Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Istorie

Prezentare de carte:

Neagu Djuvara, Ce au fost boierii mari în Țara Românească? Saga

Grădiștenilor (secolele XVI-XX), Editura Humanitas, București, 2010, 269 p.

Disciplina: Curs și seminar special de Istorie medievală universală

Titular: Prof. univ. dr. Ștefan-Sorin Gorovei

Student: Tincu Teofil

Anul III, Grupa D
 Neagu Djuvara, Ce au fost boierii mari în Țara Românească? Saga Grădiștenilor
(secolele XVI-XX), Editura Humanitas, București, 2010, 269 p.

Neagu Djuvara este un istoric român, născut la 18 august 1916, ca fiu al Tincăi
Grădişteanu şi al lui Marcel Djuvara.
Cartea aleasă a fi prezentată face parte din mai multe cărți publicate de același autor1.
După cum autorul însuși a caracterizat-o, cartea: Ce au fost „boierii mari“ în Ţara
Românească? Saga Grădiştenilor este „o cercetare asupra unei familii boiereşti şi, în fapt, un
volum ce priveşte istoria instituţiilor politice româneşti premoderne”2.
Subiectul cărții sale nu a fost ales întâmplător, autorul fiind ultimul descendent, pe linie
maternă, al unui neam boieresc important, care a dat Țării oameni cu ajutorul căreia domnii
pământeni au guvernat în Ţara Românească, iar pe linie paternă, al unui alt neam de boieri,
aromâni de origine, stabiliţi în Principatele Române la sfârşitul veacului al XVIII-lea, care a dat
ţării politicieni, diplomaţi, medici, profesori universitari ... „o demonstraţie în răspăr cu
imaginea cultivată de regimul nivelator din ultimii 50 de ani, care a negat vehement rolul
aristocraţiei în complexa structură socială, politică şi culturală a principatelor române”.3
Între filele cărții sunt amintite mai multe nume, atât din rândul boierilor Grădișteni, cât și
al boierilor Golești, Filipești, Văcărești, Izvorăni, Oteteleșeni, Glagoveni, Cocorăști, Pârâieni,
Greceni, Florești etc.. Printre aceștia, Grădiștenii se înrudesc cu Mavrocordații.

1
Între acestea, enumerăm: Neagu Djuvara, Cum s-a născut poporul roman, Ed. Humanitas, 2007, 67 p.; idem,
Amintiri și povestiri mai deocreate, Ed. Humanitas, 2009, 656 p.; idem, Mircea cel Mare și luptele sale cu turcii,
Ed. Humanitas, 2011, 72 p.; idem, From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire, Ed. Humanitas, 2011, 96 p.;
idem, Șocul întoarcerii în țară (Audiobook), Ed. Humanitas Multimedia, 2011; idem, Există istorie adevărată?, Ed.
Humanitas, 2011, 148 p.; idem, Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii
Romanesti, Ed. Humanitas, 2011, 236 p.; idem, Răspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, Ed.
Humanitas, 2011, 120 p.; idem, Amintiri din pribegie, Ediție aniversară, Ed. Humanitas, 2012, 656 p.; idem, O
scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, 2013, 352 p.; idem, A Brief Illustrated History of Romanians (în
limba engleză), Ed. Humanitas, 2014, 352 p.; idem, Civilizații si tipare istorice. Editie ilustrată, Ed. Humanitas,
2014, 488 p.; idem, Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti.
Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, Ed. Humanitas, 2015, 340 p.
2
Neagu Djuvara, Ce au fost „boierii mari” în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI-XX), cf.
http://www.goodreads.com/book/show/13262665-ce-au-fost-boierii-mari-n-ara-rom-neasc-saga-gr-di-
tenilor19.06.2015.
3
Dan C. Mihăilescu despre Ce au fost boierii... (ProTV, „Omul care aduce cartea“, aprilie 2010), cf.
http://www.humanitas.ro/humanitas/ce-au-fost-boierii-mari-tara-romaneasca-saga-gradistenilor-secolele-xvi-xx
 Din cercetarea arborelui genealogic al Grădiștenilor rezultă: armași, logofeți, paharnici,
postelnici, spătari, magistrați, preoți, serdari, căpitani, miniștri de finanțe, președinți ai Camerei
Deputaților, ofițeri ... Grădiștenii s-au înrudit și cu Filipeștii, Cantacuzinii, Câmpinenii,
Bărbăteștii și Bălăcenii.
Vremurile nu le-au fost totdeauna favorabile Grădiștenilor, simțind și potrivnicia lor,
când au trecut prin însemnate încercări precum: tragerea în țeapă de Șerban Vodă, sau
confiscarea averilor pentru că au susținut pe austriecii care au ocupat Oltenia. În anul 1821
Grădiștenii aveau vornici de poliție sub Tudor Vladimirescu, iar în anul 1848 existau membri ai
familiei între revoluționari.
Mulțimea informațiilor oferite de autor în această carte sunt expuse într-un ritm aproape
năucitor, atât prin expunerea numelor, cât și a evenimentelor istorice. Prin urmare, este necesară
cunoașterea numelor, cu destinele lor, pentru a cunoaște tabloul genealogic al familiilor de
boieri, parte a istoriei Țării Românești. Boierii sunt prezenți de dinainte de „descălecat” și până
în timpul României moderne, făcând parte între elitele Țării, iar politica și diplomația le-a fost
proprie.
Cartea oferă informații interesante privind rolul boierimii în menținerea spiritului
românesc, unele aspecte sociale și alte date. Boierii au fost „sarea și piperul” neamului românesc;
între ei și Domnitori existând legături faste sau chiar nefaste. În istoria Domniei, boierimea și-a
avut rolul ei, fiind simpatizanta sau oponenta acesteia. Multe domnii au fost rezultatul jocului de
putere al reprezentanților boierimii și influențelor pe care le-au exercitat în cadrul marilor puteri
externe în decursul timpurilor.
Din punct de vedere social, boierii reprezentau interfața poporului de jos. Domnii se
sprijineau pe boierii care le strângeau dările datorate de popor. La rândul său, Domnul garanta
oferea și garanta titlurile boierilor în Sfatul Țării, ridicând sau coborând din treaptă pe aceștia.

