Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Istorie

Niță Paul Andrei, Anul III, Grupa H 313

Orașul Huși

Orașul Huși este bine cunoscut în istoria sa drept târg, centru urban, punct de apărare
împotriva cazacilor, tătarilor și turcilor, scaun episcopal, reședință domnească și tot odată un
mare producător de vin domnesc atestat uneori drept „orașul dintre vii” statut păstrat o
perioadă bună de timp . Atestarea calități acestui vin de Huși o regăsim atât în scrierile unor
călători străini precum Marco Bandini (trimis ca administrator apostolic în Moldova) care în
jurul anului 1646 atestă că „Hușu, străveche așezare a podgoriilor Moldovei, produce un vin
gustos, aromat și foarte mult căutat” cât și la Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei unde
descrie gustoasele vinuri Moldovenești, vinul de Huși fiind al doilea sub cel de Cotnari, vin
care își schimba culoarea și devenea tot mai bun cu cât era mai vechi, care putea fi întrecut de
puține altele.1Primele documente scrise despre existența unor plantați viticole pe plaiurile
podgoriei cunoscute astăzi au apărut înainte ca denumirea de Huși să fie menționată, atestate
într-un act a lui Alexandru cel Bun din 1415 unde podgoriile erau delimitate.

Prima mențiune a Hușilor apare într-o scrisoare din 17 decembrie 1487 trimisă de
Ștefan cel Mare brasovenilor, o scrisoare redactată în „Huschy”. 2 În perioada lui Ștefan cel
Mare Huși devine reședință domnească urmând o perioadă de dezvoltare iar odată cu prima
jumătate a secolului XVII au început să fie plantate vii întinse pe „plaiurile Saca și Ochi”
înființându-se în aceasta perioadă și viile domnești.

Proveniența numelui de Huși a început să fie discutată de la înfăptuirea cronici hușilor

de către episcopul Melchisedek Ștefănescu3, căruia i se alătură mai apoi Nicolaie Iorga,
Gheorghe Ghibănescu și Mihail Costachescu care au susținut ideea potrivit căreia numele
derivă de la boierul Hus (Husul sau Husea). La baza acestei idei fiind un document din 1489
la 13 martie dat de către Ștefan cel Mare atestat în chronica hușilor. 4 De asemenea trebuie
1
Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, Traducere dupa origianul Latin de Gh. Guțu, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, București, 1973, p.76.
2
Ioan Bogdan, Documente lui Ștefan cel Mare, Vol II, București, 1913, p. 379.
3
Melchisedek, Chronica Hușilor și a Episcopiei, p.8.
4
Ibidem.

1
menționată și o a doua teorie care face referire la primirea de către Alexandru cel Bun a,
husiților, adepți ai teoriilor lui Jan Juss, alungați din Ungaria după ce mentorul lor este
condamnat la moarte și executat prin arderea pe rug de către Conciliul de la Konstanz.

Când vorbim despre tipul de conducere din orașul Huși, precum și în Bacău și Trotuș
județul orășenilor era ales anual însă pentruă că avem prezent un număr mare de unguri acesta
era ales un an de către români. Acesta era obligat să respecte interesele orășenilor indiferent
de categorie etnică, religie sau proveniență acestea din urmă fiind șansa lui de a fi reales. Nu
prea multe sunt cunoscute însă despre deciziile acestuia având în vedere că nu doar la Huși
dar în general în zona Moldovei și Țări Românești unde din cauza jafurilor și incendiilor
actele vremi nu au fost păstrate în totalitae sau chiar deloc. Aceiași problemă apare și asupra
privilegiilor acordate orașelor, claselor sociale sau etnic deoarece pe lângă motivele amintite
mai sus apare și simpla nepăsare a administrației vremii. Un privilegiu era reânoit anual
pentru a fi valabil dar dacă domnia urma să se schimbe sau acele privilegii nu mai erau
valabile atuni păstrarea lor nu reprezenta o necesitate acestea devenind pur și simplu
nefolositoare.5

Asupra aspectului și gradului de dezvoltare a Hușiului în prima jumătate a secolului

XVII apelăm la volumu V de Călători străini în Țările Române, unde printr-o vizită
apostolică a zonei moldovei călătorul trece și prin această zonă a Hușilor „29 septembrie
1641. Am vizitat Hușii, oraș neîmprejmuit cu ziduri, mai degrabă tîrg decît oraș, dar îl numesc
oraș fiind aici reședința unui episcop schismatic. Este așezat în vale; ceva mai jos se deschid
cîmpiile către Prut; împrejur sînt dealuri nu prea înalte, pe care se află un mare număr de vii;
aici sînt viile domnului. E bogat în poame de peste mări, pe aici fiind geruri mari iarna. Prin
apropiere sînt foarte frumoase păduri și dumbrăvi se găsesc tot felul de animale în număr
mare.”6

