LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştinţific:
POPESCU MARIAN
OPREA RĂZVAN

Absolvent :
PESCARU VALENTIN

2015

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
FILIALA DROBETA TURNU SEVERIN
 DEFILEUL DUNĂRII

Coordonator ştinţific:
POPESCU MARIAN
OPREA RĂZVAN

Absolvent:
PESCARU VALENTIN

2015
CUPRINS

INTRODUCERE

ISTORICUL CERCETĂRILOR
CAPITOLUL I DEFILEUL DUNARII..................................................................................1
I.1. Geologie şi relief.........................................................................................................2
I.2. Condiţii climatice........................................................................................................6
I.3. Condiţii fitologice, faunistice şi edafice......................................................................6
I.4. Populaţia......................................................................................................................7
I.5. Economia Defileului Dunării......................................................................................7
I.6. Hidrologia Defileului Dunării.....................................................................................7

CAPITOLUL II FLUVIUL DUNAREA.................................................................................9

II.1. Sectorul de munte.....................................................................................................9
II.2. Diversitatea petrografică............................................................................................9
II.3. Formarea lacului de acumulare................................................................................10
II.4. Temperatura medie multianuală...............................................................................10
II.5. Organismele fluviale din sectorul defileului............................................................11
II.6. Date morfometrice...................................................................................................12
II.7. Resursele şi activităţile economice ale Dunării.......................................................13
II.8. Depresiunea Ogradena-Orşova................................................................................13

CAPITOLUL III SCURTĂ ISTORIE A PORŢILOR DE FIER.....................................14

III.1. Geografia Porţilor de Fier.......................................................................................14
III.2. Planul Ernest Wallandl...........................................................................................15
III.3. Apele subterane......................................................................................................17
III.4. Munţii Locvei.........................................................................................................17
III.5. Munţii Almăjului....................................................................................................18
III.6. Munţii Clisurii........................................................................................................22

CAPITOLUL IV SECTORUL CAZANELOR DUNĂRII................................................23

IV.1. Mânăstirea Sfânta Ana...........................................................................................26
IV.2. Cazanele Mici.........................................................................................................28
IV.3. Cazanele Mari.........................................................................................................29
IV.4. Comuna Eşelniţa.....................................................................................................31
 IV.4.1. Populaţia....................................................................................................32
IV.4.2. Sporul natural.............................................................................................33
IV.4.3. Agricultura.................................................................................................34
IV.4.4. Administraţia şi alte servicii publice..........................................................36
IV.4.5. Conducerea Comunei.................................................................................37
IV.5. Comuna Dubova.....................................................................................................37
IV.5.1. Caracteristicile reliefului............................................................................38
IV.5.2. Reţeaua hidrografică..................................................................................38
IV.5.3. Activităţi economice..................................................................................39
IV.5.4. Resursele subsolului...................................................................................39
IV.5.5. Clima..........................................................................................................39
IV.5.6. Caracteristici geotehnice............................................................................40
IV.5.7. Suprafaţa....................................................................................................40
IV.5.8. Activităţi turistice.......................................................................................41
IV.5.9. Populaţia....................................................................................................42
IV.5.10. Rata de activitate/inactivitate a populaţiei...............................................43
IV.5.11. Populaţia ocupată şi sectoarele de activitate............................................44
IV.5.12. Potenţial touristic....................................................................................47
IV.5.13. Eibenthal sat.............................................................................................47
IV.6. Comuna Şviniţa......................................................................................................49
IV.6.1. Localizare...................................................................................................50
IV.6.2. Organizare administrativă anterioară.........................................................50
IV.6.3. Populaţia....................................................................................................51
IV.6.4. Formarea de locuire temporare în afara satului.........................................53
IV.6.5. Calendar.....................................................................................................54
IV.6.6. Monumente istorice...................................................................................54
IV.6.7. Organizare administrativ anterioară...........................................................56
IV.6.8. Concluzii şi măsuri în continuare privind evoluţia comunelor de la înfiinţare şi
până azi.....................................................................................................................................56

BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

„România este o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu cele mai variate şi pitoreşti forme de relief:
mare, fluviu, deltă, munţi, dealuri şi podişuri, câmpii şi lunci, o ţară cu bogăţii şi frumuseţi, o ţară cu o
civilizaţie multimilenară, cu un patrimoniu istoric şi cultural considerabil, o ţara unică prin farmecul şi
ospitalitatea locuitorilor săi”, denumită de marele scriitor român Alexandru Vlahuţă "România
pitorească" în una din operele sale, care poartă chiar acest nume. Fiind aşezată geografic în zona sud-
estica a Europei, frumoasă şi bogată, România a fost deopotrivă admirată şi râvnită. Faptul că, de-a
lungul existenţei sale milenare, poporul român a rezistat numeroaselor vitregii ale istoriei, pune în
evidenţă eroismul, forţa şi capacitatea sa de regenerare.
Dunărea, un nume de rezonanţă tracică, a cărei semnificaţie este "purtătoare de nori", este unul
dintre cele mai pitoreşti şi interesante trasee turistice fluviale din Europa şi implicit din România.
Itinerariul Dunării de la Baziaş la Marea Neagră străbate locuri deosebit de variate şi inedite, ca
forme de relief, vegetaţie, imagini sau trecut istoric. Funcţia ei de graniţă politico-administrativă se
manifestă cu Serbia şi Muntenegru între Baziaş şi Pristol, cu Bulgaria între Pristol şi Călăraşi, iar cu
Ucraina, de la Galaţi - confluenţa cu râul Prut şi până la vărsare.
Pe teritoriul României, cursul Dunării măsoară 1075 km şi face parte din Depresiunea Dunării de
Jos sau Bazinul inferior al Dunării. Acest sector reprezintă circa 35 % din lungimea totală a cursului
său.
De la Brăila, Dunărea intră în sectorul ei maritim, iar în amonte (Pătlăgeanca) şi aval de Tulcea se
bifurcă în braţele Chilia şi respectiv Sulina şi Sf. Gheorghe.
Delta pe care o face Dunărea la vărsare este cuprinsă între Cetalul Chiliei şi Marea Neagră; are o
suprafaţă de 5050 kmp, din care 4340 kmp sunt pe teritoriul României.
Valoroase elemente de potenţial turistic determinate de un cadru natural variat, asociate cu
elemente create de om în timpul existenţei sale milenare pe aceste meleaguri, reprezintă un potenţial
turistic de excepţie, care defineşte una dintre cele mai importante zone turistice ale României - Zona
Porţile de Fier. Drobeta Turnu-Severin este cel mai frumos oraş de la Dunărea ţării noastre, graţie
aşezării lui pe cea mai etanşată terasă dunăreană, un amfiteatru arhitectonic armonios, aproape muzical,
plăcut echilibrului. Privit pe harta terestră, locul este marcat dintotdeauna prin aşa-numita cotitură a
Dunării, un curriculum străbătător înca de la intrarea sa în defileul montan.

În această lucrare am realizat o analiză a cadrului natural, populaţiei, economiei şi devoltarea

integrală a aşezărilor din zona Cazanelor Dunării.
Componentele naturale şi cele social-economice sunt privite în interacţiunea şi condiţionarea
lor reciprocă.
Preocuparea mea pentru elaborarea acestei lucrări a pornit din momentul în care am cunoscut
mai bine zona cu oamenii ei şi pitorescul locurilor,datorită faptului că am avut ocazia să vizitez
aceste minunate locuri.
Lucrarea este structurată în patru capitole.
În capitolul I am prezentat Defileul Dunării, favorabilitatea cadrului natural, condiţiile
climatice, faunistice şi edafice ale acestei zone.
 Capitolul II face o trecere în revistă a Fluviului Dunărea, cu activităţile economice şi resursele
acestei unităţi de relief.
În capitolul III am abordat un scurt istoric al Porţilor de Fier.
Capitolul IV tratează sectorul Cazanelor Dunării cu reţeaua de aşezări rurale cu activităţile
turistice, organizarea administrativ teritoriale şi momente istorice.
Economia aşezărilor sub toate aspectele ei este evidenţiată tot în capitolul IV, se şi încheie
această lucrare.
La elaborarea acestui studiu am folosit un variat material bibliografic completat de studiu în
teren.
Aduc mulţumiri domnului profesor Popescu Marian si domnului profesor Oprea Răzvan sub
coordonarea căreia am întocmit această lucrare şi celor care mi-au oferit sprijinul în colectarea
materialelor necesare lucrării: Direcţia de statistică Mehedinţi, Primăria comunelor Eşelniţa, Dubova
şi Şviniţa.

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Având în vedere faptul că unităţile de relief studiate aparţin Culoarului Dunării ,între Orşova
şi Ostrovul Mare, mai precis zona aparţine unei grupe muntoase a munţilor Banat,ce aparţin lanţului
muntos al Carpaţilor Occidentali; constituie o preocupare în ansamblu pentru geografi.
Există referiri legate de acest sector, atât la unitatea mare de relief,cât şi la studii şi cercetări
efectuate în perimetrul zonei studiate; datorită faptului că aparţin Defileului Dunării, ce au fost
înglobate în multe lucrări ştinţifice cu tematică diversă. Primele preocupări pot fi considerate ca
aparţinând perioadei antice, când Hecateu din Milet, cercetează Marea Neagră şi Dunărea. Aceste
lucruri le-am putut studia datorită lui Grigore I., prin lucrarea sa ,,Văi, chei, defileuri în România,,.
 O contribuţie remarcabilă o are şi Vespremam E., Posea A(1988), cu una din lucrările sale
despre ,,Sedimentarea şi sedimentele din lacul de acumulare Porţile de Fier I,, sau în problemele
de ,, Geomorfologia României,,. Pe lângă datele despre sedimente, geomorfologie, se mai fac
precizări şi cu privire la populaţie, aşezări, economie, acest lucru fiind precizat de către George
Erdeli şi Vasile Cucu prin ,,România, populaţie, aşezări, economie; dar şi de Ioan Albuleţ(1980-
1981), prin lucrarea ,, Localităţile judeţului Mehedinţi,,.
O contribuţie remarcabilă este adusă de Ujvari Iosif ,,Hidrologie,, ajutându-ne să ne informam
despre reţeaua hidrografică, despre formarea lacului de acumulare şi chiar despre organismele
fluviale. Acelaşi lucru il face şi Gâştescu P. cu lucrarea ,,Fluviile Terrei,,.
Denumirea de Defileul Dunării sau, chiar şi Cazanele Dunării poate stabili limitele unităţi,
vârsta acesteia, făcând referiri larelieful pe care îl consideră ca fiind destul de evoluat în raport cu
vârsta.
Dintre lucrările ce vizează geografia populaţiei şi aşezările omeneşti, geografie economică,
toponime, etnografie putem aminti următoarele lucrări:
- *** (1967), Seria monografică Porţile de Fier;
- Contribuţia la cunoaşterea modului de grupare a populaţiei din Oltenia în secolul al
XVIII-lea;
- Sacerdoţeanu Aurelian(1942),, Aşezările omeneşti din Ţara Românească până la
1418,, ;
- în anul 1969 apare lucrarea lui Dragoş Bugă ,, Consideraţii geografice privind vatra şi
moşia aşezărilor rurale din Oltenia,, ;
- între anii 1969-1975 Ana Toşa-Turdeanu realizează trei lucrări ce vizează geografia
populaşiei aşezărilor omeneşti;
- în perioada 1975-1979 George Erdeli realizează lucrări în care analizează aşezările
omeneşti: ,, Orientări privind sistematizarea aşezărilor rurale în judeţul Mehedinţi,,.
Au fost realizate o serie de lucrări ce au luat în studiu elemente de toponimie şi geografie
istorică:
- N.D. Spineanu(1894) în lucrarea,, Dicţionarul geografic, al judeţului Mehedinţi,, şi
C. Pajură(1942) cu lucrarea ,, Dicţionarul geografic, istoric şi topografic al judeţului Mehedinţi,,
în care realizează un index al localităţilor judeţului şi scoate în evidenţă aspecte de toponimie,
atestare documentară şi populaţie.
În anul 1982 Al. Stănciulescu-Bârda publică articolul,, Atestări documentare privind
localităţile judeţului Mehedinţi,,;
 Cât despre aspectele de geografie economică sunt cuprinse foarte multe în studiile lui Ion
Ionescu de la Brad(1868) ,”Agricultura română din judeţul Mehedinţi”, Slătineanu Sever(1912)
„Mehedinţi şi Cetatea Severinului Monografie”.
 CAPITOLUL I
DEFILEUL DUNĂRII

De-a lungul celor 2860 km pe care-i parcurge între izvor şi gura de vărsare, Dunarea
străbate mai multe masive muntoase, fierestruind prin forţa sa erozivă defilee. Cel mai lung şi
mai spectaculos dintre acestea se află la traversarea Carpaţiilor, dinspre depresiunea Panonică
spre cea Pontică. El se desfăşoară pe direcţia generală vest-est pe o lungime de 135 km, între
localităţiile Baziaş si Gura Văii(144 km considerându-se limita estică a sectorului transcarpatic
al Dunării la Drobeta Tr. Severin) şi este cunoscut sub denumirea de Defileul Dunării de la
Porţile de Fier. Toponimul’’ Porţile de Fier’’ este de origine latină, fiind menţionat pentru prima
dată în poemul lui Claudian’’De bello getico’’. Porţile de Fier, reprezintă însă numai un sector
al defileului şi anume cel desfăşurat între Vârciorova şi Gura Văii, sector de îngustare, lung de
circa 9 km, despre care G. Vislan menţiona că reprezintă ‘’bariera îngustă de stânci peste care
Dunărea este silită să treacă în dreptul Vârciorovei’’. Acest toponim a fost extins însă pentru a
denumi întregul defileu. Pentru desemnarea unor sectoare mai mari sau mai mici din această
regiune, local mai sunt utilizaţi termenii de ‘’gherdapuri’’, ‘’clisură’’, ‘’cazane’’.

Intrarea în Defileul
Dunării dinspre Moldova Nouă
 Prin ansamblul caracteristicilor elementelor cadrului natural şi antropic, Defileul Dunării se
constitue ca o unitate geografică aparte, bine individualizată în cadrul teritoriului tării noastre.