Autorul a dedicat cartea „…verișoarei mele Despina Mavrocordat, prințesă zu Sayn-

Wittgenstein…”; aceasta fiind și persoana care a insistat pentru scrierea cărții, contribuind în
acest fel la evocarea nobilei familii boierești din care face parte, alături de autorul cărții.

Prezentarea familiei nobiliare a fost făcută în cuprinsul a șapte capitole, fiecare dintre
acestea evocând aspecte ale boierimii românești:
 I. În capitolul introductiv (pp. 11-64), Neagu Djuvara își exprimă propria viziune
privind interesul pentru subiectul ales. Conform acestuia, cartea reprezintă o cercetare asupra
unei familii boiereşti şi, în fapt, un volum ce priveşte istoria instituţiilor politice româneşti
premoderne. Aşa cum reiese din demonstraţia autorului, istoria boierimii române atinge continuu
istoria politică a Principatelor Române, deoarece marea boierime a jucat un rol insemnat - ba
chiar dominant in guvernarea ţării, dinainte de "descălecători" şi până la naşterea României
moderne.
Tot aici, sunt descrise începuturile boierimii românesti și modelele oferite de nobilii
unguri, prin raportarea la două documente importante: Diploma Ioaniților (1247, acordată de
către regele Béla al IV-lea al Ungariei) în Muntenia, respectiv scrisoarea Papei Ioan XXII (9
octombrie 1332, Avignon). Folosindu-se de Diploma Ioaniților, un document important pentru
cunoașterea istoriei românești, autorul evocă nume de voievozi, cneji sau mari posesori de moșii
(maiores terrrae) și detalii cu privire la originea acestora. De exemplu, cei doi voievozi Litovoi
și Seneslau, poartă nume slave; Farcaș, un nume maghiarizat din Vâlcu sau Lupu, Ioan care e
nume românesc, considerându-se pământean sau împământenit.
Spre finalul acestui capitol, autorul vorbește despre schimbarea profundă care urma să se
petreaca în deceniul 1840, odată cu întoarcerea studenților educați în Apus în spiritul ideilor
liberale, marcați fiind de descoperirea unei societăți cu totul diferită față de cea românească.
Aceștia se vor opune Regulamentului Organic impus de Rusia, susținuți fiind de marea boierime,
contribuind astfel la nașterea sentimentelor democratice, dar și la expansiunea politică a
burgheziei.

II. În al doilea capitol (pp. 65-92), intitulat: În căutarea începuturilor-Boierii

Grădișteni în secolele XV-XVI, autorul se referă la originile familiei Grădișteanu, precizând că
aceasta își trage neamul din dinastia Basarabilor. În sprijinul acestei afirmații, Neagu Djuvara
face cunoscută o succesiune de înrudiri cu descendență din neamul Basarabilor, începând cu
mama lui Bunea Grădișteanu, soția logofătului Vâlcu din Orbeasca, Maria Bărbăteasca,
descendentă a lui Vlad vodă Călugărul, fratele vitreg a lui Vlad Țepeș și a lui Radu cel Frumos.
În continuare, autorul a dorit să lămurească originea poreclei «Grădișteanul», rămasă de-
a lungul secolelor și care a însumat destinul unui întreg neam. Ea își are originea în patronimul
mai vechi al familiei „din Orbeasca”; „Grădiștenii par a fi tot un neam cu boierii din Orbeasca și
cu Bărbăteștii”. Numele familiei Grădișteanu provine de la Bunea vistierul 4, cu așezarea acestuia,
satul Grădiștea din Vlașca, pe Argeș.

