Sunteți pe pagina 1din 24

GEOMORFOSITURI

CERNICA ALEXANDRA-BIANCA
ANUL I
GEOGRAGIA TURISMULUI
102-
MASIVELE DE SARE
1.OCNA MURES

Intreprinderea aparține "Societății Naționale a Sării" din București (SALROM).


Adresa: str. Mihai Eminescu 19, 515700 Ocna Mureș.
În afară de exploatarea zăcămintelor de sare gemă de la Ocna Mureș și Războieni-
Cetate, Salina Ocna Mureș a avut în perioada postbelică și sarcina exploatării
următoarelor zăcăminte de substanțe minerale nemetalifere:
- zăcământul de bentonit de la Ocna Mureș[1].
- zăcământul de nisip cuarțos de la Făgetu Ierii, județul Cluj.
- zăcământul de calcare de la Poiana Aiudului, județul Alba.
- zăcământul de bentonit de la Șeușa, județul Alba.

Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii


la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Ocna Sibiului și Praid) s-au format
cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă și sub un climat
tropical, foarte cald. Etajul geologic respectiv corespunde miocenului mediu.
Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime
medie (originară) de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior
deasupra orizontului de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil și
plastic de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarței terestre la marginea
Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălțimi de peste 1.000
m, ajungând de multe ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu
vechi exploatări de sare menționate mai sus). La Ocna Mureș ciuperca de sare are o
înălțime de cca 1.800 m (dovedită prin foraje de cercetare).
Cupola masivului diapir de sare care aflorează la suprafață (în centrul
orașului Ocna Mureș) are o formă elipsoidală, cu axa mare (orientată nord-sud) de
800 m și axa mică (est-vest) de 500 m. Această zonă este împrejmuită cu un gard
de prefabricate, care cuprinde o suprafață de 17 ha

2. OCNA SIBIULUI este o stațiune turistică situată în județul Sibiu, în sudul


Depresiunii Colinare a Transilvaniei (nord-vestul Depresiunii Sibiu) la 15 km nord
de Sibiu, pe valea pârâului Vișa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari
seculari și cu un subsol bogat în sare. Prima stațiune balneară a fost înființată aici
în anul 1845 și, de atunci, Ocna Sibiului și-a atras renumele datorită
lacurilor heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate.
Pe masivul de sare se află mai multe lacuri sărate (foste ocne prăbușite). Multe
dintre ele au o concentrație de sare de 260 grame/litru. Lacul Avram Iancu (fosta
mină "Grosse Grube", "Ocna Mare"), cu o adâncime de 132,5 m, este considerat
cel mai adânc lac antropogen din țară.
Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din
această parte a țării și recentele renovări ale ștrandului, au adus din nou stațiunea la
faima din trecut.
Ocna Sibiului prezintă și interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca
bronzului (1900-800 î.C.), care sunt expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
În epoca romană modul de exploatare a sării a avut un caracter sezonier (din
primăvară, până înspre toamnă), implicând însă asigurarea nevoilor generale ale
statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin tot
atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur[5]. Romanii
lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12–15 m, de
unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat,
după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în
Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.

3.OCNA DEJ
Zăcământul de sare gemă, exploatat din timpuri imemoriale, apare ca extremitate
a tortonianului salifer din partea de nord-vest a Transilvaniei, sub forma unui
orizont nediapirizat, situat aproape de suprafață, cu grosimi ce variază între 10 și
160 m. Conturarea masivului de sare s-a făcut în limitele zonei exploatate prin
lucrări subterane sau cercetate prin lucrări de explorare de suprafață (cca 4 km pe
direcție nord-sud și cca 2 km pe direcție est-vest). Orizontul sării acoperă însă,
foarte probabil (fără discontinuități), întreaga platformă puțin tectonizată
dintre Beclean-Dej-Gherla.
Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată
din vechi timpuri de către localnici

4.SARATEL este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-


a IUCN (rezervație naturalăde tip geologic și floristic), situată în județul Bistrița-
Năsăud, pe teritoriul administrativ al comunei Șieu-Măgheruș
Rezervația naturală (monument al naturii) a fost declarată arie protejată prin Legea
Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12
aprilie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național -
Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 5 hectare.
ATRACTI TURISTICE biserica ortodoxă "Sfântul Dimitrie" din satul Crainimăt,
construcție secolul al XV-lea, monument istoric
Biserica de lemn "Sfântul Dimitrie" din satul Arcalia. Biserica a fost adusă aici în
anul 1806, din localitatea Mureșenii Bârgăului.
Biserica evanghelică din Arcalia, azi biserica ortodoxă "Sf. Ioan Botezătorul",
construcție 1800, monument istoric
Castelul "Bethlen" din Arcalia, astăzi clădirea găzduiește Centrul Regional al
Francofoniei aparținând Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca,
construcție 1800, monument istoric
Castelul "Rákóczi" din satul Șieu-Măgheruș
Parcul dendrologic din satul Arcalia.