I.1. Geologie şi relief

Defileul Dunării corespunde din punct de vedere geologic unei regiuni cutat faliate în pânze
de sariaj. Formaţiunile litologice predominante sunt şisturile cristaline ale domeniilor getic şi
danubian, la care se adaugă rocile eruptive şi sedimentare permo-mezozoice şi neozoice.
In harta următoare fig.0 ne este prezentată vegetaţia Defileului Dunării :

Harta vegetaţiei Defileului Dunării (scara1 :500 000)

Se remarcă, astfel, o mare varietate petrografică ,reflectată corespunzător de formele şi

microformele de relief.
Relieful actual din zona Defileul Dunării este rezultatul unui proces evolutiv complex şi
îndelungat, în care rolul determinat l-au deţinut factorul geologic(tectonica, litologia) şi cel
hidrologic.
Asupra modului de formare a defileului au fost emise diverse ipoteze, cum sunt : ipoteza
fracturilor(conform căreia defileul s-ar fi dezvoltat pe un sistem de linii rupturale aproximativ
perpendiculare pe axul Carpaţilor şi Balcanilor), ipoteza deversării Lacului Panonic în cel
Pontic(datorită puternicelor mişcări subsidente din estul Câmpiei Romane), ipoteza captării, ipoteza
antencedentei. Dintre acestea, ultimele două au suscitat interesul mai multor specealişti.
De-a lungul defileului, de o parte si de alta a sa, se succed mai multe unitaţi de relief. Pe malul
românesc, el este mărginit de : Munţii Locvei(între Baziaş şi Depresiunea Linbcova), cu altitudinea
maximă de 735 m în Vârful Corhanul Mare ; Munţii Almăjului(între Depresiunea Linbcova-Şopotul
Mare şi Valea Cernei), cu înălţimea maximă de 1226 m în Vârful Svinecea Mare ; Munţii
Mehedinţi(între văile Cernei şi Bahnei), cu maximul altimetric de 1467 m în Vârful Lui Stan ;
podişul Mehedinţi(la est de râul Bahna), ce ating în Vârful Lui Paharnic 887 m. Pe partea dreaptă,
defileul este limitat de doua unităţi de relief aparţinând Iugoslaviei : Dobrianske Planina(cu
altitudini medii de 800 m) şi Miroc Planina(cu înălţimii medii de 500-550 m), separate de valea
râului Porecka.
Din punct de vedere morfologic Defileul Dunării se prezintă ca o alternanţă de sectoare
înguste(cu aspect de chei) şi lărgiţe(bazinete), consecinţa a marii varietaţi litologice şi a rezistenţei
diferite de eroziune a rocilor din sectorul traversat. Astfel, de la vest catre est se disting : sectorul de
îngustare dintre Baziaş şi Vale Rilii, săpat în şisturi cristaline, cu o lungime de peste 3 km ;
depresiunea Moldova Veche(dezvoltată pe un fost bazin miocen), extinsă în lungime pe circa 29 km
între Valea Rilii şi Pescari ; îngustarea dintre Pescari şi Alibeg desfăşurată pe 6 km, încrustată în
calcare jurasice şi cretacice, cu versanţi înalţi şi abrupţi şi de lăţime medie de circa 500 m ;
Depresiunea Liubcova Sicheviţa), suprapusă pe formaţiunile sedimentare neogene ale unui bazin
tectonic şi extinsă pe circa 18 km în lungime şi peste 1 km lăţime maximă ;sectorul de îngustare
dintre Berzeasca şi Greben (18 km), sculptat în calcare jurasice, marne şi marmocalcare cretacice,
conglomerate şi gresii permiene ; zona de largire dintre Greben şi Plavişeviţa(25 km lungime)
dispusă pe roci metamorfice, eruptive şi sedimentare ; sectorul de îngustare dintre Plavişeviţa şi
Ogradena, ce include Cazanele Mari(3,8 km) şi Cazanele Mici(3,6 km) încrustate în calcare jurasice
şi care reprezintă sectorul cel mai îngust din defileu, cu aspect pitoresc de chei, cele două ,,cazane’’
fiind separate de bazinetul miocen Dubova, de formă cvasicirculară ; cu extindere maximă în dreptul
localităţii Orşova unde împreună cu golful Cerna depaşeşte 4 km lăţime ; sectorul de îngustare
Vârciorova-Gura Văii ce alcătuieşte regiunea propiu-zisă a Porţilor de Fier, încrustată în cea mai
mare parte în roci cristaline, cu laţimi ce se reduc până la 600-700 m şi lungimea de circa 9 km. Cel
mai spectaculos tronson al Defileului Dunării îl constituie incontestabil Cazanele. În cuprinsul lor
valea se îngustează la 200-300 m(pe alocuri chiar mai puţin) şi este marginită de pereţii abrupţii ce
domină cu peste 250 m oglinda apei. Cele mai vechi elemente de relief prezente în peisajul actual
al Defileului Dunării sunt suprafeţele de nivelare. Ele au fost identificate de spaţiul interfluviilor din
unitaţile de relief limitrofe defileului şi sunt în număr de trei : suprafaţa culmilor înalte(suprafaţa
Almăjului), situată la altitudini cuprinse între 850-900 m si 1000-1100 m ; suprafaţa culmilor medii,
desfăşurată la înălţimi de 500-700 m (în Munţii Locvei, Podişul Miroc şi Podişul Mehedinţi coboară
până la 450-550 m), având aspectul unor culmi alungite ce scad altitudinal spre părţile laterale ale
interfluviilor ; suprafaţa culmilor periferice(suprafaţa carpatică de bordură), dispusă la 400-450 m
altitudine şi prezenţa de-a lungul întregului defileu, cu pătrunderi pe văi în interiorul masei montane.

În cuprinsul Văii Dunării din sectorul defileului au fost identificate 8 trepte de terasă, cu
extinderi diferite şi cu valori altitudinale ale podurilor de : 260-300 m(bine evidenţiată în zona
Cazanelor), 200-210 m, 150-160 m(ambele cu dezvoltare mai mare în bazinete), 90-115 m, 50-80 m,
30-50 m, 10-20 m şi 6-8 m. Cea mai joasă treapta morfogenetică din lungul defileului este lunca. În
prezent ea este acoperită pâna aproape de localitatea Moldova Veche de apele lacului de acumulare.
În aceeaşi situaţie se afla şi terasa de 6-8 m şi o mare parte din cea de 10-20 m.
Complexitatea litologică şi structurală din zona defileului Dunării este reflectată de mare
varietate a tipurilor de relief care reprezintă caracteristici morfologice şi morfometrice diferite în
funcţie de rocile pe care sunt dezvoltate. Astfel, şisturile cristaline dau forme cu aspect rotunjit, iar
versanţii sunt în cea mai mare parte împăduriţi. Relieful dezvoltat pe roci eruptive se impune în
peisaj prin versanţi abrupţi afectaţi de procese de dezagregare. Calcarele conferă spectaculozitatea
defileului prin formele exo- şi endocarstice. Se remarcă cele din sectoarele pescari(Coronini), Sfânta
Elena, Ciucarul Mare, Ciucarul Mic etc.. Dintre formele carstice de suprafaţă atrag atenţia
laoiezurile (cu largă extindere în Ciucarul Mic), dolinele(ce dau nota caracteristică masivului
Ciucarul Mare), uvalele, abrupturile, cheile(cum sunt cele create de pâraiele Cicalovăţ, Livadica,
Aliberg, iar la scara mai mare Cazanele), văile oarbe etc.. Prin infiltrarea apei şi circulaţia subterană
în masivele calcaroase au luat naştere grote şi peşteri. Remarcabile sunt : Peştera Chindiei
desfăşurată pe o lungime de 15 m, cu picturi rupestre ; Gaura cu Muscă(254 m) ; Peştera
Ponicova(Liliecilor), cea mai mare ca lungime din zona defileului(1666 m lungime totală a galeriilor
şi 65 m denivelare) ; Peştera Veterani.

Peştera Ponicovei

Relieful dezvoltat pe gresii şi conglomerate este reprezentat prin versanţi abrupţi, materiale de
dezagregare şi de prăbuşire(între Şviniţa şi valea Sirinia), iar pe marme şi argile sunt caracteristice
alunecările de teren şi curgerile noroioase.
Procesele actuale din regiunea Defileului Dunării sunt reprezentate în principal de cele de
eroziune şi gravitaţionale. Procesele de eroziune sunt specifice organismelor hidrografice de diferite
ordine, pînă la nivelul torenţilor, ogaşelor şi ravenelor. Apele lacului de acumulare acţionează prin
abraziune asupra malurilor, creând pe alocuri slăbirea stabilităţii versanţilor.
 Procesele gravitaţionale sunt reprezentate îndeosebi prin alunecări de teren şi depozite mobile
de versant. Acestea au fost favorizate în unele locuri(în regiunile Şviniţa, Orşova), de schimbarea
stării de echilibru a versanţilor ca urmare a dinamicii apei din lacul de acumulare.

I.2.Condiţiile climatice

Defileul Dunării prezintă particularităţi generate , caracteristicile factorilor genetici(procesele

radiative, circulaţia atmosferică, suprafaţa subiacentă). Temperatura medie multianuală a aerului
creşte de la vest la est, înregistrând 11,4 grade C la Berzeasca, 11,5 grade C la Şviniţa şi 11,7 grade
C la Drobeta Turnu Severin. Durata intervalului fără îngheţ este de 220 zile, cu 35-40 de zile mai
mare decât în regiunile limitrofe defileului.
Cantităţile medii anuale ale precipitaţiilor atmosferice cresc spre zona centrală a defileului,
depăşind 800 m la Berzeasca.
Configuraţia şi orientarea generală a defileului favorizează canalizarea şi intensificarea
circulaţiei aerului. În aceste condiţii, cele mai mari frecvenţe prezintă vânturile de vest(13,5%)
urmate de cele de nord-vest(12%). Vânturile din nord şi sud au frecvenţe ce nu depăşesc 3%.
Procentul anual al calmului atmosferic este sub 50%.

I.3.Condiţiile fitologice, faunistice şi edafice

Particularităţile climatice, morfometrice şi morfologice specifice defileului au favorizat

existenţa şi conservarea unui amestec de specii de floră şi faună boreală şi montană, cu altele de
origine mediteraneeană. Dintre elementele floristice de origine mediteraneeană se remarcă
mojdreanul, cărpiniţa, liliacul sălbatic, iar dintre cele faunistice, broasca ţestoasă de uscat, vipera cu
corn, scorpionul.
Vegetaţia se dezvoltă pe un suport edafic variat, reprezentat prin cernoziomuri, soluri brune,
soluri argiloiluviale brune podzolite, soluri aluviale, rendzine.
Elementele deosebite de peisaj şi floră din spaţiul defileului au determinat crearea Parcului
natural Porţile de Fier.
Situaţia probelor prelevate din ihtiofauna şi fauna Dunării, în urma poluării cu cianuri între
16.02.2000 şi 21.02.2000 pot fi observate în tabelul nr.1.

I.4. Populaţia
 Este stabilită în aşezări rurale şi urbane situate de-a lungul defileului. Construirea lacului de
acumulare Porţile de Fier I a impus strămutarea a 10 localităţi, prin reconstituirea lor la cote mai
ridicate. Populaţia urbană este concentrată în două oraşe, Moldova Nouă(cca. 15000 locuitori) şi
Orşova(aproximativ 16000 locuitori).

I.5. Economia Defileului Dunării

Este axată îndeosebi pe activităţi industriale şi de transport fluvial. Agricultura este mai slab
dezvoltată şi este reprezentată, în principal, prin creşterea animalelor. Dintre ramurile industriale,
reprezentative sunt cele de producere a hidroenergiei(hidrocentrala dispune de 12 turbine şi are o
putere totală instalată de 2100 MW ; ea a început sa funcţioneze la întreaga capacitate în
1972, de exploat are şi prelucrare a unor resurse miniere(huila la Cozla ; cupru la Moldova
Nouă, unde se şi prelucrează ; serpentina la Tişoviţa ; (cuarţ şi feldspat la Liubotina), industria
construcţiilor navale (Orşova), textilă(Orşova), a lemnului, alimentară. Transportul fluvial constitue
funcţia economică principală din defileu, principalele porturi fiind Moldova Veche şi Orşova.
Utilizarea terenurilor este dominată de suprafeţele forestiere(cca.70%), după care urmează
paşunile şi fâneţele naturale(20%), în timp ce terenurile agricole deţin doar 10% din totalul fondului
funciar. Defileul Dunării dispune de un potenţial turistic remarcabil(îndeosebi peisagistic),
valorificat însa într-o măsură redusă.

I.6.Hidrografia Defileului Dunării

Reţeaua hidrografică din Defileul Dunării este constituită din lacul de acumulare Porţile de
Fier I şi dintr-o serie de organisme fluviatile de mici dimensiuni care-şi adună apele din Munţii
Locvei, Almăjului, Godeanu, Mehedinţi şi din Podişul Mehedinţi(situate pe malul romînesc).
Tributare iniţial direct Dunării, după construirea barajului de la Gura Văii şi formarea lacului de
acumulare, ele au devenit imisari ai acestuia.In următoarea hartă fig.01 este prezentată partea
hidrografică a Defileului Dunării.
Tabelul Nr.1.
Data Nr.,felul,locul Rezultat Observaţii
probelor obţinut
16.02.2000 1-peşte Şimian Negativ
 17.02.2000 1-peşte barajul Negativ
Porţile de Fier
I
18.02.2000 9-peşte Hinova Probe alterate
neconcludente
19.01.2000 19-raci Urme Interzicerea
Ostrovul pescuitului
Corbului
10-peşte Pozitiv
DR.TR.Severi
n
3-raci,2-scoici Urme
DR.TR.Severi
n
4-peşte Hinova Negativ
4-raci,5-scoici Urme
Hinova
6-peste Izvorul Negativ
Frumos
1-raţa Negativ
sălbatică,2-
scoici Izvorul
Frumos
2-peşte Negativ
Dubova
4-peşte Urme
Dubova
2-peşte Urme

CAPITOLUL II
FLUVIUL DUNĂREA

Este al doilea ca lungime şi debit din Europa, după Volga, cu o lungime totală de 2860 km şi o
suprafaţă a bazinului hidrografic de 817.000 km pătraţi, din care pe teritoriul Romaniei se
desfăşoară 1075 km şi o suprafaţă de 221,7 mii km pătraţi şi-a creat la traversarea Carpaţilor cel mai
grandios defileu din întregul său curs. Fluviul european ce îşi desfăşoară cursul pe teritoriul
judeţului, de la gura pârâului Poloşeva, în vest până la vărsarea râului Drincea în sudul judeţului pe
aproximativ 220 km. Ca urmare a tectonicii şi litologiei variate a regiunii, fluviul şi-a schimbat
adesea direcţia determinând apariţia unor ostroave ca : Ada Kaleh( dispărut în 1969/1970 sub apele
lacului de acumulare de la Porţile de Fier), Şimian, Corbului, Banului, Ostrovul Mare.

II.1.Sectorul de munte

Fluviul este un defileu transcarpatic, debitul se formează în bazinul mijlociu al fluviului.

Viteza apelor este sub 2 m/s în cea mai mare parte a defileului, sunt şi porţiuni cu viteză de
până la 4 m/s, ca la Şviniţa şi Drencova. Apele lacurilor de acumulare Porţile de Fier I şi Porţile de
Fier 2 au modificat şi domolit aceste viteze. Între afluenţii fluviului din sectorul mehedinţean
dinspre amonte spre aval sunt : Mraconia, Eşelniţa, Cerna, Bahna, Jidoştiţa, Topolniţa, Blahniţa şi
Drincea. La gura râului Cerna şi pe vatra vechiului oraş, s-a format un golf impresionant de-a lungul
căruia se află amplasat actualul oraş Orşova, construit în anii 1967-1971.
Golful este lung de 5 km, lat de 2 km, iar adâncimea atinge pe alocuri 22-23 m.

