoare intermitente: Bigăr, Călugări, Isverna, a căror geneză este legată de
circulaţia carstică.
•Lacuri cu origini diferite: glaciare (Bâlea, Capra, Podragul Mare, Lala, Buhăescu
din România; Como, Garda, Maggiore din Alpi), nivale (Tăul Mare, Vulturilor;
Bohinj în Slovenia), carstice (Ighiu, Vărăşoia, Ponoare; Kravice în Bosnia-
Herzegovina; Minerve Herault în Franţa), de baraj natural (Lacu Roşu, Bălătău),
de origine vulcanică (Sfânta Ana din România, Trasimeno şi Bolzano din Italia),
tectonice (Baikal în Rusia; Okeechobee în Florida; Tanganyka în Africa).
 Lacul Sf. Ana-unicul de crater
vulcanic din România

Calitatea de geomorfosit este dată de originea cuvetei lacustre care poate

aduce argumente privind evoluţia arealului sau poate fi exemplu didactic.
Situri geomorfologice cu elemente de interes botanic

În această categorie intră mlaştinile şi

turbăriile în cadrul cărora se găsesc
diferite specii relicte sau endemice.
Exemple: Tinovul Mohoş, Poiana Stampei.
Situri geomorfologico - antropice
•În acestă categorie putem menţiona: galerii şi mine (Brad, Roşia Montană,
Roşia Poieni, Săcărâmb), cariere (marmură la Carrara, Ruşchiţa; granit la Greci,
chihlimbar la Colţi) unde se exploatează un anumit tip de rocă rară sau care
prin frumuseţe stârneşte interes şi ocne de sare unele părăsite, altele
amenajate pentru turism (Turda, Slănic Prahova, Tg. Ocna, Praid; Guajira în
Colombia; Wieliczka şi Bochnia în Polonia) precum şi lacuri antropice (Vidraru
pe Argeş, Vidra pe Lotru, Izvorul Muntelui pe Bistriţa, Fântănele pe Someşul
Cald).

Situri cultural – spirituale

•În această categorie sunt incluse biserici şi mânăstiri (Râmeţi, Cozia din
România, Muntele Athos din Grecia; Saint Michel din Franţa), urme de aşezări
din perioada elenică (Histria), din perioada daco şi daco- romană
(Sarmisegetusa Regia, Sarmisegetusa Ulpia Traiana) sau cetăţi medievale
(Poenari, Rupea, Râşnov în România, Bergamo în Italia, Dubrovnik în Croaţia,
Menton în Franţa) pentru care relieful se constituie în suport, toate aceste
elemente sporindu-i valoarea.
Situri geomorfologice – antropice (A. Carieră de calcare – Sardinia; B. Carieră de granit – Măcin;
C. Salină – Slănic Prahova; D. Salină – Turda; E. Barajul Vidraru; F. Barajul Vidra)
 Fig. 21 Situri cultural – spirituale (A. Mânăstirea Cozia; B. Mânăstirea Râmeţ; C.
Cetatea Menton – Franţa; D. Cetatea Poienari; E. Cetatea Histria; F. Cetatea Râşnov)
3. Criteriul importanţei turistice
•geomorfosituri de interes local şi regional: Pietrele Ampoiţei, Cheile
Întregalde, Peştera Polovragi, Cheile Runcului.
•geomorfosituri de interes naţional: Detunatele, Defileul Oltului, Defileul Jiului,
Peştera Muierii, Cheile Argeşului, Cheile de pe Valea Ialomiţei.
•geomorfosituri de interes internaţional: Peştera Urşilor, Valea Bâlea, Cheile
Bicazului, Defileul Dunării.
4. Criteriul mărimii
•După mărime geomorfositurile se pot clasifica în:
-punctuale- ex.un bloc eratic din Alpii Scandinaviei, un atol coraligen din
Podişul Casimcea;
-lineare- ex.un arc morenaic din Câmpia Germano- Polonă sau un sector de
chei şi defileu;
-areale – ex. câmpurile de dune din Sahara, platouri carstice.
Istoricul cercetării geomorfositurilor
•Pentru prima dată geomorfositurile au atras atenţia şi au fost definite în
1993 - M. Panizza, dar mai ales începând cu 2003, când apare prima lucrare în
domeniu- Geomorfologie culturală (M. Panizza, S. Piacente)
•Importanţa teoretică şi practică a acestora a determinat Asociaţia
Internaţională a Geomorfologilor să creeze un grup de lucru începând cu
2001 de la a 5 a Conferinţă Internaţională de Geomorfologie (Tokyo).
•Cercetările acestui grup vizează: definirea, inventarierea geomorfositurilor,
metode de evaluare, tehnici de cartografiere şi managementul lor.
•Termeni legaţi de domeniu au fost publicaţi şi în Encyclopedia of
Geomorphology editată de A. Goudie şi publicată de IAG în 2003.
•În 2009 apare cea mai importantă sinteză – Geomorphosites de E. Reynard și
colaboratorii
•Evaluarea geomorfositurilor a stat încă de la început în atenţia specialiştilor.
Au fost realizate diferite metode de evaluare, care au fost aplicate în diferite
spaţii geografice. Din aplicarea acestora a rezultat necesitatea elaborării
unor criterii clare, obiective pentru a cuantifica valorile geomorfositurilor.
• Cele mai importante instituţii unde
există preocupări legate de
geomorfosituri şi utilizarea lor de
către om sunt:
• Universitatea din Modena (Mario
Panizza, Sandra Piacente, Mauro
Soldati, Paola Coratza)
• Institutul de Geografie al
Universităţii din Lausanne, unde
echipa condusă de Emmanuel
Reynard a realizat prima
bibliografie completă.
• Universitatea din Minho
(Portugalia)
• Universitatea Valladolid (Spania)
• Universitatea Paris- Sorbonne
(Franța)
• Universitatea din Chambery
(Franța)
• Universitatea din București
(Romania)