III. În al treilea capitol (pp. 93-136) , numit: Trei generații de mari dregători,
autorul a urmărit neamul Grădiștenilor între anii 1620-1718, din timpul domnilor Craiovești,
Brâncoveni și Cantacuzini.
Primul boier grădiștean prezentat este Bunea Vistierul Grădișteanu (circa 1590-1661),
căruia îi sunt descrise căsătoriile, ascensiunea sa în rândul marilor boieri și dregători. Autorul a
prezentat răscoala seimenilor și rădăcinile ei, dar și cum a scăpat Bunea, ascuns într-o peșteră, pe
Vârful Vâlcana, unde există mănăstirea (fostul schit) Bunea. Urmează prezentarea fiilor lui
Bunea Grădișteanu; primul, Vâlcu, fiind cel mai important, întâlnit cu numele de Grădișteanu sau
de Mogoșescu - după moșia lăsată de banul Mogoșescu (al doilea soț al bunicii sale dinspre tată).
Acesta a ocupat de-a lungul vieții sale importante funcții precum: logofăt, Mare Sluger, Mare
Paharnic, Mare Vistier, Mare Vornic. Al doilea fiu al Bunii Vistierul a fost Nica (Cernica),
însurat cu Stanca, fiica lui Bârcă Cojescu (cu o descendență importantă), a ajuns și el mare
dregător. Al treilea fiu al lui Bunea Vistierul, Grigore Grădișteanu, a ajuns și el mare dregător,
căsătorindu-se cu Stanca (cu descendență basarabească).

IV. În al patrulea capitol al cărții (pp. 137-158), numit: În vremea fanarioților,

autorul face o interesantă pledoarie în favoarea domnilor fanarioților, care n-au fost atât de răi
cum i-a reținut și descris istoria, nefiind personajele negative ale istoriei românești, findcă au fost
foarte abil controlați de boierii românilor, prin căsătorii, realizând importante legături politice.
De exemplu, Ienăchiță Văcărescu a fost însurat și divorțat de trei ori, de fiecare dată cu câte o
femeie ce provenea din lumea fanariotă.

V. În cel de-al cincilea capitol (pp. 159-204), intitulat În veacul renașterii naționale,
îi prezintă pe cei patru fii ai vornicului Manolache, implicați în viața politică a Țării la cumpăna
secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Este vorba despre: Scarlat Grădișteanu (1770-1841), un
iubitor de cultură, generos, dar care a murit sărac; Constantin Grădișteanu (?-1830), cel care a

4
Numit în această demnitate spre sfârșitul vieții, la maturitate.
îmbățișat cauza rusească în timpul războiului din 1806-1812; Șerban Grădișteanu (1785-1833) și
Grigore (III) Grădișteanu, cel mai ambițios și orgolios dintre cei patru fii ai lui Manolache.

VI. În capitolul al șaselea (pp.205-270), numit sugestiv Ultimul lor veac, autorul a
adus referințe asupra ultimelor generații din neamul boieresc al Grădiștenilor, prezentând cauzele
cuplite ale morții acestora.
Tot în acest capitol, atrage atenţia și biografia lui Grigore (VI) Grădişteanu, strămoşul
mitoman şi snob care a alcătuit „Nobiliaru Familiei Grădișteanu” (o istorie mitizată, ce porneşte
de la origini, cu inventarea unor strămoşi romani), şi spectaculoasa carieră a lui Petrache
Grădişteanu, cunoscut nu doar ca „victimă" a lui Maiorescu, ci şi prin faima sa de chefliu şi
iubitor de femei frumoase, pentru a intra definitiv în legendă ca personaj într-un cântec lăutăresc.
Ramura mare (le branche aînée) a Grădiștenilor urmași ai Chiajnei Grădișteanca,
încheie istoria seculară a Grădiștenilor din secolele XVIII, XIX, XX. Olăneştii erau boieri vechi
din valea Oltului, putând fi urmăriţi, documentar, până la mijlocul veacului al XV-lea, dar care
nu s-au urcat la dregătoriile mari, înrudindu-se totuşi cu neamuri de rangul întâi, ca Otetelişenii,
Măneştii, Bujorenii sau Pârşcovenii. Personajul cel mai de seamă pe care l-au dat e Goran din
Olăneşti, născut probabil puţin înainte de anul 1600, dar care, fiind bătrân, a avut un rol
interesant cu prilejul urcării in scaun a lui Constantin Şerban în anul 1654, îndată după moartea
lui Matei Bararab.
VII. Neagu Djuvara - alături de nepoata sa - se prezintă ca fiind ultimul Grădiştean,
oferind în ultimul capitol din această carte o serie de anexe, ilustraţii, facsimile, cu arbori
genealogici, tabele de ascendenţi, indici de familii înrudite, ctitorii, conace ...

