Sunteți pe pagina 1din 8

Cronicarii munteni

Activeaza n secolul al XVII-lea si nceputul secolului al XVIII-lea. Multa vreme operele lor au fost subestimate, fiind privite n comparatie cu ale moldovenilor. Subiectivismul autorilor, care scriu pentru a apara interesele unei partide boieresti, a determinat o atitudine mai rezervata din partea cercetatorilor trecutului nostru literar. Exista si n Muntenia o traditie a relatarii cu subiect istoric: povestirile despre Vlad Tepes, Viata patriarhului Nifon, cronicile despre Mihai Viteazul s.a., traduse si n limba romna n secolul al XVII-lea. Cele doua mari partide boieresti care s-au nfruntat de-a lungul mai multor decenii (Cantacuzinii si Balenii) au solicitat scrierea unor cronici care sa le apere interesele. Pe lnga acestea s-a scris si cronica de curte, la solicitarea unor domnitori. ntre cronicile boieresti se situeaza Istoria Tarii Romnesti de cnd au descalecat pravoslavnicii crestini (1290 1688), cunoscuta sub titlul Letopisetul Cantacuzinesc; Istoriile domnilor Tarii Romnesti de Radu Popescu, numita si Letopisetul Balenilor; Istoria Tarii Romnesti de la oct. 1688 pna la martie 1717, careia i se mai spune Anonimul Brncovenesc. Cu exceptia cronicii lui Constantin Cantacuzino, paginile scrise de cronicarii munteni au un pronuntat caracter politic, reflectnd, n fond, lupta pentru putere din momentul respectiv. Cronicarii moldoveni se straduiau sa respecte adevarul istoric, dar n cronicile muntene vom observa, chiar pentru trecutul mai ndepartat, o atitudine partizana, deformatoare, nu fara consecinte notabile n plan literar. Autorii recurg la pamflet pentru a-i denigra pe adversari. n vreme ce moldovenii au considerat ca au datoria patriotic de a se continua unii pe altii, cronicarii munteni iau de fiecare data totul de la inceput in functie de interesele partidului din care fac parte. 4 a. Letopisetul Cantacuzinesc A fost atribuit de N. Iorga lui Stoica Ludescu, logofat al familiei Cantacuzino. Autorul ncepe de la ntemeierea principatului (1290, mai devreme dect au demonstrat cercetarile istorice) si povesteste evenimentele pna n primii ani de domnie ai lui Constantin Brncoveanu. Pna la 1660 este o compilatie a scrierilor anterioare, iar de la 1660 o lucrare cu caracter memorialistic. A fost publicat pentru prima data n 1847 (vol. IV-V, Magazin istoric pentru Dacia) de catre N. Balcescu si A.T. Laurian. Editii bune au dat C. Grecescu si Dan Simonescu (1960), Mihail Gregorian (1961), Liviu Onu (1970). Letopisetul prezinta punctul de vedere al familiei Cantacuzinilor. ncepe cu aluzii la originea romana a poporului nostru, dar nu socoteste necesara o predoslovie, asa cum procedeaza moldovenii. Autorul se dovedeste un bun cunoscator al textelor sacre, la care face adesea apel. El subliniaza n repetate rnduri rolul jucat de Basarabesti n istoria tarii. Cantacuzinii se considerau continuatorii lor. Dintre contemporani, postelnicul Cantacuzino este laudat. Adevarul e ca reprezentantii Cantacuzinilor urmareau sa instaureze n Tara Romneasca o monarhie autoritara si chiar sa realizeze o uniune cu Moldova, ceea ce ar fi dus la ntarirea puterii de aparare n fata turcilor. Paginile cronicii oglindesc o istorie agitata, cu dese conflicte care se soldau cu taieri de capete, cu razboaie si comploturi, pe fondul