II.2. Diversitatea petrografică

Diversitatea petrografică a substratului şi duritatea diferită a rocilor au generat pe fundul albiei

forme neregulate cu frecvente praguri transversale, stânci emerse şi submerse, gropi care au condus
la adâncimi foarte variabile ale apei, de la 6,5 m la 60-70 m(înainte de realizarea lacului de
acumulare). Dacă adăugăm la aceste caracteristici ale patului albiei prezenţa sectoarelor de îngustare
accentuată(până la mai puţin de 200 m în Cazane), pantele variabile între(0,044% între Baziaş şi
Pescari şi peste 0,25% în aval de Drencova) şi vitezele mari de curgere a apei în anumite sectoare(4-
5 m/s) cu frecvenţi şi puternici curenţi verticali(vârtejuri, bulboane) este lesne de înţeles cât de
dificilă era navigaţia pe Dunăre în defileu. Ea se realiza doar pe timpul zilei, iar traversarea
defileului dura circa 120 ore. În scopul facilitării navigaţiei în acest sector, în care s-au produs
numeroase naufragii, s-au încercat diverse metode. Astfel, până în 1898, modalitatea de transport în
defileu era ce-a a’’trasului la edec’’(deplasarea ambarcaţiunilor cu ajutorul tracţiunii animale de pe
mal). Ea s-a menţinut, dar cu o pondere mai redusă, până în primele două decenii ale secolului
trecut. Între 1890 şi 1898 s-au efectuat lucrări de amenajare a cataractelor şi s-a realizat, pe traseul
unui vechi canal construit de români, un canal de navigaţie pe malul iugoslav, cu o lăţime de 75 m
şi adâncime de 2 m, prin care vasele treceau tractate de locomotive. Prin construirea sistemului
hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier(proiect început în 1964 şi finalizat în 1971),
principalele dificultăţi în transportul fluvial din Defileul Dunării au fost eliminate.

II.3.Formarea lacului de acumulare

A condus însa la modificarea morfometriei spaţiului acvatic şi la transformarea regimului

hidrologic de tip fluvial specific defileului în fluviolacustru şi lacustru, cu implicaţiile
corespunzatoare asupra particularităţilor fizice şi biologice ale apei.
Înainte de realizarea lacului, regimul de scurgere al Dunării se caracteriza prin ‘’ape mari de
primăvară-iarnă’’ şi prin ‘’ape mici de vară-toamnă’’ cu maximul scurgerii medii înregistrat în luna
aprilie şi minimul în septembrie. Distribuţia sezonieră a scurgerii se prezenta astfel : 34% din
volumul mediu anual-primăvara, 25% vara, 19% toamna şi 22% iarna. La Orşova debitele medii
anuale au oscilat între 3680 m cubi/s(anual 1921) şi 7900 m cubi/s(anual 1941), debitele maxime
între 7020 m cubi/s(1943) şi 15100 m cubi/s(1940), iar cele minime s-au situat între 1250 m
cubi/s(1954) şi 5310 m cubi/s(1926). La acelaşi post hidrometric, scurgerea medie multianuală de
aluviuni în suspensie a fost de 1124 kg/s(aproximativ 35 mil.t/an).

II.4.Temperatura medie multianuală

Temperatura apei în zona defileului se situează în jurul valorii de 11,7 grade C, cu maxime ce
pot atinge în luna iulie 25-26 grade C. Ca urmare a microclimatului local mai blând, fenomenele de
iarnă au durate şi frecvenţe mai reduse decât în regiunile limitrofe. Astfel durata medie a cestor
fenomene este la Baziaş de 19 zile, la Orşova de 14 zile, iar la Drobeta Turnu Severin de 16 zile.
Podul de gheaţă se menţine în medie 7 zile la Baziaş, 3 zile la Orşova şi o singură zi la Drobeta
Turnu Severin. In cadrul albiei Dunării există mai multe ostroave vechi, neinundabile iniţial,
(Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare, Insula Şimian, Insula Ada-Kaleh) acum acoperite de apele
lacului de acumulare.
 Harta hidrografică a Defileului Dunării

II.5. Organismele fluviale din sectorul defileului

Organismele fluviale din sectorul defileului drenează bazine cu suprafeţe, în general reduse,
majoritatea fiind orientate pe direcţia nord-sud. Ridicarea nivelului apelor în lac a determinat
inundarea gurilor de varsare ale afluenţilor Dunării şi formarea de golfuri de dimensiuni diferite cu
regim hidrologic semi-lacustru.
În Munţii Locvei îşi află obarşia râuri precum Radimna, Boşneag, Parva, Liborajdea,
Cameniţa, Oreviţa. Din Munţii Almăjului izvoresc Berzeasca, Sirina, Poloşeva, Strenica, Lut,
Tişoviţa, Hlubotina, Plavişeviţa, Valea Morilor, Valea Satului, Mraconia, Mala, Eşelniţa. Din Munţii
Godeanu, Cernei şi Mehedinţi îşi adună apele Cerna- cel mai mare imisar al lacului de acumulare
după Dunăre, iar din Podişul Mehedinţi râurile Bahna, Vodiţa, Jidoştiţa şi Topolniţa.

II.6.Datele morfometrice

Datele morfometrice asupra principalelor cursuri de apă(cu o lungime mai mare de 1 km) din
zona Defileului Dunării sunt prezentate în tabelul Nr.2.
Râurile menţionate se caracterizează prin regimuri de scurgere atat permanente, cât şi
temporare. Cu excepţia râului Cerna, aportul lor la alimentarea lacului de acumulare sau al Dunării
este foarte redus, majoritatea având debite medii multianuale sub 0,5m cubi/s. Singurele ce
depăşesc această valoare sunt Radimna(0,605m cubi/s), Berzeasca(2,19 m cubi/s) şi Topolniţa(2,25
m cubi/s). Debitul mediu norml al Cernei în regim natural de scurgere este înainte de varsare în lacul
de acumulare de aproximativ 24 m cubi /s. Lacurile de retenţie amenajate pe cursul acestui râu au
condus însă la modificări însemnate ale regimului natural de scurgere.
Densitatea medie a reţelei hidrografice permanente şi temporare din zona defileului este relativ
ridicată : 0,5-1 km/km pătrat.
Cursul Dunării poate fii subdivizat în patru sectoare astfel : Baziaş-Porţile de Fier ; Porţile
de Fier-Călăraşi ; Călăraşi-Brăila şi în aval de Brăila.
Tabel Nr.2. Date morfometrice asupra principalelor cursuri de apă din Defileul
Dunării

Nrc Râul Lungime km Altitudine Varsare Panta Suprafaţa Altitudine

rt (m) izvor medie medie
m/km
1. Radimna 27 518 69 17 82 391
2. Boşneag 12 538 119 60 60 444
3. Cameniţa 14 480 69 29 86 349
4. Oreviţa 25 740 69 27 102 418
5. Berzeasc 46 1015 69 21 229 549
6. Sirina 22 720 69 30 74 550
7. Tişoviţa 16 730 69 41 33 527
8. Valea 11 700 69 57 20 427
Morilor
9. Mraconi 19 820 69 40 113 508
10. Mala 12 695 69 52 18 436
11. Eşelniţa 26 1000 69 35 77 539
12. Cerna 87 2070 69 23 1360 737
13. Bahna 35 1060 69 28 137 559
14. Jidoştiţa 19 597 39 29 46 322

II.7. Resursele şi activităţile economice ale Dunării :

- potenţial hiodroenergetic ;
- apă industrială ;
- apă pentru irigaţii ;
- faună piscicolă ;
- unele resurse secundare(nisip, lemn de esenţe moi, stuf, etc.) ;
- fondul funciar din Luncă şi Delta Dunării ;
 - posibilitatea de navigaţie ;
- potenţial turistic.

Valea Dunării datorită înghiduirii şi transformării în lac de acumulare în lungul sau au apărut
golfuri largi formate la gura de vărsare a unor afluenţi în Dunăre . Astfel dinstingem Golful
Bahna, Golful Cernei, Golful Mraconiei şi Golful Dubovei. Tot aici mai putem remarca Cheile
Ponicovei, Mraconiei, Neamţului, Plavişeviţei, Siriniei, Mosnicului, Văii Voitan, Tisei, Valea
Ceuca, Valea Rea.

II.8.Depresiunea Ogradena-Orşova

Se deschide larg de la Cazane până în aval de confluenţa Dunării cu râul Cerna. Malul drept
rămâne în general înalt şi abrupt, iar cel stâng este jos, larg cu caracter depresionar, în care Dunărea
dezvoltă o mică luncă. Existenţa insulei Adakaleh a fost prezentă în peisaj pînă la efectuarea
barajului de la Porţile de Fier. Insula a luat naştere astfel : prezenţa ei de la confluenţa Dunării cu
Cerna, ceea ce a condus la formarea unui debit solid abundent ; în faţa aglomerărilor de aluviuni se
află în zona denivelată a Porţilor de Fier şi s-au format nuclee de aglomerare a aluviunilor ce au
constituit baza de formare a insulei Adakaleh.

CAPITOLUL III
SCURTA ISTORIE A ZONEI TURISTICE ‘’PORTILE DE FIER’’

Din punct de vedere al patrimoniului său istoric zona’’Porţile de Fier’’, reprezintă un caz cu
totul special în turismul românesc . Trebuie menţionat faptul că istoria zonei turistice nu poate fi
privită decât prin prisma apartenenţei sale la provincia istorică a Banatului.

III.1.Geografia ‘’Porţilor de Fier’’

 Prin elementele sale de ordin fizic şi uman vine să argumenteze de ce Defileul Dunării a
reprezentat o zonă de mare atracţie, fapt de altfel demonstrat de caracterul tumultuos al istoriei
locale.

Zona s-a remarcat din vechime şi constant datorită poziţiei sale geografice favorabile din
punct de vedere strategic, militar, precum şi datorită resurselor sale ce i-au conferit importanţa
economică fără a mai sublinia importanţa fluviului însuşi ca artera de comunicaţie. Această zonă, cu
o istorie atât de bogată, ar trebui să fie presărată cu monumente istorice, ruine, muzee, parcuri
arheologice, fiind însă în număr redus astfel, ramânând bogată în evenimente. Urme de locuire a
zonei au fost găsite la Gornea, Moldova Veche, Dubova, Băile Herculane, pe Ciucarul Mare, Schela
Cladovei, Gura Văii,Drobeta Turnu Severin, Ostrovul, Şimian şi au fost datate ca aparţinând tuturor
perioadelor până în epoca de fier.
Una dintre cele mai importante perioade istorice a zonei, ce în prezent are implicaţii turistice
prin ceea ce a consemnat, este epoca romană. Interesul romanilor pentru această zonă se manifestă
printr-o pătrundere treptată, dinspre amonte spre aval, începând cu partea dreaptă a fluviului, pe care
Împăratul Tiberius şi urmaşii săi au dispus construirea unui lanţ de fortificaţii în Clisura Dunării cu
rol de apărare a provinciilor romane Panonia Moesia Inferior. De malul stâng s-a ocupat pentru
prima dată Împăratul Traian ce a instalat poduri de pontoane la Orşova-Dierna în vederea realizării
unei incursiunii la nord de Dunăre, respectiv primul război pe care românii l-au purtat împotriva
dacilor şi pe care l-au pierdut.
Această istorie ulterioară a zonei este legată de rolul şi evoluţia câtorva puncte strategice de
origine romană şi anume : Drobeta(Turnu Severin), Dierna(Orşova), ad Mediam(Mehadia).
Interesant de remarcat este faptul că în această zonă, mai ales în Defileul Dunării, dar şi pe
Valea Cernei sau în zona montană şi de podiş mehedinţean, datorită condiţiilor improprii
mecanizării agriculturii o mare parte din pământuri au rămas în proprietate privată, iar din asta
rezultă faptul că cea mai mare parte a zonei este clar diferită de restul ţării. Evenimentul socialist
major din zona cu implicaţii semnificative pentru turism a fost, construirea sistemului hidroenergetic
şi de navigaţie.
Primele planuri de ansamblu apar abia în anul 1879, continuate abia după 20 de ani. Acestea
au fost rodul muncii unor echipe de inginerii angajaţi de austro-ungari, pentru regularizarea cursului
Dunării.

III.2.Planul Ernest Wallandl

Pus în aplicare între anii 1888-1896, s-a bazat pe construirea unor canale prin care să fie
tractate vapoarele de pe mal, astfel au apărut canalele Sip şi Izlaz. Obiectivele lor erau rezolvarea
problemelor de trafic naval din zona Defileului Dunării, utilizarea potenţialului energetic imens al
fluviului şi construirea unei căi ferate noi,dar şi modernizarea drumurilor de pe Valea Dunării şi
Cernei. Este foarte bine cunoscut faptul că punctul Gura Văii este punct de trecere de frontieră.
Zonele de îngustare ale Defileului Dunării au atras o lungă perioadă de timp, amatorii de emigrare
ilegală, dintre care mulţi şi-au găsit sfârşitul zilelor.
Istoria continuă şi după 1989, când un nou război apare de data aceasta, pe malul drept al
Dunării. Aici are loc conflictul armat din Iugoslavia care a dus la dezmembrarea statului federativ
socialist iugoslav. Acest război prin efectele sale politice extinse asupra României, a dus la crearea
unei conjuncturi speciale ce va fi ulterior analizată prin prisma efectelor sale asupra turismului
zonei.
Între anii 1968-1971 din necesităţi economice, între care se impun facilitarea navigaţiei
fluviale în Defileul Dunării şi valorificarea potenţialului hidroenergetic ridicat, al fluviului în acest
sector. Lacul se extinde în spatele barajului, construit între Gura Văii şi Sip, pe circa 130 km
lungime, o suprafaţă de 10 km pătraţi., având la nivelul de retenţie un volum de 2400 mil. m cubi.
Barajul are lungimea de 868 m şi înălţimea de 60,4 m. Cota maximă a coronamentului atinge 74 m,
iar cota maximă a apei este de 69,5 m.
Realizarea acestei acumulări a condus la modificări importante ale caracteristicilor
morfometrice şi hidrologice ale spaţiului acvatic din defileu. Prin ridicarea nivelului apei în lac s-a
lărgit suprafaţa acoperită cu apă mărindu-se implicit şi adâncimile. Ce-a mai mare creştere de nivel a
avut loc în vecinatatea barajului şi ea a fost de circa 30 m. Această ridicare s-a simţit din ce în ce
mai puţin către coada lacului. Creşteri foarte mari în lărgime s-au produs în sectoarele de
bazinete(Moldova Veche, Dubova, Eşelniţa, Orşova), laţimea maximă a lacului fiind de aproape 5
km în zona Depresiunii Moldova Veche. În zona Cazanelor lăţimea lacului este de 350-400 m,
scăzând până la circa 200 m în sectorul lor cel mai îngust.
Odată cu creşterea nivelului apei s-au modificat şi adâncimile. Ele oscilează între 6-7 m şi 110
m. Formarea lacului de acumulare a avut drept consecinţă majoră transformarea regimului
hidrologic de tipl al Dunării. Se diferenţiază astfel trei sectoare : cu regim lacustru(între baraj şi
Şviniţa), cu regim fluvio-lacustru(de la Şviniţa la Moldova Veche) şi cu regim fluvial(începînd în
amonte cu Moldova Veche). Limitele menţionate sunt pentru cote de retenţie medii(65-66 m),
oscilând în funcţie de vibraţiile de nivel.
Modificarea regimului de scurgere a atras dupa sine schimbarea mediului de sedimentare.
Acesta este în prezent influenţat de alternarea frecventă a cotelor de retenţie la baraj şi se manifestă
diferit în funcţie de cele trei tipuri de regim hidrologic şi de caracteristicile patului. Sedimentele
provin din trei surse principale : debitul solid adus de Dunăre, aluviunile transportate de afluenţi şi
materiale detritice provenite de pe versanţi. Din punct de vedere tipologic, sedimentele sunt
dominate de faciesul de Dunăre, alături de care mai există faciesul nisipos şi cel siltic.
Dinamica sedimentării este accentuată dar cu caracter discontinuu, remarcându-se sectoare de
acumulare intensă şi redusă. Ce-a mai accentuată sedimentare are loc în sectorul Şviniţa-Tişoviţa
unde se depun peste 50% din totalul aluviunilor intrate în lac.
Oscilaţia nivelurilor apei este dependentă de regimul de funcţionare a hidrocentralei care
determină variaţii ale cotelor de nivel la baraj între 62 şi 69 m. Dinamica apelor din lac este
reprezentată prin curenţi orizontali, curenţi verticali, valuri. Caracteristic este fenomenul de remuu
care la ape mari poate ajunge până la Belgrad, iar la apele mai mici până în amonte de gura de
varsare a Tisei. Scurgerea apei din lac se realizează cu viteze diferite în funcţie de cota de retenţie.
La nivelul de 68 m, vitezele oscilează în diferite sectoare ale lacului între 0,15 si 0,7 m/s.
Prin dinamica lor, apele lacului acţionează asupra malurilor generând creşterea instabilităţii
versanţilor şi intensificarea proceselor gravitaţionale.
 În cadrul regimului termic al lacului se evidenţiază fazele stratificaţiei termice inverse şi
homotermiei. Temperatura apei atinge vara valori cuprinse între 25-26 grade C, în timp ce iarna se
manifestă fenomene de îngheţ. Media anuală a temperaturi apei este de 10-11 grade C.

