CLASICISM ȘI ROMANTISM

ÎN LITERATURA ROMÂNĂ ȘI
ÎN LITERATURA
UNIVERSALĂ
PROIECT REALIZAT DE:
BILIUȚĂ ILINCA
ILIESI CATRINEL
CLASA A XI-A A

This Photo by Unknown author is licensed under CC BY-SA.

CLASICISMUL
Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de
iradiere în Franța, ale cărui principii au orientat creația artistică
europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pornind de la
modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității,
considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și
armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă
desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să
atingă idealul frumuseții morale. 
Clasicismul înseamnă în primul rând ordine (pe toate
planurile), echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie și credință într-
un ideal permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă,
perfecțiune formală (care va fi găsită în acele modele de frumusețe
perfecte - modelele clasice), înseamnă superioritate a rațiunii asupra
fanteziei și pasiunii.
Epoca de aur a clasicismului este perioada care, în Franța,
corespunde regilor Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-a. De
altfel, marile state ale Europei își afirmă puterea încurajând o artă
care să respecte ordinea stabilă.
CARACTERISTICI ALE
CLASICISMULUI
• Imitarea naturii în aspectele esențiale ale omului și vieții, după modelul antic;
• Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică și etică; “The Inspiration of a Poet”,
Nicolas Poussin, 1630
• Cadrul de desfășurare a ceea ce gândesc și înfăptuiesc personajele este unul decorativ, rece
și indiferent, fără vreo influență asupra acestora;
• Subliniază necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligația de a nu amesteca
genurile și de a respecta principiul verosimilității;
• Eroii clasici sunt oameni tari, propriii lor stăpâni, care își fac întotdeauna datoria,
învingându-și sentimentele potrivnice;
• Spre deosebire de romantism, care pune accent pe sentimente, în operele literare clasice este
regăsită rațiunea, ca element definitoriu al omului;
• În majoritatea operelor clasice compoziția este echilibrată, având diverse motto-uri,
remarcându-se și solemnitatea discursului literar.
REPREZENTANȚI AI CLASICISMULUI

Molière Jean de La Fontaine Jean de La Bruyère

Nicolas Boileau
CLASICISMUL ÎN
LITERATURA ROMÂNĂ

În țările române si în alte țări din sud-estul Europei, condițiile au fost mai vitrege și literatura nu a
înregistrat salturi spectaculoase decât târziu. Țările române nu au putut oferi clasicismului un teren fertil.
Puținele elemente din cultura și literatura greco-latină existente în scrierile lui Miron Costin sau Dimitrie
Cantemir, de exemplu, nu erau suficiente. Astfel, cultura română n-a receptat clasicismul in secolul al
XVIII-lea, când el se manifesta plenar în Europa, ci aproape peste un secol, când forța acestuia se
diminuase.
Literatura română rămâne însă cu o adevărată "vocație" a clasicismului. Așa se explică persistența
elementului clasic de-a lungul literaturii române până în epoca actuală.
Reprezentanți:
Ion Budai Deleanu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ioan Slavici , Mihai Eminescu, Vasile
Alecsandri, Al. Odobescu.
 O operă de influență clasică este, ca specie cel puțin, epopeea comic-satirică
,,ȚIGANIADA”, a lui Ion Budai-Deleanu. Ea este scrisă într-o perioadă de manifestare
puternică a iluminismului, însă nu a intrat în conștiința publică decât târziu, după 1875,
când literatura română se dezvoltă.
       Totuși, clasicismul -cel francez, in primul rând- va influența puternic literatura
română. Comediile lui Alecsandri, scrise după 1840, urmează modelele molierești, mai
ales în ceea ce privește prototipurile comice. Fabula românescă afirmându-se prin
Dimitrie Țichindeal si Alecu Donici , se va maturiza datorită lui Grigore Alexandrescu.
Niciunul dintre ei nu este străin de opera lui La Fontaine. Când, în 1825, Barbu Muleanu
scria un volum de ”Caracteruri” acestea iși aveau ascendența în ”Caracterele” lui La
Bruyere, care, la rândul său, urma modelul unor Caractere grecești.
       Clasicismul românesc se va împlini în Pastelurile lui Alexandrescu, excelente creații
atît prin frumusețea limbii literar-artistice, prin  compoziția lor, precum și prin cenzurarea
și stăpânirea stărilor afective în fața naturii.
       Prin temă (vânătoarea), prin echilibrul sufletesc pe care îl transmite, prin stilul înalt
în care este scrisă, ”pseudo-kynegetikos” a lui Alexandru Odobescu este, de asemenea, o
operă de incontestabilă valoare artistică clasicistă. 
       Literatura română nu a avut un curent clasic, dar se poate vorbi de trăsături ale
clasicismului la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai ales, mai ales la Titu Maiorescu, Mihai
Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă si Ioan Slavici. 
 ”Moartea lui Sardanapal”,
Eugène Delacroix