saracirii continue a celor de jos. Vina e data pe venetici, pe greci, dar familia Cantacuzinilor, care se considera aparatoare a intereselor pamntenilor, avea origine greceasca, iar Balenii, considerati greci, descindeau din familii neaose. Abuzurile de tot felul fac viata insuportabila. Domnia lui Grigore Ghica aduce asupra tarii multe nevoi si grele dajdi. Si nu era numai despre dnsul, ci si grecii nca-i prada si-i mnca cu tot felul de mestesuguri, precum sunt ei nvatati. ntlnim la Stoica Ludescu pasaje de interes literar, n alcatuirea ctorva portrete, n descrieri, l folosirea unor procedee literare. LITERATURA ROMNA VECHE OVIDIU MOCEANU 160 Zavistia e tema pasajului care prezinta sfrsitul dramatic al lui Mihai Viteazul: si cazu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru ca nu stiuse, nici sa prilejise sabiia lui cea iute n mna lui cea viteaza. Si-i ramase trupul gol n pulbere aruncat, ca asa au lucrat pizma nca din ceputul lumii. Ca pizma au pierdut pre multi barbati far de vina, ca si acesta. Caci era ajutor crestinilor si sta tare ca un viteaz bun pentru ei, ct facuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului crestinesc nu l-au lasat, ci iata ca cu mestesugurile lui au ntrat prin inima celor hicleni, pn-l dedera mortii. Si ramasera crestinii, si mai vrtos Tara Rumneasca, saraci de dnsul. Si, evident, autorul nu se da n laturi sa-i blesteme pe cei vinovati. Portretul lui Radu Varzariul ne edifica asupra fortei de pamfletar a autorului: Iara Radul armasul era de mosie rumn. Si tata-sau gradinariu de verze la Ploiesti. Pentru aceia numele sau s-au poreclit de i-au zis Varzariul. O, rea samnta au fost, ca nu s-au facut varza buna, ci de mic au rasarit fiul dracului (...). Acesta era om ndracit si far de rusine si iubitor a varsa sngele oamenilor. nceputau a-si arata veninul asupra saracilor, ca sa lasa ca un sarpe mnios, de musca pre unii si pre altii. Portretul continua n aceeasi maniera a acumularii de observatii negative, nct nu-i gasim egal ntr-o pagina de cronica moldoveneasca dect poate n portretul lui Gin Alipasa din letopisetul lui Neculce. Mnia si dispretul, ncrncenarea caracterizeaza stilul lui Stoica Ludescu. Evident ca paginile devin foarte colorate, ca niste blesteme argheziene, cum remarca si G. Calinescu. Rascoala seimenilor din timpul lui Matei Basarab prilejuieste autorului pagini de mari violente verbale: Si asa fiind ei turbati, ca niste porci far de nici o rusine sa suira sus, n casele domnesti si dedera navala unde zacea domnul lor cautnd pre acesti boiari sub capatiul lui, supt paturi, prin poduri, prin camari, prin lade, pna-i gasira (...). Iar ei nu sa mai aseza, ci ca niste lupi flamnzi si ziua si noaptea zbiera si umbla pe la casele boiarilor, ca niste calici, de-i pedepsea si le cerea de bautura. Dan Horia Mazilu vorbea de o retorica a imprecatiei,101 sintagma care se poate aplica si celorlalte cronici. Acelasi cercetator analiza 101 Cronicari munteni, Bucuresti, Ed. Minerva, 1978, p. 41.

III. nceputurile literaturii artistice romnesti 161 pamfletele, panegiricele si nclinatia spre povestirea de aventuri a autorului. Portretul panegiric se afla la antipodul pamfletului si evoca o figura pe care Stoica Ludescu o admira, cum ar fi cea a postelnicului Constantin Cantacuzino. Remarcam o anumita forta a verbului, care sugereaza regretul universal dupa cel disparut: O, diavole, raul pizmas neamului omenesc, cum prelastisi pre Gligorie-voda de omor pre Costandin fara judecata, fara vina nimic. Iar tara toata plngea pre Costandin postelnicul, ca au pierdut un stlp mare, care au sprijinit toate nevoile tarii. Plngu-l si saracii, ca s-au pierdut mila; plngu-l carii au avut de la el multa cautare; plngu-l si pagnii si crestinii si toate tarile care l-au stiut si carii nu l-au stiut, ci numai de numele lui au auzit, pentru multa ntelepciune si bunatate ce facea n toate partile. Cunoasterea artei oratorice se observa n pasajele care transcriu discursurile lui Matei Basarab naintea unor lupte sau al lui Brncoveanu la urcarea pe tron. Discursurile contin elementele de captatio benevolentiae, de dezvoltare a ideii principale si orientare a atentiei spre scopul urmarit de vorbitor, inserndu-se si imagini care sa frapeze, sa tina atentia treaza. Letopisetul Cantacuzinesc a fost sursa documentara pentru istorici straini (J.Chr. Engel) si romni (D. Cantemir, M. Kogalniceanu, N. Balcescu). 