III.3.Apele subterane

Din arealul Defileului Dunării sunt cantonate în hidrostructuri precuaternare şi cuaternare.

Acumularea şi circulaţia apelor prin asemenea roci se realizează prin planuri de şistuozitate, fisuri şi
diaclaze. Se alimentează din precipitaţii şi pot apărea la zi prin exurgente sau resurgente cu debite
bogate. Adâncimile nivelului piezometric cresc din apropierea malului(0-2 m) spre baza
versanţilor(8-12 m), ceea ce determină curenţii de scurgere perpendiculari pe lac.
Din punct de vedere chimic, apele subterane din zona defileului Dunării sunt bicarbonatate
calcice şi sodice.
Din cadrul munţilor Banatului în zona turistică a ‘’Porţilor de Fier’’se desfăşoară munţii
Locvei şi munţii Almăjului.

III.4. Munţii Locvei

Prelungiţi ca un promontoriu de-a lungul Dunării, sunt alcătuiţi în cea mai mare parte din
şisturi cristaline şi calcare. Sunt delimitaţi de la N şi NE de Nera,la S şi SV de Dunare , iar la E de
culuarul Liubcova-Sopotu Nou. Sunt o grupă muntoasă a munţilor Banatului, aparţinând lanţului
muntos al Carpaţilor Occidentali. Cel mai înalt pisc este vârful Corhanul Mare, cu 735 m. De aici
doar sectorul estic este inclus în zona turistică ‘’Porţile de Fier’’, întrucât evolutiv se află sub
influenţa Dunării. Aici predomină calcare şi ca atare apar numeroase forme de relief carstic.
Calcarele sunt de vârstă triasică, jurasică şi cretacică, fiind strâns cutate în sinclinale şi anticlinale
puternic faliate.
Relieful acestei zone este format din culmi largi ramnificate şi (vezi harta de mai jos fig.02)
carstoplene, cu numeroase uvale, doline şi lapiezuri. Carstificarea avansată a calcarelor a dus la
dispariţia apelor din aceste suprafeţe cu aspect de podişuri, prezentându-se sub forma de zone
endoreice. În partea de sud vest a Munţilor Locvei, chiar la exremitatea vestică a zonei turistice luate
în studiu, sprijinindu-se pe Dunăre, se desfăşoară Depresiunea Moldova Veche, pe un vechi bazin
miocen. Această depresiune depăşeşte limita formaţiunilor neogene, cuprinzând şi şisturi cristaline
din care sunt formate culmi prelungi, situate la 200-300 m, cu înclinare spre Dunăre.
 Harta cu delimitarea Munţilor Locvei

III.5. Munţii Almăjului

Însoţesc Defileul Dunării, de la culuarul Liubcova Sopoiu Nou până la Valea Cernei, fiind
dominaţi de culmea Svinecei, cu vârful Svinecea Mare(1224 m) şi prezentând forme şi culmi teşite
şi foarte ramnificate, echivalente ale unor nivele de eroziune clare. În partea de V a judeţului au
altitudini cuprinse între 800 şi 1200 m(vf.cel mai înalt Svinecea Mare 1226 m) şi sunt cuprinşi între
Depresiunea Almăj la N-V, valea îngustă a Cernei la E, culoarul Liubcova-Şopotu Nou la V şi
Defileul Dunării la S. În cadrul lor se disting : munţii Svinecei, munţii Răspunsului şi munţii
Clisurii, dispuşi aproape în totalitate pe teritoriul judeţului Mehedinţi.
Pe latura dinspre fluviul sunt deosebit de fragmentaţi, dând naştere unor sălbatice chei.
Ei au defapt două culmi mai importante, foarte ramnificate şi sinuoase : cea răsăriteană,
orientată nord-sud şi cea apuseană cu mai multe ramnificaţii şi cel mai înalt vârf, Svinecea Mare. În
zona estică a munţilor întânim bine cunoscutele vârfuri: Carsa Mare(1167m), Cherbelezu(1102m),
Omeniscu Mare(897 m), iar spre V, Culmea cu Vârful Svinecea Mare şi Băniei(1069 m),de unde se
desprind culmi mai scunde. Pe teritoriul lor aparţinând zonei turistice ‘’Porţile de Fier’’ se află
formată Clisura Dunării de la Cazane.
Relieful montan este mai semeţ şi mai pitoresc datorită calcarelor, iar aspectul montan este
compus dintr-o interesantă alternanţă de platforme suspendate deasupra Dunării, Ciucarul Mare 316
m şi Ciucarul Mic 310 m. Aici Dunărea şi-a tăiat cele mai spectaculoase sectoare, ce au făcut
Defileul Dunării faimos în Europa.
Prin poziţia lor geografică, etajarea şi fragmentarea reliefului, alături de prezenţa culoarului
larg al Dunării, are un climat temperat continental, cu nuanţe locale. Temperatura medie anuală are
valori medii de 11 grade C, ea fiind de 11,7 grade C la Drobeta Turnu Severin, 9-10 grade C în
regiunile Podişului Mehedinţi, 4-6 grade C în regiunea munţiilor Almăj şi Mehedinţi, sub 0 grade C
în munţii Godeanu şi peste 5-6 grade C în culoarul Cernei.
 Vedere din munţii Almăjului

Cu excepţia regiunilor montane , iernile în zonă sunt blande, mai ales în sectorul cu relief mai
coborât, media lunii decembrie fiind 1,3 grade C, a lunii ianuarie de -1grad C, iar în februarie 0,9
grade C. Vara este în general călduroasă , cu temperaturii medii de 20 grade C, luna cea mai
calduroasă a anului fiind iulie, când temperatura medie este de 22-22,5 grade C, la Drobeta Turnu
Severin , fiind de 23,1 grade C ; numărul anual al zilelor de vară este de 115, iar al zilelor tropicale
(când temperatura este = sau > 30 grade C), este de 45-50 zile.
Umezeala aerului prezintă valori mari ce depăşesc 7%, ajungând la peste 80% în sezonul rece ;
frecvenţa zilelor de mare uscăciune a aerului este redusă, de 5-15 zile/an, adică 1-3 zile/lună
sezonul cald. Viteza medie a vânturilor ajunge la 6-7 m/s în regiunile montane şi sub valori în
Podişul Mehedinţi. Viteza maximă ajunge la 20 m/s fiind mai frecvent în Defileul Dunării şi la
munte.
În partea de sud-vest a Munţilor Almăjului, se desfăşoară Depresiunea Liubcova, săpată în
depozite neogene, depuse într-un bazin tectonic, relieful având un aspect colinar, iar pe văile mai
mari au luat naştere bazinete de eroziune şi acumulare. Treapta montană cea mai înaltă de pe
teritoriul acestei zone o constitue grupa Retezat-Godeanu a Carpaţilor Meridionali care prin
subdiviziunile sale ocupă partea estică a acestei zone. Prelungirile sud-estice ale acestei grupe apar
aici ridicându-se semeţ la altitudini de 2000 m, însoţiind Valea Cernei. De-a lungul văii se aliniază
culmile Munţilor Cernei şi Munţilor Mehedinţi, mai joase de culoarul Timiş-Cerna. Spre sud, sud-
est teritoriul zonei ‘’Porţile de Fier’’ coboară dinspre Podişul Mehedinţi ce străjuieşte poalele
Munţilor Mehedinţi spre Depresiunea Drobeta Turnu Severin.
De amintit este faptul că din munţii Almăjului, Dunărea colectează apele unor râuri cu bazine
hidrografice restrânse ca suprafaţă , dezvoltate mai mult în cursul superior şi mijlociu, râuri dispuse
în general pe direcţia N-S. Cele mai însemnate sunt : Mraconia, Iuţi, Şviniţa şi Eşelniţa, cu lungimi
sub 35 km şi bazine hidrografice sub 250 km pătraţi , aportul lor de ape influenţând regimul
hidrologic al Dunării(Mraconia L=15 km, S=115 km pătraţi ; Eşelniţa L=22 km, S=79 km pătraţi).
În aval de Orşova se varsă în Dunăre râul Bahna cu o lungime de 29 km şi o suprafaţă a bazinului
hidrografic de 153 km pătraţi, având o vale îngustă şi împădurită.
Dunărea udă teritoriul zonei pe o lungime de 150 km, între Baziaş şi Ostrovul Şimian, pe o
distanţă de 130 km, se află cele mai atractive sectoare ale sale, cel al Defileului.
 Aici vegetaţia este foarte bogată, deoarece există 1253 de specii, la care se adaugă încă 841 de
specii din Defileul Dunării, adică mai mult de jumătate din numărul total al speciilor din România.
Peste 30% din specii sunt elemente euroasiatice şi europene ; dominând însă vegetaţia cu elemente
submediteraneene şi est-balcanice. Plantele mediteraneene existente sunt : drobiţa, laleaua de
Cazane, gladiola de Dalmaţia, stânjenelul galben, deditelul mare, vişinul turcesc,smochinul, iedera,
jugastrul, spaniolul, şofranul, volbura spaniolă, dafinul, liliacul. Regiunile montane sunt acoperite de
păduri de fag, platin, frasin, mesteacăn, plop tremurător, fag în amestec cu gorun şi păduri de molid.
Fauna este şi ea una diversă, aici întâlnind capra neagră, lupul şi ursul, în locurile stâncoase
jderul de piatră, iar în pădurile de foioase lupul, mistreţul, căprioara şi iepurele. Pentru specii
mediteraneene caracteristice pentru zonă menţionăm prezenţa broaştei ţestoase, vipera cu corn. Ca
specii de păsări aici întâlnim :dumbrăveanca, prigoria şi albinăreţul, specii mediteraneene ca :
preşura bănăţeană şi de stâncă, pietrarul bănăţean, lăstunul alpin, rândunica de stâncă, şoimul şi
corbul. Din cauza unei vegetaţii palustre ceea ce a atras şi o faună ornitologică acvatică precum :
egreta mare şi mică, gâşte şi raţe sălbatice şi foarte rar cufundatorul. Pădurile adăpostesc o bogată şi
valoroasă faună cinergetică, formată din peşte 20 de specii, iar acest număr mare permite delimitarea
unor apreciate fonduri de vânătoare ca : Mraconia, Sirina, Eşelniţa, Cerna. Peştii sunt reprezentaţi
prin : scobar, clean, oblet, ştiuca, crap, somn, moioaga, mreana şi mihălţ, păstrăvul, ştiuca, biban,
şalău şi predominant cosacul. Fonduri piscicole importante se găsesc la : Sirina, Berzeasca,
Mraconia, Eşelniţa, Dunăre şi pe Cerna.

III.6. Munţii Clisurii

Ca urmare a unei diferenţe de peste 600-700 m, impusă de nivelul de bază al Dunării(nivel

coborît sub 60 m, în Cazane), sunt foarte fragmentaţi de afluenţii Dunării ; nivelul de bază coborât a
provocat formarea cheilor sălbatice ale Clisurii Dunării.
 CAPITOLUL IV
SECTORUL CAZANELOR DUNĂRII

Sectorul Cazanelor
Dunării
 Sectorul ,,Cazanele Dunării’’ este cel mai spectaculos şi cunoscut sector din Defileul Dunării,
aşezat în partea de S-V a României, de-a lungul malului românesc al Dunării. Se desfăşoară în
amonte şi în aval de bazinetul de la Dubova între fostele localităţi : Plavişeviţa(amonte) şi
Ogradena(aval). În Cazanele Dunării, la Dubova, a trăit, experimental aproape patru ani, giganticul
arbore tropical, cu flori mici şi verzi, eucaliptul. Adăugând exemplarele de arbori mamut, de
ienuperi , tuia, castani, mangolia, smochini, se întregeşte imaginea asupra acestui adevărat muzeu
natural. Un adevărat peisaj luxuriant a generat şi o faună tot atât de bogată.
Din întregul defileu, Cazanele Dunării oferă cele mai pitoreşti şi originale peisaje, între
localităţile Plavişeviţa şi Ogradena. Bazinetul de la Dubova desparte zona Cazanelor Dunării în
două sectoare respectiv Cazanele Mari şi Cazanele Mici.
Sunt subsectoare tăiate în calcare şi sunt cele mai înguste şi mai spectaculoase din tot defileul.
Cazanele sunt un sector din Defileul Dunării la trecerea prin munţii Carpaţi. Aici se dezvoltă o flotă
specifică care prin variaţia speciilor, colorit şi frumuseţea lor sporesc atracţia sectoarelor Dunării.
În această zonă mediu acvatic este populat de o mulţime de peşti, ponderea o deţinea ştiuca,
şalăul şi mreana, iar în cantităţi mari : coseacul, babuşca şi roşioara. În condiţia creerii, lacului de
acumulare a dispărut atât de preţioasa cegă, în schimbul unei adevărate migrări a unor specii de
păsări de baltă ca : raţe sălbatice, găinuşe de baltă, pescăruşi şi egretele albe. În păduri locuiesc
destul de mulţi mistreţi, lupi jderi de copac şi de stîncă şi vulpi cărbunăreşti, cerbul carpatin, pisica
sălbatică şi căpriorul. Acest colţ de ţară românească este un adeărat picior de plai mioritic, unde
natura s-a risipit cu nespusă dărnicie, cînd peste vechile vetre s-au întins apele potabile ale lacului de
acumulare, când la gura Cernei s-a format un mare şi uimitor golf, de-a lungul căruia se găseşte noul
oraş Orşova.
Deşii Dunărea îşi taie vale îngustă printre aceşti munţi joşi, ei par că se controlează într-o
oarecare unitate, ieşirii fluviului din zona cristalinului şi strapungerii celei de-a treia şi mai dificile
benzi de calcar din calea sa ; săpându-şi încetul cu încetul drumul prin această barieră a reuşit să
creeze un monument al naturii, chiar la intrare în Cazane, pe fundul lacului, a rămas pragul Calinic,
care înainte de formare ieşea la iveală pe tip de secetă sau iarna bara scurgerea gheţarilor şi oprea
temporar calea vapoarelor ; în Cazane fluxul şi-a scapat valea între cei doi versanţi masivi, care pe
locuri sunt surplombaţi. În aval bazinetul Dubova se află Cazanele Mici, desfăşurat pe distanţa de
3,6 km unde laţimea defileul scade la 150-200 m, adancimea depăşeşte 45 m, iar viteza de scurgere
a apei depăşeşte 5 m/s.
 După sectoare mai sus amintite, alternanţa celor mai largi şi cu cele mai înguste se repetă după
aceleaşi reguli până la Gura Văii. Apar şi lărgiri mai semnificative cum ar fi cele de la  : Ogradena,
Eşelniţa şi Orşova.
Clisura Dunării, este o regiune geografică situată de-a lungul malului nordic al Dunării din
sudul Banatului. Regiunea este limitată de râul Nera la vest şi Cazanele Dunării la est. Cele mai mari
aşezării din Clisura Dunării sunt : municipiul Orşova şi oraşul Moldova Nouă, comunele Socol,
Pojena, Coronini, Garnic, Sichuviţa, Berzasca, judeţul Caraş-Severin, dar şi Şviniţa, Dubova,
Eşelniţa, Iloviţa şi Brezniţa-Ocol, judeţul Mehedinţi.
Versanţii Cazanelor Mari sunt tăiaţi în masivele calcaroase Ciucarul Mare(316 m) pe malul
stîng şi Stribăţul Mare(768 m) pe malul drept. Aici se practică turismul de wekend, speologic,
agroturism, turism cultural istoric, drumeţii, pescuit sportiv, plimbări pe Dunare.
Numărul vizitatorilor Cazanelor Dunării cu ambarcaţiuni, reprezintă un indicator al
fenomenului turistic din zona Porţile de Fier. Datele statistice de care dispunem servesc din păcate
numai la argumentarea evoluţiei pozitive cantitative a fenomenului. După cum se poate observa din
tabelul 3. numărul de persoane înregistrate de Intrepriderea’’Navrom’’ cu plecare pentru croaziera
din Porturile Drobeta Turnu Severin şi Orşova a crescut constant, atingând cote fără precedent.

