Iorgu Vârnav Liteanu (ministru plenipotențiar la Berlin, 1878-

1888)
Mihai Radu Murariu

Declanșarea crizei orientale în 1875 a tensionat până la paroxism raporturile politice dintre
Imperiul Otoman, considerat omul bolnav al Europei și Imperiul Țarist a cărui linie de politică
externă urmărea înaintarea teritorială spre interiorul Balcanilor, în teritoriile muribundului
Imperiu Otoman. Ostilitățile dintre cele doua imperii au escaladat într-un război în care
ulterior s-a implicat și România, de partea Rusiei. În urma războiului ruso-turc dintre 1877-
1878, principatul român își obține independența față de Imperiul Otoman. Acest lucru este
consfințit prin tratatele de pace încheiate la San Stefano în 3 martie 1878, respectiv
Congresul de la Berlin din data de 13 iulie al aceluiași an.

Schimbarea statutului politic al României a adus cu sine o serie de schimbări fundamentale

în ceea ce privește poziția și locul României în constelația politică europeană. Una dintre cele
mai importante consecințe ale obținerii independenței a fost inițierea demersurilor pentru
trimiterea de reprezentanți diplomatici ai proaspătului stat român independent, în principalele
capitale europene.

În cadrul expunerii de față îmi voi concentra atenția asupra reprezentantului român la
Berlin, Gheorghe(Iorgu) Vârnav Liteanu, urmărind o scurtă trecere în revistă a cîtorva
informații despre familia din care provine precum și a activității sale diplomatice desfășurată
pe parcursul a 10 ani, în capitala Imperiului German.

În 1878, după recunoașterea(condiționată) a independenței României, la Berlin ca

reprezentant diplomatic, cu titulatura de agent diplomatic, este delegat Iorgu Vârnav Liteanu.
Acesta își exercită această funcție în intervalul de tip curpins între 13 februarie 1878 și 31
martie 18801.

Familia Vârnav apare în Moldova, atestată documentar pentru prima dată în veacul al VII
lea printr-un anume Eremia Vârnav ca cel mai vechi membru cunoscut al familiei 2. Într-o altă

1
editori, Rudolf Dinu, Adrian-Bogdan Ceobanu, Alexandru Em. Lahovary, note, amintiri,
corespondență diplomatică oficială și personală, Paris, Petersburg, București, Roma, Editura
Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2013, p. 281
2
Octav-George Lecca, Familiile boerești române. Genealogia a 100 de case boierești din Țara
Românească și Moldova, București, 1911, p. 97
lucrare a genealogistului Octav-George Lecca, descoperim doar câteva rânduri seci despre
familia Vârnav în care ni se spune că atestarea documentară se întinde mai departe de Eremia
Vârnav, presupus întemeietor, și anume până în a doua jumătatea secolului al-XVI-lea.3
Numele de Liteanu provine de la ramura familiei carea deținut o moșie în localitatea Liteni,
din actualul județ Suceava. Conform tablei genealogice din lucrarea lui Artur Gorovei,
Monografia orașului Botoșani, primul care s-ar fi stabilit la Liteni ar fi fost Enache Vârnav-
Liteanu, bunicul viitorului reprezentat diplomatic român la Berlin. Din căsătoria acestuia cu
Marghioala Cantacuzino-Pașcanu au rezultat 4 urmași. Unul dintre aceștia s-a numit Iorgu
Vârnav-Liteanu, și a deținut rangul boieresc de vornic. Din căsătoria acestuia cu Nastasia
Rosetti au rezultat 7 copii, dintre care și Gheorghe Vârnav Liteanu, viitor diplomat.

Tot din aceeași tabla genealogică ies la iveală încă două aspecte foarte interesante. Primul
dintre acestea ne arată că fratele lui Gheorghe Vârnav Liteanu, Alexandru a fost căsătorit cu
Lucia Kogalniceanu, fiica marelui om politic al vremii, Mihail Kogălniceanu. Aspect
interesant întrucât ne putem întreba în ce măsură această relație de rudenie a influențat
numirea sa la Berlin ca agent diplomatic imediat după războiul de independență. Cel de-al
doilea aspect se referă la căsătoria personajului nostru cu o anume Catrina Silian. Mai târziu
la Berlin, Liteanu apare necăsătorit. Așadar e posibil ca această căsătorie să fi durat foarte
puțin. 4

După cum bine știm recunoașterea independenței României a fost condiționată de marile
puteri de acceptarea câtorva condiții economice, politice și teritoriale din partea statului
român. Dacă chestiunea evreiască a fost rezolvată prin modificarea articolului 7 din
constituție(ce a acordat drepturi politice și cetățenești comunității evreiești), iar pretențiile
teritoriale ale fostului aliat rus au fost satisfăcute prin cedarea sudului Basarabiei, mai
rămânea de soluționat doar afacerea Stroussberg. Aceasta făcea referire la chestiunea căilor
ferate române construite de către firma germană mai sus menționată. La insistența Germaniei,
statul român trebuia să răscumpere căile ferate de la acționarii germani falimentari la un preț
aproape triplu.