4 b. Radu Hrizea Popescu (c. 1655-1729) Scrie un letopiset pe placul Balenilor. i ura pe Cantacuzini pentru ca tatal sau, vistiernicul Hrizea, casatorit cu Maria Baleanu, fiica banului C. Baleanu, a fost ucis din ordinele lor. mpreuna cu familia pleaca, n acele mprejurari, la Istanbul, apoi n Moldova, la curtea Ducai Voda, si revine n Muntenia n 1687. Acumulase o frumoasa cultura si se astepta la ranguri mari, dar Brncoveanu, pentru ca facea parte din tabara Balenilor, nu i le acorda, fapt care determina chiar organizarea unei revolte n 1700. Mare ban va ajunge n vremea lui N. Mavrocordat, caruia i dedica Istoria, ceea ce nu-l mpiedica sa contribuie, dupa cte se pare, la arestarea acestuia de catre nemti. n LITERATURA ROMNA VECHE OVIDIU MOCEANU 162 1721 va fi numit mare vornic de catre Serban Cantacuzino, dar se va calugari n acelasi an, sub numele de Rafail. Istoriile domnilor Tarii Romnesti, titlul original al lucrarii lui Radu Popescu, a fost publicata fragmentar de N. Balcescu n Magazin istoric pentru Dacia (n numere aparute ntre 1845 si 1847), dar editii temeinice din punct de vedere stiintific au aparut numai n ultimele decenii: M. Gregorian (vol. I Cronicari munteni, 1961), C. Grecescu (editie critica, 1963, Ed. Academiei), V. Ene (1968, 1973). Istoriile domnilor Tarii Romnesti (1290-1729) a pus multe probleme

n legatura cu paternitatea.102 A ramas stabilit ca Radu Popescu este autorul celei de a doua parti, care nareaza evenimentele perioadei 1689-1729. Pentru prima parte, parerile sunt nca mpartite: unii l considera autor pe Radu Popescu (C. Grecescu, M. Anghelescu), altii (N. Iorga, P.P. Panaitescu s.a.) l cred autor pe Constantin capitanul Filipescu. Cronica foloseste pentru perioada de pna la 1665 cam aceleasi izvoare ca Letopisetul Cantacuzinesc, realiznd o compilatie. Dupa 1665), raspunde cronicii Cantacuzinilor. Astfel ca Grigore Ghica apare ca un domn bun, drept, dar Antonie din Popesti, care i-a sprijinit pe Cantacuzini, ca o simpla marioneta. Domniile lui Serban Cantacuzino si C. Brncoveanu devin pacoste pentru tara si pentru boierii care tin la binele tarii. Moartea postelnicului Cantacuzino abia e amintita, dar se insista asupra mortii vistierului Hrizea din Popesti, tatal cronicarului. Marele carturar, care era stolnicul Cantacuzino, e hotul acel batrn, autorul punnd moartea fratelui sau Serban si chiar a nepotului (Brncoveanu) n seama sa. Nicolae Mavrocordat, care l-a sprijinit, apare ca domnul perfect, Radu Popescu facnd temenele penibile n paginile despre el. De remarcat ca autorul priveste evenimentele din Muntenia n relatie cu cele din Ardeal si Moldova sau chiar din alte tari, ca n opera lui Costin sau Neculce. 102 V. Revista de istorie si teorie literara, 1975 si 1978; M. Anghelescu, Din nou despre Cronica balaceneasca, RITL, XXII, 1973, nr. 4; idem, ibidem, Asupra cronicilor muntene din a doua jumatate a sec. al XVII-lea, RITL, XXV, 1976; Catalina Velculescu, Legende: reflexe n istoriografie, RITL, XVI, 1978, nr. 1. Dar Radu Popescu se opreste si la alte aspecte din viata societatii medievale: plimbarile boierilor, ospetele, petrecerile, ceremoniile, s.a. La nunta fiicei lui Nicolae Mavrocordat, atractia o constituie jocurile si horele: Facutu-s-au jocuri la aceasta nunta, care nu s-au facut altadata, hore de boiari si de coconi, hore de jupnese si de cocoane, tot