Dacia literara

Perioada pasoptista are ca nucleu revolutia anului 1848. Epoca pasoptista

marcheaza inceputul literaturii noastre moderne. Scriitorii pasoptisti provin din
clasele de sus si devin promotorii renasterii nationale.
Literatura pasoptista se dezvolta sub semnul romantismului european, fiind
remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez si articolul-
program introductie, publicat de Kogalniceanu in 1840. Scriitorii romani ai epocii
asimileaza rapid manifestul si aplica principiile acestuia, cu prticularitatile
curentului national-popular de la revista Dacia literara.
Mihail Kogalniceanu se simte indreptatit sa acuze revistele deja existente ca
sunt prea preocupate de politica sau ca nu sunt representative decat pentru una
dintre cele trei provincii romanesti. Asadar intr-un context istoric animat de
scopuri revolutionare, idealul national devine o aspiratie si a literatilor, care sunt
dispusi nu doar sa publice in noua lor revista exclusive compuneri originale ci sis a
contribuie prin mijloace specific la unirea celor trei principate. Acest fapt rezulta
limpede din cele patru teze reformatoare ale Daciei literare pe care Kogalniceanu
le anunta in introductie. Publicat in primul numar al revistei, articolul program
reprezinta manifestul literar al romantismului romanesc.
Cele patru puncte ale articolului program sunt: intemeierea spiritului critic in
literature roman ape principiul estetic: “Critica noastra va fi nepartinitoare; vom
critica cartea, iar nu persoana.”, afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si
a literaturii romane; combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre si nu in
ultimul rand promovarea unei literature originale prin indicarea unor surse de
inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica.
Constient, mai mult sau mai putin de intuitia sa, autorul “Introductiei”
reclama o autonomie a esteticului, caci, daca literature nu trebuie sa se izoleze de
realitatile social-politice, este obligatoriu ca macar sa se delimiteze de acestea.
Promovand o crtitica onesta, Kogalniceanu face o adevarata pledoarie pentru
moralitate in judecata estetica si avertizeaza ca Dacia literara nu va deveni cu
niciun chip un spatiu meschin in care orgoliile personale sa poata fi exersate.
Pledoaria pentru moralitate este dublata de o pledoarie impotriva imitatiei. Imitatia
constituie, in rationamentul din Introductiune, obstacolul major in calea
originalitatii culturii romane.
 Mentorul Daciei literare indica, nu in ultimul rand si premisele de la care ar
trebui sa plece orice opera ce se pretinde a fi originala: istoria noastra are destule
fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt
destul de pitoresti si de poetice.
Primii nostri scriitori moderni se afirma in cadrul curentului national-
popular de la Dacia literara. Ideile enuntate in articolul program si promovate de
revista se reflecta in literature romana de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Prin precizarea surselor de inspiratie, a temelor litarare in ultimul punct al
articolului, dar si prin diversele trimiteri la trasaturile romantismului, acesta devine
un manifest literar al romantismului romanesc.
Importanta si ponderea unui asemenea proiect sunt uriase. Odata cu
Introductie se poate vorbi despre o constientizare a reformarii atitudinii fata de
literatura. Cu toate acestea, insa, mentalitatea scriitorilor din preajma lui
Kogalniceanu ramane una premoderna, in sensul ca desi introduce un anume spirit
critic sau intuieste importanta autonomiei esteticului, generatia pasoptista mentine
idea de litaratura normative, iar cultura romana va trebui sa astepte inca 20 de ani
pana cand Titu Maiorescu- primul critic literar autentic- va pune bazele sistematice
ale unei literaturi de tip modern.
 Criticismul junimist