5.TARGUL OCNA.
 Este o exploatare minieră a sării aflată în stațiunea balneoclimaterică Târgu
Ocna din Județul Bacău, Moldova, România. Este a treia cea mai mare salină și
una din cele mai vechi din România, ce aparține Societății Naționale a Sării
„Salrom”S.A. Deține cea mai mare bază de tratament din țară, amplasată în mina
Trotuș la 240 m adâncime, ce oferă condiții pentru relaxare, mișcare și tratarea
afecțiunilor respiratorii. În interior se află amenajat unul dintre puținele lăcașuri de
cult din România construite în saline, cu hramul Sfintei Varvara. De asemenea
există și un muzeu al formării și exploatării sării
Salina este una din cele două exploatări de adâncime a sării din Regiunea
Moldovei, a doua fiind cea de la Cacica, Suceava.Cele două zăcăminte (Fețele
Târgului (Vâlcele) și Gura Slănicului) au fost estimate ca fiind depozitarele a circa
681 de milioane tone de sare.Masivul de sare gemă de pe valea Vâlcele se asociază
și cu săruri de potasiu în zona Gălean. Legate de formațiunile salinifere sunt și
numeroasele izvoare cu ape mineralizate din Parcul Măgura și Gălean

6. MELEDIC
Este situată în Subcarpații de Curbură, în bazinul superior al râului Slănic. Zona se
află la 56-60km de Buzău.
Se ajunge folosind drumul de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de
pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de
peste Buzău), urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari. Pînă
la Lopătari drumul este asfaltat.
Între Mânzălești și Lopătari accesul în zona platoului se face
pe văile pâraielor Jgeab și Sărat, pe DC respectiv DC.
Platoul este situat între 424 și 607 m altitudine, fiind delimitat de râul
Slănic la sud, râul Jgheab la est, râul Meledic la nord și de Pârâul Sărat la vest.[2]]
Datorită substratului geologic miocen, la limita dintre
zonele montană și subcarpatică au apărut formațiuni de cute diapire[3] cu sâmburi
de sare aquitaniană[3]. Zona are astfel ca substrat argile și gresii de cuvertură, pe
molasă[3] salmastră[3] a unui masiv de sare, înconjurat de gresii și șisturi argiloase[3].
Prin dizolvarea sării de către apa infiltrată prin brecii[3]au apărut goluri carstice,
ceea ce în ultimă instanță a dus la prăbușirea stratului acoperitor.
REZERVATI GEOLOGICE
CORCOAIA.

Cheile Corcoaiei alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde


categoriei a IV IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Gorj, pe
teritoriul administrativ al comunei Padeș.

Cheile Corcoaiei sau Cheile Corcoaia din Judetul Gorj sunt situate in Muntii
Mehedinti, la 44 de kilometri in amonte de Statiunea Baile Herculane si la 200 de
metri amonte de Cerna Sat Aria naturală cu o suprafață de 34 hectare[3] se află
în Munții Mehedinți (grupare montană în Carpații Meridionali), pe teritoriul
comunei Padeș, în nord-estul satului Cerna-Sat .In Chei se gasesc formatiuni cu
aspect spectaculos. Aici puteti vedea scobituri circulare sau ovale in roca dura a
unor rauri, cavitati de dizolvare si lapiezuri ce alcatuiesc un peisaj spectaculos.
Lungimea Cheilor este de 300 de metri si sunt un monument declarat al naturii.
Aceasta rezervatie geologica a Cheilor Corcoaiei a devenit interesanta datorita
peretilor verticali formati si a multitudinii de forme pe care acestia le cuprind.
Ceea ce mai este impresionant este peretele drept al Cheilor care este strabatut de
un tunel de 50 de metri, format datorita scurgerilor de apa.Cheile Corcoaia au fost
declarate rezervatie naturala si fac parte din cele mai frumoase forme de relief din
Valea Cernei.

Alte atractii din apropierea Cheilor Corcoaia sunt Valea Cernei, Cheile
Prisacinei; Cheile Drastanicului; Cheile Tasnei; Moara de apa de pe Cerna, Muntii
Mehedinti si Muntii Cernei

SOCENI
Locul fosilifer de la Soceni (monument al naturii), este o arie protejată de interes
național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de
tip paleontologic), situată în județul Caraș-Severin, pe teritoriul administrativ
al comunei Ezeriș.[2]
Rezervația naturală aflată în partea estică a satului Soceni, are o suprafață de 0,40
ha, și reprezintă o zonă colinară acoperită cu vegetație ierboasă, unde se găsesc
resturi fosile tortoniene[3], constituite din schelete de vertebrate (păsări,
reptile, amfibieni, rozătoare) și resturi fosile de nevertebrate (coleoptere,
hereroptere, aranhide, miriapode, gasteropode, diptere), depozitate în roci
sedimentare constituite din nisipuri, nisipuri aluvinare și gresii
PIETRELE AMPOITEI
Aria naturală se află în partea central-vestică a județului Alba, în sudul Munților
Trascăului (grupă montană a Apusenilor), pe teritoriul administrativ al comunei
Meteș (în estul satului Ampoița), în imediata apropiere de drumul național DN74,
care leagă municipiul Alba Iulia de Zlatna.
Rezervația naturală (cunoscută sub mai multe denumiri: Pietrele de la Ampoița,
Pietrele lui Bociacă, Pietrele Gomnușei, Stogurile Popii) a fost declarată arie
protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate[3], în scopul
conservării geodiversității geologice și geomorfologice prezente în rezervație.
Arealul Calcarele de la Ampoița (cu o suprafață de 10 hectare) se află în versantul
stâng al Văii Ampoiței (unul din afluenții de dreapta al Ampoiului), pe teritoriul
căreia se află trei stânci (klippe calcaroase). Rezervația naturală reprezintă o zonă
de pajiști cu vegetație saxicolă specifică stâncăriilor, constituită din specii de:
mărgică (Melica ciliata), mierluță (Minuartia verna), timoftica (Phleum
montanum), hajmă păsărească (Allium flavum), păiuș (Festuca cinerea)[4].