mpodobite, n mijlocul curtii domnesti, de care podoabe sa mira si solul. De aici, precum si din contemplarea unor capodopere ca Manastirea Curtea de Arges, se desprinde imaginea unei lumi care stia sa traiasca si nu-si interzicea nici o voluptate. Cronicarul transmite sentimentul ca nu-l lasa indiferent nici una din imagini si ca nu-l pot pacali aparentele. Uneori ironia lui este necrutatoare, ca n acest exemplu: De acest domn scriu moldovenii ca l-au omort doamna-sa (zau, de treaba jupneasa moldoveanca, sa-si omoare barbatul!). Letopisetul lui Radu Popescu se apropie mult de pagina de literatura artistica. 4 c. Radu Greceanu Logofat al lui Brncoveanu, scrie o biografie a acestuia intitulata Istoria vietii luminatului si preacrestinului domnului Tarii Romnesti, Io Constandin Brncoveanu Basarab Voievod, care povesteste evenimentele cuprinse ntre 1688 si 1714. A fost publicata

pentru prima data tot de N. Balcescu (1846, vol.II al revistei sale). Editii bune au dat M. Gregorian (vol. II al cartii Cronicari munteni, 1961) si A. Ilies (o editie critica, 1970). Radu Greceanu era un om cult, cum demonstreaza colaborarea sa la traducerea Bibliei din 1688, a Mineielor si a Margaritarelor, lucrare a lui Ioan Gura de Aur. Istoria sa se deschide cu o predoslovie n care se fac referinte la Platon, Aristotel, Democrit, Ioan Gura de Aur, Grigore Teologul s.a. n cele 110 capitole, mergnd cu relatarea pna n 1714, autorul exprima interesele domnitorului, condamnndu-i pe dusmani. Unii comentatori (N. Manolescu, de ex.) considera ca nu are calitati LITERATURA ROMNA VECHE OVIDIU MOCEANU 166 literare, altii (Dan Horia Mazilu, E. Negrici104) i gasesc totusi si alte virtuti dect cele documentare. Este o lucrare encomiastica, dominata de efortul autorului de a demonstra sacrificiul domnitorului pentru folosul de obste. Portretul domnitorului este portretul ctitorului attor institutii care au adus faima domniei (scoli, lacasuri de cult, tiparnite): Caci mariia-ta esti cu daruri vrednice mpodobit si ai ngrijit de aceasta tara cu o asa adnca pricepere si nalta priveghere, n atta blndete si rabdare, pornita din sufleteasca dragoste ce i porti, nct eu poci sa dau chezasie ca politiia luminata si plina de bunatate a naltimei-tale este cu adevarat asemanatoare cu ntelepciunea lui Democrit.... Viata lui Constantin Brncoveanu, titlu sub care mai este cunoscuta cronica, dovedeste ca autorul a avut n primul rnd n vedere exactitatea informarii si mai putin expresivitatea discursului sau. 4 d. Anonimul Brncovenesc n schimb, autorul celeilalte cronici despre Brncoveanu, anonim, dovedeste un real talent literar. Istoria Tarii Rumnesti de la octombrie 1688 pna la martie 1717 (cunoscuta si cu titlurile: Cronica anonima si Anonimul Brncovenesc) a fost cunoscuta datorita lui Nicolae Balcescu, care o publica fragmentar n 1847. Prima editie stiintific elaborata a aparut n 1959 sub ngrijirea lui C. Grecescu, care si da titlul de Istoria Tarii Rumnesti... Acesta este textul reprodus si n Cronicari munteni (vol. II, 1961). Lucrarea a fost scrisa, probabil, de prin 1707, cu un ragaz ntre 1711 si 1716, de catre un boier defavorabil lui Brncoveanu, ostil Cantacuzinilor, al carui nume a ramas deocamdata necunoscut, caci nici una din ipoteze nu s-a dovedit convingatoare.105 E scrierea cea mai obiectiva despre evenimentele acestei perioade, desi i se poate reprosa, totusi, partizanatul. S-a discutat despre spiritul baroc al 104 E. Negrici, Figura spiritului creator, Bucuresti, Ed. Cartea Romneasca, 1978, p. 165 si urm.; Dan Horia Mazilu, Cronicari munteni, op.cit., Vocatia europeana, op.cit. 105 V. Dan Horia Mazilu, Vocatia..., op.cit., p. 88. III. nceputurile literaturii artistice romnesti

