Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Istorie

Proiect de seminar: ISTORIA ARTEI

Giotto di Bondone
Niță Paul Andrei, Anul III, grupa C – H313

1. Viața și opera.
Giotto di Bondone (n.ca.1267, Colle di Vespignano/Mugello - d. 8
ianuarie 1337, Florența) a fost un pictor și arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene
și predecesorul artei moderne. Giotto a înlocuit compoziția ornamentală bizantină cu
reprezentarea spațiului tridimensional, ceea ce semnala descoperirea perspectivei renascentiste.

Giotto s-a născut nu departe de Florența, la Colle di Vespignano din provincia Mugello,

într-o familie săracă de țărani. Deoarece era nepotul lui Angiolo (Giotto ar fi fost diminutivul de
la Ambrogiotto sau Angiolotto) și fiul lui Bondone, l-au numit Giotto di Bondone. Se povestește
că pictorul Cimabue l-ar fi întâlnit pe Giotto în timpul unei plimbări, pe când băiatul păzea o
turmă de oi. Tânărul păstor era cufundat în desenarea unei oi pe o piatră, liniile desenului fiind
ferme și precise. Cimabue a fost încântat de desen și l-a luat pe Giotto cu el la Florența. În acele
vremuri pictura era privită ca o meserie, principala sarcină a pictorului fiind aceea de a decora
biserici, având nevoie de multe ajutoare. Giotto l-a însoțit pe Cimabue în călătoriile lui
la Assisi și la Roma, unde maestrul avea de executat numeroase comenzi.

Nu se știe exact când a părăsit atelierul lui Cimabue, însă cunoaștem două date care
marchează pășirea în maturitate a lui Giotto: 1287, anul în care se căsătorește cu Ciuta

1
(diminutivul prenumelui Ricevuta) di Lapo dell Pela, și 1290, când pictează prima sa mare operă,
un crucifix pentru Biserica Santa Maria Novella din Florența.

După anul 1290, călătorește la Assisi, unde pictează în nava bisericii superioare o serie
de fresce reprezentând viața Sfântului Francisc (1296-1299). Doi ani mai târziu, Giotto realizează
la Roma mozaicul reprezentând barca lui Petru, așezată în sala de coloane a Bazilicii Sfântul
Petru. În anul 1300, la dorința papei Bonifaciu al III-lea, Giotto realizează decorația "Lojei
fericiților" din Bazilica San Giovanni in Laterano.

Capodopera lui Giotto este decorarea Capelei "Scrovegni"  din Padova, denumită în mod
obișnuit Capela Arena, finalizată în jurul anului 1305. Datorită frescei deosebite ce prezintă viața
Fecioarei Maria și lui Hristos, este considerată ca fiind una dintre capodoperele supreme ale
Renașterii timpurii.
În anul 1311, Giotto se reîntoarce la Florența. Începând din anul 1317, pictează fresce în
Biserica Santa Croce. Dintre cele patru capele zugrăvite de el, azi mai pot fi admirate doar două:
"Bardi" și "Peruzzi". În același timp artistul realizează picturi și pentru Palatul "Bargello", care de
asemenea nu s-au mai păstrat.
Între anii 1328-1333, Giotto se găsește la curtea regelui Carol Robert din Napoli. Dintre
frescele pictate aici ne-au rămas doar câteva fragmente.
După întoarcerea sa la Florența (1334), Giotto este decorat de către consiliul orașului și
devine intendentul tuturor clădirilor oficiale și fortificațiilor din oraș. Este însărcinat cu
conducerea construcției Domului și proiectează "Le Campanile" (clopotnița) catedralei, a cărei
construire se începe în anul 1334.

Giotto petrece următorii doi ani la Milano, unde lucrează din însărcinarea Ducelui
Visconti, dar din păcate din aceste opere nu s-a păstrat nimic.
Giotto onorează comenzi după comenzi, bucurându-se de o mare apreciere, iar la nici
patruzeci de ani, marele artist se putea bucura de un renume şi o aprecierea din parte tuturor, toate
acestea aducându-i o avere semnificativă. Este şi un profesor foarte bun, atelierul său de pictură
fiind unul dintre cele mai frecventate.

