Școala Ardeleană și valorile europene

Iluminismul a fost mișcarea ideologică și culturală, ce a dominat secolul al XVIII-lea și

parțial începutul secolului al XIX-lea. Epoca Luminilor, cum mai este numit iluminismul, era
bazată pe rațiune, aceasta fiind considerată cea mai înaltă formă de judecată a acestuia. A
presupus ideea de om „luminat”, un om rațional, fară prejudecăți, dispus să accepte noi principii
și valori, lucru ce a dus la formarea de idei noi și avansate in legătură cu libertatea, progresul,
toleranța și separația dintre Biserică și stat.

A aparut în secolul al XVIII-lea în Franța (încă chiar din 1685), la baza lui aflându-se
mari gânditori precum Montesquieu, Voltaire si Rousseau. Din Franța, acesta s-a răspândit mai
departe în întreaga Europa, în Marea Britanie, în statele germane, în Imperiul Habsburgic, până
în spațiul românesc, în Transilvania, cu Școala Ardeleană.

Iluminiștii, promotorii acesteii ideologii, erau adevărate spirite cosmopolite, preocupate

de nevoile imediate ale vieții, dar și de problemele existențiale. De asemenea, majoritatea
iluminiștilor, au fost adepți ai deismului, liberi-cugetători, anticlericali și antifeudali. Aceștia sunt
marile personalități ale vremii, poligloți, traduc și scriu importante tratate, manuale și lucrări, ce
vor străbate continentul și vor fi sursa diverselor dezbateri; una dintre cele mai mari realizări ale
iluminismului fiind apariția Enciclopediei, o lucrare colectivă, ce presupune că omul poate să
descopere adevăruri fără intervenția religiei, astfel că a fost pusă la Index de către Biserica
Catolică.

Iluminismul a pătruns și în spațiul românesc, unde se manifestat începând cu a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea. A fost mai prezent în Transilvania, mai puțin în Țara
Românească și Moldova, acestea aflându-se încă în perioada domniilor fanariote, deci sub
influență otomană, opozantă oricărei reforme. În Transilvania, încurajat și de monarhii luminați,
de iosefinism și Unirea cu Biserica de la Roma, iluminismul se va exprima prin intermediul
Școlii Ardelene, o mișcare de formare și dezvoltare a națiunii române, a emancipării românilor
din Transilvania, perioadă precursată de munca lui Ioan Inocențiu Micu-Klein, Grigore Maior și
Gherontie Cotore, și îi va avea în prim-plan pe coriferii acesteia, Samuil Micu, Gheorghe Șincai,
Petru Maior și Ion Budai-Deleanu.

Școala Ardeleană reprezintă prima manifestare a iluminismului în țara noastră, a fost un

curent de idei iluministe, ale românilor din Transilvania, o grupare de cărturari români, cu studii
în marile universități europene, din Viena, Roma și Trnava, ce au avut ca scop lupta de
emancipare a românilor,unitatea religioasă a acestora, lupta pentru drepturile politice, culturale,
sociale și naționale a românilor, dar și răspândirea științei și culturii, cu scopul de a crea o elită
românească, superioară din punct de vedere intelectual și cultural, care să lupte în continuare
pentru drepturile poporului român. De asemenea, unul din scopurile primordiale ale Școlii
Ardelene, a fost elaborarea de lucrări istorice și lingvistive, care să susțină caracterul latin al
limbii române și vechimea românilor pe teritoriul Transilvaniei.

1
 Deși nu îi putem include în rândul iluminiștilor transilvăneni, trebuie să precizăm faptul
că Inocențiu Micu-Klein, Grigore Maior și Gherontie Cotore sunt precursorii Școlii Ardelene, cei
care au creat spațiul propice de exprimare a acesteia, Inocențiu Micu fiind cel care luptă pentru
revendicarea drepturilor politice și naționale pentru românii care aderă la Biserica Unită cu
Roma, și cel care împrună cu Grigore Maior pune bazele Școlii de la Blaj.

Astfel, Scoala Ardeleană începe să existe „începând cu deceniul al VIII-lea din secolul
„luminilor”, fără să ne oprim, totuși, la o anumită dată fixă. Cât despre limita cealaltă, s-a
presupus anul 1821, anul morții lui Petru Maior”1. În cele șase decenii de existență, „ideologia ei
a evoluat, după cum au evoluat și reprezentanții săi”2, s-au emis noi legi, s-au schimbat
conducători și principii, luând astfel naștere două etape în existența Școlii Ardelene: prima etapă,
cea „de elaborare și afirmare a ideologiei naționale, care culminează cu redactarea și susținerea
memoriilor din 1790 și 1792, înaintate Curții din Viena (consacrate sub numele de Supplex
Libellus Valachorum) în numele „națiunii române” și cealaltă, pronunțat iluministă, din perioada
„restituțiilor” și a „Sfintei Alianțe”, având ca moment de vârf Țiganiada”3.