Tabel nr. 3 DINAMICA POPULAŢIEI

Anul Natalita Mortalita Bilanţ Sosiţi Plecaţi Bilanţ Bila

te te natural migrator
nţ
iu
total
19 11, 25,7 - 11 20 -9,0 -
92 9 13 ,9 ,9
22,8
,8
19 11, 26,4 - 13 17 -4,0 -
93 1 15 ,9 ,9
19,3
,3
19 9,4 29,1 - 13 22 -9,7 -
94 19 ,0 ,7
29,4
,7
19 11, 26,0 - 10 28 - -
95 8 14 ,4 ,7 18,3
32,5
,2
19 13, 22,9 - 20 19 +1, -8,0
96 8 9, ,1 ,0 1
 1
19 9,4 22,8 - 18 31 -13 -
97 13 ,1 ,1
26,4
,4
19 10, 19,2 - 21 28 -7,1 -
98 4 8, ,4 ,5
15,9
8
19 9,7 21,0 - 15 18 -3,4 -
99 11 ,3 ,7
14,7
,3
20 13, 23,3 - 23 15 +8, -1,8
00 5 9, ,6 ,0 6
8
20 8,3 26,9 - 18 20 -1,9 -
01 18 ,5 ,4
20,5
,6
20 9,4 24,0 - 22 22 0 -
02 14 ,4 ,4
14,6
,6

Aici avem un climat temperat continental cu influenţe submediteraneene ; iarna au loc invazii
de mase de aer umede şi calde de origine mediteraneeană şi oceanică, ceea ce face acest anotimp al
anului să fie mai blând. Verile sunt în general mai călduroase, uneori cu temperaturi de peste 35
grade C, ca urmare a invaziei aerului fierbinte tropical. Temperatura medie anuală a aerului este
11,5 grade C.
Căile de acces către această zonă sunt :DN 6(E70)-DN 57 : Drobeta-Turnu Severin-Orşova-
Dubova-Plavişeviţa ; DN 67-DN 6 : Tirgu Jiu-Orşova-Dubova-Plavişeviţa ; DN 6(E70)-DN
57(dinspre V) : Timişoara-Caransebeş-Orşova-Dubova-Plavişeviţa.
Obiectivele turistice ale acestei zone sunt fluviul Dunărea cu defileul aferent, munţii
Mehedinţi, munţii Almăjului, Cheile Cernei, Topolniţa, diverse râuri : Bahna, Vodiţa, Jidoştiţa din
Lunca Dunării ; Lacul Vadului, Gârla Mare, lacul carstic Zătan : Defileul Dunării ; Clisura
Cazanelor-o succesiune de îngustări şi lărgiri determinată de alternanţa rocilor. Cazanele Mici(150-
350m), laţime şi Cazanele Mari(3,8 km lungime, 200-350 m laţime). Peşterii precum : Ponicova,
Veterani, Fluturaşilor, Topolniţa, Gaura cu Musca ; vârfurile :Ciucarul Mare(318 m) şi Ciucarul
Mic(313 m), avem vârfuri între 754-938 m. Ca obiective culturale avem Piciorul Podului lui Traian,
ruinele castrului Roman Drobeta, băile Romane, alte vestigii scoase la lumina în parcul arheologic al
muzeului Porţile de Fier ; bustul lui Decebal sculptat în munte(Orşova) ; Mânăstirea Vodiţa ; Sfânta
Ana ;biserica de lemn SF. Apostoli Petru şi Pavel(Brebina) ; biserica de lemn SF.
Voievozii(Godeanu) şi cetatea Tri Kule(Şviniţa).

IV.1. Manastirea Sfanta Ana

Manastirea Sfanta Ana este asezata pe defileul Dunarii, unul dintre cele mai frumoase locuri
naturale din tara noastra. Defileul Dunarii este bogat in semne ale crestinatatii: troite, biserici,
manastiri, dintre care amintim: Vodita, Mraconia, Sfanta Ana. Asezamantul monahal este o
manastire de maici cu viata de obste, aflata in Orsova, judetul Mehedinti, si care are drept hram
praznicul Sfintei Ana, praznuita la data de 25 iulie.

Mânăstirea Sfânta Ana

Manastirea Sfanta Ana este asezata pe coama Dealului Mosului, care domina orasul Orsova.
Aceasta manastire are un istoric aparte, fiind ctitorita de catre cunoscutul ziarist interbelic Pamfil
Seicaru, care a luptat in zona Orsovei in calitate de tanar sublocotenent al Regimentului 17
Infanterie in primul Razboi Mondial.Ceea ce l-a facut pe acesta sa ridice o manastire este o
intamplare petrecuta in anii razboiului, intamplare care l-a marcat profund. In toamna anului 1916,
chiar pe Dealul Mosului, ziaristul a fost acoperit cu pamant, alaturi de camaradul sau de arme, Petre
Gavanescu, de explozia unui obuz la foarte mica distanta de acestia.Amandoi au scapat cu viata, iar
Seicaru a fagaduit sa ridice in acest loc, atunci cand va avea posibilitati materiale, o manastire, in
semn de multumire lui Dumnezeu, dar si in memoria tuturor eroilor care au cazut pentru o Romanie
Mare, dupa cum nota el insusi in actul de donatie a manastirii catre Mitropolia Olteniei, document
notificat la Munchen la data de 24 martie 1975.
 Mânăstirea Sfânta Ana

Mentionam aici ca tot Pamfil Seicaru este si ctitorul Monumentului Eroilor de la Marasesti,
precum si a doua alte monumente inchinate victimelor razboiului, in Franta si Ucraina. Manastirea
Sfnata Ana a fost construita intre anii 1936 si 1939, perioada in care Seicaru era director al ziarului
Curentul si deputat in Parlamentul Romaniei. Manastirea, care trebuia sa poarte hramul Sfanta Ana,
dupa numele mamei ctitorului sau, nu a fost sfintita imediat dupa incheierea lucrarilor de
constructie. Episcopul Vasile Lazarescu, viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat tarnosirea, pe
motiv ca episcopia nu-si daduse acordul si nu sfintise locul de amplasare a manastirii. Sfintirea
asezamantului de maici a fost intarziata apoi de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial si,
ulterior, de schimbarea regimului politic. Ctitoria lui Pamfil Seicaru, in amitirea eroilor cazuti in
primul razboi mondial, a functionat pana in anul 1945, cand, odata cu venirea comunistilor, a fost
transformata in restaurant.
Chiliile calugaritelor au fost transformate in locuri de cazare, iar in biserica a functionat, pe
langa restaurant, si o discoteca. In anul 1990, Manastirea Sfanta Ana a fost preluata de proprietarul
de drept, dandu-i-se si menirea pentru care a fost facut. Astfel, abia la data de 2 decembrie 1990,
manastirea a fost sfintita de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat
de un sobor de preoti localnici. Ridicarea Manastirii Sfanta Ana a fost precedata, pe la 1935, de
taierea prin padure a unui drum de acces pietruit, lung de un kilometru si jumatate, numit Drumul
Eroilor, ce urca din centrul vechii Orsove pe Dealul Mosului. Pe parcursul sau, drumul era strajuit
de sapte troite si banci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, in care erau sapate dedicatii
pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna si Orsova, in perioada august-
noiembrie 1916. Troitele s-au deteriorat treptat, disparand prin anii 1960.Complexul monahal initial
a fost alcatuit ditr-o biserica de lemn, cu elemente de stil traditional romanesc, si chilii pe ambele
parti, ansamblul avand forma literei U. In ultimul deceniu a mai fost construita clopotnita cu un altar
de vara si un fost bloc de alimentatie publica in care functioneaza actualmente Muzeul memorial
Pamfil Seicaru, biblioteca, trapeza si un atelier de croitorie.

IV.2. Cazanele Mici

Au fost dăltuite de Dunăre de data aceasta în versanţii Ciucarului Mic(310 m) pe malul stâng,
în România şi Stribaţul Mic(626 m) pe malul drept, în Iugoslsvia şi se desfăşoară pe 3,6 km lungime
între bazinetul Dubovei şi cel al Ogradenei, având o laţime de 150-350 m. Sunt efectul unui
zbucium continuu exercitat de Dunăre în lupta cu stanca dură. Din întreg defileu al Dunării,
Cazanele oferă al mai pitoresc şi original peisaj. Peisajul este la fel de spectaculos, pe alocuri chiar
mai spectaculos decât în Cazanele Mari, datorită laţimii mici a văii. În Cazane se desfăşoară o serie
de forme de relief exocarstic şi endocarstic, care nu fac altceva decât să sporească pitorescul zonei,
versanţi abrupţi ce se ridică deasupra oglinzii apelor Dunării, doline, uvale, peşteri(Peştera
Veteranii, Ponicova, Liliecilor, Fară Nume).
În aval de sectorul Cazanelor Mici valea se lărgeşte şi formează bazinetul de la Ogradena, în
continuare urmând o ultimă îngustare, ceea ce formează regiunea propiuzisă a ‘Porţilor de Fier’
situate între gura râului Bahna şi localitatea Gura Văii aşezată la contactul Podişului Mehedinţi cu
Depresiunea Severinului. Peisajul este la fel de spectaculos, pe alocuri chiar mai spectaculoase decât
în Cazanele Mari, datorită lăţimii mici a văii. Aici se desfăşoară o serie de forme de relief exocarstic
şi endocarstic, care nu fac altceva decît să sporească pitorescul zonei. După sectoarele ai sus
amintite, alternanţa celor mai largi şi cele mai înguste se repetă după aceleaşi reguli până la Gura
Văii. Apar şi lărgiri mai semnificative cum ar fi cele de la :Ogradena, Eşelniţa şi Orşova.
 IV.3. Cazanele Mari

Se desfăşoară pe 3,8 km lungime şi 200-350 m lăţimea, între localităţile : Plavişeviţa şi

bazinetul de la Dubova şi sunt dominate de înălţimile cu pereţii abrupţi ai Ciucarului Mare(316 m),
în România şi Stirbăţului Mare(768 m), în Iugoslavia. Lăţimea văii variază între 200 şi 250 m, iar
adâncimea albiei atinge 45 m, iar în unele locuri Dunărea se îngustează până la 152 m,devenind cea
mai dificiă zonă de navigaţie din Clisura Dunării, îngreunând navigaţia.
 Versanţii Cazanelor Mari sunt tăiaţi în masivele calcaroase, Ciucarul Mare(316 m), pe malul
stâng şi Stirbăţul Mare(768 m), pe malul drept. Deci Dunărea îşi taie vale îngustă printre aceştii
munţii joşi, ei par că se controlează într-o oarecare unitate, ieşirii fluviului din zona cristalinului şi
străpungerii celei de-a treia şi mai dificile benzi de calcar din calea sa ; săpându-se încetul cu încetul
drumul prin această barieră a reuşit să creeze un monument al naturii, chiar la intrare în Cazane, pe
fundul lacului, a rămas pragul Calinic, care înainte de formare ieşea la iveală pe timp de secetă sau,
iarna, bara scurgerea gheţarilor şi oprea temporar calea vapoarelor. În Cazane fluxul şi-a săpat valea
între cei doi versanţi masivi care pe alocuri sunt surplombaţi. La intrarea spre golful Dubova în
Cazanele Mari se află Peştera Veterani, la circa 200 m în amonte, reţine atenţia Peştera Ponicova, ce
dăltuieşte un sector de chei înguste, pătrunde în peşteră şi apare sub mers în Dunăre. Lungimea
totală a peşterii este de 1666 m şi altitudinea relativ de 60 m, este formată din trei galerii situate la
nivele diferite, toate ornamentate cu stalagmite şi stalactite. Se remarcă în mod deosebit’’ Galeria
concreţiunilor’’, ce reprezintă o mare varietatea de frumoase concreţiuni calcaroase, de dimensiuni
mari, perle de peşteră, este accesibilă prin trei puncte : dinspre Dunăre, ca ridicătură a nivelului
oglinzii de apă putându-se intra în galeria activă cu barca, pe sub boltă şi dinspre valea Ponicova, pe
unde se poate pătrunde prin două intrări situate în apropierea drumului Dubova-Şviniţa.
Temperatura peşterii depăşeşte 11 grade C, particularităţile peşterii făcând posibilă amenajarea şi
valorificarea sa pentru turism, oferind condiţii de a se realiza ca obiect turistic.

Cele mai importante aşezări rurale ale acestei zone sunt : Eşelniţa, Dubova şi Şviniţa.

IV.4. Comuna Eşelniţa

Pornind de la Orşova spre Cazane se ajunge în Comuna Eşelniţa, o comună grănicerească,

strămutată care nu mai păstrează nimic din vechea sa aşezare. Este situată la poalele munţilor Almăj,
în lunca râului Eşelniţa, în partea de vest a judeţului Mehedinţi pe DN 57, la o distanţă de 30 km, de
Drobeta Turnu Severin şi la est se învecinează cu municipiul Orşova, pe malul Dunării, la 7 km în
amonte de oraşul Orşova, pe actualul amplasament reconstruit în anii 1967-1970, vechea vatră
aflându-se sub apele lacului de acumulare de la PF I. Suprafaţa comunei este de 203 km.p, iar
numărul populaţiei este de 2 942 locuitori.
O localitate relativ nouă ca aşezare, a renăscut în urma strămutărilor din anii 1970-1982, în
noua sa alcătuire a regrupat în totalitate populaţia localităţilor: Eşelniţa, Ogradena şi parţial
populaţia strămutată din alte localităţi afectate de lucrările Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie
Porţile de Fier. Locuirea în această zonă este dovedită din paleolitic. Zona a fost locuită de vânători
şi pescari.
Prima atestare documentară este datată la 25.02.1484 într-un act prin care Matei Corvin
donează lui Iacob Garlisteanu o serie de moşii printre care şi cea de la Eşelniţa. Între anii 1976-1982
vechea localitate Eşelniţa şi Ogradena au dispărut ca urmare a construirii S.H.N.P.F. fiind
reconstituite pe noul amplasament, formând comuna Eşelniţa de azi.

