Aporcaritei Catalin Petronel

Grupa H111

Viaa i opera lui Ion Neculce

Ion Neculce s-a nascut in anul 1672 la Pigorenii Mici, dupa data admisa de cercetatori. n
anul 1732 el insusi marturisea ca avea aizeci de ani.Mama sa se tragea din ramura
moldoveneasca a Cantacuzinilor, Catrina Cantacuzino, ce-i va aduce tatalui sau, Neculce
Ienachi, ce venea dintr-o famlie modesta, o zestre de 25 de sate. Neculce este singurul baiat
din aceasta casatorie,mai avand 2 surori vitrege, ramanand orfan de tata la varsta de 5/6 ani. In
1677-1678, tatal sau este taiat de poloni la Targu Ocna. Dupa o vreme mama acestuia se
marita cu Enache Gramaticul. Acesta trece in grija buncii de la care aude o mare parte a
istorisirile legate de Stefan cel Mare i Petru Rares. Ea ii serivse cronicarului drept unica
sursa.

n 1686 polonezii dau foc conacului familiei cronicarului din Pigoreni( Targul Frumos-
Iasi). Enache Gramaticul este omorat de catre un podgheaz polonez. Dupa aceasta intamplare,
mama si bunica acestuia i cele 2 fete se refugiaza n Tara Romaneaca la stolnicul Constantin
Cantacuzino.

In anul 1700 se casatoreste cu Maria, fiica lui Lupu Bogdan biv-hatman, ce ii aduce ca
zestre cinci sate in Hotin si Dorohoi, vite, cai, oi, si stupi, iar anul urmator primeste din partea
mamei sale sapte sate si patru falci de vie de Cotnari si la Nicoresti. Astfel devine unul dintre
marii proprietari de pamanturi ai Moldovei.

Sub domnia lui Antioh Cantemir a inaintat pana la rangul de spatar, iar in timpul lui
Dimitrie Cantemir a fost facut mare hatman, apoi dupa 1719 s-a intors in Moldova unde a
ocupat functiunea de vornic. Ultima slujba primita de Ion Neculce a fost in anul 1741, cea de
judecator de divan.

Asista la sosirea lui Petru cel Mare la Iasi, il nsoete pe ar n plimbarile lui prin oras.
Comanda ostile moldovenesti n timpul razboiului ruso-turc, isr dupa confruntarile de la
Stanilesti i de la Prut, mpreuna cu 23 de boieri, se refugiaza in Rusia.
Aporcaritei Catalin Petronel
Grupa H111

Continuand opera lui Miron Costin, Ion Neculce scrie opera Letopisetul tarii Moldovei de
la Dabija-Voda pana la a 2-a domnie a lui Constantin Mavrocordat si cuprinde evenimentele
istorice dintre anii 1661-1743.

Letopisetul, continuare a cronicii ilustrului predecesor Miron Costin, este o opera

memorialistica, bazata in principal pe faptele traite de autor. Fiind un atent observator al
grelei stari in care se aflau tarile romane, Neculce acuza dominatia otomana si pe fanarioti de
relele ce apasau epoca. Dragostea fata de pamantul romanesc, stors de bogatii fara mila, de cei
ce erau datori sa vegheze asupra lui, l-au facut sa exprime cu mult patetism si multa durere:
Oh! Saraca Tara a Moldovei, ce narocire de stapani c-acestia ai avut! Ce sorti de viata t-au
cadzut!. Inaintea Letopisetului , cronicarul a asezat un numar de patruzeci si doua de legende
istorice, pe care le-a intitulat O sama de cuvinte, care nara diferite intamplari din viata unor
domnitori, mai cu seama din a lui Stefan cel Mare.

Continutul legendelor se refera la figuri diferite de la domni moldoveni pana la oameni

simpli, unele fiind de interes general(Legendele privitoare le Stefan cel Mare),iar in altele se
redau intamplari din viata particulara a personajului respectiv. Legendele cuprinse in O sama
de cuvinte s-au bucurat de la inceput de atentia si admiratia scriitorilor,care au gasit in ele
teme demne de a fi utilizate in opere literare originale,spre exemplu ,Vasile Alecsandri le-a
folosit in Altarul monasirei Putna,Visul lui PetruRares, Dumbrava rosie ;,Constantin Negruzzi
in Aprodul Purice si Dimitrie Bolintineanu in Mama lui Stefan cel Mare, Codrul Cosminului
si Cupa lui Stefan.

Din punct de vedere literar, ceea ce se remarca in primul rand la Neculce, este darul
povestirii. Alaturi de acest dar, Neculce are, ca nimeni altul pana la el, darul portretizarii
figurilor evocate, insusire de romancier. Personajele sale istorice sunt in mare parte eroi de
roman. Chiar atunci cand acestia nu sunt personalitati istorice si nu au roluri epice, cronicarul
stie sa le creioneze fizionomia si sa le sugereze caracterul . Cand insa eroul este complex,
atunci autorul il releva sub toate laturile, fizic si moral, comentandu-i fiecare trasatura.
Procedeul e mai putin al istoricului si mai mult al romancierului, dar tipizand cronicarul nu
pierde din vedere trasaturile individuale, concret istorice, ceea ce-l mentine in limitele
adevarului si in acelasi timp ale artei. Neculce nu se multumeste sa infatiseze personajele
istorice din exterior, el ia atitudine nu numai fata de faptele lor, ci si fata de insusirile lor
morale, pe care incearca sa le generalizeze, sa le reduca la unitate stabilind astfel o variata
galerie de tipuri. Procedeul e mai putin al istoricului si mai mult al romancierului, dar tipizand
Aporcaritei Catalin Petronel
Grupa H111

cronicarul nu pierde din vedere trasaturile individuale, concret istorice, ceea ce-l mentine in
limitele adevarului si in acelasi timp ale artei.