167 autorului, care mizeaza pe anumite efecte dramatice ale scenelor povestite si pe oralitate. Este considerat un precursor al stilului indirect liber n literatura noastra, apropiat de Neculce prin optica asupra oamenilor, evenimentelor. Autorul are simtul naratiunii si multe pagini devin nuvele realiste. Asa sunt paginile care povestesc instalarea la tron a lui Brncoveanu, complotul mpotriva lui Petru I al Rusiei, complotul lui Dumitrascu Corbeanul s.a. Scenele foarte vii mizeaza pe dialog, pe discurs, pe cunoasterea psihologiei protagonistilor. Cortegiul grotesc ordonat de domnitor cnd descopera complotul lui Staico si discursul pe care i-l tine atrag atentia: Si trimise pe gdea cu un ciomag mare n mna de veniia naintea lor n chip de postelnic, ca asa sa auziia, precum Staico vrea sa fie domn n Tara Rumneasca. Drept aceea si Constandin-voda i facea cinste ca aceea de-i trimise pe gdea n loc de postelnic mare, cu toiag de beldie si pe armasul cel mare nainte nsemnnd si sfrsitul lui n ce chip va sa fie...; N-as fi gndit, Staico, sa vaz una ca aceasta, zau, n-as fi gndit n viata mea. Cela ce ntr-atta vreme, printr-attea locuri si cu attea feluri de umblete astazi sa te vaz asa dinaintea mea ntracestasi chip, zau, n-as fi gndit. Anonimul Brncovenesc manifesta predilectie pentru situatii dramatice, rezolvate prin dialog. Domnul se supara pe un slujbas, care i jefuia pe cei mai de jos ca el: si au strns domnul divan de boieri si l-au adus si pa el la divan. Si au zis domnul: Cluceriu, cnd te-am trimis n tara cu slujbe, fiind cu boierie, dreptate am poruncit sa faci, au nedreptate si jafuri? El zise: Ba dreptate ai poruncit, maria-ta, sa fac. Si ncepu a sa ndrepta din cuvinte, iara domnul zise: Dar acestea ce sunt? Si scoase hrtioarele cu iscalitura lui... Binenteles ca deaca au vazut, au ramas nghietat. Autorul si ndreapta mai rar atentia catre portret. Cnd o face, de obicei mizeaza pe antiteza, fie ntre personaje, fie n cadrul portretului respectiv. Portretul lui Brncoveanu are n centru opozitia dintre norocul acestuia, ales de destin si daruit cu de toate, si alti domnitori: Ca multi au noroc n lume, dar nu n toate, ca unii au noroc de cinste, iar nu de feciori, si de bogatie, si de stat frumos, si de altele, altii au noroc de feciori, iar nu de cinste, si de bogatie si de altele, si tot au si lipsa de unile (...) iar acest domn n toate au avut noroc, LITERATURA ROMNA VECHE OVIDIU MOCEANU 168 bogat, frumos la chip, la stat, vorba lui frumoasa, cu minte mare, rude multe, fii, feate din destul, gineri, nurori, cinste mare si n boieria lui, si n domnia lui, ci au domnit nici o lipsa nu va fi avut. Se prezinta aici chipul domnitorului fericit, dar nu a fost tocmai asa. Narator remarcabil, anonimul autor el acestei cronici pune un nceput anumitor linii ale prozei muntene. 4 e. Stolnicul Constantin Cantacuzino

Nu din considerente strict literare ne vom opri asupra operei lui Constantin Cantacuzino stolnicul (c. 1639, 1640-1716), care a initiat un tratat de istorie, n felul n care se vor ilustra mai trziu reprezentantii Scolii Ardelene. Stolnicul si-a facut studiile la Constantinopol si Padova. A fost unul din cei mai culti oameni ai vremii sale. posednd una din cele mai bogate biblioteci de la nceputul secolului al XVIII-lea. Are un rol foarte important n conducerea treburilor tarii n vremea lui Brncoveanu, nepotul sau, precum si n vremea lui Stefan Cantacuzino, fiul (1714-1716). Va muri ucis de turci odata cu Stefan. Istoria Tarii Rumnesti ntru care sa cuprinde numele ei cel dinti si cine au fost lacuitorii ei atunci si apoi care o au mai descalecat si o au stapnit pna si n vremile de acum s-au tras si sta