Prima etapă s-a evidențiat printr-un crez latinist extremist, cu scopul de a obține drepturi
și libertăți naționale prin intermediul absolutismului „luminat”, al reformelor instituite de
monarhi precum Maria Tereza și Iosif al II-lea, și chiar încercarea de a-l face pe Leopold al II-lea
să revină la politica iosefinistă, prin intermediul Supplex-ului. A doua etapă va debuta după
eșecul memoriilor înaintate Curții de la Viena, în timpul „restituțiilor” de la finalul domniei lui
Iosif al II-lea și din timpul domniei lui Leopold al II-lea. Astfel, cărturarii se apropie mai mult de
propriul popor, realizând că singura modalitate de a-l ridica, e prin știință și cultură.

Această mișcare ideologică națională și iluministă, cunoscută sub numele de Școala

Ardeleană, a fost inițiată și susținută de majoritatea cărturarilor, a episcopilor uniți și neuniți, ce
au avut ca scop lupta de emancipare națională a românilor, prin elaborarea de tratate, lucrări, prin
deschiderea de școli, prin școlarizarea tinerilor români. Din numărul mare de cărturari și
personalități iluministe românești din acea perioadă, se vor remarca patru figuri importante,
„corifeii Școlii ardelene”4 , cei care au elaborat cele mai multe lucrări în acest sens, care au
susținut în modul cel mai răsunător lupta de emancipare a românilor, aceștia nefiind nimeni alți
decât Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ion Budai-Deleanu.

Toți patru provin din pătura subțire a burgheziei românești din secolul al XVIII-lea.
Samuil Micu provine de țărani înstăriți. Acesta urmează școala din sat, iar mai apoi e trimis la
Blaj, unde urmează cele două școli. În 1762 se călugărește, iar mai apoi, tot în același an, merge
ca bursier la Colegiul Pazmanian. Din 1766 urmează cursurile Universității din Viena, în teologie
și filosofie, preocupându-se și de fizică, fizică experimentală, matematică și limba germană, pe
care le încheie în 1772. Iar mai apoi se întoarce ca și profesor la Blaj. Gheorghe Șincai provine
1 Ion Lungu, Școala Ardeleană, Editura Viitorul Românesc, București, 1995, p. 99.
2 Ibidem, p. 103.
3 Ibidem, p.106.
4 Ibidem, p.108.

2
dintr-o familie românească ce face parte din mica nobilime. Urmează pentru puțin timp școala
ungurască din satul vecin, apoi trece la o școala românească din satul Samșud. În 1766 e trimis la
colegiul reformat din Târgu-Mureș, pentru doi ani, după care se mută la Seminarul iezuit din
Cluj. La scurt timp trece la Gimnaziul piariștilor din Bistrița, unde absolvă clasa de retorică. În
1774 devine profesor de poetică și retorică la Blaj, însă tot în același an pleacă ca bursier la
Colegiul De Propaganda Fide, din Roma, împreună cu Petru Mior și Ioachim Pop, unde studiază
teologia și filosofia. Petru Maior se naște într-o familie de cărturari români. Primi ani de școală îi
va urma la Târgu-Mureș, de aici trece la gimnaziul de la Blaj, se călugărește, iar în 1774 pleacă
ca bursier la Colegiul De Propaganda Fide, împreună cu Gheorghe Șincai, urmând să studieze tot
teologia și filosofia. În 1780 e numit profesor la Blaj. Ion Budai-Deleanu se naște într-o familie
de preoți. Studiile elementare le face în satul natal, iar în 1772 ajunge elev la gimnaziul din Blaj.
În anul 1777 e găsit ca student la Universitatea din Viena, student la Facultatea de filosofie, iar
după doi ani urmează Facultea de teologie romano-catolică. 5

Astfel, cei patru iluminiști români, absolvenți ai prestigioaselor universități europene, vor
conduce mișcarea iluministă transilvăneană. Startul e dat de cărturarul Samuil Micu, cu lucrările
acestuia, „Brevis historica notitia originis et progressu nations daco-romane seu ut quidem
barbaro vocabulo appellant Valachos, ab initio usque ad saeculum XVIII” și „De ortu, progressu
conversione Valachorum Episcopis item Arhiepiscopos et Metropolitis eorum” și „Carte de
rogaciuni”6, ultima fiind prima carte tipărită în limba română, cu caractere latine. În 1780, în
perioada în care Samuil Micu e „vice-ephemerius” la Sfânta Barbara, se întâlnește cu Gheorghe
Șincai și Petru Maior, care se întorc de la Roma. Aceștia vor tipări împrună vestita gramatică
„Elementa linguae daco-romane sive valachicae”. În 1781 și 1782, Samuil Micu tipărește două
lucrări clericale, și anume „Dissertatio canonica de matrimonio” și „Dissertatio de jejuniis
Graecae orientalis Ecclesiae”. Samuli Micu se întoarce la Blaj, unde director e acum Gheorghe
Șincai, din 1782, care va desfășura o activitate neobosită, timp de 12 ani, timp în care contribuie
la „elaborarea de manualelor și răspândirea rețelei școlare”7, astfel tipărește în 1783, la Blaj,
„Catheismul cel Mare cu întrebări și răspunsuri”, „Alphavit”, „Gramatica latino-română” și
„ABC sau Bucoavă” și va înființa 376 de școli, veghind astfel la luminarea poporului său.