Concluzionând, putem spune că în cartea prezentată descoperim interesante contribuții

genealogice despre unele din marile familii boierești din Țara Românească, inclusiv modul de
devenire a acestora în rândul marilor proprietari de pământ sau cum şi-au pierdut moşiile şi,
odată cu acestea, privilegiile politice şi funcțiile administrative (dregătoriile) înalte. Cu sau fără
voia lor, aceștia au fost și „agenții” influențelor străine, politice, administrative, sociale, culturale
(slavone; grecești/turco-fanariote, în sec. XVII-XVIII; franceze, secolele XIX-XX). Ei, așa cum
susține însuși autorul, au încheiat aliante de familie, urmărind și propriile lor interese, marcate
uneori de endogamie, pentru conservarea rangurilor și bunurilor. Femeile au jucat un rol
însemnat în transmiterea numelui. Boierii au fost inițiatorii modernizării României ca
revoluţionari, reformatori, oameni politici. Către sfârşitul veacului al XIX-lea, sarcina guvernării
României a fost preluată de burghezia naţională, neamul Grădiştenilor stingându-se în dureri:
moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaţie mentală5.
De la cei doi Bunea Grădișteanu, unul trăitor pe vremea lui Matei Basarab, iar celălat pe
vremea lui Constantin Brâncoveanu, și până la Chiajna 6, genealogia este în linie dreaptă, apoi
arborele se bifurcă, asigurând succesiunea familiei prin femei, pentru care autorul, cu ironie, a
insinuat predilecția Grădiștenilor pentru soțiile dominatoare.
Sensibil și pentru anecdotica biografiilor atent puse în pagină, autorul a înviorat
reconstrucția genealogică cu „poveşti” şi amănunte, cu Ionaş Grădişteanu care „trăia un ménage
à trois, ca în vodeviluri”, cu Eufrosina, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta, care primea în
iatacul ei pe secretarul legaţiei belgiene sau că un frate al aceleiaşi domnişoare fără prejudecăţi,
Emanoil, s-a sinucis, inexplicabil, „taman după călătoria de nuntă”. Atrage atenţia şi biografia lui
Grigore VI Grădişteanu, strămoşul mitoman şi snob care a alcătuit Nobiliaru familiei (o istorie
mitizată, ce porneşte de la origini, cu inventarea unor strămoşi romani şi tot felul de lucruri
hazoase), şi spectaculoasa carieră a lui Petrache Grădişteanu, cunoscut nu doar ca „victimă" a lui
Maiorescu, ci şi prin faima sa de chefliu şi iubitor de femei frumoase, pentru a intra definitiv în
legendă ca personaj într-un cântec lăutăresc, din care se reţin versurile: „Pe la Şapte Nuci/ Bătăi
cu măciuci,/ Junele Missir/ Suge la clondir,/ Petre Grădişteanu/ Îi trage cu borcanu".
Din neamul Grădiștenilor, sunt cunoscuți și: Constantin Grădișteanu (1833-1890), fost
ministru de finanțe al României în anul 1870; Grigore Grădișteanu (1816-1892), academician
român, traducător, om politic, membru de onoare al Academiei Române; Ion C. Grădișteanu
(1861-1932), politician și ministru român; Petru Grădișteanu (1839 - 1921), academician român,
publicist, om politic, membru de onoare al Academiei Române7 ...
Dar adevărata apreciere a cărții revine mai ales specialiștilor în genealogie. Pentru mine,
cartea reprezintă un izvor de referințe istorice privind instituțiile românești premoderne. Ea este
un îndemn pentru cercetarea genealogică; îndemn valabil, dealtfel, pentru toți cei interesați de

5
Neagu Djuvara, cf. http://www.goodreads.com/book/show/13262665-ce-au-fost-boierii-mari-n-ara-rom-neasc-
saga-gr-di-tenilor (20.06.2015).
6
Descendentă din neamul lui Ștefan cel Mare, Chiajna a fost soția care și-a pus soțul și copii voievozi. Este prima
femeie care a condus o armată în Țara Românească și a influențat sultanul Porții Otomane, dar și-a pierdut puterea
de dragul fetei.
7
Grădișteanu: cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gr%C4%83di%C8%99teanu
istoria boierimii românești, fiind și un prilej de întâlnire cu lectura, oferind posibilitatea evadării
din cotidianul stresant și transpunerea în timpurile din urmă și pe locurile unde au trăit românii.
Nu în ultimul rând, prin această carte îl descoperim pe Neagu Djuvara - personalitatea și
crezul său - care a stârnit, în ultimul timp, și unele controverse istorice în urma cărora nu se poate
naște decât adevărul.

Student: Tincu Teofil

Anul III, Grupa D