La 8 iulie 1879, în conndițiile în care la Berlin, cancelarul Bismarck a adoptat o atitudine

tot mai ostilă României, Liteanu este chemat la București imediat pentru a primi noi

3
Octav George Leca, Familiile boerești române. Istoric și genealogie(după isvoare autentice)
Editura Minerva, București, 1899, p. 492
4
Artur Gorovei, Monografia orașului Botoșani, Institutul de Arte Grafice M. Saidman, Fălticeni,
1926, p. 146
instrucțiuni cu care să se întoarcă ulterior la Berlin 5. Ulterior, în cursul aceluiași an, guvernul
român adoptă pașii necesari pentru răscumpărarea căilor ferate. În consecință Liteanu
transmite de la Berlin la începutul anului următor premierului Brătianu, că Bismarck îl va
primi în vizită cu încântare(cel mai probabil ca efect al acceptării de către parlamentul român
a convenției căilor ferate)6.

În aceste condiții se punea problema numirii unui ministru plenipotențiar la Berlin. Iorgu
Vârnav Liteanu era agent diplomatic în capitala Germaniei încă din 1878. Referitor la el,
regele Carol, primea vești bune dinspre partea germană ,,aud că acolo sunt foarte mulțumiți
de Liteanu și că în acest răstimp foarte dificil s-a comportat cu mult tact și diplomație. Pentru
Berlin, Carol avea inițial în plan altceva: dar pentru Berlin mi se pare mai bună trimiterea
unui fost ministru care să facă impresie prin vârsta și experiența lui. Lui Liteanu i se proiecta
un loc în capitala Belgiei, Bruxelles7.

Ca urmare a dorinței Berlinului ca Liteanu să fie păstrat pe postul său, Carol încuviințează
numirea acestuia ca ministru plenipotențiar în capitala germană. Un scurt portret al
diplomatului este schițat de către suveran ,,păcat că Liteanu are un aspect atât de ingrat căci
este foarte inteligent, abil și deosebit de discret și despre el am auzit numai cuvinte de laudă.8

După recunoașterea independenței de către toate marile puteri europene, următorul

obiectiv asumat de România a fost proclamarea regatului. La 4 ianuarie 1881, Liteanu îi
transmite regelui, de la Berlin, că diferiți ambasadori nu ar avea nimic de obiectat dacă
România s-ar proclama regat și că faptul în sine depinde doar de aceasta 9. Proclamarea
regatului a avut loc în cursul aceluiași ani la 14 martie, urmată de serbările încoronării la 10
mai.

Iorgu Vârnav Liteanu s-a implicat și în impasul creat de chestiunea Dunării, datorită
încercării părții austro-ungare de a-și conserva poziția dominantă pe cursul Dunării, în
detrimentul Serbiei și României. El a trimis periodic informații de la Berlin despre atitudinea
Germaniei dar și a altor puteri europene. La 3 august într-o întâlnire cu ministrul de externe
Sturdza și regele Carol la Sinaia, Liteanu îl sfătuiește pe acesta din urmă să nu meargă la
Berlin deoarece nu se va ceda nimic în problema Dunării10.
5
Sorin Cristescu, Scrisorile Regelui Carol I în arhiva de la Sigmaringen, p. 53
6
Ibidem, p. 60
7
Sorin Cristescu, Corespondență privată, p. 78
8
Ibidem, p. 84
9
Carol I al României, Jurnal, volumul I, traducător Vasile Docea, p. 56
10
Ibidem, p. 234
 În depeșele pe care le trimite către ministerul de externe în cursul anului 1883, Liteanu
transmite informații legate de conferința de la Londra, de atitudinea germanilor în privința
chestiunii dunărene, îndemnând totodată la menținerea protestelor după ce la Londra s-a decis
ca România să nu fie admisă la conferință cu vot deliberativ 11. La 3 martie 1883, într-o
telegramă adresată ministrului de externe Sturdza, Liteanu solicită instrucțiuni în
eventualitatea în care România ar fi admisă la conferința de la Londra. După soluționarea
chestiunii danubiene, Liteanu s-a declarat mulțumit de situația pe care a obținut-o România la
Berlin12