Alte elemente care contribuie la realizarea impresiei de arta in cronica lui Neculce sunt
tablourile de epoca, detaliile de decor, indicatiile ceremoniale pline de fast pitoresc.

Neculce isi scrie opera intr-o vreme in care oamenii luminati din Moldova simteau
necesitatea unei istorii complete a tarii lor. Asa se explica nu numai faptul ca el continua
cronica lui Miron Costin care la randu-i o continuase pe cea a lui Grigore Ureche, ci si
legatura pe care o face intre cronica sa si operele istorice anterioare, in sensul ca toate la un
loc urmau sa alcatuiasca o istorie completa a Moldovei, incepand cu obrsia poporului romn
si terminand cu ultimii ani ai vietii lui Neculce.

Bogatia si varietatea de coninut a cronicii lui Neculce au si un izvor intern, putin folosit
de Miron Costin: viata zilnica a compatriotilor sai. Este vorba despre nenumarate intamplari
marunte, referitoare la oameni importanti sau mai putin importanti din acea perioada. Neculce
a trait cu adevarat viata descrisa de el. Aceasta viata nu se rezuma insa numai la domni si la
sfetnicii lor, ci imbratiseaza, in masura posibilitatilor permise de conditiile istorice ale epocii,
si multimile anonime, masele care munceau si sufereau.

Acest aspect important al cronicii lui Neculce care o deosebeste, in avantajul ei, de
cronica lui Miron Costin se explica, obiectiv vorbind, prin faptul ca izvorul principal al
croncii este constituit de inima cronicarului. Si Miron Costin povesteste intamplari vazute si
traite de el, dar acestea sunt putine, din cauza ca la 1661, cand isi incheie fara voia sa cronica,
avea 28 de ani, pe cand Neculce si-n cei 82 de ani de istorie cuprinsi in cronica sa, peste 50
contin intamplari la care a asistat.

O trasatura fundamentala a conceptiei sale politice este dragostea fierbinte fata de tara si
intelegerea pentru poporul ei asuprit. Aceasta stare de spirit, care strabate cronica lui Neculce
de la un capat la celalat, are aspecte multiple si variate. Cele mai evidente sunt dispretul si ura
fata de jugul otoman si fata de toate uneltele lui interne si externe. Neculce se dovedeste a fi si
un bun crestin, Dumnezeu fiind invocat foarte des. Nu exista eveniment de orice fel cu urmari
oarecare care sa se poata explica astfel decat prin voia divinitatii. Conceptia teologica a lui
Neculce nu are nimic surprinzator in ea,fiind vorba de un boier roman din secolul al XVIII-lea
care urmeaza sfaturile bisericii. Pentru el nu erau simple vorbe nici iubirea de tara, nici
Aporcaritei Catalin Petronel
Grupa H111

juramantul, nici prescriptiile religioase, toate aceste lucruri el le lua in serios, cautand sa se
conformeze cu strictete in viata sa particulara si politica.

Din punct de vedere stilistic, Neculce se aseamana cu Ion Creanga, in sensul ca amandoi
utilizeaza modul povestirii populare preferand traditia orala in locul celei culte.Ceea ce
caracterizeaza expunerea lui Neculce este hazul provenit de cele mai multe ori din
ironie,dintr-o dispozitie serioasa menita a atrage fin atentia asupra unui lucru ,intentia fiind de
a moraliza,de asatiriza,chiar de a protesta.

Neculce are un extraordinar dar de a prinde psihologia maselor in miscare. Se vede in

scrisul lui ochiul ager al hatmanului de ostire moldoveneasca , atent la toate miscarile si la
toate situatiile e neintrecut in descrierea bataliilor. Acestuia nu-i scapa nici unul din acele
amanunte care insufletesc naratiunea si castiga interesul cititorului, acesta stie sa gaseasca
totdeauna cuvantul potrivit pentru fiecare situatie si sa concentreze tot interesul povestirii in
jurul unui eveniment,personalitati sau al unei stari sociale.

Originalitatea cronicii lui Neculce consta in bogatia marei de intamplari precum si in felul
cum sunt ele povestite.Datorita talentului sau,toate aspectele vietii si toate chipurile oamenilor
de acum cateva sute de ani dau impresia ca sunt autentice. Meritul deosebit al lui Neculce
consta nu numai in inregistrarea minutioasa a faptelor din timpul celor 82 de ani de istorie a
Moldovei cuprinsa in cronica sa, ci i in atitudinea sa luminata,plina de bunatate ,cinste si
demnitate personala. Dragostea de tara este criteriul cel mai binedefinit in scrierile sale
, domnii si boierii nelacomi,mai simtitori la suferintele poporului sunt laudati,iar cei lipsiti de
aceste calitati sunt criticati foarte aspru

Bibliografie

Ion Neculce, Letopiseul rii Moldovei i O sam de cuvinte, ediie ngrijit i

introducere de Iorgu Iordan, Bucureti, 1955.

Ion Neculce, Opere, ediie ngrijit i introducere de Gabriel trempel, Bucureti, 1982.