Societatea Junimea este cea mai importanata grupare ideologica si culturala

din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, avand in epoca rolul de a orienta
evolutia culturii romane.
Curentul culturat promovat de societatea ieseana Junimea, se manifesta timp
de un sfert de secol, ca o miscare de modernizare profunda si de aplicare ferventa a
spiritului critic. Junimistii au recunoscut contributia predecesorilor, dar s-au
raportat critic la epoca pasoptista. Astfel ca junimismul include teme de rupture
fata de trecut cat si tendinte de continuitate cu directia initiata de Kogalniceanu.
Junimea inseamna o ideologie noua, o raportare a modelului literar romanesc
la cel European, prin largirea criteriilor estetice la nivel universal.
Societatea Junimea este deosebit de importanta pentru modernizarea culturii
romanesti, iar Titu Maiorescu este un creator de scoala in literatura romana si un
adevarat mentor pentru scriitorii din epoca. Critic de directie in cultura, el impune
criteriul estetic ca singurul posibil in aprecierea operei literare. Daca prin
Kogalniceanu, literature nationala prindea contur, prin Maiorescu ea primeste un
criteriu autentic de valorizare.
Societatea Junimea cunoaste trei etape de dezvoltare. Prima, etapa ieseana
are un pronuntat character polemic si se manifesta in trei directii: limba, litaratura
si cultura. In aceasta perioada se elaboreaza principiile estetice ale junimismului.
Tot acum se avanseaza idea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru
scolari.
Cea de-a doua etapa este una de consolidare, cand se afirma reprezentantii
directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici si Caragiale.
Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Maiorescu se impune ca authentic
intemeietor al criticii noastre literare moderne.
In etapa a treia, bucuresteana, este mutate la Bucuresti revista Convorbiri
literare” si de altfel intreaga societate Junimea. Aceasta etapa are un character
preponderant universitar, prin cercetarile istorice si filosofice.
Titu Maiorescu se revolta impotriva “ viciului” existent in epoca, de a
imprumuta forme ale culturii apusene, fara a le adapta conditiilor existente. In
acest sens este elocvent studiul: In contra directiei de azi in cultura romana , aparut
in revista “Convorbiri litarare”.
 In acest studiu, Maiorescu nu acuza numai lipsa unui fond real in cazul
imitatiilor provenite din Occident, ci, dincolo de aceasta, afirma ca “vitiul radical
in toata directia de astazi a culturei noastre este neadevarul”. Prin urmare, ceea ce
trebuie demascat, din punct de vedere Maiorescian ramana tocmai aceasta aplecare
a romanilor spre a-si falsifica istoria, caci acel neadevar de care vorbeste critical nu
este altceva decat efectul de adevar intretinut de intemeierile culturale anterioare.
In primul rand, pentru a demonstra falsitatea inertiilor culturale, sociale si
insitutionale autohtone, din a doua jumatate a sec al XIX-lea, Maiorescu porneste
de la o critica aspra a generatiei tinere, care a cazut intr-o “superficialitae fatala”.
In opinia autorului faptul ca nu avem un fond adecvat importurilor occidentale
ramane in continuare un handicap, insa infinit mai grava pare a fi starea unei
intelectualitati mediocre care nici macar nu mai resimte nevoia dobandirii mai intai
a fondului si abia apoi a formei.
In al doilea rand, aceasta ignoranta fata de creare unui fond genereaza in
mediile publice, conform lui Maiorescu o staruinta in adevarurile mistificate ale
propriei istorii. Maiorescu vorbeste despre o falsificare a istoriei, continua cu
semnalarea unei falsificari a etimologiei si a filologiei.
In al treilea rand, Maiorescu traduce efectele si implicatiile socio-culturale
ale acestor multiple neasumari ale conditiei nationale.
In concluzie, in articolul sau, Titu Maiorescu realizeaza ca adoptarea unor
forme sociale , ideologice, politice in lipsa fondului necesar coincide cu o
falsificare a tuturor institutiilor implicate in acest proces.
 Eugen Lovinescu-modernismul

Modernismul este o directie literara definite in principal in opozitie cu traditia

si care impunea noi principia de creatie. Odata cu epoca moderna, noutatea este
descoperita ca valoare pozitiva. Spiritul conventional este inlocuit cu cel critic.
Eugen Lovinescu este cel care teoretizeza modernismul ca doctrina estetica si ca
manifestare literara.
Teoreticianul porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, care
determina sincronizarea culturilor europene. In acest process, civilizatiile mai putin
evaluate vor suferi influenta binefacatoare a celor mai avansate. Conform teoriei
imitatiei, pe care o sustine, influenta popoarelor avansate se realizeaza in doi pasi:
Mai intai se adopta prin imitatie forme ale civilizatiei superioare, apoi se
stimuleaza crearea unui fond propriu. In acest sens, principiul sincronismului
vizeaza schimbul de valori intre culture si acceptarea elementelor care confera
noutate si modernitate fenomenului literar.
Mutatiile de ordin thematic si estetic pe care E Lovinescu le are in vedere pt
sincronizarea literaturii romane cu spiritul veacului sunt urmatoarele: trecerea spre
o literature de inspiratie urbana, cultivarea prozei obiective, evolutia poeziei de la
epic la liric, intelectualizarea prozei si a poeziei, dezvoltarea romanului de tip
analitic.
Lovinescu incurajeaza inovatia, de vreme ce, oricum cultura romana se afla
intr-un decalaj istoric pronuntat fata de civilizatiile occidentale. In acest sens, el
formuleaza un criteriu in evaluarea scriitorilor contemporani lui, accentuand , pe de
o parte, nevoia de adaptare a literarului la problemele omului contemporan, iar pe
de alta, imperativul sincronizarii literaturii romane cu aceea europeana.
In sedintele cenaclului “Sburatorul” organizate chiar in propria sa locuinta,
Lovinescu promoveaza tineri scriitori ce ii impartasesc viziunea, indrumandu-le
proiectele, ba chiar intervenind decisive in revizuirea unor pasaje din creatiile lor.
Prin urmare, Eugen Lovinescu remarca si sustine pertinent la nivelul
romanului o evolutie de la rural la urban. Fara dubii, el poate fi considerat
teoreticianul directiei moderniste in literature romana.