Aşezarea pe hartă a comunei Eşelniţa

Teritoriul comunei are un relief variat, dominat de terminaţiile S-E ale munţilor Almăj,
cunoscuţii sub numele de munţii Clisurii. Altitudinea maximă a acestor munţii este cuprinsă între
700-900 m, sunt construiţi din granite, şisturi cristaline şi formaţiuni carbonifere şi calcare. Reţeaua
hidrografică fiind reprezentată de fluviul Dunărea şi pârâiele Eşelniţa, Mraconia şi Mala. În
componenţa comunei intră satele : Eşelniţa-reşedinţa comunei şi Ogradena, faţă de reşedinţa
comunei, satul Ogradena este situat la o distanţă de 1 km.
Legătura comunei cu reşedinţa de judet este asigurată prin drumul naţional DN.57 Turnu
Severin-Orşova-Moldova Nouă, iar pe calea ferată la o distanţă de 9 km, este staţia Orşova. În
cadrul teritorial administrativ al comunei există 6 staţii de autobuz ce fac legătura cu municipiul
Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Moldova Nouă.

IV.4.1. Populaţia

Populaţia comunei la 1 iulie 1970 număra 2660 locuitori(1317 bărbaţi şi 1343 femei) ; pe sate,
la recesământul din 1966 populaţia era repartizată astfel : Eşelniţa-58,7%, Ogradena-41,3%). Mai
târziu în anul 1999 la 1 ianuarie era de 3053 locuitori, pe sexe fiind 1485 bărbaţi şi 1568 femei.
Din punct de vedere etnic, populaţia comunei Eşelniţa se înscrie în linia generală a judeţului,
cu o pondere covârşitoare a românilor - 98,8% în anul 2002. În cadrul comunei, semnalăm şi
prezenţa maghiarilor, concentraţi în special în localitatea Balota (lucrători la calea ferată), deţinând o
pondere de 1%, iar rromii deţineau o pondere de 0,02% .

EŞELNIŢA - STRUCTURĂ ETNICĂ - 2002

români

rromi

maghiari

Pe grupe mari de vârstă situaţia este în tabelul următor :

Tabelul Nr.4 .

GRUPE DE VÂRSTĂ NUMĂR POPULAŢIE %

0-14 ani 550 18,0%
15-59 ani 1663 54,5%
60 şi peste 840 27,5%
 TOTAL 3053 100,0%

În anul 1970 în unităţi de comună lucrau circa 487 salariaţi şi 20 mesteşugari,

necooperativizaţi. Naţionalitatea era de : 68,5% români, 27,6% rromi, 0,4% sârbi, 94,5% ortodoxi şi
3,9% catolici.

IV.4.2. Sporul natural

A avut o evoluţie negativă cu valori mici la 1000 locuitori, media perioadei fiind de 1,95%.
Evoluţia populaţiei comunei luând ca ani de referinţă anii recesămintelor populaţiei, prezentată în
tabelul următor :

Tabelul Nr.5 .

ANUL NUMĂRUL POPULAŢIEI

25 decembrie 1930 2299 locuitori
03 februarie 1956 2167 locuitori
15 martie 1966 2478 locuitori
05 ianuarie 1977 2839 locuitori
07 ianuarie 1992 3154 locuitori

Grupa de vârstă aptă de muncă prezintă un efectiv de 1663 persoane din numărul total de 3050
locuitori. 10% reprezintă o populaţie ce nu poate activă din diverse motive, rezultând un efectiv apt
de muncă de 1500 persoane(49,1%) din totalul populaţiei.
În economia comunei, industria este reprezentată prin : patru varniţe pentru ars piatra de var,
patru cazane de fabricat rachie şi o carieră de marmură. Se găseşte aici un muzeu al satului şi un
muzeu parohial, fiind extrem de valoroase prin colecţiile pe care le prezintă. Muzeul parohial este o
adevarată surpriză pentru orice tip de vizitatori, colecţia cuprinde imagini şi obiecte de o rară
valoare salvate din localităţile aflate acum sub ape, cărţi valoroase, unicate.
Elementele cele mai valoroase sunt porţile împărăteşti ale Mânăstirii Mracuna(1453), o Icoana
unică în ţară, pictată pe metal şi care este unică prin modul cum este realizată şi tot aici se afla şi
prima medalie caştigată de Lavinia Miloşovici la o competiţie internaţională.

IV.4.3. Agricultura

Reprezintă o pondere importantă în activităţile economice ale comunei ce dispune de o

suprafaţă agricolă de 1491 ha, din care 388 ha, teren arabil, 1079 ha păşuni şi fâneţe, 24 ha vii şi
livezi.
Între anii 1970/1971 pe raza comunei funcţionau două şcoli generale şi o gradiniţă de copii,
care aveau 342 elevi şi 53 copii şi aveau 17 catedre didactice. Învăţământul preşcolar cuprinde 100
de copii în 4 grupe, funcţionând într-o clădire specifică, numărul de angajaţi este de 5 persoane.

Şcoala cu clasele I-VIII Eşelniţa

Învăţământul şcolar cuprinde 369 elevi în clasele I-VIII, numărul de salariaţi este de 22
persoane, localul este specific cu un număr de 8 clase-procesul de învăţământ desfăşurându-se în
două serii. Această şcoală se afla sub conducerea directorului Chiorean Eugen. Mai existau două
cămine culturale, o bibliotecă publică şi un cinema.
Zona de locuit se desfăşoară pe direcţia N-S, mobilând cele şapte străzi paralele cu albia
râului Eşelniţa. Clădirile de locuinţă cu regim de înălţime-dominant, parter. Numărul total al caselor
de locuit este de 806, totalizând o suprafaţă de 35 255 locuitori. Numărul persoanelor/locuinţa este
în medie de 4 persoane. Densitatea populaţiei în zona de locuit este de 66,6 locuitori/ha.
Spaţiile verzi existente sunt cele două scuarurii din zona Bisericii Ortodoxe şi parcul din zona
centrală dotat cu un spaţiu de joacă pentru copii. Terenul de sport existent este în zona centrală în
vecinătatea şcolii, fiind uşor accesibil din toate zonele locuibile.
În cadrul comunei există trei bisericii : Biserica ortodoxă: preot Negrescu Sever, Biserica
catolică: preot Sima Mihai şi Biserica penticostală.

Biserica ortodoxă

Fondul locativ la recensământul din 1966 cuprindea peste 612 locuinţe : Eşelniţa-356 şi
Ogradena-256 în perioada 1966-1970 au fost construie din fondurile populaţiei 211 locuinţe noi. La
sfârşitul anului 1970 comuna era electrificată, ponderea gospodăriilor consumatoare de energie faţă
de numărul total al gospodăriilor fiind 67,9% Eşelniţa şi 75,8% Ogradena.
Ocrotirea sănătăţii este asigurată prin funcţionarea unui dispensar uman cu un număr de 4
cadre medicale, funcţionează şi o farmacie privată.

IV.4.4. Administraţia şi alte servicii publice

Ca unităţi existente sunt : primăria, poliţia, oficiul poştal, Romtelecom, cu un număr total de
20 de angajaţi. Comerţul cuprinde : sector alimentar, sector nealimentar şi alimentaţie publică în
mare parte privatizată.
Satul este reşedinţă a comunei ; reconstruită pe actualul amplasament în 1967-1970,
concentrează şi populaţia deplasată din satele Plavişeviţa, Tişoviţa, potrivit hârtii austriece 1724 şi
conscripţiei 1743, a fost aşezarea districtului Orşova, 1773-1873, din punct de vedere militar a
aparţinut Campaniei a VI a Regimului de Graniţa Română-Bănăţean numarul 13 ; 1872-1948
pădurile şi păşunile au aparţinut Comunei de Avere Grăniceşti ; 1951-1952 aparţine de raionul
Almăj-Mehadia regiunea Severin ; 1952-1955 aparţine de raionul Almăj-Mehadia, regiunea
Timişoara ; 1956-1968 aparţine de raionul Orşova, regiunea Banat, 1965-1968 integrat oraşului
Orşova.
Clima în zona comunei prezintă urmatoarele caracteristici : temperatura aerului cu valori
medii ; luna ianuarie :0-1,5 grade C, luna iulie :23-25 grade C. Precipitaţiile pe media lunară sunt
80-100 mm ; media anuală fiind de 600-700 mm, iar direcţia vânturilor dominante este V, N-V,
datorită orientării culuarului Dunării.
Nedeea satului este sărbătorită pe 15 august de Sfânta Maria Mare.
Aici mai avem rezervaţia paleontologică Bahna-Iloviţa ce este reprezentată de trei puncte
fosilifere din bazinul intramontan Bahna-Orşova, ce evidenţiază calcare de origine recifală cu
numeroşi corali şi briozoare. La acestea se adaugă resturi de gasteropode bivale, echinoide,
brachiapode etc., care completează imaginea unei vieţi luxuriante de recif, asemăntor regiunilor
tropicale de astăzi. Această zonă este considerată ca una din cele mai importante bogăţii fosilifere
din ţara noastră.
Staţia de tratare a apei potabile, în N-V localităţii, amplasamentul sigurând normele sanitare în
viguare.
Localitatea Eşelniţa dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă, compus din
conducta de aducţiune a apei de la captare la staţia de tratare a apei. Reţeaua de distribuţie a apei pe
vatra localităţii, alimentaţia cu apă a localităţii se face gravitaţional.
Captarea apei se face din râul Eşelniţa, apa fiind preluată din canalul colector şi de aici
ajungând într-un bazin de captare.

IV.4.5. Conducerea comunei

Comuna este sub conducerea primarului: Ciuru Ioan, viceprimar: Dulama Ioan şi secretar:
Tufă Petria.
Pentru comuna în funcţie sunt prevăzuţi 13 consilieri şi mai există şi trei comisii:
1. Comisia de activităţi social-culturale, învăţământ, sănătate şi familie, munca şi protecţie
socială ;
2. Comisia de activităţi economice-financiare, agricultura, amenajarea teritoriului şi urbanism,
protecţia mediului şi turism ;
3. Comisia pentru problemele juridice de disciplină şi protecţia copiilor.
 IV.5. Comuna Dubova

În drum spre Şviniţa trecem prin comuna Dubova, pe raza căreia nu s-a mai păstrat mult din
ce a existat aici. Evenimentele istorice militare, iar mai apoi lacul de acumulare au distrus toate
fortificaţiile şi cetăţile de aici.
Se mai păstrează la punctul Poiana Popii ruinele unei fortificaţii mici medievale care avea
rolul de a păzi şi vămuii drumul de la Dunăre.
Localizată în SV judeţului, de-a lungul Dunării, între kilometrii 967 şi 978, respectiv în
defileul Dunării dintre Baziaş şi Gura Văii, cu lungimea totală de 134 km. Situată la 50 km la V de
Turnu Severin, 25 km V de Orşova, în zona Cazanelor Dunării, între comuna Eşelniţa la N, comuna
Şviniţa şi Dunăre la S, Serbia şi Dunăre la E, Munţii Almăj şi judeţul Caraş Severin la V, cu o
latitudine de 44.62 şi o longitudine de 22.27.

IV.5.1. Caracteristicile reliefului

Situată în partea de vest a judeţului Mehedinţi, zona predominant muntoasă, comuna Dubova
se caracterizează printr-un relief muntos, generat de munţii Almăjului cu cele trei compartimente :
munţii Clisurii, munţii Svinecei şi munţii Răspunsului.
Teritoriul comunei este dominat în totalitate de munţii Clisurii, încadraţi între Dunăre, valea
Jebeniţei.
Altitudinea maximă a acestor munţi este de 700-900 m, în care se remarcă vârful Goletul
Mare(795,5 m), vârful Goletul Mic(757,0 m), vârful Baia Nouă(731,2 m).
Munţii Clisurii se caracterizează printr-o mare complexitate structurală şi litologică, fiind
construiţi în principal din granite, şisturi cristaline, gabrouri serpentinite, calcare şi fliş cretacic. Au
o fragmentare accentuată, urmare a unei denivelări de peste 600-700 m, impusă de relieful de bază
al Dunării sub 60 m la Cazane.
Temperatura medie din luna ianuarie(-2 ;-3 grade C), este mai ridicată decât în zonele vecine,
deşii ne găsim într-o zonă cu aspect montan. Umezeala relativă a aerului este de 76% urcând până la
80% în zonele muntoase ridicate. Precipitaţiile medii anuale variază de la 800 mm în zonele mai
joase, la 900 mm în zonele mai ridicate.

IV.5.2. Reţeaua hidrografică

Cel mai important curs de apă este reprezentat de fluviul Dunărea în regim barat, acesta având
numeroşi afluenţi pe teritoriul comunei Dubova: Valea Satului, Valea Morilor(Ponicovei),
Plavişeviţa, Liubotina, Tişoviţa şi pârâul Mraconia, situat la limita de est, pe teritoriul comunei
Eşelniţa.
Toate cursurile de apă menţionate îşi au izvoarele în munţii Almăjului, având caracterul de
pâraie de munte, terase reduse sau lipsind în totalitate, cursul superior predominant, debite reduse,
caracter torenţial, viteza de curgere mare. Cel mai important afluent din zonă este pârâul Mraconia,
cu o lungime de 15 km şi un bazin cu o suprafaţă de 115 km p.

IV.5.3. Activităţi economice

Conform planului de dezvoltare, România 2000-2002, elaborat de Agenţia Naţională de

dezvoltare naţională, harta regiunilor de dezvoltare ce situează judeţul Mehedinţi în regiunea 4, sud-
vest, împreună cu judeţele Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea. În judeţul Mehedinţi au luat contur cinci zone
economice sociale importante, având la bază următoarele elemente:
-resurse naturale potenţiale, reprezentate în principal de folosinţele agricole, silvice,
resursele minerale şi factorii balneoclimatericii;
-rolul şi funcţiunile localităţilor, îndeosebi ale localităţilor centre de polarizare cu
potenţial teritorial de dezvoltare;
Conform planului de amenajare a teritoriului judetului Mehedinţi, zona IV se
caracterizează prin activităţi extractive, resurse turistice nefavorabile.

IV.5.4. Resursele subsolului

 Resursele subsolului:
-zăcăminte de substanţe minerale utile în exploatare: cărbuni(huilă antracinoasă
la Baia Nouă);
-minereuri nemetalifere(cuart la Dubova şi Plavieşeviţa, azbest la Eibenthal cu rezerve
omologate de bilanţ);
-roci magneziene cu activitate sistată: Tişoviţa, Liubotina.