Pe plan extern, după obținerea independenței și proclamarea regatului, România și-a

stabilit ca obiectiv aderarea la un sistem de alianțe politice și militare care să-i confere
securitate și stabilitate în procesul de edificare și consolidare statală. Concret, forurile politice
de la București și-au îndreptat privirile către Germania mai întîi, iar mai apoi către Austro-
Ungaria. Cu cea din urmă, s-a semnat un tratat de alianță secret, în anul 1883. Berlinul a
încurajat concretizarea acestui tratat trimițând semnale favorabile către partea română, prin
intermediul lui Liteanu. Așadar, reprezentantul diplomatic al regatului român în capitala
germană știa de existența acestui tratat încă de la semnarea sa, intrând astfel în rândul unui
cerc foarte restrâns de politicieni și diplomați care știau de acest tratat(cei mai mulți aveau să
afle de existența tratatului abia la Consiliul de Coroană din 1914).

La 26 septembrie 1883, Liteanu îi transmite ministrului român de externe, că negocierile

privind proiectul de alianță al României cu Puterile Centrale reprezintă un succes. 13 În cursul
lunii următoare acesta mai transmite că Bismarck i-a cedat ministrului german de externe
Kalnoky conducerea tratativelor, pentru a nu crea mai multe centre de negociere, Cancelarul
german urma să se rezume doar la prezentarea câtorva observații suplimentare 14. De
asemenea ministrul plenipotențiar de la Berlin,îi telegrafiază și regelui Carol la 14 octombrie,
anunțându-l că proiectul tratatului de alianță a fost acceptat, dar că trebuie schimbate cîteva
cuvinte din textul acestuia, pentru ca înțelegerea să poate implica clar și Germania15.

Tratatul de alianță cu Austro-Ungaria a fost semnat la Viena, în data de 30 octombrie 1883,

de către ministrul român de externe D. A. Sturdza, în numele regelui Carol I și omologul său
austro-ungar, Kalnoky, ca reprezentant al împăratului Franz Joseph. Prin tratat cele două țări
11
Sorin Cristescu, Scrisorile regelui Carol I la Sigmaringen (1883), p. 78
12
Ibidem, p. 82
13
Ibidem, p.
14
Ibidem, p. 100
15
Carol I al României, Jurnal, volumul I, p. 245
semnatare se angajau să își vină una alteia în ajutor, în cazul unui atac neprovocat. Tratatul
avea așadar carcater strict defensiv și oferea României garanții de securitate față de o posibilă
agresiune din răsărit. Pe parcursul negocierilor referitoare la tratat, rolul lui Liteanu a afost de
a sonda constant atitudinea Germaniei față de intențiile României și cooptarea sa cât mai mult
posibil ca susținător al acestei alianțe.

În anul următor, Gheorghe Vârnav Liteanu ține la curent, constant ministerul de externe
român cu privire la evoluțiile politice interne din Germania, dar și cursul relațiilor germano-
ruse, odată cu numirea prințului Orlov, în funcția de ambasador al Rusiei la Berlin. O
telegramă demnă de menționat este cea din 4 mai 1884, când reprezentanții diplomației
germane îl asigură pe Liteanu că România se poate baza pe sprijinul Germaniei în
eventualitatea oricăror complicații externe.16

În a doua parte a anului 1884 Liteanu poartă periodic discuții cu secretarul de stat german
pentru afaceri externe Hatzfelt referitoare la agitațiile politice din interiorul tânărului regat
român. De asemnea este urmărită și evoluția situației de pe eșichierul politicii europene. La 20
octombrie Vârnav-Liteanu poartă o convorbire împreună cu ministrul român de externe
D.A.Sturdza și subsecretarul german pentru afaceri externe Clemens Busch, referitoare la
situația României între cele trei imperii, german, austro-ungar și rus 17. La finele aceleiași luni,
Liteanu informează ministerul de externe român că relațiile politice dintre cele trei imperii,
precum și între Germania și Franța tind să se amelioreze18.

La începutul anului 1885, Liteanu informează autoritățile politice de la București, despre

politica colonială a Germaniei, relațiile cu Marea Britanie pe marginea acestei chestiuni, cât și
despre conflictul ruso-britanic și poziția pe care o adoptă Germania față de această problemă.