Aflat la Blaj, Samuil Micu publică „Propovedanie sau învățături la îngropăciunea

oamenilor morți”, în 1784 și traducerea Bibliei, în 1785, lucrări de mare importanță, care atestă
latinitatea bisericii și caracterul latin al limbii române, ce are acum Biblia tradusă, cu caractere
latine.

Următoarea perioadă va marca și finalul primei etape a iluminismului transilvănean.

Puternic afectați de politica dusă de Leopold al II-lea, o politică a restituțiilor, în care se anulează
reformele făcute de predecesorii săi, iluminiștii români dar și români simpli, vor formula

5 Ibidem, p. 108-127.
6 Ibidem, p. 99.
7 Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Magyari Andras, Istoria Transilvaniei, Vol. III (de la 1711 până la 1918), Academia
Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2008, p.127.

3
memoriul adresat împăratului, intrat în istorie sub numele de „Supplex Libellus Valachorum”.
Memoriul îi are ca promotori pe Ioan Para, principalul susținător și petiționar, pe Samuil Micu,
Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Ion Budai-Deleanu și Petru Maior. Prima parte a
memoriului va fi adresată de episcopul unit Ignatie Darabant Curții de la Viena, în 1791, iar cea
de-a doua, în 1792, de către episcopul unit Ioan Bob și episcopul ortodox Gherasim Adamovici.
Susținând dreptul istoric al românilor, majoritatea și vechimea românilor, latinitatea limbii lor,
opera colectivă a iluminiștilor transilvăneni va deveni actul de referință al perioadei următoare,
până la revoluția de la 18488.

Respingerea memoriului, a marcat începerea celei de-a doua etape a Școlii Ardelene. O
perioadă în care iluminiștii se apropie de poporul român, realizând că doar cultura și știința
puteau schimba ceva. Astfel, Samuil Micu scrie în 1790 „Istoria Bisericească”, în 1796 „Scurtă
cunoștință a istorii românilor” și în 1799 lucrarea intitulată „Legile firei, Itica și Politica sau
filosofia cea lucrătoare”, ca mai apoi să scrie cea mai importantă lucrare a sa, anume „Istoria,
lucrurile și întâmplările românilor”.Gheorge Șincai scrie „Hronica”, Petru Maior termină și
tipărește „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” în 1812, iar Ion Budai Deleanu scrie
opera sa măreață, „Țiganiada”, operă puternic iluministă, antifeudală și moralizatoare. Prin
aceste importante lucrări de afirmare a iluminiștilor, a corifeilor Școlii Ardelene, se va afirma în
plan european latinitatea limbii române și a poporului român, se vor combate teoriile false cu
privire la migrația românilor de la Sud de Dunăre, a exterminării geto-dacilor. Vor oferi
adevărata viziune cu privire la originile românilor, vor înări lupta de emancipare a românilor,
culturalizând tineretul român, formând astfel o elită românească ce va purta mai departe, în
deceniile ce vor urma, stindardul luptei de secole a românilor, o luptă de emancipare, de afirmare
pe plan local și internațional, de dezgropare a adevărului.

Așadar, Școala Ardeleană a fost expresia pură a iluminismului românesc, pe parcursul

celor șase decenii de existență. A dus mai departe lupta de emancipare a românilor, a uimit prin
actualitatea mesajului transmis de promotorii săi, de Samuil Micu, de Gheorghe Șincai, de Petru
Maior și de Ion Budai-Deleanu cu privire la situația românilor din Transilvania, a condițiilor în
care erau tratați, a lipsei de drepturi și libertăți. A conferit un pilon de rezistență în emanciparea
românilor și pentru pașoptism. A uimit prin cultura și știința ei, prin multitudinea de date
concrete oferite în sprijinul argumentelor, prin dorința de a demonstra un principiu, și anume că
românii au rădăcini în latinitate, că sunt cei mai vechi în latinitate, că nu se dau bătuți și că vor
face față oricărei provocări care va veni. Astfel, având la bază ideologii ale iluminismului francez
și german, iluminiștii români, Școala Ardeleană, au reușit să „lumineze” poporul român și
viziunea celor din jur, uimind prin actualitatea și profunzimea mesajului lor.

Bibliografie

8 Ibidem, p. 246-254.

4
Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Magyari Andras, Istoria Transilvaniei, Vol. III (de la 1711 până
la 1918), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2008.

Ion Lungu, Școala Ardeleană, Editura Viitorul Românesc, București, 1995.

Ioan Chindriș, Crâmpeie din Școala Ardeleană, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010.

Ioan Chindriș, Cultură și Societate în contextul Școlii Ardelene, Editura CARTIMPEX, Cluj-
Napoca, 2001.

Romul Munteanu, Școala Ardeleană – Studii Literare , Casa Editorială ODEON, București,
1997.