SVINITA
Locul fosilifer Svinița este o arie protejată de interes național ce corespunde
categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic) situată în județul
Mehedinți, pe teritoriul administrativ al comunei Svinița. Rezervația naturală a fost
declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul
Oficial al României, Nr.142 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate și se întinde
pe o suprafață de 95 hectare
Aria protejată este inclusă în Parcul Natural Porțile de Fier și reprezintă o zonă
depresionară în Clisura Dunării, unde, în stratele cu conglomerate
de calcare și marne(într-un afloriment de 5 km.) se află importante depozite de
faună fosiliferă constituită în cea mai mare parte din amoniti,
brahiopod (nevertebrate marine bivalve) atribuită perioadei geologice
a jurasicului mediu, ce aparține mezozoicului
UROI.
Măgura Uroiului este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei
a IV-a IUCN (rezervație naturală, tip geologic). Este situată pe teritoriul
orașului Simeria și a comunei Rapoltu Mare
Rezervația naturală Măgura Uroiului are o suprafață de 10 ha. și este alcătuită
din andezite cuarțifere și coloane explozive de breccii formate în urma
activității vulcanice neogene

RAPA ROSIE
Râpa Roșie este o arie protejată (rezervație geologică și floristică) de interes
național ce corespunde categoriei a III IUCN (24 ha),[2] cu o suprafață de 10 ha,
situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al orașului Sebeș, la cca 4 km
nord de acesta.
Rezervația complexă Râpa Roșie cuprinde formațiuni specifice de eroziune și
șiroire care dau peisajului un aspect impozant, precum și o floră particulară, cu
multe elemente rare și endemice. Are o suprafață de circa 10 ha și este situată în
extremitatea sud-vestică a Podișului Secașelor, pe malul drept al Secașului Mare, la
circa 4 km de orașul Sebeș. Vizibilă de la mare distanță, Râpa Roșie se întinde pe o
lungime de 800 m și are înălțimi ce variază între 50 și 125 m (300 - 425 m
altitudine absolută).
Un perete imens, aproape vertical, cu aspectul unei orgi uriașe, lasă impresia unui
monument ancestral ruinat. Ciudatele coloane și piramide etajate, separate de
ravene, formează un microrelief pe care geografii îl numesc „badlands” (pământuri
rele). Termenul, de origine engleză, a fost folosit pentru prima dată în Dakota de
Sud (Statele Unite), unde acest relief este bine dezvoltat.
Formațiunea s-a format prin eroziunea produsă de un torent în depozitele
sedimentare de vârstă miocen inferioară (după unii geologi, oligocenă) constituite
cu precădere din alternanțe de argile roșii cu gresii cenușii și roșii, ce se dezagregă
ușor în nisipuri. Apar, de asemenea, intercalații de microconglomerate, care în
urma spălării liantului argilos se transformă în pietrișuri și argile, ce se acumulează
la baza versantului.
Apele de șiroire au săpat cute adânci, dând naștere unor superbe coloane numite ,
„piramide coafate”. La baza versantului, torenții au clădit conuri de dejecție, care
își modifică aspectul și dimensiunile în urma ploilor mai abundente. Datorită
pantei mari și a lipsei vegetației, apa de șiroire, prăbușirile și alunecările au creat
un relief aparte, reprezentat prin turnuri, coloane, obeliscuri, contraforturi și
piramide de pământ, care împreună cu culoarea roșie și violacee îi dau un aspect
impresionant.
În cuprinsul acestei dantelării de forme, pe brânele înierbate sau în albia torentului
s-au păstrat o serie de plante interesante și rare. Astfel, pe terenurile alunecate din
est dăinuiește garoafa endemică Dianthus serotinus, var. demissorum, iar în
vâlcelele de la poale se găsește un ochi de stepă cu Salvia nutans, Salvia
transsilvanica, precum și exemplare rare de stejar pufos (Quercus pubescens). Pe
brâne și pe versanții domoli din partea superioară apare specia endemică Onosma
heterophyllum cu Agropyron cristatum, rare în Transilvania. Pe tăpșanul și colinele
din vest, sub râpă, se păstrează asociația Caricetum humilis – Brachypodium
pinnatum transsilvanicum și Staticetosum tataricae cu Centaurea atropurpurea și
multe elemente de stepă caldă sudică. Păduricea din fața râpei este o
asociație Acereto-Tilietum medio-transsilvanicum și adăpostește feriga
mediteraneană Asplenium adiantum-nigrum și arbustul Cotoneaster integerrimus

