Petru Maior

Și Iluminismul Românesc

Mitra Dan-Vlad
Facultatea de Litere, Specializarea: Studii Europene
Anul II, Grupa 2

Universitatea din București

2019
 Scurtă Bibliografie

Data nașterii lui fiind incertă, Petru Maior s-a născut la Tîrgu-Mureş, într-o familie
nobiliară numeroasă, cu o tradiție greco-catolică, tatăl său, Gheorghe Maior, fiind preot şi
protopop al Iclandului Mare. În legătură cu anul naşterii sale s-au vehiculat de-a lungul timpului
mai multe date, de la 1753 la 1761. Cele mai multe opinii se opresc însă, asupra anului 1760.
Anii copilăriei şi primii ani de şcoală şi-i petrece în satul Căpuşul de Câmpie, unde familia
Maior se mută la scurtă vreme după naşterea sa.
Este legat de oraşul Tîrgu-Mureş prin anii studiilor gimnaziale pe care le începe în anul
1769 şi le încheie în 1772. Îşi va continua studiile la Blaj, important centru scolastic greco-
catolic, apoi la Colegiul de Propaganda Fide din Roma, unde pleacă împreună cu Gheorghe
Şincai. La Roma, între 1774 şi 1779 a studiat filosofia şi teologia, după care și-a întregit
pregătirea scolastică şi intelectuală cu studiile de drept la Universitatea din Viena. La Viena
urmează cursuri de drept canonic la Universitate. Facultatea Juridică și cursurile Școlii „Sfânta
Ana” de la Viena îl orientează pe Petru Maior în mod definitiv în sensul gândirii iluministe
caracteristice epocii lui Iosif al II-lea. Este influențat de savantul italian Muratori, precum și de
ideile Reformei catolice, de iluminism, de înnoirile iosefine, redactând în consecință lucrarea
Procanonul.
Odată reîntors în ţară, părăsește ordinul călugăresc si se integrează complet generației
Școlii Ardelene. Ocupă postul de profesor de logică, metafizică şi drept natural la Gimnaziul
din Blaj. În această perioadă (1780-1785) face două vizite şi la Tîrgu-Mureş, prilejuite de
ţinerea unor cursuri pentru populaţia de origine română din oraş. Din 1780 predă la Blaj logica,
metafizică și dreptul firii, iar apoi drept canonic. Adună informații documentare legate de istoria
bisericii românești și redactează Protopopadichia, lucrare ce prin particularitațile ei se
încadrează în iluminismul central-european.
Între 1785 şi 1809, Petru Maior va fi preot în Reghin şi protopop al Gurghiului,
aducându-şi contribuţia la ridicarea de biserici în protopopiatul său, sprijinind învăţământului
românesc de la sate şi ducând o activitate de reconciliere între românii greco-catolici şi
ortodocşi. Se implică în mod direct în problemele locuitorilor de naţionalitate română din zona
Mureşului superior şi găseşte ca rezolvare pentru multe dintre acestea educaţia prin cultură şi
morală creştină.1 În această perioadă, Petru Maior va contribui la redactarea petiției Supplex
Libellus Valachorum Transsilvaniae, apărută în 1791, ce urmarea recunoașterea drepturilor şi

1
Melinte, Şerban, Cultura mureşeană în memoria cărţilor. Tîrgu-Mureş, ed. Ardealul, 2006, pp. 25-48.
libertăților națiunii române din Transilvania, fiind inspirată de Declarația Drepturilor Omului
și ale Cetățeanului din Franța. În 1809 pleacă la Budapesta pentru a ocupa funcţia de corector
şi cenzor al cărţilor româneşti tipărite aici. Rămâne aici până în 1821 când se stinge din viaţă.
Caracterul polivalent şi erudit al lui Petru Maior este evident prin cărţile publicate de
acesta. Prima lucrare este Procanonu unde, pornind de la problematici legate de confesiunea
greco-catolică, ajunge să exprime idei din care răzbate o viziune politică premodernistă. Ca
istoric se remarcă prin lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia, publicată în 1812.
Aici elaborează o amplă teză în vederea argumentării originii daco-romane şi a continuităţii
poporului român pe fostul teritoriu al Daciei. Lexiconul de la Buda, chiar dacă este o lucrare
neterminată, încununează activitatea de filolog a lui Petru Maior, iar Istoria Bisericii românilor
atât a cestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunăre, pune în valoare atât calităţile sale
de teolog, cât şi pe cele de istoric.