În septembrie 1885 s-a declanșat conflictul dintre Serbia și Bulgaria, cunoscut în

istoriografie sub denumirea de criza rumeliotă. România a căutat pe întreg parcursul situației
tensionate din Balcani să își mențină o poziție de imparțialitate. În depeșele emise pe 22, 23
și 24 septembrie Liteanu transmite la București informații că marile puteri încearcă să
găsească un mijloc de acțiune comun și să stăvilească mișcarea de revoltă din Rumelia. De
asemenea acestea lua în considerarea posibilitatea recunoașterii unei eventuale uniri a

16
Institutul Diplomatic Român, Documente diplomatice, 1884, p. 310
17
Ibidem, p. 459
18
Ibidem, p. 498
Rumeliei Orientale cu Bulgaria. Decizia adoptată de marile puteri pentru soluționarea criei
rumeliote a fost convocarea unei conferințe la Constantinopol.19

Până la finele acestui an Liteanu telegrafiaza periodic către liderii politicii externe de la
București despre evoluția crizei rumeliote și poziția adoptată de marile puteri față de aceasta
și de situația principelui Alexandru Battenberg( pe care imperiul țarist voia să-l îndepărteze de
la conducerea Bulgariei).

Materialul documentar pe care l-am avut la dispoziție în alcătuirea expunerii de față nu mi-a
permis să aflu foarte multe lucruri despre activitatea lui Vârnav Liteanu dintre anii 1886-
1888. Un eveniment interesant a avut loc în primăvara anului 1887, când cuplul regal al
României a vizitat Berlinul, cu ocazia jubileului de 90 de ani a împăratulu Wilhelm I. Cu
ocazia vizitei, cancelarul Bismarck a încercat să profite de prilej și să-i imprime și un caracter
politic prin propunerea ca împăratul german să-i decoreze pe Brătianu și Liteanu20.

Ulterior Liteanu se întâlnește cu regele Carol la 26 septembrie 1887, iar suveranul remarcă
că acesta se bucură de o poziție foarte bună la Berlin 21. Tot în decursul acestui an, odată cu
deteriorarea galopantă a sănătății prințului moștenitor german Frederick Wilhelm al-IV-lea,
regele Carol, primește periodic informații de la Liteanu cu privire la starea de sănătate a
konprințului, Liteanu îmi trimite regulat vești despre ceea ce poate afla de la Berlin. (referitor
la sănătatea lui Frederick Wilhelm)22.

În anul următor, 1888, Gheorghe Vârnav Liteanu își încheie activitatea diplomatică din
capitala germană, fapt privit cu regret de regele Carol I, care îl considera pe Liteanu, un adept
sincer al politicii lui Bismarck. Urmașul său în postul de ministru plenipotențiar la Berlin a
fost Grigore Ghica23.

În chip de concluzie a celor expuse aici, se desprinde ideea principală că activitatea lui
Gheorghe Vârnav Liteanu la Berlin, a fost una care a urmărit constant interesele statului
român, prin furnizarea de informații cu caracter politic important către mediul politic și
diplomatic de la București. Conform mărturiilor regelui Carol I, acesta s-a bucurat constant de
simpatia și încrederea mediilor politice germane, datorită calităților sale remarcabile și a reușit
astfel să se mențină în funcție pentru o perioadă de 10 ani(1878-1888). Am încercat aici să

19
Ibidem, p.512-516
20
Sorin Cristescu, Scrisorile regelui Carol I la Sigmaringen, p.198
21
Carol I al României, Jurnal, volumul I, p. 450
22
Sorin Cristescu, Scrisorile regelui Carol I la Sigmatingen, p. 242
23
Ibidem, p. 278
trec în revistă, la modul sumar, principalele repere ale activității sale din funcția de ministru
plenipotențiar, precum și să reliefez totodată ce rol a jucat Liteanu, prin părerile sale și
informațiile transmise la Bucureși, în momentele cu încărcătură politică intensă din această
perioadă. Râmăne ca în lumina unei cercetări ulterioare mai amănunțite să mă apropii mai
mult de atingerea obiectivelor enumerate mai sus.

Referințe bibliografice

Cristescu Sorin, Corespondență privată, Editura Tritonic, București, 2005

Cristescu Sorin, Scrisorile regelui Carol I la Sigmaringen, Editura Paideia, București, 2011

Dinu Rudolf, Ceobanu Adrian-Bogdan,(editori) Alexandru Em. Lahovary, note, amintiri,

corespondență diplomatică oficială și personală, Paris, Petersburg, București, Roma, Editura
Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2013

Docea Vasile ( traducător) Carol I al României, Jurnal, volumul I, Editura Polirom,

București, 2007
 Gorovei Artur, Monografia orașului Botoșani, Institutul de Arte Grafice M. Saidman,
Fălticeni, 1926

Lecca Octav-George, Familiile boerești române. Genealogia a 100 de case boierești din
Țara Românească și Moldova, București, 1924

Leca Octav George, Familiile boerești române. Istoric și genealogie(după isvoare autentice)
Editura Minerva, București, 1899,

Institutul Diplomatic Român, Documente diplomatice(1883-1885)