TURNUL ROSU
Localitatea se află situată la 24 km sud de Sibiu și la o distanță de 79 km sud
de Mediaș , pe malul Oltului, în apropierea defileului cu același nume. Altitudinea
medie este de 450 metri. Locul unde se află vatra comunei a fost fundul unei mari
care se numea Marea Eocenica. Pe înalțimile din jurul comunei, săpând pentru
extragerea pietrei de var, localnicii din vechime au descoperit pietrificate
viețuitoare marine. Locul,denumit de localnici „Lunca lui Cercel”, este rezervație
geologică de calcare eocene.
" Pământul comunei Porcești începe lângă pământul Sebeșului de sus la malul
Oltului în punctul unde răul Sebeșulului de sus se varsă în Olt, apoi merge pe
acest rău în sus până la crucea de lângă drum. Dincolo merge pe dinsus de moară
Porceștilor până la Stejerie, apoi în Poduri la Plopi unde se află un semn de
hotar.
De acolo merge pe deal în Puțuri (Sipote) la Purcitura apoi la Crucea din Muncei,
de acolo la Râpă Roșie la capătul căreia de asemeni se află un semn de hotar. De
acolo merge la Curmătura Fertului apoi spre munte la Piatră Rea, apoi în Izvorele
unde este adăpătoare de vite comună cu cele din Sebeșul de jos, apoi în Chica
Fedeleșului unde atinge hotarul Munteniei. De acolo merge în culmea muntelui
până la Piatră Lacului, apoi în Piatră Albă pe Strungă Draculei iar de aici pe
Valea Lui Frate până la Olt. De acolo se reîntoarce pă malul Oltului în sus în
apropiere de Turnu Roșu trece dincolo de Olt la capul Gârlei. Merge pe Gârlă în
Gruiul Chircii și de acolo pe Vârful Măgurii până în pârâul lui Hirsch.
PIATRA CORBULUI.
 Este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (),
situată în nord-estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie
2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea
a III-a - zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12
aprilie 2000)și se întinde pe o suprafață de 5 hectare[3]. Aceasta este inclusă în situl
de importanță comunitară Cușma.
Aria protejată reprezintă un abrupt stâncos format din piroclaste rezultate în urma
multiplelor procese de eroziune (acțiunea aerului prin îngheț-dezgheț, temperatură;
acțiunea apei prin spălare, șiroire) și gravitaționale (surpare, prăbușire). Peretele
prezintă formațiuni vulcanocarstice (grote și goluri), formațiuni erozionale, martori
de eroziune și tufuri vulcanice.
Stâncăriile Pietrii Corbului oferă condiții prielnice de cuibărire corbului
comun (Corvus corax); o specie de pasăre protejată la nivel european
(prin Directiva CE 147/CE din 30 noiembrie 2009 - privind conservarea păsărilor
sălbatice)[5] și aflată pe lista roșie a IUCN

MUNTELE VULCAN.
Cum apare în toponimia locală, reprezintă un masiv muntos care face parte din
grupa Carpaților Occidentali. Situat la cumpăna izvoarelor Crișului
Alb și Arieșului, în Munții Apuseni, Muntele Vulcan (1263 m) se impune
spectaculos în peisaj, străjuind spre sud Țara Moților Crișeni.
Rezervația naturală Muntele Vulcan este o arie protejată de tip mixt
(paleontologică, peisagistică și botanică), categoria a IV-a.
Vegetația este formată predominant din făgete pure sau cu diseminații de brad. Pe
platoul stâncos se dezvoltă exemplare izolate de pin și tisă. Versanții sudici și sud-
estici abrupți adăpostesc plante saxicole, care cresc pe stânci sau în crăpăturile
acestora.

În total, aici au fost inventariate 435 de specii de plante, dintre care18 specii rare
de plante alpine și montane și 11 specii endemice, dacice și carpatice, precum
crinul sălbatic, stânjenelul de pădure, garofița de stâncă, floarea de colț, sângele
voinicului, mătrăguna, liliacul de stâncă, tisa și mojdreanul, toate cu o deosebită
importanță fitogeografică.
DEFILEUL CRISULUI REPEDE
Aria naturală se află în Munții Pădurea Craiului (partea de nord-vest a Munților
Apuseni ce aparțin lanțului carpatic al Occidentalilor), în partea centrală a județului
Bihor, pe teritoriul administrativ al comunelor Vadu Crișului și Șuncuiuș și este
străbătută de drumul județean DJ108I care leagă satul Bălnaca de Birtin.
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie
2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea
a III-a - zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12
aprilie 2002 și se întinde pe o suprafață de 219,40 hectare Aceasta se
suprapune sitului de importanță comunitară - Defileul Crișului Repede - Pădurea
Craiului
Defileul Crișului Repede reprezintă o arie naturală de importanță floristică (plante
vasculare prezente cu specii de cormofite: feriga, specii de equisetatae: coada
calului), faunistică (prin prezența speciilor
de mamifere: lup, căprioară, mistreț, vulpe, iepure; păsări, reptile și pești);
și geologică datorită calcarelor din defileu și a peșterilor incluse în rezervație.

CREASTA COCOSULUI
Aria naturală se află în partea central-nordică a județului Maramureș și cea nord-
vestică a Munților Gutâi (o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și
Bucovinei, ce aparțin de lanțul muntos al Carpaților Orientali) pe teritoriul sud-
estic al satului Mara, la circa 30 km nord, față de orașele Baia Mare și Baia Sprie[2].
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie
2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie
2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a
III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 50 de hectare[4].
Această rezervație este situată la o altitudine medie de 1200 m, punctul cel mai
înalt al Crestei are 1450 m, fiind considerat vârfulpropriu zis. Este caracterizată
printr-o grupare de stânci ascuțite cu o formă crenelată întinzându-se pe o lungime
de 200 de m pe direcția NV - SE. Denumirea este dată de localnici datorită
aseamănării crestei privite dintr-un anumit unghi cu o creastă de cocoș.
PIETRELE DOAMNEI
Aria naturală cu o suprafață de 253 de hectare[2] se află în versantul nordic
al Munților Rarău (grupare montană ce aparține Carpaților Orientali), la o
altitudine medie de 1.400 m, în partea de sud a orașului Câmpulung Moldovenesc,
în imediata apropiere a rezervației naturale Codrul secular Slătioara[3]
Pe teritoriul ariei naturale protejate se află o formațiune de
stânci calcaroase cunoscută sub numele de Pietrele Doamnei, denumire de la care
provine numele rezervației.