În 1336 este chemat la Avignon, unde era sediul papilor în acea epocă, dar Giotto nu mai
poate onora comanda făcută, pentru că pe 8 ianuarie 1337 moare. Este înmormântat în
Biserica Santa Croce din Florența.
După moartea lui Giotto, arta italiană rupe definitiv legăturile cu tradițiile bizantine. În
jurul anului 1415, arhitectul Filippo Brunelleschi încearcă să reprezinte în perspectivă Domul și
Palazzo Vecchio din Florența. Pictorul Masaccio pictează Răstignirea pentru Biserica Santa
Maria Novellaurmând principiile perspectivei reale. În sfârșit, Leonardo da Vinci va formula
definitiv regulile perspectivei pe baza principiilor opticei.

2
 2. Giotto văzut de contemporani și în Renaștere

Dante Alighieri afirma despre acesta: „Crezu-n pictur-a fi și Cimabue/ Stăpîn a tot, și-n
umbră e rămasă/ Azi faima lui, de Giotto cel ce suie.”

Giovanni Villani, contemporanul lui Giotto, a scris despre acesta:„...Meșterul Giotto,

concetățeanul nostru, cel mai mare maestru în pictură al timpului său, cel care a urmat mai
îndeaproape natura în darea figurilor si atitudinilor decît oricare altul...”

Benvenuto da Imola :„Tot Giotto este cel dintîi, întrucât, de la moartea lui n-a apărut altul
mai mare”.

Cennino Cennini: „Giotto a încetat de a mai călăuzi arta picturii după greci, călăuzind-o
după latini și a făcut-o modernă; el stăpânea arta ca nimeni altul.”

Filippo Villani: „Giotto a redat picturii demnitatea ei antică (...). De la acest om glorios
provin, ca dintr-o sursă bogată și pură, izvoarele limpezi ale picturii (...).”

Mai târziu, in secolul al XVI-lea, Giorgio Vasari afirma: "El a făcut o pauză decisivă cu
stilul bizantin și a adus la viață marea artă a picturii așa cum o știm astăzi prin introducerea
tehnicii de desen cu precizie cat mai aproape de realitate, care a fost neglijat pentru mai mult de
două sute de ani. "

Leonardo da Vinci, de asemenea, a afirmat cu privire la Giotto urmatoarele: „Tabloul unui

pictor nu va fi desăvîrșit dacă el își va lua ca sursă de inspirație tablourile altora; dacă el se va
inspira din natură, roadele lui vor fi bune. Ne-o dovedește exemplul pictorilor care au lucrat după
epoca romană, și care tot timpul se imitau unul pe altul, astfel că secol după secol arta lor decădea
tot mai mult. După ei a urmat Giotto, un florentin, care nu s-a mulțumit să imite lucrările
dascălului său Cimabue. Născut în pustietățile munților unde trăiau numai capre și sălbăticiuni,
înzestrat de natură pentru arta picturii, a inceput să deseneze pe pietre toate animalele ce-i ieșeau
in cale. În felul acesta, după o strădanie îndelungată, el i-a întrecut nu numai pe maeștrii secolului
său, ci și pe toți maeștrii secolelor urmatoare. După moartea lui arta a decăzut din nou timp de
mai bine de un secol, întrucât toți imitau lucrările pictate de Giotto.”

Benedettom Varchi : „Pictorii dezvăluie, în măsura posibilităților, și viața lăuntrică a

omului, adică simțămintele. Primul care a făcut acest lucru în antichitate a fost – potrivit

3
mărturiei lui Pliniu – Aristide din Teba. În vremurile noastre, primul care a făcut acest lucru a
fost Giotto.”

Lorenzo Ghiberti: „Arta picturii începe să se dezvolte în Etruria (este vorba de Toscana,
N.N.)... Giotto a devenit mare în arta picturii. El a adus o artă nouă, s-a îndepărtat de grosolănia
grecilor ( a maeștrilor bizantini, N.N.). El s-a afirmat îndeosebi în Etruria. A creat o serie de
opere remarcabile în orașul Florența și în multe alte localități. Nenumărații lui ucenici se puteau
compara, din punctul de vedere al învățăturii, cu grecii anitici. Giotto a văzut în artă ceea ce
altora le era inaccesibil: el ne-a dat arta naturală (arta apropiată de natură, N.N.) și în același timp
rafinamentul, fără să depășească măsura.”