Hușiul ajunge să treacă la stadiul urban între secolele XV și XVI alături de alte așezări
precum Ștefănești. Fălciu și Reni.7 Gradul slab de urbanizare a orașului a dus la o implicare
mai mare sub Alexandru cel Bun și o dezvoltare mai grabnică prin scutiri de taxe (atât asupra
locuitorilor cât și asupra comercianților, Huși alături de Cotnari și Hârlău fiind orașe unde nu
5
Laurențiu Râdvan, Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al XVI-
lea), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011, p 413-414.
6
Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini
despre Țările Române, volumul V, Editura Științifică, Bucurști, 1973, p. 228-230.
7
Laurențiu Râdvan, Op. cit, p. 347.

2
se întâlnesc deloc vămi fiind producătoare de vin) cât și ajutor militar, caz întâlnit în această
perioadă și asupra altor orașe. La rândul lor aceste scutiri de taxe au putut fi chiar permiterea
intenționată a coloniștilor căte aceste centre din partea domnului. Aceasta fiind un factor
favorabil al unei dezvoltări mai rapide atât a orașului cât și a regiuni prin creșterea negoțului
și tot odată a numărului de meșteșugari.8

Din păcate lipsa izvoarelor nu poate ajuta la o datare exactă a apariției Hușiului sau
asupra dezvoltări acestuia (în mod etapizat). Cercetările arheologice au adus însă la suprafață
o curte domnească ridicată la Huși. Dar locul acestei curți domnești este într-o zonă de interes
la marginea așezării unden nu au fost identificate urme de locuire anterioară. De aici apare
însă și printre primele atestări ale orașului Huși precizate anterior și anume actul întocmit la
„Huschy” de unde se poate trage concluzia că în acea perioadă curtea era funcționabilă. 9

Asupra evoluției economice principala sursă de venit precum o avea Cotnari și Hârlău
era cultivarea viței de vie. Inclusiv în acest domeniu și în dezvoltarea acestei practici este
vizib prezentă influența coloniștilor prin păstrarea unor nume de dealuri, vinuri sau podgori de
vin (amintim cazul Iașului unde Copou pentru exemplu și-a păstrat numele de origine
maghiară).10

O atestare a prosperități acestui târg o regăsim în scrierile minoritului Andrei „În

apropierea acestui oraș, (Iași unde Gaspar Grațiani trimis în țărmurile Moldovei și-a pierdut
viața) la o depărtare de o zi bună sînt mai multe sate în care locuiesc un număr de catolici;
printre altele se află și unul foarte mare numi Huși unde sînt peste 80 de case de unguri și sînt
fără de preot din cauza lipsei de slujitori ai bisericii, dar preoții noștri din orașul de mai sus
amintit, Iași, le administrează sfintele taine, mergând acolo odată pe an. La Huși, toți erau
eretici husiți, dar cu ajutorul Domnului nostru și cu osteneala mea de 4 ai au fost readuși acei
locuitori de credință catolică deși se întîmplă totuși că unii doresc mult să ia împărtășania sub
utraque specie”11.12

Trebuie amintit tot odată și importanța Biserici și a tructurii ecleziastice în dezvoltarea

diferitelor centre urbane până la categorisirea lor în rândul orașelor. Deși inițial acestea nu

8
Ibidem, p. 362.
9
Ibidem, p 533.
10
Ibidem, p. 466.
11
Se face referire la împărtășania cu pâine și vin a ortodocșilor și protestanților.
12
Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Op. cit, p. 37.

3
reprezentau element preponderent în evoluția acestor structuri odată cu diferitele valuri de
populați străine cu propria religie importanța biserici crește. Dacă vorbim aici de religia
catolică și ortodoxe deopotrivă aceasta era implicată inclusiv în luarea unor decizi importante
pentru comunitate, asupra unor procese de judecată la depunerea unor mărturii. Dreputl
comunității catolice de a-și alege propriul preot paroh nu sunt în totalitate clare. Dar nu este
exclus acest lucru atât timp cât pentru Iași este sugerată alegerea unui preot de către
comunitatea catolică. 13

La sfârșitul secolului al XVI-lea sub Ieremia Movilă este înființată Episcopia Hușilor
iar mai apoi biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel (construită sub Ștefan cel Mare în
1495) devină catedrală episcopală.