PIATRA TEIULUI
Se găsește puțin în amonte de confluența pârâului Largu cu râul Bistrița, în zona
unde se întâlnesc având ca punct comun Viaductul Poiana
Largului - DN15, DN15B, DN17B. Drumul care duce spre sud-est merge pe malul
stâng al lacului către Bicaz (44 km), iar drumul care duce spre nord-est ajunge
la Târgu Neamț (46 km). Spre nord-vest șoseaua merge spre Vatra Dornei (85 km),
iar către sud-vest spre Toplița (69 km).
Este perfect vizibilă de pe viaductul ce traversează lacul și foarte aproape de acesta
în amonte pe partea dreaptă a văii, fiind înconjurată de pământ sau având piciorul
cuprins de ape (în cea mai mare parte a anului, cca. 6-8 luni), după cum lacul are
nivelul apelor mai scăzut sau mai ridicat.[2]
Stânca, cu o înălțime de 23 m, este amplasată pe o terasă mai înaltă cu 5-7 metri
față de nivelul Bistriței. Aria protejată are o suprafață de 0,2 ha și se găsește
la altitudinea de 508 m

STANCA SERBESTI
Accesul este posibil rutier[1] prin intermediul DN15D pe sensul Piatra Neamț--
>Roman, apoi la stînga spre sfârșitul satului Girov pe DJ208G și ulterior pe
sensul Girov - Hanul Ancuței până în satul Ștefan cel Mare. Aici un indicator
rutier pe dreapta drumuluighidează spre locație.
Cu o altitudine de 512 m, dealul Măgura Șerbești domină Depresiunea Cracăului
pe care o limitează pe plan local, spre est.
A fost declarată arie protejată din 1972[4] având o suprafață de 5 ha
Este localizată la contactul dintre Podișul Moldovei și Subcarpați, fiind constituită
din bancuri de gresii dure redresate pana aproape de verticală la aproximativ 70
grade[4](un aspect neobișnuit pentru depozite tipice de platformă tectonică în care
caz depozitele sedimentare sunt aproape orizontale), precum și
din[5] marne și conglomerate de varstă sarmațianăformate în urmă cu aproximativ
10 milioane de ani.
Rocile[5] aparțin sedimentarului Platformei Moldovenești, puternic cutată în
ultimele faze ale orogenezei alpine. Înclinarea mare se datoreză mișcărilor
tectonice și demonstreză subducția plăcii Moldovenești sub placa Europeană.
Interpretarea structurală și tectonică a pânzei pericarpatice, leagă Stânca Șerbești
de Dealul lui Stan, situat[7] între comunele Făurei si Mărgineni

COZLA.
Locul fosilifer Cozla este o arie protejată de interes național ce corespunde
categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic) situată în județul
Neamț, pe teritoriul administrativ al orașului Piatra Neamț. Aria naturală se află la
nivelul terminației sudice a Munților Stânișoarei pe culmea Cozla (679 m), în
partea nord-vestică a orașului Piatra Neamț în spațiul format de unghiul
dintre DN15 și DN15C[2].
Rezervația naturală cu o suprafață de 10 hectare[3] a fost declarată arie
protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[4] și,
reprezintă o zonă muntoasă de interes paleontologic situată în Oligocen pe
fundul Mării Paratethys[5].
Aici, în stratele de rocă alcătuite din conglomerate de marne și gresii, s-au
descoperit depozite fosilifere de pești, caracteristice zonelor cu un climat
subtropical[6] ale acestei perioade.

STANCA STEFANESTI.
este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN
(rezervație naturală de tip geologic și floristic), situată în județul Botoșani, pe
teritoriul administrativ al orașului Ștefănești.[2]
Rezervația naturală aflată în nord-estul satului Stânca, are o suprafață de 1 ha, și
reprezintă singurul loc din țară unde vegetează specia floristică, cunoscută sub
denumirea de Șiverechie podoliană (Schivereckia podolica).[3]Alături
de Schivereckia, pe suprafața ariei cu substrat calcaros (constituit
din calcare recifale bugloviene)[4], mai sunt întâlnite și câteva specii de
plante endematice, printre care: trânjoaica (Ranunculus illyricus), specia
de urechelniță Sempervivum ruthenicum, cosaciul (Astragalus austriacus) sau
specia de șopârliță Veronica inca

CHEILE BICAZULUI
Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș este o arie protejată de interes național
ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), aflat în România, în arealul
grupei centrale a Carpaților Orientali, în Munții Hășmaș, pe teritoriul administrativ
al județelor Harghita și Neamț.[2]
Are o suprafața de 6575 ha în care sunt protejeate valoroase elemente
geologice, geomorfologice, palentologice, botanice și peisagistice, precum și
faunistice. Aici sunt incluse mai multe rezervații naturale – asimilate în zona de
protecție integrală printre care:

 Cheile Bicazului
 Lacul Roșu
 Cheile Șugăului
 Masivul Hășmașul Mare, Piatra Singuratică - Hășmașul Negru
 Avenul Licaș
Teritoriul parcului este la rândul său cuprins în Aria de Importanță Avifaunistică
Cheile Bicazului – Munții Hășmaș.
Acces
Principala cale de acces este drumul național DN12C care leagă
orașul Gheorgheni de Bicaz. Accesul spre Munții Hășmașul Mare se poate face și
de pe DN12, pe la Bălan.
Geologie și geomorfologie
Teritoriul parcului coincide în cea mai mare parte a sa cu sinclinalul Masivului
Hășmaș, peste al cărui fundament cristalin se suprapune o stivă
de sedimente din Mezozoic[3]
În Paleozoic procesele orgenetice și de șariaj au împins roci mai vechi formate
în Proterozoic, peste unele mai tinere formate în Cambrian. Sfârșitul Paleozoicului
aduce cu el formarea unui geosinclinal, ce în Triasic este acoperit prin
transgresiune de apele mării. Astfel, pe soclul cristalin preexistent (ce actual apare
la periferia masivului la suprafață), în mările mezozoice s-a depus o cuvertură
de conglomerate și sedimente calcaroase dure de-a lungul a 6 faze importante,
întrerupte de etape terestre (când zona devenea – temporar, uscat). Aceste etape
intermitente au denudat prin eroziune subaeriană grosimea sedimentelor și au
modelat peisajul. Acumularea sedimentelor în geosinclinal s-a însoțit de pentrarea
acestora de roci vulcanice, la fârșitul Cretacicului inferior. Speciile marine care au
trăit în mările din Jurasic și Cretacic au lăsat urme sub forma fosilelor, care se
găsesc din belșug în această zonă.
Altitudinea la nivelul parcului variază între 575 m (Bicaz–Chei) – 1792 m (vârful
Hășmașul Mare).

MALUSTENI.
Locul fosilifer Mălușteni (monument al naturii) este o arie protejată de interes
național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de
tip paleontologic), situată în județul Vaslui, pe teritoriul administrativ al comunei
Mălușteni.
Aria protejată se află în partea sudică a Podișului Central Moldovenesc, în
teritoriul nord-vestic al satului Mălușeni și se întinde pe o suprafață de 10 hectare.
Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie
2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea
a III-a zone protejate)[4], reprezintă un abrupt al pârâului Valea Românească,
acoperit pe alocuri de vegetație forestieră și ierboasă, unde în stratele
de roci formate din gresii, pietriș și nisipuri, au fost descoperite importante
depozite fosilifere atribuite Pleistocenului superior, constituite din

MACIN
Parcul Național Munții Măcinului este o arie protejată de interes național ce
corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național, zonă specială de conservare),
situată în partea sud-estică a României, pe teritoriul nord-vestic al județului Tulcea.
Acesta a fost constituit în scopul conservării și valorificării științifice și turistice a
zonei, dat fiind faptul că Munții Măcin reprezintă cea mai veche formațiune
geologică din țară. Aria naturală se întinde în nord-estul Podișului Dobrogei (în
partea centrală a Munților Măcin) în județului Tulcea, pe teritoriile administrative
ale comunelor Cerna, Greci, Hamacearca, Jijila, Luncavița și Turcoaia. Parcul este
mărginit în partea estică de drumul județean DJ222A, care leagă
satul Nifon de Luncavița
Prima propunere de instituire a Parcului Național Munții Măcinului a fost făcută în
anul 1998, acesta urmând să fie declarat arie protejată prin Legea nr. 5 din 6
martie 2000 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și
parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora), urmează să se
restabilească limitele și suprafața acestuia. Aria protejată se află în
administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva.

AGIGEA
Dunele marine de la Agigea alcătuiesc o arie protejată de interes național ce
corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată
în județul Constanța, pe teritoriul administrativ al comunei Agigea
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie
2000, publicată în Monitorul Oficial al Românii, Nr.152 din 12 aprilie 2000
(privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a III-a
- zone protejate) și se întinde pe o suprafață de 25 hectare
Aria naturală reprezintă o zonă (de interes botanic) a litoralului românesc, cu dune
de nisip fixate la sol de specii vegetale termofile, cu faună caracteristică zonelor
aride (stepă dobrogeană) și elemente floristice constituite din asociații de plante
vasculare
În arealul rezervației naturale au fost semnalate mai multe plante rare cu specii de:
ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum, specie aflată pe Lista roșie a IUCN)[6],
cârcel (Ephedra distachya), volbură (din specia Convolvulus persicus), coșaci de
nisipuri (Astragalus varius) sau varză de mare (Crambe maritima) .