IV.5.5.Clima

Factorul climatic, alături de relief , geologie şi hidrologie, a jucat un rol esenţial în formarea şi
conservarea ecosistemelor cu valoare de unicat la nivelul României şi Europei, în formarea oraşelor
unice. Astfel , pe fondul unui climat temperat-continental, în acest areal s-a format un topoclimat
specific, cu influenţe mediteraneene datorită advecţiilor de aer umed din sectorul vestic şi datorită
advecţiilor de aer subtropical din sud-vest.
Durata medie anuală de strălucire a soarelui este de până la 1.500h/an, datorită reliefului de tip
muntos. Temperatura medie anuală variază de la 10 grade C în zona lacului de acumulare, la 8-9
grade C în zonele cele mai ridicate ale munţilor.
Umezeala relativă a aerului este de 76%, urcând până la 80%în zonele muntoase ridicate.
Precipitaţiile medii anuale variază de la 800 mm în zonele mai joase, la 900 mm în zonele mai
ridicate. Datorită diferenţelor mari de presiune ce se produc de o parte si de alta a defileului,
iarnacurenţii de aer rece, denumiţi local, Covasna, foarte violenţi, cu viteza de peste 25-35 m/s,
viteza medie anuală a vântului este de 20 m/s.

IV.5.6. Caracteristici geotehnice

Comuna Dubova are în componenţa mai multe localităţi şi trupuri izolate precum : localitatea
Dubova cu trup Ponicova-reşedinţă de comună ; trupuri izolate : Plavişeviţa-Gardoviţa, Tişoviţa ;
localitatea Baia Nouă ; localitatea Eibenthal.
Din punct de vedere morfologic, ele fiind aşezate pe forme de relief astfel : zona de faleză,
versant şi coamă-localitatea Dubova ; zona de terasă şi versanţi –Baia Nouă, Eibenthal, Plavişeviţa-
Gârboviţa, Tişoviţa.
Satele aşezate pe versant dispun de teren de fundare pentru satele aşezate pe faleză.
 IV.5.7.Suprafaţa

Suprafaţa comunei este de 16 443 ha, din care intravilanul este de 132,49 h şi extravilanul
este de 16310,51 ha, numărul de gospodării este de 483 şi numărul de locuinţe este 504.
Comuna este formată din satele Plavişeviţa, Baia Nouă, Dubova, Eibenthal şi Tişoviţa. Ca
relief aici avem munţii Almăj, Ciucarul Mare ; Dunărea la confluenţa cu râurile Valea Satului,
Mraconia-Porţile de Fier I, peştera Ponicova-1600 m galerii descoperite, Plavişeviţa, Defileul
Cazane, viaducte, Cazanele Mari, Cazanele Mici, rezervaţii complete, locul ‘’La balon’’ pe malul
Dunării, Mânăstirea Mraconia.

Mânăstirea Mraconia

Ca hram bisericesc au pe Sfântul Ilie, Sfinţii Arhanghelii Mihail şi Gavril şi Sfânta Treime
1931. Pe şoseaua Orşova-Moldova Nouă, în Valea Mraconiei din apropierea comunei Ogradena
Veche, este situată o veche Mânăstire numită ‘’Mracuna’’. Vechiul lăcaş’’stă’’ ascuns într-un loc
pitoresc în faţa fostului drum Traian de pe malul sârbesc unde se afla’’Tabula Traiana’’. În
apropiere sunt ‘’Cazanele’’, ce-a mai frumoasă şi fermecatoare porţiune a Dunării.
Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a făcut ca, în anul 1967, aşezământul să fie
demolat, ruinele sale fiind inundate, cu timpul de ape. În anul 1993 se pune piatra temeliei unei
biserici, iar în anul 1995, cu I.P.S-ului Doctor Academician Nestor Vărnicescu şi cu aprobarea
Sfântului Sinod, se reânfinţează acest aşezământ. Persoana desemnată să se ocupe de zidirea
bisericii a fost preotul Cristian Tarţea, transferat de la parohia Dubova. Lucrările au fost terminate în
anul 1999.

IV.5.8. Activităţi turistice

 Comuna Dubova nu beneficiză de o bază materială turistică, neexistând în zonă nici o
pensiune turistică, dar deţine un potenţial turistic de excepţie şi de o motivaţie turistică favorabilă
dezvoltării unui turism internaţional de calitate.
Rezervaţia complexă Cazanele Dunării, în suprafaţă de 115 ha, ce formează cele mai
fabuloase puncte ale Defileului Dunării. Ca atracţii turistice mai avem : Gura Ponicovei, Peştera
Climente I şi II, Cuina Turcului şi Peştera Veterani şi Peşterile din Ciucarul Mic.

IV.5.9. Populaţia

La recesământul din 1930 Dubova avea 508 locuitori români ; Eibenthal 590 locuitori cehi ;
Ogradena Veche 771 locuitori români ; Ogradena Nouă 250 locuitori(59,6 cehi) ; Baia Nouă 642
locuitori(50,80% cehi), Plavişeviţa 534 locuitori români, Tişoviţa 318 locuitori români ; iar
populaţia comunei în 2002,era de 1081 locuitori. Forme de locuinţă temporară în afara satului :
sălaşe La Hambari ; La
Veliclipoieni ; La Scorus ; La Spărturi ; La Streniac ; La Poiana din Mijloc LaVucu(vechea
Plavieşeviţa) ; La Poieni ; Pe Djeal ; La Sbag ; Pe Ciucar (Dubova).
Structura populaţiei pe grupe de vârstă redă divizarea populaţiei totale în efective anuale,
cincinale, cel mai adesea în trei categorii – populaţie tânără (0 – 19 ani) adultă (10 – 59 ani) şi
vârstnică (peste 60 ani).
Pe grupe mici de vârstă, la nivelul anului 2002, în cadrul comunei Dubova, în prima sa parte –
primele grupe de populaţie – sesizăm oscilaţii în ceea ce priveşte ponderea grupelor până la grupa de
30 – 34 ani (grupa „prinsă” de decretul anti - avort), după această perioadă semnalăm creşteri
continue de la o grupă la alta, în mod evident cu populaţia feminină având valori mai mari (vezi fig.,
piramida vârstelor) comparativ cu analiza realizată pentru anul 1992, sesizăm o tendinţă de reducere
a bazei în 2002, de dezvoltare a grupelor superioare. Analizând forma piramidei rezultate pentru
anul 2002, trapez cu baza mare la partea superioară, concluzionăm astfel tendinţa de îmbătrânire
demografică a populaţiei.
 COMUNA DUBOVA - PIRAMIDA VÂRSTELOR - 2002, CU RAPORTARE LA
ANUL 1992

Tabel nr.5 COMUNA XYZ - GRUPE MICI DE VÂRSTĂ - 2002

IV.5.10. Rata de activitate/inactivitate a populaţiei.

Această analiză, evidenţiază participarea populaţiei la o activitate economică. În cadrul

comunei XYZ gradul de participare a populaţiei într-o activitate economică, pentru intervalul 1992-
2002 cunoaşte variaţii importante, variaţii proporţionale într-un fel cu variaţia grupelor mari de
vârstă pe acest ecart, dar ţin cont şi de schimbările economice intervenite. În această situaţie, rata de
activitate pentru zona studiată, a scăzut de la 40% în 1992, la 21,6% în 2002 (vezi tabel nr.10).
 IV.5.11. Populaţia ocupată şi sectoarele de activitate

Populaţia ocupată este dată de diferenţa dintre populaţia activă şi numărul de şomeri, în cadrul
său, distingându-se sectoarele de activitate: primar, secundar şi terţiar.
Analizând evoluţia populaţiei ocupate, sesizăm scăderea ponderii populaţiei din sectorul
primar, de la 59,5% în 1992, la 48,2% în 2002, cât şi din cel secundar de la 17,1% în 1992 la 4,8%
în 2002 (o scădere cu aproximativ 89% a populaţiei din acest sector). Creşterea din sectorul terţiar
de la 23,4% în 1992, la 47% în 2002, este dată în special de raportul populaţiei sectorului secundar,
disponibilizată în special, reorientată →tendinţa de terţializare.

1992
EVOLUŢIA RAPORTULUI POPULAŢIE ACTIVĂ-POPULAŢIE INACTIVĂ (1992
- 2002)

populaţie activă

populaţie inactivă

2002

populaţie activă

populaţie inactivă

Evoluţia populaţiei în ritmul anual de creştere la mia de locuitori, având ca ani de referire al
recesămintelor populaţiei 1977 şi 1992 prezentate în tabelul nr.6, comparativ cu date actuale.
Tabelul Nr.6.
1977 1992 1992/197 Ritm 1996 2001 2001/199 Ritm
7 de 6 de
creşter creştere
e la la 1000
1000 loc.
 loc.
TOT. 1.528 1.30 -15,2 -9,95 1.16 968 -38,4 -33,10
COMUNĂ 0 0
DUBOVA 759 618 -9,4 -12,38 570 495 -15,0 -26,31
BAIA NOUĂ 365 307 -3,86 -10,57 265 166 -19,8 -74,72
EIBENTHA 404 375 -1,93 -4,77 325 307 -3,6 -11,07
L
Sursă : P.U.G. comuna Dubova

Structura populaţiei pe grupe de vârstă-la 7 ianuarie 1992 : total populaţie= 1.300,iar

grupele de vârstă sunt : 0-14 ani(288%=22), 15-59(718%=55) şi 60 ani şi peste(294%=23).

Persoane între
0-14 ani

Persoane de
60 ani şi peste

Persoane între
15-59 ani

Factorul ce aduce pe primul loc mortalitatea este cancerul de col uterin, care este cel mai des
întâlnit la femei. Cele mai dese decese se întâlnesc în rândul copiilor, principalele cauze fiind
patologia perintală, boli respiratorii, malformaţii congenitale şi accidente.
Raportul natalitate-mortalitate aduce la o scădere a sporului natural, natalitatea este mai
ridicată în mediul rural. Mortalitatea este indicele rezultat din raportul numărului de decese dintr-o
populaţie, într-o anumită perioadă, la totalul populaţiei respective, pe un anumit teritoriu.
Mortalitatea infantilă este frecvenţa deceselor în primul an de viaţă la o mie de copii născuţi
vii. Se întâlnesc boli de inimă, accidente auto, gripa, pneumonie, boli respiratori.
 La nivel de comună se constată o scădere considerabilă a populaţiei atât în intervalul 1977-
1992 cât şi în intervalul 1996-2001. situaţia ne este prezentată în tabelul următor :

Tabelul Nr.7.

ANUL Populaţi Născuţii Decedaţi Spor Spor Spor

a la 1 vii i natura migratori total
iulie l u
197 1.528 - - - - -
7
199 1.383 15, 16,6 - -26,8 -
0 2 1,4 28,2
199 1.393 12, 10,8 2,1 12,2 14,3
1 9
199 1.253 11, 12,8 - -11,2 -
2 2 1,6 12,8
199 1.215 11, 18,1 - -8,2 -
3 5 6,6 14,8
199 1.187 10, 11,8 - -25,3 -
4 1 1,7 27,0
199 1.151 16 20 - -2,0 -6,0
7 4,0
200 968 - - - - -
1

Sursă :P.U.G Comuna Dubova

 IV.5.12. Potenţial turistic 

Tabăra anuală de pictură, tabăra de elevi, cabane de vacanţă la Mraconia, pensiuni turistice la
Dubova.

Mraconia

Relaţii internaţionale : Rotary Club ; Slagelse-Antsvorkov.

Obiceiurile tradiţionale ale acestei zone sunt măsuratul oilor la stâna(în prima duminică a lunii
mai). Activităţile tradiţionale specifice zonei este creşterea animalelor(capre, oi, vaci) ; la cele
aproape de 50 de sălaşe, pescuitul cu setca, culesul din natură(fragi, căpşuni sălbatice, mure,
măceşe) şi mai avem şi instalaţii tradiţionale specifice : morii de ciutură, vechea Plavieşeviţa ;
Moara din Seat ; Moara din Mijloc ; Moara de la Par.

IV.5.13. Eibenthal sat

Este aşezat în S-V comunei Dubova, la S de Baia Nouă şi de cursul mijlociu al Tişoviţei, în
apropiere de comuna Şviniţa.
Istoricul este puţin legat de evoluţia celorlalte sate ceheşti din zona Banatului care, iau naştere
în anii 20 ai secolului XIX, atrase de promisiunile tentante ale administraţiei austro-ungare ;
aproximativ 35 de familii din zona oraşelor Plzen, Pribran, Klando, călătoresc cu plutele de la Viena
la Moldova Nouă şi întemeiază, în anii 1826-1828, satul Eibenthal ; 1773-1872 aparţine
Regimentului de Graniţă Romano-Bănăţean numărul 13 şi Comunităţii de Avere(1872-1948). După
1995 guvernul Cehiei sprijină, o serie de iniţiative ale comunităţii locale : şcoala, purtând numele lui
Alois Jrasec, clasic al literaturii cehe care a scris despre satele din Clisura Dunării, asfaltarea şoselei,
centrală telefonică digitală.
Populaţia
Era de 590 locuitori cehi în anul 1945, 404 locuitori în anul 1977, 375 locuitori în anul 1992 şi
308 locuitori în anul 2002 ; între anii 1965-1970 a înregistrat migrări ; actualmente se înregistrează
migraţia tinerilor în Republica Cehia ; în căutarea unui loc de muncă mai decent şi mai uşor.
Prima biserica a fost cea de lemn din anul 1847, ulterior demolată, fiind construită în anul
1912 noua biserică cu hramul Jan Nepomuc, în care a fost instalată orga vechii biserici catolice din
Orşova, purtând semnătura mesterului vienez Josef Sybert ; pictura bisericii a fost refăcută în 1988-
1989.
În anul 1848 s-a înfinţat prima şcoală, până în anul 1873 în reţeaua şcolilor grănicereşti, unde
limba de predare era germana, în perioada următoare , până la sfîrşitul primului război mondial , s-a
predat limba maghiară. În anul 1920 se dă un acord internaţional între statele române şi cehoslovace,
stipulând prezenţa cadrelor didactice din Cehoslovacia la şcoala din Eibenthal.
Produsele culturale ale acestei zone erau portul tradiţional al premiilor Bohmun, rezervat
zilelor de sărbătoare, prezintă o variantă reconstituită a portului urban din zona oraşelor : Plsen,
Kladno, Pribranu, locul de origine al primilor colorişti, arta populară-broderia tradiţională cehă cu
fir de mătase colorat, împletituri, cosuri de spate, din coajă de copac, plastica mica-sculptură în
lemn, cu subiect laic şi religios.
Obiceiurile de peste an ale acestui sat sunt ca şi în alte zone, colindatul de Crăciun şi Anul
Nou, Lăsatul Secului-Săptămâna Mascaţilor, Fărşag, udatul fetelor de Paşti, Prajina de Armindeni,
Sărbatoarea Maiului-Majovi Svatky la Rusalii. Obiceiurile legate de ciclul vieţii sunt : nunta şi
botezul.
Ca multe alte zone există şi sărbătorii ale comunităţii catolice precum pelerinajul anual la
‘’Maria Ciclova’’ pe 15 august sau 8 septembrie.
Postvicenii-Sfinţirea hramului pe 16 octombrie, de sfinţii Havel şi Hedviga, Purtarea Maicii
Domnului- în advent este Postul Crăciunului.
Alte informaţii despre acest sat, este ca între anii 1965-1968 a fost comună şi forma din satele
Baia Nouă şi Eibenthal, centrul minier carbonifer. În anul 1840, se descoperă zăcăminte de huilă şi
se deschid primele galerii, apare noul sat Baia Nouă. Între anii 1856-1858 se fac prospecţiuni
geologice asupra zăcămintelor de crom din zona Filipacioaca şi Puscarski. Există o linie de cale
ferată îngustă, ce legă exploatarea de Baia Nouă, de locul de încărcare pe şlepuri, aflate pe malul
Dunării, ulterior dezafectate ambele, după construcţia SHNPFI.
Probleme de mediu
Terenuri cu riscuri naturale-alunecări de teren se întâlnesc în zona Belis, localitatea Dubova.
De asemenea pe valea satului se produc inundaţii şi eroziuni de maluri, iar pârâul Tişoviţa produce
inundaţii pe traseul sau prin localităţile Baia Nouă şi Eibenthal.
O problemaă de mediu o constitue inexistenţa unor depozite ecologice de depozitare a
gunoiului, depozitarea deşeurilor făcându-se necontrolat contribuind la poluarea solului şi aerului.
Nu există amenajate puţuri pentru incendierea cadavrelor animaliere.