Contribuții asupra dezvoltării iluminismului românesc

Iluminismul e un curent cutrural de gandire cu multiple consecințe pe plan politic, istoric

şi artistic. Acesta se construiește într-o mișcare cultural-literară, dar şi politico-socială
caracterizată nu prin dogmatism, ci prin cultul vieții intelectuale, al rațiunii şi științei. Se
urmărește dezvoltarea societății pe criterii empirice.
Iluminismul românesc s-a manifestat prin diferențe legate de concepția, metoda și ideile
care s-au vehiculat în mediul politic și literar. În occident mit-istoria voltairiană a predominat
punând accent pe filosofie. Se constata un decalaj între iluminismul occidental (sfârșitul sec
XVII și începutul sec. XVIII) și cel central și est-european care se prelungeste mai mult.
Principala mișcare iluministă din Transilvania a fost Școala Ardeleană (sf. sec. XVIII-lea şi
începutul sec. XIX-lea.) şi spre deosebire de orientarea anticlericală occidentală, aceasta ia
naștere în sânul bisericii catolice, având drept scop principal sabilirea unor relații strânse cu
Roma.2
Contactul cu cultura europeană a adus în plan național o serie de idei iluministe
novatoare care au fost asimilate, luând o formă particulară, vizibil originală. Activitatea
iluminiştilor români a transpus pe plan european problemele specifice poporului român, un loc
de seamă revenind aici Şcolii Ardelene şi în cadrul ei, cărturalului exponenţial Petru Maior.
Transferul la nivel informativ şi formativ dinspre cultura europeană a timpului s-a realizat prin

2
Stanciu, Laura, Iluminism central european : Scoala Ardeleanã : (1700-1825). Cluj-Napoca, ed. Mega, 2010.
intermediul şcolii europene superioare, în primul rând, şcoală care a devenit idealul constant al
cercurilor noastre culturale.3 Un contact masiv cu ceea ce s-a numit Reforma catolică a secolului
al XVII-XVIII-lea, apropierea de febronianism, influenţele jansenismului roman s-a realizat
într-o primă fază în anii studiilor petrecuţi de Petru Maior la Roma (1775-1779). într-un oraş în
care tocmai atunci iluminismul trăia o epocă de mare înflorire şi sub influenţa ideilor franceze
care au ajutat la configurarea relativ organizată a iluminismului italian.4
Peste acest fond al raporturilor cu mişcările de idei din Italia timpului a urmat perioada
formării definitive a lui Maior în mediul vienez (1779-1780). Într-o Vienă care a contribuit la
receptarea noilor idei italiene, engleze şi franceze, fiind unul dintre centrele cele mai Însemnate
de difuzare a scrierilor janseniste şi galicane, - cărţi, publicaţii îndreptate împotriva spiritului
Romei, a iezuiţilor - unde, anume scrieri ale lui Pascal, Fleury, Van Espen, Nicolai, Eybel,
Bossuet, Martini, Muratori, Hume, Voltaire, Robertson, Riegger se întâlneau cu politica
antipapală a reformismului austriac, a iosefinismului cu programul lui politic şi religios. Viena
reprezenta, pentru lumea central europeană un centru cultural care încearcă realizarea unei
sinteze între iluminismul de inspiraţie franceză şi cel german, ce porneşte din lumea barocului
şi a preiluminismului leibnizian.
Astfel noua generaţie de intelectuali români ce studiază la Viena (printre care se numără
S. Micu, Gh. Şincai, P. Maior) câştigă alte orizonturi culturale, în contact cu spiritul reformelor
ce au pătruns în Universitate, în viaţa oraşului. Petru Maior se formează ca istoric în ambianţa
europeană a Vienei, beneficiind, direct sau indirect, de progresele istoriografiei secolului. Toată
această atmosferă cu influenţele şi determinaţiile ei a contribuit la formarea concepţiei istorice
a lui Maior în mediul intra - sau extrauniversitar vienez, la colegiul Sfânta Barbara, sau audiind
prelegerile de "ştiinţe politice" şi de "ştiinţa statului", ţinute la Facultatea de Filozofie de Johann
Sonnenfels, care cita deseori din Montesquieu, Rousseau, Mirabeau, Turgot, Ferguson, Smith,
Beccaria, Hume, Picard, sau pur şi simplu pe parcursul discuţiilor purtate Între Petru Maior,
Ioan Budai-Deleanu şi Samuil Micu având şi ele alături de presa vremii un important rol
formativ.5
În Europa vremii coexistau două sisteme pedagogice care patronau două concepţii
asupra istoriei: una de natură estetică şi morală (iluminismul francez, îndeosebi), alta de natură
utilitară şi pragmatică (iluminismul german, austriac), prima având un caracter doctrinal, a doua
un caracter empiric şi realist. În opţiunea lui Maior pentru un sistem sau altul, în concepţia