HARSOVA.
Aria naturală se află în partea centrală a Dobrogei, în extremitatea nord-vestică
județului Constanța, pe teritoriul vestic al orașului Hârșova (în aval de port), pe
malul drept al Dunării[3].
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie
2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.142 din 12 aprilie 2000
(privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-
a - zone protejate)[4] și se întinde pe o suprafață de 3, 53[5].
Aria naturală (suprapusă sitului Natura 2000 - Canaralele de la Hârșova[6])
reprezintă o suprafață cu abrupruri stâncoase (calcareatribuite perioadei geologice
a jurasicului, în substratele cărora au fost identificate depozite cu
resturi fosile de spongieri și corali) în malul drept al Dunării, ce conferă zonei un
aspect peisagistic deosebit. Aria protejată găzduiește și asigură condiții de hrană
pentru mai multe specii de păsări migratoare și de pasaj.
CERNAVODA.
Este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN
(rezervație naturală de tip paleontologic), situată pe teritoriul administrativ al
orașului Cernavodă. Aria naturală se află în Podișul Dobrogei, în extremitatea
central-vestică a județului Constanța, pe malul drept al Dunării. Rezervația naturală
a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea
Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a III-a – zone protejate) și se
întinde pe o suprafață de 3 hectare. În perimetrul locului fosilifer Cernavodă se află
un afloriment (abrupt descoperit) alcătuit din conglomerate calcaroase, cu un
conținut important de faună fosiliferă (corali, gasteropode, scoici bivalve,
brachiopode) atribuită perioadei geologice a cretacicului inferior. Custodele locului
fosilifer Cernavodă este Regia Națională a Pădurilor Romsilva SA.

ALIMAN.
Este un monument al naturii fosilifer, pe o suprafață de 11,13 ha, în apropierea
localității Aliman, la sud de lacul Sarpul, cu acces din Ion Corvin – Aliman.
Punctul fosilifer Aliman se prezintă ca un perete abrupt, care din punct de vedere
geologic este constituit dintr-o alternanță de calcare care aparțin cretacicului
inferior. Bogăția în resturi fosile a calcarelor are o deosebită importanță științifică
atât pe plan național cât și pe plan internațional, deoarece reprezintă unul din
puținele locuri din țară unde se poate urmări în mod continuu o succesiune
stratigrafică a cretacicului inferior în faciesul mediteranean sudic tipic. Frecvența
deosebit de mare a resturilor fosile precum și gradul superior de conservare a lor,
conferă acestui punct calități deosebite, reprezentând un adevărat muzeu
paleontologic în aer liber

CHEIA.
Masivul Geologic Cheia este o rezervație naturală mixtă (geologică și botanică)
situată în partea de nord a județului Constanța în Podișul Casimcei nu departe de
localitatea Cheia. Este reprezentantă de o serie de stânci mezozoice în formă de
turnuri alcătuite din calcare de origine coraligenă. Specialiștii au identificat aici un
număr de peste 600 de specii de floră endemice și rare. Dintre speciile de faună
protejate aici se remarcă păsările răpitoare și chiropterele. Suprafața ariei protejate
este de 387,95 ha. A fost înființată în 1970
FOCUL VIU
ANDREAIASU.
Aria naturală cu o suprafață de 12 hectare se află în partea centrală a județului
Vrancea și cea nordică a satului Arșița, în Subcarpații de Curbură, la o altitudine de
500 m, în dreapta drumului comunal ce leagă localitatea Andreiașu de
Jos de Andreiașu de Sus.
Focul Viu de la Andreiașu de Jos a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din
6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național -
Secțiunea a III-a - zone protejate) și reprezintă o zonă de
interes geologic și peisagistic aflată în versantul drept al Milcovului.
Aria naturală este o suprafață deluroasă (Dealul Tilia cu ravene și forme de
erodare) constituită din roci sedimentare (marne și gresii) și supusă unor alunecări
de teren datorate defrișărilor excesive, în a cărei perimetru sunt semnalate emanații
de gaze naturale (hidrocarburi) care se aprind spontan și ard singure .

TERCA
Se pot vedea flăcări care izbucnesc din pămant înălțându-se în bătaia vântului,
uneori cu o înălțime mai mare, alteori abia pâlpâinde - depinde foarte mult de
presiunea gazelor din interior și de starea vremii: la fel de bine pot fi stinse
temporar.Dacă plouă puternic se poate vedea cum bolborosește apa în locurile pe
unde iese gazul.
Aria pe care are loc fenomenul are suprafața relativă a unei camere - 25 mp .Se
ajunge folosind drumul de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de
pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de
peste Buzău), urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari-Terca. Pînă
la Lopătari drumul este asfaltat. De la Lopătari însă, accesul la obiectivul turistic
continuă pe un drum neasfaltat de aproximativ 7 km.
De la locul până unde se poate înainta maxim cu o mașină mică, se merge inițial pe
lângă firul apei până la o punte de pe dreapta, drumul după locul cu pricina fiind
impracticabil ulterior. De aici trebuie traversat Slănicul pe malul stâng pentru a sui
coasta dealurilor.
Suprafața focurilor este destul de mică și se poate rata ușor, traseul fiind nemarcat.
Drumul se realizeaza cam în 30-35 minute de mers, dar cu rătăceli și cu ocolișuri
cu tot poate sui la 45-55 min.
VULCANI NOROIOSI

HASAG.
Rezervatia geologica Vulcanii noroiosi se afla la o distanta de 21 km de Sibiu. Este
o rezervatie geologica interesanta, reprezentata de „vulcani” in miniatura. Datorita
constitutiei geologice si existentei in subsol a hidrocarburilor si gazelor de
zacamant, ca si apelor care dizolva masa argiloasa si o transforma in noroi, gazele
de adancime ies la suprfata, antrenand noroiul si facandu-l sa „fiarba” la locul de
iesire. Noroiul evacuat la suprafata a format conurile prin care iese apa, in care
bolboroseste gazul metan.