Angelo Poliziano scrieEpitaful lui Giotto: „Eu sînt acela prin care pictura-apusă văzut-a
din nou lumina vieții./ Și-a cărui mînă, iscusită a fost tot atît cît și-ușoară;/ De la canoanele artei
din fire-am știut să nu mă abat/ Și dat nu i-a fost nimănui să picteze mai mult sau mai bine ca
mine./ Sau, poate, te miră acest minunat foișor în care răsună un clopot de bronz?/ Tot eu sînt cel
ce l-a socotit să se înalțe pînă la stele./ Sînt eu, Giotto, în sfîrșit. Au, oare, de ce-a trebuit să spun
toate cîte le-am spus?/ Singur el, numele acesta, va fi cît un cîntec prelung.”

3. Giotto și timpurile moderne (sec. XIX-XX)

Stendhal : „(El) are desenul sec, (…) tablourile sale au un aer barbar, (…) nu există niciun
pictor de-al nostru care să nu simtă o imensă superioritate față de bietul Giotto.”
Hippolyte Taine, Despre frescele din biserica Sf. Francisc de la Assisi : „Acest Giotto,
care, dincolo de munți, ne apărea doar un stângaci și un barbar, este deja pictor complet.”
G.W .F. Hegel : „În picturile bizantine abia dacă se poate descoperi vreo urmă de
contemplare a naturii. Or, Giotto a fost acela care s-a îndreptat asupra prezentului și spre ceea ce
este real, făcând să corespundă figurile și efectele pe care căuta să le reprezinte cu însăși viața ce
pulsa în jurul lui. Cu această direcție se îmbină împrejurarea că pe timpul lui Giotto nu numai că
deveniseră mai libere moravurile și mai veselă viața, ci se răspîndise și venerarea multor sfinți
noi, care au trăit relativ aproape de epoca pictorului însuși. Îndreptându-se spre prezentul real,
Giotto i-a ales cu deosebire pe acestia drept subiecte ale artei sale, încât acum era implicată în
însuși conținutul acesta cerința de a avea în vedere naturalețea, fenomenul corporal, de a tinde
spre prezentarea unor caractere, pasiuni, situații, poziții și mișcări determinate. Elementul profan
câștigă loc și extensiune, cum de altfel și Giotto introdusese, în spiritul epocii sale, în pictură
burlesculalături de patetic.”

4
 John Ruskin :„Giotto a descoperit valoare a umilei realități. A pictat Madona, pe sfîntul
Iosif, pe Isus – dacă vreți să-i numiți astfel ;defapt, erau mama, tatăl, copilul. Întreaga Italie
aruncă pălăriile în aer : «ora ha Giotto il grido» – «acum Giotto este celebru». El descrie, explică
și slăvește cele mai neînsemnate întîmplări ale firii omenești.”
Vincent van Gogh : „Vreau să spun că nu ezit să copiez tablourile vechilor maeștri. Dacă
aș avea posibilitatea să călătoresc, aș dori mult să copiez operele lui Giotto, acest pictor care ar fi
modern ca Delacroix, dacă n-ar fi primitiv, și care este atît de deosebit de ceilalti primitivi. Și
doar n-am văzut multe din operele sale, dar el este într-adevăr un artist care alină. ”

4. Giotto în literatură
Mai multe mărturii literare, care nu ne spun prea multe lucruri despre viața lui Giotto,
marchează impactul operei lui Giotto asupra contemporanilor săi. A fost eternizat în opere
literare de către poeți. În Divina Comedie, Dante îl așează pe Giotto în „Purgatoriu” (Cântul XI
al Purgatoriului), Boccaccio îl descrie ca cel mai mare pictor al lumii, „avem dreptul să-l numim
una dintre luminile Florenței”. De asemenea, este eternizat de Vasari in opera: Viețile celor mai
renumiți arhitecți, pictori și sculptori italieni, de la Cimabue până în timpurile noastre.

5
 Bibliografie

1. Szekely Gheorghe - Giotto , Editura Meridiane, București, 1996.

2. Pears Iain - Mâna lui Giotto, Editura Nemira, București, 2011, traducere Negrea Irina.

Surse web

1. http://biografii.famouswhy.ro/giotto_di_bondone/
2. http://www.artble.com/artists/giotto_di_bondone
3. http://pictori.artspace.ro/giotto-di-bondone-280.html
4. http://jurnalspiritual.eu/giotto-parintele-picturii-occidentale/
5. https://desydemeter.wordpress.com/tag/giotto/