a fost tiparita mai trziu dect alte cronici. George Ioanid o publica n 1858, Kogalniceanu n vol. II al Cronicilor Romniei (1872, atribuind-o lui Nicolae Milescu). N. Iorga va demonstra cu argumente convingatoare ca lucrarea apartine stolnicului (editia din 1901). n Cronicari munteni (1961) se reproduce textul stabilit n 1944 de Dan Simonescu. Titlul lucrarii arata ca stolnicul voia sa scrie o istorie completa a tarii, dar sfrsitul dramatic l-a mpiedicat. Era intrigat de neadevarurile care apareau n diferite cronici, ca si Miron Costin, convins ca fara istorie nu numai de rsul altora si de ocara suntem, ci si orbi, muti, surzi suntem de lucrurile si faptele celor mai de demult. De altfel, n predoslovia la cele opt capitole cte a apucat sa scrie, si expune parerile cu privire la istorie. Priveste critic izvoarele, arata saracia documentelor interne, inexactitatile din informatiile oferite de traditii III. nceputurile literaturii artistice romnesti 169 si creatia populara. Multe din izvoarele interne sunt inutilizabile, pentru ca unele lauda prea mult, altele hulesc prea mult. La fel ca Neculce si Cantemir, si da seama de valoarea istorica a creatiei populare, a povestilor si a cntecelor cari vestesc de vitejie. Pentru problemele referitoare la originea romnilor, dar si pentru alte aspecte (relatarea ajunge pna la migratia hunilor si se ncheie cu un portret al lui Atila), recurge la surse straine, enumerate si de Miron Costin, n mare parte, cnd scrie De neamul moldovenilor: Titus Livius, Strabo, Dio Cassius, Enea Silvio Piccolomini, Martin Kromer, Antonio Bonfini s.a. Stolnicul a fost preocupat de cunoasterea adevarului n toate aspectele abordate, de aceea marturiseste truda, cautarea documentelor, caci cronicile interne, cte erau, nu prea foloseau, fiindca atta iaste de netocmit, de ncurcat si de scurt, ct mai multa turburare si mirare da celui ce ceteste, dect a sti cevasi adevar dintr-nsul. Stolnicul trece n revista diferitele izvoare folosite si face ceea ce astazi s-ar numi o critica a lor. Apare limpede intentia de a da o opera monumentala si nu putem dect sa regretam ca n-a dus-o la bun

sfrsit. Reactioneaza la celebra basna lansata de interpolatorii lui Ureche si se mira ca acestia n-au fost mai circumspecti cu paginile unde au aflat-o pentru ca pururea si nevindecati si ungurii au statut vrajmasi si pizmasi rumnilor, si atta ct de ar fi putut, ar fi supus pe toti sub jugul lor, cum si pe mai multa parte den toti cti sa afla acum n Ardeal i-au supus si i-au facut iobagi cum le zic ei. Cteva idei sunt dezbatute cu spirit critic: originea romana a romnilor, nsemnatatea elementului autohton, latinitatea limbii, unitatea de origine a tuturor romnilor. nsa romnii, spune stolnicul, nteleg nu numai cestea de aici, ce si den Ardeal, carii nca si mai neaosi sunt si moldovenii si toti cti si ntr-alta parte sa afla si au aceasta limba, macara fie si cevasi mai osebita n neste cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, nsa tot unii sunt. Ce dara pe acestea, cum zic, tot rumni i tinem, ca toti acestia dintr-o fntna au izvort si cura. Continuitatea romnilor n vechiul teritoriu al Daciei este alta mare idee. Stolnicul respinge ideea exterminarii dacilor (nu accepta purismul) si elogiaza vitejia cu care dacii si-au aparat pamnturile, ostasi mari si tari la bataia razboaielor, nepoftitori a sa supune altora, nici a sa birui de altii ngaduia. Stolnicul exclama cu LITERATURA ROMNA VECHE OVIDIU MOCEANU 170 mndrie: iara noi, rumnii, suntem adevarati romani si alesi n credinta si barbatie. Stolnicul a scris o carte erudita, n care licareste geniul. Calitatile literare sunt lasate n umbra de sobrietatea discursului stiintific.