SAREA LUI BUZAU


Aria naturală cu o suprafață de 1,77 hectare se află în partea central-vestică a
județului Buzău, pe Valea Buzăului în zona Subcarpaților de Curbură, în imediata
apropiere a drumului național DN10 (Buzău - Covasna), lângă rezervația
naturală Blocurile de calcar de la Bădila
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie
2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea
a III-a - zone protejate) dovedesc existența în subsol a unui masiv de sare.
Din punct de vedere floristic, în arealul ariei naturale sunt întâlnite mai multe
specii vegetale halofile], printre care specia de arbust cunoscută sub denumirea
de cătină de râu(Hippophaë rhamnoides L.) și o specie ierboasă de sărătură
cunoscută de localnici sub denumirea populară de bălănică.

BERCA-ARBANASI
Pe traseul dintre DJ102F (Valea Sărățelului) - DJ203K (Valea Slănicului)
peste cumpăna apelor reprezentată de Dealul
Balauruluipe drumul inițial asfaltat Policiori - Pensiunea Vulcanii Noroioși și apoi
terasat pentru mașini petroliere Pensiunea Vulcanii Noroioși – Sat Beciu – Tabăra
Arbănași – satul Mărgăriți din comuna Beceni.
Este un drum destul de dificil. Lungimea parcursă de la Pensiunea Vulcanii
Noroioși până la intersecția din comuna Beceni este de 12 km. Are 2 porțiuni ceva
mai dificile, una între cumpăna apelor (releul de la Arbănași) și Tabăra
Arbănași unde sunt serpentine cu grad destul de mare de înclinare și pietriș destul
de mare care alunecă sub roți (dar se poate urca fără prea mari probleme) și una
unde terasamentul este îngustat în sud-estul localității Beciu[4].
Starea drumului de acces este fundamental determinată atât de așezarea acestuia
într-o zona expusă riscului la alunecări de terencât și de lipsa unor investiții
durabile în infrastructură[5].
Obiectivul din punct de vedere peisagistic, îl constituie relieful neobișnuit - creat
prin erupțiile de pastă argilo-marnoasă și remodelat continuu de ploi.
În comparație cu Pâclele Mari și Pâclele Mici, Pâclele de la Beciu sunt intinse pe
o suprafață mult mai mică, însă activitatea lor este mai intensă. Din cauza noroiului
foarte lichid, conurile sunt puțin înălțate.
Ele sunt situate la o altitudine de 280 m și au o suprafață mică de aproximativ
20x40 m.
Locația este situată pe aliniamentul Berca – Pâcle - Beciu – Arbănași, dezvoltat în
pânza subcarpatică pe o lungime de aproximativ 30 km. Aliniamentul este
constituit dintr-o cută anticlinală cu fracturi tectonice lontgitudinale și transversale,
ceea ce face ca relația dintre structurile flancurilor să difere de la o zonă la alta[7].
Terenul[5] face parte din zona neogenă a Subcarpaților de Curbură, cu altitudini de
câteva sute de metri, cu văi torențiale ce alimentează principalele pârâuri. Geologia
zonei se caracterizează prin depozite neogene reprezentate prin
deluvii argiloase, nisipoase cu vârstă pliocenăși prin depozite mai noi de
prafuri argiloase cuaternare.
CARIERE
RUSCHITA
Marmura de Rușchița se extrage din zăcământul de marmură de la Rușchița, o
localitate din județul Caraș-Severin, la circa 10 km nord-vest de comuna Rusca
Montană. Această marmură are diferite nuanțe, de la alb la gri, roz, roz-gălbui și
roșiatic
În prezent, marmura se exploatează în Cariera Veche-Gropan și Cariera Nouă-
din Dealul lui Ionel, ambele situate în munții Poiana Ruscă, la o altitudine de 800
de metri. Acestea cuprind cea mai mare rezervă de piatră naturală aflată în
exploatare din România. În zonele de dezvoltare a marmurelor, relieful este
accidentat cu pereți abrupți și cu văi adânci. Locul din care se exploatează
marmura este străbătut în partea sa centrală de Pârâul cu Raci, iar în partea de vest
de Pârâul Padeșului, care unindu-se formează Râul Rușchița.
Inițial, exploatarea se făcea în felii orizontale, descendent și cu fâșii longitudinale.
În prezent, tăierea marmurei se face cu „filo" și cu haveze cu discuri.
VARIETATI DE MARMURA: În această zonă calcarele cristaline marmoreene au
o dezvoltare maximă și apar în formă masivă în culori albe, cenușii și roz:[2]

Marmura cenușie:este bine dezvoltată în partea superioară a carierei și conține


multe impurități: cuarț, grafit, pirită, magnetit.

Marmura albă:este prezentă în partea centrală a carierei. Pe măsura dezvoltării în


grosime, marmura devine mai omogenă din punct de vedere coloristic,
predominând culoarea alb-lăptoasă.

Marmura roz:se situează la sud de marmura albă, apărând sub forma unor fâșii și a
unor pulberi fine.

MONEASA.

Localitatea Moneasa se află situată la poalele Munților Codru-Moma, la o


altitudine de 280 m], la o distanță de 102 km. față de municipiul Arad și 20 de km.
față de orașul Sebiș și este străbătută de cursul superior al râului Moneasa.
Atracti turistice:
Ștrandul Moneasa.

Cetatea Dezna, Hanul Deznei

Tezaurul dacic de argint de la Gura Văii

Platoul carstic Tinoasa

Peștera Liliecilor