1859- PROIECTUL UNIRII PRINCIPATELOR

După intervenția militară otomană ce a pus capăt revoluției din Țara Românească, în anul 1849
Turcia şi Rusia au semnat o convenție, numită „Convenţia de la Balta-Liman” ale cărei prevederi erau:
numirea domnitorilor români de către Turcia şi Rusia pentru o durată de 7 ani şi înlocuirea Adunărilor cu
Divanuri alcătuite din boieri care erau numiţi de domn, precum și reintroducerea Regulamentelor
organice. Domnitorii nu mai erau aleși, ci erau numiți de către țar și sultan.

1. CONTEXTUL INTERNATIONAL al UNIRRII PRINCIPATELOR ROMANE

A FOST dominat de Razboiul Crimeii (1853-1856) – un nou episode al “crizei orientale”.

IN URMA ACESTUI RĂSBOI A AVUT LOC CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS (1856)

Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului
Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului
Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de
altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a
regiunii.

CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS (1856) A HOTĂRÂT PENTRU CELE DOUĂ PRINCIPATE

a) convocarea unor Adunărilor Ad-Hoc ce ar fi avut ca scop “consultarea romanilor in privinta unirii”;

b) Principatele romane raman sub suzeranitatea Turciei;

c) protectoratul Rusiei este inlocuit cu garantia colectiva a Marilor Puteri europene (Franta, Anglia,
Turcia, Rusia, Austria, Prusiasi Sardinia);

d) Rusia inapoiaza Moldovei cele 3 judete din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail si Bolgrad).

4.Cererile l Adunărilor Ad-Hoc or au fost înaintate reprezentanţilor puterilor garante întrunite la Paris în
1858. Rezultatele dezbaterilor au fost incluse într-o Convenţie, Conventia de la Paris CONVENTIA DE
LA PARIS (1858)

cele doua tari se vor numi PRINCIPATELE UNITE MOLDOVA SI VALAHIA

vor avea doi domni, doua guverne, si doua Adunari legiuiitoare;

doar armata si justitia erau commune

Profitând de o imprecizie a CONVENTIei DE LA PARIS cu privire la persoana domnitorului; .

ROMANII pun marile putreri în fața FAPTULUI IMPLINIT dubla alegere a lui Alexandru Ioan
Cuza, , la 5 ianuarie 1859, in Moldova, apoi, la 24 ianuarie 1859, domn si in Tara Romaneasca;,
folosindu-se ingenios de faptul că nu se specifica niciunde că aceeaşi persoană nu are voie să ocupe
funcţia de domnitor în ambele Principate Române.
Domnia lui Al. I. Cuza poate fi împărțită în trei mari perioade, și anume:

anii 1859-1861 (perioada de consolidare a unirii principatelor);

anii 1862-1864 (perioada reformelor);

anii 1864-1866 (perioada guvernării autoritare).

Desi Cuza a reusit sa puna in aplicare ambitiosul sau program legislativ si de organizare a unor

institutii moderne, pozitia i-a fost subminata de activitatea "monstruoasei coalitii", grupare

eterogena formata din liberalii radicali si consevatori. Cuza a semnat actele de abdicare si a

plecat in strainatate, unde a murit in mai 1873. Domnia lui Al. I. Cuza a fost o etapa decisiva in

modernizarea statului roman: a insemnat, in primul rand, punerea in aplicare a programului de la

1848. Politica reformatoare si intarirea statului roman a reprezentat o premisa importanta in

dobandirea independentei. La abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866), Romania moderna era, in

esenta, edificata.