IV.6. Comuna Şviniţa

Ieşind din comuna Dubova intrăm într-o altă comună şi anume, comuna Şviniţa. Este aşezată
în partea de S-V a judeţului, la o distanţă de 75 km de municipiul Turnu-Severin şi la 52 km de
Orşova, ocupând o suprafaţă de 97 km p. În apropierea comunei, mai sus la km D 985, din apele
lacului de acumulare, ies ruinele Cetăţii Tri Kule, o altă fortificaţie austriacă cucerită de turci şi
stăpânită de aceştia timp de secole precum Ada Kaleh. Din această cetate se mai văd doar două
turnuri, răsărind din ape.
Formată din satul cu acelaşi nume; colonie sârbească, iniţial Siniţe dezvoltată într-un centru
grăniceresc înfiinţat în sec. al XVIII-lea de administraţia austriacă pentru supravegherea traficului
fluvial; centru sârbesc izolat în lanţul de sate româneşti de pe malul Dunării, neintegrat într-o
anumită zonă etnografică a populaţiei de aceeaşi origine din ţara noastră.

IV.6.1. Localizare
 În V extrem al judeţului, în defileul Cazanelor, la 52 km V de Orşova, vecină cu jud. Caraş
Severin la N, Dunărea şi Serbia la S, com. Dubova la E, Serbia la V.

Sursă : www.Comuna Şviniţa .ro

IV.6.2. Organizare administrativă anterioară

   1773-1872 organizare de tip militar în cadrul Regimentului de Graniţă Româno-
Bănăţean nr. 13;
 1872-1919 comună în plasa Orşova, sub administraţie austro-ungară;
 1919-1950 comună în plasa Orşova, jud. Severin;
 1951-1952 comună în raionul Almăj Mehadia, regiunea Severin;
 1952-1955 comună în acelaşi raion, regiunea Timişoara;
 1955-1964 comună în raionul Orşova, regiunea Timişoara;
 1965-1968 comună în raionul Orşova, regiunea Banat


IV.6.3. Populaţie

Din datele emise de primăriE, totalul populaţei comunei Şviniţa era de 1132 locuitori în
2002. factorii ce contribuie la valorile scăzute ale sporului natural şi sporului migratoriu sunt
regimul economic şi existenţa unei populaţii îmbătrânite.
Dinamica populaţiei
Numărul total al unei populaţii dintr-o zonă, regiune, este rezultatul sinergic a două
componente: mişcarea naturală şi mişcarea migratorie (mobilitatea teritorială).
Mişcarea naturală
Mişcarea naturală, reprezintă schimbările survenite în numărul şi structura populaţiei, evoluţia
în timp a naşterilor şi deceselor.
Natalitatea
Analizând frecvenţa acestui indicator – rata natalităţii în intervalul 1992-2002, în cadrul
comunei, sesizând un traseu oscilant cu creşteri şi scăderi, maximul înregistrat fiind în anul 1996 –
13,80/00, iar minimul în anul 2001 – 8,3 0/00 – vezi grafic. Comparativ cu valorile din cadrul judeţului,
distingem valori sensibile egale cu puţin peste rata natalităţii la nivel de judeţ, cu o excepţie mai
evidentă în 2001, când s-a înregistrat mai mare 9,20/00 la judeţ, faţă 8,3%0 în comuna.
Tabel Nr.8. DINAMICA POPULAŢIEI – Şviniţa
 Anu Natalitat Mortalitat Bilanţ Sosiţi Plecaţ Bilanţ Bilanţ
l e e natural i migratoriu total
1992 11,9 25,7 -13,8 11,9 20,9 -9,0 -22,8
1993 11,1 26,4 -15,3 13,9 17,9 -4,0 -19,3
1994 9,4 29,1 -19,7 13,0 22,7 -9,7 -29,4
1995 11,8 26,0 -14,2 10,4 28,7 -18,3 -32,5
1996 13,8 22,9 -9,1 20,1 19,0 +1,1 -8,0
1997 9,4 22,8 -13,4 18,1 31,1 -13 -26,4
1998 10,4 19,2 -8,8 21,4 28,5 -7,1 -15,9
1999 9,7 21,0 -11,3 15,3 18,7 -3,4 -14,7
2000 13,5 23,3 -9,8 23,6 15,0 +8,6 -1,8
2001 8,3 26,9 -18,6 18,5 20,4 -1,9 -20,5
2002 9,4 24,0 -14,6 22,4 22,4 0 -14,6
Mortalitatea
Mortalitatea exprimă totalitatea deceselor din cadrul unei populaţii, pe o perioadă determinată,
ca indicator – rata mortalităţii este raportul între numărul total de decese si populaţia totală exprimat
în 0/00, cunoaşte în cadrul comunei valori cu mult peste valoarea la nivel de judeţ. În aceste condiţii,
în intervalul luat în studiu 1992 – 2002, înregistrăm un maxim valoric de 29,1 0/00 în anul 1994,
valoarea cea mai scăzută fiind înregistrată în anul 1998 – 19,2 0/00 (vezi grafic).

ŞVINIŢA - MISCAREA NATURALĂ A POLULAŢIEI 1992-20002

35

30

25

20 Natalitate

15 Mortalitatea

10

92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02
19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20

Bilanţul natural
Fiind dat de diferenţa dintre natalitate şi mortalitate, (Bn=N-M), având în vedere valorile mult
mai mari ale mortalităţii comparativ cu natalitatea pe perioada studiată, bilanţul natural este negativ,
cu evoluţii oscilante, maximul fiind înregistrat în anul 1994, fiind de 19,7 0/00, valoarea cea mai
scăzută regăsindu-se la nivelul anului 1998, fiind de 8,8 0/00. Comparativ cu valoarea bilanţului
natural la nivel de judeţ constatăm diferenţe semnificative bilanţul natural al judeţului, fiind
„ridicat” de zona urbană (spre exemplu tot în perioada studiată municipiul Dr. Tr. Severin a avut pe
tot parcursul un bilanţ natural pozitiv, cu o tendinţă clară de scădere:5 0/00 în 1992 – faţă de 0,70/00 în
2002). Constatăm totodată, pentru intervalul 1992-2002, scăderi semnificative ale natalităţii şi
implicit ale bilanţului natural, comparativ cu perioada 1967 – 1968, perioadă de vârf, când
natalitatea la nivel de judeţ a avut valori de 24,30/00 în 1967 şi de 24,7 0/00 în 1968 în timp ce
mortalitatea, tot pentru acea perioadă a fost de 11,30/00 – 11,80/00.

IV.6.4. Forme de locuire temporară în afara satului

Sălaşe-gospodării agro-pastorale, situate izolat pe terenuri agricole şi pe fâneţe, locuite în mod

special în perioada lucrărilor agricole şi de recoltare a fânului.
Suprafaţă: 97 kmp
Resurse: suprafaţă agricolă, fond forestier, materiale de construcţie, meseriaşi, ocol silvic,
firme comerciale private
Infrastructură: electrificare 1953
Ocupaţii tradiţionale: pescuitul cu vârşa, plasa, prostovolul
Instalaţii tradiţionale:
Morile cu ciutură de la Ţiganski Ogaş, Vodenicki Ogaş, Povalina, Stariştea, Valea Iuţului,
Elişova au aspect inedit prin prezenţa la fiecare moară a mai multor pietre alergătoare de grosimi
diferite, schimbate concomitent cu găleţeaua:
 moara cu ciutură
Depozitul natural de gresie, aflat în raza comunei, pune la dispoziţia camenarilor materia
primă necesară.
IV.6.5. Calendar

 Festivalul Smochinelor;
 Festivalul Satelor Dunărene, 1-2 mai;
 Festivalul Sportului, 1-2 mai
 Festivalul Muzical al Minoritatilor (august).
Una dintre trasaturile culturii materiale este utilizarea traistei de lana folosita pentru
transportul pe spate al greutatilor mari pe distante lungi. Traista de lana, ca obiect de transport, este
specifica
populatiei romanesti si sarbesti, spre deosebire de populatia ceha, care foloseste brenta (cosul de
nuiele purtat pe spate).

IV.6.6. Monumente istorice

 Ruine ale cetăţii Tricule

Cetatea Tricule
Dupa distrugerea cetatii Svinita (aparata de cavalerii teutoni), cu materialul de constructie s-a
ridicat Cetatea Tricule (sec. al XVI-lea). Aceasta se compunea din trei turnuri legate intre ele
printr-un gard de palisade - o incinta sub forma de triunghi. Cetatea avea sarcina de a opri
incursiunile turci.
Cetatea a avut un plan pătrat, a fost construită din piatră şi avea trei turnuri de apărare lipsite
de elemente de arhitectură, care să-i permită încadrarea în vreun stil. Cercetările amănunţite
efectuate au scos la iveală existenţa unei etape iniţiale, de construire şi a altora două de refacere.
Prima etapă s-a stabilit că datează din secolul XIV, iar etapele doi şi trei din anul 1439 şi respectiv
1486.
 Pe raza comunei Şviniţa, tot în apele Dunării, se mai pot vedea urmele vechii biserici Şviniţa,
construită în anul 1846 şi pictată în anul 1847, de către Dimitrie Popovici, promotorul unui stil
propriu de pictură bisericească.

Ruinele Cetăţii Tri Kule

Recent, în anul 2000, în Şviniţa a fost înfinţat Muzeul satului, care este un muzeu cu tematică
etnografică ce are în atenţie comunitatea sârbească de aici cu viaţa şi istoria sa îndelungată de pe
aceste meleaguri.
Formată din satul cu acelaşi nume ; colonia sârbească, iniţial Şiniţe, dezvoltată într-un centru
grăniceresc înfiinţat în secolul al-XVIII-lea, de administraţie austriacă, pentru supravegherea
traficului fluvial. Centru sârbesc, izolat în lanţul de sate româneşti de pe malul Dunării, integrat într-
o anumită zonă etnografică a populaţiei de aceeaşi origine din ţara noastră.
Această zonă are un relief deluros, reţeaua hidrografică fiind reprezentată de fluviul Dunărea.
 Legătura comunei cu resedinţa se face prin drumul naţional Drobeta Turnu Severin-Orşova-
Moldova Nouă, iar pe calea ferată, la o distanţă de 52 km este staţia Orşova.

IV.6.7. Organizarea administrativ anterioară 

-1773-1872 organizarea de tip militar în cadrul Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean

numărul 13;
-1872-1912 comuna în plasa Orşova, regimentul Severin;
-1951-1952 comuna în raionul Almăj Mehadia, regimentul Severin;
-1952-1955 comuna în acelaşi raion, regimentul Timişoara;
-1955-1964 comuna în raionul Orşova, regimentul Timişoara;
-1965-1968 comuna în raionul Orşova, regimentul Banat.
Populaţia comunei la recesământul din 1966 număra 1532 locuitori ; la 1 iulie 1970 erau
1515 locuitori, dintre care 730 bărbaţi şi 785 femei. În anul 2002 comuna avea un număr de 1132
locuitori.
Forma de locuit temporară în afara satului sunt : sălaşe, gospodării agro-postorale, situat izolat
pe terenuri agricole şi pe fâneţe, locuite în mod special în perioda lucrărilor agricole şi de recoltare a
fânului.

IV.6.8. Concluzii şi măsuri în continuare privind evoluţia comunelor de la înfiinţare şi

până azi

Urmăriind evoluţia celor trei comune de-a lungul timpului şi pe baza analizei situaţiilor
existente şi a propunerilor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a comunelor depiind
următoarele concluzii:
- relansarea pe piaţă a unităţiilor economice tradiţionale, bazate pe transportul naval şi
activităţile portuare;
- relansarea producerii de materiale de construcţii;
- măsuri ferme de valorificare a potenţialului natural în areal I Porţile de Fier Defileul Dunării,
posibil în cooperare cu localităţile vecine, într-un sistem de localităţi din judeţele şi ţara vecină,
pentru transformarea turismului de tranzit în turism de sejur, care să întreţină şi să dezvolte
motivaţia turistică;
 - urgentarea reabilitării şi dezvoltării infrastructurii, amenajarea şi organizarea intinerariilor
turistice la pretenţiile reţelei turistice.
Între formele de turism, de mare eficienţă pot fi speoturismul şi agroturismul-extrem de
accesibil în prezent, cu intervenţii minime pentru amenajarea reţelei de peşteri, pentru vizitare.
Mai intră in calcul şi amenajarea la apă a tuturor dotărilor de agrement propuse, precum şi a
portului de călători în vederea susţinerii turismului de croazieră pe Dunăre.
Pentru continuarea şi aprofundarea propunerilor generale reglementate prin prezentul plan
urbanistic general al comunelor, în continuare este necesară elaborarea unor planuri urbanistice
zonale(P.U.Z.-uri), cu precădere în zonele în care au fost instituite interdicţii temporare de construire
şi studii de specislitate în baza cărora vor fi delimitate zonele protejate.
 BIBLIOGRAFIE

1. Sârbu I., Zaharia Liliana, Oprişan Sanda, Diaconu D.(2000), Consideraţii privind
chimismul şi calitatea apelor freatice din perimetrul localităţii Eşelniţa, Comunicării de
geografie, vol. IV, Bucureşti,Vespreneanu E., Posea A.(1988), Sedimentarea şi sedimentele
din lacul de acumulare Porţile de Fier I, în proble de geomorfologia României, Ed. Academiei
Bucureşti
2.*** (1969), Seria monografică Porţile de Fier;
3.*** Geografia văii Dunării Româneşti;
4.Ujvari Iosif, Hidrologie: Lucian Bleahu, Relieful carstic;
5.*** (1967), Seria monografică Porţile de Fier;
6.Ioan Albuleţu(1980-1981), Localităţile Judeţului Mehedinţi;
7.Pagini internet: a)www. Comuna Dubova.ro,
b)www. Comuna Eşelniţa.ro,
c)www. Comuna Şviniţa.ro
d) www. Cazanele Dunării.ro;
8.Gâştescu P., Fluviile Terrei;
9.Grigore I., Văi, chei, defileuri în România;
10.George Erdeli şi Vasile Cucu, România. Populaţie, aşezări umane, economie;
Niculescu Burlacu E.(1970), Arance din zona viitorului lac de baraj de la Porţile de
Fier, seria zoologie, XXII;
11.Glăvan V.((1973), Factorii pedogenetici şi răspândirea solurilor în bazinul
hidrografic Eşelniţa(Banat), Anal.Univ. Bucureşti, an XXII;
12.Grigore M., Popescu Duda, Popescu N.(1967), Relieful structural din Zona
Defileului Dunării şi Munţii Almăjului, Natura, Sere geografică;
13.Nefrea Şt., Negrea Alexandrina(1969), Peşterile din Defileul Dunării;
14.Popp N.(1937), Defileul Dunării( Cazane, Porţile de Fier);
15.Posea Grigore(1964), Defileul Dunării, Natura.