3
Dumitru Ghişe, Pompiliu Teodor, Fragmentarium iluminist. Cluj Napoca, ed. Dacia, 1972, p. 184.
4
Pompiliu Teodor, lnterferenfe iluministe europene. Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1984, p. 91.
5
Maria Protase, Petru Maior - un ctitor de conștiințe. Bucureşti, ed. Minerva, 1973, p. 62.
asupra istoriei un rol fundamental, determinant l-a avut mediul (atmosfera) în care s-a format
istoricul; acesta este însă cu siguranță marcat de reformismului austriac, al Aufklärung-ului.
Petru Maior ca beneficiar al spiritualităţii secolului îşi însuşeşte o cultură care se dezvoltă sub
influenţa iluminismului, din perioada de "amalgamare" a Barocului şi Iluminismului.
Ca un prim rezultat al acumulărilor spirituale europene a fost Procanonul scris, probabil,
la Blaj, la trei ani după întoarcerea sa de la Viena şi în care se pot stabili apropieri izbitoare
între descrierea atmosferei din biserica romană, făcută de abatele Antonio Genovesi şi
consideraţiile lui Maior indicând nu numai sensul revoltei ci şi tonalitatea, amănuntele care
merg până la similitudinea exemplelor impregnate de jansenism şi febronianism. Se pot face
paralele între ideile Procanonului şi scrierile lui Pietro Gianonne şi L. Panzini şi bineînţeles
Muratori, acesta încadrându-se în sfera literaturii de frondă teologică dar având şi o semnificaţie
politică. Acţiunea Procanonului este destinată zăgăzuirii ofensivei catolice şi de
deznaţionalizare a românilor, prin "luminarea" oamenilor asupra sensului politicii bisericii
catolice, precum şi asupra valorii morale a clerului catolic şi a papei, pronunţându-se pentru o
biserică creştină universală de conţinut pur spiritual, fără supremaţie şi infailibilitate papală,
fără inchiziţie şi fără stat papal, pledând pentru un imperiu lumesc emancipat de sub tutela
papei, un imperiu care să statornicească rânduielile social-economice şi politice cele mai
prielnice fericirii naturale a oamenilor. Este încercarea de "umanizare" a creştinismului
instituţional de tip feudal, prin care P.Maior s-a apropiat de spiritul anticatolic şi anticlerical al
lui Voltaire şi Montesquieu.6
Filosofia care prezidează la elaborarea operei istorice a lui Maior este, indiscutabil,
raţionalistă, bazată pe filosofia lui Wolff, care se leagă nemijlocit de filosofia lui Leibniz.
Teolog, istoric, filolog, filosof deopotrivă, Maior înţelege oportunitatea tratării separate a
istoriei politice (propriu- zise) de istoria bisericii după modelul istoriografiei franceze, a lui
Mosheim. Prin scrierile sale naţionale, Istoria pentru începutul românilor în Dachia şi Istoria
besericii românilor, Maior pe lângă concepţia sa istorică influenţată de iluminismul italian,
francez şi Aufklärung, împrumută de la Voltaire critica surselor, respectul pentru adevărul
istoric dar mai ales modalitatea comunicării: incisivitatea, ironia dar şi prudenţa în materie de
critică socială. Aşadar imixtiunile teologiei în domeniul filozofiei sau istoriei sunt nule şi
neavenite.
Dominante sunt la Petru Maior trăsăturile ce caracterizează istoriografia iluministă -
alături de care întâlnim de altfel, şi elemente din perioada germinaţiei romantismului - opere