ROMANTISMUL
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală
apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor
1800.În mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva
normelor politice și sociale ale Iluminismului. Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și
muzica, dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale
(științele naturii).
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea
sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel
Maria Barbosa du Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a avut și ea o
importanță fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special literatura și
muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a
ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici
a apărut mișcarea care va da naștere realismului.
ROMANTISMUL ÎN
LITERATURĂ
Romantismul a apărut prima dată în literatura germană concomitent cu apariția clasicismului
și interacționând cu acesta. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a apărut și în literatura engleză,iar în
anii 1820 în literatura franceză și rusă.
Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește clasicismului. Tema centrală a
romantismului este idealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt promovate în
prim-plan. La romantici, personajele aparțin tuturor categoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci
individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea originalității și a
sensibilității. Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea, natura, istoria, folclorul autohton,
condiția omului de geniu, moartea, singurătatea, revolta împotriva condiției umane.
Romanticii resping convenții în opera literară impuse de clasiciști, cum ar fi regula celor trei
unități: de loc, de timp, de acțiune, resping tipologia umană, alegerea personajelor din înalta pătură
a societății. Romanticii sunt pasionați de mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează
personaje și situații excepționale.
Motive romantice, precum: lacul, codrul, izvoarele, stânca, teiul, salcia, luna, stelele, floarea,
noaptea, visul, reveria. Eul romantic evadează din realitate în vis, în fantezie sau în reverie, este
evident interesul pentru mituri, simboluri.
Fundalul istoric este dat de dezamăgirea izvorâtă din Revoluția franceză, apoi războaiele
napoleniene.
CARACTERISTICI GENERALE ALE
ROMANTISMULUI

• prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor

• exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
• libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la clasicism)
• întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
• îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
• exprimarea specificului național în literatură
• tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și libertății
• apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice care reflectă dorința
de evadare din viața reală
• descoperirea folclorului național
• aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală)
• apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular în literatură
• teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul
REPREZENTANȚI AI ROMANTISMULUI

Victor Hugo Edgar Allan Poe Novalis Charlotte Bronte Emily Bronte

Wilhelm Hauff Frații Grimm

LITERATURA ROMÂNĂ ROMANTICĂ
În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade
Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult
timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai
Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
• preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip Biedermeier)
• romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
• romantismul posteminescian
Reprezentanți:
 Mihail Kogălniceanu
 Constantin Negruzzi
 Vasile Alecsandri
 Mihai Eminescu
 George Coșbuc
 Octavian Goga
 Alexandru Macedonski
 Barbu Ștefănescu Delavrancea
ARTE PLASTICE

Primele manifestări romantice în pictură vor apărea

când Francisco Goya începe să picteze la pierderea
auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum
“Saturn devorându-și fiul”. În conformitate cu
interpretarea tradițională, se descrie mitul grecesc al
titanului Cronos (în mitologia romană Saturn), care,
temându-se că va fi detronat, își devorează copiii.Goya
creează un joc de lumini și umbre care accentuează
situația dramatică reprezentată.
 Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelență. Tabloul său
“Libertatea conducând poporul” reunește vigoarea și idealul romantic într-o operă care este
compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul
Libertății (reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca
un revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influența
burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.
 Philip James de Loutherbourg,
Joseph Wright, 1774, “Cave Henry Fuseli, 1781, “The Nightmare” “Coalbrookdale by Night”, 1801
at evening” (“Peşteră în
asfinţit”)

John Martin, 1852,

Johan Christian Dahl, 1826, “Eruption of Vesuvius”
“Distrugerea Sodomei şi Gomorei”
 SFÂRȘIT
MULȚUMIM PENTRU
ATENȚIE!