„Mai sus în mijlocul ținutului (ținutul Fălciului) sînt Hușii, tîrg mic, totuși scaun
episcopal, prin nimic altceva mai demn de amintit decît prin acea luptă în care Petru cel Mare,
împăratul Rusiei, a înfruntat vitejește și a respins timp de patru zile cu o mică armată
năvălirile repetatea ale turcilor în anul 1711.”14

Alături de orașul Fălciului avem deci Hușiul care s-a dezvoltat începând cu a doua
jumătate a secolului al XV-lea, dar după cum știm că reședința este stabilită la Fălciu putem
ajunge la o presupunele că acest din urmă oraș este mai vechi.

„Pentru că însă, locuitorii Moldovei înmulțindu-se, s-a văzut că această povară este
prea grea ca un singur om s-o poată duce, spre a-l ajuta s-au înființat în Moldova trei scaune
de episcopi: la Roman, la Rădăuți și la Huși (...).”15

În cadrul călătorilor străini putem spune ca cei mai mulți sunt misionari apuseni,
procupați în primul rând de soarta comuntății catolice din Huși precum și din alte orașe și
târguri importante din Moldova precum Bârlad, Vaslui și Fălciu. Acești misionari catolici și-
au făcut remarcată prezența prin felul în care doreau să arate importanța comunității catolice.
Aceștia susțineau teza prin care numele orașului provine de la husiți, ajunși după trecerea lor
la catolicism.

O dovadă a numărului mare de catolici ce își aveau lăcaș în zona hușilor o regăsim tot
în scrierile vizitelor apostolice în Moldove, unde la începutul secolului XVII „Sînt 400 de

13
Laurențiu Râdvan, Op. cit, p. 443.
14
Dimitrie Cantemir, Op.cit, p. 77.
15
Ibidem, p. 351.

4
catolici, pentru împărtășanie și 95 de copii; sînt de neam maghiar și vorbesc la fel ungurește și
românește.(...) N-au preot, vine uneori cel de la Iași. În biserică se cîntă în limba ungurească
Gloria, Crezul etc. și alte cîntări religioase, și cei care cîntă au grijă de lucrurile bisericii și
sînt datori să-l însoțească pe preot cînd acesta merge cu euharistia, fie la o înmormîntare, fie
alte slujbe bisericești, și să se ducă cu el pînă la biserică (...)”.16

Preponderent în oraș cei mai mulți erau de religie catolică, preponderent maghiari sau
alte popoare venite aici în timp ce în apropierea orașului în satele vecine avem locuitori
români și moldoveni.

Nu trebuie însă să uităm și importanța populației evreiești în dezvoltarea Hușiului

(factor determinant în evoluția mai multor centre urbane) în jurul anilor 1590-1600 au ajuns la
la Huși un val de negustori evrei sefarzi veniți din imperiul otoman, care îi primise după ce
fuseseră evacuați din Spania, între 1452 și 1457. Cimitirul și sinagoga rămâne o dovadă a
prezenței lor în Huși.

În cadrul altor călători care și-a făcut drum prin zonele Moldovei și cu precătere spre
zona Hușilor călugărul italian Niccoln Barsi, cel care între 1632-1639 își exprima fascinația
asupra obiceiului „cel mai frumos pe care l-am întâlnit în toate părțile lumii pe unde am fost.
Obișnuiesc (oamenii) în acest oraș, și în tot restul țării, să dea de mâncare și de băut fără plată
oricui, fie străin fie localnic”. Tot călugărul Barsi descrie obiceiurile de nuntă și de
înmormântare întâlnite la Huși la catolici și ortodocși deopotrivă.17

Din prisma călătorilor străini Moldova era văzută drept o zonă cu peisaje frumoase,
oameni muncitori și buni, legați de pământ și mereu cu o credință puternică. O zonă cunoscută
pentru marile podgori producătoare de vinuri domnești bune , pește, miere și alte bunuri de
asemenea. Este o zona prosperă dar fiind plasată la graniță a avut mereu parte de incursiuni
inamice, de incendieri și jafuri.

16
Holban, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Op. cit, p 229.
17
Ibidem, p. 69-71.

5
 Bibliografie:

- Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, Traducere dupa origianul Latin de Gh. Guțu,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973.
- Ioan Bogdan, Documente lui Ștefan cel Mare, Vol II, București, 1913.
- Laurențiu Râdvan, Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea –
începutul sec. al XVI-lea), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011.
- Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu,
Călători străini despre Țările Române, volumul V, Editura Științifică, Bucurști, 1973.
- Melchisedek, Chronica Hușilor și a Episcopiei.