6
Ibidem, op. cit., p. 32.
pătrunse de spirit laic, de sensul istoricităţii şi de cultul pentru reconstituirea exactă a adevărului
istoric. Istoricul a manifestat constant, insistent aceeaşi intransigenţă în considerarea
obiectivităţii ca o condiţie primordială a istoriografiei, numind-o "deregătorie a adevărului",
condamnânt cu tărie subiectivismul. Pentru cărturar istoria înseamnă cercetarea faptelor,
reconstituirea legăturilor dintre ele şi pe această cale surprinderea evolutiei lor prin raportul
cauzalității și a efectului.
În studiile sale istorice acesta a ajuns să considere că societatea se conduce după legile
ei proprii, în care omul, uzând de raţiune, poate păşi pe drumul progresului, poate interveni În
evoluţia istorică modelându-i mersul în conformitate cu principiile filosofice ale luminilor, care
propovăduiau noua alianţă a trecutului cu prezentul şi trebuia să inaugureze un nou raport cu
lumea umană, istoriei fiindu-i atribuită o funcţie cu valori psihologice, morale şi religioase.
Maior susținea că cultura românească trebuie să participe şi să beneficieze de emulaţia culturală
dintre naţiunile Europeie, de ajutorul reciproc "spre înaintarea culturei" cale sigură a
progresului.
Luminile europene ajută în mod hotărâtor spiritul românesc să-şi descopere propria
identitate etnico-spirituaIă, să-şi formuleze propriile aspiraţii, convingeri, să-şi definească
dimensiunea europeană. Se poate spune că departe de a se topi în iluminismul occidental,
iluminismul de la noi s-a afirmat specific şi universal, "tonul epocii" traducându-se în expresii
particulare, iar expresia particulară a fost într-o incontestabilă măsură, dimensiunea tonului
epocii. Înţelegerea percepţiei luminilor în cazul Şcolii Ardelene, a lui Petru Maior nu se poate
realiza prin plasarea acestuia într-o ambianţă iluministă franceză sau germană, ci prin
dezvăluirea conţinutului iluminist al creaţiei sale care și-a adus contribuția incontestabilă în
inovarea culturii în plan autohton.
 Bibliografie

 Melinte, Şerban, Cultura mureşeană în memoria cărţilor. Tîrgu-Mureş, ed. Ardealul, 2006.
 Stanciu, Laura, Iluminism central european : Scoala Ardeleanã : (1700-1825). Cluj Napoca,
ed. Mega, 2010
 Dumitru Ghişe, Pompiliu Teodor, Fragmentarium iluminist. Cluj Napoca, ed. Dacia, 1972.
 Pompiliu Teodor, lnterferenfe iluministe europene. Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1984.
 Maria Protase, Petru Maior - un ctitor de conștiințe. Bucureşti, ed. Minerva, 1973.